Cei 6 stâlpi ai eliberării tale financiare – partea 2

Partea 1 a acestui material o găsești aici: Primii 3 stâlpi ai eliberării tale financiare

 

Partea a doua este în continuare.

4. Audiența

Ţi-ai descoperit pasiunea/talentul/vocaţia şi ţi-ai dezvoltat abilităţile. Ai devenit foarte bun în domeniul tău. Poţi ajuta oamenii să îşi rezolve problemele.

Apoi ai avut grijă de partea de marketing ca să te asiguri că vorbeşti aceeaşi limbă cu oamenii cu care vei comunica şi cărora le vei transmite mesajul tău.

Apoi ţi-ai ales platformele pe care vei acţiona şi care te vor ajuta să îţi transmiţi mesajul online.

Acum e timpul să îţi construieşti audienţa. Tribul. Fanii. Viitorii prieteni, colaboratori şi clienţi.

Audiența face diferența între experții săraci de care nu a auzit nimeni și cei bogați și de succes. 

Unii cred că a fii sărac este un lucru nobil şi superior. Eu cred că a fi sărac este o dovadă de incompetenţă. Undeva, una din roţile mecanismului tău e defectă sau poate tot mecanismul e defect.

Şi mie mi-a fost greu să accept că sunt singurul responsabil pentru sărăcia ce mi-a fost companie de viaţă timp de 27 de ani. Abia când am început să mă educ pe plan financiar am înţeles că depinde doar de mine să schimb faptul că nu am bani şi să elimin convingerile negative, scuzele şi motivele care mă opreau să încep să trăiesc şi să prosper urmându-mi pasiunea.

Aşa cum am mai zis, mulţi experţi sunt săraci pentru că sunt aroganţi. Cred că marketing-ul şi vânzările nu sunt activităţi şi domenii demne de statutul lor superior. Şi astfel, oricât de experţi sunt ei, nimeni nu a auzit de ei, nimeni nu le cere sfatul , ajutorul, serviciile sau produsele şi CULMEA! – tocmai aceşti experţi devin foarte frustraţi de situaţia lor. Vei auzi experţi săraci acuzând alţi experţi care fac bani de tot felul de lucruri, găsind scuze pentru propria lipsă de rezultate.

Am auzit experţi spunând că oamenii nu îi apreciază şi chiar că „oamenii sunt proşti”. Îţi poţi imagina lucrul ăsta? Experţi care cred că datorită faptului că sunt experţi lumea le va bate la uşă şi le va da bani.

NICIODATĂ.

Să fii expert este doar un singur pas în șirul de pași necesari pentru a-ți valorifica întregul potențial ca om, ca expert, ca lider alfa.  

Marketing-ul trebuie să devină primul domeniu pe care îl studiezi după domeniul tău principal de expertiză. Să înveți cum funcționează mintea umană, să înveți ce îi face pe oameni să cumpere, cum funcționează emoțiile și cum poți să oferi omului ce are nevoie, nu ce crezi tu că are nevoie. Aceste lucruri sunt esențiale pentru succes.  Și marketing-ul e distractiv. Îți voi dovedi în zilele ce vin.

Acum, stâlpul patru, AUDIENȚA.

Există unelte care te vor ajuta să îți construiești audiența și cea mai importantă unealtă este E-MAIL-UL.

a) Există un domeniu întreg în marketing numit E-MAIL MARKETING. 

 

De ce e-mail?

Foarte simplu. E-mail-ul a fost , este şi va fi încă mult timp de acum încolo cea mai puternică unealtă de marketing.

S-a tot vorbit de moartea e-mail-ului, însă în loc să moară e-mail-ul din cauza prea multor mesaje spam, toate marile firme ce oferă acest serviciu – Google, Yahoo, etc – s-au pus pe treabă şi au început să îmbunătăţească experienţa pe care o avem prin intermediul acestuia. S-a declanşat un război total împotriva spam-ului şi acest război este pe cale de a fi câştigat. Acum de exemplu, este obligatoriu ca şi afacere online, când trimiţi un e-mail către o masă de oameni, să pui la sfârşitul fiecărui mesaj un link prin care orice om ce a primit mesajul tău să poată da un click şi să se dezaboneze, să nu mai primească e-mail-uri de la cine nu mai e interesat.

Ti-am zis că există un serviciu cheie pentru e-mail marketing, Aweber. Cei de la Aweber pun automat în mesajele tuturor celor care trimit e-mail în masă acel link de dezabonare.

Dacă te uiți la fiecare mesaj ce îl primești de la Personalitate alfa prin e-mail, la sfârșit vei vedea acest link prin care te poți dezabona.

Acesta este viitorul. 

E-mail-ul rămâne cel mai important mijloc de comunicare online.

Am să îţi spun şi de ce e-mail-ul este unicul mijloc de comunicare extrem de important pe care trebuie să îţi concentrezi toată atenţia.

Indiferent că ai un blog, pagină de Facebook, video-uri pe Youtube sau orice fel de materiale postate pe orice fel de platformă, oamenii vin şi pleacă. Există atât de multe pagini şi platforme pe internet încât e imposibil pentru o fiinţă umană să ţină minte pe ce site-uri a fost ieri.

Aici vine SECRETUL foarte bine păstrat al e-mail-ului.

Dacă tu vii pe platforma mea, indiferent care, este resposabilitatea mea să fac cumva să te pot contacta. Singurul fel prin care pot să fac lucrul ăsta este ori să îţi iau e-mail-ul, ori numărul de telefon.

Dacă îți iau e-mail-ul, cu acordul tău, dețin o modalitate de a te contacta. 

Dacă dețin o modalitate de a te contacta, depinde de mine să îmi construiesc o relație cu tine. 

Dacă sunt bun în ceea ce fac și îmi construiesc o relație cu tine, devenim prieteni. 

Așa ia naștere un trib.

Așa se construiește o audiență. 

 

Secretul este să tratezi fiecare om cât mai bine cu putință și, în același timp, să poți face lucrul ăsta cu cât mai mulți oameni deodată.

Dacă reușești să faci acest lucru, dacă oferi multă valoare gratuită și creezi relații puternice cu audiența ta, atunci când vei scoate un produs pe bani TE ASIGUR că acești oameni care apreciază munca ta vor scoate banii și îți vor cumpăra ceea ce tu ai de oferit. 

Aceasta este calea prin care îți poți asigura succesul online, ca expert, ca lider.

Evident, strategia aceasta are amănuntele ei pe care le vom discuta, însă aceasta este viziunea globală.

De aceea e-mail-ul este prima și cea mai importantă armă a ta.

b) Strategia mea în 5 pași pentru crearea unei audiențe beton. 

În timp, experimentând această strategie, am reuşit să identific 5 paşi mari pentru a pune pe pilot automat acest proces al creării unei audienţe extraordinare. În acest moment, Personalitate alfa are 25,000 de membri înscrişi cu e-mail-ul . Scopul meu este ca într-o zi să scriu o carte care să fie bestseller. În România, o carte bestseller se consideră de la 10,000 de exemplare vândute în sus.

Din cartea Personalitate alfa am vândut cam 3500 de bucăţi. Din 25,000 de mii de oameni, 3500 au cumpărat cartea, asta înseamnă că aproximativ unul din 7 oameni de la care am e-mail-ul au cumpărat cartea. În procente este cam 15%.

În marketing se numește RATĂ DE CONVERSIE și se aplică peste tot. Rata de conversie e câți dintr-un număr de oameni fac o anumită acțiune.

Cați din vizitatori se înscriu cu e-mail-ul?

Cați din cei care s-au înscris cu e-mail-ul lasă comentarii pe blog?

Câţi din cei care s-au înscris cu e-mail-ul cumpără o carte sau cărţi și se înscriu la un curs ?

Toate acestea au rate de conversie şi scopul tău ca expert este să măreşti rata de conversie la tot ce faci.

Eu ştiu că dacă 1 din 7 oameni înscrişi cu e-mail-ul la blog îmi cumpără cartea, la cei 25.000 de oameni am vândut 3500 de cărţi, atunci ca să vând 10,000 de cărţi am nevoie de o audienţă de 75,000 de oameni.

La o rată de 100 de oameni noi înscrişi pe zi, voi avea 50,000 de oameni noi înscrişi la blog în 500 de zile, adică într-un an şi jumătate de acum.

Deci, cartea Personalitate alfa devine bestseller la sfârșitul lui 2013 DACĂ NU MAI FAC NIMIC ALTCEVA ÎN PLUS. 

Eu zic că e destul de bine doar cu un blog și o listă de e-mail, toate începute de la zero fără ajutor și investiții.

Cum ar fi dacă ar fi mai multi experți care ar ști aceste lucruri?

Chiar în acest moment în România sunt ENORM de mulți oameni care au ENORM de mult de oferit celor din jur și totuși nimeni nu știe nimic despre acești oameni.

Poate și tu ești un lider/expert sau ești în devenire.

Crezi că poți să faci lucrurile pe care ți le zic aici și să schimbi viața ta și a celor din jur în bine pentru totdeauna?

Eu cred că da.

Cei 5 pași pe care eu îi folosesc pentru a-mi crește audiența și rezultatele sunt următorii:

– încerc sa iau e-mail-ul cât mai multor oameni care îmi vizitează blog-ul, din motivele pe care ți le-am zis mai sus. Dacă nu iau e-mail-ul probabil omul nu mai revine pentru că e plin internetul de site-uri. Pentru asta, îi ofer cât mai multă valoare gratuită ca să îmi câștig dreptul de a-i cere adresa de e-mail. În acest moment ofer 2 pdf-uri și un curs video gratuit din 6 lecții. Destul de bine pentru o adresă de e-mail, nu?

– după ce iau e-mail-ul, construiesc o relație cu acești oameni oferindu-le cât mai multă valoare gratuită.

– după ce construiesc o relație și există respect și încredere reciprocă, le propun să facă o investiție mică într-un produs care costă între 30 și 100 de ron. Cum ar fi o carte de exemplu, în cazul meu, cartea Personalitate alfa.  Mă asigur că oamenii primesc mult mai mult în schimb-ul banilor. În acest moment, cartea Personalitate alfa are review-uri excelente și ofer 6 bonusuri pe lângă carte – 3 materiale pdf și 3 audio. Dacă produsul ar fi prost și oamenii nemulțumiți, afacerea mea ar muri într-un final. De aceea e important să înțelegi că eu te învăț cum să constuiești ceva durabil cu o fundație solidă, fundație pe care poți să construiești un imperiu întreg.

– indiferent dacă oamenii au făcut o investiție mică sau nu, continui să lucrez la relația cu ei și fac customer service – adică încerc să răspund la întrebări pe blog, la e-mail-uri și să ofer cât de multă valoare pot în continuare.

– la pasul 5, cer oamenilor să facă o investiție mare – un curs online, un bootcamp, un seminar. Daca după acești 4 pași oamenii sunt mulțumiți deja știu în ce se bagă și știu pe ce dau banii. Am sute de oameni la cursurile mele online și la bootcamp-uri, însă toate astea se bazează pe o strategie sănătoasă și pe termen lung.

La final, încerc să transform totul într-un canal de comunicare write -write. Adică eu scriu tribului, tribul îmi scrie mie. Membrii tribului comunică între ei și cu cei din exteriorul tribului pe care încearcă să îi aducă în trib.

Astfel se crește o comunitate online, un trib și o audiență BETON.

Mă folosesc de prilejul ăsta să îţi mulţumesc că faci parte din tribul Personalitate alfa. Suntem o comunitate foarte tare. Mă uit la comentarii, de fiecare dată zeci şi de multe ori sute, şi îmi dau seama ce nivel crescut de dezvoltare personală au cei care mă citesc şi ce vârste variate, între 15 şi 70 de ani.

Sunt mândru de noi 🙂

5. Produse și servicii

Până acum toate bune şi frumoase.

Ai pasiune şi vocaţie, ştii câteva lucruri de bază în marketing, cât să poţi să porneşti la drum, ţi-ai pregătit şi platforma sau platformele cu conţinutul tău valoros, ai reuşit şi să îţi construieşti o audienţă… şi acum?

Se spune că un brand se construieşte într-un singur fel.

PRIN VÂNZĂRI. 

Partea în care începi să faci bani din vocaţia ta, pasiunea ta, talentele tale şi expertiza ta este punctul de cotitură al vieţii tale.

În acel moment îţi dai seama pentru prima oară în viaţă că posibilitatea să trăieşti făcând ce îţi place este mai aproape decât oricând şi nu doar să trăieşti, ci să prosperi şi să faci bani adevăraţi.

Şi nu doar să faci bani, dar să poţi să folosești o mare parte din acei bani pentru a investi în propria ta afacere, în propria ta persoană şi pentru a putea oferi ȘI MAI MULTĂ VALOARE lumii. 

Când începi să faci bani în domeniul tău , făcând ceea ce îţi place şi ceea ce te pricepi cel mai bine, se întâmplă magia.

Începi să renunţi să mai faci acele compromisuri, acele lucruri care îţi luau mult timp şi îţi ofereau puţină valoare şi începi să faci tot mai mult ce îţi place, ce te împlineşte.

Făcând şi mai mult din aceste lucruri, nu doar că începi să câştigi mai mult, dar ai şi mai mult timp şi entuziasm până când în scurt timp ți-ai recâștigat viața înapoi.  

Nu mai lucrezi pentru alții, vânzând ore din viața ta pentru niște bani de nimic. 

Acum lucrezi pentru tine şi eşti plătit pentru rezultate.

Pe mulţi îi sperie lucrul ăsta, să fie plătit pentru rezultate şi nu pentru timpul petrecut „muncind”.

De aceea angajaţii vor fi veşnic săraci, iar cei care îşi asumă responsabilitatea şi acceptă să fie plătiți pentru rezultate vor fi tot timpul mai bogaţi.

Când eşti plătit pentru rezultatele pe care le oferi, trebuie să fii bun în ceea ce faci. Nu oferi ce ai promis, nu eşti plătit.

Înseamnă că trebuie să te antrenezi și să fii bun în ceea ce faci, expert, lider. Nu e destul să apari la muncă și să joci Solitaire. 

Dar acest risc asumat și această responsabilitate se vor simți în contul tău bancar rapid.

Dacă ai făcut pașii pe care ți i-am enumerat mai sus, e timpul să începi să vinzi.

Poți vinde două lucruri.

Produse sau servicii. 

Eu ma axez mult pe produse. Motivul e simplu.

Vreau ca afacerea mea sa fie SCALABILĂ. 

Ce înseamnă asta?

Un dentist, avocat sau psiholog poate avea un număr de clienți pe zi.

Pentru noi toți, ziua are 24 de ore și oricât de harnic ești, poți avea un număr limitat și finit de clienți.

Dacă nu mai poți lua clienți, nu mai faci bani. Dacă te îmbolnăvești și nu poți avea grijă de clienți, iar nu mai faci bani. 

Părerea mea personală şi experimentată este că dacă eşti într-o meserie care implică servicii şi un număr finit de clienţi, singurul scop pentru a avea clienţi este să poţi deveni extrem de bun la a face produse pe care apoi să le poţi vinde fără să mai fie nevoie de timpul tău.

Un om care vinde pixuri, poate să vândă 50,000 de pixuri sau 100,000 şi să facă bani câte pixuri vinde. Şi le poate vinde fără să îşi implice neapărat timpul şi energia lui.

Scopul de a avea o afacere până la urmă este să ai un stil de viaţă fain, nu să munceşti ca un sclav chiar dacă e pasiunea ta.

Asta înseamnă scalabilitate – să nu fii limitat de un număr finit de clienți și de ore în afacerea ta. 

Eu sunt psiholog.

În anul întâi de facultate am fost la interviu şi o profesoară m-a întrebat de ce vreau să mă fac psiholog pentru că nu se câştigă bani mulţi din asta şi mă aşteaptă ani de zile de muncă asiduă că să fiu bun în acest domeniu.

Mi-am promis că o voi contrazice.

Poţi să faci bani în orice domeniu de activitate dacă te educi.

Şi asta am făcut.

Am scris prima mea carte în anul 2 de facultate, iar pe a doua am scris-o în anul 3.

Aveam deja blog și o audiență de 1000 de oameni. Am lansat prima carte și am vândut 12 bucăți. 

Am plâns toată ziua aia când am lansat cartea pentru că îmi imaginam că problemele mele financiare se vor termina odată cu lansarea primului produs.

Eram încă un copil naiv. Făcusem mulţi paşi buni, dar nu toţi.

Ceea ce nu vedeam atunci e că reuşisem un lucru extraordinar.

Acum 10 ani, fără prieteni şi ajutoare, fără Facebook, fără reclamă, fără bani în buzunar şi cu 5% din educaţia ce există acum disponibilă, îmi făcusem în sistem ce funcţiona.

Vândusem 12 cărţi.

Era prima carte Personalitate alfa în format electronic, PDF, pe care o trimitem pe un CD cu poşta.

Nu glumesc deloc când zic că am pus bazele afacerii mele fără un ban în buzunar, decât câțiva zeci de lei luați de la mama să îmi cumpăr domeniu și hosting. 

Vândusem 12 cărţi şi tot ce trebuia să fac acum era să pun nişte zerouri în spate la toate cifrele. Cele 12 cărţi au devenit 120 şi apoi 1200. Acum sunt 3500. Vor fi într-o zi 12 000 şi dacă sunt sănătos, 120 000.

Cea mai bine vândută carte în România este De ce iubim femeile, a lui Mircea Cărtărescu.

A vândut cam 112.000 de exemplare.

Vreau să îl întrec. Am tot ce trebuie ca să ating aceste cifre, tot ce am nevoie este sănătate.

La fel şi tu – tot ce ai nevoie este sănătate. În rest, îţi garantez că poţi învaţa tot ce îţi doreşti şi poţi obţine tot ce îţi doreşti. Să pui zerouri în spate la cifrele pe care le ai acum în viaţa ta ţine doar de perseverenţă şi hărnicie, lucruri pe care orice om cu pasiune le are permanent. Eu îţi voi da tot ce ai nevoie ca să ai un sistem funcţional. Apoi depinde de tine să pui zerorui în spate la numărul oamenilor din audienţa ta, la banii pe care îi faci, la produsele pe care le scoţi.

Înțelegi de ce e important să ai vocație/pasiune? Pentru că dacă le ai pe astea și ai sănătate, nu mai e nimic în lume ce să te poată opri, decât propria ta persoană. 

Hai să vedem foarte pe scurt (vom reveni mai târziu asupra lor) care sunt cele mai importante tipuri de produse pe care le poți face:

a) carte electronică (pdf, mobi, epub). Amazon a anunţat anul acesta pentru prima oară vânzări mai mari pentru cărţile în format electronic decât cele tipărite. Şi eu cumpăr deja destul de multe cărţi electronice. Sunt uşor de citit, uşor de cărat pe un dispozitiv şi cel mai important, le primeşti instant. Nu te costă nimic, tehnic este relativ uşor să creezi o astfel de carte. Cel mai mult contează calitatea conţinutului, dar asta cred că ştii deja.

Cu genul ăsta de produs am început şi eu pentru că nu aveam bani să tipăresc o carte până când…

b) am descoperit o cale să fac cărți tipărite fără bani în avans. Dacă scrii o carte de 300 de pagini, te costă cam 6-7 lei să o tipăreşti. Dacă vrei să scoţi 300 de bucăţi, te costă hai să zicem 2000 de ron toate cele 300 de cărţi. Dacă eşti bunicel în domeniul tău, conţinutul e de calitate şi ai făcut paşii pe care ţi i-am zis până acum, deja ai o audienţă dispusă să plătească pentru ceea ce oferi. Dacă mergi la orice tipografie îţi vor tipări cartea şi îţi vor cere o parte din bani după 30 de zile şi restul după 60 de zile.

Ca să acoperi costurile de tipografie e nevoie să vinzi DOAR 40 DE CĂRȚI cu 50 de ron. Asta înseamnă că încasezi 2000 de roni și mergi la tipografie să achiți costurile. Rămâi cu 260 de cărți care sunt PROFITUL TĂU. 

Știi cum vinzi 40 de cărți? Mergi la familie și prieteni și ÎI OBLIGI să te susțină în visul tău și îi pui să cumpere un exemplar. Eu i-am zis maică-mii la prima lansare să cumpere 10 cu preț întreg și asta mi-a dublat vânzările la lansare.

Când ai un vis, nimic nu mai e un obstacol. 

c) cărți audio – din nou, un produs excelent, fără costuri. Mergi aici: http://audacity.sourceforge.net/. Îţi pui căştile şi microfonul pe cap şi te înregistrezi vorbind despre conţinutul tău extraordinar. Salvezi materialul mp3 şi GATA! Ai o carte în format mp3 pe care o poţi vinde, plata ţi se face online, clientul după ce plăteşte primeşte link de download. BANAL de simplu.

d) evenimente live. Seminare, workshop-uri, bootcmap-uri. Îmi plac mult, dar nu sunt scalabile. Ai un număr limitat de oameni, deşi ai putea umple un stadion dacă te ambiţionezi. Totuşi, dacă vrei să faci lucruri practice, exerciţii sau să lucrezi cu oamenii individual, nu poţi lucra cu mai mult de 40 maxim. Eu acum le fac doar de plăcere sau pentru a-mi dezvolta abilităţi. Totuşi, mă gândesc în viitorul apropiat să le fac mult mai serios.Cele mai plăcute amintiri din pasiunea mea le am din Bootcamp-urile Personalitate alfa. Au fost 12 ediţii şi mai urmează. Cine a fost, ştie despre ce vorbesc.

e) cursuri online. Favoritele mele în acest moment alături de cărțile tipărite. Scutesti omul să vină să plătească transport, cazare, mâncare și poate sta în confortul casei sale, cu cafeaua/sucul/ceaiul și caietul de notițe lângă și îi poți da cel mai valoros conținut de care ești capabil în materiale video/audio/scrise. Îți cumperi o cameră de filmat cu 400 de ron ( Kodak Zi8 ) și o platformă unde să pui materialele filmate/audio/scrise ca Optimizepress care mai costă 300 de ron.

Cu 700 de ron ai propria școală online. Eu am plătit 1000 de euro pentru platforma de la Impulsul și am scăpat ieftin. Parcă am fost blestemat să trebuiască să mă lupt cu cele mai mari probleme și greutăți de fiecare dată când am făcut ceva în afacerea mea. Dacă aveam uneltele pe care le ai tu acum când am început probabil eram deja milionar. 

f) coaching 1 la 1. Este o metodă foarte bună şi de a face bani, şi a te dezvolta rapid ca expert. Singură problemă – nu e scalabil. Mergi la www.skype.com, îţi faci cont gratuit, îţi cumperi căşti şi microfon şi poţi să faci coaching cu oricine din LUME. Înţelegi? Din LUME. Banii îţi pot veni într-un cont şi gata. Încă o modalitate de a face bani din expertiza ta.

g) webinarii. Sunt seminarii care se țin online. Diferența dintre un curs online și webinarii este că la un webinar toată lumea este prezentă live, în timp real. Una din cele mai folosite platforme este http://www.gotomeeting.com/fec/webinar . Costă un pic, dar e din nou foarte puțin față de ce facilități oferă. Poți face lansarea unui webminar la fel ca la o carte sau orice alt produs. Lumea plătește și primește acces, iar tu oferi conținutul tău în cadrul webinarului.

h) produse fizice. Până acum singurul produs fizic a fost cartea tipărită. Restul sunt produse informaţionale. Tu poţi să vinzi ORICE produs, chiar şi animale vii pe site-ul tău. Există servicii de poştă şi curierat care se ocupă de tot. Tu doar fă vânzarea, iar distribuţia o vor face alţii pentru tine pentru sume FOARTE mici. Poţi vinde ORICE face parte din domeniul tău. Instrumente muzicale, produse de machiaj, pisici, tablouri, cd-uri, acvarii…te las să îţi foloseşti imaginaţia.

În acest moment ai o afacere care merge. Ți se pare greu?

Eu cred că nu. Cred că oricine eşti, orice pregătire ai, orice statut social sau venituri ai în acest moment, poţi să faci aceşti paşi de până acum.

Îţi poţi schimba viaţa, poţi să faci bani adevăraţi fără să mai lucrezi la patron.

Eu cred asta. Dar nimic nu se va întâmpla până când nu crezi şi tu.

6. Management

După ce ai pus aceşti 5 stâlpi pe picioare ai o afacere online. Poţi deschide şampania pentru că eşti un om deosebit. Acum poţi să oferi valoare întregii lumi şi depinde de al şaselea stâlp cât de mare va fi succesul tău.

Ţi-am povestit despre începuturile mele, despre cum am pus fundaţia afacerii mele online şi a blog-ului Personalitate alfa fără ajutor, bani sau cunoştinţe vaste în domeniul ăsta.

Totuşi, fac de 8 ani lucrul ăsta şi după prima jumătate în care m-am luptat mult singur, am început să atrag oameni de calitate lângă mine.

Deşi nu am avut şi nu am de gând să am vreodată angajaţi, am PARTENERI şi COLABORATORI. Toţi aceşti oameni (cam 15 la număr) sunt STARURI în domeniul lor. Psihologie, design, programare, relaţii cu clienţii, marketing şi orice altceva mai e nevoie, am oameni în echipă care sunt foarte talentaţi pe domeniul lor.

În aceşti ani, nu există niciun om cu care să îmi fi stricat legăturile. Deşi unii oameni au fost activi în echipă şi lucram cot la cot iar acum nu mai sunt decât prieteni, am aşa o relaţie bună cu ei încât pot să îi sun la 3 dimineaţa şi să le cer ajutorul într-o problemă urgentă.

a) Echipa pe care o vei strânge în jurul tău este cea mai prețioasă avere pe care o ai după vocația și pasiunea ta. 

Jumate din echipa mea sunt prieteni din copilărie sau din şcoală pe care i-am cunoscut foarte bine în ani de zile, le-am văzut talentul şi i-am încurajat să şi-l dezvolte şi, în acelaşi timp, să mă ajute în visul meu. A fost un câştig de ambele părţi. Cealaltă jumătate de echipa am cunoscut-o prin blog-ul Personalitate alfa. Acum sper că se leagă lucrurile şi înţelegi de ce îţi spun că nu doar banii sunt beneficiul pe care îl ai dacă respecţi paşii pe care ţi i-am dat. Când vei transmite mesajul tău lumii vor apărea alături de tine alţi oameni de calitate maximă care se vor alătura şi vă veţi sprijini unii pe alţii pentru a vă atinge visurile.

O parte importantă a managementului afacerii tale este echipa ta. Cum se împart banii ca să nu fie supărări, cum tratezi oamenii, cum îi valorizezi şi încurajezi, cum scoţi tot ce e mai bun în ei, toate astea reprezintă partea de management al echipei.

b) Viața ta personală

Deloc întâmplător, viaţa ta personală are 3 domenii mari şi late care sunt extrem de importante pentru stilul tău de viaţă şi calitatea vieţii pe care o ai. Cele 3 domenii sunt şi cele 3 nişe despre care vorbeam la început.

Sănătate. Iubire. Bani.

Dacă una dintre ele este afectată, toată energia şi timpul tău se vor duce automat spre rezolvarea problemei.

Dacă nu eşti sănătos nimic nu mai contează. Dacă nu ai iubire, degeaba plesnești de sănătate şi ai mulţi bani, viaţa ta e pustie. Dacă ai sănătate şi iubire dar nu ai ce să mănânci, vei face tot ce poţi că să începi să câştigi bani.

Aşadar, aici intervine dezvoltarea personală.

Dacă eşti afectat în unul din aceste domenii, tot ansamblul va suferi. De aceea, e important să ai un management al vieţii personale în care te ocupi de aceste 3 mari domenii.

c) Managementul timpului și al energiei 

Multă vreme am căzut şi eu în capcana „management-ului timpului”.

Toată lumea vorbea despre asta şi se chinuia să îşi facă un management mai bun al timpului.

Am descoperit că nu există management al timpului, ci există management personal şi al energiei.

24 de ore avem toţi, orice management al timpului vrei să faci, tot orele alea le ai.

Întrebarea e cum anume le foloseşti şi aici intervine managementul energiei tale.

Avem 4 rezervoare de energie:

– fizic

– emoțional

– mental

– spiritual

Un om care are pline aceste rezervoare va face în 2 ore de munca pe care altul cu aceste rezervoare goale nu o va face într-o săptămână.

Uite un test care îți va spune cum stai cu cele 4 rezervoare de energie: http://www.theenergyproject.com/tools/the-energy-audit#step1

 

d) managementul finanțelor și legalitatea 

Mai ţii minte când ţi-am zis „porneşte la drum cu mintea de începător?”

Foarte mulţi încep prin a-şi face o firmă.

Nu au abilităţile de expert dezvoltate, nu au platforma, audienţa, produsele şi nu vând nimic.

Dar ei îşi fac firmă.

NU AI NEVOIE DE FIRMĂ până când nu începi să vinzi efectiv.

Nu pune căruţa înaintea boilor.

Când vei începe să vinzi abia atunci te vei gândi să plăteşti o contabilă, să îţi faci firmă sau PFA şi să plăteşti impozitele.

Tu fă toţi paşii pe care ţi i-am zis şi la sfârşit , după primele tale vânzări, te vei ocupa de partea legală care deşi foarte importantă, nu are ce să caute în peisaj mai repede.

Așadar, acum ar trebui să ai o imagine completă asupra mesajului pe care vreau să ți-l transmit. 

Cred că ORICINE poate să aplice lucrurile despre care am vorbit aici.

Nu e nimic SF, nu e nimic ce depăşeşte abilităţi normale.

Secretul stă în a face primul pas.

ÎNCEPE.

Începe cu ceva. Începe de undeva. Fă un pas mic. Da-i drumul la vale bulgărelui mic de zăpadă care va deveni un bulgăre tot mai mare.

Descoperă-ţi vocaţia. Dezvoltă-ţi talentele.

Şi apoi fă bani.

Devino un om liber, o personalitate alfa şi lasă-ţi moştenirea pe această lume.

Nu e nimic mai împlinitor pentru un suflet de om decât să ştie că ziua cu cele 24 de ore îi aparţine şi când iubirea se transformă în muncă, ai să simţi că ai descoperit adevăratul sens al vieţii.

Aştept cu interes întrebările tale, voi răspunde la cât pot de multe.

Cu drag,

Pera Novacovici

Distribuie daca ti-a placut:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on email
Email
Share on whatsapp
WhatsApp

Profită de resursele de dezvoltare personală pe care le-am pregătit timp de 10 ani!

ARTICOLE SIMILARE

33 de răspunsuri

  1. Esti un geniu! Felicitari pentru tot ceea ce faci. Mai pus pe treaba pe mine, si pe multi altii. Nu am intrebari, ai explicat totul perfect, numai este nimic de inteles.

    1. Sincere felicitari Pera. Vara aceasta implinesc 44 de ani dar vreau sa-ti spun ca nu am mai intalnit pana acum profesor care sa livreze atata informatie de buna calitate ca tine – all one pack, de fapt in doua, dar asta nu mai conteaza. Ceea ce este mai important este ca acum NU MAI POATE SPUNE NIMENI…ca nu a stiut, nu stie, sau nu are la indemana instrumentele. Tot ce ramane de facut acum pentru fiecare cititor este sa…ACTIONEZE!
      Ca un stimulent, le mai dau, daca-mi permit, un link catre o serie de 13 clipuri video cu Napoleon Hill prezentand, intr-un mod original, Cele 13 Principii ale Succesului!
      http://ady-dordenaivitate.blogspot.com/p/napoleon-hill-prezentand-cele-13.html
      P.S.Cand ai scris prima carte, cui ai dat-o prima data pentru referinte sau pareri, caci am scris si eu un e-book si as vrea sa ti-l trimit pentru a-ti cere parerea.
      Multumesc!

      1. Multumim pentru link. NU stiam ca exista aceste videouri. Napoleon Hill si cartea lui Think and Grow rich au avut o influenta majora asupra mea.
        Legat de pdf ul tau, cel mai bun review il primesti de la cei care iti citesc blog-ul pentru ca ei au cea mai mare nevoie de acea informatie si iti vor spune ce lipseste sau ce e bine. Cere cititorilor sa isi dea cu parerea si vei ramane uimit de feedback bun primesti.

  2. Mi-am descoperit vocatia.Urmeaza sa-mi dezvolt talentele.E bine sa ai un psiholog care te sfatuieste.cele mai pretioase informatii .Mersi

  3. ” Cei sase stalpi ai eliberarii tale financiare” este cel mai bun articol din domeniul dezvoltarii personale pe care l-am citit pina acum.Apreciez mult 2 lucruri:
    1)Este coerent si explica lucrurile de la cap la coada(mai da si diferite solutii tehnice).
    2)Este compact,te tine in priza cu lucruri foarte interesante iar senzatia este ca nu ai vrea sa se termine articolul deoarece sti ca citesti un articol care poate da mare valoare vietii tale.
    Felicitari!

  4. Foarte adevarat ..
    Cat de curand o sa-mi creez propria afacere online .. nu sunt un expert in domeniul meu, n-am nici 18 ani impliniti dar cum Doru Pelivan a reusit si eu pot avea succes.
    Respect

  5. Sunt de acord cu tine pana la un punct: nu poti obliga pe nimeni sa te ajute, sa iti cumpere produsele. Bine, daca stii sa convingi, poti obliga, dar nu e ceva sanatos. Mai bine cauti oameni care te-ar putea ajuta, chir daca aceia nu sunt din cercul tau de cunostiinte.
    In rest, imi place ca ai aatat pas cu pas ce trebuie facut, ba mai mult, ai pus si linkuri catre resurse. Multumesc de resurse!
    Ma aflu pe acest drum al creerii audientei, lansarii unui produs si apoi managementului.

      1. Te citez:

        Stii cum vinzi 40 de carti? Mergi la familie si prieteni si II OBLIGI sa te sustina in visul tau si iipui sa cumpere un exemplar. Eu i-am zis maica-mi la prima lansare sa cumpere 10 cu pret intreg si asta mi-a dublat vanzarile la lansare.

        Ai scris cu majuscule „obligi”, ca sa il accentuezi.
        Ce tie nu-ti place, altuia nu-i face.
        Poate nici tie nu ti-ar place ca cineva sa te oblige sa-i cumperi produsul, indiferent cat de apropiat ti-ar fi. Eventual daca ar fi un produs de care ai avea nevoie.
        Una e sa promovezi produsul listei de abonati, sau sa il vinzi pe site si alta e sa bagi produsul pe gat unor cunostiinte, pentru a te sustine.

  6. foarte interesante articolele .m-au ajutat si contiunua sa ma ajute in dezvoltarea mea personala .am citit articolul si am o intrebare – dupa ce incepi sa vinzi , de exemplu articole scrise , virtuale pe internet ce ar ar trebui sa fac sa fie legal si sa platesc impozite ?

  7. Salut Pera,
    Trebuie sa te anunt ca doar ce am terminat de citit cartea ta Personalitate Alfa.Cartea asta creaza dependenta, nu am putut s-o las din mama pana n-a terminat-o.din pacate mai trebuie s-o citesc odata din cauza vitezei de citire am reusit sa absorb doar 1/4 din informatie.Oricum ai revolutionat pshihologia si ai reusit sa creezi o biblie pshihologica.Limbajul si felul in care ai vorbit sunt fenomenale.Ai purtat un dialog prietenesc cu cititorul si i-ai anticipat orice gand si obicei negativ creind astfel un „antidot” pentru fiecare.Felicitari.You are a genius.
    Sigur o sa apari in biografia mea.Si am sa te caut sa iti strang mana si poate sa bem o cafea.
    Si acum sa revenim la oile noastre!
    Articolul este genial te-ai ocupat de toate detaliile, acum lipseste doar curajul cititorului de a pune in aplicare.Uneori trebuie o forta combinata de curaj+vointza+determinare ca sa putem rupe homeostazia.tu ca mentor ai furnizat uneltele.ce face fiecare cu ele e treaba lui.unii pot invinge muppetul din ei altii nu.Batalia din noi se da intre alfa si tabara formata din muppet, programarea socilala, homeostazie, etc.Dar avem un aliat puternic. PE TINE.Eu iti promit ca eforturile tale de a ma transforma in Alfa, nu sunt inutile.Am simtit pasiunea si dedicarea ta care visul tau si vreau sa le onorez prin transformarea intr-un alfa.Nu cred ca exista o rasplata mai mare pentru tine decat cea ca noi ucenicii tai sa te depasim si sa devenim Personalitati Alfa(o lume de alfa).
    Stiu ca am lungit-o cam mult dar am vrut sa-mi arat recunostinta catre munca ta si sa iti arat ca nu muncesti degeaba.Iti creezi prieteni peste tot prin Lucrarile tale(care sunt opere de arta).Creezi alfa in toata tara si aceastia or sa ia discipoli si tot asa cream o lume mai buna.
    Eu te recomand tuturor persoanelor opend mind pe care le cunosc.Faci o treaba de nota 10.Felicitari.Iti urez SANATATE in continuare (oricum de altceva nu ai nevoie fiind alfa).

  8. Iti dau dreptate. O singura intrebare am.
    Ce poate face un om tanar, la inceput de drum, ce inca nu stie destul de multe incat sa poata vinde ceva ? Mi-am descoperit vocatia ( marketing ) dar trebuie sa ma apuc de o facultate, sa citesc cateva zeci de carti, sa experiemntez, mai e cale lunga.
    N-am hobby-uri din care as putea scoate bani.

    1. Christian, continua sa cauti, sa vezi si sa profiti de tot ce iti iese in cale. Legat de asta, am citit pe un alt blog povestea statuii David. Michelangelo a cautat timp de 2 ani o bucata de piatra potrivita pentru statuie. La un moment dat a descoperit piatra potrivita, care era undeva unde trecea des,insa nu a bagat-o in seama.
      Succes!

      1. Multumesc de raspuns. Foarte interesanta povestea statuii David. Inteleg ce vrei sa spui, chiar fac asta. Am crezut la inceput in menirea mea de programator fiindca am idei multe. Cand am avut timp liber pentru meditat, mi-am dat seama ca nu e viata pe care mi-o doresc. Mi-am dat seama dupa ce am investit niste bani seriosi intr-un calculator de lunga durata, renuntasem la bac, ma certasem cu toata lumea.
        Am pierdut timp, bani, energie, dar m-am intors inapoi de unde am plecat cu putina experienta si cateva lectii invatate.
        Daca e un lucru pe care as da banii, aceia sunt sclavii cu cunostinte. Aia isi pierd viata si sanatatea muncind pe nimic iar eu le-as spune ce sa faca fiindca ma pasioneaza si sunt bun.
        Urmeaza sa vad de unde fac rost de resurse in urmatorii 2 ani.

  9. Salutare,Pera strasnic articol imi place cum te exprimi si cum vobesti asa pe intelesul tuturor multumesc din suflet.Mi-ai putea recomanda ceva despre marketing manuale ceva pentru a studia mai amanuntit marketing-ul

  10. multumesc, Pera pt amnadoua articolele din aceasta serie. sunt pline cu infromatii utile, foarte utile: cum ar fi de exemplu detaliile despre tiparirea unei carti si cheltuielile legate de acest procedeu.
    astept cu nerabdare articolele promise despre marketing.
    PS: te urmaresc de ani de zile, poate cinci ani, si nu incetezi sa ma surprinzi 😉

  11. Pera, tu de unde ai invatat marketing? 🙂
    Ai putea sa-mi recomanzi ceva (carti, tutoriale) referitoare la acest domeniu si ramurile sale: copywriting, scrisori de vanzari, etc.
    Nu stiu deloc de unde sa incep iar pe internet gasesc doar informatii nefolositoare.
    Da-mi un pont cand ai timp.
    Mersi mult.
    Bafta!

  12. esti noul Spartacus upgradat….sa nu mai fim sclavi obedienti si ai aratat k se poate cu multa pasiune,perseverenta,inkpatanare,determinare…mai ajutat sa imi dezvolt atitudinea de milionar:))bv mesajele tale mi au aratat d c unii au succes si altii nu ….sa iti pui teluri,scopuri din ce in ce mai mari si nu din prima telurii ff mari pt k numai asa te dezvolti corect emotional….si atragi aceea energie a banilor:))….bootcampul de la straja 2010 ma ajutat sa imi descopar vocatia(iubesc adrenalina,ador sa imi testez limitele ….asadar am aptitudinile necesare pt a deveni cascador…pt tot iti multumesc…

  13. Buna Pera,
    Am citit cele 2 parti, intr-adevar foarte bune sfaturile si detaliate. Eu pe acest principiu am mers, si anume sa nu mai fiu angajata nimanui, atunci cand mi-am deschis un site cu produse cosmetice bio. E adevarat ca ma adresez unei anumite categorii de persoane, unei anumite nise, dar cunosc foarte bine produsele, le folosesc de ani de zile si astfel pot da recenzii foarte bune clientilor, ma pasioneaza mult ceea ce fac, dar … trebuia sa vina si un „dar”, partea financiara este punctul slab in prezent. Am investit doar 10.000 ron pana acum si mai este nevoie, pentru ca fara o investitie serioasa in produse nu ai ce sa vinzi. Unii clienti nu cumpara daca nu vad produsele pe stoc, ci ma intreaba cand le voi achizitona. Oricum, ceea ce vreau sa subliniez este ca toate merg mana in mana, vocatia, pasiunea, talentul, marketingul, platforma, audienta, managementul, dar daca nu sunt destule resurse financiare pentru a le pune la punct pe toate…visele frumoase raman doar vise. Concurenta e mare, sunt constienta, dar in acest domeniu, fara a avea o baza si anume produsele efective, si implicit finantele necesare pentru a le achizitiona, nu prea se poate merge inainte. Poate nu sunt in cel mai bun moment al meu acum, dar asta e concluzia mea.
    Iar partea legala este importanta, pentru ca mie distribuitorii mi-au cerut si certificatul de inregistrare, pentru a vedea cine sunt si forma juridica sub care activez, pentru a-mi oferi anumite discount-uri. Dar in acest tip de business era nevoie, poate in alt domeniu nici nu e necesar.

  14. Buna Pera!
    Foarte bune articolele.Te citesc de vreo cateva luni si deja m-am schimbat foarte mult in acest timp.Mi-am deschis „un magazin online” de haine facute la comanda.Dar mai mult pentru eleve si studente deocamdata,deoarece sunt studenta.Deja a inceput sa mearga treaba.
    Intrebara mea este tot legata de marketing.Ce carti sau ce cursuri ai urmat pentru a invata asta.
    Marketing am mai facut dar direct.Am lucrat 3 luni in Hawaii.Am fost plecata printr-un program pentru studenti.Si acolo m-am trezit ca trebuie sa „agat” lumea in mall si sa ii conving sa cumpere.Am fost nevoita sa invat avand in vedere cati bani am investit sa plec.Si am invatat de la cei mai buni:de la evrei.A fost cea mai buna experienta din viata mea.
    Vreau sa invat sa fac asta si online.Daca ai putea sa imi recomanzi ceva cand ai timp.
    Multumesc foarte mult pentru toate articolele tale.

  15. salut pera ! ok tu oferi produse, dar ce faci daca vrei sa iti vinzi serviciile ?
    Eu sunt un tip practic. Astept un mail despre cum sa iti vinzi serviciile. multumesc, si fa-ma sa ies din colivie. salutare !

  16. Multumesc f.mult ptr.articol.Este ca un magnet.Am citit cu mare interes cei”6stalpi”si m-ai ajutat sa fac lumina in gandirea mea.Erau anumite lucrurila care nu puteam sa gasesc un raspunsiar acum vad totul mult mai clar.Trimite-mi ca reclama cursuri online sa vad ce m-ar interesa

  17. Cineva spunea ca dintr-o carte geniala iti amintesti cateva idei, uneori doar cateva cuvinte, dar care iti schimba perceptia asupra unui intreg proces. Asa e si acest articol. Daca ai IDEEA articolul tau e acel start. Uneori e atat de simplu „1 ora pe zi pentru pasiunea ta”, dar intr-un an de zile?
    Ce am observat eu ca e vorba doar de matematica elementara ca sa iti imbunatatesti cifra de afaceri online. Dar un articol de marketing pentru stabilirea legaturii cu clientii? Aici mi se pare partea grea. CUM reusim sa intram in mintea consumatorului, unde fiecare om e diferit? Multumesc pentru articol

  18. Intr’adevar dupa cum spune’ai in postul anterior, putine raman secretele din spatele cortinei cand vine vorba de Personalitate Alfa, email marketingul este arma pricipala pe langa contentul de calitate.
    Ceea ce conteaza cel mai mult este ca toate mentionarile din posturile anteriore despre cum sa renunti la locul de munca si sa iti faci propria ta afacere online, prind viata si aplicabilitate acum mai mult ca oricand.

Lasă un răspuns

PERA NOVACOVICI

Sunt psiholog și scriitor, dar expertiza mea cea mai importantă este că am învățat și experimentat tot ce mi s-a părut mai dificil.

Niciun obstacol nu a fost prea mare ca să-l încerc, și nu ar trebui să fie nici pentru tine.

SUNTEM DUSI PE UN DRUM GRESIT O VIATA INTREAGA

Dezvolta-ti personalitatea pentru a reusi in felul tau.

CATEGORII

Mulțumesc că te-ai abonat!

Verifică inboxul, te așteaptă primele materiale acolo.