articol
URAAA! Am primit salariul. Azi ne permitem un salam.

Azi e ziua de salariu a mamei, singurul venit in casa.

Fericirea cea mare este ca se vor face cumparaturi.

Salam, parizer si crenvursti.

Totusi, mai sunt cateva ore pana cand ajunge acasa si eu nu prea am mancat azi.

Mai dau o tura prin bucatarie de parca nu stiu exact ce o sa gasesc, sau mai bine zis, ce nu o sa gasesc.

Deschid frigiderul, ca un robotel.

Frigiderul functioneaza pe post de dulap, pentru ca este stricat si nu functioneaza.

E gol.

Insa are acel miros ranced, care nu stiu de unde dracu vine.

Il inchid la loc.

Mai am o jumate de paine. Si niste untura intr-un borcan, pe balcon.

Ung painea cu untura, 2 felii, le pun pe o farfurie si merg sa ma intind in patul din camera mea.

Mai sunt vreo 2 ore pana vine mama cu o plasa plina de la magazin in care vor fi bunatati din care nu am mai mancat de 2 saptamani.

In special salamul.

Cand avem salam acasa, e semnul ca inca suntem in prima parte a lunii de cand mama a luat salariul. Cu 2 saptamani inainte de salariu, cartofii in diverse forme sunt mancarea de baza.

Imi deschid cartea: Jules Verne - Prichindel

In cartea asta, Prichindel este un copil abandonat si chinuit inca de la varsta de 2 ani de catre un papusar ce il punea sa roteasca niste mecanisme dintr-un aparat care distra lumea din sate.

prichindel

Dupa ce este salvat, Prichindel ajunge la casa de copii si de aici, o sumedenie de lovituri ale vietii, suferinte si intamplari care te fac sa crezi ca ar dobora orice adult, dar mai un copil.

Exista o scena, cand Prichidel, cu ultimii bani din buzunar, descult si flamand, pornit spre capitala Irlandei, se opreste la un han.

Intra inauntru sub privirile suspicioase ale localnicilor si isi comanda o supa, cu singurii banuti pe care ii mai are.

Un capitol intreg descrie acest moment, in care Prichidel priveste supa, o miroase, observa picaturile de grasime din ea si se gandeste cand a fost ultima oara cand a avut o masa calda?

Eu o duc un pic mai bine ca si Prichindel.

De 3 ori pe saptamana merg 4 km pe jos pana la bunica.

Acolo mananc mancare gatita, si felul 1 si felul 2.

Ma asteapta de fiecare data la ora 13. Luni, miercuri si vineri.

Sunt cele mai frumoase momente ale vietii mele.

O mancare care odata este buna pentru ca e facuta de mainile iscusite ale bunicii. De cele mai multe ori avem si desert.

Un adevarat ospat de la care nu lipsesc pentru nimic in lume.

La 19 ani, cand aveam un job cu jumatate de norma, indiferent ce aveam de lucru, ma scuzam si spuneam:”Plec la bunica-mea la pranz, ne vedem intr-o ora”.

Privind la viata lui Prichindel si a mea, sunt inspirat si incurajat.

Pana la sfarsit, Prichindel ajunge antreprenor, la 18 ani, isi regaseste familia adoptiva care a fost deportata din cauza neplatii impozitelor si le rascumpara casa.

Daca Prichindel a reusit, si eu pot reusi. Poate si eu imi voi rascumpara toate rusinile si suferintele traite din cauza saraciei.

Insa ca sa pot face asta, este vital sa nu uit niciodata un singur lucru…

Am simtit foamea de foarte multe ori.

Si nu m-a omorat.

”Paine cu ceva” s-a gasit tot timpul.

Speranta de mai bine insa…

Optimismul.

Visurile.

Curajul.

Indiferent ce bagi in stomac, cat timp te ridici din pat pentru o noua zi, ai sansa ta, poti lupta.

Daca insa atitudinea este contaminata, mai ales de frica si descurajare, batalia e pierduta inainte de a incepe, inainte da a mai putea spune ”este sansa mea, oricat de mica”.

Am facut foamea si nu am crapat.

De ce sa mai imi fie frica?

De parerea celor din jur? De descurajarile lor?

Ce se poate intampla cel mai rau in caz ca nu reusesc sa fac ce mi-am propus?

Sa fac foamea?

HAHAHAHAHA :))))

Pai de acolo vin, din foame.

Si nu mai mi-e frica.

Cum as putea sa mai renunt la ce este important pentru mine? Cum as putea sa aleg calea pe care altul mi-o propune, mieros sau autoritar?

Cum as putea sa mai accept atitudinea de superioritate a cuiva, oricat de multe realizari are, cand stiu ca intre mine si destinul meu nu poate sta nimic?

Cum sa mai ma indoiesc de mine cand stiu ca in mainile, mintea si sufletul meu a fost pusa puterea de materializare si actiune a intregului univers.

Frica?

Cand stii ca nu vei muri de foame, orice s-ar intampla, nu mai poti trai cu frica si nu mai poti actiona cu frica.

Oamenii devin sclavi pentru ca le e frica de foame.

Daca fac altceva decat vor parintii mei, ma vor da afara din casa si nu am ce sa mananc asa ca am sa le fac pe plac cu pretul viitorului meu.

Daca nu mai merg la job, desi visez sa fac altceva, s-ar putea sa mi se faca foame si sa nu am ce baga in stomac asa ca voi continua sa merg la acelasi job cu pretul sanatatii, fericirii si vietii mele.

Daca ma despart de partenerul de cuplu care castiga mai bine ca mine, s-ar putea sa nu mai ma pot intretine si ajung sa fac foamea. Mai bine tac si inghit nefericirea, abuzul si neputinta cu pretul sufletului meu.

Fericiti cei care au facut foamea si au descoperit ca foamea nu ii poate omori.

Ei pot sa traiasca fara frica, isi pot asuma riscuri, isi pot urma visurile asumandu-si esecuri temporare.

Acesti oameni nu mai pot fi manipulati cu usurinta prin frica.

Acesti oameni sunt rebelii si nonconformistii care actioneaza cu curaj, isi transforma vietile proprii si pe ale celor din jur.

Ce ar trebui sa se intample pentru tine ca sa nu mai iti fie frica de foame si sa fii liber sa faci ceea ce iti spune inima si nu stomacul si fricile?

Un film emblematic despre pierdere, frica, libertate si o atitudine transformatoare: FIGHT CLUB ( trailer aici )

fight-club

Apoi, dupa frica de a muri de foame, pe locul doi in preferintele votantilor: 

Increderea in sine

Increderea in sine este de multe ori o pretentie cretina

Vrei sa ai si incredere, sa iti iasa din prima, sa nu suferi esec, sa nu fii pus intr-o lumina proasta, sa nu ti se zdruncine imaginea creata, sa ti se faca statuie.

Nu se poate si cu p--a in c-r si cu sufletul in rai.

Vrei rezultate pe viata sau vrei sa pari important, smecher si valoros in ochii altora pentru 5 minute?

Vrei sa ramai sarac si sa fii mandru, sau vrei sa incepi sa faci bani si sa fii smerit?

Stai linistit, daca nu ai rezultate oricum pari prost in ochii tuturor asa ca cu cat incepi mai repede cu atat mai bine.

Daca e ceva ce nu ai, e pentru ca NU STII.

Spune:

”Nu stiu sa fac bani”

”Nu stiu sa imi fac o relatie”

”Nu stiu sa fac relatia pe care o am una armonioasa si ne certam ca dobitocii”

”Nu stiu sa invat”

”Nu stiu ce nu stiu”

”Nu stiu sa ma antrenez”

”Nu stiu sa mananac corect ca sa arat cum vreau”

Nu-i rusine sa zici nu stii.

Nimeni nu s-a nascut invatat dar nu avem nicio scuza sa murim prosti.

”Cred ca totul se datoreaza lipsei de incredere in sine” - spun oamenii fericiti ca au gasit o scuza.

Si vine Pera sa te dezbrace de scuza asta spunandu-ti ca:

”Lipsa de incredere in sine e normala in orice activitate in care esti incepator. ”

Daca nu ai inceput o alta afacere pana acum, cum ai vrea sa ai incredere la prima incercare?

Daca nu ai mai avut o casnicie de 50 de ani, cum sa ai incredere ca va merge totul bine in prima ta relatie de lunga durata?

Daca nu ti-ai mai urmat cu curaj un vis si nu te-ai confruntat cu obstacole si dificultati, de unde incredere ca vei reusi sa faci ce ti-ai propus?

Increderea in sine se construieste luandu-ti pumni in gura si observand ca poti sa rezisti durerii si apoi chiar sa te ridici si sa ripostezi.

Si tu ii poti sparge nasul celui care te terorizeaza.

Problema nu e ca nu ai incredrea in tine ci ca esti prea mandru sa te consideri incepator.

Un incepator este un ucenic. Se uita, apoi pune mana  incearca, invata si apoi reuseste.

In orice domeniu in care nu ai rezultate, esti prost.

Nu e pentru ca ai ghinion. Pentru ca altii sunt mai smecheri. Pentru ca Mercur e in retrogad.

E pentru ca esti prost si nu stii.

Faptul ca ai dobandit o competenta intr-un rol, nu inseamna ca s-a transferat competenta in toate celelalte roluri.

Daca esti bun la servici, nu inseamna ca esti bun in relatie, in comunicare, ca tata, ca mama, ca prieten, ca atitudine.

Daca esti buna ca mama, nu inseamna ca esti buna si antreprenoare, si ascultatoare, si sfatuitoare.

Esti bun in ce te-ai antrenat cel mai mult si esti prost in ceea ce ai neglijat.

De aici incepe orice discutie.

Ce ai neglijat si te musca azi de cur?

Ti-ai neglijat sanatatea pentru munca?

Ti-ai neglijat munca pentru iubire?

Ti-ai neglijat relatia pentru vicii?

Pretul trebuie platit.

In rolul in care esti cel mai bun, acolo se blocheaza evolutia.

Daca esti bun la servici, de acolo vin rezultatele cele mai bune in viata ta. De acolo vin banii, de acolo vin laudele, validarea, succesul, aplauzele.

Cand mergi acasa nu iti convine ca ti se reproseaza ca esti neglijent si ai uitat de familie.

Tu la lucru esti miezul, cum isi permite cineva sa te certe?

Vrei respectul ce ti se cuvine.

Hai sa iti dau un pont.

Mai bine recunoaste ca esti prost in majoritatea aspectelor vietii.

E cel mai sanatos.

Pentru ca asta inseamna ca e mult loc de invatare. Inseamna ca poti avea mult mai mult decat ai acum, ca poti invata de la altii care sunt buni pe feliile pe care tu esti prost iar la randul tau ii poti invata pe altii acolo unde esti tu bun.

Asta e raiul pe pamant.

Oamenii care se intrajutoreaza unii pe altii, fiecare pe ce poate sa ofere ceva valoros.

Bani, sanatate si iubire - toate se pot obtine de catre oricine.

E nevoie de obiceiuri, de un plan, de munca. Insa e tangibil.

Problema e ca in loc sa fii deja in proces, tu mai tragi matza de coada ca poate se intampla ceva si iti scurteaza drumul.

Am vesti!

Nu o sa se intample nimic.

Actiunea ta, munca facuta cu manutele tale, va face schimbarea sa vina.

Daca nu se schimba nimic in viata ta, inseamna ca nu mai risti nimic.

Te blocheaza frica de a nu pierde ceea ce ai muncit sa obtii insa ce tu nu stii inca, e ca singurul lucru care este cu adevarat al tau e ce ai dobandit in minte si in suflet, si nu ce ai obtinut material.

Frica de a pierde e fireasca insa e semnul ca trebuie sa reluam asaltul.

Mai sus, mai tare, mai puternic.

Altius, Citius, Fortius.

Printre greutati spre stele.

Pera Novacovici

Distribuie acest articol pe reteaua ta preferata de socializare
Profită de resursele de dezvoltare personală
pe care le-am pregătit timp de 10 ani!
imagine-news
26 DE COMENTARII
Intră în discuție. Lasă mesajul tău mai rapid cu contul de social media.

Comments

    1. E foarte interesant ce spui dar cînd foamea e groaznica ,cînd esti copil si astepti mamica cu o bucata de pîine sa o manînci cu un ciai neîndulcit si dupa aceia reusesti sa ai un trai decent ,te întreb nu intervine frica ss te întorci de unde ai plecat ,si din cauza asta sa faci multor omeni concesi pe care nu le merita.Sunt curios sa vad ce ai de comentat..Sa nu spui ceva de genu daca esti inteligent te dascurci .Referate strict la accea frica de saracie pe care te aarcat

  1. Să faci tu foamea o perioadă nu mi se pare ceva atât de grav mai ales dacă ai deja o altă direcție spre care să te îndrepți, una în care crezi, una care să îți aducă împlinirea sufletească, dar problema apare atunci când ai un copil care depinde de tine, pe care nu vrei să îl vezi nefericit, căruia vrei să îi oferi cât mai multe, nu să-l vezi că tânjește după lucruri pe care tu nu poți să i le oferi. Ce faci in situația în care acțiunile tale care sunt îndreptate către un scop bun și mult dorit atrag consecinte nu numai asupra ta ci și a copilului pe o perioadă nedeterminată. Dilema c am asta e: cum devin eu o persoană autentică, cum să fac să ajung să mă regăsesc în aceste condiții. Știu că odată ajunsă în acest stadiu îi voi putea ofer mult mai mult decât partea financiară și anume un bun exemplu dar ce fac până în acel punct. Rămâne valabilă partea cu a face ce simți și a spune lucrurilor pe nume pentru a îndepărta măștile care sunt un impediment în descoperirea vocației și a talentelor sau trebuie să găsesc altă cale cumva.Ce e corect față de amândoi ?

    1. Asta e , face si copilul un pic de foame sau sufera niste lipsuri dar are o mama mai fericita , cu un scop ! Sacrificiul exagerat pt copii cred ca este defectul acestui deceniu ! De fapt e mai rau , e o compensare obsesiva , continua a lipsurilor suferite de noi ca si copii !

      1. Daca se exagereaza foarte mult cu obsesia pt binele material al copilului , asta poate fi chiar o sansa luata copilului de a deveni cineva mai tarziu , o demobilizare , o lipsire de experiente si incercari pe cont propriu ! Zic si eu ! 🙂

    2. Da, spune ce simți indiferent de vârsta copilului. Fii corect(ă) cu tine și cu copilul. SĂ NU MINȚI OAMENII DIN JUR. Nici el nu va minți mai tarziu… Sper… Asta consider că este cel mai important… Să nu minți si nu ve fi mințit…

        1. Bineinteles ca nu intelege, daca toata viata nu i s-a spus nimic ce altii au considerat “prea dificil” ca el sa-nteleaga, ca in cazul asta, cum sa se confrunte vreodata cu ceva care sa-i provoace mintea, sa-i creasca nivelul de putere de intelegere?
          Adica atunci cand copilul isi formeaza perspectiva de-o viata despre lumea fizica si sociala, tu vrei sa-i ascunzi adevarul, sa-si formeze o opinie distorsionata, care nu-l va ajuta deloc sa se adapteze la lumea fizica sau sociala? Bravo asa!
          Chiar de-ar fi mai bine asa, nu cred ca scuza experienta mea de la gradinita. Daca ai rabdare, iti povestesc cam care vad eu o consecinta de a crede ca e-nregula sa “minti” un om, copil sau nu, ca saracu’ n-are cum sa-nteleaga altceva.

          Eram la gradinita. Primul meu an. Prima mea zi!
          “Invatatoarea” ne-a spus ca ea e acolo sa ne “invete”. A procedat rugandu-ne sa-i punem intrebari, despre ce vrem noi sa stim. La un moment dat, s-a ajuns la intrebarea despre de unde vin copiii, de unde ne are mami si tati. Invatatoarea s-a pus pe treaba, ca la celelalte intrebari, sa ne dea “script”ul oficial: povestea cu barza.
          Eu, insa, stiam altceva. Hop! – am sarit peste banca mea; hop! – am sarit peste bancile colegilor; hop! – am sarit peste catedra profesoarei – si am inceput sa dezvalui “adevarul”, pe care mi-l dezvaluise la randul ei mama mea: despre existenta unei semincioare si a unui ousor, care, la imbinarea lor, dau nastere unei celule noi, care, prin diviziune si imbinare – ca in blocurile mele de lego -, creeaza un copil, care apoi iese din burta mamei. Ce crezi c-a urmat apoi?
          PAC! – o palma peste fata!; peste credinta mea naiva ca adevarul e rasplatit!; peste dorinta mea copilareasca de a face un bine celorlalti, de a le prezenta o informatie utila, de a le satisface o curiozitate; peste talentul meu nativ de a fi lider, de a fi un invatator; peste asteptarile mele drepte de a primi multumiri pentru a fi impartasit ceva nou cu lumea, de a fi indreptat o greseala in lume, de a purta discutii ulterioare, conversatii interesante cu profesoara sau colegii; peste toata posibilitatea de mai a avea vreodata o placere in a fi la gradinita.

          De ce? Am aflat de ce, imediat: zilele urmatoare, colegii mei s-au dus la parinti, i-au acuzat pe acestia de a-i fi mintit si si-au cerut “drepturile” la informatie acurata. Parintii, proiectand propriile lor perversitati asupra mintilor copiilor lor, au asumat ca cine stie ce scene sexuale au fost bagate in creierul lor si au spus administratiei gradinitei ca, daca copiii lor mai sunt invatati asemenea perversitati, ei ii retrag de acolo (adica, gradinita nu mai primea banii “clientilor valorosi”). Bineinteles, asta a fost prima oara – dar nicidecum ultima – cand am fost amenintat cu exmatricularea. Noroc cu mama, care s-a dus la invatatoare, a luat-o de bluza cu tigara aprinsa, i-a zis ca daca mai pune mana pe mine o bate de se pisa pe ea, ca altfel lasa ordinara de invatatoare mi-ar fi distrus copilaria ca-i “contestam autoritatea” sau ce alte orgolii de ratata ordinara avea.

          De unde toata nebunia asta? Copiii de la varsta asta nu au asa ceva in minte, ei vor doar sa stie, sa cunoasca lucruri interesante si noi, sa-si formeze o perspectiva asupra lumii, care cu cat e mai acurata cu atat mai bine. Adevarul nu le deformeaza mintea, minciuna o face, aia ii face sa nu stie pe ce lume traiesc, sa se lase dusi de nas si cand vor fi adulti. Mecanismul biologic de crestere al fatului imi pare mie si acum, la fel ca atunci, a fi ceva divin, plin de iubire si de o complexitate fascinanta, un subiect care mi-a deschis un orizont de interes in biologie si teoria evolutionara, nicidecum nu m-a facut cine stie ce pervers cum isi imaginau ei; dimpotriva, este demonstrat prin studii ca familiile care vorbesc deschis despre sex – nu ca ar fi fost cazul atunci, dar ca idee – au copii mult mai in siguranta de boli si mult mai fericiti in vietile lor sexuale, dar sunt unii parinti comozi, sau batuti in cap de dogma religioasa, sau care vor sa-si scuteasca un efort, cu pretul fericirii si sigurantei copiilor lor.

          Lasand asta la o parte, daca ti se pare ca e normal sa minti copiii, atunci ti se pare normal ca si tu si eu si toti suntem mintiti despre evolutie? despre cosmogonie? ca ni se vara pe gat teoria neo-Darwinista cu mutatia intamplatoare, cand de cincizeci de ani cercetatori precum Elisabet Sahtouris au acumulat date care arata clar ca nu asa evolueaza o specie? cand de zeci de ani observatii precum ale lui Halton Arp – si simpla logica de bun simt – sugereaza ca e ceva teribil de gresit cu modelul Big Bang? cand in mai toate domeniile, progresul este retardat deoarece “status quo”-ul politic si economic vrea oameni manipulabili, care cred ca doar bunurile materiale conteaza si ca evolutia personala e de rahat, ca oricum doar Doamna Sansa domneste peste vietile omenesc, indepartand astfel toata vinovatia si responsabilitatea din partea noastra?
          Nu e vorba despre daca a minti copiii e minciuna sau nu (ia ghici), e vorba despre consecintele sociale mai vaste ale faptului ca minciuna ca instrument al comoditatii e acceptata, ceea ce o face sa fie acceptata mai usor si ca instrument al manipularii.
          N-o sa uit povestea lui Socrate, condamnat la moarte ca “distorsiona mintile tinerilor” – si fara el, poate ca acum n-ar mai exista scoli vestice. Pfui…altul care n-a fost adormit cu povesti in tinerete.

    3. Draga mea si eu sunt in aeeasi situatie si nu( stiu ce sa fac)la mine poate situatie este poate chiar mai rea in conditiile in care eu nu am avut un job niciodata..sa pot sa imi implinesc visurile ar insemna sa ies din relatia toxica in care ma aflu dar sa pot face asta ar trebui sa o iau de la zero…Da pot sa imi asum riscuri, lipsuri pentru MINE dar cum as putea sa iau eu cei doi copii din siguranta caminului in care nu au existat probleme de genul foame haine lipsuri materiale sa- i tarasc dupa mine unde ?in necunoscut sa nu stiu dk am cu ce plati chiria sau nu dk imi voi gasi un job din care sa castig suficient incat sa le pot asigura macar strictul necesa fara teama ca as putea ajunge oricand in strada?.Cand esti mama nu poti face asta oricat curaj ai gasi in interiorul tau sa mergi spre calea visurilor tale nu iti poti asuma riscul de ati face copii sa sufere.Eu cel putin nu pot inca sa imi asum asta si nici soluti nu gasesc.

  2. Chiar aș vrea un răspuns clar la comentariu, ptr că asta chiar m-ar ajuta foarte mult.Stiu că la acest gen de întrebări răspunsurile sunt de obicei evazive dar poate de data asta se poate face o excepție.Multumesc anticipat!

    1. Eu cred că ți-ai primit deja răspunsul. Sau nu vrei să-l accepți?
      Oricât de multe ai încerca să-i oferi copilului tău, mereu va exista ceva la care tânjește pe care tu nu poți să il oferi.
      Răspunsul, corect pentru amândoi ar fi să faceți foamea împreună.
      Sunt și părți bune:
      – Nu îți vei permite să-i cumperi prea multe, dar acest fapt va împiedica copilul să asocieze fericirea cu lucrurile exterioare, materiale.
      – Vei fi un exemplu demn de urmat pentru copilul tău, îi vei arăta cât de important este să-ți urmezi visele și să nu renunți niciodată oricât de greu ar deveni drumul spre ele.
      Așa că nu te mai simți vinovată că nu poți să-ți crești copilul ca vecina sau ca în reclame. Nu lăsa presiunea socială să te oprească și mai ales nu o folosi ca scuză!
      Sper că te-a ajutat răspunsul meu.

  3. Foarte interesant articolul, un indemn sa nu mai faci pe victima si sa actionezi, sa iti urmezi drumul. Din experienta pot spune ca dezamagirile si constientizarea lipsurilor (din diferite planuri) m-au ambitionat, si m-au trezit la realitate.

  4. Doamne, cat adevar. .in urma aprofundarii acestui articol m-a inundat o ambitie de nestavilit sa-mi urmez drumul. . .MULTUMESC!

  5. Daca te bazes pe ancrederea din tine si fixurile tale nu o sa avem reusite nici odata tre sa ne lasam anvatati mai bine faci pe prostu si spui nu stiu de cat sa faci o magatie

  6. Daca ma crezi ca timp de 25 de ani m-am “ferit” efectiv sa par proasta, si am mimat ca sunt fericita, ca lucrez din greu ( pentru altii) ca sunt o fata cuminte, ca imi reusesc cateva in viata, fara sa ma gandesc ca, ocolind “prostimea” mea, am ocolit si experienta care venea daca aratam defapt ca sunt proasta de la bun inceput. Am mimat rezulate bune la scoala, mimez in fiecare zi ca lucrez ( ca trebuie sa iau un banut). Si nu obtin rezultate satisfcatoare decat pentru altii. Inca nu ma invat minte.

  7. Imi place foarte mult, Pera! E foarte clar, pentru a incepe sa sti trebuje sa recunosti mai intai ca nu sti, iar acest lucru este foarte dureros. Iti multumesc foarte mult! 🙂

    1. Te iubesc de la o zi la alta mai mult, pentru că tu nu ne spui povești din carti ci chiar viața ta!!! Noi trebui doar să urmăm exemplul tău dacă vrem să reușim și sigur să luptam, cu noi și pentru noi!!!!!Mulțumesc

  8. E interesant modul de abordare al problemelor, insa o atitudine curajoasa si dorinta enorma nu-s suficiente, atunci cand esti constrans de alti factori si nu exista niciun sprijin…Vorbesti despre foame ca fiind o conditie de viata, ca poti supravietui o perioada si asa, dar atunci cand te roade stomacul si intervine frustrarea, nu te mai poti concentra asupra obiectivelor tale, pentru ca apare instinctul de supravietuire si te gandesti cum sa-ti satisfaci aceasta nevoie cat mai repede, corpul este slabit si mintea nu mai da randament. Nu te poti hrani doar cu hrana spirituala. Daca n-ai un plan bine pus la punct, niste rezerve care sa-ti asigure traiul sau strictul necesar pentru o perioada inainte de a face o schimbare majora in viata ta, inainte de a renunta la ceva care poate nu te motiveaza, dar te mentine in zona de confort si-n viata, te poti trezi pe strada, ratacit si disperat, dar consolandu-te:”Mi-am urmat instinctul”. Poate ca multi oameni isi doresc o schimbare in bine, sa-si traiasca vocatia, dar sunt conditionati de factori ce le asigura supravietuirea si diverse necesitati: hrana, utilitati, rate etc. Poate ca ei nu-si permit sa-si puna niciun ban de-o parte, nu reusesc sa economiseasca nimic pentru “o noua viata”. Insa apare ILUMINAREA, fiind constiinta ce experimenteaza aceasta viata trupeasca efemera, fiind constienta de existenta sa, asadar exista nemanifestul care se manifesta in aceste lucruri…Stiu, se va spune, nu-si doresc suficient de mult “renasterea”…

  9. This design is wicked! You most certainly know how to keep a reader amused. Between your wit and your videos, I was almost moved to start my own blog (well, almost…HaHa!) Great job. I really enjoyed what you had to say, and more than that, how you presented it. Too cool!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Fii la curent cu noutățile direct pe Facebook:





Termeni și condiții