Introdu e-mail-ul și te voi învăța, printr-un mini curs de 8 lecții, cum să îți descoperi vocația!
*Prin abonarea la newsletter îți exprimi acordul de a folosi datele tale pentru a putea comunica cu tine și accepți termenii și condițiile noastre. Informațiile tale nu vor fi niciodată distribuite unor terți.
articol
Blestemul (sau binecuvântarea) începutului de la zero

Continuăm lecţiile despre bani şi azi vom privi într-un loc în care foarte puţină lume priveşte însă la sfârşit sper să ai o revelaţie aşa cum am avut şi eu.

Vreau să scriu despre una dintre cele mai mari şi revelatoare descoperiri pe care le-am avut în privinţa evoluţiei personale fie că e vorba de bani, iubire sau sănătate şi orice alt domeniu.

În orice punct al vieţii tale te găseşti, când vei evolua la următorul nivel, vei începe de la zero.

Eşecul te va însoţi şi va fi camaradul tău veşnic de drum şi nu de eşec trebuie să ne fie frică ci de lipsa curajului de a continua să ne ridicăm de fiecare dată după ce am căzut.

Mitul lui Sisif

În mitologie, Sisif leagă moartea în lanţuri pentru ca niciun om să nu mai moară vreodată. Este descoperit şi când vine vremea să moară, Sisif reuşeşte să scape din lumea morţilor însă din nou este descoperit de zei şi este pedepsit să urce un bolovan până în vârful unui munte de unde bolovanul se rostogoleşte la vale şi apoi munca este reluată de la capăt, la infinit.

Sisif este văzut ca un erou care trăieşte viaţa la maxim, urăşte moartea şi este condamnat la o muncă eternă lipsită de sens.

Pe vremea când eram încă un copil, mă gândeam cum va fi viaţa mea când voi avea bani.

Îmi doream lucruri care pentru mine păreau imposibile în situaţia mea. Rămas doar cu mama acasă şi cu salariul ei de învăţătoare, trebuia să fiu recunoscător când am ce să mănânc şi evident că pe atunci nu eram.

Îmi doream mai mult şi îmi doream de la ea.

Mama să câştige bani şi mama să îmi cumpere. La fel ca orice copil probabil.

Apoi, când am ajuns adolescent şi chiar student, mi-am dat seama că se îngroaşă glumă.

Mama nu avea de gând să câştige mai mulţi bani.

Aşa că tristeţea mea s-a transformat în furie.

Am încercat să fac bani în multe feluri, printre care să sun la concursuri de la TV unde erau premii în bani sau să merg la bătrâni să cumpăr mobilă veche pe care să o vând.

Atât m-a dus mintea dar cu atât mai mult, lecţiile care au urmat pentru mine sunt absolut convins că îţi vor fi şi ţie foarte folositoare.

Îţi spuneam în emailul trecut cum la 22 de ani, am capitulat.

M-am resemnat.

Ştiam că voi face bani din psihologie însă în acelaşi timp ştiam că va dura 5 ani, 10 ani, 20 de ani în care pur şi simplu va trebui să mă bucur de viaţă aşa cum îmi este ea dată, să mă bucur de drum şi să caut bucuria şi fericirea în alte locuri decât lucrurile materiale.

Şi am avut dreptate.

După 2 ani în care am făcut foamea în cel mai pur sens, deschizând un frigider gol care era scos din priză să nu consume curent şi care avea un miros groaznic ( care nici azi nu ştiu de unde venea), îmi scoteam prima carte şi după 3 ani, a două carte.

Am ales să trăiesc după valorile mele cele mai înalte, libertatea şi vocaţia şi mi-am asumat consecinţele.

Pentru mine foamea nu era problema. Găseşti de mâncare uşor în zilele noastre pentru că se risipeşte enorm de multă.

Problema mea era stresul.

Am ales să scap de stres şi să fiu liber.

Asta însă nu înseamnă că am renunţat vreo clipă la visurile mele.

În mine era un alt fel de ”foame”, dincolo de cea din stomac care era uşor de gestionat.

Era foamea, ambiţia de a avea rezultate. Îmi doream să schimb lumea, să am impact şi să inspir şi încurajez alţi oameni însă eu eram departe de a fi atunci un exemplu.

Din afară vedeai un Pera care nu are nimic. Nu are job, nu are bani, nu are viaţă socială, nu are haine, maşină sau casa lui.

Însă dincolo de o privire superficială, Pera avea toată ziua doar pentru el, nu mai era stresat, avea cărţi minunate, un vis şi zilnic construia fundaţia pentru ceea ce avea să urmeze.

Şi doar azi îmi dau seama că în mod intuitiv făceam ceva ce azi găsesc foarte bine documentat şi este considerat ingredientul numărul 1 pentru succes. Mai dă-mi te rog o clipă ca să îţi zugrăvesc tabloul complet şi apoi îţi voi da cu lux de amănunte ”secretul” despre care mi-am dorit să îţi vorbesc azi.

Drumul de la zero

Ca să pot să trăiesc din meseria mea nouă, psihologia, pentru care aveam talent însă în care nu aveam încă abilităţi, a trebuit să îmi dezvolt câteva abilităţi:

  1. Abilităţile meseriei mele de psiholog şi scriitor
  2. Abilităţi tehnice pentru a funcţiona pe internet
  3. Abilităţi de marketing şi vânzări

Acestea 3 erau extrem de importante pentru mine ca să pot oferi ceva valoros oamenilor prin meseria mea, să ajung la publicul meu şi să fiu plătit pentru ceea ce fac.

Să îţi dezvolţi aceste abilităţi durează şi de aceea a durat 2 ani de zile până când am câştigat bani pentru prima oară vânzând 14 bucăţi din cartea mea.

Azi, lucrurile sunt mult mai simple pentu că abilităţi tehnice avem aproape toţi sau le putem învăţa în 3 zile ( cum să îţi faci blog, cum să faci o postare, cum să faci un video). Şi mama mea ştie să folosească facebook-ul sau să îşi caute informaţii de interes pe google.

Apoi, din cauza facebook-ului, orice român poate să ajungă cu mesajul lui extrem de rapid la un public interesat de acel mesaj.

Când am început eu nu era facebook, era HI5. Nu erau bloguri, era mIRC  şi yahoo messenger. Nu aveam surse de trafic uşor de accesat şi nici nu erau încă foarte mulţi oameni interesaţi de dezvoltare personală.

După 3 ani, mi-am dat seama că sunt un fel de ”om bun la toate”. Pe lângă abilităţile de mai sus, eram şi departamentul de distribuţie. Îmi împachetam cărţile, completam formulare, mergeam cu ele la poştă, mai duceam o ciocolată la fetele de acolo ca să mă servească mai uşor, apoi veneam acasă să mai citesc şi să mai scriu un articol.

După 4 ani, am avut o lansare de carte şi primul meu succes. Am vândut 1000 de cărţi Personalitate alfa şi am stat o săptămână cu iubita mea şi cu prietenul meu Sârbu să împachetăm şi să completăm formulare.

După momentul acesta, Sârbu a rămas să mă ajute cu partea de distribuţie pentru că era deja o muncă ce necesita timp şi efort constant iar eu aveam nevoie să îmi recuperez acest timp pentru a continua să îmi dezvolt într-un ritm cât mai alert abilităţile în domeniul în care nu puteam fi înlocuit: psihologia.

Şi astfel, la 29 de ani, după ce am fost şomer, apoi angajat, apoi şomer din nou, apoi un liber profesionist, am făcut primul meu pas spre antreprenoriat.

Aveam un departament nou, distribuţia, şi un om nou în echipă,  lângă mine.

O zi de revelaţie: procesul nu se încheie niciodată

Cu toate că Sârbu era extrem de implicat  şi harnic, într-o zi în care aveam lansarea unei noi cărţi care se anunţă un succes, Arta seducţiei 2, după întârzieri la tipografie şi cu multe comenzi neonorate din lipsa cărților, în ziua când în sfârşit eram pregătiţi să expediem cărţile, în jurul orei 14, am fost sunat de Sârbu care mi-a zis: ”Nu cred că putem să trimitem nici azi cărţi”.

”Cum adică nu putem să trimitem? Ce s-a întâmplat?”, am răspuns eu panicat.

”A rămas imprimanta fără tuş şi nu pot scoate formularele de expediţie pentru poştă”, a zis el.

Asta a fost una din foarte puţinele zile din viaţa mea când am fost extrem de furios pe Sârbu.

După ce am fost dezamăgit de toată lumea care a întârziat, Sârbu era stâlpul meu de bază, omul de încredere pe care ştiam că mă pot baza.

Şi în această zi atât de importantă, se întâmplă o greşeală atât de puerilă.

”Păi nu ai putut să faci un test să vezi cum stai cu tuşul? Fix azi la ora 14 ţi-ai dat seama că nu mai ai destul tuş? Ştiai că avem lansare de săptămâni întregi”, am izbucnit eu.

Eram foarte supărat.

Cum voi putea să evoluez când fiecare om nou care va veni alături de mine va trebui să facă toate greşelile de la zero sau altele noi.

Îmi doream evoluţie, nu involuţie. Îmi doream să cresc din punctul în care sunt acum, nu să fac paşi înapoi şi să pierd timp.

În acelaşi timp, ştiam că nu mai am cum să mă întorc şi să fac eu singur tot. Pe lângă asta, Sârbu era mult mai potrivit decât mine la tot ce înseamnă distribuţie şi relaţie cu clienţi.

Am nevoie de el, dar am nevoie de el super competent şi e clar că va dura o vreme până când şi el la rândul lui, prin încercare/eroare va dobândi experienţă.

Aşa că dacă vreau să cresc acest vis şi viziunea pe care o am pentru lume, personalitate alfa, sunt obligat să mă împac cu ideea că orice om nou va veni, va greşi.

Şi va greşi încât mă va afecta pe mine, imaginea mea în faţa clienţilor, reputaţia mea, apoi banii pe care îi încasează întreaga afacere şi eu însumi, banii întregii echipe şi de abia apoi vom putea să culegem roadele unei echipe mai solide şi profesioniste, ale unui business care poate fi mai eficient.

Au trecut 6 ani de la întâmplarea asta.

Azi, echipele implicate în Personalitate alfa numără peste 20 de oameni care contribuie direct sau indirect la dezvoltare şi cu fiecare departament nou apărut, cu fiecare om nou, s-a întâmplat acelaşi lucru.

Au fost greşeli. Unele mari. Însă le-am acceptat pe toate senin, ştiind că totul este un PROCES de învăţare şi evoluţie, şi este firesc în proces să existe greşeli pentru ca omul să poată învăţa din ele.

Tu, cel care citeşti, ai simţit cu siguranţă de-a lungul timpului, mai ales dacă mă citeşti, două lucruri.

Ai văzut şi greşelile însă ai văzut şi creşterea.

Cele două merg mână în mână şi sunt nedespărţite.

Şi astfel, ajungem la „cel mai mare secret”.

Proces, nu produs

Avem visuri şi obiective.

Vrem să avem un corp de invidiat, să avem mai mulţi bani, să avem relaţii de calitate, sănătate şi multe, multe alte lucruri care ştim că ne vor aduce satisfacţie şi ne vor face fericiţi.

Şi aici e cea mai mare problemă dar şi cel mai mare ”secret”.

Dacă am un vis sau un obiectiv şi ştiu că mă va face fericit, tot ceea ce trebuie să fac până la vis sau la obiectiv, poate fi privit ca o amânare a plăcerii finale.

Oamenii privesc ”procesul” de a ajunge la vis sau obiectiv ca pe o corvoadă.

Atât de greu şi neplăcut este procesul pentru mulţi oameni încât majoritatea renunţă foarte repede, şi nu doar că au gustul amar al renunțării la un vis sau obiectiv dar îşi ştirbesc încrederea în forţele lor.

”Nu sunt în stare”, „eu nu pot, ” mi-e atât de greu”, ”ce o fi în neregulă cu mine?”

Şi astfel, avem o o dublă nefericire.

Nefericirea de a nu-mi atinge visurile şi nefericirea că nu sunt ”destul de bun” care devine o povară din ce în ce mai greu de dus și care îmi face mai grele încercările ulterioare.

Şi toate astea se întâmplă dintr-un singur motiv.

Nu iubim procesul, iubim doar visul sau obiectivul.

”Secretul” este să schimbi întregul fel de a gândi şi de a privi procesul ca pe cea mai mare bucurie a vieţii tale şi în acel moment, visul sau obiectivul, dacă ai rămas în proces pentru suficient de mult timp, se va îndeplini de la sine, aproape fără efort.

Să luăm un exemplu.

Dacă vreau să slăbesc 10 kilograme şi să am 6-pack dar urăsc procesul prin care urmează să ajung la obiectiv pentru că nu îmi place sportul şi nici dieta, voi renunţa la scurt timp.

În schimb, dacă îmi aleg cea mai plăcută modalitate pentru mine de a face mişcare şi îmi aleg atent şi felul în care mănânc, astfel încât să îmi placă şi să nu fiu stresat sau presat şi mă concentrez pe procesul şi bucuria de a face sportul preferat, intrând în stare de flux, şi mă bucur de fiecare dată când mănânc mâncarea care încet dar sigur mă fereşte de calorii în plus, voi observa că am acum un stil de viaţă fain care nu mai e efort ci e un obicei la care nu mă mai gândesc pentru ca a devenit automat. Acum e stil de viață.

Şi după o vreme, fie că sunt 3 luni sau 9 luni, voi observa că am slăbit 10 kilograme, sau 8 sau 12, că arăt mult mai bine, dar nu îmi doresc să mă opresc din proces pentru că îmi place foarte mult ce fac.

Rezultatul final, obiectivul, a fost atins fără să mă gândesc decât din când în când la el, dar nu a mai fost un scop final la care trebuie să ajung prin chinuri ce nu pot fi susţinute pe termen lung.

Am învăţat să iubesc procesul, şi nu produsul final.

La fel, dacă vrei să scrii o carte.

În cazul meu, îmi era foarte greu să scriu o carte pentru că părea greu să scrii ceva super calitativ de 300 de pagini şi nu ştiam cum să  mă apuc de acest proiect uriaş.

Totul s-a schimbat când mi-am dat seama că pot să scriu 2000 de cuvinte pe zi cu mare plăcere şi sunt zilnic inspirat nemafiind presiunea şi stresul.

În 50 de zile, pot avea 100 de mii de cuvinte scrise foarte bine, iubind procesul. Şi astfel, am o carte.

Eu personal am început să aplic acest ”secret” în absolut tot ce fac în viaţa mea şi mi-am dat seama că deşi e foarte uşor să faci lucruri mici, dacă le faci pentru foarte mult timp, ele adunate duc la rezultate foarte mari.

Acum ştiu că diferenţa dintre cei care reuşesc în viaţă să facă lucruri mari şi cei care nu, este dragostea pentru proces.

Am început să văd proces în crearea sănătăţii pe care mi-o doresc, în crearea unei afaceri, în scrierea unei cărţi şi în creşterea calităţii căsniciei.

E uşor să fac câte puţin zilnic şi cu plăcere pentru visurile şi obiectivele mari dar e greu să mă trezesc brusc că am un mare vis, dorinţă sau obiectiv şi să vreau să îl realizez ieri dacă se poate.

Şi astfel, înţelegând că totul în viaţă este un proces, m-am liniştit, am învăţat să îmi dezvolt răbdarea şi disciplina şi să îmi fac datoria zilnică cu plăcere.

Revenind la bani - blestemul ( sau binecuvântarea)  începutului de la zero

În orice punct al vieţii tale eşti, atunci când ai un nou vis sau obiectiv, tot timpul începi de la zero şi aparent este ca un blestem însă de fapt este o binecuvântare.

Pentru că acest proces te va face fericit permanent pentru că tu îți atingi obiectivul sau visul zilnic când ești in proces și nu mai trebuie să aștepți îndeplinirea unui vis ca să te bucuri în sfârșit de el.

Dacă eşti şomer şi vrei o sursă de venit, probabil cel mai accesibil ar fi un job.

Pentru asta trebuie să te prezinţi la interviu, să ai o perioadă de probă, să ai abilităţi în meseria ta de care angajatorul tău are nevoie.

Toate astea necesită un proces de învăţare şi odată ce ai jobul, începi noi procese. Procesul de integrare în echipă cu colegii, procesul de a-ţi face treaba şi de a te dezvolta personal şi profesional.

Dacă eşti un antreprenor cu o afacere de 200 de mii de euro pe an, ai nevoie de alte procese.

Proces de recrutare a oamenilor competenţi pentru echipa ta. Proces de proceduri prin care oamenii ştiu ce să facă fără să li se spună tot timpul de către un ”şef”.

Proces de management al oamenilor şi al echipelor. Proces de educaţie fiscală pentru a putea să creşti ca şi entitate juridică. Procesul de contabilitate.

Dacă ai strâns deja bani şi vrei să pui banii să lucreze pentru tine, devii investitor. Iar aici ai nevoie de alte procese. Să poţi indentifica oportunităţile corecte, să ştii când şi cum să investeşti, să poţi gestiona conflictele, să ştii să citeşti oamenii implicaţi într-o afacere şi în care vrei să investeşti şi multe alte abilităţi.

Oricine eşti şi oriunde ai fi în drumul evoluţiei tale, ca să poţi să evoluezi la următorul nivel trebuie să faci două lucruri:

  • să porneşti curat la drum cu o minte de începător
  • să iubeşti procesul şi să nu te ataşezi tare de produsul final pentru că produsul final este rezultatul procesului făcut cu iubire, răbdare şi profesionalism, zi de zi

Aşadar, vestea bună e că noi toţi avem aceeaşi metodă pentru a evolua, fie că suntem săraci lipiţi sau antreprenori de succes.

Acum, întrebarea e :

Poţi identifica în viaţa ta procesele de care ai nevoie pentru a putea să îţi atingi şi obiectivele finale?

Unde te găseşti în cadranul banilor?

Eşti şomer, angajat, liber profesionist, antreprenor sau investitor?

În punctul în care eşti, ce visuri şi obiective ai, care sunt procesele zilnice pe care ar trebui să le faci ca să treci la următorul nivel de evoluţie în care ai mai mulți bani decât ai azi?

Dacă eşti şomer, care sunt procesele care te vor ajuta să câştigi venituri?

Dacă eşti angajat, care sunt procesele care te vor ajuta să promovezi, să câştigi mai mult, să devii indispensabil şi poate să devii partener sau să începi ceva al tău pe cont propriu?

Dacă eşti liber profesionist, care sunt procesele de care ai nevoie ca să ai mai mulţi clienţi, să ai un preţ corect pentru serviciile şi produsele tale şi cum poţi să începi să ai venituri dacă nu mai lucrezi doar tu cu timpul şi energia ta?

Dacă eşti antreprenor, care sunt procesele de care ai nevoie ca să îţi scalezi afacerea, să creşti echipele, să creşti productivitatea şi calitatea, să creezi proceduri şi sisteme şi să ai o creştere constantă?

Vreau să îmi răspunzi printr-un mesaj la aceste întrebări. În ce cadran şi poziţie te găseşti financiar şi dacă îmi poţi spune măcar 2 procese pe care să le poţi iubi şi pe care făcându-le zilnic, vei ajunge să câştigi mai mulţi bani şi să faci un salt pe o nouă treaptă financiară.

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

 

Distribuie acest articol pe reteaua ta preferata de socializare
COMENTARII
Intră în discuție. Lasă mesajul tău mai rapid cu contul de social media.

Termeni și condiții