Introdu e-mail-ul și te voi învăța, printr-un mini curs de 8 lecții, cum să îți descoperi vocația!
*Prin abonarea la newsletter îți exprimi acordul de a folosi datele tale pentru a putea comunica cu tine și accepți termenii și condițiile noastre. Informațiile tale nu vor fi niciodată distribuite unor terți.
articol
Maneliștii pot ajunge în rai?

Probabil ştii deja vorba populară ”nimic nu e întâmplător. ”

Am postat pe facebook următorul text:

”Atunci când consideri un om inferior ţie, din orice fel de cauze, fie că are o vârstă mai mică, poate experienţă mai puţină de viaţă, poate e mai sărac, mai lipsit de educaţie, ascultă un alt fel de muzică sau are comportamente pe care le consideri înapoiate. Imaginează-ţi că pe o scară, pe o treaptă mai sus există cineva care se uită la tine şi te judecă în acelaşi fel pe tine.

Pentru că dacă e să o luăm în felul acesta, în orice faci şi orice ai fi, e tot timpul cineva mai bun ca tine.

Şi atunci, ai putea oare să îl consideri pe cel aşa zis "inferior" ţie camaradul tău măcar în privinţa acestui numitor comun?

Amândoi puteţi fi judecaţi de instanţe superioare ca fiind inferiori.

Ce mai rămâne de făcut?

Într-o lume care judecă, toţi suntem inferiori.

Într-o lume în care acceptăm, iertăm şi iubim, avem şansa să ne ridicăm deasupra condiţiei noastre.”

La postarea aceasta am primit o întrebare:

”Pera, se pune şi la cei care ascultă manele? ... întreb şi eu ... Eu consider că genurile de muzică ascultate de o persoană arată cultura lui şi capacitatea lui intelectuală ... şi nu cred că judec ... eu zic că e o pură realitate …”

Ca să îţi imaginezi ”coincidenţa”, pregătesc de o săptămână un articol în care unul din protagonişti este o persoană ce ascultă manele iar acest comentariu m-a determinat să accelerez și azi să îți ofer acest material.

Săptămâna trecută am făcut un exerciţiu în cadrul formării mele în psihologia transpersonală şi mi s-a revelat o poveste extraordinară pe care vreau să o împărtăşesc cu tine.

maneleManeliștii

Într-un cartier  dintr-un oraş mic s-a născut un băiat, Cătălin.

Din cauza influenţei mediului în care s-a născut, pentru că puterea anturajului şi a prietenilor cu care a copilărit a fost foarte puternică, băiatul nostru tânăr a adoptat regulile ”tribului său”, de la vestimentaţie la muzica pe care o ascultă.

 

Nivelul lui de educaţie este asemănător cu cel al oamenilor cu care se încojoară, alimentaţia și felul în care se distrează la fel.

Până la urmă fiecare dintre noi în prima perioadă a vieţii este format de mediul înconjurător, până când ni se oferă şansa de a deveni personalitate şi să ne putem elibera de influenţa tribului din care facem parte.

Din cauza valorilor culturale ale mediului, muzica preferată ascultată de Cătălin este maneaua pentru că acest gen de muzică vorbeşte experienţei directe pe care băiatul o trăieşte şi rezonează perfect cu el.

Banii sunt foarte importanţi şi îţi aduc respectul celor din jur, la fel bijuteriile din aur şi hainele.  Prietenii pot fi invidioşi şi bârfitori, există duşmani care nu te plac şi care îţi vor face rău dacă au ocazia, îndrăgostirea aduce multe emoţii, drame, probleme şi momente trecătoare de bucurie, pe undeva se vor găsi şi nişte ţigani în poveste şi astfel avem un tablou pestriţ al realităţii lui Cătălin.

În lumea lui, Cătălin nu are nicio problemă, îşi vede de treabă şi încearcă să răzbească în viaţă folosindu-se de talentele şi abilităţile sale.

Până aici nimic deosebit.

Povestea însă devine brusc mai interesantă când apare în peisaj un alt grup de oameni.

cluberriClubberii

Maria s-a născut într-un oraş mare. A mers la un liceu popular, şi-a făcut o trupă de prieteni cool. Ea şi prietenii ei urmăresc Fashion TV, sunt la curent cu viaţa tuturor vedetelor şi au ultimul model de Iphone.

 

Maria are o mare problemă în viaţă şi anume ”maneliştii”.

Dacă o întrebi care anume este problema ei, va spune un discurs de genul acesta:

”Nu îmi plac maneliştii pentru că sunt proşti. Cum să asculţi muzica aia incultă? Mi se pare o mare dovadă de incultură să asculţi muzica aia ce vorbeşte numai de bani, duşmani, ţigani. În ce lume trăiesc frate ăştia?

Îl venerează pe Guţă ăla, aruncă cu bani la muzicanţi, se îmbată şi se iau la bătaie.

Din punctul meu de vedere, maneliştii sunt oameni inferiori. Şi cred că majoritatea infractorilor ascultă manele ceea ce spune multe despre pătura asta socială.”

Maria ascultă Taylor Swift, Beyonce şi cam tot ce e în Top 100 Billboard.

Merge măcar odată pe weekend în club unde are o masă rezervată, îşi cumpără împreună cu trupa ei 2 sticle de tărie, în principiu Jack Daniels și Grey Goose pentru băieţi şi prosecco pentru fete. Dansează până dimineaţa, apoi merg la McDonalds şi după, la somn.

Maria s-a poziţionat pe o treaptă superioară a evoluţiei comparându-se cu ascultătorii de manele. Ea se consideră un om de o calitate umană mult mai mare, cu valori mai corecte şi mai bune, cu aspiraţii nobile în viaţă.

Ceea ce Maria nu realizează din cauza vârstei ei fragede este că deşi ea se percepe ca fiind pe o treaptă superioară, există un alt grup de oameni care se uită de sus în jos la ea şi o consideră pe ea şi grupul ei  fiind inferiori.

Aşa cum Maria îi priveşte cu superioritate pe manelişti, la fel şi ea este privită de sus de un alt grup.

Clasicii

clasicii

Robert s-a născut într-o familie de tradiţie, cu părinţi şi bunici medici, muzicieni la filarmonică şi profesori universitari.  

A crescut învăţând să cânte la pian, vorbeşte 3 limbi străine şi urmează cursurile celei mai bune universităţi din ţară.

Prietenii lui Robert sunt filozofi, artişti şi oameni din familii bune, cu tradiţie, respectabile.

Încă de la o vârstă fragedă, Robert a fost dus la operă şi are o cultură dezvoltată a muzicii clasice.

În weekend Robert se culcă devreme pentru că îi place să citească dimineaţa la prima oră în grădină, când îşi bea ceaiul.

Când e întrebat ce părere are despre cei care merg în cluburi, pufneşte dispreţuitor:

”Nu înţeleg cum poate cineva să piardă vremea în club. E plin de fum, muzică ce îţi sparge timpanele şi oameni beţi. E o vibraţie joasă a energiei, mă simt rău 3 zile după ce ies într-un club. Prefer să dorm noaptea, creierul are nevoie de odihnă pentru a funcţiona la parametri optimi.

Mi se pare că cei care au viaţă de noapte îşi ratează viaţa. Se cred importanţi pentru că au ultimul model de iphone sau sunt îmbrăcați ultimul răcnet în modă însă au valori total greşite. Mi se pare că nu înţeleg nimic din adevăratul sens al vieţii. ”

OAU.

Şi Robert împreună cu anturajul lui se percep ca fiind pe o treaptă superioară. Ei au valori mai bune şi mai corecte faţă de cei de pe treptele pe care ei le văd inferioare.

Poţi observa tiparul?

Fiecare se vede ca fiind în vârful ierarhiei şi vede doar ce i se pare ca fiind inferior fără să observe că există şi trepte superioare în care el este considerat inferior.

Mai mult, procesul de gândire este acelaşi. Mă uit în jos şi îl judec pe cel pe care îl consider inferior mie şi încerc să îmi ridic mie importanța şi valoarea strâmbând din nas la tot ce reprezintă celălalt.

Mă ridic pe mine, înjosindu-l pe altul.

Toate bune şi frumoase până aici însă şi Robert urmează să aibă o surpriză.

Deşi el se crede sus în vârful ierarhiei, ce nu ştie încă e că există alte trepte care îl privesc şi pe el de sus în jos.

Spiritualii

Novice Buddhist monks offer prayers for peace at the Tergar Monastery, the site of an explosion, in Bodh Gaya, about 130 kilometers (80 miles) south of Patna, the capital of the eastern Indian state of Bihar, Tuesday, July 9, 2013. One man has been detained and sketches of two others have been prepared as investigators searched for clues Monday into a series of blasts at some of Buddhism's holiest sites in Bodhgaya. (AP Photo/Manish Bhandari)

Emilia a plecat din România acum 30 de ani şi în urma călătoriilor ce le-a parcurs, a îmbrăţişat budismul ca şi practică spirituală.

Culmea, deşi practică meditaţia, yoga şi studiază energiile, nu se poate abţine să nu se uite la alte grupuri şi categorii de oameni de sus.

Privind la manelişti, clubberi şi clasici, vede un tipar, şi anume că toţi judecă alte grupuri ca fiind inferioare şi nu văd că şi ei la rândul lor sunt priviţi ca fiind inferiori de alte grupuri care se percep mai sus în această ierarhie a judecăţii umane.

Emilia nu se poate abţine să nu se uite la toate grupurile de până acum şi să vadă o diferenţă între grupul ei şi restul.

Ea se străduieşte să atingă iluminarea, ceilalţi trăiesc ca nişte animale adormite la grădina zoologică. Celelalte grupuri pun preţ pe lucrurile materiale şi nu pe spirit, se judecă între ele fiecare crezându-se unii mai buni ca alții când de fapt toţi sunt nişte victime ale judecăţii umane.

Unde e iubirea? Unde e acceptarea? Unde e iertarea?

În acel moment s-a petrecut un moment magic, moment care a schimbat direcţia liniară a acestei poveşti.

Emilia a avut o viziune într-una din meditaţiile ei.

A văzut o scară pe care erau fiecare din aceste grupuri.

Deşi Emilia credea că grupul ei este cel mai evoluat, a văzut că deasupra ei erau alte scări doar că nu putea să vadă ce este deasupra. Erau scări cu un mare semn de întrebare.

În ciuda practicii ei spirituale de peste 30 de ani, nu vedea ce e mai sus şi nici nu ştia cum poate să păşească pe o treaptă superioră. Atunci şi-a dat seama că de 30 de ani tot asta încearcă să facă prin practica spirituală. Să mai urce o treaptă.

Totuşi, deşi acest obiectiv nu era atins, această practică spirituală o ajutat-o acum pentru că a putut să facă ceva ce niciun alt membru din grupurile de până acum nu a putut.

A putut să se detaşeze şi să observe întreaga situaţie din exteriorul acestei poveşti.

A putut să vadă scara pe care şi ea se află dar în acelaşi timp să fie şi un observator, aşa cum un privitor se uită la un film.

Şi din această observare şi conştientizare a situaţiei, Emilia a realizat că inclusiv ea se comportă la fel ca oricare din cei pe care îi consideră inferiori.

Şi ea judecă alţi oameni care în percepţia ei sunt pe o treaptă inferioară însă îşi dă seama că e doar percepţia ei.

Ce îi dă ei autoritatea sau dreptul să pună oamenii pe categorii şi pe trepte de evoluţie? Ce are ea în plus faţă de alţii?

30 de ani de educaţie spirituală şi tot judecă. La fel ca orice om de pe oricare treaptă.

Emilia a avut prima mare realizare, şi anume că nu este cu nimic mai bună şi că are acelaşi comportament ca şi ceilalţi.

Avantajul mic pe care îl are însă, datorită practicii spirituale, i-a permis să vadă lucrul acesta şi să devină conştientă. Tot practica spirituală o ajută să facă şi un al doilea progres notabil.

Emilia ştie sigur că orice vedem la alţii şi ne deranjează, este o proiecţie a propriului nostru psihic şi rădăcina deranjului şi a judecăţii noastre trebuie neapărat căutată în interior.

Astfel, Emilia se pune pe meditat căutând un răspuns la o întrebare:

”Ce să fac, cum să mă comport în modul corect în această situaţie?”

Emilia ştie că în acest răspuns se află soluţia la dilema ei ”care este treapta superioară mie şi cum pot să o ating?”

Închizând ochii în afară şi deschizându-i înăuntru, privind lumea ei interioară, observând ce se petrece acolo, Emilia vede că în inima ei se află şi un manelist, şi un clubber şi un clasic precum şi un călugăr budist.

Există în ea aspecte care sunt egoiste, care judecă, aspecte ce trăiesc viaţa pe pilot automat ca nişte zombie. Există aspecte în ea care reprezintă frustrările că după 30 de ani de meditaţie încă nu a evoluat şi nu a trecut pe o treaptă superioară. Există o latură în ea care e agresivă şi furioasă pe tot ce o înconjoară.

Emilia vede în latura ei furioasă manelistul care se ia la bătaie la 5 dimineaţa pentru că nu i-au plăcut dedicaţiile din seara aia, în latura ei autodistructivă vede clubberița care dansează pe bar, bea multă votcă şi vomită la colţ de stradă părăsită de prietenii ei, în latura ei care se simte ”îndreptăţită” și ”superioară” vede clasicul aristocrat ascultător de operă care crede că are drepturi mai multe şi mai mari doar pentru faptul că s-a născut într-un loc şi un mediu mai privilegiat decât restul.

În viziunea ei, Emilia trăieşte pentru prima oară semnificaţia profundă a zicalei:

”când arăţi un deget spre un om ca să îl judeci, priveşte-ţi mâna şi vei vedea că ai alte 3 degete îndreptate spre tine.”

Acum, Emilia simte că trebuie să le fie recunoscătoare celor din jur pentru că au ajutat-o să descopere în ea aspecte ale fiinţei ei pe care nu le-ar fi acceptat niciodată ca fiind ale ei, însă tocmai aceste aspecte o întregesc ca şi fiinţă.

Toate aceste aspecte îi aparţin.

Ce e de făcut acum?

Ce te faci când te trezeşti cu casa plină de furie, autodistrugere, energie negativă, ego şi atâtea alte aspecte pe care înainte le judecai la alţii însă acum descoperi că sunt toate laturi ale sufletului tău?

Emilia se simte umilă şi smerită şi îşi dă seama că 30 de ani a greşit, nereuşind să privească cu adevărat în inima ei.

Acum însă, e copleşită de viziune şi cu un ultim efort, adresează universului întrebarea:

”Şi acum, ce?”

”Şi acum, ce?”, se aude înapoi ecoul.

Toate aspectele şi laturile întunecate, ascunse, reprimate ale Emiliei se uită la ea şi aşteaptă un răspuns. Un ordin.

Emilia este liderul alfa, şeful, boss.

”Şi acum, ce?”

Cu lacrimile curgând râuri pe obraji, Emilia începe să îmbrăţişeze fiecare aspect şi fiecare latură a ei, oricât de urâtă, rea, întunecată şi negativă ar fi.

Pentru prima oară în existenţa ei, îşi dă seama că toate aceste laturi se manifestă atât de distructiv pentru că nu au fost văzute, acceptate, iubite şi poate iertate niciodată.

Cu fiecare îmbrăţişare, Emilia repetă :

”Te iert, te iubesc, iartă-mă şi tu pe mine. Am greşit judecându-te atât de aspru când tot ce aveai nevoie era un strop de iubire pe care nu l-ai primit în zeci de ani. Acum s-a terminat şi nu mai e nevoie să suferi, să te înfurii, să te chinui. Acum, eşti acasă.

Te iert pe tine şi pe mine pentru că nu evoluăm împreună mai repede, te rog să mă ierţi că ţi-am pus în spate toată responsabilitatea evoluţiei noastre. Nu e vina ta că ne-am născut în locul în care ne-am născut, că am fost abuzaţi când am fost neajutoraţi sau că viaţa e uneori nedreaptă, că am ajuns să ştim doar cât ştim acum şi nu mai mult.

Oricât de greu ne-a fost până acum, mâine e o nouă zi şi nu ne vom mai lupta între noi cu furie, pierzând energie. Vom folosi această energie pentru sănătatea noastră, pentru evoluţia noastră în ritmul nostru şi pe drumul nostru.

Avem încredere şi speranţă că vom reuşi.”

A repetat aceste cuvinte din nou şi din nou, fiecărei laturi din ea, zeci şi sute de aspecte pe care nu credea că inima ei le conţine și pe care le-a judecat atât de aspru atunci când le-a descoperit în alţii, neştiind că tot ce face atunci când privește la alții e să se uite în oglindă şi fiecare aspect ce o supără la alţii nu e decât un aspect ce îi aparţine iar prin omul din faţă se poate vedea în oglindă.

Şi acum îmi deschid privirea şi în afară şi mă uit la cei pe care i-am judecat.

Nu aţi fost decât semnalul clar şi limpede care mi-a atras atenţia asupra lucrurilor la care trebuie să lucrez în mine.

Toţi oamenii din viaţa mea, sunt de fapt profesori şi ghizi pentru propria mea autocunoaştere.

Şi cei pe care i-a admirat şi îndrăgit, şi cei care m-au enervat şi supărat.

După câteva ore care au părut săptămâni şi luni, Emilia a deschis ochii şi a privit din nou în afară.

Însă nimic în afară acum nu mai era la fel. Totul era schimbat.

Lumea este aşa cum eşti tu şi nu poţi vedea în afară mai mult decât ai descoperit înăuntru.

A privit maneliştii, clubberii şi clasicii şi a ştiut răspunsul la întrebarea ”Şi acum, ce?”.

De ce anume au nevoie acești oameni?

Au nevoie de iubire, iertare şi acceptare şi nu de judecată, reproşuri şi ură.

Îmbrăţişând, iertând şi iubind toate aspectele ce nu îi plăceau în ea, Emilia acum nu mai putea să judece aspru alţi oameni pentru că nu mai era nimeni care să fie ”greşit, prost, inferior”.

Toţi erau oameni şi treptele nu semnificau superioritate sau inferioritate ci doar oamenii dădeau semnificaţia asta treptelor.

Treptele însemnau faptul că deşi suntem egali ca valoare, fiecare este într-un anume stadiu al evoluţiei sale însă asta nu îl face mai bun pe cel care este mai sus pe scară cu nimic.

Mai degrabă ar trebui să ne privim ca şi călători pe drumul evoluţiei, călători ce se lovesc de provocări cu aceeaşi intensitate, doar că la niveluri diferite.

Şi indiferent pe ce treaptă eşti, tot timpul îţi va prinde bine puțină iubire, acceptare şi iertare de la semenii tăi.

Nu ştiu cum pot eu să urc pe o treaptă superioară însă ştiu că pot să cobor în jos şi să ţin de mână oamenii şi cu iubire, acceptare şi iertare îi pot învăţa că ruşinea şi vinovăţia nu le aparţin.

Îi pot învăţa pe oameni că sunt minunaţi, însă fiecare din noi duce o luptă grea, personală şi intimă şi toţi căutăm doar evoluţia aşa cum o înţelege fiecare la nivelul la care se află.

Şi astfel, luând decizia să privească oamenii cu iubire, acceptare şi iertare pentru a-i ajuta să se vindece, Emilia a urcat pe următoarea treaptă a evoluţiei ei pentru că acum descoperise secretul:

”Iubeşte-te pe tine şi toate aspectele din tine, plăcute şi neplăcute fără să te judeci şi astfel te vei elibera pentru a fi fiinţa perfectă care eşti. Atunci, şi doar atunci, îţi vei putea iubi aproapele ca pe tine însuţi, când vei vedea lupta din tine în fiecare om din jurul tău.”

emiliaJudecata ne îmbolnăveşte şi ne îndepărtează.

Iubirea şi acceptarea ne vindecă şi ne apropie.

Când judec alt om mă îndepărtez de sursa problemei din mine şi astfel îmi fac mie rău.

Cei care ne provoacă suferinţă ne sunt şi cei mai buni profesori. Spune-mi cum vezi oamenii şi lumea şi vei avea o hartă foarte exactă a traumelor, rănilor şi suferinţelor din sufletul tău.

Dacă Dumnezeu ar judeca, nu ar fi decât un reporter la Can Can.

Când iubesc, iert şi accept laturile din mine care sunt furia, stagnarea, ignoranţa realizez poate pentru prima dată că nu e uşor să fii om, că nu poate fi totul perfect, că uneori rănile trecutului şi greutăţile prezentului sunt greu de dus aşa că ce ar fi să am compasiune faţă de mine?

Cum ar fi să îmi spun mie: ”Respiră şi relaxează-te. Avem tot ce ne trebuie ca să găsim soluţii”.

”În mijlocul celei mai grele ierni am descoperit că în mine se află o vară invincibilă ” - Albert Camus

Recuperarea puterii personale se poate face doar prin asumarea tuturor trăirilor noastre, bune și rele și prin auto-observare, analiză, înțelepciune și reînnoirea permanentă a ceea ce suntem.

O educaţie completă despre ritmul firesc al evoluţiei, despre domeniile cărora trebuie să le acorzi atenţie de-a lungul întregii vieţi, găseşti în cărţile mele, aici: http://personalitatealfa.com/carti/

Nu știu dacă vei avea sau nu o părere despre acest articol însa mi-ar plăcea tare mult să aflu viziunea ta.

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

Distribuie acest articol pe reteaua ta preferata de socializare
articole similare
3 erori de gândire ce declanșează jihadul în relații

  Daca ai fost sau esti intr-o relatie azi,…

Citeste articolul
Te lasi pe ultimul loc tot timpul. Mai poti?

Ai exact ZERO sanse sa-i multumesti pe toti, sa-i…

Citeste articolul
COMENTARII
Intră în discuție. Lasă mesajul tău mai rapid cu contul de social media.

Termeni și condiții