Nimănui nu-i este dat mai mult decât poate duce

Se spune că nimănui nu îi este dat mai mult decât poate duce.

13 decembrie 2009 îmi ţineam bunica de mână în timp ce respira sacadat. Lacrimile îmi curgeau pe obraz şi eram paralizat pentru că nu ştiam ce să spun sau să fac. Doar o strângeam de mână, gest de afecţiune care însemna pentru noi, ”te iubesc”.

A spus ”O boje, nemoi jos”, în limba sârbă, adică ”O Doamne, nu încă.”

Poate că vroia să îşi ia un alt rămas bun sau poate şi-ar fi dorit ca lângă ea să fie fiul ei (tata), poate nora ei (mama) sau poate iubita mea, care era plecată la muncă.

Nu era nimeni, decât eu, singurul ei nepot.

A durat câteva minute şi cu un ultim suflu, am văzut ce înseamnă ”să îţi dai ultima suflare”.

Era sfârşitul unei perioade de 6 luni în care am ajuns să îi dau înapoi bunicii mele ceea ce ea m-a învăţat pe când eu aveam 3 ani.

Să îţi pese şi să oferi iubire necondiţionată.

Bunicul murise deja de 3 ani, aşa că bunica era singură, avându-mă doar pe mine.

Avea o pensie mică, însă din pensia ei reuşea să plătească întreţinerea, medicamentele, să aibă tot timpul ceva proaspăt gătit în casă, precum şi o prăjitură sau un măr pentru mine, atunci când alergam între facultate, muncă şi alte ocupaţii şi aterizam la ora 13, de patru ori pe săptămână la bunica, să mânânc ceva bun, cald şi proaspăt, gătit de ea cu iubire.

Bunica m-a hrănit cu prânzul, de patru ori pe săptămână minim, cu regularitate de ceas elveţian, până când nu a mai putut să stea în picioare în bucătărie. Asta înseamnă până când am împlinit eu 29 de ani şi ea 83.

În copilărie, pentru că ambii mei părinţi lucrau din greu, mama făcea naveta într-un sat de lângă Timişoara iar tata lucra de luni până vineri pe un câmp petrolier, am fost dat spre creştere şi îngrijire unei bone, să-i spunem, o femeie în vârstă şi pensionară.

Ambii mei bunici lucrau de asemenea, bunica bibliotecară la Universitate, iar bunicul în orchestra operei române din Timişoara.

Timp de un an de zile, femeia care trebuia să aibă grijă de mine îmi dădea pâine cu slănină şi somnifere ca să dorm când eram vizitat și să nu fac scandal.

După un an de zile, s-au prins şi cei din familia mea cum stau lucurile şi m-au luat de acolo.

Aveam 13 kilograme şi am rămas la greutatea asta foarte mult timp. Am fost declarat rahitic şi eram foarte aproape de moarte.

Bunica a ieşit la pensie special pentru mine, ca să mă poată lua la ea şi să mă crească.

Astfel, de la 3 la 7 ani am crescut alături de bunicii mei care au sădit nişte seminţe în sufletul meu, seminţe care acum încep să rodească şi pe care le poţi observa şi tu în munca mea.

S-au luptat să îmi redea pofta de mâncare și să îmi salveze viaţa, m-au învăţat să scriu şi să citesc înainte să merg la şcoală, în limba română şi în sârbă, m-au învăţat să cânt la pian şi au pus fundaţia a ceea ce urma să fie Pera în această viaţă.

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-a făcut bunica pentru mine a fost că m-a iubit necondiționat. 

Astfel, cu toate că timp de 20 de ani ce au urmat nu am mai cunoscut niciodată iubirea adevărată, am ştiut tot timpul să nu îmi cobor standardele pentru că iubirea adevărată există şi eu o voi găsi.

M-a şters la fund, m-a îngrijit când am fost bolnav, m-a hrănit şi m-a ţinut în braţe foarte mult. De aceea, limbajul meu de iubire azi este afecţiunea şi atingerea fizică.

Dând timpul înainte după 20 de ani, roata s-a întors.

Bunica era singură, cu un fiu (tatăl meu) care nu o vizita şi nu avea timp de ea pentru că şi el la rândul lui suferea de mult timp de o boală incurabilă, alcoolismul.

Bunicul murise şi bătrânica a rămas cu o pensie care o ajuta să supravieţuiască la limită şi un nepot. Pera.

Când m -am simţit cel mai lipsit de putere în viaţa mea

În anii mei de Politehnică, bunica mă bătea la cap de fiecare dată când mă aşezam la masă să iau prânzul gătit de ea cu următoarele cuvinte: ”când îţi faci carte de muncă? Ai nevoie de pensie, ce vei face la bătrâneţe? Uită-te la tatăl tău, tot fără slujbă şi mai un pic şi nu va avea cine să aibă grijă de el şi nici pensie nu va avea!”

Ani de zile la rând, acelaşi text.

După ce am renunţat la Politehnică în anul V pentru a-mi urma pasiunea, psihologia, am renunţat şi la jobul din ultimii trei ani, ce îmi aducea un venit minim, şi am intrat în ceea ce urma să fie cea mai grea perioadă financiară pentru mine din întreaga viaţă. Între 22 şi 25 de ani am fost cel mai sărac şi am şi resimţit acest lucru pentru că odată, era vârsta când toată lumea se distrează şi îşi trăieşte viaţa, iar eu nu îmi permiteam nimic, apoi, aveam de plătit şcoala pentru că era a doua facultate, prima fiind la stat.

Cu mama învăţătoare şi bunicii pensionari, eu eram extrem de lipsit de perspective.

Tot ce știam era că: 

1. Și dacă mor în şanţ nu voi renunţa la pasiunea mea;
2. În viaţa mea nu voi mai lucra pentru nimeni iar singura opţiune pentru mine este să fac bani din ceea ce mă pasionează, psihologia.

Evident, soarta a făcut ca meseria mea să nu fie una din care faci bani repede şi uşor. Ca să poţi face bani din psihologie ai nevoie de un minim de experienţă, să ai un minim de abilităţi pentru oferi oamenilor ce au nevoie pentru că ei să plătească.

Primii 2 ani de zile de la descoperirea pasiunii mele au însemnat zero bani făcuţi din psihologie. Am trăit din salariul de învăţătoare al mamei mele şi din prânzurile luate la bunici.

Şcoala mi-am plătit-o făcând chetă printre puţinii mei prieteni.

În anul doi de facultate, după doi ani de muncă, am scris prima mea carte, Personalitate alfa în care mi-am pus toată energia, timpul, cunoştinţele şi sufletul. La lansarea ei online am vândut doar 12 cărţi deși mă aşteptam să vând cel puţin câteva sute şi să mă pot întreţine singur.

Imaginează-ţi cum este să aştepţi doi ani şi să visezi că după muncă asiduă şi continuă, plină de pasiune, problemele tale se termină şi la momentul adevărului îţi dai seama că lucrurile nu se schimbă cu aproape nimic… După o zi în care am plâns ca un disperat căruia i s-a terminat lumea, a doua zi eram din nou la muncă, şi mai hotărât să crap sau să reuşesc în ce mi-am propus.

M-am ambiţionat şi după un alt an, scoteam a doua carte, Arta seducţiei, dedicată băieţilor şi bărbaţilor.

Aşadar, aveam 2 cărţi şi după 3 ani de psihologie, câştigam cam 2-300 de ron pe săptămână din cărţi.

În această situaţie m-a prins vara lui 2009 când bunica mea a început să se plângă de dureri abdominale şi de faptul că începea să nu mai simtă gustul mâncării, ceea ce era dezastru pentru o femeie ce a gătit toată viaţa ei pentru cei dragi.

Doctorii au aburit-o cu tot felul de diagnostice până când am rămas singur cu domnul doctor şi mi-a spus senin ” păi ce tu nu ştii? mai are de trăit maxim 6 luni, e cancer la pancreas, nu putem să o operăm pentru că există riscul maxim să nu se mai trezească din anestezie la cei aproape 83 de ani ai ei şi nimeni nu vrea să îşi asume acest risc. Mai bine începi să te pregăteşti cu tot ce e nevoie şi să va puneţi în ordine ce aveţi de făcut. ”

După ce a fost aburită de doctori, bunica credea că are o mică tumoare ce nu este canceroasă şi că se va opera şi va scăpa. Nu era la prima operaţie şi era determinată să treacă şi prin această provocare.

Ea era plină de speranţă şi eu nu ştiam ce să fac şi cum să îi spun că îşi numără zilele.

De cancer la pancreas a murit şi Steve Jobs şi doctorii mi-au spus că nici dacă aş fi cel mai bogat om din lume, nici dacă mi-aş duce bunica în America sau Japonia, nu se mai poate face nimic.

Ideea era că nu eram un om bogat. Eram printre cei săraci.

Majoritatea pensiei bunicii se ducea pe medici şi tot felul de medicamente care mai de care mai ciudate.

Gleznele bunicii au început să se umfle până într-o zi când a intrat în cadă să facă o baie şi nu a mai putut să se ridice singură.

Eu încă locuiam cu mama şi am fost sunat de o vecină că bunica loveşte cu pumnul în peretele băii şi că strigă după ajutor.

Am urcat în taxi şi am gonit spre apartamentul bunicii doar ca să îmi dau seama pe drum că pierdusem cheile şi bunica era închisă pe dinăuntru fără să se poată ridics să deschidă uşa.

Nimeni nu mai avea cheile.

Taximetristul era un om masiv, foarte solid şi în drum spre destinaţie i-am spus că nu ştiu dacă voi reuşi să sparg uşa singur şi că îl rog să vină cu mine.

După două încercări, taximetristul cel solid a rupt uşa şi am putut să intru.

Bunica era furioasă că întârziasem atât de mult, şi pentru prima oară în viaţă am simţit că mi se înmoaie picioarele.

Am luat-o în braţe şi am dus-o în pat. Nu mai putea să stea singură pe picioarele ei.

Femeia aceasta de aproape 83 de ani care spăla pe jos în fiecare zi cu cârpa udă şi găleata de apă, care gătea în fiecare zi, care îşi făcea singură piaţa în fiecare zi şi îşi rezolva singură toate problemele, mergea să plătească telefonul, curentul şi deşi singură, nu se plângea niciodată şi nu cerea ajutor, azi era pentru prima oară în viaţă ei de adult, neputincioasă.

Am lăsat-o în pat şi am plecat la apartamentul mamei mele, mi-am împachetat calculatorul, singurul meu bun de preţ pe lumea asta, şi m-am întors la bunica să locuiesc cu ea din acea seară pentru a putea avea grijă de ea. De asemenea, a doua zi am sunat să vină firma de internet şi să îmi lege internetul pentru că la bunica nu aveam. Ştiam că am venit să stau.

În aceeaşi zi, m-am dus la apartamentul iubitei mele de atunci, i-am spus cum s-a schimbat viaţa mea din acea zi şi am rugat-o să se mute cu mine, deşi condiţiile nu au fost cele mai bune pentru noi în acel moment.

Florina avea o bunică în Orşova care era de ani de zile paralizată la pat şi de care nu putea avea grijă pentru că era la facultate în Timişoara, iar soarta o făcea să aibă grijă de o altă bătrână la pat, bunica mea.

Nu ştiu dacă va reuşi să citească aceste rânduri însă încă odată, Florina, mulţumesc.

A durat doar 6 săptămâni din clipa în care ne-am mutat cu bunica și până a murit.

Albul ochilor bunicii mele începea să fie galben din cauza ficatului, şi mi-am dat seama că nu mai are mult de trăit. Ea încă nu ştia că va muri şi încă spera în vreun doctor sau tratament miraculos iar noi încercam tot ce se putea.

Pentru mine, capacul a fost pus când am purtat-o pe braţe pe bunica leşinată în secţia de Oncologie şi bunica tot cerea să i se facă analize, să i se dea tratament ca să i se dezumfle picioarele pentru că vroia să umble din nou şi să îşi facă treaba.

Nu îi plăcea să se simtă neajutorată.

În acea zi, epuizat fiind şi dându-mi seama că bunica nu se va opri din a ne cere să o ducem la medici şi prin spitale în loc să îi dăm măcar câteva săptămâni pentru a ne lua rămas bun cu adevărat, am decis să îi spun adevărul.

Am stat cu ea faţă în faţă şi i-am spus ce mi-au zis doctorii. Cancer la pancreas, neoperabil şi că are de trăit între 4 şi 6 săptămâni, maxim.

În acea clipă, moartea a intrat deja în încăperea în care ne aflam şi îşi ascuţea coasa.

După câteva minute de şoc, bunica a tras aer în piept, a ridicat capul cu demnitate şi mi-a cerut o hârtie şi un pix.

A început să îşi scrie gândurile către mine, către fiul ei şi către toţi cei dragi.

Făcusem un lucru bun, deşi nu ştiam dacă să îi spun sau nu adevărul. I-am dat o şansă pe care cred că orice om şi-o doreşte. În faţa morţii iminente, să îţi poţi încheia socotelile cu această lume în propriile tale condiţii.

Săptămânile ce au venit au fost foarte grele şi sunt conştient că pentru majoritatea bolnavilor de cancer precum şi a susţinătorilor lor, este mult mai greu decât ne-a fost nouă.

Totuşi, am trecut şi eu prin procesul pe care doar un bolnav de cancer şi familia acestuia îl pot înţelege.

O spălam zilnic pe bunica pe picioare şi pe corp cu un burete. O hrăneam pentru că mâinile îi tremurau prea tare ca să mai poată mânca singură. Florina îi schimba pampersul bunicii pentru că nu mai putea merge la toaletă singură şi am avut noroc cu o mână de femeie alături pentru că, deşi sunt sigur că le-aş fi făcut singur pe toate dacă era cazul, mi-ar fi fost infinit mai greu.

Roata s-a întors. Dacă acum 25 de ani bunica făcea aceste lucruri pentru Pera cel mic şi rahitic, acum Pera avea grijă de bunica bolnavă de cancer.

Mi-am iubit enorm bunica şi am simţit ce înseamnă să îţi faci datoria sfântă faţă de cei care te-au crescut.

În dimineaţa zilei de 13 decembrie 2009, bunica s-a stins din viaţă cu mine lângă ea, ţinând-o strâns de mână.

Revolta mea trebuie să fie și a ta până nu e prea târziu

Gândeşte-te în felul următor.

Sunt sigur că eşti o persoană bună la suflet, bine intenţionată şi care vrea să facă bine oamenilor şi mai ales, care ar face orice pentru familie şi persoanele dragi din jur.

Dar de la a vrea la a putea, e o cale atât de lungă…..

Stau să mă gândesc, ce s-ar fi întâmplat dacă eu aş fi fost angajat cu un program fix şi aş fi avut de ales între a merge la muncă sau a avea grijă de bunica care nu mai avea pe nimeni lângă ea?

Ce s-ar fi întâmplat dacă nu aş fi avut timp, energie sau puţinii bănuţi pe care îi câştigam din cărţile mele pentru a fi alături de femeia care m-a crescut în primii ani de viaţă şi m-a hrănit cu un prânz cald până la 29 de ani?

Cum ar fi sfârşit bunica mea dacă eu eram plecat din ţară ca să lucrez în alte părţi şi nu aş fi fost un om liber să fac ce vreau în viaţă, să fiu unde vreau?

Îţi spun un lucru.

Nu m-aş fi iertat niciodată dacă nu aş fi fost alături de această femeie la sfârşitul vieţii ei când ea a avut cea mai mare nevoie de mine.

Era să ratez această şansă şi am fost la limită dar am reuşit să fiu bărbat în casă şi un om pe care te poţi baza.

Imaginează-ţi acum că tocmai bunica, pe care o iubeam enorm, mă încuraja şi insista să mă angajez, să am carte de muncă şi să fac toate acele lucruri care nu mi-ar fi permis să fiu lângă ea în cele 6 luni de zile.

Dacă aveam un job, mi-ar fi dat cineva concediu plătit 6 luni pentru că bunica trebuie dusă la medic, trebuie hrănită, schimbată?

Dacă trebuia să îmi dau demisia (ceea ce sigur aş fi făcut) din ce bani am fi trăit, având în vedere că pensia ei era foarte mică? Nu că banii din cărţile mele ar fi fost mulţi, dar cele câteva sute de ron pe lună în plus ne-au făcut să putem trece peste acest moment foarte dificil. Oricum am luat bani împrumut pentru înmormântare, dar asta nu e relevant acum.

Ca să pot să fiu puternic pentru bunica mea atunci când a fost nevoie de mine, a trebuit să fiu surd la toate vocile din jurul meu care îmi spuneau ce să fac şi cum e mai bine pentru mine.

Cele 6 luni de la diagnostic până la moartea bunicii m-au făcut să mă simt cel mai neputincios om din lume. Dar a existat ceva ce m-a salvat şi sunt conştient că foarte mulţi oameni nu pot beneficia de acele lucruri mici dar extrem de importante de care am avut eu parte.

– timp şi libertate pentru a-ţi rupe 6 luni din viaţă ca să fii alături de o persoană dragă şi iubită care are nevoie de tine;
– o minimă sursă de venit care nu necesită prezenţa ta la muncă permanent;
– să ai în jur câţiva prieteni buni care să te sprijine cum pot fiecare ca să depăşeşti acest moment greu pentru tine.

Această întâmplare m-a făcut să îmi jur că niciodată nu voi mai fi lipsit de putere în faţa oricărei provocări îmi va arunca viaţa în cale.

În anii ce au urmat, am fost nevoit să am grijă de tatăl meu căruia îi dădeam bani de ţigări, de mâncare, de curent şi chirie. Şi tata a murit în în toamna anului 2012, însă a avut lângă el un fiu puternic, mai puternic decât a fost cu bunica.

Dintre bunici şi părinţi o mai am doar pe mama şi sunt sigur că nu există nimic ce ni se poate întâmpla care să ne prindă total nepregătiţi, indiferent de cum şi unde ne va lovi viaţa.

Acum şi eu la rândul meu îmi întemeiez o familie şi este o familie mare pentru că pe lângă soţie, câine şi pisică, am toţi prietenii mei care îmi sunt familie, iar această familie creşte.

Nu vreau niciodată să mai fiu lipsit de puterea de a-mi susţine şi ajuta familia dacă este nevoie de mine şi vreau să te ajut şi pe tine prin singura cale pe care o cunosc, să fii o persoană puternică ce se poate ajuta pe sine şi îşi poate ajuta familia, prietenii şi oricine are nevoie .

Aştept gândurile tale,

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

Distribuie daca ti-a placut:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on email
Email
Share on whatsapp
WhatsApp

Profită de resursele de dezvoltare personală pe care le-am pregătit timp de 10 ani!

ARTICOLE SIMILARE

87 Responses

  1. Foarter emotionant,dar si eu trec prin momente dificile in aceasta viata, am luat viata in propriile mani si mam hotarat sa devin o persoana independenta financiar, sa lucrez numai pentru mine , ajutand bineinteles si pe altii sa faca la fel.
    Felicitari si succes in continuare
    Din pacate nu pot participa la acel semniar pentru ca sunt din Ploiesti, dar imi doresc sa ajung sa va cunosc, poate viata imi va da acesta ocazie.
    Cu respect Florin

    1. Impresionant. Ma bucur sa stiu ca sunt oameni care simt astfel si reusesc sa si impartaseasca cu altii experientele, sentimentele lor. Citesc postarile cu multa bucurie. Bravo Pera.

      1. Cu toate astea , desi nu este impachetata frumos si legata cu fundita , viata este un cadou,de care sa ne bucuram in fiecare clipa si sa multumim Domnului pentru acest miracol. Se spune ca daca ne-am pune problemele la un oc si am vedea si cxe probleme au ceilalti , le-am lua pe a le noastre si am trai fericiti. Impresionant dar asta este viata . De aceea, ar trebui sa constientizam ca nimic nu merita sa ne necajim ,iar in momentul in cae nu mai gasim punti de legatura si rezonanta , nu are rost sa insistam .Fiecare are dreptul la bucuria existentei . Pentru fiecare exista bine. Sa avem credinta si sa ne rugam la Domnul sa ne dea puterea de a depasi tot ce va sa vina. Cu deosebita consideratie. george.

        1. …Sa.iti dea Dumnezeu sanatate …trista , emotionanta, intamplare …..in viteza timpului,a traiului de zi cu zi ,a goanei dupa ´´supravietuire´´ , uitam de lucrurile care conteaza cu adevarat intr-o viata….Din pacate ,suntem interiorizati din ce in ce mai mult…,nu mai avem timp pentru altii..,ne ´´instrainam´´datorita grijilor si vietii , devenim straini chiar si pentru membrii familiei….

          1. Noi,barbatii,suntem mai reticenti in a ne confesa.Sunt impresionante situatiile prin care ai trecut,adevarate examene foarte grele si nu sunt putini cei care nu iau NOTE DE TRECERE.Ai avut totusi noroc sa nu stai ca mine trei ani si jumatate,sa joci teatru,sa razi,sa plangi ( cand nu te vede nimeni ),vazand ca femeia vietii tale pierde lupta cu cancerul,desi au fost mai multe operatii si diverse tratamente,totul fiind zadarnic.Sunt multe de spus,dar viata nu e dreapta intotdeauna si ce-i bun si frumos nu dureaza mult din pacate.Te gandesti ca undeva,candva,te vei intalni cu cei care au fost luati de langa tine…….. Puiu

  2. M-a emotionat profund povestea ta, Pera… Asa e, primim cat putem duce. De putin timp am inceput sa citesc mail-urile tale pentru ca acum sunt in asteptarea noului meu copilas si nefiind la servici pot sa fac ceea ce-mi place mai mult- sa citesc. Mesajele tale sunt vii si sincere -transmit emotie, energie pozitiva si speranta.Multumesc, Pera!

  3. Inteleg perfect ce inseamna sa ai disponibilitate pentru cei dragi in dificultate. O am pe mama in ingrijire, si ea bolnava de ani de zile. Acum starea ei s-a inrautatit si daca nu as lucra mai mult de acasa si nu as avea programul flexibil, cu greu as fi putut fi langa ea in aceste momente in care nu mai poate sa-si faca de mancare si restul necesare. Ma uit la ea, la omul care se stinge usor cu acceptare si compasiune. Ne-am apropiat mult una de cealalta si, unde inainte zbieram dupa timpul si independenta mea, acum ma bucur sa-i vad ochii care-mi zambesc cand ii aduc de mancare, ma bucur de binecuvantarile ei si de faptul ca ma tine cu picioarele pe pamant. Numai bine Pera! 🙂

  4. Ai dreptate, nimeni nu primeste mai mult de la viata decat poate duce. De foarte multe ori raspunsul problemelor noastre se afla in noi insine. Fie ca iti moare cineva drag fie esti impavarat cu o suma imensa, fiecare intamplare, este defapt un simplu test pe care eu ca persoana trebuie sa invat sa depasesc momentul si sa imi invat lectia. Karma ne arata si cealalta parte a rotii universului implicit fiintei noastre; precum nasterea incepe cu stadiul infantil si moartea inseamna revenirea la aceasta.
    Sunt de parere ca multe dintre intamplari netraite de noi se repeta in mod continuu precum un alcoolic se afunda in propiul drog datorila lipsei de curaj/incredere in sine/teama/s.a.m.d. de a nu trece de o anumita intamplare ce ii evoca anumite amintiri si sentimente..
    Stadiul lui de incertitudine in care se afla, poate fi vazut de multi ca o povara caruia nu ii poate face fata, care defapt este cheia trecerii testului; numai ca multi in cazuri similare prefera sa ramana in acea stare de „ceata in ochi” cum imi place sa ii spun..
    Cheia rezolvarii problemelor tale sta la o sclipire de neuron departare 😀
    „Revolta ta”, pe semne promisiunea catre tine respectiv bunica ta, de a nu mai fi slab in fata infruntarilor vietii se rasfrange asupra pasiunii cu care scrii si
    ii atinge pe unii dintre cititori prin evocarea unor sentimente de empatie si sa incerce sa isi gaseasca exemple similar in ei insisi ceea ce e bine de retinut.
    Nu suntem nicioadata lipsiti de putere, ea se afla in noi, numai ca o ratacim din cand in cand. Viata ne scutura din toate incheieturile sa ne aduca aminte sa tinem strans de ce avem bun in noi.

  5. Pera, m-a impresionat mult ceea ce ai scris , mai ales fiindca esti barbat si eu nu am intalnit inca un barbat care sa aiba curajul sa spuna sau sa scrie ce traieste cu adevarat in sufletul lui, nu povesti si abureli..mie mi-a fost cel mai greu la divort, dupa 28 de ani de trai impreuna si doi copii mari, unul casatorit..m-a ajutat credinta in Dumnezeu , copiii mei si prietenii, mai ales barbatii fiindca intotdeauna am avut prieteni buni doar printre barbati; sa ma scuzi , dar eu nu cred in prietenia apropiata dintre doua femei, chiar daca sunt femeie, dar apreciez extrem de mult prietenia dintre barbati! Si eu am cativa prieteni foarte buni intre barbati (PRIETENI, NU IUBITI!!), oameni cu totul speciali pentru mine! Doamne ajuta, sanatate si numai bine in viata!

  6. Cu adevarat deosebita aceasta parte a vietii tale, din toate punctele de vedere. Pot spune ca simt in inima o stare de compasiune si de iubire pentru exemplul care ai fost la acel moment, chiar daca poate nu ai fost atat de puternic precum ti-ai fi dorit, cel mai important este faptul ca ai facut fata acestei situatii.
    Mai important de atat este ca ai dus totul pana la capat, si ai fost acolo cand bunica a avut nevoie de tine. Mai important este faptul ca mai tarziu, ai avut o alta ” provocare ” , tatal tau, fata de care, atitudinea ta a fost mult mai puternica.
    Mai important este faptul ca ai reusit sa cresti, sa evoluezi, sa constientizezi faptul ca trebuie sa fi puternic in aceste situatii, pentru a nu te simti neputincios.
    Mai important este ca ne relatezi si noua, cititorilor tai, aceste experiente partial triste, dar pline de iubire si afectivitate, stiind cum sa punctezi ceea ce iti doresti, sa ajungi la punctul la care vrei sa ajungi.
    Sublim este faptul ca noi invatam, foarte mult din ceea ce tu transmiti, si urmarim pe cat posibil sa transpunem toate aceste lucruri in viata de zi cu zi.
    Dupa ce am citit acest articol, simt o stare de liniste, pace si compasiune pentru toate situatiile speciale in care ne implica viata, iti multumesc Pera, esti deosebit !

  7. Mulțumesc Pera, emotionant, inteleg perfect cum este sa te simti neputincios in fata greutatilor cu care te confrunti in viata, am trait recent o experienta care ma pus in aceasta situatie, si la fel ca si tine mi-am promis ca voi face tot ce-mi sta in putinta sa fiu puternica pentru mine si pentru cei dragi.

  8. Felicitari. Intamplarea face ca si eu am trecut anul asta ceva asemanator cu tati. Te inteleg si sper ca prin ceea ce am trecut noi sa putem sa-i intarim pe altii, sa-i ajutam.

  9. Esti un adevarat exemplu pentru noi toti Pera, tin sa-ti multumesc ca ai avut curajul sa-ti traiesti pasiunea si sa ajuti atatia oameni din viata ta, a meritat sacrificiul cu varf si indesat! Mersi pentru inca un lucru, mersi ca existi!

  10. Sincer cel mai emontionant articol nici nu m-am putut aptine din lacrimat …iti multumesc pentru tot ce faci pentru omenire! Ti-as recomanda sa scri si in alte limbi ca nu doar romanii trebuie sa invete de la tine !

  11. multumesc din suflet pt acest e-mail!!!emotionanta pana la lacrimi povestea ta.esti un om special cu o inima speciala si rara!!dzeu sa-ti ajute dupa faptele tale!oare as putea sa iau legatura cu tine si-n afara comurilor de aici?

  12. Draga Pera… Cum ai spus tu, nu primesti mai mult decat poti duce… iar daca viata ti-a dat aceste clipe de dus, ti le-a dat pentru ca stia ca aveau sa te ajute la ceea ce esti tu acum… pe langa un OM adevarat, esti ghidul Alfa, mentorul Iubirii, sau apostolul Divinitatii. Trebuie sa fii si sunt sigur ca esti mandru si fericit pentru tot ce ai primit de la viata si tot ceea ce esti, pentru ca prin exemplul tau luminezi si ajuti alte mii de suflete… Peace&Love draga Pera. 🙂
    PS.-Am „savurat” fiecare cuvant din aceasta scriere, si am „trait” emotional tot ce ai scris mai sus, iar tot ceea ce am simtit a fost IUBIRE pura. Si mai mult, in ceea ce am citit, am simtit si omotiile retraite de tine la scrierea articolului… 🙂 Foarte tare… ar iesi si un film de totata frumusetea din viata ta. Cine stie? poate chiar voi avea prilejul sa-l vizionez. Cu drag Eugen. 🙂

  13. raspunsurile la intrebarile tale multe il gasesti oprindu-te putin si privind in jur……ce se intimpla,, daca ,,spus de n ori?rid,pentru ca totul se intimpla pentru ca asa trebuie sa se intimple,tu vislesti si te miri….cind vei obosi din cautat perfectiunea vei intelege instantaneu.

  14. Mi-a placut foarte mult povestea cu bunica ta,Pera.Te-ai comportat admirabil.La asa bunica,asa nepot.De ce bunicii reusesc cu nepotii(dragoste neconditionata)ceea ce nu prea le iese cu copiii?O zi minunata!

  15. Din nou povestea bunicii tale m-a facut sa plang, cred ca asta a fost lectia ta de viata ca sa poti deveni ceea ce trebuia: un adevarat alfa. Lectiile astea grele ne „cresc” !
    citind mi-am amintit experienta care m-a facut pe mine sa nu ma mai sperii niciodata: eram foarte tanara, aveam aproape 20 de ani, si fiul meu’ primul, era micut inca, in carucior; in preajma Craciunului, pentru ca aveam bradul in casa, plin cu globuri. Micutul se juca in carucior, destul de aproape de brad, in care a ochit un glob in forma de ciuperca. Cand l-a luat in mana, globul aproape ca s-a spart, dar el il tinea cu putere; cand am vrut sa i-l iau din mana, de teama sa nu ramana fara jucaria lui, l-a bagat in gura…surpriza, nu era ciocolata, ci era STICLA!! panica maxima, copilul avea gura plina de cioburi!
    nu va spun ce stress – tatal copilului l-a luat de un picior, un alt prieten care era cu noi, incerca sa ii culeaga cioburile din gura, iar eu, care ar fi trebuit sa fiu prezenta, m-am panicat si am inceput sa plang la telefon, sunand la salvare. Intre timp cei doi barbati au „curatat” gura copilului de cioburi, copilul urla de ciuda ca i s-a luat „ciupercuta” din mana, toate bune si frumoase, cioburile recuperate pana la ultimul !! LECTIA mea : sa nu ma mai panichez niciodata, sa fiu prezenta pentru a rezolva situatia cu sange rece.
    Drept e ca pe viitor mi-a servit foarte mult, pentru ca baietii cresc si pana ajung la peste 20 de ani fac o multime de nazbatii, rani, lovituri, sarituri, si cine altcineva sa le bandajeze decat MAMA ? chiar si astazi imi pastrez sangele rece in situatii critice , rezolv, si apoi dupa 3 zile, imi permit sa destresez!
    multumesc Pera Novacovici, am o mare stima pentru tine si munca ta

  16. Buna Pera,
    Extraordinara poveste, de fapt despre asta este vorba : de a te simti liber si puternic in orice incercare te va pune viata.
    Si sa fii tu insuti puternic, sa te simti asa, nu sa tragi de tine sa spui ca nu esti suficient de bun din disperare (cum am facut eu, si inca mai fac).
    Am fost foarte slaba atunci cand mama a murit si eu aveam 11 ani, inca lucrez la a ma ierta pe mine pentru asta.
    Am fost slaba acum 5 ani cand am pierdut sarcina si nu am mai putut avea un copil pana acum.
    Acum sora mea are un cancer incipient, iar socrul meu are deja metastaze.
    Iar eu am fost mai puternica in situatiile astea. Am reusit sa-i sustin si pe ei, si pe sotul meu, cat am putut.
    Ceea ce nu am reusit in primele 2 cazuri.
    Inca nu pot sa-mi asum liberatea de a face ceva pe cont propriu, inca ma simt persecutata de sefi, dar stiu ca voi reusi sa vad lucrurile altfel pana la urma.
    Pera, spune-mi, te rog, care este calea de a deveni puternic, stiu ca este multa munca si determinare, dar ma simt adesea coplesita (depresii, anxietate).
    Iti multumesc!
    Gratiela

  17. Multumesc Pera. Stiu ca „ce nu te doboara te intareste” si mai stiu ca planul cel mare(al Divinitatii) este mai bun decat pot gandi eu dar mereu(din copilarie) am trait cu impresia ca o sa fac ceva extraordinar in viata mea si timpul trece…. Este foarte greu sa invat acceptarea a ceea ce sunt asa cum sunt!

  18. Minunat Pera ceea ce am citit. Mi-ai adus aminte de matusa mea care a fost pentru mine ceea ce bunica ta a insemnat pentru tine, esti un suflet superb. Desigur, ai dreptate, trebuie sa fim puternici pentru noi si cei dragi, pentru cei ce au nevoie, ma bucur sa te citesc.

  19. Te iubesc , Pera ! Bunica ta a fost Ingerul tau pazitor si si-a indeplinit misiunea ,exemplar ! Ti-a daruit tot ce avea mai bun , iar noua ne-a daruit un Mare Prieten si Sfatuitor . Sunt convinsa ca foarte multi dintre noi avem povesti de viata asemanatoare dar, sunt foarte putini cei care vor si reusesc sa si le descrie atat de deschis,simplu si totodata profund , precum o faci tu. Fi sigur ca bunica ta e multumita de ceea ce ai devenit; un OM LIBER si PUTERNIC ! Per aspera ad astra !

  20. Cred ca fiecare dintre noi are o poveste. Tu ai reusit in viata si ai facut ca povestea ta sa fie acum frumoasa pt noi. Asa cum sugerezi si tu, e important sa ai taria sa-ti faci propriile alegeri, nu sa devii sclavul societatii.

  21. Pera, inteleg perfect prin ceea ce ai trecut.Mai ales ca si eu m-am aflat in astfel de situatii: mai intai cu mama mea pe care am pierdut-o din cauza unui cancer de san, atunci cand eu aveam 8 ani si mai apoi bunica mea 10 ani mai tarziu ( accident vascular cerebral).
    Marturisesc sincer ca mi-a fost foarte greu…si totusi sunt constienta acum de faptul ca fiecare lectie, indiferent de asprime, are rolul ei in vietile noastre.
    Toate cele bune!

  22. Puterea pe care ai avut-o in acele momente, era acea putere pe care aceasta femeie inestimabila le sadise in tine si din care ea se hranea acum in ultimile ei momente…..
    Aceste gesturi se rasplatesc cu mult bine, iar tu nu numai ca il ai: dar il si impartasesti cu altii.
    Adevarul este ca necazurile ne fac foarte puternici, dar trebuie sa gasim si calea sa indrumam aceasta putere pe drumuri drepte.
    Ce te poate face mai puternic decit atunci cind stii ca tu esti singurul care poate face ceva pentru persoana iubita? Te mobilizezi si atunci dispare si frica (daca o ai) si stii ca trebuie doar tu sa termini acest lucru….
    Cit de multe ne asteapta in aceasta viata la colt de strada?! Trebuie sa invatam sa facem fata si vietii (care este mult mai dura), dar si mortii.

  23. Stiu despre ce vorbesti, am trecut si eu prin astfel de experienta dureroasa, cu parintii mei. Este o diferenta, amandoi au murit brusc, fara sa sufere dar durerea este f. intensa pt. ca nu ai timp sa-ti iei ramas bun. Desi aveam pe atunci 50 si 53 de ani (au murit la diferenta de 3 ani, in aceeasi zi, 2 ianuarie) nu am fost pregatita si ( ca si cum ar putea fi cineva pregatit vreodata…) m-am imbolnavit,am facut terapie, sunt practicanta Reiki si acum stiu mai multe, simt altfel, vad in alta perspectiva viata cu tot ce ni se da sa traim pe acest pamant. Pace in suflet iti doresc!

  24. Buna Pera! Vreau sa te intreb care a fost prima carte scrisa de tine si daca o mai ai de vanzare in format original (fara imbunatatiri)?

  25. intotdeauna am incercat sa imit persoane puternice,articolele tale sunt un exemplu,nu stiu,acum,tot in jurul meu se prabuseste,asa simt,si totusi simt o pace profunda de acceptare,si totusi totul e negru,dar simt o fericire nedescriptibila chiar dak viata mea a ajuns la apogeu,fara relatie de cuplu,fara vocatie,fara sa simt k sunt implinit…si totusi am acceptat sa fiu nefericit si prin asta sunt foarte fericit….as vrea sa inteleg asta!mltumesc pera,prin tine am inceput sa citesc carti de dezvoltare personala!

  26. Extrem de emotionant articolulu dumneavoastra. Si cred ca v-am putut intelege cat se poate de bine pt ca am avut in familie un bunic, si pe taticul meu bolnavi de cancer. Dar cel mai actual a fost al meu. Credinta ca ma pot vindeca singura mi-a fost aliat si nu am esuat. Am crezut, si cred, ca exista tratamente alternative pt cancer. In rest ce sa va scriu? Am inceput un blog pt cei suferinzi de cancer. Poate ca va fi de folos cuiva. Doresc din tot sufletul ca sa pot ajuta oamenii. Aici este adresa:elenaradublog@wordpress.com.
    Pentru Social Media adresa mea este:https://www.facebook.com/eradu2?sk=info&edit=eduwork
    Va multumesc mult pentru ca ceea ce faceti este foarte frumos. Sensibilizarea sufletelor, doarinta de a face bine unor oameni pe care nu-i cunoasteti sunt lucruri demne de admirat. Va multumesc ca existati si ca imi dati o raza de speranta intr-un viitor mai bun.
    Pentru ca eu va consider prietenul/invatatorul meu va rog sa imi dati voie sa va imbratisez.
    Cu bine domnule Pera si multa sanatate, putere de munca si succes peste doua zile.
    Elena R.

  27. Esti un om minunat! Bv tie pt modul admirabil in care te-ai purtat cu bunica ta pana in ultimul moment.Si pt ca pui pret pe ceea ce e important. ..Si eu la cei 22 de ani ai mei sunt hotarata sa depun eforturi pt a avea particica mea , si pt a nu sfarsi prin a asculta de reguli impuse de altii.Cu toate ca ma simt debusolata de multe ori. Atunci cand citesc ceea ce scrii ma simt incurajata.Merci!Cu mult drag si admiratie!>:D<

  28. Pera esti un exemplu pt. multi dintre noi.Ai reusit sa-ti demonstrezi tie ca esti capabil si puternic iar prin ceea ce faci pt. comunitatea alpha oferi experiente de viata si sfaturi utile tuturor cititorilor tai.E minunat ca poti sa oferi valoare celor din jur prin aceste cuvinte bine alese si motivante.

  29. Pera,prima parte a articolului este slaba.Ok,ai avut o viata grea insa chiar crezi ca ai avut o viata chinuitoare?
    Intentia ta stiu ca este responzabilizarea cititorilor si eliminarea „scuzitei cronice” prin exemplul propriu insa metoda prin care faci asta este un fel de „uite ce viata naspa am avut eu si am reusit,si voi puteti”.
    Cu fraza asta cred ca glumesti „Se spune ca nimanui nu ii este dat mai mult decat poate duce.”.Pe bune??Esti chiar serios?Hai sa dam o tura prin Africa,dar nu asa printr-o singura tara,ci cam cel putin jumatate din continentul ala si sa le spunem asta si lor.Oare o fi tot asa usor sa se informeze/educe?Pana la urma nu-i mare lucru nu,mai savureaza o Cafe Mocha la Starbucks-ul din colt iar daca nu au noroc cu netul poate merg la biblioteca din drum nu-i asa?
    Ok,poate Africa ti se pare cliseu,hai mai aproape chiar pe meleagurile noastre.Sa vizitam nitel niste sate(care nu sunt tocmai putine) si sa vedem cam cat de usor o sa li se para tinerilor de acolo sa aiba o viata tare faina.Fraza aia sigur o sa le tina de cald 100 de km si o sa le plateasca transportul pana la cea mai apropiata sursa de educatie.Nu numai asta,dar o sa-si spuna si ce avantajati sunt ca viata i-a pus in situatia asta.Bun,daca jumatate din populatie traieste in mediul rural hai sa mergem si mai aproape,de exemplu sa dam o tura pe la niste case de copii la alegere care vrei tu.Sunt absolut sigur ca si ei o sa vada perspectiva ta intr-o pauza de batai sau abuzuri(ca sa nu mai aduc in discutie ce patesc fetele pe acolo).
    Repet,inteleg ideea ta si cred ca vrei sa schimbi destinele unor oameni in mai bine,chiar regasesc niste concepte sanatoase in articolele tale insa tu vezi lucrurile doar din realitatea ta si eronat generalizezi sau extinzi experienta ta la greu.
    Unii oameni au parte uneori de lovituri crunte sau au o viata(si sunt darnic cand spun „viata”) mult mai precara decat ai avut tu.
    Nu este un concurs de cine are viata mai grea insa tu egalezi experienta lor cu a ta si cumva ai ajuns la concluzia ca asta e un adevar universal.
    Ar fi frumos daca fraza aia cu care ai inceput ar fi si adevarata in toate cazurile iar mediul in care existam chiar nu ar avea impact asupra noastra.

  30. Pera eu sunt de parere ca asta e felul universului de a ne testa pt ceea ce a planuit pt noi . si cred ca universul ti-a pregatit ceva incredibil . durerea ii temporara,ea poate dura un minut , o ora , o zi sau chiar un an de zile ,dar in cele din urma va se va prabusi si inlocuita de ceva . si acel ceva va fi incununarea viselor noastre.

  31. Pera iti simt tristetea si lacrimile cu care scrii aceste rânduri. Sunt sigură că bunica ta se bucură acum printre cei luminați. E un dar foarte frumos pe care vi l-ați făcut reciproc, ești un om norocos.

  32. Astăzi m-am întâlnit cu o persoana draga noua…care o sa vina mâine la evenimentul tau si mi-a spus: Florina ai citit ultimul articol al lui Pera? I-am răspuns ca nu! Cand am ajuns acasă am început sa citesc am izbucnit in plâns…am iubit-o mult pe maica si de multe ori mi-e dor de ea! Te rog din suflet sa-mi dai poza ei…

  33. Foarte emotionant articolul….sigur bunica ta de acolo de sus este mandra de ceea ce a ajuns nepotul iar noi cei care am citit articolul am inteles exact ce era de inteles.

  34. Pera, m-ai facut sa plang, caci desi mama mea m-a facut sa rad de multe ori cand eram deprimata, eu mai ma supar pe ea, desi as vrea sa iubesc neconditionat. Cred ca te-ai descurcat foarte bine avand in vedere prin ce-ai trecut. De-abia acum pot sa scriu, caci s-a rezolvat cu calculatorul vineri.Iti multumesc pt articol.

  35. Emotionanta povestea ta. Si ma ajuta oarecum. Am si eu o maicuta de 87 de ani, care nu este mama mea naturala, insa este mama sufletului meu si printr-un concurs de imprejurari, am acum grija de ea, asa cum si ea m-a crescut pe mine o vreme (cea mai frumoasa din viata mea). Sunt oarecum speriata, pentru ca stiu ca va veni o vreme cand va trebui sa o tin de mana atunci cand va trece dincolo. Insa stiu ca fac ceea ce trebuie facut si deocamdata ma bucur de sansa de a mai fi un timp impreuna si (asa cum ai spus si tu) de-a face putin pentru ea, ceea ce cu atata dragoste a facut pentru mine. Multumesc.

  36. Este cutremurator ceea ce ai scris, nu vreau sa -mi dau voie sa plang , cred ca m-as prabusi.Si eu am o buunica care o iubesc foarte mult si innebunesc cand ma gandesc ca ar putea pati ceva,.

  37. Salut Pera! Nu pot spune ca inteleg perfect prin ce ai trecut, petru ca fiecare dintre noi reactionaza altfel,suporta altfel si primeste loviturile altfel. Stiu doar ca am trecut si eu printr-o situatie similara cand eram cam cu vreo 10ani mai mic decat tine si stiu cat de greu este sa duci totul pe umeri de adolescent,care inca nu stie ce vrea de la viata lui si crede ca lumea ii sta la picioare,doar pt simplu fapt ca tanar, dar e obligat sa invete cum este sa fii neputincios. Vreau doar sa stiu cum si unde sa gasim puterea sa mergem inainte,sa nu ne mai simtim slabi,sa nu ne pieredem dupa o lovitura!

  38. buna seara Pera.Am trecut si eu printr experienta de a avea un bolnav de cancer -tata.si de la el am invatat,asa cum zici tu ca pentru a ajuta pe cineva si a avea grija de cineva trebuie sa ai grija de tine in primul rand!D zeu sa i odihnesca!
    Si tot atunci am invatat ca doar daca te respecti pe tine ii poti respecta si pe ceilalti care normal ar tb sa iti arate la randul lor:respect!ce este drept,asteptariile sunt in majoritatea cazurilor mult prea mari!

  39. Apreciez foarte mult blogul tau, iar ce scri, citesc cu „sufletul la gura”! Vreau sa te intreb cum pot sa o ajut pe prietena mea care are 30 de ani, doua fete frumoase si un sot pe care il iubeste, sa scape de gandul ca va fi dependenta de drogurile psihiatrului pentru inca 3 ani. A luat 10 luni pastile pentru depresie, apoi s-a oprit vreo patru luni, pentru ca din cauza pastilelor nu putea tine nici o cana in mana, pentru ca tremura, acum o saptamana a facut o criza , a avut halucinatii si a vrut sa o bata pe sefa ei care era psihiatra ei, si-a schimbat psihiatra si tratamentul dar o vad foarte trista si livida..Eu sunt impotriva tratamentelor, le consider droguri autorizate, am trecut printr-o criza de depresie din cauza mobingului la locul de munca, am luat 6 zile prozac, aprazolam , dormeam non stop..si in urmatoarele zile am iesit din spital si dupa ce am citit un articol de pe blogul tau, dimineata la 5:30 ma trezeam imi luam echipamentul sportiv, alegam, greu ca sunt cam plinuta, dar nu ma lasam, dupa 25 de minute ajungeam sub dus, beam,apa multa toata ziua, si in cateva zile, poate chiar o saptamana nu am mai avut probleme cu a fi ametita de drogurile psihiatrului, si nici cosmaruri nu am mai avut, pentru ca aveam in acele zile cat m-am lasat de pastile. Pot sa spun sigur ca si Puterea rugaciunii si bineinteles a lui Dumnezeu m-a ajutat, pentru ca am vrut sa scap de dependenta autorizata.

    1. De ce nu alege prietena ta sa mearga la un psihoterapeut, in loc de a servi pasitle…? Si eu am mers la psihiatru mai intai, tot cu depresie, si dupa ce am vazut cat mancam de la acele pastile, iar doctorul imi spunea, „Ah, pai oricum esti slaba, cateva kg in plus nu ar fi rele…”, am renuntat sa le mai iau. Brusc, contrar indicatiilor ca trebuie reduse treptat etc. A mai trecut ceva vreme pana sa gasesc un psiholog bun, cu formare in analiza tranzactionala, dar e superb ce face cu mine, imi ofera spatiul de care am nevoie pentru a ma vindeca… Pastilele nu vor vindeca niciodata cauza (sau cauzele) depresiei… Sunt doar ca un dop pus peste un recipient sub presiune… care, la un moment dat, tot va reusi cumva sa se reverse, si nu tocmai in moduri prea placute…

  40. Trist…. Stiu prin ce ai trecut… Eu am trait clipe la fel de grele cand am pierdut-o pe mama mea…. avea 64 de ani.. sunt 2 ani… 2 ani in care ii simt lipsa in fiecare moment…. a fost foarte greu cand am aflat ca are o tumoare la cap, neoperabila… lipsa de interes a medicilor… nu s-a gandit niciunul sa o trimita sa faca un examen tomograf… au spus ca sunt simptome specifice varstei… sau depresie, anxietate. dupa tomograf mi-au spus ca mai are de trait 2 saptamani maxim de trait…am tinut-o in viata 3 luni…. ea nu a stiut ce are… nu i-am spus… Zicea tot timpul ca o sa se faca bine sa-si creasca nepotul, si-a dorit mult un baiat. A fost cea mai minunata mama! Frumoasa! Cea mai puternica si plina de viata, de energie! Ne-a crescut singura, pe mine si pe sora mea… La inmormantare sora mea nu a venit, e plecata in alta tara,… Ii simt lupsa, mi-e atat de dor de ea… Mi-e dooor!!!

  41. Asta înseamnă foarte mult. Cred că cei care mai cred că nu e important să ai bani, că trebuie să trăieşti clipa, să fii azi rege, că mâine cine ştie ce o fi, cred că noi toţi trebuie să ne gândim că doare al naibii de tare atunci când vrei să faci ceva pentru oameni dragi şi nu poţi, că veniturile tale sunt mereu infime , iar banii îţi tot trec prin mână. Suntem datori să ne trezim, să fim puternici pentru oameni dragi, să ştim că cel mai lung drum începe cu primii paşi, să fim responabili şi să ne plătim primii, să ştim să dispunem de finaţele noastre . Nu pledez pentru chiverniseală ori avariţie, pentru că banii sunt făcuţi pentru a se cheltui, pentru a aduce bucurie celor din jur, pledez pentru responsabilitate, pentru putere , pentru a avea mai multe opţiuni, atatea cate ne dorim.

  42. Am trecut printr-un cancer de sân acum 7 ani. În foarte puţine momente m-am simţit disperată la gândul că se întâmplă ceva în corpul meu ce nu pot controla. În rest m-am simţit extrem de încrezătoare, puternică, mă străduiam să arăt bine asfel încât, când ieşeam pe stradă cunoscuţii îşi exprimau admiraţia şi rămâneau fără glas când le povesteam prin ce trec.
    Nu ştiu de unde am avut puterea. Nu m-am simţit aproape deloc slabă.
    Acum sunt divorţată, am plecat de acasă cu copilul în chirie, apartamentul rămânând în posesia fostului soţ până rezolvăm problema partajului. N-aş putea spune că mă simt fără putere, neîncrezătoare, dar faptul că tot timpul banii sunt număraţi şi mai întotdeauna se termină cu mult înainte de următorul salariu, mă face să mă simt în nesiguranţă.
    Sunt bugetară, şi dacă aş fi pusă în situaţia în care ai fost pus tu, aceea de a ajuta şi îngriji pe altcineva, nu ştiu cum m-aş descurca. Nu mai vorbesc de situaţia în care eu însămi nu m-aş putea îngriji.

  43. Inca o lectie de viata de la tine,din care am de invatat!Cind ajung in tara vreau sa cumpar din cartile scrise de tine . Simt si cred ca am de invatat multe de la tine ,vreau sa te sustin si nu stiu cum sa o fac dar o sa invat . Ar mai fi multe de spus dar ma rezum la: Esti extraordinar si cred ca tu prin puterea exemplului ii faci si pe alti sa te urmeze instinctiv cu cit mai multi cu atit mai bine pentru o lume mai buna!Asta tot de la tine o stiu 🙂

  44. M-ai lasat fara cuvinte si mi-au dat lacrimile…As vrea sa am destula putere si incredere sa imi urmez pasiunea si sa nu mai depind de cartea aceea de munca si de jobul care mi-a adus de multe ori doar umilinta (desii sunt asistenta medicala) dar, da este ceva acolo care parca ma trage inapoi.Mi-e frica,ca nu am sa reusesc, ca nu voi avea din ce sa traiesc eu si familia, ca la 40 de ani poate ce rost are sa ma mai apuc de altceva…Din cauza asta citesc articolele tale pentru ca parca imi dau un imbold (si pentru asta iti multumesc).Sper sa reusesc intr-o zi pana nu va fii cu adevarat prea tarziu…

  45. Nefericirea vine,
    Cand tu nu cauţi ceva anume
    Cand nu ai scop si nici durata, la ce vrea inima sa faca..
    Nefericire vine??
    Nu!..ea stă lângă tine!
    Cand îţi pierzi răbdarea,
    Ea vine si îţi taie calea
    Nefericirea, ea nu vine,
    Cand tu crezi în tine
    Cand în tot ce faci
    Asculţi inima si…taci
    Şi cand fericirea vine,
    Fa ce inima îţi spune
    Lasă răbdarea sa îţi construiască calea,
    Lasă dorinţa…
    Tu, da-ţi silinţa
    Sa fii fericit
    Şi din inima iubit
    Nefericirea vine?
    Sau stă lângă tine
    Alexandru

    1. La cum te-a crescut si te-a iubit, ai facut enorm pentru ea si sufletul ei… Mi-o amintesc si acum, insa altfel: mereu dereticand si comunicand, iar pe el (nenea Pera – pentru mine), vesel, cu cate un copil in brate, mangaind in joaca niste clape de pian! Adorabili bunici! Insa memorabila daruirea ta!

  46. Pera, ce te-a determinat sa NU renunti la visul tau? Si eu lucrez la al meu, trec printr-o perioada dificila financiar, si uneori sunt tentat sa revin la statutul de angajat. Dar imi dau seama rapid ca nu e ceea ce imi doresc, si atunci ma concentrez din nou pe ce vreau sa fac. Dar as vrea sa stiu, pe tine ce te-a tinut pe drumul tau cu atata tarie?

  47. ESTI MINUNAT Pera,eu am inca o familie mica,dar tu faci parte din ea cate zile-mi da D-zeu.
    M-ai ajutat si sustinut cand aveam mai mare nevoie de ajutor-asteptand moartea de 17 ani si chiar se apropia!
    Am renuntat la familia careia i-am slujit neconditionat 35 de ani si acum insotesc 20 de bunici pe ultimul drum ce-mi sunt recunoscatori si castig si f.bine din asta.DATORITA TIE cu TREZESTE-TE!
    Sper sa ne intalnim odata,si cu fiul meu care doreste sa te cunoasca,bafta si SANATATE pe mai departe!

  48. Ma inspiri sa fiu mai puternic iti multumesc
    Imi doresc din ce in ce mai mult sa ma antrenez pe toate caile pentru ca mereu o lupta ne asteapta 😉 Per aspera ad astra

  49. Mi-a placut foarte mult Pera articolul tau. Imi place cum cauti sa mobilizezi oamenii si sa ii ajuti, e un lucru atat de rar in ziua de azi incat meriti (cel putin) un premiu pentru ceea ce faci :D. Insa cred ca premiul cel mai fain e modul de viata si modul in care vezi si te raportezi la viata.
    O mica observatie am de facut daca-mi permiti : acesta a fost drumul tau si modalitatea ta de abordare a situatiei, ideea e ca sunt oameni care chiar nu pot sa se intoarca in tara(orice e posibil insa e vorba de ce te avantajeaza mai mult sa zic asa). Ce caut sa transmit e ca pui acei oameni care nu pot sa-si dea peste cap viata si sa aiba dintr-o data libertatea necesara de a se ocupa de cineva drag care e bolnav intr-un frame nasol.
    Daca asta a fost drumul tau nu inseamna ca acesta trebuie sa fie si drumul altora, fiecare e liber sa faca alegerile pe care le doreste. Intr-adevar conteaza f mult suportul moral si fizic al apropiatilor cand esti in incapacitatea de a mai avea grija de tine insa sunt multe alternative.
    Daca te deranjeaza observatia mea esti liber s-o stergi, eu nu ma voi supara.
    Zi frumoasa si spor in toate iti doresc >:D<,
    Vio

  50. Moartea. Ea nu se uita daca esti tanar sau batran, bogat sau sarac, bun sau rau. Cand vine, sa fii cel mai puternic om de pe pamant si tot esti doar un neputincios. Am ales de mult timp sa ma impac cu ideea mortii. Am vazut cateva persoane din viata mea evitand moartea pe muchie de cutit, am fost la un pas de moarte si am ajuns sa inteleg perfect ca toata forta fizica si psihica din tine nu poate face nimic cand insusi propria ta natura umana te tradeaza. Accepta moartea pentru ca ea te accepta pe tine. Fie ca vrei,fie ca nu.

  51. Felicitari Pera esti un om puternic.Respect pentru tot ce faci.Cred ca toti cei ce citesc aceste randuri vor fi oameni mai puternici datorita acestor randuri.Toti avem nevoie de incurajari ,iar daca vin de la tine sunt si mai mari .Nu demult scrierile tale m-au ajutat sa trec peste momente grele din viata mea.Asteptam cu nerabdare sa postezi ceva care sa ma faca sa merg mai departe.Cu multa recunostiinta iti multumesc.

Lasă un răspuns

PERA NOVACOVICI

Sunt psiholog și scriitor, dar expertiza mea cea mai importantă este că am învățat și experimentat tot ce mi s-a părut mai dificil.

Niciun obstacol nu a fost prea mare ca să-l încerc, și nu ar trebui să fie nici pentru tine.

  • Înveți să îți exploatezi calitățile reale, să fii autentic și să faci oamenii să te iubeasca (la nivel personal dar și profesional)
  • Îți voi oferi materiale de dezvoltare personală pe care le-am pregătit timp de 10 ani!
  • Îți îmbunătățești rezultatele legate de bani, sănătate și relații;
  • Descoperi un mod interactiv și distractiv de a-ți crea stilul de viață pe care ți-l dorești;
  • Urmezi pași simpli pentru a-ți crește încrederea în tine;

SUNTEM DUSI PE UN DRUM GRESIT O VIATA INTREAGA

Dezvolta-ti personalitatea pentru a reusi in felul tau.

CATEGORII

Mulțumesc că te-ai abonat!

Verifică inboxul, te așteaptă primele materiale acolo.