Am sa zic ceva de mama ta – cu orice risc ep.1

 

 Inainte sa iti spun ce am de zis despre mama ta, vreau sa intelegi cum am ajuns in punctul in care sa ma risc chiar asa.

 ”Vreau sa iti spun ceva. In primul rand, eu te voi accepta exact asa cum esti pentru tot restul vietii noastre. Nu te judec. Am observat insa ceva si simt nevoia sa iti spun, iar tu faci ce vrei cu informatia asta.”

 Asa a inceput discutia cu prietenul meu care ma stia de o viata. Eram la un pahar de wisky si la o poveste. Cu cateva saptamani inainte iesisem din nou in oras, seara, tot la un wisky.

”Cand am iesit ultima oara la un pahar, am observat ca ai baut 4 wisky-uri duble si erai doar un pic ametit. Eu am baut doar unul simplu. Nu am vrut sa iti spun nimic atunci insa trebuie sa iti zic acum.

Toleranta si rezistenta ta la alcool e foarte mare, si asta este un semn care anunta ca esti pe un drum pe care nu stiu daca vrei sa continui. Nu stiu daca tu ti-ai dat seama de asta, dar eu simt ca este datoria mea sa iti atrag atentia. ”

Prima mea reactie a fost defensiva:  

”Ba, sa stii ca intamplarea face ca in ultimele 3 luni am baut vreo 2-3 sticle de wisky, si am mai iesit de cateva ori in oras sau in club, dar nu beau zilnic. ”

Realitatea era ca beam constant. Si ca devenisem foarte rezistent la cantitati tot mai mari de tarie.

In seara aceea, dupa ce a plecat prietenul meu de la mine, am ramas singur si am plans.

Stiam ca sunt vulnerabil la vicii si dependente.

Stiam ca am avut probleme cu jocurile pe calculator, cu mancarea, cu jocurile de noroc, cu pornografia, cu workoholismul si cate alte comportamente de alinare a stresului si a durerii interioare.

Stiam ca am suferit traume in copilarie, si ca asta te face vulnerabil la anumite slabiciuni umane, insa acum, cand tata era in pamant dupa 30 de ani de alcoolism, si imi jurasem ca orice ar fi, chiar daca voi avea toate dependentele din lume, cea de alcool nu o voi avea sigur pentru ca in primul rand nu imi place gustul de alcool, oricare ar fi el, stiam ca nu mai pot continua asa.

Toata psihologia pe care o stiam nu era suficienta.

Era ceva mai mult, era ceva mai profund si mai subtil care ma chema sa caut.

Sa caut, sa descopar si sa inteleg daca mai exista speranta pentru mine si pentru altii ca mine sau nu.

Si poate te intrebi: ce dracu are povestea asta de a face cu maica-ta?

Totul.

Este ceva ce mama ta a facut cand tu erai inca din burta ei si apoi continuand cu primii ani de viata.

Acel ceva face creierul tau sa fie modificat in asa fel incat nu va avea nicio sansa in fata dependentelor, fie ele de substanta sau de comportament.

Practic, viitorul tau este decis in primii ani de viata fara ca tu sa stii.

Dar acum, vei afla adevarul, vei descoperi cauza cea mai profunda a suferintelor tale ce au dus la dependente si vei afla si calea spre eliberarea de demonii dependentelor.

Ca si cand asta nu ar fi suficient, societatea in care ajungi ca si tanar si apoi adult, este construita sa profite de pe urma oamenilor vulnerabili la dependente, fluturandu-le substante si oferindu-le posibilitatea sa manifeste comportamente pentru care trebuie sa plateasca sa isi ia doza.

Lucrurile astea se stiu in anumite cercuri.  Crezi ca e intamplator ca ai junk food, jocuri si farmacii peste tot? Mall-uri peste tot, circ si paine la TV?

Ei stiu pe ce o sa isi dea oamenii banii si singurul lor scop e sa-ti ia, nicidecum sa te ajute sa te vindeci.

Pe nimeni nu intereseaza sa te faci bine!

Asta a fost vestea proasta.

Vestea buna: ne putem vindeca.

Banuiesc ca vrei sa fii un om liber. Si eu imi doresc.

Si am crezut ca a fi liber inseamna sa imi afirm independenta in fata mamei, sa plec de acasa si sa ma intretin singur.

Apoi am crezut ca independenta inseamna sa nu mai am sefi care sa imi spuna ce sa fac si cum sa fiu si sa imi fiu propriul sef.

Apoi am crezut ca a fi liber cu adevarat inseamna sa am venituri pasive si sa calatoresc prin lume.

M-am inselat si am inteles asta dupa ce le-am facut pe toate cele de mai sus.

Nu am fost niciodata liber, pentru ca lanturile dependentelor mele m-a tinut atat de strans incat nu am miscat un deget.

Corpul, mintea si sufletul meu erau sclavii unor forte care ma depaseau, pana le-am inteles.

Cand le-am inteles, in secunda respectiva, m-am eliberat pentru ca am stiut ca desi va urma un proces de eliberare si vindecare, pasii sunt simpli, nu e nevoie sa ma grabesc si ii pot face si eu si oricine altcineva.

Si tatal meu i-ar fi putut face si abia acum inteleg cu adevarat cum poti ajuta orice om dependent de o substanta sau un comportament.

Cu tatal meu nu am reusit decat un pic, spre sfarsitul vietii lui, insa pentru el a fost prea tarziu.

Cu mine, cu tine si cu cei ca noi, voi reusi MULT mai bine.

Nu vei afla informatia asta in prea multe locuri.

Daca vrei sa stii despre sursa majoritatii suferintelor tale, despre stiinta care demonstreaza asta si sa te eliberezi poate pentru prima oara in viata de lanturile dependentelor, citeste in continuare. 

Ai observat ca suma viciilor ramane constanta?

Cand nu faci sex, parca vrei sa manci. Cand nu faci sex si nu manci, vrei sa bei.

Cand nu faci sex, nu manci si nu bei, vrei sa mergi la shopping.

Sau stai pe net.

Sau te joci.

Cand te lasi de fumat, te ingrasi pentru ca simti nevoia sa bagi ceva in gura constant.

Daca munca este activitatea de care esti dependent, activitatea continua, daca stai 5 minute jos fara sa faci nimic o iei razna pentru ca un om dependent uraste sa ramana cu sine, treaz si lucid, fara doza de medicament care ii aduce eliberarea temporara de chinul de a fi ”el insusi”, de a trai in propriul sau corp.

Fie ca ai un viciu preferat cu care iti dai capatul, fie ca le rulezi intre ele astfel incat nu ajungi in prapastie cu niciunul dar cu toate astea viciile te consuma pana la epuizare, cumva nelinistea ta interioara, agitatia, fricile, depresia sau golul interior ce nu se umple niciodata, raman la acelasi nivel.

M-am luptat toata viata mea cu dependentele.

Si tatal meu s-a luptat cu ele.

Aveam ceva in comun si nu reuseam sa identific ce anume.

La el, 30 de ani de alcoolism.

La mine,  15 ani de combinatii de substante sau comportamente diferite, dar tot pe acolo eram.

Cand eram sarac, nu ieseam din casa si nu aveam nicio substanta la indemana, citeam ca disperatul.

Citeam pentru ca puteam sa fug de realitatea asta si de trairile mele in lumea personajelor din cartile pe care le devoram.

Apoi, am avut primul calculator, internet si primele buticuri cu junk food.

Consecintele: 4 ani de World of Warcraft, masturbare zilnic si 25 de kile in plus pe mine.

Cine ar fi stiut despre ce e vorba, ar fi vazut un Pera extrem de vulnerabil, un dependent extrem de orice substanta sau comportament care ii iese in cale pentru a potoli o durere ascunsa, adanca si misterioasa ce nu putea fi identificata. ( in cateva clipe iti voi explica de ce nu avem nicio sansa la inceput in fata dependentelor).

Cand am mai crescut si am avut acces la nivelul urmator, am imbratisat diversitatea noilor mele dependente cu inima deschisa: femei, alcool si munca.

Chiar si alcool, pe care am jurat ca nu voi pune gura niciodata pentru ca eram dezgustat de ce vedeam la tata.

Astfel, m-am trezit intr-un punct al vietii mele in care aveam de ales sa raman la fel, prins la pamant de lanturile dependentelor, niciodata cu adevarat liber de demonii mei interiori, sau sa ma eliberez.

Am decis sa fac orice e nevoie pentru a ma elibera si pentru a intelege daca exista vreo sansa reala de vindecare pentru cei ca mine, si fara sa o mai lungesc prea mult, l-am descoperit pe Gabor Mate.

Prima oara i-am urmarit cateva materiale video pe youtube si apoi i-am luat cartea.

In the realm of Hungry ghosts – close encounters with addiction.

Ce spune stiinta?

Stresul mamei, declanseaza modificari in creierul fatului si a copilului nou nascut care pregatesc terenul pentru vulnerabilitatea la dependente.

Exista 3 factori pentru a creste un copil sanatos la cap:

  • Prezenta fizica a parintilor

  • Iubirea parintilor

  • Armonizarea emotionala

Primele doua nici nu vreau sa le contest. Exista si mame care isi arunca copiii nou-nascuti la tomberon insa ele sunt o exceptie rara.

Ceea ce lipseste aproape cu desavarsire in societatea vestica este a treia componenta: armonizarea emotionala.

Armonizarea emotionala

Pentru ca mintea copilului sa se dezvolte armonios si sanatos, e nevoie de o atmosfera placuta acasa: bucurie, fericire, liniste, calm, iubire, comunicare, feedback, atingeri si afectiune.

Pentru ca traim intr-o societate in care stresul este ceva firesc, s-ar putea ca mama si tata sa aiba problemele lor:

  • Probleme de cuplu

  • Probleme sexuale

  • Dependentele ambilor sau a unuia dintre ei

  • Stresul

  • Probleme cu banii

  • Probleme la munca

  • Probleme cu socrii

  • Grija zilei de maine

  • Boli

Te las pe tine sa te gandesti si la altele.

Ei bine, aceste probleme ”normale” in multe familii duc la lipsa armonizarii emotionale incepand chiar din clipa cand copilul este inca in burta mamei.

David Code, care a scris cartea Copiii prind totul: cum stresul parental e toxic pentru copii , spune cum stresul mamei afecteaza direct copilul in viata de dinainte de nastere si produce modificari in creier despre care vom vorbi imediat.

Deasemenea, studii despre care putem sa citim in cartea lui Gabor Mate ne spun ca s-au descoperit niveluri ale cortizolului ( hormonul stresului)  de 5 ori mai mari la copiii cu varste intre 1 si 3 ani daca mama a avut depresie postnatala.

Mai o chestie de psihologie pura

Am stabilit ca si FARA INTENTIE, mama si familia pentru ca traiesc intr-un mediu stresant, sau sunt ei stresati, pot modifica biologia creierului la copil.

Dar asta e partea nevinovata, daca exista asa ceva, a povestii.

Exista partea foarte reala si des intalnita, in care copilul la varste mici sufera TRAUME PSIHOLOGICE.

Exista o lista specifica de 15 traume posibile, printre care:

  • Abandonul

  • Neglijarea

  • Abuzul ( emotional, fizic, sexual)

  • Divortul parintilor

  • Violenta in familie

  • Saracia

  • Cresterea intr-un cartier periculos

  • Dependente ( DUH!)

  • Suicid in familie

Ghici ce?

Taica-miu a fost dat la o matusa sa il creasca. Asta a nascut o rana de abandon care este specifica dependentilor.

Eu la fel, la 2 ani eram crescut de o baba ce imi dadea sa manc pita cu slanina si apoi ma seda cu somnifere.

Parintii mei au divortat, am fost neglijat, am asistat la violenta in familie, am crescut in teroare.

Daca s-ar lua un creier pe care sa se studieze trauma psihologica, stresul si efectele lor asupra dependentelor in viata de adult, pe al meu s-ar bate oamenii de stiinta.

Dupa ce se intampla trauma psihologica, apare ceea ce se cheama Stresul Post – Traumatic.

Cu alte cuvinte, dupa trauma, poti sa traiesti in puf, cu ingeri ce iti canta la harfa, cu masaj cu ulei de nuca de cocos si ce mai vrei tu, pentru ca raul a fost facut.

In acest articol am explicat cum stresul posta traumatic duce la dependente si boala garantat: http://www.personalitatealfa.com/blog/ce-nu-te-omoara-te-lasa-bolnav-slabit-si-vulnerabil/

Cum se modifica creierul?

Bun, am stabilit acum ca stresul mamei si al mediului inconjurator modifica biologia si psihologia creierului la copil si il face vulnerabil la dependente. Daca nu te-am convins, stiinta este super solida, descoperiri in ultimii 30 de ani si gasesti toata documentatia in cartea lui Gabor Mate despre care am pomenit mai sus.

Ce anume se modifica in creier astfel incat devenim foarte vulnerabili la dependente?

  • sistemul  opioid

  • Circuitul si receptorii de dopamina

  • Capacitatea de autocontrol din cortexul pre-frontal

Ce face sistemul opioid? Produce endorfine, care printre altele sunt verisori ai morfinei si sunt responsabili cu alinarea durerii.

Partea din creier responsabila de durere fizica este aceeasi ca si cea responsabila de durere emotionala si sufleteasca.

Asadar, pentru ca acest circuit natural de alinare al durerii este afectat, ca si adult, va trebui sa alini durerea cu substante.

Ce face circuitul de dopamina? Este responsabil de placere si motivatie. Pentru ca nu s-a dezvoltat in creierul copilului si ca si adult va avea mai putini receptori de dopamina, dependentul va avea nevoie de doze de substanta sau comportamente tot mai mari pentru a simti placerea si motivatia in viata.

Ce face autocontrolul?  E responsabil cu…controlul si alegerile. Credem ca un dependent ”nu vrea” sau ”nu are vointa si disciplina”.

O tampenie.

Pentru ca aceasta regiune a fost afectata din cauza stresului si a traumelor la copil, ca si adult, dependentul nu mai are de ales.

Dependentul este un om bolnav pentru ca are un creier ce nu functioneaza sanatos.

E simplu.

Cum ajungem la dependente?

– un pahar de alcool, la momentul potrivit;

– o doză de droguri, atunci când simţim că e momentul pentru ceva nou;

– un hamburger plin de maioneză sau o tabletă întreagă de ciocolată când simţim o poftă uriaşă de ceva bun;

– obsesia de a munci cât mai mult din cele 24 de ore pentru că acea clipă când mintea noastră nu este ocupată simţim că ne ucide;

– plăcerea ascunsă pe care o simţim atunci când primim afecţiune, sau ni se arată milă şi compasiune pentru că suntem victime ale vieţii.

Poate pentru o clipă, aceste ”medicamente” ne pot alina şi ne fac să pierdem senzaţia de gol interior.

În acel moment credem că suntem pe calea cea bună şi am găsit o soluţie.

Dar senzaţia de umplere a golului interior este de foarte scurtă durată şi ”setea” apare din nou.

"Banii, puterea, sexul, oamenii, drogurile, alcoolul sau obiectele au devenit zeii noştri, influența supremă din viaţa noastră. Iar zilele noastre se învârt în jurul căutării tot mai nebuneşti a sursei supreme de împlinire. În obsesia noastră, ne neglijăm sau ne abandonăm membrii familiei, munca, responsabilităţile, sănătatea şi pe noi înşine, alergând după substanţă, relaţia sau activitatea pe care le-am împuternicit ca fiind Puterea noastră Superioară." – Christina Grof

Problema cu viciul e că cere din ce în ce mai mult, doze din ce în ce mai mari.

Până să ne dăm seama, prinşi de agitaţia vieţii de zi cu zi, paharul de alcool devine sticlă.

Hamburgerul devine un meniu mare cu de toate, ciocolata vine în pachete de câte cinci.

Munca devine unicul motiv de existenţă, afecţiunea devine doza zilnică de drog.

Golul interior este acolo, mai mare ca niciodată, iar acum îl avem la pachet cu o dependenţă sau chiar mai multe, care ne distrug până în măduva fiinţei noastre.

Iar adevărata noastră problemă nici nu a început măcar să fie rezolvată.

Exercitiu – prima mica victorie

Daca descoperi si accepti cauza, ai facut un pas ireversibil spre vindecare. De aceea, vreau sa incepi chiar de azi. 

Acesta a fost primul episod dintr-o serie de 3 in care imi doresc sa contribui la eliberarea oamenilor care isi doresc de sub jugul demonilor dependentei.

Eu nu sunt inamicul tau.

Nu vreau sa iti iau substanta sau comportamentul si sa te simti dintr-o data singur, fara sursa alinarii tale.

Ce imi doresc este sa exploram impreuna, sa ne trezim si sa decizi apoi ce fel de viata vrei sa duci.

Desi fundatia tuturor dependentelor este comuna, si vindecarea cauzei interioare va duce la eliberarea de orice dependenta, mi-am dorit foarte mult sa abordez subiectul dependentei de mancare si al mancatului emotional.

In materialul urmator vom vorbi despre asta insa pana atunci, indiferent daca ti-ai indentificat sau nu dependentele, e un lucru esential, un prim pas care echivaleaza cu rezolvarea pe jumatate a problemei.

Ca sa vindecam dependentele, trebuie sa stim cauza.

Vreau sa mergi la mama ta, sau sa o suni azi, si sa o intrebi despre viata ei din momentul cand a ramas insarcinata, mai ales situatiile stresante si propriile ei traume:

  • Cum era viata ei cand a ramas insarcinata si care erau sursele de stres?

  • Cum se intelegea cu tata?

  • Erau dependenti in familie?

  • Cand te-ai nascut si erai copil, ai avut vreuna sau mai multe din traumele pe care le-am enumerat mai sus ( abandon, neglijenta, violenta, abuz, divort al parintilor, etc?)

Daca descoperi sursa de stres si trauma de la inceputul vietii tale, as aprecia enorm daca te-ai deschide si ne-ai impartasi intr-un mesaj mai jos aceste lucruri astfel incat ceilalti care au dificultati sa vada ca nu sunt singuri.

Curs despre pofte si dependente alimentare

De cateva saptamani lucrez la un curs online in care imbin povestile, stiinta si solutiile pentru a scapa de kilogramele in plus, de disfunctiile alimentare mergand la radacina problemei despre care ai putut sa citesti azi.

Orice diete, pastile, sporturi, operatii si inele la stomac vei incerca, fara a vindeca de la radacina cauza suferintelor, lucrurile nu se vor imbunatati.

Si crede-ma, exista vindecare datorita neuroplasticitatii creierului.

La orice varsta, poate creste numarul de receptori de dopamina, pot fi generate in mod natural endorfine si poate fi crescut autocontrolul.

Exista speranta si exista sanse mari.

Dar exista o singura conditie: sa vrei.

Webinar

Duminica vreau sa fac un webinar gratuit pe acest subiect. Te-ar interesa sa participi?

Ce am vrut sa iti spun azi e ca mama ta s-ar putea sa fie  responsabila pentru modificarile din creierul tau care te-au facut ca si adult vulnerabil la dependente si toate consecintele lor.

Iti dai seama ca parintii nostri nu au avut acces la toata stiinta si tehnlogia de azi si totusi, au facut o treaba cat de buna au putut ei. Merita toata iubirea, respectul si daca e cazul, iertarea si acceptarea noastra.

De acum, depinde doar de noi. 

Sun-o te rog pe mama ta. Vorbeste cu ea si vino sa impartasesti cu noi experienta.

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

Distribuie daca ti-a placut:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on email
Email
Share on whatsapp
WhatsApp

Profită de resursele de dezvoltare personală pe care le-am pregătit timp de 10 ani!

ARTICOLE SIMILARE

53 de răspunsuri

  1. Buna!! Sunt absolut convinsă că ai dreptate in ceea ce privește dependențele cât și despre modificările ce survin în timpul sarcinii și în primii ani de viață … Sunt intr-un amplu proces de dezvoltare a inteligenței emoționale și fix asta studiez..Din păcate nu o mai pot întreba pe mama Nimic doar telepatic și prin intermediul spiritului mai pot face Ea a plecat de f curând din lumea asta!!Și Da îmi doresc sa particip la orice Webminar Te urmăresc și te Admir de mult Timp!!!

  2. Buna Pera! Foarte corect ai identificat cauza adevarata a dependentelor noastre! Pentru mine este tarziu si nu mai pot discuta cu mama mea emotiile transmise de ea in timpul sarcinii si prima perioada a vietii … dar ea stie ca am iertat tot ceea ce am stiut sau nu si am incercat sa inteleg cu posibilitatile mele modul de viata al parintilor mei … care au petrecut peste 40 de ani impreuna … au ramas impreuna pana ce moartea mamei i-a despartit …
    Ceea ce nu stiu insa acum este modul in care trebuie sa abordez cat mai timpuriu … cum sa il ajut pe fiul meu sa gestioneze cat mai devreme traumele emotionale cauzate de divort – fiul meu in vasta de 9 ani … abandonat de tata lui… abandon resimtit si de mine si transmis involutar fiului nostru … consider util si binevenit Webminar-ul propus!!! Iti doresc cat mai multe idei bune sa ai impartasite admiratorilor tai interesati de dezvolatare personala!!! Per aspera ad astra

  3. Frumos articol,l-am savurat din cap in coada.Apreciez demult activitatea ta si ori de cate ori am ocazia iti citesc articolele.Esti intr-o forma excelenta ! Imi doresc sa particip la webinar (daca imi vor permite anturajul,obligatiile,etc…..).Felicitari!

  4. Buna! De 2 episoade imi amintesc ca mi-a povestit mama, si care cred ca au avut influenta asupra dezvoltarii psihicului si comportamentului meu: 1. cand a fost gravida cu mine de 6 luni (aprox. oct. 1961) fratele meu, mai mare cu 3 ani decat mine, s-a pierdut in Budapesta (eram acolo intr-un sejur) si 2. pe motiv ca nu am fost fata la nastere, parintii „m-au tinut” 3 zile fara nume, fiind oarecum dezamagiti ca s-a intamplat asta.

  5. Buna Pera, este super dur articolul tau, pentru ca nu am citit niciodata asa direct cu explicatii clare ca acum. Am avut o discutie pe tema asta cu mama acum ceva ani, doar din curiozitate, nestiind exact explicatiile pe care le-ai dat tu mai sus. Cand era insarcinata cu mine, mama a avut parte de toate trairile de victima, batai, scandal si tot tacamul, iar dupa 4 ani de la nasterea mea tata a si divortat de mama; deci a intervenit sentimentul de abandon.
    Problema mea estea ca eu trebuie sa fiu ocupata tot timpul, caci…acum imi explic…nu prea vreau sa raman singura cu mine. O altfel de stare zbuciumata am avut-o si eu la randul meu insarcinata fiind cu fiul meu, din motive diferite, apoi neocupandu-ma foarte tare de el ca imi amintea de taica-sau. Deci ma ingrozeste faptul ce se perpetueaza de la o generatie la alta, fara sa stim si 95% din persoanele pe care le cunosc… au o situatie de viata cu o trauma din copilarie!! Acum dupa articol…parca am un gol in creier… parca nu mai vreau sa fac altceva decat sa repar, sa vindec tot.
    Multumesc pentru articol!

  6. Buna,omule ! Si mama mea a plecat de ceva ani printre stele,dar de foarte multe ori am simtit si m-am identificat,familista fiind acum,cu nefericirea ei,cu neputinta de a se rupe,de a face ceva pentru ea.In acele timpuri mama – in general vorbind – era nevoita clar sa sa sacrifice pentru binele familiei ei;stiu ca in felul ei l-a iubit pe tatal meu,a avut si momente de fericire,dar prea putine…era o fire mult prea plina de viata pentru a se ”ingropa” in ”TREBUIE SA FIU CU FAMILIA MEA SI FAMILIA MEA TREBUIE SA FIE FERICITA ”.Am avut la un moment dat sentimentul ca desi am tot cea ce imi doresc : o familie frumoasa cu doi copii,un sot mai tanar cu putini ani ca mine si mai frumos,mai vesel(asta e ca o mica gluma),o casa a noastra,adica strictul necesar de fapt sunt SINGURA.Atunci am descoperit mai abitir credinta in dumnezeul meu si prietenul meu la nevoie.Ar fi tare multe de povestit,concluzia este ca citesc cu mare placere articolele tale,urmaresc clipurile postate de tine si doamnee am pe moment asa o energie si o forta ca parca as darama muntii…apoi…plec de la serviciu,fug spre casa sa ma apuc de lectii cu fiul meu si alte nebunii pe care le fac in general,din pacate,doar mamele si acea energie si forta se duce …undeva in neant.Stiu si constientizez ca totul depinde numai de fiecare dintre noi in parte si sunt convinsa ca nu sunt singura care gandesta si simte asa…ideea acestei ”spovedanii” este ca iti MULTUMESC ca nu ne abandonezi si te incapatanezi cu indarjire sa ne ajuti,sa ne deschizi noi cai de a ne ajuta singuri…

  7. Buna Pera,f fain acest articol.Interesant.La mine nu cred ca problemele sunt legate de mama,mama era f fericita si implinita cand era insarcinata cu mine.Ai mei au o casnicie extraordinara.
    Desii am negat si al incercat sa uit sa blochez acea amintire nefasta in mintea mea,adevarul e ca am unele dependente si probleme in cuplu de la un viol de cand aveam 13 ani.A fost groaznic,am fost singura si pierduta in tot.Insa singura m-am vindecat.Incet incet.
    Am fost ani de zile dependenta de sex,inca mai am un libodou fff mare,dar ma rezum la parenerul meu si nu la a face sex oricand cu oricine.Am trecut si peste asta,acum sunt dependenta de munca.Munca e locul unde eu ma refugiez cand sunt stresata si orice problema sa am,acolo e refugiul meu.
    Problema ar fi urmatoarea,sper sa citesti si sa raspunzi mesajului meu.Eu sunt divortata de tatal fiului meu,cand eram insarcinata cu el era sa pierd sarcina de fff multe ori datorita stresului,certurilor,lipsei se sustinere,de fapt lipsei de incredere in propria mea persoana,a proastei imagini ce o aveam despre mine.
    Mi-e frica sa zic asa,sa nu ii fac rau fiului meu,el are 7 ani aproape,cu ceea ce a fost atunci cu mine
    Acum citind ce ai scris imi confirmi ceea ce presupuneam dar nu aveam nici o baza solida care sa-mi confirme.Acum stiu de ce e atat de sensibil baiatul meu,de ce asa sufletist,ii e frca sa ma piarda desii e f independent,curajos,prietenos si inteligent.
    Ce pot sa fac eu pt el sa aibe o viata normala.Mersi

  8. Salut Pera!
    Um..faza cu dependentele o am si eu..Inca de mic am participat la majoritatea certurilor ca spectator a parintilor mei,mereu am trait in certuri.Tatal meu e dependent de alcool și țigări..iar mama mea e foarte stresata mai mereu.Eu am dependentele mele..cum ar fi jocurile..adica in special internetul și telefonul.Ar mai fi cateva dependențe dar sunt cam rușinos uneori.
    Eu incerc sa evoluez…chiar daca o fac incet.Multumesc ca mi-ai deschis puțin ochii și mult succes in continuare.
    PS: Scuze pentru grselile de scriere si gramatice, asta daca sunt.

  9. Salutare . Am facut acest exercitiu si pot spune urmatoarele lucruri : Mama avea astm iar cand m-am nascut i-a trecut . Relatia cu tatal era una ok, insa ea avea niste traume legate de faptul ca a facut mai multe avorturi inainte . Faptul ca traiau in era ceausista , erau manipulati, indobitociti si traiau cu frica la fiecare pas . Erau complet alte timpuri pe atunci iar relatiile erau diferite fata de cele de acum . Lumea nu era atat de spirituala ca acum .
    Eu cred ca problema este la tata . Pe el l-am simtit indepartat, de el voiam sa ma agat atunci cand imi era mai rau sau aveam nevoie de incurajare . In mare parte problemele sunt legate de el, eu fiind barbat . Mama mea a fost manipulata de tata , el avand un comportament specific unui alcoolist .
    Din punctul meu de vedere, creierul mamei era el . Mama nu avea prea multa putere de a-si spune cuvantul, de a pune punct sau de a se afirma in fata lui . Toata comunicarea dintre cei doi era bazata pe manipulare si control . Ranile sunt adanci .

  10. Buna! Din fericire mama mea a avut o sarcina usoara, s-a inteles bine cu tata (si se inteleg bine in continuare)
    Totusi, in copilaria mea, zic eu ca am avut o situatie ce a contat foarte mult in ceea ce priveste formarea mea ca persoana.
    Eu nu mai am frati/surori, sunt singura la parinti. Cand eu m-am nascut, parintii mei locuiau impreuna intr-o garsoniera. Pe masura ce cresteam, devenea cam dificil sa stam toti 3 intr-o camera. Imi era greu, copil fiind, sa imi fac temele in camera unde tata se uita la televizor sau mai stiu eu ce altceva.
    Cum bunica mea (mama mamei mele) ramasese singura intr-un apartament cu 3 camere si ai mei nu aveau bani sa cumpere un apartament mai mare, parintii s-au gandit ca ar fi bine ca eu sa stau la bunica mea. Ceva ce mie evident nu mi-a convenit.. Copil fiind (aveam 10 ani), eu totusi voiam sa stau cu parintii mei. Asa cum era situatia, noi 3 intr-o garsoniera, dar ne intelegeam bine, nu existau certuri semnificative, conflicte si alte lucruri de genul.
    Practic, la 10 ani, m-am mutat la bunica mea,iar schimbarea a fost foarte mare pentru mine la momentul acela. Totusi, mama venea in fiecare zi, statea cu mine, avea grija de mine, toate cele..
    Dar seara, cand ea pleca si eu ramaneam acolo cu bunica, eu ma simteam foarte singura. Initial mi-a fost foarte foarte greu sa ma obisnuiesc.. Ramaneam seara singura in camera mea acolo si plangeam foarte mult, detaliu pe care i l-am spus mamei mult mai tarziu..Cu bunica nu am avut o legatura stransa, chiar daca am locuit acolo.
    Partea buna era ca aveam spatiul meu, camera mea, dar cam atat.. Nu mai stateam cu ai mei cat eram obisnuita, eu voiam sa stau cu amandoi, nu sa vina mama si sa plece. Pe tata il vedeam o data la o luna sau chiar la doua. Si asta a fost situatia 8 ani de zile.
    Apoi, cand eram in clasa a 12’a, bunica mea s-a imbolnavit, trebuia sa am grija si de ce face ea in casa, trebuia si sa invat pentru bac, ma certam foarte des cu ea, dormeam 2-3 ore pe noapte pentru ca ea in camera alaturata dormitorului meu tinea televizorul la un volum exagerat, vorbea singura.. Nu mai puteam asa.. In urma unui conflict puternic, am plecat de acolo si m-am intors la ai mei, exact de unde am plecat. A fost si asta un soc pentru mine, mi-am revenit, am mers inainte, dar cred ca am ramas cu „urme”.
    In legatura cu tata, eu vazandu-l odata la o luna sau chiar doua, cum am zis mai sus, evident ca intre noi nu s-a format o legatura. Nu stim cum sa vorbim unul cu celalalt, nu ne putem apropia si cred ca asta se datoreaza faptului ca am petrecut foarte putin timp impreuna. Cand vreau sa vorbesc eu mai multe cu el, sa incerc sa ne apropiem, ori este obosit de la serviciu si imi raspunde scurt, ori imi repeta obsesiv o idee care oricum nu e esentiala, ori interpreteaza in mod gresit ceva ce spun eu si nu isi schimba parerea sub nici o forma. Practic, nu putem comunica. Cu mama insa, ma inteleg bine, cu ea comunic foarte mult.
    Oricum, in majoritatea timpului cat am stat cu bunica mea, in anii aceia, ma simteam singura, foarte singura si , prin urmare, a aparut nevoia aia imensa de atentie si de afectiune si toate cele.. Parca ce primeam, nu imi era suficient, parca lipsea ceva. Aveam cativa amici, aveam colegi, dar nu era suficient. Evident, m-am refugiat in ciocolata (mancam foarte foarte multa ciocolata), jocuri pe calculator, lucrat (eram un elev care invata), lucrat pentru bac si pentru admitere la facultate.
    Din fericire am scapat de dependenta de ciocolata, acum mananc ocazional, imi place si acum ciocolata, dar nu o mai servesc in cantitati exagerate. Si de jocuri am scapat cu desavarsire.
    Cam atat am avut de spus momentan. Chiar simt ca m-am deschis cumva si m-am eliberat de un sentiment ce ma apasa cumva. Am zis absolut sincer ce am simtit si cum a fost si ce simt. Poate un pic dezordonat am spus, dar sper ca macar in mica masura m-am facut inteleasa.

  11. Super articolul. Din pacate nici eu nu mai pot discuta cu mama care „a trecut dincolo” de multi ani…Particip si eu la webinar, scrie-ne ora. Chestia asta cu mancatul a tot felul de tampenii, mai ales dulciuri, e a naibii rau de tot…

  12. Salut Pera ,constanta ma numesc si as vrea sa împărtășesc cu voi ceea ce m-a mea mi-a spus despre situația când era însărcinată cu mine , cel putin o parte!
    Mi -a spus ca ea nu -si mai dorea un al treilea copil ,ca a încercat de una singura sa-sinprovoace avort, a băut oțet , s-a lovit la burta si a plâns ca nu a făcut totusi un băiat , cum își dorea tata!
    Asta stiu pana acum !
    Aștept cu nerăbdare următoarele materiale ! Îmbrățișări

  13. Imi pare rau … mi se pare puerila si lipsita de maturitate abordarea dependentelor create de o mama in perioada graviditatii si in primii ani de viata. Nu contest rezultatele cercetarilor stiintifice, dar, ma intreb, unde este locul si rostul dezvoltarii personale de la un moment dat in viata care sa iti dea increderea si stima de sine suficiente pentru a vindeca orice dependente si traume interioare pe fondul unei vointe ferme si reale.
    Probabil, aplicarea unor metode psihologice (sa nu zic psihiatrice) de indepartare mentala a dependentelor si traumelor ajuta, dar mie mi se pare neautentic, nu cred ca ofera stabilitate pe termen mediu si lung, aceeasi vointa este necesare pentru practicarea constanta a exercitiilor mentale recomandate.
    Din experienta mea, cand nu am avut chef sau vointa sa fac ceva pentru mine sau pentru cei apropiati, nu am facut. Dar intotdeauna am avut incredere in mine si mi-am evaluat corect vointa proprie si am stiut ca trebuie numai sa decid momentul si ca ma voi schimba in perioade de luni de zile, foarte usor dpdv fizic, mult mai dificil si indelungat dpdv interior, dar vreau si se face.
    Mi se falfaie ca mi s-au implantat dependente din timpul suptului la san sau in timpul scolii sau pe la diverse joburi, am avut inspriratia sa citesc destul de mult si sa inteleg in stilul meu propriu cartile, fara sa ajung un erudit sau intelectual rasat. Am invatat sa recunosc manipularile si ispitele dependentelor, mi-a fost usor sa aleg ce dependente sa accept cu certitudinea ca le pot indeparta cand va fi necesar la un moment dat, si am facut-o fara sa simt frustrari sau sevraj.
    Eeeii … si in ultima perioada, de cand am descoperit filozofia aceasta a dezvoltarii personale continue, asa bine mi s-a calat pe ceva preexistent, ca mi se pare o solutie aproape la orice conflict sau neimplinire interioara, nu ma astept niciun ajutor exterior, daca apare este binevenit, tot ce fac este sa ma uit spre mine si gandurile zilnice retrograde, egoul inca puternic, si sa incerc sa le alung cu sufletul, cu emotii pozitive.

  14. mda…ce ti-e si cu copilaria asta…s-a cam dus demult copilaria. ne apasam niste butoane ?speri sa mearga aceste procedee de NLP . surpriza si NLP ul poate face ravagii la fel de bune ca si traumele.

    1. Procedeele NLP merg cu siguranta. Le-am incercat si inca le folosesc pentru a-mi mari puterea de concentrare cand am nevoie, de ex. Le folosesc si cu alte scopuri, dar numai pentru mine.
      NLP-ul poate fi filosit si pe partea negativa, cu siguranta. Dar de ce sa nu-l folosim in mod ecologic pentru a ne rezolva dependintele, pentru a ne scapa de convingeri limitative si depasite introduse de altii cu care nu mai rezonam?

  15. Salut. Da, se poate sa ai dreptate, dar parerea mea este ca conteaza ceva mai mult decat doar primii ani din viata (acum, nu stiu exact la ce te referi, primii 5, 10 sau cat anume). Problema e ca primii sa zicem 5 ani sunt cei mai importanti, pentru ca daca sunt traume de pe atunci, ele o sa se rasfranga si in restul anilor din ce in ce mai mult, ca un bulgare de zapada (snowballing-effect). Daca parintii sunt constienti de ce se intampla, atunci se poate de atunci sa ii taie avantul, dar de obicei acest lucru nu se intampla. Apoi, pana ne dezvoltam mental destul ca sa avem sansa sa ne dam seama ce se petrece cu noi si sa schimbam lucrurile, deja au trecut 20 de ani sau mai mult, iar cum noi suntem creaturi ale obisnuintei pana la urma, ne va fi greu nu numai sa intelegem de ce avem dependentele, dar si cum sa trecem peste ele.
    Revenind la rugamintea de la finalul articolului, pot sa spun ca si in cazul meu au fost niste traume la inceputul vietii (violenta in familie din partea tatalui, certuri foarte dese, relatii familiale distante etc.) care apoi s-au rasfrant in celelalte medii sociale (scoala de exemplu), relatii etc. in moduri nu tocmai placute (de exemplu bullying pentru ca eram mai timid si nu prea sociabil). Tata nu cred ca era dependent decat de fumat, iar sursa mamei de stres erau parintii tatalui si ca eram intr-o oarecare saracie, cel putin din cate stiu eu. In fine, as mai avea multe de scris, dar nu-mi place sa ma plang (prea mult 🙂 ) asa ca o sa termin aici. Sper sa-ti fie de folos!

  16. Buna Pera.iti mulțumesc ca m ai ajutat sa clarific una din părțile esențiale ale trecutului,știam ca este ceva din copilărie dar nu m am dus atât de departe cu gândul chiar dc știu povestea mamei care din prea multă iubire ptr tata a acceptat sa fie chinuita de soacra ca mai târziu sa completeze tatăl meu..

  17. Buna tuturor! Am citit cu interes articolul si acum imi dau seama de ce nu pot depasi anumite bariere emotionale. Mariajul mamei a fost unul dezastruos si l-am resimtit si noi ca si copii. Perioada sarcinii mamei mele a fost una destul de grea( pierduse inainte trei sarcini din cauza batailor primite) ,o perioada plina de lipsuri, intelegere , mult stres si toata suferinta ce o provoaca dependenta de alcool al unui sot. Au divortat la o varsta destul de inaintata(60 ani) ,insa pentru mine si fratele meu a fost un pic cam tarziu.Imi iubesc foarte mult mama, iar pe tata l-am iertat.De multe ori m-am simtit neglijata, chiar abandonata uneori(mama muncea pina seara tarziu si tata era prin carciume, am ramas de multe ori la camin si femeia de serviciu ma aducea acasa , petrecand timpul pe strada sau pe la vecini pina la intoarcerea unuia dintre ei).Am avut parte si de abuz emotional si fizic, de lipsuri si violenta in familie.Ma bucur insa ca exista o sansa de a ne vindeca de anumite dependente. Astept cu nerabdare urmatoarele etape ale articolului. Multumim Pera!

  18. Nu contest studiile științifice dar aș vrea să văd măcar un exemplu de om crescut corect, fără stres din burta mamei sau din copilărie și care nu are cea mai mică dependență, un nume și o poveste de viață.
    Și dacă un copil e stresat fiindcă e crescut câțiva ani de bunici sau de mătuși, cum sunt sutele de mii de copii ce nu și-au cunoscut tații care au murit în războaie(să ne referim doar la al Doilea Război Mondial)?
    Câte familii din România nu au fost stresate în perioada comunistă fiindcă nu aveau ce să mânânce sau poate erau urmăriți de Securitate sau din alte varii motive? Câte familii nestresate, au fost după 1990? Există vreu copil în România care să nu fi fost supus sub o formă sau alta la stres în burta mamei sau în timpul copilăriei? În ce perioadă a omenirii nu a existat stresul?
    Da, acum există multinaționale, dar mai demult existau boieri pentru care munceau țăranii, epidemii cu zeci de mii de victime( până la 1900 cel puțin unul sau mai mulți copii mureau la naștere sau în primii ani, nu era oare pierderea fraților un motiv de stres?) ani agricoli proști care duceau la pierderea recoltei și înfometare și chiar la moarte( Irlanda în anii 1860 peste 1 milion de morți din cauza foamei cauzată de stricarea cartofilor).
    Cum arată omul care nu este niciodată stresat, nu are nici un viciu și se comportă perfect cu cei din jur? Cât de des bea un pahar, cât de des face sex, cât de des se supără pe cei din jur, câte calorii mânâncă pe zi, ce hobby uri are? Cine și cum stabilește limitele în acest caz?

    1. Nu pare ca tu sa fi acordat suficientă atenție articolului. Nu a negat nimeni ca orfanii soldaților căzuți in războaie, oamenii de rând si copiii lor din perioada comunista sau pana la 1900 nu au fost supuși stresului. Chiar ai uitat sa menționezi ce stresant era pt copiii de acum sute de ani sa știe ca pot fi răpiți de turci, fetele pot fi violate, sau ambele categorii uciși de tătari sau ar fi putut muri de foame. Sa nu uitam de geto-daci, ca poate si la ei băieții erau stresați ca vor fi aruncați in teapa. Acum ca am enumerat câteva categorii/ situații uitate de tine, fără a transmite nici o idee utila, par a fi mai cu moț?

      1. Eu cred că tu nu ai citit cu atenție comentariul meu. Prin exemplele pe care le-am dat (și n -am cum să acopăr toată istoria), am vrut să spun că nu există oameni care să nu aibe sau să nu fi avut stres. În al doilea rând, vroiam să văd cum arată un om care nu are nici cea mai mică dependență, ce face zi de zi, ca să am un exemplu concret.

  19. Articolul tau a venit pt mine la momentul potrivit. Sunt mamica adoptivă a unei fetițe de 4 ani care a fost abandonată la naștere. Încerc din răsputeri să o ajut și să-i ofer multă iubire și răbdare dar ea este dependenta emitional de mine. La cel mai mic refuz reacționează exagerat. Mă interesează webinarul și sunt convinsă că voi afla multe lucruri interesante și utile de la tine. Mulțumesc pentru articolele tale.

  20. Din cauza ca am fost data afara de la locul de munca cand eram gravida in a doua luna am resimtit stres, frica, umilinta.Nici cu sotul nu era foarte bine si locuiam cu tatal meu, care era dependent de jocuri de noroc.Imi faceam griji pt el si vazandu-l in asa situatie, m-a influentat mult in sens negativ(ma simteam singura, neprotejata).Am plans mult pe parcursul sarcinii.Oare ce i-am transmis copilului meu si ce pot face eu pt a remedia?Fetita mea la varsta de 4 luni luase foarte mult in greutate si avea musculatura hipotona,torticolis si altele.A facut kinetoterapie si este bine acum(are7 ani), dar de la 2 ani a avut raceli repetate care au culminat anul trecut cu astm bronsic.Toate astea sa aiba legatura cu perioada sarcinii?

  21. Le-am avut pe toate, ani la rand. Nu doar in copilarie, ci si mai tarziu. La 13 ani din cauza lipsei de iubire am facut hepatita virala A.
    Mama era confidenta noastra si ne spunea si mie si surorii mele cat de rau traia cu bunicii mei. Cand au murit am petrecut. Am fost sa cumpar bere si am baut de fericire si au inceput treptat sa se schimbe lucrurile. La inmormantarea bunicii mele am fost in camasa alba. Nu am varsat o lacrima.
    Am venit sa rezolv aici niste probleme, asa ca nu imi invinovatesc bunicii si nici parintii. Nu e vina lor. Ei sunt doar canalele prin care imi rezolv situatia. Asa ca ii accept si ii iubesc. Ei nu au nicio vina.
    Le-am avut pe toate din ce zici tu.

  22. Buna! Chiar m-a dat pe stape acest articol. Nu am dependente dar am lupus, o boala a sistemului imunitar care s espune ca poate aparea atunci cand parintii se cearta continuu. Asa s-a intamplat si la mine. De cand ma stiu parintii mei stau tot intr-o cearta, la prima vedere acest lucru nu parea sa ma afecteza dar se pare ca nu a fost chiar asa. Ambii parinti au suferit in copilaria lor, mama fiind adoptata iar taica-miu a fost dat mai la o parte de catre parintii lui. Acest lucru s-a rasfrant foarte evident in comportamentul lor. Ma bucur ca ai scris acest articol, cel putin acum am o baza de plecare.

  23. Tocmai am stat de vorba cu mama despre lucrurile pe care le-ai mentionat, Pera. Am inceput prin a o intreba „cum era viata ei si care erau sursele de stres”, iar raspunsul ei a fost ca nu erau mari surse de stres pe atunci, exista doar dorinta foarte mare de a avea un copil. Asta in contextul in care cu 4 ani inainte sa ma nasc, impreuna cu fratele meu, pierduse un alt copil. Marcela i-a murit in brate la cateva luni de viata.
    Cu tata se intelegea bine, cu toate ca erau suisuri si coborasuri, deoarece aparent, tata, avea un fel de mania controlului, fiind tot timpul cel care tinea si cheltuia banii, avand in vedere ca erau amandoi angajati la CFR. Partea buna era ca nu lipsea nimic din casa, si chiar avea grija ca mama sa aiba haine si orice ar mai avea nevoie.
    Mama se ruga sa aiba un copil, si pana la urma, s-a intamplat. Cand i-a spus tatei, si citez, „a inceput sa faca ca toate animalele”, plangandu-se de faptul ca „nu sunt bani” (devenit apoi un laitmotiv al copilariei mele), si ca ce or sa faca, si ca ai innebunit. S-a gandit sa avorteze, insa apoi s-a trezit de dimineata si si-a spus „da’ ce sunt eu proasta!? de ce sa imi fac eu rau, si sa fac si altei fiinte rau, pe care eu o doresc?”, si i-a spus tatei ca ea cu sau fara el, acesta e copilul ei si ea il tine. Si a asa a fost.
    Cu 2 zile inainte sa ne nastem, a mers la spitalul municipal, unde au examinat-o cu un fel de trompeta, si doctorita a spus ca aude doua batai, iar mama a intrebat daca poate sa ii spuna si sexul, raspunsul fiind „eeeei, mamico, vrei cam multe”. A mers la un alt spital si aparatul, ecograful, cred ca se numeste, era stricat. Si a ajuns la maternitatea Giulesti (Spital Dr. Panait Sarbu). Tata statea undeva in plan indepartat, dar o vedea pe mama, si cand i-a confirmat doctorul ca suntem doi, i-a facut semn cu doua degete. Tata, s-a intins pe o banca, exclamand „nu se poate”.
    Cam atat am discutat in seara asta, pentru ca am intrat si in alte subiecte apoi, insa a fost o conversatie foarte placuta, si cred ca or sa iasa la suprafata si alte lucruri, lasand subiectul deschis cu ea.
    Stefan

  24. Am fost dependenta de tigari, cafea si afectiunea unui iubit. Acum nu mai sunt dependenta de tigari, cafea si afectiune (cred), dar mananc compulsiv. Seara, cand ajung acasa dupa serviciu, simt nevoia sa ma relaxez total si sa ma deconectez. Asa ca vizionez tot felul de porcarii si mananc diverse prostii. Nu o fac cu durere in suflet, ci e un mod de a petrece timpul. Imi dau seama ca trebuie sa imi petrec altfel vremea si sa ma simt bine facand altfel de activitati. Am nevoie de ceva pe termen lung.

  25. super, multumesc frumos. Un studiu extins asupra unei generatii, sa zicem copii nasuti , respectiv mame intre anii 1950 -1990 ar explica multe despre comportamentul nostru. Cu drag!

  26. Buna Pera. De mult timp cautam ceva similar,EU simt de cativa ani o dependenta de mama.Problemele enumerate Mai sus cand m a conceput Si au lasat amprenta PE mine .Am 32 de ani in curand ,nu sunt bine PE nici un plan,lipsa increderii ma domina.Imi doresc din suflet solutii pentru dependente(Mai ales dependenta de cei dragi).Cu respect Maria.

  27. Bineînțeles ca ai dreptate. Faza cu dependenta culinara am înțeles-o dar inca nu am gasit solutia. Mama cand m-a vazut pentru prima data a spus: vai ce urata e! Dupa care m-a crescut cu critici, de fapt si acuma tot ce are sa imi spună e cat de necorespunzătoare sunt in ochii ei. Poti sa deduci ca la oboseala, stres, suparare eu trec la dulciuri. Si hai sa fim serioși, prăjitura a fost întotdeauna dulce, nu m-a dezamăgit niciodată, ba chiar m-a alinat. Cand vezi un profiterol still clar la ce sa te astepti, cand o vezi pe mama insa habar nu ai cand o sa iti arunce niste ace de sa iti piara si pofta de viata.
    Un lucru pe care nu l-am realizat e ideea ca facem ce au facut parintii. Vreau sa ma las de fumat dar pot gasi orice scuza sa nu o fac, chiar daca imi afecteaza bugetul intr-un mod foarte neplacut.
    Citind articolul tău mi-am amintit cum „fumam” creioane cand eram mica si abia asteptam sa cresc mare sa am voie sa fumez.
    Sincer astept cu mult interes webinarul de duminica.
    De vreo 2 luni vreau sa scap de ambele: prajitura si tigara si caut solutii pe termen lung. Nici nu mai incerc sa ma lupt cu mine, sa le tai fara sa imi acord sprijinul emoțional necesar, pentru ca am facut asta de nenumarate ori si nu a mers.
    Mulțumesc pentru tot ce faci. Munca ta chiar ajuta pe multi.

  28. Cred ca dependentele au ca radacina lipsa iubirii de sine, a respectului de sine, felul in care te vezi. Faptul ca ai lasat ca undeva, pe parcurs, atitudini/lucruri spuse de altii la adresa ta, mai cu seama de cei dragi, cei care au avut grija de tine, „societatea” care te vrea in moduri in care sa le serveasca lor si nu tie, sa ajunga la tine, in sistemul tau de credinte, sa le crezi si sa te afecteze, subconstientul tau va cauta sa-ti valideze credintele:”Your wish is my command! ” Cand simt emotie negativa nu conteaza de ce anume generata, in loc sa caut vinovatii in afara , realizez ca e o neintelegere a mea, responsabilitatea „interpretarii” imi apartine, si in loc sa reactionez, caut sa stau cu starea respectiva, imi pun intrebari, am cat mai multa compasiune fata de mine. Cele mai mari infectii mentale dupa mine sunt rusinea , vinovatia, sentimentul ca nu esti destul de bun, ca nu meriti. Eu cred ca toate dependentele ne indica o singura directie. Calea catre noi insine. Cand reusesti sa faci pace cu ceea „ce este”, sa te accepti pentru ceea ce esti, sa te vezi cu alte cuvinte cu ochii Sursei/Divinitatii, intelegi ca greseala= experienta, nu mai esti atat de aspru cu tine, Nici cu altii. Te poti relaxa…Cand parerea ta despre tine atarna mai mult decat ce ar putea crede/zice altii, esti scapat . Pentru ca nu mai astepti validarea din afara.

  29. Iti urmaresc de mult toate articolele, dar acesta ma intereseaza cel mai mult, pentru ca eu sunt MAMA de care zici tu…adica iti citesc articolelel gandindu-ma cat de mult ar avea nevoie fiul meu sa te citeasca, sa se inteleaga pe el insusi , sa constieientizeze cauzele(dependentei de jocuri de noroc) si sa reuseasca sa depaserasca etapa asta din viata lui( care tine de aproape 10 ani). Din pacate desi i-am trimis niste articole si i-am semnalat momentul crearii grupului Alfa in Timisoara ca sa vina in contact cu voi toti si asa sa-i fie mai usor, mai firesc, sa puna pe primul plan ce se intampla cu sufletul lui,nu pot sa-l fac sa accepte ca e o problema ce se poate vindeca daca e recunoscuta si tratata impreuna cu alti dependenti(de orice)-e vorba de mecanismul interior care e acelasi desi are cauze si manifestari deferite la fiecare.Ce poti sa spui despre cei care inca nu vor, inca nu pot sa accepte dependenta ,dar sufera? ce pot eu sa fac??? Multumesc pentru tot ce scrii, pe mine ma ajuta.

  30. Bună seara! Pera ai mare dreptate și singurul lucrul pe care îl regret este ca și eu ca mama am făcut aceleași greșeli groaznice și încă mai fac atunci când în furia mea orbitoare nu realizez cate de mult rau fac ființelor pe care le iubesc cel mai mult pe lumea acesta. Merci ptr semnalul de alarma, voi încerca să țin cont de sfaturile tale , sa fiu mai calma și mai vesela ptr copiii mei. O seara frumoasa!

  31. Salut, Pera! Îți împărtăsesc câte ceva despre viața mea în burtica mamei şi a mamei cu mine:
    – când a rămas însărcinată cu mine, viața ei a fost foarte grea: a suferit de frig, avea dureri foarte mari, vomita mai mereu şi a fost nevoită în ultimele luni să rămână singură. Tot în acea perioadă a aflat că tata este lung în picioare şi că într-o zi spunându-i, arătându-i burtica în care eram: ,,Îl vezi? E al tău şi am nevoie să mă ajuți să-l cresc!” el s-a enervat şi şi-a lungit piciorul întracolo. Mama însă s-a ferit şi aşa am scăpat.
    – Nu ştiu cum s-au găsit ăştia doi, dar mama era o fire foarte responsabilă şi harnica, pe când tata era răsfățat şi primea totul de-a gata. Aşa că foarte multe dintre conflictele lor erau pe această temă. Deci, nu exista înțelegere între ei!
    – erau mai mult co-dependenți: străbunica, bunica, mama, bunica din partea ei. Dar ca să răspund la întrebare: tata era dependent de țigări, de măsa şi de jocuri de noroc. Mai era şi foarte dependent de muncă şi iubea să nu stea acasă (ca şi acum).
    – am avut parte de toate traumele pe care le-ai enumerat: abandon – mama a plecat pe când aveam şapte ani; neglijență – tata nu a avut niciodată grijă de mine şi nu i-a păsat de cum sunt, ce fac, trăiesc; violență – zeci de scandaluri în care tata arunca şi spărgea dărâma şi se comporta ca ultimul om. Eu urlam plin de lacrimi de frică şi durere, iar tata astfel se credea puternic… era cineva; abuz – am fost abuzat de tata în multe feluri şi mulțumesc lui Dumnezeu că nu şi fizic, dar am ajuns până la incest emoțional. Pe lângă asta m-a şi lovit de câteva ori, m-a făcut în toate felurile şi s-a purtat cu mine ca şi cu o cârpă.
    Pera, pentru că te respect enorm de mult am pus pe tavă în fața tuturor această dură poveste de viață. Totuşi sper că am ocazia să spun şi ce am făcut eu greşit în viața mea. Mulțumesc!

  32. Buna, Pera!
    Am citit articolul tãu, e interesant, dar mai ales comentariile. Pana sa ajung la final, mi-am dat seama ca toti avem o trauma, e imposibil sa nu fie cineva marcat de ceva din copilărie, vorba celui care a scris mai sus: ‘Unde e omul perfect, fără nici un pic de stres in viata sa?’
    De asemenea, am constatat ca multora le e mai ușor sa facă pe victima, sau mai bine zis, sa caute vina de din afara.
    Pt ca noi venim aici cu o misiune in viata si cu un ‘bagaj’ încadrat in lanțul familiar. Vii preluând ceva de la familie si ca sa dai ceva, sa schimbi ceva in lanțul familiar prin tine. Acum depinde de fiecare ce si cât poate.
    E adevărat, primul pas e identificarea problemei. Sau mai bine zis: ‘Am asta in fata, ar trebui sa o asimilez, si cum fac sa o transform spre binele tuturor, prin mine?’ Căci după identificare, multi vor continua sa se plângă, autovictimizandu-se, căci e mai ușor sa întorci capul, si sa te uiți in alta parte, deși problema persista. E ca si cum am avea nevoie de o ‘carja’ ca sa putem merge mai departe (căci nici eu nu sunt omul perfect). Ei acea cârja, cum noi căutam in exterior explicații, ajutor, ești tu ….’scânteia ‘ pe care o vad, cine are ochi sa vadă, căci sunt multi care o vad si se sperie închizând ochii.
    Ceea ce urmează după asimilarea, recunoașterea problemei/disconfort emoțional , este munca cea mai grea. Căci trebuie sa te ‘cobori’ in străfundul sufletului tãu, poate chiar in oscuritatea interioară, si atunci e cel mai greu pt ca demonii vor încerca sa te sperie, deși butonul de start-panica ii deții tu. Asa cum zicea cineva mai sus…si admirabil, ca poate întotdeauna găsi soluția la orice problema, in interiorul sau…deci cu cât te uiți mai mult ‘in tine’ cu atât te recunoști mai bine si odata cu acceptarea vine si eliberarea, de la sine, pur si simplu. Viciile, traumele, aduc ‘demonii lor camuflati foarte adânc ‘.
    Întrebarea, e : „Ce fac eu cu ei, căci ei cu mine deja ai facut destul, căci mi-au mâncat timp/stima de sine/încredere etc in viata?” E ca si vorba „Lasă-mă sa te las!”
    Deci intenția ta e super buna. E excelenta! Însă sunt 2 puncte de luat in considerare:
    1-nu la toti le funcționează aceeași metoda pt a-și duce munca pana la capăt, pt a depăși obstacolul vieții lor, si a defini cea mai buna varianta a lor (unii chiar au nevoie de ajutor, căci se pot împotmoli in propria ‘mocirla’ ….si atunci, se transforma într-un caz particular pt fiecare, care are nevoie de ajutorul adecvat pt el, (Nimeni nu știe mai bine ce e in sufletul unui om, decât el însuși, si asta depinde de el, daca vrea sa vadă cu adevărat/sa recunoască )
    2-daca webinarul tãu e cu un preț, atunci nu ești un prieten adevărat decât pana la punctul de plata. E ca si cum ‘pescuiesti’ pentru ca te interesează , iar bieții Pești care nu-și permit, se dau cu capul de un ‘zid de cauciuc’ si au feedbackul de a se întoarce 2 pași înapoi.
    De ce împlinirea spirituală trebuie sa fie condiționata de partea materială? Curios lucru….
    Ca încheiere : Fiecare problema vine cu soluția inclusă. Daca ne-am întreba, ‘de ce tocmai mie mi se întâmpla asta?’ Căutând răspunsul, vei afla tot adevarul din tine, vei deveni adevarul si te vei elibera.

  33. Oftez când mă apuc de scris.
    De ce?
    E lesne de înțeles. Mă identific în atâtea cauze…
    Pt început eu am venit pe lume neplanificata ca sa nu spun nedorita.
    S a luat decizia sa fiu păstrată f greu.
    Apoi,la naștere , când s a văzut ca sunt fetiță, alta dezamăgire. Aveau deja 2 baieti.si nu ar fi vrut fata.
    Deci,deja am venit pe lume cu o încărcătură grea de tot.
    De a lungul copilariei am fost martora la multe abuzuri.multe,tata fiind alcoolic.asta spune tot.Frica,teroare, nesiguranță,lipsuri.
    În viața mea am atras aceleași probleme. Soțul meu a avut aproximativ aceeași copilărie. El cel puțin a fost dorit. În rest…identic.
    Nu e căsnicia aceea liniștită,echilibrata.nici nu are cum.E un sentiment de îndepărtare care planează asupra noastră și care se adâncește. Simt lupta pt putere a soțului,inconștient dusa,desigur.eu , în schimb o văd, o simt.
    Avem copii, ceea ce face situația mai complicata.

  34. Am fost crescuta auzind expresii de genu : ce te plangi atat, hai nu te mai prostii, esti prea sensibila , nu exista asa ceva ( afirmatie primita de fiecare data cand imi exprimam sentimentele,de fapt cand ziceam cam orice . Stii parintii aia care si-ar dori sa aiba de fapt bibelouri de frica ca nu stiu sa gestioneze diferite situatii si atunci isi obliga copii sa isi reprime orice entuziasm sau actiune ) . Drept urmare am incetat sa mai vorbesc, am bagat sub pres totul si m-am prefacut ca viata mea este normala, desi nu puteam sa stau intr-un loc cu mine insami mai mult de 10 minute iar fiecare zi era o fuga de mine, de viata, cum as fi putut sa ma privesc in oglinda sau sa spun da, eu exist. Din perspectiva mea nu aveam voie. De altfel nici nu intelegeam nimic din ce traiam / eram. Asteptam doar sa treaca minutele , zilele, tot timpul incordata si in garda daca se prinde cineva de ceva ?!! Atmosfera familiala in momentul in care am fost conceputa era nu de parte de cea actuala ; un cuplu ce a ajuns sa fie impreuna pentru ca mamei ii era prea rusine si frica sa se mai desparta de barbatul ce s-a agatat de ea precum o lipitoare, iar tata , un personaj sensibil, batut in copilarie de tatal sau si terorizat de mama, dependent de alcool si tigari, bipolar, agresiv fizic si verbal. La capitolul comunicare zero barat, nu am avut niciodata prieteni de familie iar iesirile in public ft rare. In timpul sarcinii mama traia terorizata. Cu un copil in burta si un altu de 2 ani jumatate langa ea , temandu-se de momentele in care tata ar fi venit beat acasa si nu ar fi stiut cum va reactiona. Daca nu ma insel cred ca, in timpul sarcinii cu mine daca nu cu sora mea a lovit-o si a cazut in cada cu capul de faianta. Ca orice femeie din perioada respectiva traia cu nesiguranta financiara a zilei de maine si o hiperactivitate ce inca o mai resimt in celulele corpului meu. Stiu ca i-a fost greu, a trait o viata nefericita , neimplinita la nivel afectiv si sexual. Am aparut eu, copilul ce se credea ca va fi baiat, pentru ca avea alte simptome fata de sarcina anterioara. Imi programasera numele de luni bune : Cristi, dar s-a dovedit a fi o Cristina, Ani buni tata ne spunea ba mie, ba surorii mele : baiatul lui tata. Cand m-a vazut prima oara, mama mi-a spus ca : erai atat de urata, le-am spus asistentelor : vai da ce copil urat, sunteti sigure ca este al meu? , draguta reactia asistentelor : lasa ca o sa vedeti dvs doamna , cele care sunt urate la nastere devin cele mai frumoase. Uite ca au avut dreptate, sunt o femeie ft frumoasa dar cu ce ma ajuta daca la nivel emotional aceasta calitate nu reuseste sa ma implineasca. Am incercat si varianta asta,sa mizez pe frumusete dar nu mi s-a parut niciodata o solutie fireasca si eficienta ci doar ceva fortat, cumva copiat din atitudinea exemplelor din jur.CAnd eram micuta eu doar vroiam ca mami si tati sa se inteleaga, sa radem, sa ne iubim, sa vorbim, sa ne jucam. Tarziu mi-am dat seama ca nu se v-a realiza niciodata si ca de fapt nu eu aveam vreo vina cum ani de zile am crezut ci ca pur si simplu c`est la vie si trebuie sa diluiesc cumva cu tot. Eu cu mine ! Nimic mai mult nimic mai putin. Din primul an am fost lasata la bunici ,doi oameni ursuzi si nefericiti un alcoolic si o victima convinsa, tin minte si acum momentul in care imi scoteam manuta prin gardul curtii si plangeam ca mama sa se intoarca. Bunicii nu vroiau sa aiba grija noastra asa ca nu ne scoateau prea des din curte in afara de obisnuita piata. Cu anii am invatat sa tac mult, sa fug in somn, sa imi creez scenete cu orice puteam folosi pe post de papusa, sa imi inghit lacrimile, sa fug de oameni, sa nu stiu sa comunic, sa las capul in jos, sa cred ca toata tragedia lumii este vina mea, sa imi asum responsabilitatea pentru orice, sa beau la 14 ani ca sa pot sa comunic cu altii copii din fata blocului, sa fac pe clovnul clasei pentru ca asa as fi fost in centru atentiei, mai apoi sa incerc orice tip de stupefiant avalible pe piata, sa stau cu seringa in vena pe scarile de bloc din multe cartiere, sa fug de acasa, sa cersesc atentie si afectiune din partea oricui, sa fac pe plac oamenilor de frica de a nu fi respinsa. Cu toate astea am reusit sa le spun alor mei sa ma duca la dezintoxicare, am reusit prin experienta mea sa ii fac mai constienti de faptul ca suntem o familie, sa o fac pe sora mea sa imi multumeasca pentru asta, sa imi gasesc un job, sa plec din cuibul familie, sa il fac pe tata sa imi spuna ca ma iubeasca, pe mama ca e mandra de mine , etc. Lucrurile se schimba de la zi la zi , vin layere si layere de informatie si experienta dar cu toate astea imi dau seama ca nu stiu sa traiesc printre oameni si mi-as dori sa invat sa comunic cu mine si cu oamenii. Sunt atat de stangace la acest capitol , aici nu ma refer la comunicarea aia basic gen cum e vremea sau ce carte am mai citit ci aia profunda in care stii cum sa ii adresezi o intrebare omului din fata ta incat sa ajungi real la el. Poate ca aici e si o caracteristica a nivelului de deschidere al umanitatii inca nu mi-am dat seama pentru ca am dus o lupta atat de apriga sa fug de mine si de viata pana acum incat n-am fost de fapt niciodata atenta cu adevarat ,mi-a fost frica sa fiu atenta, frica sa ma uit cu adevarat la oameni, frica ca ma vor rani emotional si atunci am preferat fuga. Stii,e mai sanatoasa. Inconstient mergi pe pilot automat pana intr-un moment in care se face click-ul ala si nu mai ai cum sa o dai de gard, atunci te asezi frumos in fata oglinzii si zici : Buna, cum esti azi ? Mi-ar fi placut sa nu te ignor atata timp dar n-am stiut cum sa te abordez. Invata-ma te rog cum sa te iubesc…. N-am fost pe faza cu webinarul de duminica dar tare mi-ar placea daca as putea sa am acces la el. Eu iti multumesc ca iti pasa ( ca iti pasa de tine !!) si ca zambesti , stii, asa-i de frumos sa vezi oameni care zambesc ,fetita din mine ii zambeste baietelului din tine !

  35. Mama mea este în camera alăturată , dar îmi e teamă să o întreb ceva despre experiențe traumatice , așa că voi spune ce îmi amintesc eu . Nu știu câte situații grele a avut mama când era gravidă cu mine , dar știu că s-ar putea să fie destule . Deși sunt mică , am doar 18 ani , noi am locuit la țară cu bunicii și mereu mi s-a părut că felul în care se comportau părinții și bunicii mei era ciudat , aveau concepțiile vechi , fiind două generații care au trăit în comunism , iar eu nu știu dacă am învățat ceva de la ei despre lumea ”reală ” . Părinții mei nu au avut servici nici înainte să mă nasc , nici după . Așa că e posibil ca mama , când era gravidă să fi muncit pe câmp foarte mult . Fratele meu , când m-am născut , avea 2 ani , am înțeles că nu prea m-a primit bine . Bunicii mei aveau mentalitatea foarte învechită, ambii cu patru clase , m-au crescut și pe mine și pe fratele meu când mama a plecat la muncă în Spania .Îmi aduc aminte de violențe în familie , din partea tatei , o împingea pe mama , se certau , îmi aduc aminte câteva scene în care tata era violent , țipa furios la mama , o împingea , nu mă lăsa să mă duc să o iau în brațe , eu plângeam și voiam să îl împiedic pentru că o iubeam nespus . Nu știu dacă mama a avut vreo vină în certurile acelea , dar fiind mică , l-am considerat vinovat pe tatăl meu . Dar tind să cred că a fost o situație aparte , în care mama l-a înfuriat, pentru că sunt singurele scene în care mi-l aduc aminte pe tata fiind agresiv pe lângă faptul că l-am surprins odată bătându-l pe fratele meu . Pe mine nu m-a bătut niciodată și a avut pretenția că ne-a crescut bine . Tot de foarte mică am observat dependeța bunicului de alcool și faptul că tatăl meu era violent față de propriul tată. Bunicul , de altfel înjura și era violent . Mama ,am inpresia, că nu se înțelegea și că se certa și cu bunica și cu bunicul . Tatăl meu a luat hepatită dintr-un spital , bunica avea și ea hepatită . Mama o urăște pe bunica , care acum e bătrâna și nu mai are putere , crede că ea i-a dat hepatitâ , spune că poate ne-a dat și nouă . Într-o seară , când aveam vreo trei ani , l-am surprins pe bunicul meu încercând să o omoare pe mama . Imaginea m-a traumitazat , așa crede și mama ,dar a devenit o normalitate , deși uitându-mă înapoi , realizez , că probabil am rămas cu foarte multe traume din copilărie , eu le ignor și m-am obișnuit să le ignor de mică , să mă obișnuiesc cu ele . Nu îmi aduc aminte să fi primit afecțiunea necesară nu doar în copilărie , ci toată viața , dar am descoperit cred , atunci , mila , faptul că în mintea mea puteam să îmi ofer compasiune , să plâng pentru mama , să plâng pentru tata , să plâng , de cât de milă îmi e de mine , ori de fratele meu , ori de bunicii mei . Pe la 5 și 6 ani am avut povor nocturn , aveam panică în timpul somnului , visam că mor ( nu concret , cu imaginația unui copil ,) au fost mai multe vise pe care nu mi le aduc aminte , dar exista o stare de greutate ,de apăsare și de haos .Odată am avut chiar un astfel de vis în care nu se întâmpla nimic , existau doar forme de negru și alb care se deformau haotic . Mama a fost cu mine prin spitale , mi-au dat tratament , au vrut să vadă dacă e ceva în neregulă cu creierul meu . Ea mi-a spus că visam urât ,că mă trezeam noaptea și plângeam , dar că nu plecam din pat , mi-a mai spus că din cauza că bunicul a încercat să o omoare pe ea . Apoi , la 7 ani , mama a plecat în Spania să facă bani , tata e pensionar pe caz de boală și pe vremea aia el se ducea în fiecare an la spital . Tata a muncit mereu , muncă grea , cu toate că are hepatita C de mai mult de 20 de ani , iar noi , în familie , ne temem să nu i se întâmple ceva . Am avut probleme și cu tata , rămași doar cu el și cu bunicii , eu și fratele meu nu am primit afecțiune , tata se supăra mereu și ne certa , ne compara cu ceilalți copii mai harnici . Totuși ,dacă noi îi reproșam ceva simțeam până la urmă că noi greșim și că vina e a noastră . Am fost rănită de plecarea mamei , dar lucrul ăsta nu l-am recunoscut și nu-l recunosc nici acum , în trei ani m-am obișnuit și deja mi se părea că nu trebuie să îi reproșez ei lipsa de afecțiune din moment ce a făcut atâtea pentru noi . Mama a lucrat 10 ani în Spania , 6 -7 luni pe an , iar când sosea , noi o așteptam să ne rezolve problemele acasă pentru că nu ne descurcam singuri .
    Cu siguranță au fost și probleme de comunicare . Fratele meu i-a sfidat pe părinții noștri prin anturaje , mie mi-a fost mereu teamă să nu-i supăr . Nu îmi aduc aminte de dependențe pentru că nu le-am acordat atenție , dar cred că am încercat să compensez lipsa de afecțiune și faptul că simțeam că pentru părinții mei nu am valoare ( de exemplu am fost premiantă și am avut mereu media 10 , cu execepția unor perioade în care am simțit că lor de fapt nu le păsa dacă învăț bine sau nu , însă era singurul meu atu în fața lor , așa că nu am renunțat la note , dacă renunțam , eram lipsită de valoare și în fața lor ,dar și în fața colegilor care mă tachinau mai puțin pentru că eram cea mai bună din clasă) . Am încercat să iau măsuri față de tatăl meu și să îi explic că mie și fratelui meu ne-ar plăcea să ne explice pe un ton mai calm și să nu se mai supere mereu . El s-a crezut mereu neînțeles, este cel căruia i-a plăcut să învețe și să strângă bani , pe când noi , familia , ne doream să îi cheltuim , el e cel care ne scoate din probleme , pe când noi nu vrem să îl ajutăm și să pricepem . Așa că am renunțat să îi mai caut afecțiunea pe la 13 ani ,mulțumindu-mă cu o colegă de bancă căreia mă confesam și primeam de la ea milă . Când părinții mi se păreu prea reci și duri , eu plângeam , căutam să le trezesc un sentiment . Dupa ceva ani de muncă grea , mama mea a clacat și se ferea de îmbrțișările și sărutările mele , am fost rănită atunci , am plâns , dar am ales să accept și să ignor și acest aspect . Așa că acum , în familia mea , dacă cineva îsi exprimă emoțiile ori opiniile situația degenerează deoarece avem cu toții frustrările noastre acumulate . Mi-am ignorat emoțiile , am renunțat să mai sper la afecțiune , văd aceeași tendință și în prietenele mele , așa că nu ne-am găsit refugiul decât în discuții despre banalități , despre alte persoane , despre vedete , filme , cărți și evenimente .
    Rezultatul e că am ajuns să mă comport ca un robot . Dacă sunt tristă ,preocupată ori distrată creez frustrare în jurul meu . Pentru prietenele mele problemele sunt ” stupide” . Pentru familia mea problemele și emoțiile sunt devastatoare ,stresante .Pentru stăini și cunoștințe nu ai voie să fi decât fericit .
    Am fost dependentă de mâncare , dar acum nu mai sunt , cu toate că încă este dezordine în dieta mea. Sunt dependență de anumite comportamente , deși nici măcar nu sunt conștientă de ele . Victimizarea de exemplu , vocea critică , anxietatea . Încep să plâng când cineva vorbește frumos cu mine .Sunt extrem de apatică uneori și , după caz , mult prea fericită și vioaie alteori . Tind să îi critic pe alții în funcție de cât de multă suferință , frustrare și discomfort îmi cauzează.Îmi e teamă de alți oameni în măsura în care ei mă pot critica , judeca și mă pot face să simt rușine .
    Am obsesia gănditului . Reiau scenariile din trecut , cele rușinoase și mă imaginez pe mine dând replici mai bune . Dar îmi imaginez și scenarii catastrofice din viitor .
    Am o atitudine față de mine însămi destul de problematică , considerând că sunt defectă și că sunt ceva ce trebuie reparat .
    Că dacă nu sunt reparată cineva se va supăra ( așa cum tatăl meu se supăra) .
    Că trebuie să știu din prima , că trebuie să reușesc din prima , că trebuie să am soluții instantaneu ( tot de la tata ) .

  36. SALUT ! , VREI SA FACI BANI DIN INTERNET ?
    Nici eu nu am crezut ca este real , dar am ajuns sa fac 50 de euro pe zi !
    Intamplator am gasit un joc browser pe net, destul de diversificat, ce iti poate aduce numeroase beneficii financiare, surprinzator totul este cu bani reali. Totusi i-am dat o sansa si am observat, ca este destul de jucat si lumea chiar scoate bani. Oamenii fac retrageri de 50-100 de euro pe zi, au dezvoltat afaceri cu capital de peste 4000 mii de euro. INITIAL VA TREBUI SA CUMPERI ZIARE APOI SA LUPTI DE 10 ORI SI SA MUNCESTI, dupa aceste activitati vei primi sume de bani ,iar tu le vei investii in propriile afaceri. Evident acesta necesita timp, la inceput bugetul tau va fi in jur de 3-4 lei pe zi. Totusi investind banii progresiv, dupa 2-3 saptamani poti ajunge la sume de 100-200 lei pe zi si tot asa. Tu decizi cand sa iti retragi banii pe card sau prin alte operatiuni bancare. Te astept , click : bit.ly/2gZQiP0
    ( daca nu merge sa dai click copiaza link-ul si pune-l in casuta de url sus si dai enter )
    ….fgass

  37. Salut!
    În timp ce citeam mai sus în mintea mea se contura viața pe care am avut-o în momentul de față. Tata e dependent de alcool si de țigări și la fel ca si tine am jurat ca nu ma ating de așa ceva, numai că la unele evenimente un pahar de șampanie sau unul de vin de calitate merge, dar sunt capabil să zic STOP si așa rămâne. Din cauza problemelor din familie,violenta, lipsa de afectiune si sărăcie am ajuns dependent de calculator.
    Până vara trecută eram un singuratic si o simplă ieșire din zona mea de confort, era ca o ieșire în junglă. La un moment dat am inceput să mă uit la filme si vedeam persoane care cu ajutorul psihologiei rezolvau cazuri si am zis să văd cu ce se mănâncă psihologia si cum își dau acei oameni seama când cineva minte. Citind orice legat de psihologie, încet am reușit să zic gata cu calculatorul si gata cu depresiile. Acum citesc psihologie si dezvoltare personală si îmi doresc să devin psiholog pentru că îmi place să ajut oamenii.
    Scuze pentru unele greșeli, dar sunt pe banca în parc si ma mai fura peisajul 🙂

  38. Buna,Pera,eu am 21 de ani,am avut de citiva ani o apatie mare,si dependente ca internet si jocuri.Mama si tata din cite am concluzionat nu s-au iubit,a fost o relatie de om-om,seaca.Mama cit a fost gravida a plins ft mult si a fost si stresata foarte.Traume asa in timpul copilarii poate a fost un mediu nociv la scoala ,adica colegii.

  39. Vești bune!
    Numele meu este Gloria Paul, cetățean românesc, locuiesc în STRADA CALAMARESTI, NR: 18, BRAD. Este un oraș din județul Hunedoara din regiunea Transilvania a României. Vreau să folosesc acest mediu pentru a oferi consiliere concretă tuturor cetățenilor români care caută un împrumut pentru a fi atenți, deoarece internetul este plin de fraude, acum câteva luni am avut nevoie urgentă de un împrumut din cauza finanțelor mele Situația nu este atât de bună și am fost disperată, am căzut în mâinile creditorilor falși, din Arabia Saudită și Singapore. Aproape am murit, până când un prieten de-al meu mi-a spus de un creditor foarte fiabil numit Mama. Elizabeth Andy, deținătoare a unei organizații globale de creditare, ea este creditor la nivel mondial; pe care l-am contactat și mi-a împrumutat un împrumut de 80.000Lei în mai puțin de 24 de ore cu o rată a dobânzii de 2% și mi-a schimbat viața întregii familii.
    Am primit împrumutul meu în contul meu bancar după mama. Elizabeth Andy mi-a transferat împrumutul când mi-am verificat soldul contului bancar și am constatat că suma pe care am aplicat-o a fost creditată în contul meu bancar
    Deci, pentru munca bună Mama. Elizabeth a făcut în viața mea și în familia mea, am decis să spun și să împărtășesc mărturia mea despre Mama. Elizabeth, așa că oamenii din țara mea și orașul meu pot obține un împrumut cu ușurință fără stres. Deci, dacă aveți nevoie de un împrumut, vă rugăm să contactați mama. Elizabeth prin e-mail: ([email protected])
    De asemenea, puteți să mă contactați la adresa de e-mail 🙁 [email protected]). Acum, eu sunt proprietarul mândru al unei femei de afaceri bune și mari în orașul meu, Mai Dumnezeu Atotputernic să continue să binecuvânteze pe Mama. Elizabeth pentru munca ei bună în viața mea și familia mea.

  40. Pera….m-ai lovit!
    Nu stiu mama cum era…cat de happy…cat de ok…. o sa o intreb..
    Frica mea e alta : am plans pe toata sarcina mai mult decat am plans 30 ani…. (varii motive , depresii…certuri…) .copilul (6) e f. ok…acum.. dar ce va fi ? noi suntem in continuare in 3. dar e o relatie rece , dusa demult….suntem parinti ai aceluiasi copil pe care il iubim enorm….
    dar nu e ok. eu nu -s ok…el nu e ok(le mai si bea)….
    toate se invart ca in carusel…si nu mai vad o iesire….si ma simt f. obosita…(de tot si toate) fac eforturi pt copil sa fie bine (un fel de )

    am divagat ..frica e : cum va fi afectata Maria de faptul ca am plans toata sarcina? 

Lasă un răspuns

PERA NOVACOVICI

Sunt psiholog și scriitor, dar expertiza mea cea mai importantă este că am învățat și experimentat tot ce mi s-a părut mai dificil.

Niciun obstacol nu a fost prea mare ca să-l încerc, și nu ar trebui să fie nici pentru tine.

SUNTEM DUSI PE UN DRUM GRESIT O VIATA INTREAGA

Dezvolta-ti personalitatea pentru a reusi in felul tau.

CATEGORII

Mulțumesc că te-ai abonat!

Verifică inboxul, te așteaptă primele materiale acolo.