Minoritari și fericiti – o radiografie a relațiilor de lungă durată

Minoritari şi fericiţi
Ar fi atât de multe de spus…

Simona şi Darius: suntem doi oameni obişnuiţi… am vrea să credem noi, dar cum vei vedea, nu e aşa. Suntem nişte minoritari.

Ne-am cunoscut urmându-ne una din pasiunile comune, televiziunea. Eram tineri, cu facultatea terminată, gata să luăm viaţa în piept, dar încă neştiutori. Ne-am plăcut, ne-am iubit, ne-am căsătorit. Până aici sună a poveste comună, dar cu trecerea timpului am simţit că devenim aparte, într-un sens pe care nu l-am anticipat.

Cum am devenit minoritari

Desigur, în acelaşi timp, prietenii şi cunoscuţii se căsătoreau şi aveau copii, asemenea nouă, dar după trecerea anilor aceste cupluri "proaspete" au început să divorţeze. Încet, unul câte unul, până când majoritatea prietenilor şi cunoscuţilor noştri au acumulat "la activ" cel puţin un divorţ. A devenit un "model", vedeam în jurul nostru tot mai multe exemple de acest fel, mai ales din momentul în care Simona a început să lucreze ca trainer de comunicare, la afterschool-uri în Timişoara şi de când, împreună, am pornit să organizăm tabere pentru copii şi adolescenţi. Clienţii Simonei şi clienţii noştri, părinţii pe care inevitabil îi cunoşteam, erau, de cele mai multe ori, părinţi singuri, mai ales mame singure, sau cupluri care, după un an-doi au divorţat. Asistam la spectacolul unei epidemii de divorţuri.

După nişte ani, când am conştientizat fenomenul şi am contabilizat câte dintre cuplurile pe care le cunoşteam încă sunt căsătorite, sau câţi dintre părinţii copiilor cu care ne întâlneam în business-urile noastre încă sunt împreună, am ajuns la o concluzie interesantă: 40% dintre părinţii de la afterschool şi din taberele noastre îşi cresc copiii singuri (mai ales mame singure), peste 60% din părinţi au divorţat cel puţin o dată (chiar dacă ulterior s-au căsătorit), doar 15% din cupurile pe care le ştiam sunt împreună de când s-au căsătorit.

Ca să înţelegi ordinul de mărime, noi am aniversat recent 20 de ani de căsătorie, iar cuplurile de care vorbim au mai puţin timp împreună decât noi.

E clar, suntem o minoritate.

Doi sunt mult mai mult decât suma părţilor

Văzând că am devenit o minoritate, un "fenomen" ieşit din normele sociale, am început să ne întrebăm ce e în neregulă cu noi? De ce suntem împreună, după douăzeci de ani? Ce ne ţine aproape?

Dacă ar fi să te iei după criticii relaţiilor monogame, multe cupluri stau împreună fie pentru că soţia simte o dependenţă (economică, sentimentală sau de altă natură) faţă de partener, fie că îi uneşte "copilul", dorinţa de a asigura o familie clasică, standardizată, copilului sau copiilor avuţi împreună.

Nu e cazul nostru. Suntem amândoi distincţi, independenţi, fiecare are afacerea lui, ne simţim bine împreună, suntem fericiţi. Nici vorbă de dependenţă, de obligaţie paternală sau maternală faţă de copil. Atunci, ce?

Când am început să analizăm cuplul nostru, am văzut o sinergie: în sinergie, suma părţilor este mai mare decât adunarea lor. Împreună, unu plus unu face mai mult decât doi.

În ce? În toate domeniile!

În managementul gospodăriei, fiecare are sectorul lui, de care e pasionat: ea face aprovizionarea, eu întreţin şi repar prin casă, ea găteşte, eu grădinăresc şi cresc pomi fructiferi, ea spală, eu fac munca grea de pe lângă casă. Spălăm vasele cu rândul, facem curăţenie împreună. Ştiu, sună prozaic şi lipsit de "strălucire", dar asta înseamnă viaţa: mâncare, adăpost şi tot ce presupun aceste două lucruri.
Creştem copilul într-un duo care se completează: eu sunt mai strict, ea e împăciuitoare, eu ajut cu temele, ea predă fetei abilităţi de comunicare (acum nu mai e cazul, fata noastră are 20 de ani şi are aceiaşi tendinţă de independenţă pe care o avem şi noi).
Fiecare avem un business separat, dar avem şi un business comun. Eu o ajut în business-ul ei, ea mă ajută în al meu. Fiecare face ce știe mai bine.

Aceste faţete ale vieţii sunt completate de altele, mai mici, poate subtile, dar de fiecare dată când le analizăm, vedem cum împreună facem mai mult decât suma a doi oameni.

Mai mult decât atât, suntem fericiţi împreună. Ne iubim, ne respectăm şi ne susţinem, unul pe altul.

Eficiență şi stabilitate

Faptul că facem bine lucrurile împreună, de la cele prozaice, cum e managementul gospodăriei, până la cele legate de vocaţie (am uitat să spunem, suntem împreună într-un ONG care face educaţie complementară pentru tineri, urmându-ne vocaţia), ne aduce două beneficii enorme: eficiență şi stabilitate.

Eficiența este dată de faptul că fiecare face ce-i place şi ce se pricepe. Din această cauză, faptul că ne completăm produce o creştere a eficienţei. Să-ţi dăm un exemplu: Simona e foarte pricepută în comunicare, deci ea se ocupă de relaţia cu clienţii în toate firmele, fie că e firma mea, a ei sau business-ul nostru comun (organizarea de tabere). Eu sunt bun în finanţe şi fiscalitate, deci eu mă ocup de planificarea financiară şi fiscală în toate firmele. Înseamnă că fiecare face ce-i place, la un nivel de calitate ridicat, atât pentru sine, cât şi pentru celălalt. Lucrăm eficient şi obţinem rezultate foarte bune.

Stabilitatea e dată tot de completare. Evident că fiecare dintre noi are puncte tari şi puncte slabe. Dacă ne-am baza doar pe noi, am fi dezechilibraţi, în schimb, împreună, ne echilibrăm unul pe altul. Rezultatul este o capacitate ridicată de rezistență la dezechilibre externe (emoţionale, financiare, etc.)

Iubire şi sprijin reciproc

Când e vorba de sentimente, o relaţie fericită, de lungă durată, nu poate fi bătută de nimic. După cum ştii, viaţa e plină de încercări şi lovituri. Atunci când ai lângă tine un om care te iubeşte şi care te susţine la greu, care te stabilizează (emoţional) şi care te ajută să învingi (completându-te în zonele în care nu excelezi), ajungi să crezi că nimic nu te poate doborî.

Fiecare fiinţă vie are nevoie de iubire, pentru a trăi şi a fi fericită. Sigur, putem trăi şi singuri, putem creşte un copil divorţaţi, dar adevărata împlinire apare numai alături de un bărbat sau de o femeie cu care alcătuieşti un cuplu, iar familia adevărată este cea în care sunt prezenţi, zi de zi, iubindu-se, atât mama cât şi tatăl. Cei care contrazic sau combat această realitate pot fi doar compătimiţi, pentru că nu au cunoscut-o cu adevărat niciodată.

Când ai, poţi să dăruieşti

Nu vreau să-ţi faci o părere greşită: nu suntem perfecţi, niciunul dintre noi şi nu suntem compatibili, nici măcar 80%. În schimb, ne-am iubit de la început şi acest lucru a fost suficient pentru a ne modela personalitatea şi comportamentul, în aşa fel încât să-l facem pe celălalt fericit. Ne-au trebuit 20 de ani de muncă zilnică, în care am depus efort continuu pentru a fi un om mai bun, pentru a-l iubi pe celălalt aşa cum este, pentru a-i preţui calităţile şi a-i privi cu înţelegere defectele, pentru a munci asupra propriei persoane în aşa fel încât să devenim fiecare dintre noi, mai buni pentru a ajunge un partener care acordă necondiţionat iubire şi sprijin. A fost greu, de multe ori am obosit, dar cumva am reuşit să trecem, de fiecare dată, de clipele întunecate şi confuze, ajungând în final la ceea ce ne uneşte: iubirea unuia pentru celălalt.

După 20 de ani suntem un cuplu minoritar, un cuplu care a trăit neîntrerupt împreună, tot acest timp, un cuplu care a crescut un copil deosebit. Pe de altă parte suntem o ciudăţenie, un cuplu la care majoritatea "divorţată" sau "recăsătorită" se uită "ca la urs" şi se întreabă prin ce minune existăm.

Cum spuneam, secretul este simplu: avem o relaţie minunată pentru că în tot acest timp ne-am iubit şi am lucrat, zi de zi, pentru ca relaţia să devină mai bună. Asta avem, o experienţă de viaţă împreună, o experienţă reuşită, asta dorim să-ţi dăm şi ţie: o cronică a lucrurilor pe care le-am făcut, în ordine necronologică, în care să vezi ce a funcţionat pentru noi.

Împreună cu Pera, am decis să-ţi împărtăşim această experienţă. Sperăm să poţi învăţa ceva din greşelile şi lucrurile bune pe care le-am făcut, sperăm ca experienţa noastră de cuplu fericit să fie pentru tine un exemplu viu că "se poate", sperăm ca măcar o parte din oamenii care ne vor asculta, vor găsi în povestea noastră, în felul în care am făcut lucrurile, o modalitate nouă de a relaţiona şi de a face fericit partenerul pe care şi l-au ales.

Am înregistrat un DVD în care am fost cât de sinceri am putut şi ne-am deschis, cu riscul de a fi judecaţi. Sperăm ca acum, când spunem atâtea lucruri despre noi, vom putea fi înţeleşi mai bine şi nu vom mai părea atât de "ciudaţi", prin faptul că suntem împreună şi ne iubim după 20 de ani. Vrem să arătăm cât de multe beneficii are un cuplu care îşi găseşte stabilitatea şi fericirea, într-o relaţie de durată. Sper să te putem convinge 🙂

Povestea continuă…

În acest DVD am vorbit doar despre relaţia noastră. Puteam vorbi mai mult, dar a trebuit să ne restrângem, din lipsă de timp.

A mai rămas nespusă povestea vieţii noastre ca părinţi. A fost o aventură extraordinară, din care am învăţat enorm, adică totul, pentru că niciunul dintre noi nu a mai avut o experienţă anterioară. Vrem să oferim şi această poveste… într-un DVD ulterior, pentru cei care sunt părinţi şi vor să se inspire dintr-o poveste adevărată. Deci… ne revedem în curând.

Cu drag,

Simona și Darius

Distribuie daca ti-a placut:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on email
Email
Share on whatsapp
WhatsApp

Profită de resursele de dezvoltare personală pe care le-am pregătit timp de 10 ani!

ARTICOLE SIMILARE

17 răspunsuri

  1. foarte frumos si de memorat ,si eu am o casnicie de peste 10 ani si cred cu tarie ca vom depasi 20 In ceace priveste viata de cuplu experientele vieti sunt diferite ca si personalitatea unui individ dar esenta consta in iubire,respect reciproc si nu in ultimul rind promovarea valorii.

  2. Bravo lor, sunt de admirat, bravo lor! Am o rugaminte Pera: scrie cat mai multe articole de acest gen, avem nevoie de astfel de modele in toate domeniile vietii.

  3. Cred ca esenta este de fapt iubirea neconditionata , sprijinul reciproc si mai ales dorinta extraordinara de a creste impreuna.Imi vin si mie in minte acum ,doua cupluri asemanatoare.Deci se poate.
    Felicitari pentru impartasire !
    Felicitari Pera !
    Numai persoanele alfa pot contribui din preaplinul sufletului, semenilor lor !
    Mi-ar place sa vad tot mai multi oameni deschisi sa experimenteze.
    Pentru cei care citesc aceste ganduri ,va doresc sa luati cele mai bune decizii!
    O zi minunata !

    1. Se pare ca am devenit o societate tare bolnava daca a fi impreuna de 20 de ani se considera o anormalitate.E clar ca dansii afirma aceasta sub forma de gluma dar chiar si asa…….
      De fapt, gandindu-ma la „libertatile„de care ne bucuram azi,nu ma mai mira nimic.

  4. F frumos! As mai adauga si : cautati fericirea alaturi de cineva, chiar daca asta inseamna despartirea de altcineva. Nu e de ajuns doar sa acumulezi ani, ci sa ii acumulezi pe cei fericiti 😉

  5. Sunt animale pe acest pamant (pasari – Lebedele, s.a.) care formeaza cupluri pe viata. Am vazut si eu recent intr-un documentar. Se „pierd” in multime cand migreaza, iar cand se intorc in locul prielnic, la imperechere, se cauta, se gasesc si cresc o noua generatie de pui.

  6. Vocatia si prietenii adevarati reprezinta pentru mine tot ce am nevoie pentru a ma simti fericita si implinita.
    Eu nu fac parte din categoria familiilor mici si nici nu doresc sa-mi intemeiez una in viata asta!
    Concluzia: te poti simti fericit si implinit fara sa fii casatorit/a!
    Multi se complac in recorduri de lungime sub cumplite masti ale suferintei.
    Sunt sceptica cand aud povesti de genul ca totul e roz …

  7. O mare admiratie pentru asemenea suflete, nu este un secret, ci doar dorinta si daruire,nu este usor sa te mentii, dar este necesar sa inveti cum este pe val si cum este sub el,care este intelepciunea prin care sa sti cum sa reactionezi si cum sa invingi provocarile.Aceasta intelepciune ne sta tuturor la indemana, pentru ca traim in aceste vremuri, avem acces la informatie, cunoastere si atata bogatie,important este ce vrem si daca ne dorim un asemenea drum, dar el poate fi cu multe obstacole si poate fi tot atat de lin, alegerile sunt ale noastre.
    Multumim Pera, si de asemenea interlocutorilor tai, oameni frumosi, ganduri frumoase, tuturor
    Cu bucurie si recunostinta
    Flavia

  8. Cred ca trebuie sa acceptam pe cel care il avem langa noi asa cum este ( si cu bune si cu defectele pe care le avem fiecare ). Iubirea ne ajuta sa trecem peste toate greutatile . Sa nu tinem suparare si sa reprosam tot timpul cu ce a gresit partenerul .

  9. După parerea mea , o căsnicie e o artă a compromisului si a diplomației.
    Pentru ca si eu am la „activ ” 16 ani de căsnicie, m-am gândit de multe ori să divortez, dar mă bucur ca n-am facut-o, pentru că am constientizat faptul că nimeni nu e perfect, deși ni se pare de multe ori că noi suntem perfecți, că numai partenerul greseste , nu e asa.
    Si nu e vorba de greseli propriu-zisa, ci si de faptul ca apare monotonia, plictiseala, rutina, când de multe ori „capra” vecinului/ei, pare mai apetisanta, mai diferită decât ce ai în ogradă. Începi să faci comparații, dar, dacă ai bunăvoință si Dumnezeu îți dă minte, si constientizezi că cel pe care ți l-ai ales cu inima si mintea, chiar asa imperfect cum este, a fost si este cea mai buna alegere si provocare pe care o poți avea.
    Sunt multe lucruri pe care le descoperi într-o căsnicie, atât la tine, cât si la partener, unele plăcute, dar, de multe ori, foarte neplăcute. Corpul acesta pe care-l avem ne trădează în cele mai jenante moduri posibile, descoperim tot felul de sunete, mirosuri si gesturi. Sigur ne putem spăla, ne putem abține, de cele mai multe ori, dar tot esti surprins în anumite momente „cu garda lăsată „.
    Formele rotunjite se flescaiesc, creste păr in tot felul de locuri, pe care uităm sau suntem prea obositi,uneori, sa-l epilam.
    Ca si in viață si in căsnicie evoluăm si nu tot timpul partenerul „tine pasul” cu evolutia noastra. Uneori, din diverse motive, celalalt involueaza, capătă obiceiuri rele si periculoase cum ar fi alcoolismul. Trebuie multă răbdare, un articol tot mai rar in „secolul vitezei”. Trebuie multă înțelegere si acceptare, care, uneori, e greu de obținut sub presiunea stresului serviciului si sub greutatea responsabilităților.
    Si cuplul de mai sus recunoaste ca nu e totul roz, ca nu sunt compatibili in toate domeniile, dar reusesc sa facă suficiente compromisuri pentru a trece peste piedici si greutăți.
    Cine nu e flexibil, cine nu se adaptează, se frânge sau se sparge, adică divorteaza. Si când sunt la mijloc copii, e foarte multă suferință din toate părțile. Si a copiilor si a părinților. Pentru ce? Pentru că nu vrem să calcam peste orgolii si să facem compromisuri? Pentru că ni se pare că noi facem totul, ne sacrificam la maxim si celalalt nici nu observă, dar– mi-te să mai si aprecieze eforturile noastre? Cât poți să dai si să dai, fără să primesti nimic, chiar să fii si criticat?
    Depinde! Cât de mult iubesti? How deep is your love?
    Cât de mult ai evoluat ca persoană, astfel încât eforturile tale să nu-ți pară un sacrificiu, pentru că nu este asa. Tot ceea ce percepi ca o corvoadă si faci cu neplăcere, solicită din partea partenerului un efort similar, care, fiind impus, nu este cedat cu ușurință.
    De ce să nu iei o pauză sa-ti aduni forțele, sa-ți limpezesti gândurile, să respiri adânc, să asculți un cântec, să mirosi o floare, să mănânci ceva bun sau să privești ceva frumos,sa-ti clatesti ochii si creierul, cum se spune.
    Când tu simți că te sacrifici, exact asta faci si nu e de mirare că nu suporți la nesfârsit martirajul ăsta inutil. E mai plăcut să faci totul ca si cum ar fi ceva extraordinar de interesant si plăcut, chiar si când e vorba despre scarboasa sarcină a spălării vaselor. Vasele curate, impecabile, ar trebui să fie o recompensă suficientă pentru efortul nostru.
    Cum am citit undeva, să faci in stil mare chiar si lucrurile mici, să dai 100% în tot ce faci.
    Da, e greu, dar ghici cui îi folosește cel mai mult această atitudine, cine evolueaza cel mai mult făcând lucrurile în acest mod? Ce lecție învață copiii de la o astfel de persoana, in comparație cu cea care se „sacrifica” si nu era „apreciată „?
    Păi dacă tu te „sacrifici ” cine are disponibilitatea nobilă de a se ridica la înălțimea gestului tău, nu toți pot fi martiri ca tine. Dacă tu nu apreciezi la intensitate maximă ceea ce faci, de ce ar face-o altcineva?
    Mă gândeam la Mark Twain, la Tom Sawyer, care a reusit să-si convingă prietenii că neplacuta corvoadă a vopsirii gardului era ceva extraordinar de plăcut, de interesant si de asemenea, o sarcină foarte importantă, care nu putea fi încredințată oricui. Ce plăcută si incitantă ar fi viata dacă am avea atitudinea aceasta tot timpul, în toate domeniile,inclusiv profesional!
    Dar, cum se spune, teoria ca teoria, practica ne omoară! Si, de multe ori, la propriu! Cine ar suporta la nesfârsit un astfel de trai, in care te sacrifici necontenit, fără o pauză în care să te bucuri si tu un pic de viață? Cine ar suporta traiul lângă o astfel de persoană, vesnic tristă, depresivă adeseori, permanent acră si nemulțumită, lângă care trebuie sa umbli tot timpul în vârful picioarelor?
    O astfel de persoană am fost eu! Nu-i de mirare că nu mă suportam!
    A trebuit să ajung la limita sinuciderii pentru a constientiza că nu mergeam spre lumină si bucurie, desi această oportunitate mi-a fost mereu la îndemână, pentru că aveam o educație religioasă, care spunea că femeia trebuie să fie blândă, supusă, muncitoare si tăcută. De asemenea sunt foarte puternică si răbdătoare si a trebuit să ajung pe muchia prăpastiei ca să constientizez că mă aflam la capătul puterilor.
    Acum, de câteva luni abia, încep să învăț să mai iau o pauză, să fac grevă, cum spun eu,desi nu aceasta e atitudinea potrivită, am început să învăț să mă iubesc, să colaborez cu mine însămi, să -mi dezvolt talentele, pentru care unii si-ar vinde sufletul să le aibă si eu le țineam îngropate!
    Mă simt bine în pielea mea, mă bucur că sunt sănătoasă si pot munci, apreciez la maxim viața, încerc să găsesc părți bune in tot ce mi se întâmplă si,spre surprinderea mea, reusesc de multe ori. Ceea ce altădată mă enerva la maxim, mă făcea să -mi adresez tot felul de calificative neplacute, acum, de multe ori, descopăr că e mai bine că s-a intamplat asa. Am descoperit că eram,de multe ori, prea pretențioasă si severă cu mine însămi, uneori chiar masochistă. De când mi-am îmbunătățit relația cu mine însămi, sunt mai indulgenta si cu ceilalți. Îmi ies in cale tot felul de informații si cărți care îmi confirmă ca sunt pe calea cea bună.
    Care a fost prima vorbă spusă de Iisus după ce a înviat?
    Bucurati-vă!

  10. Marin Preda: „Daca dragoste nu e, nimic nu e!” Atat! Restul sunt filozofii de doi bani care ne ajuta sa ne scuzam, sa ne crem o imagine mai buna in ochii celor din jur! Hai pa!

  11. Va felicit din tôt sufletul ..ati ajuns aici pt ca in primul rind v.ati respectat din toate punctele de vedere atit sentimental cit si economic si profesional…. Lucru care dupa cum ati spus si voi este ffff rar in ziua de azi deoarece multi au tendinta de a subjuga partenerul de al face inferior negindinduse ça de fapt nu fac decit sa piarda ceea ce au construit ….nerespectind nevoia de lubertate pe care o simte fiecare ….va felicit inca o data …si cei care judeca nu sunt decit complexati care nu cunosc de fapt ceea ce vor de la ei ….dupa cum judeci asa vei fii judecat la rindul tau (parerea mea propriétaire)!Din suflet recunosc ça mi.as dori sa pot ajunge intr.o zi ça voi va admir sunteti o forta extraordinara si un exemplu pt mine personal !!!

  12. Vine „vestul” peste noi.
    Deja multora le place sa fie „poligamici”…e trist dar asta o sa fie si realitatea in Romania,majoritatea,pentru ca mereu va fi si o minoritate ca acesti oameni care duc „stafeta” mai departe.
    Cat despre multe relatii din perioada comunista( pt ca inca ii aud pe oameni spunand „nu mai sunt relatii cum erau odata”) pot sa va spun(dupa discutii aprofundate cu peste 50 de astfel de „cupluri” din perioada aia) ca nu erau asa fericiti pe cat pareau,aici ma refer la :batai, inselat, copii cu alte femei, multe si multe mizerii dar stateau pt ca era „rusine” sa te desparti.

  13. Fantastic goods from you, man. I have understand your stuff previous to and you are just too fantastic. I actually like what you have acquired here, certainly like what you’re saying and the way in which you say it. You make it enjoyable and you still care for to keep it wise. I can not wait to read far more from you. This is actually a tremendous website.

Lasă un răspuns

PERA NOVACOVICI

Sunt psiholog și scriitor, dar expertiza mea cea mai importantă este că am învățat și experimentat tot ce mi s-a părut mai dificil.

Niciun obstacol nu a fost prea mare ca să-l încerc, și nu ar trebui să fie nici pentru tine.

SUNTEM DUSI PE UN DRUM GRESIT O VIATA INTREAGA

Dezvolta-ti personalitatea pentru a reusi in felul tau.

CATEGORII

Mulțumesc că te-ai abonat!

Verifică inboxul, te așteaptă primele materiale acolo.