Introdu e-mail-ul și te voi învăța, printr-un mini curs de 8 lecții, cum să îți descoperi vocația!
*Prin abonarea la newsletter îți exprimi acordul de a folosi datele tale pentru a putea comunica cu tine și accepți termenii și condițiile noastre. Informațiile tale nu vor fi niciodată distribuite unor terți.
articol
Mai crezi în mersul la școală? Ia-ți și un televizor alb-negru

Plimbare cu trenuleţul de zombie

Am pornit pe drum ca majoritatea celorlalţi copii.

Dus de mânuţă.

Apoi, pentru următorii 20 de ani, fără să îmi pun vreodată întrebarea ”pentru ce fac asta?”, am urmat pe rând  grădiniţa, şcoala primară, şcoala generală, liceu, facultatea 1, abandon, facultatea 2, absolvire facultate, master, formări.

Rezultatul acestui ”mers cu turma?”

O viaţă în care de abia la 35 de ani, pot vedea cum am intrat într-un abator de smuls suflete din om.  

Nu caut vinovaţi şi nici justificări. Şi nici nu simt nevoia de răzbunare.

Doar că voi privi acest sistem murind şi îi voi întoarce spatele fără să mă uit în urmă.

Ceva vechi trebuie să moară pentru ca ceva nou să se nască.

Este bine să ştim când un lucru şi-a terminat ciclul de viaţă şi să ştim să părăsim corabia când găurile din ea nu mai pot fi astupate. Altfel, ne ducem la fund cu ea.

Sistemul educaţional de stat, pornit din Prusia, a fost o inovaţie extraordinară şi a dus omenirea la un alt nivel trecându-o prin întreaga eră industrială, cu mai mult sau mai puţin succes.

Scopul iniţial al acestei educaţii în anii 1800 a fost să producă mai mulţi soldaţi disciplinați şi cetăţeni obedienţi. În anii 1900, majoritatea Europei oferea educaţie generală legată de scris, citit şi aritmetică din cauza convingerii că educaţia era necesară pentru a avea o populație ce se comportă previzibil pentru conducători.

A fost un pas, o bornă în evoluţia speciei noastre.  

A adus şcolirea pentru întreaga populaţie, alfabetizarea, şi astfel a permis ca informaţia şi cunoştinţele să ajungă la toţi oamenii ( deşi din păcate încă există zone pe planetă în care nu sunt încă soluţii pentru acces la şcoală şi educaţie) care astfel au putut să iasă de sub valul ignoranţei şi să descopere lumea şi adevărul în felul lor, dobândind discernământ şi putând să citească singuri.

Azi însă, se face o trecere de la vechi la nou şi există o fereastră de câţiva ani în care cei care vor păşii pe acest teren vor fi pionierii şi oamenii de succes de mâine iar cei care vor înţelege prea târziu trecerea vor păţi ceea ce au păţit şi minerii din Valea Jiului  sau muncitorii din alte foste zone industrializate ale României: vor rămâne fără slujbe, surse de venit şi vor resimţi extrem de puternic scăderea calităţii vieţii.

Nevoia învaţă pe om

Viaţa, sufletul, Dumnezeu, vocaţia, inima, vocea interioară, Universul, dă-i ce nume vrei tu dar ”ceva” a început să îmi vorbească, nu în cuvinte ci prin viaţa trăită, prin experienţe, prin suferinţe, prin semne.

Habar nu aveam să le citesc, înţeleg sau interpretez.

Era chemarea misiunii mele, strigătul sufletului meu care spunea ” Trezeşte-te!”

Vezi tu, de aici entuziasmul şi credinţa mea de neclintit în oameni.

La orice încercări suntem supuşi, oricât de mult ar încerca alţi oameni să ne terorizeze şi controleze, oricât de adormiţi suntem, inconştienţi sau ignoranţi, clopotele trezirii bat în noi de la prima suflare la ultima.

Am început cu suferinţele specifice adolescenţei. Drama îndrăgostirii şi a dezamăgirii. Suferinţa sufletească pentru care nu există ajutor, ghid sau educaţie la şcoală, acasă sau la prieteni.

Apoi, sărăcia.

Apoi, viaţa în familia dezbinată, în care mama se străduieşte să ţină lucrurile la un loc dintr-un salar de învăţătoare.

Apoi boala şi moartea bunicului, a bunicii, cei care m-au crescut.

Apoi confruntarea cu realitatea primului job, a muncii prost plătite, a stării fizice de oboseală, stres şi boală, a mâncării proaste luată în fugă pe drum, a primelor relaţii, a lipsei de încredere în sine, a sentimentului de devalorizare ca fiinţă umană într-o societate materialistă cu valori strâmbe pentru mine.  

Mi s-a spus să merg la şcoală, să învăţ şi totul va fi bine. Voi avea succes, respect, o viaţă bună, un job bine plătit şi îmi voi putea întemeia o familie, mă voi putea aşeza la casa mea.

Nu am contestat niciodată aceste afirmaţii şi am ascultat ce mi s-a spus.

20 de ani am tot ascultat, obedient, ca un cetățean model.

Nu am avut nicio corigență. Eram rupt în fund şi de multe ori nu aveam pachet la şcoală cu mâncare, dar nu am renunţat.

Am perseverat şi mi-am făcut datoria pentru că mi s-a promis că dacă fac lucrul ăsta, dacă merg la şcoală, învăţ şi sunt cuminte, voi avea ceea ce îmi doresc în viaţă.

În ziua când am izbucnit ca un vulcan de furie, frustrare şi resentimente, îmi doream doar răzbunare.

Îmi doream vinovaţi, ţapi ispăşitori.

Cine e devină că am 27 de ani şi nu am NIMIC din tot ceea ce eu îmi doresc?

M-am uitat în sus la cer, în jos, în subteranul psihicului meu, în stânga şi în dreapta la oamenii care mă înconjoară.

Am găsit la prima vedere vinovaţi: propria mea familie, profesorii de la şcoală, sistemul educaţional, politicienii, societatea întreagă.

La o privire mai atentă, toţi oamenii aceştia nu erau decât nişte victime la rândul lor. Ca şi mine.

Oameni adormiţi, care nu au contestat niciodată nişte convingeri îmbătrânite şi învechite. Oameni prea obosiţi şi traumatizaţi de viaţă ca să mai pună întrebări, să se revolte sau să aibă curaj să îşi rişte chiar şi viaţa pentru a face lucrurile altfel.

Şi atunci, pe lângă o adormire generală, ca în Matrix, am mai putut observa ceva.

În tot acest timp, pe lângă viaţa pe care credeam că o am, se mai desfăşura o viaţă, mult mai bogată dar pe care mi-a fost foarte greu să o văd atunci.

Era viaţa mea interioară, un ocean de adevăr, de energie, care aştepta să fie recunoscut şi lăsat să se reverse la suprafaţă, în această realitate.

Când am lăsat profesorul şi ghidul interior să îmi fie mentor, întreaga viaţă s-a schimbat într-o clipă.

Am înţeles că tot ce se întâmplă este spre binele meu şi cei 20 de ani de chin şi frustrare au fost cea mai bună educaţie de care puteam avea parte:

  • am învăţat să nu mai tolerez lipsa de respect pentru persoana mea

  • am învăţat să nu mai mă las evaluat pe scara de valori a altora

  • am învăţat să îmi dezvolt abilităţi necesare pentru a obţine ceea ce vreau

  • am învăţat că în mine se află o comoară interioară uriaşă şi că pot respira uşurat ştiind că abundenţa este o stare de spirit în primul rând pe care am deţinut-o întotdeauna

  • am învăţat să discern între ce e bine şi ce nu pentru mine, la un moment dat, într-un caz particular

  • am învăţat să gândesc şi să vorbesc pentru mine

  • am învăţat că am dreptul să mă răzgândesc

  • am învăţat să nu mai alerg după lucruri exterioare care sunt doar efect şi să fac munca interioară unde se află cauza care generează lucruri exterioare

  • am descoperit adevăratul sens al cuvântului ”educaţie - a dezvolta din interior” şi m-am îndrăgostit pe viaţă de autoeducația permanentă

  • am învăţat că nimeni nu se ridică pe proprii săi umeri şi că trebuie să mulţumesc ca unori sfinţi tuturor celor care şi-au documentat experienţele de viaţă, celor care au salvat informaţia, cunoștiințele şi înţelepciunea pentru ca eu să nu fiu nevoit să pornesc de la zero

Nevoia este unul dintre primii şi cei mai eficienţi profesori ai noştri.

M-am trezit pentru că aveam nevoie, nu pentru că aşa e bine, moral sau înţelept.

Durerea de a rămâne adormit în turmă a devenit mai mare decât durerea de a mă trezi şi a-mi asuma responsabilitatea.

Nevoia m-a obligat să mă mișc.

De aceea mă bazez pe nevoie atunci când vorbesc cu tine, cel care citeşti aceste rânduri şi ştiu că nevoia ta îmi va spune şi mie şi ţie care este pasul următor pe care trebuie să îl facem.

Dacă simţi că eşti copleşit de informaţie, dacă te simţi pierdut şi confuz şi ai vrea să ştii de unde să începi şi care-i primul pas, te întreb doar atât:

Ce îţi doreşti cu adevărat, care e lucrul fără de care nu vrei să trăieşti?

Care e acel lucru care simţi că dacă l-ai ştii/avea/obţine ai face cea mai bună investiţie în calitatea vieţii tale prezente şi viitoare?

Apoi, următoarea întrebare este:  unde crezi că vei descoperi educaţia, adică ” dezvoltarea din interior” necesară pentru a obţine ceea ce îţi doreşti tu cel mai mult în viaţă.

În sistemul educaţional actual de stat, sau într-un nou fel de educaţie?

Aici am nevoie de ajutorul tău.

Eu am o experienţă proprie, şi limitată la un singur om.

Împreună însă, avem o experienţă mult mai vastă.

Vreau să punem la un loc această experienţă comună şi am să te rog să îmi spui părerea ta sau completările la argumentele PRO şi CONTRA pentru educaţia de stat sau educaţia nouă.

Mai jos ai argumentele mele.

Sistemul educaţional de stat

Pro :

  • gratuit până într-un punct

  • eliberează părinţii să poată munci fără grija odraslei o parte din zi

  • te învaţă să scrii şi să citeşti devreme

  • ai parte de socializare

Contra:

  • durata extrem de lungă ( 12 ani  + facultate + master poţi depăşi şi 20 sau 30 de ani petrecuţi în sistem)

  • învăţare bazată în proporţie covârşitoare pe memorarea de teorie

  • inadaptat la nevoile vieţii reale de zi cu zi

  • lipsa dezvoltării de abilităţi ( la master încă se citesc referate în faţa clasei)

  • testarea standard prin evaluarea capacităţii de memorare

  • excluderea unicităţii individuale, a personalităţii şi a lumii sufleteşti a elevului

  • lipsa de pregătire a profesorilor în privinţa unei relaţionări sănătoase cu elevii

  • percepția că elevii nu știu iar autoritatea de la catedră știe

  • lipsa de motivaţie a majorităţii participanţilor

  • modificarea foarte lentă a programei şcolare pentru ca să se păstreze ritmul cu descoperirile şi cercetările, astfel încât informaţia devine învechită şi irelevantă

  • studiul multor materii total irelevante pentru rezultate concrete în viaţa de zi cu zi ( relaţii, bani, sănătate, vocaţie, inteligenţă emoţională)

  • lipsa de perspective la terminare din cauza că economia modernă are nevoie de exact opusul unor maşini de memorare antrenate în şcoală

  • exprimarea liberă, gândirea critică şi devierea de la programă sunt văzute ca acte de rebeliune şi pedepsite

  • este încurajată competiţia bazată pe notare pe o scară de la 1 la 10 şi este asociat sentimentul de valoare personală cu aceste note

Noua educaţie ( din care face parte și Școala Alfa)

Pro: 

  • relevantă şi specifică, pe nevoile elevului

  • elevul devine client şi îşi alege obiectul de studiu precum şi stilul de învăţare preferat

  • elevul îşi alege profesorul bazat pe rezultatele profesorului

  • profesorul inspiră prin puterea exemplului propriu, a unei vieţi sănătoase şi a unui stil de viaţă ce poate fi admirat

  • se lucrează permanent la dezvoltarea de abilităţi concrete şi specifice

  • se poate face online iar comunitatea poate fi globală ceea ce aduce multă valoare şi experienţă multiculturală

  • noile abilităţi dezvoltate în funcţie de nevoile elevului îi cresc acestuia mult calitatea vieţii de zi cu zi

  • intrarea în piaţa muncii şi a economiei moderne de piaţă se face în paralel cu continuarea educaţiei

  • posibilităţile de inovaţie, antreprenoriat şi iniţiativă sunt aproape nelimitate

  • elevul/studentul sunt învăţaţi să îşi asume responsabilitatea

  • evaluarea e dată de rezultate concrete în domeniile studiate care confirmă dezvoltarea abilităţilor

  • exprimarea liberă, gândirea critică şi adaptarea din mers la nevoile elevului este susţinută şi încurajată

Contra: 

  • nu tot timpul poţi obţine o diplomă pentru ce ai studiat

  • poate fi copleşitor pentru că nu există o programă fixă şi sunt foarte multe opţiuni

Școala Alfa ţine cont de lucrurile pe care ţi le-am spus mai sus.

Fiecare mesaj al tău, pe blog, facebook sau email contează pentru că această nouă educaţie este făcută de noi împreună. Intrând în dialog începi să îți aduci contribuția.
P.S. Data viitoare vorbim despre profesorii vechi și noi. Aștept cu interes feedback-ul tău

Distribuie acest articol pe reteaua ta preferata de socializare
COMENTARII
Intră în discuție. Lasă mesajul tău mai rapid cu contul de social media.

Termeni și condiții