Este angajatul sclav sau nu? Sunt unii oameni condamnaţi pentru toată viaţa?

Tot ce fac acum în viaţă a pornit cu ziua în care m-am gândit ce vreau eu cel mai mult de la viaţă?

Primul lucru ce mi-a venit în minte a fost următorul:

”Vreau ca niciodată să nu mai stea în faţa mea un om care să îmi ceară socoteală pentru ceea ce sunt, ceea ce fac, deciziile şi comportamentele mele.”

Cu alte cuvinte îmi doream libertate.

Toată viaţa am fost tras la răspundere.

Bunicii pe care îi iubeam enorm îmi cereau un anumit comportament. Mi-au dat cei 7 ani de acasă şi au încercat să îmi insufle valorile unei vieţi trăite onest, corect, cu muncă şi respect pentru cei din jur.

Aceste lecţii nu au fost uitate niciodată doar că de la 7 la 27 de ani nu au fost foarte utile pentru supravieţuirea mea (aşa cum am menţionat într-un articol aici).

Bunicii şi-au dorit să mă vadă inginer şi să termin Politehnica.

Bunicii voiau să mă angajez ca să am carte de muncă şi să am o pensie sigură (aşa-i că pare funny acum având în vedere că în anul 2000 acesta era obiectivul şi succesul în viaţă al unui om?).

Cu mama mă certam des pentru bani.

Şi eu eram un prostovan. Consideram că trebuie să îmi dea banii ei, din amărâtul ei de salar de învăţătoare.

Eu voiam să am măcar ce au colegii de la şcoală. Haine noi, excursii, calculator acasă, toate acele lucruri care ne aduc confortul şi plăcerile vieţii de zi cu zi. Şi nu aveam NIMIC din toate astea.

O consideram vinovată pe mama de aceste lipsuri și o terorizam.

Apoi când eram angajat, aveam şefi. Cele 2 femei care mi-au fost şefi au fost super cool. Cred că m-au înţeles cu ajutorul intuiţiei lor feminine şi au ştiut ce pot să îmi ceară şi ce nu şi a mers totul foarte bine.

Distracţia a început când a venit ultimul meu şef, culmea, un sârb, şi se comporta cu mine ca şi cu un copil retardat. Faptul că eram juniorul în echipă nu înseamnă că sunt şi prost. În consecință eram tratat ca un prost. Eram tratat ca un slcav ce poate fi prostit ba cu morcovul, ba cu băţul, ba cu o manipulare emoţională. Eram un fel de şoarece de laborator pe care se făceau experimente.

Pe scurt, eram un angajat.

Întreaga mea viaţă pe care o ştiam până atunci a fost sub umbra unei autorităţi în faţa căreia trebuia să dau socoteală.

Tata ne-a părăsit când aveam 10 ani şi pentru orice copil, tata este autoritatea supremă, cel puţin până la o anumită vârstă.

Şi ghici ce s-a întâmplat în cazul meu?

Tata, fiinţa responsabilă cu întreaga mea viaţă, cu viitorul meu a plecat pentru prieteni şi alcool şi ne-a lăsat să murim. Aşa vedeam eu lucrurile atunci.

Trebuie să îi mulţumesc tatălui meu că a plecat pentru că altfel nu aş fi fost antrenat de viaţă şi greutăţi. Asta ca o reamintire a faptului că ceea ce par greutăţi în viaţă ne pot da cele mai mari fericiri iar ceea ce pare fericire şi confort poate fi cea mai mare capcană a vieţii.

Aşa că pentru restul vieţii mele mi-am dezvoltat conceptul că orice autoritate mă va trăda într-un final aşa că nici nu are rost să mă obosesc să aştept ceva de la cei din jurul meu şi că trebuie să îmi iau singur de la viaţă ceea ce am nevoie.

După ce am încercat fără succes să urmez o viaţă trasată de regulile societăţii, ascultând de bunici, de profesori, de mama, m-am trezit în anul 5 la Politehnică şi angajat deja de 3 ani, a venit ziua revoltei, la 24 de ani.

Rememorând acel moment, ştiu ce mă durea foarte tare.

Faptul că în viaţa mea toţi erau o autoritate şi eu îmi petreceam timpul dând socoteală pentru orice fac şi mai mult, tot ce făceam nu îmi aducea nici o satisfacţie personală.

La facultate, profesorii erau autoritatea şi stăteau ca nişte regi pe tronul lor iar noi eram trepădușii, studenţimea care ori aştepta ca o turmă de oi să îşi ia licenţa şi să primească un job obosit, ori care aspira ca într-o zi să stea într o poziţie asemănătoare cu a profesorilor.

La muncă, era şeful pe care nu îl vedeai ca pe un lider şi nu îl urmai de bunăvoie. L-a pus cineva acolo datorită unor circumstanţe şi tu îl ascultai chiar dacă ştiai că uneori ia decizii de tot rahatul.

Acasă, depindeam de mama. Ea plătea întreţinerea, curentul electric şi punea pe masă o ciorbă caldă.

Oricât scandal făceam, era casa ei şi erau banii ei, munca ei.

Chiar dacă aveam figuri în cap şi mă credeam îndreptăţit să primesc ceea ce primeam: ciorba, patul şi camera mea în acel apartament al mamei, aveam deja 24 de ani, nu avusesem o relaţie stabilă în viaţa mea, nu aveam un ban.

Am realizat atunci că dacă vrei libertate, dacă vrei să nu mai dai socoteală nimănui pentru ceea ce faci, e important să devii independent.

Să te poţi susţine singur, să nu depinzi de nimeni.

Astfel s-a născut planul meu de a fi pe cont propriu, de a-mi găsi o modalitate de a câştiga bani în care fac ce îmi place, când îmi place, cu cine îmi place, cum îmi place şi mai mult, pot oricând să plec fără să motivez de ce.

Asta înseamnă libertate pentru mine.

A mai durat câţiva ani până când am obţinut-o, dar a fost cel mai bun lucru pe care l-am făcut.

Când alţi oameni îşi făceau planuri superficiale, se gândeau cum să se mai distreze, ce haine mai sunt la modă, îşi consumau energia şi timpul în activităţi care nu aduceau nici un beneficiu pe termen lung, eu stăteam ca un sălbatic şi un nebun în lumea mea, visam la ziua în care îmi voi câştiga independenţa şi munceam zilnic la asta.

Asta îmi doresc eu pentru tine.

Să devii o persoană care nu depinde de nimeni.

Ştiu că nu se poate întâmpla peste noapte şi e de lucru dar crede-mă, nu contează câţi ani investeşti şi câte plăceri de moment sacrifici azi, pentru a putea trăi tot restul vieţii tale liber.

Aşa cum cred cu tărie că orice om are o vocaţie, cred că cine îşi imaginează că în viaţă scopul suprem este să ai un job, se sinucide lent.

Acum câteva luni am făcut un chestionar despre bani la care au răspuns 1500 de oameni.

Am rămas ŞOCAT când am văzut că 95% din oameni când au fost întrebaţi cum plănuiesc să devină independenţi şi liberi financiar, au spus ori că vor să schimbe jobul, ori să economisească din salar mai mult.

Un alt job nu te va salva! Să economiseşti mai mult din foarte puţinii bani ce îi câştigi înseamnă că la 80 de ani o să îţi permiţi o garsonieră.

Astea nu sunt soluţii.

Şi deloc întâmplător, 95% din oamenii de pe planetă sunt săraci.

Pentru că propria lor minte este constipată, blocată de nişte convingeri nenorocite băgate în cap de programarea socială, că trebuie să faci şcoală, să cauţi job unde are grijă de tine stăpânul, să te muţi în chirie, să îţi faci familie, să visezi la casă şi maşină pe credit ca să betonezi sclavia şi faptul că ratele alea nu îţi vor mai da voie să fii creativ şi să găseşti soluţii pentru a te elibera.

Dar există speranţă.

Am pus un comentariu pe facebook şi am cerut părerea oamenilor.

Comentariul a fost un mesaj de la o cititoare.

Mesaj de la cititoare: "Din păcate nu toţi oamenii sunt făcuţi să trăiască după acest stil de viaţă ideal şi a fi angajat nu înseamnă neapărat să fii sclav. Unii pur şi simplu nu au altă opţiune decât să muncească din greu şi pentru puţinii bani pe care îi primesc; să supravieţuiască este prioritatea, nu mai au nici timpul şi nici cheful poate, să se gândească la o soluţie prin care să-şi depăşească condiţia."

Întrebarea lui Pera: este declaraţia de mai sus doar o convingere limitativă sau o realitate care trebuie acceptată?

Au venit şi răspunsurile oamenilor:

Adina UrsClar este o convingere limitativă….deoarece e aşa de bine să stai în zona de confort…..şi într-adevăr e greu să lupţi să-ţi fie mai bine…..şi poate de multe ori ai nevoie de ajutorul familiei, a prietenilor, a soțului ca să poţi să-ţi permiţi să o iei de la capăt….. Realitatea este că de multe ori ne este frică să încercăm să ne autodepăşim şi ne mulţumim cu puţinul pe care îl avem….. Aşadar, fiecare îşi construieşte propria realitate!

Marius CristianO convingere mai puternică decât orice altceva. Cineva zicea: "The problem, is not the problem, the problem is your attitude about the problem."

Simona Mirea: CONVINGERE LIMITATIVĂ. Şi lipsa de informare cred – poate nu ştie că totul porneşte din interior şi chiar gândurile şi convingerile noastre modelează realitatea.

Treides Dumitru Daniel 

@Pera, "Soarta este scuza celor slabi şi opera celor tari."Nicolae Titulescu (probabil:D). Iar "Libertatea nu este un drept, ci e asumarea unui risc." Denis de Rougemont. Majoritatea oamenilor sunt mediocri, incapabili sau mai exact încăpăţânaţi în a vedea că se poate şi "altfel". Pe mulţi îi atrage "mirajul siguranţei" oferită de un loc de muncă "stabil" :))), şi de statutul de "angajat". Eu însumi am avut vreo 5 servicii aici în ţară. Pe cartea de muncă. Mereu mi-a plăcut să învăţ să devin cât mai competent. Ultimul job – 3.5 ani. Dar am ajuns la concluzia că mai bine e "pe cont propriu". Chiar dacă pentru început câştig -dpdv strict financiar – relativ mai puţin decât dacă aş fi angajat, pe de alte părţi, avantajele sunt numeroase: libertate la autonomie, program flexibil, care-mi permite să acord timp şi alte resurse lucrurilor valoroase.. Pentru că lucrurile importante din viaţă valorează..nu costă. Fiecare e liber să aleagă cum îşi trăieşte Prezentul. Toate bune! 3DS.

Dioana TesCititoare dragă, ne rupem greu de ceea ce avem chiar dacă.. este ceea ce ne face nefericiţi. Dacă mâine.. apa sau furtuna ţi-ar lua casa… ştii ce ai face? Ai porni cu putere de la zero. Ai în tine o putere inimaginabilă. Dar să-ţi dai casa sau serviciul cu mâna ta… nu e neputinţă. E comoditate. Şi atât!!!

IH AndreeaUnora le este greu să şi gândească, dar să mai caute şi soluţii, metode prin care să-şi depăşească condiţia…dacă a fi angajat nu înseamnă sclavie, apoi de ce subliniază faptul că "Unii pur şi simplu nu au altă opţiune decât să muncească din greu şi pentru puţinii bani pe care îi primesc?" Este aceea libertate să-ţi sacrifici tot timpul şi potenţialul doar pentru a supravieţui? Dacă prioritatea lor este supravieţuirea, e normal să nu mai acorde timp şi importanță împlinirii şi dezvoltării propriei persoane. Desigur că din cele spuse de către cititoare, convingerea limitativă atrage după sine "o realitate" a celor care cred că nu există cale de ieşire din situaţia în care sunt, dar nu poate fi considerată "regulă" general valabilă.

Van NistorSau nu au ajuns la un grad de frustrare atât de mare încât să schimbe ceva. Majoritatea oamenilor care au făcut schimbări radicale cu viaţa lor au ajuns la un grad de frustrare insuportabil, dincolo de viziune şi alte lucruri necesare schimbării.

Edwinna Alexandra NicolaeCititoarea aceasta drăgălaşă tocmai lui Pera s-a gândit ea de fapt să-i zică cum e viaţa. Tocmai unui calculatorist, obez, singur şi fără un chior în buzunar care şi-a luat crucea în spinare cu curaj şi a ajuns acum să fie un exemplu pt aproape toată ţara. Iar ea săraca lipsită de noroc este condamnată la mocirlă toată viaţa…în viaţă ori stai în rahat şi taci din gură ori ieşi. N-a zis nimeni că angajatul e un sclav că nu putem fi 20 de milioane de traineri, tre să ne servească cineva şi la Mc' Donalds, Pera oferă un exemplu şi un ajutor pt cei care vor şi nu ştiu cum sau că pot. Nu pt cei care n-au nevoie. Dacă eşti un casier la Auchan fericit cu viaţa ta e ok, nu zice nimeni că tre să te faci şef altfel eşti prost. Dar dacă tu întruna te vaiţi, te victimizezi şi jelesti pe la colţuri k vrei altceva dar să-ţi pice în sân…atunci ai o problemă frate.

Adriana Popescu "Condiţia de angajat, dependent de o companie, se dovedea a fi o transpunere în context modern a vechii sclavii. O stare de imaturitate interioară şi subjugare. Printr-o sforţare a imaginaţiei, am văzut gloate de fiinţe umane damnate la un destin sisific, înlănţuite de nesfârşita repetitivitate a unei slujbe istovitoare, pe care nu o aleseseră ei, total lipsită de creativitate." Fragment din cartea ŞCOALA ZEILOR.

Adriana Popescu "Într-un clipită, am revăzut faţada clădirii Rusconi din Milano, pe Viale Sarco, cu inscripţia „Intrare subordonaţi”, care se înălţa deasupra unui şir de coridoare rezervate angajaţilor. Mi-am imaginat o grămadă de indivizi învinşi şi încovoiaţi, intrând prin acele culoare înguste, aşa cum au fost obligaţi romanii să facă la Sannio, când au fost umiliţi şi forţaţi să treacă pe sub furcile caudine. Am văzut o procesiune nesfârşită de bărbaţi şi femei, care renunţaseră să mai creadă în unicitatea lor. Premoniţia morţii individualităţii a întunecat atmosfera şi toată tristeţea acelui destin mi-a strâns inima, într-o menghină de fier."

„Să fii sărac, înseamnă că ai cedat dreptul tău de a fi creatorul propriului tău destin, contra unei slujbe care nu-ţi place şi pe care nu ţi-ai ales-o tu.” Fragment din cartea ȘCOALA ZEILOR

Aceste gânduri m-au frământat. Faptul că încă avem atât de mulţi oameni care sunt limitaţi de propria lor minte şi gândire şi încearcă să îşi justifice lipsa de realizări în loc să caute permanent soluţii şi să întrebe ”cum?”

Vreau să ştiu părerea ta despre ce ai citit mai sus şi ce soluţii crezi că ar fi necesare pentru a ajuta comunitatea noastră să se elibereze de vechile tipare de gândire.

Indiferent cine eşti, ce trecut ai avut, ce cred alţii despre tine, în personalitatea ta stă un potenţial care poate fi materializat în lucruri fantastice. În 5 ani de muncă poţi realiza tot ce visezi şi în 10 ani nu îţi va veni să crezi că eşti tot tu. Iar catalizatorul cel mai puternic pentru dezvoltarea personalităţii şi valorificarea potenţialului într-un ritm cât mai alert este vocaţia. Pentru a te ajuta să-ți descoperi și să îți valorifici vocația am pentru tine cartea Impulsul pentru vocația ta.

Pera aspera ad astra

Pera Novacovici

Distribuie daca ti-a placut:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on email
Email
Share on whatsapp
WhatsApp

Profită de resursele de dezvoltare personală pe care le-am pregătit timp de 10 ani!

ARTICOLE SIMILARE

63 Responses

  1. pot fi schimbati doar cei care isi doresc schimbarea si care sunt constienti ca ceva este in neregula cu ei. este foarte interesant articolul si recunosc ca de cand te citesc multe s-au schimbat la mine, in special in interiorul meu, dar asta pentru ca eu am fost constienta de problemele mele si ca am nevoie de o schimbare , de un impuls.eu cred ca cei care se vor schimba sunt cei care citesc, care au o educatie, care stiu ce inseamna psihologia motivationala, atitudinea si asa mai departe. din pacate , in romania sunt multi cei carora nu le poate fi schimbata mentalitatea nici daca le speli creierul….in jurul meu sunt numai astfel de oameni si chiar e imposibil sa ai o discutie pe acest subiect cu acestia, considera ca sunt niste aiureli, baliverne, etc…si cel mai dureros este ca sunt persoane intre 30 si 35 de ani, deci o varsta de la care poti sa ai asteptari.pur si simplu le curge prin vene mentalitatea asta de a munci chiar si pe putin doar ca sa ai un loc de munca,sa stai la locul de munca fie ca-ti place sau nu,fie ca iti este bine sau nu, chiar si de esti calcat in picioare si umilit de sef, trebuie sa suporti, chiar nu inteleg de unde vine mentalitatea asta, din mosi stramosi, eu mi-am dat demisia de la toate job-urile , pana cum pentru ca eu caut sa fac ceva ce-mi place, adica am la activ vreo 5 demisii, daca nu or fi mai multe si de fiecare data cei din jur m-au vazut ca o oaie neagra si mi s-au adus fel si fel de judecati aspre, cum ca nu-mi place munca, ca nu fac fata, si asa mai departe, dar nimeni nu vroia sa inteleaga faptul ca nu-mi place jobul sau ca nu-mi place cum sunt tratata de sefi , nimeni nu vrea sa intelaga ca vreau sa fac ceva din placere si nu din sila.mi se spune mereu ca nu exista sa faci ce-ti place, trebuie sa mergi la munca si sa induri sa stai cu capul plecat….doamneee….asta e chiar sclavie si cand ma gandesc ca aici, sunt singura care gandeste altfel, imi da si mai mult curaj si ambitie sa caut sa fac ce-mi place.cum nu-i pot schimba pe cei din jurul meu, pe cei dragi macar, am ales sa plec eu intr-un loc unde cred ca sunt persoane asemanatoare mie 😀

      1. buna Pera…Nicolas ma numesc di datorita tie acum am 4 afaceri de succes pe rol …citinduti cartile nu mi a mai fost frica de ce zic alti …SI uite ca am reusit …iti multumesc din suflet ….AJUTAI IN CONTINUARE PE CEI CARE AU O SANSA SA NU MAI FIE SCLAVI LA PATRONI …

    1. Citind, ma regasesc din punctul de vedere al persoanelor din jurul meu.Pur si simplu nu am cu cine sa discut despre a avea o pasiune,sa nu mai vorbim despre faptul de a te putea gandi sa faci si bani din ea.
      Legat de articolul lui Pera,foarte motivante randurile de mai sus,si eu ma aflu acum in pozitia cand ma cert cu maicamea din cauza banilor,regula e simpla. in perpectiva ei..ea canta, eu dansez.Indiferent ce m-as gandi eu sa fac,nu trebuie sa uit ca depind de banii ei.O manipulare,un santaj ieftin parerea mea.Incerc sa o inteleg,pur si simplu nu pot sa i schimb eu mentalitatea,zic ca ea dar fac ca mine.
      Pentru mine solutia de a îmi schimba vechiul tipar de gandire a fost prin citit si prin a ma respecta mai mult pe mine.Am invatat sa spun mai des NU,chiar daca cei din familie ma vad ca egoist,ignorant,care daca nu trage pentru un job,indiferent pentru ce bani,ce circumstante,el trebuie sa existe,nu o sa am un viitor, o pensie,etc.
      Cred ca parerea celor din jur face minuni in sensul negativ cand devenim sclavii ei.
      O carte pe care si Pera a recomandat.o si care cred ca poate sa ajute este cea a lui Brené Brown ,Darurile imperfecțiunii.
      Mult succes in tot ce va doriti!

    2. Si eu ma regasesc in cele spuse de tine si de Pera mai sus.
      Certuri cu mama pentru bani,doar sunt ai ei.
      Dupa parerea mea nu trebuie demonstrat nimic celor din jur,celor care aspira la un loc de munca care le asigura un anumit venit,de multe ori doar pentru a supravietui.
      Daca nu este dorinta lor,poate se vor trezi si isi vor da seama ca au urmat pasii impusi de altii.
      Dar daca asta le aduce fericirea este si mai ok.
      Cred ca trebuie sa ne eliberam de parerile celorlalti,iar cartea lui Brene Brown, Darurile Imperfectiunii,este un inceput foarte increzator spre asta.
      Multumim pentru articol Pera.!

    3. Salut. Sclavii nu au posibilitatea sa schimbe stapanii sau ocupatia!!! Faptul ca ai multe demisii la activ imi spune ca nu prea ai idee ce vrei. Faptul ca ai lucrat numai cu zbiri nepoliticosi inseamana ca asta cauti?! nun ai cum sa faci ceva din placere daca nu ai idee ce iti face placere!

  2. Un angajat este sclav pentru că i se impune un program, un salariu, niste atribuții, un comportament, iar după parerea mea tot ce ți se impune nu numai la locul de munca dar și in viața te face un sclav. Cel mai rău lucru este să fii dependent de un job, de niște amarâti de bani intotdeauna insuficienti. Stiu foarte bine ce-nseamnă să fii angajat, să lucrezi intr-un mediu stresant, sa faci o anumită performanță, un anumit record care se cere. Am facut performanță și am facut record, doar că..nimic nu durează la nesfarșit..in cazul meu, intotdeauna când s-a pus(si se pune) problema găsirii unui loc de muncă mă simt de parcă m-aș duce la cerșit, urăsc sentimentul de-a da satisfacție cuiva prin situația mea umilă, angajatorului care se uita de sus, el știe că voi depinde de el și imi stabilește mie valoarea, mă cumpără. Iata de ce independența material-financiară va fi pentru mine țelul suprem in viață, chiar dacă in momentul de față sunt foarte jos.

  3. Va salut, foarte buna intrebare -sclav sau nu ca angajat – raspunsul e si da si nu ! Nu e atunci cand te multumesti cu ce ti se da , Da e cand ai imaginatie. Eu am destula imaginatie ! http://www.cubyxart.ro , fara a-mi face reclama, doar ca am dat de asa zisii oameni, angajatori, care nu au stiut sa „profite ” de munca mea, in acelasi timp , nu au stiut sa ma remunereze pentru munca mea. Au fost cazuri in care plecam si la orele1,2 noaptea acasa de la serviciu si nu imi plateau pentru taxi macar – nu-s aici a ma plange !Au trecut , dar s-au folosit. Cand am incercat sa pun piciorul in prag poate mai sareau cu 10, 50 de lei….Si mai trecea o vreme pana iar se scumpeau toate si nu mai faceam fatza cheltuielilor. De vreo 4 ani incerc sa lucrez pe cont propriu si nu e usor – una e sa fi manager , alta e sa fi si executant si manager . Ca sa reusesti trebuie sa ai ambele calitati si o suma cu care sa incepi ! Incepi de la : stiu sa fac asta , apoi tot tacamul , firma , spatiu de inchiriat, materiale si nu in ultimul rand,timp sa mai si creezi ( cazul meu -nu bat cuie )

  4. Socant -pt. mine- este faptul ca,
    TU ai fost socat!!!!
    Ce poate fi atat de surprinzator in faptul ca,
    95% aleg a fi SCLAVI?????

  5. Parerea mea este ca ai dreptate. Atitudinea este cea care conteaza foarte mult. Este o idee buna sa ajutam mebrii comunitatii Alfa, pentru ca mai mult sau mai putin au facut ceva pentru a se ridica. Simplul fapt ca citesc ceea ce scrii este de ajutor. dar, dupa cum spuneai in alte articole anterioare, este nevoie si de actiune. Si apoi viteza de reactie este importanta. Propun ca cei care au nevoie de ajutor sa inceapa afacerea proprie sa ceara in comunitate si fiecare va ajuta cu ce poate: ca cumpere, sa dea feed back, sa dea sfaturi pentru imbunatatire, sa recomande mai departe. Cei care au inceput deja pe cont propriu sa imparta din greutatile pe care le-au avut, greselile pe care le-au facut, asa incat ceilalti sa invete din greselile lor si sa faca altele, nu pe aceleasi.
    Eu consider ca un angajat este foarte aproape de un sclav. Nu intotdeauna, pentru ca sunt si colivii aurite, insa pe termen lung un angajat nu e castigator. Sunt si cei care prefera sa nu-si asume responsabilitatea, sau frica ii paralizeaza si raman pe loc. Poate ar fi bine sa organizam seminarii online in care sa putem vorbi unii cu altii, sa impartasim ideile si convingerile noastre.

  6. Salut,
    De curand mi-am dat demisia dintr-o multinationala, tocmai ca nu mai suportam statutul de angajat-sclav. Reactiile? Certuri si discutii in contradictoriu cu ai mei din cauza asta.
    Ceea ce nu stiu ei pt ca nu le-am zis, este ca directia pe care merg acum e cea a antreprenoriatului si mai am cam 20% din proiect sa-l finalizez.
    Daca nu lupti pentru visurile tale, altcineva te va angaja sa lupti pentru visurile sale.
    Am plecat din firma dupa 3.5 ani si nu regret o clipa. Am 22 de ani si toata viata in fata. De ce sa nu lucrez pentru mine si sa nu mai dau explicatii in stanga si-n dreapta?
    Multumesc Pera pentru tot.

    1. Felicitari pentru decizia ta ..dupa cum se vede trebuie sa ramai neclintit in fata piedicilor si familia uneori se cam pricepe sa le puna sub pretextul „Vrem sa te vedem bine. Ce-ti trebuie schimbare, taci si indura”.Afirm asta pentru ca am experimentat pe propria piele si momentan sunt pe cale sa-mi urmez visul si o fac fara urma de regret -propria agentie de publicitate dar pentru asta am renuntat la medicina si inchipuiti-va ce vulcan am starnit printre cunostinte. Asa ca orice E POSIBIL!

  7. Foarte bun si inspirational articol, dar trebuie sa tii cont de dezoltarea personala a fiecaruia.
    Nu te poti astepta ca toti sa fie de acord cu ideea asta exact in acest moment al vietii lor.
    Pana nu vede fiecare personal cum e intr un serviciu n-are de unde sa stie ca e mai bine sa fii independent.
    Si intotdeauna gaina vecinului e mai grasa. Cand ai afacerea ta si esti la inceput si nu te ajuta nimeni , intotdeauna se gaseste unul care poveste ce job bun are si cate sute de euro scoate pe luna, cate beneficii primeste de la job si ca mai are si anii pe cartea de munca pt pensionare, etc etc. Binainteles ca exista si un cost la toate chestiile astea – libertatea , dar asta depinde de fiecare cum vede problema.

  8. Sunt intrutotul de acord cu Edwinna Alexandra Nicolae. Articolele lui @Pera sunt ptr unii, nu ptr toti. In aceasta lume trebuie sa existe angajati si angajatori; boschetari si manelisti plini de bani; elevi si profesori; cersetori si ministri. Oricum, nu cred ca mereu poti sa fi doar de o parte, adica, ministrul poate fi dominat acasa, boschetarul poate fi dominant la el acasa…s.m.d. Important e sa fi tu bine cu tine insuti, sufletul tau sa fie linistit seara cand mergi sa dormi.

  9. eu nu i-as numi chiar sclavi pe toti angajatii… sincer si eu in momentul de fata sunt angajat, am 25 de ani, nu e multinationala, lucrez in cercetare… ideea e ca ma uit la prietenii mei care lucreaza in multinationale si sunt inr-adevar tinuti parca cu o lesa invizibila… pe cand eu si alti colegi din cercetare noi avem libertate, destul de multa, da la un memnt dat depinzi si de unii mai sus pusi dar in esenta ceea ce faci tu e treaba ta, o faci cum vrei tu, singurele persoane care pot influenta deciziile tale sunt colegii din grup eventual (dar cu ei te consulti, ptr ca nimeni nu e atotstiutor, nu iti impun). exista sefi, cu numele, dar practic nimeni nu se comporta asa. fac ceea ce imi place, ptr ca puteam foarte usor inainte sa ma angajez in cercetare sa ma angajez la 3 multinationale (fusesem acceptat in 3 locuri simultan plus oferta de la institut). dar acolo as fi castigat fix ca in cercetare, ba poate m-ai putin, momentan da, financiar, inca nu e chiar cum as vrea eu dar acolo aveam program fix evental ore suplimentare sa fac aceleasi chestii zi de zi (unele erau efectiv porcarii ptr mine, dar m-am dus la interviu, la indemnul/presiunea celor din jur (amici, iubita, parinti) ca deh trebuie sa fac odata si odata ceva, nu? si multi imi recomadau multinationala X unde fusesem acceptat, du-te ca e sansa mare si am zis in mintea mea: ” ce-mi place? sa fac cercetare, asta am invatat, asta am vrut, am facut o facultate de care multi fug asta vreau, ma duc la institut sa invat, ma duc ptr mine nu ptr voi” si unii au inteles altii nu, cei care a inteles au ramas langa mine ceilalti s-au pierdut pe drum lucrand tot la multinationale neavand nici un fel de viata in afara serviciului… Iar libertatea pe care o am imi permite si s ama dezvolt personal, si sa lucrez pe cont prorpiu acasa, singur, in paralel, tot cercetare, diverse proiecte… asa ca eu zic ca nu toti angajatii sunt sclavi, eu sunt angajat dar nu ma simt sclav deloc, ma simt liber, ptr ca desi sunt angajat fac ceea ce imi place si am timp si ptr alte lucruri benefice ptr mine, pe viitor (ma simt satisfacut profesional si investesc in paralel si in mine)

  10. Da, e o forma moderna de „sclavie”, dar e o sclavie partiala, as spune chiar VOLUNTARA. La care „sclavul” poate renunta, cel putin teoretic, ORICAND. Cu un simplu preaviz de 30 de zile. Deci o libertate virtuala exista. Insa rareori renunta, deoarece e sclavul ATITUDINII, si a CONVINGERILOR FALSE, autolimitative, de genul: Gasesc oare altceva? Din ce ma intretin? Daca apoi nu-mi merge afacerea? Daca nu ma angajeaza nimeni? Iar eliberarea din sclavie este mai intai mentala: Am devenit atat de bun, incat daca plec de aici am multe alte perspective -alt job, afacerea proprie, colaborari fructuoase, investitii profitabile.
    Toti trebuie sa trecem prin aceasta forma de sclavie, de subordonare, fiind pretul pe care il platim pentru A INVATA. Pentru a primi ceea ce se cheama EXPERIENTA DE VIATA.
    Odata parcurs un astfel de traseu, ajungi, la un moment dat, dupa 5-10-15-sau chiar 40 de ani, la momentul adevarului: Am devenit suficient de EVOLUAT, ca sa imi permit sa devin LIBER.
    Arta e sa identifici corect MOMENTUL respectiv, cand iti poti lua zborul.

  11. Cititoarea a carui comentariu l-ai postat are foarte mare dreptate: nu toata lumea e facuta pentru antreprenoriat, daca 95% din populatie ar fi constituita din antreprenori, 5% angajati ar fi suficienti pentru a ajuta acei antreprenori ? pentru ca exista sectoare economice unde nu e suficient sa fi antreprenor, munca trebuie sa fie sustinuta de o serie de angajati, de exemplu sectorul alimentar, de constructii, etc. . Ai si tu dreptate in acest articol, toate convingerile impartasite de parinti in copilarie, isi au consecintele, in cele mai multe cazuri negative, in adolescenta si la maturitate, dar, fara a fi agresiva, crezi ca jignind pe cineva reusesti sa-l motivezi („angajatul e un sclav”) ? Parerea mea, ca persoana care se pregateste si munceste pentru ea si scoate din calcul ideea de a fi angajat (nu pentru ca ar fi sclava, ci pentru ca in domeniul meu, oricum n-am cum sa lucrez pentru cineva), dupa ce am citit acest articol, nu a fost deloc: „waw, omul asta are dreptate, renunt chiar acum la toate conceptiile gresite….” . Daca ai trait 18, 25, n ani cu anumite convingeri, chiar daca ai esuat urmandu-le, nu poti sa schimbi peste noapte aceste convingeri, nu poti sa arunci la gunoi tot bagajul si sa construiesti altul intr-o noapte, pentru asta ai nevoie de un imbold si apoi de sustinere, iar, sa fii jignit, nu e nici imbold, nici sustinere. Imi plac foarte mult cateva articole ale tale si recunosc ca m-au ajutat sa-mi decopar vocatia acum cateva luni, dar sustinerea nu am mai primit-o de aici, si, sfatul meu, ca semi-rezultat al muncii tale, ar fi sa oferi mai multa sustinere, prin jigniri, mai mult se darama increderea in sine, care cred ca le lipseste multora si de-asta nu au nici curajul sa renunte la convingeri peste noapte si sa aplice alte sfaturi.

  12. Multumesc, Pera, excelent articolul tau!
    Am citit cu nerabdare povestea ta de viata si m-am regasit mult in situatia ..dinainte de ..eliberarea financiara.
    Urmind Politehnica , considerind pe vremea aceea ca este una din cele mai bune optiuni pentru mine,
    am realizat in timp ca mergind la servici zi de zi, nu imi aducea nici un fel de satisfactie.
    Acelasi program..rutinat( daca pot sa ma exprim asa) , aceleasi fetze pe care le vedeam zilnic, sefi
    care earu de o virsta cu mine si urmasera aceeasi facultate, insa odata ajunsi la..putere se simteau de parca
    atinsesera apogeul carierei lor si faceau tot posibilul sa nu miste in front nimeni in jurul lor, din dorinta de a
    nu le fi stirbita asa zisa autoritate – destul de subreda de altfel .
    Asteptam concediul ca p o oaza in desert ..si cu toate ca faceam tot posibiul sa uit de servici macar in timpul vacantei..
    vedeam cu surprindere ca nu ma prea puteam relaxa nici macar in concediu..si gindurile mi se indreptau la proiectele
    care ma asteapta cind ma intorc, la termenele de indeplinire si la multe alte obligatii de servici:-)
    Salariul era atit cit sa imi ajunga pt cheltuielile lunare si nici vorba sa am stilul de viata pe care mi-l doream.
    Deci ; PERA, te admir enorm pt ca in timpul Politehnicii te-ai decis ca drumul pe care il alesei nu era drumul tau
    si ca nici pe dparte nu iti aducea satisfactiile dorite.
    Si te-ai decis la o virsta timpurie , zic eu, nelasind anii sa treaca si sa ajungi la aceeasi concluzie: Ca un job ,
    oricit de bine ar fi platit nu-ti poate aduce adevarata LIBERTATE FINANCIARA .
    Eu cred ca multi dintre oamenii care sint acum ANGAJATi..si oricit de flexibil le-ar fi programul de lucru
    si orict de multi bani cistiga ..in adincul sufletului lor isi doresc mai mult..mult mai mult.
    ..adica o viata traita cu scop , o viata in care in urma muncii tale din pasiune sa obtii pe plan financiar
    mai mult decit ai visat vreodata.
    Deci , draga Pera, pentru mine esti modelul pe care vreau sa-l urmez si sint sigura ca faptul ca sint aici si iti scriu..
    nu este deloc intimplator.
    Abia astept sa vad..ce urmeaza..:-) Citesc cu interes tot ce scrii si sint sigura ca am numai de cistigat!

  13. Eu sunt de parere ca fiecare om trebuie sa aleaga pentru el ! Important e sa fie fericit pana la urma .Nici eu nu sunt fericit si sunt anul 4 la politehnica dar in curand o termin si ma mai gandesc ca voi face pe viitor dar nu inginerie mai departe nu ma caracterizeaza .Ideea la mine e ca nu-mi place sa incep lucruri si sa le las neterminate .Asa gandesc .Numai bine tuturor~!

    1. @blaumate, ingineria este foarte importanta si chiar frumoasa, daca stii sa gasesti partea placuta. Din pacate la Politehnica (pe vremea mea…1992), nu stiu sa iti arate si partea practica. Dar facultatea iti structureaza mintea si organizeaza modul de a gandi, asa incat dupa ce termini vei putea sa te descurci in orice domeniu vei alege. Sa nu-ti para rau ca termini Politehnica, ia in considerare ca inginerii buni sunt din ce in ce mai rari acum.

      1. @valiv: Ingineria este foarte importanta, frumoasa, de viitor si utila, doar ca Politehnica nu se ridica deloc la cerintele pietei si nu ma refer neaparat la piata muncii. Nu te invata nimic practic, asta e problema. Ca absolvent al Politehnicii Bucuresti, facultatea de inginerie aerospatiala(stiu ca suna pompos, dar nu ma laud si nu ma mandresc deloc cu asta) totul se rezuma la doar la o singura vorba: o mare de cuvinte intr-un pustiu de idei. In opinia mea daca vrei sa faci ceva cu adevarat util pt tine nu te duci la facultate, ci alegi sa faci un curs de specializare care dureaza mult mai putin si cheltui si mai putini bani, decat sa pierzi vremea 3-4 ani prin facultate, timp in care pierzi si foarte multi bani. Pe de alta parte este adevarat ca te poate ajuta sa-ti organizezi bine mintea, dar asta o poti face si singur, fara „ajutorul” unei facultati. Oricum majoritatea celor care au ajuns buni ingineri si le place n-au nicio legatura cu facultatea absolvita pt ca nu i-a invatat nimic concret. Pur si simplu in asta au ei vocatia si totodata cei mai buni manageri la nivel global sunt inginerii.

    2. Poti trai in PREZENT? De ce sa te raportezi la viitor, cu o data incerta? Fa lucrurile sa se intample chiar acum! Incepe ceva, fara nici o legatura cu facultatea! Un business online, de 1-2-3 ore pe zi, sau ceva care ti se potriveste, il faci cu PASIUNE, si nu simti cum zboara timpul… Altfel, e ca si cum hibernezi un an si jumatate, desi stii ca finalitatea (diploma) nu te ajuta cu nimic.

  14. Angajat=sclav?este o realitate!!suntem sclavii gandurilor noastre care din prea multa comoditate nu ne lasa sa evoluam,ne complacem in situatia unui salar care de foarte multe ori nici nu iti ajunge sa platesti cheltuielile lunare,plus ca fiind angajat esti sclavul programului de lucru,nu ai libertate de miscare..depinzi de altii in orice moment..personal am inceput sa fac altceva parttime..ceva care ma ajuta foarte mult sa ma dezvolt personal in primul rand..ceva care sa ma ajute ca intr-un viitor foarte apropiat sa devin propriul meu stapan..sa fac ce vreau cand vreau cu cine vreau si in plus de asta sa nu ma mai uit in portofel la sfarsit de luna daca mai am sau nu mai am bani..cred ca fiecare din noi si-ar dori acest lucru..dar ne este frica de riscuri..in aceste momente este foarte important sa ai aproape de tine persoane care sa te faca sa iti dai seama de capacitatile tale..am intalnit aceste persoane..sunt recunoscatoare pt asta si sunt sigura ca in nu foarte mult timp o sa fiu asa cum imi doresc!!printre pers care ma ajuta sa evoluez esti si tu Pera si chiar daca nu ne cunostem personal nu pot decat sa iti multumesc!!

  15. Salut Pera. Acesta este si mesajul meu central pe care incerc sa il transmit oamenilor. Fii liber fii puternic, fii tot ceea ce poti fi.
    Sigur ca asta nu se realizeaza daca muncesti 10 ore pe zi la visurile altor persoane, sau daca nu cauti permanent solutii si modalitati de ati imbunatatii viata.
    Una dintre caile pe care eu le am gasit pentru mine este antreprenoriatul. Un stil de viata antreprenorial. Sunt curios ce fac si altii. Faci o treaba super.

  16. În primul meu blog(spot.com) îl citam pe Piotr Kropotkin: „Libertatile nu se dau, se iau”.
    Și eu eram un sindicalist convins și interpretam vorbele astea așa: dacă vrem să avem beneficii sociale, trebuie să luptăm pentru ele, să ieșim în stradă și să convingem puterea că nu apreciază adevărata noastră valoare, că uniți suntem puternici și că putem forța lucrurile prin mitinguri, demonstrații, greve…
    Apoi am avut o schimbare de paradigmă, pe 27 ianuarie 2009, după ce am citit „Cadranul banilor”. Sunt convins că nu există „personalitate alfa” care să nu știe ce scrie în cartea asta. Dar nu cartea în sine a fost declanșatorul schimbării de paradigmă, cât contextul realității economice și politice: se votează în unanimitate creșterea cu 50% a salariilor dascălilor și totuși, după 4 luni încă nu s-a virat un ban în plus la salarii. Criza economică era în toi, iar ceea ce scria în carte părea să se adeverească 100%.
    Acum, după 5 ani, interpretez citatul de mai sus așa cum spune Pera în articol.
    Libertatea nu ți-o dă șeful, când îți dă de lucru și apoi te răsplătește cu cât crede el că valorează munca ta. Libertatea ți-o iei atunci când îți stabilești singur valoarea pentru munca pe care o faci atunci când vrei, dar nu pentru că ești obligat.

  17. Buna Pera. Sunt de parere ca, dincolo de zona de confort, mentalitati si convingeri limitative, oamenilor le este frica. Unu. Libertatea inseamna asumarea responsabilitatii, Din nefericire oamenii au astfel de frici.Doi. Cine nu risca, va lucra toata viata pentru cineva care a riscat. Te salut si iti multumesc pentru desele provocari!

    1. Ai intuit foarte bine, FRICA este cea care face diferenta. Care tine in sclavie 95% dintre oameni. Odata eliberati de frica, devin liberi, si gasesc singuri SOLUTIILE pentru dezvoltarea financiara.
      Nu intamplator, traim intr-o tara cu un sistem bazat pe frica…

  18. Eu am fost angajata doar o luna in viata mea contabila si secretara si nu mi a placut mai bine o puturoasa libera decit sa ma prefac ca sint harnica de ce sa i mint pe cei din jur adevarul e ca chiar nu ma intereseaza treburile altora si putin imi pasa de bani.Chiar imi place libertatea si o viata mai simpla.nu am avut nici sanatate nici tragere de inima sa ma tin de un servici pe mine m au intretinut altii si niciodata nu am avut destui bani Am vindut produse de la tara de acasa asta a fost venitul meu.Uneori am muncit greu dar am fost libera altfel eu nu pot.Chiar si de oameni cu firi mai inrobitoare ma despart pt ca eu asa sint facuta

  19. Am 23 de ani si stau in strainatate. In prezent muncesc ca chelnerita dar cu siguranta imi dau demisia curand. De fapt, in ultimii doi ani, de cand am plecat din tara (dupa absolvirea facultatii), mi-am tot dat demisia din simplul motiv ca nu suport sa am un sef. De cele mai multe ori sefii sunt nedrepti si rai iar eu nu suport sa fiu sclava cuiva. Acum muncesc pentru ca am nevoie de bani pentru a face niste cursuri care imi vor permite sa muncesc pe cont propriu, pt visele si buzunarul meu, nu al altora. Stiu ca nu va fi usor dar sunt hotarata sa las viata de angajata la o parte si sa fiu propriul meu sef. Intalnesc zi de zi oameni de tot felul si cand ii intreb de ce stau de atatia ani la un job pe care il urasc, ei imi zic: „pai dar unde in alta parte sa ma duc? crezi ca o sa gasesc ceva mai bun?”. Mor cand ii aud, nu pot sa cred cat de ignoranti pot fi unii oameni,ei nici macar nu realizeaza ca poate fi altfel, ca exista si alte posibilitati, au devenit sclavii banilor si nu mai au nici un pic de demnitate, se lasa calcati in picioare pentru un salariu minim, care le permite doar sa supravietuiasca. Nu stiu cum am putea schimba mentalitatea acestor persoane, cred ca unii pur si simplu asa o sa traiasca toata viata, nu gandim cu totii precum gandesti tu, Pera, iar eu ma bucur ca nu fac parte din acea categorie 🙂

  20. Angajatul este un sclav! O simt pe pielea mea si ma enerveaza f.tare. Sa urmezi regulile altora ca si cum ar fi ale tale e penibil! Nu gasesc solutia deocamdata dar stiu sigur ca nu voi ramane o sclava! Poate ma ajuti tu Pera ?!

  21. Sclav poti fi si daca ai propriul business, nu doar daca esti angajat. Poti fi sclavul propriei tale afaceri, sa muncesti „ca sclavul” zi lumina, sa nu iti vezi familia decat cand acestia dorm. Si asta sub pretextul ca vrei sa le asiguri copiilor un viitor luminos. Trebuie sa avem grija si ce afacere vrem sa derulam, unde ne poate duce ea, pentru ca nu orice business duce la libertate financiara. Stiu destui patroni care muncesc pe rupte si o duc vai de steaua lor. Ar trebui sa ne aplecam putin mai mult asupra conceptului de libertate financiara si sa ne alegem cu grija directia…
    Toate bune Pera, multumesc pentru articole.

    1. Subscriu acestei idei, Lucian. Sunt avantaje si dezavantaje. Si propria afacere poate fi o adevarata capcana. Si pe acest plan se manifesta, de multe ori, fenomenul „zonei de confort”…. si din pacate, de cele mai mute ori, piata este cea care te face sa vezi lucrurile altfel si te face sa intelegi ce se intampla cand te uiti in cont si vezi ca scade… si nu pricepi de ce? pentru ca ieri, anul trecut, acum 3 ani etc. crestea. si ai depus enorm de multa munca in asta… Dar nu a fost prost ala care a formulat teoria ciclului de viata al produselor….(se aplica si la servicii si la orice alta activitate pe care nu o imbunatatesti continuu)

    2. Bine spus Lucian! Dar tot e mai bine e sa fii sclav cu propriul business, decat sclavul altuia daca e s-o luam asa. Personal in calatoriile pe care le-am facut prin tara am cunoscut si patroni care nu aveau o viata tocmai frumoasa, iar asta in principal pt faptul ca alegerea domeniului de business a fost facuta din frustrarea de a avea mai multi bani si de a nu mai da socoteala nimanui, ca in final sa se dovedeasca a nu fi situatia tocmai roz. Banii aduc fericirea, o intretin, dar nu sunt totul. Pe de alta parte nu pot fi toti antreprenori si investitori, trebuie sa mai existe si angajati, cum spunea o data intr-un interviu Daniel Zarnescu, asociatul lui Pera. Cum ti-ai inchipui spre exemplu daca de maine toti muncitorii de la Foxconn ar deveni antreprenori? Pai toti fanii Apple si-ar lua adio de la Iphone-urile stralucitoare pt care se calca in picioare la lansari. Iar fara a avea zeci de mii sau chiar sute de mii de angajati cum a avut Steve Jobs n-ar mai fi fost multi-miliardar.

    3. Corect : ) As merge chiar mai departe si as spune ca difera doar gradul de sclavie al fiecaruia si putem discuta despre conceptul de libertate in sens filozofic. Azi insa am vrut sa ne oprim la o chestie simpla. Cum trecem din cadranul 1 al banilor ( din modelul lui Kyiosaki) in cadranul 2. Luam lucrurile pe rand.

    4. Lucian am impresia ca tu confunzi statutul de antreprenor cu statutul de liber profesionist, la prima vedere liberul profesionist pare sa fie si el antreprenor dar exista diferente mari. Antreprenorul creeaza un sistem astfel incat el plateste oameni sa munceasca pentru el. Acesta din urma este adevaratul antreprenor.
      Ceea ce ai spus tu mai sus,,Poti fi sclavul propriei tale afaceri, sa muncesti “ca sclavul” zi lumina, sa nu iti vezi familia decat cand acestia dorm” atunci inseamna ca nu te numesti antreprenor esti liber profesionist si cu cat muncesti mai mult cu atat veniturile cresc.

  22. Da, dar cati sunt dispusi sa se sacrifice? Niiimeni! Cunosc o persona, care are acum o anumita varsta, e proprietarul unui service auto si mai multor terenuri si imobile, si are o avere destul de mare. In tinerete, acel om n-a facut prea multa scoala, in schimb se ocupa de comert. Era tot timpul plecat de acasa, vanzand piese auto prin diferite targuri, atat in tara cat si prin Ungaria, fie iarna, fie vara, pentru a face bani. Pana a reusit sa-si deschida service-ul si pana nu a aplicat cateva idei bune (si eu am fost uimit cand mi le-a spus), a trait cam in saracie lucie. Ia-o pe una sau pe unu cocotat pe scaunul lui de la banca sau de mai stiu eu unde, si pune-l sa faca asta. Face vreunul? Nimeni! Pentru a deveni independent, trebuie sa fii inteligent in primul rand, sa te prinzi foarte repede de cum functioneaza lucrurile, sa stii cum sa-ti faci conexiuni, sa stii cum sa renunti la ele. Nu iei tot prostanacu cu 7 diplome(obtinute, in general, corect), care toata viata lui a stiut una si buna: sa toceasca lectia, si-l pui sa vina cu idei creative, cu solutii, unele prezentand compromisuri riscante. Nu-i chiar asa floare la urechie. O viata independenta se pregateste ani la rand, cum ai zis si tu.

  23. Salut. Ma numesc VALENTIN M. Tot respectul pentru pararerile celor de mai sus si pentru ceea ce vrea sa trezeasca in noi, Pera.Putini oameni au curaj sa isi depaseasca conditia, si asta pur si simplu din lene , nu neaparat din neputinta. Lenea de a evolua, practic creierul, mintea lor a intrat in starea de homeostazie si nu pot sa mai iasa.Problema e ca nu vor.Dau vina pe toti din jur pentru soarta lor.Se spune ca destinul tau se desfasoara cum iti este scris de la Dumnezeu, dar soarta o poti modela cu propriile tale maini, prin decziile pe care le iei in viata ta.Eu cred ca fiecare om este capabil de mai mult, trebuie doar sa se trezeazsca la realitate.Nu spun ca realitatea din jurul nostru este roz, dar fiecare trebuie sa lupte cu el zi de zi pentru a ajunge ce-si doreste si unde doreste. Dar pentru asta are nevoie de 3 lucruri: ambitie, incredere in sine si un gram de noroc.Noi romanii suntem un popor binecuvantat din multe puncte de vedere.Dumnezeu ne-a dat acel instinct al supravietuirii pe care multe popoare nu il au.Noi din ccc…t facem bici, deci suntem speciali.Ar trebui ca fiecare dintre noi sa ne apreciem mai mult si sa nu ne mai pese de parerea celorlalti despre noi, si in general sa credem in destinul nostru!

  24. Asa cum spunea in treacat o cititoare, uneori cu toate eforturile pe care le poate depune o persoana, foarte motivata si fara urma de lene sau zona de confort, nu e de ajuns, ci ai nevoie sa apelezi la ajutorul altor oameni. Ma intreb ce ar fi facut Pera daca nu ar fi avut camera aceea si supa de la mama, ori nu ar avut niciun prieten care sa fie dispus sa il cazeze si sustina pana se va pune pe picioare urmand planul pe care si l-a propus. De cele mai multe ori acesti oameni sunt familia sau prieteni vechi, insa sunt si fiinte pe lumea asta care nu au la cine apela. Stiu pentru ca m-am numarat printre ele cativa ani buni. Si-mi era ciuda, simteam ca viata e nedreapta. Pana cand am luat fraiele in maini si am realizat ca a avea contacte utile este la fel de important ca orice pregatire sau experienta la un job. Ca si tip de personalitate, sunt o femeie INTJ, ceea ce face un pic dificila abordarea partii sociale a vietii, mai ales cand esti la pamant, fara un ban, cu sanatatea subreda etc. Dar se poate! Si partea cea mai buna e ca, pe masura ce strangi oameni tot mai valorosi in jurul tau, iti dai seama ca nu ai nevoie de cineva pe care sa te bazezi total, sa iti asigure supravietuirea pana cand te pui pe picioare, ci pur si simplu energia pe care o aduc in viata ta iti da mai multa forta decat ai fi crezut ca ai putea avea vreodata.

  25. Eu zic sa nu ii mai judecam atat pe altii, cu comentarii de genul „unii sunt prea lenesi sa gandeasca”, „cati sunt dispusi sa se sacrifice sau sa amane recompensa” etc. Acest gen de comentarii nu aduc nimanui nimic bun, pt ca cei care se simt vizati o sa-si zica „astia habar n-au ce vb, cazul meu este intr-adevar special”. Simt un pic de ingamfare si imaturitate emotionala in spatele acestor replici. Si nu pozez in persoana fara cusur, si eu le-am utilizat f mult, mai ales in adolescenta, gandind ca faptul ca am capacitatea sa judec si sa arat cu degetul comportamentele incorecte ma face mai buna decat altii. Si nu e asa. Si din proprie experienta stiu ca multi oameni merg pe cai gresite nu pt ca nu stiu cum ar fi mai bine, ci pt ca se simt atat de mult judecati si pusi la colt de altii (pe de o parte oamenii care ii trag in jos si le taie aripile sa viseze si pe de alta parte oamenii care cauta evolutie si ii acuza ca sunt lenesi si lasi) incat nu au de unde sa se energizeze incat sa aiba puterea intr-adevar sa isi schimbe destinul. Am fost la o conferinta acum cateva zile, tema era „New Year’s resolutions”. Si moderatoarea a spus ca in urma experientei ei ca psiholog a descoperit ca oamenii de obicei renunta la planurile lor de anul nou in jurul datei de 17 ianuarie, iar ceea ce ii diferentiaza pe cei care reusesc de cei care abandoneaza sunt doua lucruri: 1. suport emotional si 2. faptul ca se simt raspunzatori fata de altcineva pentru angajamentele pe care le-au luat (de ex un atrenor personal care stii ca te va trage la raspundere daca nu-ti urmezi dieta). Si concluziona cu tristete ca stie ca dintre cei care esueaza, sunt si oameni care nu au o singura persoana in viata care sa le spuna: „Poti!”. In loc sa judecam atat, eu propun sa incercam sa spunem „poti!” mai des.

  26. A fi angajat, sau nu? Aceasta este intrebarea.
    Depinde.
    Mai inainte de a raspunde la intrebarea ta, Pera, cred ca ar trebui sa ne punem si alte intrebari. De exemplu:”De ce m-am angajat?”, ” Cu ce scop?”, ” Ce anume urmaresc in viata prin acest pas?”.
    Odata lamurite aceste intrebari(macar astea), poti sa raspunzi si la intrebarea cu sclavia.
    Ca sa fiu mai explicit, voi da trei exemple de angajati, cu diferite motivatii.
    Cunosc doua persoane care au aceeasi pregatire, aceeasi meserie si la un moment dat au fost angajate in acelasi timp la o agentie imobiliara. Una dintre ele vroia sa-si deschida propria agentie imobiliara si a vrut sa se angajeze cateva luni, doar ca sa invete. Cealalta, muncea doar ca sa-si cumpere o masina noua sau haine, cheltuia banii pe te miri ce. Niciodata nu si-a depasit conditia, aceea de „angajat”, desi admira cealalta persoana care intre timp isi deschisese propria agentie.
    Cine muncea mai mult? Prima persoana.
    Cine castiga mai mult? La inceput a doua persoana, apoi lucrurile s-au inversat.
    Care dintre cele doua persoane era mai fericita? PRIMA PERSOANA.
    Vreau sa spun ca motivatia pentru care te angajezi, poate face din tine un sclav, sau nu.
    La fel, o persoana care se angajeaza intr-o multinationala, doar ca sa ajunga Nr.1 in vanzari si apoi pleaca, facandu-si propria afacere, nu o pot considera sclav.
    Alt exemplu este al unei persoane care s-a angajat in invatamant, la stat ca profesor. Motivatia? Ca ii placea foarte tare meseria. Apoi ca vroia sa influenteze generatii. Apoi pentru nume. Si-a atins toate aceste „puncte”, dar si-a dat seama ca ii mai trebuie ceva ce nu avea. Exact: bani. Si atunci, in paralel cu munca la catedra a inceput construirea unei afaceri, care sa-i aduca prosperitate. Dupa 5 ani de tras, a reusit. Poate sa se retraga, daca vrea din invatamant, nu mai sta in salariul de la stat.
    Sunt multe exemple de angajati=sclavi, dar am vrut sa nu pun semnul egal intotdeauna.
    Exista mereu cuvantul : DEPINDE.
    Referitor la a doua intrebare, sunt unii oameni condamnati toata viata? DA, din pacate. Insa si aici putem sa nuantam. Pentru ca , daca ne referim la societatile democratice(hai sa ne includem si noi), accesul la informatie si libera circulatie, atunci depinde in proportie covarsitoare de tine daca vrei sa sari din lighean sau te condamni singur. Nu discutam de cazuri extreme, de exemplu de dictaturi sau triburi izolate, sau mai stiu eu ce, unde liberul arbitru nu exista. Asa cum esti responsabil de propria viata, asa esti responsabil si de drumul parcurs. TU alegi fiecare pas in ce parte sa-l faci.
    Bineanteles ca sunt multe de spus referitor la ambele intrebari, doar de-asta sunt atatea carti de dezvoltare personala si financiara.
    Inchei totusi, felicitari, Pera.

  27. angajat? depinde daca iti place ceea ce faci, esti motivat si nu mai vrei altceva de la viata
    daca insa iti lispeste ceva , nu esti multumit vrei mai mult atunci ar trebui sa iti gasesti forta interioara, sa ti faci un plan si sa actionezi. daca nu ai cea mai vaga idee despre ce vrei sa faci e mai bine sa lucrezi undeva decat sa mori de foame( in acest timp citeste ff mult)

  28. Salut Pera, e ora 3 noaptea acum cand zitesc aceste randuri, vreau sa zic ca m-ai facut sa ma gandesc la o gramada de solutii pentru viata mea , am 21 de ani sunt angajat si deocamfata imi place acolo …doar ca totusi nu am libertatea la care ma gandesc eu ..dar pe langa asta am facut un curs de masaj si inca mai am putin….dupa asta planuiesc sa intru serios si sa fiu propriul meu stapan….oricum cum ziceau si mai sus cititorii tai sa ai un loc de munca si sa mergi acolo doar pentru a avea bani sa supraviatuiesti nu este altceva decat sa-ti sapi o groapa sup picioare cu „lopata libertatii” in mana 🙂 in loc sa sapi in interiorul tau pentru adevarata vocatie !
    probabil nu o sa dorm in noaptea asta…ma simt inspirat si am o gramade de idei…!
    o seara faina !
    MULTUMESC!!!!!

  29. Sunt destui angajati care nu sunt sclavi. De fapt o companie iti poate oferi mult mai multe sanse decat daca ai lucra pe cont propriu. Un bun prieten a terminat una dintre cele mai grele facultati din tara si e pasionat de avioane. Acum lucreaza la o mare companie aeronautica, in domeniul cercetarii, modeland prototipuri de motoare pentru reducerea consumului de combustibil. Si ii place la nebunie. Ma indoiesc ca si-ar fi putut deschide o afacere in care sa face acelasi lucru.
    Eu lucrez in IT. Poate ca multi ar zice ca sunt sclav, deh multinationale, project manageri etc. Am cativa prieteni care sunt freelanceri si teoretic sunt independenti (practic am auzit ca o duc cam rau cu banii) dar sincer rezultatul muncii lor mi se pare mediocru. Chiar daca uneori inghit chestii care nu-mi convin, la sfarsitul proiectului cand sunt mii de utilizatori multumiti ai un sentiment de satisfactie de nedescris.
    Important este sa fii satisfacut de ceea ce faci, indiferent ca o faci pe cont propriu sau nu. Da, ideal ar fi sa fie pe cont propriu dar nu e o lume ideala. E frumos sa visezi ca de maine o sa detii urmatorul Facebook sau Google si o sa curga banii garla. In realitate astea sunt exceptii. 80% din CEO firmelor din topul Forbes 500 au terminat o universitate, doctorat sau MBA si pana sa ajunga in varf au muncit in diferite pozitii „de angajat”. Dar cu siguranta nu ar fi ajuns acolo daca nu ar fi fost pasionati de ce faceau. De acord ca sa stai pe o slujba pe care o urasti este sinucidere spirituala.
    Insa sa mi se pare o copilarie sa crezi ca avand o afecere proprie nu mai raspunzi in fata nimanui. Ca angajat raspunzi in fata sefului. Din contra, chiar si cea mai mica afacere, un butic la coltului blocului deja aduce responsabilitati in plus: fata de clienti, fata de furnizori, fata de angajati, fata de nenumarate organe ale statului, fata de creditori. Si nici-un creditor n-o sa-ti ofere o dobanda sau un termen mai avantajos pentru ca vrei tu sa fii independent. Si asta pentru un amarat de chiosc, dar daca vorbim de o afacere la nivel national?
    Si ca un ultim exemplu, nici cei mai mari sportivi nu sunt scutiti de responsabilitati. Trebuie sa raspunda in fata antrenorului, a publicului, a tarii pe care o reprezinta, a arbitrilor, a sponsorilor etc. Faptul ca in Romania e perfect acceptabil ca un fotbalist de la nationala sa petreaca toata noaptea inainte de meci si apoi nu-l intreaba nimeni de ce dormea pe teren e o exceptie. In realitate, cu cat nivelul de performanta e mai ridicat, succesul mai mare, cu atat trebuie sa se supuna unor reguli mai dure. Insa dupa cum spuneam, pasinea pentru sportul respectiv ii face sa mearga mai departe.
    Sau puteau sa ramana la nivelul de fotbal pe maidan si sa se laude ca sunt independenti.

  30. pai eu zic ca nu esti cinstit cu tine si te minti in continuare…….
    tot spui ca esti liber, atunci hai sa mergem intr o excursie …6 luni.undeva…
    si o sa vezi adevarul….ca nu ai banii necesari , nu ai timpul necesar…etc…
    poate ca servici nu mai ai, dar nu ii mai f..te si pe altii la cap….

  31. Se spune ca noi oamenii facem alegeri in viata in functie de 2 criterii: sa obtinem placere sau sa evitam durerea, iar in acest caz gasirea de solutii pentru a deveni independenti financiar reprezinta o durere pentru cei mai multi. Asadar majoritatea incearca sa evite durerea de moment, chiar daca aceasta poate duce la o placere viitoare mult mai mare. Mai bine spus nu vor sa depuna efortul necesar pentru a-si indeplini visele sau a-si depasi conditia si se complac in situatia actuala.
    Respect Pera pentru tot ce faci. Esti o sursa de inspiratie pentru mine!

  32. Eu n-am fost angajata din cauza ca m-am complacut in depresie.Zilele astea m-am confruntat cu multa frica si nici nu am fost constienta ca sa o inlatur. Cauza fricii e identificarea cu mintea. Aceasta doamna cred ca nu cunoaste anumite lucruri, dar si cand stii, e foarte „usor” sa te schimbi. Si eu imi doresc sa fiu independenta. Iti multumesc.

  33. Salut. Un articol bun. Referitor la ce a scris acea doamnă, este destul de clar că este într-un punct de unde nu mai vede alte variante și este probabil prea prinsă în obligațiile pe care le are pentru a se putea concentra să gândească noi soluții. În astfel de momente, dacă nu ești destul de norocos să primești ajutor, trebuie să te aduni singur.
    Pera, ceea ce ai scris tu este adevărat. Cei care vor o schimbare se pot automotiva și își pot folosi toate resursele (mai ales cele interioare) pentru a realiza acest lucru. Pentru tineri este cel mai ușor. La 20 de ani te poți trezi mai ușor la această realitate și să lupți pentru a-ți forma viitorul așa cum ți-l dorești. Dar poate ai totuși ceva: o casă, casa părinților, mâncare și suport moral (o rudă sau un prieten). Chiar dacă ai bani zero, ai minimul cât să supraviețuiești și nu ai obligații (ai doar așteptările celor din jur).
    Dar ce se întâmplă dacă ai peste 30 de ani și ți-ai dat seama că nu faci ceea ce își place? Lucrezi „ca un câine” 8 ore pe zi, nu ai timp de nimic, ești stresat și plătit ca la stat. Acasă ai un copil mic, te descurci la limită cu toate cheltuielile și nu îți permiți prea multe peste factura de consum și mâncare. Pare mai greu, nu? Este doar o întrebare: cum ar trebui să procedeze o astfel de persoană dacă dorește să devină independentă? Să zicem că persoana respectivă ar avea 2-3 ore libere pe zi. Este de ajuns pentru a-și găsi vocația (pentru că nu începem întotdeauna cu o idee exactă în minte) și pentru a-și crea un nou drum?

  34. Este un articol foarte bun si adevarat. Eu inca nu am iesit din zona de confort. Ma lupt cu mine sa pot face asta, si deaceea nu pot comenta mesajul cititoarei. Insa in ceea ce ma priveste, pot spune cu siguranta ca pot face foarte multe, pot merge mult mai departe. Asta o vad in fiecare zi, cand ma doboara obisnuinta in care am trait, si obiceiurile de a pierde timp si tot ce e mai frumos si important.
    Dar am observat ceva: cu cat am citit mai multe articole motivationale reale de la tine, de pe blogguri, cu cat sunt mai mult in contact cu persoane care vor mai mult, care nu se lasa, cu atat imi doresc mai tare sa fac ceva, sa ma tin de treaba. Cred ca sustinerea ta, anturajul de lupta si sustinerea celor din jur (familie si prieteni) conteaza enorm in continuarea drumului spre implinire din toate puncetele de vedere.

  35. Da unii oameni sunt condamnaţi, alţii se condamnă singuri, ddoar in societatea primitivă nu existau sclavi si toţi contribuiau la binele grupului, dezvoltarea a creat clasele sociale iar până la întoarcerea la comuna primitivă vor exista sclavi si trebuie să existe. Bogatii transformă banul in sclav si il pun la muncă, iar banul are sclavii lui pe care ii angajeaza . SOLUTII? DA EXISTĂ DOAR CĂ SUNT INDIVIDUALE SAU PENTRU GRUPURI MICI, SOLUTII PENTRU UMANITATE? ÎNCĂ NU

  36. Mai oameni buni,..eu zic asa:sclavia nu a fost buna odata si nu e buna niciodata,de aceea va sugerez,eu ca o simpla si umila pensionara ,care candva am lucrat ca o sclava,sa aibe altii ce imbraca(in confectii)sa se dea in stamba prin cluburi de fitze,sa refuzati aceasta sclavie si sa va apucati voi sa lucrati pe cont propriu ,dar sa aveti grija a va achita de taxele catre societatea civila in care traiti si folositi bunurile noastre comune,strazi pavate,sosele si drumuri de munte,spitale si scoli,etc,..in caz contrar sunteti niste delicventi si nu stiu daca e frumos sa eludati fiscul,sau sa profitati de munca altora,..sau sa va faceti o casa singuri din chirpici nu de caramizi facute de altii,sa va imbracati daca ,va cresteti singuri animale cu pieilelor,sau sa cultivati canepa ,sa o transformati in fire,urzind panza ,sa mancati ce cultivati,fara televizor,celulare si alte beneficii ale noilor tehnologii,ca le fac sclavii si voi nu vreti cred sa profitati de ei,..ar mai fi multe de spus,succes

  37. Sclavia apare din indisciplina si ignoranta propriei fiinte. Un sfat de la mine: Apuca-te de facut lucrurile care ti se cele mai dificil din punct de vedere emotional. Mergi in directia opusa a turmei, IN FIECARE ZI!!!

  38. Sa vedeti cata mizerie este in multinationalele germane! Numai la biziday dau bine! Am lucrat mai bine de 5 ani in acest sector!

Lasă un răspuns

PERA NOVACOVICI

Sunt psiholog și scriitor, dar expertiza mea cea mai importantă este că am învățat și experimentat tot ce mi s-a părut mai dificil.

Niciun obstacol nu a fost prea mare ca să-l încerc, și nu ar trebui să fie nici pentru tine.

  • Înveți să îți exploatezi calitățile reale, să fii autentic și să faci oamenii să te iubeasca (la nivel personal dar și profesional)
  • Îți voi oferi materiale de dezvoltare personală pe care le-am pregătit timp de 10 ani!
  • Îți îmbunătățești rezultatele legate de bani, sănătate și relații;
  • Descoperi un mod interactiv și distractiv de a-ți crea stilul de viață pe care ți-l dorești;
  • Urmezi pași simpli pentru a-ți crește încrederea în tine;

SUNTEM DUSI PE UN DRUM GRESIT O VIATA INTREAGA

Dezvolta-ti personalitatea pentru a reusi in felul tau.

CATEGORII

Mulțumesc că te-ai abonat!

Verifică inboxul, te așteaptă primele materiale acolo.