Cum sa faci fata unei familii dificile – comunicarea cu parintii si cei apropiati
Astazi, avem al 5- lea subcapitol gratuit din cartea Personalitate alfa – descopera comoara ascunsa din tine
Este despre comunicare cu o familie dificila si face parte din capitolul Comunicarea
Primul subcapitol este din capitolul Introductiv si este despre: Ce inseamna personalitate alfa
Al doilea subcapitol este despre curaj, din capitolul Increderea in sine si il poti vedea aici: Curajul
Al treilea subcapitol gratuit este din capitolul Inteligenta emotionala: Cele 7 pacate si 7 virtuti
Al patrulea subcapitol gratuit din capitolul Personalitatea: Cum poate egoismul sa iti salveze viata
Mai 2 subcapitole gratuite si suntem in linie dreapta cu terminarea cartii Personalitate alfa.
Asadar, sa incepem:
Una dintre cele mai mari provocari pe care le vei avea in drumul devenirii si transformarii tale vor fi cei apropiati tie, familia, prietenii, anturajul.
Atunci cand ajungem sa cunoastem o persoana stim cum se comporta, cum putem obtine ce vrem de la ea, ce anume o emotioneaza, etc.
Cand o persoana se schimba si devine imprevizibila nu mai o putem controla si manipula.
Acesta este motivul principal pentru care, atunci cand vei incepe sa faci schimbari in viata ta, si familia si prietenii vor sari in sus.
Nu contest ca exista familii si grupuri sociale in care atunci cand o persoana vrea sa se schimbe, toti cei din jur o sustin.
Nu a fost insa cazul meu iar eu prefer sa vorbesc din experienta traita.
Oamenii sunt in asa fel construiti incat toti au o doza de egoism care este naturala si fireasca. Suntem oameni, suntem mamifere inainte sa fim fiinte spirituale superioare.
Bunica mea din partea tatalui a fost fiinta pe care am iubit o cel mai mult. Ea m-a crescut, m-a sters la fund, m-a ingrijit, m-a invatat sa tin lingura si furculita in mana, m-a invatat sa vorbesc si sa scriu sarbeste, m-a invaluit cu toata dragostea ei cand eram o fiinta mica si vulnerabila.
M-a iubit neconditionat iar in ultimele luni ale ei, cand a primit diagnosticul de cancer la pancreas m-am mutat cu ea in apartamentul in care am crescut cand eram mic, am ingrijit-o cat am putut de bine, am sters-o la fund, i-am dat sa manance cu lingurita si am incercat sa ii ofer toata iubirea de care sunt capabil. Nu as fi reusit sa fac bine treaba asta daca nu aveam o femeie langa mine, partenera mea de cuplu. Iti multumesc Florina.
E interesant cum culegi ceea ce semeni.
Asa cum a avut bunica mea grija de mine am avut si eu grija de ea. Nu s-a chinuit mult. Cancerul la pancreas are o evolutie galopanta. In 5 luni de zile de la disgnostic, a murit. M-am mutat la ea cand nu a mai putut sa stea in picioare, in 29 noiembrie 2009. A murit in 12 decembrie 2009. Am fost un privilegiat si eu si ea. Nu a avut deloc dureri iar cei care au avut in familie sau au auzit de cazuri de cancer stiu ca in general, ultimele saptamani inainte mortii sunt insotite de dureri extreme pe care doar injectiile cu morfina le mai pot alina cat de cat. Ea nu a avut dureri, noi nu ne-am chinuit mult. De aceea consider ca am fost si eu si bunica mea, privilegiati.
Acum, poate te intrebi ce legatura are povestea asta cu comunicarea cu parintii si cei apropiati si cu egoismul din fiecare om.
Sa iti explic.
Bunica mea, care m-a iubit extrem de mult, avea un scop. Sa aiba pe cineva la batranete care sa ii aduca un pahar cu apa la pat cand va fi bolnava. Si-a atins scopul.
Ce vreau sa spun e ca in orice familie, indiferent cat de mult si de neconditionat se iubesc membrii familiei intre el, cu totii avem scopuri si egoism. Cu totii vrem ceva. Si cand nu obtinem, facem urat. Incercam sa santajam si sa manipulam emotiile si persoanele ca sa intoarcem situatia in favoarea noastra.
Cand nu puteam sa merg la bunica mea la masa, cand era sanatoasa, imi reprosa ca nu imi pasa de ea si ma intreba ce o sa fac cand va cadea la pat? Pe mana cui va ramane ea?
Erau foarte rare astfel de discutii insa existau. Asadar, erau momente cand bunicii mele nu ii mai pasa ca eu sunt ocupat sau ca am o viata care nu e monotona si lina ca in tineretea ei. Cand aveam discutii de genul asta o intrebam ” Dar ce te faci daca plec in alta tara?”. Cand spuneam asta parca pica cerul pe ea. Draga de ea.
Asadar, mesajul meu din povestea asta este ca desi poate exista iubire maxima intre membrii unei familii, in relatii de cuplu, intre prieteni, foarte multe dintre actiunile lor sunt conduse de un egoism firesc fiecarei fiinte umane.
Partea cea mai interesanta a povestii vine acum.
Toata viata ei, bunica mea m-a intrebat :” Cand te angajezi?” ‘ Cand o sa ai o carte de munca?” ” Trebuie sa te gandesti ca o sa iesi la panesie, bla bla bla”
Viata mea a fost foarte dezordonata. Am facut 5 ani de politehnica, apoi m-am lasat si am facut psihologia, am lucrat 3 ani fara acte cu jumatate de norma si norma intreaga vara, apoi mi am facut afacerea, etc.
Bunica mea nu intelegea nimic. Era disperata ca eu nu lucrez cu carte de munca.
Partea foarte interesanta este ca daca i-as fi urmat sfaturile , in ultimele luni ale vietii ei, probabil ar fi stat langa ea o femeie platita careia nu-i pasa deloc de ea.
Pentru ca am avut incapatanarea si taria sa imi urmez visul si sa fac ce vreau eu cu viata mea, mi-am permis ca in ultimele luni de viata ale bunicii mele sa pot sa fiu langa ea zilnic, la orice ora am vrut eu.
Daca aveam o slujba cum tot isi dorea ea, eram la lucru de la 8 la 4 care nu mi-ar fi permis sa fiu cu ea in cea mai mare parte a zilei.
Pentru ca am putut sa imi aleg singur cum vreau sa lucrez am putut sa merg la bunica mea permanent. I-am dat micul dejun , pranzul si cina. Am pus-o in pat si am stat de vorba cu ea. A plecat impacata de pe lumea asta avand langea ea singurul nepot, pe care l-a iubit enorm si care a iubit-o la fel. Am tinut-o de mana cand a murit si nu am nici un regret. Am fost amandoi impacati, am vorbit in ultimele saptamani despre moarte, despre ce o asteapta dincolo, despre intalnirea cu bunicul meu, despre cum vrea sa fie inmormantata, Cu alte cuvinte am petrecut un timp de calitate impreuna.
Problema a fost ca in prioada asta TOTUL a ajuns pe loc secund. Viata mea profesionala si personala, activtatile mele, totul a devenit mult mai putin important.
DACA as fi ascultat de sfaturile bunicii mele, nu as fi putut sa fiu langa ea asa cum am fost.
Iar asta dovedeste un singur lucru.
Atunci cand asculti de altii, chiar daca sunt oamenii pe care ii iubesti cel mai mult in loc sa asculti chemarea sufletului tau , nu doar ca tu ajungi nefericit si neimplinit, dar ajungi sa NU POTI OFERI LUCRURILE CELE MAI IMPORTANTE PENTRU CEI DIN FAMILIA TA.
Daca mergeam la lucru de la 8 la 4 si nu mi as fi urmat visul si nu m-as fi chinuit 4 ani sa imi pun afacerea pe picioare, bunica mea ar fi pierdut tocmai ce era mai important pentru ea. Prezenta mea langa ea in ultimele luni de viata. Practic, cu sfaturile ei si-ar fi sabotat singura sfarsitul vietii. Daca traiam dintr un salar sigur nu as fi avut bani nici macar sa o inmormantez, nici sa cumpar medicamentele, hrana si cele necesare ingrijirii ei in ultimele luni de viata.
Asadar, prin acesta mica poveste vreau sa iti spun ca din experienta mea, cea mai mare greseala pe care o poti face este sa asculti de altii cand vine vorba de viitorul tau.
Mama, te iubesc dar trebuie sa spun asta.
Cand era student la psihologie, in primi 2 ani nici nu stiu cum am trait. Luam bani de la maica mea si de la prieteni. Aveam 25 de ani si maica mea se saturase sa ma vada ca stau in fata calculatorului ca un parazit. Eu scriam prima mea carte, aveam un vis sa am un site de succes, sa vand cartile mele pe internet, sa traiesc facand cu pasiunea ceea ce imi place sa fac. Evident mai bagam si un joc pe calculator, mai ma uitam si la un film.
Maica mea este invatatoare si lucreaza la un centru de reeducare a minorilor. De multe ori imi zicea : ” Esti mai rau ca infractorii de acolo!!!” .
Pleca la 5 dimineata sa faca naveta si venea la 5 dupa masa acasa ca sa plateasca singura totul acasa. Intretinere, sa cumpere mancare, sa plateasca internetul. Uneori se umplea paharul si urla la mine. Defapt urla e putin spus. Se dezlantuia. Odata mi-a luat sticla de apa si a aruncat cu ea dupa mine. A udat tot monitorul iar calculatorul meu era singura mea avere ( cumparat tot de ea ca si cadou cand am mintit-o ca am terminat Politehnica). Stii ca studiile psihologice spun ca majoritatea baietilor adolescenti se gandesc sa isi ucida mamele?
Si mie mi-a trecut prin gand lucrul asta cand mi-am vazut monitorul ud. Din fericire nu a patit nimic insa cam astea au fost conditiile in care eu imi puneam bazele a ceea ce vroiam sa devin. Un bun psiholog, cu afacerea lui, care prin puterea exmeplului ii incurajeaza si inspira si pe altii sa isi urmeaza destinul in viata in ciuda tuturor dezamagirilor, esecurilor si obstacolelor temporare.
Iti multumesc mama pe aceasta cale ca m-ai intretinut chiar si la 25 de ani, cu toate ca uneori mai aruncam cu obiecte unul in altul si mai ne pierdeam luciditatea. Stiu ca atunci cand imi ziceai ca sunt doar un vagabond care traieste pe spatele lu maica-sa si ca o sa fiu un parazit toata viata, ai vrut doar sa ma pui la incercare ca sa vezi cat sunt de determinat sa imi ating scopul indiferent de probele mentale, emotionale si spirituale pe care trebuie sa le trec.
Tin minte cand in anul 1 de facultate, cand imi atinsesem visul sa fiu la universitatea de vest din timisoara la facultatea de psihologie, nu aveam bani sa imi platesc un sfert din taxa, de 500 de ron si am plans de ciuda pentru ca nu vroiam decat sa invat psihologie si nu puteam pentru ca nu aveam destui bani. Ce tara e asta in care un om care vrea doar sa invete si nu face nici un rau nu poate sa o faca din cauza banilor? Ai venit si mi-ai dat 500 de ron din salarul tau de invatatoare. Pentru asta, o sa fiu cel mai bun psiholog din lume.
Taica-miu nu a avut nimic de spus niciodata. Nu mi a zis ce sa fac sau cum sa fac pentru ca nu a apucat. Era beat tot timpul. A baut 35 de ani din viata lui.
Cand eram mic, in clasele primare, am trait 4 ani de teroare impreuna cu maica-mea. Taica-miu venea beat acasa si maica-mea nu ii deschidea. Pentru ca am stat la etajul 1, putea sa se urce pe teava de gaz. De multe ori venea politia sa il ia. Odata, a scrijelit pe usa cu cheia si a spart vizorul. Imi era rusine sa chem acasa pe cineva din cauza ca usa era praf. Am stat cu usa aia ani de zile. L-am urat pentru asta. Nu vorbeam cu lunile. Era beat tot timpul.
A fost ziua mea pe la 26 de ani si m-am sus la el “sa fac cinste”. I-am luat tigari si o sticla de votca. Era beat oricum de dimineata. Am plecat de la el, tot plangand. Nu stia ca e ziua mea. Uitase. Nu tin foarte mult la sarbatori, zile onomastice si de nastere. Da e taica-miu si sunt singurul lui fiu. Vroiam sa imi zica ” la multi ani”.
Sa lasam acum povestile siropoase la o parte. Ti le spun ca sa intelegi de unde vin si sa intelegi ca daca astazi pot sa stau cu taica-miu si cu maica-mea la masa, sa bem un ceai si o cafea si sa vorbim relaxati, drumul pana aici nu a fost deloc usor.
Astazi imi iubesc parintii insa ciudat, exista un motiv pentru asta pe care nu l-am banuit niciodata.
Azi nu am nevoie de parintii mei si tot ce fac este prin propriile mele puteri. Nu ii consider pe ei vinovati de nimic si chiar apreciez toate incercarile la care m-au supus pentru ca mi-au dezvoltat abilitati si m-au intarit psihic.
Totusi, pana nu am devenit independent de ei, din toate punctele de vedere, convietuirea cu oricare din ei a fost FOARTE DIFICILA.
Acum imi iubesc parintii si ei ma iubesc pe mine. Stii de ce? Pentru ca nu mai am nevoie de nimic de la ei si acum am de unde sa dau. Nu mai am nevoie de bani de la maikca mea asa ca pot sa stau cu ea la cafea si sa o intreb dca are nevoie de ceva. Taica miu nu mai bea si si-a redescoperit dorina de a trai. Vorbim zlinic la telfeon si ne vedem des.
Familia isi vindeca foarte incet ranile trecutului, dar si le vindeca.
Stii cum am reusit?
AM DEVENIT PUTERNIC EU.
Imi uram tatal pentru ca eram disperat si il consideram vinovat pentru situatia noastra. Acum pot sa il iert si sa il inteleg, e doar un om care a facut ce a stiut el cu viata lui.
Imi uram mama pentru ca nu vroia sa vanda o bucata de pamant pe care o aveam si eram saraci lipiti cand eram adolescent. Vroiam o haina si nu ne permiteam nimic. Acum nu am nevoie de bani si pot sa o iubesc si sa ii ofer ceea ce nu I am oferit niciodata. Integere, atentie si iubire.
Nu vei putea niciodata sa iti ierti sau iubesti parintii, familia sau pe cei din jur daca nu esti un om care are ce oferi. Capabil sa ofere iubire.
Parintii si membrii familei tale, se imbolnavesc, au probleme si pana la urma toti ajung la tine. Si se bazeaza pe tine.
Daca tu nu devii o persoana puternica cum stii tu mai bine, TOTI sunteti dati dracului.
De aceea misiunea ta trebuie sa fie una singura. SA devii o persoana puternica din toate punctele de vedere .
Puternica fizic – pentru ca bolile si greutatile si saracia si lipsurile sa nu iti slabeasca puterea fizica si sa nu poti sa muncesti la visurile tale,
Puternica emotional – pentru ca indiferent ce situatii, probleme, drame se abat asupra ta sa poti sa stai puternic in fata lor ca stanca in fata valului si sa perseverezi in actiunile tale neclintit.
Puternic mental – pentru ca sa poti sa concentrezi cat mai mult din puterea mintii tale pentru a-ti atinge scopul.
Puternic spiritual pentru ca niciodata sa nu treaca o zi fara as stii ca ai o misiune de indeplinit si sa stii ca exista o stea a ta spre care te indrepti.
Din pacate de foarte multe ori, cand tu faci ce stiimai bine pentru a deveni puternic, tocmai membrii familiei tale, prietenii si anturajul sunt cei care au ceva de comentat. Ei stiu mai bine ce trebuie sa faci cu viata ta iar la sfarsit pe cine tragem la raspundere cand apar problemele si dam din colt in colt pentru ca nu stim sa le rezolvam?
Cu ce m-ar fi ajutat daca i-as fi reprosat bunicii mele in ultimele clipe ale ei de viata ca i-am ascultat sfatul si m-am dus sa ma angajez in loc sa imi fac afacerea?
Cu ce m-ar fi ajutat daca i-as fi reprosat tatalui meu ca din cauza lui nu am oportunitati in viata pentru ca el nu a facut mare lucru si nu mi-a oferit aproape nimic?
Cu ce m-ar fi ajutat daca i-as fi reprosat mamei mele ca nu m-a lasat in pace si ma tot teroriza cu reprosurile ei?
Nu m-ar fi ajutat cu nimic si nici pe ei nu i-ar fi ajutat.
Am facut cum am vrut eu, i-am sfidat pe toti cand m-au provocat si acum lucrurile arata excelent pentru mine si pentru familia mea.
Sunt sigur ca multi dintre cei care citesc aceste articole au probleme de genul asta.
Am sa iti propun cativa pasi de actiune pentru ca sa nu ajungi sa faci ce vor altii doar pentru ca la urma toti sa sufere, incepand cu tine si continuand cu ei.
Pasi de actiune
Ne alegem prietenii sau ei ne aleg pe noi, insa parintii si familia ne sunt dati din oficiu. Daca in relatiile cu cei din jur poti intrerupe legaturile cand nu iti mai place ce se intampla, cu familia e mult mai greu sa faci asta. Totusi, avem membrii in familie care sunt negativisti, pesimisti, critici, nervosi, teroristi, etc.
- In capitolul despre personalitate vom vorbi pe larg despre PROIECTIE. Este un mecanism psihologic care ii face pe oameni sa ia dorintele lor si sa le puna pe oamenii din jur. De aceea, parintii se baga mai mult decat e cazul in vietile copiilor si incearca sa le dirijeze viata. Cand parintii nu au apucat sa fara anumite lucruri in viata si atunci proiecteaza aceasta nevoie a lor pe copii si vor sa ii faca pe ei sa faca acele lucruri. Cand se intampla acest lucru, poti sa intrebi :” Dar de ce nu faci tu lucrul pe care vrei sa il fac eu?”
- Evident, e important sa eviti pe cat se poate conflictele, mai ales daca depinzi intr-un fel de parintii sau familia ta. Explica beneficii si puncte slabe ale strategiei tale. Daca parintii vor ca tu sa te angajezi iar tu vrei sa iti incepi afacerea, explica-le ca daca muncesti pentru un salar nu poti avea o afacere. Daca muncesti pt o afacere poti sa ai orice. Apeleza la interesul si egoismul lor. Daca spun ca trebuie platita intretinerea spune ca in urma realizarii visului tau vei plati tu tot.
- Negociaza. Daca te ameninta ca te dau afara din casa, propune termene. I-ati angajamentul ca la anumite termene realiste sa faci diverse lucruri pentru casa si familie.
- Fii sincer. Explica-le ca e foarte important pentru tine sa urmezi chemarea sufletului tau indiferent despre ce dorinte ale tale este vorba.
- Nu te abate de la drumul tau ORICE AR FI. Daca zbiara la tine, daca te ameninta sau chiar trec la actiune impotriva ta, STAI FERM PE POZITIE. O reactie emotionala a lor, oricat de puternica, este doar o reactie emotionala. O furtuna intr-un pahar cu apa. Tot timpul, dupa ce se culca, un om vede lucrurile altfel si nu mai este afectat de emotii asa cum a fost in ziua de dinainte. Nu te lasa impresionat de scene sau de teatrul jucat de membrii famliei in incercarea de a te manipula emotional. Pana la urma vor accepta ceea ce faci pentru ca nu au incotro.
- In primul rand, nu incerca sa schimbi pe nimeni. Schimba-te tu si schimba atitudinea pe care o ai. Incepe sa privesti cu compasiune si intelegere membrii familiei care te calca pe nervi. Asa sunt ei si poate intr -o zi vor vedea lucrurile altfel poate nu. E important ca tu sa iti urmezi scopurile si sa te asiguri ca ei nu iti pun piedici.
- Cand comunici cu membrii familiei spune radical de sincer ce simti si repeta pana cand se schimba comportamentul sau atitudinea lor fata de tine.
Am un prieten care are diabet. Isi injecteaza de 3 ori pe zi insulina. Daca nu isi injecteaza o singura zi intra in criza si poate sa moara.
Il admir profund pentru felul in care isi traieste viata. Exact ca un om care merge cu moartea de mana. Are o relatie excelenta cu o fata draguta, joaca fotbal, manca orice ( aproape). Traieste cu adevarat fiecare clipa.
Intr-o zi ne povestea cum a venit taica-su si i-a sugerat sa mearga la o anumita facultate iar el i-a zis simplu “Fa-o tu!” 
M-a amuzat teribil povestea si nu am mai putut sa o scot din cap.
Asadar, ne jucam un joc.
Exercitiu amuzant: FA TU!
Paradoxul e ca tocmai cei pe care vrei sa iti ajuti iti pun piedici. Toti noi ne dorim sa avem totul si apoi sa ne ajutam parintii. Din pacate de multe ori, tocmai parintii cred ca stiu ce e mai bine pentru noi. Este PERICULOS ca parintii sa influenteze copiii.
Daca ar fi stiut cee bine AR FI FACUT EI!! Intelegi?
Daca parintii tai ar consdera ca sa ai o slujba bine platita si o carte de munca sunt cel mai bun lucru din lume DE CE NU O AU EI ACEA SLUJBA BINE PLATITA SI CARTE DE MUNCA si sa te lase pe tine in pace, sa te intretina si sa te sustina ca sa iti atingi visurile? Daca ii pasioneaza atat de mult medicina si te obliga sa faci tu medicina DE CE NU O FAC EI?
Asa cum am mai zis, proiectia este un mecanism psihologic prezent la toti oamenii si poate fi periculos.
De aceea daca vrei sa te distrezi un pic, fa urmatorul exercitiu.
Atunci cand unul din membrii familiei tale sau din anturajul tau, incepe sa isi dea cu parerea despre ce e mai bine pentru tine din punct de vedere al carierei, al relatiilor pe care le ai sua a viitorului tau, asculta-I si apoi spune : FA TU!
Iti doresti atat de mult lucrul asta si insisti sa il fac eu ? FA-L TU!
Ce esti tu cobai? O marioneta si ei sunt papusarii? Ei au avut sansa lor, acum o meriti si tu pe a ta. Fa ce consderi TU ca e bine pentru tine, Daca dai cu nasu de perete, o sa inveti o lectie pretioasa deviata. Daca reusesti bravo tie. Nu vei reusi din prima si nici nu e nevoie de asta. E nevoie SA TRAIESTI EXPERIENTA SI SA URMEZI CHEMEAREA SUFLETULUI TAU. Iar parintii care stau in calea dorintelor tale in loc sa te sustina merita arestati.
Cu siguranta ca e foarte important sa asculti de ce zic oamenii mai experimentati, cum ar fi parintii tai de exemplu. Ii asculti ca sa poti lua o decizie mai bune insa decizia TU o iei. Ca sa nu ai regrete apoi ca ai ascultat de altii daca nu esti multumit de rezultat sis a ai multumirea ca ai ales propia cale.
Fiecare om are calea lui si decizii personale de luat. Exista calea lor si exista calea ta. Calea corecta nu exista.
Este clar ca ce ai citit mai sus este experienta mea si nu se intalneste la fiecare persoana.
Ce as vrea sa stiu de la tine, in comentariile de mai jos, este daca ai sustinere din partea familiei tale in urmarirea visurilor tale si ce strategii ai tu pentru a relationa cu parintii si cei apropiati cand vine vorba de viitorul tau.
La final, te invit sa te uiti peste programul noului nostru bootcamp, care va fi la Straja:
If you enjoyed this post, make sure you subscribe to my RSS feed!
este singurul tau articol care a reusit sa imi atinga sufletul…
Buna ,Pera iti citesc de foarte mult timp articolele si sunt o incantere pt. mine.Da ai dreptate cand pui prob. familiei ,asa este. Eu am 47 de ani si parintii mei au incercat sa ma influenteze si stiu ca am fost ferma pe pozitie si am facut ce mi-a placut .Parintii mei au murit .Acum mi-am asumat o responsabilitate mare sa o ajut pe sora mea (divortata) la cresterea copilului. O fac de 2 ani si nu imi pare rau (vezi povestea ta cu buni), copilul imi da satisfactii imense. Asa ca ma ocup cu dezvoltarea mea personala si imi adaptez programul in asa fel incat sa imi ating obiectivele,sa fac ceea ce imi place.Este f. adevarat ca inaintez mai incet cu ce mi-am propus dar sunt incapatanata si merg tot inainte ,chiar daca fam. imi spune ca sunt aeriana.Articolul tau( legea atractiei )mi-a raspuns la niste intebari pe care voiam sa ti-le pun,a venit ca o confirmare ca sunt pe calea mea.As avea o intrebare ti-am spus ca am grija de nepoata mea si timpul meu este fragmentat adica dim. gradi ora 8,30-12, masa pranz,somn,gustare ora16.Lucrez si traiesc din croitorie(pasiune a mea din copilarie). Cum as pute sa mai cistig niste banuti avind sa zice cele 3 ore pina iau fetita de la gradi?Multumesc Pera.Cu recunastinta,Daniela Stanciu
Buna Pera
Pot sa spun ca relatia mea cu parintii si ceilalti membrii ste un pic mai distanta, insa intotdeauna am acut ce am vrut ei iar ei m-au sustinut si acceptat din toate punctele de vedere. Mai am inca 5 frati iar copilariile noastre nu au fost pline de afectiune pentru fiecare in parte, carentele educationale fiind prezente in comportamentul fiecaruia dintre noi.Ceea ce ma doare mai tare pe mine este ca nu reusm sa dezvoltam la varsta asta un comoprtament afectiv unul fata de altul, toti suntem distanti, nepasatori de grijile celorlalti si nu ne sustinem reciproc. Insa scriind aceste randuri mi-am dat seama ca solutia la aceatsa pb ar ca eu sa-mi schimb atitudinea asta rece si sa promovez afectivitatea in cadrul familiei si cu siguranta rezultatele se vor vedea.
Mi-a placut nespus de mult articolul, deoarece ceva din vocea mea interioara ma indeamna sa fac ceva ce ceilalti ar accepta cu greu, insa daca de asta depinde viitorul meu o voi face in pofida tururor celor ma sfatuiesc sa fac altfel.
Toate cele bune
Roxana
parca mi-am citit prin gandurile din ultimele saptamani. de multe ori cautam raspunsuri la dilemele noastre in cei din jur si mai ales in cei din familie, cand ei sunt mai nesiguri ca noi de multe ori. si atunci vedem ca viata nu ne lasa decat sa o lasam sa treaca cum vrea ea, sau sa devenim puternici si sa o facem sa treaca cum vrem noi.
Intreaba-l pe cel din oglinda de fiecare data cand ai indoieli.
Frumoasa munca, Pera ! Spunea Montesquieu: “Nu e oare un lucru minunat sa ne straduim sa-i lasam pe oameni mai fericiti de cum am fost noi?” si tu reusesti sa faci asta, invatandu-ne sa nu facem aceleasi greseli in care ne-ar conduce instinctul, sa empatizam, sa nu ne asteptam sa ne inteleaga oamenii ci sa-i intelegem noi pe ei. ne inveti sa fim puternici, sa lasi lumea putin mai buna decat ai gasit-o.
Respect !
excelent!am trait si eu o provocare asemanatoare cu a ta din punct de vedere al revoltei de a face ceea ce simt si a fost f bine!mi-am schimbat viata,numai ca acum mi-e destul de greu sa continui,acum nu mai sunt parintii care ma influenteaza sau care imi impiedica visul,acum e societatea,cu televizorul,cu politica,cu mentalitatea asta romaneasca ……dar le voi invinge si pe astea!bravo oricum si condoleante pt bunica ta,sunt sigura ca e ingerul tau pazitor!
parca mi-am citit prin gandurile din ultimele saptamani. de multe ori cautam raspunsuri la dilemele noastre in cei din jur si mai ales in cei din familie, cand ei sunt mai nesiguri ca noi de multe ori. si atunci vedem ca viata nu ne lasa decat sa o lasam sa treaca cum vrea ea, sau sa devenim puternici si sa o facem sa treaca cum vrem noi.
Intreaba-l pe cel din oglinda de fiecare data cand ai indoieli.
Frumoasa munca, Pera ! Spunea Montesquieu: “Nu e oare un lucru minunat sa ne straduim sa-i lasam pe oameni mai fericiti de cum am fost noi?” si tu reusesti sa faci asta, invatandu-ne sa nu facem aceleasi greseli in care ne-ar conduce instinctul, sa empatizam, sa nu ne asteptam sa ne inteleaga oamenii ci sa-i intelegem noi pe ei. ne inveti sa fim puternici, sa lasi lumea putin mai buna decat ai gasit-o.
Respect !
acest mail a venit pentru mine ca un semn, sau ca o incurajare. surprinzator, exact printr-o problema de acest gen trec momentan. imi doresc dupa ce termin masterul (in martie) sa plec la bucuresti, sa incep ceva pe cont propriu, impreuna cu o prietena, insa familia mea a luat-o razna la auzul acestei vesti, fiind de parere ca e mai bine sa am un serviciu stabil, eventual in domeniul in care am studiat (economia), si ca prin decizia mea (evident gresita) imi voi rata viata. am incercat sa le explic ca asta e drumul pe care vreau sa il urmez, ca m-as simti complet neimplinita daca nu as incerca macar, insa fara nici un rezultat. si de aici a urmat o perioada foarte complicata, de presiuni, santaj emotional, dramatisme etc, care sincera sa fiu m-au afectat destul de tare (avand si o perioada incarcata la facultate, trebuie sa imi pregatesc si dizertatia), astfel incat am clacat psihic efectiv,nemaistiind practic ce ar trebui sa fac. momentan, mi-am introdus un “blocaj mintal”la nivelul tuturor planurilor de dupa master si a tuturor evenimentelor care s-au intamplat, incercand sa ma concentrez pe lucrurile care trebuiesc facute (proiecte la fac, dizertatie,activitati casnice etc). sper sa depasesc cu bine aceasta perioada dificila, sa reusesc sa fac ce mi-am propus sau macar sa pot spune ca am incercat.
Pera vreau sa vb cu tine……:D aici e mailul meu stiu ca esti ocupat.dar as avea cv de spus….daca te intereseaza
Încă un articol de excelenţă, dragă Pera. Adevărat si viaţa mea este un calvar în momentul de faţă, am un amărât de şomaj cu care mă străduiesc să fac tot ce pot. Sunt de foarte mare folos sfaturile şi ideile tale, îţi mulţumim că ai ales să împărtăşeşti experienţele şi trăirile tale cu noi. Te felicit şi pentru că ai reuşit să scapi de ” Rat race” sau ”Roata Şobolanului” a jocului Cash Flow a lui Robert Kiyosaki (extraordinar joc, recomand tuturor). Referitor la ceea ce vreau eu să fac mama mea mă susţine dar taică-meu umblă mai tot timpul să mă jignească, să mă umilească, să-mi bage beţe în roate pentru că nu vreau să merg ca el după planul 40 40 40 ( 40 de ore pe săptămână, timp de 40 de ani, dupa care te alegi cu 40% din ce nu-ţi ajunge nici astăzi) ca să ce? să mă aleg cu o amărâtă de pensie din care nici bani de medicamente nu-ţi ajung şi să fiu plin de boli? Am convenit să ne ignorăm cât putem, am încercat in toate felurile care mi-au stat în putere să mă înţeleg şi să mă fac înţeles de el, nu pot discuta ceva cu dânsul că apoi mă jigneşte şi acolo mă loveşte unde mă doare mai tare, ‘’sub centură”.
Mă rog, povestea e lungă, îţi doresc să întâlneşti numai oameni de calitate, să ai o viaţă frumoasă şi Dumnezeu să-ţi fie alături în tot ceea ce faci.
Pe mine ma sprijina familia doar financiar ( si asta, doar pt a avea strictul necesar ), dar emotional aproape deloc. Eu practic un sport de multi ani iar acum cand sunt aproape sa-mi termin liceul cam toti se asteapta sa ma las de el ( nu mi-ai spus dar se subintelege ). Tata imi baga in cap sa ma gandesc la ce facultate sa merg, ca la fotbal odata ma accidentez si s-a dus totul, etc. iar de la un timp chiar m-au bulversat complet toate chestiile astea. Nu mai stiam nici eu ce vreau, parca imi venea sa-i cred pe a-i mei, sa ma las de sport ( pe care il fac de vreo 10 ani ) si sa ma apuc de altceva de care habar n-am si nici nu ma pasioneaza. Antrenorul meu are incredere in mine, ma arata drept exemplu pentru colegii mei pentru ca sunt serios si tot timpul mi-am vazut de treaba. Am invatat sa ma concentrez doar asupra mea, sa nu prea imi pese de ce fac altii si sa progresez cat pot de mult
In primul rand, bun articol. Mai departe, nu pot sa spun ca intampin dificultati in comunicarea cu membrii familiei (pt ca nu prea comunicam). Apoi, pot sa spun ca familia ma sustine, si pe fratele meu de altfel. Pana la terminarea liceului (si inca un an dupa) am trait cu fratele meu in aceeasi camera. Cand le-am zis ca nu merg la facultate si ca vreau sa stau un an acasa s-au apucat de plans (parintii mei) si de reprosuri si sa-mi spuna ca daca nu merg acum (imediat dupa ce termin liceul) dupa aia nu o sa mai merg si bla bla. Eu, insa, nu le-am spus ca nu vreau sa merg la facultate pt ca sa lucrez un an si cu banii castigati sa mai construiesc o camera (stau la casa) si astfel eu si fratele meu (suntem gemeni) sa avem fiecare camera lui. Nu am putut sa lucrez tot timpul pt ca am avut un accident. Sase luni nu am putut munci din noiembrie 2008 pana in aprilie 2009. In luna Mai anul trecut ne-am angajat anul trecut, eu si fratele meu, la o firma de constructii, unde am lucrat cam 2 luni si jumatate. Ne-am lasat pt ca nu ne dadea toti banii. Speram sa-i recuperam, am avut 2 infatisari la proces si acum asteptam rezultatul. Dar asta e o alta poveste. Dupa cum, poate, v-ati dat seama nu am reusit sa strangem banii necesari pt a face ceea ce ne-am propus, dar parintii nostri ne-au ajutat si ne-au dat banii de care aveam nevoie sa construim inca o camera si in plus am renovat toata casa. Am muncit toata ziua si am terminat lucrul cu 2 zile inainte sa inceapa noul an scolar. Acum am locul meu si pt asta sunt recunoscator. Sunt la facultate (asta a fost dorinta lor), ei ma sprijina, dar nu o fac numai pt ei, mie imi place sa invat. Invat pt mine.
uau..se pare ca nu sunt singurul care are ganduri dinastea indraznete. Si eu la fel ca si Andreea ma tot gandesc in ultimul timp ca ar fi frumos sa ma mut in Bucuresti, tot dupa ce termin facultatea anul asta. Master consider ca nu mai are rost sa mai fac mai ales nu in domeniul la care am facut si facultatea (mecanica), si asa parca am pierdut 4 ani degeaba ca nu ma atrage deloc. Acum Bucurestiul e un oras mare cu foarte multe oportunitati. Aici (in Galati) ma simt blocat, simt ca nu pot sa fac nimic si cu toate ca nu am nici o idee de ce as putea face si in Bucuresti parca tot as vrea sa ma duc, sa iau totul de la 0.
Salut, Pera! Foarte interesant articolul tau. Am invatat multe din el.
Totusi, nu sunt de acord cu atitudinea mamei tale fata de tine, cand aveai 25 de ani (faza cu aruncatul bidonului spre monitor). Totusi, astea nu sunt comportamente demne de o mama catre fiul ei, mai ales ca tu nu aveai nicio vina. Mie mi se pare ca ai fost pasatraznet emotional (de ce nu s-a comportat la fel si cu tatal tau?) si relatiile s-au imbunatatit odata cu independenta ta. Tu nu mai erai obligat sa o suporti, iar dansa a vazut ca i-a plecat paratraznetul si nu are nimic de facut in privinta asta.
Nu stiu, dar parca nu ar trebui sa ne luam parintii “for granted” neconditionat.
mda…..trist dar adevarat,incercam sai ascltam pe cai mai invarsta,deoarece credem ca au mai multa experienta,insa imi dau seama ka e o greseala enorma”calea corecta nu exista,estista doar calea ta sau a mea” … aceste cuvinte leam luat foarte aproape de inima,acest artikol e ca un mic semnal,un mik ajutor pentru problemele de care am parte….. la mn e problema mai mult in familei,nu exista sustinerea,incurjarea,respectul,shi pe deasupra tatal meu cred ca e pe cale sa devina un alcoolic(in fiecare seara vine baut de la serviciu,ii spun mamei,ea vb ku el,el se enerveaza si o ameninta ca face prostii)…si ar mai fi multe de spus,dar celelalte sunt secundare,oricum,mersi de un artikol superb,care mia cazut ”din cer” exact cand aveam mai mare nevoie,succese mari in continuare
Abia acum realizez ce noroc am sa am parte de o familie echilibrata, cu niste parinti care incerca sa imi ofere toata sustinerea de care n-au avut ei parte de la parintii lor.
Daca tu ai reusit atatea plecand dintr-o situatie asa precara inseamna ca eu chiar nu mai am nici un motiv sa nu mut si muntii.
Incepusem sa cred ca esti doar un psiholg dar vad ca esti si om…Bun articolul
“Ne alegem prietenii sau ei ne aleg pe noi, insa parintii si familia ne sunt dati din oficiu.”….eu am alta parere sau mai bine zis informatie…parintii ( familia) ti-i alegi tu inca din astral ..pentru ca asa e jocul Divin …asa evoluezi tu prin cei de langa tine…fiecare merge pe drumul lui..pe cel pe care l-a ales…tu ti-ai gasit vocatia….faci bine ce faci …mergi mai departe si ridica si alte suflete care nu sunt asa de evoluate si care si ele au in planul lor Divin sa te intalneasca pe tine, sa le poti ajuta in evolutie, in gasirea vocatiei lor …cu alte cuvinte nu suntem separati, toti suntem unul si unul suntem toti( picatura din ocean )..toate cele bune si-ti doresc sa ajungi la nivelul de a fi propriul stapan .
parintii mei spun sa invat cat mai mult, dar nustiu cat de mult ar vrea ei sunt al doilea din clasa iar ei tot nu sunt multumiti. Intro zi ei imi vorbeau despre ce ar vrea sa devin si cand ii auzeam imi venea sa-i strang de gat, unul vroia sa ma fac preot, altul doctor, ambii vroiau sa am cat mai repede permis de conducere ca sa fiu taxiul lor. Eu le-am zis ca mai am timp si o sa ma mai gandesc, dar ei nici nu au vrut sa auda. M-am enervat si le-am reprosat ca ei vor ca eu sa fiu continuarea vietii lor, le-am spus ca si ei au carnet de conducere dar de ce nu isi cumpara o masina si sa nu ma mai bata pe mine la cap cat de bine mi-ar fi daca as ajunge doctor sau altceva, iar apoi amandoi au tacut, de acum inainte o sa aplic ce ai scris tu daca imi mai reproseaza ceva.
Inca un articol care m-a ajutat foarte mult, multumesc! tine-o tot asa
Buna!
Citind acest articol mi-am dat seama cat sunt de nocoroasa. Si parintii mei si-au dorit ceva pt mine, adica un loc de munca stabil. Il am si pe acela si imi permit sa stau in chirie cu prietenul intr-un alt oras, ceea ce e bine. M-au ajutat parintii la inceput, si acum uneori dar nu prea des. Ideea e ca pe langa acest loc de munca mi-am gasit si visul. Si muncesc si pt acel vis. iar prietenul meu ma sprijina (emotional). Eu nu sunt suparata pe parintii mei ca au vrut ceva de la mine. Acum sunt suficient de independenta cat sa nu le reprosez nimic. Si visul meu e o combinatie intre ceea ce am studiat de dragul lor mai mult, si ceea ce vroiam sa studiez. Deci se portiveste totul perfect. Multumesc, Pera, pentru optimismul pe care mi l-a creat acest articol! Tine-o tot asa!
salutare
din punctu meu de vedere sunt foarte multe familii care au astfel de probleme:loc de munca bine platit,carte de munca si la final o pensie amarata din care nu iti ajunge sa cumperi nici medicamente dar mancare.
din partea familiei mele nu am aproape nici un sprijin,doar sfaturi si cam atat.in rest nimic altceva.de aceea trebuie sa lupt singur pentru visul meu iar piedica cea mai mare este chiar mama.
strategia mea ar fi sa zic ca ea si sa fac ca mine fara sa ma abat o clipa de la ce mi’am propus dar dupa citirea acestui articol,la urmatoarea cearta care o sa apara intre mine si mama am sa o intreb,de ce nu a facut ea ceea ce vrea ea ca eu sa fac.
No comment! Nu am cuvinte sa exprim ce sentimente mi-a trezit acest articol. Multumesc!
O Doamne! De ce oare cuvintele acestea nu le-am auzit la PRIMA ora, in PRIMA zi de scoala? In fine, se pare ca trebuie trecut prin noroi, sange si transpiratie ca sa simti gustul succesului. Daca e asa, atunci calea asta o voi alege. Mama, tata ca sa va arat cat de mult va iubesc……imi voi urma VISUL. Iti multumesc Pera
Frumos…parintii ne sunt dati pt a ne sustine si unori pt a ne intari! Asa o atmosfera am avut parte si eu in familie, insa am luat partea buna a lor si pot sa spun ca ii iubesc pt tot ceea ce mi-au daruit: o familie, suport, afectiune si tot ce au putut .E drept ca au ramas urme ale unei atmosfere incarcate din copilarie insa sper ca ma voi maturiza si voi indeparta toate rezidurile!
multumesc! avem multe de invatat.
In primul rand vreau sa iti multumesc pentru acest articol, pentru mine este foarte valoros pentru ca se reflecta si in viata mea aproape la fel. Am observat acest aspect descris de tine si nu stiam ca are o denumire de specialitate (Proiectie) dar stiam ca e din cauza ca ei nu au facut ceva ce vroiau sa faca odata. Eu acum vreau sa cant, compun, interpretez. Am renuntat la visul meu de mic copil de a ajunge fotbalist tot la “incurajarile” familiei si prietenilor. Si am multi prieteni cu care cand ma intalnesc imi spun aceeasi poveste. Pentru a continua sa imi urmez steaua, am compus melodii si incerc sa ma fac inteles de cat mai multa lume prin muzica si versuri. E interesant e ca la unul din sfaturile mamei mele care mi-a spus odata ca: ” Inima e ca o fantana, cu cat scoti mai mult din ea, cu atat va veni apa mai buna” am avut un fel de revelatie ca trebuie sa fiu mai curat(sincer) cu mine insumi si mai rece(obiectiv). O parte din compozitiile mele le poti asculta pe linkul acesta: http://www.reverbnation.com/chillcreation
Multumesc Pera!
Caut coleg sau coleg de apartament in Bucuresti, tot asa pasionati ca si mine de dezvoltarea personala si de seductie, cei care pot face orice si oriunde cu fetele la care majoritatea nici nu indraznesc sa se uite, cei care tind sa “Faca ce le place si cu cei care le plac” !! mai multe detalii id : sirbu.dima
Dupa ce am citit acest post, am inteles ca am obosit de “sfaturile” colegilor cu care stau in chirie si am decis sa scru acest comentariu, sorry p-u offtop……
Buna Pera
Am crezut ca cele 2 articole de dinainte erau cele mai bune, ei asta e si mai bun. Apreciez foarte mult ceea ce faci , impartasesti din viata ta, ne povestesti momentele tale grele si in acelasi timp ne arati cum ai depasit acele momente. Te apreciez ca in ciuda faptului ca familia nu te a sustinut, tu ai continuat sa crezi in visul tau si ii ajuti si pe alti.
Din pacate eu nu am avut sustinere din partea familiei, sa fiu cu familia de sarbatori sau alte ocazii inseamna stres, multa critica si nemultumiri din partea lor si teama, teama de cum vor mai reactiona. Parintii mei decideau orice pt mine, pana si tunsoarea mea, ziceau ca atata timp cat ei ma intretin ei au drept asupra vietii mele. Era tare frustrant.
Acum m-am departat de familie si surprinzator, am descoperit ca ma simt mai bine singura decat cu ei. Si am reusit sa ma implinesc profesional, sa am control asupra proprii mele vieti , sa fiu independenta si llibera si ma simt minunat
Draga Pera,
Multumesc frumos pentru acest articol,m-am regasit in unele fragmente dintre randurile tale.Cred ca si de aceea m-au emotionat pana la lacrimi,dar in acelasi timp sunt si lacrimi de fericire,deoarece dupa fiecare articol de al tau ma simt mai puternica.Stiu ca mai am mult de invatat de la viata,dar sunt sigura ca sunt pe calea cea buna.Cu toate ca am doar 18 ani,am trecut prin multe experiente,unele foarte neplacute,care pareau tragedii la momentul respectiv.Acum stiu ca acele experiente au fost doar unele incercari peste care trebuia sa trec,pentru a ma intari si pentru a creste ca persoana.Aceste lucruri neplacute m-au ajutat sa vad lucrurile cu adevarat valoroase din viata,sa lupt din toate puterile pentru ceea ce imi doresc si sa nu ma las batuta niciodata.Ma simt mandra de ceea ce am reusit pana acuma,de faptul ca nu m-am lasat doborata de greutati si de tentatii,si sunt foarte multumita de caracterul meu.Normal ca am defecte,le cunosc foarte bine,dar unele defecte incerc sa le folosesc ca si cum ar fi trasaturi pozitive.
Referitor la parintii mei,ei ma cam sustin in orice decizie as lua.Momentan sunt in fata unei noi etape din viata mea,deoarece anul acetsa termin liceul si voi merge la facultate.Tatal meu,care a fost aproape absent din punct de vedere emotional in viata mea in toti acesti ani,nu prea stie ce sfaturi sa imi dea pentru ca nici el nu are parte de stabilitate in viata lui.Stie doar ca trebuie sa aleg ceva de viitor,dar orice optiune ii spun,nu i se pare buna.
Iar mama,ea este de acord cu orice decizie as lua,si intr-un fel e bine ca nu ma prea influenteaza dar uneori as vrea sa se implice,cum vad ca fac alti parinti.Dar probabil ca atunci m-as expune riscului de a fi influentata si dea lua o decizie gresita.
Relationarea cu ei (referitor la aceasta tema)nu este foarte complicata,dupa cum iti dai seama din cele relatate mai sus.Sunt o norocoasa deoarece sunt foarte incapatanata,si de obicei cand imi doresc ceva foatre mult,nu las pe nimeni sa intervina.Sunt putin egoista uneori,cum m-ai invatat si tu sa fiu:P
Multumesc mult pentru ca ai acordat timp pentru a citi comentariul meu.
Numai bine!
si eu am fost in aceeasi situatie ca a ta Pera, chiar am dat sa ascult o inregistrare de mai de mult pe care o aveam pe tel in care maica-mea ma ameninta ca ma da afara din casa daca nu ma angajez si imi zicea ca nu o sa fac eu niciodata bani pe internet, m-am amuzat teribil acum cand am ascultat-o;))) Oricum am uitat si am iertat, nu stiu cum dar am facut lucrul asta, probabil am fost influentat de citatul asta: “Cei slabi nu pot niciodata sa ierte, iertarea este atributul celor puternici”-Mahatma Gandhi . In momentele acelea dificile imi spuneam ca nu o sa-i iert niciodata pt ca nu ma lasa sa-mi traiasc viata asa cum vreau.Dar apoi am incetat sa mai fac pe victima si am inceput sa cred ca Universul ii “sacrifica” pe ei:)), ca sa imi dau eu seama cum sa nu traiesc si cum sa devin eu mai puternic. Intre timp una din surorile mele pe care eu o consideram cea mai negativa persoana care am putut sa o intalnesc vreodata, s-a maritat si “am scapat” de ea. Acum parca nu mai e chiar asa, probabil influenta pozitiva care a venit din partea mea a “afectat-o” La un moment dat daca tu incepi sa te schimbi , se schimba si cei din jurul tau sau pleaca , cum a fost in cazul lu sorumea. Toti imi spuneau sa ma angajez, ca am apucat pe un drum gresit,bla, bla, bla…eu parca eram nebun
) nu vroiam sa aud deloc. acum am inceput sa castig ceva bani si le-am dat peste nas tuturor care imi ziceau ca nu pot sa fac bani de acasa.
INCA O DATA,MA REPET….BRAVO PERA,MAI ALES CA AM CITIT TOATE MESAJELE!BRAVO….si eu cred ca voi ajunge pana la urma la un workshop de-al tau!
parinti mei sunt f apropiati de mine
Pera,nici nu iti dai seama cat de repede invat de la tine…Ca sa iti demonstrez,atat cat pot…acum trec printr-o perioada cumpana…multe probleme grave…nu intru in detalii pentru ca mesajul meu este altul…In momentul in care mi-am pus idealurile mele pe primul plan, mi s-au eliminat toate necunoscutele(oricat de importante erau) din “sistemul meu de ecuatii nesfarsite”.Multumesc…datorita tie mi-am dat seama ce vreau si pentru ce merita in final ca sa lupt cu toata forta mea…
Am o relatie deosebita cu familia;de-a lungul timpului m-au sprijinit enorm.Intotdeauna mi-au vrut doar binele,nu cred ca exista parinti care nu doresc binele copiilor lor,depinde cum intelege fiecare si prin care prisma.Acum cand unul dintre ei a plecat ma simt teribil de vinovat ca nu am fost atunci acolo in ultimile lui clipe;il visez foarte des si pare sa imi spuna ceva dar nu inteleg sensul.Trebuie acum sa am grija de mama mea,reusesc insa nu pot mai mult sa o ajut financiar si ma framanta aceasta problema foarte tare.Tu vezi lucrurile intr-un anume fel dar eu ma gandesc ca atat de repede murim si nu ne ajunge timpul ca sa ne iubim,si mereu ne luptam pentru niste himere.Multumesc pentru materiale,le citesc si recitesc….
Eu nu mai inteleg. La http://www.personalitatealfa.com/comanda.php cica pot comanda cartea “Personalitate Alfa”. Dar tu spui in articol “suntem in linie dreapta cu terminarea cartii Personalitate alfa”. Deci pot sa comand cartea? sau nu ? Sau ai scos “Personalitate alfa” si acum lucrezi la “Personalitate alfa 2″?
Misto articolu’.
Multumesc.
Buna, Pera. Felicitari pentru articol si multa succes in toate proiectele tale. Operele tale mi-au influentat in mod pozitiv evolutia odata ce am citit “Personalitatea Alfta” si am aplicat tot ce am invatat de acolo, din celelalte articole publicate (aici) de tine si multe alte carti scrise de alti autori pe o tema ” larga” cum este SUCCESUL IN VIATA”. ITI MULTUMESC! Acum am si eu o povestioara: La 18 ani nici eu nu stiam ce sa ma fac, ai mei ar fi vrut sa ma fac ori doctor ori inginer, dar nu aveam destul “material” pentru asa ceva, eu eram genul creativ, nu exact. As fi fost un bun arhitect, daca tot ce trebuia sa fac s-ar fi redus la desen tehnic si nu calcule matematice de mare precizie. Imi placea sa scriu, imi place si acum. In liceu scriam diferite poezii ironice si povestioare funny despre clasa noastra care nu faceau altceva decat sa puna zambetul pe buze colegilor cu griji din cauza notelor si problemelor de acasa. O colega mi-a spus prin clasa a 11-a ca as fi un bun jurnalist. Am ras, fiind de nationalitate slovaca, romana mea era destul de jalnica dar din punct de vedere gramatical ma descurcam destul incat sa nu-mi fie rusine. Dupa ce am terminat a 12-a, diriginta mea (profa de psihologie) mi-a recomandat sa studiez psihologia. Cu toate ca m-ar fi pasionat, am zis ca trebuie sa iau o decizie singur, sa fac ceva la care am un talent ATESTAT de ceilalti si de care sunt mandru. Sfaturi sociale nu eram in masura sa dau, pentru ca eram mic si slab, dar puteam sa ironizez orice situatie, asa ca m-am inscris la Universitatea de Vest, specializarea Jurnalism. Am luat licenta cu 10. Dar inca din anul 2 am lucrat intr-un alt domeniu, cel de Relationist (PR) la o firma de vanzari. Brusc m-am trezit ca vorbesc zilnic cu clientii care imi cer sfaturi ce fel de produse sa cumpere. Combinand experienta din domeniul comunicarii si cea sociala, in urma acestui job la care am lucrat un an jumate (pana n-a dat KIX din cauza crizei) m-am decis sa fac master in domeniul MANAGEMENTULUI, pentru a-mi deschide propria afacere. Am lucrat in 4 multinationale mari si in prezent lucrez, dar ai o mare dreptate cand spui ca nimic nu se compara cu libertatea de a avea propria afacere si posibilitatea de a-ti administra timpul dupa propriile nevoi. Concluzia este ca trebuie sa-ti urmezi VISUL TAU, chiar daca se tot schimba, trebuie sa evaluezi posibilitatile, sa tintesti tot mai sus, sa nu te lasi demoralizat si vei invinge. In momentul in care am muncit o saptamana ca sa plec la un interviu pt un post de manager la o firma MARE, mama me-a m-a descurajat si mi-a interzis sa merg, pe motiv ca nu am nicio sansa din cauza lipsei de experienta si studii in acel domeniu. Am ajuns sa imi imping la o parte mama din calea mea, s-a lovit de perete putin, dar a vazut cat da mult imi doresc asta. Acum ma sustine moral si abia astept sa-i dovedesc ca pot, dupa ce imi iau diploma de dizertatie. Imi iubesc mama, iar acel gest a fost unul bazat pe TEORIA FLUTURELUI (scrisa de tine nu cu mult timp in urma), i-am explicat-o si a ajuns sa ma inteleaga. Numai bine, ciao!
In primul rand, respect. Pentru tot ceea ce ne-ai povestit in legatura cu viata ta.
Da, cred ca am sustinere. Chiar ma preocupa problema cu vocatia destul de puternic, in ultima vreme. Taicameu imi spune ca nu trebuie sa ma fac inginer ca el, sa fac ce-mi place.
Strategia mea de a relationa cu parintii consta in a vorbi sincer si deschis cu ei. Mi-e frica uneori ca se enerveaza cand le spun de niste probleme care credeam ca au disparut, si care au mai dat tarcoale din cand in cand, dar tot ma duc si vorbesc cu ei, si sunt sincer. Stiu ca nu sunt un profitor si ca le respect munca, si ma apreciaza pentru asta.
O alta strategie ar fi ca imi rup din timpul meu pentru a-i ajuta pe ei la treburile lor. De exemplu, o ajut pe maicamea la curatenie, aspir in locul ei, o ajut sa curete pe unde nu ajunge ea, etc. Iar pe taicameu il ajut la treburile pe care le are prin gradina, prin curte, mai spalam masina impreuna; cand ma roaga sa fac ceva pentru el, FAC.
Pe scurt: sunt sincer cu ei, comunic deschis, ii respect, ii ajut cand au nevoie de mine.
Buna,
Eu am 21 de ani ..iar despre relatia mea cu parintii….e greu de spus ceva…mama mea a fost alcoolica iar tatal meu nu s a interesat de mine…si nici de fratii mei…ca atare ..am inceput sa muncesc de la varsta de 6 ani…pt familia mea..ori ceream pe strada..ori..vindeam hiane la o taraba si primea niste banuti pe care mama jumate ii bea…:de la varsta de 12-18 ani am crescut intr unn centru de plasament…( si asta a fost cel mai mare norco care l am avut in viata!) deoarece in perioada acesta am resuit sa imi tremin o scoala;)O iubesc pe mama mea foarte mult..in ciuda tuturor lucruriilor…si cred ca a fost o mama perfecta asa cum a fost ea;)Acuma am un contac bun cu ea..desi de multe incearca sa ma santajeze emotional…dar nu mai tine:P acuma nu mai sunt copil;)Pe langa toate astea..imi pot da seama cat de mult m a afectat lipsa ei de iubire….
capul sus fruntea inainte..tot ce nu te omoara de intares te;)
Sunt mandra de mine si de tot ce am realizat pana acuma…..si sper si eu..ca voi putea sa o ajuta pe mama intr o zi:D:)
“Ce as vrea sa stiu de la tine, in comentariile de mai jos, este daca ai sustinere din partea familiei tale in urmarirea visurilor tale si ce strategii ai tu pentru a relationa cu parintii si cei apropiati cand vine vorba de viitorul tau.”
pai…taica-miu e departe de mine , nu a stiut sa fie vreodata langa mine, nu stiu daca e bine sau rau cum gandesc, dar mai bine ca nu e in peisaj. deci a mai ramas mama, care si-a canalizat energia pe realizarea mea la scoala. liceul facut de mine a fost mai mult ales de ea, dar facultatea am ales-o eu, deja s-a intins destul. pe undeva semanam , adica si tu ai fost fara tata in perioada in care aveai mai mare nevoie de el.( stii mai bine ca mine asta). dar mergem inainte, nu ne mai gandim de ce a fost sa fie asa, ne gandim cum sa facem sa fie bine in continuare. cat despre sustinerea visurilor mele, ea nici nu stie ce visuri am, de fapt eu si sor-mea facem aceeasi facultate si vrem sa ne deschidem propria afacere, mama in schimb se gandeste ca ajungem doctori veterinari( asta e facultatea) si o sa mancam gratis la restaurante. eu ma gandesc la alte afaceri , nicidecum sa ajung intr-un cabinet veterinar dupa ce mi-am tocit coatele 6 ani cel putin. le tocesc pentru mine, pentru realizarea mea profesionala si financiara, pentru pasiunea mea pentru animale, nu pentru o limitare grosolana si o standardizare a resurselor de care dispun
foarte bun articolul
imi da un mare plus de motivatie din cauza ca situatia ta familiala seamana f mult cu a mea (si eu locuind doar cu mama-profesoara-cu salariu mic…..tatal alcoolic ce nu da doi bani pe existenta mea)…deci daca tu ai reusit eu de ce nu as faceo. Am 20 de ani si incet incet simt ca actiunile mele iau amploare
mi-au dat lacrimile !
Foarte bun articolul, mi-ai deschis ochii in anumite privinte, ideea cu “fa tu” mi s-a parut chiar interesanta.
Sustinere din partea parintilor nu am. Vorbeam odata cu fratele meu mai mare despre faptul ca as vrea independenta financiara fata de parinti si m-au auzit parintii. 3 ore continuu bateau apropouri cu “independentule, du-te fa aia ca daca o sa locuiesti singur o sa faci aia”.
Taica-miu e un om realizat dar are post politic si poate sa zboare imediat… Maica-mea e profesoara cred ca intra in restrangere si vrea tot ce nu a avut ea. Sustinere nu pot sa zic ca nu am dar nu cat mi-as fi dorit.
E adevarat..dar vezi tu sa luam povestea bunicii tale…ea te a ingrijit ca sa aiba o moarte linistita..dar nici tu nu potzi spune ca nu te ai ales cu ceva dupa ce a murit ..din punct de vedere material, o casa ,pamant sau apartament..chiar acu cateva zile am avut o cearta cu tata..si eu tot imi sustineam punctu de vedere..si el de draci ca nu acceptam ce zicea el..mi a smuls internetu..a doua zi am vorbit cu el foarte sigur pe mine despre ce vreau sa fac in viatza si care e treaba cu scoala si pedagogia din zilele noastre..ca dc am eu note proaste..ca nu cred ca sunt neaparat probleme la mn ci si la profesori.. fiind sigur pe mn m a crezut..si a doua zi i a kemat pe baietzii de la internet sa inlocuiasca priza care a smuls o..ce bine
…si apropos cu tipu cu diabetu..un model de succes este actoru dragos bucur..care il admir foarte mult pt ceea ce face desi are diabet..bafta si ne auzim la urmatoru coment 
Buna!
Eu am avut in familia mea personalitati foarte diferite. atat pozitive cat si negative, insa foarte diferite. cand eram mica ii observam pe fiecare in parte si nu judecam, insa vedeam ambele laturi din fiecare. Cand am crescut, nu am gasit un model in vreunul din ei, insa era ceva ce vroiam sa am din fiecare (nu doar aspecte pozitive
) Apoi m-am conturat dupa cum a batut vantul. nu eram foarte apropiata de parinti, bunicii din partea mamei, pe care i-am iubit enorm au murit repede, asa ca am cules cate putin de la fiecare persoana care a intrat in viata mea.
Cand am terminat liceul am facut cum am crezut eu. nu am gasit prea multa aprobare din partea alor mei. vroiam sa fiu avocat. nu vazusem niciun avocat in carne si oase in viata mea. nu stiam cu ce se mananca decat din ce vazusem la tv. dar stiam sigur ca asta vreau sa fiu.
Si asta am facut. si am facut bine.
acum ai mei au ceva incredere in fortele mele, vad in fiecare zi ca fac tot cum ma taie capul, dar inca incearca sa imi inculce ideile lor.
Fata de ei nu am avut o atitudine ostila. doar le-am spus cu tarie o singura data: PANA NU MA DAU CU CAPUL DE SUS, NU MA INVAT MINTE! eu invat doar din experientele mele. si de atunci au inteles ca incapatanarea mea nu are margini!!
cu privire la planurile mele de viitor, incerc sa nu ma bazez pe ei pentru ca nu prea stiu cum sa imi ofere un suport moral. tocmai pt ca nu ma cunosc prea bine.
Ii multumesc lui Dumnezeu ca ii am, ca sunt sanatosi, dar incerc sa ma descurc singura!
si imi zic mereu: hai Lori ca poti!
Succes si voua!
Asta cu furtuna intr.un pahar cu apa este vorba lui Donald Trump:E un uragan sau o furtuna intr.un pahar cu apa?Felicitari pentru articol
Un articol de nota 10+ (ca deobicei…) care contine cel mai bun sfat posibil in foarte multe situatii: “fa-o tu!”…Am multe situatii in care voi folosi acest sfat…
Adevarul ,dupa parerea mea ,este undeva la mijloc .
Daca ai incercat de nenumarate ori sa reusesti sa-ti urmezi visul si ai clacat ,nu cumva ai demonstrat prin acest lucru ca cei care te sfatuiesc sa alegi calea comuna ,mediocra au dreptate si ca de fapt ei te cunosc mai bine ?
Cei din jurul tau percep cel mai bine zbaterea si lupta care se da in sufletul tau ca sa reusesti sa-ti urmezi ideea ,sa-ti realizezi visul .Poate ca ,ei percep ca de fapt imaginatia ta este debordanta si dorintele mai degraba fanteziste si utopice decat intradevar realiste si realizabile .
Cand poti face distinctia intre abandon si reusita ?Dupa cate incercari ?Cu ce pret ?Sa nu te dai niciodata batut ?Sa lupti pana la capat ? Si daca nu foloseste nimanui si nu reusesti niciodata ?
Am prezentat ideile negativist .Vei spune : nu crezi ca vei reusi ,atunci nu o vei face nicioadata !
As dori sa comentezi .
In alta ordine de idei ,vis a vis de ceea ceea ce am scris mai devreme ,referitor la alt articol , este suficient de filtrata exprimarea :” Daca tu nu devii o persoana puternica cum stii tu mai bine, TOTI sunteti dati dracului.”
Salut
Inainte sa iti dau feedback la ce ai scris, imi spui te rog daca ai copii, daca ai descurajat vreodata vehement visurile cuiva sau ti-au fost ele descurajate de cineva?
Eu sunt singura la parinti.
Acum am familia mea: un sot, un baiat de 10 ani, am un servici bun, per ansamblu sunt multumita dar nu ma simt bine.
Nu pot sa spun ca am avut o copilarie fericita.Tata a fost foarte rece, foarte autoritar, foarte nervos, foarte dur cu mine. Mama tot rece, dar mai concilianta decat tata, dar nu s-au inteles niciodata amandoi, fiecare astepta altceva de la celalalt. Intr-un final mama fiind prea supusa, cu tata care o domina, adaugand si greutatile vietii, mama s-a imbolnavit “de nervi”, nu este nebuna, dar s-a pierdut de tot ca om, a incercat si mai incearca si acum sa-si gaseasca refugiu in religie. L-a gasit in mare parte, dar nu e suficient.
Sa revenim la mine. Am doua intrebari legate de copilaria mea, mai bine zis de ceea ce simteam intr-o perioada a copilariei mele.
1. Copil fiind de ce ma desconsideram?
2. De ce cand faceam baie, cateodata imi era sila de corpul meu?
De unde……..”ce motive” are un copil sa simta asa ceva?
Excelent acest articol al tau, mai ales acest joc de-l propui! Promit sa-l incerc, mai ales ca ma aflu in postura de a face noi alegeri in viata. Si fiindca e vorba de alegeri, e vorba de Debbie Ford, care fix aseara m-a invatat despre alegerile responsabile si constiente, in care PUTEREA e a ta. In momentul in care faci ceva sa multumesti alta persoana (familie, partener, etc) ii transferi lui puterea de decizie, deja nu mai vorbesti de alegerea ta. Si tot Debbie Ford ne invata ca de cele mai multe ori cand faci un lucru sa multumesti o anumita persoana ajungi sa urasti acea persoana. Ciudat, dar e cat se poate de adevarat. Imi place tare mult aceasta sincronicitate, sa vin sa citesc acest articol al tau fix dupa ce-am citit aseara acest paragraf despre PUTEREA de a ne alege ABSOLUT IN FIECARE ZI drumul nostru asa cum il dorim si visam noi.
Multumesc de articol. E pentru prima oara cand iti scriu, dar site-ul il vizitez frecvent si ma simt bine si revigorata cu fiecare articol, indemn, incurajare.
imi vine sa plang
Salut,
Am citit articolul si observ ca situatia mea de acum se aseamana in mare parte.
Ce as dori sa intreb este daca intr-un final te-ai mutat undeva separat sau locuiesti tot acolo si cum ar trebui procedat in acest sens.
Mereu m-am gandit sa imi inchiriez o locuinta si sa ma separ de parinti dar nu stiu daca este o solutie buna pe termen lung dpdv financiar.
Oricum de luat trebuie sa iau o decizie pentru ca nu mai rezist.
ADEVARAT!!!
Pentru mine familia si mai presus de ea Dumnezeu e totul: ochii, capul, mainile, picioarele, organele- intreaga mea fiinta. Fara ei eu nu as fi. Ii iubesc, le sunt vesnic recunoscatoare, ma rog pentru viata lor, fericirea lor si imi doresc ca eu sa fiu macar o farama de cinste pt ei.
Apoi, in personalitatea mea, in fiinta care exist, in tot ceea ce sunt si tot ceea am se mai datoreaza tuturor oamenilor din viata mea, adevarate personaje si foarte importante, cu un rol bine definit de intuitia mea, de capacitatea mea mentala in a alege ce e bun si a ignora ce e rau. Sti, “asa DA, asa NU”!
Multumesc Dumnezeule, multumesc mama frati, familie, multumesc prieteni, colegi, oamenilor din intersectiile scopului, egoismului, altruismului, cugetului, simtamintelor, alegerilor, a actiunilor intamplatoare sub forma “nimic nu e intamplator”!!!
Va multumesc din suflet!!!
Sunt mama.Sunt de acord ca trebuie sa aveti libertatea de a alege singurisi ca parintii nu trebuie sa va impuna punctul lor de vedere . Insa exista mai multe “nuante” ale acestei probleme.
La virsta cind voi trebuie sa decideti ce o sa faceti in viata nu toti aveti maturitatea necesara pt a lua o decizie potrivita voua. Scoala nu va pregeteste pt asta ,iar parintii sunt constienti dar majoritatea “nepregatiti” si ei, dar in mod sigur va vor binele. De aceea eu cred ca atunci cind voi sunteti siguri ca stiti ce vreti , sau ca vreti sa va dati singuri de pragul de sus cum spunea aici cineva, trebuie sa faceti asta cu tonul potrivit pentru un parinte. Sa-i convingeti civilizat si cu respect. Iar parintii trebuie sa inteleaga dorinta voastra si sa accepte ca si un esec va este de folos.
Nu sunt de acord cu acei parinti care LE IMPUN copiilor sa urmeze o profesie pe care si-au dorit-o pt ei dar nu au reusit. Insa si cu acestia trebuie sa aveti rabdare si respect. E firesc sa simtim o continuitate a vietii prin copii. Si voi o sa simtiti asta mai tirziu. GRESESC desigur. Explicatile cu rabdare si dragoste acest lucru si abia in ultimul moment daca nu reusiti , puteti sa le spuneti ce zicea PERA.
Sunt si tineri care desi au terminat un liceu nici prin cap nu le trece ca e un moment f important in viata lor. NU sunt preocupati de a afla ce e potrivit pentru ei. Inca se cred in uterul mamei. Sau sunt constienti dar doresc sa-si tina fundul in confort. Parintii trag de ei sa se trezeasca la viata.Sa stea mai putin la calculator.
http://www.ozibuna.net/zi-de-zi/23-ianuarie-2.html
“O vorbă bună, o încurajare, un zâmbet pot reduce distanţele dintre suflete.”
Stanislaw Jerzy Lec: “Ce-mi poate spune fizica? Răceala dintre oameni e o urmare a frecuşurilor dintre ei!”
Sunt mama. Chiar daca sunt de acord cu ce spui tu Pera, cred ca trebuie spus ca aceasta problema are mai multe “nuante”
Sunt tineri care la terminarea liceului nu stiu ce vor si nici nu sunt constienti ca trebyuie sa ia o decizie f importanta pentru ei. Inca se cred in uterul mamei. Sau nu sunt in stare sa iasa din starea de confort. Acestia in mod sigur o sa se foloseasca gresit de ceea ce spui tu.Parintii nu trebuie sa aleaga in locul copiilor. Insa voi trebuie sa spuneti cu dragoste si rabdare ce vreti si sa aduceti aminte parintilor ca din acel moment va asumati deciziile pentru viata voastra. Si nu uitati ca parintii sunt cei care v-au dat viata ,v-au crescut si care o sa plateasca taxele. Iar din dragoste se poate gresi uneori.
“O vorbă bună, o încurajare, un zâmbet pot reduce distanţele dintre suflete.”
Stanislaw Jerzy Lec: “Ce-mi poate spune fizica? Răceala dintre oameni e o urmare a frecuşurilor dintre ei!”
http://www.ozibuna.net/zi-de-zi/23ianuarie e un filmulet care…. ajuta
Voi trimite linkul acestui articol tuturor prietenilor mei care stiu ca au nevoie de un asemenena exemplu pe care il dai. E curajoasa onestitatea ta, drept pentru care si numarul mare de feedback pozitiv. Iti consider aritcolele clare, folositoare, cu un mesaj realist. Mult succes in continuare in cariera!
Pera din nou ceva ce ma atinge si ma face sa fiu mai puternica. Acest articol, pentru mine, contine cele mai bune sfaturi posibile pt ati atinge scopul ….Succes Pera, mult, mult succes !!!!
Salut!! Mi-a placut tare articolul tau, mai ales ca e atit de aproepe de sufletul meu. Cu cit vreau sa ma ocup mai mult de pasiunile mele, cu atit mai mult se inversuneaza familia si cei din jurul meu. Eu, spre exemplu ador teatrul. Pe viitor mi-ar placea sa fiu o actrita, o actrita mare. Parintii insa si toti din jur se opun acestei idei. Ei zic ca aceasta nu-mi va aduce profit si ca e cea mai proasta decizie pe care as lua-o. Cu toate acestea eu am incredere in mine si stiu ca atita timp cit fac ceea ce-mi place, voi obtine tot ce vreau!!! Mersi mult pentru sustinere. Acum voi sti cum sa evit certuriele cu parintii si sa fac fata obstacolelor legate de pasiunile mele!!!
Buna Pera,
Ma numesc Alexandra,am 19 ani si sunt eleva in clasa a12a.Din iulie anul trecut de cand ti-am descoperit blogul iti citesc fiecare articol si pot spune ca mi-ai deschis ochii in multe privinte si m-ai ajutat sa am mai multa incredere in mine si in visele mele.Da,mai ales visul meu de a urma Facultatea de Istorie.In principiu,ai mei ma sustin.Tata e chiar mandru,intrucat si lui ii placea istoria si disciplinele umaniste in liceu si regreta ca a ales altceva- cariera militara,pt ca avea salariu asigurat dar mai ales pt faptul ca parintii si bunicii de la tara,precum si unchii de la oras(pe capul carora nu vroia sa stea),nu trebuiau sa-l mai intretina, intrucat la liceul militar statea la internat,unde masa,cazarea si celelalte erau toate platite de stat. Eu vreau sa urmez istoria pt ca imi place si simt ca doar asta as putea face cu placere ,ci nu pt ca tata m-ar obliga.Pe de alta parte,mama,desi nu ma impiedica sa ma duc,nu pare prea incantata,zicand odata ca aleg ceva fara perspectiva.De altfel,si alte rude vorbeau dezaprobator de ideea de a urma istoria(spunand de o alta ruda care a facut istoria si nu-si prea gaseste de lucru acum) si toate astea ma dureau.Mama,de ex,ar fi mai incantata daca as urma Facultatea de Studii Europene sau Relatii internationale.Toate astea ma dureau si inca ma doare cand vad ca lumea adesea urmeaza nu ce le place,ci ce cred ei ca aduce mai multi bani si indeamna si pe altii sa faca la fel.La asta se mai adauga si lipsa de incredere in mine,in fortele mele,frica mea copilareasca fata de viitor.Acum,mai mult ca oricand,stiu ce vreau sa fac pe viitor,si nu ma las descurajata de ceilalti.Stiu ca istoria mi se potriveste( simt asta de 4 ani) si succesul/ insuccesul in acest domeniu depinde doar de MINE.Tata,exemplul tau personal(faptul ca ai avut curajul sa renunti la Poli si sa iti urmezi pasiunea!!!) si articolele scrise de tine(in special cele despre descoperirea vocatiei si cel la care iti raspund acum) mi-au dat si imi dau mult curaj in a avea incredere in acest vis al meu. Iti multumesc!
ahh, nici nu stii cat de tare ma bucur ca am descoperit acest blog, ca te-am descoperit pe tine:), parintii mei nu prea cred ca ar fi de acord cu “visul” meu sa zic asa … eu is oarecum multifunctional si mi-ar place sa lucrez pe mai multe planuri desi prioritar cred ca ar fi industria muzicala momentan, tatal meu a lucrat prin italia si provine dintr-o familie foarte saraca, numa el stie cum a stat atatia ani in italia si a adunat banii pe care i-a adus aici in tara, muncind la negru si dormind prin tot felu de locuri abandonat, el crede ca scoala e solutia, crede ca facultatea o sa-mi aduca o slujba bine platita, ar vrea sa termin liceul cu o medie mare ca sa pot intra la o facultate buna de unde as putea iesi ceva bine platit si asta nu prea ma incanta … nu stiu ce sa fac, am 3 ani la dispozitie, cu asta 4 … daca mi-ai putea da un sfat as fi foarte recunoscator
.
Buna Pera.Eu nu am fost asa isteata sa ma lupt cu parintii,mai ales ca tatal meu a murit cand aveam 8 ani.Mama ne-a crescut izolate de lume pe mine si pe sora mea cele din urma ficee ale ei.Cei doi frat mai mari si sora ,au fost mereu,,cei mai buni,,acum imi dau seama de ce.Pentru ca ei erau in postura de a oferii,iar noi nu.Eu am vrut sa-i fac pe plac mamei si sa castig bani.Nu am avut nici un vis.Toate au fost inlocuite de comflictele emotionale.Nu am avut curaj sa am mai multe relatii si sa-mi aleg partenerul potrivit.
Acum am 37 de ani,am doi copii.De doi ani incerc sa trec de la statutul de angajat la statutul de …sa am o firma si sa castig nelimitat.Sotul meu e impotriva.,nu vrea si nu crede ca eu sau el am fii in stare.Cu o astfel de persoana ca partener.sansele mele se diminueaza,iar munca e mai grea.De aceea i-am spus ca vreau sa divortez.Si o sa fac asta daca in termen de 6 luni nu-si schimba atitudinea si slujba pe care o are …extrem de prost platita.Multumesc foarte mult.
Articolul este foarte bun dar tineti cont ca 99% din afacerile mici nu rezista 10 ani, asa ca actionati pe mai multe fronturi, eu ma impart intre serviciu, piata de capital si situri pentru adulti in lb. engleza, asta e tot ce pot face cu bani putini.