Un alt pas simplu pentru a deveni un sclav modern (al familiei și al relației tale de cuplu)

Povestea mea

În timpul facultății de psihologie, în timpul unui curs cu decana mea, care este cel mai tare psiholog pe care l-am întâlnit vreodată, explicam de faţă cu 100 de colege de-ale mele că aproape toţi oamenii caută o relaţie pentru că nu sunt mulţumiţi de viaţa pe care o duc SINGURI, îşi caută parteneri pentru viaţa în doi, gândindu-se că celălalt le va citi gândurile şi le va face viaţa mai bună.

Dar tot ce fac aceşti oameni este să intre într-o relaţie care pe lângă problemele fireşti mai aduc şi problemele partenerului şi acum ai de două ori mai multe pe cap.

Am afirmat că e mai bine să te dezvolţi personal şi profesional prima oară, să fii fericit singur. Adică să faci bani, să te întâlneşti cu cine vrei, să fii şi să te simţi o persoană liberă, să ai hobby-uri, să fii pur şi simplu o persoană fericită.

Şi abia APOI, cauţi pe cineva ca tine, de sex opus, care e tot aşa. După care ALEGI să fii într-o relaţie super faină, în care evoluaţi împreună.
La care profa a zis: "Tu vrei să ai o relaţie post mortem":) spre deliciul întregii audiențe. Ne-am distrat dar eu mi-am menţinut ideea.

Uită-te la oamenii care au relații.

Se trag la răspundere unii pe alţii, nu au timp pentru pasiunile lor pentru că au tot felul de obligaţii care nu le fac nicio plăcere, îşi reproşează tot felul de lipsuri şi neajunsuri, se despart şi se împacă pentru că deja sunt dependenţi de relaţie şi nu mai sunt în stare să aducă ceva mai bun în viaţa lor.

Dacă mai pui la socoteală şi confuzia pe care o fac oamenii între atracţie şi iubire, atracţia dispare în 2 ani maxim şi ăştia sunt căsătoriţi şi cu un copil, apoi nu se mai suportă unul pe altul. Acum poţi să îţi faci o imagine corectă.
Evident, sunt şi cupluri super faine dar puţine şi cred că se încadrează în categoria oamenilor care au avut o viaţă faină până atunci şi apoi au intrat în relaţie. Dar asta e doar intuiţia mea.

Mai întâi ai grijă de tine, de persoana ta şi de propriile "buruieni" înainte să ai pretenţia să mai ai pe cineva în jur care să îţi facă toate poftele 🙂 şi cu care să împarţi totul.

Ţine minte te rog povestioara aceasta pentru că la sfârşit o să îţi spun un mic secret legat de ea.

Afară din zona de confort

Dacă iei 100 de indivizi care încep cu condiţii egale la vârsta de 25 de ani, toţi aceşti 100 de oameni vor crede că vor avea succes în viaţă, au pofta de a trăi, ochii le sclipesc de pasiune, ţin capul sus şi pieptul înainte iar viaţa pare o aventură minunată.

Dar până la vârstă de 65 de ani, unul va fi bogat, 4 independenţi finaciar, 5 încă vor mai lucra şi 90 vor fi săraci lipiţi sau total dependenţi de alţii.
Doar 5 din 100 absolvesc şcoala vieţii.

Ce s-a întâmplat cu visurile lor, cu speranţele, planurile? Cum se poate să fie aşa o diferenţă mare între ce doreau să aibă şi ce au în realitate acum?

Lucrurile nu se opresc aici. Majoritatea oamenilor nu se bucură decât de 5% din satisfacţie, bucurii, sănătate, energie, recompense. Doar 5% din ce am putea avea în decursul vieţii noastre.

Mulţi oameni nu pot să definească succesul. De aceea nu îl ating. Ca să generalizăm la maxim, hai să spunem că succesul înseamnă atingerea unui ideal nobil pentru care luptăm, muncim şi apoi îl atingem.

19 din 20 de oameni nu ştiu de ce se ridică din pat. Urmează-l pe cel care urmează se cheamă jocul, după cum spune Earl Nightingale, părintele dezvoltării personale.

Din clasa 1 omuleţul nostru e înconjurat de băieţi şi fete. E ştiut faptul că suntem media grupului nostru social ca sănătate, succes, fericire. Vorbim, ne purtăm şi avem aceleaşi idealuri ca cei din jur.

Nimeni nu se întreabă "Oamenii pe care îi urmez şi ascult merg spre ce vreau eu să merg?"

Toată şcoală până la 25 de ani se conformează. Apoi se însoară sau nu. Există 95 % şanse ca prima slujbă să fie rodul întâmplării. 40 de ore la lucru pe săptămână apoi mai ai 72 de ore în care poţi face ce vrei în săptămâna respectivă. Ca şi la şcoală, îţi urmezi colegii de lucru. Nu te întrebi dacă e bine sau nu ce faci sau încotro te îndrepţi.

Vii acasă şi zici "Sunt obosit".

Deschizi cutia evadării(televizorul) şi te pierzi acolo. Beneficii? Ochii roşii şi un cap confuz.

Apoi toate astea se repetă 40 de ani.

Dacă tu decizi să-ți trăieşti viaţa astfel e perfect. Dar dacă faci asta că aşa ai ştiut din clasa I, e trist. Pentru că nu aşa se trăieşte. Nu afli cine eşti, nu atingi abisul talentelor tale, nu afli că poţi să iei decizii şi că ai şansele tale.

Foarte mulţi oameni, bărbaţi şi femei, au câteva eşecuri fireşti sentimetale şi apoi găsesc pe cineva un pic mai bun şi se agaţă de el. Preferabil la fel de disperat, în ideea că nu vor găsi ceva mai bun.

Apoi trăiesc să se acuze unul pe altul că şi-au răpit tinereţea, energia şi potenţialul.

Astăzi vreau sa vorbim despre un alt pas simplu pentru a deveni un sclav modern, de data asta al familiei si al relației de cuplu.

Informația

Un prieten de-al meu, Marius, mi-a spus că "o relaţie există pentru ca partenerii să îşi amplifice puterea unul altuia, nu să se facă fericiţi unul pe altul." O să îţi repet asta de câteva ori în acest articol.

"E normal să ai o familie şi copii." Îmi zicea bunica mea în fiecare zi.

"De ce ?" întrebam eu curios.

"Pentru că aşa e normal şi aşa face toată lumea!" răspundea bunica.

Bun răspuns. Dar nu pe placul meu.

De ce e normal? În rândurile ce urmează vom lua nevoile şi dorinţele comune ale bărbaţilor şi femeilor şi vom vedea cum ar trebui să decurgă o relaţie şi o viaţă de familie din perspectiva bunicii mele şi apoi din perspectiva mea.

Ţine minte, va trebui să ne întrebăm permanent : "Acest lucru îmi amplifică sau îmi răpeşte puterea şi energia?"

Lucruri care pot fura sau amplifica puterea personală:

  • Sexul
  • Gătit, spălat, călcat
  • Un sprijin emoțional la nevoie, cineva cu care să îți satisfaci nevoia de comunicare.
  • Cineva cu care să lucrezi cot la cot pentru a construi și crea ceva
  • Copii, urmași
  • Dovada socială
  • Combaterea plictiselii
  • Securitate financiară
  • Nevoi familiale: iubire, susținere, încurajări, încredere, să știu că ma pot baza pe ei cand am nevoie
  • Nevoi în cuplu: respect, încredere, iubire necondiționată, comunicare, muncă, înțelegere, distracție

Acum vreau să luăm aceste lucruri de mai sus și să le vedem din 2 perspective. Perspectiva bunicii mele și a mea. La sfârșit te invit să dai verdictul și să îmi spui ce variantă preferi.

Care sunt trăsăturile unei relații clasice în care devii sclav – modelul bunicii

Sex (sau datoria conjugală)

Într-o relaţie clasică sexul ajunge să fie o rutină. Orgasmul femeii de obicei e o amintire îndepărtată. O facem că aşa "trebuie" şi e singura modalitate prin care mai eliberăm şi noi din tensiune şi stresul cotidian. Bărbaţii ajung să o facă mecanic, ca şi orice nevoie fiziologică iar femeile stau foarte prost la capitolul satisfacţie sexuală.

Între 35-50% din femei au orgasm rar şi sunt nemulţumite de numărul de orgasme iar 15% din femei nu au experimentat deloc orgasmul într-o relaţie conjugală. Doar 35% din femei au constant orgasm vaginal. Motivele eşecului sunt reprezentate de ignoranţă, lipsă de autocunoaştere a propriului organism, temeri, stres. (Informaţii preluate din Disfuncţii orgasmice, Enciclopedia Medicală Medline Plus, Septembrie 2002.)

Gătit, spălat, călcat

Datoria femeii este să se ocupe de treburile casnice, datoria bărbatului e să aducă resurse în casă. Clişeu îmbătrânit. Şi totuşi foarte multe cupluri funcţionează încă după acest principiu. Pentru o ciorbă caldă foarte mulţi bărbaţi sacrifică aproape orice şi multe femei au pretenţia să fie întreţinute în schimbul muncii casnice pe care o prestează. Problema o reprezintă şi educaţia primită de la mame precum şi bărbaţii care încurajează acest tip de relaţie şi comportament. Iar la sfârşit, încep reproșurile. Femeia îi reproşează bărbatului când nu sunt bani, că ar fi muncit şi ea dar bărbatul nu a lăsat-o. Bărbatul se simte încolţit, ca un animal de povară care trage şi aduce în casă doar să satisfacă femeia veşnic nemulţumită. Simte că şi-a răpit şansa de a face ceva cu adevărat măreţ în viaţă pentru ce? Un gătit, un spălat şi un călcat.

Un sprijin emoțional la nevoie, cineva cu care să îți satisfaci nevoia de comunicare. 

Ar fi frumos dacă în cuplu ai avea garanţia că vei avea parte de sprijin emoţional şi comunicare, înţelegere, iubire, respect, încurajări. Problema e însă că mai degrabă te poţi aştepta de la aceste lucruri de la prieteni sau prietene decât de la familie sau parteneri de cuplu. În Grecia antică prietenia era mai presus de o relaţie romantică. Ştiau ei de ce.

Uite-te în jur. Câte cupluri îşi pot da note mari la aceste trăsături? Pentru că nu ştiu cum se trăieşte în cuplu, pentru că nu se educă şi nu se dezvoltă personal, mulţi oameni pică examenele la aceste trăsături extrem de importante în relaţiile interumane. Dacă ar şti să se folosească de aceste trăsături atunci întradevăr oamenii şi-ar amplifica puterea. Însă de multe ori folosesc reversul medaliei şi îşi provoacă suferinţe care îi bagă în depresii, stres şi mai mult, stări de nervozitate.

Cineva cu care să lucrezi cot la cot pentru a construi și crea ceva

Un alt motiv pentru care ne întemeiem familii şi intrăm în relaţii de cuplu. Câţi însă îşi propun idealuri care merită urmate? Aşa cum am vorbit în alte articole, când doi oameni fără scopuri şi visuri intră într-o relaţie de cuplu ce se întâmplă? Ai 2 oameni care se chinuie unul pe altul acuzându-se reciproc de propia nefericire.

Copii, urmași

Din păcate, ca şi când nu ar fi destulă suferinţă între cei 2 oameni din cuplu, aceşti oameni mai fac şi copii. Ca şi psiholog, am rămas mască auzind motive pentru care unii oamenii fac copii:

  • să începem să ne înțelegem mai bine în relație pentru că avem o responsabilitate comună
  • așa e la modă
  • așa trebuie
  • presiunea părinților care vor nepoți

De parcă nu ajunge să îţi porţi propria cruce, mai împovărezi şi nişte tinere fiinţe pentru care nu ştii ce educaţie şi ce condiţii le vei putea oferi. Nu mă interesează dreptul fiecărui om de a face copii atâta timp cât copii ăia sunt condamnaţi de la naştere să fie chinuiţi la rândul lor.  Dacă ai nevoie de permis pentru maşină ar trebui să fie un permis pentru făcut copii. Munca mea principală se îndrepată spre adolescenţi şi te doare capul ce greşeli pot să facă părinţii în privinţa copiilor lor.

Dovada socială – să nu zică lumea că sunt singur pe lume

Pe majoritatea oamenilor dacă îi întrebi ce aşteaptă de la o relaţie de cuplu sau căsnicie o să îţi repete ca papagalii aceleaşi lucruri. Habar nu au, dar la presiunea anturajului şi a familiei îşi găsesc pe cineva "să se aşeze la casa lor".

Oamenilor le e ruşine de ce zic alţi oameni, pentru că aşa e cu oamenii fără personalitate şi coloană vertebrală. Se îndoaie la primul semn de dezaprobare al publicului nemilos. Trebuie să avem o relaţie de cuplu şi să ne facem o familie pentru că aşa am făcut de când ne ştim.

Combaterea plictiselii

Oamenii săraci cu duhul s-au plictisit tot timpul repede. Să nu poţi suporta să fii singur cu tine şi cu gândurile tale e cel mai clar semn de sărăcie interioară şi fugă de ceea ce eşti.

„Am cunoscut un bărbat care şi-a dat douăzeci de ani din viaţă unei zăpăcite, sacrificându-și totul: prieteniile, munca lui, până şi o existenţă decentă, şi care a recunoscut într-o seară că n-o iubise niciodată. Se plictisea, asta era totul, se plictisea, ca majoritatea oamenilor. De aceea îşi făurise cu bună ştiinţă o viaţă plină de complicaţii şi drame. Fiecare vrea neapărat să i se întâmple ceva; aşa se explică cele mai multe dintre legăturile omeneşti." (Albert Camus)

Securitate financiară

Un alt motiv pentru care oamenii intră în relaţii este securitatea financiară.

S-a dovedit că o persoană singură are nevoie de mai puţini bani decât o persoană în cuplu (împărţim venitul pe cap de membru al familiei). Când ai întemeiat o familie şi mai ai şi copii, nu mai poţi să îi spui şefului să se ducă naibii, nu mai poţi să fii o persoană rebelă, nu mai poţi să îţi rişti veniturile încercând să fii antreprenor, să faci afaceri să rişti totul pentru a-ţi atinge cele mai nebune visuri (valabil şi pentru bărbaţi şi pentru femei).

Acum banii care sunt la comun trebuie investiţi în cămin, în termopane, în mobile, în copii. Paradoxul e că neriscând nimic şi neavând afacerea ta, banii vor fi mai puţini şi calitatea vieţii întregii familii va scădea.

Din observaţiile mele, aici femeile sunt de învinuit de cele mai multe ori. Pentru că ele îşi doresc binele familiei şi încearcă să atragă majoritatea resurselor spre îmbunătăţirea căminului.

Pune o femeie să aleagă între investiţia într-o afacere riscantă şi o bucătărie nouă şi spune-mi şi mie ce a ales. Nu generalizez. Cunosc femei geniale care bat bărbaţii la fundul gol când vine vorba de afaceri, investiţii strategice şi disciplină financiară. Însă mecanismul psihologic al unei femei este construit pentru a asigura siguranţă, confortul şi stabilitatea familiei şi al copiilor pe termen scurt.

Aşa că dacă aştepţi stabilitate financiară şi o calitate a vieţii mai bună întemeind o familie şi gândindu-te că veţi avea mai mulţi bani, mai gândeşte-te odată.

Iubire, susţinere, să ştii că te poţi baza pe cineva când ai nevoie

Dacă avem şansa  ne naştem într-o familie în care am fost iubiţi ştim ce înseamnă iubirea, cum se simte iubirea, ce însemană o îmbrăţişare, afecţiune, iubirea necondiţionată, atunci vom şti oferim și să cerem acelaşi lucru în relaţie.

Deşi într-o relaţie de cuplu sănătoasă vei avea parte de ele, nu cere partenerului fie ca mama sau ca tata. Aşa cum ai primit vestea proastă Moş Crăciun un există, iubire ca aia de părinţi nu vei mai întâlni.

Pentru o relaţie de cuplu este amestecată cu iubirea sufletească, spirituală (cea pe care ți-au oferit-o părinţii) şi partea de animal din noi cu gelozie, posesivitate, atracţie sexuală. Nu o mai ai parte de iubirea aia necondiţionată şi pur spirituală, trebuie îţi asumi rolul de adult şi îţi asumi responsabilitatea asta de care tot auzi.

CREŞTI. Maturizeazăte şi ţine minte: Într-o relaţie de cuplu partenerii nu sunt acolo pentru a se face fericiţi unul pe altul ci pentru a-şi amplifica puterea unul altuia.

Bun. Am văzut modelul bunicii mele. Acum vedem modelul meu.

Care sunt regulile mele într-o relație modernă care îți amplifică puterea – modelul meu

Sex

Şi bărbaţii şi femeile adoră să facă sex. Este o nevoie de bază a oamenilor şi îmi place să fac sex. Femeia îi spune dragoste, bărbaţii îi spun sex. E totuna doar că sunt perspective diferite din cauza nevoilor şi a creierelor diferite.

Nu îl folosesc ca mijloc de manipulare şi nu accept nici ca femeia să îl folosească. Rolul sexului este să îi ofer ei un orgasm şi să am şi eu unul.

Orgasmul întăreşte sistemul imunitar și încarcă bateriile. Amândoi parteneri sunt super energizati şi puşi pe fapte mari după orgasm. Indiferent că eşti bărbat sau femeie trebuie să înveţi cum să provoci un orgasm partenerului de fiecare dată. Nu mă interesează dacă ai orgoliu şi ţi-e ruşine să întrebi sau să te educi. Ai internet, caută.

Orgasmul e obligatoriu în viaţa ta sexuală. Te face mai tânăr și eliberează stresul. Oxitocina este generată la atingerea cu o altă fiinţă umană, la stimularea sfârcurilor şi a organelor genitale (la femei) şi la orgasmul sexual. E responsabilă cu sentimentul de ataşament pe termen lung. După orgasm vei auzi un singur lucru:"Te iubesc!"

Aşadar, calitatea sexului este esenţială în orice relaţie iar orgasmul îţi amplifică puterea ca individ.

Gătit, spălat, călcat

Există restaurant, înveţi să găteşti singur, avem maşină de spălat, călcător.

Nu i-aş cere niciodată prietenei mele să îmi facă de mâncare, să spele sau să calce. De multe ori face din proprie iniţiativă, alteori mâncăm în oraş şi putem să ne ducem hainele la curăţătorie. Nu am nevoie de o servitoare şi nu o să aştept niciodată de la partenera mea să îşi consume energia, timpul şi resursele cu lucruri din astea mărunte mai mult decât e nevoie. În schimb am să aştept să văd cum investeşte în dezvoltarea ei personală şi profesională.

Un sprijin emoţional la nevoie, cineva cu care să îţi satisfaci nevoia de comunicare.

O persoană care se dezvoltă personal şi profesional va şti să ofere toate aceste lucruri pe care le oferă un prieten adevărat. Calitatea prieteniei într-o relaţie e un indicator foarte bun pentru calitatea relaţiei în general.

Să îţi placă să petreci timpul cu persoana cu care eşti în cuplu, să poţi avea conversaţii interesante şi pline de umor, să existe înţelegere reciprocă, încurajări reciproce, încredere, respect şi distracţie. Lucruri obligatorii fără de care o relaţie este un eşec indiferent de celelalte beneficii. Doar o persoană care se ocupă de dezvoltarea ei personală este capabilă să ofere toate aceste lucruri. Aşadar, dacă nu ştie să se poarte, partenerul de cuplu trebuie educat.

Şi eu am învăţat pentru că am fost un sălbatic şi am învăţat la rândul meu pe alţii.

Cineva cu care să lucrezi cot la cot pentru a construi şi crea ceva

Nu e neapărat ca doi oameni dintr-un cuplu să aibă aceleaşi pasiuni şi aceleaşi visuri. Dar imaginează-ţi cât de mult îşi amplifică puterea unul altuia în cazul în care trag în aceeaşi direcţie pe plan profesional şi se completează reciproc. Dacă ai o pasiune încearcă să găseşti un partener care are aceleaşi pasiuni ca şi tine.

Copii, urmași

Aş face mai degrabă copii decât să mă căsătoresc. Îmi plac copii şi sunt sigur că ai mei vor fi nişte zmei. Dar vreau să îi trimit la înot, să le ofer un mediu în care să îi las liberi să creeze şi să se dezvolte, să înveţe să cânte la un instrument, să îşi descopere şi folosească abilităţile înnăscute.

Nu o să fac copii pentru că "aşa e normal" şi pentru că "trebuie". În afară de asta, psiholog fiind, îmi asum responsabilitatea pentru educaţia şi binele copiilor şi tinerilor din jurul meu. Ştiu din experienţă că un copil e important să fie lăsat să îşi dezvolte abilităţile având provocări şi nu supraprotejat ca să devină un handicapat social. În acelaşi timp e foarte important să nu îl laşi de capul lui şi să se simtă neglijat şi lipsit de atenţie şi iubire.

Fac copii când pot să le ofer un mediu sănătos de dezvoltare, nu îi fac "şi vedem noi după aia"

Dovada socială – să nu zică lumea că sunt singur pe lume

Nu mă interesează părerile celor din jur. Oricum suntem ca într-o junglă şi fiecare îşi urmăreşte propriul interes. Hai să nu fim ipocriţi.

Oamenii care nu sunt buni în seducţie vor susţine că viaţa de cuplu monogamă este cel mai de dorit lucru pentru că ştiu că într-o societate în care fiecare face sex cu fiecare ei vor rămâne pe dinafară. Aşa că se agaţă de o relaţie de cuplu şi acuză libertatea sexuală ascunzându-se în spatele normelor sociale, a religiei, a moralităţii etc.

Oamenii care sunt buni în seducţie şi care au avantaje din acest punct de vedere, femeile foarte atrăgătoare, bărbaţii cu mult succes la femei, vor spune că monogamia e o prostie şi că fiecare e liber să facă ce vrea din punct de vedere sexual. Vor invoca biologia, psihologia, și evoluţia speciei umane în sprijinul teoriilor lor. Pentru că fiecare apară şi susţine sistemul care îi aduce cele mai multe avantaje.

Pentru că părerea fiecăruia va fi subiectivă şi va masca propriul interes, eu aleg să fac ce vor muşchii mei. Dacă mă simt bine într-o relaţie, am o relaţie. Dacă mă simt bine singur, rămân singur. Tot ce fac, fac pentru că simt şi e aliniat cu sentimentele şi valorile mele, nu pentru că e acceptat sau nu social, de anturaj, de religie.

Combaterea plictiselii

Am fost tot timpul o fire curioasă şi mi-a plăcut să caut şi să descopăr secretele vieţii şi ale oamenilor. Atunci când îţi urmezi pasiunea nu te vei plictisi niciodată. Doar oamenii cărora le e teamă de ce vor descoperi despre ei când vor rămâne singuri în cameră cu o oglindă, doar aceia se plictisesc repede şi caută să omoare plictiseala.

Eu nu fac parte dintre ei şi îmi place să petrec timp meditând asupra mea.

Dacă eşti o persoană care se plictiseşte repede, nu o să găseşti salvarea într-o relaţie care să îţi anime existenţa.

Caută cauza plictiselii în tine.

Securitate financiară

Evoluţia profesională este foarte importantă pentru mine. Vreau să ajut atât de mulţi oameni încât într-o zi să se poată spune despre mine că sunt un foarte bun psiholog.

Nu muncesc şi nu produc pentru a avea o relaţie, ci am relaţie pentru a-mi amplifică puterea şi a deveni mai productiv şi creativ în munca mea.

Am un vis şi am să fac tot ce ţine de mine ca să mi-l îndeplinesc. Asta aştept şi de la partenera mea de viaţă. Luptând pentru visul meu îmi fac şi relaţia mai frumoasă. Dacă nu mi-aş urma visul aş dobândi un sentiment de frustrare, de insatisfacţie, aş fi complexat în faţa altor oameni şi aş descarca toată furia pe partenera de cuplu. Ce relaţie aş avea atunci? Nu ar fi nimeni fericit.

Dacă lupt pentru visul meu, mă străduiesc să am afacerea mea, e clar că am şanse mai mari să ajung să am mai mulţi bani şi să am o relaţie de cuplu sau o familie fericită.

Dacă sacrific asta pentru satisfacţia de moment a cuplului şi a familiei, devin de 2 ori sclav. Şi al relaţiei care îmi răpeşte puterea şi al băncilor care îmi iau puţinele resurse.

Cum poţi fi fericit în situaţia asta?

Asta din păcate se întâmplă în cele mai multe cupluri.

Pentru că nu luptăm să devenim puternici şi independenţi aşa cum ne e destinul , singuri, ne aducem slăbiciunile în relaţii pentru a-i nenoroci şi pe cei din jur din cauza slăbiciunilor noastre.

O relaţie dacă nu îţi amplifică puterea, ţi-o scade, asta e clar. Cere tot timpul de la relaţia ta putere, nu pietre de moară atârnate de gât.

Mai bine lupţi singur cu slăbiciunile tale decât să împovărezi şi pe alţii cu sau fără voie. Dacă nu poţi amplifica puterea partenerului, mai bine lasă-l. Eu cer maximul în fiecare zi şi nu am să menajez niciodată persoanele din anturajul meu.

Iubire, susţinere, să ştii că te poţi baza pe cineva când ai nevoie

Până la 7 ani am crescut la bunicii mei. Am cunoscut iubirea necondiţionată, ce înseamnă să fii curat, să ai mâncarea în farfurie în fiecare zi, să ai tot confortul necesar fără să ţi se ceară nimic în schimb.

Apoi am plecat acasă la părinţi, care s-au despărţit când aveam 10 ani. Am suferit foarte mult din lipsă de atenţie şi afecţiune de care nu am avut parte de la părinţi.

Din cauza asta am şi crescut ca un adolescent plin de probleme emoţionale, am relaţionat foarte prost cu fetele, am fost virgin până la 19 ani şi am avut prima mea relaţie de lungă durată la 27 de ani.

Însă atunci când eşti decis să rezolvi o problemă odată pentru totdeauna, când eşti motivat 100% din interiorul tău şi îţi spui că vei rezolva problema indiferent de ce va trebui să faci, nu există obstacol care să îţi stea în cale.

Despre iubire am învăţat că ea nu există în exterior, ci doar în interior.

Îmi place să mi se spună "te iubesc" şi să simt iubirea, însă ştiu că fără iubirea pe care eu o am pentru mine aş fi doar un sac fără fund în care bagi şi nu umpli golul niciodată. Nu am simţit niciodată de la 7 ani iubirea decât când am început să am respect faţă de mine, încredere şi iubire de sine.

Iubirea este doar de un singur fel, necondiţionată. Când îmi iubesc partenera de cuplu o iubesc nu pentru sex, gătit, spălat, călcat, un sprijin emoţional la nevoie, ca să îmi satisfac nevoia de comunicare, cineva cu care să lucrez cot la cot pentru a construi şi crea ceva, copii, urmaşi, dovadă socială (să nu zică lumea că sunt singur pe lume), combaterea plictiselii, securitate financiară şi sprijin, susţinere, încurajări, încredere, să ştiu că mă pot baza pe ea când am nevoie respect, iubire necondiţionată, comunicare, muncă, înţelegere, distracţie.

Toate astea le poţi avea fără să ai o relaţie de cuplu sau o familie al cărei sclav să fii şi dacă eşti într-o relaţie pentru oricare din lucrurile de mai sus, nu te minţi că e iubire. E atracţie sexuală, interes, nevoie, disperare, dar nu iubire.

Partenera o iubesc pentru că e o fiinţă umană care luptă pentru visurile ei, pentru libertatea şi independenţa ei şi iubindu-mă la rândul ei, îmi amplifică puterea de luptă pentru visurile mele, de a fi o fiinţă umană unică şi irepetabilă.

Ai văzut cele 2 perspective. Cea a bunicii mele şi a mea.

Să fiu sigur că nu uiţi. Un prieten de-al meu. Marius, mi-a zis că "o relaţie există pentru ca partenerii să îşi amplifice puterea unul altuia, nu să se facă fericiţi unul pe altul."

Un mesaj pentru femei şi bărbaţi

Pentru femei:

Câte femei nu îşi pierd întreg viitorul ca să urmeze şi să sprijine bărbatul, pentru că după ce el ajunge să aibă succes să o părăsească pentru că e grasă şi bătrână, pentru una mai tânăra şi frumoasă?

Şi cine e devină că tu, femeia, ai mai pus 15 kile pe ţine şi te-ai sacrificat. Ţi-a cerut cineva asta?

Există încă dureros de multe femei pe care mamele le educă spunându-le că succesul în carieră şi în viaţă este asocierea cu un bărbat potent financiar, de succes în afaceri şi cu potenţial.

Oricât de prost e bărbatul, tot are o urmă de orgoliu în el şi când se trezeşte vei fi cârpa lui orice ai face.

Am văzut de nenumărate ori ce înseamnă să fii o femeie la mâna unui bărbat . De la glorie şi statut social la foame nu există decât un pas când îţi bazezi totul pe un bărbat.

Bazează-te pe tine. Ai şanse mult mai mari să păstrezi un bărbat cu bani când ai bani pentru că va ştii că nu te poate controla prin asta.

Şi oricum, daca toate argumentele mele de mai sus nu te conving, mai am unul.

MAMA NATURĂ.

Bărbaţii sunt poligami din punct de vedere psihologic. Le place diversitatea, filmele porno cu actriţe diferite.

Cum zice prietenul meu Daniel, femeia ideală pentru un bărbat este…URMĂTOAREA.

Pentru bărbaţi nu o să mai aduc niciun fel de argumente ci doar pentru femeile care s-au speriat.

Dacă un bărbat este îndrăgostit de femeie, dacă ea respectă toate regulile de mai sus, şi el va respecta relaţia. Dacă sexul cu iubita mea este împlinitor, nu o să fac sex cu altele. O să mai fac glume şi o să mai îmi fugă ochii, dar atât.

Tot timpul voi aprecia femeile cu forme frumoase. Asta e natura mea de bărbat şi aşa va fi.

Să nu te uti după alte femei, dacă eşti într-o relaţie, este impus social, însă nu este biologic şi natural.

Aşadar, ca femeie, dacă îţi bazezi totul pe un bărbat, ai şanse mari să pierzi jocul acesta numit viaţă.

Ca femeie, ai datoria să fii puternică şi independentă singură şi  să nu depinzi de un bărbat niciodată.

Pentru bărbaţi:

Orgasmul sexual – cea mai mare plăcere a omului din punct de vedere psihologic, fizic şi emoţional.

Nu am să întru în detalii, dar o femeie ca să aibă orgasm trebuie să se simtă aliniată din punct de vedere fizic, emoţional şi spiritual.

Fizic – să fie sănătoasă

Emoţional – să aibă un confort minim, un sentiment de securitate şi încredere în partener

Spiritual – să simtă că bărbatul ei are o direcţie spre care se îndreaptă, este lider şi se poate baza că el îşi va urma destinul indiferent de obstacolele care apar.

Într-o relaţie de obicei ce fac partenerii când se văd cu sacii în căruţă? Se lenevesc. Se comportă de parcă scopul lor a fost atins şi acum nu mai e nevoie să facă niciun efort. De aici adevărata dramă a celor mai multe relaţii.

O femeie trebuie să simtă că bărbatul ei este liderul, şeful haitei, acesta fiind unul din motivele pentru care femeia testează constant bărbatul.

Ca bărbat, faptul că ai o relaţie nu îţi dă dreptul să renunţi la munca ta, visurile tale, destinul tău. Dacă poţi să faci asta şi să îi oferi un orgasm femeii tale când faceţi dragoste, îţi garantez că vei avea o relaţie total împlinită şi fericită indiferent de câţi bani aveţi, ce relaţii aveţi cu familiile voastre, indiferent de ce greutăţi se abat asupra voastră. Femeia nu va simţi niciodată nici cea mai mică nevoie să te înşele, pentru că femeile înşeală doar când nu sunt satisfăcute sexual.

Aşadar, dacă poţi să rămâi un bărbat adevărat şi să îi oferi un orgasm, o vei face să se simtă cu adevărat femeie şi îi vei amplifica puterea de a-şi urma pasiunile. În schimb, ea va face tot ce depinde de ea pentru a-ţi întoarce serviciul şi a-ţi amplifica ţie puterea.

Şi acum,

Exercitiul

Întreabă-te, lumea ce te înconjoară, îţi amplifică puterea sau nu? Cauţi să îi faci fericiţi pe ceilalţi şi aştepţi asta de la ei sau vă amplificaţi puterea reciproc?

Ştiu că e un articol foarte lung însă am scris ce aveam în suflet. Mai ţii minte povestea cu care am început? Când eram în anul 2 la facultatea de psihologie şi mi-a zis decana că la ce condiţii am eu, o să am o relaţie aşa ideală după ce am să mor.

Ei bine, nu am ajuns să am relaţia mea ideală post mortem, ci la 28 de ani.

Acum vreau să te ajut pe tine să ai relaţii şi de cuplu şi de prietenie care îţi amplifică puterea.

Ai un checklist.

Verifică aceste caracteristici ale oamenilor ce îţi vor amplifica puterea (aici include membrii familiei, partenera/partenerul de cuplu/anturajul tău).

Scopul. Verifică cine are un scop în viaţă şi cine nu. Niciun vânt nu favorizează o corabie fără un port de destinaţie. Oamenii fără scop se plâng toată ziua, sunt victime şi doar consumă energia celor din jur. Îndepărtează-te de ei şi apropie-te de oameni cu visuri şi scopuri în viaţă.

Atitudinea este cel mai important cuvânt. Oamenii reacţionează şi se comportă cu noi în funcţie de atitudinea pe care o avem. Oamenii care îţi vor amplifica puterea au atitudinea de luptători, sunt ambiţioşi, optimişti şi perseverenţi.

Responsabilitatea. Mediul tău înconjurător este o oglindă lipsită de sentimente a ceea ce eşti tu ca om. Dacă nu eşti mulţumit de ceea ce ai în jur devino mai bun şi ce ai în jurul tău se va schimba. Recompensele noastre sunt conforme cu ceea ce investim.  Un fermier a preluat o fermă părăginită şi distrusă complet şi a transformat-o în 2 ani în cea mai frumoasă şi productivă fermă din ţinutul respectiv. Un preot a trecut pe acolo şi a zis :"Mulţumeşte-i lui Dumnezeu. Ţi-a dat această fermă minunată." Iar fermierul a zis. "Da, aşa e şi îi mulţumesc lui Dumnezeu. Dar să vezi cum arăta când o avea doar pentru el."

Adevărul. Persoanele care sunt sincere şi directe sunt mai de apreciat decât persoanele care preferă politeţea şi te menajează.

Dezvoltare personală şi profesională. Aceasta este o caracteristică vitală pentru orice om care îţi poate amplifică puterea. În cazul tău, compară succesul cu tine însuţi. De la an la an eşti mai bun?

Secretul ciudat. Devii ceea ce gândeşti. Ascultă-i pe oamenii din jur. Cum gândesc despre ei, ce aşteptări şi ce ambiţii au. Ceea ce spun cel mai mult despre ei, ăia vor deveni, şi tu la fel.

Înconjoară-te doar de oamenii care au aceste caracteristici. Ei îţi vor amplifica puterea.

Sper că te las un om mai bun decât te-am găsit.  Dacă consideri astfel şi crezi că ţi-am amplificat puţin puterea prin acest articol, scrie-mi un feedback, pune o întrebare, adu o completare şi amplifică-mi şi tu mie puterea de a deveni mai bun.

Ştiu că nu este uşor să faci anumite schimbări în viaţa ta şi în relaţia de cuplu sau cu cei din jur. Pentru asta am conceput cursul online Marea Iubire, ce este o educaţie completă care te duce de la a fi o persoană puternică pe cont propriu, până la a avea relaţia pe care ţi-o doreşti.

Pentru a te înscrie la curs şi pentru mai multe detalii accesează linkul aici.

Per asper ad astra

Pera Novacovici

Distribuie daca ti-a placut:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on email
Email
Share on whatsapp
WhatsApp

Profită de resursele de dezvoltare personală pe care le-am pregătit timp de 10 ani!

ARTICOLE SIMILARE

135 Responses

    1. Cu siguranta mi-ai amplificat puterea si-ti multumesc,
      in adancul sufletului asa gandesc si eu doar ca pana acum nu am avut puterea sa scot la suprafata ceea ce e acolo , inlauntrul meu.

        1. Imi place sa ma regasesc in scrierile tale Pera. Esti un destept versat. Am crezut tot tim pul despre mine ca sunt o rebela pt k nu pot si nu-mi asum toate obligatiile din „contractul de casatorie„ ,precum o facea bunica. Suntem casatoriti de 14 ani , ne-am plictisit de multe ori impreuna. Nu ma achit de toate obligatiile de sotie, si nici sotul meu de cele de sot, de aceea trebuie sa evadez la 2-3 luni din viata de cuplu si raman in tara ,iar sotul meu sa plece in D. Si lui ii este necesara „recreatia„ Cred ca ne iubim de la distanta, adica imi lipseste mai mult si suport mai bine asta, decat sa ramana langa mine in permanenta si sa ma agaseze, sa ma sufoce cu pretentii a prestatiilor de sotie invechita. Am 57 de ani, sunt o femeie evoluata si frumoasa , cred. Ce ma obliga sa nu fiu modesta: de ex. dumineca la SPA, am primit de la un „Adam„ un mar rosu. In primul moment mi-a trecut prin minte sa refuz, apoi , mi-a placut gestul. Am considerat un compliment tacit din partea unui barbat mai mic decat mine, cu vre-o 10 ani . Apoi am infiripat un dialog deloc interesant, mai degraba stangaci si fortat. A fost totusi,frumos. Am avut azi un inceput se saptamana nou,starlucitor. Am un sot pe care trebuie sa-l iubesc si sa fac frumos in viata de cuplu, pt ca iata ,nu-mi sugruma libertatile naturale. Nu stiu acuma de ce ma preocupa daca, „Adam„ v-a veni si-n weekendul viitor la spa?! Spune-mi tu te rg Pera. Ms mult. O seara frumoasa!

          1. sunt de acord in totalitate….ma simt ca un copil care trebuie sa invete pas cu pas pentru ca sunt in aaceaasi categorie a^invechitelor^
            ..

  1. Pera, ai mare dreptate. Sunt insa mici sanse sa gasesti un partener care sa satisfaca toate conditiile descrise de tine. Tu de compromisuri ai auzit?
    Profa ta avea oarecum dreptate … s-ar putea ca pentru marea majoritate a oamenilor relatia la care te gindesti tu sa fie post mortem

  2. Atat de evident si atat de bine pus in cuvinte…ce simplu ar fi daca in loc de toate prostiile la scoala s-ar preda astfel de materii 🙂

  3. 🙂 Frumos…. o bun aperioada de vreme ma credeam handicapat pentru ca gandeam vorbeam si actionam diferit fata de cei din jurul meu … acum vadk exista o explicatie logica…. stiintifica :))) da Pera chiar si rupt de somn dupa o nunta nebuna la care am fost aseara… am zambit ptru prima data azi la citirea articolului tau :))) tine-o tot asa..

  4. Salutare Pera, fain articol,
    Mi-ai amplificat puterea, articolele tale ma ajuta chiar si la tenisul de camp pentru ca asta e pasiunea mea, citesc articolele tale si parca vorbesc cu tine. Ai reusit sa faci inca un articol valoros, de fiecare data reusesti sa fii mai bun si asta ma inspira.
    Felicitari pentru articol !
    P.S. ai cateva scapari la scriere :
    uita-te oamenii care au relatii : – tot felul de si
    afara din zona de confort – Doar 5 din 100 absolvesc vietii.
    mai departe – Foarte multi oameni, si femei,
    – sa stiu baza pe ei cand ai
    la copii, urmasi (bunica) – suferinta cei 2 oameni
    securitate financiara – persoana singura are
    iubire, sustinere – sa oferim
    sex – nici femeia foloseasca.
    copii, urmasi ( tu) – sa invete
    Succes in visul tau,
    Flair

  5. Extraordinar articol, Pera. Scris cu pasiune si forta, se vede asta. Si mai ales, din experienta.
    Mi-au placut elementele noi: chestia cu forta in relatii si faptul ca e bine sa te intrebi – de ce, frate? Pentru ce o relatie? Ce asteptari am eu de la ea? Succesul? Ce e ala? Ce inseamna succesul pentru mine?
    Totusi, ti-as sugera ceva. Puterea aia nu trebuie exclusiv "luata" din mediul inconjurator. Gen " IA PUTEREA DIN MEDIUL TAU, DE LA PERSOANELE DIN JURUL TAU". As aprecia daca ai accentua faptul ca e bine sa faca si ei inapoi chestia asta – sa le dea putere altora. Ca si in abundenta – ofera ca sa primesti. Poate ai lumina oamenii mai mult.
    In acelasi timp, am o carte sa-ti recomand. Am inceput sa citesc cele doua volume ale lui Anthony Robbins din "Descopera forta din tine". Impresionanta cartea. Poate cea mai buna carte de dezvoltare personala pe care am citit-o. In acelasi timp, sistemul lui de modificare a convingerilor si a obiceiurilor mi se pare extraordinar de simplu si rapid.
    Iti recomand cu caldura cartea.
    Toate cele bune si spor la toate!

  6. Multam de aprecieri.
    @ Luca – imi place articolul tau 🙂
    @ Roender – cautarea neobosita da rezultate sigur
    @ Flair – multam de ajutor. Am corectat ce am vazut
    @ IUlian – demult vreau sa o citesc. Ma apuc de ea saptamana ce vine

  7. Stii care-i problma cu noi oamenii?
    Atunci cand suntem foarte fericiti, cand suntem rasfatati cu lucruri frumoase, simtim nevoia de a impartii toate acestea. Cum sa o faci daca nu ai pe cineva linga tine?

  8. buna,
    trebuie sa recunosc ca instinctiv multi ani de zile am gandit asa! apoi nu stiu ce s-a intamplat si toate lucrurile s-a imprastiat s-au dizolvat , iar [puterea aceea amplificatoare , care iti dadea noi aripi, a disparut! nici nu mai tin minte cum! si acum pare mult mai greu sa o regasesti! da r probabil k nu e imposibil!
    oricum, felicitari pt articoll ! este genial ! ateptam si altele..

  9. Nu am inteles propozitia "partenerii sa isi amplifice puterea unul la altul ". Adica unul altuia?
    Articolul tau este foarte interesant si sunt de acord cu povestea ta, insa ar trebui sa mai lucrezi un pic la modul de exprimare – pentru ca faci greseli gramaticale, si asta nu mi se pare deloc ok in conditiile in care esti licentiat in psihologie si esti interesat de dezvoltare personala – ceea ce presupune totusi un anumit nivel de cultura.
    In rest felicitari pentru tot ceea ce faci, sa auzim numai de bine.

  10. Urmaresc cu mare interes articolele tale si pot spune ca imi plac foarte mult, Pera. La un curs , un mare prof al meu din facultate a spus ca scopul casatoriei este imbogatirea reciproca, crearea de valori, completarea unuia cu celalalt, atingerea de noi culmi spirituale, asa ca nu este departe de ceea ce spui tu. Da, gandurile sunt de fapt lucrurile viitoare, pentru ca lumea este oglinda faptelor si a ceea ce gandim, de aceea trebuie sa fim atenti la ce gandim si la ce simtim, pentru ca atragem acele lucruri. Cum spune englezul: "ai grija ceea ce iti doresti, ca s-ar putea sa se implineasca". Spre deosebire de profa ta, eu cred ca nu trebuie sa facem compromisuri in ceea ce ne dorim, pentru ca vom ajunge inevitabil sa atragem persoana sau lucrul dorit, chiar daca mai tarziu. Si cred ca merita efortul. Vezi tu, occidentalii sunt setati pe finish, pe rezultatul final. Cred insa ca omul setat pe rezultat pierde din vedere tocmai esentialul drumului vietii: detaliile frumoase, experientele prin care trece si pe care nu le valorizeaza corespunzator. Este ca atunci cand esti la volanul automobilului si mergi cu viteza mare undeva. Esti atent sa nu iesi de pe sosea si sa mori inainte sa ajungi. Dupa ce ai ajuns nu iti amintesti detaliile drumului, ce frumos a fost ceru undeva, ce peisaj fantastic ai scapat, si ce femeie frumoasa iti facea cu mana la autostop, dar nu ai luat-o in masina. Cand rulezi relaxat, le vezi pe toate, te distrezi, iei femeia in masina si poate se leaga ceva. Conteaza acum drumul insusi, nu rezultatul final pe care suntem setati de mici. Pentru mine, drumul este viata insasi, iar singurul om pe care trebuie sa il depasesc sunt eu insumi. Nu ma mai grabesc cum am facut-o candva. Am trecut de la abordarea cantitativa a vietii la cea calitativa. Imi pot permite acum, si atrag calitatea. Cum ti se pare aceasta abordare?

  11. Foarte bun articolul tau.M-am regasit in multe ipostaze in fragmentele tale, de exemplu in femeie sacrificata pentru binele barbatului si barbatul a gasit o alta… dupa aceea a urmat divortul, apoi o a doua facultate pentru ca nu reusisem sa fac nimic cu prima (inginer ), si paradoxal, acum am si o licenta in finante banci si totusi nu ma simt implinita. Am uitat sa iti spun ca pentru a putea termina a doua facultate, m-am angajat inginer si profesez si acum , dar simt ca ma plafonez. Zi de zi la serviciu, apoi cautari ale eului. Sunt de acord cu teoria ta si nu a bunicii tale, dar abia acuma, cand am deja 40 de ani. La 23 de ani stiam ca trebuie sa imi intemeiez o familie si … femeia asculta si urmeaza barbatul.
    Cred ca atunci cand faci ceva cu placere te simti implinit profesional.
    Succes mult.

  12. Când i-am spus tatălui meu că nu vreau să mă căsătoresc niciodată s-a enervat şi mi-a spus că numai homosexualii fac asta şi să îmi scot ideea asta tâmpită din cap că dacă imi tot repet asta o să mi-o întipăresc în subconştient şi chiar nu o să mă căsătoresc niciodată. Apoi mi-a dat exemple de colegi de-ai lui care sunt necăsătoriţi şi singuri şi trăiesc cu mamele lor la peste 35 de ani. De ce nu aş vrea să mă căsătoresc niciodată? Probabil din cauză că generalizez problemele cauzate de "căsătoria prin acte" a unei mătuşi de-ale mele cu un om care a devenit beţiv, poate că nu mi-ar plăcea să fiu tot cu aceeaşi femeie toată viaţa; dar sunt prea tânăr probabil şi experienţa mea în relaţiile cu fetele(de cuplu) este foarte redusă.
    Vorbind de prieteni, cei cu care mă întâlnesc mai des în realitate nu au aceleaşi pasiuni ca şi ale mele, cred că mă întâlnesc cu ei doar pentru distracţie, şi mulţi dintre ei sunt ceea ce eu NU vreau să devin. Asta mă îngrijorează.
    Dar am şi alţi prieteni "pe internet" cu care vorbesc despre pasiuniile mele, care mă ajută să evoluez, care simt că imi amplifică puterea.
    Ce ar trebui să fac cu acei prieteni cu care mă întălnesc în realitate, dar sunt ceea ce eu nu aş vrea să devin? Dacă mă schimb suficient de mult, se vor schimba şi ei? (automat)

  13. @ Undefinable – MI-am dorit foarte mult postez articolul astazi si am scris 4 ore la el, l-am recitit de 2 ori. Stiu ca mai are greseli si o sa le corectez. Daca imi sunt semnalate mi-e si mai usor. 🙂 Nu ma cramponez prea tare de greseli si cat timp mesajul poate fi inteles sunt sigur ca cititorii imi vor ierta scaparile din graba. NU cred ca am scris vreun articol 100% corect gramatical pentru ca dupa ce le scriu sunt prea obosit sa mai pot sa captez fiecare mica greseala. Oricine scrie 3 , 4 ore in continuu poate sa depuna marturie. Eu sunt fericit cand pot sa imi postez articolele la timp. Sper sa ma intelegi, multumesc.
    @ sam2u4now – nu pot sa spun decat felicitari 🙂 drumul conteaza, nu destinatia

    1. Aici gandesti gresit. Decat sa il postezi imediat ce l-ai scris, mai bine in recitesti si corectezi a doua zi, cu mintea proaspata. De acord cu tine, mai important e mesajul transmis dar crede-ma, mai multa credibilitate ofera mesajul transmis, daca este scris corect:).

  14. Greseli de genul "mai ti minte" (si nu "mai tii minte") , sau "Vi acasa si zici" (in loc de "Vii acasa si zici") nu-mi par deloc intamplatoare.

  15. @ James_JP – Prietenii nu stiu cat si daca se vor schimba, Ce poti face este sa le oferi puterea exemplului dar data fiind natura umana s-ar putea in loc sa iti urmeze exemplul sa prefere calea usoara si sa nu mai isi doreasca sa fii cu ei in grup.
    @ anonimul/anonima R – Multumesc de atentionari. Cu gardieni ai gramaticii ca tine si ca Undefinable nu am emotii 🙂 am sa tin cont de sugestii voastre. Puteai sa spui direct ce aveai de spus asa cum ai spus in comentul al doilea fara sa incerci ironia care nu ti-a iesit 🙂 Daca tot esti cu sabia dreptatii in mana poti sa ma ajuti cu corectura completa la urmatoarele articole. Batem palma?

  16. o incarcatura emotionala foarte luxoasa… 🙂
    in acelasi timp o motivaite faracerinte… e la alegerea cititorului!
    iar ceea ce gindim aceea devenim!
    doresc tuturor sa devina ceea ce POT GINDI… cu adevarat!

  17. pera , foarte frumos, dar spune-mi daca poti de unde stiai treaba cu grecii? oamenii aia erau foarte culti si cred ca si fericiti in acele timpuri.
    in alineatul cu visul in viata mai era cineva pe as care o spunea in ceva posturi bitubv. sunt lukruri care se bat cap in cap!
    Sunt multumit de infomatia care o dai! salutari!

    1. Cred ca ai vrut sa spui – Sunt multumit de informatia PE care o dai – daca tot faci atita caz de gramatica. Dar pina una alta nu te-am vazut sa zici nimic de continutul , de tema articolului , ai inteles ceva din subiectul in dezbatere , sau nu stii nici tu cum ai nimerit pe aici .

    2. Cred ca ai vrut sa spui – Sunt multumit de informatia PE care o dai – daca tot faci atita caz de gramatica. Dar pina una alta nu am vazut sa scrii nimic despre continutul , tema articolului , ai inteles ceva in legatura cu subiectul in dezbatere sau nu stii nici tu cum ai nimerit pe aici .

  18. M-ai facut sa stau pana la ora asta sa te citesc pe tine. Vreau sa zic ca ma agatam de fiecare cuvant si nici nu m-am prins cat e de lung pana am terminat.
    In ce priveste relatia in cuplu, sunt de acord ca urmatoarea pare mai interesanta, dar eu cred ca oamenii ar mai trebui sa invete sa aprecieze mai mult ceea ce au si sa incerce sa investeasca mai mult in ce au deja decat sa isi imagineze ca cealalta persoana poate oferi mai mult din simplul motiv ca nu am avut-o inca.
    Oamenii sunt programati sa isi doreasca ce nu au avut inca si daca dorinta asta nu e inteleasa si nu e tinuta sub control oamenii pot pierde multe din conceptia asta.
    Felicitari pentru articol, sa te tot auzim 🙂

  19. Toti facem greseli, dar nu stiu de ce ies in evidenta cel mai mult atunci cand venim cu un lucru bun. Fiecare are cate ceva de comentat in ceea ce priveste aspectul. Cine i-ti tot bate obrazul pentru greselile gramaticale, a aprofundat articolul?… a inteles ceea ce este mai important?Si ar mai trebui sa-si dea si numele, ca asa este frumos.
    Felicitari pentru articol Pera.
    La cum gandesti esti barbatul ideal.
    O sa aplic CHEKLIS-ul.
    La ce persoane am in jurul meu s-ar putea sa raman in "fundul gol".
    Important este sa-i dau putere sotului si el mie si impreuna sa ne crestem fetita fericita si pregatita sa-i infrunte pe cei ce vin mereu cu reprosuri, cu alte cuvinte sa o invatam sa fie libera.
    La mai mare si la mai multi bani!

  20. Nu pot decat sa recunosc ca esti foarte bun ca si psiholog 🙂
    Te citesc cu placere, mai invat si eu si te recomand la altii.
    Iar ca si mascul, ce sa mai zic… ma regasesc in multe din ideile tale.
    Keep up the good work!
    Sunt foarte multi care navigheaza in deriva si chiar au nevoie de o directie… totul e sa vrea. Aici includ atat barbatii, cat si femeile.

  21. Foarte bun articol ca si celalalt.
    Sunt 100 de oameni din care 50 stiu toate chestiile astea, dar doar 10 din ei isi urmeaza princiipile si doar 5 au succes si ambitie sa persevereze.
    Multa lume stie si nu fac nimic ! Asta ma oftica.
    Cauta pe cineva care sa le spuna ce si cum sa faca. Spun toate astea pentru ca am avut un prieten care nu putea sa ia 3 decizii fara ajutorul meu. Am incercat sa ii deschid ochii, pentru ca imi era prieten si am zis ca se lumineaza si el odata. Stiu ca fiecare are ritmul lui, dar a trecut 1 an si tot n-a realizat nimic.
    Asa ca momentan m-am agatat puternic de princiipile mele si de scopul meu in viata.
    Mai bine singur o perioada, fara prieteni prefacuti, dadandu-ti timp sa urmezi scopul.
    Merita de 100 de ori mai mult sa fi impacat cu propria persoana. Sa ai o cariera de succes, sa excelezi intr-un domeniu, sa fi respectat. Pentru ca dupa ce esti respectat vin si toate celalalte.
    Sper ca nu e un thread mort.
    Succes in continuare Pera !

  22. Foarte bun articolul si daca cu totii am gandi asa…. lumea ar fi complet diferita…. Doar o precizare as avea: femeile nu inseala doar pentru ca nu sunt satisfacute sexual….inseala si pt ca nu sunt "satisfacute" emotional. 😉 Cred ca ideea de baza este ca inselatul apare din frustrare: iti vezi barbatul devenind un robot, o masinarie de consumat bere in fata tv-ului in vesnicul fotoliu dupa ce vine frustrat de la serviciu (ca exemplu doar) sau muncind zi si noapte si atunci simti pur si simplu nevoia de a avea o fiinta umana langa tine (asta insemnand sentimente exprimate necontrolat).
    Dar toate acestea inseamna sa te complaci intr-o existenta banala…….drumul ales de catre majoritate… Vointa inseamna lupta dar si un drum neumblat…..iar spiritul de turma ne indeamna pe toti sa-l alegem pe cel umblat….acum depinde de fiecare individ in parte….

  23. Salutare
    @ reyK.0. – treaba cu grecii o stiu de la Aristotel :). Parca in Retorica erau enumerate anumite virtuti si era pomenit si faptul ca Fileo ( dragostea prieteneasca) era mai apreciata decat Eros (dragostea erotica)
    @roender – intradevar, foarte fain acel link. M-am distrat cititnd si comenturile de acolo si am fost fericit ca am o poza asa faina 🙂 Imediat sub poza am mentionat si sursa care e aceeasi cu linkul tau. Multumim
    @sweetsun – ai mare dreptate. initial am vrut sa scriu ca femeile inseala daca nu sunt satisfacute insa apoi m-am gandit ca pentru a fi satisfacuta sexual o femeie trebuie sa fie satisfacuta din toate punctele de vedere. Am precizat ca e nevoie de o stare de bine fizic, emotional si spiritual pentru ca femeia sa aiba un orgasm si sa se simta satisfacuta complet. Nu neg faptul ca o femeie poate avea orgasm si cand nu e fericita 🙂 insa asta nu inseamna ca e satisfacuta sexual. Asadar eu am plecat de la ideea ca pentru satisfactie sexuala e nevoie de satisfactie pe toate planurile in cuplu. Foarte buna remarca ta.

  24. Fenomenal site, fenomenale articole 🙂 Ma bucur enorm sa descopar asa ceva !
    Pt. roender- daca toata lumea ar incepe o "cautare" cu intrebarea "ce sanse sunt", poate sa-si ia adio de la marea dragoste inca de la inceputul cautarii. Nimeni nu va atrage ceea ce crede ca isi doreste daca are chiar si cea mai mica umbra de indoiala. In momentul in care iti doresti ceva cu adevarat…ti se va indeplini..trebuie sa caute adanc in suflet si sa gaseasca puterea sa treaca peste orice obstacol. Si aceasta stare nu ti-o ofera nimeni si nimic in afara de propria persoana. Nu crezi?

  25. Salut,
    Oare treaba cu orgasmul perfect nu este valabila si pentru barbati.Si voi aveti nevoie de o satisfactie din toate punctele de vedere, in fond sunteti niste copii mari.
    Din punct de vedere sexual,de ce sunt asa de menajate femeile?
    Oare pentru ca asa au fost educate?- dupa parerea mea ar trebui sa lupte atat pentru placerea proprie cat si pentru perechea lor,si rezultatul chiar este pe masura -amandoi lacrimand si un simplu Te Iubesc.
    Vreau sa spun ca la baza oricarui cuplu de durata sta o prietenie sincera si sa nu uitam de pasiune care trebuie alimentata in permanenta.
    La mai mare si la multi bani!

  26. Salut Pera, un articol extraordinar.
    Desi, trebuie sa ma pregatesc pentru un examen , nu am putut rezista sa nu citesc tot articolul si crede-ma ca nu regret nici o secunda.
    Ma bucur foarte mult ca nu sunt singura care gandeste astfel ,iar acest lucru imi incarca bateriile.
    Spune-ai ca nu ar trebui sa ne intereseze parerea celor din jur, dar cum sa faci asta atunci cand ei nu pierd nici o ocazie sa-ti aminteasca de acele lucruri pe care inca nu le-ai realizat, de parca tu nu le cunosti ?
    Este adevarat, ca nu o sa te mai intrebe nimeni nimic dupa ce le-ai realizat. Probabil ca tocmai asta este farmecul!
    Sa ai o zi minunata in continuare si astept cu nerabdare articolul urmator.

  27. Foarte frumos articol. Felicitari! In fiecare articol al tau gasesc cate cel putin o gresala pe care am facut-o, o fac sau sunt pe cale. Mersi mult ca mi-ai deschis ochii;)

  28. Ciao,
    asa cum spuneam si la articolul precedent si asa cum zice si Pera…. e bine sa iti stabilesti din timp SCOPUL (Obiectivul/-ele) in viata, sa iei ATITUDINE si sa muncesti pentru a-ti implini aceste scopuri/obiective in loc sa astepti sa munceasca altii pt tine sau sa vina de la sine…… si la fel de important ca celelalte 2 e sa fii PERSEVERENT si RESPONABIL in ceea ce faci …., negresit vor aparea si rezultatele mult asteptate, eu unul stiu foarte bine lucrurile astea din propria mea experienta…..
    Alex B (ingineru')

  29. Bine Pera !!! Bravo!!!! Felicitari din suflet pt articolul pe care l-ai scris…esti chiar bun ma…felicitari inca odata!!! Esti un psiholog tanar si bun fara indoiala chiar poate foarte bun pt varsta ta….mda…mi-ai mai deschis mintea un pic…si mi-ai mai imbunatatit principiile:D:) Pot sa zic ca e sanatos ce ai scris tu aici si ajuta:) Spor si la mai multe!!:))))

  30. pentru viermisor:
    Nu conteaza prea mult varsta biologica. Trebuie sa ajungi la starea mintala de la care poti sa renasti precum pasarea Phoenix.
    O sa fie greu, insa trebuie sa te mobilizezi. Trebuie sa elimini din viata ta tot ce conlucreaza impotriva viselor tale.
    O sa-mi zici ca este foarte greu … ce pot sa-ti zic este ca si eu am fost in situatia ta. La 35 de ani, nu vedeam nimic luminos in viitorul meu, totul era o rutina, insa dupa inlocuirea tuturor obstacolelor totul a devenit limpede si a aparut speranta. Nu ma intreba despre ce obstacole vorbesc, insa ce pot sa-ti spun este ca am renuntat, fara sa cer nimic, la tot trecutul meu, material si spiritual, la tot ce am investit pina la virsta de 35 de ani.
    Totul este un joc mintal, iar corpul fizic se supune la tot ce gandim. Trebuie sa ne impunem sa fim optimisti, trebuie sa eliminam din viata noastra acele persoane care ne indeamna sa abandonam lupta, prin comportament sau prin sfaturi "prietenoase". Trebuie sa abandonam obiceiurile proaste, sa le inlocuim cu obiceiuri care ne vor face sa fim sanatosi mintal si fizic.
    Daca vrem cu adevarat, putem.

  31. Foarte bun articolul, la fel ca si primul. Multumim Pera.
    Apropo ar fi bun de articol de prima pagina intr-un ziar mare, ar ravasi o tara intreaga :D.

  32. E unul dintre cele mai interesante articole pe care le-ai scris…..mi-a placut foarte mult desi l-am citit cu intreruperi caci e foarteeee lung…..referitor la ceea ce ai scris despre relatii,akm sunt de acord cu tine…desi pana sa citesc articolul tau…existau cateva lucruri care te contrariau….eu sunt constienta k nu sunt pregatita pentru o relatie,insa ,faptul k am 19 ani(mai am putin si fac 20),faptul k nu mai am un prieten de cateva luni bune,k majoritatea prietenelor mele au pe cineva,ma demoraliza….si nici akm senzatia nu este inlocuita total….(eu ,involuntar,devin foarte usor influentata de parerile celor din jur…de ceea ce aud,vad…..si deseori ajung sa ma izolez…sa evit tot ceea ce tine de exterior…ma consider o persoana cu probleme de atituine,comportament….nu reusesc sa fiu asa cum st de fapt,de rusine,teama…si din cauza educatiei primite in familie…inca nu am reusit sa trec peste asta…..k sa ma intelegi mai bine,e nevoie sa-ti povestesc mai mult,insa ,mai intai,astept un raspuns de la tine…(desi mi-ai cerut sa-ti amplific puterea,eu ti-am cerut ajutorul…caci teorie stiu,insa mi-e f greu sa trec la practica…

  33. Foarte interesant si plin de adevar articolul! Mi se pare extraordinara varianta ta in ceea ce priveste relatia de cuplu. Imi doresc si eu sa ma dezvolt personal si profesional. Intampin dificultati in 2 directii:
    – nu stiu cum sa fac sa imi dau seama ce imi doresc cu adevarat sa fac din punct de vedere profesional, care este misiunea mea. Am o retinere cand incep sa m gandesc la misiunea mea.
    – nu stiu pe ce cale sa merg in ceea ce priveste dezvoltarea personala. sunt f multe materiale si parca nu stiu in ce directie sa o apuc, sunt blocata.
    Mi-ar prinde bine un pic de ajutor din partea ta.
    Multumesc.

  34. Felicitari pentru articole ! Apreciez faptul ca exista oameni care incearca sa faca ceva bun in lume! Ultimul articol m-a facut sa vad cu alti ochi relatia de cuplu si sunt convinsa ca va aduce ceva pozitiv in relatia mea. Cred ca niste materiale audio/video ar fi de ajutor . Mult succes in continuare !

  35. Ma bucur ca ai continut cu prima idee stralucita de a incerca sa mai ajuti oamenii care merita sa fie ajutati nu cei care s-au convertiti de mult la prostie si indiferenta. Eu unul ma uit in jur si vad din ce mai putini oameni care merita bagati in seama iar asta ma supara teribil…dar sincer nu prea imi pasa de nimeni decat de familia mea pentru ca ei imi pot oferi tot ce am nevoie deocamdata ci nu niste prieteni falsi facuti pe net sau oameni de non-valoare. Bafta in continuare cu incercarea de a educa masele!

  36. spuneai undeva pe la inceputul articolului ca iti doresti sa devii un psiholog foarte bun:eu tin sa iti sun ca esti deja
    bravo si felicitari pentru tot ceea ce faci si scrii.
    trebuie sa spun ca articolele tale ma "alimenteaza" pozitiv,iar dupa ce citesc ceva scris de tine simt cum ma dezvolt ca individ si numai lucruri bune mi se intampla
    despre articolu acesta vreau sa zic ca e la superlativ,e de TOP.
    cartea arta seductiei este extraordinara,imediat dupa ce am inceput sa o citesc am constientizat greselile pe care le faceam si de ce tot o dadeam in bara cu fetele,de aceea o recomand din tot sufletul,in primu rand e o carte pentru dezvoltare personala si apoi de seductie.

  37. Buna Pera!
    Fain tare articolul tau…si parca nu e chiar asa de lung ;)) ce bine ar fi sa le tinem minte asa pe toate…sa le indesam acolo in capul nostru si apoi sa traim…dar nu merge asa…iti mai spuneam odata ca te invidiez ( in cel mai pozitiv mod cu putinta) pentru 'drumul' tau, caci pana la urma ce am simtit cel mai mult in aces articol este un drum in viata….si un punct in care alegi (sau la fiecare pas un punct…). Ma uit la mine si in jur in acelasi timp si vad ca noi oamenii astia tineri ;)) ne-am saturat de coma…da..de coma….sa fim paraziti si sa lancezim asa in autosuficienta ….si am simtit cum articolul tau pulseaza de viata prin fiecare cuvant. ce ador la acest drum, in care te educi, cresti, traiesti, simti este ca nu te plictisesti nicodata si nu epuizezi resursele…e o comoara mare in noi….personalitatea noastra. merci ca ne ajuti sa ne descoperim!
    Succes! 🙂

  38. In primul rand articolul tau are si aspecte pozitive (care se potrivesc cu perspectiva mea asupra acestor idei) si negative (care nu se potrivesc).
    In al doilea rand am o nelamurire spuneai in articolul cu titlul "Care sunt regulile mele intr-o relatie moderna care iti amplifica puterea (modelul meu) "
    la "Iubire, sustinere, sa stii ca te poti baza pe cineva cand ai nevoie" ca iubirea e de un singur fel : NECONDITIONATA, dar din moment ce ai spus motivele pentru care iti iubesti partenera ca: "Partenera o iubesc pentru ca e o fiinta umana care lupta pentru visurile ei, pentru libertatea si independenta ei si iubindu-ma la randul ei, imi amplifica puterea de lupta pentru visurile mele, de a fi o fiinta umana unica si irepetabila" aceasta iubire NU este una NECONDITIONATA. Cred ca iubesti o persoana neconditionat atunci cand o iubesti pentru simplul fapt ca exista indiferent de cum ar fi ea, cu calitati si defecte. Da e si asta un fel de iubire, aproape nemaintalnita in zilele noastre dar nu una NECONDITIONATA, dn moment ce ai enumerat motivele pentru care nu o iubesti si ai spus ca iubirea e doar de un singur fel -neconditionata, cred ca ideea ta e aceea ca o iubesti neconditionat. Mai intreaba-te o data. 🙂 Mult succes in tot ce ce faci si vrei sa faci. Mya

  39. Foarte bun articolul in ciuda faptului ca este cam lung, ai atins cateva puncte esentiale. Si totusi, la subiectul 'Copii, urmasi' nu ai raspuns concret la intrebarea 'de ce?' de ce vrei sau ai vrea sa faci copii? Ai spus ca iti plac si sunt foarte importanti si vrei sa la oferi un mediu in care sa se dezvolte cat mai mult. Ai spus de ce nu ai face copii 'ca e normal, ca trebuie, etc' insa as vrea sa aflu, in ceea ce te priveste, motivul pentru care vrei sa ai copii.

  40. Esti tare ce sa zic ….. Experimentez trecerea ,transformarea personala care a inceput de cateva luni in urma. E ca o trezire dintr-un cosmar si vezi un alt cosmar 🙂 Cosmarul lumii pe care nu o vedeai asa cum era cu adevarat. E placut sa-ti citesc articolul iti da o senzatie de forta , dar pentru multi e ca atunci cand te uitai la filmele cu karate dupa vizionare toti pustanii dadeau cu picioarele in copaci vreo doua zile si gata …totul era asa cum a mai fost :). Vorbesti de dragostea parinteasca si spui ca e neconditionata? HUH ???? Oare cati parinti isi iubesc cu adevarat proprii copii ?? Sa nu uitam ca atat cat suntem mici cei din jurul nostru ne modeleaza ne invata si ne imprima anumite tendinte. Daca nu ai citit inca iti recomand sa citesti cartea :'' Revolta trupului" poate pentru tine ca pshiholog ilustru ce te aflii nu e cine stie ce dar cred ca merita. Am ajuns la o concluzie ciudata : ,, Suntem programati sa ne ascundem o parte din amintiri pentru a supravetui „ numai ca refularea aceasta nu dureaza la nesfirsit < si undeva in jurul varstei de 30 de ani incepem sa ne amintim , si nu mereu reusim sa ne identificam amintirile ca atare , uneori le consideram doar simple vise. E vorba de visele in stare de somn 🙂 . Sunt acele mici cosmaruri care ne fac sa ne trezim cu fata sifonata.
    E maret ce srii tu aici as putea spune superb , daca asta nu se apropie un pic prea mult de utopie , teoria e buna , practica ne omoara !! Ma bucur sa aud ca exista persoane pentru care e posibila aceasta utopie.
    Iti apreciez sfaturile si voita de care dai dovada, daca ar fi mai multi oameni ca tine cred ca am trai intro altfel de lume. Tocmai aici e noul cosmar pe care l-am descoprit de curand , lumea din jurul nostru :). Mi-am trait propriul cosmar fara sa stiu si am vazut in jurul meu o lume frumoasa binevoitare, Aveam nevoie de asta ca sa pot sa traiesc ,dar acum au inceput sa vina amintirile copilariei de undeva din jurul varstei de 4 , 6 , ani ,si am ramas ca fulgerat: ,, acum mi-am dat seama ca o groaza de actiuni si sentimente din viata mea au fost determinate de acea perioada de sub 6 ani pe care creierul constient a ascunso de mine :), si unde pana mai ieri stiam ca parintii mei au fost persoane de incredere si plini de iubire am realizat ca de fapt lucrurile stau altfel. A scuze ca ma lalai cu scrisul, tin sa iti spun ca esti bun in cea ce faci, dar undeva , nu stiu unde iti scapa ceva, si nu stiu nici ce iti scapa dar am senzatia ca cea ce scrii nu e complet , e vorba de instinct , instinctul meu imi spune ca mai trebuie ceva ,e ca si cum ai o mancare perfecta da ai uitat sa pui sarea 🙂 Sper ca aceste randuri sa ajute la ceva 🙂 nu stiu la ce , dar sper sa iti dau o parte din puterea mea . si apropo la ce comenta cineva pui cam multe conditii pentru iubire si iti spun din experienta iubirea neconditionata exista!!
    bafta si la mai multe articole

  41. scuze greselile de ortografie si literele mancate 🙂 dar am o scuza 🙂 asta vine din copilarie 🙂 dar o sa incerc sa ma perfectionez acum 🙂

  42. In ceea ce priveste iubirea neconditionata, cred ca pe masura ce relatia avanseaza, e tot mai greu sa nu-l conditionezi pe cel de langa tine….chiar si prin citatul urmator : " Nu te iubesc pentru ceea ce esti, ci pentru ceea ce sunt atunci cand sunt cu tine (G.J.G.M.)" dragostea e conditionata intr-un fel…. si atunci, daca debutul insusi iubirii presupune o conditie, probabil ca fiecare dintre noi conditioneaza iubirea intr-un anumit fel…. doar ca poate nu suntem pe deplin constienti de acest lucru….
    Pentru a da un exemplu banal dar de efect, mie una imi plac exemplele concrete, dc barbatul / femeia de langa tine participa la intalnirea cu sapunul si apa tot mai rar…(pera, vei spune, probabil, ca asta se numeste leneveala dar chiar si asa ) e cam dificil sa-ti mai petreci timpul cu el/ea.
    Dar exemplul poate fi si altul, si cred ca oricare dintre noi are un gand un anumit lucru atunci cnd il citeste pe cel dat de mine.
    Cred ca pion are dreptate 🙂 …si eu sincer, de cnd l-am citit cred ca lipseste sarea si piperul.

  43. Frumos si ai dreptate, poate mai putin cu copiii. E mult de discutat pe subiectul asta.Dar in timp ce noi ne dezvoltam, altii(vezi rromi manelisti, fara cultura si caracter) umplu tara de copiii. Si cand noi o sa avem unul caruia sa-i oferim educatia necesara, ei o sa aiba 10 needucati.
    E trist.

  44. Pai e trist ca educatia ne influenteaza stilul de viata . Cei zece purandei vor avea scoala vietii nu vor fi foarte dependenti de parinti cand vor fi mari si vor fi in linii mari apti pentru supravetuire 🙂 ., pe cand puiutul nostru scump si drag pe care il alintam toata ziua nu o sa fie apt , va cauta toata viata caldura sanului matern si va depinde de parinti 🙂 . E foarte important sa incercam sa nu ne handicapam copii legandui de noi .

  45. Multumesc. Iti citesc fiecare articol pentru ca ma ajuta sa-mi intaresc credintele pe care le am.
    Imi place cum scrii si felul in care te exprimi. Vreau sa-ti fac o mica observatie. Corecteaza-ti „fi”, „fii” si in general cuvintele la persoana a doua, infinitive etc. Sunt situatii cand folosesti un singur „i” cand trebuie doi, si invers. Am avut si eu problema asta si am gasit pe net o mica lectie de gramatica. Mi-a fost de ajuns sa „scanez” o singura data si sa bag la cap. Te respect. Mult noroc!

  46. Am gasit ce-ti lipseste in expunerile si articolele tale 🙂 .
    Nu esti autentic , tot ce spui tu e din carti , poveastea vietii tale nu e autentica , e o poveste inventata , si totul se reduce la a face bani 🙂 .
    Bravo e o super idee , le dai oamenilor ceea ce isi doresc , le alimentezi visele si faci si tu un banut curat acolo , 🙂 , marfa .

  47. @ Viermisor – povara de a nu face ceea ce stii ca e bine pentru tine te va face sa suferi mult mai mult decat suferinta eventuala de moment pe care o simti cand iei deciza potrivita pentru tine.
    @ Elena C. Uneori e nevoie de o scanteie care sa aprinda focul interior. Cam asta fac eu aici. Scantei 🙂
    @ mIsY – cauta pe google " Descopera- vocatia" . Ai citit?
    @ camelia – pregatesc si materiale audio/video.
    @ MYA – iubirea neconditionata exista si fara sa fiu in relatia cu ea. Am enumerat motivele pentru care ma aflu in relatie, pentru ca doar iubirea neconditionata nu justifica sa ai o relatie de cuplu cu cineva. Viata reala e o lupta si ai nevoie de luptatori langa tine ca sa invingi. Daca iubesc pe cineva neconditionat nu insemana ca il iau si la razboi cu mine 🙂
    @ Andrei – imi plac copii si vreau sa am si eu ai mei precum vreau sa si adopt. Ai mei ii vreau pentru ca pe langa faptul ca sunt un individ, apartin speciei. Am si o datorie fata de specia mea, sa ma asigur ca voi da continuitate nu doar prin realizarile mele profesionale ci si prin genele mele.
    @pion. M-ai prins, Sherlock Holmes 🙂 Poate imi zici si mie unde ti se cer bani pe situl asta sau pe altele ale mele. Cat despre parerea ta despre povestea vietii mele tot ce pot sa spun e … LOL 🙂

  48. stii cu ce se aseamana articolul asta? exact cu momentul in care esti pus in situatia de a`ti da parerea in legatura cu un lucru numai ca nu iti gasesti cuvintele care sa exprime ceea ce simti si ai o clipa de ezitare, clipa in care cineva ti`o ia inainte si face uz de cuvinetele pe care tu nu ti le gaseai si te fascineaza si`ti intareste convingerea ca „da ! asa e !„ pentru inca de cateva ori, iar la sfarsit te gandesti ca asta gandeai tu si ca ai fi putut exprima`o verbal numai ca nu ai putut. pe mine m`a emotionat articolul si m`a facut sa experimentez cele de mai sus. Pera, esti mai mult decat extraordinar!

  49. Uite,eu sunt casatorit de 26 de ani iar sotia nu mai lucreaza de cand avem copiii.Mi s-a parut normal ca ea sa aiba grija de copii mai bine decat orice babysitter iar mie sa imi revina partea cu banii,aprovizionarea,etcEu o iubesc dintotdeauna,cu calitati si defecte,asa cum este ea iar treaba cu uitatul dupa fund,picioare….asta este numai o perioada din viata,iti spun sigur.Nu-mi mai place sa ma duc la restaurante ca mamnacrea de acasa e mai eco si mai gustoasa.In legatura cu spala,calcat etc sunt sotii si mame care nu considera o povarara sa aiba grija de familie si fac totul cu placere mai ales ca nu avem norocul toti sa fim savanti,milionari si multe lucruri le facem impreuna,ne respesctam.Dupa atatia ani nu s-a schimbat nimic chiar daca avem orgasme mai rare asta sun ca dati o mare importanta sex-ului.Citesc cu placere tot ce scrii,nu tot insa se potriveste cu anumite varste.S-auzim de bine…….

  50. senzational……….iti multumesc ca ma ajuti sa mai pun cate o caramida in dezvoltarea mea personala cu fiecare articol pe care il citesc…..
    sunt de aceeasi parere cu tine in ceea ce priveste o relatie si tare mi-as dori un barbat care sa gandeasca ca tine 🙂
    intotdeauna mi l-am dorit…..si cand l-am gasit mi-am dat seama ca nu-l pot avea (nu conteaza motivul) …..si acum mai sper ca vom trai o viata impreuna caci din pacate nu am reusit sa mai gasesc un astfel de barbat, atat de special, deosebit, cu anumite valori morale, de o inteligenta sclipitoare…..offf cat mi l-am dorit si inca mi-l doresc….
    cu riscul de a ma repeta , iti multumesc din suflet inca o data pentru ca, intr-adevar, imi amplifici puterea,ma regasesc in ceea ce scri.tare mi-as dori sa te intalnesc intr-o zi.
    o zi MAXIMA !!!! 🙂 numai bine………felicitari!!!!

  51. super ca deobicei
    merci pu confirmarea propriilor concluzii
    totusi cred ca ce ai spus e foarte bine inteles de oamenii care au ajuns singur la concluziile zise de tine,
    a invata din propria experienta e cea mai buna lectie, nimeni nu se naste invatat
    important e sa luam lectia cu noi si fim pozitivi
    pe curind si astept articole interesante ca deobicei
    Idea cu corabia e destul de profunda!

  52. Buna! am descoperit acest site din intamplare acum putin timp si sunt pur si simplu fascinata! Nici nu stiu de unde sa incep…as avea atatea lucruri de spus…gandesc exact la fel despre multe aspecte abordate in articole. Am 21 de ani, sunt anul 3 la turism si cam din liceu am devenit interesata de dezvoltarea personala si..nu m-am oprit..:) Am calatorit mult, am cunoscut persoane interesante, am invatat multe si mi-am dat seama de cat de multe mai am de invatat…Si de fiecare data cand m-am intors am incercat sa impartasesc toate experientele astea cu prietenii mei, sa le vorbesc despre planurile si ambitiile mele (nu intotdeauna cele mai obisnuite..dar cat se poate de realizabile) si am facut-o nu ca sa ma laud sau sa le dau vreun sentiment de inferioritate, ci ca sa-i ajut si pe ei sa se dezvolte si sa inteleaga ca oricine poate face orice isi doreste si poate ajunge oriunde vrea si, mai ales, pentru ca si mie mi-ar placea sa ascult pe cineva care are ceva interesant de spus…insa m-am lovit de niste reactii neplacute, raceala, barfe, etc. Intotdeauna am fost putin impotriva curentului si nu m-a interesat ce gandeste lumea despre mine, insa atitudinea lor m-a intristat cateva momente. Iar de curand, cineva care a asistat la o discutie despre „nebuna de Olga”, mi-a spus ca ar trebui sa nu mai povestesc atatea despre unde am fost si ce-am facut pentru ca ii inhib si sa fiu si eu „in rand cu lumea”…..lucru pe care nu-l pot intelege! Mi se mai spune ca am asteptari prea mari de la oamenii din jurul meu si nimeni nu poate tine pasul cu mine si se indeparteaza. Dar eu nu caut decat oameni cu care sa port discutii interesante, cu care sa fac lucruri noi si crazy, de la care sa pot invata ceva si invers..si mi-e foarte greu sa gasesc astfel de oameni…so…wtf should I do?:) sa continui sa o „ard” mai mult singura pana apare cineva cu care sa ma pot intelege cum vreau? cum sa fac sa atrag in jurul meu oameni ca mine?

  53. Salut Olga
    Nu-ti fa griji. Oamenii care pot evolua o vor face cand le vei oferi tu puterea exemplului.
    E greu sa gasesti oameni ca tine. Asta nu inseamna ca ei nu exista. Intr-o saptamana o sa dam drumul la forum si asta o sa ajute la formarea unei comunitati puternice. Ramai pe aici si s-ar putea sa gasesti oameni asemeni tie. Eu am foarte multi prieteni in alte orase tocmai din acest motiv.
    Numai bine.

  54. O singură întrebare: tu eşti căsătorită? dacă nu, ce vârstă ai?
    Te întreb pentru că mi se pare că articolul acesta nu e decât suma unor frustrări. S-ar putea să mă înşel, cine ştie…

  55. 🙂 Nu, multumesc, mi-ar fi putin cam imposibil.
    Da, mi-am dat seama mai tarziu ca esti barbat, dupa ce am rasfoit cartile. Nu stiu de ce, dar la inceput am avut impresia ca articolele au o autoare, nu un autor.

  56. Felicitari Pera !!!! Super adevarat si la obiect, realitate si tot tacamul …si ce sa spun ??? esti un foarte bun psiholog … Apropo "Un mesaj pt femei si barbati " imi place !!!

  57. Super articol ! Felicitari !
    Ma bucura f mult ca dupa gandirea mea, in fiecare articol scris de tine, gasesc adevarul. Ma motiveaza si ambitioneaza in tot ceea ce vreau sa fac ! Pt. mine articolele tale sunt o incurajare extraordinara.
    Multumesc .

  58. Un articol fantastic. Tot student la psihologie sunt si asta era si parerea mea in esenta, doar ca adesea fac prostia sa uit sima pierd bezmetic in fel si fel de iluzii insignifiante. Imi face deosebita placere sa vad ca imi e impartasita cu completarile de rigoare care-i dau toata savoare si forta, ca citind articolul mi-am amintit si am mai primit atatea pe langa.
    Esti intru adevar un psiholog foarte bun. Si munca ta e apreciata, din cate observ nu numai de mine si asta ma face si mai fericit.
    Iti multumesc mult mi-ai forta in toata splendoarea cuvantului. Sper ca acest comentariu sa iti ofere si tie macar jumatate din forta pe care am primit-o.
    Respectele mele si tine-o tot asa.
    Parca mi-am gasit un prieten pe care nu l-am cunoscut niciodata ce-mi impartaseste din descoperirile si experienta lui. Si stiu ca nu sunt singurul.
    Toate cele bune!

  59. gata Pera, daca pana acum aveam dubii in privinta viitorului meu, daca nu eram sigur intre actorie si psihologie…acum m-am decis 🙂 psihologie sigur, am o samanta in mine de tanjeste dupa cunoastere tot timpul si de fiecare cand citesc articolele tale devin mai bun. Cu fiecare articol sunt mai motivat si mai decis sa schimb lumea :). As vrea tare mult sa vin intr-un bootcamp sa te cunosc sa vad ce inteligenta mai pot absorbi de la tine ^^ ce sa zic deja esti idolul meu. Esti singurul om care il vad ca gandeste exact cum promovez eu peste tot…si as vrea niste ajutor sa ma inveti cum sa folosesc puterea exemplului…sincer cu prietenii mei merge dar prost…chiar nu vor sa vada ce le e in fata ochilor si ma chinui tare sa ii scot din carapace dar e greu :)).
    Multumesc pt tot.

  60. Cate se poate invata in cateva ore (atat mi-a luat ca sa-l citesc ! ! ) din acest articol ne se poate invata in 18 ani de scoala.
    Felicitari Pera pentru articol! 😉

  61. Ca de obicei, articol foarte bun, l-am trimis si altor amici . 🙂
    Un mic sfat : fii atent la gramatica ! unele scapari nu sunt doar greseli de tipar datorita vitezei ..
    Numai bine !
    Asde

  62. Stimate Pera,
    Ai un stil de a scrie remarcabil. Articolele care ţi le-am citit până acum au reşit să mă impulsioneze suficient pentru a-mi descoperi propriile talente in vederea educării mele propice şi alegerii unei direcţii profesionale alineate aşteptărilor mele. Îţi mulţumesc pentru acest lucru din suflet!
    De asemenea, mulţumesc pentru constatatea faptului ca în viata de cuplu, datoria cea mai importantă a îndrăgostiţilor este de a-şi umple rezervorul de putere şi energie unul altuia, nu de a se face fericiţi. Deşi conştientizând acest lucru, nu pot să îl pun în aplicare din păcate, deoarece sunt prea slabă şi recunosc, da, am nevoie disperată de un partener de cuplu chiar daca acesta nu se pliază după modeul meu ideal.
    În fine, de fapt am început să îţi scriu acest feedback pentru a-ţi aduce la cunoştinţă
    (legat de faptul că în rândurile de mai sus, nu mai ţin minte în care anume dintre paragrafe ziceai că ar fi foarte bine să avem nevoie de un anumit consinţământ de la anumite persoane pentru a aduce viaţă pe pământ) faptul că în vechea Anglie, persoanele care nu făceau parte din familia regală, aveau nevoie de un consinţământ din partea regelui pentru a face bebeluşi. Acest consinţământ era precedat de o audiere provizorie a cuplului după care, dacă regele considera propice şi întemeiată dorinţa cuplului de a aduce pe lume un copilaş, le oferea o mică tăbliţă, care era pusă pe spatele uşii încăperii unde nominalizaţii vor întreţine relaţia sexuală, şi pe care scria: Fornication under consist of king (Păcat trupesc cu consinţământul regelui). Abreviind această inscripţie ajungem la comunul, banalul şi suprasolicitatul cuvânt: fuck.
    Mi s-a părut o curiozitate drăguţă care am vrut să ţi-o împărtăşesc atât ţie, cât şi cititorilor blogului tău.
    Încă o dată, mulţumesc pentru revelaţiile ce le-ai trezit în mine.

  63. Pe mine ma amuza ca la momentul de fata articolul este jumatate din pagina cealalta jumatate fiind comentarii si feed back de la persoane :D…..asadar sa incep si eu:din nou mi-ai deschis ochii in cateva privinte,stiam ca trebuie sa fii tu o persoana interesanta ca sa atragi persoane interesante si ca trebuie sa ai multe de oferit pentru ca la randul tau sa primesti.Cei care doar stau si asteapta sa primeasca(orice) de la o relatie fix aceia nu vor primi.
    Faina a fost paralela dintre viziunea ta si cea a bunicii tale(care din pacate este adoptata orbeste si astazi) traim alte vremuri decat parintii si bunicii nostri,unele chestii nu zic ar trebui sa le invatam de la ei dar totusi sa le adaptam la timpurile noastre,un bun exemplu aici este politetea care dusa la extrem (mai ales la primele intalniri cand persoana nu te cunoaste) poate duce la ridicol,pe de alta parte daca esti si alfa si politicos zic eu ca ai foarte multe de castigat :D…….
    Alt aspect al articolului care mi-a atras atentia a fost cel despre prieteni si oamenii care te inconjoara,in ziua de azi prieteniile se leaga din diferite motive unele bune altele mai putin bune,ce pot spune legat despre prietenii mei este ca sunt niste oameni deosebiti alaturi de care am evoluat ei fiind primi care sa ma certe cand greseam si nu m-au menajat deloc,de aceea sunt astazi persoana care sunt datoria lor,datorita certurilor care poate atunci mi se pareau un pic dure eu fiind un copil mai alintat de felul meu…
    Cum tu ne-ai rugat sa avem rabdare pentru a citi articolul pana la capat aceeiasi rugaminte as avea si eu de la tine,mi-ar placea sa imi spui ce crezi despre ce ti-am scris aici pera…..la revedere

  64. Am citit articolul cu interes si placere,ca toate articolele de pe site,de altfel.Ceea ce ma nemultumeste este faptul ca gasesc foarte multe greseli gramaticale,in rest imi plac subiectele abordate si modul tau de a privi viata si oamenii.Datorita tie,Pera,am inceput sa ma gandesc mai mult la vocatia mea pe acest pamant si sa-mi stabilesc un scop in viata.Cu toate ca nu sunt sigur daca o sa reusesc sa ajung un chitarist de succes,din cauza varstei(28 de ani)o sa incerc sa-mi urmez VISUL.Si o sa fac asta pentru ca simt ca asta este aptitudinea si talentul meu si pasiunea mea.Pentru asta va trebui sa ma mobilizez si sa nu renunt.Felicitari pentru site Pera!

  65. As dori sa fiu anuntat pe mail cand se organizeaza bootcamp sau orice intalnire sau seminarii in comunitatea personalitatea alfa

  66. Mi-a placut foooarte mult ce ai scris…felul in care ai abordat relatia vazuta de bunica si relatia sanatoasa vazuta de tine…mai facut sa-mi schimb modul de gandire si felul in care priveam unele lucruri…multumesc din suflet…

  67. articolele tale sunt geniale. cu ajutorul lor o sa le deschid ochii si parintilor mei manipulati de societate. iti multumesc din suflet .

  68. Esti SUPERB! N-am putut sa parasesc pagina pana ce n-am zis asta. Meriti sa ai tot ce iti doresti si poti considera ca ai facut lumea mai buna! Ti-ai adus contributia la dezvoltarea personala a multora dintre cititorii tai.
    Ma bucur ca te-am descoperit! 🙂

  69. Esti SUPERB! N-am putut sa parasesc pagina pana ce n-am zis asta. Meriti sa ai tot ce iti doresti si poti considera ca ai facut lumea mai buna! Ti-ai adus contributia la dezvoltarea personala a multora dintre cititorii tai.
    Ma bucur ca te-am descoperit! 😀

    1. Foarte interesant si sunt de acord cu absolut tot ceea ce ai spus aici.Eu am 50 de ani si intradevar am crescut cu conceptele bunicii tale.Dar de vreo cativa ani mi-am dat seama ca am trait in minciuna si intr-o relatie falsa doar de ochii lumii o familie pe care o vezi din afara frumoasa iar in interior f alterata.Mi-am dat seama ca am crescut si copiii intr-un mod absolut gresit.Dar sunt multumita ca sunt sanatosiiar acum am sa incerc sa imi iau viata singura in piept si sper sa si reusesc.Cred ca la orice varsta poti redresa ceva.
      Iti multumesc pentru to ceea ce faci.

  70. Complet adevarat cele scrise de tine . Le-am trait personal o mare parte. De un an de zile am hotarit sa ma schimb. Desi cunosteam marea majoritate a celor descrise de tine nu le aplicam sau nu tineam cont de ele. De multe ori din motivul ca incercam sa multumesc pe toata lumea sau din diverse alte motive. M-am convins ca acesta atitudine este calea sigura catre insucces.De cind am hotarit sa ma schimb au intervenit si schimbari pozitive in viata mea. Totodata au aparut si unele „probleme”. Am avut parte de  tradari ale prietenilor sau a celor care ii credeam prieteni.Desi m-au intristat , am considerat ca trebuie sa merg mai departe , desi au fost niste experinte foarte dure. Le-am strins in continuare miinile si i-am privit in ochi (ei nu stiau ca am aflat de tradarea lor) si desi am observat ca nici nu clipeau cind imi stringeau mina ,  trebuind cel putin  sa se rusineze de ceea ce facusera  , am considerat ca este o lectie pe care trebuie sa o invat si am mers mai departe. Articolele tale mi-au arata ca sunt pe drumul cel bun.Si am mai ajuns la o concluzie nu cine are informatia cucereste lumea ci cel care o si disemineaza.

  71. Multumesc ca ai o astfel de preocupare. Pentru mine esti si medic si preot. Pana sa te citesc nu intelegeam unde gresesc si cum sa ma vindec. Multumesc.

  72. Iti trimit drept multumire una dintre poeziile continute de primul meu volum de versuri.Sper sa-ti placa , mi se pare ca ti se potriveste si tie foarte mult! UN REGE-NTR-O COCIOABĂ
    Un om ales dar și desculț , visa să fie rege
    Și lanțul de picioare pus , voia să îl dezlege
    Căci sărăcia l-a robit , de câteva decenii
    Și nu-l ajută cu nimic , tot neamul lui de genii
    .
    Știe de toate , poate multe , nimic nu îi lipsește
    Dar pur și simplu mâna lui de bani nu se lipește
    Cu spiritul foarte bogat și mintea lui la fel
    Ca la oricare om normal, stomacul vrea și el
    .
    Dacă umana sa natură , la foame nu rezistă
    Și dacă altă cale nu-i , în lumea asta tristă
    Decât să umpli mai intâi ,la maxim , abdomenul
    Și-abia apoi să studiezi în spirit fenomenul
    .
    Se va alinia și el la cele vechi cerințe
    Va satisface , vrând , nevrând , umane trebuințe
    Ce poate fi atât de greu , să fii bogat , faimos
    Daca și cel mai prost din toți , devine om bănos
    .
    Ieri se vedea umil , smerit , de greutăți plecat
    In al Umanitații plan , era un biet ratat
    Dar azi decis să schimbe totul , în noa lui credință
    Pare mai sigur ca oricând , de marea biruință
    .
    Privind pantoful găurit , își zise : astăzi gata ! .
    Refuz total să-mi plâng de milă și să îmi blestem soarta
    Am tot ce-mi trebuie aici(și arătă spre frunte )
    Am să mă lupt de e nevoie, cu cel mai groaznic munte
    .
    Și s-a rugat , s-a pregătit și iarași s-a rugat
    Dar nu la Dumnezeu , la sine , să nu cadă-n păcat
    În cel păcat al deznădejdii ,ce-l cuprindea mereu
    Și-l arunca neâncetat , în cel trecut prea greu
    .
    Nu se putea lăsa convins , că omul dacă știe ,
    El poate transforma știința , în mare bogăție
    Căci Dumnezeu , nu ne-a lăsat , s-alegem permanent
    Între a fi bogat și prost , sărac și-nteligent
    .
    A pus în practică avid , divine inspirații
    Și a schimbat în fapte certe , utile informații
    Plăpânde vise din trecut , au prins curaj si forță
    Și siguranța reușitei i-acum nestinsă torță
    .
    Îl mai ghidează și acum , când a ajuns bogat
    Bogat în partea lui de spirit , dar și-n a lui palat
    E chiar un rege , unul bun , ce vrea ca să lucreze
    Pentru aceia din regat , ce vor să îl urmeze
    .
    Să fie fericiți deplin , să nu le fie frică
    Să nu asculte doar de cei , ce vor sa interzică
    Un drept comun , un drept al lor , de oameni ce există
    Pe care , ca să-l folosim ,chiar Dumnezeu ,insistă
    .
    Căci nu degeaba ne-a-nzestrat ființa cu dorință
    Capacitate de-a-nvăța , puternică voință
    Cu creierul evoluat și folosit intens
    Superior , omul accede-n tezaurul imens
    .
    Din lumea asta infinită , chiar de i-e scurta viața
    Să o trăim ca niște regi , ni se permite asta
    Deci să avem un rai al nostru, aicea pe Pământ
    C-o fi destulă sărăcie , acolo în mormânt!

  73. Buna pera! Imi doresc sa scrii un articol despre infidelitate. Pot oamenii sa iubeasca si sa insele in acelas timp? Infidelitatea este semnul unei relatii pe cale sa se destrame?

  74. Salut ! Esti al dracu’ de direct . Imi place! si tragi niste semnale pentru cei ce vor sa vada si vor sa faca ceva pentru viata lor. Drum bun in continuare iti doresc!

  75. …MI-NU-NAT articolul tău, Pera, ca de altfel tot ceea ce ai scris/am citit până acum!!
    Ideea de a institui un „permis” pentru persoanele care doresc să devină părinţi (ceva de genul: să citească măcar 10 cărţi de psihologia copilului, să beneficieze de consiliere psihologică, etc, etc.) mă urmăreşte de peste 20 de ani! 🙂
    In altă ordine de idei: te-ai gândit vreodată să îţi traduci cărţile? să dai posibilitatea de a-ţi citi articolele şi persoanelor care nu vorbesc limba romană?… Eu sunt traducător de limbă italiană, în cazul în care te interesează să ajungi la inimile/minţile persoanelor care vorbesc limba italiană, nu ezita să mă contactezi! 🙂
    Toate cele bune!
    Un abbraccio! (O îmbrăţişare)

  76. buna,este primul articol pe care il citesc de la tine.sunt de acord si eu cu acel permis pentru cei care isi doresc copii,am 38 de ani si de aproape 1an merg la psiholog ca sa depasesc traumele provocate de parintii mei.trebuie sa-ti spun ca aceste traume mi-au distrus viata in toate domeniile.
    multumesc pentru ca exista dezvoltare personala ,am descoperit ca atunci cand te te schimbi tu se schimba totul in jurul tau .inca lucrez la dezvoltarea mea personala .
    frumos articol !

  77. PERFECT!
    Acest articol este fix raspunsul pe care il cautam aseara,dupa o discutie cu prietena mea,discutie in care i-am spus majoritatea lucrurilor(pe care le-am citit si aici) care simt ca ma trag in jos.
    Mai intai de toate,iubeste-te si ai grija de tine!
    O zi buna va doresc!

  78. Lucruri care merita sa ni le reamintim mereu .Multumesc Pera pentru post si aviz amatorilor…postul este mult prea valoros si creierul lui Pera la fel ca sa nu iti dai seama ca sunt greseli facute din graba si nu din necunostinta de cauza.Dar asa e romanul,pricinos,sa corecteze el ca altfel cum sa se simta si el important….Felicitari Pera,super postul!

  79. Bai Pera, incepusem sa sar peste articolele tale, daca o sa ma intrebi de ce, jur ca o sa ti spun, dar cu acest articol m ai intors! felicitari!

  80. Feedback pe scurt: Esti bun!
    Din punctul meu de vedere acesta este cel mai bun articol scris de tine, pe care eu l-am citit cu „ochii lipiti de ecran” de la inceput si pana la sfarsit. Imi place cand scri mult! 🙂
    Multumesc frumos ca de data aceasta ai scris despre relatii.

  81. „Emotional – sa aiba un confort minim, un sentiment de securitate, incredere in partener”
    Spiritual – sa simta ca barbatul ei are o directie spre care se indreapta, este lider si se poate baza ca el isi va urma destinul indiferent de obstacolele care apar.
    O femeie trebuie sa simta ca barbatul ei e liderul, seful haitei. Si din cauza aceasta femeia testeaza constant barbatul.

    Fals, din punctul meu de vedere. Ca femeie, eu sunt liderul haitei mele, nu barbatul. Din punct de vedere emotional si spiritual o femeie va avea orgasm daca are incredere in ea, nu in barbat. Nu are nici o treaba cu altcineva… asa cum ai orgasm cand te masturbezi … sau, ce? ai incredere in vibrator pentru a avea orgasm? este vibratorul liderul tau? :)) Ca sa ai orgasm, ca femeie, trebuie sa ai incredere in tine, sa fii liderul tau. ce zici tu despre barbatul alfa care da directia femeii, nu difera de credintele traditionaliste, ci doar le da alta denumire.

  82. Foarte bun articolul , si poezia Danielei este fenomenala , cu fiecare articol citit de al tau mi se amplifica puterea de a trece peste greutati si a face ceva productiv in viata mea . Îi multumesc la Dumnezeu ca existi, si matusei mele ca mi te-a recomandat, esti un adevarat ALFA ! Iti doresc numai bine in continuare!

  83. Superb! Cel mai bun articol de pana acum din categoria aceasta! Se vede de departe nivelul tau de evolutie Pera, facand comparatie cu felul nevelul la care erai anul trecut. Ai crescut intr-un an, cat altii in 10, sau 100. Felicitari si iti multumesc inca o data pentru ceea ce faci! Stima!

  84. Da. In mare parte ai dreptate. Personal cred ca stai intr-o relatie doar atata vreme cat simti ca te ajuta sa evoluezi. In momentul in care partenerii se „incurca” reciproc cel mai puternic se decide sa paraseasca zona de confort si sa incerce altceva ( isi asuma riscuri). Cu ce nu sunt de acord? Barbatul trebuie sa fie puternic si sa ofere stabilitate dar nu e necesar sa fie lider. Frumos.

  85. <3 ce frumos. Pera, mereu cand iti citesc articolele imi aduc aminte de cata putere zace in mine, si de faptul ca eu si numai eu sunt conducatorul suprem al destinului, viitorului si sufletulu meu. Multumesc!

  86. Minunate ganduri! Apreciez mereu ceea ce spui, iar ca sa invat adevaratele valori intr-o relatie a trebuit sa gresesc in repetate randuri pentru a-mi invata lectiile. Dar am invatat bine pt ca acum am o relatie in care cresc, ma dezvolt si partenerul imi este cel mai bun prieten. A ajutat mult si faptul ca suntem la exact acelasi nivel, personal, profesional, social…pereche 🙂

    1. Salut Pera. In mare ai dreptate in cee ce scrii,insa este cam uriasa diferenta dintre modelul bunicii care a trait intr-un anume sistem de credinte ,mai ales daca este o persona religioasa si tu care traiesti in vremurile de dupa ’89 ,ai mai facut si o facultate de pshihologie …si te mai ocupi si de dezvoltare personala…. Personal cunosc foarte multi oameni care se duc cu drag la job ,nu chiar 1 din 20…Iar in legatura cu orgasmul femeii…enciclopedia a fost publicata in 2002…suntem in 2014 …ma rog.. 🙂

    1. Multumesc inca odata pt articol, Pera
      Intr-adevar ceea ce faci tu e educatie si ma intreb de ce nu se preda in scoli aceasta materie, s-ar putea numi Cunoaterea de sine, Gestionarea emotiilor, Fii tu însuti, etc, important ar fi ca sistemul de invatamant sa înceapă de undeva…eventual ca optionale-si aici cred ca am o viziune, la inceput vor fi putini in sala dar în scurt timp necesitatea de autocunoastere si bună relationare se va „lua”, va fi molipsitoare. .
      Cand iti citesc articolele, vad pofta de viată, entuziasm, dăruire, bucurie, iubire, împlinire, si acele calităti care stau in spatele acestor gânduri, fapte si deoarece sunt părinte, împărtăsesc cu copii mei acestea, dar la scoală e alt mediu, incepand cu colegii, apoi profesorii…de aceea ar fii bine-venita o schimbare incepand din scoli sau chiar din gradinite…
      Poate vei infiinta o scoala, cursuri pentru adolescenti…
      Pana atunci, astept articolele tale , doar sunt deja „hrană”…
      Iudita

  87. Din păcate timpul tace și trece femeile devin diforme cu multe riduri degeaba merg la sport si la cosmetică o femeie bătrână e o babă și atât, la fel și un bărbat devine un moșneag și nu-l mai tin balamalele să facă nimic și asta vine mai repede decât ne imaginăm noi si mi se pare comic să ne gândim doar la sex că doar nu suntem cimpanzei bonobi .

  88. …Exista studii care spun ca femeia insala doar atunci cand sunt ignorate, cand nu discuti cu ea, cand nu ii acorzi atentie. Cheia pentru sex trece prin suflet (la femei).

  89. Foarte interesant articolul,bine punctat dar oare te intreb la 40 de ani se termina totul sau esti depasit ? eu zic ca nu …fiecare om avem povesti frumoase mai putin frumoase …iar povestea mea pe scurt e ,nu mam casatorit fiindca asa trebuie ci fiindca asa am simtit nu am facut copil fiindca asa face toata lumea ci a venit cand ma asteptam mai putin …am esuat prima casnicie dar nu am renuntat la nimic la 27 deja aveam un copil de 4 ani doua locuri de munca …azi am 39 peste 7 luni 40 si sincer nu ma simt deloc ca as fi pierdut ceva sau sa regret sau ca sunt depasita …

  90. Și noi femeile am putea avea pretentia să fim poligame. Ce părere ați avea dumneavoastră domnilor dacă prietenele sau sotiile voastre ar face sex așa la bunul lor plac cum ar vedea un bărbat simpatic care le agită hormonii cum ar desface picioarele?.

  91. un articol excelent! totusi, la capitolul de ce inseala femeile mai e de discutat, crede-ma nu o fac ele doar din lipsa orgasmului, desi este o varianta des intalnita, nu e suficient sa fii tare in pat ca sa nu te insele partenera!

  92. A fost un articol lung dar l-am distribuit pe facebook si ca titlu am pus „e cam lung acest articol dar va rog sa il cititi’. Am primit raspuns la unele intrebari si am primit niste check pointuri pe care vreau sa le urmaresc mai indeaproape. Iti multumesc!

  93. Acest articol a fost PERFECT,din toate punctele de vedere….pentru mine a fost de nota 10,si consider ca m-a trezit la realitate,desii este lung,l-as citi de nenumarate ori…Si toate astea datorita tie Pera!
    Multumim!

  94. Felicitari,Pera!Imi deschizi mintea si viziunea despre oameni si viata cu articolele tale.Personal simt nevoia de o schimbare radicala in viata mea si am decis ca anul acesta sa ma inscriu la facultatea de Psihologie.Sper sa pot ajuta la randul meu oameni,asa cum ne ajuti tu pe noi,cei ce iti citim postarile.Mult succes in continuare,esti bun in ceea ce faci!

  95. Am mai învățat ceva , astăzi și apreciez acest articol. Faci o treaba minunată, Pera. În același timp, îmi vin în minte în fiecare zi, cuvintele lui Napoleon Hill : ” what ever the mind can concieve and believe, the mind can achieve „.

  96. Ar fi interesant, deasemenea foarte folositor, daca ai scrie despre ce greseli poti face ca si parinte in cresterea copiilor. Cum anume ar trebui sa te comporti ca sa nu ii ‘strici’ de mici? Ce alegeri sa iei ca sa fie spre beneficiul lor si nu al tau ca si parinte (nu ptr egoismul nostru personal)? Ce sa faci daca esti intr-o astfel de relatie care iti consuma energia si daca ai copii-copil (daca te-ai trezit cam tarziu si ai un copil deja)? Care sunt efectele pe care le va resimti un copil care creste doar cu tatal sau vs. un copil care creste doar cu mama(ptr baieti-fete). Stiu ca nu ai copii si nu prea te poti pune intr-o situatie de genul acesta, dar cei mai multi dintre noi au copii deja. Cand ai un copil lucrurile se complica. Intrebarea mea ar fi, cum sa lucrezi la dezvoltarea ta personala daca deja ai un copil, cum alegi intre tine si copil, cum alegi intre ce e mai bine ptr copil si intre ce e mai bine ptr tine, daca ce e mai bine ptr tine si ce e mai bine ptr copil nu e unul si acelasi lucru (din varii motive- ed,financiare, emotionale, etc.)? Desi, logic ar fi sa iesi din relatia respectiva, ramane intrebarea cu cine e mai bine sa il lasi pe copil, cu tatal sau sau cu mama (fiind baiat)? Cat trebuie sa il protejezi si cat sa il expui la ce inseamna viata adevarata, cum il poti influenta in rau si cum sa actionezi ca sa il influentezi in bine? Cum te dezvolti cand ai un copil deja?? Merci mult.

  97. Buna. Ca tot este prima oara cand comentez la un articol de al tau si tot prima oara cand m-am apucat de citit cateva din articolele tale.Faptul ca mi-ai trezit interesul de a comenta la unul din articole inseamna ca mi s-au parut interesante. Asta pt ca nu comentez prea des, cu toate ca citesc destul de multe blogg-uri. Sa trecem peste introducere :)..Da, de acord cu tine si nu cu cele ale bunicii. Mereu am facut opus ceea ce facea majoritatea lumii si ce era „normal” si ce cerea societatea pt a fi popular si normal…sa fumezi, sa bei cafea pt a te putea trezi, a bea ceva inainte de a iesi in club pt a te putea distra, de a-ti face o relatie ca e vreme, mama etc.(si lista poate continua)..nu stiu de unde toata dorinta asta de a ma impotrivi acestor normalitati sociale :)))…nu am facut lucrurile insirate mai sus, de cat ocazional sa nu zic ca niciodata, niciodata :)…am incercat si continui sa incerc legile astea pe care le folosesc majoritatea oamenilor de dezvoltare sociala, functioneaza…dar dupa cum ziceti voi, destul de des, nu la toti se poate manifesta si rezolva la fel. Eu nu mi-am facut relatii pt ca asa imi zice familia mea sau apropiatii, ca e timpul, ca deja esti „batrana” (cu doar 29 de ani amarati :)). Nu am iubit niciodata, dar am la iubire de oferit de ma enerveaza. Si asta nu pt ca imi plac relatiile pasagere, nu imi plac, dar asa le atrag, le atrag fara sa imi dau seama. Sperii partenerii cu seriozitatea si intuitia mea. Cer prea mult, avand „pretentii” de la celalalt de a fi sincer, de a ne creste valorile unul celuilalt si nu de a ni le submina.Cred ca se gasesc destul de greu in ziua de azi barbati care sa isi doreasca femei dornice de independenta. Barbati care sa isi doreasca ca partenera lor sa se dezvolte continuu. Sunt prea rari acesti barbati. Nu mi-a placut niciodata sa ma complac in ceva doar pt ca valorile bunici au fost altele, fac compromisuri daca merita. Ai dreptate ca atitudinea face diferenta asta o vad zilnic in preajma mea. Dar oare unde gresesti atunci cand, totusi incerci sa urmezi acele „legi” (de care vorbesti/vorbiti), si atragi tot acele preconceptii sociale. Gandesc si incerc sa fiu zilnic un om zambitor, deschis si bun. Nu am zis nimanui Te iubesc, nu pt ca imi e greu sa o fac ci pt ca nu a fost pana acum omul ala care sa reuseasca sa ma faca sa pronunt cele 2 cuvinte. Ma bucur de lucrurile marunte, ma bucur de fiecare lucru bun care mi se intampla in viata si poate uneori si de cele rele ca m-au ajutat sa vad, ca din acel rau iese mereu ceva bun. Ma leg de ideea ca „nimic in viata nu e intamplator”. daca tot urmezi niste pasi, daca ca femeie, vrei sa fii independenta, sa te dezvolti profesional, sa nu depinzi de un barbat, sa ai niste valori sanatoase, sa incerci sa te bucuri de singuratate (cu toate ca te saturi la un moment dat) unde gresesti de atragi opus a ceea ce gandesti.Ce faci in cazurile astea? Posibil subconstientul sa lucreze mai mult de cat constientul? Posibilitatile pot fi multe, dar posibil ca raspunsul sa fie uita-te mai mult in interior … Cred ca m-am legat in comentul asta de mai multe articole de ale tale. Ajuta, si cu fiecare blog de genul asta pe care il citesc, mai invat cate un lucru. Dar in mare parte cam toate drumurile duc in acelasi loc Creier, asa cum toate drumurile duceau la Roma ;). Nu am lupte cu vicii de natura materiala, dar am lupte cu mine si dau cu mine de toti peretii si tot imi da cu virgula :))… Spor la scris si la a inspira.

Lasă un răspuns

PERA NOVACOVICI

Sunt psiholog și scriitor, dar expertiza mea cea mai importantă este că am învățat și experimentat tot ce mi s-a părut mai dificil.

Niciun obstacol nu a fost prea mare ca să-l încerc, și nu ar trebui să fie nici pentru tine.

  • Înveți să îți exploatezi calitățile reale, să fii autentic și să faci oamenii să te iubeasca (la nivel personal dar și profesional)
  • Îți voi oferi materiale de dezvoltare personală pe care le-am pregătit timp de 10 ani!
  • Îți îmbunătățești rezultatele legate de bani, sănătate și relații;
  • Descoperi un mod interactiv și distractiv de a-ți crea stilul de viață pe care ți-l dorești;
  • Urmezi pași simpli pentru a-ți crește încrederea în tine;

SUNTEM DUSI PE UN DRUM GRESIT O VIATA INTREAGA

Dezvolta-ti personalitatea pentru a reusi in felul tau.

CATEGORII

Mulțumesc că te-ai abonat!

Verifică inboxul, te așteaptă primele materiale acolo.