Introdu e-mail-ul și te voi învăța, printr-un mini curs de 8 lecții, cum să îți descoperi vocația!
*Prin abonarea la newsletter îți exprimi acordul de a folosi datele tale pentru a putea comunica cu tine și accepți termenii și condițiile noastre. Informațiile tale nu vor fi niciodată distribuite unor terți.
articol
Hulk prieten, Hulk ajută

Hulk are puterea de a-ţi aduce sănătatea, banii, iubirea şi tot ce doreşti în viaţa ta şi deasemenea are puterea de a ţi le lua. Hulk este servitorul tău şi îţi poate da chiar şi cancer pentru că ai chemat cancerul fără ca măcar să ştii asta.

Ştiind toate aceste lucruri mai eşti dispus să îi laşi pe Hulk de capul lui fără să ştii exact ce comenzi îi dai?

Fiecare om are o minte foarte puternică. Mintea inconştientă, care e un fel de Hulk. Hulk poate să facă ORICE şi ascultă comenzile tale.

Hai să îţi dau un exemplu cum Hulk îţi poate face rău la cererea ta.

Să spunem că ai o convingere, o convingere pe care ai dobândit-o în urma experienţelor pe care le-ai avut până acum.

Să spunem că ai convingerea că banii aduc suferinţă. Cumva, mesajele pe care tu le-ai primit despre bani, au fost că ”pentru a face bani trebuie să calci pe cadavre, oamenii cu bani sunt mai stresaţi şi în general banii se fac într-un mod necinstit.”

Hulk ascultă comanda şi spune ”Banii sunt răi şi ne vor face să suferim? Hulk are grijă şi tu nu vei avea niciodată bani, nici măcar nu îi vei mirosi. Hulk te ţine departe de bani ca să te ţină departe de suferinţă.”

Apoi să spunem că ai avut câteva experienţe neplăcute în relaţiile de cuplu şi asociezi iubirea cu suferinţa. Îţi dezvolţi convingerea că şi iubirea înseamnă doar suferinţă şi că nu merită să iubeşti.

Hulk îşi face datoria şi spune ”nicio problemă, se ocupă Hulk, nu o să mai treacă iubirea prin viaţa ta nici în vis. Ia zi tu la Hulk ce nu mai îţi place şi se ocupă Hulk. ”

Poate ai auzit cât de important este să apreciezi ceea ce ai. Ai mai auzit că ”nemulţumitului i se ia darul”.

Şi poate ai crezut că e vreo chestie spirituală lipsită de practică şi nu ai înţeles cum te poate ajuta asta să treci de la nefericire la fericire.

Ei bine, lucrurile sunt mult mai concrete, reale şi practice decât crezi. Hulk are grijă de asta.

Când tu nu apreciezi un lucru pe care îl ai, oricât de mic ar fi, Hulk spune ”dacă nu te face fericit acest lucru în cantitate mică, nu te va face fericit nici în cantitate mai mare”.

Aşadar, dacă ai puţini bani, puţină iubire, puţin din orice există pe lumea asta şi nu spui ”mulţumesc pentru acest puţin, ştiu că va deveni în curând mai mult”, îţi va fi luat şi acest puţin.

recunostinta

De aceea e important să respectăm sfatul din citatul de mai sus. Pentru că Hulk ne va da mai mult din ce apreciem şi mai puţin din ce nu apreciem.

Mai mult, orice privim cu ochi răi, invidie sau dispreţ, va dispărea din viaţa noastră.

Nu poţi avea ceea ce nu admiri.

Vreau să te rog să îţi reconsideri un pic valorile, convingerile şi părerile. Spune-mi 3 convingeri de-ale tale despre bani, iubire şi oameni.

Uită-te atent la ele şi vezi dacă nu cumva dai comenzi greşite pentru Hulk. El este o putere invincibilă şi de neoprit, dar pricepe mai greu.

De aceea orice schimbare profundă a noastră şi a comportamentelor noastre, a rezultatelor noastre, necesită o perioadă de timp.

Poate că te-ai prins deja, Hulk este întruchiparea minţii noastre inconştiente.

Forţa brută care are direcţia dată de noi. Doar că noi nu ştim de cele mai multe ori direcţia în care vrem să mergem sau mai rău, din cauza lipsei de educaţie sau informaţie, alegem un drum greşit şi îl dezlănţuim pe Hulk care ne duce spre propria noastră nenorocire.

Paşi de acţiune pentru dresarea lui Hulk

1. Mare atenţie la convingeri.

Ar fi bine să îţi faci o listă cu ce crezi despre bani, iubire, sănătate şi oameni chiar acum. După ce faci această listă, analizează-le un pic şi vezi dacă sunt pozitive, dacă ai recunoştinţă pentru ceea ce ai deja în viaţa ta şi dacă priveşti spre viitor cu optimism.

Pentru că în orice alt caz, comenzile pe care tu i le dai lui Hulk despre bani, iubire, sănătate şi oameni vor face să primeşti doar răul.

2. Hulk are nevoie de repetiţie.

Nu trata în joacă repetarea afirmaţiilor pozitive şi nici a repetării unui comportament până când devine un obicei.

Dacă nu îţi hrăneşti mintea cu afirmaţii pozitive, sunt şanse mari să dai mesaje negative minţii tale, mai ales că e plin de voci din exterior care bagă în tine frică şi negativism. Televizor, mass media, propria familie, societatea, şcoala.

Toţi îţi repetă convingerile lor sau îţi induc intenţionat mesaje pe care să le consideri ale tale. Că nu eşti destul de bun, deci ar trebui să ai puţină încredere în tine şi să asculţi de ei că ei ştiu mai bine.

Sau că ar trebui să îţi fie permanent frică de ziua de mâine şi îţi pot oferi siguranţă dacă le dai banii tăi.

Sau, dacă vrei să trăieşti iubirea este foarte important să porţi un anumit gen de haine sau să conduci un anumit gen de maşină.

De aceea, e important să îţi hrăneşti mintea cu mesaje pozitive şi de încurajare. De aceea e important să citeşti şi să asculţi materiale de dezvoltare personală, pentru că acestea sunt vocea pozitivă ce o poate acoperi pe cea negativă.

3. Începe să exersezi admiraţia, aprecierea şi ai grijă la invidie

Cauza numărul unu a lipsurilor din viaţa ta este dată de lipsa de apreciere pentru ceea ce ai deja. Erai în fundul gol când te-ai născut, neputincios şi neajutorat. Tot ce ai primit, ai primit de la cei din jur. Iubire, mâncare, siguranţă. Chiar dacă au fost mai puţine decât ai fi vrut, ele trebuie apreciate. Pentru că aşa funcţionează mintea inconştientă şi aşa funcţionează Hulk.

Toată puterea e la tine. Majoritatea oamenilor folosesc această putere uriaşă şi îşi dau singuri în cap cu ea. De asta sunt săraci, lipsiţi de iubire şi bolnavi. Şi-au adus singuri nenorocirea asupra lor, dându-şi singuri comenzi.

Banii = rău

Iubirea = suferinţă

Viaţă = frică

Rescrie aceste mesaje automatizate pe care i le dai lui Hulk şi îţi vei rescrie destinul.

Tu ce mesaje îi transmiţi lui Hulk? Eşti conştient de ele?

Scrie-mi un mesaj dacă ai nevoie de ajutorul meu pentru a înţelege mai bine ce am scris şi voi veni cu completări. Cel mai important e să faci exerciţiile pe care ţi le-am dat. Dacă întâmpini orice dificultăţi, din nou, dă-mi mesaj mai jos şi rezolvăm.

O educaţie completă despre ritmul firesc al evoluţiei, despre domeniile cărora trebuie să le acorzi atenţie de-a lungul întregii vieţi, găseşti în cărţile mele, aici: http://personalitatealfa.com/carti/

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

Distribuie acest articol pe reteaua ta preferata de socializare
articole similare
De ce m-ai făcut dacă n-ai bani?

  Pe la 15 ani asta o întrebam pe…

Citeste articolul
Îmi vine să arunc tot de pe masă!

Era o vreme când eram fericit. Mă uit la…

Citeste articolul
COMENTARII
Intră în discuție. Lasă mesajul tău mai rapid cu contul de social media.

Termeni și condiții