Introdu e-mail-ul și te voi învăța, printr-un mini curs de 8 lecții, cum să îți descoperi vocația!
*Prin abonarea la newsletter îți exprimi acordul de a folosi datele tale pentru a putea comunica cu tine și accepți termenii și condițiile noastre. Informațiile tale nu vor fi niciodată distribuite unor terți.
articol
Cum să renunţi la familie şi prieteni pentru a avea succes

Hai să îţi spun rapid ce văd eu când mă uit în urmă:

Băieţii de cartier

În adolescenţă eram băiat de cartier care stătea la colţ de bloc cu alţi băieţi de cartier, beam, jucam poker pe bani în scări de bloc, mă băteam, mă gândeam ce “combinaţie” să mai fac ca să mai câştig ceva bani să îmi iau şi eu trening-ul ăla Nike şi adidaşii originali care erau uniforma băiatului de cartier. Nu mai citisem o carte de câţiva ani buni şi mă visam mare mafiot.

Într-o zi, am luat o bătaie cruntă de la poker de la un “prieten”. El trişa la cărţi, eu îl înjuram de 30 de minute de maică-sa.

S-a ridicat, m-a lovit.

M-am dus acasă, am luat un baston, m-am întors să îi dau în cap. Când să îl lovesc în cap, lovitura s-a dus involuntar în umărul lui. Ceva nu m-a lăsat să îi dau în cap. Ne-am trântit pe jos, spunându-mi că poate să se întâmple orice, doar să nu dau drumul la baston.

Astfel, eu ţineam strâns bastonul în braţe şi “prietenul” meu îmi căra pumni în cap. După câteva minute, m-am ridicat, m-am scuturat am zâmbit. Banii ce îi lăsasem în scara de bloc unde jucam cărţi nu mai erau.

Îi luaseră ceilalţi buni “prieteni” ai mei.

M-am dus acasă şi nu puteam să îmi ţin capul pe pernă pentru că mă durea de la cucuie, oricum aş fi stat.

Mi-a venit o întrebare simplă:

Este asta viaţă pe care vrei să o duci mai departe?

Răspunsul a fost NU.

De a doua zi, priorităţile mele s-au schimbat radical.

Am început să fiu foarte preocupat de şcoală, am luat Bac-ul şi am intrat la Politehnică să devin inginer.

Astfel, singura interacţiune pe care am mai avut-o cu aceşti “prieteni” era salutul în trecere.

Şcoala e grele

Am fost tot timpul un băiat inteligent. La 11 ani aveam deja 5 de pian şi eram un talent promiţător, la 14 vorbeam limba sârbă şi engleză, la şcoală eram cu un pas înaintea colegilor însă nu eram prea harnic şi nu vedeam folosul la a învăţa bine , aşa că notele erau medii în general cu excepţia istoriei şi a limbii române. Istoria îmi plăcea la nebunie şi o devoram, iar limba română era despre citit iar eu eram un mare cititor înnăscut (cu o mică pauză în perioada de băiat de cartier).

Am luat Bac-ul din prima, am intrat la Politehnică la stat cu bursă.

Primul semestru a fost “parfum” până când a venit sesiunea şi am picat TOATE examenele.

M-am descurajat, mi-am pierdut stima de sine şi am îngheţat anul şcolar pentru că nu mă simţeam în stare să îl termin.

Am revenit la dorinţele mele de îmbogăţire prin şmecherii şi “combinaţii” şi mi-am găsit un mentor.

Era omul cu reputaţia cea mai mare din oraş. Reputaţie de “ŢEPAR”. A păcălit atât de multă lume încât trebuia să se mute constant dintr-un cartier în altul pentru că pe cei din cartierul ce îl lăsa în urmă nu mai îi putea păcăli.

L-am admirat tot timpul pentru că avea mulţi bani şi avea un talent incredibil de a spune poveşti.

Te făcea să râzi şi era expert în a trezi toată gama de emoţii în tine. Asta îl făcea bun în vânzări.

El folosea abilitatea asta pentru a te păcăli şi a-ţi lua banii şi pentru a face sex cu toate femeile frumoase ce îi ieşeau în cale.

Şi îi ieşea ca unui profesionist.

La 19 ani ai mei, complexat fiind de sărăcia ce am îndurat-o toată adolscența, omul ăsta era idol pentru mine.

M-am dus la el acasă şi am sunat la uşă.

Avea nevastă, un fetiţă nou născută şi el era mai bătrân decât îl ştiam.

Dar lupul îşi schimbă părul, nu şi năravul.

Timp de 5 luni, la 9 dimineaţa eram la el la uşă, zilnic.

“Ce facem azi?” era întrebarea în loc de bună ziua. Ca şi în desenele cu Pinky and The Brain.

“What, what are we going to do tonight?” http://www.youtube.com/watch?v=mCSRaRMODWE

În 5 luni, am vândut nişte mobilă veche, am umblat pe la sate să găsim oameni de la care să luăm ietfin mobilă veche şi să o vindem scump în oraş, strategie care nu ne-a adus aproape niciun rezultat, l-am păcălit pe colegul meu de bancă din liceu (aproape fără voia mea) să ia bani de la taică-su, am vrut să furăm un telefon mobil de la un beţivan, mi-am amanetat un lanţ de aur primit cadou de la bunica la majorat şi am încercat să intermediem o tranzacţie cu 150 de kilograme de fildeşi de elefanţi care după 2 săptămâni de negocieri s-au dovedit a fi 2 păpușici mici sculptate care nu erau din fildeş.

După ce “mentorul” meu l-a păcălit pe colegul meu de bancă şi i-a luat banii, m-am simţit trădat şi mi-am dat seama că am fost folosit.

Mi-am pus întrebarea simplă din nou:

Este asta viaţa pe care vrei să o duci mai departe?

Răspunsul a fost clar , nu.

Viaţa de ţepar nu este pentru mine, nu vreau să trăiesc de pe o zi pe alta şi să fiu hoţ de buzunare.

Vreau să construiesc, vreau să fiu un om respectat de comunitate, un om ce aduce valoare celor din jur şi le face viaţa mai bună şi mai frumoasă.

Vreau să dorm liniştit noaptea şi să am împlinire sufletească legată de munca mea, de domeniul meu de expertiză.

Am lăsat totul în urmă şi la începerea noului an universitar, am reînceput Politehnica.

Băieţii ingineri

Am reînceput cu anul I şi am ajuns anul V.

În grupă mulţi băieţi, că aşa e la Politehnică la Electrotehnică.

Cea mai frumoasă amintire din ăştia 5 ani sunt întâlnirile de la barul facultăţii în care mâncam corn cu iaurt şi beam suc în timp ce povesteam şi râdeam ca nebunii.

În paralel cu şcoala lucrăm cu jumătate de normă la o firmă ca şi băiat bun la toate dar cu visul de a ajunge programator sau inginer de reţele, să lucrez într-o multinaţională sau să plec în Canada, tot în căutarea unui job bun.

În anul 5 am avut o serie de revelaţii şi mi-am descoperit vocaţia.

Mi-am dat seama că nu îmi place deloc ceea ce fac, că am o pasiune nebună pentru psihologie, că nu vreau să fiu angajatul nimănui pentru că nu sunt cu nimic mai prejos decât oricare proprietar de afacere, că am un mesaj de transmis lumii şi că să faci o meserie cu pasiune şi din dorinţa de a avea impact asupra lumii este cea mai nobilă acţiune ce o poate face un om.

După 5 ani, mi-am lăsat prietenii de la job în urmă, colegii de facultate şi am început din nou, de la zero, ca student în anul I la facultatea de Psihologie pentru că urla în mine o voce interioară care zicea:”

“Munceşte în fiecare zi pentru a face lumea mai bună!”

Colegii psihologi

150 de fete şi 10 băieţi.

Adică invers faţă de Politehnică.

După 4 ani de Psihologie, am rămas cu doi oameni lângă mine. O foarte bună prietenă şi o iubită.

Eu nu am mers la Psihologie ca să ajung psiholog şi apoi să mă angajez sau să mă joc de-a psihologul într-un cabinet.

Am mers la Psihologie pentru că vreau să schimb lumea.

Evident, nu oricine poate să înţeleagă viziunea asta.

În anul I am lansat blog-ul pe care îl citeşti acum, în anul II am scris prima carte Personalitate alfa şi în anul III a doua, Arta Seducției.

Nici colegii şi nici profesorii nu au înţeles ce vrea să facă nebunul şi rebelul ăsta Pera şi de aceea după IV ani m-am ales doar cu câteva persoane alături de mine şi viziunea de a face lumea mai bună.

M-am împrietenit cu Andreea Papp, Daniel Zărnescu sau Marius Simion.

Ei sunt acum printre cei mai apropiaţi prieteni ai mei. Şi poate ai zice: “Da, sunt prietenii tăi pentru că va ajutaţi unii pe alţii, aveţi nevoie unii de alţii şi e un fel de prietenie pe interes”.

Ce nu e în regulă cu băieţii de cartier? Dar cu inginerii? Dar cu psihologii care vor să se angajeze şi nu au visuri nebune? De ce nu eşti prieten şi cu ei? Nu e asta egoism?

Ba da, sunt egoist.

Dacă nu mă poţi ajuta cu ceva în vocaţia mea probabil că nu o să ai parte de prea mult din timpul şi atenţia mea.

Cu egoismul şi vocaţia mea îi inspir şi încurajez pe toţi cei din jurul meu în primul rând prin puterea exemplului meu şi am trezit în ei o dorinţă şi un potenţial ce erau deja acolo dar dormeau:

Andreea Papp și-a deschis blog-ul http://www.stilultau.com

Daniel Zărnescu http://www.construimimperii.ro

Marius Simion: http://nlpmania.ro

Cu egoismul meu am inspirat alţi oameni să viseze cu curaj şi să muncescă la rândul lor să facă lumea mai bună.

Andreea, Daniel şi Marius ajută la rândul lor zeci de mii de oameni chiar în acest moment şi sunt la fel de egoişti ca mine.

Cu egoismul lor vor inspiră şi ajută alţi oameni care la rândul lor vor face lumea mai bună.

Cu egoismul meu:

  • i-am dat de lucru tatălui meu care împacheta cărţile ce le trimitem,
  • mi-am ajutat mama scăpând-o de poveri financiare,
  • mi-am ajutat cel mai bun prieten din copilărie să aibă procent din afacerea noastră şi să se ocupe de departamentul de distribuţie,
  • mi-am ajutat cel mai bun prieten din şcoala generală să îşi urmeze pasiunea şi să câştige de două ori mai mulţi bani pe lună decât primeşte de la slujba lui ajutându-mă la editarea cărţilor şi cursurilor noastre,
  • mi-am ajutat cea mai bună prietenă să scape de slujba de profesoară prost plătită şi să lucreze ca designer pentru noi şi să îşi urmeze vocaţia.

Deasemenea sunt mulţi alţi oameni în tribul nostru care au avut şi au de câştigat financiar, emoţional şi vocaţional pentru că sunt alături de grupul nostru de oameni nebuni ce vor să facă lumea mai bună.

Nici unul din aceşti oameni nu este privilegiat pentru că suntem prieteni sau ne ştim de mult timp. Fiecare este extrem de talentat în ceea ce face, este omul potrivit la locul potrivit.

Sunt cei mai buni în acest moment în ceea ce fac şi nu aş ezita să îi provoc şi chiar să le iau pâinea de la gură dacă s-ar culca pe o ureche, dacă ar deveni delăsători sau şi-ar pierde pasiunea.

Dacă toate astea s-au născut din egoism, atunci aşa să fie.

Dacă rămân doar cu asta şi mor azi, sunt împlinit.

Anturajul şi prietenii

“Deci prietenii tăi sunt în acelaşi timp acei oameni cu care lucrezi şi cine nu e alături de tine în vocaţia ta nu ţi-e prieten?”

NU.

Am prieteni doar pentru că suntem prieteni.

Doar că mă văd extrem de rar cu ei, la distracţie, în excursii şi la relaxare.

Nu pentru că nu vreau să petrec timp cu ei ci pentru că muncesc mult şi prin natura activităţilor mele zilnice, petrec mult timp cu acei oameni cu care lucrez.

Ce s-a întâmplat de fapt?

Cine se aseamănă se adună.

Când eu mă schimb în interior, când am o idee, o viziune, vocaţie şi încep să le trăiesc, am un stil de viaţă.

Nu eu îmi îndepărtez prietenii care nu sunt pe aceeaşi lungime de undă sau care nu ţin pasul cu evoluţia ci ei se exclud.

Cu ce sunt eu vinovat dacă am un prieten care munceşte de la 8 la 16 şi nu poate să vină în excursie o săptămână cu mine pentru că nu are concediu?

Fiecare este responsabil cu stilul de viaţă pe care îl are şi eu am muncit zece ani ca să nu îmi vând timpul și să îmi permit o viaţă liberă.

Când eu munceam ca un sclav pentru a mă elibera, alţii petreceau.

Răsplata sau pedeapsa vin în această viaţă, nu în cea de apoi

Ceea ce face Pera Novacovici nu este un secret.

Am scris din prima zi pe blog, despre faptul că dacă eşti angajat şi nu ai planuri să devii liber financiar, eşti şi rămâi un sclav pentru că nu ai control nici asupra timpului, nici asupra banilor, nici aspura rezultatelor tale.
Am scris din prima zi pe blog, că e important să ştii seducţie, să îţi dezvolţi abilităţile de a relaţiona cu sexul opus pentru că altfel vei avea parte de multă suferinţă în iubire şi relaţii.
Am scris din prima zi pe blog, că e important să faci sport nu doar pentru că vei avea mai multă energie să îţi atingi visurile dar vei avea partea de mai multă fericire şi succes pe toate planurile.
Cu ce sunt eu vinovat dacă diferenţa dintre persoana care erai acum 8 ani şi persoana care eşti acum nu este foarte mare?

Vrei rezultate diferite, schimbări şi un stil de viaţă minunat?

MUNCEȘTE!

Eu nu păstrez secrete.

Şi consider că suntem prieteni.

Şi am să îţi spun în continuare brutal de sincer în faţă ceea ce am să îţi spun.

Tu poţi să acţionezi, poţi să mă contrazici sau poţi să nu faci nimic.

Dar cu fiecare an care trece, ne vom vedea rezultatele şi ele vor vorbi mai mult ca orice cuvinte spuse.

Dacă suntem prieteni îţi spun în faţă ce am să îţi zic.

Sunt călit de viaţă şi nu te menajez pentru că nu am nici un motiv.

Te superi? Numai proștii se supără şi eu nu mă încojor de supărăcioşi slabi care nu pot să primească o părere şi să o accepte sau să o contrazică cu argumente.

Prietenii sunt oamenii ce îţi spun în faţă adevărul fără menajamente pentru că astfel te pot ajuta să devii un om mai bun şi eu îmi iau rolul de prieten în serios.

Eu sunt prietenul tău chiar dacă tu refuzi. Îţi spun ce simt şi ce cred direct în faţă.

Şi apoi îţi arăt că tot ce spun şi predic, practic în viaţa mea.

Apoi tu decizi care varianta e mai bună pentru tine.

Paşi de acţiune pentru prieteni şi familie

1. Dacă prietenii sau familia nu te susţin şi nu îţi amplifică puterea, nu îţi grăbesc succesul, înseamnă că te trag în jos. De multe ori fără intenţie însă drumul spre iad este pavat cu intenţii bune.

2. Singura cale de a-ţi arăta iubirea faţă de prieteni şi familie, este să ai succes şi apoi să îi inspiri, să le oferi din bogăţia ta materială, spirituală, emoţională. Dacă ţi-ai ratat viaţa ce poţi să oferi persoanelor dragi din viaţa ta în afară de emoţii negative, victimizare, acuzaţii şi reproşuri?

3. Cei apropiaţi nu te vor băga în seamă până când nu arăţi prin puterea exemplului propriu efectele pozitive ale acţiunilor tale. FĂ TU prima oară ceea ce ai vrea să facă şi cei apropiaţi ţie.

4. Doar fiind o persoană egoistă prima oară care se gândeşte la succesul ei personal vei putea să fii o persoană altruistă care oferă ceva celor dragi. Dacă tu nu ai succes, o să staţi toţi prietenii şi familia îmbrăţişaţi şi o să vă plângeţi de milă unii altora. Nu e mai bine să îi laşi pe toţi în urmă, să ai succes şi apoi să te întorci la ei şi să îi ajuţi cu adevărat financiar, emoţional şi psihic?

5. Toţi avem o doză de egoism. Nu lăsa egoismul altora să fie mai puternic decât egoismul tău. Dacă un prieten vrea timpul şi energia ta e pentru că se simte singur şi are un stil de viaţă plictisitor, se foloseşte de tine ca să îl scapi de plictiseală sub pretextul că “prietenii sunt alături unul de altul la greu”. Dacă ţii cu adevărat la acea persoană, oferă-i o îmbrăţişare şi o mângâiere dacă vezi că suferă cu adevărat însă nu uita că suferinţa nu este decât o consecinţă a acţiunilor din trecut care au ajuns la scadenţă. Spune-i că o iubeşti şi oferă-i consolare. Apoi, cu o sinceritate brutală spune-i că îşi ratează viaţa, că e o putoare, că nu face nimic toată ziua, că are numai scuze, că face pe victima şi că nu ai de gând să mai tolerezi comportamentul acesta de muppets. Doar un prieten adevărat poate să facă asta.

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

Distribuie acest articol pe reteaua ta preferata de socializare
COMENTARII
Intră în discuție. Lasă mesajul tău mai rapid cu contul de social media.

Termeni și condiții