Comments on: Cum sa faci fata unei familii dificile – comunicarea cu parintii si cei apropiati

By: dmetro

dmetro — Fri, 03 Feb 2012 03:04:03 +0000

De cateva saptamani iti urmaresc cu mult interes postarile pe internet si pe langa sincere aprecieri iti multumesc intr-un mod aparte pentru materialul de mai sus.Pot sa spun ca am am avut parte de o relatie afectiva cu bunica mea asemanatoare cu experienta ta,iar o parte din atitudini si trairi avute atunci mi-au fost ''rascolite''din minte acum citind relatarea ta,iar pe langa o relatarea deosebita -emotionala am ''cules''si o explicatie la acea traire pe care am avut-o in trecut,intr-o buna masura mi-ai oferit o ''oglinda''folositoare si de prisos.In continuare iti doresc multa putere in special Divina sa ai din abundenta in ambele directi,''orizontal respectiv pe vertical''.

By: Pera Novacovici

Pera Novacovici — Mon, 28 Mar 2011 17:45:25 +0000

E greu sa iti spun ce sa faci pentru ca tu suporti consecintele Stii bine mentalitatea mea. Fuck them all ca sa parafrazez \” kill them all \” a lu Spartacus dca stii ce zic

By: Birgubici

Birgubici — Mon, 28 Mar 2011 17:33:36 +0000

Salut Pera!
Simt ca trec prin ce ai trecut tu!
AI mai auzit asta, cu siguranta! Imi plac calculatoarele de mic, imi place sa lucrez la ele, dar nu sa fac programare!
Nu vreau sa-mi irosesc viata muncind de dimineata pana seara pentru o companie cu ceva ce nu-mi place!
In schimb, citesc de ceva timp lucruri despre psihologie, dezvoltare personala si seductie. Imi place al naibii de mult sa cunosc comportamentul oamenilor, sa-l inteleg si sa-i pot ajuta cu diferite probleme.
Imi place la nebunie ceea ce faci tu! Le-am spus parintilor mei ca vreau sa dau la facultatea de psihologie, dar ei nu vor nici in ruptul sa auda de asta.
Vor sa urmez facultatea de automatizari si calculatoare, dar dupa cum ai spus si tu, nu vreau o meserie de tipul turmei de oi.
Ce ma sfatuiesti sa fac? Ce-ai face in locul meu?
My recent post Prison Break

By: simona

simona — Mon, 30 Aug 2010 15:06:07 +0000

viata ta e asemanatoare cu amea eu una nu ca nu as vrea sa i iert dar nu pot au fost prea multi toti acesti ani an copilaria mea an care am fost CHINUITA Cand vii pe lume neasteptat ne iubit ne dorit chinui toata viata oricat de mult te stradui sati fie bine { am antalnit si alte cazuri }nu simt nimic fata de MAMA??? uneori ma mir singura an ciuda a tot ce a fost an copilaria mea dura grea am crescut 2 copii cum ma m priceput eu mai bine eam crescut singura cu mult drag iubire fara margini am spus si simt lucru asta SUFLETUL meu e anpertit an doua SORIN si VIORICA fara ei nas mai vrea sa traiesc Am avut si eu o bunica care a tinut fff la mine dar eu nu am putut sa o ajut cu nimic an continuare viata mea e la limita da fiica mea e ca si tine o LUPTATOARE Din toate puctele de vedere ati doresc sanatate noroc fericire si tot binele din lume simona timis com sacalaz

By: alexandra

alexandra — Wed, 19 May 2010 11:16:25 +0000

M-am regasit intr-o mare masura in articolul tau. Iti multumesc! Intr-adevar sunt intr-un moment de rascruce. Intr-o situatie foarte grea cu parintii mei care nu au avut niciodata o viata prea usoara. Acum ar avea nevoie de ajutor, din nefericire si eu sunt in impas. Eu fiind singurul copil m-am maritat si am plecat. Mama mea, casnica dar o femeia culta si perfectionista, si-a sacrificat toata viata pentru mine. Intotdeauna am fost eu cu ai mei si ai mei cu mine. Am luat intotdeauna deciziile impreuna, chiar si cand eram adolescent. Pe langa problema pe care o am cu ai mei, a mai intervenit si faptul ca desi am 25 de ani nu stiu ce vreau sa fac. Am absolvit o facultate, mai am de dat si disertatia si totusi…nu stiu incotro s-o apuc.

Marea majoritate a prietenilor parintilor mei au trecut intr-o lume mai buna. Familia sunt doar ei doi… si eu aici. Ideea este sa ii aducem pe ei aici dar nu s-a putut acum. De aici au inceput iar eterna problema.

Au inceput reprosurile si certurile. Ca nu ii vrem, ca nu m-am gandit la ei, in special la mama, de fapt asta e relatia pe care o vreau dar nu indraznesc sa spun. Ca trebuia sa fac asa, asa si asa. M-a facut mama in toate felurile posibile si imposibile. Ca nu am sentimente pentru ei. Ca i-am nenorocit, le-am distrus viata si sanatatea. Nu le ofer o familie normala si ma gandesc doar la mine. Ca am trait pe viata mamei mele si acum am abandonat-o ca pe un gunoi. La varsta mea nu sunt in stare sa fiu pe picioarele mele dar sa le ofer lor ajutorul. Ca am studiat atat si spun cu nonsalanta "da, asta e!". Si multe multe lucruri pe care mi se pare inutil sa le redau aici, probabil ti le poti imagina.

Citindu-ti articolul am inceput sa vad o raza de lumina, o speranta. Ultimele 3 zile au fost groaznice. Am plans dar nu cand am vorbit cu ei. Cand am vorbit cu ei a fost mai mult un monolog din parte alor mei, daca spun ceva e gresit, iar daca nu spun este iar gresit. Ei nu inteleg ca si pe mine ma afecteaza aceste lucruri foarte rau, chiar daca lor nu le arat si nu ma exteriorizez in fata lor.

Astept cu nerabdare sa vina acea zi cu o clipa de pace si cand totul este asezat.

Inca o data iti multumesc pentru acest minunat articol!

By: Un`x

Un`x — Tue, 06 Apr 2010 18:40:40 +0000

CEAU.

….

Tu vrei ceva parinti vor alceva!

Nu renunta careva iasa urat!

Poartate cum ti`ar placea sa se parte lumea cu tine! Asta imi e motoul!

De aceea incerc sa fiu calm cu cei din jur! altfel ar fi trebuit sa ma comport exact ca parintii.

Ei sunt pesisti si eu sunt!

INTELIGENTA EMOTIONALA, DANIEL GOLEMAN

Pa!

By: Ritiu Maria

Ritiu Maria — Fri, 02 Apr 2010 17:24:08 +0000

Azi am citit articolul tau este extraordinar, ti-ai pus sufletul in palma si ne-ai lasat sa ti-l atingem, sa invatam din intamplarile tale si sa putem relationa cu membrii familiei si cu alte persoane cu care venim in contact in existenta noastra, fara sa ne lasam influientati si sa avem puterea de a discerne ce este important pentru noi.
Eu am avut norocul ca, familia mea nu s-a bagat sa ma influienteze in a-mi alege viitorul, am facut dreptul si am profesat. Am incercat sa invat meseria de parinte si cred ca am reusit sa-i educ si sa-i ajut pe copii mei sa devina omameni impliniti si profesional si familial, lasandu-le libertatea de a-si trasa viitorul.
Imi place sa citesc lucruri interesante si de aceea m-am si abonat la informatiile pe care periodic mi le trimiti. Esti un om cu totul deosebit si ma bucur pentru tine ca, profesezi ceea ce iti place si a-i reusi in viata. Mult succes pe viitor si multa sanatate.
Fiind in prag de sarbatori iti doresc SARBATORI FERICITE. HRISTOS A INVIAT!

By: cristi

cristi — Thu, 04 Mar 2010 16:37:22 +0000

Articolul este foarte bun dar tineti cont ca 99% din afacerile mici nu rezista 10 ani, asa ca actionati pe mai multe fronturi, eu ma impart intre serviciu, piata de capital si situri pentru adulti in lb. engleza, asta e tot ce pot face cu bani putini.

By: Carmen

Carmen — Fri, 19 Feb 2010 14:14:09 +0000

Buna Pera.Eu nu am fost asa isteata sa ma lupt cu parintii,mai ales ca tatal meu a murit cand aveam 8 ani.Mama ne-a crescut izolate de lume pe mine si pe sora mea cele din urma ficee ale ei.Cei doi frat mai mari si sora ,au fost mereu,,cei mai buni,,acum imi dau seama de ce.Pentru ca ei erau in postura de a oferii,iar noi nu.Eu am vrut sa-i fac pe plac mamei si sa castig bani.Nu am avut nici un vis.Toate au fost inlocuite de comflictele emotionale.Nu am avut curaj sa am mai multe relatii si sa-mi aleg partenerul potrivit.
Acum am 37 de ani,am doi copii.De doi ani incerc sa trec de la statutul de angajat la statutul de …sa am o firma si sa castig nelimitat.Sotul meu e impotriva.,nu vrea si nu crede ca eu sau el am fii in stare.Cu o astfel de persoana ca partener.sansele mele se diminueaza,iar munca e mai grea.De aceea i-am spus ca vreau sa divortez.Si o sa fac asta daca in termen de 6 luni nu-si schimba atitudinea si slujba pe care o are …extrem de prost platita.Multumesc foarte mult.

By: kNut

kNut — Sat, 06 Feb 2010 23:45:38 +0000

ahh, nici nu stii cat de tare ma bucur ca am descoperit acest blog, ca te-am descoperit pe tine:), parintii mei nu prea cred ca ar fi de acord cu “visul” meu sa zic asa … eu is oarecum multifunctional si mi-ar place sa lucrez pe mai multe planuri desi prioritar cred ca ar fi industria muzicala momentan, tatal meu a lucrat prin italia si provine dintr-o familie foarte saraca, numa el stie cum a stat atatia ani in italia si a adunat banii pe care i-a adus aici in tara, muncind la negru si dormind prin tot felu de locuri abandonat, el crede ca scoala e solutia, crede ca facultatea o sa-mi aduca o slujba bine platita, ar vrea sa termin liceul cu o medie mare ca sa pot intra la o facultate buna de unde as putea iesi ceva bine platit si asta nu prea ma incanta … nu stiu ce sa fac, am 3 ani la dispozitie, cu asta 4 … daca mi-ai putea da un sfat as fi foarte recunoscator .

By: Alexandra

Alexandra — Tue, 02 Feb 2010 01:28:50 +0000

Buna Pera,

Ma numesc Alexandra,am 19 ani si sunt eleva in clasa a12a.Din iulie anul trecut de cand ti-am descoperit blogul iti citesc fiecare articol si pot spune ca mi-ai deschis ochii in multe privinte si m-ai ajutat sa am mai multa incredere in mine si in visele mele.Da,mai ales visul meu de a urma Facultatea de Istorie.In principiu,ai mei ma sustin.Tata e chiar mandru,intrucat si lui ii placea istoria si disciplinele umaniste in liceu si regreta ca a ales altceva- cariera militara,pt ca avea salariu asigurat dar mai ales pt faptul ca parintii si bunicii de la tara,precum si unchii de la oras(pe capul carora nu vroia sa stea),nu trebuiau sa-l mai intretina, intrucat la liceul militar statea la internat,unde masa,cazarea si celelalte erau toate platite de stat. Eu vreau sa urmez istoria pt ca imi place si simt ca doar asta as putea face cu placere ,ci nu pt ca tata m-ar obliga.Pe de alta parte,mama,desi nu ma impiedica sa ma duc,nu pare prea incantata,zicand odata ca aleg ceva fara perspectiva.De altfel,si alte rude vorbeau dezaprobator de ideea de a urma istoria(spunand de o alta ruda care a facut istoria si nu-si prea gaseste de lucru acum) si toate astea ma dureau.Mama,de ex,ar fi mai incantata daca as urma Facultatea de Studii Europene sau Relatii internationale.Toate astea ma dureau si inca ma doare cand vad ca lumea adesea urmeaza nu ce le place,ci ce cred ei ca aduce mai multi bani si indeamna si pe altii sa faca la fel.La asta se mai adauga si lipsa de incredere in mine,in fortele mele,frica mea copilareasca fata de viitor.Acum,mai mult ca oricand,stiu ce vreau sa fac pe viitor,si nu ma las descurajata de ceilalti.Stiu ca istoria mi se potriveste( simt asta de 4 ani) si succesul/ insuccesul in acest domeniu depinde doar de MINE.Tata,exemplul tau personal(faptul ca ai avut curajul sa renunti la Poli si sa iti urmezi pasiunea!!!) si articolele scrise de tine(in special cele despre descoperirea vocatiei si cel la care iti raspund acum) mi-au dat si imi dau mult curaj in a avea incredere in acest vis al meu. Iti multumesc!

By: Paula

Paula — Sun, 31 Jan 2010 23:23:56 +0000

Salut!! Mi-a placut tare articolul tau, mai ales ca e atit de aproepe de sufletul meu. Cu cit vreau sa ma ocup mai mult de pasiunile mele, cu atit mai mult se inversuneaza familia si cei din jurul meu. Eu, spre exemplu ador teatrul. Pe viitor mi-ar placea sa fiu o actrita, o actrita mare. Parintii insa si toti din jur se opun acestei idei. Ei zic ca aceasta nu-mi va aduce profit si ca e cea mai proasta decizie pe care as lua-o. Cu toate acestea eu am incredere in mine si stiu ca atita timp cit fac ceea ce-mi place, voi obtine tot ce vreau!!! Mersi mult pentru sustinere. Acum voi sti cum sa evit certuriele cu parintii si sa fac fata obstacolelor legate de pasiunile mele!!!