Cum sa nu mai cari in spate trecutul familiei

cum sa nu mai cari in spate trecutul familiei

De ce este esential sa lasi in urma trecutul?

Viata nu este un joc, ori o iei in serios, ori isi bate joc de tine.

Rugaciunea si speranta intr-un viitor stralucit nu sunt de ajuns ca sa traiesti precum visezi. Mi-am irosit ceva ani pana sa ma prind cum functioneaza lumea asta si de ce doar 2 % din populatie au succes in viata.

 

Ce se intampla daca nu renunti la trecutul tau?

 

Vei ramene un ratat, un sclav, dependent de familie, slujba si vacanta de vara. Nu reusesc sa-nteleg de ce oamenii nu gandesc mai departe, si se limiteaza la ce au, si raman saraci. Cum poti sa traiesti de pe-o zi pe alta, cu aceleasi probleme si sa spui, “asta-i viata.”

Cum poti sa faci acelasi lucru in fiecare zi si sa astepti un alt rezultat? Esti nebun? Cum poti sa te asezi la masa cu victimele care-si plang de mila?

Cum poti sa spui ca nu mai poti, ca te-ai saturat, ca viata nu e dreapta?

Oamenii saraci au obiceiuri proaste, si daca continui sa alegi calea simpla vei ajunge sa imbatranesti inainte de vreme. De cele mai multe ori, o cale dificila devine simpla. Ce mai astepti?

 

Ce se intampla daca renunti la trecut?

 

Renasti, cresti, te desavarsesti, te imbogatesti. Viata apartine acelora care cred in puterea visului lor, care risca si indraznesc sa gandeasca in stil mare. Faci parte din aceasta categorie? Esti un om de succes? Visezi?

Kiyosaki zicea, ceea ce ai in minte ai si-n mana. Ce ai in minte? Cum iti petreci ziua, la sfarsitul zilei ce ganduri te viziteaza? Ziaua ta ti-a adus roade pe termen lung sau doar pentru maine? Mintea ta creeza realitatea in care traiesti, mintea e foarte puternica, te duce unde visezi, daca crezi ca meriti.

Ajungi sa ai tot ce-ti doresti, sa fii popular, bogat, iubit, admirat si aplaudat in clipa in care pasesti pe urmele tale, nu pe ale familiei, eventual pe urmele celor care au scris deja istoria.

 

Stia cineva cat era de nefericit? El stia? Putea cineva sa faca ceva?

Se considera stigmat, slab, schiop, daca cere ajutor.

Mascheaza atat de bine disperarea incat n-are de la cine sa primeasca o mana de ajutor.

“Da ce ai mai bun in tine!

Numai fraierii renunta!”

De ce viata-i o lupta pentru supravietuire?

De ce unul este intotdeauna mai bun decat altul?

De ce oamenii se devoreaza unii pe altii precum animalele?

De ce trebuie sa fiu cel mai bun in domeniul meu?

De ce vrem intotdeauna mai mult decat avem?

De ce nu ne oprim din alergare ca sa savuram reusitele?

Unde-i egalitate nu-i superioritate si cel mai bun e si cel mai puternic, si-atunci cum sa vreau sa fiu al doilea dintre fii, iubiti, parinti?!

 

Te simti strivit sub o prea mare presiune de a fi cel mai bun?

Te simti obosit de lupta nesfarsita?

Competitia e din ce in ce mai dura?

Andrei s-a inscris la un masterat de afaceri si comunicare unde a stralucit, ca-n toate aspectele vietii lui, ca elev, student, sportiv, muzician. A mers la cele mai bune scoli, a luat cele mai bune note, cele mai bune rezultate la testele nationale. Un trimf stralucitor.

Andrei nu cunostea esecul, succesul era o stare de normalitate, era stilul lui de viata.

Isi considera parintii niste ratati care n-au reusit mai nimic in viata, si se simtea dator sa salveze imaginea familiei prin rezultatele exceptionale in toate domeniile vietii.

Trecutul familiei i-a modelat felul cum vedea lucrurile, “eu am sa fiu un om de succes”.

Toata lumea se astepta sa reuseasca, “daca noi am esuat, macar el sa reuseasca.”

Lectiile de pian, echitatie, inot, tenis l-au ajutat sa-si dezvolte abilitatile care i-au intarit increderea in sine si care l-au  ghidat pe drumul succesului, unde totul e posibil daca esti pregatit si disciplinat. Cand visa cu ochii deschisi parintii il intrebau daca totul e in regula cu una din activitatile de pe lista indatoririlor. “Copil perfect cu o viata perfecta, la ce visezi?”

Toata viata i-a fost programata, planificata de parintii iubitori si grijulii, care nu si-au dat seama nicio clipa ca-si transforma copilul intr-un robotel. Fiinta umana e mai mult decat o masinarie, dar cine sa le spuna asta? Trecutul lor mizer i-a invatat ca trebuie sa muncesti al naibii de mult ca sa culegi ceva in viata asta, si daca ei si-au ratat viata, copilul lor o putea salva exceland in toate domeniile vietii.

Dar, la un moment dat, ceva s-a stricat la robotelul Andrei, ceva ce nu mai putea fi reparat.

Disperare, atacuri de panica, medicatie anxiolitica, terapie, tentativa de suicid.

Asa arata viata lui Andrei azi. Cum s-a intamplat una ca asta? Cum de nimeni nu si-a dat seama ca ceva e in neregula cu Andrei?

Asa cum se intampla de obicei, nimeni nu se gandeste la nimic altceva decat la sine insusi, cine sa observe ca ceva e in neregula cu modelul de succes din casa, cand fiecare se zbate cu propria-i viata?

Mama lui Andrei e depresiva de pe vremea cand l-a nascut, tatal e si el depresiv si daramat de esecurile repetate in cariera, sora dependenta de droguri si fara scoala.

Iar atitudinea familiei era una de, “totul e in regula, suntem o familie fericita si stralucita.”

Mama lui Andrei se ocupa sa fardeze si sa mascheze adevarul fiecaruia prin tandemul incurajare-critica. Daca iti luai o pauza de la construit viitorul stralucit erai criticat, si daca aduceai reusite acasa erai incurajat. Succesul familiei era pus pe umerii lui Andrei si oricat de bine s-ar fi descurcat in viata, mama lui l-ar fi intrebat daca n-ar fi putut mai mult.

Educatia tampita iti marcheaza calitatea vietii, dupa cum poti vedea in cazul lui Andrei si dupa cum enunta specialistii. Jung, spunea cam asa:

Tulburarile nevrotice constau in aceea ca influenta mediului, educatia si conditiile obiective impiedica partial cheltuirea pulsiunilor. De la tata si de la mama provin pe de-o parte influentele moralmente agravante, pe de alta legaturile infantile care compromit ulterior existenta.

 

Rezultatele educatiei:

Viata afectiva deplorabila, unde nu-i incredere in sine nu-s nici orgasme ori relatii de calitate.

Andrei se simte mediocru, nu prea atractiv si nu crede ca vreo femeie se mandreste cu el cand merg pe strada. Se gandeste ca cel mult sunt atrase intelectual de el.

Valoarea sa personala scazuta nu-l ajuta sa-si creeze o relatie de lunga durata, toate se sfarsesc la fel, ori era parasit, ori paraseste, fiindca mama lui il preseaza cu texte gen, “puteai sa alegi ceva mai bun, doar atat poti? Nu vezi ca nu e de nivelul tau? “

La fel se intampla si-n proiectele de serviciu in care este implicat , sunt atinse de criticile mamei, nu sunt suficient de bune, de marete.

Sentimentul esecului experimentat in urma pierderii unui job important l-a adus in fata unei tentative de suicid, incapacitatea lui de a pierde l-a provocat sa spuna adio vietii. Incercare nereusita si dubla dezamagire si dezgust fata de propria persoana cand s-a trezit din somnul profund, nici macar sa se sinucida nu poate.

Au urmat ani de psihoterapie si medicatie, dupa care a urmat si constientizarea si vindecarea: “Eu chiar sunt bun, eu chiar sunt singurul din familie care a reusit, care face ceva.”

Un tata absent, slabit de esecul propriu, o mama nesatisfacuta si depresiva, o sora care inglobeaza disperarea fiecarui membru al familiei, si un singur responsabil de succesul familial. Unde se putea ateriza?

Acum cand iti scriu aceste randuri, Andrei e departe de familie, si-a luat viata in maini si a plecat departe de ei si de hrana lor emotionala toxica, si-a luat mana de pe ei. Inca face terapie, sunt multe aspecte care inca il bantuie, lipsa de incredere a tatalui in el, care-i spunea ca ceilalti copii sunt mai buni ca el si viata nu e usoara, mai ales pentru unul ca el.

O mama care-si uraste viata, fiindca a renuntat la ea pentru maternitate, si-o sora care traieste o drama.

“Ca sa ma vindec trebuie sa plec departe de ei, altfel am sa ma urasc in continuare c-am esuat, ca nu pot mai mult.

O iau de la inceput, nu sunt responsabil decat de actiunile mele, eu imi scriu viata de azi inainte, adio trecut, adio familie, multumesc pentru tot ce mi-ati dat, bun, rau, dar acum o iau pe drumul meu, imi construiesc viata asa cum gandesc si simt, departe de presiunile voastre si pretentiile absurde, merit o viata!”

Pasi de actiune pentru o viata de succes.

 

Nu te poti deghiza o viata.

 

Constientizeaza ca mergi pe un drum infundat daca vrei o viata de calitate, schimbarea este inevitabila. Indeparteaza-te de familie, iubita, anturaj prost si nesanatos daca e nevoie, ca sa lucrezi la tine si viitorul tau. Divortul de trecut e necesar pentru o perioada daca vrei sa te cunosti si sa stii pe ce drum vrei sa apuci.

Constrangerile, limitarile, pedepsele, amenintarile nu fac decat sa scoata animalul din tine, sa trezeasca fiara. Iar educatia si morala se chinuie sa adoarma, sa cenzureze fiara din tine, si reusesc pana la un moment dat, cand pe scena vietii familiale, sociale, intime, se produc conflicte si drame fara precedent.

Nu te poti inalta prin reprimare, e imposibil sa-ti negi polaritatile, accepta-te cu bune si rele, daca vrei sa atingi un grad de armonie si stabilitate in viata ta.

Binecuvanteaza fiecare esec.

 

Durerea este un invatator.

Lumea este un invatator pentru intelept si un dusman pentru prost.

Toate care se intampla in viata ta, au un rost, te cresc, te desavarsesc.

Chiar daca iti vine greu sa accepti lipsa afectiunii si incurajarii din partea familiei, sau abandonul intr-un centru de plasament, ori abuzurile emotionale, psihologice, sexuale, durerea vine sa te pregatesca pentru ce urmeaza. Si eu m-am zbatut intre lumina si intuneric, si eu am blestemat cerul si pamantul, dar n-am renuntat sa deschid usi, sa pasesc pe nisipuri miscatoare, n-am incetat sa sper niciodata intr-o viata mai buna, asta m-a tinut in viata, dupa nenumarate intalniri cu moartea.

Accepta-ti durerea, linge-ti ranile, impaca-te cu trecutul si porneste la drum.

 

Nu pot! Nu-l accepta in viata ta. 98% dintre oameni se opresc cand il aud de la ei si de la ceilalti, doar 2% trec peste conditionari si limitari, lupta pentru viata ta.

Aici esti singur, nimeni nu te poate ajuta ori forta sa lupti daca tie iti vine sa-ti pui capat zilelor, prin alimentatie, gen happy meal-uri, alcool, droguri, relatii promiscue.

Cei mai multi dintre oameni sunt mediocri si asta fiindca raman in zona de confort.

Nu vor ca homeostazia sa le fie dezechilibrata, “mi-e bine asa, cine zice ca trebuie sa lupt?” Faptele vorbesc, si cand privesc un corp intoxicat, obez, disperat stiu ce se ascunde in spatele mastii “mi-e bine”. Trupul nu minte, si strigatele de ajutor nu sunt auzite pentru ca pozezi ca ti-e bine. De ce nu indraznesti sa viseze la o viata mai buna? Privesti la trecutul tau si al familiei si iti spui ca ai realizat mai mult decat si-au propus, indeajuns? E loc de mai bine, e loc de-o viata noua, rupe lantul transgenerational, nu te mai lasa poluat, infectat de atmosfera din trecut, inchide-ti conturile si porneste la drum.

Lasa-te ajutat cand simti ca nu mai poti inainta. Ridica mana, striga dupa ajutor.

 

 

Sunt momente in viata cand simti ca nu mai poti continua, si atunci ai de-a face cu anumite alegeri, si ce alegi din solutiile care-ti stau pe tava? Cand traversezi o criza a valorilor e bine sa fii insotit de cineva care are abilitatea sa te ghideze pe drumul bun, si de ce sa nu faci apel la un specialist? Stigmat e cel caruia nu-i pasa de sine, nicidecum cel care cauta sa devina mai bun, sa se desavarseasca.

Terapia, cursurile de dezvoltare personala, iti ofera ceea ce familia nu ti-a oferit, intelegerea, siguranta, libertatea si incurajarea de care ai nevoie pentru a trai o viata cu adevarat autentica si speciala.

 

Dorinta de succes social, de-o viata perfecta, de autodepasire poate provoca si dezastre.

 

Cum bine e ilustrat in cazul de mai sus, unde nicio greseala, pauza, rasfat, joaca nu e permisa, acceptata de familie si societate, unde rigiditatea inlocuieste flexibilitatea, esti condus spre tulburari nevrotice, datorita refularii dorintelor incompatibile, care te arunca adanc in noaptea intunecata a cautatorilor de lumina, de unde cu greu iesi, cum bine ai vazut la Andrei.

Sa ti se spuna ce sa faci si cum sa faci e corect pana la un punct, mai departe trebuie sa devii constient de cine esti si ce vrei sa faci in viata, cum vrei sa traiesti.

Nimeni nu are dreptul sa-ti fure bunul cel mai de pret, si anume individualitatea. Mai ales unde colectivul nu-si doreste sa arati altfel decat el.

Parintii, din prea multa iubire sau din prea putina gresesc, ne limiteaza, ne handicapeaza, si ne leaga de o lume care nu ne apartine. Ma gandesc unde as fi ajuns daca as fi ascultat sfaturile intelepte ale mamei mele de a ma face traducatoare sau mare model. Ea cu adevarat isi dorea pentru mine o cariera, o viata cum ea n-a avut, dar modul cum ma ghida era gresit, imi inocula ganduri si sentimente care nu-mi apartineau, care ma destabilizau. E gresit sa stii ce vrea cineva, chiar si daca e copilul tau. Lasa-l sa aleaga, sa greseasca, sa indrazneasca, altfel nimic bun nu va iesi din acest proces, numit educatie.

Intalnirea cu depresia, atacurile de panica, dependenta de alcool si droguri, boala, tentativele de suicid cauta sa reechilbreze balanta, sa te atentioneze ca pasesti pe-un drum gresit. Viata e facuta din suisuri si coborasuri, si e anormal sa vrei sa fii doar in varf, sa devii maniac, obsedat de adunat titluri, averi, succese.

“Principiul dinamic al fanteziei este ludicul, propriu si copilului, si care, ca atare, pare sa fie incompatibil cu principiul muncii serioase.

Nu lua viata prea in serios, fara jocul fanteziilor nicio opera n-a fost creata.

Este o dovada de miopie a trata fanteziile depreciator din pricina caracterului lor aventuros sau inacceptabil, spune Jung.

Care-i varsta potrivita ca sa visezi si sa te joci? Oricare! :-)

 

 

 

Constientizeaza cine esti si ce vrei de la viata.

 

In clipa in care iti dai seama ca vrei altceva, in clipa in care constientizezi cine esti si ce vrei, se intampla miracole, universul iti trimite excat ce ai nevoie si-ti inlatura din cale experiente si personaje de care nu ai nevoie, care te tin pe loc. De ce?

Fiindca stii ce vrei sa faci cu viata ta, te accepti asa cum esti, si totul intra in armonie, fara sa te mai lupti cu umbra ce-o proiectai pana acum pe ceilalti.

Totul e clar si limpede? Am incredere in inteligenta ta, stiu ca-ti doresti mai mult de la viata, stiu ca vrei sa fii o personalitate, si asta fiindca o personalitate se diferentiaza de colectivitate.

Orice schimbare care o produci inauntrul tau iti schimba viata, fiindca lumea exterioara nu face decat sa reflecte lumea ta interioara.

Iti doresc calatorie placuta! Lasa bagajul jos, nu mai cara dupa tine trecutul, esti liber sa zbori, zboara!

 

Succese si iubire!

Pe curand, Andreea Papp. ( Andreea Papp pe facebook:http://www.facebook.com/andreeapapp)

Sau site-ul: http://www.stilultau.com/


 

 

Cartea a Personalitate alfa – descopera comoara ascunsa din tine este un manual pentru dezvoltarea personalitatii. Cu teste de evaluare, cu pasi de actiune, exercitii si multa psihologie intr-un limbaj usor de inteles, acesta carte este cel mai bun material despre dezvoltarea personalitatii si a potentialului tau pe care ai sa il gasesti in acest moment in Romania. Citeste despre ce e vorba aici: http://www.personalitatealfa.com/blog/comanda-cartea-personalitate-alfa/

Comanda cartea Impulsul pentru vocatia ta

Lasa mesajul tau mai rapid cu contul de social media

Intra in discutie

75 comentarii la “Cum sa nu mai cari in spate trecutul familiei

  1. Corina says:

    Sunt atat de normali acesti pasi dar tare greu este cand mai ai o responsabilitate, pe langa a ta, adica un copil. Pentru mine viata vine cu ofertele varstei de 20-30 de ani, acum dupa 40 de ani, sau cel putin acum am deschis eu ochii.De ce, pentru ca am fost educata in perioada comunismului, si de aceea este mult mai greu sa renunti total la compromisuri si trecut. Si atunci ce este de facut pentru ca eu vreau mai mult de la viata?

  2. Alina says:

    Pera, te rog, ca sa sa evitam sa ma dezabonez de la articolele tale , nu mi trimite te rog articole de ale Andreei. Cica auzi la ea "Ce se intampla daca nu renunti la trecutul tau? Vei ramene un ratat, un sclav" ce e cu limbaju asta de cartier? apartine unui absolvent de facultate care se vrea psiholog cu aspiratii sa schimbe lumea?

    please

  3. Ai dreptate. De obicei in astfel de cazuri, cea mai buna solutie este intr.adevar sa te indepartezi de parintii pt ca ei nu te ajuta cu mai nimic. Dar in acelasi timp intervine si sentimentul patern care iti ramane acolo, in suflet si care te face sa ai o urma de retinere in ceea ce priveste departarea de parinti.

  4. Anamaria says:

    Foarte frumos pus in cuvinte acest sentiment care nu da voie sa mergi mai departe spre visul tau , spre implinirea ta ; am scris la general pentru ca sunt convinsa ca sunt multi cei care nu indraznesc sa actioneze. Apreciez ca fiind Interesant articolul ; mai mult decat atat – a venit exact in momentul in care oscilam intre 2 variante si mi-a dat curaj sa o aleg pe cea mai putin confortabila dar care imi seamana in suflet de ceva vreme sentimentul unei vieti mai bune la care visez de mult ;o viata mai buna nu face referire la partea materiala a vietii – din contra – vreau o viata mai buna pentru linistea si sufletul meu. Iti multumesc Andreea pentru acest articol !

  5. eva says:

    Articolul este EXCEPTIONAL!!!Felicitari,Andreea!!!Sistemul nou,cu autori pt.fiecare sectiune este binevenit,din punctul meu de vedere,in acest fel putem avea parte de stiluri diferite de redactare dar si de idei noi.

    Abia astept sa vad despre ce concurs era vorba :D

  6. mel says:

    buna,e foarte adevarat ce ai scris in articolul tau,imi place foarte mult cum pui problema la fiecare subiect,asa pe intelesul fiecaruia simplu,am invatat foarte multe si sunt lucrurii pe care le sti dar nu vrei poate sa le vezi sau sa le accepti si asculti de familie,am si eu un caz legat de familie tata alcolic,mama suparata mereu,soara care ma streseaza la maxim cu perfectiunea,tot timpul la altul vede ca nu stie,nu face bine,ca doar suntem perfectii nu gresim in viata,doar ca trebuie sa ne dam seama la timp sa nu se intaple un dezastru,incerc sa o evit pe cat pot ma indispune de fiecare data cand ma intalnesc cu ea si am hotarat sa locuiesc cu colege in chirie ca sa fiu eu cu mine,sa imi descopar vocatia in lumea asta,ea ma tine intr-un loc ma simteam un nimeni fara nici un scop,nu aveam incredere in mine,cand incercam ceva parca ii auzeam deja vocea in subconstientul meu nu o sa faci bine,nu sti,acuma incerci si tu,pt ce,o sa fac eu,facem sapt viitoate si tot asa imi era greu si sufeream in tacere,dar mi-am dat seama la timp ca nu am nevoie de o inchisoare in care faci ce tise spune doar pt ca depinzi de ei pana ce nu iti castigi existenta,am spus adio la viata aceea de calvar,mai sunt desigur multe de rezolvat dar sunt pe drumul cel bun,nu am nimic de comentat la articolele de la PERSONALITATEA ALFA,oamenii chiar au nevoie de asa ceva sunt uni care sunt cam dependenti de calc si se uita la tot felu de articole si cer ajutor cumva,sau citesc la cum sa faca cand e intr-o situatie neplacuta,asa am fost eu o perioada am cautat de tot felu sa citesc,bine sa fie gratis nu pe banii

  7. cristina says:

    Articolul acesta mi-a atins o coarda sensibila…am 26 de ani, si chiar daca am fost plecata 4 ani de zile ( facultate ) in alt oras, m-am intors in orasul natal si locuiesc cu mama si bunicii…cei ce mi-au fost alaturi o viata intreaga, cei ce m-au crescut si m-au ocrotit…

    si sunt acasa de 3 ani ( se implinesc in august ), si nu e prima data cand imi da tarcoale gandul de a ma muta singura…tin sa mentionez ca as avea unde, desi nu sunt sigura ca m-as putea intretine fara ajutorul lor ( salariu e mult prea mic,comparativ cu nevoile din ziua de azi ).

    Si totusi, acum devine din ce in ce mai clar pentru mine ca am nevoie sa fac pasul asta, desi urasc singuratatea, nu stiu sa o gestionea…am nevoie de oameni in jurul meu…

    Si ii ascult, incerc sa vad daca au sau nu dreptate cand imi spun sa mai astept, sa gasesc o locuinta mai buna, stiu ca imi vor binele…si totusi, trebuie sa ma dezvolt ca si personalitate, sa vad cine sunt, si ce vreau de la viata…Inca o data, articolul imi da mult de gandit…

  8. Razvan says:

    ma regasesc 90% n povestea lui Andrei.

    Tin minte ce soc a fost pentru mine cand am vazut ca toate lucrurile care in aparenta mergeau bine in familia mea erau Fake. Traiam cu totii in propria minciuna.

    Oricum, mi se pare ca in ziele noastre e ceva normal sa ai o astfel de atitudine in viata de familie. Ii mai comod sa te minti pe tine ,decat sa infrunti realitatea

    Apoi cand vad toate astea, ma intreb mirat "Cum pana mea pot trai unii asa?" :-?

  9. Dani says:

    Fabulos.Citind ceea ce ai scris m-a ajutat enorm sa iau o decizie pentru viitorul meu(fie el si cel apropiat).Mi-ai dat niste raspunusri la multe intrebari pe care le aveam,intrebari care faceau referire la mine si la tot ce ma inconjoara.multe sfaturi ma vor ajuta si ghida pe mai departe.Multumesc. Pera, ideea ta de a pune pe categorii articolele este foarte buna, ma ajuta sa imi pun in ordine informatiile primite,si sa ma axez pe domeniile la care stau mai putin bine, prin sectiunile pe care le-ai departajat.Astept cu nerabdare materialele noi la care lucrezi.Cu respect, Dani.

  10. raisa leahu says:

    Tot ce am citit e foarte adevarat.O spun pentru ca am ecsperienza di viaza care mi a demonstrat ca e asa.

  11. bilha ludmila says:

    Pot spune ca ceea ce povestesti este viata mea100% si a sotului meu ar spune el fiecare din noi venim din doua medii toxice sentimental ne/am unit ,,poluarea personala,, si dupa 16 ani fugim pentru ca sintem superintoxicati.El spune ca a gasit calea….eu mai am putin ,,sa termin sesiunea,,sa zic asa mai am 2 examene,dar da libertatea inseamna sa fii ceea ce vrei din ceea ce poti si da cred ca fiecare din noi POATE daca s/ar mai dezintoxica in primul rind de traditii ca pe astea le primim genetic apoi se adauga tot superbagajul membrilor familiei,santajul lor sentimental ,frustrarile,neimplinirile,cind sa/ti mai amintesti de tine,mai vine sotul copiii si uite asa trece viata apoi deschizi calculatorul incepi sa te intrebi ce este cu viata ta si ncepi sa primesti raspunsuri.Ti/as povesti 3 zile si 3nopti de toate dar ca mine sint mii si fiecare are o poveste

    de unde atita TIMP?TE PUP

  12. Mihaela says:

    Frumos articol.Felicitari!Si eu am un trecut,iar parintii inca se mai baga in viata mea.Momentan am un serviciu la care merg pt bani si de gura parintilor care ma ameninta cu taierea multor lucruri,gen (internet,cablu) si poate si alte restrictii.Eu am facut prima facultate crezand ca am sa-i multumesc,facultate care nu m-a ajutat prea mult in viata.Acum fac facultatea de psihologie,care ma modeleaza,am inceput sa ma descopar,sa invat lucruri marete de care nu aveam habar,v-am descoperit pe voi toti,pt care tin sa va multumesc din suflet.Citesc cu entuziasm fiecare material si abia astept sa ma cultiv mai mult si sa si aplic practic.Vreau sa am viata mea,departe de parinti,sa nu se mai amestece in viata mea,sa nu mai aiba controlul asupra mea.Imi doresc sa practic psihologia,sa am o meserie in acest domeniu,pt ca numai asa voi putea scapa de sub presiunea parintilor,facand ce-mi place cu pasiune,nu din obligatie si pt bani,cum sunt in situatia de fata.E ca un cosmar din care astept sa ma trezesc,sa mi se lumineze mintea pentru a putea gasi solutii sa-mi traiesc viata,sa fac ceva util si bun pt societate,pt mine.Parintii oricum imi repeta ca nu am sa fac nimic cu "psihologia",nu am sanse,ca fac facultatea degeaba,dar eu am vise,eu cred in mine,simt ca trebuie sa reusesc.Va pup dulce si va imbratisez cu drag.Miha

  13. Ellen Green says:

    Marturisesc sincer ca n-am avut rabdare sa citesc pana la sfarsit; textul mi se pare infantil; nu contest ca Andreea a trecut prin multe si experienta ei poate fi unora de ajutor; totusi, textele pe care le concepe sunt asa de previzibile si pline de invataturi pe care oricine, cat de cat interesat de autocunoastere, le-a mai citit si altundeva….

  14. Alina says:

    Articolul incepe prost…insa odata cu inceperea povestii devine interesant si pe intelesul tuturor…

  15. Dana says:

    Din pacate este adevarat.Parintii se amesteca in viata copiilor,uneori din prea multa dragoste, alteori din exces de zel, sau pt.ca pur si simplu nu se pot abtine si trebuie sa stie.Sa stie cati bani castigi pe luna, cati cheltuiesti, de ce-i cheltuiesti, la ce ora ajungi de la servici,daca ai intarziat, de ce ai intarziat,de ce arunci banii pe carti sau daca cumperi ceva copilul, de ce-i cumperi ca oricum e copil si creste.Discutiile sunt interminabile si uneori fara sens.Ideea este ca nu ar trebui sa ne lasam coplesiti de ceea ce spun ei.Sunt parintii nostrii, trebuie sa-i respectam pt.ca ne-au dat viata, dar trebuie sa existe o limita pana la care sa le permitem sa intervina in viata noastra.Suntem fiecare unici in felul nostru si oricat am incerca, ei nu-si pot trai implinirile sau neimplinirile prin noi, iar noi nu putem trai cum ar vrea ei sa traim.Fiecare om e propriul lui stapan si e total gresit , daca nu bolnavicios, sa incerci sa stapanesti pe altcineva.Atunci cand ei incearca sa se amestece, noi suntem cei care trebuie sa luam atitudine si sa nu le permitem acest lucru.

  16. sweet_yavrum says:

    Buna!Foarte interesant subiectul.Eu sunt un adult cu o copilarie zdrobita,furata de un tata alcoolist,lucru pentru care nu am reusit sa-l iert nici pina astazi cind am totusi o virsta destul de inaintata 42 ani.Probabil ca aveam nevoie de ajutor specializat sa pot trece peste acest episod.Oricum vreau sa va spun ca m-a schilodit sufleteste.Increderea mea in ideea ca mai pot schimba ceva in viat mea a pierit de mult.Tocmai de aceea citesc mereu poate voi reusi sa invat sa traiesc pentru mine,pentru cei dragi mie.Articolul e super tare!Mult succes in continuare si mult soare in suflet!

  17. Didina says:

    Multumesc pentru articolele trimise. Pot sa spun ca intr-o oarecare masura m-am rupt de familie si de trecut. Am plecat de acasa la 16 ani si a trebuit sa-mi port singura de grija. Asta m-a ajutat foarte mult si acum am o fata de 18 ani pe care o incurajez sa faca acelasi lucru: sa-si urmeze drumul!

  18. cristinn says:

    Orice s-ar intampla in viata, trebuie sa ne iertam parintii,fiindca asa vom evolua.Poate nu au stiut cum sa se poarte cu noi,dar sigur ne-au iubit.Iertati-va parintii!

  19. ALiN says:

    Da. Foarte adevarat, este un subiect bine atins. Mentalitatea generatiilor dinaintea noastra este ca un cancer, ce nu pot ei sa faca, sau din comoditate au preferat sa nu faca, se injecteaza in educatia noastra ca un "must have". Ne uitam in jurul nostru si vedem un rezultat clar al "stralucitei educatii"; o carca de absolventi care lucreaza pe 2 bani si sunt nemultumiti de viata lor plina de frustrari.

  20. alex says:

    super articolul!

    cred ca e mai bine ca ati separat domeniile pt ca fiecare din voi e specializat pe ceva anume si are propriile idei

  21. Crist.P says:

    tare bine lucreaza universul..vine tot cand trebuie..ajuta-ma sa te ajut,Andreea;)

  22. Ionela Istrate says:

    Salutare,

    Este un articol interesant, din care ai ce invata, vorbesc din punctul meu de vedere.

    Cred ca ideea infiintarii unui blog in care sa fie dezbatute opinii privind dezvoltarea personala este geniala.

    Eu tot caut pe net informatii site-uri din care sa ma pot perfectiona, caut oameni cu care sa pot vorbi despre aceste lucruri.

    V-as sugera sa scrieti mai des.

    Teme variate

  23. celia says:

    Salut "echipa de aur",cum spune Pera si pentru ca tu, Andreea ai muncit alaturi de Pera in definirea"personalitatii alfa',de la inceputuri ,aveti in inima mea pretuirea pe care o meritati.La un comentariu anterior,spuneam ca impactul dintre cei care va citesc si apoi va urmeaza este mic,sau poate sint eu nerabdatoare si vreau sa straluciti intr-o emisiune TV. gen "DR.OZZ",iar in scoli cartea"Personalitate Alfa" sa fie introdusa in programa la orele de dirigentie.Starea de bine inainte de a fi simtita ,trebuie invatata.

    Cu respect recunosc ca sintem de aceiasi parte a baricadei.

  24. bogdan shaman hashma says:

    asta se poate numi un articol ratat :)…si Alina observ ca este pe aceesi vrecventa cu mine…pai de unde atata profesionalism? in primul rand ar trebui sa insiste in dezvoltarea ei personala,exprimare-autocontrol-emotional inainte de a publica articole greoaie, unde pe langa citatele si comentariile fara congruenta, isi spune parerea proprie aruncand cu bolovani..pai cum ma: ne handicapeaza?

    - ca observatie, ar trbui sa isi modifice 'stilul' de abordare al cititorului- desi are impresia ca este unul magnetizant, personal,unic–nu este deloc avantajos..poate doar pt nivelul categoriei pe care o abordeaza…oare vrea sa progreseze?

    -va pup ma pe toti ca sunte-ti de-ai mei si sunt de-al vostru

  25. Sergiu Pleshko says:

    un articol extraordinar, am si eu probleme cu infuienta parintilor, educatia lor…dar lupt pentru binele meu!!! )))

  26. Adina says:

    Excelent articol si de mare utilitate pentru cat mai multi parinti..

  27. Ion Lazia says:

    Andreea, frumos articolul, frumoasa idea, dar nu trebuie sa il privim ca o renegare totala a celor de langa noi, a celor care ne-au crescut, chiar daca unii au fost posesivi, ori mai sunt inca.
    Chiar daca multi au incercat ca prin noi sa isi prelungeasca proiectele lor, ori sa realizeze prin noi ceea ce ei nu au reusit.
    Multi dintre noi din comoditate accepta “tutela”, uneori nesuferita a parintilor.
    Le este caldut asa, desi ii critica nu au puterea sa isi taie al doilea cordon ombilical.
    Chiar daca l-am acuzat initial pe Alecsandri in finalul gazelului – Lupta vietii cand spunea “O lupta-i viata,/ Deci te lupta,/ Cu dragoste de ea, cu dor / Traiesc acei ce vor sa lupte,/ Iar cei fricosi se plang si mor./ De-i vezi murind sa-i lasi sa moara,/ Caci asta e destinul lor “, mai tarziu l-am inteles ca pe o provocare.
    Foarte putini am avut sansa sa avem un tata ca al lui H. Coanda care la rugamintea copilului de 4 ani a taiat plopii din fata casei pentru ca “incurcau vantul”, ca mai apoi aerodinamica sa il preocupe tot restul vietii, dar si mai putin am avut forta lui Edison ca la aproape 4 ani sa stam nemiscati vreme de doua zile in podul casei pe un cos plin cu oua, fiind astfel cel mai tanear invrntator, dar si cel mai prolific.
    Esential cred ca sa visam cu ochii deschisi, sa lasam copilul din noi sa se manifeste vesnic fara sa fim visatori cu cu capul in nori ci visatori cu picioarele pe pamant, dar pe pamantul batatorit de noi nu de altii.
    Daca limbajul “mai putin elevat” al Andreei supara pe unii nu au decat sa nu citeasca ceea ce scrie, dar cu siguranta nu ea va pierde intrucat vom fi din ce in ce mai multi cei care suntem incantati de stilul ei.

  28. bogdan says:

    super tare articolul :)

    felicitari!

  29. Ana Maria says:

    Buna,

    Comment-ul acesta este un raspuns la invitatia ta Pera :-).

    Acum ceva timp cautam articole despre comunicare . Intamplator am dat peste blog-ul Cristinei si incet incet v-am descoperit pe toti. Acum sunt mare fan si astept cu nerabdare articolele voastre, dar trebuie sa recunosc ca Andreea este preferata mea ( fara suparare , cred ca este numai o chestiune de identificare cu povestile , articolele si personalitatea ei )

    Referitor la noua structura de blog, pot spune ca mi se pare interesanta ideea dezbaterii diverselor teme in acest mod , dar din punctul meu de vedere frumusetea blogurilor voastre consta in ilustrarea personalitatilor. Blogurile voastre sunt parcurse asemeni unor carti al caror still il inveti . Poate un forum comun ar fi mai interesant ? nu stiu , e o idee .

    Referitor la articol pot sa spun ca, la fel ca si voi , echipa de aur sau "trupa de soc " cum va identific eu in minte :-)))), am trecut prin destule. Pot sa spun uitandu-ma in urma ca usor nu a fost , dar s-a meritat. Si da, e adevarat " ce nu ne omoara ne face mai puternici ". Suntem la nivelul la care suntem astazi datorita vietii si experientei pe care am avut-o fiecare , dar e foarte important sa stim sa invatam din greseli si sa ne caldim niste principii solide de viata dupa care sa ne ghidam.

    Povestea familiei dificile, daca ne uitam in jur e o normalitate . O sa vedeti ca foarte putine sunt familiile adevarate si fericite. Eu cred ca marea nostra problema a fost si este educatia sau lipsa acesteia.

    Dar indiferent de familia din care provii , buna sau rea, daca doresti mai mult de la viata poti sa obtii asta , cu multa munca e adevarat , iesind din zona de confort , cum spuneti voi .

    Valoarea se capata cu sudoare , munca, efort, daruire si dorinta de a fi mai bun si de a face ceva valoros.

    E adevart si faptul ca pentru a obtine toate acestea trebuie sa poti sa privesti in urma , sa pastrezi ce a fost bun , sa iei aminte la ce a fost rau , sa ierti si sa mergi mai departe cu zambetul pe buze .

    Viata e scurta, prea scurta sa o irosim.

    Fiti buni si dornici de invatare !

    Cu mult drag si respect pt toata munca voastra !

    PS sper sa ne cunostem in curand

  30. deya says:

    foarte interesant acest articol..va multumesc

  31. Daniel says:

    Imi place foarte mult articolul si am rezonat citindul. Anul trecut pe vremea asta un conflict cu tatal meu care rabufnea tot mai des m-a determinat sa imi iau inima in dinti si sa risc… cu doar 600 de euro am venit in Bucuresti sa imi traiesc propria viata. sa fac greseli si sa invat. Desi mi-e greu adeseori, nu regret decizia luata atunci. Stiu ca ma voi ridica in curand si voi ajunge sa ma diferentiez de majoritate.

  32. Mutumesc pentru articolul asta Andreea. Am multe de invatat de la tine.

  33. bogdan says:

    ALINA..

    dezaboneaza te!!!

    andreea foloseste limbajul inteles de toti

    ok?

    o zi buna!

  34. dArK fOxY says:

    E interesant articolul si profund de asemenea…dar ca orice articol sau diferite statistici se ia doar caracterul de generalitat,sunt persoane care ies din acest tipar cu mici diferente,suntem fiinte speciale si unice in felul nostru de a fi si percepem lucrurile, situatiile,trairile si sentimentele diferit in functie de mentalitate si educatie.

  35. albanezu says:

    Adevarul , cred eu , este undeva la mijloc. Nu ne putem rupe de trecut in mod absolut , pentru ca aceasta este insasi esenta societatii , generatiile noi trebuie sa-si depaseasca dpdv economic ,socio-cultural si nu in ultimul rand moral , anteprecesorii .Pentru a finaliza corespunzator o astfel de actiune , fiecare generatie trebuie sa fie in stare sa discearna , sa selecteze adevaratele valori ale generatiei precedente .

    Romanul are o vorba : "cine nu are batrani sa si-i cumpere" si asa adauga eu , ar trebui sa fim constienti si mandri de ceea ce ne inalta , din trecut {ia ganditi-va Dumneavoastra la poporul german !-ar fi el oare ispiti sa renunte complet la trecut?}…Dar poate ca am extrapolat prea tare …as mai propune ceva : sa incercam sa exprimam ideile despre dezvoltare personala in stil literar autentic si nu ca pe o lucrare de motivatie de seminar , gen expertii motivationali de marketing americani .Multumesc pentru atentie !

  36. Asde says:

    Articolul e o insiruire de fragmente adunate de prin alte carti de motivatie, fara o structura clara, putin mai coerent decat restul, dar in mare slab. Ca sa nu mai zicem de faza cu "ne handicapeaza" (!?)

    Am citit articolul pt ca venea de la Pera, daca era de pe Stilul tau, acolo nu mai intru de mult.

  37. Cristina says:

    Ba, eu asa simt! Daca nu facem ceva ca sa ne debarasam de trecut ramanem niste sclavi. Majoritatea celor din societatea actuala se poarta ca niste sclavi!!!! Sunt ratati! Asa este! Au renuntat la propriile visuri pentru a implini visurile celor din familie…Ca sa poti ajunge in mintea si sufletul tuturor e necesar sa folosesti un limbaj universal, care sa "prinda", anumite expresii care sa socheze, sa atraga atentia si "sa sara in ochi". Doar asa poti sa tragi semnalul de alarma, altminteri treci neobservat…Da, articol nsuperb! Felicitari!!!!

    De multe ori m-am simtit asa cum spui in acest articol. Faptul ca nu am puterea financiara pentru a zbura ma obliga inca sa car bagajul dupa mine…Nu pot face ca Andrei din pacate pentru ca ar insemna sa dorm in parc… Dar inteleg totusi ideea. Chiar daca nu ma pot rupe fizic de trecutul meu pot sa incep sa ma rup mental, psihic, pot sa incep sa spun stop tuturor sfaturilor si intentiilor bune si sa incep sa gandesc de una singura fara sa ma mai framant si sa ma simt vinovata ca nu am cerut voie sa iau o decizie… Asta e mesajul articolului in definitiv si la urma urmei: Gandeste si fii pe picioarele tale. Nuiti foe teama sa iei decizii si sa fii propriul tau stapan, intr-o lume in care confortul inseamna sa fim sclavi…

    Frumos articol! Multmesc pentru aceste ganduri. Ma ajuta sa ma regasesc!

  38. CristinaKalitara says:

    Ba, eu asa simt! Daca nu facem ceva ca sa ne debarasam de trecut ramanem niste sclavi. Majoritatea celor din societatea actuala se poarta ca niste sclavi!!!! Sunt ratati! Asa este! Au renuntat la propriile visuri pentru a implini visurile celor din familie…Ca sa poti ajunge in mintea si sufletul tuturor e necesar sa folosesti un limbaj universal, care sa "prinda", anumite expresii care sa socheze, sa atraga atentia si "sa sara in ochi". Doar asa poti sa tragi semnalul de alarma, altminteri treci neobservat…Da, articol nsuperb! Felicitari!!!!

    De multe ori m-am simtit asa cum spui in acest articol. Faptul ca nu am puterea financiara pentru a zbura ma obliga inca sa car bagajul dupa mine…Nu pot face ca Andrei din pacate pentru ca ar insemna sa dorm in parc… Dar inteleg totusi ideea. Chiar daca nu ma pot rupe fizic de trecutul meu pot sa incep sa ma rup mental, psihic, pot sa incep sa spun stop tuturor sfaturilor si intentiilor bune si sa incep sa gandesc de una singura fara sa ma mai framant si sa ma simt vinovata ca nu am cerut voie sa iau o decizie… Asta e mesajul articolului in definitiv si la urma urmei: Gandeste si fii pe picioarele tale. Nuiti foe teama sa iei decizii si sa fii propriul tau stapan, intr-o lume in care confortul inseamna sa fim sclavi…

    Frumos articol! Multmesc pentru aceste ganduri. Ma ajuta sa ma regasesc!

  39. flori says:

    un articol interesant,ma regasesc in el,sper ca voi acesti tineri minunati sa indreptati corabia esecului personal spre o lume mai buna,majoritatea oamenilor intr-adevar asteapta ca viata sa le ofere totul pe tava ,este greu sa risti aproape totul.curajul este parte din noi ,daca nu incerci nu vei stii niciodata dece esti in stare.din propria experienta ,constat ca a fi independent de toti si toate iti da o libertate care nu oricine are norocul s-o aiba .aceasta independenta este nativa ,ea nu vine ,te nasti cu ea.este esential sa fii nonconformist,sa faci ce crezi ca-i bine ptr.tine si cei dragi tie,rezultatele sunt garantia ca ai ales bine sau rau ,important este sa nu te lasi doborat ,sa fii optimist,increzator in fortele tale ,deundeva ceva sau cineva iti indruma pasii,universul lucreaza ptr.tine ,acum sunt convinsa cand am ajuns la o varsta cu un bagaj de experiente ,ca a fi onest,bun ,lipsit de ura ,invidie ,a putea arata intelegere celor de langa tine,a putea ierta si trece mai departe ca si cand n-a fost nimic, primesti ca rasplata lucruri si trairi nebanuite.eu traiesc aceasta experienta ,este minunat si am convingerea ca nimic nu este intamplator in viata .

  40. dan says:

    Cam acestia sunt pasi, nu trebuie decat sa ai abordam fiecare cum dorim si cum ne este mai bine pentru a ne mari potentialul de la o zi la alta. Si eu ma gandesc uneori ca ar trebui sa renunt la familie , la iubita la lucruri care imi distrag atentia de la visele mele,concentrarea imi e este diminuata, sunt constient de asta, dar am o relatie buna cu parinti ,in iubire la fel chiar daca nu sunt incurajat prea mult dar nici nu ma impiedica cu tot felul de "sfaturi bune" , continui sa-mi dau incredere mai multa si sa incerc sa echilibrez imprejurarille cu drumul meu . Daca nu va functiona asa ma voi elibera de cele nefavorabile mie.

  41. ANAMARIA says:

    E foarte interesant articolul ,si la ce poate duce educatia si lipsa de comunicare cu cei apropiatii,pe Andrei asta aproape l-a distrus.Am avut si eu de invatat din acest articol,si sincer am nevoie sa ii pot ierta pe cei din trecutul meu ,pentru ca eu sa imi pot reveni.Momentan mai am de lucrat la acest lucru,dar sper ca sunt pe calea ceea buna,pentru ca am visuri pe care vreau sa le indeplinesc si la care nu vreau sa renunt.Va multumesc ca existati pentru a ne putea ajuta pe toti cei care avem nevoie.

  42. nikname says:

    Imi place sa citesc aproape orice,dar mai mult decat asta imi place sa inteleg ce citesc.

    Sper ca autoarea este constienta ca persoanele care au intradevar nevoie de ajutor , nu inteleg prea multe din insiruirea asta de fraze.Sigur multi dintre ei renunta sa mai citeasca inainte de a-si pune intrebarea:"da` asta ce vrea sa zica ?"

    Personal nu pun nici o intrebare si nici nu incerc sa dau raspunsuri in legatura cu acest articol,in schimb as dori sa raspund indemnului d-lui Pera care zice :

    "Te asigur ca toate materialele ce sunt postate pe site sunt citite

    si de mine inainte…".

    Draga Pera acest articol va fi usor de inteles atunci cand:

    -mecanicul auto merge cu masina la autoservis

    -brutarul isi cumpara paine din supermarket

    -psihologul merge la psiholog

    -etc.

    Acest comentariu nu trebuie interpretat deoarece este doar feedback-ul pe care l-ai cerut.

  43. miki says:

    un articol si o idee foarte interesannte.sunt foarte multi care traiesc din trecutul fam care nu renunta la ideeile impuse de familie de teama.o teama care nu ar trebui sa existe fiecare avem idealuri si scopuri diferite chiar si fata de familia noastra,si a sta ca totusi chiar daca nu vrem sa credem dar subconsitientul nostru totusi credem ne am nascut in lumii diferite si de a aceea este normal sa nu a vem aceelasi ideei despre viata.inainte bunicii si chiar parintii nostri se multumeau cu mai putin deoarece viata nu o priveau asa cum este ea acum si poate de aceea acum incearca sa ne impuna noua o anume mentalitate zicand ca asa este bine.eu personal pot sa spun ca intotdeauna merg pe ideeile mele si urmaresc sa ajung acolo unde imi doresc fara sa iau in seama ca pe vremea lui x nu se facea asa.acum este alta lume mult mai evoluata si noi tinerii ne dorim mai mult de la viata nu sa traim cu anumite ideei.gresesc mult cei care nu au curajul necesar sa spuna in fata familiei ceea ce isi doresc si se complac in situatia de ai dirija mama tata sau bunicii.acesti din urma gresesc ca incearca sa ii determine sa traiasca la un anumit nivel la care au trait si ei sau dupa anumite regulii,ideei traditii din familie.le purtam respectul ca asa trebuie dar viata o fac asa cum imi doresc.eu pot sa spun ca am avut curajul de ai infrunta pe ai mei sa ma mut cu prietenul meu sa ma intretin singura sa pot sa fac ceea ce imi doresc sa ajung acolo unde vreau si nu pot sa zic ca am gresit deoarece ma descurc bine chiar daca ei au facut tot posibilul ca eu sa nu iau astfel de hoatarari eu le am luat.ma simt bine si nu imi apre rau chiar daca gresesc atunci cand fac ceea ce imi doresc imi place sa ascult un sfat dar nu sa il pun si in practica daca nu vreau si de aceea prefer sa fac ceea ce gandesc eu sa nu am regrete.si nu am cu taote ca am intampinat si greutatii.succes celor care nu sau hotarat inca sa iasa din spatele familiei.

  44. Kitty says:

    Buna Andreea,

    Imi place articolul acesta, precum si articolele similare in mesaje/continut; apar in momente in care chiar am nevoie de sfaturi motivationale. Am cunoscut doua cazuri ca si ale lui Andrei, din pacate unul dintre tipi, a si "reusit" sa se sinucida, pacat pentru ca era foarte inteligent…

    Andreea tine-o tot asa si un mic sfat, verifica articolele inainte de publicare, am gasit greseli gramaticale ce nu fac o impresie generala buna….

    In rest numai bine si mult succes in continuare!

    Mihaela

  45. Lumi says:

    asa e … trecutul familiei e transmis din generatie in generatie, asa au fost invatati parinti de la bunici sau de la societatea in care au trait. Unii sau mai schimbat, alti sunt mai sceptici dar toti vor sa-si invete copii cum cred ei ca e mai bine. Multumesc pentru articol, imi da curaj! va pup

  46. liliana says:

    ESTE F.BUN ARTICOLUL DAR ESTE FOARTE GENERAL.SUNT DIVERSE SITUATII IN CARE E GREU SA TE DESCURCI SAU DIN CARE E GREU SA SCAPI.O INTREBARE AR FII:CUM SA-I AJUTI DAR SA NU TE MAI MANIPULEZE EMOTIONAL EI ,IUBITUL,PRIETENI SI TOATA LUMEA FARA DE CARE AI FII SINGUR SI IZOLAT?

  47. vasilica badulet says:

    buna.imi plac toate articolele si aplic si invat ceea ce eu consider ca am nevoie.eu incep sa costientizez cine sunt si ce vreau si asta am reusit s-o fac citindu-va.pot spune ca in mare parte imi este bine dar in jurul meu majoritate persoanelor ce le cunosc mi se par"roboti"si atunci incep eu sa ma consider o ciudata ca nus ca ei .nush… dar multe imi trec prin cap….

  48. Ramona says:

    Foarte bun articolul…in dimineata in care l'am citit, cu cateva ore inainte, in tramvai fiind aud ce spune o nemtoaica – copiilor ei. "VREAU, VREAU, VREAU! Numai asta aud de la tine in ultimul timp. Si eu vreau o gramada si nu se poate. Intelege ca nu este posibil". Auzind asta, mi'am dat seama…oare de cate ori nu am auzit asta de la mama?? Si atunci ne intrebam de ce ne e frica si uitam de visele noastre? Ca si elefantul din povestirile lui Jorge Bucay, psihologul argentinian, am vazut o data ca nu se poate si nu am mai incercat a doua oara..din frica de esec, pentru k.."NU SE POATE" :) eu traiesc departe de familie si am fost mai rebela, am facut am vrut eu…insa de ceva timp ma tot observ si mi'am dat seama k in multe decizii sunt influentata de…"ce ar zice mama de asta?" si pt a nu o "face sa sufere", acea parte din mine nu ma lasa sa iau anumite decizii care m'ar face fericita. Incerc sa rup lantul asta, pentru ca…vreau sa fiu fericita :)

    Thx pt articol Andreea, pupici

  49. Bianca says:

    Sunt uimita de faptul ca raspunsurile la intrebarile pe care mi le puneam au aparut exact atunci cand aveam nevoie de ele, iar acum ca le stiu imi vine sa zic ca le-am stiut dintotdeauna. Mai greu este sa faci ceva concret in directia pe care ti-ai ales-o, dar odata ce primul pas a fost facut restul calatoriei devine o adevarata aventura. Felicitari Andreea pentru articol, este unul reusit. Mie personal mi-a aparut in cale la momentul potrivit pentru a-mi elucida unele din enigmele mintii.

  50. Sab says:

    Foarte bun articolul. Astept si altele la fel de bune! Mult succes in continuare! :D

  51. albastric says:

    Un blog despre intoarcerea la propria fiinta, de multe ori uitata, rapusa de constiinta concurentei sociale…

    Va citesc cu placere si pasiune!

    Reprezentati o sursa de inspiratie pentru activitatile pe care le desfasor cu elevii.

    Cei 4 ani de psihologie din pacate nu mi-au folosit prea mult, decat in aprofundarea unor cunostinte pur teoretice.

    Felicitari pentru calitatea postarilor si mai ales pentru perseverenta!!

  52. g says:

    toti avem un trecut .eu sint dintr-o familie normala dar iubitoare.locuie3sc departe de casa dar viata e frumoasa unde esti daca esti multumit cu tine insuti.de cind va citesc articolele sint mult mai bine si cu mult mai multa forta de a reusi.mereu am fost doar ca ma simteam putin ciudat.acum vad ca eu sint f normala daca am curajul sa lupt si nu ca sint doar o femeie cu un caracter si o personalitate prea puternica.

  53. Gxy says:

    Pt. alex tine ctrl apasat si da de scroll in sus/jos si ai sa ai parte de un miracol(o sa-ti apara scrisul mai mare sau mai mic,eu folosesc Opera nush daca merge si pe alte browsere) :), am avut si eu problema asta :))

  54. camelia says:

    sunt o femeie de 40 ani casatorita de 19 ani cu o fata de 18 ani.Recunosc ca am facut cu fiica mea asa cum a facut mama lui Andrei cu fiul sau.La momentul respectiv eram sigura ca fac bine dar am ajuns un moment cind copila mea mi-a spus:"plec de acasa".Am crezut ca mor , am crezut ca viata mea se sfirseste.

    Ma

    gindeam unde am gresit in educatia ei de am ajuns in acest punct pentru ca sigur undeva am gresit.Acum citind articolele tale incep sa inteleg

    Din pacate nici cu sotul eu nu pot spune ca sunt fericita cel putin asta simt .as vrea sa consult un specialist dar nu stiu de unde sa-l iau.MI-E FRICA sa trec prin un divort dar de vreau sa-mi schimb cu adevarat viata trebuie sa incerc.TE ROG AJUTA-MA sa consult un specialist ca sa-mi

    sentimentele

  55. DianaW.S. says:

    Andreea multumesc ca existi!

  56. Lori says:

    Multumim! de la voi am invatat ca trebuie sa ma accept in totalitate, fara sa imi ascund latura "negativa". Am invatat ca trebuie sa ma cunosc, sa ma descopar asa cum sunt si sa ma arat fara masca. Aceasta a fost prima caramida pe care am pus-o la cresterea increderii in mine. Azi stima de sine a crescut si gratie ei sunt capabila sa nu mai las capul in jos la prima critica pe care o aud!

    Succes!

  57. Mariana says:

    Mi-a placut articolul. Felicitari Andreea.

    Este important sa devii o individualitate puternica, sa poti "pasi" pe propriile picioare, insa nu cred ca intrutotul este necesar sa "abandonam" familia, chiar daca ea are anumite tare, ce ne-ar putea destabiliza viitorul.

    Cred ca poti sa-i faci sa inteleaga ce-ti doresti de la viata si sa le dovedesti ca exista sanse sa ai rezultate bune, cu metodele pe care le consideri tu cele mai bune. Desigur ca, nu trebuie sa te lasi subjugat de ce-si doresc parintii ori altii cand vor ca, prin tine sa-si realizeze visurile pentru ca, fiecare dintre noi ne dorim ceva anume de la viata si doar acel lucru trebuie sa-l realizam, pentru a ne simti impliniti.

    Gandirea negativa, nu trebuie sa stea in atentia noastra pentru ca, fiecare lucru are importanta lui si din el trebuie sa invatam cate ceva, chiar daca n-a fost o adevarata reusita a sperantelor noastre.

    Putem sa devenim ceea ce vrem, muncind pentru a realiza visul nostru.

    Mult succes tuturor si multa sanatate.

    Apreciez pozitiva, hotararea lui Pera de a antrena specialistii in abordarea unor teme de mare interes cum este si aceasta.

  58. Vero says:

    De acord cu articolul si principiile prezentate, dar tonul ar putea fi usor imblanzit…Cat despre lasarea familiei in urma, este totusi o masura extrema, iar radicalitatea ei nu poate decat sa potenteze nevrotismul…Parintii ar trebui iertati si respectati in continuare…cei mai multi dintre ei ne-au dorit binele, dar pur si simplu n-au stiut sa ne arate calea cea buna, au actionat inconstient, dar cu intentii bune.

  59. rares says:

    super tare articolul ma motiveaza :)

  60. ely says:

    Tare mult imi doresc sa vorbim despre toate aceste lucruri cand vei fi si tu la randul tau MAMA.

  61. Andreea says:

    Va multumesc pentru caldura cu care m-ati primit. Generozitatea cuvintelor voastre m-a bucurat si de abia astept sa ne reintalnim. :-)

    Cu cat tinem, ne agatam mai putin de timpuri, locuri, oameni si lucruri, si tot ceea ce este, cu atat mai mult vom trai in lume, prin ceea ce suntem, si anume, personalitati alfa!!

    Succese si Iubire!

    Pe curand, Andreea.

  62. Daniela says:

    Imi pare rau ca Andreea transmite mesaje puternice si inselatoare pentru a forma caractere slabe , regretabile. Pesemne ca nu o face intentionat, probabil e lipsa experientei de viata.Sa avem mare grija ce citim.
    Draga Andreea , fuga nu a fost niciodata o solutie. Dar intelegerea a dat mereu rezultate bune. Problema este ca a “intelege” o situatie de viata, relatiile dintre membrii unei familii presupune un efort foarte mare, mult mai mare decat a fugi de acasa. Iti trebuie ceva experienta de viata pentru asta, disponibilitate sufleteasca, afectiune, respect, cautarea si gasirea unor solutii pentru a ne intelege si parintii si a depasi impreuna situatiile critice, demnitate, putere interioara, intelepciune…
    Viata este frumoasa datorita invataturilor pe care le acumulam in timp. Cand fugim nu intelegem nimic. Fugim disperati pana cand ???? Fugim de familie, de prieteni, oricand, oricum , ne insinguram si spunem cu surle si trambite ca suntem personalitati puternice , niste invingatori. Imi pare rau, astea sunt iluzii. Sunt tehnici de marketing cu care se poate vinde orice produs de proasta calitate (cola,,tigari, orice…), dar care creeaza confort si placere mare pe un interval scurt de timp , cu riscul de a distruge fiinta umana.
    Sunt multe de spus, dar ma opresc la cateva texte care sunt esentiale pentru intelegerea mesajelor pe care le transmiti si care contin o contradictie enorma. Citez:”Lumea este un invatator pentru intelept si un dusman pentru prost. Toate care se intampla in viata ta au un rost, te cresc, te desavarsesc. Impaca-te cu trecutul si porneste la drum.”…si …”Andrei e departe de familie. Si-a luat viata in maini si a plecat departe de ei si de hrana lor emotionala toxica, si-a luat mana de pe ei.” Draga Andreea, sa meditam la aceste texte cu seriozitate. Pe mine m-a intristat profund decizia lui Andrei. As fi fost fericita sa aud cum a gasit o cale de intelegere cu familia lui care l-a sprijinit cum s-a priceput , care l-a iubit totusi, este clar ca intentia lor nu a fost sa-l distruga. Toti gresim, si parinti, si copii. Dar putem sa ne invatam reciproc sa devenim “invingatori”. Si parintii invata de la copiii lor, daca acestia au dorinta sa le impartaseasca din intelegerea si trairile lor. Dar nu este usor si asa trebuie sa fie, greu. Greu si frumos!!!! Daca cautati in viata succesul rapid, confortul, stralucirea, veti fugi mereu de voi, de ceilalti, de realitate si veti rata o viata frumoasa , implinita. Cand Andrei “si-a luat mana de pe ei” cred ca mai mult si-a ucis parintii. Poate acesta-i motivul ptr care Andrei inca merge la psiholog , inca are frustrari…Mai bine, draga Andreea , sa citim operele unor mari scriitori, sa ascultam muzica buna, sa invatam un mestesug, sa incepem sa traim cu bucurie , sa ne cunoastem in profunzime , sa cautam sa intelegem profund ce se intampla cu familiile noastre. Jucati-va cu copiii si parintii vostri si radeti mult!!! Intr-o zi ii veti intelege si veti deveni oameni in felul asta. Iubiti-va! Nu uitati ca nu invatam nimic din experientele usoare, nu ne desavarsim decat daca trecem prin experiente grele. Dar asa devenim “frumosi”, devenim umani. Parintii nu ii alegem, ne sunt dati asa cum sunt. Totul are un sens. Poate ca tocmai felul in care sunt ei ne ajuta la dezvoltarea personalitatilor noastre. Mai bine sa vedem cum ne pot ajuta “probleme” parintilor, cat de “destepti” suntem sa gasim solutii in contextul in care ne-am nascut. Daca nu exista solutii, fugiti! Cand plecati de langa familie , gandul care va va insoti sa nu fie indepartarea de familie, renegarea , ci dorinta de implinire. Sa plecati cu un gand frumos , pozitiv si cu dor de cei dragi. Sa va iertati parintii si sa va ganditi la motivele pentru care ei au ajuns sa fie asa cum sunt. Asta va va ajuta si pe voi , si pe ei. Nu va mai trebui sa “carati” cu voi ,o viata intreaga, povara invinovatirii propriilor parinti. Ar fi prea mare povara si viata voastra n-ar mai fi “traita” , s-ar reduce la un “drumurile” cat mai dese la psiholog. Fiti responsabili si frumosi sufleteste. Daca fugiti dupa succese cu pretul pierderii frumusetii interioare, exact asta veti obtine.

  63. mary says:

    Felicitari pt articol!
    Ideea de echipa in care fiecare sa scrie in domeniul lui,e foarte buna si eficienta!

  64. mary says:

    Feliciatari pt articol!

    Ideea de echipa in care fiecare expert sa scrie n domeniul sau,e foarte buna si eficienta!

  65. Dom Timotin says:

    Salut … imi place articolu , si cred ca este foarte actual , este unul motivant si care te cheama la actiune , fiindca fara actiune si fara sa aplici ceea ce citesti , pierzi timpu degeaba , o schimbare doar asa se vede , iti multumesc si te incurajez sa continui si mai departe sa te dezvolti si astept inca un articol din partea ta . Succes si mult bine . :)

  66. Adrian dmk says:

    foarte bun articolu'..ma regasesc in el insa am pornit spre drumu' meu, departe de parintzi de ceva vreme..asta ma incurajeaza ca am ales drumu' cel bun..shi am sa reushesc pe plan personal..pana data viitoare Cheers!! ;)

  67. Gaby says:

    Mie imi place articolul, cu exceptia plecarii totale de langa parinti, si vorbesc din punctul de vedere al cuiva care a fost lipsit de afectiune din partea parintilor…ba mai mult mama mi-a pus "in carca" problemele ei pe care le-a avut cu tata, tata la randul lui era foarte autoritar, rece si pe langa asta se mai adauga faptul ca nu eram lasata sa citesc sa am prieteni, prietene. Acum am 42 ani, pot sa spun ca sunt ok, dar in acelasi timp nu ma simt bine.Nu stiu daca reiese din articol, eu sunt curioasa daca a fost decizia lui proprie si personala de a se rupe de tot de parinti (e vorba de Andrei). Eu nu as putea sa ii las de tot, bafta mea este ca ei pe mine nu ma viziteaza pe mine niciodata, iar eu la ei ma duc o data la 3-4 saptamani, in rest vb. la telefon, si imi este bine asa sa ii vad mai rar.Pot sa spun ca ii respect ca parinti, dar nu ii iubesc, poate pentru faptul ca nici ei nu m-au iubit pe mine, nici macar nu ma cunosc.

    Oamenii, ca Pera si Andreea sunt de admirat, sa iti iei viata in propriile maini, in adevaratul sens al cuvantului, sa te ridici cu adevarat si sa te formezi cu adevarat nu multi fac asta din pacate. Dragi mei Pera si Andreea sunt binevenite cartile, articolele voastre chiar daca unii se regasesc mai putin sau deloc, in ceea ce voi scrieti.

    Pt. Pera este bun sistemul implementat de tine. Bafta in continuare.

  68. bogdan says:

    scrie mai mult :D

    doar un singur articol pana acum?:(

  69. bogdan says:

    urmatorul articol…
    ai intrat in vacanta?:D

  70. Ela says:

    Daca ar fi dupa mama mea as fi o profesoara, casatorita cu un preot:) ceea ce ar fi vrut ea sa fie. noroc ca nu m-am lasat influentata si mi-am ales sg calea.

  71. lulu says:

    E buna aceasta iesire de sub mana parintilor,ramanand singur dar avand si un caracter cat de cat puternic,singuratatea aceasta se poate transforma intr-o ambitie,o motivatie foarte puternica si astfel poti reusi.

  72. nicubrt says:

    mie imi place articolul si nu spun asta din snobism sau din bun simt. e-adevarat ca este dur si transant dar e vorba practic de motivatie, nu? daca avem nevoie de terapie o gasim in alta parte nu intr-un articol de motivatie. e-adevarat ca este foarte multa informatie concentrata si la modul general dar este doar un articol, nu un tratat de specialitate.
    mie personal mi-a placut articolul. esti fata desteapta si curajoasa.

  73. gabriela says:

    eu m/am recunoscut foarte bine in povestea lui andrei doar ca am clacat mai repede,n/am ajuns chiar la suicid dar oricum socul a fost mare,astazi mai am, inca, un bagaj legat de gat,e greu sa te schimbi