Introdu e-mail-ul și te voi învăța, printr-un mini curs de 8 lecții, cum să îți descoperi vocația!
*Prin abonarea la newsletter îți exprimi acordul de a folosi datele tale pentru a putea comunica cu tine și accepți termenii și condițiile noastre. Informațiile tale nu vor fi niciodată distribuite unor terți.
articol
Un pas simplu pentru a deveni un sclav modern (pas pe care majoritatea oamenilor îl fac)

Cel mai important lucru în viaţă pentru mine este libertatea cu toate sensurile ei.

Să fiu liber să fac ce vreau, să mă exprim cum vreau, să trăiesc cum vreau.

Din această cauză am avut veşnic probleme cu autoritatea. Părinţi, profesori, şefi, oameni care îmi spuneau ce să fac şi ce e bine pentru mine.

Să fii o persoană liberă nu este un ideal ci un scop obligatoriu pentru fiecare fiinţă umană, deşi mulţi oameni azi nu sunt liberi şi trăiesc cu lanţuri invizibile pentru că îşi fac cadou toate libertăţile de bunăvoie şi se trezesc când e prea târziu.

Trăim într-o lume în care 95% din populaţie, spre sfârşitul vieţii, este ori foarte săracă ori total dependentă de ajutor din partea guvernului, a familiei etc.

În Statele Unite, într-un sondaj de opinie, 93% din adolescente au spus că activitatea care le provoacă cea mai mare satisfacţie emoţională este să meargă la cumpărături.

Să existe oare o legătură între cifrele astea?

Trăim într-o lume în care părinţii şi societatea insistă şi impun tinerilor să urmeze sistemul educaţional pentru că astfel succesul în viaţă este asigurat.

Ceea ce nu discută nimeni este faptul că trăim vremuri în care transformările sunt rapide. Dacă începi azi o facultate, după 3, 4, 5 ani cunoștințele pe care le-ai acumulat nu mai sunt aplicabile pentru că tehnologia şi sistemul sunt schimbate.

Trăim într-o lume în care ne simţim obligaţi să satisfacem nevoile şi pretenţiile tuturor, numai ale noastre nu. Urmăm şcoli şi ne întemeiem familii pentru că aşa ni se spune că e bine de către oamenii care nu pot să ofere puterea unui exemplu bun.

Părinţi care zbiară la copii lor să ia note mari la şcoală şi să îşi găsească o slujbă pentru a avea stabilitate în timp ce chiar aceşti părinţi se plâng în fiecare zi de lipsurile pe care le îndură DUPĂ ce au urmat aceeaşi şcoală pe care o recomandă şi DUPĂ ce au muncit ani de zile la slujba care trebuia să le aducă stabilitate.

Trăim într-o lume în care familia şi nunta sunt accesorii obligatorii.

Cu divorţurile care ating o rată de 50% în unele ţări din Europa, lipsa de educaţie totală în ceea ce priveşte o viaţă sănătoasă de cuplu îşi pune amprenta puternic pe fericirea cuplurilor. Astfel că după sclipirea pe care o lasă la prima impresie, nunta, viaţa de familie, relaţia de cuplu, ceea ce urmează în spatele cortinei în viaţa de cuplu nu vedem în fimele Disney cu prinţi şi prinţese.

Trăim într-o lume în care adulţi de 50 de ani se comportă ca nişte adolescenţi de 14. Fără să îşi asume responsabilitatea totală pentru existenţa lor, continuă să facă pe victimele eterne.

În rândurile ce urmează am să îţi enumăr primul dintre lucrurile pe care eu le consider cele mai importante pentru păstrarea libertăţii şi fericirii individuale.

Sunt lucruri pe care eu însumi le-am greşit prima oară, am suferit şi apoi am învăţat pe calea mai grea ce am de făcut.

Acum sper să te ajut să scapi de lanţurile grele, invizibile, dar extrem de împovărătoare ale lipsei de educaţie în lucrurile care contează cu adevărat în viaţă.

Cu lucrurile de mai jos ar trebui să înceapă şcoala, nu cu un exerciţiu de testare a memoriei ce durează 16 ani (cu tot cu facultate) în care eşti doar pus să memorezi şi să reproduci informaţie fără să îţi dezvolţi abilităţile de care vei avea atâta nevoie pentru bunăstarea şi fericirea ta.

Cheltuiala compulsivă. Nevoia de a impresiona

Oamenii cheltuie bani aşa cum mănâncă. Adică compulsiv.

Există un mecanism psihologic care vine în ajutorul marilor corporaţii şi ne dăunează nouă enorm.

Exprimarea personalităţii prin cumpărături.

În toată mass media vedem cum oamenii sunt încurajaţi să cumpere produse pentru a-şi creşte stima de sine şi valoarea în ochii altor oameni. Fii diferit cumpărând ceva. O să fii mai sexy dacă te dai cu un anumit deodorant. Banii tăi vor fi în siguranţă la noi. Mai ştii sloganul "Dormi liniştit. FNI lucrează pentru tine"?

Prosteală la scară largă pentru suflete naive şi slabe.

Marile corporaţii au interesul să îţi ia banii pe care îi faci (şi care de obicei nu sunt mulţi) aşa că se folosesc de mass media şi îţi spală creierii cu emisiuni, reclame şi ştiri care să te facă să te simţi inadecvat, că nu eşti destul de bun, să ai o stimă de sine scăzută, şi să te facă să CUMPERI ceva că să îţi iei medicamentul care te va face să te simţi bine. Până data viitoare când ai bani de cheltuit.

Nu mai mâncăm pentru a ne simţi bine, pentru a fi sănătoşi şi productivi.

Mâncăm ca să obţinem o clipă de plăcere şi pentru a uita în acea clipă de durerile noastre emoţionale profunde. Mâncăm aşa cum luăm un medicament. Un medicament pentru uitare care din păcate are un efect de scurtă durată. Cumpărăm din aceleaşi motive. Plăcerea de o clipă.

Să crezi că statutul tău social, respectul şi stima de sine vor creşte dacă îţi cumperi maşină, haine, obiecte este cea mai mare prostie a secolului nostru de mari consumatori.

Şi de naivitatea aceasta profită cei care vând aceste obiecte. Oricine şi-a cumpărat o maşină ca să impresioneze, haine, obiecte care credea că îl vor transforma în alt om, sunt sigur că poate oferi mărturie că nimic nu s-a schimbat după ce emoţia de moment a cumpărăturii a trecut.

Câţi dintre noi nu au spus: "dacă aş avea acel obiect, aş fi cel mai fericit din lume şi nu mi-ar mai trebui nimic”, doar ca să ajungem să ne dorim altceva la o săptămână după ce ne-am îndeplinit visul.

Şi eu am crezut că hainele de firmă îmi vor aduce succes cu femeile.

Şi eu am crezut că maşina îmi va creşte statutul social.

Şi eu am crezut că dacă o să am laptopul acela special o să pot să îmi fac treaba de 10 ori mai bine.

Până când le-am avut şi am văzut că eu sunt la fel. Rezultatele mele nu sunt altele. Stima şi respectul meu de sine au crescut doar când am lucrat la adevăratele cauze ale problemelor mele, care erau ÎN INTERIORUL MEU. Rezultatele au început să apară doar când am început să îmi dezvolt abilităţile şi personalitatea.

Acum, vreau să trec la problema de 100 de ori mai gravă decât tot ce ţi-am descris mai sus.

Credite și împrumuturi

Atunci când ai acest gen de comportament pe care l-am descris mai sus şi faci toate cumpărăturile acestea EMOŢIONALE pe CREDIT ŞI ÎMPRUMUT, în acest moment sapi o groapă din care probabil nu vei mai ieşi toată viaţa. Acest gen de comportament , cumpărăturile pentru a simţi o emoţie de scurtă durată, este cea mai sigură cale de a te îndepărta de adevărata avere şi bogăţie pe care o poţi dobândi începând de la 0.

Nu există rău mai mare pe pământ în acest moment, un pericol mai mare pentru libertatea ta decât creditele şi împrumuturile pentru a cumpăra lucruri care îşi pierd valoarea.

Am urmărit programul lui Eben Pagan, "Self made wealth" , care m-a inspirat pentru acest articol, în care se vorbea despre aceste lucruri. Şi era o poveste:

Acum 100 de ani, când europenii vroiau să emigreze în Statele unite însă nu aveau posibilitatea, semnau contracte cu americani care le finanţau emigrarea. În schimb, aceşti oameni se angajau să devină servitori ai lor pentru o perioadă determinată de timp. 1 an, 2 sau 3 până când era achitată datoria.

Problema era că din cauza lipsei de educaţie, aceşti europeni nu ştiau să găsească în acel contract condiţii şi comisioane ascunse (cam cum e şi azi cu contractele de creditare) şi astfel pe măsură ce anii treceau deveneau şi mai datornici în loc să le scadă datoria. Astfel ajungeau sclavi pe viaţă.

Atunci când mergi la cumpărături şi mai ales când o faci pe credit, în mintea ta se petrece următorul proces:

Îţi spui că va veni o promovare, mărire de salar, moştenire, îţi va ieşi afacerea aia ce o plănuieşti de mult şi că nu va fi problemă să te mai încarci cu o sumă lunară de câteva sute de mii sau milioane. Problema e că mintea raţionalizează totul în favoarea deciziei de cumpărare şi de cele mai multe ori, lucrurile pe care le aşteptăm, banii ăia mulţi ce trebuiau să vină, nu mai vin, însă datoria este acolo şi trebuie plătită.

Astfel, te oferi voluntar ca să devii sclav al datoriilor tale.

Astfel, îţi amanetezi viitorul, pentru că tot ce faci sunt compromisuri pentru a-ţi putea achita datoriile. Sistemul este în aşa fel pus la punct încât dacă ai datorii neplătite să nu mai poţi face nimic. Nu mai poţi avea proprietăţi, firme, conturi, nu mai poţi să construieşti ceva care să îţi aducă avere şi bogăţie în mod legal.

Eşti un sclav în toată puterea cuvântului, prizonier în groapa pe care singur ai săpat-o.

Hai să vedem motivele pentru care oamenii au ajuns în situaţia asta:

1. Programarea negativă

Programarea negativă constă în faptul că oamenii au un creier care emoţional, îi îndeamnă să accepte recompensa imediată, deşi acest lucru dăunează pe termen lung.

Creierul ne îndeamnă să avem ACUM ce se poate avea, fără să conteze ziua de mâine, la fel cum urşii acumulează grăsime pentru lunile de hibernare, şi oamenii acumulează ACUM ca şi când mâine nu mai există.

Problema e că mâine există şi devine azi, un prezent care a fost sacrificat pentru plăcerea mică de ieri.

Aşadar, în primul rând, e foarte important să depăşim această programare negativă şi să învăţăm să trăim azi pentru ca ziua de mâine să fie abundentă din toate punctele de vedere. Să învăţăm să sacrificăm prezentul pentru un viitor lung şi prosper.

2. Nu suntem pregătiţi pentru aceste vremuri

Azi totul se petrece în viteză. Oamenii nu sunt pregătiţi să trăiască în ritmul acesta. Dacă părinţii noştrii mergeau la şcoală şi căutau o slujbă de la care să iasă la pensie, astăzi nu mai poţi fi sigur că până termini şcoala, industria sau domeniul de activitate pentru care te pregăteşti va mai exista.

E nevoie să scapi de mentalitatea de "angajat", mentalitatea sărăcăcioasă de a-ţi vinde timpul, orele din viaţă pentru un salar. E timpul să te concentrezi pe cum să devii acea persoană competentă şi capabilă să rezolve probleme şi să ducă la bun sfârşit proiecte. Să investeşti în educaţia ta şi abilităţile tale. Altfel nu vei supravieţui în mediul economic a cărui eră deja a început.

3. Relaţia emoţională proastă cu banii

Iubim şi urâm banii în acelaşi timp. Îi iubim pentru că ne pot aduce ceea ce ne dorim, îi urâm pentru că au o anumită putere asupra noastră.

În familiile care nu sunt bogate, încă de mici, copii sunt educaţi în ideea că bogaţii sunt răi şi că au făcut lucruri rele ca să ajungă să aibă mulţi bani.

Orice pădure are uscături, dar cum vrei tu să fii ca cineva pe care nu apreciezi şi de care nu îţi place?

Adică cum vrei să fii bogat dacă nu îţi plac bogaţii?

E important să nu judeci dacă nu eşti în cunoştiinţă de cauză şi să cauţi în familia ta ce anume din educaţie a fost greşit în privinţa banilor.

4. Obiceiurile proaste

Mâncatul compulsiv, cumpărături compulsive, datorii permanente.

Acestea sunt lucruri care ne îndepărtează în fiecare zi de bogăţia adevărată. Obiceiurile proaste sunt mai greu de înlocuit pe măsură ce trece timpul. Cu cât mai repede cu atât mai bine.

Dacă e să fim sclavi, atunci să fim sclavi doar ai pasiunilor noastre, ai viitorului nostru strălucit şi al cauzelor pe care le susţinem, a valorilor noastre.

Ok. Acum că am vorbit de problemă să vedem şi soluţia.

1. Devino adult

Gata. S-a terminat. Acum e vremea să îţi asumi responsabilitatea. Nu te mai poţi gândi că altcineva va trebui să îţi rezolve problemele în timp ce tu poţi să cheltui. E timpul să nu mai fii o oaie care trăieşte din inerţie şi să devii un adult responsabil de viaţa şi viitorul tău. E timpul să devii o persoană educată şi informată, care se pregăteşte să fructifice oportunităţile când ele apar.

2. Învaţă diferenţa între valoare şi bani (valoarea aduce bani, nu invers)

Dacă te concentrezi pe bani nu vei face niciodată bani. Cum se fac banii? Cineva are de oferit ceva ceea ce alţii percep valoros. De la pastă de dinţi până la maşini, cărţi şi orice lucru care costă bani.

Tu ce ai valoros de oferit? Angajatul clasic îşi imaginează că dacă îşi vinde timpul (8,10,12 ore pe zi) este îndreptăţit să fie plătit. Ei bine, cât valorează acele ore luate din viaţa ta şi vândute ? Merită investiția asta? Să îl faci pe altul bogat cu orele vieţii tale în timp ce tu primeşti nişte fărâmituri? Dacă îţi place, continuă.

Dacă nu îţi place, învaţă să creezi valoare, să îţi dezvolţi abilităţi care să te facă o persoană valoroasă. Abia atunci vei începe să faci bani adevăraţi, când vei înţelege ce însemană valoarea.

3. Investeşte, nu cheltui

O maşină este o cheltuială proastă dacă nu produce bani. Pentru că va continua să consume bani fără să producă.

O barcă de rafting este o investiţie bună, pentru că va produce bani când este pusă în slujba unei afaceri.

Aşa să gândeşti de acum. Orice lucru pe care îl cumperi, e o cheltuială sau o investiţie?

Un calculator performant, o conexiune rapidă de internet sunt o investiţie bună pentru că te poţi educa şi poţi crea valoare multă cu aceste unelte.

O plasmă este o cheltuială proastă.

Să cheltuim mai mult în fiecare luăa pentru o mâncare foarte sănătoasă, vitamine, fructe, e o investiție pentru că te fac o persoană mai puternică, mai productivă, mai sănătoasă şi poţi crea valoare, poţi face bani mai mulţi.

Mâncatul la fast-food este o cheltuială foarte proastă.

Dacă poţi implementa aceste concepte, am convingerea că viaţa ta se va schimba ENORM de mult în bine.

Cele mai importante 3 lucruri încare să investeşti:

Bunuri ce produc bani.
Educaţia ta.
Relaţii cu oameni valoroşi şi care pot produce valoare.
Acum hai să facem un exerciţiu:

Gândeşte-te o clipă care sunt consecinţele acţiunilor tale?

Te îndrepţi spre libertate sau sclavie?

Construieşti fundaţia pentru success sau groapa în care vei rămâne toată viaţa?

Preferi beneficiul mărunt pentru satisfacţia pe termen scurt, sau poţi sacrifica plăcerea de moment pentru fericirea adevărată pe termen lung?

Dacă ţi-a plăcut acest articol lasă-mi un comentariu. Aştept să răspund cu plăcere la orice întrebări şi provocări.

Dacă vrei să înveți mai multe despre cum să devii independent financiar și cum să îți îmbunătățești relația cu banii, am pentru tine audiobook-ul Fabrica de bani.

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

Distribuie acest articol pe reteaua ta preferata de socializare
COMENTARII
Intră în discuție. Lasă mesajul tău mai rapid cu contul de social media.

Termeni și condiții