„Secretul” succesului în viaţă este ascuns foarte multor oameni nu pentru că el ar fi greu de găsit sau este invizibil, ci pentru că este amestecat printre toate celelalte gunoaie care ne poluează.
Pentru a descoperi ce ai nevoie pentru a avea tu succes, în mod particular, ai nevoie de discernământ — adică să poţi deosebi diamantele de pietrele obişnuite.
Discernământul, puterea de a alege corect pentru tine, abilitatea de a gândi pentru tine şi de a-ţi urma adevărul personal interior — în ciuda părerilor lumii — vine doar în urma trăirii experienţelor de viaţă.
Din păcate (sau din fericire) , experienţele de viaţă nu se trăiesc (încă) pe smartphone, pe laptop, pe canapea sau în zona de confort.
Logica elementară, aşadar, ne spune că „secretul” succesului personal stă în trăirea experiețelor de viaţă astfel încât să putem deveni noi înşine cât mai curaţi de influenţe exterioare şi să putem avea discernământ atunci când suntem în faţa mai multor opţiuni sau oportunităţi.
Ce se întâmplă când nu avem această putere de discernământ?
Luăm de bune lucrurile care ne sunt propovăduite din exterior.
De ce este greșit să ascultăm sfaturi din exterior legate de viața noastră de la oameni care nu știu ce fac?
– experienţa lor de viaţă diferă de a noastră, iar sfaturile lor sunt pe o altă direcţie decât cea potrivită pentru noi;
– ritmul de evoluţie al altor oameni este diferit de ritmul nostru şi noi poate avem nevoie să ne mişcăm mai rapid
sau mai lent decât cred cei din jur;
– de cele mai multe ori oamenii nu fac decât să se vadă într-o oglindă când ne privesc pe noi şi sfaturile lor sunt, de fapt, adresate lor.
Ai observat cu câtă pasiune ne explică unii oameni de ce ar trebui să procedăm într-un fel şi nu în altul?
Dacă priveşti viaţa acelui om vei vedea că exact în domeniul în care îţi dă ţie sfaturi şi el are o problemă.
Atunci când ni se dau sfaturi, prima întebare pe care putem să o adresăm este în cuvintele lui Seneca:
„Tu îmi dai sfaturi?, mă întrebi. Dar ţi-ai dat sfaturile astea şi ţie, te-ai îndreptat de-acum? De aceea ai acum timp să îi îndrepţi pe alţii?”
Sfaturile proaste vin deghizate sub multe pretexte
– din iubire și grija de părinți
– sub pretextul informării din mass-media
– îmbrăcând haina educației în sistemul educațional
– vasta înțelepciune a prietenilor noștri
Ca și rezultat, ajungem să avem dorințe, scopuri, valori și convingeri care nu sunt ale noastre.
Ai auzit poate că ar fi bine ca până la 30 de ani să fii căsătorit, cu copii dacă se poate?
Acesta este exact genul de sfat extrem de prost care este îmbrăcat în diverse forme — de la ruşinea socială până la „cursul firesc al vieţii”— şi are menirea să te devieze de la drumul tău.
Pentru unii oameni este foarte potrivită viaţa de familie şi au ca şi valoare în mod autentic familia.
Pentru alţii însă, este foarte important să îşi ia un rucsac în spate şi să viziteze întreaga lume. Poate că până la 30 de ani nu au avut resursele necesare, dar acum că le au pot să plece să cutreiere lumea şi să îşi îndeplinească visul, să trăiască aliniaţi cu valorile lor cele mai înalte.
Şi acum imaginează-ţi că omul cu menirea să călătorească este îndoctrinat că este obligatoriu să aibă o familie până la 30 de ani.
Şi se căsătoreşte şi face şi copii.
Totuşi, la 34 de ani adevărul său interior explodează şi omul simte că dacă nu pleacă acum în jurul lumii intră în depresie şi nu mai suportă viaţa.
Aşadar, alege să plece — îşi lasă în urmă familia, poartă cu el sentimentul de vinovăţie că şi-a lăsat familia şi nici nu se mai poate bucura pe deplin de călătoria lui.
Practic, reușește perfomanța ca tot ce face să facă prost.
De unde a pornit toată treaba asta?
De la sfaturile celor din jur care au suprascris valorile autentice pe care omul le avea.
Adevărul nostru interior este permanent în noi şi, mai devreme sau mai târziu, se va manifesta.
Şi acum, întrebarea cheie.
Câte dintre lucrurile pe care le faci azi sunt pentru că vrei să le faci şi câte ţi-au fost implantate din exterior?
Una din modalitățile de a detecta „implanturile” din exterior este următoarea:
– când nu îţi poţi păstra atenţia asupra unui lucru şi nu te poţi concentra;
– când nu eşti motivat să faci un lucru şi ai nevoie de motivare exterioară;
– când te plictiseşte o activitate;
– când simţi că ţi-e lene şi nu ai energie pentru o activitate.
Toate acestea sunt semne că trăieşti structura de valori a altora impusă asupra ta.
Ceea ce este foarte important pentru tine vei vedea că nu necesită motivaţie exterioară, nici nu te plictiseşte, nici nu îţi pierzi atenţia şi concentrarea.
Există copii care sunt diagnosticaţi cu deficit de atenţie dar, în acelaşi timp, când se joacă un joc pe calculator, aceşti copii îşi păstrează concentrarea 7-10 ore în continuu, au o memorie fotografică impecabilă, reţin toate personajele şi firul poveştii — lucruri care fac invidios şi omul cu o minte foarte antrenată.
Aşadar, nu există lene, lipsă de motivaţie, lipsă de concentrare.
Există doar lucruri care nu sunt importante pentru noi şi care ne-au fost impuse, iar noi le-am îmbrăţişat că fiind ale noastre.
Ce este cu adevărat important pentru tine?
Cu această întrebare ar fi bine să te trezești și să te culci zilnic.
Convingerile tale, emoțiile tale, abilitățile tale, comportamentele tale și rezultatele tale sunt strâns legate de această întrebare.
Ce este cu adevărat important pentru tine?
Dincolo de ce ți s-a spus că ar trebui să fie important în viață.
Dincolo de fricile pe care le ai.
Dincolo de rușinea socială la care crezi că ai fi supus dacă ți-ai urma adevărul interior.
Ce este cu adevărat important pentru tine?
Aș aprecia dacă mi-ai răspunde într-un comment la această întrebare.
Ca și temă de casă, te invit să îți descoperi ierarhia proprie de valori cu exercițiul de aici: Descoperă adevărul tău interior.
Per aspera ad astra
Pera Novacovici
41 de răspunsuri
Pentru mine, e important sa plec undeva departe, singura, ca sa descopar cine sunt si cum i-as putea ajuta pe oameni. I-as minti pe cei dragi daca le-as spune ca sunt fericita fiind cat mai aproape de ei,fiindca nu este asa. Si inca ii mint fiindca nu am incotro…cu siguranta ar percepe gresit dorinta mea de a evada.
Poate cand voi fi 100 % pe picioarele mele voi reusi sa fac tot ceea ce imi doresc. Si imi doresc sa se intample asta cat mai repede…
p.s: nu merge link-ul catre exercitiul cu valori…
Multam Diana pentru impartasire . Am corectat si link ul, acum ar trebui sa mearga.
Importanta sunt eu si valorile mele:dorinta de a face bine fara a astepta rasplata, sinceritatea in relatii, iubirea pentru copii…Simt acut dorul familiei dar nu ma nemultumeste faptul ca am „rupt lantul”care imi limita evolutia si imi impunea reguli care nu imi erau confortabile.Am facut alegeri neinspirate pana acum dar acum cand, vorba unui prieten, nu mai am ce pierde, material,am devenit atat de libera si curajoasa incat descopar o alta lume care imi place…Pot sa afirm ca varsta nu este un impediment, eu fiind cu ceva +50,in ati schimba directia…
a-ti schimba directia…scuzele de rigoare.
Buna. Linkul catre exercitiu nu functioneaza! Te rog sa il repari. Multumesc.
Buna Pera,
Intru pe blogul tau din cad in cand si apreciez ceea ce faci. Dai indicii sanatoase de urmat care aprind imaginatia oamenilor si-i fac sa spere. Ce scrii tu in articolul asta e insa lucrul cel mai greu de realizat. Nu stim cu adevarat ce ne dorim. Si-apoi dorintele se schimba pe masura ce crestem. E adevarat, uneori transpare cate o idee din realizarile personale ce ne fac fericiti si ni se pare ca ne-am gasit scopul si directia. Insa nu exista un ghid step-by-step despre cum sa scapi de paradigme si oricum ele iti controleaza viata si se interpun intre individ si realizarea dorintei. Bob Proctor vorbeste despre obiceiurile de gandire si, in maniera lui pedagogica incearca sa ne faca sa depasim propriile zone de confort. Le numeste bariere. Dar paradigmele se pot schimba intr-adevar, in timp, cu NLP. Prea mult consum din cea mai importanta si neindestulatoare resursa pe care o detinem. Asa ca, ramanem tot cu speranta. Poate chiar cu o atitudine optimista. Insa cand tragem linie vom spune doar „macar am incercat”…. Si asta, in marele tablou nu conteaza prea mult. Vorba poetului: „Inca un invins nu e o noutate”.
Important ar fi: 1. sa-mi castig independenta
2. sa devin profesionist street workout
3. sa fiu liber ( se leaga cu prima)
4. sa am o proprie afacere
Cum realizez asta stiu, cred ca este doar un imperiment de timp in dezvoltare, mai greoi.
Imi dau seama ca de multe ori am gresit cand am dat celor din jurul meu sfaturi… dar parca imi vine greu sa fiu indiferenta si sa nu ajut pe colegele, vecinele sau prietenile mele macar cu o vorba buna daca nu pot cu altceva.Este important pentru mine sa constientizez unde gresesc si sa imi repar greselile.
Din articolul tau se poate trage concluzia gresita cum ca nu trebuie sa asculti sfaturile celor diferiti de tine. Dar chestia asta e periculoasa pt dezvoltarea personalitatii tinerilor si ii imbatraneste prematur, zic eu. Si o sa incerc sa explic si de ce.
Noi cei din generatia noastra, „tinerii din ziua de azi” ne plangem de parinti, bunici, etc pentru ca, vai de mine, nu sunt deschisi la noile noastre conceptii despre lume si viata: De ce imi spun ei ca trebuie sa ma casatoresc pana la 30 de ani?… Dar exact asta trebuie sa fie abordarea: „de ce?”. Daca tot va place sa va numiti open-minded, toleranti, atunci nu ar strica sa ne deschidem urechile la ce au ceilalti de spus. Si nu, nu sa gandim ca ei. Nu sa ne insusim parerile si conceptiile celor mai in varsta. Pt ca suntem fiinte umane si suntem cu totii capabili sa filtram prin propria constiinta cat mai multe informatii pe baza carora sa ne formam propriile convingeri. De ce imi spune X ca e bine sa ma casatoresc inainte de 30 de ani? Pt ca el/ea la varsta respectiva si-a gasit jumatatea si acum crede ca a fost alegerea ideala. Daca imi da acest sfat, cu ce ma aleg eu din asta? Pai imi dau seama ca daca imi voi gasi si eu jumatatea, daca voi gasi o persoana cu care sa rezonez perfect si sa vreau sa-mi petrec o viata impreuna, poate ca nu ar trebui sa o las sa-mi scape printre degete doar pt ca m-am hotarat eu ca vreau sa nu am familie ca sa pot pleca in jurul lumii. Bineinteles, asta e doar o mica greutate pe balanta deciziei mele de viata pe care o voi lua atunci, alaturi de alte sfaturi, povesti si experiente pe care le voi mai asculta si care vor cantari pt decizia mea. Cum a spus si Loredana, nici macar noi nu stim ce ne dorim de la viata. Dorintele noastre se schimba pe masura ce noi evoluam. Evolutie=schimbare. Iar evolutia poate sa aiba loc doar daca ii permitem. Cele mai multe lucruri le invatam din propria experienta, din succese, dar mai ales din greseli. Dar cum facem in cazul lucrurilor cu care nu ne-am mai confruntat niciodata? (exemplul casatoriei). Nu, nu e deloc gresit sa fim deschisi la sfaturi. Cine considera ca nu are nevoie de sfaturi, de opiniile celor din jur si de cat mai multe informatii pt a-si cantari propriile decizii, este deci destul de intelept si cu destua experienta de viata (in conceptia lui) incat sa nu-i mai fie necesare. Un astfel de om a ajuns in punctul maxim al evolutiei sale. Iar in scurt timp va fi considerat depasit, demodat, imbatranit. Pt ca nu e nicio diferenta intre a nu asculta opiniile celor in varsta si a nu asculta opiniile generatiei tale, e acelasi mecanism, si in scurt timp vei avea aceeasi atitudine fata de amandoua. Nu cred ca isi doreste nimeni o generatie de oameni cu ochelari de cal. Ceea ce ne trebuie de fapt este discernamantul, capacitatea de a fi receptivi si, in acelasi timp de a nu ne lasa manipulati de media si de cei din jur. E greu. Trebuie sa ascultam mai mult decat sa vorbim si sa gandim mai mult inainte sa actionam. Asta ar trebui sa fie provocarea noastra, nu sa ignoram cu un aer de superioritate experienta pretioasa impartasita de ceilalti.
Toata stima pentru aceasta tema si modul in care si abordat – o.De fapt ,este un alt mod de a discuta despre principiul placerii(cel pe care – l sustii tu aici) si principiul realitatii de care , totusi avem nevoie pentru ca prin el nu ne izolam de lumea in care traim. Pana la urma trebuie sa mentinem un echilibru intre cele doua pentru a ne putea dezvolta armonios atat cu ceea ce venim noi in aceasta lume cat si cu ce vine aceasta lume in dezvoltarea noastra.
Am facut in viata numai ceea ce mi-am dorit. Din pacate, lumea din jur spune ca am ajuns la 40 de ani singura – fara un sot, un copil, asta spune lumea, eu spun insa ca am o familie in jutul meu: frati, surori, mama, nepoti – pe ca i-am ajutat cat am putut; am un loc de munca unde sunt respectata ca om pentru ceea ce fac, nu pentru ceea ce mi se impune; am prieteni pe care ma pot baza si care se pot baza pe mine. Imi lipseste un copil acasa, dar la serviciu am 30. Sunt multumita de mine, dar altii se impiedica de viata mea. De, asa e gura lumii.
Fericirea care vine respectandu-ti adevarul interior nu se poate compara cu aprobarea lumii care oricum nu va fi completa niciodata. Oamenii de cele mai multe ori doar proiecteaza pe noi propriile lor continuturi
Minunat articol, e conceput in asa fel incat nimeni sa nu poata spune ca il citeste prea tarziu! Multumesc si felicitari! Pana la varsta asta am aflat ce am gresit si ce am de reparat, acum e f important pt mine sa merg pana la capat cu experienta din ce am invatat!
Niciodata nu e prea tarziu, aceasta este si o convingere de-a mea
„Sunt fericit tot timpul! Tot timpul meu îmi aparține doar mie și fac tot timpul ceea ce îmi place! Trăiesc în deplină armonie cu Dumnezeu, cu mine însumi și cu întreaga Lui creație! Evoluția mea spirituala și materiala are tot timpul un trend ascendent!” Acestea sunt în opinia mea lucrurile care asigura o viata împlinită, tihna familiei, abundentă și prosperitate infinite.
Suna foarte bine 🙂
Pentru mine ,cele mai importante lucruri ar fi :muzica si concertele in strainatate pe care le-as putea avea si ca hobby , desenul , psihologia si biologia.
Draga Pera, ai amintit in articolul tau un exemplu de tata care isi paraseste familia pentru ca nu si-a urmat vocatia. Cele doua n-ar trebui sa se bata cap in cap, in opinia mea. As aprecia ca omul fuge de responsabilitate mai degraba decat spre vocatie. O familie reprezinta de asemenea o iesire masiva din zona de confort (si aici vorbesc din experienta) spre evolutia ta ca om. Dar e adevarat ca putem vorbi zile si nopti pe acest subiect 🙂 Cu drag.
Libertatea este cel mai de preț lucru pe care ar trebui să il avem toți , propriul nostru sef , să fim noi albitru pentru actiunile noastre şi cee ce facem cu timpul nostru şi să fie în folosul nostru . 1 liberate 2 sănătate 3 familie 4 bani
Acesta poate fi un alt inceput , pentru oricine ajunge sa citeasca si sa ii placa , opera in devenire , a lui PERA NOVACOVICI . Fac aceasta afirmatie , pentru ca eu personal , trec prin tot ce scrie in acest articol , chiar in momentul , in care scriu aceste randuri . Pentru mine , articolele , cartile si implicit chemarea lui PERA , sunt ca si niste piese de puzzle , care lipsesc , din cel pe care il am si care se numeste VIATA . NICIODATA nu o sa uit sa fiu recunoscator , pentru oameni minunati , care au aparut in drumul meu ! P.S. Daca acesta este punctul de trezire , atunci , tot ce pot sa fac , este sa il binecuvantez !
Multumesc pentru aprecieri. Per aspera ad astra
Draga Pera,
cele mai importante pt mine sunt : copii mei, linistea lor, sufletul meu pe care incerc sa mi l acordez mereu la propria viata…ca un violonist profi…
numai bine!
🙂
pentru mine este importanta familia. aceasta este valoarea nr. 1 pentru mine.
Citesc cu multa placere articolele tale ! Chiar am invatat si am urmat cateva reguli de viata din tot ce ne-ai prezentat.
Legat de ce ai scris mai sus am si eu o dilema. Copilul meu va termina anul viitor cursurile clasei a 12-a. Urmare a sfaturilor date de mine se pregateste pentru admitere la facultatea de medicina. Dar nu cred ca este ceea ce isi doreste ea. A facut sport inca din clasa intai, a fost in multe competitii unde a obtinut rezultate foarte bune si deseori mi-a spus ca si-ar dori sa urmeze aceasta cale . Nu am exclus nici posibilitatea de a deveni instructor, arbitru si de a avea propria sala de karate. Dar am luat-o in calcul ca o activitate adiacenta, considerand ca fiind femeie, i-ar fi mai usor cu un loc de mumca ce ii confera siguranta si stabilitate. Incep insa, sa ma intreb din ce mai des daca procedez bine. Mi-ar fi de folos si o alta parere.
Multumesc si astept cu interes si viitoarele articole !
Salutare tuturor!
Se intampla sa citesc acum aceste randuri…dar ..nimic nu e intamplator.
Se intampla ca de ani buni imi pun aceste intrebari…dar nu pot sa raspund.
Se intampla ca, probabil, influentele exterioare au fost atat de puternice si indelungate, incat adevarul meu interior s-a scufundat atat de adanc, incat pare cu nu mai am nici o sansa sa il ating.
Insa, la un moment dat, viata incepe sa te doara…atat de tare , ca trebuie sa sapi adanc. Cineva spunea, intr-o carte, ca viata da cu tine de pereti pana iti gasesti adevarata menire aici.
Sau nu.
Poti sa traiesti cu valul uitarii peste gandurile si inima ta..si sa si mori tot asa.
Totul pare foarte complicat, mai ales cand ai 46 de ani si simti ca e tarziu pentru anumite lucruri. Simti ca lupta e prea grea….
Si totusi, nu aleg sa renunt.
Stiu ca asa, ca mine, simt multi oameni. Si cred ca nu e rau, chiar daca doare.
Va doresc tuturor ca , maine dimineata, la rasaritul soarelui, sa aveti revelatia menirii voastre aici!
Cu drag.
Pentru mine important este sa reusesc sa traiesc fiecare clipa asa cum doreste sufletul meu pentru a simti ca daruieste si primeste Iubirea,
un mare BRAVO ! O sa-mi repet aceasta intrebare pana gasesc raspunsul…..si atunci ti-l voi spune!
Eu sint o fire putin mai singuratica si mai independenta.Nu mi place sa mi fac prieteni multi oameni care nu simt nimic pentru ei si multi zic ca sint rea ,si neprietenoasa.Pentru mine e chiar important sa fac ceea ce simt,Am citeva valori la care tin:linistea,libertate si independentasi sanatatea.Prieteni putini la care sa tin.Da sint treburi care mi par o corvoada nu mi plac si atunci cind sint obosita nici ce mi place cel mai mult n as mai faceAm suparat multi cu independenta mea,dar asta e,asa sint eu imi implinesc si cele mai excentrice visuri asta e viata.
Salutare!
Ce este cu adevarat important pentru tine? …o intrebare frumoasa la fel ca si fiecare dintre noi.
Pentru mine personal, cel mai important lucru este sa ma simt utila, tot ce fac sa fie spre binele cuiva si la final sa vad zambetul pe fata omului. Utilitatea, ca sa-i zic asa, poate sa ia mai multe forme pentru mine. Ma simt utila la munca apoi la sala si in timpul liber cand citesc sau ma relaxez cu lucrul manual, crosetand, impletind. In datile cand echilibrul meu este dat peste cap din varii motive, intervine ceva, ma simt inutila si fara sens, ma pierd si in cele mai rele situatii nu-mi doresc decat sa nu exist. Ma trezesc in momentul in care constientizez ca am si eu rolul meu si trebuie sa actionez pentru a fi ce vreu.
De ceva vreme mi-am restabilit echilibrul si asteptam sa citesc articolele tale. Ma ajuta, iti multumesc!:)
Toate cele bune!
Sic parvis magna. Atat!
Pentru mine, e importanta familia, sa fac facultatea de psihologie, sa imi deschid afacerea la care visez si sa ajut cati mai multi oameni pot 🙂
Daca ai obtine tot ceea ce iti doresti – atunci cand iti doresti, ce rost mai are viata? 🙂
Pentru mine este cea mai importanta familia,sa am o familie fericita sanatoasa de care sa pot fi mandra pe urma sa am un job cat de cat buna, nu pot sa zic foarte bun la salariile din romania
Eu simt ca adevarul meu interior este strans legat de sport si in special de fotbal, de la 10 ani joc fotbal am inceput sa joc cu copiii in fata blocului, in strada, chiar si in locuri cu iarba (dar care erau in panta) eu cel putin cautam mereu locuri cat mai potrivite unde puteam juca fotbal. Apoi am m-am inscris si la o echipa, unde faceam antrenamente si jucam meciuri pe timpul junioratului, dupa care am implinit 18 ani am terminat junioratul, am continuat sa joc sa ma antrenez, sa fac ceea ce ma facea foarte fericit si implinit sufleteste, dar in acelasi timp au inceput presiunile din exterior, Du-te si munceste, nu faci nimic toata ziua, esti o putoare, fotbalul pe care il faci tu nu iti aduce de mancare, angajeaza-te si munceste ca sa castigi bani.
Pana la 21 de ani am rezistat, apoi m-am angajat si usor usor am pierdut din forma fizica, ajungeam la antrenamente tot mai greu, lipseam, la meciuri nu mai puteam fi 100% apt pana cand am renuntat. Iar acum datorita acestui adevar care imi spune ca trebuie sa lupt si sa imi urmez fericirea si tie Pera si altor oameni care m-au invatat lucruri cu care eu sunt de acord, vreau sa nu mai renunt orice ar fi si sa fac ceea ce imi place, iar viata mea sa se invarte in jurul acestui adevar cu mult curaj si (dopuri in urechi).
Am ajuns intr-un moment de cotitura extrema in viata mea. Pana la 30 de ani am facut doar alegerile pe care le-au facut parintii mei pentru mine…. pentru ca ei „stiau ce-i mai bine pentru mine” si pentru ca nu eram in stare sa stiu ce vreau cu adevarat. Am facut facultatea care au vrut-o ei si nu mi-a adus nici o multumire, decat o diploma. Am facut multe greseli doar ca sa-i multumesc pe ei, am mintit si m-am ascuns, adica „ziceam ca ei si faceam ca mine”. Acum mi s-au rasturnat toate in cap. M-am casatorit cu cineva doar ca asa am crezut ca e bine pnetru mine si pentru viitorul meu si pentru ca am stiut ca ai mei o sa fie fericiti cu alegerea mea. Acum suntem separate de 2 ani, am venit acasa si m-am angajat, ma simt foarte bine aici si simt ca fac ceva pentru mine, ma simt utila. Dar ai mei ma oblige sa ma intorc la sot, pentru ca doar asa o sa-mi indrept toate greselile trecutului, doar asa nu o sa ajung „veceul orasului”, doar asa o sa fac ce trebuie. Eu as pleca de una singura sa-mi incep viata de la capat, dar ce fac cu sentimental asta de vinovatie ca odata ce fac asta vor suferi si ei ei sotul meu??? Intotdeauna mi-au zis ca sunt foarte slaba de inger si acum am inceput sa-i cred…. Mi-e foarte greu!!
Pentru mine libertatea este cea mai importanta sustinuta prin independenta financiara, sociala, prieteni de calitate; imi doresc foarte mult sa calatoresc pe tot globul, sa cunosc culturi, oameni noi; sa evoluez pe toate planurile vietii!
Pera, sunt cumva defecta daca nu doresc sa ma casatoresc? De fapt, sunt maritata cu libertatea :))
Pt. mine, nimic nu ma sperie mai tare decat o viata lunga si anosta cu cerculetul pe deget, plangand in perna dupa libertatea mea…
ma crezi ca la 28 de ani pe care ii am nu stiu ce sa-ti raspund decat atat din ce am apucat sa observ de curand:imi pierd energia si entuziasmul cand sunt departe de lume prea mult timp si intru in depresie si din nou imi aduc aminte de ranile trecute dar mi-o recapat din momentul in care intru in mijlocul oamenilor.Insa nu stiu nici acum ce e important pt mine 🙁
Buna Pera. Este posibil ca unii oameni sa accepte sa traiasca ancorati in gandurile si sfaturile altora, doar din pura comoditate. Eu una nu stiu cine sunt si ce vreau cu adevarat, pt ca oamenii sunt schimbatori si muncind printre ei, automat te schimbi si tu. Nu sunt fericita cu viata mea, oamenii spun ca sunt aroganta doar pt ca nu vreau sa discut cu ei problemele mele si ma inchid in mine… ce ar trebui sa fac ? Sa fug de lume 2 zile sa imi fac ordine in minte sau sa stau si sa imi vad de viata mea nepasatoare ?
De la ce este important pentru tine la ce este ‘cu adevarat’ important pentru tine, este o diferenta mare, te pune pe ganduri aceasta intrebare.
Mi’a placut mult acea afirmatie ca daca esti pasionat pentru ceva anume, nu ai nevoie de motivatie din exterior.
Ce este cel mai important pentru mine?
Sa creez o afacere profitabila pe care pot sa o las moștenire urmașilor. Provin dintr-o familie care a avut dificultăți financiare în ultimii 25 de ani și momentan rup șirul ghinioanelor. Încă nu am ajuns acolo dar sunt pe drumul cel bun. Ceea ce fac este pentru mine și pentru soția mea, dar ma motivează puternic și faptul ca părinții mei o duc prost financiar.