Introdu e-mail-ul și te voi învăța, printr-un mini curs de 8 lecții, cum să îți descoperi vocația!
*Prin abonarea la newsletter îți exprimi acordul de a folosi datele tale pentru a putea comunica cu tine și accepți termenii și condițiile noastre. Informațiile tale nu vor fi niciodată distribuite unor terți.
articol
Ce faci când locuiești în casă cu dracul?

Articolul de duminică, având ca subiect relaţia unui fiu cu tatăl lui alcoolic, a avut reacţii mult mai puternice decât m-am aşteptat.

Ce urmează însă în continuare, deşi are ca punct de pornire acest subiect, este o călătorie extraordinară între lumina şi întunericul din noi, între ura şi iubirea pe care o conţinem, între raiul şi iadul nostru interior.

Este o poveste de la slăbiciune la putere.

La 9 ani deja ştiam că iadul este real, prezent şi a venit în viaţa şi sufletul meu ca să rămână şi să mă tortureze pentru întreaga eternitate.

Tata vine beat şi o terorizează pe mama şi pe tine, tu ca şi copil nu primeşti atenţie, afecţiune, iubire din partea părinţilor prea prinşi în dramele lor personale şi relaţionale, începi să vezi cum aproape orice este mai important decât tine, devii gelos pe prietenii de la birt ai tatălui pentru că primesc atenţia lui, banii lui, respectul lui iar tu eşti cantitate neglijabilă în ochii bărbatului care ar trebui să fie un zeu în viaţa ta, un model masculin şi al omului superior, începi să simţi ruşinea socială adânc în cel mai profund loc al fiinţei tale atunci când eşti privit cu milă sau eşti judecat pentru că părinţii sunt divorţaţi, pentru că hainele de pe tine sunt sărăcăcioase sau pentru că azi nu ai pachet cu mâncare la şcoală.

Trăiam iadul iar tata era însuşi diavolul acestui iad.

Avea putere fizică, emoţională şi psihică, însă o putere întunecată, distrugătoare de tot ce e bun, frumos, uman şi spiritual.

Din copilăria mea nu ţin minte soarele deşi sunt sigur că fost pe cer cel puţin 75% din durata unui an.

Ce ţin minte este întunericul şi norii de energie negativă, ura şi violenţa, abuzul fizic, emoţional şi spiritual.

La 14 ani jucam la păcănele, am avut o tentativă de furt din alimentară dar am fost prins şi mi-am luat o bătaie zdravănă plus ameninţarea că va afla toată şcoala, ceea ce a fost destul să mă facă să îmi doresc altă carieră decât cea de hoţ.

Am început să învăţ tot mai prost la şcoală, am picat admiterea la liceul de informatică şi am intrat la cel de construcţii, am ajuns cumva la facultate, eram tot sărac, tot locuind cu mama, nu sărutasem niciodată o fată, aveam un anturaj în care eu eram de departe cel mai cuminte, naiv şi inocent deşi făceam toate prostiile cot la cot cu ”tovarăşii”.

De la 10 la 20 de ani, am trăit iadul sufletesc, zi de zi.

Ştii ce poate face asta sufletului unui om?

Eram un animal sălbatic mult mai mult decât eram un om. Vedeam în fiecare un duşman, un profitor şi cineva care îţi va lua viaţa pentru 10 lei dacă nu ar exista consecinţe. Şi nu exagerez cu nimic. Am asistat la bătăi crunte pentru un cuvânt, să nu vorbesc despre ce se întâmpla când se ajungea la bani.

Asumarea responsabilităţii, gândirea pozitivă, dezvoltarea personală

Cuvinte şi expresii minunate, dar în 1989, când eu aveam 9 ani, nu exista niciuna din ele în România. Nu exista internet în România.

Şi dacă aş fi avut totul la dispoziţie, după ce am trăit iadul acesta, poţi să îi ceri unui copil de 9 ani să îşi asume responsabilitatea, să gândească pozitiv, să fie creativ şi să găsească soluţii la probleme, să ierte, să accepte, să iubească?

Se spune că destinul nostru are 3 componente.

  • geneticul şi moştenirea cu care ne naştem
  • mediul în care ne dezvoltăm
  • educaţia pe care o primim

Educaţia de care aveam eu nevoie nu exista încă, poate că mă născusem cu un spirit plin de iubire, lumină şi potenţial însă ştiu sigur că orice şansă de a porni cu dreptul în viaţă mi-a fost răpită de mediu.

Societatea noastră a fost, este şi va fi bolnavă, până când nu se schimbă lucrurile la rădăcina ei, de către tine, de către mine şi de către toţi cei care înţeleg că trăim într-un cerc vicios ce trebuie întrerupt cu orice preţ.

La 20 de ani, eram turbat de furie, ură şi agresivitate. Nu vedeam încă atunci însă păşeam cu paşi foarte repezi spre a deveni mult mai rău decât fusese vreodată tatăl meu.

Diavolul iadului meu.

În acest punct al vieţii mele, nu putea exista acceptare, iertare, toleranţă, empatie, înţelegere.

Oamenii şi societatea erau vinovaţi.

În articolul precedent am spus că există două aspecte foarte importante în povestea asta.

Primul aspect, este ce faci atunci când trăieşti iadul, cum accepţi, ierţi şi tolerezi iadul şi pe abuzatorii tăi?

Nu îi ierţi şi nu îi accepţi, ci devii mai puternic decât toţi la un loc şi îţi urmezi şi impui propria ta lege. Te lupţi cu ei şi îi învingi sau rezişti suficient de mult până când se autodistrug ei sau capitulează, obosiţi să mai lupte.

Nu am cerut nimănui să ierte, să accepte, să fie iubitor şi spiritual decât DUPĂ ce a devenit o Personalitate alfa.

Societatea noastră azi este în aşa fel construită încât la început, ca să răzbeşti, trebuie să îţi iei puterea înapoi.

Prima oară puterea, şi apoi iubirea. Acesta este ciclul firesc al evoluţiei şi nu poţi sări treptele decât în teorie. În viaţa reală însă….

Pasul 1 - personalitate alfa - renaşterea din cenuşa slăbiciunilor

Nu aveam nimic din ce îmi doream, nu ştiam cum să obţin şi de unde să încep, nu aveam resurse, eram blocat.

Toate plângerile pe care azi le aud la rândul meu din plin de la oamenii care sunt în aceeaşi situaţie în care eram eu. Îi înţeleg, am răbdare şi le spun un singur lucru:

Oamenii ca noi, ăştia care aparent nu avem nimic şi nu ştim cum să ieşim din iad, avem o salvare.

Dacă lumea exterioară ne reneagă, respinge şi împinge pe marginea prăpastiei, putem alege să fim în continuare victime şi în cazul acesta nu va veni nici o salvare sau ajutor, sau putem să începem să săpăm în noi, repede, puternic şi adânc pentru că în noi se află o resursă mai puternică decât soarele. Dacă o descoperim şi o folosim, vom avea o energie care va arde tot răul din jur, va lumina şi va alunga orice umbră sau întuneric.

Şi dacă vrei oglinda pentru a şti cât anume din această resursă şi bogăţie interioară uriaşă ai scos la suprafaţă, aceasta este tot timpul, PERSONALITATEA ta.

În personalitate se va vedea ce talente, abilităţi și cunoştinţe ai scos la suprafaţă.

Şi în personalitatea ta stă salvarea ta pentru că orice îţi doreşti tu să obţii poţi obţine cu abilitatea şi competenţele potrivite.

Este puţin contraintuitiv pentru că omul vrea repede tot. Vrea soluţia acum la greşeli făcute în 10 ani. Eu ştiu că nu există. Şi nici nu îmi consum timp sau energie să lucrez cu oamenii aceştia până când nu vin ei, înfrânţi şi cu credinţa sfărâmată, să implore.

Când omul spune smerit: ”Fac orice, doar să scap din iadul ce îl trăiesc”, atunci e semnul că poate începe să renască şi atunci este pregătit să facă singurul lucru pe care îl ştiu în această lume ce poate ridica omul din iad şi îi dă şansa să trăiască viaţa visurilor sale, să creeze raiul în sufletul lui şi pe acest pământ.

Să îţi dezvolţi personalitatea este singura cale pe care o ştiu pentru omul care nu are nimic altceva decât pe sine.

Dar nu am întâlnit nici o altă resursă mai puternică pentru un om decât sinele, spiritul care aşteaptă răbdător să fie valorificat la adevărata lui putere.

Îmi doream bani, femei şi putere.

Mi-am dezvoltat abilităţile de personalitate ca să le obţin şi am primit şi un bonus: vocaţia.

La început, am simţit că vocaţia mea este să îi învăţ pe toţi ceilalţi că dacă îşi dezvoltă personalitatea pot să aibă bani, femei sau bărbaţi, putere, fericire, toate aceste lucruri importante la un moment dat al vieţii, în special dacă nu le-ai avut niciodată.

Drumul acesta lung de ieşire din iadul meu personal, trăit cu atât de mare intensitate până la 20 de ani înspre raiul meu pe acest pământ nu a început cu iertarea tatălui?

Îl uram şi eram pornit împotriva lui la fel de mult la 30 de ani ca şi la 20.

Diferenţa era că la 30 de ani, după 10 ani de dezvoltare personală, acum eu aveam puterea şi nu el.

Aveam bani, locuiam singur, aveam iubită, o reputaţie ca psiholog ce creştea. Slăbisem, arătam mai tânăr şi aveam mai multă energie. Eram mai arătos.

Aveam pentru prima oară în această lume, PUTERE PERSONALĂ.

Puteam să decid să primesc sau să scot pe cineva din viaţa mea într-o clipă. Puteam să uit de tata sau de mama şi să nu îi mai caut niciodată pentru că nu mi-au dat mai nimic toată viaţa şi acum nu mai aveam nevoie de ei. Puteam să le arăt degetul mijlociu tuturor celor care au râs de mine cu 10 -15 ani în urmă, la şcoală şi în cartier.

Ahh, ce bine se simte să ai putere.

Eşti regele, eşti zeul regatului tău, eşti independent şi nu mai trebuie să dai socoteală nimănui. Poţi să te răzbuni dacă vrei, îi poţi face pe cei care te-au rănit să sufere, făcându-le reproşuri, afişând succesul într-un anume fel, stârnindu-le invidia şi arătându-le ce mici și incompetenţi sunt şi le poţi adânci sentimentul de ruşine şi vinovăţie pe care noi toţi îl avem.

Pentru toţi cei care au întrebat în urma articolului de data trecută: ”Cum ierţi, accepţi, iubeşti răul din viaţa ta, oamenii ce se autodistrug şi distrug? Pe cei care abuzează de tine? Pe cei ce îţi fac viaţa un iad?”

Nu faci nimic din toate astea. Nu ierţi, nu accepţi şi nu iubeşti. Nu ai resurse pentru aşa ceva decât dacă eşti Iisus şi probabil nu eşti.

Eşti un om, cu multe slăbiciuni şi defecte dar cu un spirit ce e promisiunea unei vieţi extraordinare.

Aşa că începi să îţi dezvolţi personalitatea, lucrezi la abilităţile necesare pentru a te elibera.

Locuieşti în casă cu dracul? Te muţi.

Nu ai bani de chirie? Înveţi să îi faci.

Nu te va ajuta nimeni dar nici nu ai nevoie. Ai nevoie să crezi tu în tine, să înţelegi că deja mulţi alţii au reuşit şi că vei reuşi şi tu.

Pune-ţi obiectivul pe perete şi lucrează la el zi de zi, chiar dacă te găseşti în iad. Vei ieşi din iad cu puterea muncii tale.

Devii o personalitate alfa nu luptându-te cu răul din viaţa ta, ci devenind tu foarte puternic, independent, ca să te scoţi din dramele vieţii tale pentru a putea privi lucrurile de la distanţă, ca observator.

Nu există iubire omenească fără a dobândi putere prima oară.

Cei care sunt slabi în interior, goi şi nu au putere personală dar pretind că iubesc, sunt unii dintre cei mai periculoşi oameni pentru că orice îţi oferă, va fi cerut înapoi cu dobândă. Generoşii de ocazie nu sunt decât cămătari, nişte bişniţari la colţ de stradă aşteptând un fraier să le pice în plasă.

Este în natura umană, în instinctul de conservare să vrei să supravieţuieşti tu prima oară iar actele de bunătate şi generozitate făcute cu scopul de a culege beneficii ulterioare, de a face reproșuri pentru că nu au fost apreciate sunt un cal troian de care trebuie să te fereşti cu orice preţ.

Noi nu vrem asta.

Noi ne putem purta singuri de grijă devenind o personalitate alfa.

Acesta este pasul 1.

Pasul 2 - iertarea, iubirea, acceptarea

Nu mi-am iertat părinţii cât timp am locuit în casă cu ei. Nu am putut să fiu blând, tolerant şi generos pentru că nu aveam cu ce şi de unde.

Eram eu sărac material, spiritual, mental.

Citind, dezvoltându-mă, dezvoltându-mi abilităţi care să îmi permită să evoluez şi să depăşesc provocările, problemele şi suferinţele, am început să am pentru mine.

Ceva bani, puţină satisfacţie ca să văd progres, puţină iubire, mai multă stare de bine decât până atunci.

Am început să devin mai prosper şi să simt că încet şi sigur, am şansa mea, progresez permanent chiar dacă nu cu viteza pe care aş fi dorit-o, dar încep să văd lumina de sus. Sunt încă în iad, însă acum am ceva ce credeam că pierdusem.

Speranţa.

Iar speranţa venea din faptul că în cărţile pe care le citeam, găseam soluţii la probleme, inspiraţie şi curaj. Şi cel mai important, puteam să fac multe lucruri singur, prin puterile mele.

Progresând şi evoluând în continuu, am început să descopăr noi dimensiuni ale sufletului meu.

După 10 ani, de la 20 la 30, am ieşit pentru prima oară la suprafaţă, din iad.

Cum e raiul sufletesc?

Nu mai simţi ură ci doar empatie. Te uiţi în jur şi vezi oameni aflaţi pe acelaşi drum pe care şi tu ai fost. Începi să înţelegi cum merge procesul şi nu mai vezi duşmani care vor să te distrugă ci vezi oameni care suferă şi devin violenţi pentru că nu ştiu ce să facă cu suferinţa aceasta uriaşă.

Nu îți mai este frică. Ştii că ai supravieţuit în iad, nu mai ai niciun motiv de frică acum. Ştii că şi dacă te-ai întoarce, ai şti ce ai de făcut.

Începi să te bucuri de prezent şi să vezi bogăţia din jur. Nu mai ai regrete legate de trecut şi nici nu te mai agiţi pentru viitor deşi lucrezi zilnic la el. Simţi recunoştinţă şi apreciere pentru lucruri care au fost tot timpul în viaţa ta dar nu le-ai putut vedea.

Începi să trăieşti o stare de abundenţă interioară care se manifestă şi în lumea materială. Începi să primeşti lucruri doar pentru că meriţi. Primeşti iubire, atenţie şi cuvinte frumoase zilnic.

Şi apoi, fericit şi mult mai liniştit, ai o realizare bruscă care te îngrozeşte şi intrigă în acelaşi timp.

Iadul nu a fost niciodată lumea, sau viaţa, sau întâmplările din ea.

Iadul a fost şi încă este în sufletul tău. La fel şi raiul. Demonii din lumea exterioară, precum tata, duşmanii, răul pe care înainte îl vedeai pretutindeni, nu au fost decât o proiecţie pe perete a lumii tale interioare.

Ai văzut iadul din lume şi oamenii s-au purtat urât cu tine pentru că tu aveai iadul în suflet şi tu aveai o părere proastă despre tine.

Tu te urai pe tine. Tu te-ai simţit blestemat, nefericit, pedepsit, ruşinat, devalorizat. Ai dat naştere unor demoni în inima ta şi ei au prins formă, glas în lumea exterioară.

Lumea şi oamenii au fost întotdeuna la fel. Cu momente bune, cu momente proaste, cu bucurii şi nefericiri, cu sănătate şi boală. Lumea e plină cu de toate dar tu vezi şi simţi în lumea exterioară ceea ce vezi şi simţi în lumea ta interioară.

Când ai o stare proastă în interior şi lumea devine mai rea, mai agresivă, mai egoistă.

Când ai o stare bună în interior, lumea devine mai iubitoare şi mai primitoare, mai plină de compasiune şi înţelegere.

Bătălia mea cea mare, cu diavolul din iadul meu, cu tata, nu a fost niciodată cu tata.

Tata era doar un om foarte suferind, care nu a avut şansa să aibă internet, prieteni şi educaţia pe care eu le-am avut la 20 de ani.

Cum devii mai iubitor, mai tolerant, cum accepţi şi ierţi oamenii distructivi, răi şi terorişti din viaţa ta?

În primul rând, devii mai iubitor, tolerant, mai iertător cu tine.

Te accepţi pe tine.

Înţelegi că eşti destul de bun pentru tine şi că asta este suficient. Îţi dai voie să fii mai blând cu tine fără să îţi pierzi ambiţia sau visurile.

Când m-am iertat pe mine, când m-am acceptat cu defectele şi slăbiciunile mele, doar atunci am putut să îl accept şi iert pe tata. Şi pe toţi ceilalţi.

Nu ei erau problema ci propria mea atitudine faţă de mine însumi.

Eu îmi creasem iadul pentru că nu m-a învăţat nimeni cum să îmi construiesc raiul.

Nu m-a învăţat nimeni despre lumea mea interioară şi că eu pot decide ce vreau să simt, cum vreau să privesc lucrurile și ce decizii iau.

Nimeni nu mi-a spus că puterea e în mine, m-am născut cu ea şi că pot face ce vreau eu. Pot să distrug sau să creez cu o forţă inimaginabilă.

Tata nu a făcut decât să îmi oglindească propriile mele defecte. A fost un profesor bun, cu preţul unei vieţi trăite în viciu, alcool şi autodistrugere.

Uneori simt că parcă şi-a trăit întreaga viaţă doar ca să îmi predea mie lecţia aceasta a iubirii de sine, a spiritualităţii şi a adevărului despre viaţă şi univers.

Ce dovadă mai mare de iubire decât să trăieşti 58 de ani ca un exemplu prost pentru fiul tău ca el să poată învăţa discernământul dintre ce e bun şi ce e rău? Pentru ca fiul tău să poată face alegeri mai bune, să ajungă mai repede la adevărurile universale despre viaţă?

Orice a făcut tatăl meu, a făcut perfect. A renunţat la puterea lui pentru ca eu să mi-o pot descoperi pe a mea. De fapt, a mimat că renunţă la puterea lui pentru că, să înduri 30 de ani de alcoolism e o dovadă de uriaşă putere şi nu de slăbiciune.

Să trăieşti viaţa după regulile tale când toţi te acuză că nu îi serveşti, e o altă dovadă de uriaşă putere.

Să trăieşti prezentul fericit din plin, chiar beat şi sărac, în loc să rămâi nefericit şi stresat permanent pentru un viitor incert, chiar treaz fiind, e o altă dovadă de putere spirituală.

Când m-am iubit şi admirat pe mine, când m-am iertat şi acceptat pe mine, cu toate căcaturile mele, demonii, umbrele precum şi calităţile şi virtuţile, numai şi numai atunci, am putut să arăt iubire, admiraţie, iertare şi acceptare totală pentru cei din jur.

Doar atunci am putut să mă las uimit de frumuseţea fiecărui spirit, începând cu al meu, în plenitudinea lui, cu conţinutul lui de întuneric şi lumină în acelaşi timp.

Doar atunci am putut să înţeleg că nu e nimic de judecat şi totul e de iubit şi că lanţul vicios care a început când aveam 9 ani şi care a adus iadul în viaţa mea, a fost rupt la 30 de ani.

Nu a fost vorba niciodată despre tata, despre mama, despre oamenii din viaţa mea.

A fost vorba despre readucerea aminte a măreţiei mele interioare, despre reconectarea cu spiritul meu şi adevărul meu interior.

Mi-am adus aminte că sunt deja perfect indiferent de stadiul de evoluţie în care sunt aşa cum o floare este perfectă şi când e sămânţă, şi când înfloreşte, şi când devine pământ din nou. M-am iertat pentru că m-am acuzat şi învinovăţit, pentru că m-am mutilat voluntar şi pentru că am pierdut vremea inutil în loc să ofer atâtea cadouri pe care le am de oferit lumii.

Începând de atunci, am putut să accept şi să iert fiecare om care îşi face rău lui sau lumii pentru că am înţeles că e doar o etapă din viaţa lui. Am fost şi eu în papucii acelui om şi ştiu că mai devreme sau mai târziu, va ieşi la lumină.

Am început să am răbdare cu ceilalţi când mi-am acordat mie dreptul de a lua o pauză şi de a merge în ritmul meu. Am început să-i tolerez mai bine pe cei care caută atenţia şi validarea pentru a scăpa de ruşinea de a nu fi suficient de bun când mi-am vindecat propriile răni de respingere. Am început să judec mai puţin alţi oameni când am înţeles că eu sunt demn de mai multă iubire şi mai puţină critică.

Ce este o personalitate alfa?

Un om în căutarea puterii. La început o putere mai mică, una materială, sexuală, fizică. Apoi, o putere din ce în ce mai mare. A minţii, a emoţiilor, a sufletului.

Apoi a iubirii, a spiritului şi a divinităţii.

Unde se opreşte călătoria?

Într-o zi, cu siguranţă, vom afla.

Despre lupta cu demonii interiori și despre cum să fii o personalitate alfa am dezvoltat mai amănunțit în Cartea Alfa - Dezvoltă-ți Personalitatea Pentru A Reuși În Felul Tău.

Până atunci,
Per aspera ad astra
Pera Novacovici

Distribuie acest articol pe reteaua ta preferata de socializare
COMENTARII
Intră în discuție. Lasă mesajul tău mai rapid cu contul de social media.

Termeni și condiții