Ruşinea şi curajul ca emoţii de bază ale personalităţii umane

O expresie şi un cuvânt cu mult mai multă putere decât ne-am putea imagina.

Ruşinea este una din cele mai puternice emoţii umane, una dintre cele mai vechi şi una care nu ne mai foloseşte atât de mult în evoluţie azi, ci dimpotrivă.

Rădăcina cuvântului "ruşine" provine de la un cuvânt mai vechi ce înseamnă "a acoperi" în sensul de a ascunde şi acoperi lucrurile de care ne este ruşine.

Ce este şi mai interesant este rădăcina cuvântului "curaj" care vine din cuvântul francez "cuore", adică inimă iar la bază, curaj înseamnă "să trăieşti cu inima deschisă".

Practic, ruşinea şi curajul sunt două sentimente extrem de vechi şi puternice pentru orice fiinţă umană. Iar acum, cel mai interesant lucru pentru mine, legat de personalitate alfa.

În chestionarul ce l-am făcut acum ceva timp şi în care te întrebam care crezi că sunt cele mai importante 3 trăsături de personalitate, din 500 de răspunsuri şi 1500 de trăsături, care crezi că este trăsătura cea mai des menţionată?

Exact!

CURAJ!

Este oare întâmplător?

Nu cred.

Cred că majoritatea dintre noi ştiu, chiar dacă nu la un nivel conştient, că diferenţa între un om inferior şi unul superior este CURAJUL.

Adică abilitatea de a depăşi ruşinea, de a te deschide şi a trăi cu inima deschisă.

Privind lucrurile de la un nivel superior, îmi dau seama că în iubire sau bani, diferenţa dintre cei care reuşesc să îşi atingă obiectivele şi să fie fericiţi şi restul majorităţii este exact curajul.

Ce este de fapt puterea şi cum ştim când suntem puternici şi când slabi?

Foarte simplu.

Când facem un lucru pe care alţii nu îl pot face, suntem mai puternici decât ei.

Un om care ridică 200 de kilograme este clar mai puternic fizic decât un om care ridică maxim 60 de kilograme.

Respectând această logică, putem lua orice domeniu al vieţii şi ne putem da seama cât de multă putere avem.

Cel care poate să iubească cu inima deschisă (curaj) după ce a suferit din iubire, este un om mult mai puternic decât cel care se închide şi îşi acoperă sufletul (ruşine) pentru a nu suferi din nou.

Cel care alege un risc (curaj) pentru a câştiga mai mulţi bani începând afacerea proprie (de exemplu) este mult mai puternic decât cel care se acoperă cu plapuma securităţii iluzorii dată de muncă pentru alţii în care eşti dezbrăcat de orice putere şi redus de multe ori la statutul de sclav.

DA!

Curajul este trăsătura numărul 1 care face diferenţa între o personalitate alfa şi restul turmei.

O inimă deschisă în fiecare zi şi în toate aspectele vieţii îţi aduce tot ceea ce îţi doreşti de la viaţă.

O citesc pe Brene Brown, expertă în sentimentul de ruşine şi vulnerabilitate.

Ultima ei carte se numește "Daring Greatly" (Îndrăzneşte mult) şi leagă toate cercetările ei despre ruşine cu o viaţă trăită cu curaj şi vulnerabilitate.

Cum se traduce curajul în viaţa de zi cu zi pentru o personalitate alfa?

Brene Brown spune următoarele:

1. Cultivarea autenticităţii – să nu mai punem preţ pe ce cred oamenii.

2. Cultivarea compasiunii de sine – să nu mai fim perfecţionişti.

3. Cultivarea unui spirit puternic – să nu mai folosim viciile ca medicamente pentru uitarea suferinţei.

4. Cultivarea recunoştinţei şi a bucuriei de a trăi – să nu ne mai fie frică că ne va lipsi ceva sau că vom fi nefericiţi.

5. Cultivarea intuiţiei şi a încrederii că totul e spre binele nostru – să scăpăm de nevoia de a şti şi controla totul.

6. Cultivarea creativităţii – să nu mai ne comparăm.

7. Cultivarea jocului şi a relaxării – să nu mai privim îmbolnăvirea de la stres şi muncă multă ca pe o medalie de merit.

8. Cultivarea calmului – să scăpăm de fricile ce ne bântuie.

9. Cultivarea muncii ce are însemnătate pentru noi – să lăsăm deoparte ce "trebuie" şi să facem ce ne place.

10. Cultivarea râsului, a cântecului şi a dansului – să scăpăm de nevoia de a părea serioşi şi importanţi, rigizi. Au fost făcute chestionare pentru oameni legate de curaj şi ce înseamnă pentru ei şi au reieşit următoarele lucruri.

Pentru mine curajul înseamnă:

Să susţin o părere contrară cu cea a mulţimii.
Să pot cere ajutor când am nevoie.
Să spun nu.
Să îmi încep afacerea.
Să iniţiez sexul cu partenerul de viaţă.
Să sun un prieten care tocmai a suferit un deces în familie.
Să îmi duc părintele ce are nevoie de îngrijire permanentă la o casă de bătrâni.
Să merg la prima mea întâlnire romatică după divorţ.

Să spun "te iubesc" primul fără să ştiu dacă voi fi iubit înapoi.
Să încerc o activitate nouă.
Să prezint iubitul sau iubita părinţilor mei.
Să rămân însărcinată după ce am pierdut sarcina de 3 ori.
Să fac sport în public când ştiu că arăt rău.
Să recunosc că mi-e frică.
Să arăt noua mea creaţie lumii şi să nu primesc nici o reacţie.
Să îmi iau apărarea mie sau prietenilor mei când cineva îi vorbeşte de rău.
Să cer iertare.
Să am credinţă.

Spune-mi te rog într-un comentariu mai jos, dacă azi ai avea puterea să laşi ruşinea deoparte, să te arăţi lumii împreună cu vulnerabilitatea ta dar în acelaşi timp cu mult curaj, ce ar însemna pentru tine să ai curaj azi ?

Vindecă-ți rănile trecutului și eliberează-te pentru a-ți atinge visurile!

Pentru a te ajuta am pentru tine cartea Alfa – Dezvoltă-ți Personalitatea Pentru A Reuși În Felul Tău.

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

P.S. Trailerul la noua carte a lui Brene Brown e aici: https://vimeo.com/48378520

Distribuie daca ti-a placut:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on email
Email
Share on whatsapp
WhatsApp

Profită de resursele de dezvoltare personală pe care le-am pregătit timp de 10 ani!

ARTICOLE SIMILARE

104 răspunsuri

  1. Cred ca am acel curaj. Consider ca sunt in stare sa-mi sustin parerile proprii, sunt in stare sa lupt pentru ceea ce cred, sunt in stare sa fac ceea ce vreau cu adevarat si cu siguranta sunt in stare sa-mi impartasesc sentimentele fata de ceilalti.

  2. Buna Pera!
    Iti multumesc pentru articolul acesta. Pur si simplu aveam nevoie sa-l citesc AZI, pentru a lua o decizie legata de viata mea.
    Inca un lucru pe care doresc sa-l fac si nu stiu ce varianta sa aleg. Daca poti sa ma ajuti cu o idee, ar fi extraordinar.
    Dispun de 3000 de euro si as dori sa incep o afacere mica, care sa-mi aduca independenta financiara, sa nu mai fiu nevoita sa trimit o suta de cv-uri si sa nu le deschida nimeni.
    Firma la care am lucrat, s-a inchis si trebuie sa fac ceva, iar de angajat in alta parte este foarte greu in ziua de azi..chiar daca ai facultate si experienta in spate.
    Am facut acum 3 ani un site de intermediere produse bio, naturale, insa nu a mers pentru ca aveam adaosul f mic, rulajul la fel si nu reuseam sa-mi platesc toate datoriile catre stat, intretinere, stoc de produse, etc..
    Mentionez ca am 36 de ani, sunt economista la baza si am lucrat in vanzari, achizitii si contabilitate primara.
    Multumesc anticipat!

    1. Robert Kiyosaki în cartea “Tată bogat, tată sărac”: Vânzările directe reprezintă, într-adevăr, singurul tip de afacere prin care oamenii își pot îndeplini visurile și pot ajunge la independență financiară devenind proprietari de afacere. Dar mai important decât atât, îți pune destinul în propriile mâini.
      Daca te intereseaza, scrie-mi : [email protected] . Chiar si numai ca activitate pana gasesti un raspuns ‘mai bun’.Ai nevoie de 50 sau 400 de euro, nu de 3000 ! Garante ca nu vei pierde. Este o experienta foarte placuta.

  3. salutare,exact ce spunea si robert mai sus la fel ma simt si eu..chiar azinoapte pe la 3 si ceva eram cu masina cu un prieten si veneam de la club mergeam lejer cu 20 km/h si vorbeam despre ce ai scris in acest articol si anume despre curaj(tupeu)…ne intrebam ma ..daca nu acum atunci cand ..oare ce ne lipseste cand altii au si noi nu…si cum spuneai si tu curajul face diferenta.ca timpul trece..desi a fost o noapte grea am ramas cu masina in camp,era un nebun care iesise de pe marginea strazii dadea din maini era intuneric si am scos cutitul..mi sa facut parul in cap ca la arici,am zis ca daca se apropie fac ceva!

  4. superb articolul, multumim ! 🙂 imi doresc sa am curaj sa ma implic emotional intr-o relatie din nou intr-o zi, sa vorbesc in public, sa pun in practica ideea de afacere pe care o am ! O zi frumoasa ! 🙂

  5. Buna Pera,
    Ai multa dreptate in ceea ce spui si as adauga un singur lucru: sa ai curaj in ziua de azi (cel putin pentru mine) inseamna sa gresesti si sa ai taria sa recunosti cand ai facut-o. Sa inveti din ea si sa mergi mai departe indiferent ce spun oamenii. Asta am observat foarte des, ca prea multa lume tine cont de parerea celorlalti si se comporta asa cum ar vrea prietenii lor sa se comporte. Fii tu insuti si lasa-i pe cei care au de comentat in pace!

  6. Sa abordez cele mai faine gagici din oras in multe locatii. DE ex.(intr-o cafenea, troleu, intr-un grup de fete. etc), sa-i spun lu’ sefu knd se ia aiurea de vreunul din colegi sau de mine, ca-i un tip aparent ok, de treaba, da-i al dracu de ranchiunos si arogant, uraste oamenii si parerile diferite de ale lui. „Sefu’ esti un mutant!”

  7. Azi este ziua mea de nastere, si astazi am curajul sa fac tot ce vreau eu, sa fiu eu insumi fara sa-mi pese de parerea celorlati. Astazi vreau sa ma rasfat, sa ma bucur, sa dansez, sa tip, sa rad fara sa dau socoteala nimanui. (si in celelalte zile fac asta, dar azi o fac in mod exagerat:)))

  8. Sa am curaj azi ar insemna sa nu mai imi pese de ce cred ceilalti si despre ceea ce fac eu. Ma afecteaza cateodata vorbele.
    Sa am curaj ar insemna sa cred in mine ca voi reusi si sa cred ca voi avea succes in ceea ce fac desi oamenii pe care ii cunosc nu cred ca voi avea vreo sansa sa reusesc.
    Sa am curaj ar insemna sa fiu sincer tot timpul cu mine chiar si atunci cand gresesc.

  9. Ce ciudat! Cred ca sentimentul rusinii e inca prea puternic la mine! Cand am vazut titlul de la email m-am blocat pret de cateva secunde! M-am gandit pe fractiune de secunda „Ce, s-o fi suparat Pera pe mine?”, k parca am avea ceva de impartit! Imi vine sa rad! Bun articolul!

  10. Marturisesc ca si pe mine m-a socat ,pentru o clipa,titlul articolului.Dar e in stilul tau, Pera ! Din cand in cand , ne ” tratezi ” cu cate un dus rece…pentru a ne trezi si cali , desigur ! Azi,iti pot spune ca voi trai urmatorii 60 de ani, vazand partea plina a paharului pe care viata mi-l ofera zi de zi, indraznind sa CRED ca la cei 60 de ani pe care-i am ,mai pot contribui la ” schimbarea la fata ” a lumii in care traim. Sunt o optimista incurabila !!! Sa auzim numai de bine , prietene !

  11. Sa ma iert, sa ma iubesc, sa ii spun unui baiat ca imi place de el fara ca el sa fi zis sau sa fi dat semne ca i ar placea cde mine si sa fac un bine persoanei care mi-a facut un rau si sa ma deschid in fata celor din jur, aratandu mi vulnerabilitatea fara sa imi pese de critici 🙂

  12. Yesss, bun articol si-am s-o citesc si eu pe Brene Brown, sigur!
    10 dovezi de curaj pe care le pot da eu…
    1) Sa vorbesc in public chiar daca se vede ca sunt timida si nu ma simt in largul meu.
    2) Sa exprim o opinie contrara opiniei majoritatii ( fara a tine sa fiu Gica Contra ).
    2) Sa ma apuc de curatenie fara teama de criticul interior care ma tot face boema.
    3) Sa imi ascult bine intuitia cand lucrez impreuna cu un barbat ( oricare poate avea o dubla agenda cand e vorba de o femeie singura ) si sa-i spun direct respectivului cand am sporovait destul la cafea si vreau sa plece acasa.
    4) Sa intreb, in domeniile in care stiu putin ( tehnica, de exemplu ).
    5) Sa cer mai des ajutorul cand nu reusesc ceva.
    6) Sa raman calma cand un copil de-al meu imi spune ceva jignitor.
    7) Daca ma indragostesc de cineva liber, sa las cu o anumita discretie sa se vada sentimentul meu. ( Fara sa apar „needy”. )
    8) Sa imi analizez indragostirea: simt sau nu ca pot exista bine-merci si fara acel om?
    9) Sa vizualizez si sa joc teatru despre ceea ce vreau sa experimentez in viitor. Sa fac asta mei mult.
    10) Sa ma iert cand nu am facut ceva „de nota maxima”.

  13. Cel mai mare gest de curaj pe care il poate avea cineva este sa fie el insusi.
    Aceea persoana unica pe care a lasat-o Dumnezeu. In ciuda criticilor pe care cei din jur i le aduc, sa continue sa lupte pentru ceea ce iubesc si cred ca este bine pentru ei si pentru cei din jur.
    Sa incerce sa renunte la efectul de turma si sa i-si urmeze calea SA.
    Sa nu le fie frica niciodata ca nu sunt aceptati de catre societate.
    Pentru ca daca tu nu esti suficient de bun pentru cineva probabil ca acel cineva nu este suficient de bun pentru tine.
    Multa bafta Pera, in legatura cu proiectele viitoare si nu pot sa sper decat ca o sa fie din ce in ce mai multe la numar.

  14. Multumesc Pera pt articole.
    Pentru mine, curaj inseamna sa nu-mi mai pese de parerea celorlalti si sa nu mai fac comparatii.Si asta nu se intampla de mult timp, desi nu sant chiar o tinerica.Dar,mai bine mai tarziu…

  15. Avem o viata intreaga de adult sa luptam cu tot ce in copilarie ti s-aspus sa nu faci ,,e rusine„ e rusine sa raspunzi (sa spui ce gandesti , ce doresti, ce-ti place tie), e rusine iei note proste (nu ai voie sa gresesti, sa ai esecuri), ai uitat caietul acasa ,,sa-ti fie rusine”, l-ai facut pe fratele tau sa planga ,,sa-ti fie rusine”, asta e profesie? ,,sa-ti fie rusine, nu ne-ai facut fericiti ,,sa-ti fie rusine„ si pentru toate aceste rusini , fiecare zi in care reusesti sa iei decizii pare un act de curaj.In general am luat decizii proaste, dar sunt victorioasa pentru ca le-am luat.

    1. E un mare curaj sa recunosti ca ti-e rusine, asa e. De mici suntem invatati sa ne fie rusine iar cand mai crestem ne obisnuim cu situatia. Si eu ma incadrez in randul celor care au luat decizii gresite, ca am ales dupa „norme”, dar asta-i viata, ma rog sa traiesc destul pentru a corecta ce se mai poate.

    2. De fapt nu putem sti care sunt rezultatele unei actiuni pana nu o facem.La sfarsit ne place sau nu ceea ce s-a intamplat,dar decizia a fost sa actionam.Sa-ti asumi raspunderea si pentru ceea ce nu-ti place e mai bine decat sa nu faci nimic si sa astepti ca poate intr-o zi…Aprecierea cu greseala ne-a fost indusa prin educatie,iar acum este timpul sa invatam si sa pastram ceea ce ne este de folos din fiecare experienta si sa ne construim increderea in noi insine.

  16. Sunt uimita cat de mult ma regasesc in articolele tare despre personalitatea alfa, si acum ma gandeam ca ii spun mereu fiicei mele (care si ea citeste articolele tale) sa-i fie rusine daca nu face ce ii spun eu, desi in sinea mea recunosc ca nu am intotdeauna dreptate, dar ea are curajul sa-mi spuna ca nu are chef sau ca nu este asa cum ii spun eu. Sa fie o personalitate alfa?In orice caz m-as bucura daca macar ea ar deveni o personalitate alfa, eu cred ca trebuie sa am mai mult curaj. Felicitari si tine-o tot asa

  17. Rusinea este cultivata la copil de catre parinti.Asa au motivat la cei din jur, lipsa de incredere a copilului, fata de mediul inconjurator. Rusinea nu se naste,se formeaza , care nu este deloc constructiva.Trebuie sa dezvoltam la copil si valabil pt. orice varsta,increderea in sine si bunul simt care masoara si coeficientul de inteligenta.

  18. Salut Pera!
    Cum spuneam, mi-am schimbat locul de munca in alt oras, fac ceva ce nu am mai facut,imi cunosc si recunosc limitele. Eu cred ca am curaj, poate mai mult decat trebuie ce trece aproape de aventura.

  19. cred ca a avea curaj in zilele noastre este echivalent cu a fi noi insine…intr-o perioada si intr-o societate care abia asteapta sa te taxeze cand gresesti, majoritatea oamenilor s-au instrainat de ce sunt ei de fapt, de esenta lor, de propria persoana! Consider ca o data ce poti trece peste parerile altora pe principiul „i’m the best & fuck the rest” (poate un pricipiu nesanatos daca il spui altora, dar un principiu util pentru tine) atunci poti sustine ca ai curaj!

  20. Salut Pera! Pentru mine curajul reprezinta trecerea la independentă financiară, deoarece încă nu mi-am găsit vocatia.

  21. Am avut curajul sa recunosc greselile de neiertat desi am fost pedepsit foarte aspru si mi-am pierdut familia. Am reusit sa ma accept si sa ma respect dupa ce am renuntat la ideea sinuciderii. Cine nu ma accepta asa cum sunt nu ma merita! Am facut eforturi ca sa ma schimb si nu stiu daca am reusit sau nu! Am reusit sa spun nu, ca sa nu mai cad din nou in aceeasi cursa! Am aruncat la gunoi aproape tot ce am invatat in scoli pentru a concepe un lucru contestat si laborios, care ma ajuta sa evit problemele prin care am mai trecut! Nu am putere sa ma lupt in public pentru a baga pe gat altora ideile mele insa le dau altora gratis, daca e interesat. In ceea ce fac nu pot promite decat ca imi voi da silinta si imi voi pune toata energia si priceperea in joc. Nimic mu e garantat! Oricand pot sa mor si nimeni nu scapa de asta! Doar Dumnezeu e vesnic! Poate e un privilegiu sa fi muritor!

  22. In lista de mai sus ai precizat cateva exemple de curaj printre si care:
    „Sa imi duc parintele ce are nevoie de ingrijire permanenta la o casa de batrani”
    iar apoi,
    „Sa prezint iubitul sau iubita parintilor mei”
    Cred ca ordinea ar trebui sa fiu inversa, pentru ca daca ii duci prima data la azil, dupa aia nu ai pe cine prezenta parintilor.
    Lasand gluma la o parte, primu exemplu cu parinti ar trebui sa fie la capitolul „nerecunostinta” nu la curaj.
    Poate e prea demodat sa mai te „chinui” pentru cei care te-au crescut.
    Explica cum vezi tu lucrurile, poate am inteles eu gresit propozitia:
    „Sa imi duc parintele ce are nevoie de ingrijire permanenta la o casa de batrani”

  23. Mi-a placut foarte mult acest articol, este grozav!:) Desi nu sunt o fire foarte, foarte curajoasa, incerc sa imi „cultiv” curajul pe zi ce trece;) Sa am curaj astazi ar insemna sa fac o multime de lucruri pe care in mod normal nu cred ca le-as face vreodata:)) Consider ca, curajul sta intotdeauna la baza reusitei, si cred, ca fiecare are doza lui de curaj. Oricine poate deveni mai curajos, trebuie doar sa existe vointa:).

  24. Curaj ar fi pentru mine să iau într-adevăr hățurile vieții și să iau eu deciziile necesare și să fiu apt de a accepta orice consecință.
    Curajul să nu stau, ci să merg în față cu tot ce am.

  25. 1. de rusine am scapat de vre-o 2 ani, poti sa imi spui ce vrei indiferent daca ai sau nu dreptate, nu ma mai poti face sa aplec capul si sa ma inrosesc,
    2. de curand am inceput sa scot afara oameni din casa daca nu mai am timp sau nervi de ei,
    3. sa spun unui om ca ma grabesc cand trebuie sa plec,
    4. sa nu imi mai provoc suferinta pentru a-i scutii pe ceilalti
    5. sa admit faptul ca nu sunt robot si nu pot face lucrurile perfect, si sa le confer celorlalti dretul de a ma judeca
    6. pe cont propriu am fost din totdeauna, acum vre-o 5 ani m-am prostit si m-am angajat, dar in 2 luni mi-a trecut 🙂
    mai am de lucru la:
    1. teama de respingere
    2. mandrie

  26. Foarte bun articolul,desi pe moment am ramas blocat!Cred ca am sa las rusinea la o parte si am sa iau curajul ca emotie de baza!!!!Multumesc,Robert

  27. Ciao Pera,
    Pentru mine curajul a insemnat diferite lucruri de-a lungul timpului: insa cel mai important este curajul de a ignora presiunea care vine de la societate si familie si de a face ceea ce cred eu ca e bine ptr mine: asadar, curajul de a nu ma marita la 22 de ani dupa ce am terminat prima facultate, cu cel care „bifa” toate casutele;
    -curajul de a-mi lasa serviciul si pleca sa fac ceea ce vreau;
    -curajul de a realiza ca nu eram pregatita suficient ptr ceea ce voiam si de a merge din nou la facultate;
    -curajul de a accepta ca familia conteaza indiferent de mediul in care te-ai nascut;
    -curajul de a darui, mai ales cand nu sunt bogata;
    -curajul de a ma prinde strans de „sansa” cand se iveste, fara sa stiu unde o sa ma duca..
    Cu drag,

  28. Pentru mine curaj este sa merg mai departe in fiecare zi.
    Curaj este sa imi incep afacerea mea la 37 de ani cand nimeni nu crede ca o pot face.
    Curaj este sa cunosc barbati interesanti care ma considera atractiva si este curajos sa accept ca totul este posibil.
    Curaj este sa ascult ca omul pe care inca il mai iubesc imi spune ca maiubeste dupa atsta timp in care practic m a pierdut iar eu sa imi vad de drumul meu zambind. Totusi ii pot da o sansa sa dovedeasca asa cum le o dau si celorlalti
    Curaj este sa cred in mine neconditionat cand ceilalti nu o fac.

  29. pera…iti multumesc dinn suflet pt tot. daca azi as avea doza necesara de curaj mi-as pune o afacere pe picioare si l-as ignora pe cel de care m-am indragostit si ma face sa sufar.

  30. Buna Pera,
    Este curaj atunci cand rezolvi orice situatie pentru alti dar cand vine vorba de propia persoana totul se amana ca nu este timp …ca ai altceva de rezolvat…nu, asta este rusine si totusi te consideri o persoana curajoasa,atunci cum faci sa sucesti toata situatia in favoarea ta ?
    O zi frumoasa

  31. Sa am curaj inseamna pentru mine ce parere au ei despre mine si despre ceea ce fac eu,cind o sa scap de chestia asta adinc infipta in subconstientul meu, datorita educatiei si , poate nu zic nu , unei paguboase trasaturi de caracter, voi fi cu adevarat libera.
    In rest bafta multa!

  32. Mi-ar fi rusine de mine si de altii daca nu mi-as trai existenta, daca nu m-as putea uita o secunda in ochii mei, daca ar trece o zi fara sa citesc o carte, sa ascult muzica, sa-i spun celui drag ca mi-e dor de el – chiar daca a lipsit doar 8 ore. Mi-ar fi rusine daca nu v-as spune ca ma bucur ca va scrieti sufletele, acum, aici, impreuna. Ma bucur de existenta noastra, comuna, in acelasi timp, in acelasi spatiu – al inimii oneste.

  33. Pentru mine , azi, curaj ar insemna sa spun lumii intregi ca iubesc, ca am intrat intr o relatie cu iubitul meu cand eram in divort, adica de aproximativ o luna.si mai inseamna sa recunosc ca sunt singura responsabila pentru tot ce mi s a intamplat, pentru toate experientele din casnicia mea, pentru lasitatea de care am dat dovada cand am ales sa stau 2 ani intr o relatie disfunctionala, langa o persoana total nepotrivita.

  34. Poti fi copilul meu !
    După cum am constatat cu mult timp in urma , ” de la orice persoana, ai de învățat câte ceva ” ! De la tine, am învățat cum sa mai uit de prejudecati,si sa fiu mai curajoasa !
    Curajul asociat si cu bun simt, da randament . Așa ca, ești mulțumit ca ai câștigat un pic si, continui cu încredere si mai departe ! Nu totul se obține bătand din palme ! Mai exista neimpliniri. Trebuie sa te autoincurajezi.
    Cu perseverenta, trebuie sa-ți atingi telul .

  35. Pera, am scapat de rusine din momentul cand mi-ai spus ca rusinea e ”calitatea” principala a perfectionistului, iar eu stiind ca perfectiunea e doar o fictiune am renuntat la acest defect.

  36. Cel mai curajos lucuru pe care l-am facut in ultima luna? Am inceput sa va citesc, sa va scriu si sa invat dupa voi! Si iti marturisesc deschis ca la popa ca nu regret nici o secunda. Sint multumita de mine cel putin pina acum! si mutlumesc mult pentru rabdarea din partea ta!

  37. Am acel curaj, dar depinde de ancorele pe care le am in aceea zi.Adica daca facut si nu mia iesit sau mai multe lucruri ma las pe tanjala o vreme, pana cand ma loveste ceva sau cineva!

  38. Tot ce trebuie sa faci nou in viata inseamna curaj-daca iti este teama sa faci acel ceva si te plafonezi numai la ce cunosti atunci…nu vei sti niciodata ce curajos poti fi!

  39. Pentru mine sa am curaj ar insemna clar sa nu mai imi pese de ce cred altii, sa am puterea sa nu mai fac ce trebuie si sa fac ce imi place si sa nu mai fiu perfectionist… 🙂

  40. „Sa-ti fie rusine !” -este cel mai gresit lucru pe care-l putem spune cuiva de care ne pasa.
    Eu am spus de nenumarate ori acest lucru copiilor mei si acum imi pare rau deoarece nu am facut decat sa-i determin sa fie nesiguri, sa nu aiba incredere in fortele lor.
    Daca vrei ca cineva sa faca lucruri de care sa nu-i fie rusine trebuie doar sa-i arati calea spre a-si descoperi resursele proprii. Noi toti ne nastem centrati pe un fond bun si suntem capabili sa-l folosim daca ne descoperim resursele. Mai devreme sau mai tarziu le descoperim iar daca cineva ne arata calea vom face acest lucru mai repede , vom fi mai repede maturi.
    Este ceea ce faci tu, Pera, asadar felicitari !

  41. Buna PEra, felicitari pentru articol! chiar am vrut sa abordez si eu tema curajului intr-un articol de-al meu…tocmai pt ca si eu am nevoie de mai mult curaj si nu stiu cum sa fac! o sa citesc si eu cartea pe care ai recomandat-o! Ce as face azi daca as fi lipsita de rusine? de fapt daca as avea mai mult curaj….as lua masina si as pleca singura cu ea.pana acum am mers doar cu sotul meu. cred ca asta ar fi o mare dovada de curaj pentru mine.si evident sa continui!
    Asa am fost crescuti, in rusine! pe langa asta mai e si boala perfectionismului de care incerc sa scap…grea boala.e bine sa o ai dar nu in relatiile cu cei din jur, sau cu tine..perfectiunea te schilodeste, te face sa crezi ca niciodata nu vei ajunge sa fi cel mai bun, sa faci un lucru foarte bine tocmai pt ca teama de a fi perfect te tine pe loc sa nu actionezi..daca nu iese perfect?!..si din prima, daca se poate! 🙁 eu trag din greu sa schimb asta la mine si cand vad ca se si poate ma incurajez singura..hai ca poti!
    PS. Astept in continuare interviul cu tine! puuup!

  42. am facut-o deja.mi am demonstrat ca sunt de fapt mai mult slab decat un dur-asa cum incercam sa par inainte..dar asta m-a facut sa mi dau seama cat de slab sunt practic si mi-a indus o stare usor depresiva.Sigur, depresia a venit odata cu anumite lucruri negative ce s0au intamplat in viata mea in ultima perioada..
    Ei bine, curaj am avut sa recunosc ca sunt slab, dar acum am nevoie sa ma intaresc din nou.Am nevoie sa-mi schimb parerea despre mine, am nevoie din nou de incredere in mine!

  43. Ziua de azi o voi infrunta cu curaj mergand la sala ( a doua oara in viata mea ) si admitand ca nu stiu prea multe despre fitness dar ca vreau sa invat si sa am un corp barbatesc. De asemenea imi voi vedea de treburile mele fara a ma lasa distras de ce e in jur si voi chema si o fata in oras :D. Curajul pentru mine e sa actionezi cand stii ca e nevoie chiar daca totul ti se opune si esti in culmile disperarii 🙂

  44. Salut Pera, pentru ziua de azi curajul la mine s-ar materializa in confruntarea directa cu seful meu! doresc de mult timp sa-i spun ca sunt nemultumit de deciziile luate și de companie si ca doresc sa parasesc compania desi nu mi-am gasit inca un alt loc de munca. Totusi cred ca mai bine liber, fericit si fara bani decat sclav, nefericit și cu falsa aparentă a bunăstării.

  45. sa am curaj azi ar insemna pentru mine sa le spun oamenilor la timp cat de mult tin la ei , iar unora sa le spun cat de dor imi e de ei si cat de mult as vrea sa se intoarca in viata mea.

  46. Curaj pentru mine inseamna sa fac ceea ce vreau ceea ce simt fara sa imi pese de ce crede lumea din jurul meu, si fara sa tin cont de parerile si criticile lor.

  47. Curajul e frumos, atunci cand e pentru tine, deoarece multi au curaj, deoarece sunt oameni in jur si vor sa demonstreze ceva. Eu cred ca un om cu personalitate e cel care are curaj cand nu il vede lumea si face fix ce ii place.
    Totul e ca in teatru, repetitiile te duc la rezultatul final, nu piesa in sine 😉

  48. Buna seara Pera;
    Vreau sa-ti spun ca articolul ” Ni ti-ar fi rusine?” m-a pus pe ganduri, m-a contrariat, incat am fost nevoita sa-l citesc de mai multe ori!
    Astfel, recunosc ca am foarte mult de invatat la capitolul „CURAJ”!
    Am inceput deja sa recunosc ca mi-e frica, ca trebuie sa iert,sa spun nu, ca trebuie sa-mi iau apararea mie si prietenilor mei cand cineva ii vorbeste de rau,sa am mai multa credinta!
    Vreau sa fiu mai curajoasa zi de zi la serviciu, prin a-mi lua apararea cu formula „Nu raspund la provocari!”

  49. CIAO.
    DE CAND TE-AM DESCOPERIT PE TINE SI ALTI CATIVA COLABORATORI AI TAI, PARCA M-AM TREZIT LA REALITATE.NU VREAU SA PAR LIPSITA DE MODESTIE, AM SENZATIA CIUDATA CA STIAM DEJA TOT CEEA CE SPUI TU, DAR ERAM INCONSTIENTA, NU AVEAM HABAR DE CATA INFORMATIE SI CATA CALITATE, CAT „PAMANT BOGAT DAR NEMUNCIT ERA IN MINE”. SI PE ZI CE TRECE, ARTICOLELE TALE IMI DAU NOI IMPULSURI, IMI RIDICA NOI INTREBARI, IMI ACTIVEAZA EFECTIV ENERGIA ZILELOR MELE.
    ITI MULTUMESC PENTRU CEEA CE FACI, NE VOM MAI AUZI.
    SA AI SPOR…
    DIANA

  50. Buna seara ,te-am descoperit intamplator si sunt multumita ca am descoperit o persoana in stare sa se exprime asa incat te trezeste ,mi_a placut ce am citit iar Diana mi-vorbit parca din suflet ,mai bine nu te putea aprecia .Cuvantul „rusine ” este f.nociv in educatie ,intr-adevar poti taia aripile unui copil(pe care de fapt trebuie sa-l inveti sa zboare).Legat de faptul ca trebuie sa ai curaj sa-ti internezi un parinte neputincios la azil ai perfecta dreptate. Este singura modalitate de a-i oferi ingrijirea necesara.Acolo este supravegheat ,hranit si tratat . Daca vrei sa aibe toate astea ,asa procedezi;la noi inca nu functioneaza asigurarile asa incat sa poti ingriji un om neputincios in familie .Nu uitati se preconizeaza ca varsta de pensionare sa fie de 67 ani,ce inseamna asta ? De la copii nu poti avea asteptari ,in sensul sa te ingrijeasca .Na aici sunt multe de spus . Curaj ,pentru mine inseamna sa spun ce gandesc sa ma port cum cred de cuvinta si sa nu am retineri Dar eu am fost educata exact invers !

  51. Credinta nu inseamna curaj,dimpotriva!
    Curajul este sa imi traiesc viata liber cu o gandire rationala fara sa fiu orbit de fundamentalism si superstitie.

  52. Sa am curaj pentru mine este ceea ce tocmai intentionez sa fac: sa parasesc locul de munca actual unde am o oarecare siguranta si toate conditiile de viata si imi si place ceea ce fac pentru a pleca la 500km departare ca sa traiesc alaturi de sotia mea in conditiile actuale a economiei acestei tari. Practic o iau de la capat a multa oara. Dar de data asta sunt hotarat sa reusesc.

  53. sunt exact ce  scrie mai sus. am facut tot din ce scrie mai sus. sunt curajoasa. sunt optimista. dar, ma lupt cu invidiosii si nu stiu cum sa-i tolerez, nu vreau s ale raspund cu aceeasi moneda, dar  e o lupta interioara in mine ca nu stiu cum sa ma port cu ei.

  54. in primul rand 😀 🙂 felicitari pt Articol, foarte bun ^_^ educativ ai ce invatza ^_^ ms ^_^ 
    pt mine ce inseamna curajul ( la ce imi vine acu ) :)) 
    sa poti sa’ti afirmi o ideie idiferent de situatie
    sa am credinta in Isus ^_^ ca este Fiul lui Dumnezeu ^_^
    sa pot sa spun nu la lucruri la care sunt obligat 
    sa sa vorbesc cand trebuie sa vb
    sa tac cand trebuie sa tac
    sa iau atitudine
    sa am rabdare
    sa fac ceva ce nu am facut 
    sa fiu deschis
    sa fac ce imi place si consider ca este bine pt mine, idiferent ce zice x si y, 
    sa ajut, daca pot 
    uneori sa refuz, daca este nevoie.
    sa’mi recunosc vina, daca am gresit.
    sa’mi cer iertaree
    sa’mi cer scuze
    sa aleg sa fiu bun
    sa vorbesc frumos, si nu urat 🙁 
    sa iubesc pe cei din jur chiar daca ei ma urasc
    sa raspund raului cu bine,
    sa recunosc ca nu stiu un anumit lucru
    sa recunosc ca imi este frica 
    sa recunosc ca uneori ca nu ma pot descurca, cerand ajutor din partea celor din jurul meu
    ^_^  dar cel mai important (ma repet sa zic asa)  sa iubesc indiferent cine ar fii si sa ajut daca pot.
    .

  55. Azi am avut curajul si puterea sa ma cert cu un prieten pentru un servetel pe care la aruncat intrun spatiu verde. Nu regret nimic, el sa suparat si mie imi venea sa il dau cu capul de pamant. Prentru un servetel. Nu sunt agresiv dar faptul ca a aruncat servetelul ala in iarba ma scos din minti, ne-am certat urat. Culmea e ca tot el sa suparat foarte tare cand i-am atras atentia, Da, am lasat amicitia la oparte si cu curaj l-am certat.
    Mi-a placut articolul acesta, l-am gasit intamplator cand cautam ceva pe internet.

  56. De acord cu tot articolul, este fffffff bun și ai ce învăța.
    Însă am o mareeeeeee obiecție :NICIODATA, DAR ABSOLUT NICIODATA NU MI-AȘ DUCE PARINTELE LA UN CĂMIN DE BATRANI.
    As da orice sa dau timpul înapoi ca mama sa fie iar cu mine. Iar cel ce își duce părintele la azil este un om FĂRĂ INIMĂ.
    Dacă are nevoie de îngrijire permanenta poți angaja pe cineva sa stea cu el 24 din 24. Simplu ca bună ziua.

  57. Bine spus! Cred ca ar trebui sa invat pe de rost , fiecare cuvant. Asa mi-as aduce aminte , de fiecare data , cand ma cramponez , de sentimentul…” Oare ce gandesc altii.. sa nu ma fac de rusine…” Trebuie sa invat…

  58. Buna Pera,iti citesc articolele de ceva vreme si vreau sa iti multumesc pt ceea ce faci pt noi. Mam gandit sa iti scriu referitor la acest articol pt ca sunt putin confuza si asta pt ca: de 2 ani locuies in germania si fac un curs de limba unde am avut ocazia sa cunosc multi oameni de diferite nationalitati. Am fost tipica femeie fara parere si mereu cu rusinea in spate. Acum un an mam decis sa pun in practica ceea ce pana atunci citisem. Stiu sa cer ceea ce vreau,comunic mai mult sunt mai directa , am curajul sa fac lucruri pt mine si pt cei din jurul meu. Ieri insa am fost criticata pt felul meu de a fi si am primit un sfat”joaca mai mult teatru pt ca oamenilor nu le place ca tu esti prea directa,intentiile tale de ai ajuta sunt luate ca aroganta,de aia nu o sa poti sati faci prieteni”. Sunt confuza,dar nu vreau sa ma intorc la cum eram. Nu pot sa mai fac ce vor altii iar daca asta ma face sa nu am prietenia unor oameni sumt dispusa sa intru in acest risc. Poate nu fac bn,nu stiu,de aceea mas bucura mult cand tu Pera parerea ta miai impartasio. Iti multumesc !

  59. Eu nu pot sa le spun oamenilor ceea ce simt, nu pot sa imi iau singur apararea de teama ca se vor supara pe mine si deseori ajung sa ma cert cu iubita mea…ce sa fac sa pot sa scap de teama asta de a spune lucrurilor pe nume?

  60. Ultimul act de curaj a fost sa imi las munca unde simteam ca nu imi mai aduce evolutie si satisfactie, sa imi las iubitul, familia, prietenii si totul…si sa plec in lume…sa caut o solutie de a-mi implinii visul, de a fii mai bine, pentru a putea oferii bine mai departe.. Acum exista nesiguranta…dar imi revin cand citesc articolele tale..si merg inainte!

  61. Sunt o Alfa frumoasă, curajoasă și puternică. Mă simt bine când iau decizii și când îmi demonstrez mie însămi că nu mie frică. Curajul mă face să acționez, iar frica nu este menită să stea prea mult în mintea mea. Rușinea alături de vină nu le-am mai simțit din copilărie și sunt două stări psiho-emoționale care sunt învățate și trăite cel mai mult în copilărie, atunci îți este rușine pentru ceva ce ai făcut sau te simți vinovat față de cineva pe care ai dezamăgit.Știu că doar un muppet are emoții de rușine și frică la maturitate, la un om menit să fie lider nu întâlnim așa ceva.

  62. 10. Cultivarea rasului, a cantecului si a dansului – sa scapam de nevoia de a parea seriosi si importanti, rigizi !

  63. sa postez coveruri cu mine pe youtube, sa ma ocup in continuare de muzica chiar daca nu m-am calificat inca la concursuri gen „Vocea Romaniei”

  64. Să continui cu site.ul chiar dacă rezultatele întârzie să apară. Să vorbesc, din nou, in public.

    1. Am curajul si puterea sa mi refac viata dupa moartea omului pe care l am iubit 8 ani de zile. Am curajul sa merg mai departe stiind ca viata mi a rezervat ceva mult mai frumos…curajul de a pasii in necunoscut , neavand nimic de pierdut, bazandu-ma doar pe intuitie.

  65. Pentru mine, curajul ar însemna să le pot spune prietenilor mei cât de insensibili și ignoranți au fost cu mine și cu familia mea în timpul și după tratamentul pe care l-am făcut pentru cancer la sân.Acum au trecut cei 5 ani și sunt bine, dar nu pot uita că i-am rugat pe cei cu copii să îi spună câte un cuvânt bun fetei mele, care avea 7 ani pe atunci și începea școala, și să o includă și pe ea în cercul copiilor lor, și în loc de asta au exclus-o complet și unii din copiii lor au tratat-o foarte prost.Acum e olimpică la mai multe materii, campioană la călărie și a luat locul trei pe țară la percuție, dar eu nu pot uita indiferența celor apropiați și durerea și dezamăgirea pe care le-am simțit atunci pentru că oamenii pe care i-am iubit, în care am investit și pe care i-am ajutat de multe ori m-au abandonat când mă luptam pentru viața mea.Nu le cerusem nimic pentru mine, doar pentru copilul meu, de care nu aveam energia să mă ocup. M-am distanțat de majoritatea și mi-am făcut prieteni noi, care nu știu că am avut cancer, dar încă mi-e dor de ei și mă doare când îmi aduc aminte. De asemenea, mi-e foarte greu să am încredere în cineva în afara familiei mele și îmi pare foarte rău pentru asta, pentru că toată viața am fost o persoană deschisă și încrezătoare, dar nu mai pot permite să fiu rănită astfel. Acum știu că dacă mai ajung vreodată într-o situație de viață și de moarte, nu pot conta decât pe soțul meu și pe fiica mea, și lucrul acesta mă doare, pentru că am fost prezentă pentru mulți în crizele lor mult mai puțin dramatice decât a mea.Mă simt teribil de singură și de neînțeleasă. Pe de altă parte, probabil că am fost mioapă și nu mi-am ales bine prietenii , așa că cei pe care îi am acum sunt mult mai omenoși și mai loiali, însă mult mai puțini, pentru că nu găsești mulți de acest gen.

  66. dupa ce m-am drogat de la 14-29 de ani incontinu ,mi-am zis ca trebuie sa imi schimb viata si am inceput la 29 de ani si am inceput sa renut la droguri,nu imi este usor ca in fiecare zi intampin ca sa le zic piedici,dar de fapt sunt consencinte ale faptelor ,dar am luat hotarare sa merg inainte chiar daca nu prea sa realizat ceea ce imi propusesem si mai mereu intampin situati in care am de ales in a imi fi rusine si nu este usor,dar stiu in sinea mea ca ce nu ne omoara ne face mai puternici…si un fel de incurajare din partea mea nu renuntati nicidata indiferent ca lumea va judeca asa este fire omului sa judece,dar continuati sa sperati in ceva mai bun,va doresc mult succes in viata…Adi

  67. Salut Pera, sunt de acord cu toate situatiile de mai sus care care necesita unul sau mai multe acte de curaj, cu exceptia unui singur punct: acela in care se cere trimiterea parintilor batrani care necesita ingrijire permanenta la un centru special. Nu stiu daca a mai pus cineva aceasta problema, dar vreau sa spun ca, atunci cand eram mic, si eu am avut nevoie de ingrijire permanenta si nu m-au dus la vreun centru. Stiu si faptul ca pentru a avea grija de un batran ai nevoie de o doza mare, mare de rabdare si intelegere, dar nu cred ca, in momentul cand au cea mai mare nevoie de ajutor din partea copilului pe care l-au crescut, e bine sa te descotorosesti de el.

  68. Curajul pentru mine înseamna traire în lumea mea interioara. Înseamna pastrarea ideilor,viselor si sperantelor mele doar pentru propria persoana. Înseamna a nu acorda încredere nimanui si în acelasi timp a nu avea încredere în nimeni,si a nu avea asteptari de la nimeni. Pe cât posibil,a ma muta într-un oras complet strain,unde nimeni nu ma cunoaste. Înseamna si a pastra distanta fata de cei din jur,si a nu iesi în niciun fel în evidenta. În fond,suntem nebuni cu totii pe acest Pamânt,prin urmare,a ne plânge a devenit inutil,iar dialogul,fara rost. Din fericire,solitudinea mai este calea spre adevarata întelepciune.

  69. Buna,
    Inteleg perfect situatia in care ma aflu datorita articolului si ma confrunt cu alta dilema mare acum, ca sa nu mai am rusinea ar insemna sa nu imi mai pese sau decin mai indiferent si sunt prins in clesti acum, daca ma puteti ajuta as fi recunoscator.

Lasă un răspuns

PERA NOVACOVICI

Sunt psiholog și scriitor, dar expertiza mea cea mai importantă este că am învățat și experimentat tot ce mi s-a părut mai dificil.

Niciun obstacol nu a fost prea mare ca să-l încerc, și nu ar trebui să fie nici pentru tine.

SUNTEM DUSI PE UN DRUM GRESIT O VIATA INTREAGA

Dezvolta-ti personalitatea pentru a reusi in felul tau.

CATEGORII

Mulțumesc că te-ai abonat!

Verifică inboxul, te așteaptă primele materiale acolo.