De ce alergatul după bani te va face tot mai sărac și după ce anume să alergi

 

În ultima vreme am înțeles adevăratul sens al versurilor lui Eminescu din Glosa:

Privitor ca la teatru

Tu în lume să te-nchipui:

Joace unul și pe patru,

Totuși tu ghici-vei chipu-i.

 

Mă simt de ceva timp ca la teatru pentru că meseria de psiholog şi lucrul cu oamenii mă ajută să observ anumite tipare de comportament.

De fapt, observ tipare de gândire care duc la tipare de emoţii care alimentează tiparele comportamentale care duc la acţiuni şi la obiceiuri care duc la rezultate şi apoi la destinul unei vieţi de om.

Subiectul nostru de azi sunt banii. În bani, la fel ca şi în iubire, sănătate sau vocaţie, culegi ceea ce ai semănat.

Vreau să îţi dau cele mai mari motive pentru care oamenii au probleme cu banii, de la sărăcie până la datorii şi traiul în stres de la o zi la alta, motive pe care le-am descoperit şi care din păcate se repetă atât de des şi cu o constanţă dezarmantă.

E ca şi când 90% din oameni se nasc, trăiesc şi mor ca oile la stână, fără să înveţe nimic de la cei care au trecut prin experienţe, au învăţat din ele şi transmit mai departe lecţiile pentru ca cei care urmează să nu se mai confrunte cu aceeaşi problemă.

 

 „Învățăm privind istoria, că oamenii nu au învățat nimic de la istorie.” – G. B. Shaw

 

1. Superficialitatea

 

Un mare motiv pentru lipsa de bani, sau sărăcie, este dat de o capcană pe care chiar creierul nostru ne-o întinde.

Căutând tot timpul scurtăturile, dorind să ne ajute, creierul lipeşte rapid etichete şi încearcă să caute permanent recompensă imediată.

Să luăm de exemplu acest minunat copac şi să ne imaginăm că este omul de succes şi creierul nostru spune

„Și eu vreau!”

 

Beautiful Oak Tree

 

Şi eu vreau să fiu aşa, să arăt aşa — să am coroana bogată, să fiu înalt până la cer şi admirat; să fiu sănătos, să am fructe multe, să rezist în faţa furtunilor şi să fiu total încrezător în mine.

Şi astfel, omul şi creierul său superficial, încep să caute modalităţi de a deveni un astfel de copac.

Ce aş putea să fac?

De unde să fac rost de crengi aşa frumoase? Poate să cer la alţii? Poate să fur? Poate să dau ceva în schimb? Poate să aştept ?

Şi cum aş putea să am aceste frunze şi roade bogate? Cred că alţii sunt norocoşi, iar eu blestemat.

Eu nu am cum să fac rost de toate aceste minunăţii şi nu voi fi niciodată un copac frumos. Astfel funcţionează minţile majorităţii oamenilor.

O minoritate însă, îi spune creierului să tacă din gură şi se gândeşte: „Poate eu nu văd încă tot ceea ce trebuie. Poate eu nu văd încă acest copac aşa cum ar trebui să îl văd şi cum este el de fapt. ”

Şi această minoritate are dreptate.

 

Copacul, de fapt, în realitate arată așa:

 

treeroots

 

Ce ne spune asta?

Că atunci când majoritatea oamenilor se uită la cei care fac bani, ar vrea să facă la fel, dar le scapă cel mai important lucru. 

Rădăcinile. Fundația. Munca invizibilă din spate.

Cauza adevărată care a dus la efect.

 

Pentru a face bani în această viaţă, nu trebuie să faci nimic altceva decât să urmezi acelaşi proces pe care l-ai urmat ca să înveţi orice alt lucru.

– să mergi pe jos

– să mergi cu bicicleta

– să scrii şi să citeşti

 

E nevoie să îţi păstrezi mintea deschisă, să fii dispus să te loveşti de câteva ori şi să eşuezi, să ai disponibilitatea de a te ridica cu entuziasm şi privind la obiectivul final, să încerci din nou şi din nou.

Ceea ce ne duce direct la punctul 2, alt motiv foarte important pentru care oamenii nu au bani şi se zbat în sărăcie şi datorii.

 

2. Convingerile și emoțiile legate de bani

 

Există oameni care, citind explicația de grădiniță de mai sus, vor spune „NU E AȘA”.

Și vor începe să curgă explicațiile pentru care nu e așa și e altfel.

Explicațiile pentru care, de fapt, nu rădăcinile fac acel copac să fie sănătos, să aibă coroana stufoasă și roade multe.

De fapt, copacul acela are pile.

Și are noroc… și părinții lui copaci l-au ajutat mai mult decât sunt ajutați alți copăcei.

Și soarele bate mai tare, și ploaia udă mai bine acel copac, și toate stelele sunt aliniate pentru acel copac… dar nu și pentru mine, bietul de mine.

Mai mult, acel copac FURĂ! Fură!

De aceea are roade mai bogate, că a furat toată viața lui de la alți copăcei mici și pricăjiți și acum se uită de sus la toți ceilalți, a uitat de unde a plecat.

Și dacă nu sunt lansate aceste acuzații la adresa copacului care a crescut mare, frumos și puternic, sunt scuzele la adresa propriei incompetențe.

Știi, eu nu am timp cum au alți copaci.

Eu nu pot să extrag apa din pământ cum fac alți copaci. Eu nu pot să fac fotosinteză ca alți copaci. Eu nu pot, nu știu, nu am.

Astfel, prin acest amestec de convingeri și emoții limitative, omul rămâne sărac, dar în același timp le știe pe toate.

Nu ți se pare fascinant?

Câtă siguranță de sine afișează oamenii lipsiți de rezultate?

 

EI ȘTIU. 

 

Nu au rezultate, habar nu au cum ar putea să schimbe situația în care sunt, sunt depresivi și disperați, dar  cu ultimele puteri ei te anunță că ei ȘTIU cum stau lucrurile.

Sunt experți în a explica de ce pentru ei, în mod particular, legile universului nu funcționează ca pentru tot ce mișcă în universul ăsta.

Laniakea, super cluster-ul galactic are 100 de mii de galaxii. O galaxie, un punct din această poză, este Calea Lactee, galaxia noastră.

 

Laniakea

 

Apoi, Calea Lactee, are un punct în ea, care este sistemul nostru solar.

 

Cosmic_Cloud-Solar_System-Milky_Way_op_784x588

 

În sistemul nostru solar, este alt punct, numit planeta Pământ.

 

Planets2013

 

Și pe această planetă Pământ, este un alt punct, este o țară, România.

 

here-is-romania-on-the-world-s-map-cluj-napoca-romania+1152_12979673050-tpfil02aw-9402

 

Și în această țară este alt punct, care poartă numele de Gheorghe.

 

drunk

 

Și Gheorghe este un punct foarte special din galaxie, pentru că pentru el nu se aplică legile universului, ale naturii și ale fizicii. 

Pentru Gheorghe lucrurile sunt speciale pentru că el are convingeri, adică el ȘTIE.

 

Hai să îți spun ceva, dragă Gheorghe.

 

Există în acest moment în lume suficient de mulți oameni care au înțeles cum funcționează lucrurile și poți vedea asta în rezultatele lor.

Lasă-ți părerile, convingerile și emoțiile deoparte și începe sa fii un pic umil.

Dacă te uiți în buzunarul tău și nu ai banii pe care îi dorești, repetă după mine:

„Recunosc că NU ȘTIU. Pur și simplu nu știu, dar sunt dispus să ÎNVĂȚ.”

 

Pentru că există legi ale prosperității, așa cum există legea gravitației sau formula e = mc2.

Și sunt destui oameni care știu aceste legi, le aplică și asta se vede în buzunarul lor.

Așa că orice crezi tu despre bani, orice simți tu despre bani, s-ar putea să fie UN OBSTACOL în calea prosperității tale, dacă încă nu ai banii pe care îi dorești.

Ești dispus să recunoști că nu știi, să îți cureți mintea de presupuneri și inima de emoții și să îți redobândești curiozitatea de copil care te va ajuta să ȘTII cu adevărat?

 

3. Lipsa de înțelegere a banilor

 

Ceea ce ne duce la următorul nostru punct. Ce sunt de fapt banii pe care îi vrem în viaţa noastră, dar care se pare că ne evită ca dracul tămâia?

În cazul banilor, este ca şi în cazul rădăcinilor copacului care nu se văd dacă eşti superficial.

Banii sunt efectul unei cauze. Știi care e cauza banilor sau a lipsei de bani?

TU EŞTI.

Ar fi minunat dacă ai începe de azi să priveşti banii pentru ceea ce ei sunt cu adevărat. O chestie total lipsită de valoare, dar pe care noi toţi am stabilit că o vom folosi ca pe o TRADUCERE a valorii.

Dă-mi voie să îţi explic.

 

Ion şi Gheorghe s-au întâlnit şi au spus: eu am găini care fac ouă şi tu ai vacă ce face lapte.

Îţi dau 10 ouă pentru 1 litru de lapte.

Într-o zi, amândoi au vrut pâine şi au mers la Vasile care avea grâu şi făină şi cocea pâine.

Puţin mai târziu, fiecare avea ceva. Unii aveau bunuri, produse — cum sunt pâinea, brânza, ouăle sau Iphone-ul.

Alţii făceau servicii — mulgeau vaca în locul tău (şi astfel s-a născut delegarea), îţi ofereau consultanţă despre cum să scapi de dăunători dacă bagi adresa de email şi descarci PDF-ul gratuit sau vindeau în piaţă pentru tine în schimbul unui comision.

Ideea e că erau atât de multe produse și servicii încât nu au mai putut fi toate duse la piață.

Şi astfel, s-au adunat Gheorghe, Vasile şi Ion şi au spus „Vezi bucata asta galbenă de metal la care îi zice haur şi străluceşte frumos? Pentru că arată mai bine decât un metal obişnuit şi e cel mai bun conductor electric şi poate fi folosit în tehnologie de înaltă perfomanţă, vom considera că bucata asta de aur valorează 1000 de pâini, 500 de ouă şi 100 de litri de lapte.”

Toată lumea a fost de acord şi astfel, produsele şi serviciile acum puteau fi cumpărate cu aur.

Au apărut monedele şi subdiviziunile pentru că tu poate nu doreai decât să faci de-o omletă.

Apoi, pentru că nu puteai să cari căruţa de aur după tine pentru că era şi grea şi te şi jefuiau haiducii, au apărut banii de hârtie care puteau purta valoare mare — uşor de cărat şi tranzacţionat.

DAR, atenţie, aceste hârtii erau tipărite pentru cei care puneau echivalentul acelei valori în aur deoparte în bancă.

Cu alte cuvinte, ideea de bază rămânea. Dacă ai bani de hârtie, înseamnă că ai aur, care înseamnă că ai găini, ouă, vacă, lapte, pâine, grâu, moară şi tot restul, adică VALOARE REALĂ.

Aici intră în scenă americanii care în 1971 prin preşedintele Richard Nixon, au eliminat regula conform căreia dolarul american să fie susţinut de aurul şi valorile aflate în spate şi astfel s-a dat liber la tipărit bani.

Însă aşa cum am stabilit deja, oamenii nu văd rădăcinile copacului.

La fel, deşi oamenii aveau şi au şi azi hârtii în mână, hârtii pentru care sunt în stare să ucidă, ei nu realizează că mâine dimineaţă tot ce înseamnă bani poate să dispară.

 

De fapt, asta se întâmplă într-o criză economică — se dă o resetare și se revine la VALOAREA ADEVĂRATĂ a lucrurilor.

Nu intrăm azi în prea multă economie, vreau doar să prinzi ideea.

Banii de hârtie au devenit plastic, carduri.  Apoi cifre pe calculator, iar acum devin lumină, pentru că poți să plătești cu telefonul trecându-l peste un scanner.

 

Așadar, ce sunt banii?

 

Banii nu sunt decât acordul dintre mine și tine că 100 de ron înseamnă 20 de pâini.

Șmecheria e că eu mâine pot să mă răzgândesc și să spun: „Știi ce? Doar eu mai am pâine, ia dă-mi tu 100 de ron pe o pâine, sau nu mai mănânci pâine.

Și aici voiam să ajung. Banii pot să se evapore mâine.

VALOAREA REALĂ RĂMÂNE. 

Valoarea reală este dată de bunuri și servicii.

Orice bun şi orice serviciu din această lume care rezolvă problemele oamenilor, care oferă confort, care satisface nevoi şi care oferă o calitate crescută a vieţii sau chiar lux, vor fi prezente cât timp e prezentă rasa umană.

Şi aici intri tu în rol.

Vrei bani? Vrei prosperitate? Vrei să îţi rezolvi problemele, să ai o viaţă de calitate, să te ajuţi pe tine şi lumea din jur?

Vreau să îmi spui după această poveste, ce concluzii ai tras tu legate de banii pe care îi faci sau vrei să îi faci?

 

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

Distribuie daca ti-a placut:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on email
Email
Share on whatsapp
WhatsApp

Profită de resursele de dezvoltare personală pe care le-am pregătit timp de 10 ani!

ARTICOLE SIMILARE

237 de răspunsuri

  1. Sa alerg sa învăț, sa fac, și sa facem business, alergatul te face sărac pentru ca nu faci cu plăcere ceea ce faci,nimik nu e gratis, acum nu mai e schimb pe schimb eu îți dau oua și tu lapte, acum toți vor somon și caviar la restaurant… Nu am bani nu te vad nimeni, nu ești băgat în seamă s.a De ce ? Pentru că e ca și cum când ești îmbrăcat de la piață stai și aștepți la coadă, când ești îmbrăcat bine ești printre primii…ignoranți, banii sunt un mijloc de utilități ale vieții care îți pune în valoare capacitățile și invers punând capacitățile la muncă obțin bani ca sa trăiesc mai bine,banii -negociere, bani trăim, mijlocul de trai.Banii nu au valoare ei nu există de fapt cum nu depindem de ei ci de cele transmise unii la alții ca să ne gândim la bani și așa am așteptat ca țara sa se ridice când de fapt noi am devenit mai săraci decât produsele de la magazine.Sunt tare curioasa sa citesc și partea a doua.

    1. Eeee…la remarca „acel copac fura,FURA…de la alti copacei mai mici si mai pricajiti decat el” m-a pocnit un ras si-un amuzament; cum ar putea un copac sa fure de la alti copaci? Dar pt. oamenii care au practicat „nemunca”, e atat de simplu sa vada lucrurile in felul acesta. Dar comparatia dintre un copac frumos si un om de succes? Extraordinara, fara drept de contrazicere ( unui copac frumos nu i-ar putea nimeni contrazice meritele, cu toate ca, intr-adevar, s-a folosit de intreg mediul pt. a evolua); o persoana are avantajul de a si schimba acest mediu ( prieteni,oras,job,parteneri de viata;mai putin familia,cu care ar putea face totusi pace in sinea sa,sau ar putea parasi tara 🙂 ).
      Multumesc!

  2. E super articolul, mai ales partea cu Gheorghe :)).. a fost geniala! Eu vreau sa stiu cum anume sa creez impact si cum sa fiu eficienta in ceea ce fac, astfel incat sa castig timp …

    1. Buna dianna, 🙂
      Intr-adevar e genial articolul dar se pare ca ceva ai scapat. Pera iti spune cum. Doar ca probabil nu e cum-ul la care te asteptai.
      E necesar sa cauti sa oferi in permanenta altora ceea ce ei au nevoie. In loc ca banii sa fie un scop ei ajung sa devina un rezultat. Sj atunci vei incepe sa ii attagi in viata ta.
      Daca vrei insa un mod in care sa ai nu doar bani ci si timp… te pot ajuta cu o solutie antreprenoriala de exceptie cu rezultate dovedite de 30 ani la nivel global.
      Dar atentie… EXACT acelasi gen de schimbare a privirii si raportarii la bani va fi necesara. Noutatea este ca iti oi putea oferi calea prin are sa inveti practic, sustinut zilnic, cum sa faci asta si intr-un mediu socio-economic ce asta promoveaza.
      Deci… daca exiwta interes astept un contact si o intre edere pe skype sau mai bine la o cafea. Cum eu aplic deja ceea ce Pera spune, si pot sustine din propria experienta ca are dreptate, informatia nu va costa. Eu nu pe bani ma focalizez. Radacina lor, cum spuneam, e in alta parte. 🙂

      1. E cumva Multi Level Marketing ? Daca da,radacina banilor se afla in alta parte si anume,in oameni.
        Ma bucur de faptul ca oamenii nu au ce pierde din aceasta experienta mlm . Sper doar sa nu se simta „folositi”.
        Succes !

      2. Articolul este super !Dar pentru a oferi trebuie sa ai ce da sau sa oferi ceva in schimb.Practica este problema.
        Eu vreau sa-mi deschid o afacere dar capital nu este ?
        Cum este bine de procedat?
        Luam bani de la Uniunea Europeana ?
        Eu vreau sa invat cum se fac afacerile ,de negociat ma pricep foarte bine .

  3. Alergatul după bani în direcția greșită te face să îți sufle vântul în buzunare. Cu mult interes așteptăm o a doua parte 🙂

      1. Perfect adevarat. Toti sunt de vina politica, mediul, tara in care din pacate ne-am nascut, vecinii, colegii mult mai norocosi si cu pile…….
        dar pe noi nu ne vedem niciodata. Totul pleaca de la noi. Problema e cum…. asteptam continuarea

  4. Foarte fain, Pera, mi-a placut firul povestii tare mult si sunt sigur ca cei care vor sa invete ceva de la tine o vor face. Clar astept si partea a doua :)….

  5. Deosebit.
    Foarte buna ideea cu radacina copacului ” norocos „, niciodata nu am privit asta asa, dar are foarte mult sens. Mi-a placut in mod deosebit finalul, unde faci legatura cu valoarea, este plina de sens.
    M-ai pus pe ganduri si o sa meditez ceva timp la ce ai scris, iti multumesc.
    As vrea desigur si partea a 2-a, daca ai timp 🙂
    Multumesc,
    Adrian

  6. Mama natura te forteaza daca esti atent la ea sa iesi la „lupta” si sa faci bani.
    Insa daca vede ca nu are cu cine natura renunta si te lasa in plata domnului !

  7. Intr-adevar de multe ori ne este mai usor sa dam cu presupusul fara a face mai mult decat a spune. Astept cu nerabdare si partea a 2-a. Multumesc

  8. Excelent Pera,
    Admir simplitatea si elocventa abordarii. Cert este necesara si partea a doua! Mai tii minte insa abordarea mea legata de posibilitatea de a avea si bani si timp in acelasi timp? Caci si aici este o bariera in mintea oamenilor: prea multi au convingerea ca e musai sa iti ‘vinzi viata pe bani’!
    Daca pot ajuta mi-ar place sa facem echipa. Stii ca am rezultate practice care pot legitima acest ajutor.
    Cu drag si nerabdare sa ne revedem la Bucuresti in Octombrie, de ziua mea…

  9. Eu ma gasesc integral in ceea ce afirmi tu aici,cert este ca nu sunt consecventa -azi sint copac bogat,apoi rapid imi cad frunzele.Unde grsesc?

  10. Sunt vremuri cand un ban valoreaza cat o suta si produce cat o mie. Banii sunt o durere de cap, al carei leac sunt banii. Bunastarea este sclavul omului intelept si stapanul prostului.

  11. Respectul fata de munca ta si a altora iti va aduce cu timpul bani si fericire. Si trebuie sa intelegi ca in viata tot ce dobandit cu usurinta asa se si poate duce.

  12. Mda, interesant. Rezonez cu articolul tau.
    Am in viata niste personaje „Gheorghe” la care nu stiu cum sa le spun ca lucrurile functioneaza altfel.
    Si am si eu niste „Gheorghe” in mine de care vreau sa scap 🙂

  13. Păi concluzia… cred că asta ar fi:
    Până în anul 1971, la găselniţa americană prin preşedintele Richard Nixon românul definea cam aşa banul ” banul este norocul omului dacă şi numai dacă este bine transpirat”. După 1971 ne-am mai „modernizat” şi noi şi de atâta modernizare, cum am dat de greu hopa şi o nouă definiţie a banului „banu-i ochiul dracului”. Oare dracul nu vine de la „dracon” purtătorul stindardului de luptă al dacilor şi dacilor liberi, de care şi astăzi se pare latinilor le este încă frică?!
    Consideraţi comentariul meu ca pe o opinie.

  14. Da,consider ca ne doboara superficialitatea si alergand dupa bani poti deveni tot mai sarac.Dar, mai exista o cauza si anume ca este greu de a gasi calea cea dreapta, pentru a castiga bani. Gasesti la tot pasul tot felul de carari care nu duc niciunde, ba mai mult te determina sa scoti din buzunare si putinul pe care-l ai si asa devii tot mai sarac…Cred ca putini sunt cei care vor sa te ajute cu adevarat sa castigi si tu bani, fara a-si vedea numai de propriul interes, iar pe acestia sunt greu de gasit. Dar, speranta moare ultima.. Deci cu seranta asteptam si partea a doua.

  15. Cred ca in momentul in care o activitate este conditionata de cati bani aduce, de fapt aceasta conditionare ridica adevarate bariere in calea valorii si a sustenabilitatii pe termen lung. Atunci cand faci ceva ce iti place si care are in spate valoare/radacini, atunci banii vor veni fara sa te gandesti le ei. Foarte bun articolul si astept cu nerabdare si partea a doua.

  16. Este ca in franciza alternativa, nu banii sunt pe primul plan ci ce iti doresti sa realizezi in viitor, ce viziuni doresti sa ai si evident, daca vrei sa ai si bani incepi sa construiesti conducte, cum? in fiecare zi cate 10 prospecti iar in timp vor veni si banii mult asteptati.
    O zi minunata va doresc.

  17. Este foarte interesant articolul, explica ce este deja si este foarte bine pt ca ne ajuta sa contientizam ceea ce se intimpla cu noi si relatia noastra cu banii, acum… dar astept cu nerabdare partea a doua, si sper sa fie una concreta in care sa avem un fel de metoda de cum trebuie sa gindim, actionam in citeva etape pt a dezvolta „radacinile”… Multumesc mult pt articol…

  18. Salut Pera,sunt cineva…Marius,….Gand la gand ,cu bucurie . Mi-a placut faptul ca am gandit la fel, in privinta viziunii cu Calea Lactee si LANIAKEA , simplu ,simtim la fel si avem aceeasi sursa de inspiratie (ca si ceilalti )
    Da , sunt si eu interesat de bani, de… cum sa -i fac , sa-i inmultesc,…pentru ca pentru ai folosi deja am mult mai multe planuri.
    Unul dintre scopuri ar fi sa pot sa nasesc, pana acum noi, in adevaratul sens al al cuvantului nu am fost nasi.
    „Mi te-ai lipit de suflet ca marca de scrisoare.”…asa ca , facand bani am mai multe posibilitati sa nasesc pe cine-mi place..( stiind clar ,ca nasii trebuie sa aiba fini.. si finii sa fie incantati de viitorii nasi… cum familia este un acord, o armonie, intre doua persoane si nasaria este un acord,o armonie, intre doua familii )
    Voi aveti copii ?
    Cu sinceritate, adevar si iubire…
    Marius

      1. Putin ,Pera, putin….eu inca mai am de facut pasi spre implinirea materiala (comparandud situatia mea cu cei ce sunt considerati relativ bogati d.p.d.v.financiar )….Tu unde crezi ca, ai mai avea pasi de facut spre implinirea ta ?……….
        …..si tacerea poate fi un raspuns….
        ……Stiu eu, ca tu stii, …zic si eu asa, ca-mi esti drag……cica oamenilor ne este dat sa procream.
        Cica Lev Tolstoi a spus ca toata munca lui in in cartile lui ,scrierile lui ,in gandirea lui ,nu valoreaza cat tamburelul,scaunelul cu 3 picioare ,pe care el la facut. (poate ca pe el a stat si a creat o parte din opera lui )…parca, un pic ,un pic, ar avea dreptate……,,,,care ar fi diferenta intre produsul mintii si produsul fizic al mainilor, se pot separa?……ar mai urma …. produsul fizic al animalului cu constiinta…..
        Am gasit acum, in limba spaniola o definitiea banilor data de Tolstoi ( ce-am scris mai sus nu apare , eu mi-am adus aminte de cand citeam mai mult ,prin anii 1970..1989… pe urma am mai si facut,am mai realizat cate ceva….putin ,mult asta am putut )
        Cica BANII sunt ,o noua forma de sclavie, care s-ar distinge de cea din trecut, prin faptul ca nu este o sclavie personala,directa si ca nu exista o relatie umana intre STAPAN SI SCLAV…
        Ar fi de filozofat un pic , pe relatia umana……daca nu este umana.. … ar fi divina sau satanica…
        nu este subiectul de azi…
        azi este : Putin ,Pera, putin… oferi mult din sentimentele tale multimilor si ….mai uitate si la misiunea ta……( cred ca gasesti cate ceva interesant in Tolstoi…..esti foarte destept si ma intelegi ca-ti spun din suflet ce-ti spun… vorba aceea: fiecare nas isi are nasul lui…. eu inca nu am simtit sa sunt nasul cuiva , dar imi doresc )
        Cu suflet , cu drag , cu adevar.
        Marius

  19. Salut
    Acest articol a apărut în momentul în care aveam foarte mare nevoie de lămuriri.
    Creste-ti valoarea și iti vei crește contul bancar.
    Aștept cu interes și al doilea articol.
    Mulțumesc mult

  20. Am un prieten drag care e mai tot timpul falit. Nu pt ca nu stie sa faca ceva de valoare. De fapt e foarte indragit pentru ca reuseste sa le faca o bucurie multor oameni. E falit pt ca ii este rusine sa ceara bani.
    Am intalnit asta la mai multi oameni. Si erau vesnic nemultumiti si suparati ca uite cati bani are X si Y si ca nu „i se da”. Si problema nu era ca nu stiau sa aduca valoare in viata altora ci pt ca aveau credinta ca a cere bani pt ceva este rusinos. Si atunci nu cereau mai mult decat strictul necesar sau asteptau ca cineva sa le dea mai mult.
    Rezum aici cateva credinte pe care le-am intalnit la cativa oameni pe care ii cunosc. Inclusiv parintii si eu la un moment dat:
    1. Credinta ca a cere bani pt munca ta e ceva gresit, rusinos. De aceea cer doar minimul necesar si cred ca e mai bine sa ceara mai putin decat mai mult. Deseori sunt oameni foarte sufletisti care se gandesc poate prea mult la binele altora si cred ca sunt resonsabili intai de binele altora si doar la urma de al lor.
    Se leaga oarecum cu credintele nr 5. si 6.
    Oamenii astia sunt deseori idealisti care viseaza la o societate utopica fara bani, fara capitalism si intoarcerea la un fel de eco-comunism in care toti sunt fericiti.
    Ok, poate nu chiar asa dar pe aproape. Chiar cred in vorba „banii sunt ochiul dracului” si ii evita cu consecventa. De aceea sunt si mereu la limita si suparati ca nu li se da cat li se cuvine.
    2. Dispret pt ce inseamna vanzari, negocieri. Credinta chiar ca e imoral sau rau.
    Am dat de ideea ca negocierile sau vanzarile sunt ceva „smecheresc”. O activitate tipica escrocilor sau celor fara simt moral. De fapt fiecare negociaza sau vinde fie ca este sau nu constient de asta.
    Chiar si eu am avut o mare problema cu cuvantul „a vinde”. Mai ales cand auzeam „sa te vinzi pe tine” ma cuprindeau frisoanele. Ok, incerc sa nu ma vand pe mine dar incerc sa imi vand munca. De fapt toti negociem si vindem fie ca vrem sau nu vrem. E o parte din relatiile cu ceilalti oameni. Singurul mod de a evita asta e sa traim ca niste pustnici in izolare.
    Desigur cei care au acceptat asta si au inteles cum functioneaza au mai mult succes fie ca folosesc aceste unelte intr-un mod onest sau intr-unul mincinos.
    3. ideea ca traim intr-o lume saraca si atunci nu ai de unde cere.
    – „e criza economica!!” , Saracul X, saracul Y!
    Oamenii astia traiesc cumva tot timpul la marginea prapastiei. Si cand nu gasesc una, incep sa o sape ei.
    4. Ideea ca altii trebuie sa aiba grija de ei.
    Asta provine din comunism si ideea ca taticul stat sau angajator trebuie sa se ocupe de tot, inclusiv cum sa isi traiasca ei viata.
    5. ideea ca daca faci ceva din pasiune atunci e o placere pt tine si deci nu ai nevoie de bani
    Am auzit asta tot de la oameni care cred ca e ceva rau sa ai prea multa grija de tine. Sunt oameni pt care cea mai mare jignire adusa cuiva este sa il numeasca „egoist”.
    6. Ideea ca platind pe cineva pt munca lui sau a munci pe bani e o forma de manipulare.
    Am vazut asta atat la angajatori cat si la angajati.
    Angajatori care incearca sa ii momeasca pe angajati cu bani si apoi au credinta ca daca cineva munceste pt ei atunci au cumparat un sclav. Si deci ii pot cere sclavului sa faca orice si il trateze oricum atat timp cat il platesc.
    Si invers, angajati care se comporta ca niste sclavi. Si deci cred ca sunt datori vanduti angajatorului pt ca el le da banii (care de multe ori sunt strictul necesar pt a trai ) si deci trebuie sa suporte stoic orice le cere si sa faca tot ce pot pt a-si multumi stapanul tot mai pretentios.

    1. Este atit de limpede ca cei care suntem acum aici,inca un ne-am gasit raspunsurile vietii noastre.
      De fapt propriile raspunsuri ar trebui sa rezulte din propriile experimentari,constatari care nu au cum sa fie identice.
      Comun si suprem este punctul cind mintea rationala se uneste cu cea mitica si ne trimit catre adevarul pt.care noi suntem acum pe Pamint si nu avem cum sa traim toti aceleasi experiente si la aceeasi intensitate.
      Aceasta explozie a programelor de dezvoltare personala ofera informatii care ar trebui sa descatuseze mintile ,se intimpla insa in dese cazuri sa ne intrebam,,de ce nu-mi iese nimic desi am citit si practicat din ,,Foloseste-ti mintea pt.a te imbogatii,,(Napoleón Hill) ,,Eficienta in 7 trepte(Stephen Covey),, …..
      Din toate informatiile si vietile celor prosperi putem gasi si situatii in care cei in cauza desi isi conduceau propriile afaceri cu atitudini benefice la un moment dat au pierdut tot si in final toti spun,,acea micuta voce interioara m-a condus spre altceva care era cu adevarat menirea mea….,,si ca sa vezi un om din IT ca in urma unui accident brutal ajunge sa se aproprie de cunoasterea plantelor vindecatoare,ca tot ce traise pina la momentul ala nu era adevarul profund…
      Pera tu ti-ai gasit adevarul vietii la o virsta cind poti sa te bucuri de absolut tot si pt ca ai fost ghidat spre viata asta poti sa te dezvolti pe toate planurile simultan.
      Eu mai am de patimit si sunt destui ca mine si nu e vorba numai de a-ti pregati mintea pt bogatie.

  21. Esti un om foarte util si iti impartasesti utilitatea intr-un mod simplu si pe intelesul tuturor, ceea ce conteaza cel mai mult. Sa continui cu activitatea ta si cu partile ce urmeaza. Este un ajutor foarte mare pentru toata lumea din jur, la orice nivel, care mai are scapari in a vedea si a intelege anumite lucruri.

  22. in ”Drama si visul meu ( am nevoie de ajutorul tau) ” cautai o solutie de a putea transmite cat mai multa informatie ”digerabila” de cat mai multa lume, indiferent de nivelul cognitiv, pentru a-i putea convinge /trezi (atinge) forul interior sa treaca la treaba. Dupa cum ai constatat, AI GASIT metoda! Bravo!

    1. Sa stii ca nu m-am gandit in felul asta..dar ai dreptate…am simtit scriind acest material ca acesta e calea…e nevoie si de putin umor ca sa penetreze mesajul mai bine 🙂 Multam de feedback

      1. umorul este una din ,,cheia” care deschide creierul blocat!am vazut asta la multi traineri,iar cel mai tanar dintre ei ,a scos-0 in evidenta!pera esti tare,am vazut un film romanesc,unde o moldoveanca,lili,avea pe zid la capataiul patului,per aspera ad astra!eu astept cu nerabdare a 2-a parte,iar faptul ca ai folosit numele ciobanului,imi confirma ceea ce cred eu despre gheorghe…si cica a taiat capul balaurului….:-))))

    2. Exact Adi Dan. acelasi sentiment l-am avut si eu citind materialul de mai sus.. Ca Pera a gasit in sfarsit calea spre mintea si inima cat mai multor oameni. atat de simplu si totusi atat de plin de substanta.. Felicitari Pera si multumim frumos pentru munca si placerea 🙂 cu care realizezi articolele.

  23. Concluzia mea este ca trebuie sa oferi ceva oamenilor. Fie asta paine, lapte sau orice alt serviciu care ajuta omenirea la un trai mai bun. Dupa cum spune si Kiyosaki ‘Give value to the world and money will follow’.

  24. „Bani, bani, bani… baga bani.” Asta este melodia care imi vine acum in minte. Excelent articolul. Merita toata stima. Partea a doua ar trebui sa o dai… „pe bani”. Daca fiecare om din cei care au citit recunosc valoarea reala a acestui articol, ar da macar un leu pentru partea a doua. Si uite asa vei face rost de cel putin 100 de lei, iar pentru ca eu ti-am dat ideea… dai o bere dupa ce incasezi banii. Deci, dupa cum se vede, nu numai bunurile si serviciile sunt platite, ci si ideeile si iluziile nobile. Daca ai citit Napoleon Hill – De la Idee la Bani sti exact despre ce vorbesc.

  25. Sau ”Oamenii sunt motivaţi de produsul muncii lor, nu de bani” , ceea ce explică plictisul şi deprimarea celor care fac munci care nu le plac, indiferent de cuantumul salariului. Ce mi se pare interesat este rezultatul unui experiment al modului de învăţare, care poate fi găsit pe saitul tromsite.com la secţiunea 4 -React, capitolul – Dilema – subcapitolul din film – the learning mode of a human being . Pare că modul de învăţare ne trimite direct în homeostază, prin aceea că copiem ad-literam proceduri şi credinţe, fără să vedem că rezultatul este mult mai simplu de atins. Personal, ca simplu pasionat de acest gen de studii am senzaţia că homeostaza este mecanismul cu care ne-a înzestrat natura pentru a ne păstra starea de bine într-un echilibru. Doar că homeostaza ne apără de orice fel de schimbare şi de ce cea în bine şi de cea în rău. Suntem nişte maşini de copiat perfecte. Şi mă întorc la Eckhart Tolle ”Este necesară suferinţa? Da este necesară până în momentul în care înţelegem că nu mai este necesară.” Parafrazând, avem nevoie de mecanismul de a copia pe alţii până când înţelegem că nu mai avem nevoie de el. În momentul în care nu-i vom mai copia pe cei care nu au, vom începe să avem. Spor la aprins beculeţe, Pera!

  26. Buna Pera! Inteleg ca ceea ce faci tu, adica sa aduci valoare reala oamenilor…iti aduce tie satisfactii, sa fii liber, sa faci ceea ce iti place (sa scrii) acolo unde vrei, cand vrei…asta inseamna prosperitate: ajutand pe altii te ajuti de fapt pe tine. Lupta mea in viata este sa aduc cat mai multa valoare celor din jur, dezvoltandu-mi abilitatile de comunicare si nu numai. Iti multumesc pentru munca ta valoaroasa ptr multi dintre noi…cei care iti urmarim postarile 🙂

  27. ‘Intrece-te pe tine insuti si vei culege roadele ostenelii tale,inca de aici de pe Pamant”.F.interesant articolul si comparatia cu copacul si radacinile sale.Ce avem de invat?eu zic asa:1.Alearga dupa visele tale,nu dupa bani 2.Daca nu doare,probabil ca nu te schimbi 3.Lasa deoaprte „Eu stiu” si aplica sunt un mare curios si as dori sa invat mai multe.

  28. Salut Pera! Imi place articolul tau. Poti face bani din orice, chiar si din piatra seaca. Trebuie sa iti pui mintea la contributie. Trebuie sa inveti si sa ai persuasiune. Trebuie motivatie. Trebuie si multa munca…….Muncesti fizic si intelectual, ai, nu muncesti, nu ai.

  29. Concluzia pe care am tras-o eu este ca banii sunt o reprezentare a cat valorezi tu pe piata. Deci scopul nu trebuie sa fie acumularea de bani ci acumularea de cunostinte si aptitudini recunoscute ca fiind valoarease pe piata unde iti desfasori activitatea.

  30. Nu ai luat in calcul o mare variabila atunci cand ai vorbit despre „copacul” acela. „Copacul” acela arata asa de bine pentru ca s-a dezvoltat intr-un „mediu” propice. Insa ce s-ar fi intampla daca maine l-ai muta intr-o zona desertica si ia-i „taia” accesul la apa?

    1. Așa funcționează mintea, îti aduce argumente ca nu se poate.Și stai în cotinuare liniștit și dormi!
      Ști ce este un inventator? Este un om care nu știa ca nu se poate!

  31. Astept cu nerabdare si continuarea cat despre ce ai spus am inteles ca daca oferim valoare vom obtine bani si nu mai trebuie sa alergam ci sa producem…sper sa fi inteles bine…oricum imi place mult ce si cum scrii si citesc cat pot de mult…vreau sa si aplic la un moment dat…MULTUMESC!!!

  32. Sigur ca este interesanta povestea si cat se poate de esplicita , si bineinteles ca merita citita in intregme .Eu astept cu bratele deschise sa continui sa citesc. Cat despre bani am o parere foarte buna. Este foarte bine daca ii ai si este aproape la fel de bine , pana inveti sa ii faci , invatand totodata sa fi si autentic , asa cum este autorul acestei povesti. Sper sa nu subestimez si nici sa supraestimez , nici o finta umana, cu toate ca imi vine greu sa cred ca exista aceasta perfectiune

  33. superb scris ; pana nu demult si eu eram convins ca le stiu pe toate. Apoi intr-o zi mi-am zis: stii ce Ioane, tu le stii pe toate si totusi ai atatea probleme pe care nu stii sa ti le rezolvi; te pricepi numai sa explici care e problema, nu sa vii cu o solutie. Ce-ar fi sa intrebi pe cineva care a reusit sa depaseasca un obstacol si sa faci la fel ca el, chiar daca tu esti convins ca nu o sa mearga?
    Am inceput sa aplic asta, adica mi-am calcat mult pe mandrie si am acceptat sfaturi de la oameni pregatiti, fiecare in domeniul lui. Si FUNCTIONEAZA ! Uneori uit si iar devin incapatinat, orgoliul nu ma lasa. Apoi revin, las la o parte sentimentele si judec totul la rece.
    Se poate aplica pentru bani sau pentru orice altceva.
    Multumesc Pera pentru articol, astept cu interes continuarea.

  34. poi daca tot ai inceput, da-i mai departe. foarte interesanta analogia, problema e ca nu toti stiu ce anume sa-si puna in valoare pentru acel „metal galben bun conductor”. so, asteptam continuarea.

  35. bun Kiyosaki,si ma tot gandesc cum sa pun banii sa munceasca pentru mine…bun si pera,ca pune sare pe rani…daca ustura destul de tare trebuie sa faci ceva.sincer astept si partea a zecea a articolului.
    GO FOR IT!

  36. astept cu nerabdare a 2 a parte
    care e sfatul tau pt Gheorghe pentru a trece la actiune? Acum l ai educat , i ai deschis mintea, ce il sfatuiesti in continuare

  37. imi place ai dreptate.dar CANIBALULUI NU-I POTI SPUNE CE-I UN PUI ROTISAT.la noi in Romania nu este educatie,banii se duc la biserica si mentalitatea lasa de dorit.asa ca Gheorge povestese si oamenii destepti muncesc si cauta solutii pt. ziua de maine.

  38. Neaparat partea a doua! Multumesc! Ca bine zici, de aceea unii oameni cand obtin banii atat de mult doriti realizeaza ca de fapt nu au obtinut nimic din ce isi doreau cu adevarat si efectul produs este diferit de asteptari. De unde iese dezamagirea.

  39. Vreau partea a doua sa stii ca nu am crezut niciodata ca tot ceea ce spui se intampla daca crezi si vrei mie chiar daca mi se intampla lucruri grele de cateva luni in viata divort si altele nici un moment nu am renuntat lupt si mi am schimbat viata si atitudinea si acum ca in The secret se face lumina…

  40. E ora, 23, 43 si iarasi mi-ai descretit fruntea si mi-ai dat detenta catre un somn sanatos, dar…..iarasi am o „tema de casa”:
    „NU totdeauna alergatul dupa BANI te obliga sa trudesti constiincios „si-n rugacuiune”, ci pentru „a supravietui in JUNGLA”, inotand cu rechinii!
    Din 24 de cadre didactice, mie mi s-a oferit, la pensionare, „Premiul de Excelenta”, dar BANI, n-am facut, nici chiar publicand carti de referinta, la care mi se da 10% din vanzari si mi se ia, apoi, 16% IMPOZIT!
    Sunt oameni pe aceata „Stea” de pe Harta lumii – RO – , care n-au muncit pentru BANI, ci din pasiune si s-au bucurat – imense bucurii spirituale au avut – , ca au adus „beneficii” romanilor nostri – de la elev la dascal – atat din RO, cat si de pretutindeni!
    Este acel esantion de romani, care n-au PILE, nu FURA, n-au spirit de GASCA, sunt de o MODESTIE si OMESTITATE patologice; sunt acei romani si de valoare intrinseca…
    Ce sa mai zic eu, ACUM, pensionata de 1 an, ca, daca n-as avea copii minunati, „m-ar ingropa Primaria”!
    Ce sa faca un dascal, care nu fura, nu plagiaza, nu vinde / nu aranjeaza examene / nu accepta compromisuri; caruia i-e mila de studenti ca dau bani, si pe buchete de flori, la „8Martie” sau la finele anului???
    Chiar n-ai avut niciun pacient cu asemenea raportare catre conduita, profesia si viata sa ???
    Ce l-ai invatat sa faca, intrucat de aceea se prezinta la …psiholog, sa-si decline durerea si neimplinirile si finalmente, sa i se intainda o mana; sa i se dea un sfat s.a.m.d. ca sa-l dea, si el, mai departe, nepotilor!

    1. buna,Nora! ce ar fi daca, cartea ta(e-book)sa se numeasca,,Premiul de Excelenta”?!si in ea sa-ti depeni amintirile frumoase si de acolo ,cititorii ar ,,trage”ceva sfaturi!intreaba-l pe pera cum se face,apoi AdSense iti va rasplati …pensionarea ta cinstita!ps.www.femeia de succes.ro -este tot o poveste a unei doamne mult mai suparata in trecut,decat trecutul tau!TU esti un pom,bucura-te de razele solare zilnic…si scrie ce simti!per aspera ad astra…DJ.FLORY$:)!

    2. Doamna Nora, cu tot respectul (am mai urmarit din comentariile dumneavoastra) va implor sa aveti in vedere ca aveti „doi vlastari”: Va rog sa nu-i invatati si sa-i educati sa-si planga de mila! Nu ajuta pe nimeni cu absolut nimic. Invatati-i mai bine cum sa dea valoare lucrurilor si cum sa primeasca plata pentru valoarea adaugata! Este mult mai folositor. Sunt si eu tot un „Gheorghe” invatat (instruit/dresat) tot in Romania dar de ceva timp am inceput sa ma educ: uriasa diferenta! (cel putin in viziunea mea). Am 3 copii si incerc sa ma educ ca sa pot sa-i educ. Si asta in contextul in care nu pot sa le spun ca sistemul de invatamant este asa cum este, cand vad materialele asa zis „educationale” din scoli de o calitate precara (ca sa nu folosesc alte cuvine), ca sa nu pun la socoteala calitatea „dascalilor”, etc. Incerc sa le arat ca o banala coala de hartie poate lua valoarea unei lucrari superbe de pictura sau a unui origami demn de admirat sau o poezie vibranta. Si nici una din lucrari nu „scapa” fara rasplata, cum de altfel nici o nota obtinuta la scoala (chiar daca nu sunt de acord cu sistemul!) nu „scapa” neplatita de mine. Sper sa va fie de folos sfaturile, le-am oferit din suflet!
      Cu prietenie,
      Dragos

    3. Nora, eu sunt cam in aceeasi situatie. Dar nu-mi pare rau. Daca iti place ce faci, daca esti pasionat, banii conteaza mai putin. Cu bani mai putini, ramai mai curat. Asta e cea mai mare bogatie pe care o am acum, la pensie. Am publicat un volum de poezie, care a fost apreciat de critica, il pregatesc pe-al doilea. Poate vor iesi niste banuti, nu stiu, dar nu aceasta e marea mea preocupare. Ma face fericita scrisul. Aici, ca, de altfel, si in domeniul invatamantului, nu se aplica teoria copacului. Sunt radacini puternice in adanc, dar coroana , imensa, nu se vede. Nu se vede acum, ci peste 10, 20, 80 de ani. Dar cine te mai cauta sa te plateasca atunci?

  41. Fiecare dintre noi vrem bani , mulți bani că asa vom fi fericiți , şi ca să avem bani incepem să muncim căt mai mult , să jucam la loto pariuri sportive …..iar la sfarsitul zilei tot nu avem bani şi a doua zi o luăm de la capăt , uităm esențialul adevărata valoare interioară comoara ascunsă din noi pe care ar trebui să o redescoperim şi să incepem să căutăm soluți pentru a face bani .bani îi punem pe primul loc , bani aduc fericirea fără bani suntem nefericiți. Eu cred că găndurile acestea ne scad stima de sine şi restul vin la pachet şi în final ne transformăm în Gheorghe.
    Eu personal de cănd am început să îmi impun ideea că nu bani sunt pe primul loc şi pe mine bani nu mă conduc şi nu mai vreau să lucrez pentru bani ci invers sunt mult mai fericit, am început să caut soluți pentru o viitoare afacere .

  42. Da este foarte adevarat ca atunci cand oferi servicii sau produse de orice fel cu sufletul vin banii cand nici nu astepti; asta pentru ca intervine bucuria de a face acel lucru si a rezultatului muncii tale.De aici avem concluzia ca banii nu vor fi priviti ca si scop ci ca pe un cadou( rezultat al muncii facut cu cate sentimente frumoase avem in potential)Dupa aceasta banii vin de undeva cu siguranta.

  43. e simplu : daca vrei bani , adica valoare, da lumii valoare ,adica valoarea ta , prin munca ta sau rolul tau in lume . Da, o sa citesc s partea a doua

  44. cred ca ar fi chiar pacat sa nu continui articolul, desi, acum cunoscandu-te (virtual, prin articolele tale), am certitudinea ca si daca ai schimba subiectul, tot senzational si al naibii de interesant ar fi.

  45. Foarte bun articolul Pera! Pana la urma, ca sa avem bani trebuie sa ne gandim la nevoile noastre de zi cu zi si pentru ce am fi dispusi sa platim anumite sume de bani…astfel vom putea presta astfel de servicii, in limita legii bineinteles, si vom avea si noi bani…! Sincer iti multumesc pentru tot ceea ce tu faci pentru comunitate. Mie personal mi-ai schimbat cu totul perspectva asupra vietii si a asupra lucrurilor care sunt cu adevarat importante in viata noastra, si anume timpul, familia si NOI! Multumesc!

  46. Foarte interesant articolul! Iar cele trei morive – explicatia lor – te lasa cu gura cascata! Da, asa e! Astept cu interes si partea a doua!

  47. Oau!!! Reușești sa ma sochezi cu fiecare articol pe care-l postezi. E totul mura in gura, iar cine vrea se prinde de figura, cine nu…Doresc si partea a doua daca e posibil!

  48. Subiectul este foarte bun si te pune sa te gandesti la ce ai si poti oferi in asa fel incat sa faci rost de banii acestia despre care se tot vorbeste, iar dupa ce ii am sa fac ce cred eu de cuvinta cu ei. Ii sparg pe lucruri neaemnificative sau pe ceva ce ramane.

  49. IMI PLACE FOARTE MULT ACEST ART…..SI INTR-ADEVAR ESTE FOARTE EDUCATIV SI VREAU SA-MI TRIMITI SI CONTINUAREA..MULTUMES MULT PERA PT PRETIOASELE INFORMATII. CU DRAG LUCIA

  50. Da vreau si partea a doua.Dar ce se intimpla cind o persoana e mai modesta si nu isi doreste asa multe?Crezi ca e de condamnat ca nu i trebuie toata increngatura asta complicata de atatea minuni?Poate unii tinjesc dupa o viata mai simpla care ii face fericiti.

  51. Salut Pera !! Vreau sa sti ca te apreciez foarte mult pt ceea ce faci si sunt bucuros ca am intalnit in sfarsit mentorul de care aveam nevoie. Cu siguranta asteptam si partea a doua . Felicitari tie si bravo celor ce te urmareac cu atentie, avem de castiga .Te salut din Londra, Mihai Muicu !!

  52. Salut Pera! M-as bucura daca ai pune optiunea si pentru print! Sa pot printa articolele tale si sa le citesc de cate ori voi avea nevoie! Am vazut ca pe alte bloguri exista o aplicatie „print friendly”! O poti adauga si articolelor tale! Multumesc!
    PS: E cam incomod sa iau mereu cu copy/paste intr-un document si apoi sa incep sa aranjez in pagina pentru a printa ulterior!

  53. Foarte interesant și util articolul, mai ales că nu se aplică doar la bani. Lecția pe care am învățat-o: fii cinstit cu tine, acceptă că nu știi, acceptă că ai greșit, apoi învață, aplică, ajustează, învață și aplică din nou. Din fericire, cam fac chestia asta; bine, nu sunt un prosper om de afaceri, dar m-a ajutat să fac față cu bine unei disponibilizări urâte și chiar să îmi meargă mai bine decât la vechiul job. În fine, de-abia aștept continuarea 🙂

  54. Ma bucur ca ne-am „intalnit” si ca imi oferiti sansa de a face parte din grupul acesta de „interes”. In ultimul timp sunt preocupata de a invata acest fel de „lectii” , va urmaresc cu interes si astept continuarea.

  55. Sa ai bani pentru multi insamna ca esti bogat. Bogatia te schimba. Daca ei devin un scop atunci e de rau, daca sunt un rezultat e de bine. Valoarea nu sta in bani. Doresc continuarea

  56. De ce? Pentru ca alergatul dupa bani iti ofera traiul de fiecare zi si nu BOGATIA. Asta ar trebui sa inteleaga Gheorghe! Pentru ca nu l-a invatat nimeni ca trebuie sa ” filozofeze” mai putin la bodega,ca pentru un colt de paine trebuie sa muncesti din greu-el stie doar ca este sarac si-atunci pentru ce atata ‘truda”?
    Scuze pentru tonul dur !

  57. Este pentru prima data cand inteleg cu adevarat care este valoarea banului. Stiam ca bacnota n-are vaoare ca banii nu sunt totul ca bla bla, dar explicatia ta e de apreciat .Multumesc!

    1. Un articol foarte interesant, mi-a placut insa mie mi-a atras in mod special atentia ultimul subtitlu: „Valoarea reala ramane.” , care cred ca e un adevar incontestabil. In opinia mea, in fond calitatea unui serviciu sau bun spune totul despre valoarea unui om. Aceea calitate, valoare a bunului/serviciului poate oglindi pana la urma cata vocatie , sau mai bine spus, cata pricepere si pasiune are acel om pentru ceea ce face. Un lucru sau un serviciu de calitate nu are nevoie de reclama mincinoasa, insa aduna la randul sau clienti de calitate. Asadar, asa cum spunea si un coleg de forum mai sus, cred ca e foarte important in primul rand sa alergi dupa visele tale, sa descoperi oamenii si oportunitatile care te pot ajuta sa-ti indeplinesti o vocatie, si de aici idubitabil consider ca prioritatea numarul 1 si SCOPUL final nu vor fi banii, ci realizarea obiectivului pe care ti l-ai propus. Asa ca asa cum spui Pera „Orice bun şi orice serviciu din această lume care rezolvă problemele oamenilor, care oferă confort, care satisface nevoi şi care oferă o calitate crescută a vieţii sau chiar lux, vor fi prezente cât timp e prezență rasa umană.” Eu as mai adauga la acest adevar faptul ca pentru a oferi servicii si lucruri de calitate e nevoie ca fiecare dintre noi sa se descopere pe sine si sa faca ceea ce-i place pe domeniul in care si-a descoperit talentul pe care l-a transformat in vocatie. Mai spui tu Pera un lucru care pe mine ma uimeste deorece, culmea, mai cu perdea, mai direct, l-am mai trambitat si eu si asta, recunosc, fara sa fiu cu siguranata atat de informat poate insa observand realitatea lumii de azi insa DINCOLO de tabloidele media, si anume ca: asta se întâmplă într-o criză economică — se dă o resetare și se revine la VALOAREA ADEVĂRATĂ a lucrurilor.
      Din pacate, asa cum spunea G.B.Shaw „Învățăm privind istoria că oamenii nu au învățat nimic de la istorie.” si astfel fiecare astfel de RESETARE ADEVARATA se produce cu conflicte politice, economice, si se termina in ultima instanta cu cele militare de cele mai multe ori. Pe de alta parte, eu personal vad si partea buna a acestor „resetari” , si anume ca de fiecare data omenirea trece la un alt stadiu de evolutie. Criza dinaintea resetarii este data intr-adevar pe de o parte de necesitatatea eliminarii nonvalorilor si revenirea la o scara de valori, pe de alta parte fiind tocmai rezultatul incapacitatii institutiilor si formelor de guvernamant actuale de a mai face fata procesului de evolutie prin care omenirea trece. O schimbare de optica presupune o serie de compromisuri si din partea guvernelor si institutiilor, compromisuri care se stie nu sunt unanim acceptate cel putin deocamdata. Asa ca ramanem in continuare la asentimentul vorbelor intelepte a le lui G.B.Shaw .
      Cert este ca schimbarea nu se produce de la exterior spre interior , sau de la varf spre temelie ci tocmai invers. Astfel ca ceea ce poate face fiecare dintre noi este tocmai acest lucru: sa-si descopere vocatia sa faca lucrurile din placere si sa dea mai ales valoare lucrurilor pe care le face fiecare, lasand deoparte goana dupa castiguri imediate si fabuloase rezultate din activitati care consuma energie, timp si provoaca stres si boala asa cum, din pacate, se intampla in majoritatea cazurilor azi. Ganditi-va ca astfel de lucruri se intampla la nivel global si ca multimea de bunuri si servicii nonvalorice care abunda pe piata, si sunt promovate prin reclame incisive si mincinoase de cele mai multe ori sunt rezultatul unei astfel de gandiri: goana doar dupa profit maxim intr-un timp scurt, promovate de oameni care au ca unic scop profitul si maximizarea lui in detrimetul unui serviciu de calitate, durabi! Acum gandeste-te cum ar arata lumea asta daca fiecare dintre noi am fi mai exigenti in ceea ce priveste calitatea unui bun sau serviciu si am negocia cumpararea acestuia, cum ar fi daca fiecare om din marile companii ar face acel produs sau serviciu din pasiune, si ar fi interesat de recunoasterea sa pe piata ca un lieder al produselor de calitate si nu al marcii, renumelui sau, mai nou cum se poarta, dupa un top al vanzarilor.
      Concluzia: Daca faci un lucru din pasiune si-l transformi in vocatie, oamenii care vor aprecia ceea ce faci tu vor fi suficienti cat sa-ti asigure si segmentul de piata cat sa castigi multumitor din valorificarea vocatiei tale.
      Cam asta am inteles eu din articolul tau Pera. Bafta.

  58. Chiar imi doresc sa stiu ce argumente sa aduc celor de tip „gheorghe”, care se pare ca sunt foarte multi….si imi mai doresc sa nu ajung vreodata, fara sa-mi dau seama, unul dintre ei. Abia astept partea a 2-a!

  59. Am citit abia acum. Deja primisem al doilea mail. Foarte interesant.un subiect foarte util tuturor. Eu îmi doresc si mai multe informații in acest sens.

  60. Ai stirnit curiozitatea pentru finalul acestei abordari.Da ,este nevoie de o altfel de abordare a ceea ce reprezinta banii in acest stadiu al evolutiei,cu atit mai mult cu cit maratonul pentru ei a devenit o cursa in toate aspectele cuvintului,dupa parerea mea.S-au poate ceva imi scapa…?

  61. Daca muncesti pe branci pentru ca iti place, pentru ca esti dedicat muncii tale, pentru ca vrei o viata mai buna, decenta, esti considerat avar. Daca te ocupi de studiu, cercetare si oferi mai mult timp acestora, avand o munca part-time, care sa te ajute sa supravietuiesti cat timp te educi pentru visul vietii tale, atunci esti lenes si visator. Concluzia: munceste si nu te uita in stanga si in dreapta.Dedica-te si reinventeaza-te in fiecare clipa. Nu te uita cu invidie la cei ce au. O sa fii surprins cata munca presupune un job care tie ti se pare banal. Fa ce iti place si banii vor fi rezultatul muncii, nu scopul ei.

  62. Salut,
    Pera faci articolele prea lungi si exagerezi umpic prea mult din dorinta de a ne scapa de niste convingeri limitative. Înțeleg ca valoarea mea este defap o colecție de aptitudini si talente pe care le pot dezvolta dar ce legatura are copacii si George. APTITUDINI = VALUARE = BANI. We get it, we aren’t that stupid.
    Critica constructiva.

  63. Aveam in copilărie doi tovarăși de joacă, doi verișori care veneau în vacanțe să stea la bunica noastră comună, după două zile se plictiseau și voiau să plece acasă, se sfătuiau unul cu celălalt și își spuneau:
    A zis tata că trebuie să stăm aici la bunica ca să facem economie chiar dacă nu ne place trebuie să stăm aici toată vacanța.
    Asta s-a intâmplat acum 30 de ani. Acum în 2014 cei doi verișori sunt doi oameni prosperi de afaceri. Acum dacă stau să mă gândesc de ce nu sunt eu și fratele meu bogați, diferența stă în atitudinea pe care am avut-o față de bani. Nouă ni s-a spus de la vârsta cea mai fragedă că suntem copii dintr-o familie ,, bună” și merităm ce e mai bun, am fost obisnuiti doar să cheltuim și să ni se dea totul pe tavă.

    1. Daca nu esti cerebral in ceea ce faci, te pierzi pe traseul vietii!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! Am si eu exemple multe… Multi oameni pun pret pe haine, pe aspect si banii se duc… in loc sa ii investeasca in ceva care va crea alti si alti bani……………

  64. :))))) Daca Gheorghe nu prinde idea nici dupa acest articol, inseamna ca intradevar este un speciment rar, iar Universul ii ofera ce merita. 😀 La un moment dat credeam ca este vorba de un scenariu stend up comedy. 🙂

  65. vreau bani, vreau prosperitate, vreau sa ma ajut pe mine si pe cei din jur, incerc asta acum, in locul in care sunt, cu resursele pe care le am dar… se indesesc momentele in care simt ca nu stiu ce caut eu printre oamenii aia care „nu inteleg limba mea” si care considera ca „am citit prea multe carti” cand imi spun parerea. deci, cum sa fac asta? Si DA vreau continuarea articolului 🙂

  66. Painile unora pot fi creierele altora, deci completez la acest capitol excelent: trebuie sa investim in noi, ca sa stim, cum era o vorba „cine cunoaste, stie”. Eu asa consider ca am reusit in viata, am invatat tot timpul , mai bine zis m-am autoeducat, invatand tot ceea ce am considerat ca imi poate crea acele radacini ale copacului. Si, bineinteles mai am de invatat, deci…. contiunui…….

  67. Foarte frumos explicat ! Iti sunt recunoascator pentru ca acum multi ani in urma, ai suferit…asa cum ai explicat in cartile tale… pentru ca mai apoi sa iesi la lumina si sa ne fi exemplu noua…cititorilor de rand ! Multumesc ! Astept cu nerabdare si partea a II-a ! Succes in continuare si multa sanatate !!!

  68. Super fain articolul Pera. Mi-a placut foarte mult metafora cu copacul. Felicitari ca reusesti sa schimbi mentalitatea oamenilor, sa le deschizi mintea.

  69. Da, ai dreptate banul nu e o valoare! E o necesitate si daca nu il ai in ziua de azi poti muri si de foame! Dar in ziua de azi totul se rezuma la bani, apa , mancarea, curentul …toate costa. Si eu incerc sa fac cat mai multi bani doar sa imi creez un confort. Poate e gresit, dar sunt sigur ca fac toate aceste sacrificii din cauza tuturor lipsurilor din copilarie si imi doresc tot mai mult si mai mult…si partea aceasta e foarte grea si mi-am dat seama ca, cu cat ai mai kult cheltui si mai mult!

  70. Lucrurile legate de bani si valoare sunt cred foarte complexe si schimbatoare in timp pentru toata lumea , ideea de baza este ca trebuie sa te reevaluezi pe tine permanent in relatia cu banii si bunurile si serviciile la care i-ti dau acces . Atitudinea e importanta si continua adaptare si perfectionare la tot ce se schimba in piete. Pregatirea ta si daruirea de a invata si asimila .

  71. Zici ca valoarea reala e data de bunuri si servicii. Unde plasam munca pt obtinerea bunului sau serviciului? De exemplu, pt arat gradina pot folosi plugul ( munca grea) sau tractorul ( munca usoara) iar rezultatul e acelasi- gradina arata. Astept partea a doua si toate cele care vor urma. Respect!

  72. Adevarat….copacul fara radacina nu ar mai fi viu! ! Dar ca sa faci bani i-ti trebuie o anumita experienta care sa o valorifici. ..Apoi ‘sistemul din ziua de azi nu prea te mai lasa sa poti sa faci bani…eu cred ca doar o parte mica pot face bani….sau poate ne complacem noi in a munci pt un salariu. ..totusi cred, ca daca ar disparea anumite blocaje si mintea noastra ar fi indrumata altfel, ,,, lucrurile s-ar schimba…Am vazut si oameni fara Scoala care au facut bani….nu stiu ce sa zic …astept parte a a doua…cu respect. …

  73. buna ziua, am citit toate mail urile primite si mi se par foarte interesante. O sa facem si testul acela probabil in weekend :). Subiectul despre bani este interesant si as dori sa continue. Eu cred ca in momentul in care esti motivat de o dorinta nemateriala, poti sa obtii calitate in ceea ce faci sau exprimi si lumea apreciaza acest rezultat si prin rasplata materiala. Numai bine Laura

  74. Interesant articolul.astept cu nerăbdare și partea a doua iar în legătură cu banii nu îi pot obține deoarece nu pot avea un servici pentru ca trebuie sa stau acasă cu cei doi copilași iar un servici la domiciliu încă nu am găsit.

  75. Ai dreptate! Insa eu tot nu stiu de unde sa incep, sunt atatea lucruri de schimbat si de invins…. Usor de zis, greu de pus un practica.

  76. WAU CE BINE AM RAS. ESTI TARE MAI PERA. MAI BINE DE ATAT NU PUTEAI EXPLICA. SUNT DE ACORD CU TINE IN TOTUL SI IAU MASURI.THANKS

  77. Ei…la mine nu mai e chiar asa…am rezolvat- o cumva..de vreo trei ani am bani, ii fac usor, sa zic…gindesc pozitiv despre bani( sunt diar o forma de energie care ma inconjoara, aceasta energie vine usor la mine, acum! in buzunare…sau cont)si recunosc in articol modurile rronate de a gindi despre bani, asa eram si eu….chestia e ca trebuie sa plec de acasa, muncesc in strainatate…ce vreau e sa mi dau seama cum o fac in Romania, linga ai mei!!!

  78. As vrea sa citesc si partea a doua.
    Sincer, sunt de acord cu ceea ce scrie in acest articol. Cred ca este nevoie de o minte deschisa, forta de munca si vointa pentru a obtine ceea ce iti doresti si in cazul banilor, respectiv lucrurilor materiale

  79. Ha, ha, e nostim. Ironia imi place, m-am lovit si eu de oameni care nu creaza valoare, dar le stiu pe toate. Pe mine ma scoteau din sarite.
    Imi place si amestecul de oua, paine, lapte cu tehnologia moderna.
    Eu inteleg ca pentru a face bani trebuie sa creez valoare in viata cat mai multor oameni, urmandu-mi vocatia, facand ce imi place si la ce sunt buna. Inteleg ca banii pot disparea, insa valoarea nu. M-as simti totusi confortabil sa stiu ca am din ce trai daca as vrea un an sabatic.

  80. Draga Pera,
    Esti fenomenal. Explici pe limba oricui ceea ce trebuie.
    Eu aplic deja ideea ca invatam toata viata si ca ne e posibil orice, pentru ca daca a putut cel putin inca un alt om, sigur poti si tu, dar iti citesc scrierile ca sa ma autoimbunatatesc.
    Deci, multumesc 🙂

  81. Buna
    Prietenul tau Marius Simion spunea intr-o postare anul trecut: banii sunt doar un mijloc pt a ajunge la ceea ce vrem in realitate (sanatate, mancare, casa, masina etc). De aia nu e ok sa iti pui un obiectiv :” vreau sa am un mil de euro” pt ca nu are legatura cu persoana ta. Se poate ca sa-i faci si sa nu fii multumit. Cam asta e idea de baza si in postarea ta: fa-ti un scop in viata, urmareste-l cum trebuie, actioneaza si sigur pe parcurs banii necesari (sau solutiile de a face banii necesari pt scopul cu pricina) vor apare.

  82. Dezvoltarea personala duce la un plus-valoare care daca este materializat prin idei bune, munca asidua si perseverenta pot duce la dezvoltarea unei activitati(productie,prestari servicii, etc) care va da un resultat(produsul finit) valoros si remunerat…apoi totul se va transforma in bani! Nu avand bani putem da valoare muncii ci dand valoare muncii capatam bani, bani cu care putem dezvolta si perfectiona rezultatele…automat atragand mai multi bani! De retinut este faptul ca banii care NU sunt sustinuti de o „productie” reala si nu releva valoarea reala a acesteia nu fac parte din economia reala si pot releva costul muncii nu pot fi numiti bani reali castigati din plus-valoarea noastra!….sunt Banii care ne induc ideea gresita ca putem fi acel copac maret fara a astepta sa avem acele radacini marete si fara a munci pentru a le dobandi…..o iluzie care pana la urma se va destrama!

  83. Foarte adevarat. Oarecum, instinctiv imi dadeam seama de lucrurile acestea dar acum cind tu le spui asa de bine,totul este clar si concis.( Asa ceva ar trebui sa fie inclus si in programa scolara, pe linga alte lectii de trezire spirituala…

  84. este exact problema cu care ma confrunt eu la momentul actual.ce am invatat eu pe propria piele:ca stiu exact motivul pentru care nu pot sa fac bani dar as putea sa-i fac si anume:nu am rabdarea necesara de a-mi atinge un obiectiv pentru ca eu vreau rezultate imediate.motivatia si energia de la inceput sunt la cote maxime, aproape sa-mi iasa prin piele:), dar de indata ce-mi dau seama ca o lungesc prea mult ca sa imi ating obiectivul(chiar daca este pasiunea mea) abandonez si incet-incet intru in depresie, si intr-un final in spital.stiu, proasta manevra care ma costa timp si energie.

  85. Super tare si foarte bine explicat. Banu e ban si atat el naduce fericire naduce nici tristete ci el e doar ban. Mulțumesc de acest articol si vreau sa continui si cu celalte parti.

  86. Articolul reia ideea din ghid si ma face sa reflectez serios asupra conceptului de „bani”, al carei victima tind sa fiu uneori. Intr-adevar, nu acele hartii trebuie sa fie scopul nostru, ci serviciile pe care le putem oferii celorlalti, calitatile si aptitudinile pe care le putem dezvolta astfel incat sa oferim valoare. Banii vor fi consecinte ale actiunilor noastre.
    Astept si partea a doua! Multumesc!

  87. Buna dimineata Pera..,
    Interesant tot ce scrii si tot ce ne transmiți…
    Eu,ți am mai scris odată..
    Acum as vrea sa știu din nou,care mai sunt „variantele”tale de întâlnire,consultații,etc?
    Doar in Timisoara?

  88. Foarte motivant. ..cc ce spui…îmi da un imbold spre un nou început. ..acela de a căuta soluții pentru a pune in practica cc îmi place sa fc …adică sa predau arte marțiale , chiar și aici în germania departe de tara…chiar și atunci când toți îmi spun ca nu se poate …ca tb sa aștept. ..iar eu le spun ca dc am ceva de predat ce nu fc nimeni pe o raza de 100…200km…Am ceva de valoare de oferit….e drept ca încă nu știu sa mă vând …sa fc reclama ca lumea …dar pot învăța …Pentru ca sunt dispus sa fc ăsta ….

  89. Eu am o problema legata de bani . Cheltui tot foarte repede oricat as produce si nu stiu cum sa ies din asta . Mereu zic ca o sa economisesc dar cand vin week-end-ul sparg tot 🙁

    1. Salut Catalin. Ceea ce am invatat de pe Youtube este ca: in momentul in care castigi 10 banuti, in primul rand primul banut ti-l platesti tie. Dupa care restul ii imparti. Orice ai face, tot timpul o sa ai 1 banut pus deoparte. Acel banut intr-un an se fac 12 banuti care intr-un cont cu o rata de interes mai mare fac alti banuti fara sa faca nimic, ei doar stau frumos acolo si uite asa economisesti si faci si alti banuti fara sa faci nimic :). Eu mi-am pus limita 15% din tot ceea ce castig pun deoparte. Asta este salariul meu din salariul meu :). Calculeaza-ti cheltuielile, vezi-ti venitul lunar, daca nu e fix, fa o medie si stabileste cat la % poti pune deoparte si uite asa usor usor o sa ai control mai mare asupra cheltuielilor. Credema ca atunci cand o sa vezi ca mai multi banuti fac si mai multi banuti, in loc sa ti iei ultimu’ aiFone 🙂 ai sa mai porti si o sa ai grija de telefonul pe care il ai si o sa mai pui cativa banuti deoparte. Cu cat mai multi banuti cu atat mai mare profitul pe viitor, iar daca o sa calculezi la 10 20 30 40 de ani o sa te si sperii sa vezi cam cati banuti s-ar aduna pana atunci cu tot cu dobanda.
      Iti mai recomand sa dai un search pe Youtube despre cum poti economisi bani si cum poti face mai multi bani din bani nu din timpul tau(asa o sa ai mai mult timp sa faci ceea ce-ti place, daca nu faci asta). Dupa ce gasesti ceva ce te atrage mai dai un search pe Google si Youtube si abia dupa aia ia o decizie. Experimenteaza, vezi ce ti se potriveste. Eu asa am facut :). Sper sa te ajute cu ceva.
      Succes, Marius.

      1. A…si problema pe care o ai, nu este legata de bani :). Cred ca daca stai sa te gandesti o sa afli cine este vinovatul si ce este de facut in privinta asta. 🙂

  90. Foarte foarte bun articolul. Stiu ca e un „pumn” dureros pentru foarte multe persoane, pentru ca am trecut si eu prin asta. Dupa ce m-am uitat la cateva documentare si dupa ce am citit si ascultat cateva carti…am realizat cat de putine stiam despre mine si in general. Dupa care a inceput toata povestea de a ma cunoaste si am realizat ca eram unul din idealurile sistemului (examene in liceu? copiam…ca na eram smecher, am renuntat la 2 facultati, ca ce-mi trebuie mie scoala? mai bine ma duc in Belgia, Grecia sa muncesc 12 14 ore pe zi sa-mi iau masina, haine si telefon, mai bine la gratare si la spart seminte pe gard decat sa citesc o carte sau sau sa invat ceva, eram Gheorghe care avea ghinion si gasea scuze la orice fara sa caute cauza efectului etc,).
    Acum cand ma inteleg, cunosc si accept, acum cand nu mai judec, cand apreciez fiecare fiinta de pe Planeta asta, cand am pus la indoiala indocrinarea cu care am fost crescut atatia ani si am renuntat la ea, acum cand reusesc sa ma informez si sa invat cand nu stiu ceva, acum cand pot sa iubesc cu adevarat sufletul iubitei mele, acum cand vad lumea din jurul meu ca persoana care este atunci in prezent langa mine, acum cand pot sa ajut pe cineva neconditionat, acum cand stiu ca orice gand si undavibratie pozitiva pe care o transmit conteaza si ramane pentru totdeauna in Univers, abia acum simt ca traiesc…si banii nu au nimic de a face cu fericirea de a trai.
    Fericirea materiala este de scurta durata si face mult rau planetei. Noua ne da iluzia pe moment de fericire si ne dorim mai mult. Daca ne-am intreba inainte de a cumpara un obiect: De unde provine el? Am nevoie cu adevarat de el? Este etic si moral din partea mea sa-l am? Cate ore, zile, luni am muncit sau o sa muncesc ca sa mi-l cumpar? Este ecologic? Afecteaza pe cineva daca il cumpar? Au fost folositi copii sclavi sa fie produs? Ce-ar fi sa dau un search pe Google sa vad ce reviewuri are compania asta? cred ca am reusi sa schimbam lumea si am reusi sa facem sa ne pese, am reduce consumerismul ceea ce ar duce la mai putin CO2, ceea ce ar duce la constientizarea ca si celelalte persoane si fiinte vii conteaza si ca nu comfortul nostru este cel mai important. Am realiza ca cei 1 2 miliarde de oameni care traiesc la limita supravietuirii ar avea de ajuns daca am imparti cu ei. Ca daca totul ar fi egal ar putea si ei sa aiba o viata decenta.De exemplu am realiza ca zeci de animalele sunt pe cale de disparitie din cauza ca vrem mai multa carne din America Latina pe care o gatim, nu iese bine si o aruncam ca si cum ar fi nimic!!! Dupa ce au fost taiate paduri tropicale (mai putini copaci care sa preia din poluarea pe care noi „cei dezvoltati” o producem) si in loc a fost plantata soia ca sa manance vaca pe care tocmai ai aruncat-o la gunoi, omorate animale salbatice, crescute sub orice critica mii de animale care in unele tari sunt considerate vietati cu constiinta, sunt fortate sa „manance” chimicale prin gauri facute direct in stomac, dupa care mutilate si omorate, jupuite si ciopartite puse la pachet si trimise tie in tigaie, sa nu o gatesti bine si sa o arunci(asta este doar unul din multele exemple pe care le-as putea da) Am realiza ca orice conteaza, mai putin falsa impresia ca banii sunt importanti,am realiza ca bogatia vietii tine de noi si nu de lucrurile pe care le avem sau le vrem, de fiecare persoana pe care o cunosti si de experientele pe care le avem. Cu cat ne trezim mai repede, cu atat reusim sa facem mai multe lucruri importante in viata pentru noi, pentru ceilalti si pentru generatiile viitoare care sper, nu o sa trebuiasca sa se mute pe Marte doar pt ca noi am vrut mai mult material si am poluat peste limite planeta, ne-am urat si bombardat de am distrus tot!!!
    Concluzia la articol:-) : planurile de viitor sunt simple, ne(eu si viitoarea mea sotie) intoarcem acasa in Romania, ONG, strangem cat mai multe fonduri de la oamenii care deja au banii si ii investim in copiii orfani din Romania si in copiii defavorizati care nu au parte de educatie. Construim scoli si gradinite Eco unde au sa invete adevaratele valori in viata si nu o sa creasca cu ideea ca ei o sa trebuiasca sa munceasca de la 8 la 20 ca sa-si plateasca 4 pereti timp de 30 de ani. Au sa creasca cu ideea ca ei pot schimba lumea chiar si printr-un zambet si doar ajutandu-i pe ceilalti, sa fie mai buni si mai uniti.
    Multumesc pentru articol.
    Marius.

  91. Oamenii nu sunt egali! In absolut orice privinta. Nici macar in fata lui Dumnezeu. Acesta este raspunsul la tot. Trebuie sa ne obsinuim cu asta!

  92. Cuvintele „muncitor” si „salar” sunt cuvinte jignitoare in limba romana si fac parte din infractiunea de calomnie pedepsita penal in Romania.
    Ca sa faci bani trebuie sa constitui o mafie si toata lumea sa-ti stie de frica. Frica naste respect !

  93. It is the best time to make a few plans for the longer term and it is time to be happy. I’ve read this put up and if I could I desire to suggest you few fascinating things or suggestions. Perhaps you can write next articles regarding this article. I want to learn more issues approximately it!

Lasă un răspuns

PERA NOVACOVICI

Sunt psiholog și scriitor, dar expertiza mea cea mai importantă este că am învățat și experimentat tot ce mi s-a părut mai dificil.

Niciun obstacol nu a fost prea mare ca să-l încerc, și nu ar trebui să fie nici pentru tine.

SUNTEM DUSI PE UN DRUM GRESIT O VIATA INTREAGA

Dezvolta-ti personalitatea pentru a reusi in felul tau.

CATEGORII

Mulțumesc că te-ai abonat!

Verifică inboxul, te așteaptă primele materiale acolo.