Introdu e-mail-ul și te voi învăța, printr-un mini curs de 8 lecții, cum să îți descoperi vocația!
*Prin abonarea la newsletter îți exprimi acordul de a folosi datele tale pentru a putea comunica cu tine și accepți termenii și condițiile noastre. Informațiile tale nu vor fi niciodată distribuite unor terți.
articol
Lipsa de suferință și provocări naște monștri

În urmă cu ceva timp eram într-o vacanță la mare unde,  încercând să mănânc, să dorm, să stau la plajă şi în general să nu fac nimic din ce fac în zilele mele obişnuite, adică să citesc, să scriu şi să muncesc la proiectul meu de viaţă, Personalitate alfa, s-au întâmplat câteva lucruri care m-au împins efectiv să scriu acest articol.

Primul  lucru care s-a întâmplat a fost că am descoperit o carte pe care nu m-am putut opri să o citesc până când nu am terminat-o, în două zile.

Iniţial această carte a făcut parte din studiul meu, al cărţilor foarte bune pe care nu le poți lăsa din mână pentru că aşa vreau să fie şi următoarea mea carte (la care lucrez intens), însă apoi am devenit foarte interesat de subiectul în sine al cărţii.

liongateCartea este The Lion s Gate - în primele linii ale războiului de 6 zile şi reprezintă o descriere extrem de detaliată a bătăliei de 6 zile între 5 -10 iunie 1967 în care Israelul s-a luptat cu naţiunile arabe de care este înconjurată, mai exact Egipt, Siria şi Iordan.

Naţiunile arabe ostile Israelului (adică toate), erau sprijinite de Rusia cu armament de ultimă generaţie şi pregăteau o ofensivă iar Israelul a decis să se apere lovind cu un atac surpriză iar în 6 zile Israelul a învins categoric Egiptul, Siria şi Iordanul, luptând pe 3 fronturi diferite. Când s-a semnat pacea, Israelul şi-a mărit de 3 ori teritoriul şi şi-a incapacitat adversarii astfel încât să nu mai reprezinte o ameninţare pentru cel puţin 10 ani.

A durat doar 7 ani până când Egiptul avea să atace din nou Israelul în noul război, Yom Kippur, însă asta e o poveste de istorie care nu e relevantă pentru ce vreau să îţi spun azi.

Cu ce ne ajută pe noi să ştim  toate astea?
muslimworld1yk

Punctuleţul ăla mic de pe harta, din dreptunghiul roșu, este Israel.

Populaţie în 1967 - 3 milioane de locuitori

Ţările cu verde de pe hartă, sunt ţări islamice care doresc să şteargă Israelul de pe hartă.

Populaţie în 1967 - 150 de milioane de locuitori.

Pe toate posturile arabe de radio erau zilnic apariţii ale liderilor care avea discursuri ce conţineau variaţiuni ale temei ”să radem de pe faţa pământului şi din istorie Israelul şi toţi evreii”.

Imaginează-ţi cum e să mergi la şcoală, la muncă, să mănânci prânzul de duminică în familie şi să faci orice alte activităţi, ştiind că din orice parte a graniţelor tale în doar 2 ore poate să ajungă armata inamicului care vrea să te omoare dar nu înainte să îţi violeze mama/sora/soţia/fetiţa, să dea foc la tot ce ai şi să te împuşte sumar în cap.

În Israel, bărbaţii au 3 ani obligatorii de armata iar femeile 2. După aceşti ani, sunt trecuţi în rezervă şi când se dă mobilizarea generală, întreaga populaţie a Israelului cu vârste între 18 şi 60 de ani este înarmată şi gata de luptă.

Care este lecţia psihologică de aici?

Citind despre atitudinea israelienilor din acele vremuri, despre cât de hotărâţi erau să lupte până la ultimul pentru supravieţuirea lor şi a identităţii lor naţionale, despre cum toată naţiunea trăia şi respira în acelaşi ritm ca un singur organism gata să se mişte cu toată forţa într-o singură direcţie pentru un scop comun, nu mi-am putut ascunde admiraţia.

Şi am înţeles de ce oamenii dar şi naţiunile din lume sunt slabe. Pentru că indivizii şi naţiunile care nu trăiesc cu sabia deasupra capului, intră în zona de confort care îi face graşi, leneşi şi adormiţi.

Apoi, urmează dezastrul.

Ce ne poate învăţa Israelul despre personalitate alfa

La fel ca şi în povestea cu generalul care şi-a dus armata cu corăbiile pe ţărmul inamic şi în timpul nopţii a ordonat să fie incendiate toate corăbiile pentru a nu mai exista posibilitatea retragerii, lucru ce a dus la o victorie categorică, la fel oamenii dar şi naţiunile, când sunt puşi în situaţii în care sunt nevoiţi să dea totul, abia atunci îşi valorifică întregul potenţial şi îşi depăşesc condiţia.

Pus şi simplu asta este firea lucrurilor şi a vieţii. Observ cât pot de bine viaţa, oamenii şi întâmplările şi negreşit observ acelaşi tipar.

Dacă nu evoluezi, involuezi.

Stagnarea, sau iluzia stagnării nu este decât o pantă alunecoasă în jos. Când stagnezi, nu îţi imagina că lucrurile rămân nemişcate şi la acelaşi nivel.

Îmbătrânim, ne pierdem forţele, murim. Când stagnăm în viaţă, lucrurile merg împotriva noastră pentru că se adună balastul.

Singura direcţie este în sus, prin antrenament şi prin atitudinea de progres permanent, perfecţionare permanentă. Aşadar, lucrurile sunt tot timpul în schimbare şi mişcare iar direcţia este în sus sau în jos pe treptele evoluţiei.

Dacă chiar în acest moment nu poţi să spui ce faci exact pentru a progresa şi pe ce planuri ale vieţii, te asiguri că involuezi şi pregăteşti un teren fertil pe care se vor naşte viitoarele tale suferinţe.

După vârsta de 20 de ani, în mod natural lucrurile încep să meargă împotriva ta. Dacă nu te preocupi de sănătatea ta, ea nu va deveni mai bună de la sine şi cel mai probabil se va deteriora.

Dacă nu te preocupi de banii pe care îi faci şi acumulezi, ei nu se vor aduna de la sine ci probabil vei începe să te afunzi în datorii şi suferinţe cauzate de lipsa banilor.

Dacă nu te preocupi de relaţiile cu cei din jurul tău şi îi ignori pe oameni, crezi că relaţiile se vor îmbunătăţi? Cel mai probabil vei rămâne singur.

Nimic din ce nu este îmbunătăţit prin intenţie clară şi muncă asiduă, nu va deveni mai bun.

Tu din ce categorie de oameni faci parte?

Cu spatele la zid

Ei bine, observând ceea ce ţi-am scris mai sus, mi-am pus problema cum aş putea deveni eu şi oamenii cu care lucrez o fiinţă care face această evoluţie inevitabilă?

Cum pot face din evoluţia zilnică un obicei?

Am mai observat că în firea umană există slăbiciunea dar şi puterea şi dacă lăsăm lucrurile la voia întâmplării, deja ştii că slăbiciunea devine stăpână.

Însă 99% din oameni nu au capacitatea de a se pune pur şi simplu în mod voluntar pe un drum al progresului permanent pentru că nu găsesc motive întemeiate.

De ce să mă trezesc dimineaţa să merg la sală când pot să mai dorm?

De ce să îmi gătesc eu când pot să mănânc ceva gata făcut de la colţul străzii?

De ce să lucrez la persoana mea şi imaginea mea când am în pat lângă mine pe cineva cu care pot să fac sex și îl pot trimite să mai aducă ceva din frigider?

De ce să fie greu când poate să fie uşor? În mod natural şi firesc, din această atitudine provin toate problemele şi suferinţele noastre.

Şi eu sunt un om slab care ar alege oricând confortul în locul muncii însă e ceva în mine care nu mă lasă să rămân slab şi mă face să îmi doresc să fiu un om mai bun.

Şi am descoperit ceva ce merge garantat:

Să te arunci singur în groapa cu lei, să îţi arzi orice cale de retragere.

Cum faci să trezeşti puterea ta interioară, tăria şi frumuseţea care stau adormite în fiecare fiinţă umană? Cu siguranţă nu rămânând în zona de confort.

”Nu ştii cât eşti de puternic decât atunci când a fi puternic este singura opţiune pe care o ai”.

Eu am avut norocul să fiu copleşit de toate problemele umane încă din copilărie.

Mi-am făcut un test care măsoară de la 1 la 10 cât de traumatizat ai fost în copilărie, unde 10 este daună totală. Mi-a ieşit 8 din 10, pentru că nu am avut niciun membru al familiei în puşcărie şi nu am fost abuzat sexual însă în rest, am păţit tot ce era pe listă.

Dacă nu le-aş fi trăit pe astea şi nu aş fi fost călcat pe cap de viaţă din nou şi din nou, aş fi fost un prăpădit care se bucură de orice firimitură ce cade de pe masă.

Însă viaţa m-a pus în situaţia de a muri sau a lupta atât de des, încât nu ştiu să fac altceva decât să mă lupt.

Problema a apărut după ce am doborât unul după unul toate obstacolele ce îmi stăteau în cale. Bani, relaţii, sănătate, la 30 de ani le aveam pe toate şi am spus problemelor ”haideţi mă, care mai sunteţi?”

Şi pentru o scurtă perioadă a fost linişte. După care au început să se cuibărească leneveala, zona de confort şi slăbiciunea în mintea şi sufletul meu.

Din acel moment am ştiut că pentru mine şi pentru oamenii ca mine, nu există decât calea provocării.

Poate într-o zi va fi linişte însă acum se aude sunetul ascuţirii săbiilor. Ne pregătim pentru o nouă luptă pe care o vom provoca noi şi nu vom aştepta să vină ea la noi să ne prindă nepregătiţi.

Conceptul de personalitate alfa îmbrăţişează principii precum perseverenţa, atitudinea curajoasă şi hotărâtă și ridicarea după eşec, tocmai pentru că în aceste abilităţi şi atitudini stă adevărata noastră putere, dacă nu singura.

O poveste adevărată şi realistă a cetăţii SYBARIS

Pe lângă această carte şi gândurile de mai sus, chiar ieri am citit o poveste de la prietenul meu Daniel Mois, ce are blogul Învinge stresul care spune în felul următor:

”Pe internet veţi găsi mai mult oferte turistice pentru locaţia Sybaris din sudul Italiei şi mult mai puţin (sau deloc) despre povestea ei adevărată.... aşa că vă reamintesc aici legenda ei şi apoi povestea ei reală.

Legenda spune că cetatea, locuită de oameni paşnici, era atacată lunar de un monstru care băga spaima în locuitori, le ucidea gărzile şi le răpea o persoană cu care se hrănea. Până când locuitorii cetăţii au decis, de comun acord, să recurgă la o soluţie tragică. Lunar, trăgeau la sorţi o persoană, o legau şi o depuneau în faţa vizuinii monstrului.

Astfel că acesta nu mai ataca niciodată. Nici măcar nu mai ieşea la lumina zilei! Se mulţumea cu victima legată, pe care o devora confortabil, în vizuina lui.

Astfel trecură anii, şi la tragerea la sorţi participa toată lumea, până şi conducătorul cetăţii personal!

Peste câțiva ani veni rândul la sacrificiu al frumoasei sale fiice, o tânără de o frumuseţe uimitoare! Toată lumea plângea, însă extragerea trebuia respectată! Altfel, furia monstrului s-ar fi dezlănţuit iar! Însă un viteaz, călătorind pe acolo, o întâlni pe fata legată, se îndrăgosti de ea, şi o eliberă! Apoi, cu sabia scoasă, intră în vizuina monstrului să-l înfrunte, hotărât să moară pentru dragostea lui.

Dar monstrul nu îl atacă.

Trecuseră ani întregi de când nu mai văzuse lumina zilei, nu mai luptase, era deja foarte gras, bine hrănit, şi ghearele lui erau capabile doar să sfâşie o pradă legată. Nicidecum să mai iasă la atac. Pentru voinic, lupta a fost uşoară. L-a învins pe monstru în câteva secunde. Acesta nu a apucat să se ridice de jos, nicidecum să mai şi riposteze.

Apoi, sărbătoriră victoria. Viteazul se căsători cu fata, primi conducerea cetăţii şi domni 7 ani în pace şi voie bună.

Dădură cetăţii numele monstrului, Sybaris, şi chefuiră zi şi noapte. An de an, sărbătorile urmau una după alta. Era mâncare din belşug pentru toată lumea, şi vinul curgea în valuri. Nu mai era nevoie nici de armată, nici de gărzi, şi demontară până şi porţile cetăţii.

Străinii care vizitau cetatea erau bineveniţi, şi ospătaţi din belşug, fără să plătească nici un ban.

Pacea, bunăstarea şi fericirea domneau peste tot. Preluând numele monstrului, locuitorii ei au preluat, din nefericire pentru ei, şi atitudinea lui. Au renunţat la efort, şi au dus o viaţă îmbelşugată, plină de huzur. Până la prima luptă…

Într-o dimineaţă, după o sărbătoare îmbelșugată care a ţinut toată noaptea, un grup de tâlhari nomazi a atacat cetatea.

Cu săbii, cuţite, furci şi topoare. Lupta a fost scurtă. Nimeni nu a ripostat. Nu erau gărzi, oamenii erau deja obezi, leneşi şi bine hrăniţi. Băuseră mult vin peste zi, erau obosiţi după chefuri, şi dormeau duşi. Au fost toţi omorâţi în somn. Bărbaţi, femei şi copii, şi-au pierdut viaţa unul câte unul. Cetatea a fost jefuită, incendiată, şi ruinele ei din sudul Italiei sunt şi azi obiectiv turistic.

Nu mai scriu nimic pe blog. Mă simt de parcă aş scrie pentru ei. Care ei? Pentru ei, cei din cetatea Sybaris. Păstrez un moment de reculegere în memoria lor, şi a tuturor sybaritilor din lumea întreagă, şi închid blogul.

Articolele publicate până acum le transform într-o carte. Punct."

(Daniel Mois – trainer, psiholog, life coach)

Lipsa ta de dezvoltare personală mă distruge pe mine, aşa că mă voi apăra

O naţiune devine puternică atunci când indivizii din ea sunt puternici. Iar în munca asta de a deveni puternic, eşti înconjurat de tot felul de oameni. Unii sunt ca tine, alţii nu.

De aici rezultă o mare problemă: unii oameni au alte lecţii de viaţă decât tine, alt ritm de evoluţie şi e nevoie să treacă prin experienţe diferite.

Poate oamenii din jurul tău sunt partenerul de viaţă, poate copiii tăi, poate părinţii tăi, poate fraţii şi surorile tale, poate angajaţii sau şeful tău, poate chiar prietenii tăi din copilărie.

Să spunem că un om devine prosper după 20 de ani de muncă şi are un copil. Copilul însă, nu a trecut prin greutăţile părintelui şi crede că i se cuvine totul. Aşa că devine risipitor şi lipsit de respect şi recunoştinţă. Într-o zi chiar începe să fure şi să vândă din munca părintelui care s-a străduit atât de mult.

Să spunem că alt om a muncit 10 ani cu propria persoană, şi-a întărit puterea interioară, mintea şi emoţiile, însă spiritul locuieşte în casă cu cineva care timp de 10 ani a făcut foarte puţin pentru dezvoltare sau chiar a involuat.

În fiecare zi, persoana mai puţin evoluată se plânge, face scandal, face pe victima, nu îşi poate controla emoţiile şi aduce doar probleme şi negativism în acea casă. Oricât de răbdătoare şi tolerantă ar fi persoana mai evoluată, trăieşte într-un mediu toxic care o afectează.

Să presupunem că după 20 ani de căsnicie, unul din parteneri îşi face un amant sau o amantă. Îi spune toate secretele familiei şi amantul sau amanta profită de ele pentru a distruge această familie.

Să spunem că un om alege să bea şi poate este cineva foarte drag mie. Pentru că bea şi începe să piardă controlul, începe să facă probleme şi să aibă probleme. Datorii, boli, multă energie negativă, distructivă şi autodistructivă. La final, eu sunt nevoit să scot castanele din foc deşi nu eu am făcut alegerile, nu eu am comportamentele şi nu eu sunt responsabil pentru faptele alcoolicului.

Cum sunt eu reponsabil pentru greşelile tale, pentru lenea ta, pentru lipsa ta de dorinţă de a accepta provocările vieții, de a evolua, de a învăţa, de a lupta și de a munci?

Ei bine, nu sunt! Sunt responsabil doar pentru mine și alegerile mele.

Şi într-o zi, poate chiar tu, persoană dragă mie, devii cel mai mare pericol şi duşman pentru mine pentru că atunci când eu am pus mâna pe carte să citesc, tu te-ai dus să te distrezi şi ai râs de mine, la fel cum a râs greierele de furnică atunci când furnica muncea în mijlocul verii să strângă grăunțe pentru iarnă.

Ei bine, greierele a murit de foame când a venit iarna iar furnica a trăit pentru a se bucura şi de anul ce vine.

Un mesaj pentru tine, cel care nu pui mâna pe carte, cel care nu se pregăteşte de război pentru că e pace, cel care nu munceşte destul, pentru cel care savurează zona de confort şi refuză efortul.

Nu voi sta cu mâinile în sân în timp ce tu atragi dezastrele în viaţa noastră. Da, ştiu că tu ai lecţiile tale şi trebuie să treci prin întâmplări, să treci prin experienţe, să întâlneşti oameni, să vizitezi locuri însă deasemenea ştiu că lecţiile tale şi ale mele s-ar putea să fie diferite.

Poate eşti copilul meu, mama mea sau tatăl meu, sora sau fratele meu, prietenul meu, soţul sau soţia mea și a venit timpul să îţi ofer iubirea, compasiunea şi înţelegerea mea însă atunci când vreau eu, cum vreau eu şi cât vreau eu. Faptul că am mers o vreme pe un drum împreună, nu te îndreptăţeşte la nimic.

Ai pierdut toate drepturile tale câte puţin în fiecare zi, atunci când ai ales plăcerea în locul muncii, privitul la televizor în locul cărţii, jocurile în locul educaţiei. Sunt alegerile tale, aşa că am să te las să suferi pentru că suferinţa este acum cea mai bună prietenă a ta, cel mai bun profesor şi doar ea te poate salva acum.

Din suferinţă pot renaşte cele mai puternice spirite la fel cum multă suferinţă poate îngenunchea o fiinţă.

Ce se va alege de tine ne va spune timpul însă eu cred în tine din simplul motiv că şi eu am fost odată ca şi tine acum.

Şi eu am fost gras, leneş şi ignorant şi am ajuns să sufăr enorm, părăsit de toţi şi lipsit de speranţă. Şi totuşi, nu doar că nu am murit ci am prosperat. Pentru că suferinţa şi provocările au scos tot ce aveam mai bun din mine la fel cum ar fi putut să scoată tot ce am mai rău.

Du-te acum şi trăieşte-ţi lecţiile, eu voi rămâne alături de ai mei, de cei care au muncit, au luptat şi s-au îmbunătăţit permanent, făcându-şi iarna car şi vara sanie, pregătindu-se de război şi când era pace.

În rândurile noastre nu pot să fie nehotărâţi, negativiști, sabotori, distructivi şi autodistructivi pentru că un lanţ este pe atât de puternic pe cât este cea mai slabă verigă a sa.

”Dar cui i-e frică de război

E liber de-a pleca napoi,

Iar cine-i vânzător vândut

Să iasă dintre noi!” - Decebal pentru popor, George Coşbuc

Ce alegi să faci în continuare? Care sunt abilităţile pe care ţi le dezvolţi şi care sunt domeniile în care crezi că ai lăsat lucrurile la voia întâmplării?

O educaţie completă despre ritmul firesc al evoluţiei, despre domeniile cărora trebuie să le acorzi atenţie de-a lungul întregii vieţi, găseşti în cărţile mele, aici: http://personalitatealfa.com/carti/.

Aştept mesajul tău.

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

 

Distribuie acest articol pe reteaua ta preferata de socializare
articole similare
Cine dracu e Meduza?

  “Meduza si-a facut casa in sufletul tau si…

Citeste articolul
Ești condamnat la sărăcie prin meseria ta?

Arată-mi și numește-mi un psiholog milionar în dolari (român)…

Citeste articolul
COMENTARII
Intră în discuție. Lasă mesajul tău mai rapid cu contul de social media.

Termeni și condiții