articol
Cum devenim manipulatori ordinari încă de pe băncile școlii

Prima problema cu care ne confruntăm e autoritatea într-o clasă obişnuită.

De la grădiniță şi până la facultate, master, doctorat şi în multe medii chiar din afara sistemului de stat, există o autoritate care se presupune că ştie şi predă celor care nu ştiu.

Am trecut toţi prin asta.

Hai să ne imaginăm un scenariu. 

Într-o zi, ceea ce eu am nevoie la şcoală este să fiu întrebat ”cum te înţelegi cu mama ta?” iar eu aş fi avut nevoie să spun ”îi este greu, munceşte mult, e singură de când tata a plecat, e nervoasă şi strigă la mine şi nici eu nu o ajut prea mult”.

În schimb, în timp ce eu am această nevoie, începea ora şi mi se spuna: ”scoate o foaie de hârtie, scrie lucrare de control, numele în dreapta şi enumeră cele 5 chestii pe care trebuia să le memorezi pentru azi”.

Dar eu azi NU AM CHEF de lucrare de control. Nu am nevoie nici acum, şi nici când plec acasă de teoria asta pe care mă obligi acum să o rumeg. Nu am nevoie să mă evaluezi la cât de bine am memorat şi să îmi dai o notă care crezi tu că reflectă valoarea mea umană şi personală, care determină la ce şcoală voi continua studiile şi care mă obligă să mă raportez la alţi colegi doar în funcţie de acest criteriu al notelor.

Am nevoie de o îmbrăţişare acum.

Cineva ar putea spune că mai sus e o poveste imatură a unui copil răsfăţat.

Cineva ar putea spune că e treaba psihologului şcolii să se ocupe de asta.

Cineva ar putea spune că e normal şi firesc să trec prin asta la vârsta mea.

Iar eu aş vrea să îi răspund acelui cineva:

Cine eşti tu să ştii ce anume am eu nevoie? Şi când am nevoie? Cine decide ce am eu nevoie şi ce e mai bine pentru mine în viaţă?

Şi cine a oferit această autoritate?

Sigur nu eu.

De aici pornește marea problemă a sistemului: sistemul presupune că știe ce e bine pentru mine când de fapt nu știe nimic. 

Iar eu vreau să fac ce am nevoie şi ce simt că e potrivit pentru mine. Dacă vrei să mă ajuţi, vreau să fii aici pentru mine, ca și ființă umană și nu ca un număr, o statistică.

Dar asta nu se întâmplă la şcoală.

La şcoală nu vrem drama asta sufletească şi personală.

Sistemul vrea să scoată din cale absolut orice emoţie şi să trateze totul ca într-o fabrică.

Până la urmă, asta face un sistem să fie un sistem, nu?

Să zicem sărumâna că există un sistem educaţional chiar dacă el îşi tratează elevii ca puşcăriaşi, chiar dacă le spală creierul şi le extirpă sufletul şi umanitatea în favoarea cunoaşterii teoretice, chiar dacă programa trebuie respectată şi impusă deşi eu sunt beneficiarul, clientul şi eu ar trebui să decid ce vreau să învăţ.

Dacă nu ar fi sistemul, ce ar fi?

Vom explora în curând şi acest aspect însă acum hai să intrăm puţin în amănunt, şi să argumentăm ceea ce ar putea fi plângerile unui adolescent într-o zi proastă.

Memorarea, referatele şi lucrările de control îşi au utilitatea lor.

Problema e că ceea ce noi vrem să numim educaţie e format dacă nu în exclusivitate atunci în marea majoritate din aceste unelte atât de sărace în procesul educaţiei adevărate.

E suficient să ne uităm la originea cuvântului educaţie, care vine din latină şi înseamnă „educo - a dezvolta din interior” şi e suficient să îţi răspunzi la întrebarea:

De câtă educaţie adevărată ai avut parte la şcoală?

Predarea, ascultatul profesorului şi memorarea pot fi bune însă în sistemul educaţional actual, aşa cum observă foarte bine Parker Palmer ”prea mult din predat este autoritativ, prea mult din ascultat este lipsit de angajament şi prea mult din memorare este mecanică”.

Peste toate astea, felul în care se desfăşoară procesul distruge comunitatea în clasă şi încurajează competiţia între elevi pe baza ideei de ”cel mai deştept, harnic supravieţuieşte şi câştigă cel mai bun job, medalia, familia model, succesul”.

Şi cum poate fi doar un câştigător, ce facem cu pierzătorii?

Când pierzătorii îi dau în cap câştigătorului respectând acelaşi principiu al competiței, cum arată societatea noastră?

Arată exact aşa cum e acum.

În sala de clasa tradiţională, experienţa foarte bogată a elevului nu este aproape deloc valorizată. Creativitatea, talentele, iniţiativa, întrebările bune şi chiar contrazicerea profesorului, acest avocat al teoriei din manual, nu sunt văzute cu ochi buni.

Foarte mulţi profesori şi autorităţi deplâng o lipsă de respect a elevilor faţă de profesori şi sistem.

Însă profesorii oferă respect elevilor?

Respectul pentru elev porneşte prin a-i recunoaşte unicitatea, valoarea personală indiferent de note sau capacitate de memorare.

Respectul pentru elev porneşte din onorarea sufletului, a vieţii DIN elev care se manifestă din plin, prin explorarea adevăratelor lui nevoi, talente şi valori.

Respectul pentru elev începe prin a-l considera o fiinţă umană de valoare egală cu orice altă fiinţă umană, indiferent de vârstă, experienţă de viaţă, diferenţe de personalitate şi caracter, psihice, mentale şi spirituale care ne fac unici.

Adevăratul proces de educaţie începe doar în clipa în care profesorul şi elevul păşesc într-un spaţiu în care amândoi ştiu că valoarea lor ca fiinţe umane este egală şi interacţiunea dintre ei poate fi doar de un fel: relaţionarea sănătoasă.

"Crizele societăţii noastre se înmulţesc şi majoritatea oamenilor deplâng lipsa oamenilor înţelepţi, a liderilor altruişti sau a consilierilor de încredere. Este lipsit de logică să aşteptăm astfel de calităţi nobile în oameni care nu au făcut muncă interioară şi care nici măcar nu înţeleg înţelesul acestor cuvinte" - Parker Palmer

Din cauza competiţei în care copiii şi tinerii sunt angrenaţi, cu promisiunea fericirii viitoare depinzând de alergatul după realizări exterioare atârnând ca o piatră de gât, din cauza lipsei de comunitate şi coopererare în clase de elevi, din cauza neglijării lumii interioare şi a sufletului din elev, din cauza teoriei reci şi a memorării care reprezintă scopul suprem în sistemul educaţional, se naşte un monstru:

Omul care vede lumea formată doar din obiecte pentru a fi manipulate.

Pentru că lumea lui interioară nu a fost tratată cu respect şi pentru că a fost pus în competiţie pentru note cu ceilalţi colegi ai lui, ceea ce odată era un pui de fiinţă umană ce promitea, acum este un psihopat gata de orice pentru a aduce răzbunarea sa în lume și pentru a replica modelul de tratament pe care l-a primit in zeci de ani de îndobitocire sistematică.

Suntem trataţi ca obiecte de serie în şcoli, de la 5 la 25 de ani şi apoi ajungem să credem despre ceilalţi că sunt şi ei doar obiecte de manipulat.

E suficient să priveşti în jur ca să înţelegi oamenii azi, viaţa.

Oamenii vor să ”câştige” iubirea în loc să o trăiască, ca şi când iubirea ar fi o statuetă pe care o obţii şi apoi o ţii în vitrină.

Oamenii vor să câştige ”reputaţie”, ”bani” şi ”fericire”.

Când cei din jur manifestă voință proprie și iau decizii care nu sunt conforme cu așteptările și nevoile noastre, ne folosim de învinuire, șantaj emoțional, amenințări și violență pentru a supune toate obiectele neascultătoare din jur. Nu mai putem accepta umanitatea din alții, diferențele și liberul arbitru pentru ca le-am pierdut pe ale noastre.

În loc să fim participanţi şi co-creatori în lumea în care trăim, devenim nişte manipulatori ordinari.

Când eşti învăţat în cei mai importanţi ani ai vieţii tale că totul e departe, teoretic și lipsit de suflet, când nimeni nu se apropie de tine cu adevărat, când nu relaţionezi sănătos, profund şi autentic, este firesc să uiţi că ai o inimă, un suflet şi să vezi totul aşa cum crezi şi tu că eşti.

Robotizat şi mecanizat.

Nici elevii sau studenţii nu încurajează profesorii să fie mai deschişi, mai nonconformişti şi să îi pună la treabă, să îi facă să fie responsabili. Şi ei contribuie în acest sistem, preferând calea mai scurtă.

Dacă suntem sinceri, câţi dintre noi preferă să se schimbe pentru a privi lumea cu alţi ochi şi câţi preferă să aibă o armă sau unealtă de a-l manipula pe celălalt să fie altfel, pentru a ne servi nevoile?

E mai uşor şi comod să alegi calea uşoară însă preţul este imposibil de plătit: dezumanizarea noastră ca fiinţe şi distrugerea planetei.

Educaţia adevărată, dacă e să avem parte de ea şi de toate bogăţiile ei, vine la pachet cu transformarea noastră profundă, dureroasă uneori şi în permanentă mişcare.

Intrăm într-o eră în care ori elevii şi profesorii devin una, membri ai unei comunităţi în care există respect reciproc şi relaţionare sănătoasă, ori vom muri cu muzica şi potenţialul în noi, fără să fi ştiut vreodată cum se simte fericirea, împlinirea, iubirea şi succesul.

Aceast articol și cele care vor urma reprezintă manifestul schimbării după care sufletul nostru strigă cu disperare.

Aş vrea să mă ajuţi în acest proces răspunzând la o întrebare:

Care crezi că e primul pas pentru a face dintr-o clasă o comunitate, o familie şi ce ar trebui făcut pentru a aduce respectul reciproc între adulţi şi tineri?

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

Distribuie acest articol pe reteaua ta preferata de socializare
Profită de resursele de dezvoltare personală
pe care le-am pregătit timp de 10 ani!
imagine-news
66 DE COMENTARII
Intră în discuție. Lasă mesajul tău mai rapid cu contul de social media.

Comments

  1. Imi aduc aminte un moment foarte fain din clasa a 9a cand profesorul de muzica ne-a invitat pe fiecare sa ne prezentam si sa vorbim despre muzica pe care o ascultam. Tin minte cat de misto m-am simtit pentru ca am avut ocazia sa impartasesc ceva ce pentru mine era important si ma facea fericit. Cred ca fiecare dintre noi are ceva de spus si daca suntem ascultati atunci cand suntem mici vom invata si noi la randul nostru sa ascultam, si mai ales sa ne bucuram in a impartasi cu ceilalti! Multumesc, Pera!

  2. Consider ca daca ei nu fac nimic (si realistic vorbind, nu vor face pt ca situatia este aceeasi de generatii) trebuie noi, actualii parinti si fosti elevi sa facem ceva pentru copiii nostri. In primul rand cred ca increderea in copilul educat de noi trebuie sa fie mai presus decat increderea in profesori/in scoala! Ar trebui noi sa avem mai multa incredere in noi (in efucatia pe care i am dat o copilului) decat in niste straini (chiar daca profesori – cei mai multi nu sunt pedagogi sub nici o forma) care nu ne cunosc, nici pe noi, nici pe copilul nostru. Copiii trebuie sa stie dinainte de a incepe scoala ca nu exista competitie si fiecare e bun la ceva, sa i se spuna de acasa cine este si sa nu l intereseze parerea altora. Sa si urmeze propria cale, orice ar insemna asta. Comunicarea sa fie libera si deschisa indiferent ce boacana a facut (pt ca toti facem) si aplicate cu intelepciune “pedepsele”: sa aiba ce invata din ele. Notele nu trebuie sa fie toate de 10, pt ca oricum odata terminat liceul nu mai conteaza la nimic, dar sa fie suficiente pentru a avea sansa sa mearga mai departe in scoala, sa traiasca experienta studiului superior care ii va fi mai tarziu in viata de ajutor. Toti ne plangem ca nu se schimba nimic. Nici nu se va schimba. De la cap se impute pestele, nu se schimba! Societatea, vulgul schimba pana cand ceilalti nu vor mai avea incotro si vor trebui sa se adapteze ca sa supravietuiasca! Recunosc ca nu am citit intregul articol (si daca m am repetat sper sa vina ca o confirmare a faptului ca si altcineva simte acelasi lucru) pt ca problema o stim cu totii, am trait o, o traim…dar ce e de facut?! Felicitari pt initiativa. Cu totii ar trebui sa avem initiativa, chiar daca “numai” la nivelul propriului copil; unii au puterea cuvantului (mass media, web etc) si cu totii avem macar putere asupra vietii noastre!

    1. raspunsul la intrebari, in opinia mea ar fi: Renuntarea la spiritul de competitie la nivelul claselor, asa cum este promovat in acest moment in randul elevilor din clase si cultivarea in interiorul claselor a unui spirit de colaborare intre toti elevii clasei si bineinteles intre profesori si elevi.Rezultatul in timp ar fi o buna cunoastere intre toti membri acelei clase si intre profesoi si elevii claselor.Iar cunoasterea reciproca ar putea mai departe sa rezolve multe probleme individuale sau colective.

      1. colaborarea ajunge la concepte aberante gen ca toti suntem egali! Nu suntem egali si nu avem sanse egale, aia prin India or sa continue sa respire adanc pe sub copaci, cat traiesc in colibe si se hranesc zilnic cu 1lingura de orez, cat altii in vest, or sa-si vada de facut bani. Deci,competitia ramane numele jocului, cine cred altceva, are creierul spalat de religie, cultura pop a psihologiei (you can do it type of crap!!), inclusiv scoala etc, faza e ca solutii universal valabile nu prea exista!

  3. Dupa parerea mea primul pas ar fi munca interioara, urmata de intelegere. Cred ca doar ajungand la anumite intelegeri putem ajunge si la respectul reciproc intre adulti si tineri. Totusi, munca aceasta interioara nu e vazuta cu ochi buni de multe persoane deoarece nu inteleg cu ce “se mananca” aceasta si ar fi nevoiti sa iasa din zona de siguranta si confort.
    Minunat articol! Multumesc, Pera !

    1. in urma cu 10 ani m-am despartit de sotul meu si cei doi baieti au ramas in grija mea. Am avut atunci un gand care mi-a schimbat atitudinea:”ei sunt oamenii cei mai apropiati, cum ar fi daca i-as trata cu acelasi respect cu care as fi vrut sa fiu eu tratata?” Nu ca as fi fost mai abuziva decat media fata de ei, din contra, dar am inceput sa acord mai multa atentie acestui aspect. Am inceput sa le respect optiunile: “daca nu inveti pentru examenul de capacitate, este posibil sa te chinui inca 4 ani cu latina si sa faci 6 ore de romana pe saptamana”, sa le dau dreptate cand imi ziceau:”profa de romana ne-a intrebat, ce parere avem despre textul X si cand i-am spus, mi-a spus ca spun prostii, cred ca nici nu vroia sa imi stie parerea” si sa invat de la ei:”daca gresesc, lasa-ma sa suport consecintele, e destul, nu e cazul sa ma pedepsesti suplimentar”. Am citit si cartea lui Jasper Juul ” Your Competent Child”care mi-a confirmat ca sunt pe calea cea buna. Respectul pe care il demonstram fata de tineri se transforma in respect reciproc.

  4. Cred ca trebuie incurajata mai mult munca in echipa.
    In momentul in care fiecare are acelasi scop de indeplinit si nu este fiecare pe cont propiu…deja este un pas inainte.
    Organizarea de excursii sau iesiri cu clasa.
    Tin foarte bine minte ca in momentul in care mergeam intr-o excursie se legau foarte multe prietenii,aveai oportunitatea sa te cunosti mai bine,sa petreci timp impreuna fara sa te gandesti ca cineva o sa te scoata la tabla daca vorbesti.
    Atitudinea profesorului in comunicarea cu elevul conteaza foarte mult
    Tin minte ca aveam ore la care toata clasa venea de frica,aveam ore la care veneam doar ca sa facem caterinca si aveam ore la care veneam de placere.
    Orele la care participam de placere erau cu acei profesori care stiau sa intre pe sub pielea ta,care iti mai dadeau cate un sfat de viata,iti mai povesteau o intamplare din viata lor , in acelasi timp isi faceau si lectia .Stiau cum sa te captiveze!

  5. Raspunsul e simplu: Testarea vocationala la angajare A PROFESORULUI. Majoritatea angajatilor la stat sunt niste robotei flamanzi, care au facut o pasiune si o adevarata vocatie din A NU MURI DE FOAME. 🙂
    Din acest motiv mentorii nostri, profesorii, managerii, sunt robotizati, aplatizati emotional, simpli functonari intr-un sistem. Manati de sentimentul de FRICA.
    Freud a spus-o acum peste 100 de ani. Suntem intre EROS si THANATOS. Intre FRICA de moarte si CAUTAREA PLACERII. Intre angoasa si libido. Si tot papa Freud ne spune ca EROS e cel mai puternic! Noi ne incapatanam sa functionam DIFERIT, si ii dam de lucru prea mult lui Thanatos.
    Cand ma intreaba cineva cum imi merge, raspund mai nou ceva de genul: DIN PACATE, FOARTE BINE. E atata suferinta in jur, incat personal nu mai fac fata la toti clientii individuali. Mai am putin si trec si eu la cursuri publice. E nevoie CA DE AER de o scoala REALA, cu profesori AUTENTICI.

    1. profesori autentici exista, dar aia lucreaza cu material cu materie cenusie, deci nu cu oricine! Sistemul exista ptr ca orice coate goale care sa stie sa scrie, sa citeasca si sa inteleaga alte cateva principii de baza sa ramana in viata pana pe la 50de ani!Ce-i rau in asta?

  6. Schimbarea incepe cu noi,parintii.Sa cultivam in copiii nostri increderea in fortele proprii,sa le relevam unicitatea,dar si ca toti si toate sunt interconectate.Copiii raspund campurilor energetice ale parintilor generate de sentimentele adevarate traite de acestia nu la indemnurile verbale.Noi,cei maturi, sa ne intoarcem la noi insine,cunoscandu-ne cat mai bine,traind cu adevarat ceea ce dorim sa fie realitatea noastra de maine si apoi vom gasi metodele si oamenii potriviti.Asa cum degetele de la mana nu seamana intre ele dar lucreaza minunat impreuna asa si noi sa ne valorizam ca oameni care se completeaza si asta sa educam in copii nostri.

  7. Foarte mult adevar in articolul publicat mai sus! Profesorii adevarati citesc sper si se dezvolta si emotional, altfel doar copiii au de suferit, si societatea in care traim. Toti trebuie sa luam atitudine!!!

    Nu stiu de ce aveam impresia ca profesorii de limbi straine sunt mai “deschisi” la minte … dar fiul meu a fost ranit emotional de profesoara de engleza in clasa I … la o clasa cu predare in limba germana … pentru ca a folosit o nuanta de albastru-turcoaz … in loc de albastu la colorarea unui desen si acuzat in public ca nu este atent si nu intelege ce culoare spune ea. Limita acelei persoane, care nu a vazut ca era singura nuanta de albastru din penarul fiului meu m-a intrigat major si am scris ca o rog sa poarte ochelari si sa nu acuze in public un copil in formare fara a verifica ce poate face cu ceea ce are pe masa. Evident ca nu mai preda engleza la clasa respectiva … simtindu-se jignita de “atitudinea parintinor” din pacate – si nu de comportamentul ei.

    1. Societatea e plina de oameni frustrati care fac ce nu le place pentru ca sunt victime ale aceluiasi sistem care te indeamna spre o meserie bine platita nu spre pasiunea ta, orice urma de pasiune iti este stearsa pentru ca nu care cumva sa te diferentiezi.
      Multi din oamenii de succes au fost autodidacti.

  8. Eu cred ca primul pas este sa constientizam ca avem nevoie de o adevarata educatie si nu ma refer la educatia promovata in institutiile de invatamant unde singura abilitate pe care o dezvolti este memoratul si daca observam acest spirit de competitie care este adanc inradacinat in noi ne chinuie si in viata de adult, cine are a casa mai mare un job mai bine platit o sotie mai frumoasa sau o masina mai luxoasa este declarat castigator.
    Atunci cand gresesti esti pedepsit si nu indrumat defapt din greseli invatam cel mai mult, de aici teama de a face ceva, de a-ti urma pasiunea.
    Nu cumva sa iesi din turma.
    Cam asa e definit succesul in scoala, sa detii cat mai multe bunuri materiale.
    De fapt nici nu cred ca am auzit de succes in scoala, singura notiune era: daca nu invatati nu o sa aveti un loc de munca bine platit.
    Nu stiu daca o sa citeasca cineva ce am scris eu aici, vreau sa spun ca sustin afirmatiile lui Pera.

    1. Eu am citit si as vrea sa-ti spun ce cred. Succesul si o casa, masina, sotie cat mai frumoase si scumpe sunt idei induse de occident, care este orientat catre exterior si prin astea isi defineste reusita. Noi, orientalii, suntem mai orientati spre interior si spre cultura. Concurenta nu prea a existat in comunism, a venit mai tarziu din afara.

      1. Asta e o aiureala! comunismul ne-a spus ca suntem toti egali si avem o sansa sa ne ridicam prin competitie, indiferent de originea sociala! De aici premierile celor mai buni elevi, sportivi etc, ca ajungeati in cealalta parte si vedeai ca ptr a reusi in sistem trebuia sa-ti torni familia la secu, e altceva! Din vest, vine aceeasi idee si se numeste colaborare: sunteti toti egali, nu mai dezvoltati abilitati persoanale, pe scurt, iubiti-va mult, mai ales cand dati cu celalalt picior! Si, ca rezultat vedem ca Vestul importa profesionisti pe capete!:))

  9. Primul pas ar fi sa cream profesori si mentori care sa aiba suficient de multa intelegere, iubire, cunostiinte, dezvoltare personala incat sa poata oferi si altora.

  10. degeaba propovaduiesti acasa despre dezvoltare personala si apoi tanarul se duce la scoala care ii neaga aceasta dezvoltare.E O MUNCA URIASA SI COMPLEXA.pe de oparte e nevoie acuta de dascali cu o mentalitate total diferita de cea veche si de ce nu de cea actuala . Sunt multi in umbra care vor schimbare dar nu stiu de unde sa inceapa.IN CONCLUZIE CONCEPTUL DE PERSONALITATE ALFA VA FII CA O PICATURA DE CERNEALA INTR-UN PAHAR DE APA.LA INCEPUT APA NU SE COLOREAZA DAR APOI ….VINE SCHIMBAREA.DE ACEEA ,DRAGA PERA,NU AI VOIE SA TE OPRESTI,NOI COMUNITAEA ALFA VOM RASPANDII PATA DE CERNEALA.E NEVOIE DE RABDARE,SERIOZITATE SI DEVOTAMENT.

  11. Eu cred ca e necesar sa invatam sa ascultam ca sa intelegem,ca sa ne extindem zona de comfort si sa devenim mai toleranti cu tot ce insemna conditia umana.Sa incepem sa ascultam ca sa simtim si sa empatizam,nu ca sa raspundem.Asta e dupa parerea mea primul pas:deschiderea spre nou si acceptarea realitatii celuilalt

  12. Cred ca in sistemul nostru de invatamant este necesar cultivarea spiritului de echipa datorita caruia am supravetuit ca specie . Concurenta duce intradevar la performanta insa si cu acest pret : ne dezumanizam , ne pierdem empatia , spiritul etic, constiinta…

  13. Este foarte usor sa faci aprecieri despre ce ar trebui sa faca profesorii si alti oameni in general, insa raspunsurile trebuie gasite de cei ce au experienta in domeniu, degeaba isi dau altii cu parerea. Ca devenim niste manipulatori de mici asta este adevarat si nu doar din scoala ci chiar din primii ani de viata. Si este cred o reactie normal, instinctiva as putea spune. Dar pana la urma nu stiu daca ceea ce conteaa cu adevarat este momentul cand devii monstru ci faptul ca ajungi sa fii asa. Nu stiu daca solutia este sa facem sistemul de invatamant un fel de vitro in care nimic rau din lumea reala sa nu patrunda. Mai degraba cred ca ar trebui sa deprindem indivizii sa nu mai fie abuzivi pentru ca abuzul naste nevoia de manipulare. Si de multe ori ceea ce mie mi se pare normal altuia I se pare un abuz, asa ca mai multa empatie fata de ceilalti si toleranta ar fi utile in educatie cred eu.

  14. Dupa parerea mea,ar trebui inceput cu pregatirea dascalilor.Ei ar trebui sa devina adevarati lideri ai comunitatii de discipoli.Numai astfel vor putea sa “dea tonul” in grup,tratandu-i pe toti membrii grupului de la egal la egal,ascultandu-le dorintele si parerile,dandu-le dreptul si posibilitatea sa aleaga ce le place sau ce -i intereseaza,ei sugerand numai anumite strategii de atingere a obiectivelor.Dar cum se ajunge la acest punct? Multi nici nu vor recunoaste ca statutul actual al personalului didactic este perimat si nu vor accepta sa o ia de la zero.

  15. Foarte dur articolul! Dar mi-am dat seama de un lucru: ca nu ar mai trebui sa ma simt vinovata cand in loc sa incep lectia cu tema de acasa, il intreb pe elev de ce e palid, de ce tine capul pe banca, daca ii e rau sau le spun fetelor ca ar trebui sa aiba mai multa grija de ele, sa fie sanatoase ca viitoare mame si sotii. Si credeti-ma, intr-un liceu cu 90% copii din mediul rural, problemele sunt multe si grave. Si trebuie sa-i cunosti situatia de acasa, din familie, ca sa stii cat ii ceri la scoala. Si dirigintii si profesorii comunica foarte bine, astfel incat sa se stie ca acel copil face o naveta de o ora dimineata, ca infrijeste frati mai mici si are treaba sau ca sta doar cu o bunica. Asa ca acuzatiile sunt prea grave si nici nu am putut citi articolul pana la capat pentru ca nu m-am regasit deloc. Poate varsta mea apropiata de a lor ma ajuta sa pot discuta mai usor cu ei si sa nu fiu la fel de rigida precum colegii aproape de pensie. Dar informatiile si materiile au rolul lor si mi se pare o contradictie intre as vrea ca scoala sa ma invate sa fac bani (cum cred ca ati mai afirmat), dar sa nu ma trateze ca pe un manechin. Sunt curioasa, ati fost vreodata intr-un liceu sa discutati cu clase de elevi?

  16. Incerc sa devin si eu un membru mai actic al comunitatii ALFA asa ca imi permit sa spun si eu parerea mea: ma duc des,adica cel putin o data pe saptamana , dupa nepoata mea la scoala sau antrenament si vad diverse. DIn pacate constat ca nu copii sunt de vina ci parintii, nu chiar profesorii ci parintii si astfel sunt influentati copii. De vina sunt noi adultii si mereu ramane asta si de vina sunt copii cand devin adulti si Nu copii. Ne pierdem pe parcursul transformarii in adult, pierdem curajul, visele, talentul etc.
    Nu stiu cum putem schimba acest popor,sincer, la revolutie tatal meu a zis ca tara asta poate nu are nici o sansa ca noi (ei) tot comunisti suntem si tot asta vom invata si pe altii si poate singura sansa era sa ramana in 90 dooar cei sub 14 ani ca sa nu mai stie nimic (in ideea ca intra si el in categoria care trebuia sa dispara din Romania). Nu stiu sa raspund punctual la intrebare sa ajut dar am raspuns generic mai sus.

  17. descoperiea talentelor individuale ale fiecarui elev si ajutarea sa si le dezvolte mai departe. Apoi a arata ca fiecare elev are un talent si ca impreuna din unghiuri diferite cum vede fiecare pot crea lucruri minunate. Nu prin competitie, ci prin cooperare fiecare la ce e bun.

  18. Dintre toti profesorii din liceu amintirea cea mai draga este a profesoarei de limba romana care ne “obliga” sa invatam cu mult mai mult decat cerea programa organizand procese literare.Se alegea un personaj si clasa era impartita in trei ,acuzarea,apararea si judecatorii.Citeam foarte mult,ne pregateam intens iar ora .(procesul) era traita cu mult entuziasm,fiecare aducea argumente,pro,contra si mereu in toiul dezbaterilor,cind oricare dintre noi ar mai fi avut ceva de spus…suna clopotelul.Era o ora atipica pe vremea aceea dar cit de multe am invatat prin metoda asta:sa citim,sa ne documentam inainte de a vorbi,sa fim combativi,sa iti sustii punctul de vedere in fata celor care gandesc diferit si multe altele.

  19. Parerea mea este ca intre dascali si parintii elevilor se trebui sa se creeze o legatura mai personala insemnand cunoasterea anumitor puncte slabe sau forte din personalitatea copìlului,care sa-l poata ajuta pe cel din urma mentionat.
    Asta e cadrul nostru in care copilul termina clasa Intai si observ cu tristete ca noi,parintii incercam sa-i dezvoltam creativitatea,dragostea pt natura,cat de minunat etc,insa scoala se considera o institutie in care nu ai voie sa visezi ,unicitatea copilului nu e un avantaj pt fiecare…Copiii sunt impartiti intre cei care “promit” si cei care au de exersat separat de cei “buni”.Nu sunt in masura sa ìi judec insa mi-ar place ca noi parintii sa-i lasam “pe maini bune”,dascalii sa-i instruiasca in mod autentic,nu in programe scolare din care si ei,la randul lor sunt obligati sa fie competitivi.

  20. Copiii trebuie sa stie dinainte de a incepe scoala ca nu exista competitie si fiecare e bun la ceva, sa i se spuna de acasa cine este si sa nu l intereseze parerea altora.Colaborare intre toti elevii clasei si bineinteles intre profesori si elevi.Trebuie promovat dialogul si respectul reciproc precum si dreptul la libera exprimare.Sa invatam copii cum sa se bucure.
    Parerea mea este ca, copii ar trebui ascultati mai mult in problemele care le ridica si sa primeasca cat mai multe raspunsuri,sa devina mai constienti de lumea din jurul lor.
    Sa fim mai receptivi la problemele care ai intereseaza pe copii si mai putin interesati de notele si obligatiile stupide care se cer in invatamantul actual.
    Numai un om ca Pera daca ar exista la conducerea ministerului ar putea incepe sa schimbe ceva in sistemul actual.
    Pera iti propun sa te gandesti serios sa candidezi si sa te lupti sa ajungi sa conduci Ministerul Invatamantului, sa incepi sa faci schimbarile adevarate care sunt convins ca vor da rezultate.
    Multumesc, Pera.

  21. eu sunt elev in clasa a 12-a ,pe final, in 12 ani de scoala am observat ceva foarte intereesant la comunicarea profesor-elev(si cred ca e valabil la orice fel de comunicare): cel care doreste sa spuna ceva(elev/profesor/parinte/prieten/frate/etc.),chiar daca are intentia de a oferi educatie adevarata ori nu este luat in seama ori daca este luat in seama ,majoritatea utita

    eu personal ma consider ca fiind foarte empatic si imi dau repede seama de ce gandeste sufletului unei persoane(ca si cum as citi oamenii) si pot spune ca TOTI oamenii au un suflet si intentii bune in esenta,insa in functie de CONTEXT (si sau de orgoliul care ne trage mereu in jos) isi pun mastile pe fata (chiar daca de exemplu ei NU ar dori sa o faca)

    e ca si cum totul a devenit o boala ce trebuie trata de fiecare in parte(a propriei fiinte) , rezonez intr-u totul cu ideile tale si mi-ar placea sa contribui ,CRED ca cea mai eficienta metoda pentru a curata lumea este ca fiecare(ABSOLUT TOTI) dintre noi sa se reconecteze cu sufletul sau si sa ISI OMOARE ORGOLIUL(care de obicei PARE a fi adevarata noastra identitate)

    ma intreb totusi cum?(stiu ca pare absurd ca intreb asta),asa ca te intreb pe tine ,dupa ce ne dam seama ca suntem vindecati de “sistem”(si da imi vei raspunde probabil:”cand vei deveni o personalitate alfa”,OK ,sunt de acord,ce vreu eu sa stiu este lista simptomelor videcarii(ca sa spun asa)

    sper sa-mi raspunzi la mesaj si continua tot asa ,esti o adevarata sursa de inspiratie si intelepciune

      1. Utopie!
        Asta se va intampla cand toti oamenii vor avea constiinta treaza, cand oamenii vor fi responsabili si se vor naste copii din iubire, cand toti vom deveni iubire, bunatate, intelepciune…
        Mai degraba plecam pe Planeta Alfa si incepem de la zero!

  22. Imi pare rau sa spun si stiu din experienta ca voi primi etichetari si blamari de genul: “fanatica religioasa” , “indoctrinata”, “habotnica”, etc, dar indiferent de cate teorii si para-teorii vehiculati, cu actualul sistem nu se poate lucra decat starpind mandria din om si dorinta lui de stapanire – surse majore ale tuturor uraciunilor in relatiile umane, manifestate pana la nivel de infectie putrefacta in invatamant, si nu numai – iar asta se face cu mijloace descoperite de foarte, foarte mult timp de catre Sfintii Parinti ai Ortodoxiei, dar pt cine nu crede in Dumnezeu, astea sunt povesti pt prosti.

    Mandria e un atribut luciferic deci necesita arme si tratament pe masura si terapeuti care au fost virusati de asa ceva si care au vrut si s-au vindecat cu ajutor de la Dumnezeu si cu mult EFORT PROPRIU; ALTFEL NU SE FACE DECAT TRATAMENT PALIATIV, NICIODATA VINDECARE COMPLETA, ORICINE CE AR ZICE.
    Problema e ca azi numai cine cere ajutor de la Hristos gaseste adevaratii terapeuti prin care tot Hristos lucreza, restul sunt povesti.

    Atentie, ma refer la adevarata credinta SI incredere in Dumnezeu, nu despre cea etalata de majoritatea si urata pe buna dreptate de foarte multi. Poporul roman are, din pacate, nevoie sa fie re-crestinat. Oamenii, insa, nu vor sa auda adevarul pentru ca nu suporta sa li se spuna ca au gresit, ca persista in greseala si ca e spre binele lor sa se schimbe; prefera sa traiasca larvar decat sa renasca oameni demni de menirea pe care o au.

    Nimeni nu poate ajuta un alt semen al sau in mod real si fara ascunzisuri daca nu-l vede in celalalt pe Cel care l-a creat si care si lui i-a dat viata! Cati dintre profesori Il mai vad in copiii de la clasa, chiar si in studentii de la facultate pe Hristos copil sau tanar barbat? Aproape nimeni. Pentru ca altfel nu si-ar mai bate joc de sufletele pe care le au in grija si de care sunt intr-o masura mai mare sau mai mica RESPONSABILI!

    In Japonia, singurii care nu fac plecaciune in fata imparatului sunt profesorii pentru ca fara profesori nu ar exista imparati.
    “Iisus spaland picioarele ucenicilor a aratat ce inseamna a sluji ca un stapan, a te ridica la inaltimea umilitatii eficiente”, spune A. Plesu, ca apoi sa continue cu o intrebare a lui Beaumarchais: ” Stiind cate virtuti sunt necesare pentru a sluji, va intreb, Excelenta, cati stapani cunoasteti care sa fie demni de a fi valeti?”
    Si profesorii ar trebui sa fie re-educati, la fel ca si foarte multi dintre parinti.

    Laudativ demersul dv, aveti multe conceptii sanatoase si aveti si verb uneori, insa, cu tot respectul pe care vi-l datorez, nu aveti taria necesara sa schimbati mare lucru pt ca sunteti dezbinati cand vine vorba de Dumnezeu, ceea ce va slabeste iremediabil. Iar raul nu e deloc dispus sa piarda si ceea ce nu stie omul e ca cel rau e creatura care cunoaste cel mai fin psihologia umana, fiind mai batran decat orice om care a trait pe pamant, si care INTOARCE LUCRURILE, MANIPULATIV SI PE NESIMTITE, IN FAVOAREA LUI. Singurul deasupra celui rau e Hristos. Punct.

    Sa-mi fie cu iertare caps lock-urile, nu am avut cum altfel sa evidentiez cele spuse.

  23. Felicitari pentru articol. Ma regasesc in aceasta descriere de nevoi pe care fiecare dintre noi le- a avut candva dar altii au venit ca sa intre in dezarmonie si sa ne taie aripile la ceea ce visam de mici. Sa stiti ca in acest sens nu numai profesorii sunt cei care urmaresc sistemul si parintii nostri din pacate fac aceste lucruri. Au prea mari asteptari de la proprii copii si asta nu este o relatie sanatoasa parinte – copil. Probleme sunt ample asa cum spuneati si asta trebuie sa inceapa cu noi parintii pentru ca amprenta noastra ramane intiparita in mintea si sufletul celor mici atunci cand vor deveni adulti. Conteaza cum le transmitem starea noastra. Copilul simte adultul. Si ce pacat nu ca adultii mint cel mai mult cand vor sa obtina ceva de la copiii lor. Cred ca mai intai cei mari trebuie educati cum sa fie prietenii celor mici care candva vor deveni adulti. Din pacate eu mereu ma contrazic cu parintii mei pentru ca niciodata nu sunt de acord cu mine. Deci nu prea exista o prietenie sincera intre noi. Dar asta e eu nu pot schimba asta pentru ca ei nu doresc.

  24. Trebuie sa existe un echilibru intre educatia din familie, scoala si ceea ce invata de la societatea in care traiesc.Daca unul din aceste parghii, sa le numim asa, nu functioneaza, copilul, tanarul, adultul, va fi cam dezorientat. Copilul trebuie sa fie obisnuit sa citeasca, sa i se dea mici responsabilitati de mic, ca sa fie o persoana responsabila mai tarziu.Trebuie sa invete sa se descurce pe picioarele proprii, sa aiba grija de propria persoana, ca apoi sa fie capabili sa educe copiii, si sa aiba un echilibru in familie.Si inca ceva, fooooarte important, sa invete sa economiseasca si investeasca banii,msa gandeasca la ziua de maine,mnu numai la cea de astazi.Stau si ma gandesc la parintii mei, intelectuali dealtfel, ca scoala pe care au facut-o a fost mai rigida, discutiile cu parintii si educatorii pe probleme de suflet si personale, au fost aproape inexistente.Dar, au razbit din cauza modestiei,ma unor principii morale, care astazi sunt incalcate de tinerii de 20-30 de ani, si vor fi si mai incalcate de copiii care sunt scolari acum.Trebuie facut ceva pentru a opri aceasta tendinta, cu rezultate nemasurabile.

  25. Cred ca adultii ar trebui sa fie trimisi la psiholog intai ptr a li se explica de ce au esuat in viata si ca nu e bine a si forta copiii sa urmeze aceeasi cale ptr ca vor obtine aceleasi rezultate. Abia cand adultul isi va intelege propria copilarie…inclusiv relatiille cu parintii si profesorii sai , va outea sa comunice la acelasi nivel cu copilul sau. Cum as putea sa mi inteleg copilul cand nu ma pot intelege pe mine de ce am devenit ceea ce sunt azi.. Fiecare om are istoria sa..si daca nu si o intelege..o va repeta prin copii sai..

  26. Sistemul , sistemul e de vina ! Ce nu inteleg eu, e de ce sistemul trebuie sa suplineasca educatia de acasa ? Rolul scolii este sa ofere o baza pentru toti, si, dupa ce ai asta , mergi mai departe. Respect acordat elevului ? Dar cum ramane cu respectul acordat profesorului ? Ca pretentii lanseaza toata lumea in peisaj.

    1. ba fiecare elev este de vina, fiindca nu stiu ce sa ia din ceea ce-i pune la dispozitie sistemul si dau vine ba pe sistem, ba pe parinti, ba pe vreme etc!Asta e lipsa de bun simt, doar n-o sa reformam sistemul pentru ei!?:)

    2. REPECTUL ACORDAT PROFESORULUI NU ESTE UN DREPT !
      EL TREBUIE CASTIGAT ! !

      Trateaza elevul cu respect, fara sa-i impui teama, fara sa-i distrugi personalitatea, tinand cont de sentimentele si nevoile lui individuale. Incurajeaza-l si stimuleaza-l.
      Profesorul este adultul si se presupune a fi cel intelept…
      El trebuie sa fie este modelul. El trebuie sa fie cel care sa deschida drumul corect al relatiei cu elevul, cu fiecare in parte. Asa va fi urmat pe drumul bun si isi va castiga singur respectul .

      IN ORICE TIP DE RELATIE SANATOASA , INAINTE DE A PRIMI CEVA , TREBUIE MAI INTAI CA NOI SA OFERIM .
      …si cel mai intelept este primul care ofera, fara pretentii.

  27. Buna!
    Cred ca ar trebui sa se puna mai mult accent pe practica si nu pe teorie si memorare exagerate. De asemenea trebuie sa avem cei 7 ani de acasa pentru a sti ce e respectul.

  28. Salut! In primul rand,nici profesorii nu mai cred in acest sistem.Sunt acolo doar pentru a-si lua salariile.Nu se vrea o schimbare a sistemului! Putina opozitie,ici si colo, pentru reformare este inabusita.Nu vorbesc prostii,sunt profesor,unyl care a vrut reforma,care a incercat si care a pierdut.De aceea imi pun serios problema parasirii sistemului.Mi se pare un animal mare ,aproape mort, pe dinauntru,mai ales,foarte greu de resuscitat.Scoala nu este a elevilor,sau in slujba elevilor,ci a profesorilor,la discretia lor si a intregului sistem care ne conduce!

    1. Sistemul m-a ranit si pe mine dar totusi, nu am fost in stare sa constientizez ca e un sistem defect, am presupus ca a fost doar o disfunctionalitate a unor profesori, sau, mai rau, am presupus ca eu sunt defecta. Am crescut cu ideea ca sentimentele nu se arata, ca trebuie sa fim mereu rationali, lipsiti de sentimente, ghidati de minte. Din fericire, eram buna la scoala asa ca nu am avut chiar asa multe probleme.
      Dar am ramas socata cand, la o sedinta cu copii si parinti a fiului meu, invatatoarea , povestind despre momente din clasa l-a privit cu drag pe unul dintre ei si a povestit cum copilul era abatut intr-o dimineata deoarece mama lui plecase intr-o calatorie lunga si era ingrijorat pentru ea. Amandoi si-au zambit complice ca si cum impreuna au depasit atunci un moment greu.
      Atunci am realizat ca e posibil si chiar de dorit ca in jur ceilalti sa-ti vada nevoile si sa te sprijine, chiar daca sunt doar de ordin sufletesc. Abia atunci am inteles ce mi-a lipsit intreaga copilarie si aproape intrega viata, am inteles ce am cautat mereu fara sa stiu si fara succes. Am inteles de ce am suferit si de ce nu am fost fericita nici in cele mai bune momente ale vietii.

      Probabil ca de acest lucru au nevoie copiii in primul si in primul rand. Dupa aceea e usor sa inveti sau sa muncesti si tot ceea ce creezi e minunat.

      1. Respect pentru ca vrea sa plece din sistem sau pentru ca a incercat modificarea lui? Ma intreb unde vrei sa ajungi cu invrajbirea aceasta impotriva sistemului, Pera.

        1. asta e noua era a psihologilor, Elena, unde se darama principiile de pana acum (religie, educatie si alte sisteme in care credem), si largim categoriile de dizabilitati, disorders fara nici o baza stiintifica ptr a facilita manipularea maselor cu psihic fragil, fara constiinta critica. Adica are genul asta de..discurs treaba cu realitatea, la fel cum se impaca Jung cu buddismul!Adica deloc!:))

  29. Frumoasa poveste, ca multe altele de pe facebook , dar acum ma intreb ce rost are sa repostati o poveste demult stiuta si nu postati original o metoda prin care ar trebui sa fie educat un copil in scoala ( conteaza prima varianta si o sa vina si restul pana se completeaza ) , eu unul as aduna 100 profesori si repune bazele educatiei scoare si ce reiese dus la guvern si modificat, bineinteles asta daca se poate cat mai rapid daca nu mai asteptam doua trei generatii sa treaca prin prostie intai ca apoi sa devina profesorii de maine.

  30. Vai Pera,ce m-ai nimerit! Fac parte din sistemul de invatamant romanesc si traiesc chestia asta pe live,,zilnic! Mereu imi pun si eu intrebarea asta! Cum sa fac copii,sa fie mai uniti,mai buni,sa comunice si sa spuna ce probleme au…am 10 copii in clasa,a VI-a, provin din familii care nu-s familii pt ei. Oa,eni care am impresia ca si-au facutcopii doar ca sa primeasca bani si atat! Nu gasesc cale de comunicare cu parintii…si atunci,copii lor sunt frustrati,flamanzi de iubire ceea ce ii face sa fie reci,duri, rautaciosi, agresivi…cu asta ma confrunt eu!

  31. Trebuie schimbat sistemul iar sistemul suntem noi. Sa devii profesor cu adevarat trebuie sa ai vocatie, sa-ti placa ceea ce faci. Nu esti un functionar care inveti pe parcurs meseria, trebuie sa ai asta in sange. De aceea nu oricine are note mari ar trebui sa ajunga profesor.
    O zi intreaga de scoala ar trebui sa se faca dirigentie in care sa participe si doi pshihologi care sa asculte si sa ia notite. Profesorul , dirigintele cand tine ora trebuie sa stie sa emane fericire, bucurie, sa stie sa comunice cu toti pt ca din fericire suntem diferiti! Daca stii sa pui intrebari, sa-i faci pe elevi sa-si deschida sufletul, se pot invata foarte multe. Foarte mult conteaza starea profesorului! Pshihologi care asista stiu care elevi ar trebui testati mai amanuntit si asa poate s-ar evita multe neplaceri. Dar, inca odata zic: TREBUIE SA AI VOCATIE PT A FI PROFESOR.

  32. Draga Pera, desi te urmaresc de ceva vreme, e prima data cand intervin cu un comentariu, pentru ca problema e spinoasa si eu o cunosc din interior – sunt profesor de 23 de ani, predau romana la nivel liceal. Prima discutie pe care o am cu elevii in clasa a IX-a este cam asa: De ce ati venit la liceu (pe langa faptul ca sunteti obligati sa faceti asta), ce vreti voi de la perioada care va asteapta? Habar n-au! Ce vreau eu de la voi? Sa invatati sa ganditi pe cont propriu, sa aveti o opinie si niste valori si sa le aparati! Care e reactia lor? Sunt total confuzi si speriati! Ce avem de invatat pentru teza? Nimic!
    Pe parcurs, se lamuresc ei ca e mult mai fain sa faci caracterizarea unui personaj gandindu-te la el ca la iubitul/ tatal tau si sa faci desene dupa “Sara pe deal”, ca sa intelegi mai bine ce se intampla acolo. Si devin interesati si se agita sa scoata din ei chestii faine, dupa care vine un alt prof si-i turteste in conventii. Dupa care vin parintii si spun ca ei vor ca odraslele lor sa invete bine, sa aiba note mari, nu sa faca teatru si proiecte, ei trebuie sa invete comentarii. Autonomie? Ce-i aia? Ce, nu e de-ajuns ca se duc sa cumpere paine?
    Ce vreau sa spun, de fapt? Discutiile pe un blog sunt foarte dragute, dar sterile. Sistemul actual e invechit si neacordat la nevoile reale ale copiilor, elevii vin deja fixati in niste scheme de gandire pe care e , uneori, al naibii de greu sa le modific, parintii sunt, ei insisi, destul de traditionalisti in viziune (desi ar putea fi altfel, daca si-ar pune in mod constient problema – Cum vreau eu sa fie copilul meu cand va fi mare, nu Ce vreau eu sa fie copilul meu cand va fi mare?!). Am un sentiment de disperare si de neputinta cand ma gandesc inclusiv la ce fac eu! Toata saptamana asta am discutat la fiecare clasa, in cadrul unor optionale, despre inteligenta emotionala, au completat teste, ca sa stie cam pe unde sunt emotional si au absorbit cu toata fiinta lor informatiile. Si? Ce fac mai departe? Sunt doar un profesor de romana care, de multe ori, depaseste granitele disciplinei pe care o preda, ca sa le deschida orizonturile elevilor si nu pot face asta ora de ora, pentru ca e o materie de predat pentru bacalaureat. Imi spun copiii despre problemele din familiile lor si, Dumnezeule, unele sunt infioratoare! Ce fac mai departe? Cum pot sa schimb ceva? Pomenea unul dintre comentatorii tai despre o ora de muzica din clasa a IX-a, despre care isi aminteste cu mare drag… La naiba, asta ar fi trebuit sa fie regula, nu exceptia! Asa ca, sa stam sa discutam despre comunicarea care “trebuie” sa fie deschisa, despre parintii care “trebuie” sa fie cumva si despre profesorii care “trebuie” sa fie altcumva este frumos, dar cum facem concret ? Cum fac sa fac mai mult decat sa deschid copiilor niste usi, eu, un simplu profesor dintr-un oras oarecare de provincie, dar un profesor care-si iubeste nespus meseria? Cum fac?

  33. Cred ca pentru a face dintr-o clasă o familie e necesar ca elevii sa fie întrebați despre situațiile lor personale astfel încât ei sa devina sinceri unul cu celalalt, sa nu le mai fie rușine sa vorbească cu ceilalți despre problemele lor.
    Cred ca în momentul în care cei din jurul tău îți știu situația și știu ce simți, ei te vor respecta și nu vor mai rade de tine pentru ca ar înțelege ca ești într-o situație dificila și ca te-ar ajuta dacă ar fi alături de tine pentru a trece peste.

    1. competitia exista in natura si vedem ca numai cativa supravietuiesc, la fel cum Pera spune ca el este seful haitei alpha. De fapt, toata dezvoltarea personala propusa de conceptul personalitatea alpha inseamna competitie si sa incerci sa te sui in capul celui de langa tine, chiar daca nu ai abilitatile de lider, si chiar daca cateodata mai suferi si de niste probleme psihologice pe care ti le tratezi pe net! Scoala are rolul de a forma lucrul cu conceptele abstracte, nu memorarea lor; ca exista potential de manipulare, ca exista profesori fara har, sunt alte discutii. Intrebarea e cine face mai mult brainwashing-scoala sau dezvoltarea personala/psihologia?Iar ptr tine, Bogdan, cand colegii de clasa iti vor sti situatia naspa de acasa, vor profita de asta, nu te vor respecta, nu crezi?!Si de ce-ti pasa de ceea ce cred ei anyway?Ori si mai bine, de ce vrei sa aduci la scoala gunoiul de acasa, in loc sa-ti creezi acolo un loc in care uiti de ceea ce nu conteaza oricum?

  34. Sa inteleaga ca toti suntem egali si toti facem parte din “ceva” mai mare ca si noi :-). Unitatea si armonia din grup, te fac la nivel de individ sa cresti mai repede fata de cum ai fi in cazul “individualist”.

    E greu, nici eu n-am ajuns sa traiesc ce-am scris. Sunt individualist inca 🙂

  35. Salut Pera eu cred ca pentru a face dintr-o clasă o familie mai trebuie ca toată clasa sa aibe inima si mintea deschisă pentru relaționare si învățare a multor lucruri noi, aa sa nu uit si a accepta pe cel de langa tine oricare ar fi acesta (eu în liceu am observat asta, când in clasa eram tineri de la țară si de la oras) de multe ori cei de la țară erau văzuți putin ciudați.

    Al doilea raspuns al meu e ca ar trebui sa existe comunicare autentică si empatie din partea ambelor părți.

    1. Buna. Eu consider ca introducerea in fiecare clasa a cel putin unei ore de meditatie pe saptamana ar fi raspunsul la schimbarea care se cere in mediul din Romania. E drept ca pana la urma cei din scoli tot acasa merg si acolo sunt din nou bombardati cu limitari si energie negativa din partea familiei, insa schimbarea doar din “interior” poate veni, iar copiii si tinerii pot cel mai bine raspandi iubirea si bunatatea in toate celelalte sfere.

      1. Mult succes in a tine o clasa de 25 de elevi fara sa vorbeasca si sa se mai si concentreze o ora intreaga! Imi place naivitatea dvs, 🙂 nu sunteti cadru didactic, nu? Si-n plus, noi, ortodocsii, avem religia. O ora de citit rugaciuni cred ca i-ar aduce pe drumul cel bun.

        1. Drága Pera ! Care este primul pas de facut? Eü cred cã primul pas a fost facut deja 🙂 de Tine ! Stiu sí cred cã suntem din ce în ce mai multi care aproba,înteleg sí cred stilul acest de gîndire ! Este FOARTE MINUNAT CEA CE AI ÎNCEPUT SÃ CONSTRUIESTI PE LÎNGA TINE! RESPECT sí SUSTIN CURAJUL TAU PENTRU A CREA O VIATA OMENEASCÃ MAI BUNA SI FERICITÃ! Si eu tot acest lucru fac sí incerc aici peste hotare ! sã lé arãt la clienti mei cã se poate trãi mult mai fericiti in VIATA ! Prin meseria pe care ő ám ! 😉 Sí nu sunt psiholog sí nici profesor ! Cu mare inbrãtisare Daniela !

  36. In opinia mea , principala sursa de motivatie pe care o am sunt mentorii si mediul de calitate , unde sa ma inteleg bine cu oamenii , sa socializam deschis , sa ne ascultam parerile unii altora , sa ne ajutam atat cat putem unii pe altii , sa nu luptam contra oamenilor cu alte pareri si convingeri . De cand am vazut ca sunt multi oameni ca mine , care au cam aceleasi probleme , mi-am dat seama ca problemele mele pot fi rezolvate doar daca le expun acelor persoane de acelasi nivel cu mine si acestia au o atitudine pozitiva si nu incearca sa ma traga in jos . Chiar daca nu intru in grup cu ei , nu stau zilnic cu ei etc doar daca le expun problemele mele lor parca deja ma simt mult mai bine(fiindca in mintea mea majoritatea conversatiilor care le port cu mine insumi sau ma prefac ca vorbesc cu altcineva sunt destul de negativiste :)) . Eu sunt cam din luna mai constient interesat de dezvoltare personala (inconstient poate de chiar mai mult timp) , dar de abia acum cand vin sa dau , cred , de abia cel de al doilea comentariu al meu pe acest site imi dau seama ca rezultatele de calitate au la baza mai multe lucruri de calitate si ca fundatie mentori si mediu de calitate . Ma simt deja mult mai bine ca v-am expus aceste lucruri , nu neaparat problemele mele si va doresc sa va indepliniti si cele mai intime visuri si sa ii ajutati in vreun fel sau altul si pe altii sa faca asta .

  37. A person necessarily lend a hand to make significantly posts I’d state. This is the first time I frequented your web page and so far? I amazed with the analysis you made to make this particular put up amazing. Fantastic job!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Fii la curent cu noutățile direct pe Facebook:





Termeni și condiții