Cum sa incepi de la zero dupa un dezastru sau o pierdere in viata ta

cum sa incepi de la zero

Mi-am inceput ziua de luni cu o intamplare banala dar care a fost ca o furtuna emotional pentru mine.

Inca de duminica seara un baiat mi-a scris ca unele articole de pe Personalitate alf anu pot fi vizionate.

Luni de dimineatza, prietenul meu Leonard imi zice” vezi ca e nasol. Ai ceva virus pe site si deja google nu mai lasa utilizatorii sa intre pe site ca apare un anunt “ Intra pe riscul tau, acest site iti poate afecta calculatorul”

Am mai trecut prin rutine din aceastea tehnice care pot fi rezolvate daca ai profesionistii potriviti care sa te ajute prompt. Nu i-am avut tot timpul asa ca am patit de multe ori sa pierd munca de saptamani, luni sau ani de zile.

In viata am pierdut bani, am pierdut iubiri, am pierdut oportunitati si am pierdut prieteni.

Nu am cunoscut insa sentiment mai puternic si inaltator decat acela de a renaste din propria cenusa si a fi mai puternic decat inainte.

Exista cateva elemente cheie pentru a putea trece repede si bine peste dezastrele si pierderile din viata noastra. Daca nu respectam aceste elemente riscam sa stagnam mult mai mult timp decat e nevoie intr-un loc in care suferim in continuu, nu evoluam, trece viata pe langa noi si nu ne putem bucura de toate lucrurile frumoase pe care le meritam.

1. Travaliul doliului

In momentul in care pierdem ceva, indiferent ca e moartea unei persoane dragi, ca e despartirea de partener, ca pierdem bani, casa, un vis ne este spulberat, un esec ne loveste si ne doboara si orice alta nenorocire se abate asupra noastra, exista cateva etape psihologice prin care toti trecem.

Prima etapa este cea a NEGARII

In aceasta etapa, refuzam sa credem ca ni s-a intamplat o nenorocire. Emotional suntem imuni. Spunem ca suntem bine, ca nu e nicio problema, trecem repede peste si ne prefacem ca nu s-a intamplat nimic.

Daca cineva vine sa ne consoleze il respingem si spunem “ Ce ai, esti nebun/a? Sunt bine, nu am nimic”

Aceasta perioada poate dura intre cateva ore pana la o saptamana sau doua.

Apoi intram in etapa a doua

Etapa a doua este FURIA

Incepem sa ne enervam si sa devenim agresivi. De ce mi s-a intamplat mie? Nu e corect. Cine e vinovat si trebuie sa plateasca pentru asta. Injuram,  spargem sau urlam. Uneori ii ranim pe cei dragi care au ghinionul sa fie in jurul nostru, prin cuvinte sau chiar fizic.

De obicei aceasta etapa tine 1-2 zile.

Apoi se intra in etapa a treia. TANGUIALA SI PLANSUL

Abia acum realizam ce am pierdut si incepem sa ne asumam aceasta pierdere sau esec. Orice pierdere importanta duce la suferinta sufleteasca si nu exista om, oricat de puternic, ce poate sa fie imun la suferinta sufleteasca. Adevarul e ca de multe ori am prefera durerea fizica in locul celei sufletesti pentru ca nu-I asa, durerile sufletesti sunt cele mai mari. Si aceasta etapa poate dura de la cateva ore pana la o saptamana.

Ajungem apoi la etapa a patra: DEPRESIA SI TRISTETEA

In aceasta etapa suntem secati de energie si tot ce mai putem face este sa ne lasam invadati de tristete sau chiar depresie. In aceasta perioada suntem apatici , nu avem chef de lucru sau de distractie si ni se pare ca totul in jur e gri. Aceasta perioada poate dura intre cateva zile si saptamani, luni sau chiar ani.

Urmeaza apoi ultima etapa, ACCEPTAREA

Aceasta este etapa in care ne dam seama ca trecutul nu poate fi adus inapoi si ca ori acceptam pierderea cu maturitate si trecem mai departe in viata ori ramanem blocati intr-o depresie care nu isi are rostul.

Acestea au fost cele cinci etape prin care in mod normal trecem atunci cand suntem in doliu pentru o pierdere, de orice natura ar fi aceasta pierdere.

Totusi, din experienta stiu ca nu e destul doar sa vorbesti despre aceste etape care in teorie suna foarte bine ci e important sa ai pe cineva care sa te ghideze prin acest proces ca sa il depasesti cat mai repede.

Asadar, cateva sfaturi din experienta mea si a celor din jurul meu:

  1. Nu nega starile pe care le ai. In momentul in care ai pierdut ceva important, nut e prefa ca totul e in regula. Accepta ceea ce traiesti si accepta ca esti o fiinta umana care are stari sufletesti puternice, positive si negative.
  2. Nu asculta muzica trista ci doar muzica ce te poate energiza si entuziasma.
  3. Cand te apuca furia ai grija sa nu ranesti persoane apropiate prin cuvinte sau fapte. Stai sigur/a mai bine o zi sau doua sua cat mai izolat de oameni in perioda in care te apuca furia. Incearca sa o exprimi prin sport, e cea mai buna supapa pentru exprimarea furiei si a agresivitatii si e sic ea mai sanatoasa
  4. Plangi cand iti vine sa plangi. Cu cat imbratisezi mai repede sentimentele care te invadeaza si le traiesti, cu atat iti revi mai repede.
  5. Odata ce ai ajuns la etapa acceptarii, mai ai doua lucruri de facut:

Invatarea lectiei

Ce lectie ai invatat in caz ca e o intamplare din care se pot invata lectii? Nu uita ca prostii fac aceeasi greseala de fiecare data iar desteptii fac mereu alta.

 

Urmatorul lucru este trezirea entuziasmului la viata, descoperirea placerii de a trai despre care voi vorbi intr-un articol urmator

 

As vrea intr-un comentariu sa imi povestesti cum ai trait o mare pierdere din viata ta, fie ca a fost o persoana, o relatie, bani, sanatate sau orice te-a facut sa suferi mult.

Stiu ca nu iti cer un lucru usor insa prin exemplul tau vei ajuta foarte multi oameni sa treaca mult mai repede peste travaliul doliului

Cu respect,

Pera Novacovici

P.S. Iti dau un link cu o melodie a lui Chopin. Cand asculti melodia, imagineaza-ti o persoana care nu mai e in viata ta si care ai dori sa mai fie. Imagineaza-ti ca e pe drum si vine spre tine pana cand ajunge acasa. La sfarsitul melodiei, si tu si acea persoana, veti fi pentru o clipa, acasa.

http://www.youtube.com/watch?v=ef-4Bv5Ng0w


Comanda cartea Impulsul pentru vocatia ta

Lasa mesajul tau mai rapid cu contul de social media

Intra in discutie

128 comentarii la “Cum sa incepi de la zero dupa un dezastru sau o pierdere in viata ta

  1. Gaspar says:

    Chiar azi am trait un cosmar . Multumesc pentru sfaturi …..

    1. alex.a says:

      stiu ca poate multi din cei ce au postat mai sus au avut pierderi mai mari…insa in acest moment cred ca eu sunt pe cale de a pierde ceva drag…sotul…practic cred ca deja l-am pierdut chiar daca el se mai afla inca langa mine…despartirea de iminenta si cred ca asteapta sa fac eu acest pas ducandu-ma in limita maxima a suportabilitatii…acum problema mea este ca nu reusesc sa ies din faza negarii…nu vreau sa cred ca totul s-a naruit…o relatie de 5 ani …un an de casatorie..si asta dupa ce in trecut am mai trecut printr-o despartire si un divort…dupa o relatie de 10 ani si o casnicie de 1 an…parca istoria se repeta…si in momentul in care cred ca viata mea e frumoasa si ma bucur de ea…soarta prin intermediul persoanei iubite ma loveste … parca fericirea pentru mine este interzisa…si cum ma apropi de ea trebuie sa sufar inzecit…eu inca pot plange..nu stiu cat daca inca mai pot plange…insa nu reusesc sa inteleg…am ajuns sa am parte de atat de multe jigniri si sa nu ma mai pot controla nici eu in limbaj…nu ma recunosc…nu sunt eu…si permanent aud ca eu sunt de vina..ca el este asa din cauza mea…eu nu stiu cum sa ma comport…eu trebuie sa ma schimb…eu am creat tot rauldintre noi…m-am saturat sa aud asta insa numai cand ma gandesc la despartire mi se innoada lacrimile in barbie si mi se taie respiratia…il iubesc…sunt si momente frumoase in care il vad pe cel cu care m-am casatorit si pe care il iubesc…insa aceste momente sunt din ce in ce mai rare si parca individul care vine in locul sotului meu drag este din ce in ce mai prezent….nu stiu sa explic asta…dar cert e ca in 2 minute trec de la a fi tinuta in brate la a fi injurata si ocarata…nu stiu ce sa fac…insa simt ca ma afund din ce in ce mai rau in aceasta mocirla…si nu ma pot ridica…

      1. adrian says:

        Adrian says:
        Ianuarie 21, 2014 at 18,30
        Nu vreau sa para ca necazul meu este mai mare sau mai greu suportabil decat al celorlalti ! Dar traiesc o stare cumplita dupa ce in luna iunie 2013, asa cum se intampla uneori, pe neasteptate, sotia mea a prezentat niste simptome extreme care au avut ca si motiv doua tumori craniene. Operatia reusita a uneia din ele a fost un foc de paie, cealalta tumora neputand fi operata si rezultatul biopsiei a confirmat un prognostic extrem de grav. Toate tratamentele si ingrijirea pe care i le-am asigurat nu au putut-o din pacate salva, astfel incat, dupa o perioada de chinuri, in noiembrie m-a parasit pentru totdeauna ! Socul a fost si a ramas extrem de profund, am traversat perioada de doliu, am intrat in perioada de depresie si neputinta acceptarii situatiei ! Cu toate eforturile, tratament, miscare, activitati, ma trezesc plangand cu disperare, serile sunt extrem de dificile, mi-e extrem de dor de ea, imi lipseste cumplit de mult, am convingerea ca fara ea viata mea nu mai are continuitate si nici rost ! Ma simt extrem de labil psihic in fata acestei pierderi, cad in mod repetat prada starilor depresive, o singura data furiei si, desi sunt deja peste 2 luni, mi se pare ca lucrurile se agraveaza in fata neacceptarii situatiei ! Mintea si sufletul meu refuza sa creada ca nu o mai pot vedea, auzi etc. !

        1. Alina says:

          Buna Adrian,
          Te inteleg perfect, acum doua saptmani mi-am pierdut sotul…..si nu stiu cum o sa merg mai departe, si azi m-as duce dupa el daca nu ar fii fetita noastra….poate o sa ma intalnesc totusi cu el….

        2. adriana says:

          Ma regasesc in fiecare cuvint scris si ginadit de tine !!!!!! Aceeasi disperare si neputinta simt si eu ASTAZI cind se implinesc 2 luni de cind sotul meu a murit. Pe zi ce trece parca durerea e si mai mare .Mi-e un dor cumplit de EL , de tot ceea ce am trait impreuna . Mi-e un dor nebun sa il vad intrind pe usa . Mi-e dor de o imbratisare pe care nu am sa o mai primesc niciodata , DUMNEZEULE CIT IMI E DE DOR!!!

  2. crissti09 says:

    Foarte ajutator articolul ..Deocamdata nu am suferit pierderi foarte importante ..acum ceva timp am pierdut-o pe fata care imi placea (adica ea m-a respins) ce a urmat o saptamana moarta in care mergeam la scoala veneam acasa si dormeam ..cand ma trezeam ma gandeam la ea ..dar a trecut mi-am dat seama ca viata nu se opreste la ea si ca merita traita.

  3. vldngrea says:

    Salutare Pera!
    Frumos articolul, dar prea comun. Oricare dintre noi stim (sau aproape oricare) ceea ce ai scris in articol, doar ca unii nu stiu sa le zica pe nume la aceste stari, sau la "doctoria" pentru revenirea din starea asta. Asta e un mecanism de aparare si revenire pe care normal omul trebuie sa il aiba din nastere.
    Sunt un cititor al site-ului destul de vechi, dar nu prea am stat sa postez. Am citit, am invatat, dar nu ti-am trimis feedback.
    Pera am tot respectul pentru tine si pentru munca pe care o intreprinzi, dar mi se pare ca deja AS si PA incep sa o ia in jos calitativ. Cred ca deja e lipsa de subiecte de dezbatut, lipsa de idei noi. Trebuie ceva original ce in ultima perioada nu prea gasesc aici, ci in alte parti.
    Sper ca ti-am fost de ajutor cat de cat cu privire la articolele site-ului.
    Pace si bafta!
    My recent post Micile Bucurii Ale Vietii

    1. Cristina says:

      Buna, Pera,
      Subscriu la mesajul de mai sus. Sincer, m-am dezabonat de pe ambele site-uri care la inceput mi-au placut mult pentru ca gata, mi se par niste subiecte extraordinar de superficiale. Tot ce ai scris in articolul asta este foarte util pentru cei care trec prin pierderi, despartiri, etc. Dar stii ce lipseste din el? Substanta – nu transmiti prin articolul asta acel sentiment de intelegere si empatie pentru o persoana care sufera pierderi de orice fel in viata ei. E ca si cum ai fi intr-un avion, ai analiza o problema de sus si ai transmite niste sfaturi generale, dar nu te-ai implica efectiv in rezolvarea problemei. Se simte detasarea unui intelept care a ajuns pe o treapta superioara cunoasterii evolutiei, etc, dar care a pierdut ceva: simtirea sentimentuui a ceea ce isi doreste sa transmita. Sper ca ti-am fost de folos si m-am facut inteleasa.
      Numai bine!

  4. yousef says:

    Foarte interesant si adevarat totul.Eu l-am pierdut pe tatal meu;a durat ca sa accept totul destul de mult timp.Cand ascult balada lui Ciprian Porumbescu imi imaginez ca noi ,suntem sortiti a ne intalni candva unii cu ceilalti…este greu sa acceptam unle lucruri mai ales despartirile definitive…in cazul meu am fost afectat doar sufleteste.Sentimentul acela ca nu ai cum sa umpli golul persista mereu, mai ales daca relatia cu persoana disparuta era una speciala.De fat e greu sa explici in cuvinte…

  5. Manu21 says:

    Putine lucruri se compara cu sentimentul ce il ai cand te uiti in urma si vezi cum te-ai ridicat dupa ce ai pierdut ceva important, sau… totul.
    si stiu ce zic. In 2009 am pierdut sperante, am pierdut oportunitati, am pierdut totul si m-am trezit din nou in orasul natal. De atunci si pana acum am reusit sa fac lucruri ce nu le-am facut niciodata pana acum si asta e farmecul.

    O pierdere poate fi un nou inceput, chiar un inceput spre ceva mai bun.

    avem si noi un articol asemanator cu al tau: http://onouaperspectiva.wordpress.com/2011/02/07/
    My recent post Un nou început

  6. Popescu says:

    Este enervant ca incep sa citesc, apoi intra reclama si nu pot scapa de ea decat daca ies si intru iar sau dau reincarcati. Am fost chiar in situatia ca am renuntat sa mai citesc. Chestia asta ia-o constructiv, adica nu e o critica ci o intentie de a te ajuta.
    cu stima

  7. Miscu says:

    Salut, nu pot sa spun ca fac bine sa povestesc despre o pierdere mare din viata mea. Cu doi ani jumate in urma am facut accident cu masina, eram cu tata si mama, dupa doua zile in coma tata a decedat, daca as spune cam suferit mult si mia fost greu nu cred ca ar fi de ajuns doar aceste cuvinte, el era persoana cu care ma intelegeam fara multe explicatii, ma educat intrun fel anume diferit de alti parinti. Nu stiu daca a mai avut cineva asa un sentiment sau senzatie nu gasesc un cuvint potrivit dar eu il identific in mine, de mic il ascultam ce spune si ma asculta. Nu spun asta din fantezie, dar nu pot sal vad clar ca o persoana aparte. Oricum is fericit ca am avut un asa tata, si chear daca nui acum cu mine eu simnt ca traeste in mine. Si asta nui o minciuna de a nu simnte durerea dar e un adevar pe care nu pot sa spun cal simnt foarte , foarte puternic da il simnt mult.Viata e una si trece repede, traestio fericit asta ma invatat .
    Numai bine!

  8. Sabina says:

    Chiar de dimineata am ascultat asta…si as mai recomanda una http://www.youtube.com/watch?v=XMbvcp480Y4…o zi buna va doresc!

  9. Angela says:

    Buna,
    Am citit articolul si am retrait ultimii doi ani din viata mea, ai dreptate absoluta, exact asa se intimpla, am trecut prin toate etapele astea in urma unui soc emotional datorat unor asa zisi "prieteni". M-am lasat atit de tare doborita incit nimic si nimeni nu m-a putut ajuta multa vreme. Eram constienta ca aveam o lectie de invatat, dar ma intreb si acum oare am invatat-o? E foarte greu sa-ti recapeti increderea in tine attunci cind cineva te-a "convins" ca nu meriti nimic!

  10. adytasandor says:

    Intr-adevar,asa e.Eu am trecut prin toate astea si intr-adevar asa e,acestea sunt etapele.Cel mai bine e sa nu ne mai plangem de mila,sa ne gandim ca noi suntem vinovati,ci sunt LUCRURI (situatii) care se intampla in viata unui om.Viata merita traita!

  11. Alina Malaescu says:

    Articolul de astazi mi-a venit ca un raspuns la un trsit strigat de ajutor.
    Duminica s-a incheiat o relatie de 5 ani cu o persoana care mi-a schimbat viata din multe puncte de vedere. Despartirea in sine a fost violenta prin cuvintele pe care le-am primit, prin tonalitatea lor, prin priviri si prin starea energetica generala a acelui moment. A fost sfasiitor, dureros, crunt si fara mila. Mi-am pierdut atunci nu doar iubitul ci si cel mai bun prieten.

    Acum sunt in prima etapa pe care ai descris-o: neg ca ma doare (atat de rau), nu vreau sa plang si fac glume pe seama mea. Simt cum de fiecare data cand imi inghit lacrimile ma apasa o durere fizica, dar pe care nu o pot localiza intr-un organ anume, pot spune doar ca este o mare greutate ce ma trage in jos din zona pieptului. Expresia "mi se rupe sufletul" cred ca asta este…

  12. nelutu says:

    buna. am 29 de ani. o sa fiu cat se poate de scurt, in 2004 tatal meu a murit in urma unei tumori, in 2009 singura mea sora a murit nevinovata intr-un accident de masina, iar in 2010 a urmat divortul de sotia mea… a fost cumplit, am suferit f mult si acum uneori ma rascolesc si ma dau peste cap, dar am si momente in care ma simt cea mai puternica persoana de pe pamant si am impresia ca nu ma mai doboara nimeni si nimic…citind articolul de mai sus mi-am dat seama ca am trecut toate etapele si am ajuns la concluzia ca totul tine de aoto-control…in viata sunt urcusuri si caborasuri, iar in momentele grele TREBUIE sa ne gasim sursa de energie sa putem merge mai departe, doar pt binele nostru…
    " nu moartea este cea mai mare pierdere in viata, ci lucrurile care mor in viata ta "

  13. Foarte tare ca si eu am postat un articol: Iti interzic sa mai mananci, si se potriveste foarte bine si cu articolul tau. Iti interzic sa mananci orice in perioadele critice din viata.

    Eu am avut multe experiente neplacute in viata, ii multumesc lui Dumnezeu ca mi le-a dat pentru ca astazi sunt mult mai puternic.
    Imi vine in minte una usor comica: la 18 ani aveam prima retea de calculatoare din cartier de la mine :)) eram trei calculatoare conectate. Un antreprenor a venit la noi si ne-am spus ca daca ne asociem cu el si ii dam reteaua lui si in plus il ajutam sa conectam si pe alti face imparte 50% cu noi (eu si un vecin). Scopul final era sa creem o retea si sa punem internet.

    Si eu si vecinul nu am vrut ca "nu aveam timp de asa ceva", dar m obtinut o super oferta, internet gratis "4 life". Pana aici super.

    In 3 ani reteaua s-a extins atat de tare incat a ajuns la peste 500 de utilizatori, iar intr-o zi de vara super, prietenul nostru care s-a tinunt de cuvant si ne-a dat internet gratis, a vandut reteaua cu aproximativ 300.000 euro la RDS. Si asa am pierdut eu la 21 de ani 75.000 de euro ca nu am avut timp.

    Sunt mult mai multe lucruri care as vrea sa le impartasesc insa toate au aceeasi concluzie. EU CAND AM O SITUATIE NEPLACUTA MA GANDESC CA PESTE CATEVA ZILE O SA IMI AMINTESC DE RESPECTIVA SITUATIE SI O SA RAD.

    Am fost in SUA si eram singur in aeroportul JFK fara sa stiu ce sa fac si incotro sa o apuc, acum rad atunci imi venea sa urlu de suparare.

    Toate trec si cand ne vom aminti de situatiile respective cu siguranta vom rade sau cel putin vom fi multumiti si impacati cu ce s-a intamplat.

    Succes tuturor!
    My recent post Iti interzic sa mai mananci!

  14. elia says:

    Poate ca trebuie sa trecem strict de nivelul INFORMATIV al celor facute sau initiate de tine, Pera, si sa intelegem ca suntem o comunitate in formare, in care fiecare are rolul lui. Si sa nu asteptam numai de la tine…. ceva, posturi de negasit in alta parte, de pilda.
    Am trecut prin multe, meritate toate, banuiesc, inclusiv o despartire, un divort adica, "soldat" cu o insomnie de ani si ani (aproape la paritate cu anii traiti impreuna,ne cunoscusem in Revolutie, fiindca unora li s-a parut ca a si existat si puteau sa fie si impuscati pentru ea), cu secatuiri de puteri de faceam naveta intre pat si WC si gata, cu letargii pina la a crede ca nimic nu are rost, ca nu poti avea incredere, ca, fir-ar sa fie, nu fie lua o amarita de decizie, nu te poti concentra la serviciu, nu te poti focusa, nu te poti relaxa.

    In fine, poti schimba increderea in credinta si atunci treci pe alt plan.

    Am o gama foarte diversificata de modalitati de "a te trage singur de par in sus" – carti de gindire pozitiva, prieteni, munte, inot, muuuuuult ceai, muuuuuulta apa,mult scris (jurnal, mailuri, dar exista si altceva, mai sofisticat si care ajunge mai departe decit imaginatia). A, si multa munca.

    Si generozitate. Pentru ca in perioada doliului, cei din jur sunt generosi cu tine, nu ca te suporta ca pe o povara, ci chiar te sustin si te ajuta, si tu,cel lovit, trebuie sa intorci binele, fie si catre altcineva. De obicei, de fapt, binele nu se intoarce la cel care+l face, fiindca s+ar inchide circuitul :-)
    Uneori ajungi sa il ierti si pe cel care te-a lovit. Fiindca, mi+e greu sa cred, dar se adevereste (macar partial!), cei mai mari dusmani ne sunt uneori cei mai mari maestri. Valabil si pt parinti – multi dintre noi am trecut, intr+un fel sau altul, prin asta.
    Ideea e sa nu te lasi, sa fii ca un HOPA-MITICA, sa cauti mereu, chiar daca ti-e rau, chiar daca iti pare ca ai incercat (degeaba) zeci de feluri de solutii. Cit despre doliul ca atare, si eu mi+am pierdut anul trecut tatal instantaneu, dupa o agonie de o ora, Dumnezeu sa il ierte! Poate ca moartea e cel mai mare invatator, cel mai mare maestru – si, plecind de aici, ne intoarcem la Dumnezeu. Stie cineva unde ne ducem? Stie cineva de unde venim si cum eram inainte de a ne fi nascut?
    Altfel, ca info, las si eu aici ceva, poate va fi de folos cuiva: http://fundatiavaruna.ro

    Spor in continuare, fiti increzatori, creativi, consecventi! Si bucurati-va – de bune si de rele, de cele ce ramin la fel si de cele ce se schimba!

  15. Maria says:

    Buna Pera, mi-a placut articolul tau. Nu putem nega ca in viata nu pierdem. Orice pierdere este irecuperabila mai ales cand pierzi persoane din familie. Viata iti ofera multe oportunitati, fiecare suntem unici, de aceea sunt oamenii si prieteni adevatrati, care iti sunt aproape in aceste momente. Forta interioara a fiecaruia este cea care trebuie sa te faca sa treci peste aceste evenimente triste si sa traiesti, deoarece viata este cea prin care fiecare doar prin iubire si munca putem sa mergem mai departe. Amintirile sunt minunate cand iei ceea ce a fost benefic. Sfaturile utile te vor motiva sa mergi mai departe. Respectand memoria celor care nu mai sunt, dariund iubire si compasiunea noastra celor care au fost, putem sa depasim orice obstacol si sa spunem ca doar cand ajuti, poti fi o persoana care face ceva bun.

  16. Ela says:

    Am citit titlul si ma asteptam ca in articol sa fie abordate alte aspecte. Titlul articolului de mai sus ar putea fi "care sunt etapele prin care treci dupa o pierdere". M-am bucurat cand am vazut titlul articolului pentru ca sunt intr-o perioada in care as vrea sa iau viata de la zero, fara sa ma cramponez in vechi tipare de reactie , si sa constientizez ce ar trebui sa schimb ca sa renasc. Mi-ar fi placut mult sa abordezi tema promisa in titlu. Mi-ar fi placut sa ne oferi modele de gandire si atitudine interioara care sa te mobilizeze spre renastere.
    Cum sa incep de la zero, Pera?

  17. giurcanu oana says:

    Eu am fost lovita crunt de securistii care si-au pus toata artileria pe mine si n-am avut nici un ajutor din partea familiei , ba dimpotriva, Singura speranta e e la Dumnezeu!

  18. iulus says:

    Superb acest articol ,… viata pura… Eu am trait si am parcurs cele cinci etape , exact cum sunt descrise in materialul , de mai sus. Am invatat cu adevarat o lectie de viata ,… In mod cert nu o sa mai repet greselile trecutului ,… Acum am redescoperit placerea de a trai si mi-am dat libertate la viata ,… atata cat o mai fii… Multumesc pentru acest articol si ar fi bine sa fie raspandit cat mai mult , …eu nu am putut descrie la vremea respectiva , acele trairi ,…. Multa lume ar avea o viata mai frumoasa , daca ar sti si ar intelege ce ni se prezinta in acest articol… Este extraordinar…

  19. daniel says:

    Buna Rera
    Sunt Daniel.Primesc de ceva vreme articolele tale si simt nevoia de a lasa un comentariu la cel de astazi:
    la virsta mea altii sunt "asezati" sunt realizati financiar si sentimental.
    Am avut multe esecuri ! Eu sunt un luptator ,chiar citeodata unul care se lupta cu muntii(sunt berbec ,de).
    Acum si mai bine zis de citeva luni bune am avut un esec in tot ,am pierdut tot ,casa,bani , femeia pe care o iubeam ( sentiment intr-o singura directie ), multi prieteni …
    A fost o perioada dupa momentul ''X ' in care nu mai imi pasa de nimic ce se intimpla in jurul meu .asta a durat 2-3 saptamani.Apoi am incercat sa uit plecand din tara 2-3 luni incercand sa reiau o relatie veche! Nu am facut decat sa adancesc rana .Am revenit in tara si iarasi 2 luni am devenit ""nesimtit'' la tot ce se intimpla in jurul meu.
    Pana am gasit o femeie care era aproximativ in aceiasi situatie
    si am incercat sa o ajut sa treaca peste moment , numai discutand cu ea pe net fara sa ne cunoastem .Dupa aproape 3 luni suntem impreuna ,foarte optimisti si foarte increzatori ca viata nu s-a terminat! si nu suntem copii ,suntem oameni care au copii ce vor avea curind copii……………
    Dar mi-am fixat un scop si din dorinta de a ajuta pe cineva ,de fapt m-am ajutat si pe mine. Si a fost extraordinar!
    Deci oamenii care au asemenea probleme trebuie sa depaseasca momentu dar nu reusesc singuri ci le trebuie neaparat o calauza!
    multumesc!

  20. Anonim says:

    Ciudat ca citesc acest articol acum…A venit oarecum la fix pentru ca eu chiar trec printr-o situatie dificiila din viata mea si DOARE ca naiba!Am cam trecut priin etapele enumerate mai sus si cred ca sunt in cea depresiva…dar sincer nu am idee cum o sa trec peste.Incerc din rasputeri sa ma gandesc ca nu e sfarsitul lumii ca sunt rescunoscator pentru tot ceea ce am sau ca vor veni si zile mai bune sau ca nu e nimic pe langa ce suferinta ce o au altii…Sunt o persoana puternica de fel si culmea este ca am mai trecut peste situatii similare cu cea prin care trec acum…chiar mai grele.Si totusi NU POT.Cred ca pana la urma nu sunt atat de puternic pe cat credeam…Si e greseala mea la urma urmei ca eu am pus prea mult suflet in acest caz…mult prea mult.Dar si daca trec peste asta simt ca nimic nu ma mai poate rani vreodata!!!

  21. Adrianos Fidi says:

    Toata viata mi-am dorit sa fiu popular , dar mi-am dat seama ca nu sunt ca ceilalti , iar singura solutie pentru mine este sa adaug prieteni , pe siteurile de socializare , neavand alte mijloace , si cat mai multi , intrucat fiind mai ciudat , oamenii care ar socializa cu mine ar fi foarte putini . Avand si un anturaj "mizerabil' ( mai ales acasa ) nevoia a devenit mai mare si astfel am inceput sa intru in discutie , dar vazand ca primesc raspunsuri respingatoare , am decis sa-i las pe altii sa faca primul pas si eu sa le ofer feedback-uri cat mai bune , la diverse postari despre lucruri exemplare si atractive pe siteuri despre diverse subiecte .

  22. MESLIER says:

    Buna ziua!
    Inca mai lupt cu mine.
    Datorita deciziilor pe care le-am luat candva, si nu am trecut peste acea situatie, iar de la sine nu s-a rezolvat nimic. Timpul nu le rezolva chiar pe toate, asa cum sustineau cei din jurul meu – familie, prieteni… Si acum ma lupt cu depresia. Sunt momente cand singur ma ridic, insa, la o alta lovitura ( ceva de suflet, care sa aiba legatura cu persoane dragi ) oricat de mica ar fi sunt adus intr-o stare pe care greu o pot descrie.
    Am realizat destul de multe pe parcursul acestor ani dar, e ceva ce port mereu cu mine si, oricat de mult as incerca nu reusesc sa trec peste.

    Multumesc pentru sfaturi

  23. Xypel says:

    "Nu am cunoscut insa sentiment mai puternic si inaltator decat acela de a renaste din propria cenusa si a fi mai puternic decat inainte." – Precum o pasare Phoenix :D

    Iar de P.S.-ul tau: "Iti dau un link cu o melodie a lui Chopin. Cand asculti melodia, imagineaza-ti o persoana care nu mai e in viata ta si care ai dori sa mai fie. Imagineaza-ti ca e pe drum si vine spre tine pana cand ajunge acasa. La sfarsitul melodiei, si tu si acea persoana, veti fi pentru o clipa, acasa." http://www.ted.com/talks/benjamin_zander_on_music
    Un dirijor simpatic ce spune despre muzica clasica si altele :).
    My recent post Cum sa creezi o melodie

  24. carmen.fanica says:

    Stimate domn Pera,super articol foarte bine faci ,iti multumesc ca ma accepti in lista ta si nu faci nici o discriminare ca virsta sex si altelr ,ca exemplu de luat in seama e f f bine.Ca pierdere putin probabil pentru ca recompensa e de bun augur ex;calire,invatatura,maturitate et.Anumite stari interioare au o limita de timp,apoi intervine vindecarea sau uitarea?Dar cum ramine cu ultima care multi dintre noi nu vor sa se vindece si poarta aceasta ca un balast in timpul calatoriei prin viata.Cum poti sa te vindeci aceasta e marea enigma,simplu, pentru asta poate ai tu un raspuns,si ramine sa vin la urma si eu cu rezilvarea,sa vedem ce spun si ceilalti.Fi tu insuti fa ce simti,ce te reprezinta mai mult in interior si nu lua in consideratie mici rautaciosi ce vor sa te bulberseze.Ai articole ce necesita profunzime si se merita sa le aprofundam mai ales in zileke noastre,atit ca ex cat si ca invatatura.Mergi mai departe si nu te opri meriti din plin si iti doresc din suflet si iti place sa ajungi un doctor de Suflete.Sa ai o zi luminoasa si sa fi binecuvintat.

  25. sofia says:

    Buna,nu prea are legatura commentul meu cu articolul dar nu pot sa iti trimit mesaj nu stiu de ce asa ca here i go….ma numesc Sofia,am 23 de ani…si din pacate cam atat pot spune despre mine…mi-a luat fix doua saptamani sa iti scriu mesajul asta si acum o fac intre sughituri de plans,intr-un moment in care simt ca pur si simplu nu mai suport….sau nu ma mai suport…am realizat zilele trecute o chestie care m-a speriat….ca in viata mea nu am urat pe nimeni…dar pe mine ma urasc mai mult decat as putea ura pe oricine altcineva…nu stiu sa fiu cu mine,nu ma inteleg,nu ma vreau si as da orice sa pot fugi de persoana asta care am devenit….pentru un timp am reusit sa mentin cat de cat un echilibru si sa functionez normal pe anumite nivele dar pe masura ce a trecut timpul am devenit tot mai mult ca o leguma….am trecut,in adolescenta,printr- faza de automutilare,chestie pe care o regret dar care acum imi dau seama ca m-a lasat cu o gramada de cicatrici interioare….nu ma pot bucura de nimic,astept tot timpul sa pierd tot sau sa imi fie luat…sunt cu prietenul meu de un an si in ultima vreme tot ce fac e sa ii interpretez fiecare cuv si sa ma agat de el….pe undeva am ajuns sa il invidiez pt faptul ca e talentat,ca se simte bine cu el si nu are nevoie de mine tot timpul…si eu am nevoie sa aiba nevoie de mine…nu stiu daca are sens ce spun eu aici si nici nu stiu daca o sa citeasca cineva toata chestia asta….probabil esti tot timpul agasat de asemenea oameni…dar nu stiu cu cine altcineva sa vorbesc pt ca nu e corect din partea mea sa imi arunc tot bagajul in spatele prietenului,prietenilor,familiei….realizez ca as putea fii un om deosebit,ca as putea fi tipa inteligenta,captivanta,amuzanta,un om pe care iti face placere sa il privesti…in schimb am sufletul immbatranit si in cea mai mare parte a timpului il port pe dinafara si absolut tot ma raneste…o sa inchei aici…din nou,sper ca are sens…iti multumesc pur si simplu pt ocazia de a spune o data in viata mea lucrurilor pe nume…mult succes in continuare :)

    1. sorini says:

      esti o pers deosebita…totul depinde de tine, vei reusi , succes !

    2. Andrei says:

      iti recomand sa citesti ”Conversatii cu Dumnezeu” de Neale Donald Walsch :) gasesti pe internet si filmul cu acelasi nume. uite-te si la film dar cartile sunt mai bune. ai putea sa gasesti acolo raspunsuri la totate intrebarile pe care le-ai avut, le ai si o sa le ai vreodata. :P pe mine m-a ajutat enorm aceasta carte care pana la urma este doar un punct de vedere asupra vietii. e decizia celui care citeste daca adopta sau nu principiile de acolo :)

      Cu stima, Andrei Bica

    3. Iulia says:

      Sofia, chiar are sens ce spui tu acolo si am inteles perfect ce ai descris, si eu ma simt asa in cea mai mare parte a timpului dar nu as sti sa descriu asa situatia..Uoff nici acuma nu stiu cum sa zic. Problema mare asta la mine, am o gramada de chestii in cap dar nu stiu cum sa le explic cuiva. Dar in ce ai spus tu m-am regasit aproape complet , deci nu esti singura care simte asa.Daca vrei cumva sa mai vb , daca nu ai cu cine, lasa idu tau si mai vb pe mess. Te pup si cum mai zicea cineva pe aici nu inceta sa zambesti, daca nu stii ce si cum sa faci altceva, un zambet nu cere mult efort, nu costa nimic, te face mai frumoasa, te simti mai bine macar pe moment asa ca…Smile!!

    4. Carmen says:

      Curaj , totul e trecătoar!

    5. costel says:

      mi-ai placut foarte mult la cuvintele,,,,,,nu are nevoie de mine tot timpul,,,,,,pentru ca singur se poate detasa de el iti si va ofera o libertate deplina ,nu sufocanta ,va da voie sa respirati reciproc sa impartiti timpul si spatiul de care avem atata nevoie.

  26. OVI says:

    Buna, Pera
    Citesc cu interes tot ce primesc de la tine. Studiez cartea personalitatea alfa pe care am cumparat-o… Cu privire la articolul de mai sus, as vrea sa precizez unele aspecte, daca imi este permis:
    Orice despartire lasa un gust amar…Dragostea e unul din stalpii de rezistenta a unui om… Indiferent cum se ajunge la despartire, intotdeauna doare ca dracul… E greu de spus cum trebuie sa procedezi dupa… Mai bine ar fi sa respecti unele reguli preventive, ca de exemplu:
    1. cand o noua dragoste iti jura iubire vesnica, trebuie sa-ti amintesti ca totul e trecator..
    2. in orice relatie, nu exista egalitate… unul din cei doi domina…Cand te lasi dominat, ai pierdut …
    3. niciodata nu iubim persoana in cauza… iubim doar trairile provocate de persoana respectiva.. Deci daca pleaca, trebuie sa te gandesti ca cea mai buna e urmatoarea! Intotdeauna poti gasi o alta persoana care sa-ti produca trairi si mai intense…
    4. niciodata nu ne parasesc prietenii si cine te-a parasit inseamna ca nu te-a iubit suficient! Deci, linge-ti ranile , plange-ti de mila si cand te saturi , cauta alta. Cui pe cui se scoate
    5. Daca a plecat, nu e o tragedie! Fii optimist, imbraca-te bine, fa sport, iesi in lume , petrece-ti timpul oricum , numai singur nu! Nu inceta niciodata sa speri si sa zambesti! Nu stii cand si cine se poate indragosti de zambetul tau! nu te apuca de alcool, razbunari sau alte prostii si mai ales nu o mai cauta! Ramanand demn, te va regreta ea si ai sanse sa se intoarca la tine. O primesti doar daca esti dispus sa faci de doua ori aceeasi greseala!
    6. Dupa ce te-ai despartit, incearca sa-ti amintesti aspectele mai putin placute ale relatiei si ale ei… tot ceea ce nu-ti placea la ea…
    7. Daca a murit, sa te gandesti ca si tie iti va veni randul mai devreme sau mai tarziu… Asa a fost sa fie… Orice ai face nu o mai aduci inapoi… Si chiar daca ai aduce-o, esti sigur ca ar ramane cu tine?
    Amintiti-va ca nu e bine sa ridicati femeile in slavi caci va vor insela cu ingerii!
    E usor sa facem teorie… Practic insa, te vei simti intotdeauna umilit, injosit si cu sentimentul utilitatii, distrus!
    Gaseste tertipurile psihologice sa treci singur peste… Mergi ori crapa! Viata nu iarta si nu mangaie pe crestet! Ai fost prost, suporta si invata sa mergi mai departe! Nimanui nu-i va pasa daca te sinucizi, devii alcoolic sau drogat! Deci…

    1. andrei says:

      Salut! Bine spus OVI. Marche ou creve!

    2. florina says:

      draga Sofia, sa stii ca nu esti singura care simte asta, eu parca m-am vazut in ceea ce ai scris u si in ceea ce traiesti, am avut o perioada grea in urma cu 5 ani cand tatal meu a plecat intr-o lume mai buna, am fost devastata, am tras de mine sa rezist dar dupa un an si ceva am cazut, am facut terapie cu un psiholog si din pacate am renuntat prea devreme, iar acum am avut o problema pe latura profesionala pur si simplu nu ma simt utila si nu stiu cine sunt si ce vreau, urasc dimineata dar si seara pt ca stiu ca e urmata de o dimineata in care tre sa ma ridic din nou din pat si sa fac fata problemelor, ma simt rau si fizic si de doua saptamani fac terapie cu un psiholog, cel mai mult ma ajuta ca pot sa-i spun tot ce simt si cred si nu ma judecat, imi explica facem teme impreuna si fac si singura acasa, nu stiu ce va fi dar sper ca-mi voi regasi echilibrul, dar ceea ce vreau sa-ti spun e ca ar fi bine sa mergi la un psiholog pana nu e f tarziu. ai grija de tiner pt ca u esti cea mai importanta

    3. Iulia says:

      Mare dreptate ai!

    4. aura says:

      Singurul mod in care te poti elibera de o iubire neimplinita, este iertarea. Restul este ego.

  27. viky says:

    Dupa citirea acestui articol,mi-am dat seama la ce etapa sunt dupa pierderea unei persoane iubite,am fost timp de 5 ani impreuna,ca intr-o buna zi sa-mi spuna ca totul a luat sfarsit si ca sa-l uit!am plans mai mult decat puteam sa-mi imaginez vreodata ca poti plange pentru cineva,am suferit si inca acu inca imi mai bantuie in fiecare seara prin vise,sunt 5 luni de cand ne-am despartit si acu mi-am dat seama ca nimic nu mai pot sa intorc inapoi.Vreau sa spun ca am realizat ca sunt o groaza de lucruri pe care am sa le fac si pe care nu le-am facut………..chiar daca uneori plang o fac doar pentru ca sa-mi descarc emotiile,mai e o chestie pe care am incercat-o sa o fac cand imi vine sa plang,stau cu oglinda in fata mea,si incep sa rad de expresia fetei mele,ma simt mult mai bine!acu tot ceea ce imi doresc este ca acea persoana sa fie fericita!cu toate ca inainte de asta vroiam sa il vad suferind!

  28. Laura says:

    Salut! Ma numesc Laura si am 20 de ani…Acest articol mi-a rascolit sufletul din nou si de-aceea am hotarit sa las un comentariu aici…Pina acum am avut pierderi intr-adevar….am pierdut relatii,am pierdut dragostea si speranta,cea mai mare pierdere insa care ma marcat puternic a fost pierderea unui scump prieten…Este cea mai semnificativa pierdere din viata mea,probabil ca nu si ultima,dar mi-a fost foarte greu…aproape imposibil sa trec peste aceasta tragedie si sa revin la normal….Moartea este unicul fenomen cu care nu poate lupta omul,este cea mai crunta pedeapsa ce lasa in sufletele noastre un gol imens si durere…Mi-am pierdut cel mai bun prieten acum 2 ani si jumatate intr-un accident…Vestea cu privire la moartea lui a fost cea mai socanta…Primul lucru ce sa intimplat atunci a fost o durere crincena in inima si o cantitate imensa de lacrimi,dupa citeva ore interpretam prin lacrimi diverse scenarii si variante in care totul era o mare greseala si el mai era viu…Amintirile ma macinau si rupeau din mine viata…In fiecare seara sau moment posibil plingeam si-mi aduceam aminte de el,vorbeam cu poza lui il tineam mereu in gind…Isi dorea mereu sa iubesc viata si sa nu ma dau batuta …Dezamagirea insa ma cuprins si mai mult pt k nu intelegeam cum poate fi asa ceva:cel care vrea sa traiasca si are pt ce moare,iar celalalt ramine…Am fost tinuta in aceasta stare aproape un an,dar situatia se ameliora in timp ce ma ocupam cu ceva si cind plecam intr-o tara straina,cind schimbam anturajul…Am ales apoi o cale sa-l pastrez linga mine…De fiecare data cind ma apasa ceva incepeam sa-i scriu si fac asta si acum…La moment durerea nu este disparuta ,ea mai este in mine,dar ma ajuta sa traiesc amintirile si faptul ca aceasta persoana este vie atita timp cit traieste in sufletul meu…Imi e dor enorm de el …Lectia pe care am invatat-o este sa nu eziti ai spune cuiva ce simti si sa vb cu el cind este momentul,pe urma poate fi prea tirziu ,raminind cu amare regrete ce te vor extermina…Aceasta este pieredrea mea si efectul ei asupra vietii mele…Aveti grija de persoanele dragi!

  29. andrei says:

    Salut Pera! Foarte adevarat si la obiect ceea ce scrii! Succes!

  30. diana says:

    Am mai auzit de aceste etape de la colege care au studiat psihologia si le constientizez, dar tot este foarte greu sa le depasesti. Cred ca timpul totusi este cel mai eficient remediu. Da intr-adevar lupti cu tine, dar nu exista o reteta ca sa nu mai suferi. Trebuie sa treci prin toate aceste etape. Pe mine ma tine o astfel de perioada cu toate etapele ei cam 9 luni – 1 an. Chiar acum ma aflu intr-o astfel de perioada, dar stiu ca o sa imi revin si o sa o iau de la capat mai puternica si pregatita sa nu mai fac aceleasi greseli. Si nu prea ai cum sa le mai faci ca se schimba datele problemei, cel putin in cazul unei relatii, pentru ca apare un alt individ si cum niciunul nu seamana cu altul….asa ca tot timpul ai cate ceva de invatat. Life goes on!

  31. diana says:

    Am uitat sa povestesc despre o experienta. Cand am iubit pentru prima data cu adevarat si m-am despartit de barbatul respectiv, am suferit cumplit. Pentru ca eu credeam ca el imi este menit, nu mai vedeam rostul vietii mele fara el, bine nu am avut vreun gand de sinucidere, dar pur si simplu nu mai intelegeam sensul vietii. Acum dupa ce am trecut prin mai multe astfel de experiente, nu mai vad lucrurile asa de tragic, am inceput sa ma inteleg si stiu ca timpul imi va vindeca orice rana. Trebuie doar sa te accepti, sa te intelegi, sa te ierti si sa mergi mai departe si sa nu mai faci scenarii de genul, "daca as fi procedat altfel, acum poate ar fi fost altfel", consider ca e pierdere de timp. Eu am invatat, in primul rand de la voi teoretic, sa nu imi mai para rau de ceea ce s-a intamplat in trecut, pentru ca acum nu mai pot sa-l schimb si pierd timpul aiurea. Va doresc sa aveti parte de tot binele din lume!

  32. Codra says:

    Vreau ca aceasta mare pierdere a mea sa-mi dea energia , puterea, curajul sa ma indrept spre DRUMUL meu, sa merg inainte si sa ma uit in urma doar dupa ce am ajuns ACOLO, acolo unde imi doresc.Inca nu stiu exact unde e " acolo ", ma straduiesc sa aflu si parca tot ce se intampla ma forteaza sa imi indrept pasii inspre o singura directie, deci in directia aceea trebuie sa fie.Incercam sa explic …. am pierdut …prietenia, am pierdut …legatura cu un om deosebit si foarte drag mie…si imi dau seama ca nici nu sunt sigura daca am pierdut sau am castigat.Deocamdata sufar, ma doare si imi este greu dar imi dau seama ca reusesc sa ma ridic , sa privesc mai departe si imi pot imagina multe lucruri frumoase pentru viitor.Si cred ca ,pajna la urma ,eu hotarasc daca am pierdut sau am castigat si daca voi pierde sau voi castiga.Si cand zic asta ma refer strict la atitudinea mea…..

  33. Ica says:

    Salut!
    Bine de stiut,macar cand treci printr-o chestie nasoala stii ca tot ce simti este de fapt normal.

  34. Marius says:

    Ceau Pera,

    In primul rand vreau sa te felicit pt site, articole, carti si pentru faptul ca ne ajuti.
    Eu trec in momentul acesta printr-o problema de genul acesta. Am avut o relatie de 5 ani cu o fata si de vreo 2 saptamani am aflat ca ma insala. Totul a inceput acum aproape un an cand am fost despartit de ea 1 saptamana pentru ca am gasit niste conversatii de dragoste cu un alt baiat. Pana la urma ne-am impacat si a ramas insarcinata. Vestea sarcinii a venit cam la 3 saptamani dupa impacare si eu nu prea eram convins ca este copilul meu stiind de conversatiile ei cu acel baiat. Am luat totusi decizia sa ramanem impreuna si sa pastram copilul. In luna a 3-a a pierdut sarcina (sarcina a fost peste pastile anticonceptionale si concluzia medicilor a fost ca din aceasta cauza nu a reusit sa o duca la bun sfarsit). Relatia noastra a continuat pana acum 2 saptamani cand am aflat ca ea se culcase cu acel baiat in perioada in care am fost despartiti si imi ascunsese acest lucru si am mai aflat ca a reinceput legatura cu el dupa vreo luna de la pierderea sarcinii. Acum ne-am despartit si sunt intr-o mare dilema. Ea a rupt legatura cu acel baiat, fiind doar o aventura pe termen lung si ma implora sa ne impacam. Plange, si ma cauta continuu promitandu-mi ca imi va fi fidela si nu ma va mai minti cu nimic de acum incolo. Mi-e greu pt ca nu stiu ce decizie sa iau. ma doare ca mi-a facut asta. Si eu am avut o gramada de greseli si probabil am impins-o la acest gest dar mi se parea fair sa discutam despre probleme. Din ce simt acum as accepta o impacare cu ea dar nu stiu daca o sa pot trece peste infidelitatea ei si nu mai am nici certitudinea ca nu va repeta greseala in ciuda faptului ca voi incerca sa fiu mai aproape de ea si sa nu repet greselile trecute.
    Daca vezi acest comment te rog sa-mi dai un sfat pt ca sincer nu stiu cum sa procedez…

    1. Alexandra says:

      Si eu am trecut prin asta…oricate sfaturi am primit, tot ca mine am facut! Nu imi pare rau ca nu am ascultat de nimeni, am schimbat in bine ce a tinut de mine, dar nu am observat nici o schimbare la cealalta persoana.Acum nu ma simt vinovata de nimic, si nu regret ,a meritat sa mai incerc o data ca sa stau linistita ca am luat cea mai buna decizie.

      1. waw8 says:

        …consulta-te,cu un preot-calugar….si-ti va spune cei mai bine de …facut…!

  35. Cristi.P says:

    dr-ii mi-au spus ca tatal meu mai are de trait 1 luna jumatate.. mi se naruie totul ..cea mai mare pedeapsa sufleteaasca cum zice si Laura este sa nu-i spui persoanei apropiate ce simti cand este momentul

  36. Silviana says:

    Eu am pierdut-o pe mama!Acum 15 ani!A fost foarte greu…!!!Si mai este inca…dar Dumnezeu exista si are grija de ea si de noi aici!!!E f frumos ce spunea un mare preot,se numea Cleopa…spune…'bine…D-zeu nu exista……:)Dar….DACA exista???'

  37. Arabella says:

    Ar fi minunat daca ai putea scrie despre pierderea ta.
    Eu am scris povestea tragica pe niste hartii, apoi le-am dat foc si m-am bucurat de flacari. Mi-am imaginat ca o data arsa hartia, se distruge si tristetea. Bine, nu a functionat instantaneu, dar m-am vindecat muuult mai repede :)
    My recent post Conspirație

    1. waw8 says:

      …daca crezi cu adevarat totul este….posibil…!

  38. Camelia says:

    Buna Sofia!

    Stiu ca multe lucruri se spun si se dau chiar sfaturi…e usor sa vorbesti mai greu e sa aplici ceea ce auzi ..ai nevoie de motivare , de curaj chiar,….vreau sa lamurim o problema nu te poti ura pentru ca din ceea ce spui tu imi dau seama ca nici nu te cunosti…deci nu poti sa urasti atata timp cat nu sti cu adevarat cine esti ….trebuie sa stai sa te autoanalizezi si iti spun sigur ca vei gasi lucruri cu adevarat valoroase in tine ….probabil treci printr-o perioada grea …dar aminteste-ti de fiecare data ca esti unica, irepetabila numai gandul asta trebuie sa-ti dea putere. incearca sa-ti dai seama cine esti si ce vrei sa faci cu viata ta,…. poate o sa-ti ia saptamani , luni sau chiar ani dar merita crede-ma!
    "Sa te impaci cu tine si cu ceea ce esti" cred ca e o mare reusita. Uneori fericirea poate consta in lucruri marunte ….ca de exemplu …un zambet, o floare, nu stiu orice …incearca si fi mai atenta la detaliile din viata ta si cu siguranta vei primi raspunsuri. A!! si inca ceva nu uita ca nu esti singura …..niciodata intodeauna e cineva care poate trece prin aceleasi trairi si emotii ca ale tale .Nu lua ca sfaturi ceea ce am scris eu aici pentru ca nu sunt in masura sa-ti dau sfaturi….dar poate te va inspira ceva din toate astea. te pup si bafta!

  39. Lilia says:

    Buna ,Pera! Citesc cu mare placere articolele tale si gasesc multe raspunsuri la intrebari ce ma preocupa!Referitor la aceasta tema,vreau sa-ti spun ca am trait si eu o experienta neplacuta si dureroasa din care am ramas fara nici un raspuns..sau poate cu niste raspunsuri pe care tot eu mi le-am dat ..Am trait acum 8 ani in urma un moment dureros in urma "despartirii" de persoana iubita,cu care am trait o frumoasa,minunata poveste de dragoste,timp de 4 ani, si care dintr-odata.. a plecat , in manastire..tocmai cand ne faceam niste planuri Mari Impreuna,cand totul era foarte bine,frumos intre noi…nu am inteles nicicum acel pas al lui,,,am trecut cu greu peste asta..au trecut 6 ani ca sa pot cumva sa accept pe altcineva langa mine..si acum pot spune ca am reusit sa uit acea ''pierdere",dar am ramas cu aceeasi intrebare- De ce??Recunosc ,inca mai am anumite momente in care revad acea perioada din viata mea,si daca ma gandesc mai mult,"acea rana" inca mai doare putin..

  40. Alina milano says:

    Buna pera!!!sunt alina din italia…am mai trimis un comentariu dar nu stiu daca l-ai primit,oricum ..articolul tau a picat la tanc,ptr k eu sunt exact in etapele pe care le-ai enumerat dar toate in acelasi timp!!!stiu e greu de crezut..am iesit dintr-o rel acum o sapt!!si imi este foarte greu sa ma ridik din cenusa mea..dupa o rel de 3 si 5 luni si exact de la 0000 din toate pct de vedere,spuneai sa expun ceeea ce ma durut mai tare ?cum poti sa iti explici un barbat care am impartit tot eu k el nu si el k mine avand in vederw k mi-a luat hainele toate si ma lasat fara bani Stiind k intru in depresie k de fiecare data cand ne-am certat ptr o sapt..acum cred k iti dai seama in ce stadiu sunt acum k de data asta si-a luat tot,ce fel de iubire a fost asta?de ce?l-am iubit k tot sufletul meu si el nici macar demnitatea de femeie nu mi-a lasat,chiar nu am insemnat sau nu meritat dragostea lui?nu dorm ,nu mananc iau antidepresive si tot sunt in stare de soc..cum am fost asa oarba?acum voi simti toata viata k pe mine nici un barbat nu ma va iubiii ptr k nu merit!!!ajuta-ma te rog

  41. adi says:

    foarte bun articolul

  42. ovidiu says:

    Felicitari pt articol!

    Sa inteleg din cele spuse de tine:

    1. MULTI OAMENI AU PARTE DE NECAZURI IN ACEASTA VIATA
    2.CONSTIENTIZEAZA PRIN CEA CE TRECI
    3.ACCEPTA CA TIE TI SE INTAMPLA
    ACEST LUCRU
    4.ACTIONEAZA PT A TRECE MAI USOR PESTE MOMENTELE GRELE DIN VIATA(FA CEVA PT A AMELIORA ACEA SUFERINTA PRIN CARE TRECI)

  43. crinul alb says:

    Este usor sa treci in revista starile survenite in urma unei pierderi….
    este inexprimabil in cuvinte ce inseamna sa pierzi o persoana draga..
    si eu am gresit…l-am judecat aspru, l-am calomniat….am fost nervoasa si m-am razbunat prin cuvinte pt ca el a gresit…am dramatizat de parca ma schilodise…dar am fost atat de idioata incat nu am vrut sa m agandesc la cate momente de fericire mi-a oferit el, si am preferat sa il ranesc prin cuvinte…a gresit, asta este, toti gresim…dar cand mi-a spus" Dumnezeu va face dreptate" va voi enumera pierderiel: in primul rand pe el, cel mai important, apoi mi-am rupt mana pt ca eram cu capul in nori si de suferinta in care ma trezisem peste noapte, provocata de imaturitatea mea, nu am mai mers la facultate, am renuntat la al doilea job, nu mai am grija de mine……platesc pt ca am judecat un om drag pt ca agresit….si eu , si toat alumea greseste..CEA MAI MARE PROBLEMA A OAMENILOR ESTE CA JUDECA PE CEILALTI, MAI ALES PE CEI DRAGI SAU OARECUM APROPIATI….cine suntem noi sa judecam pe altii? de ce nu discutam normal, de ce nu ne vedem greselile noastre innainte…de ce ne place sa ranim…daca am fii constienti de toate astea innainte sa gresim noi at nu ar mai fi cazul sa jignim pe alti, si ulterior sa suferim pt ca realizam ca am pierdut….eu nu mai am ce sa fac, nu il mai pot aduce innapoi in viata mea, ma simt goala in suflet, dezechilibrata, traumatizata, panicata si cum est emai rau…intradevar platesc….si la ce sa sper? ca imi va trece intr-o zi? asa si? ce imi va trece? dorul? nu cred..probabil va fii acceptarea sit si din multa iubire ce simt pt el ii voi reda libertatea totala fara sa il mai sacai si enervez sa ma ierte…ce mare realizare o sa am? chiar daca voi fi cu altcineva in timp aceea persoana nu il poate inlocuii pt ca fiecare om est eunic in felul lui….ar trebuii sa ne gandim mai bine la ce sfaturi dam celorlati sau mai bine nu dam daca suntem superficiali…fiecare relatie tb traita in doi…nu cu influente de la amice, parinti, limitare…etc

  44. crinul alb says:

    Trebuie discutat de oameni si relatii importante din viata noastra…acel profund care iti seaca sufletul cand pierzi…nu de oameni si relatii pasagere

    pt asa ceva se merege la film, in parc, se schimba persoana…etc….dar cand pierzi acel total al tau, atunci ramai gol…

  45. carmen.fanica says:

    A pierde pe cineva trebue sa intelegem ca nimic nu e intimplator si din aceasta intimplare neintimplatoare ,esim mai caliti pentru a merge mai departe cu experiente acumulate.

  46. andra says:

    Sincer nu stiu cum sa incep am citit articolul si comentariile voastre fiecare avem ceva pe suflet si incercam sa ne explicam sentimentele si ceea ce simtim dar f greu ne este data importanta si pt cine trebuie sa dam importanta nu dam ,asa am patit pana acum si multe greutati groaznice nici nu stiu cum sa va povestesc imi este si rusine doar ceea ce pot spune apreciati din suflet si iubiti cu adevarat ….eu iubesc o persoana dar ea nu stie si nhus daca e bine sa ii spun sau sa las totul de la sine ,el va pleca departe si nu va mai fi langa mine :(( si am senzatia ca am pierdut persoana care ma face sa fiu cu zambetul pana la urechi si sa imi sara inima din piept cand ii rostesc numele ….iubiti-va si respectati persoana de langa .O noapte minunata.

  47. ana ban says:

    In urma cu 2ani,mi-a murit sotul.Stiu deci ce inseamna durerea pierderii.Nici pina astazi nu am mai reusit sa-mi revin.Incerc sa merg mai departe,am un mare motiv”copilul meu”.Cind sotul meu a murit,am simtit ca pt.mine s-a inchis universul.Si el chiar s-a inchis,s-a inchis o “lume”,urmeaza alta.Sint constienta ca “lumea aceea”nu o mai pot readuce,totusi ma cramponez de ea si nu pot renunta.Dar nici nu doresc sa renunt ci doar sa pot evada putin.Imi va fi dor de sotul meu toata viata!!!

    1. claudia says:

      asta simt si eu, ca anul 2012 chiar este sfarsitul lumii pentru mine; sotul meu nu mai este de aproape 2 luni si imi este foarte foarte greu fara el, imi lipseste in fiecare clipa. mi-e un dor imens de el si nu stiu cum sa-mi continui viata fara el; am 2 copii si pentru ei incerc sa fiu “tare” asa cum imi spune toata lumea, dar, sufletul meu e facut praf, ma apuca disperarea in fiecare zi..

  48. Mama says:

    Acum doua luni mi-am pierdut fiul intr-un accident de munca.Avea 22 ani.Sunt distrusa sufleteste si fizic ,imi vine sa ma culc si sa nu mai ma scol pentru ca nu am sa-l mai vad vreodata.El era viata mea, era ajutorul meu si acum nu inteleg cum l-am pierdut.Am un singur sprijin:mai am o fata care mi-a adus un nepotel pe lume si poate el ma va face sa traiesc si sa am pentru ce.durerea o impart cu fata mea,amandoua privim in urma la ce am avut si nu intelegem cum s-a putut intampla.Cred ca este starea de depresie sau tristetea totala,plansul si urletele oricum vin si pana nu simti ca iti plesneste capul nu te potolesti.ASTA E DUREREA IMENSA NU O POTI DEPASI ORICE AI FACE. COPILUL MEU NU MAI E.Aavut altcineva nevoie mai mare de el.Un egoist.

  49. olga says:

    Buna! Sunt o femeie de 27 de ani care a ramas vaduva in data de 2 ianuarie cand sotul meu s-a sinucis. Ma doare foarte tare nu stiu ce s-a intamplat de ce a recurs la acest gest. Problemele noastre erau legate de familia lui care l-a denigrat si l-a facut sa se simta inutil ceea ce nu era deloc adevarat.Ma doare sufletul cand ma gandesc ca a suferit asa de tare si ca nu a avut curajul sa recunosca acest lucru macar in fata mea. Eu ill iubesc la nebunie si l-am iubit cum am stiut eu mai bine, i-am fost allturi dar se pare ca am gresit undeva de nu mi-a spus de gandurile lui. Nu mai sunt eu sunt total nefericita si ma doare tot corpul si nu pot sa ma gnadesc la un vitor in care el sa nu existe. Nu stiu cum poate cineva sa mearga mai departe dupa ce pierde singurul om important din viata ei. nu m-am gandit niciodata ca am sa fiu asa de nefericita .De ce a facut asta ? Ma macina si ma termina pe zi ce trece mai mult .Eu l-amm vazut o persoana puternica si poate trece peste rautatile tatlui sau ca el l-a facut sa sufere atat dde mult. De ce nu l-am protejat de cei din jur? Nu stiu daca intelege cineva ceva dar nu stiu cum sa relatez toata povestea asta. Ne cunoasteam de la 14 ani am crescut impreuna cum s-ar zice si totusi nu mi-am imaginat vreodata ca se poate intampla asa ceva.Am fost alungati din casa si nu am faut treba asta pentru ca am investit in casa aia toti bani munciti. A cautat impacare si sprijin cu familia lui si i s-a intors spatele. Am crezut ca e puternic dar nu afost asa.Acum am pierdut tot ce aveam pe lumea asta. Deci cum pot sa trec?

    1. waw8 says:

      ….d-na,Raul din lume ne biruie pe toti,daca noi nu intelegem ce menire avem pe acest…sfint-pamant*,care este spurcat de noi,toti,ca din el mincam,bunatatile existente de tot…felul…si pe el ne facem…necesitatile…ok…!…D-ta,ai rabdare si inarmeazate cu multa credinta,caci razboiul care este acum se da asupra minti…si numai cel inarmat,cistiga si trebuie sa stii cum sa te lupti,e o taina,…si o vei afla cautind un preot cu har….sa-ti spuna cum….incepi sa mergi pe calea cea-adevarata…..fii…tare…! Amin…!

    2. ioana ana says:

      Draga Olga! trec prin aceeasi situatie ca tine! Nenorocirea la mine s a intamplat acum 4 luni!Ce sa ti spun…incearca tot ce crezi ca e spre binele tau ..in special spune…nu tine in tine(eu aici am gresit).Nu e usor, uneori mi-e atat de greu ca simt ca nu mai pot….nu fa pe viteaza , mergi la un psiholog ,si in special la un preot care crezi ca te asculta ! Roaga-te!spovedeste -te!Ce sa zic? Cine ni le da ..apoi ni le si ea! Sa-ti dea Dumnezeu putere!

  50. narcis says:

    Terzirea entuziasmului.A aparut articolul? 25 de ani impreuna lasa rani adinci.

  51. ion says:

    eu nu ma pot redresa nici dupa patru luni de la despartire nu maninc nu dorm linistit gindul imi e tot la ea am incercat sa ies din situatie si tot nu pot am iubit-o foarte mult si nu imi iese din gind sincer simt ca ma topesc. stau de multe ori cu telefonul in mina si imi vine sa sun desi sint constient ca o impacare nu ar mai putea sa aiba loc ce e de facut

  52. Alex Ureche says:

    Salutare Pera..O intamplare sper eu minora,dar majora in acelasi timp pentru ca e vorba de bani.
    Am investit 100 de euro in Forex..pff dupa 2 zile..aproape i-am dublat..eram in al 9 lea cer.Am zis ca asta e,ca merge,mai ales pentru cineva care nu a mai facut asa ceva.Bun,a-3-a zi eram pe plus.Si ce ma gandesc eu sa fac,sa plec la sala si sa las deschisa tranzactia,o prostie de altfel,va sugerez sa nu faceti la fel ca mine,Forex-ul e ca un montagne russe,acum esti sus,in urmatoarele 5 minute esti jos.Am plecat la sala..am stat vreo 2 ore,abea asteptam sa ajung la acasa,am zis ca tre sa fi facut profit,dar cand ajung acasa..SURPRIZE SURPRIZE,CONTUL DUMNEAVOASTRA ESTE 0.Dupa ce aproape ca mi-am dublat banii,i-am pierdut pe toti.Deci,am invatat ceva:1.Ca am potential.2Ca de acum,cand am sa mai investesc in Forex,cand plec sa nu mai las tranzactiile deschise,e cea mai mare prostie asta,dar daca nu gresesti nu inveti,daca nu gresesti nu evoluezi.O zi buna iti doresc.
    Alex Ureche

    1. Alex Ureche says:

      acum am citit comentariile celorlalti si eu nici macar nu pot sa ii spun “problema” la ce am patit eu.Cred ca e o chestie banala pe langa ce au avut altii de suportat.

  53. bogdan says:

    eu mi-am pierdut prietena acum 4 ani de zile,a decedat din cauza unui accident de masina,eu eram soferul,poate la primul impuls o sa ziceti”e clar era beat”..eu pot sa jur cu mana pe biblie ca in viata mea nu am baut o picatura de alcool,pt ca nu imi place ,nu vad nici o placere in a bea..cu toate astea am avut acel blestemat accident si din acea zi eu sunt o leguma..mi-am pierdut si prietenii pt ca ma invinovatesc ,pt ca mihaela,asa o chema pe iubit mea,era o f buna prietena pt ei,eram un grup,peste tot mergeam impreuna,si de atunci,nimeni nu ma mai cunoaste..acum la 25 de ani,sunt o leguma si ma simt ca la 80,nici nu mai stiu de ce traiesc,sunt prea las ca sa iau o hotarare drastica,cu toate ca nu imi mai gasesc nici un sens pe lumea asta,ma urasc,si cand ma vad in oglinda imi vine sa o sparg..nu stiti ce sentiment e sa sti ca traiesti ,desi sti ca nu meriti..pt cei care au persoanele dragi langa ei,aveti grija de ea si spuneti cat de mult o iubiti,eu nu am mai apucat sa ii zic…in rest,ce sa mai zic,aveti grija de voi si de persoana iubita

    1. roxana says:

      ufff mi-ar placea s apot s ate ajut cu o vorba buna ..nu stiu daca o sa raspunzi …nu te judeca si nici nu judeca si nimeni nu are dreptul sa ne judece doar Dumnezeu

    2. radu says:

      bogdane…durerea din sufletul tau nimeni nu o poate sterge, asta este clar. Insa primul pas este sa incerci sa te ierti tu pe tine…deoarece chiar daca a fost vina ta…nu a fost premeditat! Stiu ca e usor sa vb din exterior, insa, cu toate astea,daca nu vei gasi puterea sa te ierti….nu se va schimba nimic!
      daca crezi in Dumnezeu…incearca sa te rogi…iti va fi mai usor si vei reusi in cele din urma sa gasesti o cale de a merge mai departe….stii ca orice lucru se intampla cu un scop…probabil pana acum nu ai gasit nici unul….va trebui sa-l cauti deoarece daca nu o vei face….viata iti va ramane la fel de plina de regrete si de durere ca si pana acum…in cele din urma…fiecare om merita sa fie iertat….sper sa reusesti….

    3. waw8 says:

      …nimic….in asta lume,toate,evenimentele,fapte….au un scop….si nu-s la voia….intimplariii!!!!…ia-ti curaj si du-te intr-o excursie,ori pelerinaj la manastiri,etc,calatorie,cu cineva….si rezolvi cu ….Cerul…impacarea…!

  54. Florinna says:

    omule, esti bestial…nu mai stiu cum am dat de tine,dar ii multumesc lui Dumnezeu ca te-am “intalnit”
    CU SIGURANTA ESTI SINGURA PERSOANA CARE POATE SA MA AJUTE SA-MI REVIN
    MULTUMESC!

  55. mariy says:

    bogdan , dak nu poti singur sa treci peste perioada asta, si dak nu ai pe cineva apropiat cu care sa vb , cred k ar trebui sa apelezi la  un specialist… nu trebuie sa te simti asa….. asa ti-a fost dat…. atat i-a fost ei sa traiasca…  te rog sa gasesti puterea in tine si sa apelezi la cineva care te poate ajuta, si apoi iti va fi mai usor….

  56. monica86 says:

    Buna. Numele meu este Monica. Am stat langa o persoana 4 ani jumate ,timp in care am facut bani multi,nu am stiut sa-mi traiesc viata. Nu conta familia mea,prietenii,nu conta nimic, doar acea persoana. Am investit in ea toate sentimentele si toti bani,tot ce am avut mai bun. Dupa 4 ani jumate am realizat ca peroana respectiva ma vedea doar ca pe o marioneta care facea totul pentru ea. Acum m-am trezit singura si fara nimic. Nu mai am puterea si nici posibilitatea financiara ,sunt datoare vanduta si nu mai am nici o speranta. Nu am prieteni si nu am cu cine vorbi. Nu stiu pe ce drum sa o iau si cu cine sa vorbesc.

  57. Luminita says:

    .Acum un an si 8 luni mi-a murit sotul in varsta de 44 da ani.Am ramas cu o fetita ce are acum 8 ani.Tatal meu a decedat acum 3 saptamani,la 40 de zile dupa ce a murit fratele meu.Am 37 de ani si nu ma angajeaza datorita varstei unde doresc eu..Nu am o locuinta a mea..Sotul meu a avut grija sa nu ne lipseasca nimic cat a fost in viata.Am fost risipitoare si obijnuita cu viata buna.Deodata totul sa naruit in jurul meu.Incerc ptr fetita mea sa ma descurc sa ii ofer ce ii trebuie si sa nu cedez..Imi este f greu.Sunt deprimata,nervoasa.Nu imi permit un psiholog.

    1. Oana Alexinschi says:

      http://www.existaviatadupadoliu.ro/ .. intra pe pagina lor … cu siguranta te va ajuta cinea, cere ajutorul..

    2. waw8 says:

      …draga,prea lumeasca-domnita,/ cu scumpa ta ,valoroasa-fetita../pune-te,cu ingerul-tau pe genunchi,si multa ruga,iti…aduna…/si-ti va apare-n viata…un clar de ….luna…/…ai grija de sufletul tau si al ei..si de…trump…./ vezi ce faci ca are mare valoare-n fata Domnului,mult prea-scump…./….Domnul sa va…ajute…!

  58. Sorina says:

    Acum 3 luni….mi a murit cel mai bun prieten..era ca si fratele meu faceam totul impreuna,in fiecare zi eram impreuna …imi dau seama de pierdere…dar nu pot sa accept asa ceva……am momente cand nu ma pot opri din plans….am promis ca nimeni nu i va lua locul ,niciodata !! :(

  59. Cata says:

    Dupa 11 ani de relatie, intr-o luni septembrie prietena mea a plecat la un interviu la Bucuresti. Vineri sa aflu ca deja era logodita si insarcinata urmand a se casatori cu marea ei iubire intalnita pe badoo. Sunt praf…numai cand ma gandesc ma apuca voma, de mi-am vomitat si matele din mine. Nu pot sa cred ca unii oameni sunt asa de falsi. Nu suport tradarea. Nu stiu ce sa fac si unde s-o apuc. Era familia mea, sufletul meu. Imi pare asa rau. Nu am dormit de 3 nopti iar disperarea incepe sa-si arate coltii. Ma sufoca aerul.

    1. Anonim says:

      E o proasta si o nemernica tufa aia!! Uffffff, unii oameni merita sa ii bati cu nuiaua

    2. waw8 says:

      +++ Iubitule,frate…necredinta,nerusinarea,minciuna …sunt la moda azi si le vezi,la orice pas…si fiindca,trebuie sa treci peste aceste clipe,lasind in urma totul,doar amintiri,precum din copilarie,…exista doar o singura ….cale….pe care o dau tuturor cu inima fripta si indurerata…cauti un preot-calugar, sa i te confesezi…si daca esti,nevinovat….primesti de la Domnu*…fata-de-imparat…!…si-n veci nu-i fi suparat…ce printesa-scumpa ai…capatat….!….era materialista si la indemnul,cuiva.sau din anumite imprejurari,a fost sedusa,a picat….uita/fapta s-a consumat…si intareste-te…fi barbat-adevarat*

    3. Victor says:

      E un lucru care te va marca pe viata. Totusi, sa nu-ti para rau ca ai scapat de o astfel de relatie. Cred ca nu era comunicare intre voi sau era falsa comunicare. Viata merge inainte, acum nu-i chiar deontologic dar ma dau pe mine exemplu…acum aproape 5 ani mi-am pierdut parintii si sotia, sotia in accident. Totul in decurs de cateva luni. Apoi a urmat restul…firma, banii, casa, tot Si totusi am samas in picioare, am internet, si am si o relatie. Nu in ultimulrand sunt mai liber si mult mai puternic decat inainte. Daca a fost greu pot spune doar ca daca nu eram “anormal” nu treceam peste incercarea asta. Tu ai pierdut o relatie care era pierduta oricum demult. La mine macar “a meriat suferinta” sa zic asa cu…umor negru, ca a fost o relatie extraordinara….asa ca…ridica-te Catalin si mergi mai departe! Bafta!

  60. Anonim says:

    Mie mi-a murit mama acum 4 luni aproximativ. Si sunt praf. Simt ca daca cineva ma calca cu masina o sa-mi faca un favor iar eu o sa-i raman vesnic recunoscatoare.

    1. waw8 says:

      …soory,dar nu trebuie sa disperi,ci sa ceri ajutorul celui ce tea ceeat,cu sinceritate ,curatenie , dreptate si adevar…si totul se va,…schimba in viata,ta…okkk.

      1. waw8 says:

        …personal…iti rasund,orice amar ar da peste mine…/il analizezi si-l consider,un fel de miere-de-albine..!./ nu-s asa de dus cu pluta sa ma crezi…nebun…!/te rog ai rabdare…si fiii atent ce iti,.spun…/ prin durerea ce o am,sunt ;NEVINOVAT*inca de a ma naste…/acolo…din burta mamei,necazuri grele au inceput a ma…paste./….etc/ dupa mine,a urmat,o sfinta si nevinovata;sora,la 12ani,m-a parasit…/sa dus la Domnul,ca (excroci-de- suflete)viata toata i-au chinuit….!/…dupa sora…urma un printosor,scump/ingeresc…frate…/…aceasi soarta ,,ca sora,la 12 ani,sa dus…din cauza celor plin de invidie si…rautate..!./…apoi…aceeasi soarta a avut-o,aceea care ne-a daruit noua…viata…/sa imbolnavit,si a invaluit-o puternic ceata…/…ne-a parasit fiinta iubita si tuturor atit de…draga…/ dupa atita cruce-grea ,suferind o viata-ntreaga…/…sa-ti vezi copiii tai zacind pe pat,in chinuri si-n dureri…/cui sa-i spui necazul…??!!!doar Domnului,puteai…sa zbieri….!!!/…Amin….!

  61. Serena Radu says:

    Am cautat pe google pana sa ajung aici despre imposibilitatea de a plange. Si nu am gasit mare lucru. Sunt intr o situatie in care nu mai pot plange pur si simplu. Am o tona de durere in mine pe care nu o pot exterioriza. Cu ceva timp in urma eram o persoana extrem de sensibila, iar dupa ruptura de o anumita persoana, imi e absolut imposibil sa mai plang. S-a mai confruntat cineva cu problema asta care pe mine ma sperie? Help..

    1. Andrei says:

      Salut, pana nu demult am avut si eu aceasta problema, stateam cu orele si priveam pereti si parca mii se rupea sufletul, o durere enorma imi sfasia creierii, ambitia prosteasca care ma defineste, nu ma lasa sa plang, stiam ca nu am fost de vina, am acceptat ca am luato, ca un soldat dupa razboi am simtit ca trebuie sa bag pistolul inapoi in teaca si sa ma linistesc si sa merg mai departe, lipsa vinei nu ma lasa sa plang, regretam absenta ei enorma imi lipsea ca om in tot ceea ce faceam la inceput, eram parca cu doua maini stangi si fara un picior din cauza vinei ei, insa pe parcurs am inceput sa ma obisnuiesc singur pentru ca traisem si pana sa imi iasa un drac deghizat in inger in cale. Si cu timpul a inceput sa nu mai doara, am inceput sa ies, sa merg, am dat sanse, am tinut o alta fata in brate, am inceput sa fac glume cu prietenii, am fost la filme, am iesit, pur si simplu am refuzat sa raman in aceea porcarie de depresie, si nu am mai plans, de doua saptamani cineva drag mi-a facut o bucurie enorma, si din nou mi-au curs lacrimi din ochi, de aceasta data lacrimi de fericire, sper sa fi bine si sa ai parte de tot ce e mai bun, cu timpul v-a inceta sa doara! Sper ca ti-am fost de ajutor ! Ai grija de tine.

    2. Salut. Si eu ma confrunt cu aceeasi problema. Am impresia uneori ca durerea e atit de mare incit lacrimile refuza sa mai curga. Nu am avut aceasta problema niciodata, dimpotriva plingeam la cel mai mic semn induiosator, acum dupa pierderea mamei, m-am blocat emotional. Nu pot plinge cind imi vine sa pling. Simt o durere in piept, insa de plins nu pot plinge.

    3. waw8 says:

      ….ca sa te refaci…recomand ; inchide-te,in camera ta,aprinde o luminare,sau candela,si roaga-te,pe genunchi asa de sincer si de drept,incit sa ai imresia ca …Celui care te rogi,este ;ochi si urechi si e in fata ta…d-ta*,nu-l vezi din cauza pacatelor,dar EL*te stie prea bine,te vede,si cu mare drag,te …asculta,doar sa ai…smerenie,si sa rostesti doar cuvinte din Adevar…!!! Domnul sa te,ajule…!…iar de nu nu ti se va,implini…cererea ta….fa ruga ,la M-Domnului,si sigur te va ajuta,prin mijlocirile ei catre…Domnului…nu uita sa…Multumesti…si-n veci prin ruga sa no…parasesti…Amin…!!!

  62. mirela says:

    nu pot accepta ca nu am avut niciodata copii traiesc cu un barbat care este depresiv dar care a fost de doua ori casatorit si are trei copii nu stiu daca pot sa ii accept copii vreodata

  63. merina says:

    Cum as putea trece peste pierderea singurului copil pe care l-am avut? O copila frumoasa ca o zana, care la 32 de ani ne-a parasit acum doua luni. Nu pot crede ce ni s-a intamplat, nu pot crede ca nu mai este si ca nu am s-o mai vad niciodata! Am inceput sa citesc tot ce gasesc despre locul sufletelor dupa moarte, fac slujbe la biserici desi nu am fost un om excesiv de credincios, cred tot ce mi se spune in incercarea de a o ajuta pe ea sa-i fie bine acolo unde este. Dar nu stiu unde este. Si nu stiu cum sa merg mai departe. Cum pot eu sa incep de la zero cand 32 de ani am avut-o langa mine si mi se parea ca soarele e sters pe langa ea? Cand era aerul meu, sufletul si viata mea. Cum pot incepe oare de la zero?

    1. maria says:

      O sa treceti peste durerea aceasta imensa cu ajutorul Lui Dumnezeu,El o sa va intareasca si o sa va dea putere.Ganditiva la moarte ca la o despartire,moartea nu este moarte ci o despartire spunea Mitropolitul Ardealului in predica Bogatului nemilostiv si a sarmanului Lazar.Viata continua dincolo!Chiar daca trupul nu mai este viata sufletului continua:gandirea,simtirea,constiinta continua sa existe.O prietena buna m-a intrebat daca il va mai revedea vreodata pe fratele ei care a murit acum cateva zile(era foarte tanar)bineinteles ca ne vom revedea cu cei dragi in lumea de dincolo.La predica de duminica trecuta parintele ne-a spus foarte frumos ca :viata trebuie traita nu inteleasa,nu incercati sa intelegeti de ce vi s-a intamplat tocmai dumneavoastra asta pentru ca nu veti gasi raspuns,ajutati-o prin rugaciuni sa ii fie bine acolo unde se afla pentru ca rugaciuniile parintilor pentru copii sunt cele mai puternice(si invers).Dumnezeu sa va intareasca si sa va dea putere.Doamne ajuta!

  64. ANDREEA says:

    BUNA…MA NUMESC ANDREEA.SI EU LA FEL CA SI VOI TOTI TREC PRINTR-O MARE DEPRESIE…IN LUNA SEPTEMBRIE ANUL ACESTA M-AM CASATORIT…AM AVUT O NUNTA FRUMOASA,EU SI CU SOTU ERAM FERICITI CA DUPA NUNTA AM RAMAS CU CEVA BANUTI..O SUMA FOARTE MARE PT NOI,NISTE OAMENI OBISNUITI.ACUM 2 SAPTAMANI AM FACUT CURAT IN DULAP,SOTUL PRINTRE ACTE SI DIN NEATENTIE AM ARUNCAT LA GUNOI PLICUL CU TOATA SUMA DE BANI..DE ATUNCI NU MAI SUNT BUNA DE NIMIC…NU MA POT GANDI LA NIMIC ALTCEVA DECAT LA BANI,CA ERAU TOT CE AVEAM SI NOI PT DRUMUL PE CARE L-AM INCEPUT IMPREUNA..NU MAI STIU CE SA FAC??NE-AM DAT SEAMA DUPA O SAPT CA BANII NU MAI ERAU UNDE II PUSESEM DE OBICEI….ORICE AS FACE NU POT IESI DIN STAREA ASTA MAI ALES ACUM IN PRAGUL SARBATORILOR CAND TOATA LUMEA E VESELA EU STAU SI PLANG SI MA DOARE SUFLETUL…

    1. waw8 says:

      …Iubitilor….imi pare foarte rau ,de aceasta,trista si dureroasa intimplare…aici este;( ,coada-Raului)*…v-as ruga sa luati,post-aspru amindoi,plus parinti vostri…dar nu singuri…ci cautati un preot cu dar sau har,si o sa va spuna,exact cum sa procedati,daca ii puteti gasi,sau macar sa afati ,din ce motive sa intimplat,aceasta….tragedie…?!….personal ma rog ca Bunul_Dumnezeu*…sa va ajute,dimpreuna cu;M.Domnului,ca prrintr-o minune….s-auzim…ceva de…bine…! ok. Amin…!!!….incercati; Pr. Ilarion.I.Argatu ..tel;0740494519/sa va fie de folos…!

  65. anonima says:

    Buna ziua, fratele meu intr-o seara de betie a omorat un om..si ne-o distrus pe toti..nu mai pot sa dorm, sa rad sa fiu eu intr-un cuvant…cred ca nu mai pot..toata lumea sigur se uita la noi urat..si acum dintr-o fata care muncea am devenit sora de criminal…ce sa fac??? Nu mai pot..din orice imi vine sa plang..vreau sa treaca sa-i vad pe toti bine

  66. Raluca says:

    Buna ,
    Simt nevoia sa ma descarc si sa cer un sfat celor care doresc sa-mi raspunda , cu multumiri anticipate
    Am ajuns intr-o situatie extrem de dificila , dupa 10 ani de munca am pierdut totul si suntem disperati atat eu cat si sotul meu nu stim ce sa mai facem . Va rog sa-mi spuneti daca ceea ce voi scrie este ghinion sau blestem sau ce poate fi pentru ca nu putem sa ne explicam cum am ajuns in aceasta situatie si de ce.
    Suntem casatoriti de 11 ani , ghinionul nostru a inceput dupa aprox 3 ani cand a decedat bunica mea , tinea la mine insa cineva apropiat din familie a facut ceva smecherii si a luat casa , acolo am pierdut unica avere pe care o putean avea , ne-am resemnat dar ghinionul avea sa continue , Dupa cateva luni am pierdut o suma mare de bani , am fost inselati de un excroc pe care nu l-am mai prins nici cu politia . Mai incolo am achizitionat o casa prin credit bancar insa ratele au urcat ametitor in moneda exotica si nu am mai avut posibilitatea de a le achita . Ne-am pierdut casa si un teren care le-a luat banca , dupa 6 ani de plata a ratelor uriase , timp in care am facut sacrificii enorme pentru a plati si cu toate acestea am pierdut . Acum 2 ani ne-a fost spart un garaj si ne-au furat bunuri de valoare . In urma cu un an am avut un accident , aveam doua masini si a intrat un tir in noi , au fost amebele lovite foarte tare , am scapat cu viata dar nu am fost despagubiti , accidentul a fost in strainatate iar autoritatile nu au facut nimic sa ne ajute , am avut o paguba enorma . Dupa 3 luni de la accident am avut un alt necaz , cand am ajuns acasa am avut o inundatie provocata de o conducta sparta care ne-a distrus tot inclusiv electronice , plafon picat , etc , paguba foarte mare . Si cel mai grav , recent ne-am cumparat o masina de care ne-am bucurat doar 4 zile fiind confiscata de politie pentru ca era furata de cel care ne-a vandut-o , in acea masina erau aproape toti banii nostrii pentru ca urma sa ne folosim de ea pentru a produce bani , trebuia sa plecam in strainatate , acum am ramas cu mai nimic , nu stim ce sa mai facem , oricat am castiga pierdem dublu sau chiar mai mult . La preot nu am fost dar cineva mi-a spus ca nu poate fi un lucru curat , ni se intampla prea multe nenorociri. Mentionez ca toti banii facuti in acesti 10 ani au fost munciti cu greu , nu i-am castigat la loto nici nu i-am furat .

  67. Alex says:

    Buna,
    Am intrat din intaplare pe acest site,acum vad ca suntem multi cu probleme,si poate ne ajuta sa ne descarcam sufletul in public,eu cel putin asa sper.
    Am 41 ani din care am trait cu sotia mea 17 ani fericiti as zice eu,acum 2 ani am pierdut un job destul de bine platit,am stat acasa vreo 7 luni,m-am angajat in sfarsit dar anul trecut mi-am pierdut slujba,m-am apucat sa beau alcool si de acolo au inceput problemele,m-a parasit,eu am intrat in depresie am baut 2 saptamani non stop pana cand familia m-a luat pe sus si m-au dus la un spital de pshiatrie.
    Am stat acolo 2 saptamani si am iesit chiar inainte de craciun cu 2 zile,sarbatorile le-am petrecut singur,imi lipsesc fetele enorm,nu stiu daca mai am sanse sa fim din nou impreuna,stiu doar ca medicamentele prescrise( xanax) ma mai ajuta sa traiesc pe lumea asta !
    E greu sa pui deoparte 17 ani din viata si sa incepi de la zero,pentru mine cel putin acum m-i se pare imposibil,i-mi iubesc si acum familia,nu reusesc sa trec de aceste momente.Doctorii iti dau pastile si gata in rest descurca-te cum poti. E drept,nici nu am posibilitati materiale de a plati un specialist in acest domeniu.
    Orice sfat sau vorba buna e binevenita,adresa mea de email este: miklos.alex@yahoo.com

  68. iuby72 says:

    Am ramas vaduva la 36 ani. Sotul meu a murit in bratele mele acasa la 41 de ani, a facut imfarct miocardic. Sunt ingenuncheata de durere, ne-am iubit enorm si am fost atat de fericiti. Ne-am avut unul pe altul si atat. Simt ca viata mea nu mai are un rost fara el. Toate planurile noastre s-au naruit. Merg zilnic la cimitir, plang foarte des, si ica astept sa vina acasa, sa ma sune …

    1. Alex says:

      E foarte greu sa-ti pierzi pe cineva drag…eu l-am pierdut pe tatal meu acum 4 ani,inca si acum mi-e dor de el si plang uneori de dorul lui.Ce pot sa-ti recomand,sa te duci la un doctor de specialitate,faci un tratament cu antidepresive,apoi sa incepi viata de la inceput……va fi greu,dar trebuie sa treci peste aceste momente grele din viata.
      Daca crezi ca te ajuta,scrie-mi pe adresa de email,si iti mai povestesc cum poti sa treci mai usor peste toate.

      1. Svetlana says:

        Acum 7 ani în urmă mi-am pierdut fratele mai mic care avea doar 17 ani şi jumătate. În acele clipe de înmormîntare eram în şoc şi nu realizam ce s-a întîmplat mă uitam la toţi din jur cu lacrimi în ochi şi mă întrebam de ce, de ce doamne? Cînd intram în cameră şi o auzeam pe mama eşiam îndată nu rezistam să o aud plîngînd. Cînd se ducea lumea şi nu mai era nimeni intram să stau cu el. Îl mîngîiam şi vorbeam cu el parcă n-ar fi fost fără suflare dar lacrimile nu conteneau să se oprească în adîncul sufletului înţelegeam că nu o să-l mai revăd niciodată zîmbind. Apoi la un moment dat mi-am adus aminte cuvintele lui (el învăţînd la şcola militară mereu îmi spunea că mama şi sora unui soldat trebuie să fie tare) mama şi sora unui soldat trebuie să fie tare.Din acel moment am încetat să plîng. Atît timp cît a durat ritualul eu nu am mai plîns daor tăceam şi priveam în ochii oamenilor şi mă întrebam în gînd de ce, de ce anume el? Apoi am relizat că nu mai este şi mi-e greu să trăiesc eu doar îl iubesc atît de mult, dorul mă înebunea, plîngeam să nu mă vadă nimeni, ascundeam durerea, încercam să nu-i fac pe cei din jur trişti cu durerea din sufletul meu, mă rănea orice discuţie despre fratele meu, orice întrebare în privinţa lui deoarece lumea era curioasă ce s-a întîmplat, cine l-a omorît, simţeam trădare din partea unor prieteni şi rude. S-a dus parcă nici nu ar fi fost şi am înţeles că îmi este greu să trăiesc fără el şi acuma sper ca o să-l mai revăd. Cine spune că cu timpul toate rănile sufleteşti se lecuiesc se înşeală. Timpul face să realizăzi că nu poţi face nimic ca să mai revezi persoanele dragi care nu mai sunt cu noi şi trebuie să te bucuri de orice clipă fericită pe care ţi-o oferă viaţa. Eu nu cred că fratele meu şi-ar fi dorit ca în fiecare zi eu să am lacrimi în ochi de aceea mi-am zis că eu trebuie să fiu fericită pentru că el ar fi fost fericit văzînd că eu sunt fericită şi pentru dragii mei părinţi trebuie să fiu fericită. Încerc în fiecare zi să fiu mai bună, mai amabilă chiar şi atunci cînd cineva mă ofenseză sau mă trădează sau mă supără eu sunt prima care voi vorbi politicos, îmi voi cere scuze bucurîndu-mă de orice clipă care mi-o oferă viaţa şi că aceşti oameni mă încojoară.
        Da nu zic că nu sunt zile cînd plîng de dorul lui dar o fac să nu ma vadă nimeni şi pot să zic că viaţa nu o poţi lua de la început doar că tu o poţi face mai frumoasă iubindu-i pe cei din jur cu adevărat.
        Astfel mă simnt fericită şi iubită şi îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi l-a dăruit pe soţul meu în viaţa mea şi le-a dat părinţilor şi mie putere şi dragoste să trecem fără ură faţă de cei din jur în acele clipe de durere din viaţa noastră.

        l

    2. Iubi says:

      Si eu sunt in aceeasi situatie,cu o luna in urma mi-à murit sotul in varsta de 44 ani,eu am 37,am fost imppreuna 7 ani,à facut infarct,pt mine e un soc,toata lumea spune sa fiu puternica,dar cum ?eram f fericiti,l-am intalnit dupa o casatorie esuata cu un om rau,nu credeam ça e possibil sa fiu atat de fericita si sa intalnesc un om asa de bun,si dintr-o data totul s-a sfarsit,nu pot sa cred ça nu mai e,nu stiu cum sa traiesc fara el,ma intreb de ce s-a intamplat asta,de ce nu am fost la un doctor,dar nu parea sa aiba nimic,traiesc pt copilul meu asta ma obliga,dar nu pot intelege de ce viata à Fost atat de ne dreapta cu noi,aveam atatea planuri,atatea vise,si totul s-à naruit,de ce?

  69. Alexandru says:

    Intai, am pierdut-o pe mama, a murit cand aveam 5 ani. Apoi, la 21 de ani, a murit si tata. 8 ani mai tarziu, am pierdut casa, cea care imi ramasese de la parinti si care era singurul meu acoperis.. Nu am reusit sa termin nici facultatea. Am ramas si cu doua credite care inseamna doua treimi din salariu… Sunt practic, pe drumuri. In cateva zile se vor duce si ultimii bani din portofel. Nu mai am putere sa ma ridic, mereu tind sa cred ca am fost blestemat. La 29 de ani, cand oamenii normali incep o viata si-si fac o familie, pentru mine se termina totul.

    1. iuby72 says:

      Pierderea unei fiinte dragi e o trauma imensa. Si despartirile sunt dureroase nu contest asta. Dar sa iti moara o fiinta draga e crunt. Si eu incerc sa ma adun, pe zi ce trece e mai greu si mai greu. Trebuie sa fac fata tuturor incercarilor, sa gandesc pentru 2 sa actionez pentru 2. Acum mai trebuie sa inghit si toate toanele soacrei mele, asta in contextul in care, cat timp a trait sotul meu, ei nu tineau legatura. Si acum se da de ceasul mortii ca i-a murit copilul. Tatal sotului meu a murit, cand el avea 6 ani, ea s-a recasatorit, si a avut parte de un sot violent, atat cu ea cat si cu copilul. A intors spatele propriului copil, si relatia lor a fost mereu una foarte tensionata. Si acum joaca rolul celei mai bune mame………… Nu stiu cum indura Dumnezeu toate astea…….. si vorba ta, eu la 36 de ani, simt ca toate se termina aici!

  70. flori says:

    Buna,credeti ca o pot lua de la zero?Acum doua luni mi-a murit si sotul de 45 ani si fetita de 14 ani.Nu dorm decat cu medicamente puternice vorbesc cu ei prin casa ca si cum sunt vii si mai ales nu pot accepta ca un nemernic a putut sa imi omoare intr-un accident soarele si lumina vietii mele.Nu vreau sa mai traiesc dar ce pot face decat sa trec prin viata invizibila!Credeti ca mai poate exista suparare( daca se poate numi asa ) decat a mea?

    1. iuby72 says:

      Draga Flori, sunt alaturi de tine. Durere mai mare nu exista, si eu mi-am pierdut sotul acum o luna de zile. Imi este din ce in ce mai greu, mi-e atat de dor de el si imi lipseste……. In fiecare zi ma incurajez, ca viata merge mai departe, si trebuie sa traim cu durerea asta in suflet. Dumnezeu sa iti dea putere. Si eu ii simt lipsa fizic, in casa, in rest parca ar fi acolo. Am poze cu el, vorbesc cu el, il sarut dimineata si seara…. Cu dormitul, nu pot nici macar cu somnifere. Ma rog la Dumnezeu sa imi dea putere, sa pot indeplini toate visele si proiectele avute impreuna. Mi-am facut un tel din asta.

    2. Costin says:

      Buna, eu mi-am pierdut tatal in urma cu cateva saptamani. O buna prietena mi-a recomandat filmuletul acesta. Si cred ca ajuta. Cel putin pe mine ma ajuta sa trec in faza de acceptare. https://www.youtube.com/watch?v=ckHAe1CtgyY

  71. pianista says:

    În 2012…mi-a murit bunicul fix înainte de un recital de pian pe care trebuia să îl dau și pentru care numai eu știu cât am muncit. Am cântat mediocru. Apoi mi-am picat admiterea, după ce am aflat că cel mai bun prieten al meu a intrat la casa de nebuni. Lucrurile s-au mai liniștit…dar părinții mei au început să sărăcească și mai mult. Nu am fost la facultate un an. Acum sunt la o facultate care nu îmi aduce aproape nicio satisfacție. În iunie trebuie să cânt pentru un concertist ca să îi arat că merit să fiu promovată de el și pur și simplu las lucrurile de pe o zi pe alta pentru că îmi este teamă din nou de eșec. De un an și jumătate parcă nu mai sunt eu însămi. Am avut și probleme cu atacurile de panică însă le-am rezolvat…din când în când mai devin anxioasă dar sunt pe linia de plutire. Am fost olimpică la multe materii, am luat premii și mi-am trăit și viața la maxim până în clipa în care am simțit cum cariera mea se duce pe apa sâmbetei. Aș vrea să fac ceva, dar nu știu cum să o fac. Dacă mă distrez, mă apucă o stare de anxietate și de vinovăție și dau vina pe mine că nu sunt acasă să studiez… practic sunt aproape moartă pe interior. Muzica clasică este tot ce am și va fi cu mine până în momentul în care am să mor și chiar și după moarte. Doar eu știu cât am luptat ca să cânt la pian și câte lovituri emoționale și fizice am primit doar ca să câștig acest drept deoarece părinții mei doreau cu orice preț să nu devin artistă, ci ceva într-un domeniu mai bine plătit.
    Când citesc problemele altor oameni, ale mele mi se par banale, dar am simțit nevoia să mă descarc.
    P.S. Preludiul de Chopin l-am ascultat extraordinar de mult când a murit bunicul meu și este singura piesă la pian pe care nu pot să o cânt…am un blocaj de fiecare dată când văd partitura.

  72. crina says:

    Buna ziua!
    Dupa ce am citit postarile de mai sus,reiese ca fiecare dintre dumneavoastra ati trecut printr-o experienta extrem de dura.Doliul este un lucru cumplit,cel mai terifiant lucru din viata oricui care pierde un suflet drag.Si eu am trecut prin momente grele atunci cand am pierdut mai multe rude apropiate si, analizand un pic in trecut imi dau seama,din punctul meu de vedere ca, indiferent de cat timp a trecut de la moartea cuiva, persoanele pierdute pentru sufletul meu, exista pentru eternitate, sunt constienta ca in plan fizic nu mai sunt dar ele traiesc intr-o alta dimensiune, intr-un alt spatiu decat al lumii in care existam .Imi place sa cred ca cei plecati dintre noi si-au gasit pacea si linistea sufleteasca.Cat despre noi, cei indoliati sufleteste, numai timpul ne alina suferinta pentru pierderile sufletesti. Atata timp cat acceptam pierderea, ne eliberam si din stransoarea durerii, nu definitiv dar atat cat sa dam voie amintirilor frumoase sa ia locul pierderii insuportabile.In memoria unei persoane pierdute, putem ajunge sa-i ajutam pe altii care au nevoie de noi si zic asta nu neaparat referindu-ma la ajutor material cat si la sustinerea morala.Referitor la propria-mi experienta vis-a -vis de acceptarea plecarii unei persoane dragi din viata mea: iau o amintire frumoasa,dintr-un sertar al memoriei mele, cu persoana pierduta si o retraiesc…insa accept faptul ca nu mai este, asta ma face sa cred ca persoana respectiva traieste datorita trezirii la viata a acelei amintiri, la mine functioneaza de minune si intotdeauna am senzatia ca acea persoana este undeva departe si intr-o buna zi o voi revedea.Sperand la revederea cu persoanele dragi care nu mai sunt, imi da un sentiment de incurajare, de optimism, de speranta ca intr-o buna zi ne vom reintalni.
    Imi aduc aminte ca in anul 2009, in luna mai l-am pierdut pe bunicul meu, din partea mamei pe care nu-l mai vazusem de 7 ani.Am ajuns la inmormantare cu familia, dupa o distanta de aproximativ 615 km.Dupa inmormantare,am facut o plimbare la raul din comuna cu fratele meu si dorindu-mi sa iau o particica din locul respectiv,m-am aplecat si am cules o piatra alba de pe malul raului pe care am pus-o in buzunarul hainei.Cand am ajuns acasa, am luat o sticluta cu oja si am scris pe piatra alba: buni,mai 2009.De cate ori tin piatra in mana,il simt mai aproape pe bunicul meu. Bunica s-a stins anul acesta, in luna ianuarie.Vrand sa o pastrez vesnic in memorie asa cum era, am vazut-o cu 3 saptamani inainte de a parasi lumea asta pentru a-mi lua ramas-bun de la ea iar la inmormantare am refuzat sa merg, pur si simplu din teama de a nu intra in depresie.Mi-am dat seama ca neparticipand la inmormantarea bunicii o sa sufar mai putin,recunosc-nici nu mai suport inmormantarile, imi consum energia si imi e foarte greu sa-mi revin dupa astfel de evenimente.Poate e un act egoist insa mie mi-a facut bine ca am procedat asa pentru ca nu am vazut-o nici pe mama plangandu-si propria mama….e destul de dureros dar timpul imi va mai atenua suferinta.

  73. leu ionut alexandru says:

    Buna ziua Raluca.Ma numesc Ionut si vreau sa te ajut ca sa ti rezolvi problemele.Pt detalii adresa mea de mail e leuionutalexandru@yahoo.com

  74. Tristul ... says:

    Buna tuturor !
    De curand m-am despartit si eu de prietena mea dupa o relatie de 3 ani de zile, pot sa spun ca imi este foarte greu mai ales ca ma simt atat de singur, nu mai am prieteni cu care sa vorbesc si sa imi inteleaga durerea ce o port imi mine , la parintii mei nu pot sa apelez caci sunt si ei bolnavi si nu vreau sa ii mai impovarez si eu cu problema mea … este foarte dureros sa nu ai cu cine vorbi sa primesti un sfat o incurajare ceva … dar trebuie sa fiu puternic si cu Dumnezeu sa merg inainte ! Doamne ajuta la toata lumea care trece prin durerea despartiri de persoana iubita sau mai rau :((

    1. Otilia says:

      Mi-e foarte greu incep prin a spune ca fratele a disparut acum 4 luni si de atunci nu mai stiu nimic de el…. toate formalitatiile care se fac in cazul disparitiei s-au facut gen dat la ziar la stiri poze pe stalpi dat la politie prin interpol si etc… si nimic in aceste 4 luni de zile de cand traiesc doar cu aceste 2 cuvinte NU STIU e cumplit de greu la ce ma refer cand spun asta eu nu pot sa cred ca e mort eu nu pot sa cred ca e in viata eu ceva ce nu stiu NU POT CREDE dar gandul cum se zice e arma letala care incetul cu incetul distruge omul chiar daca imi traiesc viata zi de zi si mi-o voi trai pana cand mi-e scris sa numai fiu , fac diferite activitati gen ies cu prieteni merg la plimbare merg la un film sau stiu eu ce as mai face sau daca as face orice alta activitate si daca as trai oricare situatie gandul e mereu in mintea mea gandul la el , timpul se scurge in fiecare zi cateodata mi se pare ca nu stiu cand au trecut 4 luni cateodata nu pot realiza ca ce traiesc e adevart si am impresia ca comunic cu el doar prin imaginatia mea ca nu accept faptu si nu pot crede ca numai stiu de el nimic cateodata refuz sa fac anumite lucruri pt ca nu ma simt bine si nu am chef pt ca ma gandesc la el imuna nu am cum sa fiu involuntar ce face parte din familie te afecteaza oricat ai fi de tare nu stiu daca ma crede-ti dar am momente in care as prefera sa stiu ca e mort poate par absurda dar in disperarea de a afla ceva ajungi sa te resemneze si sa te linisteasca chiar si daca ai stii ca e mort DAR STII CEVA! suferi ca e mort te resemnezi treci peste chiar si moartea e un lucru firesc si de asta nu scapa nime si trebuie sa fim realisti dar eu va zic e mult mai cumplit si dureros sa nu stii nimic cateodata ai stari in care nu-ti mai pasa de nimic din jurul tau cand vezi cat de neputincios e omul in situatia cum e a mea as vrea sa va rog sa imi da-ti o parere eu va multumesc mult Nici o zi nu ma pot desface din lanturile lumii , nici o clipa nu ma pot bucura de traiul meu , viata m-a invatat multe , dar randuielile lumii si a vietzii nu am ajuns sa le pot intelege . Imi vine sa urlu foarte rar disperarea umana duce la aflarea unor mari adevaruri. Cea mai ucigătoare otravă este lacrima pură. Crucile nu sunt decât nişte pansamente pe faţa pământului. Obişnuita să-mi strâng durerea în palme, îmi curge esenţa durerilor si prin urmare numai pot visa sau spera.
      Fiecare copil este un artist , problema e sa poata ramane artist cand ajunge la maturitate.Bunele instincte de obicei, va spun ceea ce sa faceti cu mult inainte de a va da seama Apai chiar DORUL E GREU“Se zice ca timpul trece. Timpul nu trece niciodata. Noi trecem prin timp.”“Ranile le vindecam, dar cicatricele cresc impreuna cu noi.’ Chiar daca ma imbrac frumos , chiar daca ma machiez , chiar daca manc bunatati , chiar daca stau pe terasa, chiar daca ies cu prietenii, chiar daca ma plimb cu bicicleta, , chiar daca nu pot dormi noaptea ,chiar daca as face orice alt lucru si as trai oricare alta situatie SUFERINTA E IN SUFLET ! pe ea nu o pot alunga orice as face “Omul nu e cum s-arata, ci cum simte.” Dor de tine frate Ciudata e VIATA tu frate imi zambesti din fotografie iar eu vars lacrimi nestiind unde esti DAR CRUCEA TREBUIE DUSA.Si eu o duc chiar daca as suferii toata viata nu-mi pare rau pot spune ca am trait :)) (mai am o mica doza de umor ) pt a putea sa merg mai departe ca cum e vorba OAMENII TRISTI RAD CEL MAI MULT e adevarat . Foaie verde pui de nuc vai de mine mult dor duc …. Ziua dor si noaptea dor nu ma lasa nici sa mor ….. pentru tine fratior ….Dorule arda-te focu tot la mine iti afli locu……. Dute dor cu lunile nu-mi mai amari zilele……. asa ca oameni buni va zic eu din experienta incerca-ti sa fiti buni cu toata lumea din jurul vostru si cu familia ca viata e imprevizibila .

      1. Costin says:

        Nu stiu cu ce cuvinte as putea sa te incurajez, insa incearca sa iti pastrezi un pic de speranta. Sper sa iti regasesti linistea si sa fii fericita iar fratiorul tau sa reapara in viata ta. Sau macar sa aflii ce s-a intamplat cu el, si sa te poti resemna. Dumnezeu sa te binecuvanteze.

  75. Costin says:

    In urma cu 3 saptamani mi-am pierdut tatal. Totul s-a derulat extrem de rapid. La inceputul lunii trecute a suferit un accident vascular. A fost internat in spital si am fost alaturi de el in fiecare zi.
    In primele 5 zile dadea semne ca se reface, si era pe drumul cel bun.
    Putea sa mearga cu greu, avea dificultati de vorbire, insa speram din toata inima sa se refaca.
    Il intrebam mereu – te faci bine ? Iar el ne spunea ca incearca.
    Insa a mai suferit si alt accident vascular in spital, care l-a secat de orice forta, ramanand paralizat complet, intr-o stare de somnolenta din care cu greu se trezea si abia intelegeam cand vorbea. Am reusit sa o aduc pe sora mea care munceste in strainatate sa il vada. A plans cand a vazut-o.
    Eram totusi optimisti ca isi va reveni, deoarece incepea sa raspunda mai bine la stimuli, ramanand mai mult timp treaz si vorbind cu noi,
    Am incercat sa il mutam din spitalul Judetean Ploiesti, un spital prost dotat, cu niste conditii insalubre si inumane, in care pacientii in stare de coma sunt tinuti in salon si nu la terapie intensiva, fara aer conditionat intr-o canicula greu de suportat si pentru un om sanatos, un spital in care a trebuit sa ii miluim pe toti ingrosandu-le buzunarele, un spital in care o parte din medicatie trebuie cumparata de pacient.
    In toata aceasta perioada s-au schimvat 3 doctori, primul doctor intrand in concediu dupa 5 zile, fiind pe mana medicilor de garda alte trei zile, apoi alt doctor preluaindu-l.
    Si in tot acest timp cand starea lui se agrava, trebuia sa tragem noi de doctori pentru a il consulta, deoarece ei fiind proaspat instalati de garda si necunoscand cazul considerau ca asa se prezinta pacientul, urmeaza medicatia din fisa si e ok.
    A murit dupa doua saptamani in spital.
    Era un om puternic, de 55 ani, un stalp al familiei, ce nu avusese probleme de sanatate grave in trecut.
    Asadar probabil a murit cu zile datorita poastei ingrijiri. Sau boala a fost necrutatoare pentru el. Asta numai Dumnezeu o stie.
    In prima faza am fost destul de puternic, fiind un sprijin pentru cei din jur, ocupandu-ma de funeralii, casa, acte, etc.
    Sufeream pierderea insa nu o percepeam foarte puternica deoarece eram prea ocupat cu toate lucrurile astea, neavand timp sa respir.
    Apoi am intrat in faza negarii, nu imi venea sa cred ca tocmai mi-am pierdut tatal, persoana ce mi-a dat viata. Il asteptam sa vina acasa. Sau asteptam sa ma trezesc dintr-un vis urat.
    Acum ma aflu intr-o stare de depresie tristete si insomnie, noaptea ma gandesc la el si plang, sufletul fiindu-mi sfasiat de durere. Sau un amestec de stari – negare cu tristete, control partial, acceptare, apoi o reiau de la capat intr-o invalmaseala de emotii.
    Durere amplificata poate si de despartirea de prietena mea, dupa o relatie de aproape 4 ani deoarece in tot acest timp nu mi-a fost alaturi, ci rece, micile certuri intre noi si dispute de orgolii au fost mai puternice se pare pentru ea, si a preferat sa se ocupe de problemele ei, stand cu parintii , il loc sa fie langa mine, sa ma incurajeze, sa fie un sprijin. De aceea am decis sa ne despartim.
    Insa parca nici nu simt durerea despartirii de ea, cu toate ca inca o iubesc, durerea pierderii tatalui acopera tot.
    Incerc sa accept pierderea, am incercat sa evadez, sa ma distrez, sa merg la pescuit, sa ies cu bicicleta, film, munte, etc, insa nu prea au efect lucrurile acestea.
    Pe moment functioneaza, apoi depresia se reinstaleaza. Si simt ca pe zi ce trece nu mai am chef de nimic, nu ma mai motiveaza mare lucru, am renuntat la unele obiceiuri bune, le-am recapatat pe cele vechi ( fumat – tocmai ma lasasem de cateva luni ),
    Imi repet in minte mereu ca poate e mai bine asa decat sa fi ramas toata viata paralizat – nu ar fi vrut asta, el fiind un om activ, puternic.
    Si sper sa prind eu putere, si sa il fac mandru de acolo de sus de unde e acum, de mine.
    A murit zambind, el si pe patul de spital glumea, si cred ca nu ii era frica de moarte in nici o clipa.
    Il voi iubi mereu si ma voi gandi la el.

    1. maya says:

      din intimplare am intrat pe acest site si cu durere in suflet am citit atitea povesti de viata.nici eu nu o am mai buna,sint disperata si nu mai stiu ce sa fac…n am servici,cu copii nu ma inteleg,sint la a doua casatorie si lucrurile nu sint cum ar trebui sa fie…sincer ma simt ca la un sfirsit de drum si nu mai pot,incotro s o iau …

  76. Victor says:

    Nu stiu cat de bine functioneaza etapele mentionate mai sus…la pierderile cu adevarat consistente (de exemplu in 2010 eu amtrecut printr-o perioada de “ruinare” Nici nu va puteti imagina majoritatea dintre voi cum este sa ajungi de la statutul de om serios, cu firma, bine “cotat” social, cu o sotie pe care o iubesti, parinti, viata relativ grea, cu munca multa dar frumoasa, prospera si cu unele concedii pe masura si multe planuri frumoase de viitor la statutul de om singur si cu statut incert si trecut de 45 de ani. Practic realizezi ca ” visul frumos s-a terminat” si ajungi incarcerat intr-un taxiu pe locul soferului, nu de alta dar bancile ti-au poprit conturile, succesiunile, partajul, procesele te costa de te rup, si doar in acerl job poti obtine bani cash. Sunt norocos ca odata candva am fost si taximetrist….asta m-a salvat de la moarte prin deshidratare… castigi doar cat sa traiesti. Lucrezi la rupere ca si asa nu-ti arde de dormit. Intratul in pat e ca si cum te-ai baga intr-un mormant. Mai ales in noua ta locuinta si cu noii tai vecini. Singurul companion- o pisica- te face adeea mai responsabil decat iti vine sa fii…restul e tacere…peste asa ceva nu treci. Ramai afectat psihic si in continare te va mentine ” la sol” situatia materiala si lipsa unui loc de munca. Ca sa-ti faci alt SRL nu-ti mai arde…Cam asta patesc cai care pierd dintr-o data toata famiia. Sau mai pe rand (ca mine) in decurs de cateva luni. Desigur, cu astfel de ocazii te parasesc si prietenii, definitiv. Exceptieprietenii care nu cuvanta: Caine, pisica, paianjen, musca, etc.

    1. Lorena says:

      Da, recunosc toate etapele descrise, dar când cred că, în sfârşit, am reuşit să îmi revin, cad din nou în depresie. Au trecut 14 ani de când mi-am pierdut iubirea vieţii mele, dar nu pot să-l uit. Toţi m-au încuraj că timpul le vindecă pe toate. În cazul meu n-a funcţionat. M-am străduit din răsputeri să uit, să-mi refac viaţa şi la suprafaţă am reuşit, dar în adâncul sufletului nu. Simt un gol imens pe care nu-l mai poate nimeni umple. Nu pot să-mi mai deschid inima pentru nimeni. N-a trecut o zi în 14 ani în care să nu mă gândesc la el, la clipele minunate petrecute împreună. Seara mă culc sperând ca măcar în vis să-l pot vedea, să fim împreună. În aceşti ani am încercat mereu să mă consolez cu ideea că voi întâlni pe cineva cărui să-i ofer din nou iubirea mea. Dar acum deja mi-am pierdut speranţa. Probabil că asta mi-a fost soarta şi nu mă pot opune. Sper că soarta a fost mai darnică cu alţii.

  77. Bosancianu catalin says:

    Povestea mea am 33 de ani si am avut o viata fericita pana pe 31 august cand am avut un acident cu masina si lam pierdut pe fiul meu de 1 an si 3 luni sotia a stat in coma 9 zile era sa o pierd si pe ea mai traiesc datorita ca ea mai è vie altfel nu mai vreau sa traiesc ea acum e bine dat sufera foarte mult .. Am fost acasa in vacanta toti trei lui fiul meu ia placut foarte mult acasa la noi la tara animale totu dupa care am plecat inapoi acasa in Italia si pe drum am avut acidentu cu o ora de acident ai multumeam lui Dumnezeu pentru tot ce am si dupa o ora sa antamplat acidentu sufar foarte tare dupa fiul nostru viata nu mai are nici un rost deoarce am pierdut baiatu cel mai frumos lucru din viata noastra si nu pot sa trec peste asta as vrea sa mor cât mai repede viața nu mai are nici un rost .. Nu mai doresc nimic de la viata cand prind momentu termin

  78. ionut says:

    Buna da am trecut printr-o perioada de aproape 2 ani de zile…spun eu Fabrica unde lucram ca si vopsitor a intrat in insolventa dar totusi mergeam la nunti si botezuri ca DJ apoi dupa 4 luni..a inceput totul sa ia o intorsatura total neasteptata m-am despartit de prietena mea dupa 5 ani de cand eram impreuna o zi normala “un telefon“ eram impreuna cine va imi spusese la telefon ca ea sa-r fi sarutat cu cineva la servici si cine a sunat era un prieten bun si cu credinta totala in el prima intrebare pusa ei era langa mine a zis ca nu e adevarat plecand in cealalta camera eu dupa ea mai intreb inca de 2 ori apoi am observat ca ia dat lacrimile si mi-a cerut iertare ca a fost o scapare
    eu puternic am spus nu te rog ia-ti bagajele si afara…fara nici o insulta jignire sau violenta doar cu stapanire de caracter ea a spus ca nu are unde sa le bage am spus cu calm stai linistita ca iti dau eu 2,3 genti mari sa le cari…am fumat in bucatarie ea a adunat tot si …a plecat ultima oara acuma 2 ani am vazuto cand pleca in spatele blocului cu o nepoata de a ei in 5 ani nu a facut asa ceva i-am oferit tot nu va puteti imagina a fost cu mine de 4 ori in Italia nu am puso sa cheltuie 1 euro am platit eu chirie si mancare
    am spus bani tai sa ii avem acasa cand plecam dar ea era prea zgarcita aia nu a fost o problema dar sa revenim cred ca nu avea sau asa a considerat ea ca nu are un viitor cu mine dupa 5 ani “4 luni“fara munca nu sa terminat pamantul!ajuta-ma si iubeste-ma cand imi este rau “ca si eu am fost langa ea cand era sa pateasca multe din cauza pastilelor de slabit arata foarte bine dar vruia mai mult …nu mai spun“ dar ea devenise prea lacoma da nu ma afectat deloc plecarea ei nu am baut alcool nu am facut petrecere si nici suparat nu am stat m-am autocontrolat calm zambind totul era bine apoi dupa cam 6 luni am lucrat la un club 3 luni in care nu au platit angajatii si 3 luni din nou pierdute fratii au plecat la Mama in italia eu nu am putut pentru ca nu e de lucru pentru toti “surpriza“ am ramas fara 1 leu am mai fost la evenimente zile onomastice botezuri nunti pe bani mai putini ca sa pot trai …nu faceam fata taxelor singur pentru ca ei cand au plecat m-au lasat “cu fundul in balta“ am vorbit cu ei cu un oarecare sprijin financiar nici vorba de asa ceva…si ei castigau putin ca nu era de lucru…dar se descurcau erau 4 persoane eu singur…cum am putut m-am zbatut sa supravietuiesc am ramas fara nimica iubita nu fratii nu mama nu tata in spital iese peste o luna el sta in chirie…nu nici nu indrasnesc sa ii spun pentru ca parintii sunt divortati ce ramane de facut? mama nu tata nu fratii nu iubita nu prietenii cand le-am cerut ajutor “nu au niciunul“ dar cand am avut eu a fost bine…ce ramane de facut 2 luni pana trece iarna? unde? ce fac? sunt tare de caracter dar :) cand toti te lasa…incerci sa iti iei inima in dinti si viata in maini sa continui…oare cat mai pot rezista? cand totul se prabuseste in urma ta si nimeni nu te ajuta?

  79. neli says:

    si eu trec prin despartirea de tatal fiului meu de 1 luna nascut,si-a adus pe alta in patul nostru chiar de ziua mea si am ramas singura fara bani cu un bebe in brate cine credeti k ma poate ajuta cu un sfat va rog scrietimi pe email nelli-furtado_2006@yahoo.com nu stiu c sa mai zic sunt intro mare depresie nu accept adevarul si cred k ma voi impaka cu el dupa toate intamplate insa el nu da nici un semn de impkre am nevoie de un psiholod sau o pritena