Lectia 1 – Cea mai importanta intrebare legata de vocatie

Mi-am dat seama in ultima vreme ca nu e destul sa iti descoperi talentele si pasiunile ca sa iti descoperi vocatia.

Exista un element lipsa extrem de important in acest lant. Veriga lipsa.

M-am tot intrebat de ce oamenii care au cam tot ceea ce " trebuie " sa ai pana la o varsta adulta, casa, masina, familie , copii, ajung sa cada intr-o profunda depresie in jurul varstei de 40 de ani.

In psihologie exista si o denumite pentru asta.

Middle-age crisis. Adica criza de la mijlocul vietii.

Apoi am legat fenomenul asta de descoperirea vocatiei si de o fraza care mi-a ramas in minte  vesnic de cand am auzit-o prima oara.

"Misiunea fiecarui om de pe pamant este sa faca lumea meai buna"

Evident, ca nu toti o putem face mai buna in acelasi fel.

Aici intervine personalitatea, talentele si abilitatile unice ale fiecaruia dintre noi.

Asadar, cand legi toate lucrurile de mai sus ajungi la urmatoarea concluzie simpla:

Ca sa iti descoperi vocatia, nu e destul sa iti descoperi talentele si pasiunile intr-un domeniu.

E foarte important sa iti raspunzi la intrebarea:

"Cum pot sa fac lumea mai buna cu talentele mele"

Cred ca oamenii ajung la criza varstei mijlocii tocmai din cauza ca le lipeste raspunsul la intrebarea asta.

Au tot in regula in viata lor doar ca au uitat adevaratul lor scop in lume: Sa contribuie si sa faca lumea mai buna si mai frumoasa.

Am luat apoi cartea " cele mai mari 100 de personalitati ale lumii" si ghici ce am gasit acolo?

In primii 30 sunt:

Iisus – inventatorul crestinismului

Ts'ai Lun – inventatorul hartiei

Johann Gutenberg – inventatorul tiparului

Albert Einstein – teoria relativitatii

Charles Darwin – inventatorul teoriei evolutionismului

James Watt – inventatorul motoroului cu aburi

Orville and Wilbur Wright – inventatorii avionului

Ce au acesti oameni in comun?

Au contribuit pentru a face lumea mai buna.

Acum nu te speria de aceste nume. Ei sunt doar cei mai influenti oameni de pe planeta.

Asta nu inseamna ca tu nu poti face lumea mai buna. Nu trebuie sa fie neapara la o scara uriasa desi nu e exclus niciodata.

Cel mai bun exemplu care imi vine in minte, de om simplu si care si-a lasat amprenta asupra intregii lumi este Stan Ioan Pătraș care de unul singur, cu mainile lui, a pus un sat pe harta culturala a intregii lumi. Sapanta – Cimitirul vesel atrage sute de mii de vizitatori annual din intreaga lume si e unic. Nu mai exista in lume asa ceva. Catrenele pe care Ioan le scria pe cruci probabil faceau mai usoara perioada de doliu pentru persoanele ramase in viata cand cineva murea.

Asadar, prin talentul lui a facut lumea mai buna. Si era un om fara multe resurse si fara educatie deosebita.

Imagineaza-ti ce poti face tu cu talentele tale si cu ajutorul internetului.

Ce vreau de la tine e sa imi lasi un coment si sa imi spui cum crezi tu ca ai putea face lumea mai buna cu ajutorul pasiunilor si talentelor tale.

Aceasta e prima tema de casa din cadrul programului de dscoperire a vocatiei.

Ne auzim peste cateva zile.

Pera Novacovici

Distribuie daca ti-a placut:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on email
Email
Share on whatsapp
WhatsApp

Profită de resursele de dezvoltare personală pe care le-am pregătit timp de 10 ani!

ARTICOLE SIMILARE

146 de răspunsuri

  1. sall!stii,eu m am gandit ca pot face lumea mai buna prin scris artistic,adica literatura plus nota autobiografica.Este ceva timp de cand ma tot intreb ce as putea face.Sunt de parere ca oamenilor le-ar fi de folos cartile pe care intentionez sa le scriu deoarece fiecare invatatura si intamplare duc la formarea unor sentimente pozitive.Cred ca la asta ma pricep cel mai bine.Pera,tu crezi ca este o idee buna?am nevoie de un sfat…..

    1. Buna Pera,
      In primul rand vreau sa iti multumesc ca ai aprins scanteia de mult uitat in mine, e asa cum spui tu aceea voce interioara, care pentru mult timp am uitat sa o mai ascult si am refuzat sa mai dau ochii cu ea tocmai pentru ca am refuzat sa mai fiu eu si am devenit o medioacra 🙂 printre ceilalti oameni.
      Voce mea interioara imi spune ca as putea sa mut muntii din loc si sa fac o lume mai buna daca as deveni eu cea mai buna varianta a mea.
      Nu stiu daca aceasta este vocatia mea tot ce stiu este ca am o pofta nebuna sa scriu si sa imi exprim fiecare sentiment fiecare traire pe coala de hartie. Sunt un bun ascultator pentru persoanele din jur si am un dar aparte de a gasi o rezolvare la probleme persoanelor din jur si de a oferi raspunsuri care real duc catre rezolvarea acestora in cele din urma.
      Marea mea probleme este insa ca atunci cand am eu o problema cu mine nu gasesc o rezolvare asa cum reusesc sa fac cu cei din jurul meu. Si atunci apar intrebarile cum reusesc sa rezolv tot ce tine de cei din exteriorul meu insa cand vine vorba de mine ma blochez?

  2. Mie imi place teribil ce scrie aici.
    Eu nu mi-am gasit vocatia, talentele dar, sincer, m-am intrebat de cateva ori care e rolul meu in viata, ce pot sa fac sa-mi aduc si eu o contributie, cat de mica, pe aceasta lume.
    Legat concret de acest subiect pot sa-mi enumar cateva calitati si as putea sa enumar cateva mici fapte care cred ca aduc o valoare adaugata lumii.
    De asemenea, am identificat cateva puncte slabe si cateva actiuni care poate au scazut aceasta valoare adaugata desre care vorbeam …
    O sa ma mai gandesc la acest subiect si sper sa identific ceea ce am de facut pe aceasta lume.

  3. sall!stii,m-am gandit ca pot face lumea mai buna prin scrieri artistice,adica literatura.Sunt de parere ca omenilor le-ar fi de folos unele carti cu privire la viata si conditia umana.Asadar,eu la asta ma pricep cel mai bine:sa scriu si in final cred ca va aduce lucruri pozitive.Pera,tu ce zici?e o idee buna……un sfat doar din partea ta as vrea

    1. Buna,imi pare rau ca nu am avut timp sa las pana acum nici un coment.Mi se pare minunat de folositoare aceasta tema a ta.Visul dar si talentul si vocatia mea cred ca este sa ii ajut pe oamenii sa fie mai increzatori in propriile lor forte,imi doresc mult sa tin seminarii si sa fiu un bun entertainer.Vreau ca in urma mea sa ramana ceva!!!

  4. Mda, ai mare dreptate Pera. Dar stii, omul in general nu e multumit si schimbator si, in vartejul acesta care se numeste viata, sunt multi care nu reusesc sa arunce ancora la timp si sa realizeze ce anume vor si care este acel ceva care le-ar umple viata. Multi plutesc in deriva asteptand o minune, un colac de salvare sau un salvamar sau se complac in aceasta situatie. Mi-a placut exemplul dat cu cimitirul vesel. Sa facem o lume mai buna… aici este mult de munca. Eu incerc prin simplul gest de a ajuta un batran sa coboare din tramvai si sunt multumita sa vad ca i se lumineaza fata si fetita mea imi spune "bravo mami". Prin puterea exemplului putem realiza multe. Nu vreau sa par patetica dar lucrurile marunte ne aduc bucurii si satisfactii imense uneori, asta vreau sa subliniez. Nu trebuie neaparat sa fii Einstein sau Darvin. In rest, avem cale lunga pana la descoperirea vocatiei, cel putin eu… Mult succes!!!

  5. Toti putem face lumea mai buna cu talentele noastre, pentru ca fiecare are asa ceva, dar din pacate nu poti supravietui din asta. Poate ca unii dintre noi nu avem niste talente deosebite dar sigur avem ceva, pentru ca asa suntem facuti. Insa nu poti arunca ancora pur si simplu, mai ales cand de tine mai depind si altii. Trebuie sa lupti pentru viata de zi cu zi si in acest iures nu stiu cum poti face pauza sa iti asculti interiorul si sa iei masuri, sa ai resurse care sa iti permita sa poti trai luni de zile pana "vocatia" te face om.
    Mi-ar place sa fac multe, marunte, dar care nu stiu cum m-ar ajuta sa traiesc din asta.
    O zi buna la toti

    1. Asta e convingerea ta, ca nu se poate supravietui din talentele tale.
      Eu sunt un om care traieste foarte bine din talentele sale, partenerii din echipa me ala fel si iti pot da 20 de oameni obisnuiti care fac ce le place de dimienaza pana seara, sunt foarte buni in ce fac, le place foarte mult si catiga o carutza de bani.
      Ce contraargument imi poti aduce?

      1. Ai dreptate dar tu si prietenii tai aveti talente care se pot valorifica (cred). Eu nu mi-am descoperit ceva extraordinar. Imi place sa fac bijuterii, chestii handemade (cand am timp), sa fac curat, sa ascult oamenii cand au probleme (dar nu prea mult ca ma incarc si eu si ma apuca plansul :)), sa ma ocup de aranjamente florale, chestii marunte. Cum crezi ca as putea trai din asta? Pe termen lung, sa platesc rate, educatia copilului si alte alea?
        O zi buna la toti

        1. Exact cum am mai spus si suna ca in reclama aceea "antica": DACA VREI CU ADEVARAT, POTI.
          Aspectul la care sa te gandesti este ceea ce si Pera si altii au spus-o: trebuie sa iesi din ZONA DE CONFORT si asta doare al naibi de tare. Insa daca ti-a intrat in cap ca vrei vei reusi.

        2. ,,Ai dreptate dar tu si prietenii tai aveti talente care se pot valorifica (cred). Eu nu mi-am descoperit ceva extraordinar. Imi place sa fac bijuterii, chestii handemade (cand am timp), sa fac curat, sa ascult oamenii cand au probleme (dar nu prea mult ca ma incarc si eu si ma apuca plansul :)), sa ma ocup de aranjamente florale, chestii marunte. Cum crezi ca as putea trai din asta? Pe termen lung, sa platesc rate, educatia copilului si alte alea?
          O zi buna la toti "
          Ai dreptate sant talente super din care…..ce pot sa spun
          talente super:
          -Imi place sa fac bijuterii, chestii handemade
          -sa ma ocup de aranjamente florale, chestii marunte.
          Cu aceste talente poti foarte bine sa l-e vinzi sa lucrezi
          in echipa intr-un magazin…unde se vand flori.
          -sa ascult oamenii cand au probleme
          Pai poti sa urmezi un curs de calificare in domeniul relatiilor umane:
          -consilier
          psiholog
          asistent social
          -sociolog
          -ziarist
          Cu aceste talente poti activa ff bine si intr-un voluntariat si
          cine stie promovandu-ti aceste talente poate vei gasi pe cineva care are aceleasi talente ca si tine!
          Cu aceste TALENTE,,sa fac bijuterii;sa ma ocup de aranjamente florale;sa ascult oamenii cand au probleme;
          CUM POTI SA FACI LUMEA MAI BUNA?

          1. ,,Ai dreptate dar tu si prietenii tai aveti talente care se pot valorifica (cred). Eu nu mi-am descoperit ceva extraordinar. Imi place sa fac bijuterii, chestii handemade (cand am timp), sa fac curat, sa ascult oamenii cand au probleme (dar nu prea mult ca ma incarc si eu si ma apuca plansul :)), sa ma ocup de aranjamente florale, chestii marunte. Cum crezi ca as putea trai din asta? Pe termen lung, sa platesc rate, educatia copilului si alte alea?
            ,,Ai dreptate dar tu si prietenii tai aveti talente care se pot valorifica (cred). Eu nu mi-am descoperit ceva extraordinar. Imi place sa fac bijuterii, chestii handemade (cand am timp), sa fac curat, sa ascult oamenii cand au probleme (dar nu prea mult ca ma incarc si eu si ma apuca plansul :)), sa ma ocup de aranjamente florale, chestii marunte. Cum crezi ca as putea trai din asta? Pe termen lung, sa platesc rate, educatia copilului si alte alea?
            O zi buna la toti "
            Ai dreptate sant talente super din care…..ce pot sa spun
            talente super:
            -Imi place sa fac bijuterii, chestii handemade
            -sa ma ocup de aranjamente florale, chestii marunte.
            Cu aceste talente poti foarte bine sa l-e vinzi sa lucrezi
            in echipa intr-un magazin…unde se vand flori.
            -sa ascult oamenii cand au probleme
            Pai poti sa urmezi un curs de calificare in domeniul relatiilor umane:
            -consilier
            psiholog
            asistent social
            -sociolog
            -ziarist
            Cu aceste talente poti activa ff bine si intr-un voluntariat si
            cine stie promovandu-ti aceste talente poate vei gasi pe cineva care are aceleasi talente ca si tine!
            Cu aceste TALENTE,,sa fac bijuterii;sa ma ocup de aranjamente florale;sa ascult oamenii cand au probleme;
            POTI SA FACI LUMEA MAI BUNA?

  6. Cum pot face lumea mai buna cu talentele mele?
    Pai sa vad. Imi place mult sa fotografiez, dar cu asta nu cred ca as putea fi de folos lumii.
    Imi place sa ajut lumea in general, cand mi se cere ceva, ofer cat pot, cand mi se solicita ajutorul, ajut in limita timpului disponibil. Imi place de asemenea sa ascult lumea, cand au probleme, cand doar vor sa povesteasca si nu au cui sa-i zica. Chiar daca nu intotdeauna am sfaturi pentru ei, am observat cat de beneific e sa aiba o persoana la care sa i se planga.
    Nu stiu daca asta e chiar o vocatie, dar cu asta pot ajuta, pentru o lume mai buna.
    [ aa da, am uitat, imi place de asemenea si sa fac voluntariat ] : )
    My recent post JOY

    1. Cum sa nu poti fi de folos lumii prin fotografie.
      Cum ar fi sa mergi intr o tara in care se incalca drepturile omului si sa faci poze si sa trezesti constiinta natiunilor care intervin si ajuta oamenii de acolo.
      Si asta e doar un exemplu din o infinitate 🙂

      1. Buna Pera. Ai intrebat cum pot eu contribui sa facem lumea mai buna/ Ei, bine! Ca admirator al sit-ului Personalitate, extrag cele mai frumoase invataturi si le transmit altora, indiferent de varsta.
        Impartasesc si din gandirtea si experienta mea, ca nu-i asa; "
        menirea omului pe pamant este de a face lumea mai frumoasa.." Toata consideratia mea.

    2. HM.nu ai dreptate cind spui ca nu poti fi de folos lumii cu arta fotografiei…
      Stii tu oare ca o poza a unor copii de la orfelinat poate reaminti lumii ca exista copii care sufera din lipsa de afectiune si ii poate determina sa faca vreo donatie?Stii tu oare ca poza unui batrin cersetor te poate pune pe ginduri …oare daca continui asa nu voi ajunge si eu in asa stare?
      POza vorbeste la fel de mult ca si un tablou.O fotografie a copiilor valoreaza nespus de mult pentru parintii care sint departe,si nu pot sa-i stringa in brate.
      asa ca ..Never say never:)

  7. Salut, Pera.
    Un preot baptist i-a spus candva lui John D. : Make as much money as you can, and the give away as much as you can. Iar omul a ajuns cel mai bogat din lume: John D. Rockefeller.
    Asta vreau sa fac. Cat mai multi bani si sa dau apoi tot in directia care trebuie: fundatie, educatie, energie verde.
    Am in minte domeniile care ma pot ajuta in directia asta, dar inca nu l-a descoperit pe cel in care pot fi absolut genial. Dar, the best is yet to come.
    Succes !

  8. Buna,
    trebuie sa-mi iau avant si sa-mi dau curaj ,ca sa pot scrie asa in direct cu voi.Nu stiu daca mi-am pierdut vocatia, dupa o boala crunta (pe care am reusit s-o inving !)si o deceptie dureroasa ,sau o voi gasi abea acum.. As vrea sa ajut oamenii in general,(si o si fac ,atat cat pot)prieteni ,amici,cunostinte si oricine–cu tot ce stiu acum (cum si voi si altii ma ajutati in vindecare,m-am regasit teribil in ''Personalitatea alfa'si articolele Andreei)')acum despre experientele acelei boli crunte si cate am reusit sa depasesc fizic si psihic,cu puterea vointei si a gandului.Dar nu prea am talent la scris si vorbit.Deci, pe semne ,ca ma reintoarce la una din pasunile mele-hobby si sa incerc asa sa ajut.

    1. Exact cum am mai spus si suna ca in reclama aceea "antica": DACA VREI CU ADEVARAT, POTI.
      Nu cred ca ti-ai pierdut vocatia, poate doar motivatia ta e putin "obosita". Odat ce ai un vis, o dorinta apriga iti gasesti in drumul spre el puterea de a face un pas, apoi inca unul ….. si apoi te trezesti ca alergi. Esti tu cu tine, pareristi vei gasi insa dimineata in oglinda cu tine te vei vedea si ca si legendarul titan ANTEU ia-ti putere si paseste. Nu e usor dar poti. Bafta.

  9. Buna Pera,
    Am reusit in experienta mea de 20 de activitate sa fac multe lucruri. O parte din ele m-au fascinat si m-au prins. Insa nu as putea sa spun ca este ceva deosebit care sa ma atraga.
    Talentul meu: am o capacitate de sinteza, zic eu, buna. Pot sa realizez rapid "privirea din avion". Operez usor cu cifre si sunt un fan al statisticilor. In acelasi timp sunt um om al detaliilor si a lucrurilor bine si frumos (estetic) facute. Ma refer aici de la modul de redactare si punere in pagina pana la rigurozitaea de a aranja totul in ordine. Pentru unii, perfectionismul meu este chiar deranjant …

  10. Stiu cum e sa fii blocat in propria viata, stiu cum e sa fii deprimat, stiu cum e sa ai senzatia ca toata lumea te-a parasit, stiu cum e cind crezi ca totul iti e potrivinic, si ca toti din jurul tau se descurca iar tu te simti prizonier in viata ta. Stiu si inteleg cum e sa nu poti trai liber facind ce-ti place, si mai ales sa cistigi din asta. DAR, stiu si cum e sa depasesti aceste momente si sa ai puterea sa o iei de la capat de fiecare data cind iti dai seama ca nu esti pe drumul cel bun. Am trait toate aceste experiente si POT SA SPUN CA SUNT UN OM LIBER! Ati cauta vocatia este la fel cu a cauta drumul spre libertate. Nu stiu daca mi-am gasit vocatia adevarata dar ceea ce fac, fac cu multa bucurie in suflet. Ajut oamenii singuri sa-si gaseasca o pereche, sa scape de singurate. Multa libertate doresc tuturor!!!

  11. Salut Pera.
    Am 40 de ani si desi am facut multe in viata simt ca nu e totul ca nu sunt implinit. Datorita in principal lui Robert Kyosaky si apoi tie si celorlalti parteneri ai tai mi-am redefinit activitatea. Stiam de mult ce vreau safac dar nu ma asteptam sa gasesc atat de multe oportunitati. Stiu si am invatat sa comunic, de la creeat atmosfera intr-un grup la motivat oameni sa indeplineasca o sarcina. Nu e usor insa satisfactia unei reusite iti umple sufletul. De multe ori nici nu iti pasa ca nu "ies bani". Insa poate deveni o profesie si in special e ceea ce fac ptr. ca vreau eu, nu imi spune cineva ce sa fac. Deci oamani buni – DACA VREI CHIAR POTI.

  12. as putea fi un descarcator bun de nervi sunt enervant de calma, imi place sa desenez, sa fotografiez orice si oricand si oricat de mult (bateria sa ma tina doar si spatiul de stocare) si ma descurc bine cu limbile straine… dar am o problema mare: mi-e rusine/jena , mi-e rusine de cei care se comporta urat si jignesc fara motiv, mi-e rusine de rusinea pe care ar trebui sa o aiba si nu o au si asta poate fi un motiv pentru care sunt mai retrasa

  13. Buna seara ! De-a lungul timpului am crezut de multe ori ca mi-am gasit vocatia ,dar de fiecare data s-a devedit a fi ceva trecator .In ultima perioada insa lucrurile au inceput sa se aseze si sa contureze ceva .Intotdeauna cautam starea de bine ,chiar daca asta ar fi insemnat ca cineva sa faca un sacrificiu .Eu vroiam sa schimb oamenii dupa nevoile mele .In ultima perioada am descoperit ca eu trebuie sa ma schimb in bine ,pentru ca oamenii din jurul meu sa se schimbe in bine ,si mi-am dat seama ca asta este un talent al meu : sa le vorbesc oamenilor, sa ii fac mai intelegatori ,sa ii ajut sa isi rezolve diferite probleme .Deja am inceput sa lucrez la acest plan .
    Si iti multumesc ca ma ajuti !

  14. Evident ca nu stiu care este vocatia mea sau ce talente am,daca as fi stiut nu m-as mai fi inscris la programul asta ci as fi zburat fericita prin viata cu visele in brate.
    Dar nu stiu .Nu ma astept sa-mi spui tu ,ca n-ai tu de unde sa stii dar sper ca o sa-mi dai un tips ,o metoda prin care sa ma descopar singura.
    Sunt convinsa ca am sa pot si eu sa traiesc fericita cu mine ,cu meseria mea si cu banii aia multi pe care o sa-i fac.Si ard de nerabdare sa ajung acolo,dar cum.
    Imi place sa citesc mult ,sa ascult muzica multa,imi place si sa mai fac un exercitiu de matematica pt ca ma ajuta sa-mi pun gandurile in ordine(nu sunt eleva,am 34 de ani),sa meditez.Si ca toata lumea care nu stie sa faca mai nimic m-am gandit sa ma apuc de scris .Si scriu in jurnal .Ma simt bine dar nu cred ca asta e menirea mea ca nu-mi place cand recitesc ,parca nu asta voiam sa spun ,aveam altceva in cap…si pana la urma in ziua de azi toata lumea scrie,toata lumea scoate carti despre orice sau despre nimic.Ce pot eu sa spun in plus?Eventual sa dau o alta interpretare lumii,vietii…Sa arat lumii cum vad eu viata.Dar cui ii pasa?De ce ar da cineva bani doar ca sa vada lumea prin ochii mei?
    hmm…
    Poate ma luminezi

  15. probabil destinul omului este sa se `catere`pe piramida lui Maslow: http://en.wikipedia.org/wiki/Maslow%27s_hierarchy
    `ce faci ca sa imbunatatesti lumea` e ceva interpretabil. Poate sa insemne gupul tau de amici din nivelul 3 `prietenie`, nivelul 4 `respect catre si de la altii`. De asemeni, daca imbunatatesti lumea inscrii automat si la nivelul 5 – `uniune cu universul inconjurator`

  16. Buna Pera,
    frumos articol, iti da de gandit. In cazul meu anii la rand in care mi s-a comunicat "prietenos" ca nu sunt in stare sa fac mai nimic, nu duc la bun sfarsit ce am de facut si ca nu sunt competenta au facut ca vocatia mea oricare ar fii ea sa se ascunda bine undeva in adancul meu de nu o mai gasesc:). Trebuie s-o aduc la suprafata cumva.

  17. Apropo de criza varstei de 40 de ani. Pana la aceasta varsta, adica acum doi ani, obtinusem tot ce mi-am dorit de la viata; cariera, o casnicie in care eram adorata,urma sa adoptam o fetita, ramasesem insarcinata, eram fericita si multumeam pentru toate lucrurile minunate care mi se intamplau. Insa, am pierdut totul intr-un timp relativ scurt. Faptul ca am reusit sa depasesc aceasta perioada critica, sa accept si sa iert m-a surprins inclusiv pe mine. Acesta a fost momentul in care am hotarat sa o iau de la capat, sa ajut semenii mei care treceau prin perioade mai grele, insa nu stiam cum sa o fac, lucru care m-a determinat sa studiez psihologia. Si cred ca a fost decizia corecta pe care am luat-o la momentul respectiv, pentru ca in primul rand imi place ceea ce fac, ma simt bine in pielea mea, radiez, ofer iubire si atrag iubire din randul tuturor categoriilor de oameni. Credeti-ma, e minunat sa vezi ca poti produce lacrimi de bucurie si ca poti fi imbratisat pentru ca existi. Sunt indragostita de viata cu tot ce implica ea! Stiu ca pentru anumite persoane poate fi greu de crezut, insa cum spunea Ciprian mai devreme “daca vrei cu adevarat poti”. Puterea este in noi, trebuie doar sa o descoperim!

  18. nu mi'am gasit inca vocatia…dar sincer stau mereu si ma intreb…care este scopul meu in aceasta lume…imi place sa citesc..ascult muzica…sa vizionez filme…sunt deschis oricarei idei…poate ma poti lumina:D
    daca as fi stiut ce vocatie am..probabil nu m'as mai fi inscris la acest program:D
    dar cum am zis mai sus…sunt deschis oricarei propuneri…
    mereu daca miam propus sa fac ceva…sa zicem ca am inceput tare..cu incredere..dar pe parcurs…nam mai avut curaj…
    astept pareri…ms mult
    sal

  19. Buna! Mereu mi-am dorit sa fac ceva util…datorita meseriei pe care mi-am ales-o am incercat ca am putut si cat mi s-a permis (si ma refer aici la partea materiala,deorece nu intodeauna e suficient sa-i spui unui om o vorba buna sau o vorba de incurajare)dar,consider ca as putea mai mult ! dar cum? greu de zis…si totusi nu renunt, nu atat de usor, nu acum cand toata lumea e atat de dezamagita de tot ce ne inconjoara!

  20. Apropo de criza varstei de 40 de ani. Pana la aceasta varsta, adica acum doi ani, obtinusem tot ce mi-am dorit de la viata; cariera, o casnicie in care eram adorata,urma sa adoptam o fetita, ramasesem insarcinata, eram fericita si multumeam pentru toate lucrurile minunate care mi se intamplau. Insa, am pierdut totul intr-un timp relativ scurt. Faptul ca am reusit sa depasesc aceasta perioada critica, sa accept si sa iert m-a surprins inclusiv pe mine. Acesta a fost momentul in care am hotarat sa o iau de la capat, sa ajut semenii mei care treceau prin perioade mai grele, insa nu stiam cum sa o fac, lucru care m-a determinat sa studiez psihologia. …
    My recent post Cum sa iti faci blog gratuit

  21. Si cred ca a fost decizia corecta pe care am luat-o la momentul respectiv, pentru ca in primul rand imi place ceea ce fac, ma simt bine in pielea mea, radiez, ofer iubire si atrag iubire din randul tuturor categoriilor de oameni. Credeti-ma, e minunat sa vezi ca poti produce lacrimi de bucurie si ca poti fi imbratisat pentru ca existi. Sunt indragostita de viata cu tot ce implica ea! Stiu ca pentru anumite persoane poate fi greu de crezut, insa cum spunea Ciprian mai devreme “daca vrei cu adevarat poti”. Puterea este in noi, trebuie doar sa o descoperim!
    My recent post Cum sa iti faci blog gratuit

  22. Salut. Eu am 2 domenii care mi-au placut si m-au fascinat dintodeauna. Psihologia si actoria. Nu prea am avut ocazia sa experimentez actoria dar atunci cand eram mic si vedeam o secventa dintr-un film care ma impresiona ma umpleam de entuziasm si incercam sa recreez scena…cu mine in rolul principal. Si acum mai am aceleasi tendinte de a "intra in pielea personajului" dar ma abtin pt ca imi pare putin imatur. 🙂
    Nu stiu daca sa dau frau liber acestor impulsuri sau sa ma cenzurez in continuare. Ceea ce stiu sigur e ca o sa ma duc la un curs de actorie dupa ce scap de BAC.
    Cat despre psihologie, mereu m-a fascinat felul distinctiv si unic in care actioneaza fiecare persoana. Imi place sa descopar tipare de comportament si apoi sa gasesc la fiecare acele caracteristici care fac fiecare persoana unica. Imi place sa citesc orice carte de psihologie care are putin simt artistic in genul Personalitate Alfa(pe care am devorat-o :D). Si cele scrise in stil mai stiintific si specific fara prea multa incarcatura emotionala imi plac dar pana la un anumit punct, cand incep sa ma plictiseasca.
    Ca tip de personalitate sunt ENFP. Am fost foarte surprins sa vad ca aceste 2 domenii apar si in tipologia mea.
    Un singur lucru imi pune bete in roate mereu. Cand incep ceva sunt foarte entuziasmat si dau un randament foarte bun. Dar nu reusesc sa mentin acea stare(in care scot ce-i mai bun in mine) si odata cu minutele scade si entuziasmul meu. De aici incepe greul pentru ca trebuie sa trag de mine ca sa duc totul la bun sfarsit.
    Ma scoate din sarite chestia asta pentru ca stiu ca pot mult mai mult si daca as putea sa fiu cat de cat constant as putea dubla rezultatele pe care le am in toate aspectele vietii mele.
    Si inca ceva…
    Multumesc pentru tot ceea ce faci..mi-ai schimbat viata 🙂

  23. Salut pe toti cei care citesc aceste mesaje si mai ales pe initiatorii acestui program . Da , tu ai dreptate , varsta de 40 ani este critica si o spun din propria experienta . Este varsta la care vrei sa te pui in valoare , nu mai accepti cu usurinta mustrarile unui sef , care poate este mai tanar sau mai putin pregatit decat tine si atunci incepi sa te famanti si sa nu stii ce sa faci . Este varsta la care iti pui intrebarea " Eu ce voi face in urmatorii 20 ani ? " Filmuletul cu barza cred ca este foarte sugestiv. Eu acum , in timp ce scriu acest mesaj , ma uit la fetita mea si cred ca ea este motivul pentru care merita sa depun efort si sa fac ceva mai mult decat am facut pana acum . Referitor la vocatie , in momentul de fata ma ocup de copii , am un after school si da pot spune ca imi place ce fac . ideea este ca as vrea sa obtin fonduri europene si nu prea reusesc . Am deja terenul si o constructie iceputa si nu pot merge mai departe . Spatiul pentru care imi permit sa platesc chiria nu este suficient pentru cate activitati mi-as dori sa desfasor cu copii . Pentru moment sunt blocata si sincer sa fiu am momente de delasare si dezamagire . Sper sa reusesc sa fac un centru pentru copii asa cum il visez . Nu va fi un centru de joaca exclusiv ci va fi un centru de supraveghere si educare . cam atat . Astept alte vesti de la voi si poate ceva sugestii la activitatea pe care o desafsor . Copii au nevoie in permanenta de ceva nou .

  24. Salut Pera ! Eu am facut cateceva in viata dar credema vocatia tot nu mi-am gasito. La 16 lasat de scoala si m-am angajat la brutaria de la mine din sat unde tata era sef de sectie, am fost fortat de imprejurari ramasem corijent la romana si matetatica, atunci sa nu stau acasa mai de voie mai de musai m-am dus(apoi nu pot sa zic ca nu mia placut sa lucrez acolo dar todeauna am simtit ca nu acolo mie locul). Cand eram mic imi doream sa ma fac electricean dar nu am intrat la Electro pe vremea aia licel era cu profil mecanic si la electro intra doar elita, doar la fizica electrica eram bun si la istoriein rest Tabula rasa, in clasele primare primeam bataie frecvent de la invatatoare pentru ca srciam urat si ca eram" zapacit cu capul in nori" tot timpul mi se spunea ca nu sunt indemanatic. Interesant pentruca am facut armata acolo am fost sanitar am invatat sa dau injecti sa pansez rani sa asist medicul unitati care era chirurg, am am fost gradat evidentiat si m-am liberat cu gradul de subofiter. Dupa armata m-am intors la brutarie unde ne-a mers binisor am strans bani si mi-am construit propia brutarie am lucrat efectiv la ea am pus faianta am facut instalatile elecrice si de apa singur cu mana mea de vreo cativa ani afacerile au inceput sa scartie am plecat ina Spania am lucrat 6 luni in constructii am invatat sa tencuiesc sa zidesc si sa fac fiare betoane, de acasa veneau intruna telefoanele sa ma intorc m-am intors bani castigati i-am investit in cateva utilaje brutaria si-a revenit un pic apoi tot prost a mers acum am plecat in Germainia, de brutarie se ocupa tatal meu (nu mi-e dor de ea cu toate ca eu am construita). Aici in Germania lucrez la o familie care au cumparat o casa si trebuie modificata datorita cunostintelor dobandite din Spania ma ocup eu de asta eu construesc. Totusi nu sunt sigur care ce vocatia mea. Chiar care naiba e vocatia mea. Scuze nu sunt un bun scriitor! 😀

    1. mai rar asa vocatie ! iti place sa muncesti si sa faci lucrurile ca lumea ! poate ca inca nu ai stare sufleteasca ! cauta-ti interesul si vei vedea ca esti in stare de orice vocatie pentru el !

  25. In primul rand prin talentul meu fac lumea sa fie mai frumoasa si sa isi creasca nivelul respectului in sine prin cuafurile pe care le fac. vreau sa scriu o carte in domeniu pentru tinerii stilisti si sa filmez dvd-uri cu tunsori si un site din care toata lumea sa se poata inspira si sa vada cum pot sa fie mai frumosi. dupa ce fac asta ma angajez hair stylist pe un vas de croaziera si plek sa vizitez lumea caci asta e cel mai mare vis al meu. si pe urma am sa ma retrag la o casutza pe un mal de mare si am sa imi intemeiez o familie super fericita:D o sa dureze cv timp dar asta imi doresc si am sa reusesc cu siguranta.

  26. Da,e cam dureros pentru mine sa citesc,ce au scris altii si ce au realizat altii,stiind de mine unde sunt! sunt aproape de "criza de mijloc",am o familie,un copil,dar nu am realizari materiale deosebite,nu am casa mea,masina mea etc,nu mi-am descoperit nici talentele si nici vocatia!! Si ma intreb demult,Doamne,ce sa fac?

  27. Cam asta as vrea eu sa fac in viitor, desi nu o pot numi vocatie, totusi imi place enorm sa "ajut oamenii sa vada lumea altfel prin ochii lor", asa cum ai zis si tu

  28. ciao! in primul rand vreau sa va felicit pentru toate articolele super frumoase pe care le editati aici pentru a ajuta si alte persoane sa se auto-regaseasca in ceea ce scrieti, sa se educe. eu nu am decat cuvinte de lauda la adresa voastra! felicitari ! va doresc multa sanatate si putere de munca in tot ceea ce inteprindeti!
    despre mine: sunt o persoana sociabila, dar in acelasi timp si introvertita. adica cand ies in public imi place sa conversez, sa ascult persoanele, iar cand sunt singura citesc de multe ori ceea ce imi trimiteti voi si multe alte lucruri, ascult muzica si meditez. 🙂 imi place sa ajut oamenii. am contract de colaborare cu 3 firme: asigurari de viata si non viata, cosmetice, parfumuri si produse naturale BIO . incerc sa ajut persoanele apropiate si prin aceste produse pe care le distribui fiindca sunt si produse naturale pentru diverse dureri. actualmente vroiam sa imi deschid o inteprindere(sa lucrez pentru mine),dar persoana care trebuia sa imi inchirieze localul , nu mai raspunde la telefon. 🙁 suntem pe acest pamant multe persoane si toate diferite. dar o sa mai caut! nu ma dau batuta! dumnezeu ajuta , dar trebuie sa lucram si noi in directia asta! 🙂
    felicitari inca o data! si numai bine! pupici

  29. In primul rand, noi, majoritatea oamenilor, gandim la scara mica, nu avem anvergura. Chiar daca am avut vreo perioada mai entuziasta, cand am crezut in posibilitatile noastre, parintii, societatea ne-au pus la punct. Dar, poate nici atunci nu am stiut precis ce vrem. Sigur e ca nu am stiut cum sa si obtinem.

  30. Eu cred ca inca sunt intr-o perioada in care imi descopar talentele. Cred ca mai am pana sa imi descopar adevarata vocatie.
    Anul acesta a fost "anul schimbarii" pentru mine ( si inca nu s-a terminat!): am schimbat multe, am descoperit multe la mine si am facut multe imbunatatiri in viata mea. Sper ca in curand sa imi descopar si vocatia!
    My recent post Snow Explosion 2011

  31. salut d. Pera,
    inca nu mi am descoperit talentele si pasiunele, sunt pe drumul de a ma descoperi si a afla pt ce traiesc pe acest pamant si care este rolu meu!
    pt moment stiu ca am o pasiune artistica in domeniul constructiilor si poate cu timpul pot fi folositor societati. Dar pana ajunge aici trebuie sa lucrez cu increderea si estima de sine ( care la mine sunt foarte slabe aceste punct)
    Merci mut pt sfaturile care ni le dai, mie personal mi au fost foarte folositoare lectiile tale
    merci

  32. Imi fac si eu curaj sa raspund… desi nu am de fapt un raspuns concret la intrebarea adresata in articol.Ce-mi place mie?inca de mica actoria (la gradinita primeam rolurile principale,insa la liceu desi am mers mereu la repetitii,am renuntat pe ultima suta de metrii 2 ani la rand,doar de "rusinea" de a iesi pe scena); canto (am facut parte dintr-un cor din orasul meu timp de 2 ani-am renuntat din cauza profesorului);desenul (am castigat premii in bani chiar);poezia (atat citit,cat si compus-publicatii in revistele scolii);fotografia (nu m-am "afirmat" inca);in general cam tot ce tine de arta.Sunt de asemenea o perfectionista,cum spunea cineva mai sus,poate "prea" prefectionista pentru unii,imi place sa fiu mereu inconjurata de persoane,sunt chiar o buna ascultatoare,cred ca detin acea calitate numita "empatie" 😀 imi place sa ajut daca pot,cand si cum pot,sunt ff "miloasa"-ma gandesc chiar sa dau la facultatea de medicina,eventual o scoala de asistent medical tot voi face,si,cel mai mult imi plac copiii (am foarte mare rabdare cu ei-si cu persoanele invarsta-si imi place sa ii invat ce stiu eu,poate sa scrie,sa citeasca,sa facem diferite exercitii la mate,romana etc).As vrea sa lucrez si in domeniul pedagogiei.Tocmai asta e problema,ca nu ma pot hotari doar asupra unui singur lucru.Aaa,si am o pasiune mare mare si pentru limbi straine,poate de asta am la activ vreo 7… Love not war!

  33. Mda…….. buna intrebare si f. greu de raspuns. Parerea mea e ca, pana acum, nu am incercat niciodata sa ma pun in valoare asa acum ar fi trebuit. De aceea, demersurile mele s-au soldat cu insuccese dar si cu frustrari pentru ca am fost inteleasa gresit. Am crezut ca daca traiesc pentru ai face fericiti pe cei din jur si ceilalti vor face la fel pentru mine.Am fost genul de persoana care am crezut cu tarie ca daca am primit o palma, sa nu ripostez cu violenta, si sa intorc obrazul.Si l-am intors. Si impactul celei de a doua lovituri a venit instantaneu. Si inca am sperat, si mai sper ca se mai poate schimba ceva in lumea asta. Si cred ca pentru a putea schimba lumea trebuie sa ca eu sa pot fi un real exemlu. Am suferit, sufar si cred ca a venit timpul sa cred ca ce se intampla acum in jurul meu nu e intamplator. Va multumesc pentru sprijin si stiu ca si cu ajutorul vostru, ma voi redescoperi, ma voi pune in valoare asa cum merit, si nu in ultimul rand imi voi defini si constientiza vocatia.

    1. buna, daca doresti si iti face placere sa ne cunoastem mai bine am sa iti las idul meu de mes .adrian_marius99 . sper sa iasa ceva frumos

  34. salut Pera, Sunt in cautarea vocatiei, am citit cu multa atentie acest articol si celelalte articole ale tale, am facut testul Meyer Briggs, la care am ramas surprins de descrierea caracteristicilor (pt. ISEP) dar am mari probleme in a "digera" posibilele cariere, cred ca doar designul m-ar atrage insa nu sunt convins de asta. M-am inscris la un curs de web design si aproape ca se termina si eu nu mi-am facut lectiile ( este un curs online). Cit despre profesiile care implica copii (pediatru, profesor, lucrul cu copii, ) sau veterinar astea categoric nu sunt pt. mine, si totusi care este vocatia mea??? sper ca din urmatoarele articole ale tale sa imi dau seama

  35. Unde dai si unde crapa :)))) sa inteleg ca -mi las mintea sa zboare si sa nu ma mai opresc din cercetat pt a face lumea si mai buna. Ma straduiesc ;))

  36. Stii am citit undeva ca atunci cand iti e greu,nu ai liniste interioara,e bine sa ajuti pe cineva cu ceva,material sau spiritual(cu un sfat)si te simti mai bine,iti recapeti energia si nu mai vezi totul in negru.Asa si e,iti recapeti valoarea de sine.

  37. Buna Pera! De cand m-am abonat la acest subiect si de cand am inceput sa citesc comentariile tuturor, singura idee care si-a tot facut aparitia in mintea mea a fost: "Doamneee, cat de multi sunt cei care sunt la fel de debusolati ca mine! Oare cum as putea sa-i ajut?" Ciudat mod de a gandi din partea unei persoane care e la fel de debusolata….
    Insa apoi mi-am dat seama ce incerci sa faci: Incercand sa raspundem in scris la intrebari, parca ni se lumineaza mintea, ideile ni se mai aseaza….. ni se clarifica.
    Hai sa-ti spun despre mine: imi place sa lucrez cu imagini, sa le combin pentru a crea emotii. Imi plac felicitarile/caietele/canile… cu mesaje intelepte, care te pun pe ganduri.
    Mi-ar placea sa trezesc si eu oamenii in felul in care o faci tu, nu dispun de cunostintele necesare, insa dorinta asta persista de fiecare data cand citesc comentariile celorlalti abonati ai blogului.

  38. Buna ,Pera! Interesanta si de actualitate acest subiect propus de tine, de altfel, e o tema mereu prezenta in subconstientul fiecaruia,cred eu! Ne chinuie intrebarea asta inca de cand santem copii, dar pe parcurs intelegem de fapt care ne este menirea si daca, sau cum o putem urma.Eu sant de parerea ca o data nascuti, prezenta noastra in aceasta lume nu e intamplatoare, are un sens si ar trebui sa privim cu demnitate la el! Daca ma gandesc la mine personal, cu ce as putea schimba lumea in bine..?Sincer, imi place foarte mult muzica, si mi-ar placea sa spun lumii multe prin muzica, desi nu am mai cantat din anii scolii, cand participam la tot felul de serbari, serate, concursuri si cantecul era placerea mea, dar au trecut ceva ani de atunci si n-am mai avut ocazia sa imi continui aceasta pasiune, de aceia sincer asta ma doare.Imi place arta in general, tot ce e frumos si demn de invatat! Inca ma intreb totusi care e menirea mea in aceasta lume si ce trebuie sa fac pentru a ma simti implinita cu adevarat in acest sens..

  39. ma gandesc des la rostul meu in lume, cred ca tot omul o face doar ca f putini gasesc raspunsul sau muncesc suficient pt a-l afla.
    eu scriu versuri si nimic nu m-ar face mai fericita decat sa le public in scop caritabil, am apelat la doua fundatii, le-am scris si ce crezi Pera , nu mi-au raspuns, le e atat de greu sa dea macar un raspuns fie el si negativ.daca ma poti indruma in acest sens ti-as fi recunoscatoare.

  40. Buna Pera! La aceasta intrebare incerc sa-mi caut un raspuns de vreo cateva luni, de cand am citit atat cartea Personalitate Alfa cat si materialele de pe blog. Ma regasesc in comentariile de mai sus: imi place sa citesc, imi place ceea ce lucrez dar cred ca cel mai mult imi place sa-mi petrec timpul cu fiul meu si sa-l educ/invat cum si ce sa faca pentru a avea o copilarie si o viata mai bune si mai atractive decat am avut eu. Nu stiu daca faptul ca am cativa prieteni pe care incerc sa-i ajut ascultandu-i si oferindu-le putine sfaturi atunci cand pot (nu intotdeauna din proprie experienta, ci de multe ori din materiale citite pe net, deoarece ei nu au timp/acces la acestea) este un talent cu care fac lumea mai buna. Totusi, eu incerc. Nu pot spune ca mi-am descoperit vocatia, ca stiu exact care este scopul meu pe aceasta lume, dar in primul rand fac tot posibilul ca in familia mea sa fie bine, intelegere si sa fim un exemplu pozitiv pentru familiile care ne sunt apropiate…

  41. Generatia asta a noastra cred ca este mult prea preocupata de a supravietui de pe o zi pe alta decat sa se gandeasca la vocatia fiecaruia.Poate aveti dreptate ca uneori iti face placere cand faci un lucru si esti implinit dar din pacate nu putem toti sa facem ceea ce ne dorim. Pentru ca nu cred ca supravietuim asa mult. In viata mai trebuie sa faci si lucruri care nu-ti plac..pentru ca te gandesi la cei care vin dupa tine ceea ce le vei oferi si cum te vor vedea ei, la copii tai la nepotii tai. Din punctul meu de vedere majoritatea oamenilor se gandesc la ziua de maine si nu asa de mult la ceea ce le palce sau nu sa faca.

  42. Din pacate mesajul meu a ajuns cu inteles gresit. Nu putem eticheta o persoana doar dupa felul de a gandi. Poate dasta citesc mesajele de pe acest blog: doar pentru a=mi schimba mentalitatea. Di fericire sunt o perosna destul d edeschisa asupra multor lucruri si sincer nu cred ca are nimeni dreptul de a injosii o persoana.
    Nu stiu cat conteaza dar daca nu mi se parea interesant ceea ce se scrie pe acest blog nu ma mai abonam…..

  43. Imi place sa invat si sa aplic ceea ce invat. Imi place sa creez, sa-mi infrumusetez spatiul cu tot felul de lucruri facute de mine sau de fetita mea, imi place sa visez, sa explorez, sa incerc tot felul de lucruri interesante, sa pun intrebari.
    Dar pina una alta, scopul meu e sa-mi cresc si sa-mi educ fetita sa fie ea insasi intr-o lume a tiparelor si a etichetelor.

  44. Inainte sa pot spune cum as putea imbunatati lumea,as vrea sa aflu cum pot vedea ce talent am.Scoala m-a indobitocit atat de tare incat nici nu stiu ce talente am.Pasiuni am cateva printre care Inforenergetica.

  45. Salut, Pera ma bucur foarte mult ca ai inceput lectile acestea si deabia astept urmatoarele.
    Legat de intrebarea ta…
    Chestia la mine e ca nu imi cunosc nici abilitatile, nici vocatia, dar am motivatia sa cercetez pana le voi afla, cu orice pret.
    De cand iti citesc materialele, parca mi-am descoperit o oarecare inclinatie spre psihologie, inca sunt la liceu, dar intentionez sa merg la facultatea de pshiologie. Nu stiu daca asta e vocatia mea in viata, sa devin pshiolog, dar imi place foarte mult ideea de invata despre comportamentele umane si de a reusi (sper) sa ajut la rezolvarea unor probleme ale unor oameni. Imi place sa ajut lumea, dar nu prea stiu cum…
    Ce imi poti spune despre pshiologie ? Si eu sunt din Timisoara si chiar ma gandeam ce faculate de pshilogie ai facut (nu prea sunt la curent cu facultatile din oras 🙂 )
    Nu e ca si cand ai fi un super erou si salvezi pe toata lumea din flacari sau accidente si ai stii ca aia e vocatia ta si poate totusi asta e problema, e prea subtila vocea vocatiei noastre.

  46. Salut Pera. Ai mare dreptate in ceea ce spui in legatura cu vocatia omului de a face lumea mai buna, e in acelasi timp si vocatie si "datorie morala" sa zic asa. Vocatia cred ca mai am pana o s-o descopar pe cea care sa-mi ramana pe restul vietii. Pe moment nu poti face lumea mai buna decat prin gesturi mici si exemple personale, neavand puterea de a face mari schimbari. E un subiect despre care se pot spune multe…
    Am mai multe pasiuni si talente ( nu stiu cat de trecatoare ), dar nu stiu cum exact pot face lumea mai buna prin ele.
    O sa mai ma gandesc si o sa revin cu un raspuns mai bine pus la punct si poate un raspuns la intrebarea "care este vocatia mea?"

  47. Ciao Pera,
    Nu stiu exact care e vocatia mea.Imi plac robotii industriali, menagementul resurselor umane si de productie.Mai nou incerc sa le combin pe amandoua.Nu stiu ce sa zic sunt in crestere pe toate planurile din punct de vedere profesional.Simpt tot timpul ca vreau mai mult.Sunt multumit dar …exista intotdeauna la mine un dar….vreau mai mult.Am facut si o asociatie ma implic cat pot in viata sociala mai nou incerc sa-mi fac un blog.cam asta e tot.

  48. Buna,
    Pot sa afirm ca am facut lucruri prin care am ajutat oameni, am lucrat cu pasiune si cu bani foarte putini, eram fericita cand le vedeam multumirea pe fata pentru ceea ce faceam eu pentru ei si-mi era cea mai mare rasplata; n-am pus niciodata pret pe bani si cred ca de asta am ajuns aici (adica sa fiu nevoita sa plec, sa muncesc altceva, doar pentru bani mai multi). Acum vreau sa-mi gasesc o noua pasiune pe care sa o pot practica in paralel cu noua munca si, daca s-ar putea, sa-mi aduca macar jumatate din multumirea sufleteasca ce o aveam candva.
    De asta m-am si inscris la acest curs: sa reusesc sa ma redescopar pe mine insami.
    Ce as putea face eu ca sa fie lumea mai buna?!? Parerea mea sincera: daca am incerca fiecare din noi sa fim mai buni, pur si simplu am forma o lume mai buna. Sa fim mai buni pentru cei dragi, sa fim mai buni pentru colegi, sa facem lucrurile cu mai mult simt de raspundere.
    My recent post Cum sa iti faci blog gratuit

  49. eu vreau sa fac lumea mai buna si mai curata, as vrea sa creez un sitem de invatare usor de pus in practica ca lumea din jurul nostru sa recicleze tot ce se poate recicla cum fac si alti din alte tari si sa pot sa ofer mai multe puncte de colectare sau tomberoane dedicate pentru fiecare bloc sau ansamblu de blocuri astfel lumea ar fi mai incurajata sa recicleze. Si poate chiar o echipa care sa mearga la fiecare bloc si sa tina o sedinta despre cum se recicleaza sau niste materiale scrise nici eu nu stiu cum si ce, dar cred ca se poate daca vrem.
    Si poate chiar un blog cu materiale despre acest subiect prin care sa demonstrez cat este de importanta si cat de mult ajuta mediul reciclarea, sau cred ca asta ar fi primul pas pe care ar trebui sa-l fac.
    In concluzie asta este ideea mea de a face lumea sa se schimbe cel putin din Bucuresti si apoi din restul oraselor. Momentan il consider un vis ca toata lumea sa aiba deschiderea sa recicleze si sa-si doreasca si ei acest lucru pentru binele naturii.

  50. Eu vreau sa demonstrez oamenilor ca daca iti asculti inima ,intuitia,creierul….fiinta ta,si nu ce spune tata,mama,vecina…..samd…REUSESTI in viata!!!!!
    Cu alte cuvinte,daca toti oamenii spun ca nu e bine ce faci…si tu simti ca e bine…ma refer la drumul in viata,merita sa iei o 'sapa' sau 'ceva ascutit' si sa-ti croiesti singur DRUM prin jungla vietii!!!

  51. Buna Pera!Iti dau dreptate.Intuiesc ca vocatia in primul rind iti da sens vietii si te poate scapa de sentimentul de inutilitate si incapacitate.Nu pot sa zic ca mi-am descoperit intru totul vocatia, dar stiu ce mi-ar place sa fac si am sa ma stradui din rasputeri asta sa fac.Cred ca as putea face lumea mai buna prn activitatea mea intr-un ONG in care sa lupt pentru respectarea drepturilor omului.Ma regasesc in postura de aparator, avocat daca pot sa-i spun asa.Imi mai plac limbile straine si cred ca mi-ar fi de folos in aceasta activitate.

  52. sunt la facultatea de medicina veterinara. cred ca pot face lumea mai buna invatandu-i pe proprietarii de animale ce e de facut pentru ca acestea sa nu ajunga obeze sau bolnave de te miri ce, si asta numai pentru ca proprietarii le iubesc prea mult. iubesc animalele, consider ca le datoram multe pentru ca mereu animalul a fost alaturi de om la munca, la relaxare, l-a hranit( depinde despre ce animale vorbim in fiecare caz). un vis ce poate prinde contur cand voi putea incepe afacerea ar fi o ferma de ovine, de la care sa pot obtine produse naturale, suntem o populatie care mananca foarte prost si foarte nesanatos.

  53. mi s-a spus deseori ca am un mare dar, in a asculta oamenii, si a-i face sa constientizeze lucruri despre ei, care ii ajuta sa mearga mai departe in orice ar face.
    cand te iubesti pe tine pentru tot ceea ce esti, traiesti, simti…transmiti mai departe acest sentiment oamenilor din jurul tau, care in mod constient sau nu, transmit mai departe la randul lor acest sentiment prin tot ceea ce fac sau gandesc (poate ati vazut filmul Pay it forward).
    indiferent de ce tip de personalitate ai sau cu ce talente te-ai nascut (pe care cu totii le avem, chiar daca nu le-am constientizat), iti place sa fi iubit si acceptat pentru ceea ce esti, cu bune si cu rele…sentimentul de iubire este superb, implinitor! e greu sa iubesti pe cineva, daca nu te iubesti pe tine mai intai.
    in prezenta mea, cred ca oamenii scot ce au mai bun din ei; mi s-a spus de multe ori ca vorbele mele si felul in care le transmit, "te trezesc"… cred ca e un prim pas in a face lumea mai buna.

  54. Buna Pera! Interesanta provocare! Eu mi-am dorit tot timpul sa pot face ceva pentru ca macar cei din jurul meu sa fie mai veseli, mai linistiti….am incercat prin puterea exemplului, prin priviri pline de caldura si iubire, pentru ca…ce poate fi mai bun daca nu iubirea? Stiu ca sunt o naiva crezand ca totul se reduce la iubire, dar daca nu as fi experimentat si forta acestei iubiri, nu as vorbi, crede-ma… Atunci cand incerci sa te identifici cu Lumina si Iubirea si ceilalti din jurul tau se vor schimba macar pentru cateva minute.Iubirea e o forta.Si nu doar romanticii sau preotii cred asta. Haideti s-o simtim si sa incercam sa ne dizolvam pret de cateva minute pe zi in aceasta Iubire Suprema fata de aproapele nostru…Si lumea se va schimba. In bine.

  55. La cei doar 19 ani ai mei pot spuine ca am idee care imi e vocatia. O simt! Si sunt sigur de ea fiindca mi-am aflat tipul de personalitate prin metoda oferita de tine! 🙂
    Deocamdata nici n-am inceput drumul spre descoperirea vocatiei din cauza lipsei de resurse si a oamenilor din jur de care am nevoie ca sa evoluez si sa prosper! Dar nu-i nimic….nu-s consolat de mic…singur am sa ma ridic! (imi place sa vb in rime:D)
    Sa-ti spun la ce m-am gandit de putin timp…
    Acum in momentul de fata fac o facultate care nu-mi place si ca sa renunt la ea trebuie sa ajung sa ma intretin de unul singur fiindca daca ma las de ea ai mei nu ma mai finanteaza. Buun…
    Si atunci ce-mi ramane de facut?
    Avand in vedere ca am buzunare gen "urechi de elefant" vreau sa ma angajez la un hotel sau la o biblioteca. 🙂
    Si sa-ti spun de ce…
    La un hotel as vrea prima data sa lucrez (sa zicem ca si curier) nu ca ar fi leafa mare dar pot primi bacsiuri care de-a lungul unei luni ingroapa leafa. Si dupa niste luni bune poate jumatate de an o sa-mi caut sa lucrez la o biblioteca fiindca acolo am acces din plin la informatii cand vine vorba de carti ca sa nu mai zicem si de INTERNET….si cand pun accentul pe internet o fac pt ca vreau sa-mi fac o afacere online si sa castig bani de pe net. 🙂
    Si acum stim cu totii ca intr-o biblioteca nu prea ai ce sa lucri atata si e liniste, iar cu toate ca salarul o sa fie mic si de nimic, e CEVA! Oricum nu salarul unui bibliotecar e visul meu:P
    Iar daca nu imi gasesc de lucru la un hotel, macar sa gasesc direct la o biblioteca si tot e bn. Poate mai bine! 😉
    Apoi trebuie sa trec de etapa cu salariile si sa ajung sa fiu un mic antreprenor si om de afaceri online:D:D:D
    Dupa care o sa-mi strang bani de cursuri de producator muzical si poate si de DJ si am de gand sa creez o muzica mai buna pt tara asta pe care sa o ofer intregii lumi ca sa fiu mandru de mine si sa revolutione macar putin muzica care se afla la noi si sa fac tara mea mai cunoscuta prin asta ca in acelasi timp sa ma mandresc si un pic mai mult de ea.
    OK, stiu ca pare prea maret si haios ce am zis eu aici…dar nu suna rau! Vreau sa fiu un muzician si chiar impresar ca sa descopar valori, sa le incurajez sa dea tot ce pot mai bun din ele si apoi sa le promovez .
    Pe de alta parte imi place mult aceasta stiinta….PSIHOLOGIA!
    Vreau si am de gand sa-mi fac si unul sau mai multe site-uri ce abordeaza o anumita tema din psihologie, tema care m-ar pasiona pe mine si m-ar interesa mult , precum sa scriu si o carte, doua ,trei ca sa fac lumea mai buna, nu?:)
    Cam din asta mi-ar placea sa-mi castig existenta: scriitor, blogger, muzician, impresar/manager.
    Si mai vad eu pe parcursul vietii…deocamdata imi sunt destule atatea !
    Sunt curios ce parere ai …
    Ciau!

  56. Salut Pera, pasiunile mele sunt urmatoarele : dansul si programarea,pe viitor vreau sa traiesc din programare.Cat despre intrebarea ta cum pot face lumea mai buna prin talentul meu : ma gandesc pe viitor cand voi avea cunostintele necesare sa ajut categoriile defavorizate de oameni (orbi,surzi ) sa aiba contact cu lumea prin intermediul tehnologiei vreau cu ajutorul programarii sa ajut acei oameni , sa ii fac cumva sa treaca peste handicapurile lor

  57. Salutari!!
    Ce bine e sa stii ca sunt atatia oameni care vor sa faca lumewa mai buna,e mult mai linistitor …uneori am senzatia ca toti vorbim despre o lume mai buna ,pace ,libertate ..insa mereu e invers ..daca te uiti in jurul tau ,paradoxal..poate noi doar vorbim despre acea lume mai buna ..dar practic …traim in lumea asta asa cum e fara a ne impotrivi prea mult ,dorind cariera .bani ,satisfactii..insemnannd oare ca daca noua ne e bine e si lumea mai bine ?:)
    In fine va admir pe toti cei de aici ,cum ganditi ,cum reactionati ,va urmaresc cu pasiune :)si eu voi incerca sa fac lumea mai buna ,oricine e dator sa incerce 🙂
    Bafta !

  58. "Cum crezi tu ca ai putea face lumea mai buna cu ajutorul pasiunilor si talentelor tale?".
    Deci asta cred ca-i cea mai grea tema care am primit-o vreodata. Ma gandesc ca prima intrebare care ar trebui sa-mi vina in minte este: "Ma cunosc destul ca sa pot da raspuns la asa o intrebare?". Daca nu, ce ar trebui sa fac ca sa ma cunosc mai bine….ca sa stiu ce aptitudini, abilitati, pasiuni am. Trebuie sa actionez, sa fac ceva, sa zic DA la viata. Am descoperit o aptitudine interesanta, care se zice ca toti oamenii o au, dar cei mai multi nu sunt constienti de ea sau nu cred in ea. Aceasta aptitudine se refera la faptul ca mintea umana poate absorbi cantitati mari de informatii in subconstient…….trebuie stiut doar cum……iar un domn din America pe nume Paul R. Scheele a descoperit cum si a inventat un sistem numit "Photoreading – The whole mind system" prin care se poate antrena aceasta abilitate. Si asta incerc acum…mi-am procurat materiale si tot ce-mi trebuie si m-am pus pe treaba. Nu stiu inca cum pot face lumea mai buna cu asta dar stiu ca ma va ajuta pe mine sa am o minte mai buna si sa-mi descopar adevaratul potential…
    Am o inclinatie spre biologie, programare si stiinta in general.
    Momentan sunt in anul 1 la o facultate care nu-mi ofera prea multe
    satisfactii.
    Varsta:20 de ani

  59. Buna :). Eu nu prea imi cunosc talentele stiu doar ca imi plac multe lucruri si imi doresc multe lucruri, nu stiu cum putem imbina asta. De exemplu nu'mi place medicina dar stiu ca asa as ajuta cel mai bine oamenii. Sunt confuza citesc materialele tale cu interes si sper sa descoper ceva mai mult din mine si despre mine. Bafta in continuare Pera :).

  60. parearea mea este ca nu trebuie sa ai talente sau pasiuni ca sa faci lumea mai buna …. poti face asta si prin simplul fapt de a fi TU INSUTI in mod CONSECVENT un om integru , un model , unul care cauta excelenta in tot ce face, caruia nu-i plac "scurtaturile", pt. care Da e da si NU e nu …sa faci toate astea fara sa-ti pese ca cei din jurul tau te ridiculizeaza si te considera fraier sau naiv.Intr-o buna zi se intoarce roata …si vezi cum din semintele semanate si ingrijite cu sacrificiu ies adevarate orhidee.

  61. Sincer, nu stiu exact care sunt talentele sau care e vocatia, dar imi place foarte mult sa ma uit la partea artistica a lucrurilor si mai ales, imi plac oamenii, si deschiderea, comunicarea fata de ei- pe cat pot incerc sa lucrez la partea asta.
    Referitor la cum am putea face lumea mai buna, cred foarte mult in unitatea oamenilor, sau vreau sa cred ca exista. Chiar daca am probleme inca mari de exprimare, mai ales in public, de mult imi doresc sa fac cumva ce faci tu, dar..live. De exemplu sa faci un fel de seminarii, dar undeva unde sunt multi oameni, si…sa fie free talking . Nu sa se creeze haos, ci sa vorbesti pur si simplu, in tonul in care o faci si in personalitate alfa, sa le starnesti increderea in oameni, si totodata fiecare sa aiba la un moment dat/daca va vrea, propriul sau discurs – asta daca are idei noi si nu e aberativ.
    Lumea ar trebui sa plece increzatori, si mai cu lumina-n ochi decat in mod normal si sa incerce sa se schimbe cu adevarat. Si sunt sigur ca ar veni multa lume – pentru ca sa citesti singur acasa e altceva, si cand e mai multa lume care percep aceeasi idee e altceva.
    Mi-am adus aminte si de filmele "Pay it forward " sau "Yes Man"(cel din urma ar fi o idee poate la ce-am zis:)) si nu prea)
    Ideea de mai sus e practic sa faci lumea mai buna starnind increderea de sine (Ceea ce faci tu prin tot, dar live) .
    Depinde acum si ce inseamna lume mai buna. Daca o lume mai buna inseamna sa inventezi ceva care sa fie util ulterior sau cat mai multa lume sa se foloseasca, sau pur sis implu sa incerci sa cizelezi mentalitatea si alte prejudecati ale oamenilor. Eu unul aleg a doua varianta – si cea mai grea.
    Lumea totusi ar fi mai buna daca ar exista comunicare stransa – omul acum nu prea mai are timp de asa ceva. Calculator, internet, servici, si cred ca de asta are nevoie.
    Eu asta ma gandeam sa fac peste cativa ani..sa deschid astfel de centre in care lumea sa poata vorbi libera (nu cred ca totusi e ceva nou, dar la noi cred ca ar fi).
    Alte modalitati – ar fi.. un loc de "joaca" pentru toti oamenii in care cei care vin, sa poata sa -si creeze singuri ceea ce cred ca i-ar ajuta. Sau sa faca lucruri simple, care considera ca le-ar fi utile. Astfel ar fi o unitate de idei, si fiecare si-ar putea gasi ideile si nevoile.
    Sper sa nu fi vorbit prea multe aberatii, ms frumos:) Astept lectia 2

  62. Eu incerc sa iau zilnic tot ce e mai bun de la oameni si sa le ofer tot ce am mai bun, e simpu. Uneori e greu, alteori e placut, dar mereu ai macar un mic sentiment de multumire.
    Hai sa schimbam lumea! Sa ne ingijim planeta! Nu stiu exact cum, dar stiu ca putem. 🙂
    Voie buna!

  63. Pff!:|..ce pot sa zic ,cu ce as putea face eu lumea mai buna:-?,nu stiu,sunt doar un copil dar chear asta ma tot gandeam ,scopul meu este sa ajut lumea dar niciodata nu mi`am pus intrebarea "CUM" anume as putea face asta?..de la un timp m`am schimbat incercand sa ma axez mai mult pe mine,pe persoana mea si sa nu mai dau atata importanta altora si am crezut ca asta o sa ma ajute,dar vad ca mereu te intorci la inceput,intotdeauna.Nu m`am gandit la lume,since,nici macar nu m`am gandit cum sa fac lumea sa fie mai buna pentru mine,o sa revin cu ceva mai interesant despre mine dar pana atunci o sa stau sa ma mai gandesc:D..O zi buna:X

    1. Persoanele, desi stau la coada nefacand nimic altceva refuza sa raspunda la chestionarul domnisoarei, eu vazand ca oamenii sunt atat de indolenti cand vine si ma intreaba , fara nici o ezitare ii spun ca sunt de acord sa rasp la intrebari. A fost asa de fericita deoarece era ultimul chestionar pe care il mai avea de facut, prin ceea ce mi-a spus m-am simtit ca un adevarat salvator, in fond scopul meu a fost sa nu fac parte din turma care nu doreste sa ajuta o persoana sa isi termine treaba.
      My recent post 2 More new locations!

  64. Sal Pera,
    Iti descriu o situatie inedita ca m-a facut sa imi dau seama ca intradevar ceea ce te implineste este sa poti sa ii faci fericiti pe cei din jurul tau si nicidecum banii, faima sau alte chestii trecatoare. Sunt in hypermarket, stau la coada si vine o domnisoara intreband persoanele de la coada dc sunt de acord sa raspunda la cateva intrebari de sondaj.
    My recent post 2 More new locations!

  65. La aceeasi coada am mai reusit sa fac un om cersetor fericit prin simplul fapt ca am acceptat un bon de casa in valoare 200 lei de la o persoana care nu a preferat sa stea la coada sa isi ridice un cupon valoric de 20 lei, eu nu aveam un al doilea buletin la mine,asa ca acel bon era inutil pt mine asa cum era si pentru ceilalti care l-au refuzat, eu insa am preferat sa il iau spunandu-mi ca voi gasi o persoana care va utea lua banii, iar persoana a venit la coada sa cerseasca niste bani, mi-a spus ca are buletinul la dansa asa ca i-am dat bonul si aluat 20 lei , a fost extrem de fericita . In aceea seara mi-am dat seama ca implinirea adevarata o simti numai in momentul in care reusesti sa aduci bucurie pe chipurile celor din jurul tau.
    My recent post 2 More new locations!

  66. Buna!
    Dintotdeauna am simtit in mine sentimentul ca pot face ceva maret in aceasta lume, ca am un scop nobil, ceva prin care voi putea schimba viata multor oameni. Multi dintre prieteni mi-au recomandat sa ma fac psiholog, chiar au insistat, mai ales cand ma auzeau vorbind despre ce tot ce citeam la tine (ori pe site, ori in carte), de asemenea cand mi-au vazut entuziasmul cu care le povesteam toate aceste lucruri noi pentru mine.
    Mi-am facut de asemenea si testul acela Myers-Briggs si mi-au iesit rezultate legate tot de munca cu oamenii in general, printre care, pe primele locuri si psiholog.
    Mi-am descoperit unele talente, insa sunt sigura ca cireasa de pe tort asteapta undeva nerabdatoare sa fie descoperita.
    Chiar imi doresc enorm sa imi descopar vocatia si sa o fructific de asa natura incat si eu sa particip la schimbarea in bine a acestei lumi!
    Diana.

  67. Hello,
    Pana in prezent vad la mine ca ma ''pricep' sa ajut oamenii, dar nu simt ca asta ar fi vocatia mea….. ceea ce simt eu si imi place sa fac, este sa construiesc lucruri de la zero, sa interactionez cu oamenii, sa ''manage the things'', si lucrurile facute pana la capat in totalitate si bine, imi dau satisfactie enorma. Cum spunea si Diana, si eu mi-am facut un test de cunoaterea personalitatii,reiesea c-as fi foarte bun, manager, asistent social, astea mi-am ramas in minte. Momentan citesc carti de dezvoltare personala si incerc sa aplic ce citesc, in a-mi descoperii vocatia.
    Numai bine 🙂

  68. Buna ziua,
    Am 53 de ani si o fetita de 18 ani. Pana in urma cu 14 ani cand adecedat sotul, viata mea era de genul" cu tine la subrat sio valiza…", m-a ajutat Dumnezeu pt fetita mea si pt mine sa raman pe linia de plutire.
    Inginer cercetator, la scara micro(in familie)am facut si activitati de gradinarit, crescut iepuri, nutrii, croitorie , cizmarie, programe financiare, asigurari…
    M-au ajutat, nu am simtit ca pe vocatie…
    In 2008 am fost promotoarea celui mai mare proiect european, este in curs de finalizare pt firma la care lucrez. . Material nu am primit Afaceri pe net am cumparat materialul- "Silviu Radu"
    Lucrez pe calculator din 95, dar am multe lipsuri in limbaj: site-uri, bloguri etc.Dumnezeu nu m-a tinut pe gramezi de bani si n-am prins pestele cel mare, am avut insa strictul necesar..
    Iubesc oamenii si nu fac rau , cea mai mare investitie este in oameni , dar si cea mai proasta tot in oameni.
    Ma rog si ma lupt sa nu deznadajduiesc , sa fiu optimista …
    Nu stiu care ar putea fi vocatia mea nici acum…Neli

  69. Stiu sigur despre mine ca sunt rabdatoare, din ce in ce mai toleranta, port din ce in ce mai putine judecati despre altii; stiu sa vorbesc cu oameni de toate felurile, categoriile sociale, sunt credibila, cred ca am carisma. Sunt voluntara, cred in pasii mici facuti constant in drumul spre un obiectiv maret sau un vis. As putea incerca ceva in educatie, orice fel: sa muncesc cu oamenii pentru a avea grija de natura, de sanatate, de copii; sa facem din copiii de azi OAMENI cu constiinta, oameni prezenti.
    Ma mai gandesc, sper sa avansam cu totii…
    Sa ne facem partidul Personalitate Alfa? Nu ma pricep la politica dar ar fi ideal sa putem schimba si "sus" in timpul micilor schimbari de "jos".

  70. Buna ,
    Criza anilor 40…..Am crezut ,sau mai bine zis , am sperat sa fie doar o sperietoare, ca bau-bau…, O traiesc, pt ca acum, zic eu, am devenit constienta de realitate. Depresie, dezamagire, dezamagire, deziluzie, dusuri reci. ……o raza de speranta.
    Am aflat dintr-o carte, sau intamplator , ca perioada productiva, creativa, din viata unui om este pana pe la 70 de ani, si ca in prima parte, cam pana pe la 36-40 de ani oameni acumuleaza si abea dupa aceasta varsta dau lumii ceea ce au ei mai bun. Am primit speranta. In ultima perioada am intalnit multe persoane care considera ca anii traiti dupa varsta de 40 de ani au fost cu mult mai multe impliniri decat cei traiti in intervalul 15- 30 de ani!
    Cand o sa ajung la 70 de ani, am sa iti scriu un coment pe site si am sa iti spun daca e adevarat….

  71. buna,
    referitor la intrebare din punctul meu de vedere cu talentele mele (care eu cred ca nu le-am descoperit in totaliatte..) as schimba lumea asta rea, intro lume mai buna , as schimba mentalitatea oamenilor, dar nu stiu cum

  72. nu stiu inca cum pot face lumea mai buna, dar stiu cu siguranta ca asta e scopul meu in aceasta viata. o viata in care nu mi-as aduce contributia la o lume mai buna ar fi lipsita de sens pentru mine. mi-ar placea sa pot ajuta cat mai multi oameni sa aiba acces la educatie, sa aiba acces mai usor la informatiile utile pentru dezvoltarea si evolutia lor. as vrea ca oamenii sa constientizeze importanta alimentatiei si sportului in viata lor, sa invete sa fie mai buni cu ceilalti.as vrea sa pot schimba sistemul de invatamant pentru a fi in avantajul tuturor, nu doar al unora. cred ca modalitatea de predare ar trebui divizata pe categorii, pentru ca nu toti invata in acelasi stil. pentru eficienta maxima cred ca dezvoltarea trebuie sa inceapa din copilarie.
    mi-am dat seama ca mie imi place sa descopar, sa aflu lucruri noi si interesante, in special acele lucruri care ma pot ajuta sa imi imbunatatesc viata, pe toate planurile. ma entuziasmeaza sa aflu lucruri noi.cand eram mica imi placea gimnastica, dansul si aveam o doza maricica de curiozitate. dar aceste inclinatii au ramas oarecum in stare latenta. in ultimii ani mi-au spus cateva persoane ca as fi un bun psiholog, probabil si pentru ca sunt o persoana empatica.
    apreciez foarte mult ca ai inceput acest proiect al descoperirii vocatiei si sper ca dupa inchieierea lui sa cunosc fericirea pe care ti-o da sentimentul ca esti pe drumul cel bun

  73. Salut, Pera, salut tuturor! 🙂
    După cum văd aici, mai toată lumea e interesată de valorificarea talentului. În ce mă priveşte, cred că ceea ce fac este măsura în care poate fi cântărit răspunsul la întrebarea ta. Căutaţi "Proiectul ZENLA" cu Google, sau Yahoo Search, sau Ask.com. E simplu.
    Ceea ce propun eu e să discutăm împreună şi să căutăm să găsim şi soluţii. De aceea am organizat Webinarul cu tema "Talentul tău e averea ta!" Găsiţi detaliile pe video-blogul Proiectul ZENLA. Sau, clic pe linkul meu.
    Şerban Stănescu
    My recent post 2 Webinar – Talentul tău e averea ta!

  74. Ma credeam singurul om din lumea asta macinat de astfel de ganduri:scopul meu in viata!, cum sa fac sa ajut lumea?sentimentul ca trebuie am un aport si eu pe Pamant!menirea mea…, vocatia mea…(cam multa trufie sa ma cred atat de unica!!!!).Credeam ca e ceva in neregula cu mine, si incercam sa ignor gandurile si trairile care ma incercau.Ma bucur ca v-am gasit .Deja stiu sigur un lucru,pe care voi il stiti demult…fiecare om e dator sa descopere vocatia sa in viata si apoi sa foloseasca asta pentru a face viata oamenilor din jur mai simpla , mai frumoasa, mai fericita .Nu e usor, dar cred ca e foarte frumos!!!

  75. Vad ca toata lumea vrea sa isi ajute semenii…e frumos, nu am ce zice..sper sa se si reuseasca ..ma intreb daca toata lumea vrea sa ajute pe toata lumea, de ce lumea nu devine mai buna? Sau a devenit deja? Sau era? 🙂
    Talentul meu este sa zambesc. Nu vreau sa ajut pe nimeni ca am invatat ca poti ajuta doar daca oamenii vor sa fie ajutati.:)…
    Talent…?Pai avem o mie si una de calitati, putem fi ce ne dorim…poate exista doar sclipiri …mda. ….oricum e fain ce se intampla aici. Spor. Peace!

  76. sunt anul 3 la teologie, asistenta sociala. nu pot spune ca am dat la aceasta facultate pentru ca mi-am dorit, ci ca pt k imprejurarile m-au impins aici. stiu ca inca nu mi-am gasit vocatia si nu stiu ce sa fac.cum as putea sa aflu care imi este vocatia?

  77. Salutare, pasiunea mea este psihologia , si cred ca as putea ajuta lumea cu pasiunea mea prin educatia pe care as putea sa le-o ofer ..

  78. Hm, ce sa zic? Imi place sa vorbesc cu oamenii, mi-ar placea sa vorbesc si in fata unui grup, sa zicem mai numeros,imi place sa ascult si sa dau sfaturi.Imi place sa scriu posvesti pentru copii, dar ele stau nepublicate(nu stiu de ce?). Poate ca as putea face lumea mai buna.De ce zic poate? O sa ma gandesc de ce. Laura

  79. Lumea mai buna devine cind,tu,in oglinda, muncesti mai mult cu tine.Asadar,muncind cu cel,cu care ne trezim dimineata, cu care stam si suportam destule,cu care nu ne iertam de ce mai multe ori,cu care facem o gramada de lucruri de la cele mai putin bune pina la cele mai maiastre,cu acesta inzestram lumea, cu ceva mai bun.
    Recunosc Pera,ca in cunostiintele mele,esti de curind,mai exact de 4zile.Mi-a pomenit de tine,Andreea Papp.Caci si de ea,tot de 4 zile,stiu.Si i citesc articolele.
    Ce sa zic:sa ti spun ca doresc sa cunosc si sa am o relatie mai buna cu prima femeie,din viata mea-mama.
    Avand cu ea o relatie optima, imi pot atrage in viata mmea, persoana pe care o iubesc,deja.
    Iti spun ca iertandu-ma, incep sa devin un om mai sincer,mai impacat cu mine, mai clar,mai concentrat,pe ceea ce si doreste, si ca cel mai important,incep sa se manifeste prin mine, calitatile si virtutile pe care le doresc a fi manifeste.
    Sint mai rapid in perceptii,gindire,calculare si aplicare a ceea ce gindesc.
    La faza cu iertarile am ramas,o perioada de timp,suficienta cit sa percep ca am cap ajuns,la finalul listei de iertari pe mine, pe ceilalti.
    Apoi,de aproape un an, am inceput sa analizez ce am si ce ma bucura,ce stiu sa fac, si cum sa manifest calitatile mele,in a mi fi mie de folos.
    Am schimbat doua joburi si am ajuns la al treilea,si aici raman.
    Ma ocup de sanatatea fizica si sufleteasca a oamenilor.
    Am un articol,inca nedefinitivat, despre neiertari si cum sa le realizam mai bine.
    Sint la momentul de clarificare a stilului propriu si a vocatiei,asa ca mi-ati aparut in cale.
    CINE CAUTA ,GASESTE SI-ARE TOT CE SI PUNE -N MINTE
    Un intelept spunea -goleste ti ceasca,ca sa poti invata ceva de la mine.
    cam acelasi lucru ,se aplica si cu neiertarile,pe care le tot ascundem sub pres, ii iertam pe altii,si pe noi,ne punem pe ultimul loc,pe lista celor iertati.
    ei,bine, Pera,si aici, noi sintem codasi,pentru moment.
    Sintem in ajunul Pastelui,cind ne apropiem de Iertarea Divina.a nu stiu cita oara,in vietile noastre.
    Oare, n ar fi bine, sa incepem din acest moment, sa ne iertam noua,si celorlalti, tiparele vechi,ca apoi,mai curati,mai innoiti,cu”CEASCA CURATA”- sa ne dobindim iertarea si inceperea unei vieti noi,ma bune si mai trainice?
    EU, DANIEL ALIN, IMI ASUM ACEASTA MISIUNE DE A DEVENI UN OM MAI BUN, MAI BINE PREGATIT IN CEEA CE PRIVESTE TOATE ASPECTELE VIETII MELE SI A CELORLALTI.
    IMI ASUM RASPUNDEREA DE A FACE TOT CE STA IN PUTEREA MEA,SI DE SIMT CA NU AM DESTUL,MA ROG SI PRIMESC AJUTOR,CA SA MA AJUT PE MINE, SI PE CEI CE MI CER SFATUL, SA DEVENIM CU TOTII,OAMENI MAI BUNI AI PREZENTULUI.
    te astept si pe tine,PERA,si pe Andreea, sa va alaturati acestei misiuni.
    Va salut pe toti si va urez multa putere si incredere in voi .

  80. LUMEA MAI BUNA?… cand obosesc sa mai folosesc argumentele, si incep sa folosesc pumnii, … cred ca fac lumea mai buna, nu? … sau cum altfel sa ma APAR? Ca nu-mi place sa arat ca un INVINS! Si daca o iau peste bot,…  dar macar am facut ceva, n-am stat … am re-ACTIONAT.

  81. Buna..una dintre pasiuniile mele este arta.De multe ori imi exprim sentimentele prin arta.Cred ca sunt o persoana creativa si imi place sa ma ocup de decorurii..sa aranjez totul perfect in ordine,curat ,frumos cu stil de la aspectu posomorat si plictisitor sa trec la ceva cu viata,proaspat ce sa iti dea o stare de bine.Mi-ar placea sa fac asta la evenimente cum ar fi nunti,botezuri,divesre evenimente ca toti sa poata sarbatori intr-un ambient mai placut si sa se simta bine.Ar fi ceva ce mi-ar place mie sa fac din pasiune si deasemenea cred ca ia-s multumi si pe alti si ia-s face fericiti.

  82. Dragut! In a doua jumatate a vietii fiica mea m-a ajutat sa-mi gasesc vocatia;lucrul cu copiii!
    Iar fondatorul cercetasiei-organizatie din care fac parte de patru ani-lord baden-Powell,ne-a lasat drept „testament” indemnul „lasa lumea un pic mai buna decat ai gasit-o”!

  83. As avea o nelamurire,si vreau pareri daca este realizabil,fezabil.Ador sa fac lumea fericita prin vorbe asta implica foarte mult comicul,m-as numi si comediant dar din pacate nu stiu daca sa-mi dezvolt si mai mult aptitudinea asta,dar sa si ajut oamenii chiar cu orice.Ma vad increzator in a ajuta orice persoana ce tine de sfaturi pentru care sunt complet de acord sa ma si documentez in problema acestora.Asta as face fara niciun fel de regret,dar inca sunt neincrezator daca este ceva util sau daca ar trebuii implementata ideea in ceva mai mare.O sa-mi deschid o cafenea care sa nu semene cu nimic ce se poate gasi in romania in sensul in care o sa intri pe usa si o fii primit mai bine decat acasa si nu o sa fii lasat sa pleci fara un zambet pe buze si in suflet,desigur metaforic vorbind dar puteti prinde ideea.Dar totusi trebuie sa plec de undeva mai mic.. Multumesc pentru ca mi-ati citit mesajul.

  84. Simt că sunt pe drumul cel bun..desi nu am descoperit vocaţia mea..învăţ să caut în interiorul meu acel ceva care îmi lipseşte..veriga lipsă..şi asta deja e mare lucru..ajută să depăşesc midlle-age crisis..mulţumesc de ajutor

  85. Cum cred ca as putea face lumea mai buna cu ajutorul pasiunilor si talentelor mele?
    As aduce zambete pe chipurile oamenilor, in asa fel incat sa aiba curajul de a mai spera macar inca o zi si inca o noapte. Le-as arata fotografii ale cerului, pamantului si frumusetii naturii. Le-as arata din spatele unui geam sau i-as plimba de brat, prin lume, aratandu-le ca sunt CALATORI. As vorbi cu ei. I-as intreba ‘Ce mai faceti?’ ori ‘ Sunteti bine?’ , dar nu le-as scoate vorbele cu forta, cercetand ce ii apasa, ci le-as pune intrebarea ‘ Cum puteti rezolva ceea ce va apasa si reveni in starea de fericire, care este atat de naturala si totusi atat de indepartata privirii omului?’ .
    I-as ajuta sa se deschida catre ei si sa radieze. Stiu sa cant, sa dansez, sa scriu, sa citesc, dar cel mai important este ca eu continui sa caut. Desre curiozitte este vorba aici. Ei, le-as arata stralucirea pe care o are un om atunci cand cauta si cauta, chiar daca se opreste. Omul se uita la nori si stele si apoi isi revine, continuand sa caute mai aprig, stiind ca poate sa faca ceva mult mai maret decat el, prin simplul gest de a fi alaturi de ceilalti, traind NU de unul singur si fara curaj . Aceasta stralucire pe care o are omul curios de el si curios de viata si de lume ar reflecta, de altfel, si frumusetea umana care nu este nimic altceva decat o forma mai mult sau mai putin subtila a dragostei. Dragoste de viata si multumire pentru faptul ca existam.
    Daca totusi nu le voi putea vorbi oamenilor, nici arata, nici zambi, voi face totul prin cuvant.
    O zi minunata!

  86. As vrea sa vindec suferintele oamenilor, ale tuturor fiintelor vii, de fapt. Nu am putut vindeca suferinta mamei atunci cand eram copil, imi dau seama ca asta as vrea sa pot face, trebuie sa accept ca unii oameni nu vor sa fie ajutati asa cum pot eu sa-i ajut, pur si simplu au alte nevoi, poate sau nu sunt inca pregatiti sa accepte modul meu de a-i ajuta, sau nu este ceea ce ei cauta.

  87. nush cum as putea sa fac lumea mai buna cu pasiunile mele ..imi place sa citesc,sa invat lucruri noi sa ajut oameni cam asta e mi-ar place sa ajut copii si batrani si pe cei care au nevoie de ajutorul meu doar ca totodata am descoperit ca nu toata lumea e la fel de primitoare atunci cand vrei sa-i ajuti.vad la prieteni mei ca lor nu le pasa de ziua de maine inclusiv sotului meu.dar eu intotdeauna ma gandesc ce voi face pe viitor,cum va fii..credk mai trebuie sa caut …dar promit ca nu voi lasa lucrurile asa si voi incerca sa fiu altfel

  88. BUNA SEARA !
    SUNT EMILIA
    CUM CRED EU CA AS FACE LUMEA MAI BUNA CU PASIUNILE MELE SA CITESC DESPRE PSIHOLOGIE, SA MA IMPLCI IN ACTIVITATI DE CURATIRE A GUNOAIEL0R SA GATESC,SA LUCREZ CEVA LA MASINA DE CUSUT.

  89. Buna, eu cred ca as putea ajuta lumea din jurul meu oferindu-le sfaturi si ajutand-i sa isi recapete increderea in ei. Am observat ca multe persoane au aceasta problema cu incredea in sine; din pacate, au impresia ca ei, ca persoane nu valoreaza nimic. Eu ii incurajjez sa indrazneasca sa viseze, sa si puna visurile pe o hartie, sa o vada in fiecare dimineata si astfel sa isi indeplineasca visele. Vreau sa oamenii sa invete sa viseze din nou…sa indrazneasca!

  90. Cum as face lumea m buna prin vocatia mea?prin arta as invata si pe altii ceea ce stiu sa fac,alta vocatie ar fi filmarea,as invata lumea arta filmarii sau filmand lucruri.m urate as incerca sa le fac m frumoase sau sa devina m frumoase.Cam ata.

  91. Cred ca as putea ajuta copiii. Cred ca prin proiectele mele de dezvoltare si educatie, am putea creste o noua generatie de copii: puternici, antreprenori, siguri pe ei etc.: personalitati alfa. Ar dura ceva ani, ar fi lung drumul, dar cred ca merita fiecare bucatica de progres. Si cred ca mi-as putea infiinta o trupa mica, cu care am bucura oamenii. Asta asa mai pt suflet tanar si visator. Cred ca as putea ajuta copii abuzati. Simt ca pot face multe lucruri.

  92. Cu pasiunea mea as putea sa le ofer oamenilor posibilitatea de restaurare a multiplelor functii ale aparatului dento-maxilar si de asemenea prin faptul ca am multa rabdare pot sa-i linistesc ascultandu-le supararile si oferindu-le un umar pe care sa planga si un grad ridicat de incredere si discretie.

  93. Sunt sigura ca lumea va fi mai buna daca eu imi pastrez intotdeauna calmul, pacea, linistea, rabdarea, intelegerea, bunavointa, etc. Multumesc Pera!

  94. Consider ca doar ascultand problemele unei persoane sau realizarile ei sau tot ceea ce tine de aceea persoana as face o lume mai buna si la randul ei persoana va asculta la randul ei…

  95. Am facut multe la viata mea; hainele au fost o pasiune dar din pacate ochii nu ma mai ajuta sa le confectionez, asa ca am fost nevoita sa renunt.
    O alta pasiune este sa gatesc din bucatariile internatiunale si chiar mi-am uimit prietenii….Insa am cazut in alt pacat; mincarea. Asa ca acum ma lupt cu citeva kilograme.
    Insa de curind am fost pusa in fata unei situatii care m-a facut sa vreau cu indirjire sa ii ajut pe cei cazuti in patima alcoolului….
    Cred ca si acesti oameni au nevoie de o noua sansa asa ca m-am apucat sa citesc din nou , o mare pasiune a mea din tinerete …
    Imi doresc sa pun bazele unei astfel de fundatii……sa le oferim o sansa celor rataciti.

  96. Iti multumesc,ca ai aparut intr-un moment in care viata mea nu are directie!Mi-am dorit sa fiu medic,dar dupa 4 incercari la facultate…..m-am facu asistenta medicala,crezand ca imi ating visul,apoi….ca sa am studii superioare am facut Ase-ul,lucrand ceva unde nu ma regaseam decat financiar,apoi mi-am deschis afacerile mele,care ma ajuta sa supravietuiesc impreuna cu familia,dar simt ca am un svop pe lumea asta…..dar unde e

  97. Ma tot gandesc de ceva vreme la care ar fi vocatia mea si imi dau seama ca din tot ce ating nimic nu se lipeste nimic de mine…dar daca stau sa ma gandesc felul in care as schimba lumea in bine este printr-un aport intelectual…prin a incerca sa reaprind un foc pentru cunoastere in orice domeniu… dar mai specific de atat nu stiu cum 😀

  98. eu cred că aș vrea să fac o patiserie. nu foarte coconată, dar cu produse foarte bune si proaspete. să servesc dimineata oamenii când pleacă la servici, să leg prietenii la geamul prăvaliei.

  99. imi fac lectia si pentru lectia 2. Imi face placere sa am grija de copii si de batrâni si cred ca lume ar putea fi mai buna cu copii si batrani ingrijiti.

  100. Inca nu mi-am descoperit vocatia ,dar imi place mult sportul indeosebi fotbalul. Cred ca as putea face lumea mai buna prin promovarea sportului ceea ce duce la imbunatatirea sanatatii si la crearea unui echilibru mai bun in viata.

  101. Talentul meu este sa-i fac pe cei din jur sa se simta iubiti. Nu am o tehnica anume, pur si simplu mi se intampla. Energia si bucuria pe care le primesc inapoi sunt imense, dar inca nu stiu cum sa transform pasiunea mea in vocatie, mai ales ca nu am un tipar. Singurul punct comun, ar fi ca ofer fiecaruia ce are nevoie, atunci cand cere, in primul rand sufleteste. Nu am rabdare sa studiez psihologia, mai degraba ma studiaza ea pe mine si ceea ce ma stimuleaza e diversitatea, monotonia si repetitia ma fac sa ma plictisesc si gasesc repede o schimbare.

  102. Sa fac lumea mai buna? Pai asta-i motto-ul vietii mele. Imi cunosc pasiunile, au stat la baza cadourilor oferite cu drag…Vocatia asteapta (rabdatoare sau nu) momentul ei de glorie:) Singura mea problema, in contextul actual, este ca imi place sa daruiesc, nicicum sa vand. Asta tocmai pentru ca imi ascult vocea interioara. Mai am putintel pana la pensie, serviciul meu e o forma de exprimare a pasiunii pentru stiintele exacte … scrisul in schimb, ma trimite intr-o cu totul alta dimensiune: lumea mea.

  103. Ma pricep sa-i incurajez pe cei din jurul meu si sunt un bun ascultator, am relatii foarte bune cu ceilalati, m-a fascinat psihologia dar am facut cursuri tehnice (eram foarte buna la matematica) asa ca abilitatile mele sunt de programator, dar nu prea sunt sigura ca asta e vocatia mea. Pe moment nu-mi vine o idee de cum sa fac lumea mai buna, desi subscriu la acest deziderat. Sunt in faza in care trebuie sa ma ajut intai pe mine ca sa-i pot ajuta pe ceilalti. Ma bucur ca m-am inscris la curs, desi creativitatea si imaginatia mea s-au cam tocit din motive de nefolosire. Mi-am procurat si pachetul „Personalitatea Alfa – descopera comoara ascunsa in tine”, mi se pare extraordinara cartea, desi n-am citit decat primul capitol.

  104. Desi nu am studiat artele comunicarii si nici psihologia, cred ca pot face lumea mai buna prin faptul ca sunt o persoana sincera si onesta,care traieste cu adevarul ca principiu de baza. Mi-ar place sa stiu ca felul in care interactionez cu oamenii din jurul meu ii face sa renunte la paradigmele invechite ale gandirii secolului trecut si sa isi constientizeze erorile , cat si faptul ca facem parte din ceva mult mai mare. Ca e stupid si egotic sa te gandesti doar la tine in viata, uitand cu totul planeta pe care traim., binele superior al tuturor. De asemenea cred ca, pot pune talentul meu de a organiza un spatiu eficient in folosul lumii, cat si modul de a eficientiza resursele cand vine vorba de amenaja un spatiu interior. Marele blocaj de care ma lovesc acum este faptul ca majoritatea clientilor (oamenilor) nu au incredere in capacitatile mele si nu imi lasa mana libera in totalitate facand astfel procesul meu o munca dificila si nu la fel de valoroasa/ Cred ca pot sa ii ajut pe oameni sa fie mai curajosi si sa isi depaseasca limitele, sa indrazneasca sa fie mai mult decat sunt.

  105. Buna, inca nu mi am gasit vocatia si mereu am intrebari cu privire la ce va urma in viata mea. Imi doresc sa fiu folositoare oamenilor si sa ajung la implinire.

  106. Salut. Eu sunt o oita ratacita in privinta pasiunilor si a vocatiei, cans eram copila imi placea sa desenez, sa scriu de mana, sa compun, putin mai mare imi placea sa imi ajut si sfatuiesc prietenele sa dau o mana de ajutor din punct de vedere psihologic. Acum?… sunt aici sa descopar

  107. Nu stiu ce vocatie am, nu am reusit pana acum sa o gasesc cu toate ca m-am tot intrebat. Hobby-uri…nu cred ca jocurile la pc intra in aceasta categorie, deci nu am. De mult timp vreau sa invat sa cant la tobe, imi place mult ideea de a fi tobosar sau sa creez muzica cu ajutorul tobelor…ceva in genul lui „Vadrum”…dar mereu ma gandesc ca am ajuns la o varsta in care e cam tarziu sa ma apuc sa invat sa citesc pe note, app sunt la varsta la care multi deja au familie cu copii mici. Cam atat despre asta…multumesc pt sfaturile si cursurile puse la dispozitia noastra „free of charce”…esti spiritual si stii sa iubesti…. 😛 :D….i made a little serious joke….

  108. O lume mai buna? Cred ca primul pas e zambetul.. apoi faptele si ajutorul acordat persoanei careia i-au cazut fructele din plasa la piata, vorbe bune si incurajatoare celor care plang, respect oamenilor in varsta, sinceritate fata de prieteni, familie, cunostinte, incredere in acestia.. urmeaza darnicia, iubirea, momentele de neuitat oferite celor din jurul nostru, daruri mici dar de o insemnatate imensa oferite celor dragi.. sunt pasii pe care ii urmez zi de zi si care imi ofera emotii, emotii care imi fac inima sa bata nebuna in piept, insa doar ele imi lasa amintiri… frumoase si pozitive. Talente si pasiuni? Sa citesc, sa calatoresc, sa fac jogging, sa ma uit la filme (in timpul liber) – daca se poate numi hobby, sa fac voluntariat, sa ascult muzica, iar in liceu obisnuiam sa scriu pentru o revista, si am reusit sa iau un premiu special la un concurs de eseuri. Am fost inscrisa si in trupa de teatru, avnd 3 reprezentatii la Casa de Cultura a orasului… dar cred ca asta e tot. Desigur, imi plac oamenii sinceri, deschisi, care ma fac sa rad pana ma dor gatul si burta, care pentru a fi respectati, respecta la randul lor, care sunt zambitori, de la care simt ca am ce invata, care sunt pozitivi si plini de viata. Avand in vedere modul in care cred ca as putea face lumea mai buna cu ajutorul talentelor si pasiunilor mele, nu stiu ce sa spun… cred ca am nevoie de ajutorul tau, pentru ca simt ca sunt la facultatea ce mi se potriveste (limbi moderne aplicate engleza-franceza si imi place in special engleza), dar nu cred ca as fi o persoana fericita daca as deveni translator.. sa stau inchisa intr-un birou si sa tot traduc (mie nu imi place rutina), deci poate ma ajuti si imi oferi cateva idei. Prin a fi translator, nu simt ca as ajuta lumea, eu mi-as face doar meseria si atat…

  109. Cum ar arăta o lume mai bună ajutată de mine prin rolul care îl am asupra lumii, dacă eu nu am nici măcar încredere în mine, și nu mă încurajez în situațiile mai ușoare… dar vă dați seama când ajung în situații mai dificile cum mă simt.
    Acum revenind la talente și pasiuni. Dacă nu le mai cunosc sau nu mai am încredere în ele ce ar trebui să fac să le re-descopăr sau să le acord încredere?
    Nimănui nu-i place să asculte o persoană care se plânge, dar toți doresc o persoană care să-i asculte și care să le ofere sprijin și încredere.
    Dar mie îmi place să-mi ascult prietenii, să mă pun în locul lor și să caut rezolvarea problemei. Dar nu cred că asta ar fi un talent/pasiune pentru că, nu mereu dau sfaturi utile, pentru că nu mă pot încuraja pe mine și nu mă pot exprima cum trebuie, dar să ajut pe cineva cu aceleași probleme care le am și eu…
    Îmi place ce a scris Andra la început și așa aș vrea să arate și lumea mea, să fac ceva cu drag zi de zi, să ajut și să nu-mi para rău că am facut acel lucru, acel pas spre o zi mai buna.

  110. Imi place sa fac lucruri pentru alti oameni si sa ii vad fericiti, fie ca este vorba de mancare, organizat un eveniment, facut un cadou. In acelasi timp imi place si sa ascult si sa am discutii serioase cu cei din jur, legate de viata, de probleme de digferite feluri, carti etc. Lumea ar fi mult mai buna daca oamnii ar putea sa aprecieze ceea ce li se ofera…

  111. Doar ce am descoperit blogul tau si deja m-am indragostit. Ca orice fetita, cand eram mica imi doream sa ajung vedeta, cantareata sau actrita. Dar erau doar vise ale societatii. Apoi, am avut o experienta medicala in care un doctor aproape mi-a distrus viata. Dar o alta doctorita a avut o idee ce mi-a salvat viata. Si atunci am spus ca vreau sa ma fac doctor pentru a putea salva si alti copii cum a facut-o acea doctorita pentru mine. Dar nu aveam niciun talent si nu imi placea atat de mult acest lucru. Ma speria sangele, faptul ca viata cuiva sta in mainile mele si responsabilitatile uriase ale unui medic. Putin timp dupa, vorbind despre orice subiect cu o foarte buna prietena am descoperit ca imi place sa ajut oamenii, sa inteleg cum gandesc si sa le dau sfaturi. Am inteles mai apoi ca acest lucru se numeste psihologie. Si incerc sa gasesc un mod de a invata psihologia dar e foarte greu considerand varsta pe care o am (14 ani). Inca sunt mica si orice se poate schimba, dar chiar cred ca psihologia este vocatia mea si ca prin asta pot schimba lumea. Pot ajuta oamenii sa gandeasca pozitiv si sa-si schombe viata in cel mai bun mod posibil si ajutata de alti psihologi cred ca putem schimba lumea.

  112. This is the suitable blog for anyone who desires to seek out out about this topic. You notice so much its almost hard to argue with you (not that I really would want…HaHa). You undoubtedly put a new spin on a subject thats been written about for years. Great stuff, just nice!

  113. 998311 201980An intriguing discussion is worth comment. Im certain which you merely write regarding this topic, may possibly possibly not be considered a taboo subject but typically persons are too small to communicate on such topics. To one more. Cheers 606176

Lasă un răspuns

PERA NOVACOVICI

Sunt psiholog și scriitor, dar expertiza mea cea mai importantă este că am învățat și experimentat tot ce mi s-a părut mai dificil.

Niciun obstacol nu a fost prea mare ca să-l încerc, și nu ar trebui să fie nici pentru tine.

SUNTEM DUSI PE UN DRUM GRESIT O VIATA INTREAGA

Dezvolta-ti personalitatea pentru a reusi in felul tau.

CATEGORII

Mulțumesc că te-ai abonat!

Verifică inboxul, te așteaptă primele materiale acolo.