Coaching

Alfa Coaching
 

Rezervă-ți coachul favorit!

coach

 

 

Tarif/ședință: 100 euro

 

Pera Novacovici

Psiholog / Trainer / Psihoterapeut în Psihologie Transpersonală

Despre mine: Sunt psiholog, scriitor, profesor, educator, coach, public speaker, trainer, facilitator. Totuși, astea sunt meserii, abilități și roluri, însă dincolo de astea, la ce să te aștepți? Care este conținutul uman? Dacă e să o spunem simplu, Pera e omul care și-a pus viața pe altarul încurajării: Încurajarea de sine și încurajarea semenilor săi.

Ăsta sunt eu. Un încurajator ce sare în tranșee primul în luptă cu sabia scoasă, însă de multe ori fără scut. Nu e niciun lucru pe care să îl propovăduiesc pentru care nu am sângerat eu însumi. Și toate rănile îmi sunt în față, niciuna în spate. Nu am spus niciodată oamenilor ce să facă dar m-am străduit să fac eu primul nu ca să le dau rețeta mea, ci ca să îl scoatem împreună pe ”eu nu pot” din ecuație.

Am mers la facultatea de psihologie. M-am ocupat de încrederea pe care o am în forțele mele, de convingerile după care îmi trăiesc viața. Am înțeles ce este programarea socială și cum să lupt împotriva ei pentru ca viața mea să aibă o calitate superioară. Am înțeles ce înseamnă inteligența emoțională, emoțiile și cum ele influențează ENORM viețile tuturor oamenilor. Am învățat despre comunicarea verbală, nonverbală și toate celelalte forme ale ei. Am învățat despre atracția sexuală și iubire, despre diferențele între cele două și punctele lor comune. La fel am descoperit că personalitatea este cea mai de preț avere a fiecărui om și cum pot să mi-o educ. Am înțeles ce este statutul social, care este rolul lui și cum se obține.

În clipa aceea am avut o revelație. Mi-am dat seama că tot ce am nevoie se află deja în mine, că am un potențial uriaș și că doar trebuie să mă antrenez și să mă educ pentru a obține ceea ce vreau în viață. Apoi am avut curajul să fiu sincer cu mine și să recunosc faptul că ingineria și calculatoarele sunt un domeniu în care pot fi cel mult mediocru și că științele umaniste pe care le-am ignorat atâta timp sunt terenul fertil care mă aștepta să sădesc și să culeg roadele.

Mi-am dat seama că dacă eu pot, oricine poate. Și cea mai importantă lecție din toți anii de psihologie e că TOȚI oamenii au un potențial uriaș. Faptul că doar puțini reușesc să facă ce își propun în viață e pentru că majoritatea nu știu, nu pot, nu sunt motivați suficient să își dezvolte acel potențial pe care de multe ori îl iau cu ei în mormânt fără să fi știut vreodată câte lucruri extraordinare ar fi putut face.

DACĂ ar fi știut. DACĂ la un moment dat al vieții lor cineva le-ar fi spus.

Ăsta e rolul meu. Să îți spun că poți și să îți arăt cum.

Și încă ceva despre mine. Eu cred că nu poți fi un bun psiholog și nu poți ajuta lumea dacă nu trăiești ceea ce vrei sa îi înveți pe alții. Eu sunt primul care experimentez toate lucrurile noi și apoi le spun oamenilor ce s-a întâmplat. Ține minte asta și fă și tu la fel. Când vrei să dai un sfat sau să spui ceva, gândește-te dacă tu în viața ta aplici acele lucruri și cu ce rezultate.

Specialitate: Sunt psiholog și scriitor, dar expertiza mea cea mai importantă este că am învățat și experimentat tot ce mi s-a părut mai dificil. Niciun obstacol nu a fost prea mare ca să-l încerc, și nu ar trebui să fie nici pentru tine.

Am o foaie pusă la vedere pe biroul la care lucrez. Sunt câteva cuvinte ale lui Emil Cioran. Le citesc în fiecare zi ca să nu uit care e destinul meu.

”Arta de a fi psiholog nu se învaţă, ci se trăieşte şi se experimentează[…]. Nu eşti un psiholog bun dacă tu însuţi nu eşti un subiect de studiat, dacă materialul tău psihic nu oferă zilnic o complexitate şi un inedit care să excite curiozitatea ta continuă. Nu te poţi iniţia în misterul altuia, dacă tu însuţi n-ai un mister în care să te iniţiezi. Pentru a fi psiholog trebuie să fii atît de nefericit, încît să pricepi fericirea şi atît de rafinat, încît să poţi deveni oricînd barbar; iar disperarea în care trăieşti să aibă totdeauna atîta ardoare, încît să nu ştii dacă trăieşti în pustiu sau în flăcări.

Ca psiholog, consideri pe toţi ceilalţi oameni părţi din tine, frînturi ale fiinţei tale.”

 

 

Citește mai departe

 

 

 

coach

 

 

Tarif/ședință: 100 lei

 

Iustin Negru

Psiholog / Psihoterapeut în formare / Coach

Despre mine: Drumul meu în domeniul psihologiei a început în urmă cu aproximativ 10 ani, când am început să iau contact cu domeniul. De atunci și până azi, evoluția mea a fost firească, organică. La început am citit cărți de dezvoltare personală, pe urmă am trecut la cărți de psihologie, facultatea de psihologie, cursuri de perfecționare și formare, cum ar fi Coaching, NLP și Psihoterapie. Peste toate astea aș mai adăuga munca îndeaproape cu Pera, în echipa Alfa încă din 2013.

Specialitate: două sunt domeniile unde am lucrat cel mai mult și prezintă cel mai mare interes pentru mine: latura vocațională și cea relațională.

Prima se referă la oameni care fie nu-și cunosc vocația și vor să o descopere, fie o știu sau intuiesc care este și doresc să o dezvolte. Cea de-a doua se referă la oameni care sunt într-o relație de cuplu și care se găsesc în momente dificile.

Metode: pot afirma că principala metodă pe care o aplic în ședințele mele este bunul simț (common sense). O abordare practică a acelor “puncte invizibile” de percepție care ne țin pe loc prin pași mici, dar constanți, pot produce schimbări foarte mari într-un timp scurt.

 

 

Citește mai departe

 

 

 

coach

 

 

Tarif/ședință: 200 lei

Tarif/pachet:
500 Ron – 4 ședințe plus 1 gratis

 

Greta Ilascu

Life-Coach / Trainer

Despre mine: Fac coaching de peste 2 ani și iubesc să lucrez cu oamenii și să evoluez odată cu ei. Datorită backgroundului meu (filologie și limbi străine, economie, contabilitate, Order Management, IT, Coaching) cred că pot ajuta oamenii să se vindece și să evolueze pe mai multe planuri. Îmi place de asemenea să lucrez și cu copii, dar mai ales cu părinții lor. Consider că părinții au cea mai mare responsabilitate în educația copiilor și de aceea e nevoie ca ei să se dezvolte și să evolueze în primul rând.

Nu am avut o copilărie ușoară, dar asta mi-a dat ambiția să îmi depășesc condiția și să caut mereu răspunsuri și să mă descopăr pe mine. Am înțeles că viața mea este responsabilitatea mea și asta a făcut diferența. Asta îmi doresc să dau mai departe.

Specialitate: Love, Health, Motivational, Personal Development Coaching

Metodele mele: Ca Life Coach folosesc mult stilul holist de coaching care privește spre client ca un întreg. Consider că tot ce ține de om este interconectat și când schimbăm un aspect al vieții va exista un ecou și în restul aspectelor. Acest stil încurajează:

  • O mai bună înțelegere a modului în care acțiunile noastre ne afectează pe noi și lumea exterioară
  • Un mai mare simț al scopului
  • Un corp mai sănătos
  • O dispoziție generală mai calmă

  • O mai mare satisfacție și împlinire

Această abordare este deosebit de benefică atunci când ne referim la echilibrul muncă/viață. Acest lucru se datorează faptului că acest stil privește toate elementele vieții clientului, ajutându-l să-și găsească modalități de a menține echilibrul.

Pagina Web: www.gretailascu.com

 

 

Citește mai departe