Facem putina curatenie in dezvoltarea personala?

marți, 27 decembrie 2016, 06:29; Personalitate Alfa; 45 Comentarii

img

Iti vorbesc din pozitia unui om care si-a schimbat radical viata in 4 domenii:

– Iubire
– Sanatate
– Bani
– Vocatie

Acestea sunt principalele domenii care au influentat toate celalalte domenii secundare ale vietii ( viata sociala, stilul de viata, sanatatea psihica, implinirea sufleteasca)

Am o veste buna si una proasta.

Aia buna e ca exista o fundatie comuna pentru schimbarile mari in toate aceste domenii ale vietii. Daca o stapanesti pe aceasta, orice schimbare este posibila.

Vestea proasta: s-ar putea ca aproape tot ce stii despre schimbare sa fie gresit sau prost inteles.

Traim intr-o era a bombardamentului informational in care toata lumea vrea timpul si atentia ta. Daca ai stii exact ce ai de facut pentru schimbare si succes, deja ai avea banii pe care ii vrei, relatia visata, corpul de plaja si o vocatie ce te trage inainte cu toata puterea si masura potentialului tau adevarat.

Daca aceste lucruri nu se intampla inca, e pentru ca cel mai probabil nu stii cum sa le faci. Primul pas pentru a te vindeca de aceasta veste proasta este sa accepti ca nu stii si sa iti deschizi mintea pentru a invata.

Hai sa facem curatenie in ceea ce stii despre dezvoltarea personala si sa incepem o foaie goala, curata, cu tot ce este fundamental important si un minim absolut necesar. 

Exista multi factori care duc la o confuzie totala, la boala psihica, lipsa de rezultate, saracie si o mie de alte suferinte:

– prea multe alegeri
– incapacitate de a ne concentra mintea
– lipsa de disciplina
– programarea sociala si culturala
– bombardament informational
– traumele sufletesti
– lipsa unui mentor

Cu permisiunea ta, as vrea sa imi dai voie sa fiu ghidul tau pentru a aduce claritate in viata ta, apoi sa iti propun uneltele si strategiile pentru ca anul asta 2017 sa fie cel mai productiv  an din viata ta, anul in care schimbarile chiar sunt vizibile cu ochiul liber si nu doar un slalom al imaginatiei printre scuze si acuze.

Cand te uiti in urma in decembrie 2017 sa poti spune:  "Bai, chiar am reusit, chiar se poate. Uite ca si eu pot si mai mult, acum stiu ca oricine poate, daca vrea."

 "Unde e vointa, exista si o cale"

Suntem foarte aproape de trecerea dintre ani si in aceste momente de relativ calm si liniste, in care vrand-nevrand suntem pusi fata in fata cu evaluarea lui 2016, multi dintre noi ne gandim la evolutie si la cum am putea sa facem din 2017 un an mai bun, poate cel mai bun al vietii noastre.

Comunitatea Personalitate alfa in 2017 va avea ca subiecte principale banii si relatiile de iubire fara sa neglijam vocatia, spiritualitatea si toate celalalte aspecte importante ale vietii.

Pregatesc cateva materiale speciale pentru acest inceput de an, unul din ele fiind despre fundatia absolut necesara pentru a face schimbarile importante din viata ta.

Cunosc multi oameni care isi doresc sa isi schimbe destinul financiar, norocul in iubire, aspectul fizic de ani si ani de zile, fara rezultate notabile. Nici eu nu sunt vreun zmeu al schimbarii rapide. Schimbari notabile in orice aspect important al vietii mele au aparut in ani de zile de munca relativ constanta si in 48 de ore iti voi spune lectiile pe care le-am invatat de acolo si care iti pot scurta timpul necesar pentru rezultate.

Joi iti voi da o harta care cuprinde cei 3 stalpi pentru o fundatie sanatoasa a schimbarii, o fundatie pe care poti sa construiesti viata financiara pe care ti-o doresti, relatia de iubire, misiunea ta in viata, sanatatea si corpul fizic care te fac pe tine fericit si multumit.

Orice constructie insa are nevoie de o fundatie sanatoasa.

 

Intrebarea esentiala  

Nu poti face acelasi lucru din nou si din nou sperand la alte rezultate asa ca as vrea sa te intreb, in 2016, care consideri tu, extrem de sincer, ca au fost lucrurile care te-au oprit sa obtii ceea ce iti doresti si care sunt domeniile in care ai vrea sa faci schimbari mari in viata ta in 2017.

Daca e cineva in fata caruia poti sa fii deschis si vulnerabil, eu cred ca sunt acea persoana. Am atatea defecte si am trecut prin atatea rahaturi incat nu mai pot sa judec actiunile sau felul de a fi a unei persoane.

Ca sa pot sa iti fiu de folos, am nevoie sa atacam cauza, radacina a ceea ce simti tu ca te opreste acum in viata.

Pot fi lucruri mai usoare ca obiceiurile, motivatia sau lipsa unui plan sau pot sa fie lucruri cu adevarat grele de exprimat: regretul de a intra intr-o relatie, alegerea carierei pentru a nu dezamagi parintii sau o depresie ce dureaza de ani.

Orice ar fi, spune-mi si iti promit ca vom construi impreuna un plan si ne vom depasi greutatile, oricat de tare apasa ele acum.

Te rog sa imi dai un coment sub articol cu raspunsul tau.

Gandeste-te si la obstacole interne ce tin de tine si la cele externe.

Vreau sa vad cum anume se potriveste raspunsul tau pe harta pe care am construit-o si de aceea incerc sa nu iti dau prea multe indicii. 🙂

Ce zici, ne ajutam reciproc?

Tu cu un raspuns, eu joi cu o harta cu fundatia schimbarii.

Sunt cu ochii pe email,
Cu drag,
Pera Novacovici

Comentarii

45 de comentarii

  • Mihai says:

    Lenea, lipsa disciplinei, jocurile de noroc, lipsa motivației.

  • erika says:

    fricile, iesirea din zona de comfort,nesiguranta,lipsa motivatiei,lipsa timpului

  • Ioan says:

    Frica de judecata celor din jur, traumele trecutului, dependentele, lipsa motivatie, o stare depresiva, ar fi cam multe,am inceput unele lucruri si nu le-am terminat inca. Ma simt naspa, vreau sa fac o schimbare in viata mea in anul 2017.

  • Adrian says:

    Sunt multe lucrurile care m-au oprit sa obtin ce imi doresc:
    -o depresienetratata care dureaza cam de vreun an-doi ,dar care s-a acutizat in ultimul timp
    -diferitele dependente
    -convingerile limitative
    -lenea
    -dificultatea de concentrare
    -lipsa motivatiei
    -lipsa unui scop inalt in viata
    -traumele sufletesti
    Domeniile in care as vrea sa fac schimbari mari sunt:
    -relatiile de cuplu care sunt un dezastru pentru mine acum ,nu am avut niciodata o relatie pana la 27 de ani ,imi este dificil sa ma apropii de o fata ,simt ca nu merit sa fiu iubit ,ma simt frustrat ca ceilalti au relatii si mie imi este greu sa imi fac una,imi este greu sa atrag o femeie,sunt foarte emotiv in preajma femeilor
    -banii sunt un alt domeniu problematic ,in ultimul timp am cam dus lipsa de bani ca sa imi pot pune in aplicare visurile:sa calatoresc ,sa am bani sa imi cumpar haine cool ,sa imi permit mult mai multe lucruri,sa imi gasesc un job bine platit sau idealar fi sa-mi deschid o afacere
    -sanatatea in ultimul timp s-a degradat deoarece am cam neglijat-o si s-au acutizat anumite afectiuni aparute si din cauza uei gandiri negative
    -cercul social este o alta problema , mi-ar placea sa imi fac mult mai multi prieteni sa am cu cine iesi mai des

  • Mihai says:

    foarte proasta organizare a timpului si a vietii in general…am ales sa invat toata vara pt facultatea de Medicina doar pt a-mi multumi parintii si mi-am dat seama ca le-am cheltuit si banii si nici nu e de mine,nu vreau sa urmez acest drum..iarasi vreau sa imi formez o relatie cu o fata de care sa ma indragostesc pe zi ce trece,sa nu apara monotonia,sa nu stau cu ea doar pt sex…sa imi descopar vocatia si sa incep cat mai repede sa o valorific..

  • Ovidiu-Nicu says:

    teama de abordare,frica de succes!?,obiceiurile,lipsa de disciplina,lenea,zona de comfort,amanarea. In anul ce vine mi-as dori cu ardoare sa pot schimba ceva pe plan financiar,in asa fel incat sa reusesc sa scap de lipsa de bani..

  • Carmen Rosca says:

    Frica
    Depresia
    Motive financiare
    Lipsa focus și implicit plan

  • Elena says:

    Cum spunea cineva inaintea mea si spunea bine: lenea, lipsa disciplinei, lipsa motivației.

  • Cristian says:

    Lenea,zona de confort,lipsa increderii in sine,frica de esec si de ceea ce cred ceilalti despre mine,traumele trecutului

    • Miha Mihaela says:

      As vrea sa fiu mai deschisa cu cei din jur si sa-mi fac un cerc de prieteni.
      As vrea sa nu mai adancesc problemele si sa nu ma mai las afectata asa de tare de ele.

  • Valentin says:

    Echilibrul intre inima si creier.

  • Laurentiu says:

    Teama de invalidare sociala, pierderea energiei, amanarea, teama de respingere, concentrare scazuta, zona de confort.

  • Sorin says:

    Ranile emotionale, un ego nesanatos, autosabotajul, acceptarea epuizarii fizice si mentale datorita unui castig financiar mai mare.

  • Cristi says:

    Salut Pera, sunt un tanar de 18 ani si principala mea frustrare este situatia mea financiara, inca depind din punct de vedere financiar de parinti. In alta ordine de idei, de mult timp visez la un corp musculos ( de la varsta de 8 ani ) dar niciodata nu mi-am permis sa fac tot ceea este necesar pentru a avea acel corp. Sunt un ectomorf „obosit” si m-am saturat de situatia in care ma aflu, am 60kg dar asta nu conteaza. Mie nu imi place fizicul meu si vreau sa-l schimb. Stiu bine ca pentru a ma dezvolta din punct de vedere fizic am nevoie de antrenament, odihna si alimentatie. Aici am vrut sa ajung de la inceput, partea cea mai nasoala e ca nu pot sa respect un regim alimentar din cauza ca nu-mi permit sa mananc alimentele esentiale de care am nevoie pentru a dezvolta masa musculara. Acum nu vreau sa intelegi gresit, nu mor de foame doar ca nu am in frigider mai deloc alimentele care intretin si ajuta la formarea tesutului muscular ( alimentele pentru dieta). Planul alimentar il am intr-un sertar al biroului si a ramas acolo inca din 2010. Am nevoie de 500 de lei lunar pentru a duce la capat aceasta sarcina, si asta e si intrebarea:
    Cum sa fac rost de 500 de lei lunar pentru a-mi indeplini visul ? Simt ca sunt in stare sa duc la bun sfarsit aceasta transformare, sunt motivat si mi-e „foame” de succes. Vreau sa incep din anul 2017 in forta si sa ajung la finalul anului 2020 mai exact 31 decembrie o sa fie joi in ziua aia si sa fiu mandru de mine ca am reusit in ciuda tuturor problemelor pe care le-am intampinat pe parcurs. M-am cam lungit dar macar mi-am spus oful, astept cu nerabdare un raspuns de la tine, un sfat sau o idee.
    Multumesc anticipat.

  • Carmen says:

    Lipsa disciplinei si a motivației, lenea

  • Roxi says:

    Lipsa de a nu ma dezamagi pe MINE! Plus lipsa increderii in sine.

    • Roxi says:

      frica de a nu ma dezamgi pe mine*, imi cer scuze. Cu ocazia asta mi-a mai trecut prin minte o alta cauza, incertitudinea („ma aflu sau nu pe drumul gresit?”)

  • Alexa says:

    Cred ca relațiile de iubire ar fi principala cauza pentru mine. Am aproape 28 de ani și sunt intr-o relație de 4.5 ani. Cred ca ar trebui sa ies din relația asta dar tot citind am devenit confuza pentru ca scrie peste tot ca dacă nu îți rezolvi problemele in relația curenta o sa te lovești de aceleași probleme într-o relație viitoare. Frica de a nu găsi ceva mai bun exista, deși știu rațional ca nu ar trebui sa trăiesc in viitor ci sa judec prezentul și lipsa curajului de a face schimbările necesare. Probabil tema ar putea fi blocajele emoționale.

  • IIIonut says:

    Abtinerea cu greu de la lucruri nesemnificative, lispa planului pe termen lung si scurt si amanarea

  • valentin says:

    Ego-ul imens, succesele anterioare care periodic ma fac sa ma „culc pe lauri”, comparatia neincetata cu alţi oameni si nevoia de a ma dovedi mai bun

  • Dia says:

    Ciclicitatea greselilor in iubire, iubirea de sine mai presus de iubirea celuilalt, despre conexiunea cu Universul…..despre frica de a dezamagi….

  • Cristian says:

    Depresia care dureaza de mult , teama de a-mi face o relație nouă , socotelile neîncheiate cu fosta … cu care am un copil .

  • Anda says:

    Egoul, Gelozia, negarea intenționată a semnelor si întâmplărilor Care nu imi conveneau, frica de abandon, de eșec, presiunea socială de a fi căsătorit pana la vârsta de X , lipsa cunoștințelor despre o relație sentimentala.

  • Mihaela says:

    Lipsa unui scop precis. E bine pana acum si, desi urasc sa ma complac in zona de comfort, nu am facut nimic sa ies din ea si sa avansez. Nu este vorba de bani, castig bine si sunt foarte apreciata la locul de munca. Este vorba de faptul ca simt ca pot sa fac ceva maret, ca am venit cu alt scop in lumea asta, nu sa merg la serviciul pe care il am zi de zi.

  • Anca says:

    Lipsa de disciplina. Domeniile sunt: afacere ( management timp și asertivitate), sanatate (formarea unei rutine zilnice, in special pentru sport)

  • alexandra says:

    lucrurile care consider ca m-au tras in jos in acest an sunt lipsa unei directii pe plan profesional, o depresie cronica la pachet cu anxietate, si agatarea mentala de o fosta relatie din trecut, ceea ce m-a afectat foarte tare pe final de an, cand am aflat ca persoana respectiva s-a casatorit…. sper la un an mai bun, pentru mine si toti cititorii tai.

  • Marian says:

    Anul acesta mi-am propus doar 3 obiective, 2 dintre ele le-am atins, unul pot sa spun ca doar in proportie de 50% l-am atins, ce-i drept anul asta a fost unul experimental, am vrut sa vad cum reactionez cand imi setez niste obiective, totusi cred ca se putea mai mult, motivele pentru care nu am reusit sa fac mai multe lucruri cred ca sunt:
    -Lenea care se imbina perfect cu lipsa de motivatie, gandirea limitativa( iar aici pot sa spun ca mi-a afectat destul de rau partea emotionala, iubire, seductie, etc..)
    -Inlaturarea persoanelor toxice din jurul meu.

  • Teo says:

    Teama ca niciodata nu voi fii suficient de bun si cea ca nimic din ce am facut pana acum nu e suficient de bine. Senzatia care ma urmareste PERMANENT este cea ca nu merit nimic bun, eu nu merit laude, nu merit sa primesc NIMIC fara a oferi ceva SUBSTANTIAL la schimb si ca nu voi putea obtine niciodata nimic decat prin durere (fizica si psihica) si trebuie sa transpir pana la epuizare ca sa merite intradevar. Stiu (sau cel putin cred ca stiu) de unde vin toate astea dar desi am trecut peste reprosurile parintilor (cu mintea), cred ca nu am trecut cu sufletul. Nu sunt un om lenes, dar ma las doborat de niste emotii care ma paralizeaza. Atunci cand am o motivatie, cand ma simt apreciat, functionesc incredibil, dar am senzatia ca sunt etape, ca am un moment de „glorie„ apoi cad…si cad rau…In legatura cu dezvoltarea, am senzatia ca eu incerc sa cladesc o casa pe un teren mlastios. In legatura cu tot ce am citit pana acum, am acumulat informatii cu privire la cum sa cladesc casa, dar cam atat…cu terenul meu stau cam prost…

  • Alina says:

    Sănătatea,banii în primul rând
    O mai bună disciplina privind rabdarea

  • Bianca says:

    Lipsa increderii in mine, motivatia.

  • Bobby says:

    Jobul. Presiunea socială, Presiunea familiei. Low selfrepect. Lipsa motivației. Esecuri „ratate” din care nu am invatat mai nimic. Lipsa rezultatelor cel putin satisfacatoare-impunerea unor standarde pt sine f ridicate si faptul ca încă nu gasesc calea, directia, locul,mediul, si felul in care sa fiu asa cum asi dori sa fiu. Liber. Sa ma exprim asa cum sunt, in tot ceea ce fac. 2017…Sunt multe de facut, in top-ul listei pun dezvoltare personala. Acceptare . Intelegere. Scopul final fiind schimbare.

  • Cati Prisacaru says:

    M-am complăcut în rutina zilnica,.

  • Vladd says:

    -lipsa motivatiei
    -organizare foarte proasta a timpului
    -lipsa de concentrare
    -management financiar prost
    -incapacitatea de a actiona(traiesc f mult in mintea mea si cand vine vorba de „a actiona”….)
    -mult prea introvert

  • Rotaru Madalin says:

    incapacitatea de a ma redresa dupa o relatie esuata , incapacitatea de a rupe orice legatura cu acea persoana de aici rezulta o usoara tristete sufleteasca

  • Ștefan says:

    Bună seara si la mulți ani! Ceea ce m-a oprit pe mine, ca factori interni suntȘ lenea, stagnarea în zona de comfort și greutatea găsiriii puterii de a ieșii de acolo, lipsa unui scop bine defint (știu cât de important este să ai unul…) și mintea. Ca factori externi consider că i-ași ptea schimba ușor, l-aș petea convinge pe tata să mă lase sa învăț. Cum spui și tu, dar șsi alții e foarte important să ai o fundație solidă pe care sșți construiești viața. Aștept articololul, Vă mulțumesc pentru munca depusă, faceți un lucru foarte mare.

  • George says:

    Salut, Pera! Provocările mele cele mai mari sunt frica și dependența de ceilalți (mai mult decât o dependență, dacă vrei mai multe detalii dă-mi un semn pe mail). Împlinirea în inima mea a dispărut. Vreau să trăiesc din nou, nu doar să exist în această călătorie frumoasă.

  • Dana B says:

    Lipsa consecventei, teama de esec, teama de a fi judecat de altii, descurajarea din partea sotului, frustrare, dezamagire, lipsa unui plan, teama de a fi respinsa, neiubita de sot, copil.

  • Geta says:

    Lipsa increderii de sine, frica de ce s-ar putea intampla care duce la toate genurile de scenarii si implicit te retin parca in zona de confort si bineinteles la lipsa actiunii.

  • Vali says:

    Amânare,curajul de a actiona,

  • Buna Pera, am prostul obicei de a amana lucrurile, de frica de a actiona si a nu esua, ies greu din zona de confort, si mi-e teama ca in urma unei alegeri sa nu pierd si putinul care-l am. Nu stiu cum sa ma automotivez suficient de mult incat sa fac o schimbare in viata mea, pe plan profesional si nu numai.Multumesc!

  • Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Newsletter Personalitate Alfa

    Introdu-ți adresa principală de mail, și începe-ți călătoria spre a deveni o Personalitate Alfa.

    * Abonandu-te la newsletter-ul nostru esti de acord cu termenii si conditiile. Te poti dezabona oricand!