Introdu e-mail-ul și te voi învăța, printr-un mini curs de 8 lecții, cum să îți descoperi vocația!
*Prin abonarea la newsletter îți exprimi acordul de a folosi datele tale pentru a putea comunica cu tine și accepți termenii și condițiile noastre. Informațiile tale nu vor fi niciodată distribuite unor terți.
articol
Şi-a urât tatăl şi a ajuns exact ca el - metoda ARC de evoluţie super rapidă

În rândurile ce urmează am să îţi explic o metodă pe care am descoperit-o în 2014 şi care m-a ajutat, printre altele, în doar 5 luni de zile:

  • să ajung de la zero experienţă în public speaking să vorbesc excelent (aşa au spus participanţii) în faţa a 1500 de oameni în 4 oraşe;
  • să fac şcoala de coaching şi să devin coach;
  • să construiesc un sediu pentru echipa Personalitate alfa;
  • să încep şi să duc la bun sfârşit proiectul Fabrica de bani în colaborare cu Lorand Soares-Szasz, Marius Simion, Daniel Zărnescu în condiţiile în care înainte fugeam îngrozit de orice înseamnă management de proiect şi organizare;
  • să îmi păstrez energia la un nivel înalt călătorind prin ţară, în condiţiile în care am rău de maşină, să ţin eveniment de public speaking şi a doua zi workshop intens de dimineaţă până seara în condiţiile în care înainte aş fi leşinat de la epuizare psihică.

Metoda aceasta este extrem de puternică şi te face să evoluezi pe viteză turbo în mod natural şi sănătos dacă o înţelegi corect. Am să ţi-o explic pe paşi şi am să te invit să o încerci pe pielea ta.

Hai să începem.

Metoda ARC

A - vine de la admirație

Aici am nevoie să îţi explic exact cum să foloseşti admiraţia ca unealtă de dezvoltare personală.

În primul rând, opusul admiraţiei este invidia.

Diferenţa dintre cele două este că invidia ridică un zid şi blochează orice învăţare.

Admiraţia face invers. Deschide canalele de învăţare.

Admirăm la alţi oameni ceea ce credem că ei au şi noi nu avem, însă psihologia explică foarte clar că prin mecanismul proiecţiei psihologice noi nu putem vedea la alţii, bune şi rele, decât dacă deja le avem şi noi.

Cum ai putea să recunoşti sentimentul de ură din sufletul cuiva dacă tu nu ai urât niciodată ceva? La fel cu orice emoţie, calitate sau defect. Nu le poţi vedea la alţii dacă tu nu le-ai ştii deja.

Când admirăm o calitate la o altă persoană, înseamnă că suntem la un pas de a o scoate la suprafaţă din noi.

Când invidiem sau urâm o persoană sau trăsăturile ei, îngropăm şi mai adânc în noi anumite elemente care credem că sunt rele, dar ele ne-ar folosi foarte mult în evoluţie.

EXEMPLU evident, ca să înțelegem mai bine.

L-am urât pe tata până la 30 de ani pentru era alcoolic, ne-a părăsit pe mine şi pe mama când eu aveam 9 ani, era total lipsit de ambiţie, i se rupea în general de orice şi era de dimineaţă până seara în birt.

Am explicat cu lux de amănunte povestea aici și aici. 

Pe scurt, eu la 30 de ani eram un obez care mânca zilnic kebab sau shaorma şi bea cola sau pepsi la sticla de 2,5 litri.

Cu ajutorul lui Sorin, antrenorul de la sală, mi-am dat seama după un chin de vreo 6 luni, că de fapt sunt EXACT ca şi tatăl pe care l-am urât timp de 30 de ani şi pe care nu suportam să îl văd cum duce sticla sau paharul de alcool la gură.

Oare de ce crezi că nu suportam să îl văd ducând la gură alcool?

Exact.

Pentru că ŞI EU duceam la gură mâncarea. Diferenţa dintre mine şi tata era doar substanţa. La el alcool, la mine junk food.

Comportamentul era identic, automințirea era identică, emoţiile erau identice.

Eu devenisem TATA. Mai mult, uram acea parte din mine şi când îl vedeam pe tata mă vedeam pe mine cu toate defectele lui şi nu puteam suporta ce îmi arată oglinda.

E nasol uneori să priveşti oglinda, nu-i aşa?

Cum e să îţi dai seama la 30 de ani că nu eşti cu nimic mai bun decât tatăl pe care l-ai urât până atunci?

Ca să fie distracţia completă, deşi eu mă credeam mai bun decât tata pentru că eu mă consideram ambiţios, cu visuri şi nu beam alcool, de fapt eram mai slab ca el.

Eu aveam educaţie, eram psiholog, aveam internet, aveam prieteni de calitate, aveam bani să plătesc antrenor la sală, aveam toate condiţiile şi tot nu reuşeam să câştig bătălia.

Oare cum era bătălia aceasta pentru tata care nu doar că nu avea nimic din ce aveam eu, dar trăia în mizerie şi abandonat de toţi, inclusiv de mine?

Tata era mai erou decât mine!

Şi atunci mi-am dat seama că mai am mult de lucru până când să ajung să am tăria tatălui meu, şi abia apoi poate să sper să pot fi un om mai bun.

Din această revelaţie, am plecat capul smerit, m-am dus la tata la birt urgent cu un taxi, l-am luat în braţe şi i-am spus că îl iubesc, pentru prima oară după 30 de ani. Când l-am îmbrăţişat pe el, m-am îmbrăţişat şi pe mine şi m-am acceptat cu toate slăbiciunile.

Cuvintele următoare ilustrează foarte bine ce am simţit în acel moment:

"Am recunoscut din adâncul fiinţei că suntem cu toţii supravieţuitori în aceeaşi barcă de salvare, indiferent de povestea vieţii fiecăruia. Împărtăşeam toţi aceeaşi dilemă, luptându-ne cu demoni asemănători şi aspirând către ţeluri asemănătoare. Am început să simt puterea sprijinului şi a iubirii pe care le aveam de oferit unii altora." - Christina Grof

Când am devenit smerit, văzându-mi slăbiciunile, în acelaşi timp, mi-am văzut potenţialul şi puterea.

Da, sunt slab, dar sunt echipat cu tot ce am nevoie ca să reuşesc.

Din acel moment, în loc să îl urăsc pe tata, am început să îl ADMIR.

Admirându-l, am putut să învăţ de la el.

Ei bine, dacă de la un om ca şi tatăl meu pot să învăţ, mi-am dat seama că de la oricine pot să învăţ şi din acel moment, în orice om găsesc ceva ce pot admira.

Şi ca să închei mica demonstraţie, am să îţi arăt ce poate face puterea iubirii şi a acceptării împreună cu puterea admiraţiei.

Poate te întrebi ce poţi învăţa de la un alcoolic pe care societatea îl consideră un ratat, aşa cum era tata.

Visul cu cea mai preţioasă lecţie de la tata

După ce m-am împăcat cu el, a mai trăit 2 ani şi am avut o relaţie tată - fiu extraordinară. Deşi am fost împăcat cu moartea lui, îmi lipseşte.

Deşi tata a murit de ceva timp, la un moment dat am avut un vis.

În vis, aveam un telefon fix în mijlocul camerei care suna. Am ridicat receptorul şi era tata. Auzindu-i vocea, am fost copleşit de o emoţie a bucuriei şi entuziasmului.

Am spus: “Tată, ce faci? Ce mă bucur să te aud!!!”

Apoi a venit răspunsul lui cu vocea lui clasică de reproş atunci când nu îi convenea ceva “Da, sigur te bucuri. Când ai fost ultima oară la mine la mormânt?”. Aici pentru o clipă m-am blocat.

Adevărul era că nu am fost de foarte mult timp şi motivul este simplu. Spiritul lui nu e în pământ, acolo e doar corpul care putrezeşte. Prefer să ţin legătura cu el din amintirile vii pe care le am cu el, dar asta e altă poveste.

Am fost surprins de atitudinea lui şi am răspuns :” Haaai mă, tu nu îţi dai seama că avem şansa să ne auzim din nou şi tu te comporţi ca un copil mic ce a rămas fără jucărie?”

Înainte să apuc să îmi termin răspunsul legătura s-a întrerupt şi se auzea tonul de la telefon.

M-am trezit şi deşi puţin tulburat de vis, l-am lăsat deoparte până când la formarea mea în psihoterapie transpersonală a venit o doamnă psihanalist din Bucureşti şi ne-a vorbit despre psihanaliză şi analiza de visuri.

A întrebat dacă are cineva un vis recent ca să îl interpretăm şi evident am sărit eu povestind visul meu şi explicaţia mea cu faptul că prefer să nu mă duc la mormânt.

Profesoara mi-a spus aşa:

“Ce semnifică mersul la mormânt? Este legătura cu pământul, cu lumea reală. Gândeşte-te, nu cumva trăieşti prea mult în mintea ta, în imaginaţia ta, în zona ta de confort, conectat la viaţa spirituală, gândind mult la viitor şi prea puţin la prezent? Nu cumva eviţi să trăieşti viaţa în clipa prezentă cu toate experienţele pe care le ai de trăit şi lecţiile pe care le ai de învăţat?”

BINGO!

În acel moment eram într-o perioadă a vieţii mele când fugeam ca dracul de tămâie de prezent. Visam la viitor, făceam planuri, citeam, scriam, dar m-am închis în casă şi nu mai ieşeam în lume să trăiesc viaţa aşa cum se oferă ea, în prezent, cu toate experienţele ei. Practic deviasem de la drumul evoluţiei şi primeam semnale de alarmă.

Am simţit că este momentul unei mari schimbări în viaţa mea aşa că mi-am luat o brăţară pe care o port la mână, cu mesajul “Be here now” ca să ţin minte că oricând am de ales între zona de confort şi visat la viitor, să mă uit la ce anume pot face chiar acum ca să trăiesc o experienţă.

be here now 001

În acel moment, eu nu ieşeam să lucrez cu oamenii din comunitatea personalitate alfa foarte mult, decât în alfacampuri, şi asta rar.

Mi-am dat seama că trăitul în prezent şi ieşirea din zona de confort ar însemna să încep să lucrez mult mai aproape de oameni şi printre oameni.

Prima decizie, am ales să merg în Bucureşti odată pe lună să fac şcoala de coaching cu Daniel şi Graţian, deşi mă scoatea din ritmul şi confortul meu de acasă.

În poza asta aveam una din multele revelații la cursul de coaching :) 

revelatie

A doua decizie, am hotărât să merg în turneu prin ţară şi să fac forumurile alfa şi workshopurile, altă ieşire majoră din zona  de confort.

discurs

A treia decizie, mi-am luat câini, care sunt permanent în prezent și nu te lasă sa fii altfel nici pe tine ca stăpân.

MArie

De aici, întreaga mea viaţă s-a schimbat.

În deciziile mari şi mici, am început să văd că am de ales între a amâna sau sări peste o experienţă sau a trăi acum şi aici ceea ce viaţa îmi aduce.

Astfel, s-a născut un motto pe care probabil îl voi pune pe brăţări pentru întreaga comunitate:

“Acum şi aici, cu ce am la dispoziţie”

Întreaga mea viaţă, de la relaţia cu soţia, la relaţiile de prietenie şi afaceri, la rezultate şi ritmul meu de evoluţie, au crescut în calitate într-un timp foarte scurt, de doar 5 luni de zile.

Şi totul a plecat de la o lecţie primită de la tata, care nici măcar nu mai este pe această planetă.

Care este trăsătura pe care acum ştiu că merită să o admir din toată inima la tatăl meu alcoolic?

ZORBA GRECUL.

Expertul în trăit prezentul. Carpe diem. Aici şi acum, cu ce avem la dispoziţie.

Da, tata era alcoolic. Şi da, era toată ziua în birt. Dincolo de asta, şi-a trăit viaţa până la 57 de ani EXACT după regulile lui, chiar dacă toţi cei din jur au încercat să îi spună să trăiască altfel, după cum au crezut ei că e bine pentru el.

Şi el ne-a arătat degetul mijlociu, nu a cerut niciodată nimic decât să trăiască în felul lui. Liber. Aici şi acum.

Câţi oameni pot spune că trăiesc 100% după propriile reguli? Nu mulţi. Tata a fost unul din ei.

Asta este un lucru demn de admirat pentru mine. Mai sunt de admirat spiritul lui vesel şi optimismul, faptul că nu a mers la doctori niciodată şi că supravieţuia pentru că “nu se stresează”. Felul în care reuşea să creeze o conexiune emoţională cu orice om şi era iubit în anturajul lui.

Mai erau multe de admirat însă cred că ai prins ideea.

Totul a început în ziua în care mi-am acceptat tatăl acceptându-mă de fapt pe mine, smerit şi conştient că sunt doar un om. Un om care însă are potenţialul de a face orice doreşte cu viaţa lui, cu puterea de a cuceri orice vârf de munte.

”Toate darurile închise în destinul nostru sunt îngrădite cu suferinţe şi numai la atâtea daruri ajungem, prin câte suferinţe putem răzbi cu bucurie” - Arsenie Boca

Care e lecţia pentru tine?

Lecţia 1 pentru tine - relaţia ta cu părinţii.

Treaba e foarte simplă. Tu eşti genetic jumătate mama şi jumătate tata. Dacă îţi negi un părinte prin ură, lipsă de iubire şi acceptare, ucizi o bucată DIN TINE. Eşti un om mutilat. Orice trăsătură ce nu îţi place la părinţii tăi, este deja în tine şi dacă nu o accepţi, iubeşti şi admiri, nu o poţi folosi în avantajul tău.

Aşadar, marea ta temă de casă este să simţi în inima ta toată iubirea, înţelegerea şi acceptarea pentru părinţii tăi. Doar astfel, vei putea să devii tu întreg.

Vrei o temă concretă şi practică? Vrei să trăieşti aici şi acum? Vrei dezvoltare personală şi evoluţie ? Perfect. Te duci acum şi îţi iei părinţii în braţe, le spui că îi iubeşti şi îi ţii în braţe, mult şi cu toată acceptarea şi iubirea. Şi ei au lupta lor. Dacă ceva te nemulţumeşte la ei, atât pot ei acum. Înţelege că şi ei vor lucruri aşa cum vrem noi toţi dar poate ceva îi opreşte. Şi ei suferă. Şi ei vor mai bine pentru familia lor, dar uneori viaţa dă cu tine de pământ şi te ţine acolo. Ăsta nu e motiv să îţi priveşti părinţii altfel decât cu maximă iubire şi acceptare. Luptă tu şi pentru ei, nu le mai cere nimic. Doar iubeşte-i şi mulţumeşte-le, apoi ieşi pe uşă şi mergi la război.

Degeaba vrei evoluţie şi dezvoltare personală. Până când nu ai iubire şi acceptare totală pentru părinţii tăi, tu nici măcar nu ai ajuns la nivelul lor oricât de diferit, important şi evoluat te crezi.

Tu, în viaţa ta, ca să poţi să îţi manifeşti întregul potenţial extraordinar, mai întâi devino părinţii tăi pentru ca apoi să poţi să îi depăşeşti.

Mie mi-a luat 30 de ani să devin o versiune PALIDĂ a tatălui meu deşi eu mă credeam de 10 ori mai şmecher şi mai bun. Eram un tată mai fraier în timp ce mă uitam la tata şi spuneam ce fraier e el. Păi cine era fraierul de fapt?

Abia după acceptarea tatălui care genetic este ÎN MINE, cu toate slăbiciunile lui şi calităţile lui, am putut să îmi depăşesc propriile slăbiciuni cu mare uşurinţă. Am slăbit, am devenit harnic şi productiv, am început să îmi ating visurile şi obiectivele, am putut să am o relaţie sănătoasă cu iubita mea care acum mi-e soţie şi am putut să mă pun cu adevărat în slujba comunităţii Personalitate alfa mult mai aproape de adevăratul meu potenţial.

Ştii de ce odată cu acceptarea totală şi admiraţia pentru tata, lucrurile au fost mult mai uşoare?

Pentru că în mine este şi MAMA mea. Şi să o vezi pe mama, o spartană adevărată, harnică şi pe care întreg universul nu a putut să o doboare deşi a aruncat cu tot ce avea rău în ea. Şi din iubire, acceptare şi admiraţie pentru mama, am scos aceleaşi calităţi şi în mine.

Suntem meniţi să ne depăşim părinţii prin prisma faptului că avem în noi potenţialul lor combinat.

Fă orice e nevoie ca să aduci pacea în suflet pentru părinţii tăi.

Dacă vrei cu adevărat să faci lucruri extraordinare în viaţă, dacă vrei să devii tu însuţi cu adevărat, drumul trece inevitabil prin părinţii tăi.

Când nu accepţi total părinţii, te mutilezi singur. Tu eşti genetic tata şi mama. Până când nu accepţi şi integrezi totul în tine, tu nu îi poţi depăşi. Tu nu vei putea în viaţă să fii un om mai bun ca mama şi tatăl tău dacă nu accepţi TOTUL la ei ca fiind şi al tău. Cu iubire şi înţelegere, ia în braţe totul, căci tot îţi aparţine. Doar apoi poţi să te foloseşti de toată comoara ta şi începi să creşti şi să evoluezi. Nu uita că şi un alcoolic te poate învăţa principii universale de succes în viaţă.

Lecția 2 pentru tine - admirația

Admirând la tata felul în care trăia prezentul, puterea mea s-a amplificat înzecit. Privind în jur, fiecare om are cel puţin ceva de admirat. Admirând continuu, înveţi şi trezeşti în tine acele calităţi continuu.

Lasă deoparte defectele, viciile, emoţiile. Nu lua nimic personal şi caută ceva de admirat în fiecare. Orice. Când judeci şi urăşti alţi oameni, când îi invidiezi, nu profiţi de cel mai mare dar pe care oamenii din jur ţi-l pot oferi.

Propria ta creştere şi evoluţie, trezirea calităţilor tale acum adormite. Privind în oglindă te vezi pe tine. Cei din jur sunt oglinzi pentru tine şi pentru lucrurile bune şi pentru cele rele.

Am să mă opresc azi aici.

Am să continui modelul ARC cu literele R şi C.

Spune-mi mai jos la comentarii:

  • ce întrebări ai?
  • ce relație ai cu părinții?
  • pe cine admiri și de ce?

O educaţie completă despre ritmul firesc al evoluţiei, despre domeniile cărora trebuie să le acorzi atenţie de-a lungul întregii vieţi, găseşti în cărţile mele, aici: http://personalitatealfa.com/carti/

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

Distribuie acest articol pe reteaua ta preferata de socializare
COMENTARII
Intră în discuție. Lasă mesajul tău mai rapid cu contul de social media.

Termeni și condiții