Lucrurile pe care nu le trăieşti când e timpul lor nu le mai trăieşti niciodată

"Îmi spui te rog pe ce drum să o iau de aici?"

"Depinde foarte mult de locul în care vrei să ajungi."

"Nu prea îmi pasă unde ajung."

"Atunci nu prea contează direcţia în care pleci de aici." Dialog între Alice şi pisica din Alice în Ţara Minunilor

Imaginează-ţi că ai totul.

Tot ce visezi acum a devenit realitate.

Ai siguranţă financiară şi nu mai îţi faci griji despre ce vei mânca, ce vei îmbrăca sau orice alt lucru material.

Pe plan sexual ai tot ce îţi doreşti. Împlinirea e totală şi îţi aduci aminte cu umor de zilele când îţi făceai tot felul de griji despre viaţa ta sexuală.

Pe plan social din nou ai totul. Cei mai de succes şi faini oameni sunt prietenii tăi şi poţi să îi suni oricând să petreceţi timpul împreună.

Ai o familie minunată, copii, statut social, iubire, sănătate.

Şi o viaţă întreagă înainte.

CE FACI ACUM?

Poveste:

Un director foarte de succes al unei companii mari s-a dus într-o călătorie de afaceri şi a văzut un tânăr pescuind într-o barcă la prânz în mijlocul săptămânii.

"Eu ştiam că japonezii sunt foarte harnici şi mă mir că eşti aici relaxându-te în loc să fii la lucru" a zis directorul mirat.

"Eu nu lucrez. Duc o viaţă simplă, pescuiesc şi îmi asigur cele necesare traiului mie şi familiei. Este pasiunea mea să îmi petrec ziua aici, pescuind" a zis tânărul japonez. "Dar tu" îl întreabă tânărul pe director, "pentru ce munceşti?"

Directorul îşi umflă pieptul cu mândrie şi spuse:"Eu lucrez din greu pentru a aduna bani şi pentru a mă putea retrage apoi la bătrâneţe fără griji financiare."

"Şi ce vei face când te vei retrage la bătrâneţe şi nu vei avea griji financiare?", întrebă din nou tânărul.

"Îmi voi lua o casă pe malul unui lac şi probabil îmi voi petrece timpul pescuind şi meditând în linişte" a răspuns directorul.

"Şi de ce trebuie să mai munceşti 30 de ani ca să ajungi să faci un lucru pe care îl poţi face exact de azi, aşa cum fac şi eu?" a mai spus japonezul.

Nu mai contează ce a răspuns directorul pentru că aceasta e o întrebare valabilă pentru noi toţi.

Ce ne opreşte chiar azi să trăim viaţa pe care dorim să o trăim?

De ce cădem în capcană iluziei că într-o zi "Într-o zi O SĂ…"?

Am avut o iubită în adolescență şi tot timpul evitam să ies în oraş, să joc un biliard sau să fac mici lucruri care mi se păreau o mare pierdere de timp, o sabotare a muncii mele de a avea rezultate profesionale cât mai bune.

Aceste lucruri au durat ani de zile până când ne-am despărţit şi am avut un singur regret, după ce am lăsat totul în urmă:

Regretul că nu am mers să beau un pahar, să dansez sau să mă joc şi să râd. Regretul că nu mi-am dat voie să trăiesc viaţa în clipa prezentă cu femeia pe care o iubeam dar pentru care nu îmi făceam timp.

Nu am mai trăit acele momente cu ea niciodată.

Le trăiesc acum cu altcineva pentru că am învăţat o lecţie dură.

Lucrurile pe care nu le trăieşti când e timpul lor nu le mai trăieşti niciodată.

Tu ce regrete crezi că vei avea peste un an, doi sau zece?

Ai auzit probabil că la sfârşitul vieţii nu regretăm nimic din ce am făcut, dar regretăm foarte multe lucruri pe care NU le-am făcut.

Când mă întâlnesc cu prietenii mei vechi, cu care am petrecut experienţe extraordinare în excursii, bootcamp-uri şi vacanţe, discuţia se duce aproape instant spre întâmplările ce au avut impact puternic emoţional asupra noastră.

Ştii care sunt amintirile noastre cele mai puternice?

Sunt acele lucruri ce le-am trăit în excursii, în natură, alături de oamenii dragi.

Nu mai ţinem minte când am făcut bani, când ne-am cumpărat obiecte, când am renovat ceva în casă sau când am absolvit şcoala.

Singurele amintiri care merită retrăite sunt experienţele sufleteşti trăite alături de cei dragi în excursii.

Îţi vine să crezi că şi la sfârşitul vieţii astea sunt singurele amintiri puternice ce le vei avea?

Gândeşte-te şi tu şi zi-mi dacă nu e aşa.

Evident că mai există lucruri ce te-au marcat în viaţă dar dacă te vezi cu prietenii cu care ai fost măcar odată într-o excursie şi ai trăit o aventură, nu-i aşa că retrăiți din nou acele amintiri şi aventuri?

Mi-a luat ceva vreme să îngustez atât de mult toată plaja de trăiri sufleteşti şi să îmi dau seama care sunt cele mai preţioase momente ce le poate trăi un om într-o viaţă.

AVENTURI CÂND EŞTI PLECAT DE ACASĂ ALĂTURI DE PRIETENI. 

Dacă aşa stau lucrurile, ce te opreşte chiar acum să îţi faci un plan pentru aventurile tale?
 
Ce te opreşte chiar acum să trăieşti exact viaţa pe care vrei să o trăieşti?

Crezi cu sinceritate că atunci când vei avea mai mulţi bani, mai mult timp sau mai mult orice îţi lipseşte acum, vei trăi viaţa altfel?

Aşa credeam şi eu când eram mic şi naiv. Dar îţi zic un secret.

Când ai mai mult timp, bani şi orice vrei tu acum, singurul lucru care se va întâmpla e că vei fi şi tu mai mult din ceea ce eşti acum.

Dacă eşti un om care se plictiseşte, mănâncă prostii şi se uită la TV, când vei aveam mai mult timp şi bani, te vei plictisi şi mai tare, vei mânca şi mai multe prostii şi te vei uita şi mai mult la TV.

Pune la încercare afirmaţia mea şi aştept să îmi spui dacă e aşa sau nu.

Şi dacă nu vei avea mai mulţi bani, timp şi orice altceva, vrei să plăteşti preţul ăsta uriaş al regretelor?

După ce te chinui ani de zile să ai mai mult timp şi bani să nici nu ai timpul şi banii şi nici să nu trăieşti lucrurile importante pentru tine?

Îţi spun acum să ÎNDRĂZNEŞTI.

Îndrăzneşte să trăieşti acum ceea ce vrei să trăieşti pentru că se va întâmpla o minune.

Vei avea o linişte sufletească, o stare de împlinire şi fericire care va da un nou sens vieţii tale.

Cu această linişte sufletească te vei întoarce apoi la munca ta şi vei vedea că rezultatele tale devin mult mai bune.

Şi şansele de a avea mai mult timp şi mai mulţi bani cresc dacă începi DE ACUM să faci măcar unul din lucrurile ce le tot amâni şi îţi spui că le vei face mai târziu, când vor fi condiţii mai bune.

Eu mi-am dorit să am timp să citesc cărţile preferate, să merg la înot, să cânt la pian, să mă plimb cu bicicleta şi să merg în excursii.

Le-am făcut pe toate fără să am mai mult timp sau mai mulţi bani.

Spune-mi tu ce îţi doreşti să faci mult de tot şi spune-mi cum vei face asta chiar de AZI.

Învinge-ți teama și eliberează-te pentru a-ți atinge visurile!

Pentru a te ajuta am pentru tine cartea Alfa – Dezvoltă-ți Personalitatea Pentru A Reuși În Felul Tău.

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

Distribuie daca ti-a placut:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on email
Email
Share on whatsapp
WhatsApp

Profită de resursele de dezvoltare personală pe care le-am pregătit timp de 10 ani!

ARTICOLE SIMILARE

70 de răspunsuri

  1. NU S de acord cu teoria !!! 🙂 lucrurile pe care in viata asta nu le ai trait le vei trai poate in urmatoarea viata ! 🙂 Ca sa ajungi la DESAVARSIRE trebuie sa treci prin tot !

    1. PAI ATUNCI TU TRAIESTE-LE IN ALTA VIATA 😀 CA EU AM DE GAND SA LE TRAIESC IN VIATA DE ACUMA:D inca un articol FAIN in siteul lui PERA ……..FAIN! CUM ZICE PERA 🙂

      1. Ideal ar fi sa le traim toate lucrurile minunate aici in viata asta 🙂 Dar daca stay putin sa analiezi oamenii observi ca unii oricat ar citi s ar educa exemplu in ale seductiei tot nu reusesc nimic !!! Ptr ca e vb de sacul cu bile negre din spate 🙂

      1. Nu ti se pare plictisitor sa traiesti 70 , 80 de ani ???!! sau crezi ca universul se termina ??!! O sa te reintorci sa ti iei lectiile care nu le ai asimilat aici

        1. PAI DE UNDE STII U PAUL K AI SA TE INTORCI INAPOI TOT K OM ? 😀 POATE TE REANCARNEZI IN MAIMUTA 😀 SI ATUNCI CUM MAI TRAIESTI CE NAI TRAIT CAND ERAI OM ? MANCAND BANANE ? 😀

          1. Pai cum zicea si PERA ca sunt MAIMUTE care toata ziua fac sex ! nu ti ar place ??? care pe care , asa e la maimutele studiate de pera intr un articol

    2. Noa bun, asta e bun asa dar nu e destula substanta, adica o idee lungita 10 km si pieptanata si mangaiata pana intra la suflet, Pera felicitari!

    3. Asteapta tu sa mai traiesti o alta viata ca sa-ti rezolvi lucrurile, ce nu faci acum nu o sa mai faci niciodata( un exemplu ; de ce mananci astazi cand poti sa mananci saptamana viitoare?)

  2. Am primit newsletterul tau de la o adresa gresita: Sorin Fritea ; era sa il consider Spam, dar apoi am vazut ca semnat Pera.

  3. Oare ce sa ma opreasca? Lipsa de cel putin 1000 de euro pe luna ca sa-mi permit stilul de viata pe care il vreau. Daca mai vreau si lucruri cum ar fi casa, masini si alte dracii, atunci vreau de mult mai mult. De ce nu? Dar pana nu ajung la cei 1000 de euro pe luna sau aproape atat sunt cu mainile legate. :-j Oricum in prezent se pare ca mai am un pic. Urasc inceputurile!

  4. vreau sa fac sporturi extreme, sa ma dau cu bicicleta, sa inota, sa imi fac multi prieteni, sa fac o afacere usiara,sa calatoresc, si lista continua :d

  5. Ptr Paul!
    Sa stii tu ca asta nu este o certitudine.Pera nu vorbeste despre toate vietile la un loc pe care le are un om, ci despre asta in care esti acum!De restul nu e nimeni sigur!Poate tu, dar eu nu si nici marea majoritate.Ori si cum ar fi, parka e pacat sa pleci cu restante de aici.E ca si cum ti-ai cara restantele la facutlata in toti cei 4 ani in loc sa le rezolvi la timpul lor!
    Bafta ! Frumoasa teorie Pera !

    1. super adevarat ce spui !!! Dar gandeste te ca unii oameni vin cu belele din alte vieti si mi e greu sa cred ca intr o viata de om poti contrabalansa ce ai stricat in alte zeci de vieti !

  6. sa stii k regreti ceea ce nu ai facut pt ca
    nu ai experimentat si consecintele faptelor tale..ele au ramas ca actiuni si evenimente idealizate..mereu ai ramass cu visul si visul este doar cu urmarile frumoase, nu si cu cele care pot sa te distruga…asa ca nu sunt de acord cu fa ce simti acum..orice ar fi asta..si asta pt ca eu am raas cu unele regrete dupa ce am actionat cum am simtit..asa ca, poate, sfatul ar trebui sa fie viseaza, dar gandeste te bine inainte de a face pasul..fii pregatit pt ce urmeaza

  7. Inteleg foarte bine mentalitatea ta veche, Pera, ca si eu am avut-o: munca e sacrificiu si dupa ce-ai obtinut rezultatul dorit ar trebui sa te simti erou, dar tu te simti epuizat. Acum sunt pe-aproape sa ating un scop urmarit de ani de zile si pentru care am renuntat la multe carti, filme, emisiuni, plimbari in natura si hipnotizata de scop, dar si cu gandul ca „inca nu merit”. Da, vreau sa mai citesc, sa mai ies din casa, din oras, din tara in care traiesc, sa mai vad un film bun cap-coada fara sa adorm, sa ma vad cu niste prietene la o cafea… Sa mai fac sarmale si ciorba de perisoare pentru feciorul meu de 15 ani, ca lui ii plac… Si deseara am sa ma culc devreme, fiindca am de recuperat somn.

  8. Ceea ce eu regret, sunt de fapt 2 lucruri: 1. Ca nu am ajuns unde imi doresc si 2. Mai important ca 1 este ca nu pot sa ma daruiesc: atat fizic: „o bucata de paine”, „un pahar de apa sau chiar de vin rosu sau sampanie”, dar si spiritual, personale care imi sunt aproape de inima, tocmai poate din cauza 1.

  9. Te salut cu drag Pera,
    Am sa-ti povestesc si eu tie ceva, un caz real , si asta in contextul acelUI japonez …si a teoriei lui
    Am un bun prieten care are 6 copii, pe care i-a crscut cu multa truda, el inginer fiind iar sotia lui nu lucra avad grija doar de copii. La nu moment dat cei doi soti sau despartit, ea plecad din tara impreuna cu cei 6 copii, din acel moment pritenul meu si-a spus ca a sositt vremea sa faca si ce-i place lui, destul a trudit timp de 17 ani pt familie , copii..asa ca de acum in colo va face ceea ce-si doreste ce-i face placere sa faca fara sa mai fie sluga la servici.
    Asa ca s-a lasa de munca a vandut casa parintesca in care locuia , luand o suma frumusica de bani,si-a cumparat o garsoniera si a inceput la joace tenis de camp, la modul serios, sa merga la turnee prin tara, sa agate femei in orice ocazie, sa bea in execes, ..Ei bine..crezi ca asta l-a facut cumva mai fericit?? NU Dimpotriva..Deci terioa japonezului ca trebuie sa pescuesti la 30 de anii…nu cred ca este corecta..

    1. nu intelegi femeie..asta e clar.
      aici nu e vorba de teorie
      e vorba de trairi, de emotie, sentimente, amintiri
      e vorba de ce simti ca te tine in viata si ce te motiveaza sa continui ceea ce faci ca sa obtii un anumit lucru.
      toate lucrurile astea te determina sa le faci intr-o maniera aparte, adica mai bine, mai implinit/a..si lista continua
      e vorba de „traieste-ti viata!”

    2. Doina, de ce crezi ca asta nu l-a facut fericit?
      Ti-a spus el personal lucrul asta?
      Ceea ce e in interiorul unui om, numai el stie, si eu cred ca omul asta a fost foooarte fericit facand ceea ce ii place.
      De ce sa te trezesti la 80 ani pe patul de moarte gandidu-te ca daca nu erau cei 6 copii poate ai fi fost un tenisman. Iata ca omul asta a avut a 2-a sansa si a profitat de ea.
      Ce imi plac oamenii care o iau de la capat, nu conteaza cand. Si nu dau atentie celorlalti care incearca sa ii „incadreze” spunand, „crezi ca a fost fericit”?
      O viata avem! Sa o traim cum ne place!

  10. Ceau Pera. Asta era si visul meu din copilarie, adolescenta, etc. Acum visez sa-mi duc copiii si elevii cu bani putini (ca asa sunt si copiii mei de acasa) in excursii aproape gratuite. Am mai fost. Impactul asupra acestor copiii pe care nu ia dus nimeni nicaieri este covarsitor. Chiar daca intre noi sunt multi ani diferenta mi-am facut prieteni pe viata. Sper sa reusesc si acum sa ajung pe aceste proiecte. Intre copii, elevi de generala si liceu s-a creat asa o legatura puternica de suflet. Doamne ce fain a fost! La sfarsit copiii cantau strigau … noi de-aicea nu plecam, nu plecam acasa… era asa greu sa te intorci la viata normala, seaca … mi-e dor de Brasov, de acel Brasov cu toti pustanii dupa mine,Doamne ajuta-ma sin anul asta!
    Cu drag, va pup in prag de vacanta.

  11. Scuze pentru gramatica deficitara.Pe calculator se scrie mai greu ca de mana. M-a luat valul si… sper sa fi ramas ideea.

  12. Da, ai dreptate, daca nu face ceva la timpul sau, nu mai faci niciodata. Cel putin la mine asa a fost. Si din tot ce am facut, cele mai frumoase amintiri le am din calatorii.

  13. Bronnie Ware – Cele mai importante cinci regrete atunci cand murim . sa vizionati acest videoclip sa vedeti cat adevar…..

  14. Imi place ideea . 🙂
    Imi doresc sa locuiesc din nou in orasul meu natal, Brasov.
    Te intreb eu pe tine : „Cum pot face asta chiar de AZI?” . 🙂

  15. 1.Am să regret și regret că am crezut cuvintele frumoase ale oamenilor!
    2.Am să regret că am așteptat ca altcineva sau altceva să mă facă fericită!
    3. Am să regret și regret că am muncit neplătită bine!
    4. Am să regret și regret că nu m-am prețuit și nu mi-am atins potențialul!
    5. Am să regret și regret că nu mi-am ales corect prietenii, că am acceptat oamenii așa cum sunt!

    1. Nu se merita sa regreti,prin aceste situatii probabil am trecut majoritatea dintre noi,asta este viata ,important este sa invatam lectia din fiecare experienta traita,fie ea placuta sau neplacuta.Viata este atat de frumoasa…:)

  16. Niciodata sa nu spui niciodata, Pera. Orice traiesti acum, traieste intens si nu vei regreta.
    Ai mare dreptate, lucrurile pe care nu le traiesti cand e timpul lor nu le mai traiesti niciodata.Ce pacat ca nu putem da timpul inapoi, sau, macar sa-l putem opri o clipa, clipa traita la maxima intensitate.

  17. Sunt de acord cu acest stil de viata, eu muncesc bine dar imi si ofer recompense, ieri am fost la inot la un club de lux cu o prietena in calitate de invitata si ma pregatesc pt o excursie in circuit – Transilvania si Maramures, caci nu vreau sa mor inainte de a-mi vedea frumoasa tara.
    Si vorb-aia nu stii niciodata cand vine sfarsitul…

  18. Minunat articolul tau. Eu am inceput sa fac lucrurile care ma fac fericita dupa ce am avut un soc emotional, dupa ce m-a parasit barbatul cu care vroiam sa ma casatoresc. Si acum nu mai regret nimic. Ma simt fericita, m-am apucat chiar si de dans :). am ajuns chiar sa nu mai imi pese ca nu am prieten si am 30 de ani. Si asa ca prin minune au inceput sa roiasca barbatii in jurul meu desi nu sunt vreun fotomodel. si bineinteles cand e de munca e munca dar cand e de distractie e distractie

  19. ai drepate si tu Pera,dar nu cred ca in totalitate,de fapt conteaza unghiul din care priveste toata treaba aceasta…exista si zicala „mai bine mai tarziu decat niciodata” si sunt atatia oameni care au experimentato pe propria piele…deci se poate si mai tarziu…doar ca da ai regretul ca nu le-ai facut la timp.

  20. Pera, am spus ca nu scriu pe nici un blog de-al tau, pana nu gasesc o partenera pt sex,asta a fost prioritatea mea fiindca incepusem sa cred ca am careva probleme cu organul si stii ca pt un barbat astea sunt cele mai ucigatoare, am 22 ani,am avut o relatie de 3 ani, prietena era virgina si eu deasemenea si am decis sa nu facem pasul cel mare (mare pentru ea),care au fost urmarile? ne-am despartit, si atat, la 22 ani virgin, cu probleme psihice cum credeam eu,fara ca sa obtin ceva in viata, nici nu avusem relatii sexuale ca sa nu vb de alte lucruri mai marete,aveam si ganduri de a-mi sfarsi zilele,citind toate articolele intelesesem unde si cum am gresit, dar a fost prea tarziu sa repar relatia,insa aveam alte arme pentru a atrage pe altcineva, si asta mi-a folosit de minune,fiindca am sedus o femeie superba ,
    doar articolele tale motivationale,care mi-au indus incredere, si m-au invatat multe chestii despre viata si femei, m-au ajutat enorm, practic mi-au salvat viata prietene, acuma prioritatea principala e invatamantul, apoi banii, cred cu tarie ca o sa-mi reuseasca toate planurile,acum iti multumesc din suflet pentru tot, intr-o zi te voi cauta si o sa-mi exprim multumirile personal, dar pentru inceput trebuie sa termin cu celelalte 2 scopuri.
    P.S in pat sunt cam stresat si din acest motiv nu am o erectie asa cum trebuie, ce sfat ai pentru mine?(in alte conditii relaxante-e piatra
    poate nu sunt obisnuit cu femeile sau ce poate fi?
    Multumiri inca o data

  21. De fapt,Pera ne vb de motivatie,de sensul vietii,fiecaruia dintre noi,eu vad viata,poate la fel ca el….dar eu nu imi permit,dc? Poate pt ca nu imi doresc indeajuns de mult?Poate ca daca nu am fi atat de lasi si am crede mai mult in noi ,in ceea ce putem face,poate chiar ne`ar iesi….hmmm…nu te gandesti la pescarul japonez?ce facea de fapt?a? muncea,dar in acelasi timp,ii placea ce face,nu?ideea e ca putem face ceva placut si atunci,am avea timp si bani,timp pt ca nu ai simti trecerea lui fiindca l`ai folosi distrandu`te si i`ai gasi utilitatea in bani.Deci,Pera,stie ce vb,doar ca nu toti ne putem regasi in aceste povesti….e cv gen „horoscop”,il auzim in fiecare dimineata,dar sant doar cativa norocosi care`l pot lua ad`literam:Drestul…asteapta dimineata urmatoare;)

  22. „Ce ne opreste chiar azi sa traim viata pe care dorim sa o traim?”
    Ce ne opreste? Teama de „Now what?” (<– vedeti filmul de animatie "Finding Nemo" pana la scena finala pentru o buna exemplificare a conceptului..).
    Zicem ca ne e teama de a), b), c)… Ne temem de singuratate, ne temem de a ne face de ras, ne temem de a afirma cine suntem, ne temem de … a..b..ç..olut orice ne vizeaza in mod direct pe noi insine ca persoana.
    Dar mai adanc decat toate aceste temeri zace inca una, ca un balaur ai carui sollzi ne inteapa subtil fiecare gand de a incepe inca de acum sa ne traim viata pe care o dorim. E vorba de teama de a ramane fara reper. Fiindca odata ajunsi in situatia de a trai ceea ce ne dorim, ne simtim obligati ca de acum sa fim fericiti. Iar daca nu – atunci ne simtim ca niste impostori dati in vileag! Caci din acea clipa noi insine devenim o dovada vie a faptului ca "reteta" noastra de succes a fost de fapt un esec.
    Bun, stim raspunsul. Now what?……..

    1. now what ?! trebuie sa te antrenezi sa traiesti ( si sa reusesti chiar sa te simti bine )in incertitudine deoarece ” singurul lucru constant in viata este schimbarea” . sau ..iti poti lua ca si reper biblia si ai numai de castigat..respectand intocmai cuvantul cela ajungi fix in rai intr-o clipita (atat , sau poate nici atat, reprezinta viata omului in raport cu eternitatea si chiar nu se merita ca pentru niste placeri mici si idioate [pacate] sa risti iadul 🙂 ). in concluzie..sfatul meu sincer este sa nu-ti mai fie frica de ceea ce-ti poate oferi viata. now…enjoy it 🙂

  23. frumos articol,dar ne lovim cu realitatea. Ca sa faci sporturi trebuie sa ai bani si timp. Toate sunt inter conectate, daca ai bani,iti permiti si timp liber si iti permiti si sa faci sport. Desigur ca unele din micile placeri sunt gratis,dar poate iti doresti sa calatoresti si deja fericirea se plateste.
    Cred ca ar trebui mentionat ca e o legatura intre toate si este foarte important sa fii flexibil si disponibil.

  24. Frumos articol , dar ca sa faci excursii iti trebuie bani si timp. toate se rezuma la bani , la cum sa faci mai multi bani ca sa-ti permiti sa te duci la un restaurant , la un spectacol, etc. Ce te faci cand datoriile sunt mai mari decat poti tu obtine lunar??? Trebuie sa-ti gasesti un alt job, si atunci pierzi timpul acordat copiilor , apar frustrari ca nu-i poti trimite in excursii , ca nu le poti oferi ce-si doresc , si atunci ce sa faci???? E usor de spus sa-ti traiesti viata , dar e mai greu de facut atunci cand in trecut ai facut unele greseli care te-au indatora.

  25. Citez:”Singurele amintiri care merita retraite sunt experientele sufletesti traite alaturi de cei dragi in excursii.”Perfect adevarat in cazul meu.

  26. Perfect de acord traieste acum ce ai de trait si vei vedea in viitor daca va fi mai bine oricum probleme vor mai fi poate vei avea mai mult timp si bani dar vei fi mai batran si mai ridata si poate ti-ai dori sa te intorci in timpul cand nu avea toti banii pe care ii ai ”acum”.

  27. daca nu ma insel Confucius ( ?!!) spunea ca atunci cand imbratisam moartea incepem a trai cu adevarat..probabil pentru ca atunci cand imbratisam moartea la figurat binenteles..dispare teama-frica..si daca disparea frica atunci esti LIBER sa faci orice (si cand zic orice, ma refer binenteles la a face orice in concordanta cu sine si ceilalti) esti liber sa-ti traiesti viata asacum doresti..
    in mom in care dispare teama ca poate luna viitoare nu ai cu ce sa platesti ipoteca, te duci si in cea mai nebuneasca excursie..dar asa..ti-e teama..si mai amani un pic..

  28. Vreau un motor sincer sa fiu…e o pasiune veche, am facut toate demersurile si mai lipseste doar motoreta 🙂 ce ma sfatuiesti sa fac? in rest, totul e bine 😀

  29. Un Om Liber este acela care nu depinde de absolut nimic,cu exceptia legilor creatiei.Ce pot sa zic,extremitatile nu sunt bune,echilibrul este cuvintul care trebuie sa se regaseasca in trairile si viata noastra.Trecutul e trecut asa cum este el,fara regrete sau motivatii de retinere,toate cele din trecut,nu sunt altceva decit filtre evolutive si lectii care trebuiesc constientizate(invatate)fac parte din evolutia fiecarei persoane in parte.
    Ceia ce conteaza cu adevarat este Prezentul(traitiva viata,urmativa visurile)in acelas timp construindune Viitorul,iar in alta ordine de idei este si faptul de cesi doreste fiecare sa faca mai mult intr-un anume moment al vietii sau in general.
    Totul e relativ cu o singura exceptie,in acelas timp Viata este un subiect discutabil…

  30. Salut Pera !
    Personal imi doresc sa am timp sa ma antrenez si sa ajung printre cei mai buni, voi incepe indata ce trece Bacul, pe langa asta imi doresc lucruri ce si le doreste orice om (calatorii,lucruri,etc)
    Insa, am o intrebare pentru tine, am citit de mult timp povestea ta si intr-un anumit moment din viata ta, prin timpul facultatii, cand nu o duceai prea bine financiar, cum ai fi putut sa-ti permiti atunci sa faci ce vrei ? daca impedimentul intre a face tot ce vrei erau banii care iti lipseau ? Sa saruti o tipa sau sa-i spui maine ce simti, sa alergi , sa citesti sa iesi cu bicicleta nu costa prea mult. Dar sa sari cu parasuta, sa vizitezi Italia sau sa mergi la diferite concursuri costa. Cum poti face asta fara bani ?

  31. salut, pera. stiu ca poate parea o nebunie ce-mi doresc eu, sunt un visator innascut, dar imi doresc intr-o buna zi sa pot vb. cu fata care-mi place, fara sa tin cont ca-i in grup, sau fara sa ma saboteze creierul cum ii saboteaza pe 98% dintre baieti…sa nu-mi pese daca dau si a 2-a oara de aceeasi tipa si o abordez…sau a 3-a oara…sau a 10-a oara sa se intample sa o abordez…nerecunoscand fetele pe care le-am abordat…oare voi reusi sa fiu atat de sigur pe mine si nepasator de rezultat? 😕 e visul meu…stiu ca altii au vis sa aiba multi bani, sa aiba un serviciu, etc etc…dar pt. mine primordial e sa fac lucrurile de mai sus. parintii imi tot spun „gaseste-ti un serviciu si vei avea si fete”, dar sincer, eu cred ca-i o vrajeala asta la care eu nu mai pun botu. am 24 de ani. prefer sa pot aborda ce fata imi place, decat sa am servici si sa fiu ca cei 99% care lucreaza ca sclavii de dim. pana seara pe un salariu de nimic si sa fie dezamagiti ca vad o tipa si nu pot face nimic. stiu ca pare nebun ca gandesc asa…dar asa vad eu lucrurile.

  32. IN PRINCIPIU NU REGRET NIMIC. DAR, INTR-ADEEVAR AS DORI CA CEI PE CARE II CONSIDER PRIETENI SA ISI FACA MAI MULT TIMP PENTRU LUCRURI SIMPLE PRECUM O PARTIDA DE TENIS DE MASA SAU UN JOC DE BILIARD.
    CRED CA AZI O VOI SUNA PE SORA MEA CA SA IESIM IN ORAS SA JUCAM UN BILIARD SAU O PARTIDA DE TENIS DE MASA.
    MERCI CA MI-AI ADUS AMINTE DE LUCRURILE CARE CONTEAZA CU ADEVARAT.

  33. Salutări tuturor!
    Da, Pera, din nefericire, am învăţat plătind cu ani din viaţă lecţia asta. Povestea e lungă, am scris câte puţin din ea în cărţile publicate deja.
    E important să ştii să îţi construieşti amintirile!
    Tocmai am publicat o serie de articole referitoare la o astfel de aventură de downshifting, împreună cu a mea soţie. Suntem amândoi convinşi că o să ne aducem aminte cu drag de asta, mulţi ani! 🙂
    Suntem însă mult mai convinşi că o să repetăm experienţa, cât de curând! 😀
    Recomand tuturor să îşi propună o aventură! Oricât de nebunească ar părea, este realizabilă!

  34. Am ajuns să-mi pară rău că nu am făcut ….. de frică să nu greşesc…. În loc să fac, să greşesc, probabil să învăţ ceva din greşeli, dar să nu trec degeaba prin timp…..

  35. Oferte de lucru de seriozitate maxima! Oameni foarte multi lucreaza acum cu noi si sunt extrem de multumiti! Primele castiguri au fost acordate! Oferim imediat contract legal! Avem dovada castigurilor! NU e joc piramidal si NU e MLM! Castigati garantat cel putin 300 dolari lunar, lucrand ca operator online, 3 ore pe zi. Va trimitem mai multe detalii, dupa ce trimiteti textul „Info” la adresa de email: [email protected]

  36. Ar treui sa ne bucuram de lucrurile marunte….sa nu uitam sa traim, acaparati de grija de a face bani tot timpul.. Timpul poate fii si el organizat astfel incat sa nu treaca o zi fara sa te bucuri ca te-ai trezit dimineata.. 🙂 Mai bine ai regretul unui lucru pe care l-ai facut , decat regretul ca nu ai incercat… Si fiecare traire e o invatatura, ne ajuta sa ne descoperim.. Sa TRAIM in prezent si sa ne bucuram de clipa..care oricum nu mai revine…sau niciodata la fel..

  37. Dar ce se intampla cand o persoana tanara se afla exact in situatia urmatoare: pun bani deoparte acum ca sa ating independenta financiara cat mai repede ii viitor, sau gust acum din placerile vietii (o excursie de neuitat cu prietenii sau fiinta iubita) dar in acelasi timp imi aman independenta financiara cheltuind banii?

  38. Lucrurile si stilul de viata care cred eu ca ma vor fac fericit si imi vor da mai mlt timp si bani sunt :
    1)Sa am o iubita care sa aiba vointa de a evolua si sa aiba destula incredere in sine ca sa poata sa isi contureze viata asa cumd doreste si fara ajutorul meu , sa ma poata si sa o pot ajuta atunci cand am , respectiv are nevoie . Sa aiba multe dintre calitatile pe care le am eu , dar si unele care imi lipsesc mie ,
    2)Sa am mai mult timp :)) ca sa ma pot educa sa am si mai mult timp in viitor .
    3)Sa am mai multi bani :)) ca sa imi permit toate (aproape toate) lucrurile materiale si sa imi pot da seama ceea ce este bun si ceea ce este rau .

  39. You could definitely see your enthusiasm in the work you write. The world hopes for more passionate writers like you who are not afraid to say how they believe. Always follow your heart.

Lasă un răspuns

PERA NOVACOVICI

Sunt psiholog și scriitor, dar expertiza mea cea mai importantă este că am învățat și experimentat tot ce mi s-a părut mai dificil.

Niciun obstacol nu a fost prea mare ca să-l încerc, și nu ar trebui să fie nici pentru tine.

SUNTEM DUSI PE UN DRUM GRESIT O VIATA INTREAGA

Dezvolta-ti personalitatea pentru a reusi in felul tau.

CATEGORII

Mulțumesc că te-ai abonat!

Verifică inboxul, te așteaptă primele materiale acolo.