articol
Priveste consecintele din viata ta si vei sti ce ai gresit - ep.2

Asa cum povesteam in episodul trecut, aicirana sufletesca de la 9 ani si-a lasat amprenta asupra intregii mele vieti de tanar si adult, marcand orice efort, interactiune si rezultat, zi de zi pentru aproape 30 de ani.

Faptul ca merit mai putin ca altii, ca sunt nevrednic, ca daca e sa am ceva trebuie sa muncesc de 10 ori mai mult ca altii doar ca sa merit, a facut din mine un Sisif, nevoit sa urc bolovanul pana in varf de munte doar ca el sa se pravaleasca inapoi si apoi sa fiu nevoit sa o iau de la capat.

Oamenii au ras de s-au spart cand au citit povestea din articolul trecut cu fata care a venit cu sticla de vin sa ma invite sa petrecem majoratul ei impreuna, doar noi doi, iar eu am refuzat-o.

E o poveste amuzanta acum, asa cum sunt majoritatea intamplarilor dupa ce trec anii peste ele.

Insa atunci, nu a fost nimic distractiv.

Banii, sanatatea, iubirea - toate sufereau din cauza ca eu imi puneam singur bete in roate, din cauza lipsei de iubire de sine, respect de sine, acceptare de sine.

Frica de moarte, ridiculizare, esec si lipsa de iubire

Cat de mult poate sa indure un om? Ei bine, a trebuit sa ajung la 30 de ani, timp in care totul era greu, mult mai greu decat e natural si normal.

Si cu tot greul asta, eram un om care isi descoperise vocatia, care scrisese deja 2 carti, care avea o relatie de cuplu de aproape 3 ani de zile si locuia cu iubita in propriul apartament.

Si evident, pentru ca viermele indoielii era tot acolo, am reusit sa pierd totul.

Relatie - mi-am luat viteza.

Sanatate - obez la 90 de kile.

Vocatie - nu mai aveam inspiratie sa scriu.

Pentru ca eu nu credeam ca merit lucruri bune, odata ce am avut cate ceva bun din marile aspecte ale vietii, a inceput sa imi fie frica sa nu le pierd, ca simteam ca nu le merit.

Si ce se intampla cu lucrurile de care ti-e frica?

De ce ti-e frica….nu scapi.

Ei bine, acesta a fost marele punct de cotitura in viata mea.

Pierdusem totul.

Doar ca atunci cand pierzi totul, devii cu adevarat liber.

Odata cu durerea pierderii, s-a nascut pentru prima oara ceva in mine: un curaj cum nu am simtit pana atunci.

Ce mi se mai putea intampla? Sa mor. In mine insumi, eu murisem deja. 

Uneori in viata trebuie sa te opresti din dorinta de a avea recompense imediate si sa iti predai intreaga viata, sufletul, pe tine insuti, unei cauze. Sa dai un sens existentei tale, unul care sa te multumeasca pe tine. Sa devii un activist pentru ceva de care iti pasa cu adevarat.

Si sa mergi pe acel drum mult, poate pentru totdeauna.

Am realizat ca in viata, nu ma pot baza pe nimic exterior, oricat de mult as vrea sa cred in lucruri exterioare.

Partenerul de cuplu, e o fiinta cu un drum ce ii apartine, oricat de comune ar fi drumurile voastre la un moment dat. Nu ii poti cere sa devina umbra ta, sa nu se miste decat la comanda ta si sa nu aiba dorinte proprii, care ar putea sa fie in conflict cu nevoile tale.

Sanatatea, oricat de multa grija ai avea de ea, o poti pierde din motive ce raman etern necunoscute.

Banii, cariera, reputatia, se pot duce pe apa sambetei si practic, poti pierde totul.

Si astfel, stiind ca tot ce cred ca imi apartine de fapt nu e al meu, am ramas eu si cu sufletul meu, pe care am decis sa nu il mai tradez niciodata pentru ca doar el mi-a fost alaturi, partener de drum, doar el va ramane cu mine si vom merge impreuna oriunde ne va duce viata.

Asa ca am jurat credinta eterna sufletului meu si i-am promis ca orice voi castiga sau voi pierde, nu va fi niciodata mai important ca relatia dintre mine si el.

Si astfel, la 30 de ani, a inceput o poveste de iubire intre mine si sufletul meu, si pentru prima oara, toate fricile, devalorizarile, sentimentele de rusine, ridiculizare, esecurile, nu au mai contat atat de mult.

Din acel moment nu am mai permis nimanui, nici chiar mie, sa imi mai devalorizeze sufletul.

Tata a plecat? Sa fie sanatos. E dreptul lui sa isi faca alegerile si sa traiasca cu ele, ba chiar mai mult, acum il inteleg mai bine ca niciodata ca nu era fericit si implinit, ca avea propriile lui lupte sufletesti. 

Iubita a plecat? Sa fie sanatoasa, ii multumesc pentru drumul impreuna si pentru tot ce a fost frumos precum si pentru lectille nepretuite, un pic dureroase, dar hei!, nu exista fitness fara febra musculara ( valabil si pentru suflet)

Nu castig destui bani? Inseamna ca inca nu mi-am dezvoltat suficient abilitatile, ca nu stiu ce am de oferit valoros, ca nu stiu sa imi vand produsele si serviciile, nu am invatat destul despre economie si piata. Dar toate astea sunt in puterea mea sa le stapanesc daca imi doresc.

Tot ceea ce este in exterior, poate fi rezolvat dar niciodata inainte de a fi rezolvat ceea ce este in interior.

Si ce este in interior? Cu cine trebuie sa ma asez la masa discutiilor prima si prima oara, inainte de a porni in orice aventura exterioara?

Ai ghicit.

Cu sufletul.

Cum si-a schimbat busola interioara directia? Cum am dobandit puterea interioara?

”Ce facem acum?”, mi-am intrebat sufletul. ”Nu avem nimic, nicio resursa exterioara”, i-am spus.

”Iubita ne-a parasit, suntem mai grasi cu 25 de kile de grasime, nu prea mai scriem pe blog, nu prea mai vindem carti deci bani nu avem, si cam trebuie sa o luam de la zero, la 30 de ani”.

Iar sufletul a raspuns:

”Ce vom face acum e simplu. Ne vom folosi resursele interioare pentru a genera mai apoi resurse exterioare. Prima oara avem nevoie de energie fizica, de sanatate, asa ca primul lucru urgent si important este dieta, mersul la sala si odihna.

Pentru asta vom folosi vointa si entuziasmul ca sa ne mobilizam iar apoi disciplina si rabdarea pentru a ramane pe drumul dezvoltarii si evolutiei pentru cat mai mult timp, poate pentru totdeauna.

Apoi, odata cu redobandirea energiei fizice, vom putea sa fim productivi in munca noastra zilnica si ne vom aduce aminte ca avem o misiune pe pamant, de la care am deviat des pana azi, insa nu vom mai devia niciodata.

Nu uita, ce anume te-a salvat din nisipurile miscatoare cand erai aproape sa te scufunzi de tot? Ce anume a facut sa castigi bani din pasiunea ta, psihologia, ce anume ti-a reconstruit stima de sine, ce te-a facut sa fii atragator ca barbat cand nu aveai nimic?”

Am raspuns fara ezitare:

”Vocatia. Vocatia, vocea care m-a chemat sa imi indeplinesc misiunea ne-a ghidat si ne-a salvat. Datorita ei ne-am trezit in ultimii ani plini de motivatie interna si entuziasm, cu chef de munca, am scris, am citit, ne-am educat, am creat carti, am invatat cum sa ne promovam, sa facem marketing si cum sa vindem pentru ca mesajul nostru de incurajare sa ajunga la cat mai multa lume.

Vocatia ne-a ajutat sa ramanem pe drum si sa nu deviem, sa stim tot timpul in ce directie ne indreptam.

Lucrurile au inceput sa mearga prost cand am tradat vocatia pentru a ne refugia in iluziile vietii exterioare, iar pretul platit a fost piederea a tot ce am dobandit pentru a intelege care ne sunt prioritatile in viata si ca neglijarea lumii interioare e un pret scump de platit.

De azi, vocatia va fi motivul pentru care ne trezim si spre ea va merge energia noastra stiind ca sadind si ingrijind semintele, vom culege roadele.

Facandu-ne munca cu iubire, zi de zi, fara a mai astepta alte beneficii decat placerea pe care o obtinem traindu-ne misiunea, mergand pe acest drum al imbunatatirii continue, sunt sanse mari, asa cum deja am experimentat, ca beneficiile exterioare sa apara: bani, prieteni, relatii, calatorii, stil de viata.

Insa nu vom mai face greseala sa le vedem ca pe scopuri finale ci doar ca roade ale felului in care ne traim viata. Ca si o consecinta. Ca un bonus.

Sensul si scopul nostru este sa muncim cu iubire pentru a darui ceea ce ne vine usor sa daruim: pe noi insine, pentru a alina suferinta oamenilor asa cum putem noi sa o facem cel mai bine, prin talentele innascute, comunicare, relationare, incurajare, educatie.

Iar misiunea suprema este sa le spunem oamenilor sa creada ca fiecare are o misiune, o vocatie, pe care doar el in felul sau unic o poate duce la indeplinire. ”

Asadar, dupa ce am pierdut totul, am realizat ca de fapt ceea ce credeam ca imi apartine, aspecte ale lumii exterioare, erau doar iluzii, doar o reflectare a ceea ce sunt si ceea ce stiu si pot, adica a lumii mele interioare.

Resursele exterioare sunt doar o consecinta a resurselor interioare.

Si astfel, am inceput la 30 de ani noua mea viata.

Saraca in afara, insa extrem de bogata inauntru.

M-am facut pe mine bogat, facandu-mi nevoile putine si punand la loc de cinste relatia mea cu mine:

Iubirea de sine

Respectul de sine

Acceptarea de sine

Increderea in mine

Sinceritatea fata de mine

Prima oara fata de mine, fara sa le mai astept vreodata de la cineva din exterior.

Iar asta avea sa imi aduca in curand si bogatia exterioara pe toate planurile.

Vei vedea cum si mai exact, cum poti face si tu acest lucru, in episodul 3.

 

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

 

Distribuie acest articol pe reteaua ta preferata de socializare
Profită de resursele de dezvoltare personală
pe care le-am pregătit timp de 10 ani!
imagine-news
32 DE COMENTARII
Intră în discuție. Lasă mesajul tău mai rapid cu contul de social media.

Comments

    1. As incerca sa spun ca momentan trec prin ce ai trecut tu la 30 de ani , stiu ca nu sunt vorbe goale ceea ce spui.ma feresc tot mai mult de cei ce vr sa imi creeze o imagine falsa de sine,acum sunt intr-un punct de rascruce in care pentru mine alegerea e de genul ” totul sau nimic”pana acum doar m -am pregatit.,dar as vrea sa rup odata legaturile cu un trecut mult prea nedrept.

  1. Minunat. Îți mulțumesc Pera pentru articol. Povestea mea de viață seamănă izbitor de mult cu a ta. De câțiva ani alerg ca un șoarece pe roată iar dacă vreodată succesul sau fericirea îmi bat la ușă fac tot posibilul să le alung pentru a-mi demonstra mie că sunt un om de nimic, care nu merită lucruri faine în viață. Toată copilăria și adolescența mi-am petrecut-o într-un mediu toxic, unde zilnic mi s-a repetat că sunt un incapabil, că nu merit nimic bun de la viață, iar de atunci eu nu fac altceva decât să sabotez orice tentativa a vieții de a-mi oferi iubire, fericire, bani sau orice alte lucruri faine. Dar de azi nu va mai fi așa. Îți mulțumesc!

    1. Mi se pare ca toti cei care suntem aici, am trait experienţe asemănătoare.
      Si eu in copilarie, am fost jignita, demotivata, descurajata, de parca imi voiau raul. Urmarea? Aceiaşi; refuz iubirea… As oferi enorm, dar mi e teama de esec. Esecul pe care parintii mi l am impamantenit…

      Trist… Cum proprii parinti, crezand ca ne ambitioneaza, ne au distrus viata.

  2. Buna Pera, foarte bun articolul, dar vreau sa te intreb atunci cand consecintele sunt viitorul copilului tau care este major si fara repere si fara valori, ca nu am stiut sa i le arat, cum ma impac cu sinele meu?, cum ma iubesc? cum ma accept? cum ma respect? cand rezultatul consecintelor mele este in casa cu mine zi de zi ratacit fara busola, ca acum stiu ca toate reperele se inoculeaza la vremea lor si eu nu am facut-o pentru ca eram foarte ocupata cu cariera…, iar acum cand a avut loc trezirea mea, este o alta etapa de relationare care ma depaseste, nu stiu sa o mai sudez, nu stiu sa o repar…cum sa procedez?

    1. Draga Ioana ..m.am aflat si eu ca tine in aceasta situatie..si uite cum am rezalvat.o..am inceput si eu citindu.l pe Pera…si am 55de ani..aveam o relatie foarte defectuasa cu fiica mea..i.am transmis ceea ce invatasem si eu de la parinti ..o educatie timpita. .in care violenta verbala, fizica, emotionala , era in floare..pentru ca si eu la rindul meu am fost educata in acest mod..eram nefericita .pt ca mi.am crescut singura fiica si doar pe ea o am..at it de mult mi.a placut dezvoltarea persona la ca am ajuns la 55sa imi urnez vocatia. .am facut scialba de coaching. am facut NLP. .si am fost un exemplu pt fiica mea..incet incet dar sigur imi fac un raport super cu fiica mea..pentru ca m.a vazut studiind facind cursuri si ea s.a inscris la facultate si e in anul doi la asistenta sociala..raportul nostru se imbunatateste si avem aceleasi valori acum si viziuni.ii repet mereu..daca stiam ce stiu acum viata nostra era alta..o educam divers.nu puteam sa ii dau ce nu aveam eu..sa-i ofer..acum ea e prima mea clienta cu care fac coaching si o invat NLP. .si sint convinsa ca voi avea un raport excelent in timp..doar puterea exemplului poate schimba vieti..si eu la virsta asta imi urmez vocatia.si am luat viata de la capat si traiesc pentru mine

      1. Scuzati greselile de grammatica dar telefonul e setat pe alta limba si trimite citeodata cuvinte scrise gresit. Era un text mai lung si nu am putut fi atenta la tot

        1. Multumesc Nadia, imi pun speranta ca o sa pot schimba ceva incepand cu mine, e greu ca trebuie sa dezradacinez multe tipare vechi de o viata si sa seman in loc ceva nou pentru mine cu credinta ca odata vindecata se insanatosesc si relatiile cu familia.

        2. Nonvaloarea este ca un pres pus pe o treapta oarecare
          Toti o calca in picioare in drumul lor spre realizare
          Numai un singur om, stie sa extraga din aceea cirpa numita nonvaloare
          Acel bulgare de aur care il propulseaza pe culmile gloriei si a performantei.
          PS. In spatele oricarei nonvalori se ascunde un potential urias dar si
          o cantitate masiva de arsenal distructiv

  3. Buna! Foarte bun articolul, ca de altfel toate celelalte. Dar am si eu o intrebare la care chiar vreau sa-mi raspunzi! Atunci cand de tine depind trei minori, adolescenti, cand alergi bezmetic zi-lumina, la cate 2 joburi, pentru bani ca sa-i tii in scoala, sa le asiguri mancarea, sa-ti platesti facturile, etc., atunci cand abia ai timp sa dormi 4-5 ore, cand nu-ti permiti ”luxul” sa renunti la niciun amarat de job, cum mai poti valorifica vocatia ta? Potentialul tau? Cand mai ai timp tu, pentru tine, sa te educi mai bine, sa te informezi ce si cum trebuie sa faci lucrurile ca sa fie totul bine? Oare, in cazul meu si poate si al altor persoane, mai poti sa spui ca o iei de la zero? Poti sa-ti lasi slujba/slujbele, riscand sa nu ai ce pune copiilor pe masa timp de ceva vreme? Cand esti singur, e ok, dar cand ai niste responsabilitati fata de proprii tai copii, mai poti spune asta? In cazul asta, ce poti face? Multumesc!

  4. De când eram mica îmi doream sa existe cineva sa scrie ceea ce scrii tu așa cum este si biblia.Deci tu ai facut-o.ești extraordinar

  5. Foarte frumos ! Mulțumesc ! Îți mulțumesc pt cuvinte pentru povestea ta care ajuta la povestea mea ! Sunt cuvinte grele încurajatoare si faine pt ca tot ce e fain vine după mult greu si multă munca ! Spor ai bafta in continuare si sper la cât mai multi sa îți găsească vocația !!!

  6. Tot ce va spune domnul Pera este adevarat referitor la persoana de sine,dar ma intreb de ce nu o face in totalitate sau aici e vorba de vocatia pe care si-a descoperit-o s-au cel putin nu stie.Dar eu cred 100% ca stie dar e si el controlat,.prizonierul propriei minti.199 lei nu e gratuit domnul meu, e doar psihologie care te-a facut bogat.(si pe din’afara). Si acum ca ai invatat sa-ti vinzi produsele trecem la nivelul urmator Da???

  7. Buna Pera ,felicitari din suflet ca existi si te-ai descoperit oamenilor si ce sursa de inspiratie esti pt mine
    Pana intr-un punct povestea vietii tale se aseamana cu a mea,am invatat din experientele tale mult si am evoluat de cand te “cunosc”
    Sunt recunoscatoare Universului si tie totodata pt asta.
    Inca nu mi-am descoperit vocatia si simt ca am mult de munca cu mine,de cele mai multe ori nu stiu de unde sa incep dar simt ca nu mai vreau sa ma abandonez .
    Multumesc!

  8. Mda…
    Suna asa cliseu!!
    E atat de simplu sa o iei din loc, cand ai motivatie, tonus, resurse, idei…. Etc!
    Probabil ca le avem cu totii, dar nu toti avem privilegiul de a le descoperi… La timp!!
    In rest numai bine, apreciere si admiratie!
    C

  9. Cele de mai jos se potrivesc perfect cu acest subiect.

    COMOARA DIN NOI

    O veche legenda hindusă povestește că, în vremurile de demult, oamenii erau zei. Ei au abuzat atât de mult de divinitatea din ei, încât Brahma, stăpânul zeilor, a hotărât sa le ia puterea divină și să o ascundă într-un loc în care oamenilor le-ar fi imposibil să o găsească. Marea problemă era alegerea unei ascunzători sigure.
    Atunci, zeii mai mici au fost convocați la un consiliu pentru a rezolva această problemă . Ei i-au propus următorul lucru : ” Sa îngropăm divinitatea omului în pământ “. Dar Brahma le-a răspuns: ” Nu, nu este suficient, pentru ca omul va săpa și o va găsi. ”
    Atunci zeii i-au răspuns: ” Să aruncăm divinitatea în cel mai adânc dintre oceane”.
    Brahma a răspuns din nou : ” Nu, pentru că , mai devreme sau mai târziu, omul va explora fundul oceanelor și, cu siguranță, într-o zi, el o va găsi și o va ridica la suprafață “.
    Atunci zeii mai mici s-au dat bătuți: ” Nu știm unde să o ascundem, deoarece pare că nu există pe pământ sau în apă un loc pe care omul să nu poată să nu-l găsească într-o zi”.
    Atunci Brahma a spus : ” Iată ce vom face cu divinitatea omului : o vom ascunde în cel mai tainic loc din el însuși, pentru că nu se va gândi niciodată să caute acolo “.
    De atunci, spune legenda, omul a făcut înconjurul pământului, a explorat, a escaladat, s-a scufundat și a săpat, în căutarea a ceva ce se găsește în el.

  10. Salut, Pera!

    Ma regasesc 100% in ceea ce ai scris. Asa am facut si eu la 18 ani.

    Nu m-am simtit iubit de nimeni si am decis sa imi ofer eu singur ce imi lipseste. Stateam mult in casa pentru ca nu aveam bani nici de autobuz, haine… Si absorbeam informatii de peste tot despre cum este viata adevarata. Nu aveam si nu stiam sa imi fac prieteni, iubite… Eram foarte agitat si imi recomandam sa oftez des pentru a lua din presiunea pe care o simteam in interior. Am inceput sa imi scriu si ce citesc azi in dezvoltate personala scriam in 2000, fara sa fi citit macar ceva in domeniu. Inspiratia venea inainte de culcare si scriam pe ce apucam, ca sa nu dispara ideile.

    Si aici a reaparut tata care a gasit foile si mi-a lasat mesaje ca scriu prostii. Le-am pastrat, totusi. Ajunsesem la un nivel de autocunoastere profund si aproape ca devenisem ateu, ateu fata de habotnicia religioasa. Mi-a foat frica de ce am descoperit in mine si am lasat-o mai usor. Treptat vocea aceea s-a plictisit si m-a lasat in pace.

    De data asta nu mai rup legatura. Ne vedem duminica viitoare la forumul de vocatie.

    1. Foarte greu cand nu te ajuta nimeni.sper ca mai ai foile acelea,sigur reflecta foarte bine ceea ce ai trait cu adevarat,nu minciunile altora.

  11. Coaie, de fapt se scrie dezlegat. “Defapt” nu exista. “De fapt” este sinonim cu “in fapt”, si inseamna “in realitate”. Faci obositor de multe greseli gramaticale. Apreciez esenta si continutul, dar sunt importante si cuvintele in care imbracam mesajul nostru. Mai ales ca te laudai intr-una din cartile tale ca excelai la limba si literatura romana. Succes in continuare, informatia e valoroasa!

  12. Wonderful beat ! I wish to apprentice while you amend your web site, how can i subscribe for a blog web site? The account helped me a acceptable deal. I had been tiny bit acquainted of this your broadcast provided bright clear concept

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Fii la curent cu noutățile direct pe Facebook:





Termeni și condiții