Hai să îţi spun rapid ce văd eu când mă uit în urmă:
Băieţii de cartier
În adolescenţă eram băiat de cartier care stătea la colţ de bloc cu alţi băieţi de cartier, beam, jucam poker pe bani în scări de bloc, mă băteam, mă gândeam ce “combinaţie” să mai fac ca să mai câştig ceva bani să îmi iau şi eu trening-ul ăla Nike şi adidaşii originali care erau uniforma băiatului de cartier. Nu mai citisem o carte de câţiva ani buni şi mă visam mare mafiot.
Într-o zi, am luat o bătaie cruntă de la poker de la un “prieten”. El trişa la cărţi, eu îl înjuram de 30 de minute de maică-sa.
S-a ridicat, m-a lovit.
M-am dus acasă, am luat un baston, m-am întors să îi dau în cap. Când să îl lovesc în cap, lovitura s-a dus involuntar în umărul lui. Ceva nu m-a lăsat să îi dau în cap. Ne-am trântit pe jos, spunându-mi că poate să se întâmple orice, doar să nu dau drumul la baston.
Astfel, eu ţineam strâns bastonul în braţe şi “prietenul” meu îmi căra pumni în cap. După câteva minute, m-am ridicat, m-am scuturat am zâmbit. Banii ce îi lăsasem în scara de bloc unde jucam cărţi nu mai erau.
Îi luaseră ceilalţi buni “prieteni” ai mei.
M-am dus acasă şi nu puteam să îmi ţin capul pe pernă pentru că mă durea de la cucuie, oricum aş fi stat.
Mi-a venit o întrebare simplă:
Este asta viaţă pe care vrei să o duci mai departe?
Răspunsul a fost NU.
De a doua zi, priorităţile mele s-au schimbat radical.
Am început să fiu foarte preocupat de şcoală, am luat Bac-ul şi am intrat la Politehnică să devin inginer.
Astfel, singura interacţiune pe care am mai avut-o cu aceşti “prieteni” era salutul în trecere.
Şcoala e grele
Am fost tot timpul un băiat inteligent. La 11 ani aveam deja 5 de pian şi eram un talent promiţător, la 14 vorbeam limba sârbă şi engleză, la şcoală eram cu un pas înaintea colegilor însă nu eram prea harnic şi nu vedeam folosul la a învăţa bine , aşa că notele erau medii în general cu excepţia istoriei şi a limbii române. Istoria îmi plăcea la nebunie şi o devoram, iar limba română era despre citit iar eu eram un mare cititor înnăscut (cu o mică pauză în perioada de băiat de cartier).
Am luat Bac-ul din prima, am intrat la Politehnică la stat cu bursă.
Primul semestru a fost “parfum” până când a venit sesiunea şi am picat TOATE examenele.
M-am descurajat, mi-am pierdut stima de sine şi am îngheţat anul şcolar pentru că nu mă simţeam în stare să îl termin.
Am revenit la dorinţele mele de îmbogăţire prin şmecherii şi “combinaţii” şi mi-am găsit un mentor.
Era omul cu reputaţia cea mai mare din oraş. Reputaţie de “ŢEPAR”. A păcălit atât de multă lume încât trebuia să se mute constant dintr-un cartier în altul pentru că pe cei din cartierul ce îl lăsa în urmă nu mai îi putea păcăli.
L-am admirat tot timpul pentru că avea mulţi bani şi avea un talent incredibil de a spune poveşti.
Te făcea să râzi şi era expert în a trezi toată gama de emoţii în tine. Asta îl făcea bun în vânzări.
El folosea abilitatea asta pentru a te păcăli şi a-ţi lua banii şi pentru a face sex cu toate femeile frumoase ce îi ieşeau în cale.
Şi îi ieşea ca unui profesionist.
La 19 ani ai mei, complexat fiind de sărăcia ce am îndurat-o toată adolscența, omul ăsta era idol pentru mine.
M-am dus la el acasă şi am sunat la uşă.
Avea nevastă, un fetiţă nou născută şi el era mai bătrân decât îl ştiam.
Dar lupul îşi schimbă părul, nu şi năravul.
Timp de 5 luni, la 9 dimineaţa eram la el la uşă, zilnic.
“Ce facem azi?” era întrebarea în loc de bună ziua. Ca şi în desenele cu Pinky and The Brain.
“What, what are we going to do tonight?” http://www.youtube.com/watch?v=mCSRaRMODWE
În 5 luni, am vândut nişte mobilă veche, am umblat pe la sate să găsim oameni de la care să luăm ietfin mobilă veche şi să o vindem scump în oraş, strategie care nu ne-a adus aproape niciun rezultat, l-am păcălit pe colegul meu de bancă din liceu (aproape fără voia mea) să ia bani de la taică-su, am vrut să furăm un telefon mobil de la un beţivan, mi-am amanetat un lanţ de aur primit cadou de la bunica la majorat şi am încercat să intermediem o tranzacţie cu 150 de kilograme de fildeşi de elefanţi care după 2 săptămâni de negocieri s-au dovedit a fi 2 păpușici mici sculptate care nu erau din fildeş.
După ce “mentorul” meu l-a păcălit pe colegul meu de bancă şi i-a luat banii, m-am simţit trădat şi mi-am dat seama că am fost folosit.
Mi-am pus întrebarea simplă din nou:
Este asta viaţa pe care vrei să o duci mai departe?
Răspunsul a fost clar , nu.
Viaţa de ţepar nu este pentru mine, nu vreau să trăiesc de pe o zi pe alta şi să fiu hoţ de buzunare.
Vreau să construiesc, vreau să fiu un om respectat de comunitate, un om ce aduce valoare celor din jur şi le face viaţa mai bună şi mai frumoasă.
Vreau să dorm liniştit noaptea şi să am împlinire sufletească legată de munca mea, de domeniul meu de expertiză.
Am lăsat totul în urmă şi la începerea noului an universitar, am reînceput Politehnica.
Băieţii ingineri
Am reînceput cu anul I şi am ajuns anul V.
În grupă mulţi băieţi, că aşa e la Politehnică la Electrotehnică.
Cea mai frumoasă amintire din ăştia 5 ani sunt întâlnirile de la barul facultăţii în care mâncam corn cu iaurt şi beam suc în timp ce povesteam şi râdeam ca nebunii.
În paralel cu şcoala lucrăm cu jumătate de normă la o firmă ca şi băiat bun la toate dar cu visul de a ajunge programator sau inginer de reţele, să lucrez într-o multinaţională sau să plec în Canada, tot în căutarea unui job bun.
În anul 5 am avut o serie de revelaţii şi mi-am descoperit vocaţia.
Mi-am dat seama că nu îmi place deloc ceea ce fac, că am o pasiune nebună pentru psihologie, că nu vreau să fiu angajatul nimănui pentru că nu sunt cu nimic mai prejos decât oricare proprietar de afacere, că am un mesaj de transmis lumii şi că să faci o meserie cu pasiune şi din dorinţa de a avea impact asupra lumii este cea mai nobilă acţiune ce o poate face un om.
După 5 ani, mi-am lăsat prietenii de la job în urmă, colegii de facultate şi am început din nou, de la zero, ca student în anul I la facultatea de Psihologie pentru că urla în mine o voce interioară care zicea:”
“Munceşte în fiecare zi pentru a face lumea mai bună!”
Colegii psihologi
150 de fete şi 10 băieţi.
Adică invers faţă de Politehnică.
După 4 ani de Psihologie, am rămas cu doi oameni lângă mine. O foarte bună prietenă şi o iubită.
Eu nu am mers la Psihologie ca să ajung psiholog şi apoi să mă angajez sau să mă joc de-a psihologul într-un cabinet.
Am mers la Psihologie pentru că vreau să schimb lumea.
Evident, nu oricine poate să înţeleagă viziunea asta.
În anul I am lansat blog-ul pe care îl citeşti acum, în anul II am scris prima carte Personalitate alfa şi în anul III a doua, Arta Seducției.
Nici colegii şi nici profesorii nu au înţeles ce vrea să facă nebunul şi rebelul ăsta Pera şi de aceea după IV ani m-am ales doar cu câteva persoane alături de mine şi viziunea de a face lumea mai bună.
M-am împrietenit cu Andreea Papp, Daniel Zărnescu sau Marius Simion.
Ei sunt acum printre cei mai apropiaţi prieteni ai mei. Şi poate ai zice: “Da, sunt prietenii tăi pentru că va ajutaţi unii pe alţii, aveţi nevoie unii de alţii şi e un fel de prietenie pe interes”.
Ce nu e în regulă cu băieţii de cartier? Dar cu inginerii? Dar cu psihologii care vor să se angajeze şi nu au visuri nebune? De ce nu eşti prieten şi cu ei? Nu e asta egoism?
Ba da, sunt egoist.
Dacă nu mă poţi ajuta cu ceva în vocaţia mea probabil că nu o să ai parte de prea mult din timpul şi atenţia mea.
Cu egoismul şi vocaţia mea îi inspir şi încurajez pe toţi cei din jurul meu în primul rând prin puterea exemplului meu şi am trezit în ei o dorinţă şi un potenţial ce erau deja acolo dar dormeau:
Andreea Papp și-a deschis blog-ul http://www.stilultau.com
Daniel Zărnescu http://www.construimimperii.ro
Marius Simion: http://nlpmania.ro
Cu egoismul meu am inspirat alţi oameni să viseze cu curaj şi să muncescă la rândul lor să facă lumea mai bună.
Andreea, Daniel şi Marius ajută la rândul lor zeci de mii de oameni chiar în acest moment şi sunt la fel de egoişti ca mine.
Cu egoismul lor vor inspiră şi ajută alţi oameni care la rândul lor vor face lumea mai bună.
Cu egoismul meu:
- i-am dat de lucru tatălui meu care împacheta cărţile ce le trimitem,
- mi-am ajutat mama scăpând-o de poveri financiare,
- mi-am ajutat cel mai bun prieten din copilărie să aibă procent din afacerea noastră şi să se ocupe de departamentul de distribuţie,
- mi-am ajutat cel mai bun prieten din şcoala generală să îşi urmeze pasiunea şi să câştige de două ori mai mulţi bani pe lună decât primeşte de la slujba lui ajutându-mă la editarea cărţilor şi cursurilor noastre,
- mi-am ajutat cea mai bună prietenă să scape de slujba de profesoară prost plătită şi să lucreze ca designer pentru noi şi să îşi urmeze vocaţia.
Deasemenea sunt mulţi alţi oameni în tribul nostru care au avut şi au de câştigat financiar, emoţional şi vocaţional pentru că sunt alături de grupul nostru de oameni nebuni ce vor să facă lumea mai bună.
Nici unul din aceşti oameni nu este privilegiat pentru că suntem prieteni sau ne ştim de mult timp. Fiecare este extrem de talentat în ceea ce face, este omul potrivit la locul potrivit.
Sunt cei mai buni în acest moment în ceea ce fac şi nu aş ezita să îi provoc şi chiar să le iau pâinea de la gură dacă s-ar culca pe o ureche, dacă ar deveni delăsători sau şi-ar pierde pasiunea.
Dacă toate astea s-au născut din egoism, atunci aşa să fie.
Dacă rămân doar cu asta şi mor azi, sunt împlinit.
Anturajul şi prietenii
“Deci prietenii tăi sunt în acelaşi timp acei oameni cu care lucrezi şi cine nu e alături de tine în vocaţia ta nu ţi-e prieten?”
NU.
Am prieteni doar pentru că suntem prieteni.
Doar că mă văd extrem de rar cu ei, la distracţie, în excursii şi la relaxare.
Nu pentru că nu vreau să petrec timp cu ei ci pentru că muncesc mult şi prin natura activităţilor mele zilnice, petrec mult timp cu acei oameni cu care lucrez.
Ce s-a întâmplat de fapt?
Cine se aseamănă se adună.
Când eu mă schimb în interior, când am o idee, o viziune, vocaţie şi încep să le trăiesc, am un stil de viaţă.
Nu eu îmi îndepărtez prietenii care nu sunt pe aceeaşi lungime de undă sau care nu ţin pasul cu evoluţia ci ei se exclud.
Cu ce sunt eu vinovat dacă am un prieten care munceşte de la 8 la 16 şi nu poate să vină în excursie o săptămână cu mine pentru că nu are concediu?
Fiecare este responsabil cu stilul de viaţă pe care îl are şi eu am muncit zece ani ca să nu îmi vând timpul și să îmi permit o viaţă liberă.
Când eu munceam ca un sclav pentru a mă elibera, alţii petreceau.
Răsplata sau pedeapsa vin în această viaţă, nu în cea de apoi
Ceea ce face Pera Novacovici nu este un secret.
Am scris din prima zi pe blog, despre faptul că dacă eşti angajat şi nu ai planuri să devii liber financiar, eşti şi rămâi un sclav pentru că nu ai control nici asupra timpului, nici asupra banilor, nici aspura rezultatelor tale.
Am scris din prima zi pe blog, că e important să ştii seducţie, să îţi dezvolţi abilităţile de a relaţiona cu sexul opus pentru că altfel vei avea parte de multă suferinţă în iubire şi relaţii.
Am scris din prima zi pe blog, că e important să faci sport nu doar pentru că vei avea mai multă energie să îţi atingi visurile dar vei avea partea de mai multă fericire şi succes pe toate planurile.
Cu ce sunt eu vinovat dacă diferenţa dintre persoana care erai acum 8 ani şi persoana care eşti acum nu este foarte mare?
Vrei rezultate diferite, schimbări şi un stil de viaţă minunat?
MUNCEȘTE!
Eu nu păstrez secrete.
Şi consider că suntem prieteni.
Şi am să îţi spun în continuare brutal de sincer în faţă ceea ce am să îţi spun.
Tu poţi să acţionezi, poţi să mă contrazici sau poţi să nu faci nimic.
Dar cu fiecare an care trece, ne vom vedea rezultatele şi ele vor vorbi mai mult ca orice cuvinte spuse.
Dacă suntem prieteni îţi spun în faţă ce am să îţi zic.
Sunt călit de viaţă şi nu te menajez pentru că nu am nici un motiv.
Te superi? Numai proștii se supără şi eu nu mă încojor de supărăcioşi slabi care nu pot să primească o părere şi să o accepte sau să o contrazică cu argumente.
Prietenii sunt oamenii ce îţi spun în faţă adevărul fără menajamente pentru că astfel te pot ajuta să devii un om mai bun şi eu îmi iau rolul de prieten în serios.
Eu sunt prietenul tău chiar dacă tu refuzi. Îţi spun ce simt şi ce cred direct în faţă.
Şi apoi îţi arăt că tot ce spun şi predic, practic în viaţa mea.
Apoi tu decizi care varianta e mai bună pentru tine.
Paşi de acţiune pentru prieteni şi familie
1. Dacă prietenii sau familia nu te susţin şi nu îţi amplifică puterea, nu îţi grăbesc succesul, înseamnă că te trag în jos. De multe ori fără intenţie însă drumul spre iad este pavat cu intenţii bune.
2. Singura cale de a-ţi arăta iubirea faţă de prieteni şi familie, este să ai succes şi apoi să îi inspiri, să le oferi din bogăţia ta materială, spirituală, emoţională. Dacă ţi-ai ratat viaţa ce poţi să oferi persoanelor dragi din viaţa ta în afară de emoţii negative, victimizare, acuzaţii şi reproşuri?
3. Cei apropiaţi nu te vor băga în seamă până când nu arăţi prin puterea exemplului propriu efectele pozitive ale acţiunilor tale. FĂ TU prima oară ceea ce ai vrea să facă şi cei apropiaţi ţie.
4. Doar fiind o persoană egoistă prima oară care se gândeşte la succesul ei personal vei putea să fii o persoană altruistă care oferă ceva celor dragi. Dacă tu nu ai succes, o să staţi toţi prietenii şi familia îmbrăţişaţi şi o să vă plângeţi de milă unii altora. Nu e mai bine să îi laşi pe toţi în urmă, să ai succes şi apoi să te întorci la ei şi să îi ajuţi cu adevărat financiar, emoţional şi psihic?
5. Toţi avem o doză de egoism. Nu lăsa egoismul altora să fie mai puternic decât egoismul tău. Dacă un prieten vrea timpul şi energia ta e pentru că se simte singur şi are un stil de viaţă plictisitor, se foloseşte de tine ca să îl scapi de plictiseală sub pretextul că “prietenii sunt alături unul de altul la greu”. Dacă ţii cu adevărat la acea persoană, oferă-i o îmbrăţişare şi o mângâiere dacă vezi că suferă cu adevărat însă nu uita că suferinţa nu este decât o consecinţă a acţiunilor din trecut care au ajuns la scadenţă. Spune-i că o iubeşti şi oferă-i consolare. Apoi, cu o sinceritate brutală spune-i că îşi ratează viaţa, că e o putoare, că nu face nimic toată ziua, că are numai scuze, că face pe victima şi că nu ai de gând să mai tolerezi comportamentul acesta de muppets. Doar un prieten adevărat poate să facă asta.
Per aspera ad astra
Pera Novacovici
67 de răspunsuri
Ce mult imi place psihologia ta Pera ptr ca functioneaza dupa principiile spirituale ! Asa e ! Cand simti ca nu mai e ok in familie trebuie sa iesi urgent ! La fel si cu prietnii ,daca ei au limitari vor sa ti le induca si tie ! Asa frumos e cand sti sa te joci cu energiile astea ! Multi zic ca esti fitzos sau fitzoasa dar pur si simplu nu rezonezi cu ei ptr ca nu ai nimic de invatat de la ei ! faina postarea ! Pana la urma cand trebuie sa dai socoteala ptr actiunile tale nu vor fi nici prietenii ,nici familia nici copiii sa te sustina !
e nasol cind te lasi tras inapoi de prieteni sau familie,e vorba de lumea mica in care traiesti -in final……doar prin largirea orizontului poti vedea bucati mai mari din realitate……privind la trecutul apropiat si la cel indepartat,ma consider de multe ori folosit,manipulat de asa zisi prieteni,,,,,doar ca ma consolez cu ideea ca eu nu pot mai mult,nicidecum ca ei sunt de vina.
Articolul asta merita citit in fiecare dimineata de cel putin doua ori.Din ce am trait pana acum am ajuns la concluzia ca unul dintre factorii principali care duc sau nu la succes este anturajul.Suntem suma exacta a celor mai apropiate persoane din viata noastra.Cu totii ne dorim sa fim de succes, dar pentru a atrage oameni de succes in viata noastra trebuie sa fim noi de succes, la fel cum betivii stau cu betivii iar saracii cu saracii.Concluzia:Munceste la persoana ta!.Felicitari pentru articol Pera:)
Asa e.De obicei ne inconjuram de oameni ca si noi, „Spune-mi cu cine te iei ca sa iti spun cine esti” spune un vechi proverb.Stau si ma intreb ce e si cu mine deoarece am in jurul meu persoane care se lamenteaza si nu fac nimic sa iasa din starea in care sunt.F bun pasul 5, am facut asa ceva de curand cu o prietena.Ma bucur ca am facut bine din cate se pare.Dar mai am de lucrat mult si cu mine.Multumesc , Pera!!!
Cred ca doar oamenii cu ceva experienta de viata sau cei care gandesc si sunt interesati sa inteleaga viata, sa se dezvolte, sa evolueze, te inteleg… inteleg ceea ce vrei sa transmiti:) Comentariul meu este in legatura cu ceea ce am primit pe e-mail referitor la cei care nu practic nu au inteles ce vrei sa le transmiti (in acceptiunea lor: nu sunt de acord cu ceea ce postezi).
Salut! Cred ca inteleg perfect ceea ce vrea sa spuna Pera. In urma cu doi ani eram o persoana, ce isi dadea intereseul pentru a face ceva pe plan profesional, pana cand intr-o zi a aparut cineva in viata mea,cu un alt stil dar care imi placea.Dupa aproximativ 7 luni de zile am constata o schimbare in capacitatile mele de a ma organiza pe plan profesional,lucru ce ma afecta.Dupa un an si 5 luni, nu vedeam nici un mod de a rezolva aceasta problema.Cu toate aceste intr.o zi mi-am zis ca trebuie sa fac ceva si ca ar fi bine sa renunt la a mai petrece prea mult timp cu respectiva persoana.Rezultatele nu au intarziat sa apara odata si cu mediului.
Asadar Ceea ce spune Pera nu trebuie inteles gresit.
Odata cu schimbarea mediului
Da, am de smuls cele 60 de kilograme pe care le port peste tot din starea de mediocritate cumsecade. Asa sunt si eu, asa sunt si prietenii mei. In curand voi avea, foarte probabil, un job… mediocru cu jumatate de norma si timp de lucrat la visul meu. S-ar putea sa mearga. S-ar putea si sa nu se pupe cele doua. Oricum, am de tras mai tare la vis!
Doamne ce imi plac cele zise de tine !
Sunt idei dure, adevarate si cine nu tine seama de ele a ramane un ratat fara perspective de viitor.
La varsta mea pot spune linistita ca te admir si te iubesc, fara ca prietena ta sa devina ingrijorata
Cele spuse de tine sunt in general pentru tineri si pentru ei sunt aur curat, dar unele imi sunt folositoare si mie, iar pe altele le confirma din plin experienta mea de viata;
Multumesc pentru oferta, ai aici departe o prietena !
Dorina
Mi se pare foarte ok ideea! Nu trebuie sa ii lasam pe cei din jur sa ne disturbe din drumul pe care l-am ales. In e-mail ne-ai aratat si cateva reactii ale unor persoane si eu cred ca ei au inteles gresit ceea ce tu ai vrut sa transimti. Ei poate credeau ca trebe sa sa ii scoata total din viata lor, dar cum ai spus in e-mail: „Asta inseamna ca daca acum petreci 6 ore pe zi cu prietenii tai fara realizari, vise si cu
burta la colt de strada spargand seminte, incepe sa petreci doar 15 minute cu ei si 5 ore
si 45 stai cu oameni mult mai competenti , mai visatori, mai ambitiosi si cu rezultate
mult mai bune.” Trebuie sa cautam si sa ne imprieteim cu oameni care ne ajuta sa crestem. Cum ai spus si tu, trebuie sa evoluam si ii impulsionam pe cei din jur cu puterea exemplului!
Probabil de aceea oamenii cu succese in afaceri sunt in general singuri.
Nu chiar, dar cu certitudine aerul e mai rarefiat acolo… Exista insa perspective:de sus se vede mai bine:)))
Pera, eu consider ca ai foarte mare dreptate. Anturajul si mediul pe care il frecventezi conteaza foarte mult si asta o spun din proprie experienta. Odata ce am iesit din mediul „nociv” (in sensul in care eram permanant descurajata din a intreprinde actiuni care sa ma ajute sa ma dezvolt) in care traisem pana atunci parca mi s-a luat un val de ochi…pur si simplu mi-am dat seama ca toate limitarile de dinainte erau de-a dreptul absurde si ca potentialul meu e valoros si trebuie exploatat la maxim. Dar de acest lucru mi-am dat seama doar dupa ce am inceput sa raresc de-a binelea contactele cu familia si cu „prietenii”, care simteam ca ma trag in jos si care, asa cum spui si tu, alimentau muppetul din mine. Felicitari pentru postari, eu personal le gasesc foarte motivationale si adevarate. Pot spune ca esti unul dintre oamenii care ma inspira si ca te admir foarte mult. Succes in continuare!
BRAVO Pera … foarte bun articolul si in acelasi timp foarte motivational! Cine vrea sa faca ceva in viata asta sa caste bine ochii si urechiile :))) si sa ia exemplu prietenului Pera !!!
Eu unu ma bucur ca l-am cunoscut
bafta Prea 😉
Imi rasuna si acum in minte vorbele nasului meu care si-a urmat pasiunea si a ajuns bine daca pot spune asa :
” Nu conteaza cum ( evident pe cai legale ), treaba e sa-ti vezi interesul facut ! Parintii si oricine altcineva sa-si ia adio de la timpul tau pana cand tu vei fi liber sa faci ce vrei cu el ”
Pentru inceput vreau sa iti spun ca nu mi-am facut timp sa citesc si parera celorlalti,pentru ca nu vreau si nu ma intereseaza.In schimb parerea mea referitor la materialul de mai sus este mai mult decat buna.Asta asa ca sa nu lungesc vorba.Pentru inceput nu intelegeam de ce esti asa de inversunatin comunicare ca sa ma lamuresc pe parcurs.Da ai dreptate as imi trebuie vreausa le ofer tot ce e mai bun alor mei dar tot timpul m-am lasat condusa de mofturile lor.Acum ca ii las sa imi zica de toate si eu merg mai departe nu prea stiu ce sa mai zica.Fica mea chiar mi-a zis ca mai bine m-as duce sa imi caut un loc de munca serios decat sa bat campii ca tot nu castig nimic.Acum dupa aproape trei ani si-au schimbat total atitudinea ,ba ceva nou au inceput sa imi caute sfaturile.Iti multumesc ca ma antrenezi in acest joc constructiv.
Cat de urat suna: „Cum sa renunti la familie si la prieteni…” ! Pai, in momentul in care ajungi sa renunti la asta, cam ce mai ramane? Aaa, sa renunti si la scoala, nu? Stii, un succes obtinut renuntand la familie si la prieteni si la scoala, si la tara… prefer sa nu am astfel de succes.
Eu am o viata un pic peste medie… Asa cred. Cu bune si cu rele. Dar niciodata nu mi-a trecut prin cap sa imi dau familia si prietenii deoparte. Ei poate nu au mari vise, poate sunt doar niste oameni obisnuiti. Dar sunt oamenii care m-au crescut, care m-au purtat pe brate cand eram bolnava sau care tineau pumnii stransi pentru mine la examene… Acestia sunt parintii mei. Apoi e fiul meu! Am visat sa il cresc ca pe un om intre oameni si am reusit. Am si un frate, pe care il stimez si pentru care oricand as sari, ca si pentru mama (tata nu mai traieste) si pentru fiul meu „la nevoie-n apa, la nevoie-n foc”. Am si o mana de prieteni pe care nu i-as parasi niciodata. Acum, scriind, vad ca sunt un om norocos.
Stii la cine as renunta? La cei care nu scriu corect in limba materna, la cei care inlocuiesc „Bine” cu „OK”, la cei care dau spaga sa ia 10 lei mai mult, la cei care rad a prosti, la cei care traiesc pe spinarea naivilor… Si tot asa…
Sper sa nu primesc tot felul de injurii referitor la cele scrise. Azi a fost o zi trista pentru mine, am plans mult, m-au inrobit cele 42 de grade, dar… maine e o noua zi. Si sper sa nu ma mai invite nimeni sa imi parasesc pe cei dragi ca sa am succes. 🙂
Aveti dreptate , suna f nepotrivit ” sa renunti la prieteni si familie pt a avea succes”
Si aia cu kilogramele persoanelor apropriate … Pai daca mama mea ar avea, sa zicem, 80 de kg , ce sa fac sa nu mai ies cu ea din casa ???
Poate vroia sa scrie ” sa renunti la „prieteni nepotriviti sau o familie care nu te sustine ”
cum a avut el in copilarie, dar nu toata lumea traieste in acelasi mediu.
Oricum titlul e f nepotrivit.
Maria
Il citez pe Empaticul: „E OK sa gandesti asa! Din titlul reiesea initial ca trebuie sa renunti la prieteni… Nu renunti la nimeni, doar schimbi durata petrecuta cu fiecare, dupa CUM ITI DICTEAZA INIMA..”
Deci nu, nu trebuie renunti la „plimbarea” cu mama ta daca are 80,90 sau 120 kg. Pera se referea la oamenii care te trag in jos. El iti spune sa petreci mai putin timp cu ei. De exmplu, daca vrei sa te apuci de studiat, de citit, atunci nu mai stai 5 ore pe banca in parc cu prietenii sau 5 ore la barfa in fata blocului. Eu zic ca chestia cu „renuntatul” vine de la sine. Cand ai inceput sa citesti si sa devi un om mai cult, nu cred ca o sa vrei sa stai mai la barfe sau sa pierzi 5 ore pe zi stand in parc si mancand seminte, poate cate jumate de ora mai merge:))
Iertare, nu mai pot sa ma abtin, sa devii, se scrie cu 2i. Cam atat. In rest, stai pe banca atat cat vrei si cu cine vrei.
Buna, Cora!
Iti multumesc ca mi-ai atras atentia, data viitoare nu o sa mai fac aceiasi greseala. Poti sa „purifici” in continuare textul, poate mai am ceva de invatat.
Pt Robi:
Da, mai ai multe de invatat. Pentru inceput, cauta cum se scrie corect ” aceiasi” .
On topic: am zis ca titlul nu e potrivit, pentru ca nu toata lumea provine din familii si anturaje cu probleme. Daca Pera a crescut intr-un mediu dificil la care a renuntat pe parcurs, nu inseamna ca toti trebuie sa renuntam la familie si amici , pentru ca situatia e diferita de la om
la om .Familia mea ( de exemplu) a facut tot posibilul sa ma ajute sa fac ce doream desi nu aveau nici cunostinte in domeniul respectiv, nu stiau nimic, nu aveau bani sau relatii. si nu e vorba de o simpla ” plimbare” cu mama mea.
Pt Maria:
Multumesc!
On topic: Maria, din cate am inteles eu, Pera, nu a spus sa renunti la familie sau la cei apropiati. El a spus sa petreci mai putin timp cu cei care te tin pe loc. Daca familia ta nu te tine pe loc, atunci e foarte bine. Nu conteaza daca au sau nu cunostintele necesare. Important e sa te ajute, nu sa te tina pe loc.
Pentru unii e important in viata scrierea corecta, pentru altii e importanta viata. Blogul asta, subiectul discutiei, nu este numarul de „i”, daca te legi de tot felul de astfel de nimicuri, pierzi ce e mai important (uneori, ma exprim mai bine in engleza, englezul zice „you are missing the big picture”). Articolul exprima foarte bine ideea, nu trebuie sa cauti noduri nici in exprimari, nici in cerectitudinea scrisului; daca vrei sa prinzi ideea si sa aplici in viata e bine, daca nu, pe ceilalti cititori nu prea ne intereseaza numarul de „i”. Pot sa fac pariu ca si tu scrii gresit uneori. De exemplu ai scris fara diacritice, ceea ce e inadmisibil la cineva care pretinde de la altii sa scrie corect :P. In rest… poti sta pe banca atat cat vrei si cu cine vrei, dar asta cu siguranta nu iti va face viata mai buna. E plin internetul de greseli de scriere, asa ca o sa ai ce face… 🙂
Poate ca titlul socheaza dar poate ca asta avrut Pera. Si tare de multe ori e nevoie de metode mai neobisnuite pentru a trezi cu orice pret o persoana. Atat timp cand omul incepe sa-si puna altfel de intrebari siraspunsurile sunt de alta natura…
Interesant , insa io sunt sigur ca fiecare dintre cei care au reusit sa ajunga sus au avut de suferit si au muncit foarte mult chiar si Albert Einstein o trebuit sa bunceasca si sa indure destul de multe.
Pera Albert Einstein stia sa cante la vioara foarte bine , am vazut ca si tu sti la pian poate intro zi vei fi si tu un Albert Einstein
Sincer io inca nu mi-am descoperit vocati si lucrez cu familia acasa am numai 18 ani am sa incerc cu scoala sa imi iau bacul la anul si sa vad daca scoala ii de mine.
Buna Pera
Ceea ce numesti „egoism” nu e egoism deloc. E pur si simplu faptul ca pui pret pe tine si te iubesti pe tine si realizezi ca daca nu ai tu nici cei pe care ii iubesti nu vor avea, ca tu vei fi gol.
E OK sa gandesti asa! Din titlul reiesea initial ca trebuie sa renunti la prieteni… Nu renunti la nimeni, doar schimbi durata petrecuta cu fiecare, dupa CUM ITI DICTEAZA INIMA (adica subconstientul, dupa ce inveti sa il accesezi).
Citesc asta si rad in sinea mea.Eu am avut in tecut foarte multe pobleme familiare si de multe ori imi gaseam si eu refugiul in ,,asa zisi prieteni”.Am avut noroc si am in continuare datorita,in mod special,unor doua lucruri:in primul and datoita pasiunii pentru art.Prima data m-am rezumat numai la desen.Asta a fost defapt primul meu aliat.Cand eram mica am copilait fara tata deoarece era plecat in strainatate,iar mama mea ma lasa cu reviste acasa ca sa desenez dupa ele(asta la 3 ani).M-am atasat de lucul acesta,ia cu timpul am invatat ca totul e o arta,deci tot trebuie luat in serios.
Pasul insa cel mai mare a fost cand am avut o cearta zdravana cu mama,moment in care mi-a pus intrebarea:,,Eu daca mo maine tu ce faci?” dupa care viata mea s-a schimat radical.
Desi suna ciudat iubesc dramele de familie si cele din prietenii.Iti intaresc caracterul si te matuizeaza intotdeauna.Si inca un lucru de care sunt foarte sigura-intotdeauna cand pierzi in astfel de relatii intotdeauna ti se ,,largeste mintea,sufletul si inima” deci poti primii de doua ori mai multe ganduri,trairi si satisfactii.
Pera, iar ti-ai asternut gandurile intr-un mesaj educativ! Foarte fain! Oricum, ceea ce am observat eu, e ca atunci cand vrei sa schimbi ceva la propria-ti persoana, vine totul cumva pe banda rulanta. Adica incepi sa vezi ca gandesti altfel decat familia, de exemplu. Asta mi s-a intamplat mie…iar prin faptul ca mi-am exprimat convingerile mele de viata deschis, din inima, am intrat intr-un conflict stupid de idei, reprosandu-mi-se ca sunt o egoista, ca sunt desprinsa de realitate si ca e datoria lor sa ma aduca cu picioarele pe pamant(degeaba am incercat sa le explic ca si realitatea e relativa) si ca eu nu pot sa-mi inteleg familia pt ca am o viata perfecta (iubire, sanatate, bani). Ideea e ca citind articolul tau, mi-am reconfirmat (da, inca am nevoie de asta) ca sunt pe drumul cel bun si am procedat foarte bine cu tot ce am facut pana acum. Mersi si la cat mai multa ”plusvaloare”!
Observ ca mesajele mele au devenit interzise. E interesant. Oare de ce?
e foarte adevarat articolul, felicitari pentru el si pentru ca esti pe calea dezvoltarii personale pe mai multe directii in viata, intradevar prieten nu iti este cel care te perie toata ziua, si care se plinge de tot felul, -nici invingator nu este- ci numai daca esti brutal de sincer fara sa menajamente spui adevarul care il consideri, prieten bun e acela care te intelege ca fiinta si nu ca un interes pe o anumita chestiune comuna, si care te motiveaza sati depasesti limitele prsonale.
-familia de obicei te trage in jos..fiecare isi are uzura sa psihica, si cutumele sale, neincrederi, frica de ratare in viata.
Nu e usor sa devii OM.
Pera, te pricepi de minune la ceea ce se numeste psihologie motivationala! Eu persoonal iti multumesc pentru articolul asta! Ma simt de parca as fi fost la consilere! toate bune
Sunt total de acord cu ceea ce ai scris. Ai perfecta dreptate. Cei care nu accepta realitatea, cei ce nu vad exact ce-i trage inapoi si continua sa se complaca in vechiul stil de viata….vor fi mereu neimpliniti si nefericiti.Eu am primit mesajul tau si-ti multumesc ca existi!Continua tot asa!
primul meu comentariu, de vreme ce te citesc de aprox 5 ani: observ prin articolele tale ca incerci sa iti promovezi ideile vechi, un pic rafinate, prin cuvinte din ce in ce mai socante, mai brutale, care atrag atentia, dar egal enervante pentru altii.
pe multi i-ai pierdut la schimbarea familiei din titlu, mentalitatea romaneasca nu se va schimba in 1 rticol, 2, 3…ori articole stranse in 5 ani…
familia in sine, nu se poate schimba, nu alegi cine iti vor fi parintii…
e chestie de nuanta pe care majoritatea nu o va percepe; aici trebuie sa subliniezi si sa te concentrezi asupra.
mentionez, din nou, o oarecare redundanta si repetare.
o zi buna.
…credca e un mod foarte bun de a trezi o persoana la realitate.Titlul socheaza, insa continutul e de nota 10 (excluzand greselile gramaticale) 🙂 Bravo
Splendid articolul tau,felicitari,eu am experimentat pe buzunarele mele,familia nu m-a ajutat e niciodata nu m-a incurajat,in timp de un an si 8luni am construit micul meu imperiu cu vanzari non indiferenti e vreau sa ajunga in top ,e luna viitoare am obtinut un appuntament cu un prof la sorbona,asta inseamna sa te inconjuri de oameni copetenti,multumesc.
Sunt într-adevăr mai mult decât uimită de ceea ce am putut citi aici. Nu știu cum ar putea fi privit de către restul lumii, însă știu că pentru mine înseamnă foarte mult. E o poveste extraordinară care nu va putea fi uitată atât de ușor, o poveste din care se poate obține succesul răsunător la care visăm cu toții, cât și acea motivație desăvârșită care ne permite să urmăm cel mai realizabil scop de pe lumea aceasta. Un articol fascinant din care nu numai că am învățat un lucru extrem de important din el, ci și faptul această magnifică poveste ar putea să mi se asemene în ceea ce privește partea descoperirii vocației. Pentru că pot spune același lucru despre mine:mi-am dat seama pe parcurs că nu mă pasionează chiar atât de tare ceea ce fac, cât mă pasionează psihologia și că mi-aș dori enorm să pot face ceva din ea. Așa cum ai scris în acest articol, nu aș percepe nicidecum psihologia doar ca pe o afacere sau ca pe un beneficiu care să îmi aducă doar faimă sau bani, ci ca pe un adevărat privilegiu și anume acela de a-i ajuta pe oameni și de a le schimba viețile, de a-i face mai buni și de a-i face să-și atingă propriul scop.
Mă bucur din toată inima că am putut citi așa ceva, a meritat din plin și încă mai merită timpul pe care îl dedic psihologiei și dezvoltării personale. Nu e singurul pe care l-am citit, sunt mai multe, iar unele dintre ele au reușit să deslușească toate nelămuririlecare nu-mi dădeau pace, să mă elibereze de tot ceea ce mi-ar putea provoca tristețe, durere sau frică. Mulțumesc că exiști și că poți transforma totul în bine! 🙂
mare adevar Pera!
egoist? hmm..putin probabil..din analizele mele egoistul nu iubeste pe altii dar nici pe sine.Parerea mea este ca e incapabil de fapt sa iubeasca..si cum nu poate iubi, cum poaate oare sa actioneze spre binele lui si a altora. Imi place cum gandesti si desi frazele folosite ar parea prea dure pentru unii, ei bine ele reflecta un adevar..un mare adevarul..cel putin si adevarul meu!
Un articol de nota 10, multumiri Pera ! Putine mai sunt in ziua de azi asemenea lucruri care intr-adevar iti deschid ochii si te motiveaza, si de asemenea,putini oameni care sa le spuna, din pacate. Daca fiecare persoana ar urma aceste sfaturi si ar incerca sa devina un om mai bun in fiecare zi , sa-i ajute si pe ceilalti si sa faca lumea mai buna ,atunci toata lumea ar avea de castigat…
Si cred ca nu multi au inteles exact ce vrea sa transmita articolul…e vorba ca cei care sunt trasi in jos de prieteni / familie etc sa DESCHIDA OCHII in primul rand ,iar apoi sa nu mai permita ca valorile personale si visele sa fie compromise de parerile si actiunile celorlalti . Nu inseamna ca trebuie sa-i arunci brusc la gunoi si sa nu-ti mai pese de ei, ci mai degraba sa nu-i mai lasi sa-ti influenteze negativ viata…si e adevarat ca uneori trebuie sa renunti la unele persoane, cu care nu mai ai multe in comun (cu toate ca la un moment dat ai avut) , insa poti oricand sa vorbesti cu acele persoane, sa le dai un sfat, ajutor etc. Dar daca petreci timpul cu ei doar pentru ca ati avut candva mai demult lucruri comune (si acum nu ), si ei te trag in jos mereu, este pierdere de timp clar .
Si asa cum spune si Pera, este mult mai bine sa ai ce sa oferi tu prima data, si apoi poti da mult mai mult celorlalti prin puterea exemplului .
Bafta tuturor !
In ultimii ani am „pierdut” o groaza de peieteni pe acelasi sistem de care zici tu „autoeliminare” eu muncesc de la 20 de ani nu am stat sa o ard aiurea rezultatu acu imi e cat de cat bine (mai am mult pan sa ajung unde vreau) ei sunt pierduti in joburi de nimic
Multi timp m-am invinovatit singur ca vai ce rau is ca am devenit snob ca etc dar defapt acu vad ca e bine asa si e foarte „NATURAL” asa ca o sa merg pe drumul meu …
Bafta
Da titlul induce in eroare!Adevarat ce spui ,cam in situatia asta sunt acum,cand trebuie sa trag de ai mei ca desi harnici, dimineata o lalaie , si in general sunt delasatori si trebuie un pic „scuturati”.
Da trbuie sa iei o pozitie si cu ai tai sa-i mai „trezesti” ca nu le face bine sa fi prea bland cu ei ca nu ii iarta viata!
Felicitari pentru articol! Este primul articol din toate celelalte care a avut un impact atat de mare asupra mea.
„Nu e mai bine sa ii lasi pe toti in urma, sa ai succes si apoi sa te intorci la ei si sa ii ajuti cu adevarat financiar, emotional si psihic?” Aceeasi idee o am si eu. Incerc sa fac acest lucru, dar ma retine ceva: teama de reprosul parintilor mei ca ii las singuri, uit de ei si in acest fel, as fi nerecunoascatoare. Ca nu as mai fi in jurul lor cand ar putea avea nevoie de ajutor. Replica este: „Da, o sa pleci si tu si o sa ne lasi singuri asa cum a facut fratele tau.” E un fel de santaj emotional la care incerc sa opun rezistenta, dar nu prea stiu cum…Am prea mult bun simt si respect pentru parintii mei incat sa ii supar cu ceva. M-am straduit mereu sa fiu copilul model.
Si bunica mea imi repeta sa ma angajez pentru carte de munca. Ea imi vroia binele si atat stia. Daca i-as fi ascultat sfatul, cand a facut cancer la pancreas nu as fi putut sa fiu alaturi de ea in toate cele 6 luni pana cand a murit si probabil nu mi-as fi permis nici tratamentul si toate cheltuielile ce vin de aici. Crede-ma, drumul spre iad e pavat cu intentiile bune ale parintilor nostri
Cand vorbesti despre „prietenii” tai, ma regasesc si eu parca vorbesti despre mine, pana acum vre-o 9 ani o ardeam si eu cu berica in spatele blocului, mergeam cu „fratorii” mai la produs, produceam din magazine si jefuiam copii din cartier, eu eram muppets-ul gastii, oridecate ori se ivea coazia mi-o luam peste cap sau in freza, la un moment dat m-am rupt de ei si am stat de unul singur in casa pusnic, dupa care am intrat in viata de club cu lumea buna printre betivani si drogati, eram mandru ca sunt cu „lumea buna” mi-am format o gasca cu care ne rupeam oridecate ori aveam ocazia, daca se putea de 5 ori pe saptamana;
Pasiunea mea pentru muzicas, pentru electronica si stilul meu rebel, m-au impins inconstient sa devin omul de service al cluburilor din sibiu. Recent am avut un accident rutier in care am fost pus 70% din suprafata corpului intr-un fel de ghips, am fost imobilizat la pat, trebuia sa stau asa timp de 1 luna, dupa 2 saptamani in care prietenii mei nu s-au obosit nici macar cu un sms, mi-am taiat acel corset si am inceput sa ublu prin casa(a fost poate ce-a mai mareumilinta din viata mea)dupa inca 1 saptamana am plecat pe jos in carje de acasa inapoi la „prietenii” mei in club care m-au imbratisat si mi-au spus fiecare motivele pentru care nu au putut sub nici o forma sa ma caute, dupa 2 luni m-am refacut (cred eu) complet am ajuns la articolul celor 5 oameni cei mai apropiati, si mi-am dat seama ca sunt singurul care are un buisness intre cei 5 cei mai apropiati, mi-am dat seama ca la toate intalnirile la care mergeam se discuta despre cabane cu conditii decente, ce se mai intampla in fiata clubbing si se planuiau tot felul de intalniri cu diverse pretexte in care cap de afis erau friptanele de pui si cefele de porc, m-am rupt de acesti oameni de pe o zi pe cealalta, au mai tras de mine foarte putin; in momentul de fata ma invart in alte anturaje, majoritatea sufera de ranile rigidului, dominantului sau ambele, sunt constient ca si eu am de lucru la acest capitol, nu ma regasesc in totalitate intre acesti oameni, dar imi este mult mai bine, cu siguranta este doar o perioada intermediara, sper eu cat mai scurta; un mare capitol la care lucrez acum este ca inca locuiesc cu mama care este un foarte mare colectionar de obiecte vechi si stricate, de altfel foarte valoroase. De cateva saptamani mi-am demolat camera, am aruncat cel putin 50% din haine, foarte multe obiecte, incarc sa mai transform o parte din ele in bani si sa raman cu nimic, intentionez sa zugravesc camera in culori vii si sa o fac cat mai minimalista, cu obiecte de foarte buna calitate astfel sa pot fi luat ca un adevarat exemplu de vointa si optimism 🙂
toate blogurile tale si ale grupului din care faci parte pot sa spun ca mi-au schimbat viata deschizandu-mi mintea
Super tare povestea ta 🙂
Si eu imi schimb camera in august. Toata mobila afara, schimbat tapetul vechi cu zugraveala noua si facut un loc creativ de munca…bravo 🙂
Foarte tare articolul. M-a motivat, ca de altfel toate articolele tale!!! Cel mai tare motiveaza cand vorbesti pe propriul exemplu.
„Cea mai buna ‘razbunare’ este succesul rasunator.” – Sylvester Stallone
multumesc!
Salut Pera!
Imi place articolul tau,pune punctul pe i.Este foarte important, cred eu sa nu iti consumi energia cu oameni care nu merita,care doar se folosesc de tine.Pana acum cateva luni eram trup si suflet cand o prietena avea nevoie de ceva,ma dadeam peste cap, ma implicam…etc.A trebuit sa moara cea mai buna prietena a mea, adica mama ,sa raman singura …pentru ca sa vad cine sunt unii din „prietenii” mei…Culmea! Am avut o asa zisa prietena care parca era „model” pentru ce ai creionat tu-adica-mereu trista , deprimata,obeza…in fine…numai ei i se intamplau toate relele din lume,era datoare vanduta,dar continua sa se imprumute,sa se vaiete…etc.Initial i-am fost alaturi…probabil simteam nevoia sa vorbesc cu un om acum ca mama nu mai era…pana intr-o zi cand,rugand-o un lucru minor…am constatat ca, ocupata fiind sa se lamenteze NICI NU A AUZIT ce am rugat-o! Si am mai observat o chestie-dupa ce se lamenta si-mi cerea sfatul, vorbea normal,se insenina si…nu facea NIMIC din ce ii spusesem ca sa scape din situatia critica!Asa ca, dupa faza la care m-a ignorat total i-am scurt ca din moment ce crede ca numai ea are probleme…nu mai avem ce discuta.Punct.Intre timp, m-am apucat sa intorc toata casa pe dos, am facut ordine si curatenie asa incat sa nu mai caut cate un lucru pana ma apuca dracii 🙂 Si ma simt foarte bine FARA vesnicele lamentari,sunt linistita, multumita si senina.Am cativa prieteni cu care vorbesc la telefon, pe facebook ori pe mess, ne mai si intalnim cand putem si este ok.Incerc sa impletesc viata mea cu a lor ca sa ne simtim bine ,sa ne ajutam…dar…am invatat o lectie dura! Mai intai trebuie sa am grija de mine sub toate aspectele -este esential…altfel am sentimentul ca-mi risipesc energia inutil.
Ce incerci tu sa ne demonstrezi? Ca dintr-un derbedeu ai ajuns un psiholog? Si eu am fost la liceu, nici eu nu aveam bani, de obicei mergeam cu 2 perechi de haine tot anul, insa eu ma duceam la scoala nu stateam in fata blocului sa mananc seminte si sa deranjez lumea. M-am mai intalnit cu „tine”(defapt altii care erau ca si tine) cand eram clasa a 9-a. Am fost batut de 2 ori(in Timisoara) in timp ce ma intorceam de la scoala acasa pentru telefon si bani(lucruri pe care bineinteles ca nu le aveam) si acum tu, un ex-golan, vi sa ne ti noua lectii de cum trebuie sa ne comportam in viata? Sa-ti fie rusine!!! Am dat de tine pe site-ul artaseductie.ro, dar avand in vedere ce om ai fost imi pare rau ca mi-am pierdut timpul citindu-ti „povestile” tale de succes.
ce conteaza cine/cum a fost..oamenii se schimba, evolueaza. Nu stiu daca ai observat, dar f multi oameni de succes au avut o copilarie nu tocmai linistita, ori mergeau pe drumuri gresite. Asta nu inseamna ca le scade acum valoarea..poate dimpotriva, pt ca au experienta de viata si au avut curajul si puterea sa se schimbe. Daca un coment de genul asta iti alina durerea..ar fi ok dar nu cred. Mai bine ai citi din materialele de dezvoltare personala pt a invata cum sa treci peste amintirile neplacute.
Cat adevar ai zis Pera. Felicitari pentru articol. Se vede ca ai trecut prin multe greutati in viata si ca ai reusit sa faci ceea ce ti-ai dorit. Mult succes in continuare.
Pera , sa iti dea Dumnezeu multa putere, sanatate si intelepciune sa ne ajuti incontinuare
„Scoala e grele” – Da, chiar e…
M-ai facut sa zambesc!
Esti tare! Pe bune!
Cred ca in fiecare rebel adolescentin cu spirit revolutionar (caruia nu-i place ce este in jurul lui si nu se multumeste cu fata lumii asteia) se afla un potential real care, poate fi valorificat (pe verticala) sau se poate marginii pe orizontala ori, chiar in curba descendenta – depinde de alegere….tu ai facut parte din ”cei alesi” – ti-ai intuit drumul (vocatia) si ai ”riscat” pe Asul din maneca (darul tau);
P.S. Ti-ai pastrat – in schimb – aerul de ”capo di tutti capo” 🙂 chiar daca ochii nu tradeaza o atare ”functie” – probabil unde nici n-ai mizat/marsat pe ea….
Asta-i diferenta dintre oamenii care reusesc,romanii si americani.Sa fii sanatos Pera!
………..woooow…… !!! :* :* Esti Minunat !!!
Felicitari, felicitari, felicitari! Multumesc pentru articol. I-mi place noul tau blog. Bine structurat cu subiecte la obiect si directe. Urmaresc de ceva vreme blogul tau, si pot spune ca ma inspira foarte mult. Am insa o problema cu „mine”, EGOISMUL, despre care vorbesti si aici si in alte subiecte postate. Eu sunt un om deschis care nu pot tine numai pentru mine ceea ce am, in general, ma intelegi ce vreau sa spun, sunt putin tras in jos din cauza asta o simt si o vad sunt un familist convins, sunt gata sa ma las pe mine pentru altii numai sa nu-i vad ca sufera, ma deranjeaza enorm chind ceva nu merge bine si nu iese asa cum ar trebui, sunt „perfectionist” cu toate ca sunt constient ca perfectiune totala nu poate sa existe, si lucrurile astea ma macina mult. I-mi caut vocatia, i-mi caut scopul pentru care am venit pe acest pamint pentru ca nimeni nu vine in acest trup doar ca sa creasca, sa se dezvolte, sa-si faca familie,copii si nepoti si as putea sa continui la nesfirsit. Citesc foarte mult in timpul liber, pe internet am blogurile, al tau, a lui Marius Simion – NLP Mania, Florin Rosoga, Liviu Pasat , Gabriel Radu. Plus carti de diferiti autori si autoare din diferite domenii. Daca ar fi sa ma intrebi „si unde ai ajuns acum in acest stadiu? nu stiu daca am formulat corect aceasta intrebare, raspunsul meu este ca „nu stiu inca, sap in interiorul meu sa gasesc acea scanteie care sa-mi arate drumul spre viitor spre desavirsire.
Multumesc inca odata pentru tot ceea ce faci pentru noi. Domnul sa te binecuvinteze in toate. I-mi place sa folosesc acest cuvint „BINECUVINTARE” sa-l adresez oricui am ocazia. Deci multa binecuvintare Pera si daca vei putea sa-mi dai un raspuns scurt la aceste ganduri ale mele indiferent de raspuns ma voi bucura. O ZI BUNA SI SUCCES.
Salut. Domnule Ioan, in primul rand v-as ruga eu sa invatati sa scrieti mai bine, nu va ia foarte mult timp si este util: atat pentru dvs., cat si pentru copiii dvs., daca tot sunteti familist convins si spuneti ca „cititi” mult. Acel „i-mi” pe care l-ati scris de patru ori ma obliga sa va avertizez asupra modului dvs. de a scrie. Exista un Dictionar Ortografic, Ortoepic si Morfologic al Limbii Romane (DOOM) pe care ar fi bine sa-l aveti in casa (costa aproximativ 60-80 lei) si sa-l consultati ori de cate ori simtiti nevoia. V-ar mai trebui si un manual de limba romana pentru clasa a V-a. Dupa aceasta, puteti incepe sa scrieti (chiar daca ati considera ca nu sunteti foarte talentat, puteti cere ajutorul unui prieten de incredere in privinta problemelor de stil), mai ales lucruri inedite, concluzii la care ati ajuns dupa experiente personale, si probabil ca astfel va veti ajuta semenii intr-un mod de care va veti simti onorat. V-am atras atentia asupra ortografiei, intrucat o carte presarata cu greseli are sanse mai mari sa fie lasata deoparte (eu, de exemplu, nu as credita prea mult o astfel de lectura). De altfel, inclusiv modul de exprimare este destul de incoerent, ceea ce provoaca ambiguitate. Eu ma opresc aici si, repet, v-am scris cu toata admiratia pentru DORINTA dvs. de a va ajuta semenii: insa, asa cum spune si Pera in multele sale articole, inainte de a-i ajuta pe altii sa se dezvolte, este nevoie sa ne autoperfectionam. Oamenii sunt, in general, mult mai dispusi sa il asculte pe unul care „stie”, care „face”, care „demonstreaza”, decat pe unul care, pur si simplu, doar „vorbeste”. Daca imi veti demonstra ca merita sa investesc in proiectul dvs., sunt dispus sa va ofer lectii gratuite de limba romana, in sedinte on-line, in limita timpului disponibil. Adresa mea este: [email protected] Va urez sa aveti succes!
Eu tot nu am inteles ce ai facut de ai devenit independent financiar,ti-ai ajutat familia si etc,ai facut facultatea de psihologie,dar din ce si cum ai castigat bani?din blog?te rog reply
blogul e o unealta din big picture. Am pus la punct sisteme si o echipa si am facut o afacere din psihologie
felicitari pentru curajul de a face schimbarea spre bine si pentru atitudine 🙂
si eu incerc sa fiu intr-o continua schimbare si sa impulsionez lumea sa isi gaseasca drumul in viata .
toate cele bune.
Trebuie sa te pui pe studiat gramatica limbii romane. Cred ca este de bun simt ca oricine scrie o carte in limba romana(avand pretentia de scriitor) sa cunoasca principiile fundamentale ale gramaticii romane. Evolueaza si in sensul asta. Obisnuita sa il citesc pe Calinesu sau Umberto Eco, crede-ma ca a fost cam socant sa citesc pana la sfarsit ceea ce tu scrii si modul in care scrii .Poate ca ideile pe care le promovezi sunt bune, dar scriind in felul asta cu zeci de greseli gramaticale de clasa a 5-a. nu faci decat sa decazi ..
Omule, te iubesc!
Foarte frumos articolul Pera !
Pentru mine un prieten este acea persoana care va fi alaturi de tine si la bine , si la greu , iti va da un feedback , atat bun , cat si rau , te va ajuta prin puterea exemplului personal , chiar daca are pareri siderite despre lume fata de tine , va incerca sa asculte chiar daca el crede altceva . Va fii o persoane rebela si va incerca sa iti arate lumea lui asa cum o crede el , fara sa iti fure libertatea , care pentru mine e cea mai importanta valoare , asa cum spunea Osho
801654 680964Currently genuinely do not stop eating because there is however the decision that you will transform into. Work from your home us rrs often a fad for that who wants to earn dollars however nonetheless enough time requires most substantial occasions employing children and kids goes for as the modern habit. attract abundance 967086