Doar un pahar sa ma relaxez

duminică, 23 august 2015, 07:38; Mental; 67 Comentarii

img

A ajuns acasa dupa o zi plina. La birou e nebunie, urmeaza sa fie dati oameni afara, proiectele sunt in intarziere si afara e o vreme de rahat.

Intrand pe usa, isi arunca geanta cu laptopul pe canapea, se descalta si primul gand e:

”Trebuie sa ma relaxez un pic, a fost o zi foarte grea”.

Privind in jur, Dan isi aduce aminte ca are o sticla de wisky bun primita cadou de ziua lui.

E un Glenfiddich de 15 ani.

”Acum e un moment numai bun sa folosesc sticla asta cu eficienta maxima. Acum chiar am nevoie mai mult ca oricand de ceva sa ma relaxeze”, se gandeste Dan.

Wisky-ul a venit intr-o cutie cu pahar special si cu un suport de lemn gravata pe care sa pui paharul sa nu strici mobilierul.

In timp ce wisky-ul curge peste cuburile de gheata, Dan se gandeste:

”Daca as fi la bar, mi-ar pune aia cat vor ei. Aici eu sunt seful, imi pun cat vreau eu”.

Deschizand facebook-ul, Dan bea guri mai mari decat ar bea in mod normal pentru ca duce paharul la gura fara sa se gandeasca. La inceput taria il arde si il face sa se strambe.

”Il beau pentru efect, nu pentru gust”, se incurajeaza Dan, care nu e mare bautor.

Pe langa gheata din pahar, mai bea si cola separat ca sa stinga taria. Nefiind un cunoscator, Dan le amesteca precum un amator ce e, insa efectul obtinut este cel dorit.

In 30 de minute, intreaga stare de tensiune a disparut. In timp ce merge la toaleta, privind jetul de urina si jucandu-se cu el de-a pompierii, Dan are o stare de spirit mult mai optimista.

”O sa fie bine. Oricum sunt bun in ce fac, daca e, imi gasesc alt job. In afara de asta, sunt atatia altii care merita sa fie dati afara inaintea mea. Poate ar trebui sa o sun pe gagica aia de la PR ce imi tot zambeste. O scot la o cina si o aduc apoi la mine acasa. Arata beton. Am sa ii dau un mesaj chiar acum.”

Peste 2 ore, Dan cade cu capul pe perna si adoarme adanc. S-a imbatat cu 4 pahare de wisky..sa le zicem duble desi erau mai mari.

”Jur ca nu mai beau asa”, isi spune Dan a doua zi. Are dureri de cap si se simte de parca a fost bagat la centrifugare in masina de spalat.

Cateva zile sticla de wisky este uitata si ignorata insa vine weekend-ul si Dan are din nou o stare psihica tensionata.

Parca ceva e permanent neinregula. Este stresul vietii de zi cu zi.

Dan uita ultima mahmureala si stie ca un pahar din ”medicamentul” din sticla il va face sa se relaxeze si are nevoie mare de tot de un pic de relaxare.

Saptamanile trec si Dan incepe sa fie curios de wisky-uri. Se uita pe site-uri, citeste despre ele, si invata cum sunt facute, ce efect au. Incepe sa isi comande si sa incerce diverse sortimente si ramane cu cateva favorite.

Dupa 6 luni de la marea descoperire, ca alcoolul il ajuta sa se relaxeze dupa o zi stresanta la munca, Dan intra pe usa, isi pune un pahar de wisky si bea o gura inainte sa se descalte.

Creierul lui a facut deja asocierea si se relaxeaza instant cand simte mirosul de alcool.

E deja un reflex conditionat ca si la cainele lui Pavlov.

Corpul lui Dan si-a crescut toleranta la alcool asa ca pentru a obtine acelasi efect ca si in primele saptamani, de relaxare totala si optimism, trebuie crescuta doza.

Acum, intr-o vineri seara, poate sa bea singur o sticla intreaga de wisky bun pentru ca ala bun si scump aluneca mult mai usor.

De 4 luni, Dan bea zilnic. Cand nu bea, se simte foarte rau, este ursuz si este pus pe cearta.

Ieri la job s-a intamplat cel mai ciudat lucru.

Sefa l-a chemat in birou si i-a spus ca daca nu isi rezolva problema cu alcoolul, isi poate face bagajele.

”Problema cu alcoolul? Eu nu am nicio problema cu alcoolul!”

Dan se simte luat in vizor din alte motive. Nu isi da seama ca in ultimele luni a inceput sa aiba un aspect neingrijit si ca bautul zilnic de wisky il face sa duhneasca dimineata a alcool. El nu simte, insa toti colegii il simt.

Povestea asta nu are happy end si sunt sigur ca poti sa construiesti cu imaginatia ta ceea ce urmeaza. 

Este povestea unui dependent.

In loc de Dan, poti sa pui Alina, Cristi, Calin, Maria.

In loc de wisky poti sa pui mancare, jocuri, munca, droguri.

Poti sa devii dependent de orice lucru care provoaca placere din cauza unui prieten ce poate deveni rapid inamic.

DOPAMINA.

Dopamina este hormonul responsabil cu senzatia de RECOMPENSA.

Cand mananc, cand fac sex, cand castig o suma de bani, cand beau alcool, cand fumez o tigara, cand ma bucur de orice placere, este eliberata dopamina.

De aceea, dopamina sta la baza oricarei dependente.

Evident ca noi toti vrem sa ne simtim bine. Daca ma simt bine dupa ce am mancat ceva bun, voi stii ca data viitoare cand voi manca ceva bun, ma voi simti din nou bine.

Cand castig o suma de bani si asta ma face sa ma simt foarte bine, voi stii ca urmatoarea suma de bani castigata ma va face sa ma simt din nou foarte bine.

Cand fac sex, cand ating visuri si obiective, cand castig o cursa, ma simt bine datorita hormonului recompensei, dopamina.

Intr-o zi, ma simt rau.

Ce caut sa fac pentru a ma simti bine? Pai fac ceea ce imi este cel mai la indemana si stiu ca ma face sa ma simt bine rapid si garantat. 

Alcool, sex, mancare, jocuri si orice ma face sa simt eliberarea dopaminei.

Imagineaza-ti acum cat de usor este sa iti doresti sa te simti bine tot timpul.

Ce faci pentru asta?

Bautorul bea mai mult, jucatorul joaca mai mult, mancaciosul mananca mai mult.

Pe nesimtite, ai alunecat pe o panta pe care nu vrei sa fii: panta dependentei si dorinta de a simti placerea indiferent de context si consecinte.

Acum spune-mi, cand cea mai rapida si usoara cale de a te simti fericit temporar este dependenta ta, cum te poate convinge un antrenor sa nu te mai recompensezi cu mancare cand e singurul lucru care iti aduce placere si stii ca iti declanseaza instant dopamina si scurta senzatie de fericire?

Cum te poate face terapeutul sa renunti la alcool sau jocuri de noroc cand in lumea ta totul este trist si singura ta scapare este cate un shot de dopamina venit din dependenta ta?

Efectul de compound in viata noastra de zi cu zi

Data trecuta in articolul de aici, am vorbit despre efectul de ”compound”, sau progresia geometrica.

Spuneam ca acest efect te poate distruge sau te poate inalta, in functie de ce anume pui sa se adune in balanta.

Ne intrebam ce anume face ca efectul de ”compound” sa se adune in favoarea noastra si ce anume il face sa se adune in defavoarea noastra.

Concluzia e ca orice declanseaza dopamina, adica recompensarea prin placeri ale simturilor, va face efectul de compound sa lucreze impotriva ta.

Problema cu dependenta este ca pentru a simti aceeasi placere, are nevoie de un stimulent mai puternic decat precedentul.

Daca inainte un singur pahar de bautura te relaxa si te facea fericit, dupa cativa ani, nu te opresti pana nu dai gata toata sticla. Apoi doua sticle si apoi saci intregi. 

Daca inainte ajungea sa mananci o patratica de ciocolata ca sa simti placere in tot corpul, azi ai nevoie de un borcan intreg de nuttela.

Daca inainte te jucai 15 minute si te relaxai, azi vrei sa joci in continuu si nu te mai poti opri.

Mai e nevoie sa te intreb unde ajungi dupa 5 ani ( daca apuci 5 ani) in care bei constant, mananci constant calorii in plus, joci jocuri de noroc sau de orice alt fel si CRESTI constant doza?

Uita-te in jur si vei vedea efectele pe corpul, viata si starea de spirit a oamenilor. Sau te poti uita chiar la viata ta. Sunt sigur ca ai cel putin un obicei prost care isi multiplica efectele in timp, la fel cum avem majoritatea dintre noi.

Eu cred ca in viata, mai mult decat accidentele, destinul ne este influentat de ceea ce facem zilnic si multe dintre accidente nu sunt decat un efect al unei cauze care a fost cladita zi de zi cu pasi marunti.

Cred in efectul obiceiurilor noastre zilnice.

Cred ca ce nu evolueaza, involueaza si cred in miscarea permanenta.

Cred ca destinul nostru este dat de ceea ce facem zilnic si se aduna, si nu cred in superstitii.

Cred ca tine de boala psihica sa lucrezi 300 de zile, zilnic, pentru a strica ceva pentru ca apoi sa ai asteptarea sa repari totul intr-o singura zi, printr-o solutie.

Noi muncim la fel de mult pentru a ne face bine precum si pentru a ne face rau.

Cate sticle de bautura a trebuit sa dea pe gat omul ca sa isi distruga ficatul?

Nu a fost usor, crede-ma. A fost o investitie de timp, energie si bani.

Deci, diferenta dintre fericirea stabila si pe termen lung, implinirea noastra sufleteasca si recompensele mici si scurte care au ca pret insasi viata noastra in cele din urma, se afla in matematica activitatilor noastre zilnice.

Am o balanta. In ce taler pun mai mult, in partea aia va inclina balanta.

Daca pun in ambele talere valori sensibil egale, va dura mult timp pana cand se va inclina intr-o parte sau alta.

Cu cat pun mai mult intr-unul din talere neglijandu-l pe celalalt, cu atat va inclina mai repede in partea in care am pus mai mult.

Asa se schimba viata unui om.

Nu cu solutii magice, nu cu ajutorul divin si nu cu magie si vraji.

Incet, cu pasi de porumbel, zi de zi, ora de ora.

Mai mult, avem si un aliat. Daca Dopamina este dusmanul fericirii, exista protectorul fericirii.

SEROTONINA.

Orice aduce dopamina, facut suficient de mult si de des, ne poate distruge viata.

Orice aduce serotonina, facut suficient de mult si de des, ne poate construi o avere, un corp extraordinar, o familie minunata si o viata de vis.

Serotonina vine sa recompenseze alt comportament, nu cautarea placerii de moment ci un alt tip de placere: fericirea si implinirea. 

Multi oameni confunda placerea simturilor cu starea de fericire si implinire sufleteasca si tot de aceea, multi oameni incearca sa atinga fericirea traind placere dupa placere, mancat, baut, sex, jocuri, orice declanseaza dopamina, insa efectul este exact invers decat cel dorit. In loc de fericire, primesti suferinta, dependenta, distrugere, boala si moarte.

In cercetarile ei, Helen Fisher numeste oamenii care au ca hormon dominant dopamina, Aventurieri iar pe cei care au ca hormon dominant serotonina, Constructori.

Acum, pana la urma depinde de ce vrei in viata.

Orice om are nevoie si de aventura in viata lui, si de planuri si obiective pentru care sa munceasca.

Dar daca e sa devii dependent de una din ele, de care preferi?

 

Cine crezi ca va avea mai multi bani, un corp mai fit si sanatos si o relatie mai fericita si stabila la sfarsit de an?

Aventurierul sau constructorul?

Daca esti interesat, in articolul urmator iti voi spune cum sa generezi serotonina prin activitatile tale zilnice, cum sa obtii placerea nu din substante sau activitati care provoaca doar placere ci sa obtii placere in timp ce iti cladesti un viitor extraordinar plin cu realizari si rezultate, in timp ce esti fericit si implinit. 

Spune-mi ce parere ai despre aventurieri si constructori ?

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

Comentarii

67 de comentarii

  • Mihaela says:

    Am nevoie de putina serotonina…sau chiar mai multa☺. Abia astept articolul urmator. Cred ca nu mai e nevoie sa specific din ce categorie fac parte, aventurier sau constructor.

  • totruxandra says:

    Este dificil cand vrei sa fii constructor, dar traiesti langa un aventurier! Desi poate fi o lectie importanta pentru constructor sa vada ce inseamna sa fii aventurier si ce fel de destin isi creeaza singur…chiar daca este o lectie dureroasa….
    Personal consider ca subiecte de genul ar trebui introduse ca materii de studiu pentru adolescenti, studenti etc. Din pacate stiu ca sunt simple vise, pentru ca societatea nu ar permite sa ne dezvoltam copiii pe drumul corect.
    Insa ma bucur ca macar online gasim o ”scolire” sanatoasa din punctul acesta de vedere. Cu siguranta imi voi educa propriul copil sa devina un constructor entuziast, la fel cum incerc sa fac si in cazul meu! Deci mesaje de genul vor fi mereu bineprimite 🙂

    • Nelu says:

      Asa ceva trebuie invatat de mici, nu doar din adolescenta.

    • co says:

      Copii prind mai repede modelul real decat vorbele, de-aia e bine sa incercam noi sa fim ce vrem pe ei sa ii vedem ca vor deveni. Sigur, functioneaza si modelul negativ- asa nu vrea sa ajunga.
      Da, Pera, vrem sa ne scolim sa fim mai buni si iti multumim ca ne ajuti! Nu cred ca gresesc vorbind la plural. Sigur sunt multi care citesc, dar nu mereu scriu.

      • Nelu says:

        Aparent e asa cum spui dar ce invata de mici va fi labaza intregii lui mentalitati ulterioare, Care nu mai poate fi schimbata. Doar cosmetizata de Pera sau altii ca si el.

  • Radu says:

    In opinia mea diferenţa clară dintre aventurieri și constructori este dată de controlul pe care-l avem asupra recompensei imediate in această lume aflată in afara vitezei legale, in care a avea cât mai urgent ceea ce ne dorim demolează disciplina emoţională caracteristică oamenilor evoluaţi…

  • Gina says:

    Constructor, clar!
    Vocatia mi-a adus fericirea permanenta! Sunt fericire, iubire,inteligenta, disciplina, creativitate, calitate si intelepciune!
    Pana nu mi-am gasit vocatia cred ca am fost un aventurier ratacit, aflat intr-o tensiune interioara permanenta. Cred ca lipsa directiei, scopului si sensului vietii fac din oameni monstrii care se autodistrug si distrug totul din jurul lor.
    Din fericire, sunt un om fara vicii.
    Fericire mai pot simti si trai atunci cand dansez, cand ascult muzica, cand mangai un catel, o pisicuta, cand calaresc, cand fac sport, cand ofer,cand invat,cand descopar, cand calatoresc, cand zambesc si mi se zambeste inapoi.
    Cred ca totul tine de evolutia noastra si nivelul nostru de constiinta.
    Multumesc pentru informatii!
    O duminica frumoasa tuturor!

  • CK says:

    Foarte fain articolul; astept urmatoarea parte!

  • Nelu says:

    PERA Nevoia de nicotina a organismului este ereditara. Nu e un viciu cum ni se spala creierii. Legat de job, Romanul (cel puin) face o greseala fatala. Nu mai cauta locuri de munca daca are unul. Nu se gindeste ca ar putea gasii ceva mai bun sau sa aibe un orizont cit de mic daca ramine fara servici. Cind ramine se da de ceasul mortii ca ce sa faca, unde sa gaseasca altceva. Daca i-ai ubtreba pe toti cu care comunici virtual sau real si daca vei gasii unul care se uita permanent dupa locuri de munca in timp ce are un job va fi o execptie.

    • Radu says:

      Nelu, asta cu nevoia ereditară este din ciclul eu nu sunt vinovat…viața-i dură, iar eu fac ce pot….Tatăl meu a fost și fumător și consumator de acool dar la mine nu s-a transmis ereditar nimic dintre aceste nevoi, dimpotrivă, probabil am și eu comportamentele mele compulsive…dar cu siguranță nimic care să-mi determine dependența vreodată. În plus eu și în perioada în care aveam un job bun mă uitam după alte oportunități, chiar am și fost la vreo două, trei interviuri așa că să văd unde sunt pe piață…

      • Nelu says:

        Se pare ca nu vrei sa intelegi ca nevoia de nicotina e ereditara. Ca multe alte BOLI, daca vrei. daca tu nu ai avut asemenea problerme nu generaliza situatia ta. La 3 ani nu iti spune nimeni nimic despre tigari sau bautura. Parintii mei nu au baut , nu au fumat si totusi cind vreun musafir aprindea o tigara parca era sarbatoare dar, daca i se punea un paharel te tuica, putzea ca in grajdul cu vaci sau porci. Asa o simt si acuma daca nu mai rau. Te intreb pe tine si pe Pera: ce placere poate crea unui copil de 3 ani prezenta fumului de tigara in afara de nevoia ereditara de nicotina. Nu neaparat de tigari. As mai scrie si alte experimente care dovedesc lucrul asta dar e prea mult de scris. Plus ca mostenirile ereditare nu sint NUMAI de la parinti. Pot di de la bunici ,strabunici , strastra……departe in timp.

        • Radu says:

          Nelu, chiar nu vreau să intru în vreo dispută cu tine, cu toate că sunt de părere că din lupta de idei se naște valoarea….În ceea ce privește aserțiunea ta conform căreia eu nu vreau să înțeleg, te rog să keep in mind că în lipsa unei/unor probe rezultate urmare unei ample cercetări științifice confirmate și printr-un test pe propria mea piele, ceea ce în cazul de față nu se pune problema, dinpotrivă,…., chiar nu am ce să înțeleg la o simplă afirmație făcută pe un blog de cineva într-o doară….În plus raționând per a contrario ultima ta dilemă existențială…oare cum de comportamentele normale nu sunt ereditare….? doar cele compulsive fiind susceptibile de transmitere ereditară…În opinia mea doar prostia este ereditară….deși nici aceea nu-i extrem de sigur….În plus întrebarea care s-ar pune…caracterul ereditar este doar așa din când în când ? și depinde de pasul transmisiei ereditare, adică de la străbunic la strănepot pentru ereditatea cu pas de trei generațiii, ori de la bunic la nepot în cazul celei cu pas de două generațiii, asta în timp ce adevăratele boli ereditarare de regulă afectează imediat linia descendentă….

  • GLADyator says:

    Eu am fost pana acuma adeptul dopaminei,poate din cauza mediului si a educatiei,dar ulterior,dupa aproximativ 10 ani de citit articole ,in special ale tale, am devenit usor usor un om care prefera actiunea.Zic actiunea si nu ”construit” propriuzis deoare pana acuma am testat terenul si nu am construit mare lucru.Dar incet incet,trecand prin suisuri si coborasuri incep sa invat si sa acumulez tot mai multe experiente care incet incet ma ajuta sa echilibrez balanta.

  • Georgeta says:

    Toate subiectele pe care le abordezi sunt foarte interesante, vocatia si experienta proprie isi spun cuvantul. Ar fi minunat ca astfel de lectii sa fie regasite in programa scolara. Si eu cred in „constructori”, dar nu strica putina aventura. Mult succes in tot ce faci.

  • Robert Scholler says:

    Salut, woau, ce tema de discutie faina.
    Aventurierii sunt dpendenti si prin asta slabi si mai putin organizati, mai putin eficace la lucruri constructive deoarece risipesc multe pentru a obtine dopamina fara de care ei nu se descurca. Vor face probleme atat lor însusi cat si celor cu care intra in contact. Vor face greseli si cu timpul vor fi mai putin doriti, mai putin iubiti.
    Constructorii insa vor avea un progres stabil care va fi ca un magnet pentru cei din jur. Ei vor avea mai multe succese, si vor fi mai fericiti, mai impliniti. Oamenii vor avea in ei mai mare incredere. Vor fi mai de folos societatii.

  • Anushka says:

    Multumesc pentru articol…Exact la momentul potrivit. In ziua de azi cu totii avem dependente care ne omoara spiritul si trupul. Daca o sa fim mai educati in legatura cu acest subiect ne va ajuta mult sa percepem diferenta si sa evitam suferinta.
    Astept nerabdator continuarea.
    Multumesc inca odata

  • Vlad says:

    Foarte interesant. Felicitari pentru tot ce faci!

  • Ovidiu says:

    Constructor in devenire…:)

  • Florin says:

    Va salut pe toti !! Pentru Pera ,bineinteles ca serotonina este de dorit.Acesta este si mesajul subliminal pe care il transmite si credinta crestina ortodoxa prin ISUS !!!

  • iulian_matsu says:

    salut pera
    foarte intereesant ceea ce ai scris,eu ma vad undeva la jumatate(jumate aventurier-jocuri,dulciuri,internet)
    (jumatate constructor cand imi urmez pasiunile-scris , cum sa ajut oamenii,natura)
    insfarsit am aflat motivul pentru care aman (partea constructiva) si incep mereu cu partea aventuroasa
    abia astept articolul tau (ps:de acum incolo anunta-ma cand o sa primesc episoadele din povestea marea iubire, am primit 15 , urmeaza al 16-lea)-vreau asta ca sa stiu cat dureaza de la eisod la episod
    multumesc 🙂

  • Carmen says:

    Excelent articol!

  • Hannelore Muller says:

    imi place, si eu ma lupt cu dependenta si de fiecare data imi amintesc de paralela pe care o faceai intre saorma pe care o mancai si alcoolism

  • Florina says:

    Parerea mea este ca orice aventurier poate deveni constructor daca munceste mai mult. Cred ca asta se intampla si odata cu varsta. Intr-o oarecare masura toti am fost aventurieri la un moment dat, dupa care ne-am trezit si am inceput sa invatam sa devenim constructori.

  • Maria says:

    In ceea ce ma priveste imi dau seama cand sunt aventurier si cand constructor. Cred ca in toate cheia este cumpatarea.

  • Lenuta says:

    pacat, atatea vieti pierdute!

  • Buna Pera, Desi îti citesc cartile si sunt întru totul de acord cu aceste idei, consider din propria experienta, ca adevarul esste undeva la mijloc, ‘drumul de aur’, este din toate dar nici prea prea, nici foarte foarte, adica o balansare cât mai corecta/perfecta a vietii noastre, asta atâta timp cât traim într-un univers cu dualitate. Totusi si eu sunt curios de continuare, oricum ptem evolua ‘doar împreuna’.

  • calin festeu says:

    Io tiam mai zis unde ai ..fost da acuma zic bine team gâsit de 4 zile lucrez la corp si cap zi cu zi câ asa ziceai bine zis frate stiu câ mai mult da asta nu mâ sperie o calc si gata atât câ benzimâ am go. go go

  • mihai orban says:

    aventurierul se bucura pe moment de ceva iar constructorul poate avea bucurie apropoape tot timpul dar cel mai ciudat este ca eu ridic si eu dobor adica demolatorul si acum am primit o lectie pentru mine cel putin multumesc exact la timp

  • Eugen Dorin says:

    Exista mereu dualitate, deci conflict; dopamina vs serotonina, aventurier vs constructor, recompense imediate vs recompense intarziate, etc. Aproape totul ne impinge catre repede, acum, daca se poate ieri, ia o pastila si… invata nu stiu ce limba in cateva zile, slabeste instant, castiga repede bani, etc, etc. Aproape totul ne impinge catre astfel de solutii rapide (si complet gresite), fara ca noi sa platim pretul muncii, schimbarii, efortului.
    Solutia corecta este sa devenim constructori. Sa cautam in imensul nostru potential motorul, sa avem un mediu ca acesta, platforma de mare valoare, sa avem oameni care sa ne indrume si sa ne sprijine, nu doar scoliti, ci miscati de vocatia lor, ca Pera.

    • nicoleta says:

      Foarte interesant articolul.Ai multa dreptate in ceea ce spui, mi-am explicat unele aspecte ale personalitatii mele . Cu siguranta imi doresc sa fiu un Constructor….dar nu stiu cum sa fac, sau mai bine zis ce ar trebui sa fac.Astept cu interes urmatorul tau articol.

  • monica says:

    sa fii constructor e cel mai bun lucru.

  • Magdalena Ciuca says:

    Astep cu nerabdare continuarea. Poate ne dai si niste sugestii pentru situatia cand esti constructor si vrei sa traiesti fara conflicte cu un explorator.

  • Andrei says:

    Este posibil sa fii amândoi?

  • Pop Mihai says:

    As merge pe hormonul inteligentei. Eu n-am nevoie nici de dopamina,dar nici de serotonina;eu n-am nevoie de fericire sau implinire in viata. (Eventual,fericirea,daca are nevoie de mine,si presupun ca are,stie unde sa ma caute,si la ce ora sa ma gaseasca:pe undeva prin 2087,intr-o sambata seara,pe la ora 23:15. Inteligenta pentru mine se traduce prin izolare constructiva,prin cultivarea pana la moarte a noi calitati si capacitati fizice si spirituale,care sa poata fi folosite in eternitate.N-am nevoie de fericire. Dupa cum nici de placere n-am nevoie. Am insa nevoie de renuntarea la lumea asta si cufundarea in lumea … mea. Pana cand totul in jur devine ca o racheta lansata in spatiu,si ma trezesc in eternitate.

  • Marinea says:

    Un articol de nota 10+…!!! Pentru cine are ochi sa citeasca si minte sa analizeze…este…minunat…!!! Multumim…!!!

  • Iuliana says:

    Acesta este cel mai tare articol pe care l-am citit pana acum de pe site. Felicitari, Pera !

  • Mirela-Maria Ionescu says:

    Consider ca „aventurierii’ sunt oameni slabi psihic,carora le trebuie un minim ajutor la momentul potrivit pentru a merge pe calea „constructorilor”.

  • Buhaceanu Larisa Tamara says:

    M-am regasit in acest articol……………….astept urmatorul articol .

  • Lilian says:

    Astept articolul urmator mai amanunti ce se refera la serotonina 🙂

  • Florin Anghel says:

    Salutare! Ai dat exemplul cocainei. Extasy ce face?

  • Astept cu mare drag articolul despre cum sa generam serotonina.

  • Mihaela says:

    Clar Constructor . Bun articol .

  • alina vasile says:

    Foarte mult adevar in tot ceea ce ai spus. Din pacate multi dintre noi cautam placeri de moment pentru a compensa anumite stari de stres, tristete.

  • Dan says:

    Cred ca ar fi bine sa fii constructor in 99% din timp,iar in restul sa fii aventurier.Asa,ca sa mai rupi ritmul.

  • cristina says:

    super…vreau sa stiu mai mult….

  • miremilo says:

    constructor 🙂 astept continuarea…

  • dina says:

    Foarte bun materialul…astept articolul urmator din care sa invatam cum sa generam serotonina. Multumim!!!

  • Daniel says:

    Te pune pe ganduri articolul, sunt curios de continuare

  • vera says:

    Frumos spus.ma consider un constructot care sta linga un aventurier si face mult rau.

  • blaumate says:

    Parerea mea este ca ambii sunt importanti si constructorul (pentru ca trebuie cum sa ne construim viata) si dupa ce ne-am construit viata si am pus bazele si sistemele la punct , ne luam in spate ruscacul (personalitatea, emotii ,chiar si probleme care pe parcus le gasim solutii si le rezolvam) si plecam la drum.

  • MaryanMusic says:

    Super tare articolul, m-a captivat inca de la inceput. Imi place extrem de mult acest concept, ba mai mult este explicat atat de clar si de frumos!
    Felicitari!

  • liviu says:

    Da Perla, aștept cu nerăbdare articolul următor.

  • Diana says:

    Mai mult decat interesant articolul dar marii creatori sau marii artisti,indiferent de domeniu,se pare ca au fost aventurieri.Nu cred ca Picasso,Eminescu,Dali,scriitori,sculptori ,actori etc. ar fi dat mai mult lumii ducand o viata „sanatoasa”.Cred ca s-au simtit impliniti

  • Romi says:

    Bun articol ! Bine spus ! Sunt convins că multă lume a auzit de dopamină şi de serotonină. Dar ideea de a le alătura şi compara în privinţa efectelor în timp asupra noastră, este genială. Este ca şi cum Per(l)a ar ridica de colţul unei draperii groase şi ne-ar arăta spunând : „stimaţi orbeţi” aceasta e fereastra spre fericire !

  • Despea Oana says:

    Multă dreptate și în articol și în comentarii. ..dar ce se întâmplă când vrei să construiești și cel de alături, aventurierul, te trage inapoi?

  • Mihaela says:

    Sunt nelamurita: daca imi doresc sa calatoresc si sa traiesc din asta, scriind, facand reportaje, inseamna ca sunt aventurier sau constructor? Daca imi doresc, pe langa o casa, o rulota ( drept resedinta permanenta pentru o anumita perioada de timp) unde ma incadrez? Sunt confuza.

  • Vlad Petrut says:

    Perfect de acord:)

  • adriana says:

    Multumim pentru articolele tale! Abia astept pe urmatorul! Este chiar un subiect nou pentru mine.

  • 23rtwe says:

    Buna! Multumesc de sfat. Nu mă droghez si nu mă tenteaza cu alcoolul nu am avut probleme si sper să nu am, fbun articolul. Am si eu uneori impresia că nimic nu merge.E bine?

  • dreea says:

    Linia de demarcatie dintre fericire si placere e subtire. Si e descutajant cum pt a fi fericit tre sa renunti la ceva placeri, si cum un anumit nivel de placere provoaca dependenta. Si mai e si faza ca sa faci bine un lucru, tre sa-ti placa, sa fie nivelde placere, bucurir.. Multumesc pt articol. Noi intrebari pt mine..

  • Silvia Porca says:

    Excelent articol,Pera! Dar ce ne facem cand ,oriunde te uiti in jur aventurierii au castig de cauza?
    Constructorii,cel putin la noi sunt din ce in ce mai marginalizati! Articolele tale sunt extrem de interesante dar,cand vrei sa aplici in viata ceea ce inveti,ceea ce stii,ceea ce vrei te lovesti de o birocratie sustinuta si mentinuta de persoane cu IQ scazut si moralitate indoielnica…si ne miram ca am ajuns unde am ajuns. Pana cand nu se schimba sistemul de valori e greu sa faci progres! Cu siguranta insa sunt tot mai multi care simt aceasta nevoie de schimbare si cauta modalitati sa invete cat mai mult de la oameni ca tine!

  • antal carmena says:

    buna Pera,da,vreau mai multa serotonina,pentru ca,am 2 ani de cand am divortat dupa un mariaj de 25 de ani,in primul an dupa divort,vazandu.ma ,,libera,,mi.am spus:.nu ai mancat aia,nu ai facut acel lucru,acum este timpul sa te resfeti,sa faci tot ceea ce.ti doresti,pe moment totul a fost duper okk,m.am simtit implinita,pana intr.un timp cand am inceput sa iau in greuate,la job nu mai puteam sa dau randament si nu puteam sa ma focuzez pe ceea ce trebuia sa fac,m.am speriat un pic ,si am inceput sa analizez situatiile,adica,am inceput prin a cauta articole in care sa ma regasesc,am inceput sa citesc despre ceea ce se numeste yubire,este foarte greu,cand la un moment dat,iti dai seama ca u viata intreaga ai facut pe cei din jurul tau fericiti,doar ca tu nu esti inca,nu eram implinita deloc,era un gol in mine,da,imi lipsea iubirea(care are mai multe sensuri)asa am inceput sa ma documentez asupra acestei stari,in orice caz,este foarte greu de una singura sa lupti(parerea mea)in asemenea cazuri conteaza foarte mult un sprijin moral (care confera siguranta)zi de zi,de ce spune.am ca este greu???pentru ca atunci cand esti singur in acasta lupta nu prea sti ce e corect,vei alege varianta care.ti se v.a parea constructiva pentru tine.

  • ai schimbat un pic directia cu articoulul asta … abia astept sa il citesc si pe urmatorul 😀
    bravo!

  • Felicitari pentru acest articol minunat, din fiecare capitol citit am invatat cate ceva, astazi am invatat despre dopamina si serotonina, asteptam cu drag urmatorul capitol.

  • Leah says:

    I don’t even know how I ended up here, but I thought this post was great. I do not know who you are but definitely you’re going to a famous blogger if you are not already 😉 Cheers!

  • Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Newsletter Personalitate Alfa

    Introdu-ți adresa principală de mail, și începe-ți călătoria spre a deveni o Personalitate Alfa.

    * Abonandu-te la newsletter-ul nostru esti de acord cu termenii si conditiile. Te poti dezabona oricand!