Introdu e-mail-ul și te voi învăța, printr-un mini curs de 8 lecții, cum să îți descoperi vocația!
*Prin abonarea la newsletter îți exprimi acordul de a folosi datele tale pentru a putea comunica cu tine și accepți termenii și condițiile noastre. Informațiile tale nu vor fi niciodată distribuite unor terți.
articol
Cum să îți faci tatăl să te iubească chiar și după 20 de ani ( episodul 1)

Poți descărca articolul în format PDF de aici.

 

Aveam vreo 25 de ani și de puțin timp câștigam banii mei din primele mele 2 cărți pe care le-am scris. Era prima oarăîn viațăcând măputeam întreține singur, și după cum se spune, nimănui nu-i dat mai mult decât poate duce și clar eu puteam duce mai mult decât propria mea persoană, așa că l-am luat și pe taică-miu la pachet.

În următorii 7 ani cât a trăit, banii de la mine au reprezentat singura lui sursă de venit dar trecem peste asta pentru că nu e foarte relevant.

E 5 septembrie, ziua mea.

Mă gândesc să îi fac o surpriză la tata și să îi duc o plasă cu mâncare, dulciuri, țigări și să îl văd pentru că știu că singura distanță pe care o parcurge este de acasă la birt.

Adică trece strada.

Legea atracției a funcționat perfect pentru el.

Avea birtul și anturajul peste drum de casă. Era sâmbătă. Mă duc eu entuziasmat și îl găsesc acasă. Deschid ușa și îl văd la ora 10 dimineața deja beat ( sau poate nu s- a trezit din noaptea de băut de dinainte).

Îl salut, îl pup cum fac de obicei, îi întind plasa și mă aștept să mă întrebe cu ce ocazie, sau să îmi zică "La mulți ani". În schimb, dă din cap a mulțumire fără să zică nimic și se pune să își caute un muc de țigară prin scrumiera plină.

“Ai țigări în plasă, ți-am adus eu.” “Ahm, mulțam”, zice el.

Își aprinde țigara și se uită în gol. Eu stau în picioare și mă uit la el. E clar că are problemele lui pe cap, că e nemulțumit că probabil nu are ce să bea și nici bani.

 

Mă uit la el și într-o fracțiune de secundă încep să îmi curgă gândurile:

“Nu știe că e ziua mea. Probabil nu știe ce dată e. Uită-te la el, beat de la 10 dimineața, singurul lui fiu, singurul prieten și singura sursă de venit au venit să-l onoreze și pe el îl doare în cur. “

De la gândurile astea, ca o avalanșă, sunt cuprins de emoții tot mai puternice de furie, ciudă și ochii mi s-au umplut de lacrimi pe care el nu le observă.

“Atât de autodistructiv e omul ăsta, atât de grea e boala asta a alcoolismului încât acum dă cu piciorul la firul de ață de care se agață probabil întreaga lui viață. L-am scos din șanț când era beat, am împărțit banii mei cu el în prima clipă când i-am

câștigat din munca mea, am grijă de el pentru că pur și simplu e ceva în mine care nu mă lasă să fiu indiferent și să-i întorc spatele așa cum ar merita.

Îl iubesc pe tata, dar să-l fut în gură pentru că are un singur fiu, care acum e în fața lui, și nu știe că e ziua lui de naștere.”

 

Am găsit o scuză cum fac de obicei și i-am zis că mă grăbesc că am ceva treabă.

Pe stradă plângeam ca un bou, în hohote, fără să mă intereseze de oamenii ce se uitau cu coada ochiului la mine. Nu-l mai suport pe taică-miu. Ne-a părăsit pentru birt când eu aveam 9 ani.

Am purtat 25 de ani povara devalorizării și a lipsei de iubire de sine pentru că la 9 ani tata ne-a părăsit pe mine și pe mama pentru birt, alcool și anturajul de acolo.

 

Ce asocieri poate să facă mintea unui copil de 9 ani decât că e mai puțin important decât o sticlă de alcool și prietenii lui tata, bețivanii ceilalți?

A trebuit să muncesc de 10 ori mai mult decât cei de lângă mine ca să obțin aceleași lucruri și rezultate pentru că în sinea mea știam că nu valorez nimic și că nu pot avea ce au și alții decât dacă fac eforturi mult mai mari.

Am privit cu suspiciune orice gest de iubire, generozitate sau prietenie pentru că nu se putea să primesc ceva fără să fiu tras pe sfoară.

 

Eu nu merit. Eu nu sunt bun. Eu nu contez.

Asta mi-a dat tata. E cel mai mare cadou de la el. Sau cal troian. Sau cutia Pandorei.

În ultimii 2 ani de viață l-am iertat și am avut în sfârșit o relație bună în care am petrecut timp împreună, am râs, am povestit.

Însă tata în adevăratul sens al cuvântului nu am avut decât biologic în afară de câteva momente minunate în copilăria de dinainte de 9 ani și 2 ani de zile la finalul vieții lui. Povestea iertării și a împăcării poți să o citești mai pe larg aici dacă te interesează: http://www.personalitatealfa.com/blog/7-metode-pentru-te-elibera-de- demonul-dependentelor/.

 

De-a lungul timpului, tata mi-a făcut multe faze din astea cum a fost să-mi uite ziua de naștere în timp ce eram în fața lui cu o plasă de cadouri.

Nu am putut să îl abandonez niciodată și am împărțit ce aveam cu el pentru că deși rațional aveam tot dreptul și nu îi datoram nimic decât viața biologică, inima nu m-a lăsat.

Înțeleg genul ăsta de situații și de aceea nu judec oamenii care ajung în punctul când pur și simplu nu mai au de ales decât să plece de lângă oamenii autodistructivi pentru că altfel vor fi trași și ei în prăpastie.

Cumva eu și tata am supraviețuit și ne-am târât amândoi înspre lumină, greoi și cu eforturi mari. Totuși, ce vreau să ilustrez e ceva mult mai important.

 

Prețul traumei și al sentimentului de devalorizare.

Când unul din părinți, conștient sau nu, intenționat sau nu, îți transmite că ești mic și neimportant, nevrednic de atenția, timpul și iubirea lui, ai belit pixul în cel mai serios mod.

Ești copil încă.

Vrei o îmbrățișare, o încurajare, o vorbă bună și ea nu vine, DIMPOTRIVĂ.

Comportamentul, vorbele, gândurile și emoțiile celui care trebuie să te protejeze, îți arată că tocmai gardianul tău, icoana admirației tale, devine agresorul. Crești tânăr și apoi adult și crezi că ai lăsat în urmă trecutul însă distracția de abia acum începe.

 

Mergi în viață căutând un singur lucru:

“Te iubesc.”

“Sunt mândru de tine."

“Mâine vom petrece ziua împreună.”

Munca ta, banii tăi, relațiile tale, visurile tale, rezultatele tale - toate sunt sub amprenta și umbra sentimentului că nu ești destul de bun.

Orice feedback îți sună ca o critică și devii agresiv, astfel nu mai poți să înveți de la alții pentru că tu nu mai auzi și vezi ajutor ci critică și devalorizare.

Orice faci, nu e destul de bine și ai acea voce a devalorizării în tine - mult după ce părinții tăi nu mai sunt - care îți spune permanent:

“Nu ești destul de bun.”
“Ți-am zis că vei fi părăsit de toți.” “Nu poți să ai încredere în nimeni."

Devii perfecționist sperând că dacă ești impecabil și fără de greșeală, nu mai ești criticat și automat ești iubit, dar e pe dos. Pentru perfecționist, suferința devine stil de viață. Stresul e permanent și boala sau dependența se instalează rapid în viața de zi cu zi a celui ce se vrea imaculat și fără păcat.

 

Știința din spatele poveștilor

Când părinții sunt de cacao cu copilul, se nasc traume psihologice și sufletești. Traumele duc la 4 mari suferințe și privește în jur, le vei recunoaște ușor poate chiar în propria ta familie sau în propriul tău corp:

  • Dependențe de substanțe sau comportamentale

  • Boli cronice

  • Boli autoimune

  • Cancer

 

TLDR ( too long didn't read e o prescurtare americănească pentru cei care vor rezumatul în 3 rânduri și am să o folosesc și eu în articolele mele ca să poți rezuma ideile principale.)

Ca să scurtăm și simplificăm la maxim, nevoia de atașament și iubire este atât de mare încât renunțăm la autenticitate și rămânem fără ambele ca și adulți.

Iar viața are felul ei de a ne anunța că suntem pe un drum greșit iar semnalele de alarmă le avem în corpul nostru prin gânduri și sentimente de deprimare, anxietate, frică, stres și apoi după o vreme, sentimentele și gândurile prind forma mult mai puternică și devin dependențe și boală.

Dacă vrei să faci testul traumelor să descoperi dacă ai vreuna sau mai multe, poți să citești acest articol unde ai și testul tradus în limba română: http://www.personalitatealfa.com/blog/liber-si-gras-sau-sanatos-si-sclav/.

Asta ca să generalizăm.

 

Daca îți dorești să iei taurul de coarne sunt 3 cărți geniale care dezbat științific, cu studii și experimente folosind cele mai moderne descoperiri, impactul acestor traume asupra vieții noastre.

The body keeps the score - http://bit.ly/2mPPZpn

Childhood distrupted - http://bit.ly/2BFUSbp

In the realm of hungry ghosts - http://bit.ly/2ofVCkf

Problema e că după 30 de ani de la traumele pe care le-am trăit și de la lipsa de iubire, noi continuăm să trăim pe pilot automat și tot ce facem este sub amprenta cerșitului de iubire. Și nu doar că nu găsim iubirea, dar ne pierdem încrederea în noi, în viață, în oameni, în relații și în șansa noastră de a fi fericiți și împliniți pe termen lung.

 

Și toate astea pentru că am renunțat la noi înșine pentru a deveni cineva pe care cei din jur îl plac, iubesc, îngrijesc, admiră.

Ajungem ca munca noastră, familiile, conturile de social media, imaginea socială și de sine să fie niște uriașe monumente pe altarul iubirii pierdute și care nu mai vine de la nimeni. Alergăm maratoane, construim imperii, suntem dedicați și responsabili, purtăm de grijă altora în mod excesiv și toate astea pentru a smulge celor din jur câteva remarci despre noi care să ne valideze și potolească foamea niciodată potolită:

“ te iubesc”
“ am nevoie de tine”
“ sunt mândru de tine”
“Ești bun, tare, magnific, puternic, special, deștept, frumos, generos, evoluat”

Și CULMEA culmilor, când și dacă le primim, observăm cu stupoare că nu se schimbă nimic în noi. Suntem sac fără fund, și oricâtă iubire și dovezi, validare și răbdare ne-ar oferi cei din jur, noi nu mai credem și nu mai simțim împlinire și iubire.

 

TLDR

Sunt șanse mari ca întreaga ta viață să fie un efort de a obține un sentiment pierdut al iubirii și împlinirii, al liniștii sufletești pe care nu o mai găsești nici în relație, nici în muncă, nici când rămâi singur cu tine însuți.

De aici și predilecția omului pentru dependențe, porți de evadare din suferința realității în care nu mai putem să simțim iubirea.

Nevoia de atașament și iubire este atât de mare încât renunțăm la autenticitate și rămânem fără ambele ca și adulți.

Iar viața are felul ei de a ne anunța că suntem pe un drum greșit, iar semnalele de alarmă le avem în corpul nostru prin gânduri și sentimente de deprimare, anxietate, frică, stres și apoi după o vreme, sentimentele și gândurile prind o formă mult mai puternică și devin dependențe și boală.

De ce fac părinții asta? Cum putem să ne recuperăm comoara pierdută?

 

Și totuși, cum să-l faci pe taică-tu să te iubească chiar și după 20 de ani?

Chiar dacă am vrut să îți elimin așteptările mari de la început spunându-ți că nu ai cum, există o cale prin care eu am reușit.

Este o cale prin care poți să reușești și tu.

Privește tiparul: bag mâna în foc că dacă părinții tăi au peste 50 de ani cel puțin unul din ei poate da dovadă de unul sau mai multe din următoarele simptome:

  • dependență de substanță sau comportament

  • Boală cronică

  • Boală autoimună

  • Cancer

La bunicii noștri este și mai vizibil.

Se transmite trans-generațional și tu ai șansa să rupi tiparul sau îl vei da la rândul tău mai departe copiilor tăi. De asta rezolvarea relației cu tatăl și mama este extrem de importantă ca să poți să îți iei viața înapoi. În episodul 2 îți voi da o cale care a funcționat pentu mine. Este contraintuitivă.

Asta îți spun în partea a doua pentru simplul motiv că e subiect pentru încă un articol și înainte să mergem mai concret în problemă, aș vrea să știu părerea ta.

 

Aș aprecia foarte mult dacă mi-ai răspunde la următoarele întrebări sau măcar una din ele

Cum e relația cu tatăl și cu mama ta?

Crezi căplătești tribut unor traume din copilărie sau a unui sentiment de devalorizare? Ai avut sau mai ai anumite complexe de inferioritate?

Aștept cu interes mesajul tău, Pera Novacovici

 

P.S.

În 21-25 februarie mergem la ski și snowboard la sârbi, la Kopaonik și în premierăvom face respirație Pneuma, o experiențăinterioarăprin care îți poți vindeca și rezolva traume și îți poți recupera puterea pierdută.

Mai multe detalii, aici: http://personalitatealfa.com/evenimente/alfa-camp-ski- kopaonik-2018/

 
Distribuie acest articol pe reteaua ta preferata de socializare
articole similare
De ce m-ai făcut dacă n-ai bani?

  Pe la 15 ani asta o întrebam pe…

Citeste articolul
După 6 ani cu Oxana

  Luna asta se împlinesc 6 ani de când…

Citeste articolul
COMENTARII
Intră în discuție. Lasă mesajul tău mai rapid cu contul de social media.

Termeni și condiții