Introdu e-mail-ul și te voi învăța, printr-un mini curs de 8 lecții, cum să îți descoperi vocația!
*Prin abonarea la newsletter îți exprimi acordul de a folosi datele tale pentru a putea comunica cu tine și accepți termenii și condițiile noastre. Informațiile tale nu vor fi niciodată distribuite unor terți.
articol
Cum să îți duci relația de la afacere proastă la iubire

Acum ceva timp am lucrat cu un cuplu care avea mari dificultăţi în relaţie. Vorbeau despre despărţire după 3 ani de relaţie şi m-au căutat ca una din ultimele măsuri de a salva relaţia.

Există relaţii care au nevoie doar de foarte puţin pentru a trece de la nefericire şi un soi de duşmănie la fericire, împlinire şi iubire reală din simplul motiv că iubirea e tot timpul acolo doar că e acoperită de mizerie care trebuie curăţată.

De asemenea, există relaţii care nu au niciun viitor şi să insişti să continui acel gen de relaţie e ca şi când ai bate un cal mort ca să se ridice şi să o ia la galop.

Din fericire, în cazul despre care vreau să îţi vorbesc azi, problema nu era lipsa iubirii sau valorile diferite – care de obicei despart cuplurile –, ci era o lipsă de înţelegere a legilor după care funcţionează relaţiile de cuplu.

Despre asta vreau să vorbim azi şi înainte să vorbim despre câteva legi pentru o relaţie de cuplu extraordinară, vreau să îţi dau câteva indicii despre cum arată o relaţie de cuplu care poate fi salvată.

Există două mari trăsături ale relaţiilor ce pot fi salvate şi care pot să devină relaţii minunate de iubire şi împlinire pentru ambii parteneri.

Condițiile pentru ca o relație cu probleme să fie transformată:

  1. Ambii parteneri să aibă un interes la fel de mare în a face orice e nevoie pentru a găsi soluții;
  1. Ambii parteneri să fie dispuși să facă munca de dezvoltare personală necesară pentru a deveni oameni mai buni, aflați pe drumul firesc al evoluției; 

Momentul în care m-am aşezat la masă cu cei doi am observat în comunicarea dintre ei câteva simptome:

- comunicarea dintre ei era un fel de lătrat, nu vorbit în sensul de dialog între doi oameni. Frustrările personale faţă de partener erau atât de mari încât aproape orice era un motiv să faci un reproş celuilalt, o respingere a ideilor, a gândurilor, a părerilor pe care partenerul le are;

- când i-am obligat să vorbească pe rând şi să se asculte în mod autentic unul pe altul, cel care asculta avea gâtul umflat pentru că aştepta să scuipe 1000 de gânduri despre cât de mult greşeşte celălalt în orice spune, ceea ce înseamnă că ei nu se ascultau, ci îşi aşteptau rândul la vorbit, ignorând aproape total mesajul de la partener;

- am observat duşmănie între doi oameni care se iubeau. Doar că iubirea era acum foarte departe de ei. În iubire – aşa cum vom afla imediat – esenţa este dăruirea, iar oamenii din faţa mea nu o aveau şi nu puteau să mai dăruiască nimic. Erau goi pe dinăuntru şi voiau să ia cu disperare de la celălalt. Ce poţi lua însă dintr-un sac gol?

Cele 3 etape ale unei relații – de la afacere proastă la iubire

Etapa 1 – o afacere proastă

În etapa 1, de cele mai multe ori, relaţia de cuplu este o afacere proastă. Doi oameni cu o istorie diferită încep să relaţioneze – fiecare cu convingerile lui, cu experienţele lui, cu prejudecăţile lui, cu emoţiile lui.

Și cel mai important lucru, fiecare cu NEVOILE lui.

Din cauză că îndrăgostirea este un cocktail emoţional mai puternic decât orice drog cunoscut, în perioada de îndrăgostire avem puteri supraomeneşti pe care nu le avem decât atunci când suntem îndrăgostiţi.

Şi pentru că avem aceste puteri, ne păcălim pe noi şi pe săracul partener că suntem Supermani: că putem să facem totul, putem să dăruim totul, că suntem neobosiţi, permanent disponibili, eroi pe acest pământ.

Şi apoi, vine normalitatea.

După ce drogul îşi termină efectul, redevenim ceea ce suntem în mod normal: nişte oameni – oameni care obosesc atunci când se suprasolicită; oameni care au nevoi şi care devin frustraţi când nu le sunt satisfăcute aceste nevoi; oameni care vor să dea, dar să şi primească.

Această „recădere” în viaţa pământească face ca cele mai fragile relaţii să se spargă şi să nu mai poată fi reparate. Aici se regăsesc cea mai mare parte a relaţiilor de îndrăgostire a căror durată este între câteva luni şi 3 ani.

După 3 ani de relaţie putem să vorbim despre ceva dincolo de hormoni şi îndrăgostire.

Orice relaţie care durează mai mult de 3 ani are şansa să ducă partenerii spre o evoluţie extraordinară sau îi poate băga într-o închisoare creată chiar de ei, un iad pe pământ, trăit zilnic.

În realitatea pe care o trăim acum, şi din această categorie, cele mai multe relaţii devin închisori din care avem ori evadări cu dramă, lacrimi şi sânge ori o moarte lentă.

În cele 3 etape pe care ţi le enumăr vreau să te învăţ cum să îţi duci relaţia de iubire prin toate cele 3 stadii, de la o afacere proastă la iubire.

 De ce etapa 1 este o afacere proastă?

Pentru că avem doi proşti oameni de afaceri care încearcă să facă tranzacţii.

Să presupunem că eu ca bărbat vin acasă în această etapă a relaţiei şi aş vrea să fac sex. Partenera mea nu vrea să facă pentru că poate, nu are chef, poate nu se simte bine, poate nu e excitată cum sunt eu, poate a avut o zi grea şi mintea ei funcţionează plină de gânduri care nu o pot lăsa să se relaxeze şi o mie de alte motive.

Eu mă pun lângă ea şi încep să o mângâi, iar ea se trage şi îmi spune: „Te rog, nu acum”.

În acel moment în mine se activează 1000 de emoţii şi gânduri distructive.

Simt că sunt respins. Am mai fost respins de multe ori în această viaţă şi tiparul meu de comportament, mecanismul meu de apărare psihică, îmi spune să trec la apărare sau atac. Încep să fac ce am făcut întotdeauna când am fost respins: mă enervez sau mă îmbufnez ca un copil căruia mami nu îi cumpără jucăria pe care o vrea din vitrină... sau devin agresiv şi fac reproşuri.

„Niciodată nu ai timp de mine!”, spun fără să mă gândesc la ce înseamnă niciodată.

Devin manipulativ, şantajist, încerc să îmi fac partenera să se simtă vinovată şi chiar ruşinată că m-a respins pe mine, zeul cu drepturi absolute.

Apoi, dacă toate astea nu au succes şi partenera mea dă dovadă de personalitate şi coloană vertebrală, mă retrag rănit pentru că ea nu a pocnit din degete ca să intre în starea porno pentru mine.

Mă gândesc: „De asta îmi trebuie mie relaţie? Dacă aş fi burlac aş face sex mai uşor şi mai des. Pentru ce stau în relaţia asta în care muncesc doar ca să mă simt tot singur? Săptămâna trecută m-am dus la nunta aia a prietenilor ei şi a trebuit să mă fac frumos când eu aş fi preferat să rămân acasă şi să mă uit la filme. Şi ce primesc în schimb? Respingere?”

Acum, imaginează-ţi că toate astea se petrec în mintea şi sufletul meu şi NU LE SPUN PARTENEREI.

De ce nu le spun? Pentru că eu sunt bărbat şi bărbaţii nu sunt emo. Bărbaţii sunt puternici. Dacă îmi arăt sensibilitatea emoţională, vulnerabilităţile în faţa partenerei, nu va mai fi atrasă de mine pentru că sunt slab. Aşa că am să iau toată durerea asta şi am să o înghit.

Azi.

Şi mâine.

Şi de fiecare dată când ea nu are chef de sex în acelaşi moment al zilei, cu aceeaşi intensitate ca şi mine.

Şi astfel se naşte o frustrare. Mare. Neexprimată.

Şi pentru că prima etapă a relaţiei de cuplu este o afacere proastă, mă voi comporta ca şi când cineva mi-a tras ţeapă când am făcut o combinaţie împreună.

Mă voi răzbuna şi voi încerca pe altă parte să îmi recuperez pierderea. Îmi voi pedepsi partenera cu prima ocazie fără să îi spun de ce şi fără ca ea să aibă cea mai mică idee de unde pleacă tot acest comportament al meu pentru că eu nu i-am spus absolut nimic.

Pentru că eu sunt un bărbat puternic.

Atât de puternic încât în loc să confrunt o nevoie de-a mea direct şi autentic, cum ar face un bărbat adevărat, devin un trădător cu glugă pe cap în miez de noapte, pe o stradă lăturalnică, ce îşi aşteaptă victima pentru a o înjunghia pe la spate şi pentru a-i fura portofelul cu 5 lei în el.

În ziua următoare partenera are şi ea o nevoie. Ar vrea să iasă în oraş la cină împreună cu mine, partenerul ei de cuplu. Îmi frec mâinile de bucurie în sinea mea şi îmi spun: „ăsta e momentul meu de bărbat adevărat”.

Mă uit la ea direct în ochi şi din străfundul frustrării mele imense şi neexprimate spun cu tăria unui bărbat puternic ca o stâncă:

Nu am chef să ies în oraș azi”.

Uimită de reacţia ta şi simţind că are un substrat emoţional mult mai puternic decât laşi să se vadă, partenera face un pas înapoi. Din punctul ei de vedere totul a fost perfect în zilele acestea şi de obicei mâncaţi des în oraş împreună.

În timp ce ea începe să se gândească ce poate fi în neregulă, tu te simţi victorios: „na, îţi place să fii respinsă?”

Totuşi, partenera face ceva cu totul neaşteptat: alege să plece singură în oraş la cină. Îţi dai seama că tu nu asta ai vrut. Tu ai vrut ca ea să te implore, să te roage, să te ia în braţe ca pe un bebeluş şi să te întrebe ce nu e în regulă? Ai fi vrut să te simţi ca un prinţ căruia îi sunt satisfăcute toate cererile, pretenţiile şi nevoile doar la un semn şi tu îţi dai seama că nu eşti decât un muritor de rând care trebuie să îşi umple singur farfuria cu ciorbă dacă nu vrea să mănânce direct din oală.

Ce lovitură pentru imaginea ta de sine, pentru stima ta de sine, pentru bărbatul puternic care credeai că eşti.

Dar nu-i nimic. Lupta de abia a început şi îi vei arăta tu ei. Eşti un luptător. Eşti perseverent. Până la urmă ea va fi cea care va suferi cel mai mult şi vei avea grijă personal de asta.

Ai pierdut o bătălie însă nu şi războiul.

Mâine e nouă zi pe câmpul de bătălie al relaţiei tale de cuplu.

Şi oamenii numesc asta „iubire”.

În toată povestea de mai sus, au existat două nevoi mari: una de sex şi una de petrecere a timpului împreună.

Pentru că nu a fost satisfăcută una, partenerul a plătit cu aceeaşi monedă, refuzând să ofere la rândul lui.

Într-o relaţie de cuplu dinamica este mult mai complexă şi nevoile sunt multe.

De ce etapa 1 este o afacere proastă?

Pentru că e ca şi când ai merge la un magazin să îţi cumperi un telefon şi tu te-ai uita în ochii vânzătorului fără să spui nimic şi ai aştepta ca el să ghicească ce telefon vrei, ce aplicaţii să aibă şi cât eşti dispus să plăteşti. Şi după 5 minute de holbat în care vânzătorul te-ar întreba „ce doreşti?” ai pleca turbat din magazin, jurând răzbunare pe acest vânzător incompetent care nu ştie ce este de fapt în sufletul tău.

Ei bine, foarte multe relaţii se termină pentru că nimeni nu este dispus să stea într-o afacere proastă. Totuşi, afacerea ar fi bună dacă retardatii ăştia doi de parteneri ar învăţa să comunice, să negocieze – dar cel mai important – dacă şi-ar face temele şi şi-ar face munca de dezvoltare personală şi autocunoaştere.

Pentru că dacă tu te duci la piaţă şi cumperi pere şi apoi când ajungi acasă dai cu ele de pereţi turbat că nu sunt mere, dă-mi voie să îţi spun că eşti un retardat: pentru că nu ai ştiut să faci un lucru elementar, un lucru pe care şi un copil de 5 ani ştie să îl facă foarte bine.

 SĂ CERI ce vrei, concret, specific.

 Etapa doi – o afacere bună

Când devine o relaţie de cuplu o afacere bună?

Când partenerii învaţă să ceară, să comunice, să negocieze şi să realizeze că sunt parteneri pe drumul vieţii şi nu duşmani şi că nu se află în competiţie unul cu altul.

Şi ca doi parteneri, se asigură că ambii fac o afacere bună pentru că ştiu că dacă celălalt este nemulţumit întreaga afacere suferă.

În momentul în care îmi cunosc nevoile şi am maturitatea emoţională de a le exprima asertiv, pot să stau de vorbă cu partenerul din relaţia de cuplu şi să îi explic ce vreau şi ce nu, ce am de dat şi ce nu, cum mă simt în anumite situaţii, ce mă frustrează şi ce mă face fericit.

Cunoscându-mă pe mine şi partenera, îmi dau seama că dacă vreau să fac sex, ea are nevoie de o stare de relaxare mentală şi pregătesc terenul dinainte, oferindu-i un mediu în care ea se poate relaxa mental. Poate nu am chef să ies în oraş la cină şi ea poate nu are chef de sex acum.

Dar ne vom exprima nevoile fără să ne supărăm dacă celălalt nu răspunde în felul în care noi am dorit. Eu înţeleg că poate azi partenera nu va reuşi să se relaxeze mental pentru că are prea multe pe cap. Asta nu înseamnă că nu mă iubeşte, că nu e atrasă de mine sau că mă respinge.

 Ceea ce simt eu este reponsabilitatea mea.

Partenera înţelege că eu nu am energie şi dispoziţie să mă îmbrac şi să ies din casă doar ca să mănânc o cină şi că aş vrea să citesc, să lucrez, să mă joc sau să îmi încarc bateriile în felul meu. Fiecare poate alege să facă ce îşi doreşte fără ca asta să îl supere pe celălalt şi mai mult, PUTEM NEGOCIA.

În această etapă a doua, partenerii se cunosc pe ei şi pe celălalt suficient de bine ca să înţeleagă cum merge treaba.

Sunt lucruri comune pe care le facem şi care ne fac plăcere. Sunt însă lucruri care nu sunt comune şi dacă vrem neapărat ca şi partenerul să fie alături de noi, ar fi bine să îi oferim ceva în schimb astfel încât schimbul să fie corect.

Vin cu tine la cină toată luna când vrei tu, dar maxim de 3 ori pe săptămână, dar ne uităm împreună în fiecare seară 30 de minute la serialul meu preferat.

Merg la nunta prietenilor tăi cu tine în weekend, dar îmi faci blowjob în fiecare seară toată săptămâna ce vine.

Mergem în vizită la ai tăi de Paşti, dar stăm acasă de Crăciun.

În etapa a doua, totul se negociază transparent şi deschis, ca doi oameni de afaceri de succes.

În etapa a doua, şi eu şi tu primim ceea ce dorim de la relaţie şi ne dăm seama că gradul nostru de împlinire este mult mai mare decât în prima etapă. Putem spune chiar că începem să fim fericiţi. Amândoi.

Poate că nu e iubire necondiţionată acum pentru că totul e condiţionat, dar ce bine e să ai toate nevoile satisfăcute, nu-i aşa?

În această etapă nu prea mai există frustrări, răzbunări, duşmănie, ci există corectitudine, respect şi nevoi satisfăcute.

Şi din această corectitudine, respect şi din nevoi satisfăcute există şansa să se nască ceva extraordinar.

Pe acest pământ fertil al relaţiei în care amândoi au nevoile satisfăcute şi sunt fericiţi, se poate naşte etapa a treia.

 Etapa 3 – iubirea

Într-o zi ajungi acasă după o zi lungă, dar plină de lucruri care te-au făcut fericit. Eşti un om împlinit şi toate au mers perfect. Simţi nu doar că ai sănătate, ci și o parteneră extraordinară acasă. La muncă totul merge strună, dar ai sentimentul că bucuria, fericirea şi împlinirea ta sunt din abundenţă şi parcă dau pe dinafară.

E prea frumoasă viaţa ta. Parcă nu îţi vine să crezi.

Ajungi acasă şi îţi vezi partenera cu cearcăne la ochi. E foarte stresată din cauza unei chestii la muncă. Te uiţi la ea şi îţi dai seama că dacă tu eşti la o extremă, cea bună, ea este la extrema cealaltă, cea rea.

Vezi că e nevoie de tine aşa că îţi sufleci mâinile şi întrebi:

„Ce ai nevoie de la mine acum ca să fii fericită?”

Când pui întrebarea asta, tu nu mai vrei nimic. Eşti deja plin, fericit, împlinit, dar partenera ta nu e. Vrei doar să oferi pentru că tu deja ai prea mult.

Nu vrei în schimb sex, atenţie, validare.

Nu vrei nimic decât să îl vezi pe celălalt fericit.

„Vrei să ieşim în oraş la cină? Vrei să îţi fac masaj la picioare? Vrei să mergem mâine la ai tăi la masă? Vrei să plecăm în excursie? Spune-mi ce vrei şi se va îndeplini.

Fac orice pentru tine pentru că TE IUBESC.

Şi nu am nevoie de nimic în schimb pentru că deja am totul.”

Albert Camus spune: „Iubirea înseamnă să dăruieşti fără speranţă de răsplată”.

Problema e că dacă eşti muritor de foame, e greu să nu vrei răsplată.

E greu să dai din ceva ce nu ai.

E plină lumea de texte despre iubire şi despre ce frumos e să dăruieşti, să oferi, că ăsta e sensul vieţii.

Doar că textele astea uită un lucru.

Ca să dai, trebuie să ai de unde să dai.

Ca să poţi să trăieşti iubirea într-o relaţie de cuplu, e important să înţelegi că probabil vei trece prin trei etape: la început relaţia poate fi o afacere proastă, care apoi poate evolua la o afacere bună şi când tu ca om eşti împlinit şi fericit există şansa ca relaţia să devină iubire.

Motivul pentru care oamenii nu trăiesc iubirea este înțelegerea greșită a iubirii.

Dacă întrebi un om ce vrea în iubire, îţi va descrie calităţile unui partener ideal, dar nu îţi va spune defectele. Îţi va spune ce vrea să trăiască cu acel partener, dar nu se gândeşte ce îşi doreşte partenerul să trăiască.

Va spune că vrea iubire şi atenţie şi ca cineva să aibă grijă de nevoile lui, însă nu se gândeşte la nevoia partenerului de atenţie, servicii, afecţiune, timp.

Nu înţelege care este rolul unei relaţii de cuplu în viaţa noastră, anume să ne fie o oglindă în care să ne vedem cu bune şi rele şi mai ales să învăţăm să iubim ceea ce nu ne place la noi, văzând în partener şi latura noastră întunecată.

Relaţia de cuplu nu este doar apus şi răsărit pe malul mării într-un weekend de august lipsit de griji.

Relaţia de cuplu este muncă multă care are ca rezultat final evoluţia.

Iubirea în relaţia de cuplu este altceva decât îşi imaginează oamenii că este. Partenerii din relaţia de cuplu sunt altfel decât îşi imaginează oamenii că sunt. Rolul relaţiei de cuplu este altul decât cred oamenii că este.

Şi cu toate conceptele greşite aşezate frumos, oamenii vor să fie fericiţi şi se supără când nu le ies socotelile şi nu se aliniază stelele.

 Iubirea și fericirea se învață și se dobândesc prin dezvoltare personală, care conține și educație și experimentare.

 Cu alte cuvine, you better work, bitch!

Altruismul

Altruismul poate fi blestemul cel mai mare care se abate asupra ta. Altruismul nu este niciodată începutul în relaţiile interumane, cu atât mai mult în iubire.

În iubire, dai din ce ai sau din ce eşti, ca să îl parafrazăm pe Arsenie Boca.

Dar ce ai sau ce eşti vine din ceea ce îţi acorzi tu ţie.

Mai simplu, prima oară acumulează tu ca să poţi să dai ceva. Adică fii egoist la început ca să îţi permiţi luxul mai târziu de a fi altruist.

Fă-ţi lista cu ce vrei tu pentru tine.

Şi pune-o în frunte ca toţi cei care te văd zilnic să ştie clar care îţi sunt priorităţile.

Pișă-te pe nevoile altora până când ale tale nu sunt satisfăcute pentru că altfel o să te duci în mormânt tu şi îi tragi şi pe ceilalţi după tine într-un vârtej de reproşuri, răzbunări şi resentimente pentru că ţi-ai cheltuit viaţa încercând să îi faci pe alţii fericiţi doar ca să constaţi că ai încercat să hrăneşti un sac fără fund.

Prima oară, fiecare e responsabil de nevoile lui. Fă orice e posibil ca să fii fericit.

Apoi, poate vei avea şansa să şi dai din ceea ce ai. Din iubirea ta, din timpul tău, din abundenţa ta materială sau spirituală.

Prima oară ești tu

Cine spune altceva vrea să obţină ceva de la tine şi nu ştie cum decât încercând să te facă să te simţi vinovat invocând altruismul. Adică fii tu altruist, că egoistul din mine vrea ce ai tu.

Să îţi satisfaci propriile nevoi prima oară nu este egoism, ci este bun simț. În avion îţi pui tu masca de oxigen ca să nu leşini şi apoi ajuţi copiii şi alţi oameni neajutoraţi. Dacă tu crapi, crapă şi ei. Logic.

În viaţă e la fel. Dacă crapi tu şi cineva are nevoie disperată de tine, crapă şi el.

Fii tu bine. Apoi putem să vorbim de spiritualitate.

Iubirea nu este o resursă infinită

Este o resursă regenerabilă şi diferenţa este mai mare decât crezi.

Faptul că iubirea este o resursă regenerabilă înseamnă că atunci când simţi că ai inima golită, ea se poate umple de iubire DIN NOU, dacă îţi doreşti asta, dacă ştii să faci asta, dacă eşti în momentul vieţii în care ai capacitatea să faci asta.

Faptul că iubirea nu este o resursă infinită ne spune că atunci când ajungi sfârşit de epuizare acasă, după o zi grea, s-ar putea ca bateriile tale de înţelegere, răbdare, iubire să fie golite. Pot fi reîncărcate oricând dacă ştii cum. Dacă nu ştii, trăieşti permanent în nefericire şi frustrare.

Oamenii înţeleg greşit despre ce sunt relaţiile de cuplu. De aici, nefericirea, nemulţumirea, minciunile şi ura între parteneri şi foşti.

Dacă îţi imaginezi că într-o relaţie de cuplu intri ca să iei de la partener, vei suferi atunci când aştepţi să primeşti şi nu ţi se dă.

Dacă îţi imaginezi că relaţia de cuplu este ca să te facă fericit, vei suferi atunci când te trezeşti singur pentru o clipă şi îţi dai seama ce viaţă de rahat ai.

Dacă îţi imaginezi că iubirea „se primeşte” de la celălalt, vei suferi atunci când vei uita că iubirea se „autogenerează” în fabrica din sufletul tău.

Dacă îţi imaginezi că într-o relaţie de cuplu trebuie să îţi laşi deoparte libertatea, propriile nevoi, hobby-urile şi prietenii, vei suferi de fiecare dată când vei fi şantajat în numele iubirii să renunţi la tine iar la sfârşit – suferinţa supremă – când eşti părăsit pentru că eşti un om fără coloană vertebrală care a renunţat aşa uşor la propriul suflet.

Iar cea mai mare suferinţă este atunci când ţi-ai format părerea despre iubire din ce spune religia, mass-media şi anturajul tău.

Ai un compas perfect al iubirii în inima ta. Acolo ştii tot timpul ce e bine şi ce e rău, ştii când mergi pe un drum greşit sau unul al împlinirii, când e timpul să se încheie o relaţie sau să înceapă una.

Nu asculta pe nimeni, nici pe mine, când vine vorba de iubire. Dar ascultă-ţi vocea interioară cu sinceritate brutală. Şi atunci vei ştii tot ce ai nevoie să ştii despre iubire, relaţii, îndrăgostire, fericire.

O zi minunată îţi doresc şi nu uita să priveşti busola interioară.

Dacă dorești să aprofundezi acest subiect în cartea Cum să-l faci pe Cupidon animalul tău de companie și Cartea Alfa Vol I - bătălia cu demonii interiori am dezvoltat mai multe aspecte despre acest subiect.

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

Distribuie acest articol pe reteaua ta preferata de socializare
articole similare
3 erori de gândire ce declanșează jihadul în relații

  Daca ai fost sau esti intr-o relatie azi,…

Citeste articolul
Descoperă-ți șansele actuale la o relație fericită

Săptămâna asta, în articolul precedent, ai făcut cunoştinţă cu…

Citeste articolul
COMENTARII
Intră în discuție. Lasă mesajul tău mai rapid cu contul de social media.

Termeni și condiții