Legea respingerii – cum să îndepărtezi ce îţi doreşti din viaţa ta

Făcând o glumă pentru cineva care se plângea că se tot chinuie să atragă o chestie în viaţa sa, chestie care nu mai vine, i-am spus că aşa cum există legi şi principii ca să atragi ceva, există legi şi principii pentru a respinge ceva. De la glumă a ajuns la o chestiune foarte serioasă şi astfel s-a născut acest articol.

Şi probabil dacă nu atragi un lucru, ceea ce faci, gândeşti şi simţi, respinge acel lucru pe care îl doreşti.

S-ar putea ca în fiecare zi să te îndepărtezi de o dorinţă a ta în loc să ajungi mai aproape.

Să luăm de exemplu, cele 3 mari domenii:

  • Sănătatea
  • Iubirea
  • Banii

Păi este evident că dacă tu îţi pui mare pe perete un panou de visuri în care eşti în cea mai bună formă şi pui poze cu modele de fitness, îţi repeţi afirmaţii pozitive ”sunt sănătos, frumos şi sexy” şi respecţi toate principiile legii atracţiei, dar în acelaşi timp ai o cola de 2 litri şi o pizza mare lângă tine pe care o îndeși pe gât, ghici ce tocmai ai făcut?

Ai acţionat cu foarte multă pasiune şi determinare în favoarea RESPINGERII a ceea ce îţi doreşti.

Evident, ambele legi lucrează.

Şi atracţia şi respingerea. Doar că fapta este mai importantă decât vorba şi de aceea în legea atracţiei pentru tine au fost doar vorbe, dar în legea respingerii au fost fapte grele.

Este de lăudat şi un mare prim pas că îţi doreşti sănătatea, corpul fain şi factorul de sexyness şi asta te face să începi să te gândeşti la modalităţi de a atinge acest obiectiv.

Să spunem că asta cântăreşte 10% din ceea ce e necesar pentru a atinge obiectivul.

Cum ar fi dacă ai susţine aceşti 10% şi cu fapte care să cântărească greu?

Ca de exemplu să bagi în tine mai puţine calorii decât consumi, să te antrenezi cu greutăţi de 3 ori pe săptămână pentru a creşte masa musculară şi a creşte rata metabolică, să mănânci mai multe legume şi hrană vie.

Ai avea deja 80-90% din obiectiv atins şi ai vedea că poţi să atragi ceea ce vrei în viaţa ta cu dorinţa, credinţa, perseverenţa şi FAPTELE potrivite.

Dacă în schimb rămâi doar cu panoul de visuri şi dorinţa, iar faptele tale care cântăresc 80% sunt în favoarea legii respingerii, balanţa înclină logic spre respingerea a ceea ce îţi doreşti.

Acum am dat exemplul cu corpul fizic pentru că orice tăntălău poate să îl înţeleagă. (sper)

În iubire şi bani există mult mai multă subtilitate.

Ce înseamnă atracţie şi respingere în iubire şi bani?

Păi de exemplu legat de bani, la fel ai panoul de visuri şi dorinţa de a face bani, deci cei 10-20%.

Dar FAPTELE în ce parte vor înclina balanţa?

Care sunt faptele care te apropie de dorinţa ta de a avea bani?

– să devii bun în ceea ce faci, să poţi să oferi valoare
– să ştii să vinzi ceea ce ai de valoare şi să atragi atenţia asupra a ceea ce ai de oferit
– să îţi dezvolţi abilitatea de a rezolva probleme
– să înţelegi principiile de funcţionare al banilor, al pieţei şi al economiei, să înţelegi de ce scot oamenii bani din buzunar ca să cumpere şi cum să te poziţionezi de cealaltă parte a tejghelei

Cât timp din cele 365 de zile ale unui an faci aceste lucruri care te-ar apropia de obiectivul tău?

Dacă nu faci nimic, s-ar putea să stagnezi dar STAI.

Se poate nu doar să stagnezi, dar te poţi şi îndepărta de obiectiv aplicând principiile respingerii.

Din cauza frustrărilor pe care le dezvolţi tot din cauza ta şi a lipsei tale de acţiuni potrivite, începi să dezvolţi convingeri negative ca de exemplu ”doar dacă furi, faci bani”. Aceste convingeri te fac să nu mai fii harnic şi productiv, să nu te mai bucuri de procesul de învăţare al facerii banilor şi astfel TE ÎNDEPĂRTEZI de obiectivul tău de a avea bani.

Acum nu mai e destul doar să aplici principiile legii atracţiei şi să munceşti pentru obiectiv, dar trebuie să faci muncă în plus pentru a uita convingerile proaste pe care le ai pentru că faptele tale sunt alimentate de convingeri.

Dacă tu crezi că nu poţi să ai bani, nici nu vei investi energie în asta pentru că vei crede că pierzi timpul şi ghici ce?

Faptele cântăresc cel mai greu.

Legat de iubire, din nou ceea ce crezi, convingerile tale, cântăresc foarte greu în favoarea sau defavoarea ta.

Poţi să atragi iubire, sex, parteneri de cuplu, o familie sau poţi să te îndepărtezi de aceste obiective.

În iubire ca şi în bani, pe cântar sunt puse lucruri foarte subtile.

Crezi că banii sau iubirea vin din exterior sau prin munca în interior de a deveni persoana competentă şi capabilă să primească aceste lucruri?

Dacă vezi acum un boschetar pe stradă, poate ţi-e milă de el, poate chiar îl şi ajuţi.

Dar îl iei în pat cu tine, faci sex cu el, începi o relaţie de cuplu? Eu îmi pun banii pe NU.

Ei bine, păstrând proporţiile, dacă nu ai iubirea pe care o vrei în viaţa ta (aici intră de la sex la familie, toată paleta), s-ar putea ca persoana ta ideală, persoană care te-ar face să fii cu adevărat fericit şi împlinit să te vadă exact aşa cum vezi tu boschetarul.

Adică ţi-e milă de el, poate l-ai ajuta, dar nu l-ai lua în patul tău.

Poate că nu stai pe stradă şi ai ce să mănânci, dar eşti o povară şi nimeni nu vrea să aibă de-a face cu tine.

Acum, hai să te întreb, ce trebuie să faci pentru a atrage iubirea aşa cum o vrei tu în viaţa ta?

Trebuie să devii persoana pe care mulţi oameni o vor în patul, în viaţa şi în familia lor.

Și din nou, avem legea atracției și a respingerii.

Ceea ce îţi doreşti, dar mai ales ceea ce FACI, vor determina dacă mergi înspre bine sau înspre rău iar oamenii pe care îi atragi în viaţa ta, sunt pe măsura a ceea ce eşti tu.

Un om de calitate nu acceptă în preajma lui oameni negativiști, deranjaţi emoţional, crizați, plângăcioşi sau victime permanente, oameni meschini şi invidioşi.

Există un lift din cel mai de jos etaj al iadului până în cel mai înalt etaj al raiului.

Se numeşte dezvoltare personală.

Şi asta facem noi aici. Urcă în lift, alege etajul şi nu uita. Poţi să mergi în sus sau poţi să mergi în jos, în funcţie de ce etaj alegi.

Un articol foarte strâns legat de atracţie şi respingere găseşti aici: Ce sa spun si ce sa fac acum ca sa imi rezolv belelele.

As vrea să îmi povestești dacă ai respins vreodată ceva din viața ta, ceva ce doreai să atragi. Aștept mesajul tău mai jos.

Pentru a atrage lucrurile pe care le dorești în viața ta și pentru a fi o persoană autentică în viața de zi cu zi, am pentru tine Ghidul personalității alfa – pentru liderii născuți din focul acțiunii.

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

Distribuie daca ti-a placut:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on email
Email
Share on whatsapp
WhatsApp

Profită de resursele de dezvoltare personală pe care le-am pregătit timp de 10 ani!

ARTICOLE SIMILARE

62 de răspunsuri

  1. salut ,da chiar am respins o fata care chiar mi-am dorit-o dar defapt pe parcurs mi-am dat seama ca nu e ceea ce caut si am lasat-o balta era cam emo ,materalista (numa dupa bani ,zicea ca banii se fac din poker si pariuri), nu-i pasa decat de ea ,mereu era condusa de altii…Deci cred ca iti imaginezi tu ca nimeni nu ar vrea astfel de persoane ! plus ca mai si mintea !

    1. Pentru fiecare negustor exista cel putin un cumparator si viceversa nenicule. Pera crezi in existenta lui Dumnezeu ? Daca da, crezi ca interactioneaza cu tine ? Daca da, in ce fel ?

      1. “Un om de calitate nu accepta in preajma lui oameni negativisti, deranjati emotional, crizati, plangaciosi sau victime permanente, oameni meschini si invidiosi. ” Foarte adevarat Pera spus, iar cei care nu sunt de acord cu ceea ce ai scris, cu siguranta
        ca se regasesc intr-unul din adjectivele enumerate mai sus .Stii ca adevarul doare intotdeauna si putini sunt acei oameni(puternici) care isi recunosc greselile si invata din ele,putini sunt acei care traiesc fara sa se prefaca,care asculta fara sa judece si care vorbesc fara sa jigneasca

        1. Cezara iti multumesc pentru „raspunsul” franc si lipsit de „jigneala”. Te-as intreba : Ai citit cu foarte mare atentie ce am scris? ori ai raspuns ca si un tonomat aservit unei „filosofeli” comerciale ? Cu alte cuvinte faci parte din categoria „poala lunga si minte scurta” ? Daca nu, fatuca, sazi mai bland inainte de a ma pocni peste dintii lu’ io.

          1. Genial Pera! Citesc si ma minunez! Evrika!! Era si normal sa existe si opusul Legii Atractiei. Existenta noastra doar este supusa dualitatii, perechilor de contrarii: bun-rau, frumos-urat et voilà atractie-respingere. Am putea pentru pozitivismul titulaturii sa pastram forma Legea Atractiei ,dar aducandu-ne aminte definitia ei: NU ATRAGI CEEA CE VREI, ATRAGI CEEA CE ESTI. Si uite cum ajungem sa descoperim cauza tuturor relelor : credintele gresite (create de mintea noastra, ego-ul nostru)despre cine spunem noi sau altii ca suntem. Solutie: schimba sistemul de credinte eronate care ti-a format obiceiuri proaste, schimba-l ACUM , si vei afla adevarul suprem despre FIINTA adevarata care esti. PĂINEA noastra(credintele noastre) cea spre FIINTA(adevarata noastra fiintare), da-ne-o noua ASTAZI(acum, in acest moment al realizarii greselilor credintelor noastre).
            Iti multumesc Pera! O zi minunata tuturor!

  2. Situatie similara traiesc si eu….. Ca si Mat, am o relatie cu cineva pe care, culmea, il iubesc, tin la el, insa e un tip negativist, un rege al reprosurilor, al blocarilor de orice fel; de ieri am inceput sa aplic legea respingerii…. dar nu vreau sa bruschez, sa shochez…. asadar o iau treptat… sper sa ajung la un liman…

  3. Buna Pera.Am respins oamenii care nu joaca corect,ma mint.La care am simtit cat de mica intentii de a nu fii corect.Care se foloseau de calitatile mele.

  4. Salut Pera 🙂
    imi place asta „Un om de calitate nu accepta in preajma lui oameni negativisti, deranjati emotional, crizati, plangaciosi sau victime permanente, oameni meschini si invidiosi.”
    Ei bine, m-ai prins cu acest articol (Legea respingerii – cum sa indepartezi ce iti doresti din viata ta).
    Da, am respins o persoana de care credeam ca sunt indragostita, partea trista e ca ma surprind facandu-i avansuri in ciuda faptului c-am acceptam amandoi ruptura in termeni aniabili.
    Am motive sa nu continui pe directia lui si totusi o fac (un soi de incapatinare).

  5. Salut,
    Eu imi doresc o relatie cu o femeie, dar ceva din subconstient cred ca le respinge. Mi s-a intamplat de multe ori sa iau numere de telefon de la fete si dupa o conversatie cu ele, ajungeau sa nu-mi mai raspunda deloc la telefon, fara sa le fi zis lucruri deochiate sau anormale. Asta e cumva inexplicabil la nivel rational, dar probabil subconstientul are niste mesaje care lucreaza si care le resping pe fete.

    1. Valentin, poate ca problema nu este CE le-ai spus ci comportamentul tau. De multe ori nici nu ne dam seama ca tonul pe care vorbim si gesturile noastre spun mult mai multe decat cuvintele noastre.
      Poate ca femeile respective te-au perceput ca fiind arogant, dominator, enervant, cicalitor, gelos, suparacios, plictisitor, prea timid sau cine stie cum.
      Daca ti se intampla mereu…problema sigur este la tine, si cu cat depistezi mai repede greseala, cu atat mai bine pentru tine.
      Eventual, incearca sa vorbesti cu persoanele din jurul tau despre asta, roaga-i sa iti spuna parerea lor sincera despre tine, cu riscul de a afla adevaruri foarte incomode despre propria ta persoana.
      Sper ca nu imi iei in nume de rau commentul, crede-ma este cu intentii bune :).

    2. Sunt programe care te ajuta sa-ti schimbi convingerile la nivel subconstient , si trebuie sa stii in primul rand ce iti doresti la un partener ( calitati pe care trebuie sa le detii personal ) eu lucrez cu ” attract a soulmate ” de pe youtube ! Bafta!

  6. Am avut sansa cand eram mic sa am 2 in liceu,sa fiu cu o fata,apoi cu o alta si in final cu a 3 dar n-am facut nimic deoarce datorita anxietatii meile am pus tot felul de scuze ,ca nu e prea buna pentru mine,ca nu sunt social proof (desi ea nu parea sa tina cont de asta,ma placea si gata)si acum imi pare foarte rau ,pt ca am vazut ca lucruruil bun nu vin prea des

  7. Am respins o multime de lucruri in viata mea datorita stilului meu inaccesibil si imposibil, de aici mi-am dat seama ca tre’ sa fac schimbari radicale de atitudine si comportament fata de lumea inconjuratoare pentru ca numai asa pot evolua. Foarte sugestiv exemplul cu boschetarul si recunosc ca si eu sunt unul, nu m-ar lua nimeni acasa iar de sex nici nu poate fi vorba. Am vrut sa atrag in viata mea prieteni , persoane cu care pot pastra legatura, n-am reusit! cum spuneam la inceput de vina-i stilul meu imposibil, dar daca am ajuns sa recunosc inseamna ca e de bine si pot schimba asta;

  8. Uimitor. Pentru mine, care sunt un pasionat al cartilor din rezonanta ” legea atractiei / legea rezonantei ” , prin ceea ce am citit in postul tau, am primit o super revelatie, pe care nu am avut-o citit destule carti care dezbat aceasta tema, deosebit Pera ! Aici ma refer la procentajul dintre legea atractiei, si faptele, iar astfel mi-am dat seama cat de des aleg sa merg in jos, in loc sa aleg sa merg in sus. Trist 🙂
    O sa meditez la toata aceasta idee ceva vreme, totul este sa avem puterea interioara sa mergem catre etajele superioare, mereu.
    Un an plin de realizari iti doresc Pera !
    Multumesc
    Adrian

  9. „Un om de calitate nu accepta in preajma lui oameni negativisti, deranjati emotional, crizati, plangaciosi sau victime permanente, oameni meschini si invidiosi. ”
    Sunt si nu sunt de acord cu aceasta remarca. Consider ca acesti oameni ar trebui sa fie ajutati pe cat se poate si pe cat accepta ei, nu ignorati, indiferent daca ne sunt prieteni, fac parte din familie, sau pur si simplu ii intalnim pe strada. Asta ne face cu adevarat oameni: ajuntandu-i pe altii ne ajutam si pe noi!

    1. Salut Clau,
      dar ce te faci cu cei care nu vor sa fie ajutati? sau cei care joaca rolul in mod deliberat?
      Eu am trait neplacuta experienta sa cunosc o persoana cu multe calitati si la un clic s-a trecut pe cealalta masca (cred ca meritam un dialog deschis si firesc asa cum se face cand nu se mai vrea ceva). Am inchis legatura desi nu vroiam asta dar nici nu puteam continua cu atitudinea negativa din ce in ce mai conturata.
      Ma simt inca atrasa de el pentru ceea ce-am cunoscut in perioada frumoasa petrecuta impreuna sunt dezamagita pentru ca foloseste cu buna intentie acest scut.

    2. nici eu nu sunt de acord cu remarca de mai sus si ma incadrez in categoria oamenilor deranjati emotionali… Asta inseamna ca ar trebui sa ma autoidentific cu boschetarul?

    3. De acord cu tine Clau, dar daca acesti oameni nu doresc sa fie ajutati? Daca acesti oameni se simt bine cand se plang si fac orice posibil sa aiba de ce sa se planga?

    4. Aşa este Clau ! Dar dacă nu acceptă ajutorul ? Mai ales dacă acele persoane fac parte din categoria rudelor apropiate şi este inevitabilă întâlnirea în familie la o aniversare sau comemorare. Cred că atunci când reuşim să-i scoatem din starea lor profund negativă dar nelăsându-i să ne transmită nouă starea lor, ei bine atunci cred eu că am făcut un pas mare înainte.

  10. Am pierdut de prea multe ori numarul persoanelor, obiectelor, intamplarilor si fenomenelor pe care am vrut sa le atrag si n-am reusit. Totusi tind sa cred ca nu tot timpul le-am respins.

  11. eu am respins pe prietenul meu pentru ca nu isi mai facea timp si pentru mine. era atat de ocupat de la un timp incat nu mai gasea nici macar 2-3 ore pe care sa le petrecem impreuna asa ca am iesit din relatie.

  12. Atunci cand imi doream sa-mi refac viata dupa divort am respins un tip care parea f interesat si insistent, dar eu aveam senzatia ca parca bazaia o musca obositoare cand imi vorbea. In final, am ajuns la a transcende cumva aceste doua legi-a atractiei si respingerii punand mai presus voia lui Dumnezeu. Adica dupa ce mi-am inventariat dorintele si temerile le-am pus inaintea lui Dumnezeu si il rog mereu sa randuiasca El ce e mai bine pt mine, fiindca de multe ori ce ne dorim noi nu prea ne e de folos.

  13. Imi doresc sa iau un examen care mi-ar oferi stabilitate financiara, imi scriu pe hartie obiectivul si imi fac planul…si apoi ceva parca ma opreste…invat mai mult fortat..si nu mi-am dat seama pana acum de ce…

  14. Intradevar,am atras oameni de proasta,joasa calitate de la care nu am avut ce invata,din contra m-au tras in jos,evident ,toate acestea m-au facut sa incep sa resping relatiile cu asemenea pers.si in prezent sunt singura si nu reusesc sa-mi gasesc partener cu care sa rezonez pe aceeasi lungime de unda,desi sunt o fire descchisa,amuzanta,poate prea inteligenta pt.secolul in care traim si de aceea cred ca barbatii in general fug de aceste femei.Oare de ce?Poti sa imi explici?Poti sa faci ceva in acest sens,sa inteleg ?

    1. Fara suparare, dar din mesajul tau reiese clar ca te consideri superioara oamenilor din jurul tau, deci te comporti in consecinta.
      Cine vrea sa fie in relatie cu cineva care se crede superior mereu? Si eu am avut de pierdut multe de pe urma acestei atitudini.
      Fii superioara, facandu-i pe oameni sa se simta bine langa tine.

    2. Daca esti singura acum e foarte bine. E un lucru bun ca ai constientizat ca ai atras persoane nepotrivite. Fa o analiza obiectiva a ‘etajului’ unde te afli, dupa care incepe sa fii mai selectiva. Si eu sunt in aceeasi situatie ca si tine. Dar cred ca tot raul va fi spre bine. 🙂

  15. Pe deplin de acord cu tine. In unul din articolele anterioare vorbeai de concentrare, ca daca iti doresti ceva cu adevarat si te concentrezi vei reusi. Eu ti-am urmat sfatul si am reusit.
    Astazi am dat testare sa trec in alt modul pentru daneza. Problema era ca am dat doar oral si pentru un incepator nu e deloc usor (sa nu vorbesc si de cei aproape 50 de ani ai mei). Dar ce am facut am invatat pe brinci, l-am somat pe sotul meu ca daca nu inceteza sa imi vorbeasca in engleza renunt le scoala (era gluma), insa a tinut, deci munca si concentrare…. si ce crezi : nu numai ca am luat testul dar am fost si felicitata caci am fost singura care a venit cu o povestire originala in daneza.
    Deci daca vrei sa atragi ceva cu adevarat trebuie sa si transpiri….

  16. Asta explică multe. Resping, de multe ori fără intenție, și ajung să realizez asta puțin cam prea târziu. Cu glume acide resping oamenii din jurul meu, cu pofte pun burta la loc, iar cu banii…sunt student. În schimb pot fi sigur de un lucru: oricât de greu ar fi, oricât de urât aș greși și aș sta să regret sau să mă analizez să realizez că mai am enorm de multe de învățat și mă demoralizez, este momentul din capătul crizei în care stau și mă întreb „Acum doar n-o să stai să-ți plângi de milă?”

  17. am vrut sa am o fata si la inceput, cred, ca am creea o mica atractie, apoi incet am simtit ca imi aluneca si am inceput sa ii fac daruri, dar usor si mici reprosuri si iar daruri din ce in ce mai scumpe, iar acum cred ca am pierdut-o de tot! o vreme am crezut ca am intrat intrat in „friend zone” dar am mici suspiciuni ca nici acolo nu ma incadrez, desi simt ca ma minte pentru a ma proteja…………. bine si de la asta o stare totala de „respingere” cam la tot ce fac!

  18. Omul in primul rand este suflet si daca este sa analizam in ansamble majoritatea problemelor pe care oamenii le au, acestea apar din cauza faptului ca fac greseli atat constint cat si inconstient . Daca imi permiti as putea sa dau si o definitie a celui care il consider un om destept si a celui care este prost. Eu cred ca un om destept daca a gresit o data, a doua oara nu mai greseste, dar cel care este prost desi a invatat ca ce face este gresit tot va gresi de dragul de a-si satisface o placere. Atunci intreb: oare ce ai pierde daca a-i ramane dezamagit ca nu ai urmat o placere distructiva ? Oare nu-i de preferat acelei dezamagiri care o ai atunci cand vezi ce consecinte ai dupa ce ai urmat acea placere distructiva pana la capat ?

  19. Draga Pera , poate nu te inteleg pe deplin , dar daca vrei sa devii o persoana pe care multi o vor in patul lor e simplu- 90-60-90 si gata, operatii estetice sau ….
    Daca vrei sa devii persoana pe care multi o vor in viata lor e nevoie sa te schimbi si sa te iubesti pe tine insuti.
    Daca vrei sa devii persoana pe care multi o vor in familia lor e nevoie ca schimbarea sa dea si rezultate.
    Sunt de acord cu tine ca in liftul vietii alegem oamenii pe care ni-i dorim , oameni de calitate.Insa uneori mai vrem sa ajutam un batran, un amic, un copil, chiar daca ei merg alaturi de noi doar un etaj.Sunt de parere ca e bine sa-i ajutam pe cei din jurul nostru, asa cum si altii ne-au ajutat pe noi.Dupa cum exista si oameni care nu vor sa fie ajutati si atunci ii vedem, ii intelegem si ii lasam sa mearga mai departe.
    Da, am respins ceva in viata mea si anume o prietena, negativista si pe care o consider un fel de ,,vampir energetic,, De ce ii spun prietena? Pentru ca eu tot sper ca se va schimba in bine….sunt optimista sau naiva?

  20. Nu resping spre bucuria mea , insa nici nu sunt prea descurcareata cu atrasul. Cate odata se intampla sa imi dau seama ca ma atras ceva, si desigur ca ma bucur si pun totul pe seama norocului ….dar norocul ni-l facem noi singuri am inteles!tot imi spun ca sunt o persoana norocoasa! 🙂

  21. Ma regasesc teribil in ceea ce spui. Si cred ca in momentul de fata ma gasesc undeva la jumatatea scarii. Daca destul de multi ani m-am simtit in „postura boschetarului’ (anii de facultate mai ales), dupa ce am luptat enorm, mai ales sa ma pun pe picioare din punct de vedere economic, acum ma simt genul de femeie dorita, care atrage atentia oriunde merge. Plus ca iubitul meu e englez, educat la scoala privata, job de top. Daca timp de cativa ani am tot avut joburi in care simteam ca imi irosesc timpul si inteligenta pentru bani putini, acum jobul meu este foarte provocator si invat tot timpul lucruri noi, experimentez si am o satisfactie interioara pe care o doresc tuturor (lucrez ca florist, si tocmai am ajuns acasa, dupa ce am lucrat in transa la o comanda de nunta destul de neobisnuita care arata incredibil!!!!!).
    Inca mai am de lucru la capitolul financiar, dar asta pentru ca mi-am ridicat standardele, acum 2-3 ani nu-mi imaginam ca as putea castiga vreodata cat castig acum! dar pentru ca am evoluat, am cunoscut oameni de un alt nivel, ceea ce ma obliga sa cresc si mai mult. la capitolul sanatate, singurul obiectiv pe care mai trebuie sa il ating este sa ma las de fumat, dar simt ca sunt pe drumul cel bun, asta dupa ce probleme de sanatate (datorate unui sistem imunitar scazut) m-au tinut in loc cativa ani buni, imi era teama sa ma apuc de orice proiect pentru ca ma imbolnaveam (si rau) la fiecare cateva sapt. Leacul? Mai putina teama, mai multa incredere in viata. Dar e o cantitate de munca enorma pentru a obtine acest leac.
    Multa bafa tuturor! Orice se poate, este insa nevoie de efort sustinut, nu merge cu am incercat cateva luni dar n-a mers, la ce sa-mi mai bat capul.

  22. Am şi eu o fetiţă,sunt divorţat!am făcut şi eu greşeli dar-mi-am dat seama de ele.am o relaţie şi nu ştiu cessa fac!am impresia că este misionar dar în acelaşi timp se joacă şi cu mine!am impresia că nu ştie ce vrea şi sunt prea multe observaţii din partea lui şi mult negativismul!mă agită tare!nu înţeleg ce vrea?

  23. Buna,Pera.Imi doresc sa am afacerea mea,sa am banii necesari pentru a avea viata pe care mi-o doresc. DAR,de fiecare data cand imi propun sa vb cu cineva sa ma informez despre afacerea respectiva,ori mi se taie tot avantul de catre pers respective,pe motiv ca ” e criza si nu te sfatuim sa iti cheltui banii aiurea” ,ori nu mai am tragerea de inima sa caut alte persoane si ma gandesc sa nu cumva sa pierd banii ! E drept cu asemenea convingeri si persoane,nu mai fac nimic niciodata,dar chiar vreau sa fiu independenta financiar,sa nu mai depind de alte persoane. Help,please

    1. Si eu imi doresc sa fiu independenta financiar, poate daca ne unim persoane cu acelasi mod de gandire si aceleasi dorinte vom reusi sa ne atingem obiectivele!

  24. Pfoai, de foarte multe ori, in general fete si femei. Parca simt atunci cand imi place de ele foarte mult si as vrea sa le cunosc mult mai bine si nu stiu – generez efectiv respingere, chiar inainte de a scoate un cuvant pe gura! 🙂 Asta e paradoxal si oarecum ciudat, pentru ca efectiv sunt un tip foarte misto, cu toata modestia de rigoare, si mi se pare ridicol ca asta sa se intample inainte de a putea scoate un cuvant pe gura… Sa simt asta.. :))) E clar ca ceva fac gresti, sau poate sunt doar prea entuziast, in orice caz, – am simtit-o, chiar daca acum nu o mai simt asa tare.. 🙂

  25. Foarte tare articolul Pera! Vroiam sa-mi notez frazele mai importante dar am sfarsit notand tot articolul 😀 Si appo de respigere mereu am in gand cum sa devin liber financiar dar faptele mele resping acest lucru, eu jucand mereu la pariuri pierzandu-mi timp si bani in loc sa-i investesc in dezvoltarea personala. Sper sa-mi inving aceasta slabiciune. Respect pentru tot ceea ce faci!

  26. Salut Pera, multumesc pentru munca care o faci. In ceea ce priveste respinsul, daca ma gandesc mai bine, sunt multe chestii 🙂

  27. O multime de chestii pe care mi le doream le respingeam, mai patesc si acum asa ceva, dar sunt convins ca ma voi indreptat, pentru ca am invatat lucruri noi, inclusiv din acest articol.

  28. Am respins foarte multe lucruri pe care le doream dar cel mai rau este ca am respins iubirea. Am fost foarte iubita de un baiat si cred ca inca ma mai iubeste dar a plecat in alta tara si nu mai are incredere in mine, insa pentru ca nu-l placeau parintii l-am respins ani intregi. Aveam o relatie cu el dar nu-i ofeream toata iubirea si linistea de care avea nevoie. Nu stiu daca ne vom mai impaca dar citesc si invat in fiecare zi cum sa am incredere in mine si sa fac numai ce vreau pentru a fi pregatita, daca nu pentru o viitoare impacare cu el, atunci pentru o noua relatie.
    Multumesc pentru articole!

  29. Am respins totul in viata mea doar pentru a face mai mulţi bani.Pe vremea când eram in tară ,eram implicată intr-o relatie cu un băiat,aveam familia aproape,prietenii -putini da buni,pe când acum ,am un servici de bonă,o grămadă de nemulţumiri şi neimpliniri. Trăiesc cu speranta că intr-o bună zi voi reuşi să ies la suprafată din groapa asta in care m-am aruncat singură,că mă voi întoarce în tară şi că voi investi câtiva bănuti la dezvoltarea mea personală.

  30. Vestea buna este ca totul se misca, nimic nu ramane inert. Te dezvolti sau regresezi din starea in care esti acum in orice domeniu al vietii tale !
    Chiar si eu am momemte in care resping mai mult decat atrag dar lucrez intens la reglarea „reflexelor” in aceasta privinta !

  31. „Acum am dat exemplu cu corpul fizic pentru ca orice tantalau poate sa il inteleaga. ( sper)”” – Interesant punct de vedere ! Nu m-am mai obosit sa citesc de aici nici macar 2 randuri : ESTI PRAF LA ORATORICA !:)

  32. NU stiu ce se intampla, dar mai mult resping decat atrag. In toate domeniile chiar. Desi incercsa respect toate principiile atractiei, sa gandesc pozitiv, sa fiu o persoana de succes, mi se intampla exact contrariul. Oare de ce?

  33. da…am observat ca vroiam sa atrag si cand reuseam in ganduri si se apropia…o luam la fuga si mai dadeam si o palma…de frica
    …acum-multumindu-va din tot sufletul, incep sa inteleg si sa schimb lucrurile

  34. Salut Pera! Da, am respins multe lucruri si oameni pe care ii doream in jur. Dar ceea ce m-a afectat cel mai mult e faptul ca respingeam pe toata lumea din jur. Eu aveam impresia ca nu gresesc cu nimic si nu intelegeam dece ma ignora lumea si nu vrea nimeni sa-mi fie prieten. Cum aschia nu sare departe de trunchi, la fel ca tatal meu (nici el nu are prieteni), criticam tot ce credeam eu ca nu e in regula si gaseam defecte de criticat la toti cei din jur. Cred si eu ca nimeni nu vrea in jurul lui o persoana de genul acesta. De cand am descoperit acest defect, am incercat sa ma abtin de la orice gen de critica la adresa altora. Mai am de lucrat destul de mult la acest defect pentru ca este foarte inradacinat in caracterul meu, fiind la randul meu criticat de mic pentru tot ce faceam… Multumesc Pera pentru inca un articol fain! Succes!

  35. eu din pacate nu reusesc sa atrag un loc de munca asa cum imi doresc ,adica atrag exact contrariul .ma gasesc in italia si am lucrat in verona . am ingrijit o batrana care a murit si acum imi caut o alta dar vreau tot in verona .gasesc doar in provincie , si cu cate o fiica pe cap .exact cum este mai greu de suportat . te rog da-mi ceva sfaturi privind modul de a gandi pt ca de fapt sunt plina de frica , si sunt toata ziua incordata ,,, egoul meu se vede ca este contra mea . ajuta-ma te rog cu cateva sfaturi privind modul de gandire , autosugestionarea ,,, multumesc mult.

  36. Numele meu este Lilian N. Aceasta este o zi plină de bucurie a vieții mele din cauza ajutorului pe care Dr.saguru mi-a oferit-o ajutându-mă să-mi recuperez ex-soțul cu vraja lui magică și de iubire. Am fost căsătorit timp de 6 ani și a fost atât de groaznic pentru că soțul meu mă înșela într-adevăr și căuta un divorț, dar când am întâlnit e-mailul Dr.saguru pe internet despre modul în care a ajutat atât de mulți oameni să-și primească ex Și ajută la stabilirea relației. Și face ca oamenii să fie fericiți în relația lor. I-am explicat situatia mea si apoi caut ajutorul lui, dar spre cea mai mare surpriza mea mi-a spus ca ma va ajuta cu cazul meu si aici sarbator acum, pentru ca sotul meu sa schimbat complet pentru totdeauna. El vrea mereu să fie lângă mine și nu poate face nimic fără prezența mea. Mă bucur foarte mult de căsnicia mea, o mare sărbătoare. Voi continua sa depun marturie pe internet pentru ca Dr. Saguru este cu adevarat un adevarat vrajitor. DUMNEAVOASTRĂ AȚI VĂ RUGĂM AJUTAȚI-L pe CONTACT DOCTOR SAGURU ACUM prin e-mail: [email protected] sau whatsapp +2349037545183 El este singurul răspuns la problema dvs. și vă face să vă simțiți fericiți în relația voastră.
    1 LOVE SPELL
    2 ÎNCERCĂ
    3 FRUCTE DE FEMEI
    4 PROMOȚIE SPELL
    5 SPELL DE PROTECȚIE
    6 SPELL BUSINESS
    7 SPELL GOOD JOB
    8 LOTTERY SPELL și SPELL CASE SPELL.

  37. I just couldn’t depart your site prior to suggesting that I extremely enjoyed the standard info a person provide for your visitors? Is gonna be back often in order to check up on new posts

Lasă un răspuns

PERA NOVACOVICI

Sunt psiholog și scriitor, dar expertiza mea cea mai importantă este că am învățat și experimentat tot ce mi s-a părut mai dificil.

Niciun obstacol nu a fost prea mare ca să-l încerc, și nu ar trebui să fie nici pentru tine.

SUNTEM DUSI PE UN DRUM GRESIT O VIATA INTREAGA

Dezvolta-ti personalitatea pentru a reusi in felul tau.

CATEGORII

Mulțumesc că te-ai abonat!

Verifică inboxul, te așteaptă primele materiale acolo.