Introdu e-mail-ul și te voi învăța, printr-un mini curs de 8 lecții, cum să îți descoperi vocația!
*Prin abonarea la newsletter îți exprimi acordul de a folosi datele tale pentru a putea comunica cu tine și accepți termenii și condițiile noastre. Informațiile tale nu vor fi niciodată distribuite unor terți.
articol
Cand ti-e frica sa nu pierzi, esti sclavul perfect

Frica ma paraliza.

Am investit intreaga viata intr-o imagine.

Eram nepotul bunicilor care trebuia sa fie un exemplu pentru a compensa ratarea tatalui meu, fiul lor.

Am crescut intre carti si cu pian acasa la bunici.

Am primit multa dragoste de la ei dar intr-un mod subtil cum doar niste bunici trecuti prin viata si unsi cu toate experientele si alifiile pot sa o faca, m-au modelat in ceva ce si-au dorit ei pentru a-si spune lor povestea:

”Putem creste un copil de succes cu care sa ne mandrim”.

Cu tatal meu ( fiul lor)  au gresit. Cu mine trebuiau sa reuseasca. Pentru ei si imaginea lor despre ei.

Si astfel am purtat o masca si o povara uriasa ce mi-a fost impusa de copilarie cand nu aveam putere de discernamant: sa ii fac mandri pe adultii responsabili de mine

Viata mea reala, sufletul meu, era doar o scanteie ce de abia mai palpaia sub un invelis de plumb prin care nu putea sa iasa nimic si nu mai putea sa intre nimic.

Nu mai exista entuziasm, iubire, bucurie, curiozitate si nimic din toate lucrurile care fac o viata sa merite traita.

In acelasi timp, ce puteam sa fac?

Cand ai 22 de ani, esti in anul 5 de Politehnica, de 3 ani ai un job in IT, toata lumea te stie intr-un fel, mama ta asteapta sa termini facultatea si sa incepi sa o ajuti si tu cu bani, bunicii tai sunt la sfarsitul vietii si asteapta sa te vada ”realizat” atat cat inteleg ei, cand tot anturajul tau a auzit de la tine aceleasi povesti cu care tu te-ai mintit pe tine, cel mai dificil lucru devine sa dai jos aceasta masca, pentru ca acum ea s-a lipit de tine atat de tare incat a devenit o parte din tine.

Masca ta acum este infipta in carnea ta, in atomii sufletului tau.

E ca un cancer ce s-a raspandit peste tot si nu mai poate fi extirpat doar dintr-un singur loc.

Singura cale prin care poti sa iesi din acest iad care reprezinta tot ceea ce nu esti tu si sa speri ca ai sansa la o viata in care sa poti sa fii cu adevarat tu, este sa mori si sa speri ca esenta a ceea esti este mai dura si mai rezistenta decat toata boala ce te macina si apoi, din ceea ce a ramas din tine, din esenta ta, sa te reconstruiesti.

Asa ca la 22 de ani am ales moartea.

Nu doar metaforic.

Cand vezi ce fel de viata a avut tatal tau, care si-a pierdut familia, a fost renegat de parinti, sotie, fiu si nu isi poate pastra o slujba mai mult de o luna, iti dai seama ca si tu ar putea sa sfarsesti la fel, dupa alti 30 de ani de chinuri groaznice.

Si tatal meu a fost rebel, nici el nu a ascultat de altii si a vrut sa isi croiasca propriul drum. Si el a renuntat la Politehnica dupa primele 6 luni.

Eu am fost mai fricos si mi-a luat 4 ani sa renunt.

Cand il vedeam pe tata ca un boschetar, cu haine nespalate de saptamani intregi, cu barba neingrijita si lunga, cu parul ciufulit si unsuros, cu ochii injectati la prima ora a diminetii cand parca se trezea dupa 30 de ani de coma si cand vedeam cum isi cauta doza pentru a evada si azi inca odata din aceasta realitate atat de greu de suportat, ma vedeam la fel.

Tata era cel mai apropiat model de om care ”si-a ascultat inima”.

A facut ce a vrut el si nu a vrut sa dea socoteala nimanui pentru nimic.

Si a reusit. Cu un pret insa. Pretul unei vieti traite in singuratate, in mizerie si suferinta.

Era logic ca la 22 de ani sa privesc spectrul unei vieti in care voi ajunge sa dorm sub pod, cum a dormit si tata un an de zile, sa fiu flamand, batjocorit si umilit de anturaj, sa am sufletul franjuri, sa ajung sa ma victimizez pentru a starni mila, si toate astea pentru urmatorii 30 de ani si sa realizez ca tortura aceasta era mai rea ca moartea.

Imagineaza-ti ca in acel moment cand am facut alegerea de a renunta la tot, de fapt am inteles ca s-ar putea sa mor si am fost impacat cu asta.

In spiritualitate se cheama moarte mistica si este poarta spre o transformare radicala insa nu lasa jocul de cuvinte sa te pacaleasca.

Nu este doar o metafora. Nu te culci linistit, treci prin moartea mistica si apoi te-ai trezit alt om.

Chiar este o moarte foarte reala.

Te arunci in necunoscut si pierzi tot: sentiment de siguranta, convingeri, imaginea pe care o aveai despre tine, relatii cu cei din jur, resursele externe pe care te bazai pentru a supravietui.

Iti pierzi pentru o clipa sentimentul existentei fizice si intreaga realitate devine irelevanta.

Te uiti in ochii mortii si stii clar: nu mai am ce pierde pentru ca deja am pierdut tot.

Am ales moartea si disparitia mea fizica ar fi doar ultima consecinta ramasa pentru ca mental, emotional si spiritual am stins lumina.

Si pentru o vreme, stai in intuneric.

Nu mai exista nimic ce ”stii”. Nu mai exista nimic ce este ” al tau”.

In acelasi timp, simti o eliberare uriasa pentru ca invelisul de plumb a cazut. Nu mai esti viu insa nici nu mai cari poveri.

Ciudat insa, existi inca.

Si la un moment dat, in bezna asta a constiintei, cand ai ars totul, cand ai distrus totul, o scanteie din tine a supravietuit.

Acea scanteie este esenta ta, sufletul tau si e facut din cea mai rezistenta substanta din Univers.

Constati ca ai si acelasi corp, dar nu te mai simti acelasi om.

Si ti se da sansa unui nou inceput, de la zero.

Ca si cand esti un nou nascut.

Ai murit si te-ai nascut din nou si acum pentru prima oara in viata ai realizat ca s-ar putea sa mori de mai multe ori inainte de moartea considerata ” pe bune”.

Intreg sistemul tau de valori se schimba, prinzi un curaj extraordinar pentru ca de ce ti-ar mai putea fi frica acum cand ai pierdut deja totul?

Acum de abia esti cu adevarat liber.

”Doar dupa ce am pierdut totul suntem liberi sa facem orice ne dorim” - Chuck Palahniuk

Datorita curajului nou dobandit, datorita eliberarii de convingeri limitative, datorita schimbarii radicale a relatiilor cu cei din jur, rezultatele in lumea fizica, materiala, vizibila sunt mult mai rapide cat timp iti asculti inima si treci la actiune.

Cine poate sa opreasca omul care stie exact incotro se indreapta?

Incepi sa ai stari interioare pe care le credeai disparute pentru totdeauna, ca dinozaurii.

Bucuria simpla a trezitului de dimineata fie ca e soare sau ploaie afara.

Entuziasmul proiectelor noi pe care le simti ca fiind parte din contributia ta in aceasta lume.

Te indragostesti din nou, de viata, de oameni, de munca.

Ai mai putin poate pe plan material dar ai acum TOTUL in lumea ta interioara si stii clar ca vei avea orice iti doresti pe plan material pentru ca abundenta incepe in interior iar tu te simti al dracului de bogat.

Acum, nici macar nu mai e sentimetnul de urgenta si graba, nu mai trebuie sa dovedesti nimic.

Acum esti cu adevarat liber si cu adevarat tu.

Moartea mistica 2.0

Dupa acest episod, am renascut si mi-am descoperit vocatia.

Odata eliberat de toate poverile si lanturile invizibile a fost usor sa aleg, ca si un nou  nascut de data asta, fara filmele parintilor, bunicilor, ale societatii.

M-am intrebat simplu: ce vreau? Ce este important pentru mine si cum vreau sa imi traiesc zilele?

E ca si in visul ala copilaresc: ”daca m-as putea intoarce in timp dar sa raman cu mintea de acum”.

Ei bine, moartea mistica exact asta face.

Pastrezi toate informatiile si abilitatile, dar faci toate alegerile din nou, de la zero.

A durat 8 ani de zile pana cand a trebuit sa mor din nou.

De la 22 la 30 de ani, cu forte noi descoperite si cu vocatie de data asta, am inceput sa construiesc pe o fundatie solida.

Am facut un business, am scris carti, am facut cursuri, mi-am facut o relatie de cuplu si totul era minunat.

Am muncit mult ca sa obtin niste lucruri meritate.

Pentru o clipa am fost fericit si totul parea in echilibru.

Parea, pentru ca ajunsesem la 90 de kilograme si era clar ca ascundeam rahatul sub covor.

Erau alte lucruri care ma bantuiau si habar nu aveam de ele. Demoni interiori, traume ale trecutului. ( despre care poti sa citesti aici: http://personalitatealfa.com/carte/alfa/ )

La un moment dat, frica si-a facut din nou aparitia, dupa ani de zile de curaj.

Imi era frica din nou ca voi pierde aceste resurse exterioare obtinute cu multa truda. Erau ale mele si nu voiam sa renunt la ele.

Si din nou am inceput sa traiesc cu frica in loc sa traiesc cu curaj.

Si din nou viata, ca un mentor intelept, m-a facut sa vad calea: spre interior, niciodata spre exterior.

Mi-a fost frica sa nu pierd reputatia castigata si nu mai scriam din inima si cu curaj, ci scriam sa multumesc audienta pentru ca audienta sa ma mangaie pe cap, sa imi dea aplauzele ei si sa comande cartile.

Mi-a fost frica sa nu pierd relatia in care am investit multa munca, comunicare, timp, in care am depus mult efort ca sa depasim crize relationale.

Mi-a fost frica sa nu pierd pentru ca acum aveam mult mai multe decat cu 8 ani inainte si in 6 luni de cand am inceput sa actionez cu frica, am pierdut tot.

Am fost parasit, mi-am pierdut cheful de munca si nu mai auzeam vocea vocatiei, am pierdut sanatatea pentru ca eram aproape obez la 90 de kilograme pentru inaltimea mea.

In acel moment, tot ce credeam ca stiu despre afaceri, relatii, psihologie, toata constructia aceasta s-a dovedit doar o alta masca, mai buna si mai eficienta dar in spatele careia imi tradam din nou atatea lucruri importante mine, incepand cu sufletul meu.

In depresia in care am intrat, am murit din nou.

Din nou, am fost nevoit sa iau totul de la zero cu noi juraminte si promisiuni.

Insa de data asta, nu ma voi mai minti pe mine si nici pe cei din jur.

Voi fi tot timpul curajos si nu imi va fi frica sa pierd relatii, lucruri materiale si atatea alte lucruri ce de fapt nu imi apartin cu adevarat.

Ma voi exprima pe mine si voi face tot ce imi sta in putere pentru a aduce iubire si compasiune pentru semenii mei.

Duelul cu moartea

Am intrat din nou intr-o noua etapa.

Curatat de toate limitarile insa mai bogat cu toate experientele.

La 30 de ani din nou nou nascut si din nou, viteza de evolutie mult accelerata.

Am ajuns de la 90 de kilograme la 64,5 si in cea mai buna forma fizica a vietii mele.

Dupa un an de burlacie am intalnit-o pe Oxana care a devenit sotia mea.

Business-ul a devenit pentru prima oara serios si functiona cu echipe, procese automatizate si proceduri.

La vreo 3 ani dupa aceste realizari frica si-a facut din nou aparitia.

De data asta, am decis sa nu mai mor ci sa stau drept si ferm in fata ei, cu toata lumina adunata in sufletul meu si cu tot curajul pe care il puteam avea.

A fost ca o furtuna care a venit sa verifice in viata mea daca ceea ce am construit este bazat pe fundatie solida.

S-au scuturat cateva rafturi si au cazut cateva farfurii insa fundatia a ramas intacta.

Asa am stiut ca acum, mai mult decat oricand, am reusit sa imi raman fidel mie, valorilor mele, vocatiei mele.

Schimbarea inseamna a pierde.

A pierde zona de confort, siguranta, timp si energie investite pentru a aduna obiecte, pentru a intari aparente si masti, pentru a controla oameni.

Dar totusi, ce anume ne apartine cu adevarat?

Asadar, rezistenta la schimbare vine din iluzia atasamentului pentru ceva ce nici macar nu ne apartine.

Nu facem schimbari in viata noastra care ne-ar aduce fericirea reala si palpabila pentru ca ne agatam de o plasmuire a imaginatiei noastre.

Suntem sclavi ai mintii noastre legati cu o funie invizibila.

Tot ce trebuie sa facem pentru a ne elibera e sa ne ridicam si sa plecam.

Tot ce trebuie sa facem pentru a ne dovedi adevarata putere si libertate este sa schimbam ceva si sa observam ca intr-adevar, totul depinde doar de noi.

Ce vrea sa ne invete viata prin suferinte?

Vrea sa ne invete sa ne folosim atentia asa cum a fost menit sa o folosim.

Unde este indreptata atentia mea?

La cum arat, ce haine port, ce masina conduc, cu cine ma afisez, cum sunt perceput de cei din jur, la cate obiecte am acumulat.

Care sunt suferintele mele?

Depresie, dependenta, lipsa de sens, sentiment de gol interior si lipsa de iubire, plictiseala, frica.

Sunt atent la exterior in timp ce adevarata viata se intampla in interior unde totul se prabuseste.

Si apoi ma mir: oare unde gresesc?

Asta nu inseamna sa nu faci bani si sa nu cauti placerile si resursele exterioare.

Inseamna doar ca de cele mai multe ori ceea ce avem in lumea vizibila si materiala sunt o reflexie a ceea ce avem in lumea invizibila si interioara.

Exercitiu

Relatie, afaceri, reputatie chiar si sanatatea, le poti pierde oricand.

Chiar si viata o poti pierde oricand.

Insa e ceva ce stiu ca iti apartine pentru totdeauna: sufletul tau.

De aici vine curajul si cand esti pregatit in fiecare zi sa pierzi tot ceea ce ai in aparenta, actiunile tale se indreapta doar spre ceea ce merita cu adevarat in viata.

Nu vei putea face schimbarile cu adevarat esentiale in viata ta pana cand nu te impaci cu ideea ca nimic din ce ai acumulat nu iti apartine, decat comoara ta interioara, experientele, amintirile, lectiile, discernamantul, starile sufletesti, gandurile, emotiile.  

Astea nu le pierzi orice ar fi.

In rest, care este adevarul tau interior?

Daca maine ai pierde tot ce ai in exterior:

  • Imagine
  • Respect
  • Bani
  • Casa
  • Familie
  • Prieteni

Cine ai ramane? Cine ai fi? Ce ai face in noua ta viata inceputa ca dupa o noua nastere dar cu intelepciunea acumulata intacta?

Asta este adevarul tau si doar onorandu-l vei obtine ceea ce cauti si nu gasesti poate desi te trezesti zi de zi si pleci in cautare.

Daca simti ca nu traiesti ceea ce vrei, ca te minti si tradezi pe tine zi de zi, daca simti ca esti pe un drum gresit, renunta tu primul la masca pentru ca oricum viata se va uita la tine, va vedea de ce ti-e frica si exact acolo te va lovi. Doar ca vor mai trece luni si ani in care ai putea lucra deja la adevarul tau.

Pentru ca viata are un singur scop.

Iti deruleaza un film in fata ochilor si simturilor care sa te oblige ca vesnic sa privesti in interior, spre resursele tale interioare, spre comoara ta interioara.

Viata iti da bucurii, bogatii, relatii si fericire exterioara doar ca sa te oblige sa iti dai seama ca in interiorul tau ceva lipseste. Te intriga si te baga in proces.

Viata iti da suferinta, lipsuri, boala si saracie din acelasi motiv. Ca sa te oblige din nou si din nou, in lipsa oricaror solutii, sa incepi sa cauti in tine , ultimul loc in care ai vrea tu sa cauti.

Viata vrea permanent sa iti arate ca ceea ce cauti dintotdeauna este doar in tine.

In tine, in tine, in tine.

Asa pare sa strige viata.

Priveste in tine si actioneaza cu curaj.

Deci, daca nu ti-ar fi frica de moarte si stii ca ai pierdut totul, daca ar fi sa o iei de la inceput cu toata intelepciunea acumulata in aceasta viata, ce fel de viata ai avea incepand de azi?

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

 

Distribuie acest articol pe reteaua ta preferata de socializare
articole similare
De ce m-ai făcut dacă n-ai bani?

  Pe la 15 ani asta o întrebam pe…

Citeste articolul
Îmi vine să arunc tot de pe masă!

Era o vreme când eram fericit. Mă uit la…

Citeste articolul
COMENTARII
Intră în discuție. Lasă mesajul tău mai rapid cu contul de social media.

Termeni și condiții