Introdu e-mail-ul și te voi învăța, printr-un mini curs de 8 lecții, cum să îți descoperi vocația!
*Prin abonarea la newsletter îți exprimi acordul de a folosi datele tale pentru a putea comunica cu tine și accepți termenii și condițiile noastre. Informațiile tale nu vor fi niciodată distribuite unor terți.
articol
Cât adevăr suporţi? - revelaţie despre tine în 3 acte

Etapa I - cerșitul

Nu poţi să schimbi pe nimeni, nu poţi să ceri nimic de la nimeni.

Fiecare om este doar o oglindă, pentru ceilalţi, fiecare relaţie, un vehicol pentru evoluţia celor implicaţi.

Acum ceva timp îl intervievam pe Marius Simion pentru proiectul Personalitate alfa care se numeşte ”Marea iubire - cum să găseşti pe cineva care te iubeşte cu adevărat şi cum să găseşti iubirea în relaţia ta actuală” (program ce are 30 de lecţii gratuite prin email şi la care te poţi înscrie acum, aici) şi dincolo de faptul că e o plăcere mare de tot pentru mine orice discuţie cu Marius, mă surprinde cu genialitatea lui, i-am aruncat o minge la fileu.

I-am spus așa:

„-Marius, ştim că teoria în dezvoltarea personală spune că nu putem schimba pe nimeni şi totuşi foarte mulţi oameni îmi scriu că nu sunt mulţumiţi pe deplin de partenerii lor şi că ar dori să îi schimbe.

Noi spunem oamenilor să se schimbe ei şi că schimbarea întregii lumi se va petrece odată cu ei, însă aşa cum spune şi Gandhi, toţi vor să schimbe lumea dar nimeni nu e dispus să înceapă cu sine însuşi.

Hai să luăm un exemplu concret.

Partenerul nu îmi acordă destulă atenţie. Cum anume schimbându-mă eu, se va schimba el?

Și Marius a spus așa:

„Foarte bună întrebarea ta.

În primul rând, tot ceea ce cerem altora, e ceva ce nu ne acordăm noi singuri.

În cazul atenţiei, persoana care se plânge că nu primeşte atenţie de la partener, este persoana ce nu îşi acordă ei atenţie şi astfel, transmite un mesaj către lume: ”Eu nu merit atenţie, nici măcar eu nu mi-o acord.”

Un alt om niciodată nu îţi va oferi ceva ce tu spui că nu meriţi prin comportamentele şi atitudinea ta.

Ce înseamnă să îţi acorzi ţie atenţie?

Păi depinde de fiecare. Poate să îţi acorzi mai mult timp pentru pasiunile tale, poate să mergi la sală, poate să te dezvolţi personal, să înveţi o limbă străină, sau orice altceva.

Ce se întâmplă când tu îţi acorzi ţie atenţie, când devii o persoană mai bună, mai valoroasă, mai evoluată?

Începi să atragi oameni ca şi tine în jurul tău. Cei din jur încep să îţi acorde mai multă atenţie.

La final, ce crezi că va face partenerul tău când vede că te ocupi de tine, că alţi oameni îţi acordă atenţie şi ai devenit o persoană interesantă?

Cel mai probabil, îţi va acorda mai multă atenţie. ”

Am meditat la ceea ce mi-a spus Marius.

De ce le cerem altora ceea ce noi nu suntem dispuşi să ne oferim nouă?

Evident, unul din motivele principale este LENEA. Aceeaşi comoditate şi zonă de confort care ne opreşte din a savura viaţa la potenţialul nostru adevărat.

Evident, e mult mai uşor să stai cu cracii în sus, privind la partener şi reproșându-i că el nu face, el nu ne dă, el e vinovatul.

Deloc întâmplător, ”să vezi bârna din ochiul tău şi apoi paiul din ochiul altuia” ne spune care este proporţia corectă de vină pentru toate neajunsurile noastre.

Dacă aş fi acum în locul tău, aş face o listă cu ce îmi doresc cel mai mult de la alţii şi apoi m-aș gândi cum aş putea să îmi acord eu mie acele lucruri pe care le cer (-șesc) de la alţii.

Ar fi un început bun şi poate aş simţi gustul unei dezvoltări personale reale în viaţa mea.

Etapa II - dezamăgirea

Când oamenii din jur ne dezamăgesc, ne supărăm pe ei. Îi judecăm, uneori cu multă ură şi ciudă.

Ce fac aceşti oameni de ne dezamăgesc?

Ne părăsesc. Nu ne acordă atenţie, timp, iubire. Aleg libertatea sau prezenţa altor oameni. Spunem că ne-au minţit.

Şi totuşi, ei fac toate astea dintr-un singur motiv: pentru a fi fericiţi.

Şi oricât de mult ar greşi faţă de noi, rămâne întrebarea: ”faptul că fericirea altuia mă face nefericit, ce spune asta despre mine?”

Şi apoi, cireaşa de pe tort, cuvântul ”dezamăgire”.

Dez-amăgire.

Se ridică valul amăgirii şi rămâne adevărul. Poate pentru prima oară vedem adevărul.

Nu e oare adevărul exact ceea ce susţinem sus şi tare că ne dorim?

Acesta este adevărul. Să ne bucurăm deci la orice dezamăgire pentru că ni s-a arătat adevărul. În caz că ne dăm seama că nu adevărul e ceea ce ne dorim, să fim sinceri şi să spunem: ”Minte-mă. Spune-mi orice cât timp mă minţi. De asta am nevoie ca să mă simt bine şi nu ştiu altă cale, deocamdată".

Trăiască Nietsche: ”Tăria unui spirit este dată de gradul de adevăr pe care acesta îl poate suporta”.

Etapa III - personalitate alfa și iubirea de sine

La baza filozofiei personalitate alfa stau asumarea responsabilităţii pentru cam tot ce putem controla în această lume şi intenţia de a fi un ”spirit puternic”.

Nu-i putem controla pe alţii, dar ne putem controla pe noi.

Nu-i putem cunoaşte pe alţii decât în măsura în care se lasă ei cunoscuţi dar ne putem cunoaşte pe noi fără limite.

Nu putem alege cum curge viaţa, ce bucurii sau nenorociri aduce ziua, dar sigur ne putem alege atitudinea cu care să întâmpinăm evenimentele şi întâmplările exterioare nouă.

Ah, ce binecuvântare!

Să poţi alege cine eşti, ce simţi, cum gândeşti şi cel mai important, să te iubeşti pe tine.

Majoritatea nenorocilor şi nefericirilor din viaţa noastră vin ca urmare a acestui raţionament simplu.

În afara mea, se întâmplă lucruri care mă fac nefericit.

Cineva, nu mă iubeşte.

Ceva, îmi lipseşte.

Aici şi acum, nu îmi găsesc locul.

Până când nu te iubeşti pe tine, ceri iubire de la alţii. Iar alţii uneori au de dat, alteori nu, iar tu devii în curând un milog, iar pomana tot pomană rămâne.

Sigur, poţi să fii cerşetor de iubire, tâlhar de iubire, terorist în iubire, negustor de iubire. Poţi cere autoritar, şantajând sau ameninţând, poţi leşina sau juca teatru de Oscar, însă esenţa problemei rămâne.

Aştepţi cu mâna întinsă sau cu pumnul strâns, iubire.

Şi oricât te-ai da cu fundul de pământ, ea nu vine decât rareori în doza potrivită, la timpul potrivit şi cu intensitatea potrivită.

Şi până la urmă, ce iubire e aia cerșită sau tâlhărită? Mai poate fi numită iubire?

Iubirea se generează în fiecare dintre noi, ne hrăneşte şi împlineşte iar surplusul este dat şi altora care au nevoie.

Iubirea de sine începe cu câteva întrebări simple:

- pentru ce mă admir eu pe mine?

- când mi-a plăcut felul nobil în care m-am comportat?

- pentru ce rele imaginate sau reale mă iert azi?

- dacă aş fi un pic mai tolerant, înţelegător şi blând cu mine, ce mi-aş da voie să fac azi?

- dacă aş şti că doar prezentul există şi îl pot trăi real, ce aş face azi dacă azi e tot ce am?

- privind la visurile şi obiectivele mele, îmi place potenţialul a ce urmează să devin?

Mi-ar plăcea foarte mult să ştiu răspunsul la măcar una din întrebările de mai sus în cazul tău particular. Făcând acest exerciţiu faci paşi serioşi pentru a începe să te iubeşti pe tine.

Nu uita că imaginea pe care ai tu despre tine, îţi aduce toate rezultatele pe care le ai. Nimeni nu va pune mai mult preţ pe tine decât pui tu, dacă tu ceri puţin de la viaţă, primeşti puţin. Ce crezi că meriţi, aia ai.

Creşte aşadar mizele, cere mai mult, îndrăzneşte mai mult.

Ți-ai dori să devii o personalitate alfa? Puternică și încrezătoare în forțele proprii?

Poți învăța din cele 9 cărți ale mele: goo.gl/l1RQXA

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

Distribuie acest articol pe reteaua ta preferata de socializare
COMENTARII
Intră în discuție. Lasă mesajul tău mai rapid cu contul de social media.

Termeni și condiții