3 schimbări radicale în paşi uşori şi simpli pe care nu îi simţi

 

Primul articol din această serie îl poți vedea aici.

"Este o ruşine pentru orice om să îmbătrânească fără să vadă puterea şi frumusețea de care corpul său este capabil" – Socrate

Sănătatea se poate păstra şi multe boli se pot preveni însă omul nu este construit de aşa natură încât să se preocupe prea mult de prevenire.

Omul este un animal reactiv, nu proactiv.

Omul caută să aibă un stil de viaţă sănătos de obicei motivat de o suferinţă uriaşă din viaţa lui. Fie că e obezitatea, infarctul, lipsa de împlinire în viaţa amoroasă sau multe alte cauze, de obicei omul se ocupă de ce mănâncă, sportul pe care îl face şi felul în care se odihneşte atunci când viaţa îi da una peste bot.

Felicitări celor care procedează invers.

Şi eu am făcut parte din prima categorie până la vârsta de 30 de ani. Am fost părăsit, eram la limita dintre supraponderal şi obez, nu mai repet acum povestea pentru că o ai scrisă în amănunt aici.

Ideea este că azi vreau să vorbim despre mentalitatea ta legată de corpul tău fizic.

În acest moment, probabil crezi că eşti bine. Şi eu credeam aşa când aveam 25 de kilograme în plus.

Homeostazia este proprietatea unui organism sau sistem de a-şi păstra starea constantă. Aşa că indiferent în ce stare fizică eşti acum, tu te simţi "normal".

Ei bine, singurul lucru care te va ajuta să îţi dai seama că nu eşti normal este să faci o schimbare radicală în viaţa ta.

Când spun însă schimbare radicală, e important să înţelegi că rezultatul final va fi radical, dar procesul va fi făcut cu paşi mici pe care nu îi vei simţi neparat ca o schimbare majoră, tocmai pentru a nu deranja homeostazia care ar reacţiona foarte urât.

Înainte de la a trece la cele 3 domenii extrem de importante pentru sănătatea ta, în care te voi învăţa cum să faci schimbări vreau să îţi spun care este rezultatul radical pe care îl vreau de la tine.

Vreau ca măcar pentru o clipă în viaţa ta, să îţi aduci corpul în cea mai bună formă posibilă.

Pentru asta, s-ar putea să fie nevoie de o muncă constantă de minim 12 săptămâni şi maxim câţiva ani, depinde de caracterul şi personalitatea ta şi de cât de bine te ţii de treabă.

Scopul schimbării tale radicale este următorul:

http://calorii.slabute.ro/calculator-grasime-corporala.html

Te duci aici şi îţi calculezi procentul de grăsime din corp.

Ceea ce vrem noi, este să ajungi la un procent de grăsime din corp pe care îl are un sportiv.

Asta înseamnă 14-20% la femei şi 6-13 % la bărbaţi.

După ce vei atinge acest rezultat şi vezi cum te simţi, vei decide în cunoştinţă de cauză cum vrei să fii în continuare şi dacă crezi că nu ai nevoie de un astfel de corp, atunci poţi să revii fără probleme la orice stil de viaţă doreşti tu.

Acum, vom vorbi despre paşii mici pe care nu îi vei simţi și pe care trebuie să îi faci pentru a ajunge la această schimbare uriaşă în viaţa ta.

La ce folosește această schimbare?

Atragerea unui partener de calitate. Corpul reprezintă reflecţia interiorului. Dacă nu suntem ipocriţi, oricare dintre noi vrea un partaner cu un corp cât mai frumos şi evident, cu un suflet bun în el. Dar nu am auzit pe nimeni care să spună că visul lui este să aibă un partener gras.

Evident, dacă te alegi cu un partener gras şi are un suflet bun, e mai bine decât nimic, dar nu uita că grăsimea din corp spune ceva despre interiorul tău. Spune că nu te poţi stăpâni de la mâncare, eşti o persoană indiciplinată şi te îngraşi. Dacă eşti o persoană indisciplinată, asta te afectează la bani, emoţii şi calitatea vieţii, lucruri care se răsfrâng și asupra partenerului în mod direct. Probabil ai toane emoţionale, emoţii negative şi o căruţă de alte trăsături care fac viaţa un iad celor de lângă tine. Şi toate astea se văd în procentul de grăsime din corp. Evident, am generalizat un pic însă ai prins ideea.

Energie fizică crescută, cel puţin triplă faţă de cât ai acum. Când corpul tău primeşte alimentaţie corectă, odihnă şi îşi creşte capacitatea de efort, energia ta fizică va ieşi prin tavan. Nu vei mai avea nevoie de energizante, cafele şi alte porcării pentru a-ţi creşte artifical energia doar ca să cazi lat şi stors total de energie perioade lungi după. O cantitate de energie crescută înseamnă rezultate mai multe într-un timp mai scurt, în orice domeniu.

Stările emoţionale. Curăţând corpul de toxine şi hrănindu-l cu nutrienţi, stările tale emoţionale vor fi foarte diferite. Sportul declanşează endorfinele, hormoniii fericirii şi astfel vei spune adio depresiei. Şi când te gândeşti că oamenii iau pastile antidepresive în loc să facă sport. Parcă foarte mulţi se plâng de lipsa de motivaţie. Păi dacă corpul tău e o povară ce o târăşti după tine, e normal că nu mai poţi să faci altceva, pentru că obosești târându-te pe tine zilnic şi nu mai ai motivaţie pentru altceva.

Sănătate şi sistem imunitar mai puternic, plus poftă de viaţă şi entuziasm. Ai să vezi cum vei avea o stare permanentă de bună dispoziţie când faci aceste schimbări, cum îţi creşte încrederea în sine automat fără să citeşti cărţi şi cum începi să atragi oameni de o calitate superioară în viaţa ta.

Acestea sunt doar câteva din beneficiile pe care le vei avea.

Însă această schimbare radicală se va petrece în timp făcând paşi mici în fiecare zi pe care nu îi simţi.

Te avertizez!

Dacă faci aceste schimbări, oamenii din jur vor face ochii mari, te vor întreba dacă te-ai îmbolnăvit, mamele şi bunicile te vor alerga cu farfuria de mâncare însă tu trebuie să rămâi tare pe poziţii.

3 schimbări radicale facute cu pași mici pe care nu îi simți

Alimentația:

În primul rând, e foarte important să te uiţi la acest material. Îţi spune tot ce ai nevoie să ştii despre mâncarea sănătoasă.  Acest clip iti poate schimba viața:

http://www.youtube.com/watch?v=yeHz93kH8j4

Pași pentru alimentație sănătoasă:

Pas 1: goleşte întreaga locuinţă de alimentele nesănătoase ca să nu existe tentaţii

Pas 2: păstrează un jurnal în care notezi zilnic TOT ce mănânci

Pas 3: te cântăreşti zilnic, dimineaţa pe stomacul gol

Pas 4: trebuie să slăbeşti între 0,5 şi 1 kg pe săptămână

Pas 5: Ceea ce vei face nu este dietă. Dietele presupun că mănânci într-un anume fel o perioadă şi apoi revii la obiceiurile tale. De aceea, nicio dietă din lume nu funcţionează. Pentru o schimbare radicală şi de durată, trebuie să schimbi ceea ce mănânci şi apoi să fie stil de viaţă.

Pas 6: În fiecare săptămână, elimini un aliment nesănătos despre care vei afla în clipul de mai sus şi îl vei înlocui cu alimente sănătoase.

Pas 7: Ceea ce vrei să conţină alimentaţia ta:

Proteine

Legume

Fructe (atenţie, au mult zahăr şi trebuie folosite în prima parte a zilei doar, niciodată după masă sau seara dacă vrei rezultate)

Pas 8: Ceea ce vrei să conţină cât mai puţin alimentaţia ta:

Zahăr

Carbohidrați

Grăsime

Pas: 9: După ce vei atinge rezultatele dorite mai poţi face și compromisuri.

Pas 10: În fiecare săptămână, vei mânca de minim 5 ori pe zi. Evită mesele rare şi mari. Cea mai importantă lecţie de la Sorin, antrenorul meu cu care am conceput programul pentru un nou stil de viață Fitransformer, a fost să mănânc dulcele dimineaţa, dacă mi-e poftă. Caloriile din acel dulce se vor arde pe parcursul zilei şi nu se depune nimic.

Pas 11: Evită mâncarea în oraş pe cât posibil.

Pas 12: Pe măsură ce vine seara, ai voie doar proteine şi legume. Salate, piept de pui, legume crude, fresh doar din legume.

Pas 13: Odată pe săptămână mergi în oraş şi mănâncă orice ţi-e ţie poftă, ca un fel de premiere pentru comportamentul tău bun de până atunci.

Pas 14: Nu pune presiune psihică pe tine. Înlocuieşte mâncarea proastă cu cea bună treptat, nu toată odată.

Sportul

Pas 1: Pe măsură ce se duce grăsimea, începi să fii din ce în ce mai subţire. Asta nu înseamnă neapărat că vei arăta minunat. Pentru a arăta foarte bine, e nevoie de sport. Iar sportul pe care îl faci trebuie să îţi stimuleze musculatura şi să o definească. Depinde de tine dacă vrei să ai muşchi mai mari sau mai mici, însă muşchii trebuie să se vadă. Fă-ţi abonament la o sală.

Pas 2: Caută un antrenor care să te poată ajuta pentru a nu face prostii. La alimentaţie nu prea te poate ajuta nimeni pentru că nu poţi să fii sub supraveghere tot timpul, dar la sport poţi să fii ajutat mult mai uşor.

Pas 3: Fă acasă ce poţi face, suplimentar. Serii de flotări, genoflexiuni şi abdomene sunt foarte comod de făcut acasă şi vin să completeze ceea ce faci la sală.

Pas 4: Cardio (orice îţi face inima să bată mai repede) ajută la arderea mai rapidă a grăsimilor iar forţa îţi creşte forţă musculară. E bine să îmbini ambele şi să faci asta de 3 ori pe săptămână. Nu e nevoie de mai mult

Pas 5 : Găseşte o modalitate de a face cardio şi forţă care să îţi placă. Sportul trebuie să fie o oază de relaxare şi placerem nu o corvoadă.

Pas 6: Chiar dacă la început e greu, ţine-te de sport şi alimentaţie până când ele se dezvoltă într-un obicei. Vei simţi că e un chin între 30-60 de zile şi apoi va deveni o plăcere.

Odihna

Pas 1: Culcă-te înainte de 12 noaptea.

Pas 2: Nu sări de la calculator direct la somn. Pune-te la 11,45 cel mai târziu în pat şi citeşte dintr-o carte.

Pas 3: Poartă acoperitoare pentru ochi şi dopuri în urechi dacă nu este întuneric perfect şi linişte desăvârșită.

Pas 4: Dacă poţi, dormi după amiaza 1-2 ore.

Pas 5: Nu consuma alimente sau băuturi energizante după ora 17.

Nu uita să păstrezi un jurnal ZILNIC, cu aceste schimbări în stilul tău de viaţă.

Fă o schimbare radicală în viaţa ta cu paşi mici pe care nu îi vei simţi ca pe o corvoadă şi îţi garantez nu doar sănătate ci o întreagă viaţă diferită cu rezultate pe toate planurile.

Aştept întrebări şi păreri mai jos.

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

Distribuie daca ti-a placut:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on email
Email
Share on whatsapp
WhatsApp

Profită de resursele de dezvoltare personală pe care le-am pregătit timp de 10 ani!

ARTICOLE SIMILARE

54 Responses

  1. Ma bucur ca ai scris un articol despre importanta aspectului fizic si despre sanatate. Cred ca e singurul capitol la care stau bine. Intr-adevar iti aduce multe beneficii si iti imbogateste calitatea vietii. Tin minte ca inainte sa ma apuc de sport (de fitness) increderea mea in mine era 0, mergeam tot timpul cocosat si nu aveam chef de viata, acum, insa ma simt foarte bine, si pot spune ca am un respect de sine si o incredere mai mare in mine.

  2. Buna Pera, am o intrebare care nu are nici o tangenta cu subiectul de azi, dar sunt curios daca ai putea, ce sfaturi ti-ai da cand erai la varsta de 16 ani? Bogdan

  3. Am o intrebare in legatura cu  „Odihna” De ce este bine sa citesti ceva inainte de culcare? Detaliaza putin ca sa inteleg si eu beneficiile..(Eu de obicei st obosit si nu ma pot concentra la lectura..)

    1. @Sarbu Ideea e sa faci ceva care sa te relaxeze inainte ca sa dormi, pentru a putea adormi mai repede si pentru a dormi mai bine.

  4. Servus Pera esti extraordinar prin modelul personal pe care il oferi. Iti multumesc ca exista personalitatealfa.

  5. Intr-adevar. Nu poti slabi doar cu abdomene. Cu 30 de minute de alergare pe zi, vei fi super in forma in cateva luni. Calculator respectiv mi-a indicat 6,7 grasime corporala, iar eu fac sport cam de 9 luni. Nu eram gras insa am vrut sa fiu mai in forma si va spun ca merita din plin !!! Astept urmatorul articol din serie.

  6. heheheheee…mare dreptate ai!
    Nimeni nu si-ar dorii/doreste un partener/a gras sau, ma rog….pe-aproape!
    Cand m-am lasat de fumat acum 3-4 ani, am mancat hulpav, ca un animal; dupa….am suferit tulburari hormonale care aveau la ‘baza’ un polip de toata frumusetea si de care am scapat abia dupa hemoragii repetate din care – ultima oara – nu ma mai opream!; am stat 3 ani asa, fara sa-m dau bag de seama care ar fi cauza reala a ingrasarii excesive….m-am operat pe 11 martie, burta mi-a disparut si incep (simte organismul) ca ma pot apuca de TAEBO in forta! (cum faceam odinioara) plus un regim bazat pe salate, fructe…se vede DEJA cu ochiul liber cum incepe sa-si faca efectul! De Pasti, mi-am propus sa intru in hainele de odinioara 🙂

  7. Este reala incurajarea care-ti vine din etalarea unui corp slab (nu slabit), armonios construit, cu ceva carnita intarita pe el, sub forma de muschi file : ) (nu uscativ, ca o afumatura de os…); dupa…cu incredere in sine sporita si degajand multumire de sine, poti trece la ATAC pentru trepte superioare!

  8. Mi-am calculat procentul de grasime din corp si mi-a iesit 3,7 avand in vedere ca sunt slab. Poate e o intrebare prosteasca, insa e de bine ? 😕

  9. Adevar graiesti! Insa in legatura cu alimentatia .. daca am mancat deja destul de mult pana la ora 14.00, restul zilei cum ar trebui procedat?

  10. Sportul si alimentatia sanatoasa nu rezolva decat unele probleme de sanatate si imbunatateste sigur starea generala doar daca esti de la inceput fara afectiuni serioase…
    Pentru cei din ultima categorie este nevoie de mult mai multa grija deoarece anumite exercitii fizice si planuri alimentare le pot chiar agrava starea. Nu va bazati excesiv pe antrenori si  medicii pentru ca nu prea se pricep in acesta directie…
    Pentru a reusii e nevoie de efort de informare si experimentare pe cont propriu iar sfaturile de la ceilati nu trebuie luate ca lege, in final doar corpul nostru ne spune daca alegerea ce am facut-o este cea corecta.

    1. Ai perfecta dreptate. Experimentarea pe cont propriu ce cea mai buna, dar nu trebuie facuta haotic. Trebuie si informare.

  11. Interesant articolul Pera,din tot ce ai mentionat pot sa spun ca 60%-70% le/am indeplinit deja , dar totusi ca un mic sfat, daca ai multa grasime in corp intii trebuie sa scapi de grasimea extra abia apoi sa te apuci sa faci abdominale deoarace pentru a obtine un sixpack intii ai nevoie sa scapi de toata grasimea extra din jurul burti cu ajutorul la jogging si exercitii fizice.
    Succes ^^

    1. @AdryEscobar PAi si cum crezi ca scapi de grasime? Nu cumva consumind-o prin miscare? Prin efort fizic suplimentar? Si ca sa nu o pui la loc, sa vezi exact ce trebuie sa consumi, lasind retetele magice ultramediatizate. Facind foame conumind doar fleacuri fara calorii nu te va ajuta la nimic.

  12. Pera, indicicele meu de grasime este 16,1%. Chiarv ca ne-ar prinde foarte bine niste sfaturi pt cei slabuti care vor sa se ingrase!

  13. Eu am avut si 65kg , si 70 de kg ,si 80 kg cu antrenamente musculare , si 90 kg cu grasime. Sincer, cel mai bine ma simt acum la 90 kg si am 1,71m.  Am observat ca imi pot controla greutatea destul de usor in functie de alimentatie si stres-relaxare.

  14. e prima oara cand scriu un coment pe site tau, deci il urmaresc de 3 ani.cunoasterea,esperienta si inteligenta ta este ca o raza de soare ce patrunde intr-un abis obscur…pacat ca sunt prea idiot sa trag foloasele…

  15. Mi-am facut si eu testul. Mi-a iesit 13,7% grasime. O fi mult sau putin la 49 de ani habar n-am. LA capitolul alimentatie iti propun urmatorul lucru: Sa ne intilnim, ma privesti trage concluzia si daca va fi una pozitiva legata de alimentatie, dupa ce iti voi prezenta si analizele la zi, sa o scrii cu graffiti pe un perete sa se vada de la o posta, iar dupa aia iti voi spune cum ma alimentez.La capitolul sport nu am ce obiecta. Pina la urma orice sport poate aduce benificii.LA capitolul odihna e problema. Aici pasii 1 si 4 sint OK. Pasul doi in cazul meu e aiurea. Sa treci la o activitate mai obositoare decit precedenta e aiurea. Nu am sa vin cu detalii pentru ca e mult de scris. In schimb punctul 3 e cea mai mare PORCARIE !!!!!!! In primul rind nu am nici o probelma cu lumina chiar si la lumina unei zile insorite dorm OK. In schim cu sunetul e timpemina cea mai mare. Nu pot dormii in liniste. Daca cumva apare vreo pana de curent si mi se opreste sursa ne sunet, nu foarte intens, ma trezesc aproape instantaneu si nu mai pot adormi decit foarte foarte greu, iar somnul e un calvar.Aici cred ca ar trebuii fiecare sa isi gaseasca solutia optima. E o mare prostie sa generalizezi totul.

  16. salve
    felicitari !
    si uite asa poate se pune lumea cu labele pe sport si o alimentatie sanatoasa !!! in masura posibilitatilor si a unor limite impuse de fiecare !!!!
    spor la treaba !!!

  17. Eu am renuntat la Cola (ca alte bauturi carbogazoase nu consumam oriucum), cu 3 luni in urma si ma simt foarte bine, am slabit aprox 3 kg iar tenul meu arata sanatos. Urmatorul pas e sa renunt la dulciuri. Sport fac oricum, cu alimentatia am stat mai prost..Succes tuturor!

  18. Salut,
     
    Imi plac foarte mult articolele pe care le scrii. M-au ajutat foarte mult !
     
    Daca vreodata ai putea sa abordezi si cum sa te motivezi cand ai probleme mari de sanatate pentru ca sunt momente in care simti ca nu mai poti si ai vrea s-o lasi balta (din cauza durerii ), desi speri ca o sa-ti treaca.

  19. Ceau Pera
    Vroiam sa stiu ce ai in vedere cand zici sa nu mananci mai mult de o data pe saptamana in oras..?
    O masa in oras ar putea inseamna un restaurant sau nu neaparat mancare fast food…
    Tu de fast food vorbesti defapt sau nu?

    1. @DanielMunteanu Neaparat mancarea cea mai proasta dar gustoasa. Daca ai orice fel de pofte, aia sa mananci. 5 amandine, langosi, pizza, mac donalds, ce o fi. Ai voie sa trisezi si ai scapat, organismul nu se dumireste ce i s-a intamplat si trece peste. Si tu nu ai presiune psihica pe tine ca te abtii de la ceva

  20. Pera, sunt curioasa care este parerea ta personala despre Herba Life. Nu, nu sunt agent de-al lor. Sunt doar consumator. Multumesc pentru sfaturi, multe din ele imi sunt deja intrate in reflex.

    1. @george302 Surplusul energetic dat de carbohidrati se transforma in grasime pentru mai tarziu. Si cum oamenii stau toata ziua la calculator, nu au cum sa arda energia asta. Deci cu cat ai o viata mai sedentara, cu atat mai putini carbohidrati.

      1. @Pera Novacovici Chiar intr-o carte recomandata de tine explica poare clar care sunt carhobidrati, cat de necesare sunt proteinele sau nu. Nu imi permit sa iti recomand si alte carti insa as fi vrut sa cred ca esti mult mai bine informat pe aceasta tema. Puntez un singur aspect,Carbohidratii sunt de doua feluri:rafinati si complecsi.Carbohidratii complecsi:amidonurile(painea alba, pastele fainoase) si zaharurile (zaharul alb un exemplu). Hidrocarburi complecsi:fructe, legume proaspete neprelucrate, cerealele integrale, orezul brun. Stii ce procent de carbohidrati  recomanda Organizatia Mondiala a Sanatatii ?
          Sper ca nu am suparat .

        1. @george302 e buna precizarea ta 🙂 eu ma gandeam la paine, cartofi, paste si alti carbohidrati din astia..eu doar pe astia ii numesc carbohidrati din obisnuinta. fructele si legumele nu le numesc carbo si le recomand in dieta. cerealele si orezul brun..depinde de obiectiv..eu am zis slabire

        2. @Pera Novacovici Si inca un aspect, la proteine de origine animala te referi? Eu dintr-un carnivor convins ma indrept spre un vegetarina 100%. in doar 2 luni am descoperit cat de bine ma simt 🙂

  21. Yo trebuie sa pun cateva kg pe mine. Am niste maini ca niste bete de chibrite :)) ..Ai vreun sfat pentru mine PERA. MULTUMESC

  22. Nu sunt de acord cu canaritul zilnic deoarece lipsa rezultatelor rapide poate demotiva foarte rapid si te face sa te lasid e program. Cantarirea saptamanala e o solutie mai buna!

  23. Pera vreau sa ma ajuti pentru ca nu se mai poate la mine si chiar vreau sa fac ceva. Trec prin acea nevroza prin care cred ca ai trecut si tu si mi-ar placea sa ma ajuti…

  24. Foarte bun acest material ,pe moment chiar m-a determinat sa renut la mancarea care-ti face rau(de ex:am aruncat cam vreo 2 kg de coca-cola si am baut aproximativ 4 pahare mari cu apa ) si sper eu ca o sa continui tot asa ,adica alimentatie buna ,sport si odihna.

  25. Cred ca ar fi bine sa te concentrezi mai mult pe sfaturi din psihologie decat pe nutritie. De fapt, doar pe psihologie, te pricepi mult mai bine 🙂

  26. Fantastic beat ! I wish to apprentice whilst you amend your website, how could i subscribe for a weblog web site? The account aided me a appropriate deal. I have been tiny bit acquainted of this your broadcast provided vivid transparent concept

Lasă un răspuns

PERA NOVACOVICI

Sunt psiholog și scriitor, dar expertiza mea cea mai importantă este că am învățat și experimentat tot ce mi s-a părut mai dificil.

Niciun obstacol nu a fost prea mare ca să-l încerc, și nu ar trebui să fie nici pentru tine.

  • Înveți să îți exploatezi calitățile reale, să fii autentic și să faci oamenii să te iubeasca (la nivel personal dar și profesional)
  • Îți voi oferi materiale de dezvoltare personală pe care le-am pregătit timp de 10 ani!
  • Îți îmbunătățești rezultatele legate de bani, sănătate și relații;
  • Descoperi un mod interactiv și distractiv de a-ți crea stilul de viață pe care ți-l dorești;
  • Urmezi pași simpli pentru a-ți crește încrederea în tine;

SUNTEM DUSI PE UN DRUM GRESIT O VIATA INTREAGA

Dezvolta-ti personalitatea pentru a reusi in felul tau.

CATEGORII

Mulțumesc că te-ai abonat!

Verifică inboxul, te așteaptă primele materiale acolo.