Cred că suferi de o amnezie temporară legată de vocația ta

 

Poți citi acest articol și în format PDF.

Cred că suferi de o amnezie temporară legată de vocaţia ta. Aştepţi un semn de la Univers, Dumnezeu sau zeul Soare? Aşează-te pe un scaun şi uită-te la viaţa ta. Răspunde la întrebarea: „care este cea mai mare suferinţă a vieţii mele?” O suferinţă care îmi face stomacul să mi se strângă, maxilarul să se încleşteze, furia să-mi urce sângele în cap?

Ai văzut? Ăsta e semnul. Vreau să te ajut să scapi un pic de amnezia temporară şi să îţi aduci aminte de promisiunile ce ţi le-ai făcut în cele mai mari momente de suferinţă ale tale. Deasemenea, după articolul de azi vei ştii care este vocaţia ta: vocaţia ta se află în cea mai mare suferinţă a ta. Transformă-ţi suferinţa în vocație.

Chiar nu ai suferit nimic în viaţă care să doară aşa tare încât să îţi juri că nu se va mai repeta? Eşti de piatră? Eşti uituc? Eşti prost?

Ce motivaţie mai mare, sens şi scop în viaţă ţi-ai putea dori decât să te trezeşti de dimineaţă cu misiunea să elimini o suferinţă pentru totdeauna din viaţa ta? Cât de greu e apoi să te uiţi în jur şi să descoperi că şi alţii suferă ca tine. Din ce ai descoperit şi învăţat în călătoria ta, împărtăşeşte şi cu alţii. Nu-ţi irosi suferinţele. Transformă-le în combustibil, în motivaţie, dă-le un sens mai înalt şi fă-ţi arme din ele.

Asta e vocaţia.

Transformă-ţi suferinţa în vocație. Nu m-am bâlbâit nici măcar o singură dată în 14 ani de când spun acelaşi lucru:

DESCOPERĂ-ŢI Vocaţia!

Toate plângerile tale, necazurile tale, suferinţele tale, incertitudinile tale sunt date de lipsa vocaţiei şi în acelaşi timp ştiu că o foarte mare suferinţă e dată de stresul şi agitaţia faptului că tu crezi că nu ai vocație. Din vocaţia ta izvorăşte abundența în orice vrei tu. Nu-ţi imagina că dacă ajungi o vedetă, aia e cheia fericirii tale şi a rezolvării suferinţelor.

Câte vedete se droghează? Știi de ce o fac? Pentru că au ajuns în vârf şi nu au găsit împlinirea. Au tot ce visează marea masă a oamenilor: atenţie, bani, abundenţă, grupuri sociale şi stil de viaţă şi SE DROGHEAZĂ ca să scape de adevărul care doare. Adevărul că au urcat un munte doar ca să ajungi în vârf şi să îşi dea seama că nu e muntele pe care îşi doreau să urce. Majoritatea însă nu îşi permit droguri pentru că sunt scumpe, ilegale şi trebuie să fii în anumite cercuri ca să le procuri, aşa că apelează la un drog mai ieftin şi legal.

Câţi bărbaţi şi femei nu devin alcoolici? Ajung la sfârşitul unei zile epuizante acasă şi îşi pun un păhărel, apoi două, ca să se „relaxeze”. Doar că asta se întâmplă deja de câţiva ani. Ştii de ce întâmplă? Pentru că muncesc ca nebunii, au familie şi responsabilităţi, nu mai au simţit plăcerea de a face dragoste şi sex din tinereţea de mult uitată, se simt permanent judecaţi şi certaţi, cu toate că au tot ce li s-a spus că îi va face fericiţi…

EI NU SUNT fericiţi.

Vreau să te ajut, sunt aici. Dar e esenţial să îţi mişti curu’ şi să treci la acţiune. Nu pot să te car în cârcă peste linia de sosire. Nu pentru că nu vreau să o fac, ci pentru că nu pot să trec peste o limită. Pe calea ta doar tu poţi să păşeşti.

De ani de zile oamenii mă întreabă:

„Pera, nu ştiu care mi-e vocaţia, ajută-mă să mi-o descopăr”.

Ei bine, deşi e misiunea fiecăruia să îşi descopere vocaţia şi există o limită până la care poţi să fii ajutat în această aventură. Am să îţi spun azi exact ce vrei să auzi ( sau poate nu).

Deci, vrei să ştii care este vocaţia ta?

Defineşte-ţi cea mai mare suferinţă. Nu te grăbi. Nu te gândi la alea mici, urgenţe. Gândeşte-te la alea mari. Alea care ştii că au lăsat urme, care te-au marcat pe viaţă. Poate le-ai depăşit şi le-ai uitat acum. Poate că încă au efecte în viaţa ta azi.

Vreau să spui CEA MAI MARE DURERE şi SUFERINȚĂ sufletească a ta. Ai trăit în sărăcie? Cum te-a afectat asta pe plan sufletesc? Poate mama ta era bolnavă şi nu îţi permiteai tratamentul şi ai ajuns să urăşti lumea, societatea asta care permite atât de multă suferinţă. Poate nu ţi-ai permis lucruri pe care alţii şi le-au permis şi asta te-a făcut să te simţi devalorizat, ruşinat, mic. Poate ai fi vrut să ai o relaţie însă nu aveai casa ta, banii tăi, şi lipsurile materiale te-au oprit să trăieşti o frumoasă poveste de iubire.

Indiferent ce a fost, vocaţia ta este să faci bani astfel încât să nu mai simţi acea suferinţă sufletească niciodată şi mai mult, după ce rezolvi pentru tine problema, să împărtăşeşti cu alţii ce ai învăţat în călătoria ta.

ASTA e vocaţia.

Ai suferit din lipsa iubirii? Ai fost părăsit şi respins? Înşelat şi trădat?

Dacă e asta cea mai mare suferinţă atunci vocaţia ta este să trăieşti iubirea şi fericirea zi de zi pentru tot restul vieţii tale şi să nu mai suferi niciodată din cauza altor oameni. Şi după ce rezolvi asta pentru tine să îi ajuţi şi pe alţii.

Dacă ai fost bolnav şi poate mai eşti, dacă asta e suferinţa cea mai mare, vocaţia ta e să găseşti o cale să te vindeci sau să trăieşti o viaţă bună în ciuda tuturor handicapurilor şi când vei afla calea, să îi ajuţi şi pe alţii asemeni ţie.

ASTA e vocaţia.

Suferinţa ta e semnul cel mai limpede prin care ţi se spune care este calea pe care trebuie să o apuci.

Dumnezeu ne şopteşte prin plăcerile noastre, ne vorbeşte prin conştiinţa noastră şi strigă prin suferinţele noastre. Suferinţa este megafonul cu care se trezeşte o lume surdă – C. S. Lewis

Să ai vocaţie ţine de caracter, de alegere şi de bun simț. Vocaţia nu ţine de magie, noroc sau alinierea stelelor. Care e cea mai mare suferinţă a ta? Rezolv-o şi vindec-o pentru tine şi pentru alţii. Dacă nu o rezolvi nici măcar pentru tine, ce pretenţii mai poţi avea?

Care este sensul suferinţelor tale? Ştii de unde vine cuvântul pasiune?

Pasiunea asta pe care o căutăm cu atâta ardoare, pasiune care aproape că ne garantează fericirea, rezultatele și, în final, o viaţă împlinită. Auzim cuvântul ăsta din gura tuturor înţelepţilor: PASIUNE. Dar prea puţini oameni ştiu ce înseamnă exact. Sunt curios dacă o să ai un moment de AHA.

Așadar, Pasiune vine din Patimă, iar cuvântul Patimă îşi are originile în creştinism, mai exact în PATIMILE lui Hristos. Iisus a suferit pentru convingerile lui, însă nu a fost o suferinţă lipsită de sens, dimpotrivă. A fost o suferinţă asumată, ştia exact care este sensul şi scopul ei şi unde va duce ca rezultat final. Ei bine, cuvântul pasiune, nu înseamnă doar  „ceva ce îți place să faci din toată inima”. Pasiune înseamnă să dai un sens nobil suferinţei tale. Poate ai auzit de zicala  „tot ce se întâmplă e spre binele meu”. Asta înseamnă pasiunea. Să iei suferinţele tale şi să le transformi. Aşadar, dacă îţi cauţi vocaţia şi pasiunea, ele s-ar putea să fie demult sub nasul tău, mai exact în suferinţele tale.

Priveşte-ţi viaţa. Care este suferinţa ta cea mai mare pe care ai vrea să o vindeci?

Vreau de la tine un mesaj sub articol şi facem ca data trecută. Dacă îmi spui care simţi tu că este cea mai mare suferinţă a vieţii tale până în acest moment, îţi trimit personal pe adresa de e-mail cu care îmi laşi mesajul primul pas din cei 16 pentru o nouă cale de a-ţi descoperi vocaţia. Această serie de exerciţii se cheamă  „Deschizătorul de drumuri” şi este o modalitate total nouă de a aborda vocaţia.

Deci, care e suferinţa ta cea mai mare? Poate sărăcia. Poate boala. Poate lipsa iubirii. Poate una din sutele şi miile de suferinţe posibile la care este supusă fiinţa umană. Ia gândeşte-te. Dacă tu ai reuşi să vindeci această suferinţă, nu crezi că ai simţi o motivaţie puternică de a-i ajuta şi pe alţii, acum că tu deja ştii soluţiile?

Priveşte oamenii foarte pasionaţi şi cu vocaţie din lume. De foarte multe ori, cei mai pasionaţi oameni sunt cei care au trecut printr-o suferinţă şi acum îşi dedică viaţa pentru ca alţi oameni să nu mai treacă prin aceeaşi suferinţă. Şi eu sunt unul din acei oameni.

Când eram mic, am crescut cu o traumă foarte puternică. Tata era beat constant şi ne teroriza spărgând lucruri în casă, agresând-o pe mama, urlând şi înjurând. Nu ştiam ora la care vine, ziua sau noaptea, cum vine, şi cât va dura teroarea. Atât de mare era tensiunea psihică încât am început să am un coşmar care s-a repetat de sute de ori de-a lungul a ani de zile.

În vis alergam într-un canal şi nu puteam să escaladez niciunul din maluri pentru că era prea abrupt. Singurul lucru pe care puteam să îl fac era să alerg în faţă. În urmă mea venea un bolovan care urma să mă strivească. Şi oricât de mult şi de tare alergam, bolovanul mă ajungea de fiecare dată şi mă strivea.

Apoi am crescut şi mergând la şcoală, fiind dintr-o familie dezbinată, fiind sărac, întotdeauna mă simţeam devalorizat. Au fost câteva fete ce mi-au plăcut, însă nu aveam nicio şansă să fiu cu ele pentru că nu aveam nimic. Nu puteam să le duc acasă la mama pentru că îmi era ruşine de sărăcia noastră. Nu aveam încredere în mine, eram timid, nu știam ce să spun, ce să fac, cum să mă comport.

Am sărutat prima fată la 19 ani. Simţeam că nu sunt bun de nimic, iar lumea din jur nu mă ajuta să mă simt mai bine. Şcoală, anturaj, familie – atât de slab pregătiţi în a înţelege sufletul unui copil rănit, a unui tânăr necăjit şi al unui adult mort pe dinăuntru.

Apoi, am ajuns la Politehnică, în ideea să devin inginer cu un job bine plătit iar apoi să merg cu restul turmei spre clasica familie, casă şi copii.  Şi acolo m-am simţit extrem de devalorizat şi s-a distrus ultima redută în care credeam că stau bine: inteligenţa. Credeam că am o calitate, că sunt totuşi un băiat inteligent. Faptul că în primul semestru am picat toate examenele avea să îmi arate că poate mă înşel şi aici. Eram un om care îşi pierduse demnitatea şi speranţa.

Eram  sărac. Îmi era ruşine de mine şi viaţa mea şi de lipsa mea de realizări. De familia mea, de casa mea, de ţara mea şi de lumea în care trăiesc. Îmi era frică să fac ceva ca să nu supăr pe cineva. Îmi era frică de schimbare. Îmi era frică de acţiune. Îmi era frică de succes şi de părerea celor din jur. Îmi era frică de orice.

M-am închis în mine şi încet, sufletul meu murea. Şi apoi, într-o zi, am avut revelaţia vocaţiei.

Din toată suferinţa asta, a apărut un foton de lumină, de speranţă. Citisem exact aşa cum citeşti şi tu acum:

Dacă eşti în cel mai de jos punct al vieţii tale, ai două opţiuni. Te aşezi pe jos şi crapi sau începi să îţi antrenezi abilităţile şi îţi dezvolţi personalitatea pentru că nu ai nimic altceva pe lumea asta, decât pe tine şi ce ştii tu să faci.

Ai atitudinea ta, emoţiile tale, mintea ta, mâinile tale. Orice vrei în viaţă, de la bani, sănătate, iubire, excursii, stil de viaţă şi atâtea altele, toate depind de PERSONALITATEA TA.

Eram prea tânăr şi în putere ca să mor, având în vedere că oricum nu o să trăiesc veşnic, aşa că am ales să cred orbeşte în unica şi singura mea şansă: EU ÎNSUMI.

Am început să citesc, să mă educ şi să aplic dezvoltare personală, psihologie aplicată şi chiar învăţăminte spirituale. În 5 ani aveam iubita, o afacere, eram mutat în apartamentul meu, şi deţineam un secret pe care încă foarte mulţi oameni păreau că nu ştiu: îţi creezi propria realitate.

Ca şi în citatul lui Buddha:

Noi suntem ceea ce gândim. Tot ceea ce suntem răsare odată cu gândurile noastre. Prin gândurile noastre noi creăm lumea. Cuvântează sau acţionează cu o minte impură și necazurile te vor urma, asemenea roţii ce urmează carul tras de vită.

Noi suntem ceea ce gândim. Tot ceea ce suntem răsare odată cu gândurile noastre. Prin gândurile noastre noi creăm lumea. Cuvântează sau acţionează cu o minte pură iar fericirea te va urmă, asemenea umbrei tale, de neclintit.

Vedeam în viaţa de zi cu zi băieţi şi bărbaţi care suferă pentru că nu înţeleg femeile şi iubirea. Şi eu fusesem unul dintre ei şi ştiam care sunt soluţiile. Am început să ajut. Vedeam zilnic oameni depresivi şi necăjiţi care nu îşi găseau calea şi îşi pierduseră sufletul. Şi eu fusesem acolo aşa că îi încurajam din tot sufletul: SE POATE. Nu te lăsa bătut.

Mă uitam la oameni bolnavi şi săraci şi le spuneam  „e doar temporar. Învaţă să trăieşti cu puţin şi vei descoperi că viaţa nu e despre ce ai, ci despre ceea ce devii. Şi când vei devenii omul care poţi să fii, vei avea tot ce îţi lipseşte şi vei râde pentru că îi ai tocmai acum, când parcă nu mai ai nevoie aşa de mare.”

Eu eram pe drumul meu. Zi de zi lucrez pentru ca să fiu un om mai bun, dar în acelaşi timp, îmi place să ofer şi celorlalţi ceea ce descopăr şi aplic pentru ca să îmi fie mie bine. Mi-am dat seama că o meserie potrivită pentru ce fac eu deja este psihologia. Şi astfel, ceea ce fac pentru mine, a devenit meseria mea prin care îi servesc şi pe alţii. Astfel s-a născut vocaţia mea: din multă, multă suferinţă pe care nu am lăsat-o să mă definească.

Cum mai pot eu să umblu prin viaţă privind la suferinţa din jurul meu ştiind că şi eu am fost exact acolo? Nu mai pot. Mă doare suferinţa altora la fel cum mă doare şi suferinţa mea chiar dacă eu am rezolvat-o pentru mine. Imaginează-ţi o lume în care fiecare resimte suferinţa celui de lângă şi toţi ne-am unii forţele pentru a ne scapa pe noi şi pe cei din jur de aceste suferinţe.

Nu cunosc misiune mai frumoasă şi nobilă pentru specia umană.

Vrei să facem acest drum împreună?

Vreau de la tine un mesaj sub articol şi facem ca data trecută. Dacă îmi spui care simţi tu că este cea mai mare suferinţă a vieţii tale până în acest moment, îţi trimit personal pe adresa de email cu care îmi laşi mesajul primul pas din cei 16 pentru o nouă cale de a-ţi descoperi vocaţia. Această serie de exerciţii se cheamă „Deschizătorul de drumuri” şi este o modalitate total nouă de a aborda vocaţia.

P.S. Dacă îți plac ilustraţiile din articol ele sunt din „Cartea Alfa – bătălia cu demonii interior”, în care ai toate povestea şi apoi soluţiile practice pentru rezolvarea tuturor acestor suferinţe.

Distribuie daca ti-a placut:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on email
Email
Share on whatsapp
WhatsApp

Profită de resursele de dezvoltare personală pe care le-am pregătit timp de 10 ani!

ARTICOLE SIMILARE

154 Responses

  1. DA, PERA! AI MARE DREPTATE! SUFERINTA MEA E LIPSA IUBIRII! SI AM INCEPUT DE CIND M-AM DESPARTIT SI APOI DUPA CE MI-AU MURIT PARINTII SA MA DEZVOLT PERSONAL CIT POT EU. DAR LIPSA PERSOANELOR DRAGI SAU A UNEI PERSOANE CU CARE SA IMPARTI BUNELE SI RELELE, TE PUNE IN IMPOSIBILITATE DE A SIMTI IUBIREA! TOTI TE INDEAMNA SAU TE SFATUIESC, SA IUBESTI , SA IUBESTI! DAR ACEST SENTIMENT SE NASTE DIN CONVIETUIRE LINGA PERSOANA SAU PERSOANELE RESPECTIVE!!! DACA ACEA PERSOANA NU EXISTA, CUM SA SIMTI SAU CUI SA DARUIESTI IUBIREA? EXCLUZIND ANIMALELE…
    DA, MA PERFECTIONEZ, DA SUNT PREGATITA SA SIMT IUBIREA, DAR CATRE CINE?? NU MAI AM 20 DE ANI, CIT AI AVUT TU CIND TI-AI TRAIT MARILE SUFERINTE SI AI DESCOPERIT VOCATIA! STIU CA NIMENI NU-TI POATE CALCA DRUMUL TAU, DAR CRED CA AL MEU E CAM INTORTOCHIAT! VOI IESI LA LIMAN, ASTA STIU SIGUR, PENTRU CA UNEORI REALIZEZ CA VOI AVEA O VIATA MULT MAI BUNA, DAR PERFECTIONAREA PE ACEASTA PARTE, CRED CA E CEA MAI LUNGA! MULTUMESC!

    1. Daca imi permiti, am o intrebare. Am citit de mai multe ori mesajul tau si spui la inceput ca „LIPSA PERSOANELOR DRAGI SAU A UNEI PERSOANE……TE PUNE IN IMPOSIBILITATE DE A SIMTI IUBIREA”
      Nu inteleg, explica-mi…cum ai ajuns sa te lipsesti de o persoana draga? Cum faci asta? Ca nu inteleg…

  2. Cea mai mare suferinta este sa fiu constrans sau conditionat sa fac sau sa nu fac anumite lucruri. Asta cred ca vine din copilarie din toate momentele in care mi se spunea ce sa fac sau sa nu fac, iar lucrul asta ma afecteaza pana in ziua de azi.

    1. Astazi am citit prima data acest articol si nu reuseam sa imi dau seama care este cea mai mare suferinta a mea, cand am vazut comentariul tau mi-am dat seama ca „sufar” din aceeasi cauza- nu suport sa fiu constransa sau conditionata sa fac/ sa nu fac ceva ce nu vrea/ vreau.

  3. Buna, Pera!
    Am avut acest gand despre vocatie, dar nu m-am gandit sa ii dau importanta prea mare. Acum insa realizez ca acest lucru era crucial de facut.
    Suferinta mea cea mai mare din aceasta lume este iubirea, sau mai degraba lipsa ei. Am suferit toata viata din iubire, pentru ca nu am avut-o. Mi-a fost atat de greu sa nu imi pot permite niciodata o relatie si sa fiu respins de atat de multi oameni pe care ii doream sa fie aproape de mine si in viata mea.
    De multe ori ma imaginam ca un om plin de dragoste si iubirea mea era ca un foc care ardea nestins.
    Acum stiu ca cea mai mare suferinta a vietii mele trebuie sa o transform in cea mai mare bucurie pentru mine si pentru ceilalti.
    Sper ca in curand sa pot spune ca tine si ca Marius: ,,Am crescut fara iubire, dar acum o traiesc in fiecare zi si la atat de mare intensitate!”.

  4. Cea mai mare suferinta o am din copilarie cand traiam in conditii mdeste si lumea facea misto de mine pentru ca purtam ochelari. In aceste conditii voiam sa le raspund ,sa le dau o replica, sa ii opresc, dar nimeni nu ma lua in seama si mi-am jurat ca o sa am tot timpul un raspuns pentru orice, dar din pacate in putine cazuri se intampal asta si cand dau o replica o dau pe un ton ridicat, deranjant, Nu cred ca asta e solutia si mi-ar place sa aflu una civilizata si sa pot controla lucrur asta. Multumesc!

  5. Pera, adesea vorbesc cu oamenii si nu stiu de unde imi vin cuvinte..cuvinte care vindeca si oamenii imi multumesc si pleaca si eu sunt fericit..am daruit.Cu toate acestea mergand pe drum in sus, ma intalnesc cu suferinta, atat ..si atat de greu de dus in spate iar daca ea ar fi fost in postura unui monstru, as fi stiut sa ma feresc, insa asta ar fi fost totusi un lucru simplist. Cel mai greu mi se pare atunci cand ea apare in vasmant alb si ulterior , aflata la caldura „sobei din camera mea”, totul este aruncat in aer.. si eu. Si eu ma intreb unde oare am gresit, cand oare oameni ma vor invata si pe mine, asa cum i-am invatat si eu, cand oare ceea e am daruit se va intoarce inapoi ? Dar uite! ceea ceai scris tu aici, atat de multa sincronicitate pentru mine, pur si simplu simt ca sufletul e reintregit si plin de …speranta, iar asta nu se cumpara din Mall iar pe undeva, prin ce ai scris tu aici, simt ca ceva s-a intors inapoi la mine asa cum am si daruit. Ma gandesc si ca poate multi din cititorii tai au simtit asemanator, probabil nu sunt unicul dar lasa-ma sa-ti spun un singur cuvant: Multumesc !!!

  6. Salut Pera. In mare parte povestea mea seamana foarte mult cu a ta. În copilărie îmi era foarte mare rușine de sărăcia și mizeria în care trăiam. Îmi amintesc că evitam să mă împrietenesc foarte tare cu colegii fiindcă nu voiam să le vină vreo idee și să vină pe la mine pe acasă. Nu mai zic de fete. Am evitat până pe la 20 de ani să aduc vreo fată acasă. Mi era rusine cu parintii mei, pe care ii devalorizam la pachet cu mine. La liceu am reusit sa intru la cel mai bun din oras, dar si cu cei mai înstăriți elevi. A fost crunt pentru mine. Comparațiile defavorabile și devalorizarea reprezentau viața mea. Tot ce îmi doream era să am un serviciu „stabil”, și salariu mare, așa că am învățat și am intrat la Academia de Poliție la specializarea penitenciare. Credeam că toată viața mea e rezolvată, salariu bun, serviciu. Nu conta ce..atat timp cât era pe viață. Am trăit cu convingerea asta până în exact prima zi de muncă. Am intrat pe poarta închisorii și am auzit o voce care a zis „ce cauti ma tu aici? și atunci am înțeles că drumul e unul greșit pentru mine. Am avut o perioadă în care am încercat, la insistențele familiei mele și a prietenilor să mă conving că nu e chiar așa de gri situația și că dacă aș face un efort să văd și lucrurile bune din meseria asta până la urmă îmi va plăcea. S-a terminat și perioada aia. Acum încerc să-mi dau seama pe ce drum să o apuc. Vreau să-ți mulțumesc pentru materialele, cărțile și pentru munca pe care o faci. M au ajutat foarte mult. Nu numai cele despre vocație, apreciez foarte mult și recomandările tale privind cărțile, au fost niște minuni pentru mine.
    Baftă multă.

  7. Am suferit din iubire, am fost înșelată și așteptările mele ai fost trădate. Mă aflu intr-o relație complicata în care am trăit o imensa fericire, dar și durere mare.

  8. Una dintre cele mai mari suferinte e legata de lipsa mea de inteligenta emotionala, si modul in care am ajuns sa nu am nicio realizare majora desi mereu in jurul meu auzeam oamenii care mi spuneau cat de mult potential am, efectiv intotdeauna au fost oameni care credeau mai mult in mine decat o fac eu insumi si majoritatea imi erau complet straini. Mai sunt si suferinte legate de iubire de-asemenea, dar personal sunt ghidat de dorinta de a fi cea mai buna varianta a mea, sa fiu plin de iubire si s-o ofer neconditionat fara a mai fi dependent de factori exteriori, dar e destul de dificil. Ajutor !

  9. Foarte impresionat articolul. Mi a deschis ochii. Mă bucur ca l am primit. Cea mai mare suferință a mea este faptul ca am fost diagnosticată prea devreme cu o boala grava (cancer ) nu boala în sine a reprezentat suferința ci lupta cu ea. Am învins! Dar m am schimbat iremediabil. ..parcă am rămas în loc. ..nu mai găsesc satisfacție în nimic , iar gândurile îmi stau în diferite direcții. Mi as dorii enorm sa îmi găsesc un scop. .simt ca asta îmi lipsește. ..VOCAȚIA

  10. Cea mai profunda suferinta si cea mai lunga a fost in anii de casatorie (7 ani ) si apoi in anii dupa divort . In timpul casatoriei eu nu contam, nu aveam putere de decizie, nu ma simteam iubita si apreciata ca femeie, nu avea nici o validare emotionala, ce sa mai spun despre stima de sine…Eram total incompatibili in orice aspect al vietii de cuplu, tocmai de aceea s-a produs ruptura , el avand o relatia extraconjugala timp de vreo 2 ani. Cand ne-am despartit a fost perioada cand am cazut cel mai de sus si ma durut cel mai tare, eram nimeni, nu mai aveam nimic. Am luat-o singura de la zero, fara incredere in oameni, fara casa, fara job, cu un copil de trei ani si mi-am promis atunci ca nu o sa mai sufar, ca voi fi atenta la alegerile ce le voi face. Am citi dezvoltare personala, am inteles greselile pe care si eu le facusem, m-am ierat pe mine, l-am iertat pe el ca m-a inselat, ca mi-a schimbat viata. Ma straduiesc zi de zi sa fiu fericita singura , eu cu libertatea mea, sa ma iubesc pe mine, eu sa contez in viata mea si asta sa fie de ajuns.

    1. Si eu am trecut fix prin aceeasi situatie..dupa 6 ani de casnicie am aflat ca sunt inselata de un an de zile.mi-am luat copilul de 2 ani si 3 luni in brate si am plecat pe un nou drum.A trecut deja un an si 4 luni de atunci..sunt bine acum..inca nu am o relatie dar toate vor veni la timpul lor si Dumnezeu stie mai bine ce avem rezervat fiecare dintre noi.Asta a fost candva cea .ai mare suferinta a mea.

  11. Buna, Pera
    Suferinta in viata asta? Multa, poate chiar prea multa. Nici nu stiu cu ce sa incep. Copil, extrem de inteligent, de la care se astepta mult, mai mult, din ce in ce mai mult; nota proasta la chimie? hmm.. pe coji de nuci … si tot asa; distractie, ceva? doamne fereste; un chiul mic pentru o sedinta la strand? omorul de pe lume. Ok, au trecut, am facut o alegere extrem de proasta (probabil din dorinta de a scapa din mediul extrem de sever de acasa) care s-a lasat cu ceva mai mult de 21 de ani de suferinta, umilinte, lipsa de apreciere. Nici nu conta ca la momentul acela eram un avocat de succes, care castiga bani, cand veneam acasa si vedeam in parcare masina lui, nu prea imi venea sa mai urc in frumoasa mea casa. La un moment dat, am pus punct, desi copiii (mari de acum) m-au judecat napraznic pentru gest. Am gasit un om minunat, care mi-a dat 10 ani de fericire si liniste, insa Dumnezeu a considerat ca e prea mult si in decembrie anul trecut mi l-a luat, brutal, si m-a lasat din nou pustie. Din fericire, baietii mei au crescut acum si sunt langa mine, insa mi se pare odios pretul platit pentru asta. Deci, suferinta din toate. Ce imi doresc? Ti-am mai spus, m-am saturat de activitatea „legala”, desi am o firma de consultanta care merge binisor. Imi doresc de multa vreme sa devin designer de interioare si este pe cale sa se intample. Iubesc casele si consider ca frumosul joaca un rol esential in vietile oamenilor. Imi doresc sa aduc bucurie prin aceste activitati, sa le transform oamenilor spatiile pe care le au (indiferent de dimensiuni si de buget) dintr-o simpla casa, in „ACASA”.
    Nu stiu daca am sa reusesc, dar am sa incerc si am sa-mi mobilizez energia, talentul si capacitatea de a munci pentru acest scop.
    Ti-am spus si altadata, te-am descoperit din intamplare, cautand metode de a trece prin doliu, ramanand sanatoasa la cap si la trup.
    Te-am gasit si iti multumesc pentru ce faci, pentru ca nu am dat mare importanta pana acum lucrurilor pe care tu ni le aduci la lumina, si vad ca sunt extrem de importante.
    Cu drag,
    Anca

    1. foarte frumos Anca!
      urmeaza-ti dorinta si fa ceea ce iti doresti !
      vreau sa tin legatura cu tine si sa te intreb cateva lucruri legate de calea spre avocatura.Eu sunt student la Drept,anul 2 si mi-ar prinde bine ceva informatii din partea unei persoane din interiorul profesiei.
      Daca si tu doresti si simti ca m-ai putea ajuta, te rog sa dai un mesaj la email-ul:vladutdima@yahoo.com
      Multumesc cu anticipatie

    2. Buna, Pera. Urmaresc demult activitatea ta prin postari. Nu am indraznit sa scriu. Suferinta mea cea mai mare este legata de iubire si familie. Am suferit mult in copilarie si nca nu am reusit sa imi creez propria familie. Dupa ce am iesit dintr-o relatie lunga, acum 4 ani, nu am mai reusit sa intru in vreo relatie functionala. Cred ca mi-e prea frica. multumesc

  12. Buna, Pera
    O parte din mine a crescut super fericita si increzatoare cu ajutorul tatalui meu in timp ce mama, profesorii, societatea m-au convins ca…nu pot. Cea mai mare suferinta a mea a fost ca nu am fost o persoana de succces. Asta a fost pana in ziua in care mi-am dat seama ca traiesc o viata plina de succese: am o familie minunata, un sot care ma iubeste, o mama care ma ingrjeste si o sora speciala; locuiesc intr-o casa frumoasa si primitoare; sunt sanatoasa si capabila sa fac lucruri bune; am prieteni de increderesi…
    VOCATIA mea este sa ii invat pe parinti sa isi creasca copii copii cu convingerea ca pot!!
    Eu sunt doar poarta pe care au intrat copii mei in lume, eu sunt doar spatiul pe care ei il folosesc pana le cresc aripile, eu sunt doar cuibul unde se pot odihni si reface oricand!
    Deci nu voi fi eu aceea care sa le taie aripile!
    Vreau ca toti parintii sa fie constienti de aceasta si de aceea fac coaching pentru copii!

    1. Da, constientizarea si asumarea vocatiei sunt cele mai importante lucruri pe care le putem avea, sunt potentialul nostru. As adauga si perseverenta in vocatie, pentru ca pe aceasta cale apar deseori obstacole exterioare, care au tocmai rolul de a ne depasi limitele interioare, dupa parerea mea… Principala mea vocatie este aceea de a intelege si educa oamenii in diferite moduri, ca profesor (meseria mea „de baza”, ca sa spun asa) si cea de profesor in medicina orientala, pe care incerc sa o fac inteligibila si credibila celor care ma urmaresc. Stiu ca fac ceea ce simt sa fac, si cred ca a-ti urma vocatia nu e un lux, ci o datorie pe care ar trebui sa o avem fiecare dintre noi, urmarind sa daruim aceste daruri si celor din jurul nostru, inmultindu-ne, astfel, talantii..
      Multumesc, Pera
      Vally

    2. Buna Pera!
      Te urmăresc de multă vreme. Acesta este unul din cele mai bune articole pe care le-am citit. Am avut și am ce învăța de la tine, am citit o parte din carțile pe care le-ai scris. Vreau să-ți mulțumesc pentru tot ceea ce faci pentru noi!
      Sper să nu sufăr niciodată de amnezie temporară, din suferința mea, lipsa de iubire, mi-am descoperit vocația.

  13. Interesant articolul tau de astazi, Pera! Cred ca „suferinta mea” ar fi lipsa iubirii…Am divortat cu ani in urma, am avut inca o relatie de care nu sunt mandra, care chiar m-a cam mutilat sufleteste, asa ca nu mai am incredere in barbati, ma apropii cu greu de cineva de teama sa nu sufar, sunt foarte selectiva. In plus mi-am pierdut parintii, sunt singura, nu am fratisau surori, am rude cu care ma inteleg bine si cateva prietene cu care calatoresc si vorbesc mult la telefon pentru ca niciuna nu locuieste in localitatea mea. M-am cam izolat de lume, ies destul de rar, dar socializez cu usurinta cu colegii sau cu persoane recent cunoscute. Simt ca am in inima multa iubire de oferit si ma rog sa traiesc o poveste frumoasa. Maria

    1. Bună.
      Nu știu Pera ce sa ți spun poate lipsa direcției îmi lipsește mie ,nu pot spune că sărăcia sau iubirea sau știu eu mai ce.Am lucrat cu foarte multa pasiune in tot ce am făcut până acum ,habar nu am cum am ajuns la 40 de ani dar parca acum m as îndrepta spre altceva.As face ceva care sa i ajut și pe alții numai că e foarte greu.Oamenii cred că dacă merg la biserica sânt spirituali ,dacă merg la serviciu asta e vocația lor și as putea continua cu astfel de exemple de erori dar nu am dispoziție acum.
      Multa bafta tuturor!

  14. Cuvintele care mi-au venit in cap in timp ce citeam intrebarea ta sunt: „Faptul ca ma dedic mie atat de mult si celorlalti mai putin.” Si e ciudat. Imi aduc aminte ca inainte o faceam. Sa ma dedic celorlalti.
    Multumesc 🙂

  15. Buna
    ce a mai mare suferinta ii lipsa iubirii.
    Si ce coincideta in copilarie si eu visam ca fug de un bolovan negru imens ce venea dupa mine.

  16. Consider că e vorba despre sărăcie. Dar nu în sensul că nu am avut cu ce să mă îmbrac, mănânc, un loc unde să stau (locuință), ci că în perioada care consider că e cea mai importantă, anume școala gimnazială și liceul, nu am avut posibilități materiale să fiu îmbrăcat elegant, să îmi permit o ieșire cu o fată sau cu prietenii și încet m-am dat la o parte sau am fost dat la o parte. Implicit de aici a urmat lipsa unei prietene, dragoste, sentimentul că nu sunt bun de nimic, tot felul de complexe. Chiar și acum când am o familie frumoasă, un serviciu bunicel, mă încearcă același sentiment de sărăcie, în sensul că nu am posibilitatea să investesc în ceva sau să fac ceva pentru a suplimenta veniturile. Au apărut tot felul de oportunități de afaceri sau educare prin cursuri dar din păcate nu mi le pot permite.

  17. Cea mai mare suferinta a mea inca de cand eram mica sunt conflictele (familiale,conflictele dintre vecini sau dintre colegii de scoala)neintelegerea,dezechilibrul dar mai ales falsitatea oamenilor din jurul meu,care in fata iti zambesc iar pe la spate te barfesc,sau cei care rad de tine fara sa se uite la ei,invidia,gelozia si ura acestor oameni.Ma doare sufletul cand o vad pana si pe mama mea ca-mi reproseaza ca tin mai mult la o alta ruda decat la ea(aceasta ruda locuieste cu noi dar o sa plece din cauza neintelegerilor si a instabilitatii),cand o vad pe bunica mea ca se cearta cu bunicul,se contrazice cu el si da mereu vina pe el chiar si atunci cand el are dreptate,cand vad pe unchiul meu ca nu apreciaza munca sotiei lui,e incontinuu nemultumit,cand vad unii colegi la scoala cum injura,ii bat sau rad de altii(si eu am fost in locul acelor colegi luati in ras si stiu cum e dar chiar daca vreau nu pot face nimic din cauza firii mele introverte si timide si a fricii ca voi fi luata in ras din nou).Sunt abia la gimnaziu,dar sunt nehotarata in legatura cu ce voi face cand voi termina liceul;timpul trece repede si vad oameni in jurul meu de 30-40 de ani care au potential dar si la ora actuala ei sunt confuzi in legatura cu ce ar putea sa devina si mie,mie frica sa nu ajung ca ei cand voi fi mare si de aceea am vrut sa citesc mai multe,sa ma documentez,sa ma dezvolt personal,mi-am spus ca voi progresa in fiecare zi din viata mea,chiar daca acum scoala imi ocupa cel mai mult timp.Am vazut progresul meu fata de cum eram acum doi ani.Pot sa spun ca sunt foarte utile vlogurile,exercitiile si cursurile de dezvoltare personala,mi-ar place sa introduca aceasta materie la clasele 5-8 cat si la liceu.Poate mai sunt copii de varsta mea care incearca sa se dezvolte personal cu ajutorul mediului virtual,dar nu sunt destui deci ar fi mai bine sa avem aceste materii la scoala pentru ca multi folosesc internetul doar pentru facebook(si nici pe ala pentru lucruri care sa-ajute pe viitor)Prima oara cand am citit acest articol nu i-am dat importanta dar acum ca am ajuns la sfarsitul articolului TIN SA-TI MULTUMESC FOARTE MULT PENTRU CA AJUTI TINERII ROMANI SI GENERATIA DE MAINE SA-SI GASEASCA VOCATIA,AJUTI ROMANIA!TOTI AR TREBUI SA LUAM EXEMPLUL TAU,SA NE GASIM VOCATIA,SA NE DEZVOLTAM ABILITATILE,CALITATILE,PERSONALITATEA.Tu te-ai dezvoltat singur iar noi putem sa ne bucuram ca avem de unde primi ajutor,pe care sa-l oferim si noi la randul nostru mai departe.FELICITARI PENTRU TOT CEEA CE FACI,PENTRU CA FACI O LUME MAI BUNA.

  18. Desi am trecut prin multe in viata pana la 45 de ani, fac eforturi sa ma dezvolt mereu. Insa acum simt ca nu am incredere in capacitatile mele si nu imi pot controla emotiile distructive. Ultima mea dezamagire este faptul ca nu reusesc sa iau examenul auto. Ma blochez la prima greseala si nu ma pot aduna si sa arat ce stiu de fapt.

    1. Nu stiu daca solutia va functiona in cazul tau, dar poate ca te ajuta urmatoarea idee. Am luat carnetul tarziu , sala nu era o problema, doar traseul care l-am luat parca a 4-a sau a 5-a oara 😀 Totul nu a mers pana in cazul in care mi-am luat un instructor coleric (blocajul este si durerea mea). Ma facea sa ma inghet instant, apoi ma perturba din ce in ce mai rar.
      Mult succes si simte-te fain!

  19. Cindva in 2011 s-a terminat viata mea , pina atunci traiam . Eram o femeie de succes in rindul femeilor antreprenoriale. Si in anul 2011 am pierdut totul . Dupa trauma asta am cunoscut marea mea iubire si m-a tradat . Astazi simt ca traiesc viata altora . Si nu ma regasesc ! Sint o persoana optimista , pozitiva dar nu pot sa ma ridic !

  20. Suferinta mea cea mai mare este lipsa increderii: in mine in primul rand si apoi in ceilalti.Cred ca si asta e tot din lipsa iubirii si cred ca am o frica de a avansa.Ma simt uneori mai bine in culise dar am multa nevoie sa ii ajut pe ceilalti numai ca in marea mea dorinta de a face bine gresesc sau cel putin asa cred eu.

  21. Pera, te urmaresc de ceva vreme.
    La mine lucrurile sunt clare: nu stiu care mi-e scopul pe acest pamant.
    Mie dintotdeauna mi-au placut toate lucrurile, din toate domeniile as putea spune si cea mai mare problema a mea e ca vreau sa fac de toate si nu ma apuc de nimic.
    Pot sa ma tot plang, dar urasc lucru asta.
    Cert e ca, am 23 de ani si e cazul deja sa apuc pe un drum fiindca simt ca pierd trenul. Fara gluma.
    Dintotdeauna am avut frica asta ca o sa imi irosesc viata, dar sper sa imi revin odata 🙂
    Numai bine si spor la munca!

  22. Cele mai mari suferinte ale mele sunt lipsa libertătii si presiunea deoarece in copilărie tot timpul mi se spunea ce sa fac si ce sa nu fac. Si eram supus la o presiune enorma deoarece daca incalcam aceste standarde efectul imediat era o pedeapsă care de cele mai multe ori era agresarea verbală care pentru mine este mult mai dureroasa decat cea fizica. Agresarea fizica nu era o asa mare problema deoarece stiam ca dispare in cateva ore sau zile dar toate aceste replici , cum ar fi ‘nu esti bun de nimic’sau ‘din tine nu o sa iasa doar ceva hot sau puscarias’ si-au pus bine amprenta asupra mea si de aici a rezultat un copil introvertit fara incredere in sine care simte ca el nu poate ce pot ceilalti, ca ii lipseste ceva si cel mai dureros fara puterea sa-si spuna opinia cu voce tare.
    Acum cand ma gandesc la aceste momente imi vine sa rad dar supravetuiesti unei traume insa nu te vindeci de ea. Sunt in plin proces de construire a increderi in mine si este mult mai usor fiind constient de toate acestea.
    Sa nu uitam ca suntem creatori propriei realităti si emotiile sunt canalele prin care Dumnezeu comunica cu noi .
    Multumesc mult Pera !

  23. Cea mai mare suferinta a fost imposibilitatea si frustrarea de a nu putea sa-ti ajuti copilul care suferea ingrozitor.Pentru un parinte cred ca e cea mai mare pedeapsa si trezire la crunta realitate ,o realitate dezolanta si umilitoare,iti vine sa urli,sa capitulezi,sa fugi la capatul lumii,sa promiti orice doar ca sa te mai bucuri de copilasul tau.

  24. Suferinta mea cea mai mare seamana cu cea prin care ai trecut tu. Unul din parintii mei avea accese de furie si in casa se crea o atmosfera de teroare si apasare in urma lor. Nu stiam cand se vor ivi si tresaream la fiecare ridicare de ton si ma intrebam:”oare incepe iar?”. Astfel am invatat sa fiu extrem de atenta la starile celor din jur si sa le citesc pe cat posibil starea launtrica, cel putin in ceea ce priveste mania. Ma simteam atat de neputincioasa cand izbucneau crizele de furie si nu le intelegeam sensul. Acum am inteles un pic, dar nu indeajuns. Inca mai invat.

  25. Buna ziua,lipsa iubirii m a marcat mereu si ma marcheaza ,sunt o persoana foarte nervoasa,agitata,neancrezatoare in partener si desi stiu ca gresesc nu reusesc sa ma schimb pentru a putea avea totusi pe cineva alaturi sufleteste,poate ca din cauza starii in care ma aflu sunt atat de exagerata in tot ceea ce intampla si anume handicapul meu (scaun cu rotile).Astept un ajutor

  26. Cea mai mare suferinta este cea a lipsei unei femei pe care sa o iubesc si sa ma iubeasca in permanenta am avut probleme cu relaționare, ma deranjează faptul ca de multe ori … parerea mea nu conteaza prea mult pt cei din jur

  27. In primul rand vreau sa-ti multumesc.
    Si da, de la lipsa iubirii, apar suferintele: lipsa increderii, rusine, vinovatie…
    Obisnuiesc des sa spun: „daca am suferit de ceva pe lumea asta, a fost de rusine”. Nu m-am vindecat complet, dar ziua aia e aproape.
    Nu am invatat, inca, sa iert. Mama mea e alcoolica, a fost de cand ma stiu, si mi-a marcat copilaria. Pentru ca locuieste cu mine inca ma marcheaza… mi-e greu sa iert, mi-e greu sa uit (de fapt, ma intreb de ceva vreme – oare vreau asta cu adevarat?).
    Iti multumesc. Am citit doar una din cartile tale (le voi citi pe toate) si e fantastica!
    Multumesc.

  28. Salutare Pera,
    Mi-e greu sa ma concentrez de nesomn plus de cata suparare am pe mine insumi.
    Daca nu scriu acum nu o voi mai face, astfel ca scriu cateva:
    1. Cea mai veche este legata de aspectul fizic. De ce am avut o problema la picioare ce a ramas cu urme vizibile.
    2. In ultimii ani m-am tot suparat ca nu gasesc la ce sunt intr-adevar bun si cata neputinta manifest pe acest segment.
    3. Acum sufar de prostie crasa. De departe cea mai mare suferinta este aceea ca numai pot ajunge sa vorbesc cu mine, sa relationez cu mine. Fung mereu de un dialog interior. Sufar ca nu ma pot conecta cu mine, ca sa stiu ce sa fac cu viata mea, daca schimb intr-adevar ceva in zona sentimentala.
    PS Multumesc si celor care au raspuns. M-au ajutat sa creionez ceva desi e greu 🙁
    Cele bune!

  29. Iubesc o femeie dar nu ma simt iubit de ea pt ca am fost mintit, inselat, chiar si batut. Defapt cel mai mult ma doar faptul ca ea declara ca ma iubeste, dar faptele ei dovedesc contrariul.
    Multumesc

  30. Pentru mine cea mai mare suferință este cea cand suferi din dragoste, cel mai greu de trecut si necesita foarte multa voința si putere interioara

  31. Salut Pera. Imi caut de mult vocatia printre suferinte si pot cu mana pe suflet sa spun ca am fost si inca sunt sarac, intotdeauna ma simteam devalorizat la scoala cand am inceput sa inteleg ce inseamna.
    Au fost cateva fete ce mi-au placut insa nu aveam nicio sansa sa fiu cu ele pentru ca nu aveam nimic. Nu puteam sa le duc acasa pentru ca imi era rusine de saracia noastra. Mai mult am fost conditionat de catre ai mei inca de mic ca nu am voie sa fac sex ca asa se fac copii nedoriti. Ce sa iti mai spun ca prima experienta am trait-o foarte tarziu.
    Nu aveam de asta incredere in mine, eram si inca sunt timi. Am sarutat prima fata la 17 ani. Am mintit in aproape fiecare relatie si am parasit si la randul meu cand am fost parasit am crezut ca o sa mor.
    Nu reusesc sa apreciez banii…fiindca nu am deloc grija de ei. Ma ghidez de cativa ani buni de superstitii si ganduri excesive nedorite care nu intreleg ce vor sa imi transmita, deasemenea si tulburari obseskv compulsive.
    Imi caut vocatia, citesc, meditez, ma caut pe mine insa nu am reusit INCA sa ma gasesc si sa-mi urmez vocatia. Inca e mult noroi in minte.

  32. Lipsa banilor si a iubirii.disparitia tatalui la o varsta frageda,practic mi-a distrus copilaria.
    Abia in ultimii 2 ani am inceput sa „traiesc din nou”

  33. Buna, Pera!
    Cred ca suferinta mea cea mai mare in acest moment e faptul ca ma simt proasta, ca nu am rezultatele dorite desi ma stradui, ca nu pot oferi suficient de multa valoare pentru a deveni independenta dpdv financiar.

  34. Am suferit o data de ejaculare precoce ca multi barbati de asemenea. Acea chestie m-a marcat pe viata si am inceput sa iau tot ce prind sa citesc, sa studiez si sa practic.

  35. Cea mai mare suferință a mea a fost faptul că nu mă simțeam iubit, și aici nu mă refer la familie, ci la acel gen de iubire pe care îl ai în cuplu. Simțeam că există doar interes.

  36. Cred ca..adica sigur lipsa iubirii sau mai degraba faptul ca nu ma simt demna de a fi iubita, mereu simt ca trebuie sa fac mai mult pt cel de langa mine ca trebuie sa ma imbrac mai bine sa gatesc mai bine sa ma port mai bine etc..banuiesc ca toate au legatura cu o stima de sine foarte scazuta…si chiar daca cel de langa mine ma iubeste ..nu pot sa l cred..si i caut „nod in papura”..

  37. Suferinta mea cea mai mare a fost lipsa de iubire. Nu m-am simtit cu adevarat iubit neconditionat nici de parinti,nici de fostii mei si mai ales nici de mine insami. Incerc prin ascultarea intuitiei si instintului sa ma cunosc,sa ma dezvolt si cred ca vocatia mea e sa-i ajut si pe ceilalti sa intre in contact cu sinele profund si autentic si sa traiasca ascultand vocea interioara. Eu am un plan,poate imatur,poate nebun,care poate nu ma va duce nicaieri – sa fac tot ce imi zice vocea interioara. E o nebunie dar am sa o fac! Pt ca sunt sigura ca ma va duce spre o viata autentica si implinita. Iti multumesc din suflet ca existi! Articolul asta m-a facut sa plang in public dar nu-i bai. M-a atins in inima ceea ce e minunat! Multumesc! ✌️❤️

  38. Super articolul. Mulțumesc.
    Suferința mea cea mai mare e că sunt incapabil să ajut oamenii bolnavi de cancer, sau diabet (e personal).

    1. Cea mai mare suferintza a fost ca nu sunt apreciat (in relatie,in munca ,in grupul de prieteni ) ca nu sunt iubit si acceptat asa cum sunt nici mama nu a facut asta mereu aprecia copii altor cunostiinte de ale ei care erau premianti sau olimpici sau aveau nus ce talente….toata viatza si cariera profesionala am fost in esalonul superior dar nu am excelat niciodata am fost bun dar nu cel mai bun am fost un sot bun dar nu cel mai bun care puteam fii si tot asa ……am facut praf totul am luat de la capat,
      alta locatie alta relatie alte munci si de fapt acu esuez lamentabil in toate

  39. Salut ,la toti ,traim intr-o era in care bani sunt la putere si se ascund intentiile pt confort si reclama nimic nu este degeaba ,totul este cu scop iar asta o face ,,pera este bun pshiolog si va manipuleaza prin trairile voastre ca sa va atraga sa va doriti mai mult sa va dezvoltati prin cunostinte pe care le are doar ele deocamdata pe site-ul asta sa va ia bani ,cautati sa va informati si pe alte site de specialitate si de exemplu cautati pe https://www.scribd.com,acolo gasiti articole intregi de pshiologie si pt dezvoltare personala si seductie ,,o sa scutiti bani multi ,am vrut sa va arat celor care acum citesc mesajul sa ii pot ajuta cu ceva ca sa nu va mai ia bani Pera,este siret iar voi cadeti in capcana lui de ex ia intrebati daca el ar dona si ar da un ultim pachet aparut pt dezvoltare personala si chiar asta de este acum lansat si altul de costa f multi bani la toti doritori sau cei care nu isi permit timp de 7 zile ,ar face el treaba asta ,va zic eu ca NU ,el nu ar dona si la alti care poate chiar de vor nu au bani sa cumpere asa ceva ,iar pe el il doare in duda si nu il intereseaza de suferintele voastre si de saracia voastra totul este un teatru bine realizat de o echipa buna iar el isi traieste visul si luxul pe bani vostri

  40. suferinta mea cea mai mare este lipsa unei familii adevarate , intodeauna miam dorit sa am o sotie cu care sa ma inteleg si sa putem creste copii impreuna . Ca si tine provin dintro familie dezbinata si singurele mele momente de pace si liniste le aveam atunci cind eram la bunici mei in vacanta . Tata a fost un alcolic si imi dadea niste batai de ma snopea de cite ori venea beat , asta pina cind am implinit 10ani si mama a hotarit sa divorteze . Lipsa unei femei cu care sa ma inteleg ma roade pe creier zilnic , am o fetita de 11ani si nu vreau sa treaca prin ce am trecut eu si femeile care au fost in viata mea nu prea o acceptau iar asta ma facut sa le indepartez, de cind ma stiu nu mam simtit iubit si acceptat de nimeni si in cercurile de oameni pe care iam cunoscut pina acum parca nu era locul meu . Intradevar nu am avut o viata prea linistita , traiesc in strainatate de aproape douazecisicinci de ani cu mici escursii prin tara unde lumea ma credea cel mai bogat om din oras

  41. Bună. Sufăr de lipsa iubirii . Momentan am început o relație dar nu știu ce va fi mai târziu, mie teama sa mă implic prea mult sa nu sufăr din nou.

  42. Buna Pera!
    Si eu am crescut fara tata si asta ma facut sa sufar mult, nu am avut nici o prietena nici un prieten, nu am incredere in mine. Nu sunt bun de
    nimic, e nasol sa cresti fara tata mai bine nu ma nasteam.

  43. Buna pera multumesc pentru articol si pentru ajutorul pe care al oferi suferinta mea e saracia si lipsa de iubire. am ramas fara tata de la varsta de 5 ani si am ajuns acum la varsta de 44 de ani am avut 2 casatorii esuate iar momentan singura eu si cu mine

  44. Cea mai mare suferinta a mea e faptul ca nu imi gasesc sensul vietii. Ma simt prizoniera unor emotii negative care nu ma lasa sa cresc, sa evoluez.

  45. Bună Pera, am deja o vârstă, dar consider ca niciodata nu e prea târziu sa ne trezim. Am avut o copilărie fericită si o căsnicie nefericită, cu multe scandaluri si traume sufletesti. Am divorțat de 8 ani dar nu reusesc sa-mi fac o altă relație se pare ca undeva greșesc. Deci suferința mea este iubirea!

  46. Cea mai mare suferința a mea e lipsa iubirii, mai precis dragostea neîmpărtășită. Am iubit ani de zile un băiat dar care nu m-a iubit niciodată.Problema e că încă îl mai iubesc si sper sa fiu cu el desi stiu ca asta e aproape imposibil mai ales ca el are si o prietena, dar îmi doresc foarte mult sa fiu cu el.

  47. Salut Pera.
    Eu simt că cea mai mare suferinţă provine din faptul că nu știu să comunic cu oamenii, nu am reușit niciodată să mă integrez în niciun grup, nici la școală și nici la serviciu. Nu am încredere în mine și de fiecare dată altcineva este înaintea mea în orice aș face. Am impresia că nu o să mă descurc și că toată lumea este mai pregătită și mai bună ca mine. Din acest motiv simt că nu o să avansez, să evoluez niciodată pe niciun plan.
    De asemenea nu am avut niciodată niciun prieten deși am 30 de ani. Simt că nu prezint interes pentru niciun băiat, nimeni nu o să mă ia în serios. Nu reușesc să-mi găsesc un drum al meu în viață care să-mi aducă liniște sufletească și împlinire.

  48. Cea mai mare suferinta este lipsa iubirii, am iubit curat am iubit cu adevarat am fost inselata si tradata, sper din tot sufletul sa imi gasesc sufletul pereche si toata suferinta mea de pana acum sa fi meritat, mi_am pierdut multi ani din viata langa o persoana care nu merita, parca m_am pierdut pe mine, mi_am pierdut toti prietenii, mi_am pierdut zambetul , uneori chiar si speranta, simt ca exist dar nu traiesc, am incetat de mult sa mai traiesc, nu imi gasesc deloc drumul , nu mai stiu incotro sa o apuc , pe ce drum sa o iau dar inca mai sper ca va sosi si ziua mea, ziua cand va iesi soarele, nu va putea fi mereu furtuna.As vrea foarte mult sa imi gasesc vocatia sa stiu sigur ce drum e bun pt mine.

  49. Am citit povestea vieții tale,mi/au dat lacrimile.da ,este valabil că ceea ce nu te doboară,te întărește. Frica mea cea mai puternică este legată de a reuși să eviți situațiile în care sunt pe locul 2.am încercat, încă din gimnaziu, să fiu printre primii trei
    din clasă.La liceu am reușit să intru intr/o clasa de chimie-biologie,intr/un oraș mai mare.am fost tot timpul locul 1 sau 2.dar aveam complexul copilului din provincie. Viața sentimentală a fost presărată cu întâlniri și speranțe legate de oameni care aveau nevoie de ajutor… Voiam să schimb oamenii, vedeam puncte de îmbunătățit…Incercam sa/ i „ridic”…Voiam să mă realizez material și social….Nu am dus lipsuri,dar mi s/a indus ideea de sărăcie,ideea că trebuie să cheltui puțin, să mă mulțumesc cu puțin,iar când voi fi pe „banii mei” sau la casa mea,voi intra să fac ce doresc….Am intrat prima la facultate,am terminat prima. Tatăl meu s fost f mândru de mine.dar nevoia de bani m/a determinat să nu urmez la acel moment o carieră universitară.Deși multă lume mă întreabă dacă nu predau…Soțul meu a îmbrățișat cariera universitară,iar adeseori am sentimentul sacrificiului…Da, exista o suferință… Incerc să sa ascund,dar nu de poate….. Mulțumesc pentru acestoment când mi/am descărcat sufletul…

  50. Iti multumesc, Pera!
    Articolul tau m-a ajutat sa constientizez ca cea mai mare suferinta a mea, care m-a insotit ca un leit-motiv de-a lungul întregii mele vieti, este abandonul sau, mai bine spus, lipsa iubirii impartasite.
    Absolut invariabil, ori de cate ori am iubit o fata, care la randul ei – cel putin declarativ – imi impartasea din plin sentimentele, in momentul in care a aparut concurenta – care, ca un facut, era intruchipata intotdeauna de un tip cu o stare materiala mai buna – eu am fost parasit. De cele mai multe ori fara nicio explicatie si, uneori, chiar fara sa mi se spuna niciun cuvant.
    Marturisesc ca, pana acum, nu am reusit sa inteleg daca vocatia mea este sa fac mai multi bani sau sa devin un maestru in exprimarea iubirii. Ori daca nu cumva ar trebui sa invat sa le fac, ca un guru „iluminat”, pe-amandoua! 🙂
    Oricum ar fi, sunt dispus sa fac tot ceea ce depinde de mine pentru a trai cu adevarat in viata aceasta cel putin o mare iubire IMPARTASITA!
    Inca o data, iti multumesc!

  51. Suntem, se pare intr-o adevarata criza de iubire… atatea suferinte si toate din cauza iubirii… Partenerul ma raneste, dar si el sufera la fel ca mine, a facut, poate, coplesit de durere, ceea ce ar face orice om pentru a isi potoli un pic setea infinita de iubire. A putut astfel sa isi domoleasca prin actiunea lui, macar si pentru o clipa, durerea coplesitoare in care este prins. Parintii mei, cu un dor nesfarsit de iubire nu au putut oferi, ba chiar au cerut chiar de acolo de unde nu era cazul. Suferinta este coplesitoare, dar poate asa si numai asa ne mai gandim sa facem ceva pentru a scapa de ea si in acest mod apare si schimbarea. Intr-o revelatie scurta se ivesc in noi toate durerile noastre. Devenim constienti ca purtam cu noi o durere imensa, dar si modalitatile de doi lei pe care le folosim pentru a scapa din ea. Ne impotrivim pana la sange durerii, dar ea este singura care ne poate arata ca avem o boala. Daca invatam sa o ascultam atunci ea ae retrage, si-a indellinit scopul. Ce ar fi cu noi daca nu ne-ar durea?

  52. Un articol excelent! Cea mai mare suferinta a vietii mele: lipsa acelui motiv care atunci cand deschid ochii in fiecare dimineata sa nu intru in starea de a ma victimiza sau a invinui pe altii pentru problemele mele.Ai dreptate: suferinta este deschizatoare de drumuri.

  53. Lipsa de iubire, dar sunt pe vindecate, am inteles unde am gresit, mi-am descoperit puterea interioara, nu ii mai las pe oameni sa-mi defineasca valoarea si imi pazesc mintea de ganduri nocive.
    Doar ca uneori mai obosesc, nu gasesc imediat solutii la problemele care apar si atunci imi dau cate o pauza, citesc mult, ma retrag cateva zile din viata sociala si reusesc astfel sa ma reincarc si sa mai

  54. Salut,Pera, sunt acea gen de persoana ,care nu ma dechid in fata la nimeni si sufar in tacere ,insa aici simt ca ii in ordine sa o fac . In mare parte una din suferintele accentuate este lipsa de incredere in iubire , in relatiile cu prietenii, parca simt ca nu sunt apreciat dupa valoarea,pe care o ofer.Acum datorita tie stiu ,care imi este vocatia si stiu prin suferinte devenim mai puternici.

  55. Si mai sufar si pt ca nu mai am prietene. De fapt, nici nu cred ca am avut cand parea ca aveam. Consider ca era doar o iluzie, din moment ce una m-a abandonat pur si simplu, cu un pretext tampit, si pot sa zic ca am ajuns la concluzia ca a si profitat de mine, si tot asa, am inchis ochii. Iar altele..nu au fost prea apropiate, am incercat eu sa le fac, dar era doar de partea mea dorinta, asa ca a mers putin fortat prin metodele mele, temporar. Ce inseamna sa te abandonezi pe tine insuti exact? Mersi pt toata straduinta de a ne schimba gandirea si atitudinea, viata.

  56. cea mai mare suferinta a mea este lipsa iubirii si apoi saracia pentru ca paradoxal pana la un punct am aceeasi poveste de viata ca si tine, provin dintr-o familie modesta cu un tata alcoolic si violent si o mama terorizata de el si care nu a avut puterea sa puna capat unei astfel de casnicii. Si de aici toate neajunsurile din viata mea la fel ca ale tale. Multumesc pentru tot ceea ce faci pentru oameni.

  57. Cele mai mari suferinte imi vin din:
    – nu stiu cum sa-mi ajut copilul, ce are niste probleme comportamentale dobandite in urma unor probleme medicale, sa-i ofer sansa la o viata decenta, independenta;
    – lipsa increderii in mine.

  58. Da, suferinta mea este teama de esec, este lipsa increderii in mine si emotiile negative . Imi doresc mai mult curaj si succes in cariera mea, sa vad ca am rezultate si sa ma bucur de aprecieri , sa fiu implinit sufleteste, fara sa ma intreb ca de ce altii pot si fara sa ii invidiez . Sa fiu atit de ocupat cu activitatea profesionala, incat sa nu trag cu ochiul la colegi si sa -i invidiez pentru succesul lor.

  59. Buna ziua, Pera. Sunt iubitoare de arta, asa ca vocatia mea este legata de arta, de creativitate. Am studiat pictura, arte vizuale. Ca si profesie sunt absolventa de limbi straine.. Am lucrat peste 15 ani in mass media, domeniu frumos dar care iti acapareaza tot timpul. Mi-ar placea sa imi urmez vocatia pentru arta. Multumesc.

  60. Salut! De mult nu am mai citit ceva atat de profund. Dupa ce am trecut printr-un divort destul de dureros, am reusit sa ma canalizez pe dezvoltarea altei relatii. Actiunile mele au dat mari rezultate. Acum sunt cu o persoana care imi impartaseste ideile si actiunile. La fel si eu in ceea ce o priveste. Dar acum oful meu cel mare e ca inca nu am gasit un loc de munca mai bine platit.
    Multumesc anticipat.

  61. Buna Pera, suferinta mea cea mai mare este lipsa iubirii-inclusiv a iubirii de Sine.Dupa ce toata viata am cautat iubirea peste tot, ce sa vezi? era in inima mea! am gasit-o !doresc sa o daruiesc si altor oameni.cum? printr-o terapie combinata cu un fel de dezvoltare pesonala.asta este vocatia mea. asta este ,, menirea,, mea. astept mail-urile tale despre vocatie. iti multumesc!

  62. Momentan, problema si durerea mea este sa fiu obligata sa fac anumite lucruri care nu-mi plac, doar ca mi se spune ca-mi sunt de folos in viata. Ma doare cand mi se ia si puterea de a ma apara, de a-mi sustine punctul de vedere, dar si faptul ca nici nu am putere s-o fac, de fapt nu indraznesc. Simt ca ma omoara criticile si mustrarile, ca nu-mi aduc ajutor, nu ma incurajeaza.

  63. Buna Pera esti un om deosebit imi plac enorm de mult articolele tale in curand voi avea si cartile sa vedem nu sunt o pers cu multi bani dar lucrul asta nu ma face nefericita cred ca suferinta mea este ca nu sunt o mama suficient de buna si o sotie la fel am momente cand ma supar si pt moment imi dau copii la oparte inclusiv sotul pt ca simt nevoia sa fiu singura desi ei sunt viata mea fara ei sunt nimic si imi doresc din suflet sa ii fac fericiti nu stiu cred ca as vrea sa gasesc un echilibru intre viata asta de familie si timpul meu pt mine sa fac lucruri care ma implinesc sa imi gasesc vocatia sa devin o sotie mai buna o mama mai buna

  64. Am citit aproape toate comentariile la acest articol; am plans, am zambit, m-am gandit la vocatia mea si m-am decis sa scriu aici cateva cuvinte, poate mai citesc si altii toate comentariile. Oameni buni, 80 % dintre noi spunem ca cea mai mare suferinta este lipsa iubirii! Dragii mei, oameni, incetati sa mai cautati validarile exterioare pentru ca nimeni nu va poate oferi de la el putere 100% iubire pentru ca, cei mai multi dintre noi, nu o avem nici macar pentru noi. Cum poti sa iubesti pe altul totalmente cand nici pe tine nu te iubesti? Toate traumele astea vin din copilarie pentru ca parintii nostri nu au avut nici ei iubire la randul lor si nu au stiut sa o dea copiilor lor neconditionat. E un cerc vicios din care nu se poate iesi decat actionand pe 2 planuri: incetati sa va traiti viata in dependenta cu iubirea altora si, ce este cel mai important, cresteti-va copii cu multa, multa iubire, cu apreciere pentru ce sunt, dandu-le curaj sa-i infrunte pe cei care le ataca imaginea, pe colegi, pe profesorii care le arunca in fata numai dezaprecieri. Daca copii nostri primesc ce nu am primit noi cand eram ca ei, vom rupe acel cerc vicios si oamenii din tara asta vor trai in armonie si iubire ( sau macar apreciere ) unii cu altii. Schimbati viitorul prin copii vostri si lasati trecutul sa fie trecut!
    Uitati-va la alte societati care traiesc mult mai relaxate si nu in asa mare interdependenta unii de altii. Cum credeti ca au ajuns la relaxare, la acel mod de viata in care partenerii unui cuplu se respecta si este suficient, la modul in care isi cresc si educa copii?! Sigur ca nu prin incrancenarea asta a noastra ” ca nu am iubire si ma simt gol, si nimeni nu ma place, si vreau sa mor”. Cautati in exterior lucruri efemere, ca iubirea, fericirea, validarea si uitati sa va traiti propria viata, propria validare, propria iubire de sine. De aici vine cataclismul: stima de sine scazuta, lipsa de curaj, interiorizari ale fricilor, boli, si cate si mai cate. Aici este VOCATIA voastra, sa stiti sa va oferiti ce-i mai bun pentru fiecare si sa-i inspirati si pe altii s-o faca!

  65. Până pe la 26 de ani am fost o persoană foarte naivă, credulă, cu sufletul pe tavă, nu știam nimic despre viața, am avut în jur oameni buni si nu recunoșteam răutatea , pentru că nu știam că oamenii pot fi si rai. Apoi mi-am luat-o în plin , de nenumărate ori, s-au repetat situații si atrăgeam în viața mea și în jurul meu același tipologii de oameni, care îmi făceau mereu răutăți. Cel mai dureros e pentru mine că, având acum un copil, (extrem de bun, cuminte, despre care la grădiniță si apoi la scoală toată lumea are doar cuvinte de laudă, că e foarte cuminte, bun, învață foarte bine), din păcate el chiar de la granița a avut parte de răutăți si nedespărți făcute de alti copii, iar eu, nu am știut să îl învăț să se facă respectat de acei copii ( normal, dacă nu știu să fac asta pentru mine, cum sa-mi învăț copilul să facă asta).

  66. Lipsa încrederi în mine. Din copilărie am fost devalorizat si umilit de foarte multe ori chiar de propriul tata..nu am avut niciodată un cuvânt de spus și orice ziceam nu era luat în seama. Am crescut cu frica ca nu sunt bun de nimic și ca trebuie sa ma „supun” altor persoane pentru ca ele știu ce mi-ar trebui mie și cum ar fi bine sa-mi trăiesc viata.

  67. Buna Pera suuferinta mea vine dintro casnicie esuata o casnicie cu traume lipsita de iubire de vb frumoase , certuri , jigniri etc. Eu acum m-am inchis in mine ca intr-o carapace din care nu stiu cum sa fac sa es , am citit multe articole despre iubire , emotii , constientizare dar nu stiu sa le pun in aplicarie nustiu cum sa procedez nustiu cum sa es din aceasta carapace in care m-am inchis iti multumesc cu recunostinta

    1. Și ce am făcut ca să o rezolv? M-am însurat și am făcut un copil. Am făcut terapie. Ce să vezi. Parcă-i mai rău…

  68. Pera am 47 de ani,si nu am gasit inca vocatia stiu ca pot dar nu stiu ce sa fac..sunt in Anglia si la varsta asta nu am realizat nimic din frica de a nu fi criticat judecat abandonat. te rog ajuta ma.N am gasit inca femeia potrivita jobul potrivit…din frica

  69. Buna Pera! Cea mai mare suferinta a mea sunt eu…Ma simt dezamagita de mine pentru ca nu reusesc sa aflu ce vreau sa fac cu adevarat in viata mea! Care este vocatia mea? Ce meserie mi se potriveste? Pe plan profesional sunt pierduta….ma simt pustie! Stiu un singur lucru: vreau sa ma casatoresc si vreau copii, vreau o viata linistita si plina de fericire! Multumesc!!!

  70. Cea mai mare suferinta a mea vine dintr-un accident pe care l-am avut in urma cu ceva ani in care mi-am pierdut un ochi si de atunci port proteza. Nici pana in ziua de azi nu am reusit sa depasesc aceasta trauma.

  71. Cea mai mare suferinta a mea este cea actuala. Nu-mi gasesc locul in tara aceasta, nici nu vreau sa plec de aici. Ultimile joburi pe care le-am avut, am sfarsit fiind dat afara.
    Nu reusesc sa-mi aduc aminte ce contracte am semnat inainte sa vin aici. Pasiunile pe care le am si pe care as incerca sa-le monetizez sunt prea scumpe ca sa mi-le pot permite. Sunt depresiv de multe luni nu stiu incotro s-o apuc.

  72. Buna Pera,
    O mare suferinta ce mi-a umbrit anii de copilarie si de adolescenta a fost neputinta de a putea face ceva sau de a schimba ceva atunci cand luam parte la certuriile si bataiile unui tata alcolic si violent.
    Acum fiind adult cel mai tare imi umbreste sufletul lipsa tatalui pe care l-am pierdut cu mult timp in urma si imposibilitatea de a mai recupera ceva din acel gol lasat in inima mea!
    Sa nu mai vorbim despre saracie,devalorizarea de sine si a celor din jur,lipsa iubirii totale si aparenta unei famili dezorganizate!
    Si stii ce doare cel mai tare dupa toate aceste experiente urate?
    Sa vad oarecum suferinte asemanatoare la persoanele dragi mie!!

  73. Bună, am trăit o poveste de viață asemănătoare cu a ta Pera…..pot spune că situația mea a fost mult mai gravă deoarece tatăl alcoolic și foarte violent a încercat chiar să abuzeze de mine,ne-a ținut în teroare mulți ani, pe mine,frații și mama mea,ne alunga mereu de acasă….până într-o zi când chiar am plecat toți și l-am lăsat singur …..Nu am putut sa-l iert și încă mai am coșmaruri cu el ,si mama la fel,se pare ca noi două am fost cele mai afectate.Dar,plecarea din mediul respectiv,foarte nociv,a fost cea mai bună decizie luată vreodată.Deși au trecut 3 ani de când am plecat, nu am reușit să îmi vindec sufletul,rănile adânci,încă mai port inconștient aceea tristețe continuă,încă mă întreabă lumea de ce sunt supărată,deși eu poate nu sunt,ci doar chipul meu a rămas setat pe starea de tristete, de multe ori am incercat sa imi controlez expresia faciala…dar cateodata ….intervine inconstientul.Am ramas marcata de copilaria mea groaznica la care s-au adunat bineinteles si altele: neincrederea, inferioritatea, teama de oameni,de a vorbi,timiditatea excesiva,simteam ca nu apartin acestei lumi,imi doream sa dispar…..
    Apoi, au inceput sa apara relatiile esuate, ma simteam folosita, nu primeam cat ofeream,imi doream iubire,sa ma inteleaga cineva,cineva cu care sa pot discuta orice ,oarecum din lipsa iubirii de tata ,posibil sa-mi fii dorit si multa protectie si afectiune din partea barbatului,chiar cand credeam ca am gasit in sfarsit iubirea si barbatul pe placul meu ,atunci s-au intamplat mai multe ,in special parintii lui nu prea ma acceptau din cauza situatiei mele ,parintii divortati,ca stau in chirie,desi eu aveam servici si ma intretineam singura…, iar el a fost influentat de parintii lui,i-a ascultat si m-a parasit, eu nu am contat ca persoana…asta am dedus eu ,pt ei era mai important ceea ce spuneau vecinii si rudele,etc,parintii lui s-au dus chiar la tara unde a ramas tatal meu ca sa vada in ce conditii am stat….Am fost foarte afectata de despartire pt ca il iubeam foarte mult.Nici acum nu am reusit sa trec in totalitate peste,dar ma straduiesc sa nu ma las si sa merg mai departe.Deci pot spune ca cea mai mare suferinta a vietii mele a fost si inca este saracia si lipsa iubirii. Nu stiu daca mi-am gasit vocatia cu adevarat,de ce spun asta, pt ca acum invat la o scoala sanitara postliceala,sunt in ultimul an si am primit o oferta de munca in Belgia ca si asistenta medicala,o oferta tentanta,dar….nu stiu de ce imi e cam teama sa accept,desi imi doresc sa plec cat mai departe,undeva unde sa nu mai vad locuri,lucruri,oameni care sa-mi aminteasca de trecut,as vrea sa incep cumva de la 0,in alta parte…..dar nu stiu daca e exact ceea ce trebuie sa fac…Ar fi multe de spus dar ma opresc.Am inceput sa citesc carti de dezvoltare personala,chiar ma regasesc in multe din ele,si incerc sa aplic cat mai mult din ceea ce citesc , pt binele meu…Multumesc!

  74. Salut…pe mine m a afectat faptul ca nu sant inalt…mi as fi dorit mult…am 1,78 cm…m am dezvoltat greu…adevaru e ca ma deranjeaza mult cand un alt barbat incearca sa se impuna fizic si sant obligat sa dau inapoi din motive de siguranta…cred ca asta e cea mai mare suferinta a mea…nici de iubire prea multa n am avut parte dar nu prea imi vine sa ma plang … am mers la sala cat m a lasat programu(4 luni acs 4 luni plecat) … dar fara rezultate care sa multumeasca,…

  75. Mari suferinte am trait dupa ce am trait umilinte in public. Cu atat mai mult de la cei din familie. Cred ca asta a accentuat lipsa increderii in mine. Apoi in singuratate, dupa despartiri.

    1. toata viata am suferit din lipsa de suport afectiv din partea parintilor mei lucru care m a afectat si n viata adulta nici acum nu inteleg cum de cele mai mari rani le avem din propriile familii

  76. Culmea si de necrezut care a fost prima si cea mai mare suferinta suportata de mine incat acum rad! :]]
    In clasa a 4-a la desen, ne-a dat de facut acasa un vanator, care vaneaza desigur, si eu nu stiam sa desenez, desenam teribil in clasa a 4-a, si m-am dus la mama sa-mi faca desenul, ca NICIODATA pana atunci… si ea imi arata pe cartea de biologie un om cu o palarie cu o arma in mana, ca sa vezi :]] si incepe sa mi-l deseneze, incepand cu palaria..
    Ma uitam suspicios la cat de asimetrica era si stramba cum nu vroiam eu. si eu tot ii ziceam: nu nu nu asa, dar ea tot desena. si am suferit atat de mult ofticandu-ma ca nu am indraznit sa fac desenul ala SIMTIND ca as putea sa-l fac de 100 ori mai bine, incat… cand am venit acasa de la prezentare am rupt foaia!! prima furie..simteam suferinta in inima de copil necopt.
    Si mi-am jurat ca o sa desenez intotdeauna ce vreau, cand vreau, cum vreau, doar pentru ca vreau!! Asta a fost in curte; in casa…am venit cu foaia rupta si nu i-am aratat-o mamei, apoi am lipit-o inapoi, si am incercat pe alta foaie fara ca ea sa stie ceva…sa desenez palaria omului..
    Si am inceput, si desenam, si i-am dat hasuri si contur fin, si nu imi venea sa cred ce implinit ma simteam doar ca am desenat o palarie!.
    Pe de alta parte juramantul a intrat adanc in subconstientul meu dormind mai multe zile cu prezentarea palariei proaste in clasa, si cu cat de bine am desenat EU, nu mama, palaria.. :]]] wich is super, acum desenez fara probleme si am sa fac asta vocatia, astept deschiderea contului bancar sa-mi cumpar domeniu si sa-i dau drumul.
    Dupa ce strang comunitatea si cand termin cartea pe care o scriu momentan, o sa ma simt si mai implinit, deja ma simt cand stiu ca planul imi merge in unica directie in care te poate chema vocatia.
    Dar nimeni nu stie ca Pera a fost cel care mi-a deschis capu, din 2009! Multumesc! Trimite-mi te rog pe : eagle.eyeking@yahoo.com primul pas.
    Multumesc, Maryws Boss x

  77. Sa nu fii indeajuns pentru cel ce il iubesti si sa te micesti in loc sa cresti, sa intelegi ca nu la celalalt e cheia, ci doar la tine. Totdeauna la tine.

  78. Nu stiu unde am gresit si unde gresesc in relatia cu cei din jur si in special cu cei pe care ii iubesc. Am fost crescuta in ideea de a tine cont mereu de parerea celor din jur, de a nu incalca legile nescrise, de a te incadra in tipare…la naiba cu ce simti tu, cu ce iti doresti, cu ce conteaza intr-adevar pt sufletul tau! „Ai grija ce faci, sa nu aud ceva, sa nu ne vorbeasca vecinii, sa nu ne faceti de ras!” cu asta am crescut acasa si eu si sora mea…De-a lungul vietii am tinut cont sa nu deranjez pe nimeni in jurul meu, sa fiu toleranta, intelegatoare, de incredere, iubitoare…Acum la peste 40 de ani continui sa fiu la fel, pt ca mi se pare firesc, dar parca am obosit sa le tot fac la toti pe plac, fara sa tin cont de ce imi doresc eu…doar ca sa nu supar pe nimeni…recunosc ca am mai rabufnit cateodata si am ranit poate cu un cuvant spus la nervi si am constatat ca sufar mai mult atunci cand sunt eu cea raneste, gandindu-ma initial ca ma racoresc spunand ce ma deranjeaza…de ce efectul e invers…de ce naiba conteaza asa mult pt mine parerea celor din jur. Vreau sa fac ce-mi trece prin cap fara sa ma gandesc bine inainte si fara sa-mi fie rusine de ce vor crede ceilalti..la naiba cu toate regulile…Asta e doar o parte din tot ce ma framanta…

  79. Din experienta mea, oamenii sunt mai motivati sa faca un efort si sa puna in practica niste informatii daca platesc pentru ele, decat daca le primesc gratis.
    Primul exemplu care imi vine in minte: lumea se duce sa dea bani la biserica, in loc sa stea acasa si sa citeasca Biblia 🙂

  80. Suferinta mea cea mai mare este lipsa iubirii, chiar si in familie. Am simtit si simt iubirea fata de o alta persoana, dar acel baiat avea si inca are prietena. Mi-a oferit incredere, m-am deschis fata de el, fiind prima persoana cu care m-am deschis asa de tare si imi este greu sa nu il mai bag in seama, el avand o personalitate asa de buna cu mine.

  81. Asa este poate faptul ca am pierdut mama cind aveam 4 ani apoi cind eram foarte fericita cu doua fetite minunate l-am pierdut pe sotul meu ceva dureros am acumulat in sufletul meu care a disparut in timp.

  82. Suferinta mea ceea mai mare este formata in copilarie cand am primit bataiile nenumarate primite de la mama foarte dure cu vanatai uneori si efectele lor si la maturitate prin ceea ce numesc eu schilodire psihica

  83. Multumesc Pera pentru acest articol. Am plans mult cand l-am citit probabil ca aici e cheia mea negasita. Suferinta mea este saracia, neputinta de a-mi asigura o stabilitate financiara. Toata viata am avut urcusuri si coborasuri pe acest domeniu. E crunt sa te afli in imposibilitatatea de a-ti plati facturile. Ma devalorizez pentru acest lucru si am impresia ca si ceilalti ma desconsidera pentru asta desi este doar impresia mea. Deasemenea imi este rusine ca nu am bani. Am avut, am stiut sa-i fac dar nu am stiut sa -i investesc. Acum mi am schimbat activitatea si nu reusesc in domeniul pe care mi l am ales desi imi place foarte mult.Stiu ca trebuie sa vad ceva si nu vad. Nu stiu incotro s-o apuc.

    1. „nu esti ceea ce pari a fi”,e o fraza pe care mi a spus o un prieten foarte bun cand aveam vreo 8-9 ani.au trecut 22 de atunci.mi am dat seama de curand ca asta e una dintre suferintele cele mai mari.faptul ca nu stiu cine sunt cu adevarat.cat e real din ceea ce arat si ceea ce simt de fapt.e o neconcordanta la un mom dat..si cel mai aiurea e ca stiu de prapastia asta dintre ele si ma doare ca nu pot sa pun un pod intre lumea interioara si exterioara.O alta e lipsa iubirii,,cand nu te iubesti,nu stii sa iubesti,

  84. Salut Pera !
    Am plans la acest mail,atat de mult m-a ars in sufletul meu! Cand ai pus intrebarea care e cea mai mare suferinta a ta,imediat au aparut in mintea me zeci de raspunsuri,darla una imediat mi s-au umezit ochii si un cutit in suflet mi s-a rasucit.
    Cred,ca cea mai mare durere a mea,ceamai mare suferinta vine atunci cand privesc tristetea din ochii animalelor de pe strada abandonate. Ma vad mica in fața acestei suferinti,ma simt fara putere,vreau sa evit ,sa nu mai vad/aud ,dar mereu ma lovesc de ele….

  85. Cea mai mare suferință a vieții mele este relația cu mama. Încă de pe la 1 an si ceva am fost crescuta de bunica mea care a murit când au aveam 11 ani. Pe ea o vedeam ca si figura maternă. Cu mama mea nu am fost niciodată apropiata pana nu am devenit si au mama. Când a murit bunica mea m-am simtit abandonată, aveam 11 ani, si am simtit ca mi-am pierdut mama. La 22 de ani mi-am pierdut tatăl si la fel m-am simtit abandonată! Mama, a fost foarte fericită cu tata, insa de cand a murit el, ea a renuntat la viata. Ma doare nepăsarea ei…as vrea sa o pot ajuta dar nu stiu cum…
    Eu am doi copiii acum, sunt divortata de soțul meu si lipsa banilor îmi creează o mare frustrare…

  86. Salut pera …suferinta mea cea mai mare este ca am 2 scopuri si nu stiu pe care sa il urmez ..primul fiind mai putin realizabil dar care imi aduce satisfactie si al doilea care poate fi realizat cu multtt antrenament dar care nu cred ca o imi aduca fericire si implinire

  87. Buna Pera,
    Cea mai mare suferinta a mea de pana acum a fost legata de iubire. Acum, desi am studiat mult in zona asta in ultimii ani, inca n-am reusit sa o rezolv. si desi imi consuma cea mai mare parte din timp si energie, tot m-as simti ipocrita sa vorbesc depre subiectul asta…

  88. Parca si eu ma regasesc in povestea ta,Pera..Tata betiv,certuri,saracie si rusine ce ma -nconjoara.M-am maritat ,dar rusinea s-a transformat in umilinta.Eu credeam ca trebuie sa-ndur tot pentru ceea ce am.Sotul e un om bun,dar foarte nervos de fire[avand si el tatal extrem de nervos].Nu puteam sa merg la lucru ,ca trebuia sa vad de copil si de toate problemele casei,ca el lucra toata ziua.In plus trebuia sa-i ajutam pe parinti din amandoua partile caci ne-au dat casa,pamant.Multam pentru toate ,dar asa am devenit eu sluga pentru toti.La un moment dat am vrut sa ma sinucid,am luat pastile,caci nu mai rezistam.Multe lucruri se repetau pana acum 3 ani ,cand dupa o operatie,in loc sa primesc ajutor,toata lumea se certa cu mine.Cred ca a fost apogeul pentru mine.De-atunci m-am schimbat radical.Si am invatat sa ma respect pe mine,ca sa ma respecte si altii.Pretul a fost cam mare pentru aceasta invatatura.De atunci nu mai permit nimanui sa ma jigneasca.,sau sa ma umileasca.Este si o vorba;Fii om cu mine ca sa fiu si eu cu tine.Din persoana pesimista ,am devenit optimista.Si intr-adevar daca vrei ceva din tot sufletul;Ti se-ndeplineste,numai trebuie un pic de rabdare.Asta ne cam lipseste.

  89. Buna . Suferinta mea e lagata de faptul ca iubind nu stiu sa ma opresc din a face lucruri bune si astfel ma descalific pe mine iar oamenii care au fost in viata mea,profita din plin de acest lucru. Pai pana la urma nu e pacat sa iti bati joc de omul prost,asta e tot ce aud in jurul meu. Asa o fii si asta a fost pana cand am ramas din nou singura cu 2 copii care inca merg la scoala. Acum nimeni nu mai are ce lua de la mine,nici macar banii pt o paine si mi se spune ca eu am fost marea greseala si javra din viata lor. Se poate,nu cred ca lipsa recunostintei fata de tot ce am facut ma doare tare,mai degraba cred ca e vorba de faptul ca vreau din nou sa am o siguranta a mea,o incredere pe care nimeni sa nu mi-o mai poata lua,sa invat din nou sa spun NU si sa imi demonstrez mie ca ma pot baza pe mine,sa am din nou ce am reusit sa am candva,o siguranta a zilei de mine,un acoperis asupra capului.
    De unde sa incep,am un plan dar oameni in jurul meu nu am,nu am bani nici macar pentru chirie si asigurarea medicala la copii dar nici asta nu ma face sa ma opresc,stiu ca o sa reusesc,am conspectat tot ce mi-ai trimis pana acum,citesc si imi ridic moralul singura.
    Vreau atatia bani si atatia oameni in jurul meu cat e necesar ca sa traiesc linistit si frumos,vocatia mea,habar nu am deocamdata, HELP.
    Asta e tot ce simt in prezent.

  90. Sufar din cauza faptului ca persoana pe caree ocu iubesc este la o distanta f mare de mine….de tara mea. O alta suferinta ar fi ca nu mai pot face sport sau nu mai pot antrena din cauza unei operatii.

  91. Iubesc o fata 19 ani, ideea ea ca ea a umblat dupa o relatie de 2 ani si nu mai pot avea incredere in ea, am fost prieteni buni pana acum doua seri, ne mai intalneam ne mai aduceam aminte de noi si ea ar fi vrut sa fim intr-o relatie din nou dar eu am refuzat categoric din cauza vorbelor multe si sa nu par idiot ….cert e ca am spus si eu multe care nu ar fi trebuit , cu toate astea imi pare rau . Mi-am invatat lectia si nu cred ca voi mai vorbi despre o relatie ever… Incerc totusi sa scap de gandul sa o mai vad sau sa ma pregatesc psihic pentru atunci cand ea va fi fericita cu ea….adevarul e ca nu sunt pregatit. Nu prea stiu ce vreau de la ea, daca e vorba de cateva seri sau e caldura pe care mi-o ofera , iar ai mei stiu prea multe despre ea, o impacare cu ea mi-ar aduce rusine pe obraz din partea parintilor.

  92. Bună Pera,
    Cred că suferința mea cea mai mare este că nu imi fac timp, îndeajuns să-mi dau seama de ceea ce’mi lipsește. Parcă se creează o anesteziere cu potop de informații,stres la muncă,nervi,oboseala,și nu mai realizez starea mea sufletească.
    Recunosc,îmi lipsește mult dragostea. Nu am avut niciodată o relație adevărată. Sună ciudat dar este adevărul.

  93. suferinta mea care apare mereu la cate un interval de timp e ca mi e greu sa ma decid,parca am o teama de a lua decizii de ce se va intampla daca aleg o cale sau alta…sufar foarte tare ca mereu caut in exterior un raspuns,ceva ce sa fac ce sa aleg apoi am o multime de idei in cap si nu mai stiu ce vreau eu…ce mi spune sufletul meu inima…am pangarit o cu atata indecizie…cred ca sufar de indecizie cronica…trebuie sa ma hotarasc daca sa merg la un loc de munca foarte stresant,greu la magazin pepco..sau sa am grija de sanatatea mea sa nu ma expun la acel mediu…sufar tare mult din cauza asta in interiorul meu care i tulburat si se vede acum in exteriorul meu,in relatiile cu ceilalti pentru ca am o relatie disfunctionala cu mine insami,cu ce vreau si ce pot…te rog ajuta ma cumva

  94. Cea mai mare problema este ca mi*am depasit problemele si nush nu mai am vocatie pentru ce sa lupt nu mai am teluri si scopuri si asta incerc sa descopar rolul meu pe pamant.

  95. Si eu am parte de un tata alcoolic, care e asa de cand ma stiu, n-am primit niciodata un sfat de la el..dar nu asta ma macina cel mai tare, ci faptul ca mi-e greu sa relationez cu oamenii, sa imi fac prieteni, si sa am oameni care sa ma asculte, sa ma ajute, fiind mereu cea timida care nu vorbeste prea mult, in plus, nu imi gasesc nici o pasiune, sau vocatie, si ma simt presata de timp, pentru ca, teoretic, in doi ani va trebui sa iau o hotarare cu privire la ce vreau sa fac mai tarziu..

  96. Buna ziua,
    Iti scriu aici deoarece imi spune cand vreau sa te contactez ca emailul meu este invalid.
    Ma numes Alexandra si am 22 de ani. Locuies in Londra de aproape 3 ani cu viitorul meu sot.
    Acum am descoperit mai mult ca inainte ca vreau sa schimb relatia mea si copilariile care se intamplau pana acum in relatie. Suntem de 8 ani impreuna si cred eu ca am avut o relatie frumoasa, doar ca ne-am certat foarte foarte des din diferite frustrari ale mele. Noi nu ne-am inselat niciodata unul pe celalalt, asta a fost bariera care ne-a tinut in loc sa nu ne desppartim de tot. Doar ca la anul trebuie sa facem nunta. Si au tot fost certuri nenumarate si simt asa cum iubirea a plecat la vale cu toate vorbele urate pe care le-am spus si cu toate amenintarile zilnice pe care le-am spus. Vreau din suflet ca totul sa fie diferit si sa am incredere ca pot reusi sa schimb ceva si sa ajungem sa ne reinventam cum nu am facut-o niciodata. Te-as ruga sa imi oferi niste sfaturi.
    As avea mult prea mult de povestit dar nu prea este timp, in August plec in Romania si o sa merg la cateva sedinte de terapie in care sa imi descopar si pasiunile si ce job sa urmez pe viitor ca inca nu stiu, apropo de ce articol ai postat tu. Viata mea a fost plina doar de frici si asta sa vazut si in relatia pe care aproape ca am stricat-o. Imi doresc din nou sa simt iubirea aia frumoasa pentru el si sa ii reflect si lui toate lucrurile frumoase de pe lumea asta.
    Multumesc mult, apreciez foarte mult blogul tau!

  97. suferinta mea cea mai mare este faptul ca nu imi gasesc vocatia,sunt frustrata zi de zi din cauza asta,pt ca stiu ca fiecare om are un talent al sau si eu ma simt blocata parca nu stiu ce sa fac de unde sa incep,sufar pt ca nu am libertate financiara,niciodata nu am avut cati bani am vrut sa imi cumpar tot ce am nevoie.parintii mei traiau de la luna la alta plini de datorii.si mi-am promis de mica ca eu nu o sa traiesc asa,vreau sa am o viata extrordinara,si uite ca am 25 de ani astept o fetita sunt casatorita si am ajuns in momentul in care sunt frustrata ca nu imi stiu vocatia sa o pot fructifica si sa ofer o viata mult mai buna fetitei mele,fara sa mor de rusine cand imi cere sa ii cumpar o jucarie sau orice altceva si eu sa zic,, nu pot pt ca nu am bani,,ASTEPT MAILU TAU CU MARE INTERES,MULTUMESC O SEARA FRUMOASA

  98. Buna, Pera! Nu stiu exact sa definesc cea mai mare suferinta a mea, ele fiind mai multe si au legatura intre ele. 1. m-am casatorit cu o persoana pe care nu o iubesc ( nu stiu daca l-am iubit cu adevarat vreodata,probabil a fost doar un miraj al noului) . Cand ma gandeam sa dau inapoi ma credeam… 2. slaba. Ma condamnam ca n-am incredere in mine si ca nu am facut nimic pe plan profesional ca sa merit mai mult. M-am trezit acum casnica, in imposibilitatea de a lucra pentru ca am un copil mic si nu am cu cine sa-l las , traiesc intr-unul din cele mai satace orase si nu am posibilitati de a fi independenta prea repede. In adancul sufletului meu sper sa fiu independenta, sa pot divorta, sa ma mut intr-un oras mai mare si sa imi gasesc marea iubire.

  99. Pera,suferința mea este aceea de a nu fi nevoit sa muncesc non-stop pentru bani asemeni părinților mei! Si sa reușesc sa ma stabilesc financiar cu un bussines propriu sau prin forte proprii!

  100. Suferinta mea e ca am 38 de ani, un loc de munca pe care-l urasc din cauza nedreptatilor, de care sunt legata si nu am o relatie.

  101. Suferinta mea cea mai mare cred ca e faptul ca viata e extrem de grea pentru toata lumea, pana incepi sa-i da-i de capat (ceea ce sincer am inceput sa fac de cand iti citesc articolele si materialele si de cand am aflat de tine). Singuratatea, lipsa de iubire si prieteni, durerea provocata de iubire si de viata… Nedreptatea, sistemul stricat… Prejudecatile oamenilor…

  102. Buna! Cea mai mare suferinta a mea este ca nu exista intelegere la mine in familie. Am 2 frati mai mici,locuim impreuna cu parintii si am  avut o copilarie exact ca si a dvs. Din fericire chinurile s-au stopat acum vreo 7 ani(tatal meu s a imbolnavit) , insa scandalurile au trecut de partea fratilor mei. Nu au bani,lucreaza pe un salar infim si nu muncesc la dezvoltarea lor personala, iar eu am probleme cu ei mereu din cauza ca sunt exact opusul lor. Va rog spuneti-mi ce pot sa fac? Multumesc

  103. Am vazut ca articolul este din 2017,dar tot am sa scriu despre suferintele mele. M-am nascut cu o dezabilitate auditiva din nastere,acest lucru l-am descoperit numai la 16 ani ,am copilarit fara aparat auditiv, m-am obisnuit sa citesc oamenilor pe buze, dar cu timpul aceasta dezabilitate m-a facut mai retras,timid si mai ales neincrezator in socializari cu fetele de am ajuns sa sufar si de" iubire" sau mai bine zis lipsa ei pe langa astea nu mai zic de saracie,la 25 de ani locuiesc cu parintii. Am inceput sa fiu foarte stresat si sanatatea sa se deterioreze pe baza stresului: indigestii alimentare, ameteli, oboseala, irascibilitate,eruptii cutanate si cearcane am inceput cu un ochi sa sufar si de strabism (fuge).  As vrea sa iti multumesc ca existi tu si mumca ta ,am achizitionat cele 3 volume, ma aflu la al 2 lea, primul l-am devorat, m- am regasit foarte mult in el ! 

Lasă un răspuns

PERA NOVACOVICI

Sunt psiholog și scriitor, dar expertiza mea cea mai importantă este că am învățat și experimentat tot ce mi s-a părut mai dificil.

Niciun obstacol nu a fost prea mare ca să-l încerc, și nu ar trebui să fie nici pentru tine.

  • Înveți să îți exploatezi calitățile reale, să fii autentic și să faci oamenii să te iubeasca (la nivel personal dar și profesional)
  • Îți voi oferi materiale de dezvoltare personală pe care le-am pregătit timp de 10 ani!
  • Îți îmbunătățești rezultatele legate de bani, sănătate și relații;
  • Descoperi un mod interactiv și distractiv de a-ți crea stilul de viață pe care ți-l dorești;
  • Urmezi pași simpli pentru a-ți crește încrederea în tine;

SUNTEM DUSI PE UN DRUM GRESIT O VIATA INTREAGA

Dezvolta-ti personalitatea pentru a reusi in felul tau.

CATEGORII

Mulțumesc că te-ai abonat!

Verifică inboxul, te așteaptă primele materiale acolo.