Eu am prins 2 ani cu tata. Tu cat mai prinzi?

duminică, 07 aprilie 2019, 12:30; Personalitate Alfa; Lasă un comentariu

img

Preludiul

Il vazusem pe Stefano cu mai mult de 4 ani in urma.

Stefano era psihoterapeut in psihoterapie integrativa.

Stateam cu colega mea Andreea Papp in ultima banca cu laptopurile deschise ca sa ne scriem articolele.

In primele minute, Stefano ne-a vazut si ne-a zis direct in italiana ”va rog sa inchideti laptopurile cand sunteti la ora mea”.

FUUUUCK YOUUUU .

Eu iubesc psihologia si singurul motiv pentru care sunt aici e din suflet.

Chiar vreau sa invat.

Dar nu asa.

Castiga-mi atentia, zi o poveste interesanta, spune-mi ce urmeaza sa invat si cum ma va ajuta asta sa ajut alti oameni si te asigur ca laptopul se inchide singur.

Ca majoritatea specialistilor care nu stiu sa isi vanda abilitatile si mesajul, Stefano ne-a incoltit si ne-a dat ultimatum.

Si ce face Pera cel rebel in fata unei autoritati puternice?

DEGETUL MIJLOCIU!

De atunci pana acum timp de 4 ani am refuzat sa mai merg la cursurile lui sau la modulele de formare.

In ultimii 2 ani insa dragostea pentru meseria de psihoterapeut a crescut exponential pana cand acum alerg eu dupa toti profesorii mei sa invat tot ce se poate.

Si a venit si randul lui Stefano.

Aveam 3 zile de supervizare cu Stefano.

Vineri, sambata si duminica supervizare cu el, de la 10-14 de grup si dupaamiaza sesiuni individuale.

In cele de grup se discuta cazuri pe care le avem si ne dam feedback iar in cele individuale lucram cu psihoterapeutul la blocaje si probleme personale care daca nu sunt abordate ne vor impedica sa avem rezultate in munca cu proprii nostri clienti.

Pana aici, totul e parfum.

Ziua de vineri a decurs ok dar nu am putut sa nu observ ca in mine s-a activat o emotie asemantoare cu 4 ani in urma.

Stefano avea cam aceleasi gesturi ca si cu 4 ani in urma.

Era autoritar, provoca si m-am bucurat ca nu mai imi sare mustarul ca si cu 3 ani in urma dar am plecat putin cu un gust amar acasa.

In seara de vineri am fost singur acasa, Oxana fiind plecata cu treaba si m-am pus sa beau un wisky care s-a facut doua wisky-uri si tot asa.

M-am imbatat cam tare vineri seara.

Suficient de tare ca sa nu adorm pana pe la 6-7 dimineata si sa imi dau seama ca nu ma pot duce in halul asta sambata la formarea in psihoterapie.

Am dat mesaj colegei mele Raluca si-am zis ca nu pot sa vin, sa il roage pe profesor sa ma scuze.

Apoi, a venit un mesaj de la Raluca:” A zis proful ca poti sa vii sa dormi aici”.

Ba esti nebun?

Stefano are acelasi comportament ca si acum 4 ani.

Provocare, sula-n coasta, de ce sa fie cum vrea Pra si nu cum vrea Stefano?

Am scris Ralucai: ”vin maine daca mai ma primeste”

A venit si raspunsul: ”Te primeste cu bratele deschise”.

Cel putin interesant pana aici.

Duminica eram fresh.

Am venit vesel si bine dispus, ne-am asezat in cerc si a venit intrebarea

Cine vrea sa prezinte un caz?

Nu am vrut sa ma bag in seama aiurea si sa fur iarasi atentia cum o fac de cele mai multe ori.

Imi place sa cred ca sunt mai matur si relaxat 🙂

M-am uitat la colegi, nu parea nimeni ca arde de nerabdare sa prezinte ceva.

Dupa o liniste de 10 secunde, m-am aruncat eu.

”Am eu un caz fain!”

Hai sa vedem.

In ultima vreme am avut cazuri de tot felul, workshopuri si evenimente in care s-a lucrat exclusiv pratic.

S-au intamplat procese de constientizare, invatare, vindecare extraordinare, am lucrat in 2 ani mai mult 1 la 1 decat in 14 ani de cariera.

Am  ce sa povestesc.

Am ales unul dintre cele mai recente cazuri care m-au bagat si pe mine intr-un puternic proces interior.

O fata traieste cu ani in urma o trauma foarte puternica impreuna cu un puternic val de rusine si vinovatie.

Trauma ii afecteaza sanatatea fizica si relatia de cuplu.

Incearca mai multe forme de terapie fara rezultate si afla ca Pera tine o sesiune de respiratie Pneuma in Alfacamp asa ca vine cu curaj simtind ca e un moment de cotitura pentru ea.

Credinta omului in forma de terapie si in ghid este un factor determinant pentru reusita demersului.

Fata vine, respira cum i se spune, isi retraieste trauma dar de data asta in incheierea episodului are parte de un final fericit, in care intelege si traieste o experienta vindecatoare si aducatoare de liniste.

Stanislav Grof spune ca ”retrairea unei experiente traumatizante intr-o stare de constiinta extinsa reprezinta rugul ei funerar”.

Cu cuvinte mai simple, poti sa retraiesti experienta doar ca la sfarsit, in loc sa ramai cu trauma asa cum s-a intampla prima oara, energia este eliberata, trauma vindecata si intamplarile primesc un alt inteles, unul terapeutic, de vindecare.

Exact asta i s-a intamplat fetei din cazul expus de mine.

Este si acum inca prea devreme sa sar la concluzii dar fata a spus ca a retrait trauma, ca la sfarsit a gasit resurse pe care nu stia ca le are si ca toata experienta plina de durere nu o defineste pe ea ca si fiinta umana,  ca si suflet, si se poate detasa de vina si rusina uriasa a momentului respectiv.

A inceput sa raporteze imbunatatiri ale simptomelor fizice precum si schimbari pozitive in relatia de cuplu, in urmatoarele saptamani.

Astfel mi-am incheiat pledoaria, moment in care fiind plin de mine, n-am putut sa nu remarc ca povestea mea a avut efect invers.

L-a enervat pe Stefano.

Pe masura ce a inceput sa imi dea feedback, am inteles ca am facut o greseala.

Stefano preda psihoterapie integrativa iar eu am prezentat un caz de respiratie Pneuma.

Pentru el, psihoterapia si shamanismul sunt diferite. Eu consider ca ele merg de mana.

Problema cea mai mare a fost ca eu nu STIAM MATERIA LUI STEFANO.

Eu nu stiam cum lucreaza Stefano, cum ar vrea el sa lucram noi cu clientii si ce asteptari are pentru ca nu ammai vrut sa lucrez cu el timp de 4 ani!

Colegii mei au trecut la fel ca si mine prin diversele tipuri de formare si specializare si putea sa treaca mai usor de la o forma la alta, de la o unealta sau scoala de gandire la alta.

Stefano era specialist pe felia lui si eu mi-am intins singur capcana.

BELEA!

Stefano  inceput sa ma certe.

Sa-mi spuna ca desi stiu coaching, tehnici shamanice si alte forme de terapie si lucrul cu clientii, eu sunt in afara cadrului psihoterapeutic.

Ala a fost momentul in care am intrat in conflict.

El incerca sa imi spuna  ca tot ce am facut e inutil doar ca rezultatele clientei si experienta mea spuneau exact invers

”FUCK YOU!”, imi venea sa ii spun.

”Iti aduc oamenii cu care lucrez sa vezi cum se simt si ce rezultate au. De ce ma devalorizei pe mine si munca mea? Eu sunt dispus sa te ascult si sa invat de la tine dar daca ma nulifici ca fiinta umana, terapeut si te pisi pe eforturile melee, fuck you!”

Nu i-am spus asta dar asta simteam.

Exact ca si acum 4 ani era energia doar ca de data asta nu am mai plecat.

Am ramas.

Tensiunea era atat de mare incat o puteai taia cu cutitul.

Era un zid intre noi doi si se simtea in toata incaperea.

Stefano a inceput sa ma acuze ca nu sunt dispus sa primesc feedback si ca ma cred un mic Dumnezeu. Ca zeii nu primesc critica si feedback si se cred atotstiutori.

Eu replicam ca de 3 ani de zile de cand am aceste unelte foarte puternice in tolba de 5 ori pe zi imi repet ca ”sunt doar un om” si imi inteleg locul in schema si ma feresc tare de tot sa imi asum merite.

Eu primesc feedback si critica cu drag, dar tu incerci sa ma anihilezi complet!

Cel mai inalt moment de tensiune a fost cand Stefano s-a ridicat de pe scaunul pe care a stat, s-a ridicat si a venit spre mine, mi-a pus mana pe umar si privindu-ma in ochi mi -a zis :

”Ti-e frica de mine?”

Am ras dar eram putin nervos.

Ce comportament e asta?

In acel moment, Stefano s-a ridicat de pe locul pe care a stat ultimele ore si s-a mutat pe un scaun din dreapta mea.

Mi-a explicat ca ceea ce el foloseste este o tehnica provocativa prin care cauta sa apese orice butoane poate ale celui aflat in fata lui astfel incat sa iasa la suprafata lucruri nerezolvate, blocaje, frici si orice altceva ar putea fi lucrat si integrat pentru a deveni un om mai bun si un profeionist mai bun.

Psihoterapeutul este unealta in psihoterapie astfel ca felul in care este omul reprezinta tehnica.

La sfarsit, m-a intrebat ”Pera, crezi ca eu sunt rigid sau am folosit cu tine o tehnica?”

”75 esti tu rigid si 25% este tehnica pentru ca ti se potriveste ca o manusa”, a fost raspunul meu zambind 🙂

Atmosfera se relaxase si colegele si colegii rasuflau usurati pentru ca a fost un moment de intensitate mare cu final neasteptat.

Am inteles ca am asistat la un moment important pentru mine si educatia mea in care orice nesigurante sau frici au fost expuse pe masa.

Am fost vulnerabil si pus sa apar ce-i al meu sau sa cedez unde fundatia este subreda.

M-am simtit foarte bine si am rasuflat usurat.

Pana la urma Stefano e baiat fain si nu un mare bulangiu cum a incercat sa para!

La sfarsit, ne-am pupat, ne-am imbratisat si a urmat sa ne vedem seara la ora 19 pentru sedinta 1 la 1, ”Stefano psihoterapeutul si Pera clientul”.

Un moment urias pentru mine, habar nu aveam ce urmeaza sa se intample.

Iti multumesc ca ai citit pana aici, era foarte important sa intelegi contextul. 

Sper sa merite pentru povestea ce urmeaza. 

ACTUL PRINCIPAL

Am ajuns la ora 19 la intalnirea cu Stefano. Eram amandoi relaxati si zambitori.

Simteam ca am invatat mult deja si ca ora asta avea ceva sa imi ofere ceva foarte special dar nu stiam inca ce.

Aveam de gand sa ii spun cel mai important lucru pe care il aveam de spus.

Sunt o persoana vulnerabila la dependente!

Dupa 15 ani in care am rezolvat in propria mea viata probleme ca vocatia, banii, relatii de cuplu si multe altele, am ramas cu o piatra de moara la gat pe care ma straduiesc sa o rezolv.

DEPENDENTA

Sunt relativ bine, nu sufar de vreo dependenta acum dar am momente cand o iau pe ulei.

”Hai sa iti spun de ce nu am venit sambata, ca tot m-ai intrebat” , i-am zis nerabdator lui Stefano

”M-am imbatat tare. N-am dormit noaptea asa ca a trebuit sa dorm ziua. ”

In ultimii 2 ani incerc sa vin de hac definitiv felului asta al meu de a fi putin dezechilibrat, ori productiv si harnic ori sa imi dau capatul pana nu mai stiu de mine.

Dar parca cu cat lucrez mai mult la mine, cu cat aduc mai multa lumina in aceste locuri intunecate din sufletul meu parca devine demonul mai agresiv.

Fac mai rau, mai tare, mai mult.

Simt ca se strange lațul in jurul acestei parti intunecate din mine dar in acelasi timp sufar mai tare, consum mai multa energie si incep sa am anumite comportamente care ma fac sa spun

”ASTA NU SUNT EU!”

Am facut un scurt rezumat al povestii cu tatal meu alcoolic, am povestit despre propria mea lupta cu dependentele incepand de la varsta de 17 ani si am ajuns la zilele noastre.

Dupa vreo 30 de minute in care imi punea intrebari si eu povesteam si la un moment dat, vine intrebarea

”Ai vazut filmul Star Wars? In care Darth Vader vorbeste cu fiul sau?

Darth Vader: Eu sunt tatal tau I am your father!

Luke Skywalker: [șocat] Nu… Nu! Nu este adevarat! Este imposibil!

Darth Vader: Exploreaza-ti sentimentele, stii ca este adevarat!

Luke Skywalker: [copleșit, plângând] NNUUUUUUUUUUUUUUU…!!

Darth Vader: Luke, il poti distruge pe Imparat. Este destinul tau. Alatura-te mie si impreuna putem guverna intreaga galaxie ca si tata si fiu! Imparatul a prevazut asta. Vino cu mine Este singura cale”

Doar cine a vazut Razboiul Stelelor cu Darth Vader stringand spre Luke ”Eu sunt tatal tau ” va putea sa isi ia maxim din acest articol despre propriul meu tata.

Daca nu l-ai vazut, iti recomand sa o vezi inainte sa citesti mai departe.  

Stiu scena, i-am raspuns lui Stefano.

Sunt mare fan al seriei Star Wars.

”Foarte bine”, a zis el.

A urmat o pauza.

Si apoi o intrebare care imi va schimba viata pentru totdeauna, din acel minut.

”TU DE CE AI ACCEPTAT SA TRAIESTI DESTINUL TATALUI TAU?!?”

Au urmat 30 de secunde in care am avut un mare spatiu gol in cap.

Mi-am dat seama ca este o intrebare foarte buna dar ca habar nu am raspunsul.

Am incercat sa continui discutia si sa vorbesc putin dar peste cam 30 de secunde, am simtit cum pica o fisă de foarte de sus din cer, in adancul oceanului.

Era picatura constiintei in oceanul inconstientului.

Am gasit un fir….m-am oprit, ochii au inceput sa mi se umezeasca si am privit in gol.

Era inceputul unui proces psihoterapeutic super puternic.

Si am inceput sa vorbesc PENTRU CA LA 38 DE ANI AM INTELES DE CE AM ACCEPTAT SA TRAIESC DESTINUL TATALUI MEU!

”Daca nu eu, atunci cine?

Cine sa spele 30 de ani de umilinta, rusine si vinovatie la care a fost supus tatal meu?

Cine sa lupte in numele sufletului sau?

Cine sa duca mesajul lui mai departe?

A fost tatal meu un om rau, slab sau nevrednic?

PE DRACU!

A fost un om exact asa cum sunt si eu si tu si foarte multi oameni pe care ii cunostem.

Un suflet bun, sensibil cu valori, dorinte si visuri.

A fost dat de parintii ocupati sa fie crescut de o matusa care l-a sclavagit.

A avut partea lui de traume in copilarie.

A fost permanent fortat sa traiasca o viata ce nu ii apartine.

A fost trimis la Polithenica desi el isi dorea sa fie actor sau pilot .

A renuntat la facultate dupa primul semestru.

A facut armata.

S-a indragostit de mama mea.

M-au facut pe mine.

Si de aici, declinul.

Nimic nu l-a pregatit, nimeni nu l- a intrebat ce isi doreste, nimanui nu i-a pasat cu adevarat de sufletul lui

Durerea a devenit prea mare si a descoperit ca prietenii si bautura sunt o oaza de scapare din Matrix.

Ca nu este scaparea potrivita avea sa afle incet si sigur in urmatorii 30 de ani de degradare continua a trupului, mintii si a sufletului prin alcoolism.

Acum e mort de 6 ani.

Cine sa spuna lumii ca intentiile lui au fost bune dar i-au lipsit uneltele, mediul sau oamenii care sa il poata intelege si sprijini spre un drum sanatos si prosper?

Cine sa duca mai departe lupta lui si valorile sufletesti intr-o lume tot mai orbita de materialism, de indiferenta fata de semeni, de egoism foarte prost inteles?

L-am iubit si il iubesc dar pentru multi multi ani de zile i-am aruncat aceleasi vorbe ca si cei mai rai dintre semenii sai:

  • Esti ratat

  • Esti slab

  • N-ai vointa

  • Ridica-te si lupta

Nu stiam ca urlu la un om ranit fatal, un om care nu mai are mintea, trupul si sufletul intregi.

Urlam la el propria mea disperare si neintelegere, propria mea ignoranta.

Imi doream sa se ridice ca sa lucreze, sa castige bani, sa nu ii port eu de grija . Imi doream sa scap de povara pe care o simteam ca o reprezinta.

Imi doream sa scap de rusinea mea lepandandu-ma de el.

”Ma faci de ras, TATĂ!”

De cate ori i-am aruncat vorbele astea.

Si el stia.

Dar nu putea sa se ridice si eu nu ii intindeam mana.

Eu ii dadeam picioare in bot cand era la pamant.

N-am stiut ce inseamna boala asta.

Nu stiam ca alcoolismul este doar o forma de a te automedicamenta si a anestezia DUREREA URIASA A SUFLETULUI ce nu poate trai armonios cu natura, cu oamenii si viata pentru ca traim intr-o societate bolnava ce neaga existenta sufletului si vietii interioare.

M-am prins spre sfarsitul vietii lui, sfasiat de propriile mele dependente, cum este defapt lupta asta crancena. ”

Stefano vorbeste doar limba italiana si de asta permanent avem o traducatoare, una din colegele mele de la inceputul formarii de acum 5 ani care vorbeste excelent italiana.

Imagineaza-ti scena cu mine plangand in hohote cu muci, Stefano cu o mana pe piciorul meu in semn de afectiune si compasiune plangand si el, traducatoarea plangand si ea.

A fost o scena…

Dupa destul plans, am continuat.

”Si in acel moment, am mai apucat sa traiesc 2 ani de zile avand un tata.

Batran, ranit, dar inca viu.

Am acceptat tot neconditionat, am baut cu el, am dormit cu el.

Atitudinea mea era:

”E ok orice, nu mai am nevoie de nimic de la tine, vreau doar sa te am pe tine in viata mea atat cat se mai poate. Zi -mi cum te-ai indragostit de mama, zi-mi cum ai dormit sub poduri, zi-mi betiile tale cele mai memorabile. Vreau sa stiu tot, vreau sa recuperez 20 de ani de deconectare de propriul meu tata cat mai repede.”

Si am prins 2 ani, pana la moartea sa in 2013.

Tatal meu a continua sa traiasca in mine si sa isi duca mesajul mai departe dar de data asta altfel.

Spre deosebire de tatal meu, eu nu sunt singur in aceasta lupta.

Eu am  psihologia, cartile, prietenii, ZEII de partea mea lupta asta dintre SUFLET si IGNORANTA nu s-a oprit aici.

Poate taica-miu a cazut la datorie, ranit si chinuit dar jur ca nu a fost degeaba si nu va fi uitat.

Singura mare si uriasa problema a fost ca nu am stiut sa il onorez altfel decat TRAIND EXACT CA EL.

In abuz si dependenta, cu nopti pierdute si anestezie.

Sau crezi ca mie mi e usor sa duc lupta asta?

Crezi ca mi-e usor sa lupt pentru vocatie, relatii, armonie, prosperitate?

Crezi ca mi-e usor sa fiu zi de zi in infirmeria de razboi a sufletetelor si sa traiesc durerea celorlalti ca pe a mea proprie?

Crezi ca mi-e usor sa infrunt zi de zi demonii celor care imi scriu sau a celor cu care lucrez fata in fata?

Si pe mine ma doare uneori al dracului de tare si nu am cui sa-i strig durerea.

E muta si e adanc in mine pentru ca oamenii au nevoie de incurajare si speranta, de victorie pe campul de lupta, de puterea exemplului.

Imi gestionez propria durere cum am invatat de la tata.

Eu SUNT tata doar ca acum de succes in ochii aceleasi lumi care l-a dispretuit si injosit.

Am vocatie, am o sotie extraordinara, am bani, am reputatie si doar mi-am inceput cariera.

Eu sunt tatal meu alcoolic dar de succes.

Problema a devenit insa mare pentru ca am ajuns sa traiesc o viata dubla.

Pe de o parte tatal meu, Jarco Novacovici traia prin mine si aveam acelasi comportament ca si el.

Autodistructiv, vicios, inconstient.

Pe de alta parte, Pera Novacovici traia mergand pe un drum foarte diferit al vietii.

Ambitios, productiv, eficient si profesionist.

Intr-o zi am ajuns la rascruce.

Corpul meu, mintea mea si sufletul meu nu mai pot sa traiasca viata asta dubla.

Si simt asta de 2 ani de zile.

Si trebuia sa fac ceva, sa caut un raspuns si l-am gasit.

Nu e nevoie sa fiu tata ca sa il onorez, respect si iubesc.

Pot sa las in urma comportamentele lui tata fara sa il las in urma pe tata.

Asa ca i-am scris o scrisoare de iubire, respect si apreciere.

Sa stie ca il vad, il simt si isi are locul in inima mea si a noastra pentru totdeauna.

Dar ca in acelasi timp am nevoie sa ma elibereze, sa ma lase sa imi traiesc viata mea.

L-am rugat frumos si i-am scris asta: www.facebook.com/personalitatealfa/posts/10156152393963587

Si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea mea :)))

Cum e vorba aia?

Printre greutati spre stele

Va iubesc

Pera Novacovici

Comentarii

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Newsletter Personalitate Alfa

Introdu-ți adresa principală de mail, și începe-ți călătoria spre a deveni o Personalitate Alfa.

* Abonandu-te la newsletter-ul nostru esti de acord cu termenii si conditiile. Te poti dezabona oricand!