Introdu e-mail-ul și te voi învăța, printr-un mini curs de 8 lecții, cum să îți descoperi vocația!
*Prin abonarea la newsletter îți exprimi acordul de a folosi datele tale pentru a putea comunica cu tine și accepți termenii și condițiile noastre. Informațiile tale nu vor fi niciodată distribuite unor terți.
articol
Ai destui bani să plăteşti înmormântarea?

Există câteva lucruri în viaţă care te trezesc la realitate, care te scot din Matrix în cel mai simplu şi dur mod posibil.

Unul din acele momente este când cineva pe care iubeşti foarte mult, moare.

Când cineva pe care iubeşti cu adevărat moare, se resetează multe lucruri în viaţa ta.

Ţi se resetează orice urmă de figuri, fiţe şi aroganțe pe care poate le aveai în cap. Devii smerit în faţa necunoscutului, a ritmului implacabil al vieţii şi al morţii. Realizezi că la fel vei fi şi tu. Adică mort. Poate într-un pat, poate nu. Poate bătrân sau nu. Dar îţi vine rândul.

Te uiţi în jur şi vezi că pot fi câţiva oameni cărora le pasă cu adevărat, dar de obicei sunt foarte puţini. Mai puţini decât credeai/sperai.

Spre suprinderea ta, s-ar putea să fii chiar singura persoană care resimte lovitura din plin. Cel puţin, e sigur că felul în care resimţi tu pierderea este unic, dacă iubeşti acel om cu adevărat.

Apoi, ţi se resetează puțin sistemul de valori. Pentru ce trăieşti? Ca să ajungi la sfârşitul vieţii să mănânce oamenii colivă la pomana ta? Să îi alerge groparii pe ai tăi la propria ta înmormântare ca să le mai bagi ceva în buzunar?

Viaţa merge înainte. Asta e atitudinea majorităţii.

Să mori tu?

Păi dacă viaţa merge înainte şi la o săptămâna după moartea mea oamenii discută cum să împartă ce a rămas în urma mea, de ce am ascultat de alţii când a venit vorba de propriile mele alegeri? De ce nu am ales tot timpul ce mă face fericit şi am ales să ascult sfaturile (mai bine zis proiecţiile) celor din jur?

De ce am ascultat de alţii când mi-am ales şcoala, cariera şi partenerii de viaţă?

De ce mi-a fost ruşine să mă exprim exact aşa cum sunt? de teama că îmi voi pierde iluzoriul loc în ierarhia socială?

De ce am lăsat adevărul altora să devină minciuna după care mă ghidez în viaţă?

Îţi spun eu.

De BOU!

Nu e nevoie să fii Einstein ca să înţelegi tot ce e nevoie să ştii despre viaţă atunci când moare cineva pe care iubeşti cu adevărat.

Totuşi, nu despre partea psihologică, emoţională şi spirituală a morţii celor iubiţi vreau să vorbesc în acest articol.

Ci vreau să vorbesc despre ceva mult mai simplu, uman, material.

Despre ce se petrece în interiorul tău în momentul în care tu singur suporţi costurile înmormântării persoanei pe care o iubeşti.

Bunicii mei din partea tatălui m-au crescut, deci emoţional şi sufleteşte iubirea mea pentru ei era cea mai puternică. Nu doar că mi-au salvat viaţa literalmente (femeia care avea grijă de mine îmi dădea pâine cu slănină şi somnifere luni de zile, până am ajuns rahitic, cu acte la medic) dar fundaţia a ceea ce sunt azi a fost pusă de la 3 la 11 ani, când bunicii au ieşit la pensie ca să mă crească pe mine.

Afectiv, psihologic, material şi spiritual, bunicii erau totul pentru mine.

Primul a murit bunicul în 2006. Comoţie cerebrală. Bunica pensionară, tata (fiul lor) alcoolic fără venituri, mama mea învăţătoare.

Înmormântarea - 4500 de ron. Una ieftină.

Pera student în anul 3 la facultatea de psihologie, vindea 3 cărţi pe săptămână şi încasa 150 de ron.

M-am împrumutat de bani în câteva locuri şi am reuşit să o scoatem la capăt.

La 3 ani distanţă, în 2009, după 6 luni de suferinţă, murea bunica de cancer la pancreas. Am făcut cunoştiinţă cu minunatul nostru sistem de sănătate îndeaproape.

Emoţional, moartea bunicii pentru mine a fost echivalent cu pierderea mamei. Femeia care m-a iubit necondiţionat. Dincolo de emoţii, din nou, bani.

Bunica ştiind că va muri, mi-a dat lista cu instrucţiuni. Cel mai ieftin coşciug, cât mai puţini bani pentru orice cheltuială legată de înmormântarea ei. Avea grijă de mine şi după moarte, ştiind că eu urma să suport întreg efortul financiar. Din nou m-am împrumutat pentru că afacerea mea era foarte la început şi nici nu se punea problema să pun bani deoparte din ce câştigam.

În 2012, a murit tata. Comoţie cerebrală, ca şi tatăl lui (bunicul). Din nou bani. De data asta nu a mai fost nevoie de împrumut şi m-a ajutat cu organizarea prietenul nostru Cip. Dacă citeşti rândurile astea, mulţam.

Privind în urmă la aceste întâmplări, mi-am dat voie să trag nişte concluzii care pentru mine sunt foarte bune principii de viaţă atunci când uit cum ar fi bine să iau decizii pentru viaţa mea.

Am să le enumăr mai jos ca să mi le fac poster de pus pe perete în caz că mă loveşte amnezia şi uit.

M-aş bucura dacă ai putea extrage ceva folositor de aici.

3 lecţii învăţate din moartea celor pe care i-am iubit

Despre alţi oameni
Există oameni care te iubesc, care au o inimă de aur şi cărora chiar le pasă de tine. Sunt toate şansele ca numărul lor să poată fi ilustrat pe degetele de la o singură mână.

Influența lor în viaţa ta însă este foarte limitată şi de aceea cea mai sănătoasă presupunere pe care o poţi face este că la final, nimănui nu-i pasă foarte tare. În sensul că la o săptămână după ce mori, viaţa oricum merge înainte. Fără tine.

La înmormântarea tatălui meu au fost 7 oameni. Eu, mama ( fosta lui soţie) , Cip, prietenul meu cel mai bun Sârbu, 2 prietene foarte bune ale mele, Andreea şi Elena.

Tata avea 57 de ani şi mulţi “prieteni" la birt. Pentru acei prieteni, probabil moartea lui mai era o ocazie să mai bea ceva. De necaz că au pierdut pe unul căruia îi plăcea să facă “cinste”. Întotdeauna mi-a fost ciudă pe “prietenii” tatălui de la birt.

Odată îmi era ciudă că ne-a părăsit pe noi, pe mama şi pe mine pentru compania lor. Asta poate vine din gelozie şi o slăbiciune de-a mea. Aş fi vrut ca tata să mă iubească pe mine şi nu pe ei.

A doua oară, am considerat acel anturaj vinovat de moartea lui. E ca şi când mergi să te otrăveşti lent la birt în fiecare zi şi îi ai pe unii care îţi fac galerie.

Până la urmă fiecare îşi alege drumul şi destinul şi tata şi l-a ales pe al lui.

Când am împlinit 25 de ani, în ziua de 5 septembrie, m-am dus în vizită la tata să îi duc 2 pachete de ţigări şi să bem o bere împreună ca să sărbătorim. Pe la ora 10 dimineaţa tata deja era beat. Atât de beat încât a luat ţigările, şi-a aprins una, şi cu ochii lucind m-a întrebat dacă am ceva bani să îi las. I-am lăsat toţi banii ce îi aveam în buzunar, l-am îmbrăţişat şi am plecat fără să îi reamintesc că azi era ziua de naştere a singurului său fiu.

Înainte să ies pe uşă deja am izbucnit în plâns ca o fată mare dezvirginată şi abandonată. Am plâns tot drumul până acasă pentru că descoperisem că iubirea umană are limite. Chiar şi cea dintre un tată şi fiul său.

Când tatăl lui (bunicul meu) a murit, a refuzat să vină la înmormântarea lui pentru că era supărat pe el.

Când a murit el, fiul său era acolo. Şi fosta lui soţie (mama mea) era acolo. Exact cei pe care i-a abandonat. Nu eram acolo din obligaţie sau dintr-un simț al datoriei.

Eram acolo pentru că am fost singurii care l-au iubit.

Înmormântarea tatălui meu a fost una autentică. Au venit exact oamenii cărora le-a păsat. Sau poate care au iubit mult şi necondiţionat.

Cine are 7 oameni în această viaţă cărora să le pese cu adevărat este un privilegiat.

Concluzia de aici este următoarea:

Există câţiva oameni, foarte puţini, cărora chiar le pasă de tine. Îi poţi identifica după faptul că ei sunt acolo când tu eşti cea mai proastă variantă a ta posibilă. Oameni care rămân lângă tine cu iubire şi compasiune chiar când nu ai nimic de oferit. Oameni care nu s-ar da înapoi să te şteargă la cur dacă ai fi paralizat. Poate e mama sau tata, poate fratele sau sora, poate iubitul sau iubita SAU cel mai bun prieten sau prietenă.

Oricare ar fi, identifică-i. Şi pune-ţi poza lor la vedere ca să nu uiţi că ai comite cel mai mare păcat să îţi baţi joc de ei, chiar dacă ei te-ar iubi şi atunci.

Natura umană are câteva contradicţii. Una din ele este că îi tratăm cel mai prost pe cei care ne iubesc cel mai mult.

Pentru că uneori suntem de căcat. Încearcă pe cât poţi tu, să nu fii de căcat cu oamenii care te iubesc cel mai mult. Ei s-ar putea să facă chetă pentru înmormântarea ta şi să plătească groparii dacă tu mori ca prostul înaintea lor şi nu laşi bani pentru propria ta înmormântare.

Despre bani

Majoritatea oamenilor deşi sunt săraci (sau hai să fiu blând, nu sunt încă prosperi), sunt experţi monetari mai ceva ca cei de la FMI. Asta până când trebuie să scoţi câteva mii de ron bune din buzunarul tău pentru boala sau moartea cuiva pe care iubeşti cu adevărat.

Atunci e ora adevărului.

Toate teoriile tale despre viaţă, fericire, bani, societate, religie, se duc dracului când femeia care te-a crescut şi te-a iubit necondiţionat are cancer la pancreas. Când alergi cu ea în braţe din spital în spital pentru că ea nu mai poate să stea pe picioarele ei din cauza gleznelor foarte umflate care reţin apa. Când te uiţi în ochii ei şi vezi că ea speră că va mai trăi, dar tu ai rămas ultimul cu doctorul care îţi spune doar ţie:

“Dar ce, tu nu ştiai? Nu poate fi operată la vârsta ei pentru că nu se mai trezește din anestezie. Ocupaţi-vă de cele necesare, mai are 6 săptămâni maxim de trăit."

Când trebuie să scoţi banul pentru că pe umerii tăi pică toată responsabilitatea, toate teoriile sunt doar praf în vânt. Câţi bani ai în buzunar? De unde faci rost de restul? Probabil te împrumuţi, dar stai că nu e aşa uşor. Prima oară vei îndura ruşinea de a fi refuzat de 4 din 5 oameni cărora le vei cere bani. Apoi, oricum trebuie să îi dai înapoi.

Şi atunci te loveşte.

Cum am ajuns în situaţia asta? De ce nu am destui bani? Nu ajunge suferinţa pierderii unei persoane pe care o iubesc, mai trebuie să îndur şi ruşinea sărăciei şi a impotenţei financiare?

Atunci îţi răspunzi instant la întrebarea: “Contează banii în această viaţă?”

Dacă tu crezi că banii nu sunt importanţi, prefer să te las cu această convingere, dar să te ferească Dumnezeu să ai nevoie de bani ca să ajuţi pe cineva pe care iubeşti cu bani sau să trebuiască să îi îngropi şi să nu ai banii ăia.

Foamea o mai înduri, la fel şi lipsa hainelor de firmă.

Dar când moartea intră în joc, dă de pământ cu toate convingerile tale limitative.

Bunica mea îmi spunea de 3 ori pe săptămână “Când te angajezi? Ai carte de muncă?”. Nu, era răspunsul meu la ambele întrebări.

Dacă mă angajam şi aveam carte de muncă, cine ar fi avut grijă de bunica 6 luni de zile pe toată perioada cancerului? Nu mi-ar fi dat nimeni concediu sau bani în plus. Mi-am urmat vocaţia şi chiar dacă nu aveam bani, măcar am ţinut-o de mână şi a avut lângă ea pe singurul nepot. Altfel murea printre străini după o viaţă în care ea a avut grijă de soţ, fiu, nepot.

Uneori, e important să nu îi asculţi pe cei care te iubesc pentru că va veni o zi când tocmai din această neascultare vei putea să faci ceva bun pentru ei.

Şi dacă am putut să plătesc înmormântarea a 3 oameni pe care i-am iubit a fost pentru că mi-am luat destinul financiar în mâini ştiind că atunci când vine vremea, nimeni nu o să mă întrebe dacă am nevoie de ceva.

Concluzia de aici e următoarea:

E nevoie să te aduni şi să te gândeşti cum faci să ai bani atunci când va conta. Azi poţi să faci sacrificii pentru viitor, dar va veni o zi când singura întrebare care va conta este “Câţi bani ai în buzunar?".

Poate eşti o persoană spirituală şi consideri că lumea materială nu este importantă. Imaginează-ţi acum că ai putea să salvezi viaţa cuiva pe care iubeşti din toată inima dacă ai avea bani. Observi câte cereri de ajutor sunt pe Facebook? Oameni cu boli incurabile, terminale sau foarte costisitoare. Alina are nevoie de doar 50.000 de euro. Andrei are nevoie de 120.000 de mii de euro.

Bani pe care nici ei şi nici cei care îi iubesc nu îi au. Şi sunt şanse să nici nu facă rost. Şi Alin şi Andreea vor muri şi viaţa merge mai departe cu noi ăştialalţi.

Dar ghici ce? Dacă nu aveai convingeri limitative despre bani, dacă nu ai fi spus că “banii nu sunt importanţi”, dacă ai fi spus “am să învăţ cum se fac banii şi am să fac bani indiferent de sacrificii” poate acum puteai să mergi la bancă şi să salvezi viaţa cuiva pe care iubeşti.

Vrei să simţi putere sau neputinţă? La asta se reduce totul.

Despre promisiunile făcute nouă înşine

"Niciodată nu greşesc mai mult faţă de mine însumi decât atunci când am cele mai bune intenţii pentru mine" - Jacques Salome

Am să slăbesc, am să fac sport, am să petrec mai mult timp cu familia şi prietenii, am să mă reapuc de hobby-uri şi pasiuni.

De mâine, de luni, din ianuarie o să….o să….o să….

Când ne promitem lucruri şi nu ne ţinem de promisiune, încrederea noastră în noi înşine, scade. Cum ai putea să ai încredere în cineva care minte cum respiră?

Aşa cum îţi spuneam mai sus, moartea unei persoane pe care o iubeşti, resetează multe lucruri în viaţa ta, poate pe toate. Şi atunci descoperi ce penibil eşti în viaţa asta. Pentru că acum vezi lucrurile şi din perspectiva morţii.

În loc să trăieşti viaţa ce ţi-a fost dată pe pământ, tu alegi să mori în inima ta cu mult înainte să moară corpul tău.

Vrei siguranţă, vrei căldurică, vrei zonă de confort şi vrei să nu se schimbe nimic dacă se poate.

Ei bine, dacă lucrurile merg în mod firesc, toţi cei pe care îi iubeşti vor crăpa şi apoi urmezi şi tu. Şi nu mai rămâne nimic după voi.

Mai spune-mi o dată, de ce anume ţi-e frică?

De ce ţi-e frică să spui “te iubesc?”. Pentru că asta te face vulnerabil şi poate celălalt nu îţi va răspunde pe măsura aşteptărilor? Nu îţi face griji, oricum o să crăpaţi amândoi şi ocazia asta nu o vei mai avea. Poate prin moarte vei scăpa de ruşinea de a-ţi deschide inima.

De ce ţi-e frică să îţi urmezi pasiunile, să faci munca ce o iubeşti? Poate nu vei câştiga destui bani? Stai liniştit, făcând munca ce NU îţi place nu îţi va aduce mai mulţi bani. Dimpotrivă. Poate când vei vedea că după zece ani de muncă pentru patron tot e nevoie să iei bani împrumut ca să îţi înmormântezi bunicii şi părinţii, ai să îţi dai seama dacă merită sau nu să îţi urmezi vocaţia în viaţă.

De ce ţi-e frică să trăieşti clipa prezentă? Trecutul nu îl poţi schimba, viitorul e un mister şi este oricum opera ta prin acţiunile făcute ÎN PREZENT. Vrei să ai foarte multe regrete şi nici o putere de a le schimba peste mulţi ani de acum? Atunci caută siguranţa iluzorie în locul acţiunii de azi.

Ce trebuie să se întâmple ca să te deschizi complet în faţa clipei prezente? Nu ai înţeles că dacă eşti acum în viaţă este singurul lucru concret, real şi palpabil, aici şi acum? Doar acum poţi să iubeşti, să te bucuri, să simţi, să trăieşti. Doar acum. Şi acum. Şi acum. Şi nicicând altcândva. Doar acum.

Concluzia de aici e următoarea:

Când ai făcut o plimbare cu tanti cu coasa, atunci când moare cineva pe care iubeşti cu adevărat îţi dai seama că deşi mori și oricum nu îţi cere nimeni părerea, nu ai decât o singură putere reală.

Puterea de a SFIDA. Puterea de a râde în faţa întregului univers cu toate locurile lui în care viaţa nu poate exista. Puterea de a râde chiar şi în faţa morţii.

Am să mor şi eu într-o zi dar nu e azi ziua aia.

HAHAHAHAH :))) Bitch!

Azi, nu doar că nu e ziua când nu am să mor, dar e ziua în care voi face lucruri extraordinare. Azi e ziua în care mă voi depăşi puțin şi voi fi mai bun decât am fost ieri şi decât am fost în orice altă zi a vieţii mele. Am să simt viaţa din corpul meu prin bătăile inimii, prin aerul pe care îl trag în plămâni, prin febra musculară de la sport, prin emoţiile care trec prin corpul meu, prin sensibilitatea sufletului meu.

Azi sunt viu şi voi avea grijă să storc şi ultima picătură din ziua de azi.

"Cea mai mare îndrăzneală în viaţă este să îndrăzneşti să o trăieşti din plin" - Jacques Salome

Sunt sigur că mulţi dintre cei care citesc au pierdut pe cineva pe care iubesc sau s-au confruntat cu situaţii limită care le-au resetat ceea ce ştiau despre viaţă. M-aş bucura foarte mult să văd împărtăşite şi alte lecţii mai jos, în comentarii.

Indiferent cine eşti, ce trecut ai avut, ce cred alţii despre tine, în personalitatea ta stă un potenţial care poate fi materializat în lucruri fantastice. În 5 ani de muncă poţi realiza tot ce visezi şi în 10 ani nu îţi va veni să crezi că eşti tot tu. Iar catalizatorul cel mai puternic pentru dezvoltarea personalităţii şi valorificarea potenţialului într-un ritm cât mai alert este vocaţia.

Pentru a te ajuta în drumul tău spre descoperirea și valorificarea vocației am pentru tine cartea Impulsul pentru vocația ta - Fă ce îți place și câștigă bani din asta, descoperindu-ți vocația.

Pera aspera ad astra

Pera Novacovici

Distribuie acest articol pe reteaua ta preferata de socializare
COMENTARII
Intră în discuție. Lasă mesajul tău mai rapid cu contul de social media.

Termeni și condiții