articol
[relatii] O sa zici ca-s nebun dar ma risc

Am sa te rog respectuos sa incerci sa vomiti azi pentru o cauza nobila.

Mai exact, pentru vindecarea ta ce e in asteptare de ani sau zeci de ani. .

Inainte sa-ti zic amanuntit despre ce-i vorba iti zic direct si scurt ca sa stii daca merita sa mai citesti sau te duci la treburi mai relevante pentru tine.  

Vreau sa incercam un exercitiu spectaculos de puternic dar pe care nu l-am facut niciodata de la distanta si online. Si nici prin scris.  

Daca ne iese, s-ar putea sa vomiti la propriu, dar ce primesti in schimb daca iti iese exercitiul este eliberarea de pe piept ( inima, suflet) a senzatiei de bolovan, piatra ce te apasa, ani sau zeci de ani de trauma, rani ce te otravesc pe dinauntru si nu iti permit sa te conectezi la tine insuti, la cei din jur, la natura si la Creatorul nostru ( asa cum il intelege fiecare)

Deci, cand incepe exercitiul o sa scriu mare cu bold si pe centru ca sa alegi daca vrei sa-l faci.

Nu toata lumea are nevoie, nu toata lumea e pregatita dar unii vor incerca.

Si foarte serios, cine imi da reply la email cu o poza si feedbackul senzatiei de dupa, il premiez.

Problemele tale sunt unice si foarte personalizate

Sunt combinatia unica de tipare, suferinte, lectii, intalniri, decizii a multor neamuri ale tale. Fricile si traumele lor i-au facut sa gandeasca, sa simta, sa se comporte in feluri toxice pe care tu le-ai absorbit ca un burete ca asa invat noi cand suntem juniori.

SIMTIM tot, direct in inima, energiile, tensiunile, conflictele, fricile neexprimate.

Dar pentru cei mai multi e usurata treaba pentru ca toata mizeria e pe fata, fara sa fie macar o incercare de o ascunde.

Furie, neputinta, violenta, manipulare, minciuna.

Intr-o familie dezbinata in care nu mai exista iubire ci multe reprosuri, nemultumiri, amantlacuri, despartiri copilul isi pierde  increderea in iubire, relatii, prietenie, isi dezvolta o parere proasta despre importanta si valoarea lui ca fiinta umana si uite-asa suferintele si ranile adanci nerezolvate de generaia precedenta au picat pe noi, dar mai mari, mai toxice, mai grele de dus.

Si nu e nimeni care va rezolva imensul bolovan de suferinta, neputinta si aparent blestem decat cel care se trezeste la realitatea ca pe el pica responsabilitatea.

De ce nu avem relatii cu adevarat implinitoare, pline de iubire, hranitoare de suflet, cu pasiune, erotism si aventura alaturi de prietenie si sentimentul de colegi pe drumul rareori usor al vietii?

Devenim la randul nostru traumatizati si inchisi pentru ca durerea a fost atat de mare cand eram copii sensibili, cu inima si mintea deschisa, incocenti si naivi, nepregatiti in fata lovitorilor nimicitoare ale vietii, ale altor oameni, a societatii tot mai toxice in care traim  incat decidem ca mai bine nu mai simtim nimic decat sa riscam sa doara din nou la fel.

Si astfel, ajungem adulti. Fizic.

Emotional ramanem blocati cand durerea copilului ce simte toata suferinta caminului pe umerii sai decide sa blocheze simtirea ca sa se protejeze de o durere insuportabila.

Trec 20 de ani si in noile relatii oricat de diferite par ele la inceput, ne trezim ca s-au schimbat personaje insa povestile sunt identice.

Daca tata o mai pleznea pe mama, te trezesti ca femeie dupa 2 ani in relatia ta in care ai pus tot, ca din senin iti iei una dupa cap de la cel pentru care ai fi bagat mana in foc ca nu te-ar lovi nici cu o floare.

Daca mama urla la tata ca bea si ii varsa bautura in chiuveta, te trezesti ca barbat ca nevasta-ta face la fel.

Cum cacat am fugit zeci de ani de durerea noastra cea mai mare doar ca sa ne trezim exact in ea.

Poate fi descurajant.

Si in acelasi timp, un moment de recunostiinta si apreciere la adresa inteligentei superioare care are un mecanism atat de precis de autoreglare, incat te va purta prin aceleasi scene de viata pana cand isi asumi responsabilitatea si decizi sa rupi tipare vechi si sa iti faci propriile reguli.

Pana cand decizi ca tu trebuie sa iti vindeci sufletul si nu poate nimeni sa faca asta in locul tau. Nici cei care te iubesc cel mai mult.

Pentru ca gaura aia neagra din suflet, rana, trauma, o poti inchide doar tu.

Asa cum doar tu inchizi sau deschizi inima ca sa Traiesti si Simti, si o inchizi cand doare tare.

Plangem ca murim pe dinauntru si ca nu mai suntem conectati cu cei din casa, dar mai cu ceilalti.

Dar noi am inchis poarta spre inima noastra. Cine o poate deschide in afara de noi?

Ce te salveaza insa, la fel ca pe noi toti, e ca sunt tipare.

Intelegi tiparele, reduci la minim suferinta neinteleasa, absurda, gratuita si o transformi in sens, intelepciune, fericire.

Alchimistii si-au dorit tot timpul sa stapaneasca secretul transformarii metalului nepretios in aur.

Metaforic, asta inseamna sa transformi suferinta in fericire, bucurie, placere, lumina, intelepciune.

Lucrez cu Marius Simion la un material spectaculos.

E despre relatii si despre cum cultura noastra reuseste ca de mii de ani sa nu progreseze deloc.

Femeia unuia fuge cu altul si se naste un razboi. Razboiul Troian. Competitie, 10 ani de razboi, pentru “iubire” care se termina oricum vai de capul ei. .

Romeo si Julieta, se sinucid.

Doamna Bovary se omoara ca nu are casnicia asa cum a citit in romane de dragoste.

Cam tot ce stim despre relatii e gresit.

Si e timpul sa confruntam adevarurile incomode pentru ca pretul platit e innaceptabil. Platim cu viata inconstienta cu care traim si ne traim relatiile/

Oamenii mostenesc niste harti gresite care le promit ca ajung la o destinatie care se cheama ” fericire, implinire si iubire” si urmand harta cu acuratete se trezesc intr-un cazan cu smoala cu 10 draci dansand entuziasti privind chinurile victimei.

Si astfel ajungem la faptul ca multi adulti desi au corpuri dezvoltate, emotional au ramas blocati la varsta cand au fost cel mai raniti.

Iar cand ajung sa aiba propriile relatii e cuplu, in momentele de suferinta, regreseaza la copilul ranit si se manifesta cu uneltele acelui copil.

Se repeta scenariul pentru ca viata are un mecanism genial de autoreglare si vrea sa ne ajute sa deschidem ochii si sa depasim ranile ca sa accesam noi bogatii si intelesuri ale vietii.

Cum incepem procesul de vindecare reala a noastra?

Si apoi fiind fermi pe pozitii cand e nevoie si foarte iubitori cat de des putem, cum putem sa contribuim la schimbarea celor din jur?

Incepem intelegand si privind cu alti ochi ceea ce pana acum ai privit prin ochii victimei.

  • Unde a ramas si cum e popilul interior
  • Cum regresam in conficte ca adulti la varsta copilului ranit
  • Atragem puternic parteneri de acelasi nivel care cand isi dau mastile jos oglindesc scenarii ce se tot repeta.
  • Cum raneste si distruge  trauma psihica si sufleteasca un suflet
  • Cum si cand ne pierdem iubirea de sine
  • Cum ne otravim cu rusinea si vinovatia
  • Cum am uitat complet ca singura hrana pentru suflet e conexiunea si ea nu exista fara inima deschisa, curajoasa, riscand sa sufere.
  • Cum am pierdut atributele esentiale ale adevaratei noastre naturi: curajul si creatia

Foarte putini oameni ce ajung sa se izbeasca de aceste necunoscute sunt adulti reali si daca ar fi probabil nu ar ajunge in situatiile de suferinta daca ar stii cum sa le dezamorseze.

Bun, urmeaza exercitiul.

Prima oara un pic de explicatii si apoi ii dam drumul.

IN primul rand, s-ar putea sa vomiti si s-ar putea sa fie o deblocare spontana a energiei ce curge prin tine.

Ai auzit de expresia ” Am o piatra pe suflet?”

Daca nu ai auzit, poate ai simtit senzatia.

Ei bine, imagineaza-ti ca daca:

  • nu practici meditatie

  • nu traiesti mindfull,

  • nu mananci bio,

  • nu esti in natura 5 zile din 7,

  • ai suferit in copilarie una sau mai multe traume,

  • esti o persoana stresata,

  • esti o persoana deprimata,

  • in relatiile tale e mai mult chin decat bucurie,

  • nu ai incredere in tine

  • Te afecteaza ce zice lumea

Si multe altele din categoria asta, am un anunt pentru tine.

De la atat de multa toxicitate in viata ta, de la esecurile, descurajarea si suferintele tale, in pieptul tau s-a adunat un ghem gretos de energie negativa.

Ghemul asta e facut din fire mai groase sa mai subtiri, fiecare reprezentand fiecare rana, vorba rea, jignire, umilire, respingere, tradare, trauma, gandurile tale toxice, emotiile tale toxice, chiar si parti din corpul tau fizic, mai dense sau mai subtile.

Si il simti pe piept. Te apasa.

Si chestia aia care a crescut in timp si nu ai stiut sa o cureti face doua lucruri foarte de cacao:

  1. Te otraveste pe dinauntru. Te intoxica. Nu mai poti sa respiri bine, faci tot felul de boli de piele, iti pica sistemul imunitar, boli cronice, dependente, boli autoimune si cancer.

  2. Blocheaza energia de la nivelul inimii, unde ar trebui sa Simti, Traiesti si Experimentezi viata in cat mai multe din ipostazele ei. SI astfel, nu mai poti sa primesti si nici sa dai iubire, nu mai poti sa te conectezi la lucrurile frumoase ale vietii cu care sufletul are nevoie sa se hraneasca.

Ce vreau sa incercam e ceva cu sanse mici de reusita in forma asta dar mi-am propus sa reusesc sa fac ce putin un om sa vomite ghemul asta, piatra de pe suflet.

Daca reuseste cel putin un om urmand instructiunile scrise ce urmeaza si imi scrie un mesaj despre cum a fost experienta pentru el, UNUL SINGUR, fac un audio care are impact si mai puternic si il dau gratuit tuturor.  

Deci, inchide orice zgomot, lumina, telefon, distragere.

Ia o punga de gunoi sau plasa langa tine.

Si fii 100% prezent, atent, aici si SIMTE ce scriu.  

Daca nu vrei sa o faci, inchide te rog pagina ca nu-i fain. E ca o nastere. Pare un macel dar e miracolul unei noi vieti.

Sa-ti vomiti ghemul gretos ce te omoara chiar acum chiar daca nu arata fain, inseamna vindecare spontana sufleteasca, fizica si mentala.

E o usurare pentru care multi oameni ar da mult de tot. Poate tot.

Doar sa scape de bolovanul urias de pe suflet.  

Incercam 5 minute impreuna?

Repet care este miza.

Capacitatea de a elimina “piatra de pe suflet” determina cata iubire poti sa primesti, cata iubire poti sa dai, cata conexiune poti sa primesti si sa oferi, starea ta de bine, calm, fericire, bucurie, capacitatea ta de a simti.

Relatia cu partenera sau partenerul de cuplu nu e diferita de relatia cu tine insuti, cu natura, cu toti oamenii din jur, cu divinitatea.

Traiesti deschis sau te ofilesti cu inima inchisa?

Mori prin otravire lenta cu ghemul ala ce contine 20-30-40-50  de ani de toxine in piept?

Totul incepe si se termina cu capacitatea ta de a ramane CONECTAT. Emotional, energetic, prin simturi, ganduri.

Cand nu mai esti conectat, mori. Se stinge lumina. Moare bateria. La propriu.

Iar MUFA de alimentare este exact in pieptul tau.

Si daca nu te cureti constant, probabil ai un ghem mai mic sau mai mare ce deja iti f**e toata viata de la corp fizic, la stari interioare, la ganduri limitative si toxice, la relatiile cu cei din jur si mergi cat de departe vrei tu ca stii mai bine ca mine cum e viata ta.

Daca constientizezi si simti ghemul, simti greata, otrava, greutatea, si reusesti sa vomiti, voma faciliteaza cumva o eliberare si a energiei, cel putin partial daca nu total, care elibereaza nu stomacul ci pieptul.

Dureaza 2 minute si apoi mai ai 2 ore de uimire cand o sa simti fizic cum a plecat ghemul.

Am nevoie de tine total ca sa intri in starea necesara.

Si...incepem.

Exercitiu ciudat dar incredibil de puternic

Cum iti exprimi furia, frustrarea si neputinta?

Mergi inapoi in copilarie la un moment foarte dureros pentru copilul care erai.

Cum arata scena?

Ce creeaza suferinta?

Ce simte copilul de atunci? Ce simti tu si azi?

Priveste-l pe copilul de atunci si afla ce ar fi avut nevoie sa simta, sa i se spuna, sa inteleaga?

Totusi n-a fost nimeni.

Poate tu in anii copilariei ai simtit de multe ori tensiune si energie negativa in casa.

Poate un parinte era dependent.

Sau poate te-ai simtit tradat, ranit, neglijat, abandonat, tradat.

Erai copil si intepretai totul cu creierasul de atunci.

Sufletul era inocent si naiv, deschis si vulnerabil si intreaga omenire s-a dezlantuit impotriva lui.

Mai tii minte cand s-a sadit in inima ta un vierme al indoielii? Un vierme care de atunci roade in continuu sufletul tau cu vinovatie, sentiment de nesiguranta si frica, senzatia ca esti pedepsit pentru ceva prin suferinte pe care nu le intelegi oricat ai incerca.

Iti poti aduce aminte cand ai vrut sa aduci pace si armonie asa cum ai stiut tu insa te ignora toata lumea? Mama, tata, erau atat de prinsi de nebunia, furia, nefericirea lor incat tu pentru o clipa nu ai mai existat. Ai inteles atunci ca vei putea fi dat la o parte atunci cand ai cea mai mare nevoie sa fii imbratisat.

Mergi an dupa an si atat cat poti, simte si reaminteste-ti fiecare batjocura, fiecare umilire si acuze de vinovatie, fiecare devalorizare, fiecare privire superioara si aroganta de dispret.

Simte toate datile cand ai indraznit si avut curaj, cand ti-ai deschis inima si oameni care nu stiau ce fac au lovit exact in miezul vulnerabilitatii si deschiderii tale cu tot ce au avut.

Simte si reaminteste-ti toate esecurile, durerile, dezamagirile, iubirile neintoarse, indragostirile de cei carora nu le pasa, toate comparatiile, competitiile si salbaticia cu care omul a devenit mai putin valoros decat obiectele.

Si acum, aceste sute sau mii de fire, mai subtiri sau groase, in functie de intensitatea si puterea lor, imagineazati-le ca sunt un ghem in pieptul tau care a crescut astfel pana in ziua de azi.

Simte ghemul, mai mic sau mai mare, cum sta si apasa pe piept. Si e in piept. Unde ar trebui sa fie curajul, iubirea, vocatia, conexiunea la viata si oameni, acum e un ghem care blocheaza comoara ta interioara.

Hai sa ne imaginam si mai mult ghemul de otrava din pieptul nostru.

Cum a aparut? Ce culoare are? Cat de mare e?

Cat e de mare piatra de pe sufletul tau?

Cat rau iti face ghemul asta toxic care drojdeste de atata timp in tine ca o bucata de carme mancata de viermi?

Ghemul asta care apare constant ca si boala in corpul tau, otrava in ganduri si in simtiri?

Cum ai facut pana acum?

Ai explodat cand presiunea era prea mare?

Ai mai ventilat un pic presiunea si otrava?

Eliberarea era prea putina, prea scurta, prea mica.

E nevoie sa versi tot chemul, cu tot ce contine el afara.

Daca simti orice tensiune in piept, senzatie de greata, amar, esti pe drumul cel bun.

Ai punga langa tine exact pentru momentul asta.

BAGA-TI 2 DEGETE PE GAT DACA E NEVOIE.

Acum sau niciodata.  

Hai, da-l afara!

Varsa ghemul de otrava.

Te ajut daca vrei.

Simte un pic in zona pieptului senzatia aia de greata, ghemul ala gretos de resentimente, furie, gelozie, nesigurante de sine, neputinta, durere si otrava.

De cate ori ai vorbit si nu tte-a ascultat cu adevarat nimeni?

De cate ori ai cersit intelegere si ai primit ranjete superioare?

De cate ori ai dat tot si nu ai primit nimic?

Toate astea unde crezi ca se duc?

In aer?

Doar daca le exprimi.

Deci cum te exprimi?

Injuri? Spargi? Lovesti?

NIMIC? Inca nimic?

Atunci ghemotocul ala trebuie sa il vomiti ca altfel te imbolnaveste, te intoxica pe dinauntru si dupa o lunga agonie te omoara. .

Hai impreuna.

Baga si doua degete pe gura.

Nu conteaza ce iese,  dar cand si daca iese, lasa ce iese sa spele in drum in sus toata cutia toracica. Simte cum ghemul ala oricat de mare si greu e, e luat de val, ca o viitura si e aruncat afara cu totul!

Ce ai mancat azi?

Casca gura si VOMITA.

Ai ajuns prea departe ca sa te opresti acum. Curaj!

Stii ca poti!

Vorbesc foarte serios.

Simti ca se intampla ceva si nu intelegi ce dracu se intampla.

Te vindeci prin puterea cuvantului, asta se intampla.

Daca vomiti, ai reusit sa faci cel mai tare lucru pentru viata ta EVER.

E vindecare.

Eu am facut o de nenumarate ori dar daca nu ai facut-o niciodata, o singura data se simte incredibil de eliberator.

Nu-ti mai trebuie carti, spovedanii, cursuri, timp- si bani pentru ce?

Sa tot impungi gemul de otrava ce creste in tine cu un betisor de urechi?

SCUIPA-L DRACULUI odata.

E uman, natural si firesc.

Daca vomiti ghemul ala otravitor, alaturi de ce mai ai prin tine, ca ajutor evident, care un rau care spala, poti sa dai 5 lei.

Atat costa la Pera sa dai o piatra de pe suflet ce o tii de 10-20-30 de ani.

Si n-ai pentru ce.

Eu n-am facut nimic decat am pus niste cuvinte aici.

Vindecatorul este in tine.

Ce pot eu face, cu maxima recunostiinta, smerenie si apreciere, te asigur, e sa gasesc o cale sa iti facilitez activarea vindecatorului din tine.

Noi doi suntem acelasi aluat.

Ti se pare scarbos ca tre sa vomiti 1 minut cum n-ai vomitat niciodata si apoi sa ai sufletul eliberat pentru probabil restul vietii?

Stii ce mi se pare mie scarbos?

Sa simti ghemul ala in piept de energie negativa, emotii pe care nu le poti intelege si exprima, trairi si suferinte ce se tot aduna, incalcite una peste alta.

Cand scriu asta si-mi maginez ghemul ala ce era si-n mine mi-e scarba, ca-l stiu, si mai aparedar incerc cat pot sa nu-l las sa creasca prea mare.

Daca ti-e scarba de ghemul asta cand il vizualizezi cu mintea, imagineaza-ti cum e sa il ai in tine. Sa iti stea PE INIMA. Pe plamani. Pe unde respiri. Sa atinga ce mananci. Totul e toxic azi in tine. Si 80% din vindecare e sa te eliberezi de ghemul asta.

Daca nu il vomiti, o sa merg azi pe strada, si o sa simti ca te deranjeaza ceva.

O neliniste, un stres, o neplacere care coboara adanc in tine.  

In cel mai de jos loc al fiintei tale, este cea mai veche parte a ta.

Animalica. Salbatica. Violenta. Sexuala. Agresiva.

Lupta sau fugi.

Si daca ghemul asta ajunge acolo, stii ca vei pierde orice control.

Si ca vei face un macel.

Si probabil ti-ai ratat viata, sau chiar pierdut-o.

Tu toxic, devii influenta nefasta.

Tu bolnav, devii povara.

Tu pierzandu-ti puterea si creativitatea de a-ti construi viata cum vrei, devii victima a circumstantelor.

Si ghemul ala creste si mai mare.

Vezi?

Ti-am zis ca nu exista carte pentru suferintele tale.

Dar exista tipare.

Vomita-ti otrava si nu mai conteaza ce era acolo in amanunt.

Mama, tata, lipsa iubirii, tradarea, durerea, neputinta, nesiguranta, frica, furia,  durerea, durerea, durerea. Cata durere sa mai incapa in tine?

Durerea e acolo. Asta-i comuna, in noi toti.

Suntem oameni grasi, drogati, workoholici, dependenti de orice ne anesteziaza durerea, lipsiti de iubire, cu sufletul inchis, morti pe dinauntru, pierduti si deconectati, alergand ca sobolanii pe roata. Ne facem rau noua pentru ca suntem orbiti de furie, neputinta si nesiguranta.  

Ca si alcoolicul dupa un maraton de baut, cu ultimele lui clatinari vrea sa indrepte mana spre partenera de viata si sa o acuze cu degetul spunand :

” TU ESTI DEVINA CA EU SUNT ASA!!”

Insa mana care vrea sa acuze nu calculeaza bine distanta si loveste.

Iar cu dreapta apoi, vrea sa prinda in brate si sa spuna:

”Iarta-ma, nu asta am vrut, dar nu mai pot sa vorbesc, sa ma misc, sa ma fac inteles!”

Din panica creata, cealalta loveste inapoi crezand ca e atacata de monstru.

Acum, cel devenit monstru fara voia lui, cu ultimele puteri vrea sa se apere de loviturile ce dor asa ca ii imobilizeaza mainile, privind in ceata.

Ea urla pentru ca animalul din ea a iesit, ranit, speriat, luptand pentru propria viata.

El urla pentru ca vrea sa spuna ca acum intelege ca e vina lui dar nu mai ies cuvinte clare ci mormaieli ce par injuraturi si amenintari.

Si doar pentru o milifractiune de secunda, o scanteie din inima lor le reaminteste:

” Noi ne-am iubit. Cum am ajuns aici?”

Drumul spre iad e pavat cu intentii bune.

Betivul e o metafora pentru cum suntem cei mai multi dintre noi.

Habar nu avem cine suntem , cum functionam, care sunt nevoile noastre reale, ce poate sa ofere cineva si ce nu, cum e ingineria noastra interioara, cum ajunge la explozii de boala furie si agresivitate?

Visam sa colonizam planeta Marte dar nu stim ca in noi creste o gaura neagra ce nu poate fi inchisa sau hranita. Suntem cam varzuca :)

Dar exista speranta ca altfel n-am scrie, n-am citii, nu ne am ridica din nou din pat ca sa o luam de la capat.

Sa traim, sa simtim, sa experientam cu curaj si apoi sa citim si ascultam.

Sa cerem ajutor. Sa fim vulnerabili. Sa spunem ce avem nevoie.  

Nu am asteptari.

Dar daca un singur om reuseste, e maxim ce as indrazni sa visez.

Pentru ca ar inseamna o vindecare spontana a sufletului.

Daca imi dai reply cu ce ai simtind citind, m-ar bucura foarte mult sa citesc, chiar daca nu ai reusit sa vomiti. :)

Daca o singura persoana reuseste si imi spune cum a fost, in scris, fac un mp3 cu exercitiul si-l dau tuturor gratis.

Deci?

Cum a fost pentru tine?

Pera Novacovici

 

Distribuie acest articol pe reteaua ta preferata de socializare
Profită de resursele de dezvoltare personală
pe care le-am pregătit timp de 10 ani!
imagine-news
14 COMENTARII
Intră în discuție. Lasă mesajul tău mai rapid cu contul de social media.

Comments

  1. Chestia asta, te poate face sa simti, la propriu, prin sugestie, ghemul acela, si, daca nu vomiti, vei continua sa il ai. Mersi pentru povara, nu era acolo inainte.

  2. A fost dureros, am simtit mai intai o durere ,o amaraciune in gat, ca si cum imi venea sa urlu plangand. durerea de piept e tare apasatoare. Mi am amintit un moment din copilarie cand am fost extrem de neindreptita,un moment in familie. acolo am avut cele mai urate momente,traume. 'otrava' aia din aer a fost mai apasatoare decat orice palma sau ghiont….am fost foarte vulnerabila cand se vorbea despre mine in familie, fiecare avea ceva de adaugat la cat de nepotrivita eram eu,sau modul meu de a fi. cand mi se umplea paharul, pt ca nu tipam si nu ma puteam revolta ca eram batuta pt asta, mergeam afara, sau in gradina de la tara, si stateam ore in sir, si plangeam, nu mai asa simteam ca ma usurez. imi era extrem de rusine sa plang sau sa vorbesc sincer si autentic in fata membrilor din familie,cat am fost copil.N am reusit sa vomit :))), dar asa ma simteam. Si mai mult de atat,pt ca eram asa de sensibila, aveam momente cand ma controlam foarte mult, si interiorizam orice sentiment negativ. Am interiorizat tot ce era rau. Rusine, vinovatie, resentimente. Si cum ai spus mai sus, am probleme si cu pielea. Ma confrunt cu probleme de piele de cand ma stiu.  

  3. Salut Radu este numele meu si te urmăresc de 1 an de zile .

    Am incercat acest experiment datorită faptului că nu ma simt foarte bine în pielea mea în ultimul timp și în plus tatăl meu a murit de ciroza (alcoolic ).Nu am vomitat desi eram aproape .

    Nu reusesc sa exprim in cuvinte cea ce simt nefiind un povestitor prea bun.

    De cand te urmăresc viata mea sa schimbat sau mai bine spus invers ,de cand viata mea sa schimbat am început să te urmăresc ,esti un mare sprijin pentru mine si sper sa continui asa .

    PERA  Iti multumesc pentru că exiști.

  4. Frate Pera,

    Să mă ierte istoria, dar faza cu vomitatul nu e pt mine. Tocmai am savurat cina, și la cât de scumpe sunt toate, risipa alimentară nu e opțiune pt mine 😀

    Vezi, așa fac eu față problemelor: fac mișto de mine, cu mine, mă descurc singură, n-am nevoie de nimeni, visez la un om drag, dar nu mișc un deget, deoarece am zis: nu am nevoie de nimeni. Da, te citesc cu drag. Da, teoretic știu ce am de făcut să fie bine și să nu fie rău, dar, csf…ncsf. Mi-am luat prea multe m_i ca să îmi mai pese. Mulțumesc!

  5. Cel mai oribil articol citit vreodata! Tu realizezei cit rau faci cu toate cuvintele tale..care ramin intiparite in mintea cuiva care citsste in fractiuni de secunda, intelege la fel..adica scaneaza totul!

    Mi-e lehamite Pera..mai cresti si tu..ca ne oripilezi destul..beah!

  6. Buna Pera ,

    Multumita tie , atitudinii tale si talentului tau minunat de a transmite oamenilor exact ceea ce simti , fara vorbe mestesugite , am reusit sa vomit acel ghem -amalgam de chestii toxice pentru mintea , sufletul si trupul meu.Am lucrat mult cu mine , si pot sa afirm , ASTAZI , ACUM  , faptul ca sunt multumit de roadele muncii mele .Voi continua sa muncesc cu aceeasi consecventa , mereu. Este minunata senzatia care urmeaza vomitatul , deoarece reusesti sa te descoperi pe tine , cel autentic ,cel hotarat , cel iubitor de oameni si de frumos .Sunt recunoscator pentru ce am nu ma refer la chestii materiale) si sunt hotarat sa merg pe drumul pe care am ales sa merg acum peste jumatate de an.

    Iti multumesc , PERA !

    Cu mult drag,

    DAN

    1. am citit si ma gandeam ca mie nu poate sa mi se intample nimic din ce ai scris,dar……soc si groaza!!!

      deodata m-am trezit in baie,nu am varsat la propriu,doar o hipersalivatie si senzatia ca voi varsa tot,mai mult nu am reusit.

  7. Salut,

    Am facut exercitiul.. interesant, dar nu am varsat. Am simtit gustul amar si ceva apa in gura (senzatie "prevoma") dar nu am mers mai departe. In schimb, merita mentionat ceva. Cum eram eu cu durerea mea, in problemele si angoasele mele am dat peste ceva, un fir de .. ceva… energie, senzatie, de culoare aurie, ca tot eram pe de diverse arome si senzatii. Acel "ceva" era cam in antiteza cu ce se intampla si cu ce eram eu ocupat si focusat. Dar am zis sa ma focusez pe "el"… si cred ca am gasit motorul existentei, cel putin, al existentei mele si anume .. curiozitatea si bucuria de a descoperi (plus multe alte fatete pe care nu le pot exprima din lipsa de skill si spatiu de text ). Cred ca nu sunt singurul care a gasit si altceva in locul cu ghemul, nu avea cum sa nu fie si ce anume te impinge sa traiesti si sa simti in ciuda a tot ceea ce ai patit de a lungul vietii.

    Ma opresc aici. Consider ca am atins punctele necesare. Ramane ghemul totusi, dar cred ca am sa l "spal"…

    Pera, succes si bun articol intr o perioada de framantari sufletesti.

    P.S. E primul comment meu pe site ul tau. 

  8. Am simtit cum mi se strange un bulgare de aer sufocant in piept, care, pe parcurs ce continuam sa citesc urca spre gat si desi nu am ”v…” la propriu am avut constant senzatia. Am ramas minute intregi cu bulgarele in gura, si am reusit sa scap de el suflandu-l cu putere in afara. Ajuta enorm! Sunt cu senzatii de ameteli dupa, nu stiu pt cat timp, dar persista. Multumesc!

    1. Pera, iti citesc articolele de peste 1 an, vreau sa spun ca ai contribuit cu multe dintre acestea la trezirea “eu-lui” veritabil, iti multumesc pt asta. Am vazut cum ai reusit sa progresezi si tu enorm

      pe parcursul anilor, cum te-ai autodezvoltat, te felicit pt asta, noi singuri ne putem ajuta pt ca lucruri frumoase sa inceapa sa ni se intample in viata. Suntem direct respinsabili pt tot ce ni se intampla. Un singur aspect as dori sa remarc, in unele articole/mail-uri, desi ma capteaza enorm

      continutul, ideea pe care doresti sa o transmiti, sa o impartasesti cu noi pt a ne ajuta si pe noi cu ce ai reudit tu sa te ajuti pe tine insuti, inrle cuvinte pe care alegi sa le incluzi in e primarea expusa lasa mult de dorit. Ma refer la cuvintele de genul: “f…”, “p…” etc. stiu ca vrei sa exprimi profunzimea supararii tale sau astfel doresti sa accentuezi importanta unei intamplari, insa uite, si eu, ca cititor al tau astept un limbaj mai “stilat”. Ai ajuns intr-un punct extrem de valoros si ridicat al vietii tale din multe pct de vedere, ia te rog in considerare si acest aspect al limbajului folosit si iti promit ca va fi si mai bine pt tine…… si pt mine, cel putin mult mai placut sa te citesc, sunt convinsa ca multi altii de aici sunt de aceeasi parere. Nu recomand toate acestea dintr-o falsitate aparenta, ci efectiv dintr-o dorinta proprie de a fi respectat ca si cititor si tratat in conformitate cu asteptarile pe care le am si eu de la viata. Multumesc si sper ca nu am suparat, ci am reusit sa transmit intentia mea veritabila

  9. Buna Pera, 

    eu nu sunt straina de astfel de exercitii. Prima eliberare am avut-o in urma unei sedinte de terapie. In cadrul sedintei, nimic nu parea sa ajunga la mine, nicio informatie. Parca eram batuta in cap. Plecand de acolo, am inceput sa procesez cumva informatia si treptat, pe drum spre casa, am avut o eliberare cum n-am simtit in viata mea. Ma simteam din ce in ce mai exuberanta. Era un miracol, pur si simplu. N-am mai simtit asa ceva in viata mea. In noaptea aia am dormit lemn si cand m-am trezit, simteam ca as mai fi avut nevoie de somn, fara sa ma simt insa obosita.

    A doua eliberare miraculoasa am avut-o intr-o noapte, stand singura acasa. Ma simteam coplesita cumva. Mi-am dat voie sa-mi traiesc emotiile. Aparent fara motiv anume, ma simteam un copil tont care simte durere, se simte neputioncios. I-am dat voie sa se smiorcaie, pt ca asta simteam ca face. Sa planga cat are nevoie, sa se simta deznadajduit, singur, abandonat. Dupa ce am terminat episodul, m-am simtit plina de energie. Aveam chef sa fac o gramada de lucruri, asa, in miezul noptii.

    Am incercat si exercitiul asta. Reactiile sunt ciudate si pot parea extrem de ciudate pt cei nefamiliarizati cu asta. O reactie ciudata este ca au inceput sa mi se miste ochii pe sub pleoapele inchise intr-un ritm de REM. Parca rememorand informatie ascunsa. Ca in al 5-lea element. Apoi detensionare a muschilor, pocnesc celulele din corp, trece valul de energie prin tot corpul si am simtit cum ma desumflu, parca mi se restrange corpul. Pocnesc celule pe fatza, pe gat, pe spate, intr-o senzatie de mini shoc electric cu senzatie de mancarime. Stiu reactiile astea de la hipnoza – mai ascult din cand in cand de pe youtube. 

    Nu cred ca am dus procesul pana la capat. N-am reusit sa vad ghemul si n-am avut nicio senzatie de voma. Am eliberat ceva prin lacrimi, dar probabil insuficient. Am ramas cam lesinata in urma exercitiului, desi inainte sa-l fac eram mai ok. Nu dau vina pe exercitiu, probabil tine de felul in care l-am facut eu. Sau e vorba ca am dat ceva afara, dar trebuie umplut cu altceva; nu stiu…

    oricum, pt cei ce nu au trait asa ceva vreodata, le recomand sa incerce. E un miracol al mintii umane, un miracol care zace in noi. Un miracol care arata cat de mult face un om el cu el insusi.  

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Fii la curent cu noutățile direct pe Facebook: