Introdu e-mail-ul și te voi învăța, printr-un mini curs de 8 lecții, cum să îți descoperi vocația!
*Prin abonarea la newsletter îți exprimi acordul de a folosi datele tale pentru a putea comunica cu tine și accepți termenii și condițiile noastre. Informațiile tale nu vor fi niciodată distribuite unor terți.
articol
Cum poţi să fii dependent de iubire şi să suferi ca un câine

Atracţia nu înseamnă neapărat apropiere. Pentru ca o relaţie să funcţioneze, trebuie mai întâi să ne descoperim unul pe altul, să învăţăm să ne cunoaştem în labirintul permisiunilor şi al cunoaşterilor, al îndrăznelilor şi al reţinerilor- Jacques Salome

Introducere în dilema iubirii

Subiectul despre care urmează să îţi vorbesc azi, este un subiect cel puţin controversat.

Vorbim despre dependenţa de afecţiune, un element esenţial al iubirii. Omul, fără afecţiune, moare.

Orice mamifer, fără afecţiune, moare.

Un experiment despre care poţi să citeşti mai mult aici.

Pentru a începe cu dreptul, vreau să îţi rezum pe scurt punctul meu de vedere asupra iubirii, punct de vedere pe care îl găseşti în materialele de pe blog şi în cărţile mele, în special în cartea Cum să îl faci pe Cupidon animalul tău de companie.
Aşa cum omul are o latură umană, pământească, cu ego şi un corp fizic ce moare şi în acelaşi timp are un spirit în el, un sâmbure de divinitate şi nemurire, la fel omul este condamnat la o iubire duală, scindată în două părţi.

Iubirea inferioară şi cea superioară.

Cea inferioară este iubirea corpurilor, iubirea ego-urilor iar cea superioară este iubirea spirituală.

Cele două nu sunt total despărţite şi omul de obicei le trăieşte la un moment dat în acelaşi timp.

Aceste iubiri fiind foarte diferite pe toate planurile, în anumite momente îl pot face pe om să se simtă rupt în două.

Cuvintele caracteristice iubirii inferioare sunt: atracţie sexuală, gelozie, intensitate şi pasiune, posesivitate, îndrăgostire.

Cuvintele caracteristice iubirii superioare sunt: acceptare necondiţionată, împlinire sufletească şi spirituală, iubire, dăruire.

Iubirea inferioară are ca trăsătură specifică durata scurtă. Îndrăgostirea, sau atracatia sexuală, durează o vreme. Luni de zile, câţiva ani poate. Apoi, pentru a putea simţi îndrăgostirea cu aceeaşi intensitate, o fiinţă umană are nevoie de un partener nou.

Apoi, dacă nu există iubirea superioară, oamenii se despart, supăraţi, certaţi, cu ură unii faţă de alţii.

Poţi vedea câtă iubire superioară este între oameni, privind la divorţurile cu scandal, despărţirile dureroase care nu lasă loc de bună ziua şi crimele din pasiune.

Unde există iubire superioară poate exista despărţire între doi oameni, însă aceștia rămân în relaţii excelente. De asemenea, pot să rămână în relaţie pentru toată viaţă.

Dacă doi oameni rămân împreună pentru toată viaţa nu înseamnă că există neapărat iubire superioară ci poate exista teama de singurătate sau teama că nu există ceva mai potrivit şi mai bun, obişnuinţa.

Pentru a înţelege mai bine ceea ce vreau să spun mai sus, este un articol întreg aici.

Cele 5 limbaje ale iubirii ne spun că există 5 modalităţi principale prin care oamenii se simt iubiţi:

- servicii
- cuvinte
- cadouri
- timp petrecut împreună
- afecţiune

Azi vom vorbi despre afecţiune şi cum poţi ajunge dependent de ea.

Oxitocina este hormonul ataşamentului. În momentul în care doi oameni se ţin în braţe unul pe altul, se eliberează oxitocina, un hormon care te face să fii mai legat de persoana respectivă. Se mai numeşte şi hormonul ataşamentului.

La orgasm, creierul femeii este inundat la cel mai propriu mod de acest hormon.

Când un tată îşi ţine copilul mic în braţe, creierul lui eliberează foarte multă oxitocină şi îi scade testosteronul, hormonul sexual masculin. Dacă te gândeşti, este un mecanism al naturii ca în preajma copiilor tăi să îţi scadă secreţia de hormoni sexuali.

Problema este că oxitocina creează o dependenţă, la fel de puternică precum orice drog. Asta duce la un fals sentiment al iubirii care este extrem de bine ilustrat în următoarele rânduri de către Ursula, o psihoterapeută foarte pricepută:

În relaţiile de cuplu, de multe ori iubirea este confundată cu ataşamentul. Ataşamentul este de fapt despre frica de a nu-l pierde pe celălalt, despre dependenţa faţă de el/ea pe diferite planuri şi are de-a face mai mult cu iubirea de sine (sau cu lipsa iubirii de sine) decât cu iubirea pentru un altul.

Iubirea fără ataşament - ataşament care de multe ori este patologic, pentru că există gânduri de genul "nu pot trăi fără tine", "nu mă descurc fără tine", "viaţa mea nu are sens fără tine", etc. - este cea mai pură formă de iubire. În iubirea fără ataşament nu este vorba despre ceea ce poate să-ţi dea celălalt pentru că tu te simţi gol pe dinăuntru, ci este vorba despre ceea ce poţi tu să oferi altuia din preaplinul tău.

Majoritatea relaţiilor sunt atât de zbuciumate şi de conflictuale pentru că este vorba de fapt despre troc: tu îmi dai mie asta şi eu îţi dau ţie altceva. Într-o astfel de relaţie sunt foarte dese discuţiile pentru că unul dintre parteneri simte că da mai mult şi că nu primeşte destul sau ceea ce are nevoie şi astfel apare frustrarea, nefericirea, neîmplinirea.  La un moment dat, astfel de persoane vor căuta în altă parte satisfacerea nevoilor, adică vor căuta pe altcineva care "dă mai mult". Deşi oamenii cred că acest tip de relaţii sunt cele "normale", realitatea este cu totul alta.

Dacă ne dorim o relaţie armonioasă cu un partener, este bine să căutăm persoana căreia putem să-i dăruim pentru că ne face plăcere să facem asta şi nu să căutăm o persoană care să ne satisfacă nevoile pe care nu ni le putem satisface singuri.  Metaforic spus, putem să ne dorim o relaţie fie din postura de prinţ - adică o persoană care are tot ceea ce are nevoie, însă poate să dăruiască şi altora, fie din postura de cerşetor - o persoană cu multe nevoi nesatisfăcute care caută "salvarea" în celălalt…

Cum am ajuns să fiu dependent de afecțiune

Vreo 3 ani de zile am avut 13 kilograme datorită unei femei care m-a crescut şi care îmi dădea să mănânc în fiecare zi pâine cu slănină şi apoi somnifere ca să nu urlu când veneau bunicii şi părinţii în vizită. Am fost declarat rahitic şi am fost foarte aproape de moarte.

Bunica mea a ieşit la pensie ca să mă crească şi asta mi-a salvat viaţa. Au urmat luni bune de tratament pentru creştera poftei de mâncare şi creşterea în greutate.

Cantitatea de mâncare pe care stomacul meu o suporta, precum şi lipsa totală de apetit ar fi făcut invidios orice top model de clasă mondială.

Cu multă iubire, atenţie şi grijă, bunica m-a salvat.

Limbajul ei de iubire era afecţiunea. Tot timpul mă ţinea în braţe, mă pupa şi mă dezmierda.

Astfel, am crescut cu limbajul de iubire al afecţiunii.

Singurul fel în care mă simţeam iubit era afecţiunea.

Astfel, când am ajuns adult, căutam asta la femeile din jurul meu. Am dezvoltat, fără să îmi dau seama, o dependenţă de afecţiune.

Dacă nu îmi primeam doza, deveneam nervos, agresiv şi irascibil cu toţi cei din jur. Eram nefericit.

A fost o perioadă de câţiva ani de zile de pe la 23 la 27 de ani când nu am avut o relaţie stabilă şi eram antisocial, studiam şi practicam seducţia dar nu păstram legături afective cu fetele din mai multe motive neimportante acum.

În acei ani am descoperit o şmecherie.

Când mergeam la înot, simţeam o diferenţă foarte mare în starea mea psihologică şi emoţională, pentru că apa având o densitate mai mare decât aerul, simula foarte bine o atingere umană şi doar mai târziu am citit că în spiritualitate, apa este simbolul mamei.

Când suntem în cele 9 luni din burta mamei, plutim în lichidul amniotic şi nu există niciun loc în care să ne simţim mai ”acasă” decât în apă.

Ducând timpul înainte, când aveam o relaţie şi dormeam în acelaşi pat cu iubita şi afecţiunea era la ordinea zilei, am observat că deşi mergeam la înot, nu mai simţeam diferenţa de stare psihică, fizică şi emoţională. Asta înseamnă că afecţiunea primită de la parteneră, avea acelaşi efect ca şi înotul şi, practic, starea mea era în cea mai mare parte a timpului, aceeaşi cu senzaţia pe care o aveam doar după înot, când eram singur.

Pe scurt, a fost o perioada bună, în care primeam afecţiune. Totuşi, ce nu ştiam atunci, era faptul că urmează o lecţie dură. Nu puteam să îmi dau seama atunci cât este afecţiune normală de care are nevoie orice om, şi cât e dependenţă. Aveam să aflu în curând.

După despărţire, fiind singur, am intrat în sevraj. Simptomele erau aceleaşi ca la un alcoolic care se lasă brusc de băut sau un drogat care renunţă la doza zilnică.

În săptămânile ce au urmat despărţirii, eram nervos, irascibil, plin de resentimente, depresiv.  Aveam simptome fizice şi nu îmi lipseau sexul, comunicarea sau validarea socială. Îmi lipsea în schimb afecţiunea.

Privind acum în urmă, pot să fac o analiză clinică perfectă a ceea ce s-a întâmplat.

Nu mai îmi luăm doza de oxitocină, nu mai primeam afecţiune.

Corpul meu nu mai producea oxitocină pentru că nu mai era stimulentul exterior să o producă. Puteam să strâng perna în braţe cât vroiam, lipsa fiinţei umane de lângă mine nu putea fi înlocuită.

Schimbarea totală în perspectiva iubirii

Apoi a venit Oxana .

Partenera mea care are ca limbaj de iubire extrem, serviciile, aşa cum eu am în mod extrem, afecţiunea.

În primele 3 luni de relaţie am suferit o dezamăgire. Aveam sentimentul că nu sunt iubit. M-am gândit că poate Oxana nu ştie să mă iubească. Mă gândeam să mă despart de ea.

Ea intra pe uşă, mă saluta, mă pupa rapid şi fugea în camera ei, deschidea laptopul şi lucra.

Eu rămâneam în uşă aşteptând îmbrăţişarea de care aveam nevoie. Care nu venea.

La început, orgoliul masculin m-a făcut să tac şi să nu spun nimic. Îmi era ruşine să îi spun ”Bă, ia-mă în braţe!”

Se spune că dacă intri în relaţie cu cineva care este ca şi tine totul e foarte fain la început pentru că va înţelegeţi perfect unul pe altul. Problema e că fiind foarte asemănători, nu puteţi să vă depăşiţi defectele comune şi intervine o stagnare în dezvoltare şi evoluţie, ceea ce vă face pe ambii nefericiţi într-un final şi duce la probleme mari în relaţie, până la despărţire.

În schimb, dacă eşti cu cineva diferit de tine la început, dacă înveţi să asculţi şi cauţi să înţelegi lumea celuilalt, amândoi pot evolua foarte mult şi apoi relaţia poate deveni extraordinară pentru foarte mult timp.

La mine a fost vorba de al doilea caz şi ceea ce ne-a ajutat să evoluăm a fost comunicarea. De aceea comunicarea este extrem de importantă într-o relaţie. Pentru că relaţia este un curs de dezvoltare personală în permanentă desfăşurare şi ai face bine să fii atent la lecţii, să ceri şi să dai feedback şi să-ţi faci temele.

Când m-am gândit la despărţire m-am gândit ”Pe calea grea şi nebătută este comoara. E uşor să pleci şi să cauţi o femeie căreia îi place să stea cu tine în braţe. Ceea ce e greu, e să găseşti iubirea pentru tine aici şi acum, în această relaţie în care nu primeşti afecţiune!”

Pentru o clipă m-am simţit singur în relaţie.

Am simţit că am o relaţie în care faci chestii de relaţie, ieşi în oraş, stai de vorbă, îl sprijini pe celălalt, dar eşti singur.

Eram singur dar cu obligaţiile unei relaţii. Nu primeam cel mai important lucru pentru mine: afecţiunea. Ceea ce nu ştiam eu încă atunci, era că, aşa cum spune Ursula mai sus, eu nu iubeam cu adevărat, ci eram într-o relaţie de ataşament bolnăvicios.

Într-o zi, nu am mai rezistat şi am vorbit despre asta. Vreo 2 ore. Am fost foarte determinat şi hotărât.

Am spus că sunt conştient că afecţiunea este slăbiciunea mea şi că este limbajul meu de iubire. Că nu e în regulă nici să exagerez dar nu pot să trăiesc fără. Aşadar, facem o înţelegere.

Am nevoie de 15 minute de afecţiune zilnic  iar dacă nu îmi primesc într-o zi porţia pentru că nu ne vedem în ziua respectivă sau orice alt motiv, se raportează pentru ziua 2 şi astfel am de primit 30 de minute.

Pe de altă parte, Oxana păţea acelaşi lucru ca şi mine, dar pe limbajul ei de iubire.

Ei puteai să îi spui că o iubeşti, să stai cu ea, să o iei în braţe. Lucrurile astea o lăsau rece, cum mă lăsau şi pe mine alte lucruri în afară de afecţiune.

Limbajul ei erau serviciile.

Adevărul e că amândoi eram un pic retardaţi în ceea ce priveşte iubirea adevărată, superioară, şi fiecare în mod naiv oferea şi cerea pe limbajul lui.

Motivul pentru care foarte multe cupluri se ceartă şi se despart se află exact aici.

Eu neprimind afecţiune, nu mai aveam chef să fac nimic pentru relaţie sau Oxana, iar ea resimţea această pedeapsă neprimind servicile de care avea nevoie. Un ceai, un mic dejun, dusul gunoiului şi alte mărunţişuri care pentru ea însemnau enorm, ca de altfel pentru orice om care are ca limbaj de iubire serviciile.

Şi astfel, ne certam din nimic, fiecare simţind că celălalt nu îl iubeşte. CULMEA, în condiţiile în care noi chiar ne iubeam dar aveam nişte nevoi nesatisfăcute.

Eram într-o capcană pe care o descrie Jaques Salome:

Unii parteneri păstrează visul arhaic de a crede, de a-şi imagina că dorinţa lor este suficient de puternică pentru a o provoca şi pe a celuilalt. Acestora li se întâmplă deseori să îşi acuze partenerul de rea-credinţă, de rea-voinţă sau de lipsă de dragoste, în absenţa dorinţei. Ca şi cum dorinţa s-ar manifesta în funcţie de voinţa proprie, la cererea mea sau a altcuiva.

Ceea ce ne -a salvat, e că am stat amândoi ca doi oameni maturi şi am vorbit despre asta, în cel mai intim mod. Ne-am spus nevoile, sentimentele, ce aşteptări avem şi am încercat să ne dăm seama cât de îndreptăţite sunt.
Nimeni nu s-a născut să îl facă pe celălalt fericit, este un adevăr pe care îl iubesc. Ştii bine cât de mult insist ca tu să fii bine, să ai rezervoarele de iubire pline Tu pentru a putea oferi.

Iluminarea relațională

Lucrurile sunt foarte simple. Există relaţii de rahat din care trebuie să pleci pentru că te omoară.

Şi există relaţii care par de rahat pentru o clipă dar dacă rămâi acolo determinat să vezi care eeste lecţia pe care trebuie să o înveți, s-ar putea să descoperi cel mai frumos cadou pe care viaţa ţi-l poate oferi. Iubirea adevărată.

Eu am ales să stau pentru că intuiţia îmi spunea că asta este decizia bună, că Oxana e o femeie extraordinară şi în cele din urmă, orice se întâmplă, sunt psiholog şi învăţ din acest experiment ceva ce pot da mai departe oamenilor.

Azi, Oxana intră pe uşă, vine peste mine şi îmi spune "hai şi ia-mă în braţe". Azi primesc afecţiune dar o primesc într-o relaţie în care îmi simt puterea şi nu slăbiciunea. Primesc afecţiune, dar dacă nu o primesc, nu fac urât. Acesta este testul final pentru a realiza că nu mai sunt dependent. Acum, deşi primesc afecţiunea cu maximă plăcere pentru că este în continuare limbajul meu de iubire, dacă nu o primesc, indiferent de perioadă, mă simt împlinit , cu putere de muncă şi cel mai important, pregătit să ofer partenerei ceea ce are nevoie pentru a se simţi iubită.

Acum nu mai este un troc, îţi dau dacă îmi dai. Acum este "îţi dau dacă am iar dacă nu am, aşteaptă te rog un pic să îmi încarc bateriile".

Azi acţionez din putere, nu din slăbiciune.

Când am rezervoarele pline de iubire, nu am nevoie de afecţiune sau altă dovadă de iubire şi pur şi simplu OFER. Uneori când Oxana este super ocupată câteva zile, chiar dacă nu are timp să stea cu mine şi să îmi ofere afecţiune, eu ştiu că aș face-o fericită dacă îi duc la sediu un măr, un ceai sau îi fac un serviciu.

Fiind cu rezervoarele pline, pot să ofer chiar dacă nu primesc. Un material despre cum să ai grijă de rezervoarele tale de energie şi iubire, aici.

Uneori, pur şi simplu am nevoie să o ţin în braţe.

Relaţia este ceva în permanentă mişcare, ceva dinamic. Nu poţi pune reguli în cuie.

Cee ce mi s-a întâmplat în cele din urmă a fost faptul că Oxana m-a vindecat de dependenţa de afecţiune. Pentru că acum rezervoarele mele sunt mai pline fără să mai depind de ceva.

Oxana a înlocuit slăbiciunea din mine şi mi-a dat putere. De fapt, ea m-a obligat să o fac doar pentru ca la sfârşit să pot înţelege iubirea în adevăratul sens al cuvântului şi să simt puterea interioară.

Doar un om care te iubeşte necondiţionat poate să îţi ofere ceea ce am primit de la Oxana. Mi-a dat ocazia să fiu puternic şi mi-am dat seama că acum sunt puternic şi nu mai sunt dependent; dacă ne-am despărţi, aş fi foarte ok.

Practic, m-a ajutat să devin puternic şi mi-a dat astfel bilet de voie. Pentru asta o apreciez ca parteneră şi mai mult.

Şi ştii ce s-a întâmplat?

Mi-am dat seama că o iubesc fără să am nevoie ca ea să fie într-un anume fel. Îmi oferă afecţiune fără să cer, vine ea singură. Şi eu îi fac servicii.

Totul depinde de observaţie. Să îţi observi partenerul şi să înţelegi cam cum stă cu rezervoarele de iubire, de energie. Dacă e rupt şi tu la fel, atunci e testul iubirii necondiţionate. Uneori sunt în supermarket la cumpărături şi îmi dau seama că este maxim din ce pot să fac în ziua aia.

Alteori îmi dau seama că vreau să fiu acolo pentru ea, să o ajut în orice are nevoie de la mine. Totul depinde de cât am în mine. Ea la fel.

Am învăţat unul de la altul. Ea a învăţat să fie mai feminină şi se simte asta.

Limbajul meu de afecţiune a rămas acelaşi. Dependenţa a dispărut.

Indiferent de ce limbaj de iubire eşti dependent, este foarte important să îţi iei puterea înapoi. Să înţelegi că celălalt te iubeşte foarte mult chiar dacă nu te ia în braţe când vrei tu, chiar dacă nu te hrăneşte când vrei tu, chiar dacă nu îţi spune când vrei tu, chiar dacă nu este fizic lângă tine când vrei tu.

Limbajul tău nu e neapărat şi al lui, iar tu eşti o fiinţă umană extrem de puternică, ce are tot ce îi trebuie.

Acum, dacă te-ai pierdut undeva pe drumul poveştilor, am să îţi trasez rapid ideile principale despre cum am scăpat de dependenţa de afecţiune.

1. Embargo - am acceptat lângă mine o femeie cu gândul că o iubesc, nu vreau să o părăsesc, dar s-ar putea să fiu nefericit pentru că nu primesc afecţiune de fiecare dată când am nevoie să fug undeva (la fel cum fugeam în mâncare și jocuri).

2. Acceptare - am acceptat că nu sunt bine, lăsând orgoliul deoparte şi am început să comunicăm, să ne spunem nevoile şi frustrările şi ne-am acceptat unul pe altul aşa cum suntem acum, nu cum sperăm că o să fim în viitor.

3. Valorizare - când am simţit pentru prima dată că nu mai am nevoie de stimuli externi pentru a fi foarte bine , pentru a fi productiv şi fericit, am simţit PUTEREA în cel mai pur sens al cuvântului. M-am simţit puternic şi independent şi asta m-a ajutat să evoluez şi să apreciez lecţiile din relaţie.

4. Grup de suport - în cazul acesta, am avut ca grup de suport partenerul, evident cel mai important sprijin pe care îl poţi avea, şi prietenii mei psihologi, Marius Simion şi Andreea Papp, la care mergeam să mă plâng de cât de greu îmi era :))

Dacă ai trecut deja prin una sau mai multe despărțiri dureroase care te-au dezamăgit și vrei să găsești o persoană compatibilă cu tine, alături de care să ai o relație fericită sau îți dorești o mai bună comunicare cu partenerul am pentru tine cursul online Marea Iubire - o educație completă care te duce de la a fi o persoană puternică pe cont propriu, până la a avea relaţia pe care ţi-o doreşti.

Aştept întrebările tale legate de dependența din iubire.

Per aspera ad astra
Pera Novacovici

Distribuie acest articol pe reteaua ta preferata de socializare
articole similare
3 erori de gândire ce declanșează jihadul în relații

  Daca ai fost sau esti intr-o relatie azi,…

Citeste articolul
Te lasi pe ultimul loc tot timpul. Mai poti?

Ai exact ZERO sanse sa-i multumesti pe toti, sa-i…

Citeste articolul
COMENTARII
Intră în discuție. Lasă mesajul tău mai rapid cu contul de social media.

Termeni și condiții