Şi-a urât tatăl şi a ajuns exact ca el – metoda ARC de evoluţie super rapidă

miercuri, 26 noiembrie 2014, 11:47; Inteligenta emotionala, Personalitate Alfa; 98 Comentarii

img

În rândurile ce urmează am să îţi explic o metodă pe care am descoperit-o în 2014 şi care m-a ajutat, printre altele, în doar 5 luni de zile:

  • să ajung de la zero experienţă în public speaking să vorbesc excelent (aşa au spus participanţii) în faţa a 1500 de oameni în 4 oraşe;
  • să fac şcoala de coaching şi să devin coach;
  • să construiesc un sediu pentru echipa Personalitate alfa;
  • să încep şi să duc la bun sfârşit proiectul Fabrica de bani în colaborare cu Lorand Soares-Szasz, Marius Simion, Daniel Zărnescu în condiţiile în care înainte fugeam îngrozit de orice înseamnă management de proiect şi organizare;
  • să îmi păstrez energia la un nivel înalt călătorind prin ţară, în condiţiile în care am rău de maşină, să ţin eveniment de public speaking şi a doua zi workshop intens de dimineaţă până seara în condiţiile în care înainte aş fi leşinat de la epuizare psihică.

Metoda aceasta este extrem de puternică şi te face să evoluezi pe viteză turbo în mod natural şi sănătos dacă o înţelegi corect. Am să ţi-o explic pe paşi şi am să te invit să o încerci pe pielea ta.

Hai să începem.

Metoda ARC

A – vine de la admirație

Aici am nevoie să îţi explic exact cum să foloseşti admiraţia ca unealtă de dezvoltare personală.

În primul rând, opusul admiraţiei este invidia.

Diferenţa dintre cele două este că invidia ridică un zid şi blochează orice învăţare.

Admiraţia face invers. Deschide canalele de învăţare.

Admirăm la alţi oameni ceea ce credem că ei au şi noi nu avem, însă psihologia explică foarte clar că prin mecanismul proiecţiei psihologice noi nu putem vedea la alţii, bune şi rele, decât dacă deja le avem şi noi.

Cum ai putea să recunoşti sentimentul de ură din sufletul cuiva dacă tu nu ai urât niciodată ceva? La fel cu orice emoţie, calitate sau defect. Nu le poţi vedea la alţii dacă tu nu le-ai ştii deja.

Când admirăm o calitate la o altă persoană, înseamnă că suntem la un pas de a o scoate la suprafaţă din noi.

Când invidiem sau urâm o persoană sau trăsăturile ei, îngropăm şi mai adânc în noi anumite elemente care credem că sunt rele, dar ele ne-ar folosi foarte mult în evoluţie.

EXEMPLU evident, ca să înțelegem mai bine.

L-am urât pe tata până la 30 de ani pentru era alcoolic, ne-a părăsit pe mine şi pe mama când eu aveam 9 ani, era total lipsit de ambiţie, i se rupea în general de orice şi era de dimineaţă până seara în birt.

Am explicat cu lux de amănunte povestea aici și aici. 

Pe scurt, eu la 30 de ani eram un obez care mânca zilnic kebab sau shaorma şi bea cola sau pepsi la sticla de 2,5 litri.

Cu ajutorul lui Sorin, antrenorul de la sală, mi-am dat seama după un chin de vreo 6 luni, că de fapt sunt EXACT ca şi tatăl pe care l-am urât timp de 30 de ani şi pe care nu suportam să îl văd cum duce sticla sau paharul de alcool la gură.

Oare de ce crezi că nu suportam să îl văd ducând la gură alcool?

Exact.

Pentru că ŞI EU duceam la gură mâncarea. Diferenţa dintre mine şi tata era doar substanţa. La el alcool, la mine junk food.

Comportamentul era identic, automințirea era identică, emoţiile erau identice.

Eu devenisem TATA. Mai mult, uram acea parte din mine şi când îl vedeam pe tata mă vedeam pe mine cu toate defectele lui şi nu puteam suporta ce îmi arată oglinda.

E nasol uneori să priveşti oglinda, nu-i aşa?

Cum e să îţi dai seama la 30 de ani că nu eşti cu nimic mai bun decât tatăl pe care l-ai urât până atunci?

Ca să fie distracţia completă, deşi eu mă credeam mai bun decât tata pentru că eu mă consideram ambiţios, cu visuri şi nu beam alcool, de fapt eram mai slab ca el.

Eu aveam educaţie, eram psiholog, aveam internet, aveam prieteni de calitate, aveam bani să plătesc antrenor la sală, aveam toate condiţiile şi tot nu reuşeam să câştig bătălia.

Oare cum era bătălia aceasta pentru tata care nu doar că nu avea nimic din ce aveam eu, dar trăia în mizerie şi abandonat de toţi, inclusiv de mine?

Tata era mai erou decât mine!

Şi atunci mi-am dat seama că mai am mult de lucru până când să ajung să am tăria tatălui meu, şi abia apoi poate să sper să pot fi un om mai bun.

Din această revelaţie, am plecat capul smerit, m-am dus la tata la birt urgent cu un taxi, l-am luat în braţe şi i-am spus că îl iubesc, pentru prima oară după 30 de ani. Când l-am îmbrăţişat pe el, m-am îmbrăţişat şi pe mine şi m-am acceptat cu toate slăbiciunile.

Cuvintele următoare ilustrează foarte bine ce am simţit în acel moment:

"Am recunoscut din adâncul fiinţei că suntem cu toţii supravieţuitori în aceeaşi barcă de salvare, indiferent de povestea vieţii fiecăruia. Împărtăşeam toţi aceeaşi dilemă, luptându-ne cu demoni asemănători şi aspirând către ţeluri asemănătoare. Am început să simt puterea sprijinului şi a iubirii pe care le aveam de oferit unii altora." – Christina Grof

Când am devenit smerit, văzându-mi slăbiciunile, în acelaşi timp, mi-am văzut potenţialul şi puterea.

Da, sunt slab, dar sunt echipat cu tot ce am nevoie ca să reuşesc.

Din acel moment, în loc să îl urăsc pe tata, am început să îl ADMIR.

Admirându-l, am putut să învăţ de la el.

Ei bine, dacă de la un om ca şi tatăl meu pot să învăţ, mi-am dat seama că de la oricine pot să învăţ şi din acel moment, în orice om găsesc ceva ce pot admira.

Şi ca să închei mica demonstraţie, am să îţi arăt ce poate face puterea iubirii şi a acceptării împreună cu puterea admiraţiei.

Poate te întrebi ce poţi învăţa de la un alcoolic pe care societatea îl consideră un ratat, aşa cum era tata.

Visul cu cea mai preţioasă lecţie de la tata

După ce m-am împăcat cu el, a mai trăit 2 ani şi am avut o relaţie tată – fiu extraordinară. Deşi am fost împăcat cu moartea lui, îmi lipseşte.

Deşi tata a murit de ceva timp, la un moment dat am avut un vis.

În vis, aveam un telefon fix în mijlocul camerei care suna. Am ridicat receptorul şi era tata. Auzindu-i vocea, am fost copleşit de o emoţie a bucuriei şi entuziasmului.

Am spus: “Tată, ce faci? Ce mă bucur să te aud!!!”

Apoi a venit răspunsul lui cu vocea lui clasică de reproş atunci când nu îi convenea ceva “Da, sigur te bucuri. Când ai fost ultima oară la mine la mormânt?”. Aici pentru o clipă m-am blocat.

Adevărul era că nu am fost de foarte mult timp şi motivul este simplu. Spiritul lui nu e în pământ, acolo e doar corpul care putrezeşte. Prefer să ţin legătura cu el din amintirile vii pe care le am cu el, dar asta e altă poveste.

Am fost surprins de atitudinea lui şi am răspuns :” Haaai mă, tu nu îţi dai seama că avem şansa să ne auzim din nou şi tu te comporţi ca un copil mic ce a rămas fără jucărie?”

Înainte să apuc să îmi termin răspunsul legătura s-a întrerupt şi se auzea tonul de la telefon.

M-am trezit şi deşi puţin tulburat de vis, l-am lăsat deoparte până când la formarea mea în psihoterapie transpersonală a venit o doamnă psihanalist din Bucureşti şi ne-a vorbit despre psihanaliză şi analiza de visuri.

A întrebat dacă are cineva un vis recent ca să îl interpretăm şi evident am sărit eu povestind visul meu şi explicaţia mea cu faptul că prefer să nu mă duc la mormânt.

Profesoara mi-a spus aşa:

“Ce semnifică mersul la mormânt? Este legătura cu pământul, cu lumea reală. Gândeşte-te, nu cumva trăieşti prea mult în mintea ta, în imaginaţia ta, în zona ta de confort, conectat la viaţa spirituală, gândind mult la viitor şi prea puţin la prezent? Nu cumva eviţi să trăieşti viaţa în clipa prezentă cu toate experienţele pe care le ai de trăit şi lecţiile pe care le ai de învăţat?”

BINGO!

În acel moment eram într-o perioadă a vieţii mele când fugeam ca dracul de tămâie de prezent. Visam la viitor, făceam planuri, citeam, scriam, dar m-am închis în casă şi nu mai ieşeam în lume să trăiesc viaţa aşa cum se oferă ea, în prezent, cu toate experienţele ei. Practic deviasem de la drumul evoluţiei şi primeam semnale de alarmă.

Am simţit că este momentul unei mari schimbări în viaţa mea aşa că mi-am luat o brăţară pe care o port la mână, cu mesajul “Be here now” ca să ţin minte că oricând am de ales între zona de confort şi visat la viitor, să mă uit la ce anume pot face chiar acum ca să trăiesc o experienţă.

be here now 001

În acel moment, eu nu ieşeam să lucrez cu oamenii din comunitatea personalitate alfa foarte mult, decât în alfacampuri, şi asta rar.

Mi-am dat seama că trăitul în prezent şi ieşirea din zona de confort ar însemna să încep să lucrez mult mai aproape de oameni şi printre oameni.

Prima decizie, am ales să merg în Bucureşti odată pe lună să fac şcoala de coaching cu Daniel şi Graţian, deşi mă scoatea din ritmul şi confortul meu de acasă.

În poza asta aveam una din multele revelații la cursul de coaching 🙂 

revelatie

A doua decizie, am hotărât să merg în turneu prin ţară şi să fac forumurile alfa şi workshopurile, altă ieşire majoră din zona  de confort.

discurs

A treia decizie, mi-am luat câini, care sunt permanent în prezent și nu te lasă sa fii altfel nici pe tine ca stăpân.

MArie

De aici, întreaga mea viaţă s-a schimbat.

În deciziile mari şi mici, am început să văd că am de ales între a amâna sau sări peste o experienţă sau a trăi acum şi aici ceea ce viaţa îmi aduce.

Astfel, s-a născut un motto pe care probabil îl voi pune pe brăţări pentru întreaga comunitate:

“Acum şi aici, cu ce am la dispoziţie”

Întreaga mea viaţă, de la relaţia cu soţia, la relaţiile de prietenie şi afaceri, la rezultate şi ritmul meu de evoluţie, au crescut în calitate într-un timp foarte scurt, de doar 5 luni de zile.

Şi totul a plecat de la o lecţie primită de la tata, care nici măcar nu mai este pe această planetă.

Care este trăsătura pe care acum ştiu că merită să o admir din toată inima la tatăl meu alcoolic?

ZORBA GRECUL.

Expertul în trăit prezentul. Carpe diem. Aici şi acum, cu ce avem la dispoziţie.

Da, tata era alcoolic. Şi da, era toată ziua în birt. Dincolo de asta, şi-a trăit viaţa până la 57 de ani EXACT după regulile lui, chiar dacă toţi cei din jur au încercat să îi spună să trăiască altfel, după cum au crezut ei că e bine pentru el.

Şi el ne-a arătat degetul mijlociu, nu a cerut niciodată nimic decât să trăiască în felul lui. Liber. Aici şi acum.

Câţi oameni pot spune că trăiesc 100% după propriile reguli? Nu mulţi. Tata a fost unul din ei.

Asta este un lucru demn de admirat pentru mine. Mai sunt de admirat spiritul lui vesel şi optimismul, faptul că nu a mers la doctori niciodată şi că supravieţuia pentru că “nu se stresează”. Felul în care reuşea să creeze o conexiune emoţională cu orice om şi era iubit în anturajul lui.

Mai erau multe de admirat însă cred că ai prins ideea.

Totul a început în ziua în care mi-am acceptat tatăl acceptându-mă de fapt pe mine, smerit şi conştient că sunt doar un om. Un om care însă are potenţialul de a face orice doreşte cu viaţa lui, cu puterea de a cuceri orice vârf de munte.

”Toate darurile închise în destinul nostru sunt îngrădite cu suferinţe şi numai la atâtea daruri ajungem, prin câte suferinţe putem răzbi cu bucurie” – Arsenie Boca

Care e lecţia pentru tine?

Lecţia 1 pentru tine – relaţia ta cu părinţii.

Treaba e foarte simplă. Tu eşti genetic jumătate mama şi jumătate tata. Dacă îţi negi un părinte prin ură, lipsă de iubire şi acceptare, ucizi o bucată DIN TINE. Eşti un om mutilat. Orice trăsătură ce nu îţi place la părinţii tăi, este deja în tine şi dacă nu o accepţi, iubeşti şi admiri, nu o poţi folosi în avantajul tău.

Aşadar, marea ta temă de casă este să simţi în inima ta toată iubirea, înţelegerea şi acceptarea pentru părinţii tăi. Doar astfel, vei putea să devii tu întreg.

Vrei o temă concretă şi practică? Vrei să trăieşti aici şi acum? Vrei dezvoltare personală şi evoluţie ? Perfect. Te duci acum şi îţi iei părinţii în braţe, le spui că îi iubeşti şi îi ţii în braţe, mult şi cu toată acceptarea şi iubirea. Şi ei au lupta lor. Dacă ceva te nemulţumeşte la ei, atât pot ei acum. Înţelege că şi ei vor lucruri aşa cum vrem noi toţi dar poate ceva îi opreşte. Şi ei suferă. Şi ei vor mai bine pentru familia lor, dar uneori viaţa dă cu tine de pământ şi te ţine acolo. Ăsta nu e motiv să îţi priveşti părinţii altfel decât cu maximă iubire şi acceptare. Luptă tu şi pentru ei, nu le mai cere nimic. Doar iubeşte-i şi mulţumeşte-le, apoi ieşi pe uşă şi mergi la război.

Degeaba vrei evoluţie şi dezvoltare personală. Până când nu ai iubire şi acceptare totală pentru părinţii tăi, tu nici măcar nu ai ajuns la nivelul lor oricât de diferit, important şi evoluat te crezi.

Tu, în viaţa ta, ca să poţi să îţi manifeşti întregul potenţial extraordinar, mai întâi devino părinţii tăi pentru ca apoi să poţi să îi depăşeşti.

Mie mi-a luat 30 de ani să devin o versiune PALIDĂ a tatălui meu deşi eu mă credeam de 10 ori mai şmecher şi mai bun. Eram un tată mai fraier în timp ce mă uitam la tata şi spuneam ce fraier e el. Păi cine era fraierul de fapt?

Abia după acceptarea tatălui care genetic este ÎN MINE, cu toate slăbiciunile lui şi calităţile lui, am putut să îmi depăşesc propriile slăbiciuni cu mare uşurinţă. Am slăbit, am devenit harnic şi productiv, am început să îmi ating visurile şi obiectivele, am putut să am o relaţie sănătoasă cu iubita mea care acum mi-e soţie şi am putut să mă pun cu adevărat în slujba comunităţii Personalitate alfa mult mai aproape de adevăratul meu potenţial.

Ştii de ce odată cu acceptarea totală şi admiraţia pentru tata, lucrurile au fost mult mai uşoare?

Pentru că în mine este şi MAMA mea. Şi să o vezi pe mama, o spartană adevărată, harnică şi pe care întreg universul nu a putut să o doboare deşi a aruncat cu tot ce avea rău în ea. Şi din iubire, acceptare şi admiraţie pentru mama, am scos aceleaşi calităţi şi în mine.

Suntem meniţi să ne depăşim părinţii prin prisma faptului că avem în noi potenţialul lor combinat.

Fă orice e nevoie ca să aduci pacea în suflet pentru părinţii tăi.

Dacă vrei cu adevărat să faci lucruri extraordinare în viaţă, dacă vrei să devii tu însuţi cu adevărat, drumul trece inevitabil prin părinţii tăi.

Când nu accepţi total părinţii, te mutilezi singur. Tu eşti genetic tata şi mama. Până când nu accepţi şi integrezi totul în tine, tu nu îi poţi depăşi. Tu nu vei putea în viaţă să fii un om mai bun ca mama şi tatăl tău dacă nu accepţi TOTUL la ei ca fiind şi al tău. Cu iubire şi înţelegere, ia în braţe totul, căci tot îţi aparţine. Doar apoi poţi să te foloseşti de toată comoara ta şi începi să creşti şi să evoluezi. Nu uita că şi un alcoolic te poate învăţa principii universale de succes în viaţă.

Lecția 2 pentru tine – admirația

Admirând la tata felul în care trăia prezentul, puterea mea s-a amplificat înzecit. Privind în jur, fiecare om are cel puţin ceva de admirat. Admirând continuu, înveţi şi trezeşti în tine acele calităţi continuu.

Lasă deoparte defectele, viciile, emoţiile. Nu lua nimic personal şi caută ceva de admirat în fiecare. Orice. Când judeci şi urăşti alţi oameni, când îi invidiezi, nu profiţi de cel mai mare dar pe care oamenii din jur ţi-l pot oferi.

Propria ta creştere şi evoluţie, trezirea calităţilor tale acum adormite. Privind în oglindă te vezi pe tine. Cei din jur sunt oglinzi pentru tine şi pentru lucrurile bune şi pentru cele rele.

Am să mă opresc azi aici.

Am să continui modelul ARC cu literele R şi C.

Spune-mi mai jos la comentarii:

  • ce întrebări ai?
  • ce relație ai cu părinții?
  • pe cine admiri și de ce?

O educaţie completă despre ritmul firesc al evoluţiei, despre domeniile cărora trebuie să le acorzi atenţie de-a lungul întregii vieţi, găseşti în cărţile mele, aici: http://personalitatealfa.com/carti/

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

Comentarii

98 de comentarii

  • Adi Dan says:

    Foarte bine punctat! Si mai important de atat este modul cum ai reusit sa pui impreuna teoria, modul de aplicare si beneficiile intr-un singur concept supermotivational. Asta inseamna sa pui suflet in ceea ce faci!

  • Moga Daniel says:

    Excelent articol ! Nu poti pasi plin de curaj in viitor daca nu esti impacat cu trecutul si iti traiesti cu intensitate prezentul. Sunt cateva luni de cand constientizez tendinta de a trai mai mult in viitor.

  • Ionut says:

    Sunt intr-o relatie destul de buna cu parintii mei dar…la fel cum erai si tu imi dau seama ca ma consider superior lor si am impresia ca am o gandire mai buna dar…practic visez si stiu ca intr-o zi o sa imi ating potentialul fara sa ma misc prea mult in prezent…Si daca nu ma misc azi…nu apare rezultatul de maine.
    Cu toate ca am observat ca la ei resping aceleasi defecte pe care le am si eu, pe mama mea o admir cel mai mult pt ca este o femeie harnica si descurcareata care mereu a reusit sa isi ating visele, practic tot ce avem astazi pot sa spun ca i se datoreaza in cea mai mare parte ei.
    R-recunostinta
    C-cooperare

  • faur dan says:

    Interesant punctat! Sunt un psiholog la inceput de drum si am gasit in acest articol lucruri pe care practic nu le stiam. Nu pot sa zic ca am urat vreodata ceva la ai mei dar intotdeauna i-am judecat pentru unele chestii fara sa-mi dau seama ca in acele momente faceam aceleasi greseli dar eu nu ma vedeam pe mine pentru ca pana acum nu am stiut cu adevarat sa ma privesc eu pe mine si asta mi-a afectat evolutia personala si emotionala chiar! Iti multumesc!

  • Mirabela says:

    Felicitări pentru ceea ce faci! Eu am o relație de suprafața buna cu părinți mei, cu adevărat in sufletul meu as avea multe sa le reproșez! Am avut o copilărie destul de traumatizantă, tata alcoolic iar mama interesată mai mult de a-si trai viața, copii nu au fost niciodată prioritate pentru ea!

  • Teofil says:

    E foarte bine spus si foarte practic. Ura, invidia, iubirea, admiratia etc sunt emoții, stări sufletești, care ne țin in permanentă ancorați de ceva sau de cineva si care spun aproape totul despre noi, despre traumele suferite, dar si despre cele depășite cu bine. Atât de repede si de frumos se schimba un om când se accepta pe sine pe părinți, pe frați, pe prieteni, pe Dumnezeu, si face cumva pace cu toti si își da seama ca in mare parte din cauza lui, a concepțiilor greșite de viață avea suferință si neîmplinire in viață sa. Viața din jur fiind o manifestare a propriului eu interior, se poate spune ca primești exact cat meriti si ce meriti de la viață, de la destin, de la vecini, frați , părinți, de la stat

  • Catalin says:

    Sunt impresionat de articolul tau. O sa-l recitesc diseara intr-un mediu linistit, sa prind ce mi-a scapat.
    Nici eu nu ma inteleg prea bine cu tata, de ceva timp. L-am laudat pentru lucrurile bune si i-am reprosat chestiile urate pe care le-a facut. Uneori il accept, asa cum e, ma gandesc la toate eforturile pe care le-a facut pentru noi, alteori sunt suparat ca se risipeste in van.
    Tatal meu este un om capabil, care a reusit prin fortele proprii, dar care la un moment dat a clacat. In urma cu 20 de ani au inceput primele probleme, avea 40 de ani. De la 50 de ani mi se pare ca traieste doar pentru el, restul nu mai conteaza, sunt ca niste marionete pe care le foloseste ca sa-i fie lui bine. Cred ca se simte si un pic inutil. Nu asculta de nimeni, daca vreau sa vorbesc cu el, totul merge bine daca il ascult sau il laud, daca ii reprosez ceva, telefonul se inchide in maxim 10 secunde. Vreau sa il ajut, dar nu stiu cum. Lucrez la asta.
    Intre timp, am deteriorat si relatia cu fratele meu, care nu isi gaseste rostul in viata. Inca.
    Ma regasesc in povestea ta si voi citi cu atentie si urmatoarele lectii de viata.
    Imi admir parintii, dar am avut dintotdeauna o slabiciune pentru mama.
    Ar fi multe de spus pe subiectul asta. O sa incerc sa imi raspund la intrebari citind articolele tale.

  • mico says:

    R respect
    C curaj

  • adi says:

    Stii Pera…imi vine sa te injur! Uneori am senzatia ca ma ispitesti intr-un alt plan decat cel constient, afli ce-i acolo, apoi pui pe hartie…e doar o senzatie..pentru ca de fapt lectiile sunt pentru fiecare , iar elementele comune sunt firesti ( si tatal meu imi este ” profesor” , peste moarte, el plecand in urma cu 31 de ani..Doamne ce de timp). Imi place din ce in ce mai mult ceea ce faci, faptul ca inspiratia rafineaza( chiar daca maniera pare dura) mesajul…Batu-te-ar norocul si napadi-te-ar faptele bune!

  • Alberto says:

    Adiere psihanalitică …

  • ionut says:

    frumos spus…frumos scris…din păcate eu am acceptat tot, am inteles partile bune ale tatălui meu care nu mai e, avea probleme cu alcoolul…si totusi…parca fac tot ce mi sta in putere si nu reusesc sa ajung unde îmi doresc…sa mai urc o treapta a vietii…nu reusesc sa inteleg…

  • Daniel Mois says:

    RECUNOSTINTA si CURAJUL? Asa incepe totul, ADMIRI un om, vrei sa fii ca el, si modelezi. il copiezi. Devii ca si el, preiei succesul lui, si te pregatesti continuu ca sa il depasesti.
    Apoi, avand succes, devii RECUNOSCATOR universului, omului respectiv, celor care te apreciaza si te admira…
    Iar pentru asta, ai nevoie de o singura calitate, numita CURAJ. Curajul de a trece la actiune, iesind din zona de confort.

  • valica says:

    Bravo Pera!foarte interesant cum deschizi noi perspective in intelegerea dezvoltarii personalitatii ! mi-a placut mult! Relationare, Curaj

  • olivia says:

    Excelent articolul! Taticul meu a murit in 2000, am suferit enorm, dar mamica mea traieste. Cu mamica mea am avut mereu o relatie mai tensionata, dar de curand mi-am dat seama ca vreau sa am un raport plin de iubire si protectie fata de ea. A fost o femeie foarte puternica, a razbit datorita dragostei si devotamentului fata de familie si mi-a vrut mereu binele, chiar daca eu urlam sa ma lase-n pace ca „stiu eu mai bine”. Viata mi-a demonstrat ca ea a avut intotdeauna dreptate cand imi cataloga relatiile ca fiind necorespunzatoare. Alaltaieri am facut poza cu mamica mea si cu catelul Lucky si am pus-o pe facebook. A fost foarte fericita si a fost ca o fetita care se bucura de like-uri. Vreau si sta in puterea mea sa-i fac apusul vietii frumos. Asa sa-mi ajute Dumnezeu!
    Multumesc si felicitari pentru articol!!!
    PS R vine de la Reinventare
    C vine de la Cunoastere 🙂

  • Maria says:

    Intr-adevar, bine spus! din nefericire parintii mei nu mai sunt si realizez de ceva timp ca sunt ceea ce am judecat si am respins la ei.. .sper sa.mi vindec viata acceptandu-ma si iubindu-ma cu tot ce am preluat bune si mai putin bune!
    R – respect si C- constientizare sau curaj
    Multumesc!

  • Lero says:

    Din nou aşa de simplu îţi exprimi emoţiile, din nou împărtăşeşti aceiaşi poveste în varianta diferită, din nou mă emoţionezi până la lacrimi şi din nou pot asculta/citi asta fără a mă plictisi pentru că tu prin darul ce îl ai de a scrie şi a împărtăşi trairile tale prin litera, nu faci altceva decât să „ridici” din fiinţa noastră simţămintele cele mai frumoase…

  • alina says:

    Pera, iti admir articolele si modul de a scoate la suprafata sentimente pe care nu credem ca le putem avea in noi. Totusi, de data aceasta, desi articolul este despre admiratie, impacarea cu parintii, reflexia lor in noi, trebuie sa spun ca nu sunt de acord cu acceptarea si intelegerea tatilor alcoolici. Dupa cum observi in comentariile de mai jos, nu exista familie sa nu aiba tata alcoolic si mama icoana. Sunt femeie, nu regasesc in mine indicii ca fac acelasi lucru ca si tatal meu, nu pot sa inteleg comportamentul acesta de a te abandona practic in fata vietii, facand-o usoara pentru tine pentru ca o vezi deformata prin fundul sticlei de alcool si un cosmar pentru cei cu care ai ales sa mergi la drum, pentru familia ta. Nu am adictii, vicii de necontrolat, nu spun ca sunt perfecta, dar nu ma regasesc mimand comportamentul tatalui, cum nu inteleg viciile ca alcoolul, tigarile, drogurile care au in spate simplele explicatii de genul ”viata e grea”. Sa ma ierte Dumnezeu, viata e grea pentru fiecare dintre noi, toti ne luptam cu demonii interiori, dar e foarte usor sa zici ca ”asa e viata” si sa nu fii prezent in prezent pentru ca de fapt esti amortit de alcool! Eu cred ca adictiile si viciile sunt doar stari de confort propriu si nu tin de faptul ca atat poti sa faci cu resursele pe care le ai la dispozitie in momentul respectiv. Efectiv, unii atat vor pentru ei si nu le pasa cat de afectati sunt cei din jur, dand dovezi de egoism maxim.
    Da, din mesajul meu se deduce ca urasc alcoolici, pe cei care se ascund in spatele unor vicii pentru a nu lua viata in piept si, mai mult, pentru a nu le pasa de propria familie pe care nu i-a fortat nimeni s-o intemeieze. Ai ales sa ai copii, sotie, etc, fa eforturile imense de a fii cu ei, langa ei, nu cu ”prietenii” de la birt, adevaratii tai admiratori pana la urma. Nu toti ne regasim in parintii alcoolici, insa da, toti fugim de teama de a nu ne contamina si traim practic cu o teama inutila indusa de cei care trebuia sa fie radacinile noastre.
    In Romania, pentru generatiile anilor ”40 – ”70 predomina familii in care barbatii sunt betivi si femeile jertfite pe altarul cresterii copiilor si al ignorarii propriilor nevoi si aspiratii. Mor mame cu regretul ca ”nu am facut mai mult”, chinuite de ganduri negre, numai ca nu-si dau seama ca, de fapt, au facut tot ce au putut si sunt adevarate eroine, ducand in spate familii cu 2-3-4 copii si ”bonus” un sot alcoolic.
    Hai sa nu facem din ei eroi si, da, sa ne dam seama ca putem sa fim mai buni decat ei, ca alcoolul si adictiile distrug vieti, ca viitorul nu se construieste pe alcoolism si ca fiecare dintre noi e dator sa lupte cu el, cu neputintele lui, sa le recunoasca si sa le incalece, nu sa cada in admiratie fata de predescesori.
    Scuze pentru lungimea postarii!

  • Florian says:

    Fain adica sinonim al cuvantului frumos si interesant cum reusesc unele persone prin munca lor , sa te apropie mai mult de cei dragi in primul rand si de oameni , totodata . Ma bucur si te admir pentru felul in care te adresezi oamenilor si pt. faptul ca ai creat o comunitate de oameni frumosi . Ma bucur pentru ca pot sa invat foarte multe lucruri despre viata . Am citit undeva , ca au ajuns sa iti citeasca si straini articolele si cartile , deci consider ca asta este un semn ca se poate evolua mult mai mult de atat . Si sunt convins ca o vei face . Cat despre initialele R si C sper sa insemne Recunostinta si Compasiune , Sper. O saptamana excelenta va doresc.

  • Adrian Mihalache says:

    In relatia cu parinti trebuie doar sa merg sa ii strang ,pe rand, in brate pentru ca sunt despartiti .
    R = respect
    C = constient
    Cand va fi urmatorul tur prin tara ?

  • Marinela says:

    Nota 10 !Ai surprins foarte bine teama de a ma ascunde de prezent si tensiunea pe care am simtit-o intotdeauna in relatia dintre mine si parintii mei.Acum nu mai ma pot impaca cu tatal meu,un om exigent,corect,loial
    ..a murit acum 3 ani.Dar voi incerca sa privesc altfel spre mama mea si poate voi reusi sa ma impac cu ea,pentru a putea merge mai departe. Multumesc,Pera.

  • Laura says:

    Multumesc Pera 🙂 povestea pe care ai depasit-o este si povestea mea. Il admir pe tata pentru motivele pe care le-ai enumerat, in plus pentru inteligenta, vointa de a se lasa de tigari si de alcool, pentru faptul ca ii place ordinea si curatenia, stiu ca ma iubeste – de fapt relatia mea cu el a fost una duala – l-am judecat, recunosc pentru ca bea dar paradoxal la el am cautat refugiul in toate incercarile vietii si el m-a ajutat de fiecare data (am fost mai apropiata de tata decat de mama). La mama admir tenacitatea, spiritul de sacrificiu, curajul pentru ca nu a fugit din fata provocarii pe care i-a oferit-o viata – ma refer la faptul ca nu i-a fost deloc usor sa aiba un sot care bea,dar n-a abandonat niciodata, a indurat si a mers mai departe pentru copiii ei. Recunosc ca am judecat-o pe mama pentru gandire negativa …asta am de schimbat la mine … Cred in Dumnezeu. R – recunostinta – fiecare experienta e o lectie si C- credinta. Inca o data multumesc.

  • Elena says:

    Si daca parintii sunt decedati cum putem sa ii mai imbratisam si sa le spunem ca ii iubim?

  • Monica Popescu says:

    Parerea mea este ca realtia parinti-copii este determinata chiar de ei. Daca parintii se inteleg bine, vor avea o influenta buna si asupra copilului, daca nu se inteleg bine, atunci relatia dintre ei va fi determinata de felul in care se privesc parintii unul fata de altul, de atitudinea pe care o au fata de ei. Pentru copii, modelul adultului de maine sunt parintii…pentru baiat, modelul este tatal (si il copiaza inconstient), iar pentru fata este mama. De aici, si consecintele ! De aceea este recomandat pentru copii, modele bune care sa fie admirate …puterea exemplului (in sens pozitiv). Iar eu, am luat de la oameni ceea ce a fost mai bun si iau in continuare ! R – relatii, C-comunicare

  • Alexandra says:

    Cred k am ajuns intr un punct al vietii mele la in care eu insumi sunt o intrebare pt mine…cat despre relatia mea cu parintii mei pot sa spun k a fost una dezastruoasa…ma simteam k un leu in cusca admirat de restul pt cumintenia si rezult scolare bune…iar acum dupa 7 ani de la moartea mamei mele timp in care mi am invinovatit tatal pt tot si mai ales pt faptul k bea mi am dat seama k am gresit…si k fara sa mi dau seama le repet povestea…si ma lupt sa ies din aceasta situatie dar cv nu se leaga…R poate fi recunoastere iar C contributie

  • Peiu Iulian says:

    Porunca 5 din cele 10 , zice sa iti cinstesti Parintii.
    Dupa ce am citit Biblia am ajuns la propria concluzie ca a fost scrisa de niste Capete stralucite, care au fost undeva sus si care au stiut cum sa stapanesca peste oameni.
    Cred ca au siut si ei cat de important este acest detaliu.

  • blaumate says:

    Pe cine admir …in primul rand pe tine pentru ca tu esti intr-un fel ” tata ” pentru ca datorita tie am reusit sa ma inteleg pe mine sa lupt sa fiu ambitios defapt am reusit sa accentuez partile astea ce deja le aveam in mine. Astept cu nerabdare urmatorul articol numai bine 😀

  • andreea says:

    Trebuie sa recunosc si eu ca am aceleasi sentimente de superioritate fata de parintii mei (si din ce am observat, nu numai) superioritate care nu se justifica din niciun punct de vedere, pentru ca nu sunt cu nimic mai breaza decat ceilalti. Si, da, e adevarat, ca vedem in ceilalti doar ce avem noi deja… Atat defecte cat si calitati. In legatura cu analiza visurilor, eu de cativa ani buni, de cand a murit bunica mea, o visez foarte des, si m-a pus pe ganduri dar niciodata nu am reusit sa inteleg de ce, asa cum ai inteles tu din visul cu tatal tau.

  • Cris says:

    Ma inteleg in general bine cu parintii , stau cu ei ,ma mai supara cand imi critica sotul si copiii, cum au facut si cu noi doua cand eram mici.Ii iubesc , dar uneori ma supara. Muncesc foarte mult , de dimineata pana seara si nu prea am timp de copii. copii tot ei i-au crescut in mare parte si daca nu le place ceva la ei eu consider ca e vina lor.
    din ce domeniu vrei sa fie admiratie/
    imi admir si parintii ca au putut sa ne creaca in regimul ostil trecut.
    R recunostinta
    C- credinta

  • Mariana says:

    Un articol exceptional! Insa n-as fi crezut ca o sa citesc vreodata, ca la nivelul tau mai poti devia de la drumul evolutiei…….Daca traim viata asa cum ne-o dorim, de ce-am fugi de prezent?

  • Cami says:

    Ce usor este sa stergi cu buretele, e ca si cum nu ai fi existat pana in clipa asta cand acepti, dar este varianta simpla. Cand ai un tata vitreg alcoolic care te bate, te maltrateaza psihic, nu iti da voie sa inveti, iti arunca jucariiile si alte porcarii.. si totusi in zilele cand e bine dispus se poarta frumos iti da cele mai bune sfaturi din lume, te face sa tii la el si totodata sa/l urasti . Si cu adevarat nu am mai vrut sa stiu de el cand a facut pe cineva sa sara cu cutitul la mine si eu eram gravida in luna a 6 a. Era un adevarat maestru al manipularii, pentru ca abia acum cand a murit pe 24 octombrie 2014 mi/am dat seama ca a murit si trecutul , copilaria mea, suferinta, TOT a ramas doar o fila noua .
    Dar cel mai rau este pentru tatal meu biologic care mi/a facut rau cu adevarat, dupa ce sa despartit de mama mea a luat/o pe sora mea cand aveam 2 ani si abia cand am inplinit 17 ani de ziua mea am cunoscut/o, era o iarna grea si doar dorinta si puterea inimii a impins trenul sa plece din gara dupa ce am asteptat 2 ore. Azi tatal meu biologic se chinuie de trei ani sa moara, are cancer in gat, nu mai vorbeste, si imi scrie scrisori, vrea sa ma vada si eu nu pot, abia l/am iertat, dar cred ca este prea mult sa/l vad.
    Ce sa accept faptul ca singura data cand l/am vazut la 7 ani l/am rugat eu cu gura mea sa o aduca pe sora mea sa o cunosc si nici nu ia pasat, azi nu avem nici o legatura,
    Din cauza lui mama mea plangea intruna si imi spunea cat sufera dupa sora mea, din cauza lui mi/a inundat sufletul cu suferinta ei, de parca EU nici nu existam, chiar si azi pe mine ma respinge, imi spune tot timpul sa tac si are o atitudine pe care nu o inteleg, eu am fost langa ea tot timpul, cand i/a fost greu, dar parca as fi fost invizibila , nu mi/a vazut greutatile pe care le/am avut la scoala, in viata de zi cu zi, etc. Si atunci eu am devenit alfa , mi/am permis libertatea de a ma educa, de a citi, de a invata, mentorul meu era Thomas A. Edison,
    Sotul meu mi/a spus ca nu poate sa/si de/a sufletul din cauza mea, dar eu nu pot trece peste ceea ce a semanat adica NIMIC.
    Pentru ca cel mai mult ma doare ca tocmai eu sunt cea care seamana cu el.
    Lupt in fiecare zi sa inving dorinta interioara de a nu/l vedea, dar in viata nu poti castiga toate bataliile, nimic nu motiveaza sa castig acesta batalie, chiar daca stiu ca nu poate sa moara din cauza mea, Recunostinta Reuseste sa/ti motiveze Curajul de a privi prezentul.

  • rene says:

    R- relatie C-cu…
    Am sa iti adresez 2 intrebari, imediat, Pera.
    Dar pana atunci sa recapitulam putin:
    Tatal tau si-a trait viata dupa regulile lui. Mare parte din viata lui si-a petrecut-o prin birturi, asta insemnand ca avea bani de bautura, dar de la cine? De la tine si mama ta, nu-i asa? Dobicei, cand traiesti dupa regulile tale, cei din jur iti spun ceva de genul: „Faci dupa capul tau?! Foarte bine! Fa dupa cum vrei, DAR LA MINE SA NU MAI VII SI SA IMI CERI VREODATA CEVA!” Asta inseamna ca esti pe cont propriu si nu te mai ajuta nimeni cu nimic.
    Acum, intrebarea:
    De unde avea tatal tau bani de bautura, cand el altceva nu facea decat sa stea prin birturi (avand in vedere ca „a trai dupa regulile tale”, la el insemna sa bea)? De la voi, tu si mama ta, corect?
    A doua intrebare va fii in functie de ce vei raspunde la prima.
    PS: Nu iti atac tatal, dar am niste dileme in legatura „a trai dupa regulile tale”

    • Foarte buna intrebarea ta. Tata avea banii de la prieteni. Defapt nu avea bani dar avea mancare, bautura si tigari si stia sa le obtina prin ceea ce am spus in articol, o mare putere de a crea conexiune emotionala rapid, de a se impreietenii. In ultimii ani eu l-am intretinut dar si cand ma feream sa ii dau bani ca sa nu ii bea, era beat tot timpul pentru ca aveau grija ceilalti de el. El era spiritualul, cu umorul, cu povestile. Altii erau cu platitul.
      Un schimb corect, nu? 🙂 Dupa ce mi-am dat seama ca nu il pot controla orice as face, ii dadea direct banii sa faca ce vrea cu ei.
      Totusi, dupa ce s-a simtit acceptat si iubit cu adevarat de mine, a inceput sa bea tot mai putin, ajungand chiar la abstinenta fara sa mai ii spuna cineva ce sa faca,
      Pentru ca setea interioara a inceput sa fie satisfacuta de ceea ce a cautat interaga viata. Iubire.

      • ella says:

        Concluzia mea este ca orice viciu sau patima are o cauza! Ceea ce am inteles din articol este acceptarea, sa faci pace cu trecutul, sa iti descoperi potentialul , sa iti acoperi defectele, sa te vezi asa cum esti in principiu si sa incerci sa cladesti pe ceea ce ai! Nu putem judeca parintii pentru ceea ce sunt sau pentru ceea ce fac pana nu cunoastem de ce fac , sau de ce sunt asa…Noi suntem mandria lor si la asta trebuie sa lucram! Sa facem pace cu trecutul, sa traim prezentul , sa ne proiectam viitorul constient, iesind din zona de confort.

  • Părinții noștri sunt o parte din noi, daca ii uram înseamnă ca uram acea parte din noi. Nu îi urăsc si i-am acceptat, dar nu le-am spus niciodată ca ii iubesc, daca le-aș spune ca ii iubesc poate acea parte din mine va deveni activa, ca in cazul tau, rămâne sa experimentez. O persoana pe care o admir foarte mult esti tu, pentru ca tu mi-ai deschis ochii si posibilitățile, niciodată nu mi-am dorit mai mult sa trăiesc asa cum imi doresc acum, sa perseverez, sa citesc pentru prima data o carte la vârsta de 25 de ani, si sa alerg ca nebunul pentru scopurile mele. Esti un exemplu pentru mine si de aceea te admir si te respect. Pot învața de la tine in fiecare zi, iar asta înseamnă ca pot evolua. Părinții noștri, dar mai ales noi trebuie sa iti mulțumim pentru aceasta lecție. Iti multumesc pentru aceasta lecție si aștept in continuare altele ! Sa vedem R= realism, C= conștientizare

  • rebeca says:

    UN ARTICOL PERFECT.felicitari.asteptam continuarea. R-recunostinta, C-convingere., zic si eu 🙂

  • Adina Radu says:

    Buna Pera, asa cum au punctat si altii inaintea mea, felicitari petntru articol si am observat si eu ca ai devenit mai … smerit in tonul scriiturii. Imi place! R- recunostinta si C – calatorie . Admiri pe cineva, oferi recunostinta pentru invatatura si o folosesti in propria-ti calatorie. Oricum astept sa ne surprinzi.

  • coolt34 says:

    Multumesc din suflet pentru ceea ce faceti…R de la Recunostinta, iar C de la Compasiune…O seara frumoasa…

  • Valentin says:

    Si daca parintii tai nu mai sunt aici, cum te poti impaca cu ei?
    R- recunostinta
    C- curaj

  • GOSMAN AURORA NICOLETA says:

    PLACUT ARTICOLUL !!! MULTE „INVATAMINTE ” TRANSMITI !!! EU AM O RELATIE BUNA CU PARINTII MEI SI MA STRADUIESC SA O IMBUNATATESC MEREU . INSA INTOTDEAUNA EXISTA LOC SI DE MAI BINE !!! 😉 😀 . MULTUMESC PENTRU SFATURI ! IN NOUA MEA VIATA PROMIT SA FAC MAI MULT SI MAI BINE PENTRU PARINTII MEI SI IN GENERAL PENTRU TOATA LUMEA !!! IMI ADMIR PARINTII SI II IUBESC <3 <3 MAMA E CEA MAI BUNA GOSPODINA , O FEMEIE FOARTE PUTERNICA , CALMA , SUFLETISTA , IUBITOARE DE FRUMOS 😉 😀 , TATA E UN OM FOARTE BUN , SUFLETIST , MILOS , CITESTE FOARTE MULT 😉 😀 , PUTERNIC SI ALTRUIST . SUNT MINDRA DE PARINTII MEI SI LE SUNT RECUNOSCATOARE PENTRU CE AU FACUT PENTRU MINE INTREAGA VIATA !!! <3 <3
    R – VINE DE LA RECUNOSTINTA PENTRU TOT ! IAR C – DE LA COMPASIUNE ! MULTUMESC … FRUMOOOASAAA LECTIA ! 😉 😀 .

  • Mirela Tudan says:

    Pera, te admir pentru sfaturile pe care le impartasesti tuturor si prin care reusesti sa trezesti in fiecare dintre cei ce citesc randurile asternute de tine, credinta ca ” poate ” daca vrea, sa devina mai bun. Te admir pentru tot ce ai facut pentru tatal tau si iti doresc sa iti dea Dumnezeu tot ce poate fi mai bun in viata.

  • Raluca says:

    Relatia cu parintii reprezinta cea mai mare durere sufleteasca a prezentului pt mine…
    Copilarie traumatizanta,tata alcoolic, mama absenta,sentimente de abandon si rusine…printr-o vointa puternica si multa munca as vrea sa cred ca am reusit sa razbesc in viata insa decand am devenit parinte sentimentele de revolta si manie au pus din nou stapanire pe mine.
    Mi-as dori mult sa gasesc drumul catre iertare si acceptare…este posibil oare sa gasesc vreodata acest drum daca nu am nici macar un singur parinte pe care sa-l pot aprecia?

  • alina says:

    R- reflecta
    C- creeaza
    Pentru mine ai pus degetul pe rana. Am multe reprosuri la adresa parintilor mei, dar si mai multe pt ce sa le multumesc. De mult timp sacrific prezentul pentru un viitor mai bun si totusi rezultatele intarzie. Mai rau, se aduna regrete pentru ce nu am facut. Sa invat de la cei pe care ii admir, este ceva ce fac deja. Actiunea si initiativa de ‘a face’ lipsec. Multumesc!

  • maria david says:

    si eu iti impartasesc acelasi sentiment de ura pe care l-am avut de cand ma stiu pana intr-o zi cand o draga prietena mie a venit la mine si din vorba in vorba am ajuns sa-i povestesc aproape toata copilaria mea si sa retraiesc acele sentimente chiar,acele plansete jalnice spunandu-i ca-l urasc cu tot sufletul si toata fiinta mea,moment care nu s-a mai repetat pentru ca l-am iertat doar pentru sufletul meu,nu pentru ca era tatal meu si din fericire pentru mine de atunci numai plang daca se intampla sa mai amintesc de el;din pacate si pe maama mea am judeccat-o pentru simplul fapt ca nu a facut nimic sa iasa din aceea teroare in care traiam si eu si sora mea si totusi am iertat-o pentru ca oricum anii nu mai mi da nimeni inapoi si frica din momentele acelea au paralizat-o pur si simplu,dar eu mi-am dat seama de acest lucru mult prea tarziu si nici in ziua de azi nu pot sa zic ca am sentimentele pe care mi le doresc pentru mama mea care este inca in viata si care are o legatura mult mai buna cu sora mea pe care a ajutat-o foarte mult si pe mine mai putin,poate ca simtind aceasta diferenta pe care a facut-o intre noi doua dintotdeauna eu n-am reusit sama apropii de ea si regret si tot incerc dar degeaba;acum este in spital operata de o tumoare pe ovare si m-a sunat dimineata sa nu ma duc laea la spital pentru ca vine sora mea cu barbasu,o prietena de a ei,sotul ei si cu baiatul sotului ei si o sa fie obosita,sa ma duc maine;deci nu vrei sa stii cum m-am simtit,ce a fost in sufletul meu.

  • Raluca Vlad says:

    Pera, te iubesc si iti multumesc din suflet pentru acest articol :), care a venit la momentul potrivit pentru a imi confirma ca sunt pe drumul cel bun :). multumesc, multumesc, multumesc!
    <3

    • ana says:

      Tatal meu ne-a abandonat cand aveam 3 ani.
      Stii cum e? Cred ca un tata alcoolic ar fi fost de 10 ori mai bun, pentru ca ar fi fost.
      Lipsa afectiunii lui mi-a lipsit toata copilaria si m-a transformat intr-un adult cu traume interioare.
      Pe cine sa strang in brate?
      Are alta familie si nu-i pasa de mine.
      Imi place ideea de acceptare de sine in vederea evolutiei ulterioara. Dar in cazul meu, nu functioneaza asa.

  • ionut says:

    foarte patrunzator ! Nu am cuvinte ptr.tine Pera felicitari . Cu ocazia asta, ne amimntim sa pretuim mai mult, ceea ce avem mai scump pe lumea asta. Parintii

  • Andreea says:

    FelicitariPera!
    R-recumostimta/recompensa
    C-compasiune/cooperare
    Asta e secretul,am facut pace cu mama acum 4 ani de atunci toate lucrurile au inceput sa se redreseze,sa fiu fericita cu adevarat!

  • Maria says:

    Niciodată nu am avut față de de nimeni cu atât mai puțin de părinți sentimente de ură. Părinții mei nu au consumat niciodată alcool însă sunt doi oameni agresivi și colerici și când cineva nu le face pe plac iese cu scântei chiar și acuma la 70 de ani mă mir cum de mai au atâta energie să se certe și să se înjure este destul de mult să stai patru sau cinci minute în preajma lor, din cauza asta tata a făcut accident vascular cerebral iar mama diabet. De foarte multă vreme mi-am propus să nu mai fiu eu albitru de box în fața lor și să-i las în pace, am și eu nevoile mele de liniște altfel ajung în pământ înaintea lor. Eu cu soțul meu locuim la etaj în aceeași casă , muncim, iar când când suntem acasă vrem să ne odihnim și să fie căminul nostru o oază de liniște și de bună dispoziție. Vreau și pot să mă bucur în fiecare zi de lucrurile frumoase din jurul meu nu să ascult zilnic reproșuri și înjurături de aceia timpul pe care il petrec cu părinții este de trei patru minute zilnic, asta ca să verific că totul este in regulă cu ei și nu le lipsește nimic.

  • Andreea says:

    Un articol extrem de bun si revelator. Chiar a reusit sa determine in mine dorinta de a-mi strange mama in brate si de a o saruta, lucruri pe care nu le-am mai facut de mult timp.
    Am o relatie destul de buna cu mama mea, dar nu pot sa spun ca o admir. Din pacate, inca mai am tendinta de a o judeca si de a o face responsabila de unele lucruri din viata mea, dar situatia se schimba. Acum ii multumesc mai des si stam mai mult de vorba. Tatal meu a disparut de mult din viata mea si a fratelui meu, dar nu il judec pt lipsa lui, ba chiar mi-ar placea sa putem discuta si sa prinesc sfaturi de la el. Din pacate nu vad ca si-ar dori lucrul aceta.
    De amirat, admir oamenii puternici, care lupta in arena vietii si sunt exemple pt ceilalti. Admir oamenii veseli, joviali, care se arata asa cum sunt fara teama de fi judecati de cei din jur. Ii admir pt ca imi arata ca se poate reusi in viata si ca poti trece peste greutati cu zambetul pe buze. Imi tranzmit din puterea lor.
    R-responsabilitate
    C-cooperare
    Multumesc pt tot ceea ce faceti!

    • Mirela says:

      Draga Pera, ca intotdeauna articolele tale vin in completare, vin ca un raspuns la framantarile mele. Parintii sunt radacinile noastre prin care ne tragem seva,energia. Daca nu ne cunoastem, nu ne acceptam,nu ne integram radacinile atunci tot ceea ce vine este doar energie negativa, este o hrana toxica. Din pacate aceleasi legaturi „toxice” le transmitem si copiilor nostri. Acceptandu-ne si iubindu-ne radacinile reusim sa taiem lantul toxic care ne leaga .
      R – respect
      C – curaj

  • Corina Axinte says:

    Dle. Pera va multumesc, pt acest minunat articol de suflet si progres personal , ma scuturat ‘bine ceea ce ati scris, …am tot pus in viitor ‘ la ce am de facut’ intalnirea cu Dvs……..ACUM INSA …..va intreb cand mai veniti in Bucuresti?…..deoarece trebuie neaparat sa particip la un ‘ coaching de grup” cu Dvs. va multumesc, cu recunostiinta Corina Axinte

  • cristina trandafir says:

    Sunt un om norocos.Relatia mea cu parintii a fost(tatal meu a murit) si este super!…Imi este tare dor de taticul meu pe care l-am admirat de cand ma stiu,iar de cand ne-a parasit o iubesc si mai mult pe mama.
    Persoanele pe care le admir sunt sunt cele care au reusit sa se ridice repede de acolo de unde le-a trantit viata.Una din ele este o prietena care acum 18 ani lucra intr-o fabrica la tesatorie(venise de la taracu sotul ei),iar acum este director de marketing in turism.Acum isi creste singura fetita si ceea ce imi place cel mai mult la ea este fapul ca mereu are visuri.
    Literele R si C cred ca vin de la respect si curaj.
    Intrebari sunt multe!Una din ele:
    Cum sa fac sa imi controlez emotiile mereu?

  • Popescu says:

    Excelent articol! Multumesc!

  • Vica says:

    R – Responsabilitate, Recunostinta, Relationare, Recreare, Reasezare, Respect
    C – Constiinta, Credinta, Cunoastere, Curaj, Claritate.
    Multam, Pera, pentru ca tu ai avut curajul sa pui pe hartie ceea ce eu nu am fost in stare sa recunosc nici macar fata de mine o gramada de ani.
    Ai mei au fost copia la indigo a alor tai. Mi-au trebuit nepermis de multi ani sa-mi iert tatal pentru ca n-am avut copilarie, pentru ca a distrus viata mamei si sa ma iert pe mine pentru ca n-am reusit sa fac mai mult pentru mama. Pana intr-o zi, cand a venit Iertarea. Si asta a adus dupa sine si Claritatea si Reasezarea valorilor.
    Lectia mea de viata a fost asa: ne place sau nu recunoastem – parinti, copii -, ne suntem uni altora oglinzi.

  • Vica says:

    Corectez:
    Lectia mea de viata a fost asa : ne place sau nu sa recunoastem – parinti, copii -, ne suntem unii altora oglinzi.

  • Dor-ina says:

    Mi-a placut mult si inca sunt coplesita …foarte frumos structurat si cu determinarea caracteristica…indemn la mai mult…foarte frumos . Tatal meu a murit cand aveam 6 ani …inca nu cred ca l-am iertat pe depin …a murit pentru ca a incurcat o sticla de bautura cu o substanta toxica(baut fiind) …a fost extrem de greu sa crestem ( suntem 5 copii) ..pot sa admir unele calitati..juca sah ,citea, intr-o era in care nu era la indemana oricui …cum pot sa trec total peste asta cand o viata nu am avut sprijin sau cui sa spun tata…(era,asa,la subiect 0…pentru ca viata ne invata destule …suntem cu totii pe picioarele noastre,onorabil,chiar si….cred ca ,cuvintele R-respect si C-curaj …Apreciez mereu ce scrii ;succes mult …Multumesc !!

  • Dor-ina says:

    Am citit toate comm-urile ; foarte interesante si am revenit sa spun pe cine admir…pe fiecare om care are putin mai mult din calitatile mele ; chiar admir multa lume si ,paradoxal oamenii pe care ii admiram de la distanta in timp s-au dovedit a fi ‘oameni valorosi’si din apropiere… sunt extrem de incantata cand reusesc sa ajung in compania oamenilor pe care ii admir…multumesc din nou !!

  • Simona says:

    Parintii mei au decedat si cu toate acestea sunt prezenti in mintea si sufletul meu.Ii port cu mine in fiecare privire sau gest.Ei stau la baza a tot ceea sunt azi,la modul in care ma raportez fata de societate.Acei doi oameni modesti si blanzi, mi-au lasat un bagaj de amintiri minunate si mi-au oferit tot ce aveau mai de pret,dragostea lor.Acum, ca nu mai sunt, imi dau cel mai bine seama cat de fericita am fost atunci, avandu-i langa mine.

  • Vadim says:

    Foarte bun articol Pera, mulțumesc.Nu am nici o întrebare. O admir pe mama pentru felul ei de-a,îl uram pe tata într-un timp, dar deja nu o mai fac.Mulțumesc că mai ajutat să inteleg aceste importante. Cred ca R vine de la respect și C vine de la a cunoaște 🙂

  • Dragos says:

    de apreciat ca ai scris un articol mai scurt si la obiect, urmand sa revii cu restul… cred ca sunt mai bune articolele mai dese si care puncteaza mai bine unele aspecte pe care doresti sa le expui. de multe ori scriai articole foarte lungi, iar in conditiile in care suntem bombardati cu informatii, nu prea mai puteam tine ritmul…

  • mirela says:

    Buna Pera, ai o poveste taare interesanta!Respect!
    Eu sunt o persoana norocoasa din moment ce parintii ma sprijina si ma iubesc neconditionat si la varsta de 33 de ani!
    Aveam momente in trecut cand ma enervam pe ei, deoarece ma criticau.Tata ma jignea si ma injosea! Mama ma baga in sperieti.
    Stiam doar ca ma iubesc si ca imi vor binele! Tacticile folosite erau foarte aspre! Eu eram o incapatanata!
    IMI IUBESC PARINTII ENORM dar nu cred ca stiu sa le arat, exact asa cum nici ei nu stiau!
    R-recunostinta , C-copiilor
    Esti minunat !

  • nicu says:

    ce te faci in cazul ca esti adoptat si nu ti-ai cunoscut parintii biologici? insisti pe ideea ca fiecare om este genetic reprezentarea parintilor sai dar in cazul celor adoptati mai tine teoria asta?

  • Ioana Sancraianu says:

    Oare de ce una dintre cele zece porunci se refera la respectul fata de parinti,,ca sa ne fie bine si sa traim ani multi pe pamant”?

  • Vivian says:

    1. Nu am intrebari momentan.
    2. Am o relatie foarte buna cu parintii mei.
    3. O admir pe mama in special deoarece este genul de om ce nu se da in spate de la inimic, nu evita lucrurile la care nu se descurca, din contra le intampina cu incredere ca le poate rezolva. Si tatal meu se bucura de admiratia mea cu toate ca vad in el o gramada de defecte (pe care bineinteles la regasesc si la mine), il admir pentru ca este o persoana chibzuita si nu poate fi pacalit usor. Este foarte atent la situatiile in care cineva incearca sa-l traga in piept. Mereu tine evidenta la facturi si platile pe care le are de efectuat. Imi admir ambii parinti cu calitatile si defectele lor, datorita lui Pera care m-a trezit cu articolele sale minunate si pline de intelepciune.
    4. R vine de la „respect” si C de la curaj.

  • anca costache says:

    F draguz articolul.Spune-mi ce fac daca parintii mei numai sunt in viata si am ramas cu niste regrete vis-a-vis de ei;in special de tata,pe care nu l-am apreciat deloc pentru bea si nu se ocupa de casa.Imi aduc aminte ca totul era in carca mamei si vesnic nu avem bani.

  • Narcisa Chelaru says:

    Parintii mei nu mai sint in viata.i am iubit dar i am si suparat. Am fost o fiica rea neascultatoare.Ei nu au stiut sa ma cunoasca si sa ma inteleaga.Te inteleg perfect Pera nici eu n am mai mers la cimitir de un an de cind a murit tata.Dar l am visat la fel ca tine un vis aproape incredibil de real unde ne mustra pe mine si pe fratele meu de casniciile noastre.Mie mi a zis:ai vazut daca nu m ai ascultat ce om ai luat?Nu vezi un ban de la el.Eu nu merg la cimitir fiindca am 4 membri ai familiei acolo si sant suparata pe cimitir rau ca mi i a rapit.Pe mama aproape am uitat o cu toate ca n am iubit pe nimeni ca pe ea.Genetic avea o inzestrare mai slaba,a trait 74 de ani.Era ca soarele,imprastia si cei mai negri nori de pe fruntea oricui.Avea un suflet mare si bun dar era un administrator excelent al casei,mina strinsa.Buna si blinda cu o voce mingiietoare si mereu optimista asa o stiu pe mama.Un inger pe care n o meritam niciunul dintre noi.Tata era puternic si luptator cu o vointa iesita din comun dar mai era si tiranic si rau citeodata.A muncit mult pentru noi,el a fost sarac dar noi sintem bine.Eu l am admirat dar l am mai si urat si deveneam neascultatoare din pricina ca se baga in viata mea si a noastra de aia noi nu l am ascultat ne spunea ca e bine sa facem ca el.Eu ii seman decat ca vointa si rezistenta dar si ca fire inchisa si uneori manioasa iar mamei ii seman ca intelepciune eu stiu sa ma descurc oricind si sint calculata cu banii.Tata iubea muzica si pictura si eu asemeni.Parintii mei au fost harnici iar eu sint o persoana comoda care uneori mi as dori slugi.

  • Tudor says:

    R – Recunoștință
    C – Compasiune
    „Daca ar fi sa alegi, la care mana ai renunta: stânga sau dreapta?”
    Cam asta e ceea ce ma „mutileaza” pe mine..

  • Petcu D. says:

    Multumesc pentru articol, Pera! Recunostinta si Compasiune banuiesc ca inseamna R si C!

  • Corina Malcoci-Oancea says:

    Multumesc Pera ! M-ai trezit la realitate .

  • iulian says:

    Salut. Relatia cu parintii mei nu este una foarte buna. Ii judec foarte mult pe tata mai ales, mama fiind schizofrenica inca de cand eram mici(acum locuind la mama ei, pentru ca parintii s-au despartit) Il judec pentru ca nu a luptat pentru familia lui, pentru ca ne-a facut sa spunem mama la 3 femei, pentru ca nu am simtit dragostea de mama, dragostea de tata, pentru ca nu a luptat pentru copii lui si nici acum nu o face (asa cum mi-as dori, zic asta pentru ca ma gandesc ca poate o face dar nu pe limbajul nostru, al copiilor lui)..nu stiu, ai atins o coarda sensibila la mine cu parintii..citind cartea „cei 6 stalpi ai increderii in sine, am observat de ce judec asa, am observat rolul parintilor in viata copiilor, am observat ce m-a adus in punctul care sunt( dupa cutremurul din 77 a ramas frumos in comparatie cu ce e in interiorul meu)..am observat atatea incat nu stiu daca voi reusi vreodata sa reconstruiesc interiorul meu..mai ales in conditiile in care sunt predispus anxietatii..acesta predispozitia si viata de pana acum m-au daramat. De admirat ce sa mai zic..rar vad ceva de admirat, sunt plin de ura, impulsiv, pesimist, negativist, condamnat, incatusat de viata si disperat dupa libertate, si la majoritatea oamenilor gasesc defecte foarte usor, am inteles si de ce(ce e bun in mine e subdezvoltat, primeaza lucrurile rele, defectele)..nu am relatii sanatoase cu cei din jur, cu iubita, nu sunt comunicativ, sunt inchis in mine..caut ajutor dar totul pare superficial, toti pari superficiali,astea sunt ce mi-au venit in minte..probabil cand vei citi iti vei spune „pff ,omule esti daramat”..da sunt daramat..
    Ps. Am observat multe puncte comune intre mine si tine, acesta e singurul lucru care ma tine pe site. Speranta ca voi reusi si eu asa cum ai reusit si tu..sper sa fi unul din mentorii de care am nevoie.
    Toate bune omule.

  • iulian says:

    Si acronimele cred ca sunt..R de la realitate..C de la constient..

  • velinca says:

    Articolul lui Pera e grozav , e profund , eu spun doar atat….(si sper sa nu duc in derizoriu tema propusa de Pera )
    Dragilor de voi, copii… incerati sa ii judecati pe parinti cu ochii de adult si nu cu ochii de copil… cand a ti suferit pentru o acadea sau ca trebuia sa veniti devreme acasa!

  • Ale says:

    Buna. Imi fac curaj sa scriu primul comentariu. Ma bucur ca tu ai reusit sa legi din nou relatia cu tatal tau deoarece inseamna ca lui ii pasa si te iubea. Insa cu un tata care nu te cauta si nu l a interesat de tine timp de 15 ani, iar in momentul in care tu il cauti si doresti sa stii despre el si sa vrei sa vezi ce inseamna un tata el iti spune sa nu il mai cauti ca ai crescut ok si fara el, e putin mai greu. Insa da, o am pe mama care o admir extraordinar ca ne a crescut si educat ft bine pe mine si sora mea. Si o iubesc enorm de aceea lupt si imi doresc pt ea si sora mea un viitor mai bun. Iti citesc si ascult toate video urile din email uri si am inceput sa reflectez tot mai mult asupra mea. Iti multumesc.

  • Adri says:

    Relatia mea cu parintii?… O mai am doar pe mama,batrana si bolnava. Nu pot sa imi explic cum dintr-un om devotat familiei,care se sacrifica mereu pentru ceilalti,a devenit egoista,rautaciosa si cicalitoare. Stiu ca a avut o viata grea,stiu ca moartea tatalui meu si mai tarziu a fratelui meu,au afectat-o enorm,ca acum locuieste singura,ca e neputincioasa si se simte inutila. Sau poate ca acestea sunt scuzele care i le ofer. Simt ca nu ma mai lasa sa o iubesc. Se plange intr-una si plange mereu,doar dansa are probleme si ale dansei probleme sunt cele mai mari. Nu mai pot discuta mai nimic,caci orice tema as alege in discutie ajungem doar la „nu stii tu cum ma doare pe mine”…inteleg ca o doare,inteleg ca e in varsta dar sunt altii mai rau decat dansa si totusi …o admiram mereu cat de harnica era,curata,gospodina. Acum este exact opusul. Problema e ca nu accepta ajutorul nostru dar incearca sa-si impuna mereu dorintele. Nu stiu ce sa zic…
    R de la respect,C de la conciliant.
    Multumesc pentru ca existi,Pera! Ne esti de mare ajutor.

  • Multumesc ca existi!!! 🙂

  • Gheorghiţă Tîmplărescu says:

    Citind trezesc emotii. Adevăr, adevăr. Pentru a evolua e necesară o privire, o comportare pline de dragoste pt părinţi şi ceilalţi. Minunat te exprimi Pera. Consideraţie.

  • Ione says:

    Este putin mai greu sa te impaci cu jumatatea care nu a dorit sa te cunoasca niciodata cu adevarat, pe tatal meu il cunosc doar „din vedere” si nu a fost curios de fiica lui niciodata,acum nu mai poate fi ca a decedat, mama a incercat sa nu imi influenteze parerea despre el, dar nici ea nu a stiut sa se apropie de mine, iar acum mie imi e si mai greu sa fim apropiate,Incerc sa nu fac aceleasi greseli cu fiul meu, desi uneori am reactiile pe care le-am urit tot timpul ma mama, iar pentru a le corecta duc o lupta continua cu mine.Unele goluri create in copilarie sunt greu de umplut, iar cand nu iti cunosti mostenirea pare si mai greu.
    Am crescut cu un bunic alcoolic, iar la trecerea lui in nefiinta am suferit enorm, a tinut loc si de mama si de tata

  • mihaela says:

    Este trist articolul tau dar adevarat.Refuz sa cred ca tinerii din ziua de azi sint mai toti copii care provin dintr-o generatie de alcoolici.Dar trebuie poate sa-i intelegem ca au trait o perioada de multe frustrari,constringeri,fizice si pshice ,politice.Ce usor e sa-i judecam pe altii ,sa-i clasificam ,sa-i etichetam si apoi sa-i aruncam eventual si la gunoi.Cel putin noi copii lor ,celor care au fost alcoolici nu vor dori sa devina la fel ca parintii lor.Ce ne facem cind avem ambii parinti alcolici ?L-a intrebarea de ce beti ,am primit raspunsul ,beau pentru ca am imvatat de mic ,beau de necaz,de bucurie etc.beau ptr.ca vreau si ptr.ca imi place si ptr.ca poate numai asa am curajul sa spun lucrurilor pe fata.Deci ce bine ca putem recunoaste aici si acum beti numai din dorinta de a face ceva mai bun in viata,de a ne deschide inimile si de a recunoaste ca sintem mai buni ca dublu rezultat genetic,si vom incerca sa remediem ce a mai ramas recunoscind cit e de dureros ptr.un copil cind incerci sa ceri un sfat de la parinti si sa nu poti primi decit decit raspunsuri ursuze si confuze dirijate de un demon „Alcoolul”.Vom fi mai buni ,trebuie ca urmasii nostrii sa nu mai repete acest trist episod .

  • Stelian B. says:

    Salut Pera,
    Prima oara cand am intrat pe unul dintre site-urile pe care scriai aveam 14 ani, acum am 21.
    Vreau sa fiu sincer, de 1-2 ani am fost concentrat pe alte lucruri ”importante” si nu am mai citit articolele tale.
    Ai evoluat atat de mult incat pot sa iti spun ca te admir pentru felul in care te-ai luptat, rezistat si dezvoltat pe parcursul acestor ani. Faci o treaba foarte buna, inspiri oamenii in jurul tau si pentru acest lucru iti multumesc,
    Ne mai auzim,
    Stelian B.

  • parbrize says:

    interesant acest articol

  • oprea carmen says:

    multumim!!! multe lucruri interesante de invatat ,si cat adevar sunt in ele ,si eu am inceput sa aplic si crede-ma e adevarat ce spui ,multumesc,multumesc,multumesc.

  • foarte frumos articolul,intens……la un moment dat am su plans….i-ti multumesc pentru toate articolele pe care le scrii si care ma ajuta foarte mult….dar sunt momente care ma depasesc in viata de zi cu zi si simt nevoia sa citesc mai mult… sa stiu mai mult….ca si cum as fii nepregatit pentru situatia respectiva…..multumesc din suflet!

  • Mihai G says:

    Si dacă nu am părinți ce sa fac , cum sa merg mai departe ?
    Tata a decedat când aveam 11 ani, abia îmi amintesc cum arata , știu ca noi nu prea vb , mai mult ne înțelegeam de-un gesturi si priviri , îmi era Rușine de el , era o persoana puternica si inteligenta , când el vb toată lumea asculta: asta spun toți oamenii care i-l cunoșteau pe el. Si eu la rândul meu asta vedeam si simțeam in el.
    Mama a decedat 10 ani mai târziu din suferința , eram trei copii si ia fost foarte greu sa ne întrețină si sa aibă grija de noi, iar eu cu fratele mai mare eram deja plecați in afara , nici măcar nu am putut sa venim la mormantare din cauza cu nu aveam acte .
    Sora mea care era acasă o prindea des la fereastra șoptind numele fratemiliui si al meu.
    De 15 ani fac o munca care nici o data nu m-a plăcut , am auzit de vocație , de dezvoltare personală acum 4 ani si vreau sa spun ca simt schimbări , acum fac bani mulți dar care nu au nici o valoare , pot să-mi permit orce si totuși îmi lipsește ceva , îmi lipsește tot ! Sunt nefericit , nu îmi face plăcere nimic , încerc sa fac lucruri diferite si totuși in suflet nu simt fericire ! Asta este cea mai mare problema a mea ! Cum sa mai speri la altceva pe când nu primești plăcere ?
    Fac sport, m-a alimentez cât mai corect,încerc sa m-a educ in toate domeniile încet cu încet si totuși in suflet nu simt nimic ca sa schimbat.
    Când m-a întorc acasă , plec la mormânt la părinți , este unicul lucru in care m-a face sa simt ceva chiar dacă e durere si nu e fericire ..după asta m-a simt mult mai bine de parca durerea îmi spune ca mai am ceva viu in mine..Simt ca sunt rătăcit si singur măcar ca sunt înconjurat de rude , prieteni etc..Nimeni din eii nici măcar nu bănuiesc ce se întâmpla cu mine , e si normal , decât doar uneori cineva m-a întreaba : la ce te gândești ,iar eu in momentul cela simt de parca nu sunt acolo si răspund clasic :la nimic important 😉

  • Buna Pera,
    Am inceput sa fiu invidioasa pe succesul tau asa ca nu ti-am mai citit postarile, am crezut ca tu esti perfect si nu ai nici-o problema. am inceput sa citesc diverse carti de psihologie ca sa nu mai iau totul mura in gura.
    In schimb acest articol ma face sa plang , nu stiam de ce nu pot evolua, ai mei sunt despartiti si nu mai pastrez legetura cu tata, insa mereu imi aduc aminte de el si de ce nu trebuie sa fac . Comparandu-ma cu el , sunt la fel de delasatoare uneori si dezorganizata , ma batea gandul sa ma apuc de fumat ,de la el am multe desi nu am vrut niciodata ca seman cu el ,chiar si fizic semanam, uneori chiar ma gandeam sa imi schimb numele de familie.
    Nu o mai lugesc mult , mi-am dat seama de tot, doar atat spun : PARCA ai fi scris asta pentru mine si iti multumesc mult !

  • Alina says:

    Buna Pera. Pe mami am pierdut o cand eram mica. Dar pe tati il iubesc mult si il admir, chiar daca si el bea la fel ca tatal tau, el munceste. In schimb nu ma regasesc pe mine .

  • Barbalata Dorina says:

    Salutare,Pera.Vreau să spun că părinții mei s-au despărțit când eu aveam 6 ani(suntem două surori şi doi frați)şi am suferit f.mult din această cauză.Tatăl nostru a fost violent în sensul că era f.nervos şi primeam bătaie cu sau fără motiv chiar şi eu care eram premianta familiei.Chiar dacă nu era şi nu este alcoolic avea o ură moştenită sigur de la tatăl lui care era un om cam rece,insensibil.Deci frica o am şi acum la 47ani manifestată mai mult sau mai puțin.După tiparul moştenit nici eu n-am avut o căsnicie prea fericită,abia de puțin timp parcă s-a schimbat ceva.Am doi copii minunați şi sper din tot sufletul să reuşesc să evoluez din toate punctele de vedere,nu numai eu,toată familia şi chiar toată lumea,urmând experiența ta.Pe tata l-am iertat dar am avut o discuție dec.’16 în care îi spuneam că ar fi bine să vorbească sorei sale şi să dezbată moştenirea de la bunicul ca să nu avem neplăcerea de a avea pretendenți la casă pe verişori sau chiar nepoți-bunicul dăduse fiecărui copil partea lui de moştenire iar tatălui nostru fiind cel mai mic îi lăsase casa.Nu este decât o jumătate de casă,cealaltă 1/2 fiind locuită de unul din frați,însă mi-ar plăcea să am pe drept o bucățică de ceva de la tatăl meu,dar mi-a răspuns că” nu-i pasă dacă va muri şi vor veni şi ceilalți,că de câte ori vin mă opresc prima dată la fratele nostru.”Mama e f.bolnavă are enfizem pulmonar şi cât pot o îngrijesc dar în trecut o judecam că poate nu a luptat îndeajuns să putem avea o viață mai bună dar acum conştientizez că aşa cum eu am ales un bărbat care în societate era vesel iar acasă era numai nervi,acelaşi lucru l-a făcut şi ea, sau invers.Am citit Louise L.Hay”Poți să-ți vindeci viața”şi dezvoltare personală din materiale diverse dar nu reuşesc să mă eliberez de tiparele negative(frică,nervozitate(lucrez cu o bătrână),timiditate).Am rămas impresionată de felul în care ai evoluat într-un timp scurt şi pe ce nivel eşti azi.Te felicit şi sper într-o renaştere a tuturor românilor şi de ce nu a toți pământenii!!!❤

  • 769783 578279Vi ringrazio, ho trovato che quanto scritto non sia completamente corretto 114186

  • Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Newsletter Personalitate Alfa

    Introdu-ți adresa principală de mail, și începe-ți călătoria spre a deveni o Personalitate Alfa.

    * Abonandu-te la newsletter-ul nostru esti de acord cu termenii si conditiile. Te poti dezabona oricand!