7 metode pentru a te elibera de demonul dependentelor

Oamenii nu decid ca renunta asa pur si simplu la o dependenta pentru ca vor ramane astfel fara medicamentul ce alina o suferinta foarte mare ce e atat de greu de indurat incat se cere amortita. 

La sfarsitul acestui articol vei vedea cele mai puternice 7 metode sa iti eliberezi mintea de puterea uriasa a dependentelor.

Poveste Jarco

Chiar daca poate stii o versiune a povestii de mai jos, acorda-mi te rog cateva momente sa o recapitulez.

Prima victorie ca om si psiholog impotriva dependentelor a venit la 32 de ani cand impins eu insumi pe marginea prapastiei am avut cea mai interesanta experienta cu tatal meu, alcoolic pana in ultima lui zi de viata.

Cazul tatalui meu nu face decat sa confirme descoperirile stiintifice cele mai moderne legate de traume si dependente, boli cronice si cancer.

Tata a fost un copil ce a suferit rana de abandon pentru ca parintii lui ( bunicii mei) lucrau si l-au dat la o matusa sa il creasca.

Astfel, de tanar, in anturaj, a descoperit alcoolul.

Doar contextul social, cultural si economic a facut sa fie alcoolul si nu jocurile, drogurile, pariurile, mancarea sau orice altceva.

In Romania anilor 1970-1980 nu erau droguri, cazino-uri si junkfood ca acum, cand putem alege dintr-o plaja mult mai larga de substante si comportamente pentru a ne alina durerile sufletesti si stresul sau pentru a ne ajuta sa evadam din corpul si mintea noastra in care este aproape imposibil de trait.

DAR, a existat alcoolul.

Astfel, tatal meu odata ce l-a descoperit si a vazut ca ii alina durerea sufleteasca, a fost doar o problema de timp pana sa devina alcoolic si a ramas astfel pana la sfarsitul vietii lui.

Sa ne aducem aminte definitia unei dependente dupa Gabor Mate:

– orice comportament care iti ofera placere sau alinare temporara de scurta durata

– nu te poti abtine si nu te poti opri din acest comportament, ai o pofta nestapanita

– produce consecinte negative pe termen lung

Comportamentul poate fi orice, de la consum de substante, mancare, droguri, alcool, internet, cumparaturi, jocuri, munca, relatii si drama.

Dupa aceasta definitie, ai putea spune ca macar odata in viata ai fost dependent?

Dificultatea dependentelor vine din faptul ca nu dependentele sunt problema si majoritatea specialistilor se concentreaza pe substanta sau comportament.

Intrebarile care ar trebui sa se puna sunt:

  • Care este cauza reala pentru care ai nevoie de alinare termporara sau o placere provocata de stimuli externi?
  • Ce lipseste in viata ta acum?
  • Ce suferinta te face sa nu poti sa traiesti curat si linistit in propriul corp?

Daca esti scapat de o dependenta, de substanta sau comportament, dar cauza ramane, ce se intampla mai departe?

Cum gestionezi ceva ce nu ai infruntat cu adevarat niciodata pana acum?

Desi pentru un dependent nu exista vindecare ci doar abstinenta, ce a reusit tatal meu in urmatorii lui 35 de ani de viata, pana la 57 cand a murit facand comotie cerebrala, a fost sa fie abstinent total, sa nu puna gura pe alcool pentru scurte perioada de timp in cei 30 de ani de alcoolism.

Cea mai lunga perioada de abstinenta a fost de 9 luni si o consideram o uriasa realizare.

Totusi, in ultimii lui 2 ani de viata s-a intamplat un miracol.

Intreaga lui viata, tata nu a fost acceptat, iubit si apreciat.

Parintii l-au dat sa fie crescut de altii, el a suferit o trauma care i-a cauzat o vulnerabilitate la dependente, a descoperit alcoolul in context social, cu prietenii, a observat ca il face sa se simta mai bine decat atunci cand e treaz si VOILA: avem un alcoolic.

Apoi, parintii, sotia, fiul ( adica eu) ce au facut?

L-au certat ca e alcoolic.

I s-a reprosat permanent ca nu e responsabil, ca nu are putere, ca e slab, ca nu are vointa, ca nu ne iubeste, ca nu are slujba, ca nu se spala, ca se sinucide lent, ca ne face de rusine.

Observi ironia situatiei?

Un copil ce nu s-a simtit iubit si a devenit traumatizat si alcoolic, ca si adult este respins si abandonat cu si mai multa inversunare.

De fapt spun prostii.

Tatal meu nu a apucat sa ajunga adult, asa cum nu sunt adulti majoritatea oamenilor de pe pamant. Suntem niste copii mici si raniti ce nu mai avem cum sa devenim adulti pentru ca nu mai avem modele de adulti care sa ne sprijine, ghideze si incurajeze.

Acum avem copii in corpuri de adulti, cu jucarii de adulti care cresc alti copii incercand sa-i faca adulti.

Nu functioneaza asa.

Sa revenim la momentul magic cu taica-miu.

Eu aveam 31 de ani, gras ca un purcel de la mancat kebab si baut cola.

Evident, nu-l suportam pe taica-miu ca e alcoolic, ca e slab, ca nu are vointa fara sa imi treaca prin cap ca de fapt in joc e mecanismul proiectiei psihologice si ca ne infurie la altii ceea ce avem ascuns in noi.

Dar m-a ajutat Sorin la sala de sport sa imi dau seama, care fara sa stie situatia mea de acasa, vazand ca tot nu slabesc,  a ajuns sa ma certe asa cum il certam eu pe tata de cand ma stiu.

“Nu ai vointa, te minti pe tine, esti un om slab, tu nu iti doresti de fapt sa fii mai bun.”

Nu am inteles la inceput cum de am ajuns in postura asta insa intr-o zi de luni, eram in drum spre kebab, pentru ca imi era foame, eram pe fuga si imi era pofta.

Mi-am justificat in mintea mea ca din cauza grabei si a foamei trebuie sa fac ceva si asta e singura optiune.

Stiam ca voi iesi prost la masuratori la sala insa mi-am promis ca azi e ultima oara cand gresesc.

Si in momentul ala, timpul s-a oprit.

L-am auzit pe tatal meu: ”De luni nu mai beau.” “Azi e ultima zi.”

De 30 de ani,  astea erau expresiile care ma faceau sa pufnesc cu scepticism pentru ca nici macar odata nu au devenit realitate.

Si eu?

Eu devenisem exact acelasi om pe care pana in clipa aia il dispretuiam si imi juram ca nu voi deveni niciodata ca el,  acelasi comportament doar ca substanta era diferita.

Mi-am imaginat ce batalie a dat tatal meu fara resurse, bani, grup de sprijin, fara psihologi, antrenori de sport si dezvoltare personala.

Omul asta a ramas singur pe lume si dadea o batalie pe care eu cu toate resursele mele eu nu reuseam sa o castig: batalia cu demonul dependentei.

In acel moment, am urcat in taxi, am ajuns la birt, am intrat inauntru si l-am gasit evident singur la masa cu un pahar de tarie in fata.

Era suprins de vizita mea dar si mai suprins a fost de intrebarea mea: ”iti mai iau unul?”

Evident ca a acceptat cu bucurie sa primeasca de baut chiar de la mine, cel care ani de zile i-a cerut ca atunci cand ne intalnim sa nu puna gura pe alcool pentru ca nu suport sa il vad ca bea.

De fapt, ce nu suportam era sa ma vad pe mine in oglinda si sa vad ce fiinta mutilata sufleteste sunt si cat de slab sunt si eu cand vine vorba de pofte.

Acceptare, iertare si iubire, opusul a ceea ce ar face orice logica.

30 de ani de cearta, presiune, invinovatire nu au avut niciun efect asupra tatalui meu dependent.

Si cand totul parea pierdut, fiind eu insumi smerit si invins, realizand ca nu sunt decat un incepator pe acest drum al dependentelor comparat cu tata, am inteles ca nu alcoolul era problema tatalui meu, ci suferinta lui de care nu putea scapa altfel.

Ce nu stiam eu e ca tata mai are 2 ani de trait din acel moment. Corpul lui a suferit prea multe abuzuri si era aproape de sfarsitul drumului insa s-a intamplat ceva foarte interesant.

Acceptarea si iertarea tatalui meu au insemnat acceptarea si iertarea mea si a celor care m-au facut sa sufar.

Astfel, tata nu mai era o prezenta de care imi doream sa scap.

Acum era camaradul meu. Amandoi uniti de aceeasi suferinta cu care ne luptam: dependenta.

Daca inainte nu rezistam sa il vad 30 de minute la birt, acum il primeam la noi acasa tot weekend-ul si nu simteam ca este o povara. Am stat pentru prima oara de vorba cu tata despre atat de multe lucruri pe care nu le stiam: cum s-a indragostit de mama, cum a fost relatia lor, ce a fost in sufletul lui.

La 32 de ani aveam din nou tata.

Ultimele 2 Craciunuri si sarbatori de Pasti le-am petrecut cu tata, mama si iubita.

Au fost unele dintre cele mai speciale momente ale vietii mele.

Ca printr-o magie, tatal meu a inceput sa bea tot mai putin desi eu ii cumparam alcoolul. Nu mai era presiune pe el, nu mai era certat si judecat.

Eu am inceput sa mananc tot mai curat, sa slabesc sanatos iar tata sa bea tot mai putin.

Cand l-am intrebat cum de nu mai bea atat a spus: “Am imbatranit, nu mai intra ca inainte” dar stiam ca nu asta e motivul real.

Motivul real era ca incepuse sa ii placa viata alaturi de fiul lui, conectat cu adevarat, simtindu-se iubit si acceptat poate pentru prima oara in viata lui.

Si aici e smecheria cu ajutatul unui dependent.

Nu am putut sa il accept pe tata si sa il iert pana cand nu am vazut slabiciunea din el in mine.

Asadar, primul pas a fost psihologic si spirtual, sa imi infrunt propriile mizerii interioare.

Al doilea factor super important a fost ca eu nu mai aveam nevoie de nimic de la tata.

Aveam casa mea, banii mei, viata mea, relatia mea de cuplu.

Devenisem un om implinit si acum nu aveam nevoie de tata.

Traind deasupra lipsurilor si frustrarilor am putut sa il vad pe tata ca pe un om ce mi-a dat viata, ca pe un om cu sufletul facut cioburi si nu ca pe omul care trebuie sa imi poarte de grija sau sa nu ma faca de rusine in societate.

Asadar, capacitatea mea de a putea ajuta in mod real un dependent a aparut doar cand mi-am infruntat proprii demoni si doar cand am devenit autosuficient si multumit de viata mea.

Cat timp te simti amenintat de dependent, cat timp nu te poti ridica deasupra conditiei voastre, cat timp nu iti poti purta tie de grija si cat timp nu te implineste viata pe care o duci, esti doar codependent.

Iar studiile arata ca cei codependenti, oamenii din jurul unui dependent, sunt de multe ori responsabili de amplificarea dependentei si nu de alinarea ei.

E logic.

Acuzele si certurile la care era supus tatal meu nu faceau decat sa isi doreasca sa fie beat cat mai repede ca sa nu-i mai pese.

Cum ne vindecam dependentele si cum ii ajutam si pe altii?

Subiectul este foarte vast insa mai jos iti voi da cateva lucruri pentru a incepe sa explorezi putin alternativele la dependente si cum te poti elibera de ele.

De ce ai vrea sa te eliberezi?

Sunt convins ca nimeni nu vrea sa renunte la medicamentul ce-i alina starea sufleteasca asa ca vom pune problema altfel.

Cand nu mai ai incotro si raul facut de dependenta te-a facut sa pierzi tot sau aproape tot, atunci stii unde gasesti acest material.

Ce te salveaza pe tine si pe cei dragi?

In primul rand, uita de vicii, substante si comportamente si incepe cu urmatoarele intrebari:

  • Ce anume iti spune dependenta sau boala ta despre viata ta? Ce anume manifesta?

  • Ce spune despre relatiile tale?

  • Cat de stresant e job-ul si munca de a exista si de a te intretine?

  • Asupra ce simti ca nu ai control in viata ta?

  • In ce aspecte ale vietii tale nu esti autentic?

  • Cand renunti la tine pentru a-i servi pe altii ca sa nu pierzi “iubirea”?

„Opusul dependentei nu este abstinenta ci conexiunea. ” ne spune Gabor Mate.

Conexiunea cu propriul suflet, cu propriul corp, cu propria viata, cu cei din jur, cu natura si divinitatea asa cum o intelege fiecare.

Am pierdut asta si nu e de mirare.

Nimic din mediul inconjurator nu ne ajuta.

Intram in lume in familii super stresate, ce deja mustesc de dependente, suferinte, agresivitate, furie, frustrare iar creierul nou nascut are nevoie sa se adapteze cu mecanisme de aparare care mai tarziu devin dependente si boli cronice.

Apoi avem un sistem educational ce ne antreneaza doar memoria fara sa tina cont de fiinta umana in intregimea ei.

Apoi vedem in mass media ca succesul si fericirea inseamna sa arati intr-un fel, sa obtii lucruri si sa-ti calci pe cap adversarii ca tu sa fii miezul.

Si astfel, din generatie in generatie, avem oameni tot mai deconectati de propria esenta care distrug planeta si pe ei insisi.

Dincolo de munca psihologica si spirituala necesara pentru a raspunde la provocarile de mai sus, pe mine personal in lupta cu creierul meu vulnerabil la dependente m-au ajutat urmatoarele:

  1. Sportul, in special cel de anduranta.

In 2 zile particip la triatlon. Am observat ca atunci cand imi duc corpul la limita si apoi am nevoie de minte si spirit pentru a depasi bariera fizica, la nivel hormonal se produc schimbari care imi schimba intreaga perspectiva asupra vietii si a lumii.

Pot spune ca sportul pe care il practic de 5 ani fara incetare, la sala cu Sorin si outdoor cand am sansa, mi-a salvat sufletul pentru ca a facut posibil sa pot sa locuiesc in corpul meu fara ajutorul permanent al unei substante pe post de medicament de alinare a stresului post traumatic.

2. Vocatia

Sa imi descopar vocatia a inseamnat sa ma reconectez cu chemarea sufletului meu si dintre toate activitatile, sa lucrez in domeniul in care sunt pasionat si am vocatie mi-a oferit o satisfactie superioara oricarei substante sau comportament.

Cand imi urmez vocatia si fac activitatile specifice ( scriu, citesc, impartasesc, lansez carti, produse sau evenimente noi) sunt activati toti acei hormoni care fac un om fericit.

Imi ofera si sentimentul ca viata mea are sens, ca imi aduc contributia, imi ofera atentia si validarea dupa care am tanjit intreaga viata. Ma simt util, implinit si iubit.

3. Grupul de sprijin

Eram pierdut daca in ultimii 5 ani nu as fi avut alaturi de mine oamenii extraordinari pe care i-am atras in viata mea.

I-am atras pentru ca a fost o actiune intentionata si nu e o intamplare.

Cu multi ani in urma mi-am propus sa fiu un om care ofera multa valoare celor din jur prin ceea ce este si ceea ce face astfel incat sa pot pastra langa mine oameni extraordinari.

Sotia mea, antrenorul, partenerii de business, echipa Alfa, prietenii mei, toti sunt langa mine ca atunci cand am nevoie de ei, sa aiba grija sa nu o iau pe ulei si daca o iau, sa ma sprijine sa revin pe calea cea buna.

E puterea tribului in actiune si e reciproca.

4. Sa iti schimbi imaginea de sine si sa visezi cu curaj din nou

Dintre toate provocarile si obstacolele, cel mai mare a fost sa imi schimb parerea proasta pe care am dobandit-o despre mine pentru ca m-am lasat evaluat de cei din jur dupa standarde foarte gresite.

A fost nevoie sa simt in inima mea ca sunt din acelasi material ca si divinitatea, chiar daca am 40 de straturi care acopera aceasta scanteie din mine, comoara mea interioara.

Cand am inteles ca deja sunt o fiinta minunata ce calatoreste temporar prin aceasta viata, mi-am redobandit stima de sine si sentimentul de valoare personala.

5. Sa raspunzi chemarii sufletesti de intregire, spirituale

Am cautat permanent sa intru in contact cu propriul suflet si sa aflu ce imi spune vocea interioara. Am invatat de la cei care au trecut prin ce trec si eu, am citit mult si am aplicat ce am putut si cat am inteles.

Practic cat de des pot abilitatile spirituale ca si compasiunea, iertarea, acceptarea, bucuria, iubirea, calmul, rabdarea pentru mine in primul rand pentru ca sa pot sa o fac si pentru altii.

6. Sa inveti sa te reconectezi cu corpul tau

Dependenta te face sa fugi din corp, sa nu locuiesti cu adevarat in el pentru ca agitatia, frica, stresul, durerea fac imposibil traitul in corpul tau pur si simplu.

Trebuie sa faci ceva sa aduci linistea si cel mai la indemana e substanta sau comportamentul compulsiv ce devin rapid obiceiuri proaste si dependente.

Yoga, meditatia, natura, cantatul la un instrument, scrisul, pauza de la agitatia vietii de zi cu zi, toatea astea si multe altele sunt moduri sanatoase prin care incepe procesul de vindecare si linistire a sufletului si a mintii tulburate.

7. Atentie la cele 5 moduri de tradare de sine din episodul 1, pe care le mentioneaza Gabor Mate

Care sunt 5 dintre cele mai mari tradari pe care le comitem asupra sufletului nostru pentru ca apoi sa ajungem la boli grele si dependente?

  • Grija excesiva pentru altii si ignorarea nevoilor noastre

  • Identificarea cu rolul profesional si responsabilitatea (munca in continuu)

  • Supresia emotiilor negative pentru a nu supara sau deranja

  • Sa te simti responsabil de emotiile altora in timp ce le ignori pe ale tale

  • Convingerea ca nu trebuie sa dezamagesti pe nimeni, deci refuzi sa spui oamenilor NU

Ce facem sambata?

Sambata intram in amanunt legat de aceste solutii si altele.

Toate solutiile de mai sus au fost testate de 400 de oameni inscrisi la cursul pilot de acum 3 luni de zile: „Controleaza-ti pofta de macare” cu un succes care mi-a depasit cele mai optimiste asteptari.  Sambata vorbim despre o dependenta care nu poate fi ascunsa: dependenta de mancare.

Dependenta de mancare e cel mai greu de ascuns dintre toate dependentele pentru ca se vede. Corpul nu minte. Energia ta de zi cu zi nu minte.

Dintre toate dependentele oamenii sunt cei mai dispusi sa discute despre aceasta recunoscand dupa ani de zile de diete, sport si chinuri ca solutia trebuie sa fie in alta parte.

Vestea buna e ca ce urmeaza sa descoperi te poate ajuta in orice dependenta pentru ca merge la cauza tuturor dependentelor noastre.

Ce te rog sa faci in continuare?

 Cand ajungi sa constientizezi un lucru este ca si cand vezi pentru prima oara.

Te trezesti.

Se face lumina.

Si demonii urasc lumina. Nu doar ca o urasc, dar nici macar nu pot sa scape de ea. Sunt arsi, consumati si invinsi de lumina contiintei noastre.

Articolul de azi s-ar putea sa produca un astfel de moment de trezire si pentru tine asa cum ceea ce am descoperit si impartasesc cu tine m-a trezit si pe mine.

Te rog sa imi raspunzi intr-un comentariu la articolul de pe blog la o intrebare si sper ca raspunsul tau sa ne ajute pe toti. Te-ai vindecat de vreo dependenta fara sa inlocuiesti o substanta cu alta sau un comportament ce iti face rau pe termen lung cu altul?

Daca da, cum?

Ajuta-ne cu povestea ta :).

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

Distribuie daca ti-a placut:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on email
Email
Share on whatsapp
WhatsApp

Profită de resursele de dezvoltare personală pe care le-am pregătit timp de 10 ani!

ARTICOLE SIMILARE

23 de răspunsuri

  1. Pe fond de stres mancam compulsiv. Devenisem sociofoba. Ma feream de lume sa nu spuna ca iar m-am ingrasat. Mi-e frica chiar si acum sa stiu acest lucru. Carbohidrantii sunt placerea mea vinovata, din fericire ocupatiile placute si miscarea ma fac uneori sa inlocuiesc acest viciu. Cred ca vocatia mult visata este cea care ma elibera de depresie si anxietate.

  2. Pera eu am o intrebare ptr tine. Nu sunt sigura, dar exista posibilitatea sa fiu dependenta de dulciuri. Simt nevoia sa mananc in fiecare zi dulciuri, mananc dulciuri cand nu imi este foame, si am momente in care simt nevoia sa cresc cantitatea de dulciuri. Am si momente in care nu simt nevoia sa mananc dulciuri.Din ce am citit se pare ca zaharul este o substanta care creeaza dependenta.

  3. Salut Pera , eu am fost dependent de coca cola , consumam atunci cand simteam nevoia sa fiu in forma , consumam impreuna cu ness , cu whisky …etc . In schimb urasc ..ZAHARUL , nu pun nici in cafea si in general evit zaharul din orice produs . Dupa ce am vazut webinarul cu tine si cu Marius Simion in care spunea-ti ca atunci cand vrei sa scapi de ceva sa ti-l imaginezi (NLP) ca pe ceva scarbos am mai vazut si intr-un filmulet pe youtube cat zahar contine o doza de cola din acel moment nu am putut nici macar sa mai cumpar dar sa mai beau . Cand ma uitam la doza aceea mi-o imaginam ca o cutie plina de zahar …. si mi se facea greata instant . Asa am scapat de aceasta dependenta !

  4. Am fost un fumator inrait si un mare consumator de cafea. Am incercat diferite metode pentru a renunta la aceste obiceiuri dar nu obtineam nici macar rezultate temporare. Si totusi, intro zi foarte incarcata si stresanta cand fumam tigara dupa tigara, am privit o tigara in „OCHI” si m-am intrebat „eu de ce FUMEZ?” si mi-am dat raspunsul logic „NU STIU”. Atunci am stins tigara si mi-am spus „CAND AI SA STI DE CE FUMEZI, VEI PRIMI O TIGARA, DAR VREAU UN RASPUNS ARGUMENTAT”. Poate nu ma crezi, dar au trecut mai mult de doi ani, timp in care nu mam mai atins de o tigara nu ma deranjeaza fumul de la tigarile altora, iar cafea beau extrem de rar. Sper ca aceasta victorie sa dureze nelimitat.

  5. Am fost fumator inca de pe bancile liceului. Anturaajul si faptul ca noi credeam ca avem o nota de distictie si eleganta cand apaream cu un superlong in coltul gurii pe care il tineam apoi degajat intre doua degete borbind cu elocventa despre subiecte pe care noi le consideram intelectuale. :). Cu 14 ani in urma, eram dupa o periaoda in care ma lutaseme cu o gripa si eram mai bine, asa ca primul lucru la care nu prea avuesesem acces de cateva zile a fost o tigara condimentata cu o supercafe. MA tras primul fum cu sete – am simtit o gheara pe piept – si am crezut ca gata s-arupt filmul. Cand mi-am mai venit in fire stinsesem deja tiagara si instantaneu am constatat ca nu mai suport mirosul de tutun. A doua zi nu mai suportam nici macar fumul de tigara si colegii mei faceau glume si ma fugareau cu oferte de tigari. Nu am mai avut nevoie. Am pierdut sirul anilor dar cred ca sunt vreo 14. desi am tigarile in casa (sotia fumeaza) nu am mai simtit nici o atractie sau placere fata de acest viciu.

  6. Nu am reusit, cand ma incercat sa ma las de o dependenta, am reusit doar sa o ” amortesc” dar am inlocuit durerea sufletului, trauma, stresul interior cauzat de lipsa unei relatii, cu alt ” medicament” , alcool, munca excesiva, orice alt medicament ca face bine doar pe moment, cu astea 2 articole m-am trezit la reliatatea, totul este acum atat de clar, si inca ceva, povestea ta este trasa la indigo pot spune cu a mea … Doar ca tatal meu este in viata, si eu l-am urat pe tata, dar cand m-am vazut acum pe mine, nu mai pot spune nimic, decat acceptare, vedem in altii ceea ce avem in noi deja, astept cu drag si ultimul articol .

  7. Nu stiu dacä se considerä ca fiind fostä dependentä…am fumat in primii ani cand m.am stabilit in Austria. Mai ales in primele luni, foarte mult. Apoi au intercalat fazele in care fumam cu cele in care nu fumam. Comportamentul se schimba de obicei in perioadele in care o prietenä bunä la aceea vreme mä vizita si ea era o fumätoare gen inräitä. Nu putea bea cafeaua s.au sta sä povestescä färä tigara aprinsä…eu, dupä ea. Dar nu fiindcä eu as fi vrut. Dar vazand.o cum trägea din tigare si dezväluind povestioarele automat intindeam mana si eu la urmätoarea tigare. La sfarsit de säptämanä era mai mult. Apoi am inceput la servici in oerioadele de stress sä ies cu bäietii si aveam acelasi comportament, savuram tigärile si momentele acelea de pauzä ca pe o eliberare. Dar erau perioade…care veneau si plecau. La un moment dat toatä firma mä „invidia” cä pot, cä dacä vreau fumez dacä nu nu. ATUNCI mi.am pus intrebarea WTF?? Am ajuns acasä si am stat c.am 20 de minute oficial de vorbä cu mine…m-am intors pe toate pärtile, m-am analizat si privit in suflet, in ochi si…mi-am pus intrebarea „tu sti cine esti? Sti ce vrei?? Ce este asta fumezi-nu fumezi…Nu esti in stare sä te hotäresti? Esti instabilä si inconsecventä cu atitudinea ta. Joci teatru!! Si atunci am luat hotärarea: Angie cea veche s.a renäscut, redefinit ca nefumätoare…si asa am rämas. Am invätat sä i.au atitudine referitor in primul rand la viata si comportamentul meu.

  8. Fumam, și consideram fumatul un lucru antistres mai ales in zilele noastre
    Când fumam:
    Când nu făceam nimic( pentru ca eram stresat)
    Când făceam ceva ( ca fac ceva interesat și trebuie sa fumez )
    Când eram nervos
    Când eram fericit
    Când eram supărat
    Când eram entuziasmat
    Înainte de miting
    După miting
    Lista e lunga
    Am făcut asta repetat ,pana când m-am trezit intr-o dimineata cu un gust de amărăciune.
    Realizam ca fumam ca un turc, și de fapt țigările nu ma ajuta la absolut nimic , și nu vor schimba esența lucrurilor .
    Eram un las , nu aveam curajul sa înfrunt cu adevărat viața și momentele ei , fie ele emoții.
    Aveam nevoie sa asimilez fiecare gest cu o Țigara .
    Lucrul care m-a făcut sa ma las, a fost atunci când am realizat cât se laș eram eu ca persoana cu mine însumi.
    Nu am avut nici un chin și sunt foarte bucuros ca am renunțat.
    Ma bucura și îmi creste stima se sine.

    1. Dupa parerea mea, dependenta de negativitate. De a discuta lucruri negative, de a vedea numai defectele celor din jur, de a genera certuri, conflicte, de a exagera/imagina lucruri care genereaza negativitate, tensiune in relatii, etc etc. Tot ce tine de a trai o viata in dramatism.

  9. Salutare! Sa va zic și eu.
    În adolescență am suferit de bulimie de stres. De câte ori eram într-o pasă proastă mă puneam la masa și uitam să mă mai ridic. Pe la vreo 21 de ani, într-o zi in timp ce stăteam la masă așa cum era „normal” am avut un moment de iluminare. M-am uitat la ceas și am realizat că eram acolo la masă, mancand, de mai bine de o oră jumătate.
    Nu mi-am propus conștient să mă abțin de la mâncare dar acela a fost momentul in care am realizat că ceva nu era în regulă.
    Am scăpat de acest soi de problemă ținând postul Paștelui, tot fără să îmi propun sa scap de bulimie. Scopul postului era strict spiritual.
    Ideea e că după acel post nu am mai simțit nevoia să mănânc inconștient.

  10. Am fost un fumator înrăit, consumator de bere și vin, de cafea. Am incercat diferite metode pentru a renunta la fumat, fumam tigara dupa tigara… Am redus mai întâi consumul de alcool (bere și vin), cafeaua doar dimineața … dar într-o dimineață am simțit o cruntă durere în capul pieptului … am fost dus cu SMURD-UL la ”Doctor Stângă” … era dacă nu mă-nșel pe 4 sau 5 mai 2010 … sunt de atunci mai bine de 7 ani, nu am mai pus țigară în gură, mai beau câteodată 1-2 sticle de bere, în fiecare dimineață beau totuși câte o cafea și pe fondul lipsei de mișcare am căpătat o burtică pe care încerc să o elimin și nu reușesc, deși am dat jos 7-8 Kg, am 60 de ani, 1,80m dar nu pot să cobor sub 100 Kg. Credeți că frica de moarte a dus la renunțarea totală a fumatului, așa dintr-un foc ? Credeți că frica de o boală fatală, să zicem … ar duce la mobilizarea mea de a face mult mai multă mișcare pentru ca alături de faptul că nu sunt un gurmand, – nu mănânc decât la prânz, foarte cumpătat, dimineața pe stomacul gol consum sucuri naturale făcute în casă, iar seara servesc câte un ceai … – așadar credeți că ar exista și altceva pentru a da burtica jos și a coborî sub 90 kg ? Cu respect !

  11. M-am lasat de fumat de cand am venit in US.
    Matusa mea a platit totul pentru mine primele 2 luni si m-am simtit prost ca eu sa fumez si sa cheltuiesc banii aiurea stiind ca ea plateste darile.
    M-a ajutat si faptul ca nimeni din casa si de la munca nu fuma.
    Petrecand tot mai mult timp cu nefumatori, mi-a fost usor sa nu ma gandesc ca as vrea o tigara.
    Dar apoi am inceput sa mananc dulciuri si acum ma descopar pe mine cu ajutorul vostru si al Scolii de Slabit cu Ramona Tintea.
    Multumesc Pera

  12. Eu M am apucat sa fac sport acum o luna. Si la mine, ca si la altii, e vorba d emancare…. Chestia e ca, desi fac antrenamente zilnic, si mannac si sanatos, ca sa slabesc ce am de slabit, tot simt nevoia ca ar mai trebui sa mananc ceva, sau poate mai mult….indiferent cat de sanatos. Poate sa fie chiar si doar un ardel din ala mare…..mananac in portii mici, dar alea 5 mese(incluse gustarile dintre mese) se transforma in 7 -8 mese…..am nevoie sa mananc continuu…incerc sa ma controlez, sa mi stapanesc apetitul, dar oricat de sanatos as manca, mananc in exces. Absolut tot. Dulciuri nu mananc, dar repet, oricat de sanatos, mananc in EXCES….

  13. Dependenta de mancare nu e doar despre junk food. Poate fi si despre mancarea sanatoasa, atata timp cat golul emotional exista, foamea e aceeasi, sentimentul de vinovatie cand mananci pestenevoia organismului , lipsa echilibrului /cumpatarii e la fel ca in junk food. Poate un pic mai ascunsa e lupta asta, ca poti sa iti spui:’dar mananc sanatos, nu beau sucuri, nu mananc cartofi prajiti, produse de patiserii…etc”.Da , dar cantitatile, vinovatia care te lanseaza in acelasi cerc vicios, dorinta de a uita de tine insuti, e aceeasi ca si atunci cand bei pt a-ti ineca amarul”.

  14. Foarte bun si interesant articolul! Ma ajuta mult sa inteleg anumite lucruri. Mai am mult de lucru cu mine si imi folosesc mult articolele pe care le postati! Multumesc!

  15. Sunt dependenta de parerea altora. Feri doamne sa se spuna cv de rau despre persoana mea.Aici fac foarte multe compromisuri. Cred că e mai degraba devalorizare. Nu stiu daca ma voi vindeca fara ajutor.

  16. Dependenta mea sunt țigările
    Le-am lăsat un an de zile si m-am reapucat din nou,dar azi mi-am promis că ii ultima zi cand pun țigară în gură, si ma apuc de sport!

  17. Sunt in plin proces de a ma regasi. Am o trauma , din copilarie, de la 9 ani, cand tatal meu a inceput sa ma violeze, mai multi ani la rand. Nu am spus nimanui nimic si am locuit impreuna pana cand l-am intalnit pe sotul meu si am plecat la el. In acea zi am avut curajul sa il infrunt, aveam 21 de ani. L-am intrebat de ce, mi-a spus ca „i-a luat un drac mintile”… atat. Am 42 de ani si inca lucrez la mine: la dependenta de mancare, de exemplu. Nu am putut multi ani sa imi refuz colegii la locul de munca, nu m-am prioritat niciodata, am fost mereu in slujba celorlalti, nu m-am vazut niciodata frumoasa, desteapta sau puternica. Cumva, lucrurile astea nu mai stau chiar asa. Corpul a cedat, intr-o seara o ameteala absolut ngrozitoare, m-a trantit la pamant. Am ajuns la spital doar dupa cateva zile, deci nu s-a putut constata nimic grab, desi au banuit un accident vascular. In noaptea cat am fost tinuta sub observatie, s-a intamplat ceva… am revenit acasa, langa cei 4 copii ai mei si langa sot, dar nu am mai fost eu niciodata…. cumva mi-a fost teama ca, daca moartea ma va lua de langa ei, sa le las o amintire placuta macar. Am inceput sa ma ingrijesc mai mult, sa le cer ajutorul, sa ma bucur de timpul petrecut impreuna. Munca cu batranii imi aducea satisfactii, dar m-a epuizat psihic. M-as intoarce oricand inapoi, dar nu imi mai ajunge energia si pt copiii mei, asa ca intai incerc sa ma refac, sa fiu bine cu mine.

  18. Nu m-am vindecat. Dar stiu despe ce vorbesti in articol. La mine este altceva, lipsa de intimitate din viața mea, din cauza spatiului mic in care traim. Ma mai chinuisc si cu fratele meu in cameră uneori, ptr ca ii e mai usor sa stea la noi. Si in plus nu prea am o buna comuincare cu el. Suntem caractere diferite. Eu stau cu mama mea acum o persoană mai în vârstă- spre 83 ani. Am si o problemă de sănătate pe care trebuie sa o supraveghez si sa o tin sub control prin liniste si pace inferioară.
    Stiu despre ce vorbesti, citind multe cărți despre literatura motivationala. Ultima care m-a deșteptat din starea asta de stres a fost cea a lui Eckhard Rolele – Puterea prezentului care mi-a placut foarte mult si m-a motivat mult.

  19. Sunt dependent de fosta iubita, nu pot sa mi iau gandul de la ea , o port in gand permanent. Cand imi mut gandul pentru o secunda tot la ea se intoarce. Nu ma regasesc eu pe mine

Lasă un răspuns

PERA NOVACOVICI

Sunt psiholog și scriitor, dar expertiza mea cea mai importantă este că am învățat și experimentat tot ce mi s-a părut mai dificil.

Niciun obstacol nu a fost prea mare ca să-l încerc, și nu ar trebui să fie nici pentru tine.

SUNTEM DUSI PE UN DRUM GRESIT O VIATA INTREAGA

Dezvolta-ti personalitatea pentru a reusi in felul tau.

CATEGORII

Mulțumesc că te-ai abonat!

Verifică inboxul, te așteaptă primele materiale acolo.