Introdu e-mail-ul și te voi învăța, printr-un mini curs de 8 lecții, cum să îți descoperi vocația!
*Prin abonarea la newsletter îți exprimi acordul de a folosi datele tale pentru a putea comunica cu tine și accepți termenii și condițiile noastre. Informațiile tale nu vor fi niciodată distribuite unor terți.
articol
Săracul fricos s-a trezit!

Primul pas în educația financiară - scapă de frică

Există un motiv pentru care educaţia de stat e ”naşpa” şi nu îi face pe oameni fericiţi, împliniţi, sănătoşi şi prosperi şi după 12-16-20 de ani de ”şcoală”, la sfârşit ajungi să cerşeşti un job, nu eşti adaptat la cerinţele economice moderne şi ai adunat atât de multe frustrări încât ajungi să te îmbolnăveşti fizic.

Cei care ”deţin” totul, nu vor oameni educaţi, inteligenţi care să poată gândi pentru ei şi care pot lua decizii cu discernământ.

Un om educat şi informat este un om puternic şi nu e nevoie de oameni puternici.

E nevoie de muncitori obedienţi şi asta te învaţă la şcoală, în toţi anii, mai mult decât orice altceva: să fii OBEDIENT faţă de autoritate.

Şi cine e autoritatea?

Crainicul de la TV, cu părul aranjat, îmbrăcat elegant, cu o dicţie perfectă care transmite încredere totală şi care lucrează la o televiziune deţinută de o corporaţie care vrea să fii un sclav.

Aceeaşi corporaţie care deţine televiziunea, deţine şi cei mai mari producători alimentari şi cele mai mari companii farmaceutice.

Observi cât de bolnavi, obezi şi depresivi suntem în general ca şi societate din cauza mâncării ( otrăvii) ce o mâncăm?

Şi apoi cu câtă grijă vedem toate reclamele la medicamente care alina simptomele ( fără a atinge cauza) suferinţei cauzate tocmai de mâncarea ce ne-a fost servită atât de delicios?

Păstrează omul depresiv, fără energie şi bolnav, suficient de viu cât să îşi facă treaba de sclav, să câştige nişte bănuţi pe care să îi dea înapoi pe alte căi tot LOR, acesta pare un motto al unui plan diabolic.

Nu este o teorie a conspiraţiei.

Este o realitate care ne spune că sistemele create în acest moment lucrează împotriva a ceea ce este firesc.

Sistemul alimentar, medical, mass media şi educaţia lucrează împotriva oamenilor. Şi ştii cum câştigă?

Inducând FRICĂ.

Rândurile de mai sus, deşi sunt scrise pe o tonalitate emoţională joasă, nu îmi doresc să facă acelaşi lucru. Nu îmi doresc să trezesc frică în tine ci pur şi simplu îmi doresc să te TREZESC.

Pe întreg spectrul emoţiilor, frica şi iubirea sunt la poli opuşi.

În piramida lui Maslow sau chakrele tibetane, fie că vorbim de nevoi primare sau de energie de ”vibraţie joasă”, vorbim de acelaşi lucru.

Dacă ţi-e foame, eşti bolnav şi te temi pentru viaţa şi siguranţa ta eşti în cel mai de jos punct posibil al existenţei tale pe pământ iar deciziile tale vor fi făcute la un nivel primar şi vor avea aceeaşi temă: lupta pentru propria ta supravieţuire.

Din lupta pentru supravieţuire se nasc terorişti şi criminali ca şi simptom al unei societăţi bolnave care vrea să distrugă o parte din oameni pentru a lua mai mult pentru ceilalţi.

Şi astfel se nasc ”terorişti”. Însă teroriştii nu se văd ca terorişti. Ei se văd ca luptători pentru libertate şi ceilalţi sunt teroriştii care vor să le răpească însăşi dreptul la viaţă.

E vorba doar de perspective diferite şi cineva vrea să păstreze totul divizat, în tabere diferite, ”noi împotriva lor”.

La extrema cealaltă a fricii şi a luptei pentru supravieţuire, este iubirea.

Când eşti împlinit şi te simţi complet, nu mai ţi-e frică. Trăieşti într-o stare de abundenţă şi ai empatie, compasiune şi iubire pentru întreaga viaţă.

Când trăieşti în această stare spirituală înaltă şi nobilă, nu mai vrei război şi suferinţă, vrei linişte sufletească, pace şi iubire.

În punctul ăsta al existenţei nu mai cumperi lucruri de care nu ai nevoie, nu te mai îmbolnăvești pentru că ai corpul în echilibru emoţional şi spiritual, nu mai asculţi de autorităţi externe pentru că ai autoritatea internă a inimii tale care îţi spune ce decizii să iei şi ele sunt bazate pe bunătate şi iubire. Nu mai eşti tentat să acumulezi bogăţii materiale pe care nu le folosești ci doar cât ai tu nevoie să fii bine şi resursele planetei sunt arhisuficiente pentru toţi, dacă se împart corect, între toţi locuitorii ei.

Dar ghici ce?

Ăia de care îţi ziceam mai devreme, nu vor să se împartă resursele planetei pentru ca toţi să fim bine, să trăim în pace, iubire şi armonie.

Ei vor tot pentru ei, şi nimic pentru noi. Aşa că în acest moment, bătălia este între frică şi iubire. Poţi vedea asta în jurul tău?

Omul este tâmpit şi îndobitocit atunci când este speriat pentru viaţa lui. Devine un animal.

În acelaşi timp omul devine liber şi sfânt când are inima plină de iubire şi compasiune.

Întreg sistemul ar cădea dacă oamenii nu ar mai trăi cu frică pentru că nimeni nu ar mai vrea să fie sclav pentru un stăpân şi nimeni nu ar mai vrea să fie un soldat care ucide alţi oameni pentru ca o mână de corporatişti să mai pună mâna pe resursele altei ţări.

Aşadar, aici şi acum, bătălia dintre bine şi rău care se dă de milenii, este bătălia dintre frică şi iubire.

 Şi iubirea CÂŞTIGĂ.

Grafice ce ilustrează pozitivul

În articolul de mai sus poţi vedea câteva trenduri din ultimele sute de ani.

Avem cele mai puţine morţi din istorie datorate războiului, numărul de oameni care trăiesc la limita sărăciei este în continuă scădere şi speranţa de viaţă a omului creşte enorm comparat cu orice altă perioada din istoria noastră cunoscută.

Şi totuşi, parcă nu asta e senzaţia pe care o ai, nu? Ai senzaţia că lucrurile sunt mai rău pe planetă decât au fost vreodată în întreaga istorie. Ştii de ce?

MASS-MEDIA.

Aia de care îţi spuneam că vrea să îţi fie frică pentru ca tu să acţionezi ca un animal sălbatic şi astfel să poţi fi controlat. Dacă ţi-e frică şi crezi că trăiești în cea mai rea lume posibilă, vei vedea un duşman în fiecare om de lângă tine şi vei fi cu nervii încordaţi la maxim.

Adică vei trăi pe o vibraţie energetică joasă, vei mânca mâncare proastă, vei avea stări emoţionale proaste, corpul se va îmbolnăvi după ce mintea şi inima au fost corupte.

Şi astfel, eşti ţinut prizonier într-o lume în care abundenţa ar trebui să fie normalitate.

Al cui mesager eşti?

Nu mai e nevoie de alt mesaj în care ni se explică că trăim vremuri dificile, violente, că se petrec schimbări, că există grupuri de interese, că urmează o altă criză, că vin refugiaţii.

Am înţeles ideea.

De ce e nevoie acum sunt mesajele care vorbesc despre soluţii la probleme. Despre speranţă şi optimism, despre calitatea noastră umană, despre cum să ne depăşim condiţia de maimuţe violente speriate că vor muri de foame dacă nu crapă capul vecinului.

E nevoie de exemple şi mesaje proactive, care arată prin puterea exemplului cum se rezolvă situaţiile cu care ne confruntăm. E nevoie de compasiune, de răbdare şi înţelegere.

Să încetăm răspîndirea mesajelor violente, negative, care induc frică, este responsabilitatea fiecăruia dintre noi. Mi se pare absurd, iresponsabil şi ipocrit să te plângi de ce rea e lumea dând share unui mesaj în care este ilustrată însăşi răutatea. În timp ce trânteşti un share cu un mesaj negativ şi nişte bocete într-un text în care cauţi responsabili şi vinovaţi, în care judeci faptele rele ale altora, nu ajuţi nici măcar la conştientizarea problemei şi cu atât mai puţin la rezolvarea ei pentru că ce tocmai ai făcut e că ai aruncat pisica în braţele altora, cerând altora să rezolve o problemă de care tu te-ai spălat pe mâini.

Nu, nu ai făcut o faptă bună că ai dat share la o decapitare Isis. Sau la o bătaie între beţivi.

Sau la maltratarea unui animal. Ai făcut o fapta rea pentru că tocmai ai devenit mesagerul şi apostolul violenţei şi al urii.

Dacă vrei să faci o faptă bună, în primul rând mută-ţi atenţia în mediul tău înconjurător. Vezi ce poţi face bun aici şi acum. Mută zăpada. Adoptă un câine. Fă un ONG. Lipeşte afişe.

Începe un business. Sprijină pe cei care crezi că pot fi lideri buni şi reprezentativi.

Fă ceva, oricât de mic şi pozitiv acolo unde ai puterea. Şi fă o poză. Şi dă-i share la asta. Arată cum se face lumea mai bună şi începe tu.

Asta poţi face.

Iar dacă tot eşti pe internet, conectat la inteligenţa şi experienţa lumii întregi, foloseşte-ţi discernământul şi educă-te. Caută soluţiile, ajută la răspândirea mesajelor pozitive ce scot ce e mai bun din om şi nu ce e mai rău. Inspiră şi dă curaj prin mesajele tale, nu contribui la răspândirea fricii şi a ideii de neputinţă şi fatalitate.

Da, există lupta dintre bine şi rău şi nu e vreo noutate. Animale chinuite, oameni bolnavi şi oameni răi au fost cu mult înainte de apariţia internetului. La fel şi oameni care s-au plâns şi au stat cu mâinile în sân sau chiar au aruncat cu pietre în timp ce răufăcătorul e spânzurat, vrăjitoarea arsă pe rug şi porcul înjunghiat.

Nu fi doar un biped semiconştient din piaţa cea mare, excitat la vederea unei încăierări. Poţi să faci mult bine chiar acum şi aici. Ţine de alegere personală.

Bătălia dintre bine şi rău se dă şi nu a învins încă răul. Aş spune chiar că răul pierde.

Tu de care parte vrei să fii? Mesagerul cui?

Frica ne face săraci

Iar sărăcia este o boală, într-o lume plină de abundenţă.

Liniştea mea sufletească e mult mai importantă după teroarea permanentă la care am fost supus în copilăria şi tinereţea mea.

Această frică permanentă că nu am destul, că nu sunt destul, aproape că m-a distrus fizic, psihic şi spiritual.  O să mânc din gunoi mai degrabă decât să mai îmi fie frică şi să trăiesc stresat.

Pot să mănânc din gunoi dar să am o carte bună şi linişte sufletească.

Cu atitudinea asta mi-am schimbat destinul pentru că frica de a nu ajunge muritor de foame te face să fii sclav.

Ţi-e teamă că nu o să ai ce să mănânci, că nu o să ai haine faine, că o să râdă lumea de tine. Asta îi ţine pe oameni sclavi. Frica de foame şi frica de umilinţă.

De frica de foame scapi repede gândindu-te câtă mâncare se risipeşte în civilizaţia vestică, "civilizată". Nu ai cum să mori de foame nici dacă încerci.

De frica de umilinţă socială mai trebuie să scapi şi vei deveni ceea ce ai fost menit să devii. Şi după ce treci testele astea două, se va revărsa întreaga abundenţă asupra ta pentru că toţi respectă un om cu ce are curaj să se exprime pe sine, să fie autentic şi să nu tolereze rahaturi.

Curaj!

Nu există autoritate care să îţi poată pune ştampila de "om valoros" sau "mai puţin valoros".

Râzi în faţa lumii.

"Dacă 10 oameni îţi spun că eşti beat, te duci să te culci", zice vorba populară.

"Dacă zece oameni îţi spun că eşti beat, înseamnă că le e ciudă că nu sunt şi ei şi le pui şi lor un pahar. Sigur vreo 2-3 se bagă", aş zice eu.

Singura opinie validă este vocea calmă şi înţeleaptă din inima ta care îţi spune că eşti deja tot ce ai nevoie să fii.

Comportă-te ca atare.

Suntem un sâmbure de energie şi lumină care locuieşte într-un corp din carne amestecată cu praf de stele şi călărim bolovanul numit ” Pământ” prin Univers.

Chiar nu ai de ce să te temi.

Îţi spuneam că sunt 4 categorii mari de luat în seamă pentru a deveni oameni prosperi care trăiesc în abundenţă:

- iubirea de sine şi sentimentul de valoare personală

- cunoaşterea de sine ( talente, pasiune, vocaţie)

- abilităţi interne ( concentrare, răbdare, disciplină)

- abilităţi externe ( antreprenoriat, marketing, vânzări, abilități de comunicare şi relaţionare)

Primul pas este cel legat de iubirea de sine şi sentimentul de valoare personală care se activează instant atunci când nu mai trăieşti cu şi din FRICĂ.

Iar primul pas pentru a nu mai trăi cu şi din frică este să fii fericit acum cu ce ai.

EXERCIȚIU SUPER IMPORTANT - primul pas

”Mă fac pe mine bogat, făcându-mi nevoie puţine” - Henry David Thoreau

Vreau ca de la email la email, să începi pas cu pas drumul tău spre prosperitate.

Iar primul pas este să te opreşti exact în locul în care te găseşti acum şi să priveşti în jur.

A fost o zi când eram super sărac material dar într-o clipă am avut revelaţia pe care vreau să ţi-o transmit şi ţie azi.

Sunt destul, am deja totul, mă pot relaxa şi pot să nu mai trăiesc cu frică.

Dar în continuare trebuia să mănânc pită cu untură şi cu boia în lipsă de altceva. Am ştiut că voi avea bani dar că în acelaşi timp va fi un proces ce va dura.

Va dura 1-2 ani până să mă pot întreţine din munca ce mă şi pasionează şi până atunci vor fi zile, săptămani si luni la rând fără un ban în buzunar. Vor mai fi 3-5 ani să îmi pun afacerea pe picioare şi apoi va urma un progres de-a lungul întregii vieţi în care voi deveni din ce în ce mai prosper.

Dar aici vorbim de ani şi zeci de ani de viaţă în care pur şi simplu nu îmi permiteam să mai trăiesc doar în viitor, spunându-mi că atunci când voi avea şi voi deveni destul, voi trăi şi voi fi fericit şi împlinit.

Trebuia să găsesc o cale să fiu împlinit aici şi acum, cu ce am şi ce sunt şi astfel să mă pot bucura zilnic de drumul pe care îl voi urma zi de zi pentru tot restul vieţii mele.

Nu mai există niciun motiv să aştept ceva.

Aşa că m-am uitat în jur aşa cum vreau să faci şi tu acum.

abundentaeaici

Am început să îmi număr binecuvântările:

 Am bunici şi bunica găteşte excepţional. Pot merge de 3-4 ori pe săptămâna la ea la masă.

 Mama săraca plăteşte întreţinerea şi am un acoperiş deasupra capului. De cele mai multe ori, găsim o cale să şi gătim ceva: cartofi, pâine, chestii ieftine dar care te ţin sătul.

 Am un calculator şi net şi acces la întreaga înţelepciune a omenirii aşa cum nicio generaţie înaintea mea nu a avut. Pot să accesez experienţele de viaţă a oamenilor extraordinari care s-au confruntat cu problemele pe care le am şi eu acum şi le-au rezolvat.

 Am cărţi, pot să alerg printre casele din cartier şi să fac mişcare şi pot să mă plimb prin natură.

 Sunt atât de multe lucruri pe care le pot face fără bani şi mai mult, aprecierea şi recunoştinţa mea pentru toate aceste lucruri aparent mărunte, este înzecită.

 Pentru că nu mă mai grăbesc permanent spre începutul de lună ca să primesc nişte bani numiţi salar, pot să mă opresc şi să trăiesc în prezent, fără stres, cel puţin pentru o clipă.

 Va veni şi ziua când mama nu va avea destui bani, când bunicii vor avea nevoie de bani pentru medicamente şi când eu voi fi frustrat pentru că îmi doresc lucruri pe care nu mi le permit.

 Însă ziua aia nu e azi. Şi azi aleg să o fac ZIUA MEA, lipsită de griji şi în care îmi voi face planul pe care îl voi urma zi de zi pentru tot restul vieţii mele, voi citi ca să îmi îmbogățesc spiritul și voi avea liniște in suflet.

 Şi când ziua de mâine devine şi ea azi, voi adresa urgenţele şi voi scăpa de ele cât pot de repede pentru ca tot restul zilei să o pot numi din nou ZIUA MEA.

 Şi când pun cap la cap toate aceste zile pe care le pot numi Zilele Mele, îmi dau seama că sunt mai bogat decât toţi oamenii care nu au zilele lor ci şi le-au irosit.

 Bogăţia e doar o chestiune de perspectivă iar eu pot alege să fiu bogat acum şi aici. Şi mai ales, când nu mă mai compar cu alţii, pot să fiu oricât de bogat îmi doresc eu.

 Şi cu atitudinea asta, trăind cu mai puţină frică şi mai multă iubire şi apreciere, am păşit pe lungul meu drum al prosperităţii financiare pe care mă găsesc şi acum.

 Însă nu am păşit pe acest drum cu gândul la bani ci cu gândul la toate lucrurile extraordinare pe care le voi face din iubire şi nu din frică, la toate lucrurile pe care deja LE AM.

 Acesta a fost primul pas şi acesta poate fi şi pentru tine.

 Scrie-mi, dacă ai trăi fără frică, ce bogăţii ai chiar acum în viaţa ta, lucruri pentru care să simţi recunoştinţă şi apreciere?

 Dacă ai lăsa deoparte mesajele cu ” nu ai destul”, ”nu eşti destul” şi ”compară-te cu alţii ca să îţi dai seama cine eşti şi ce ai”, cum ai descrie bogăţia care deja se află în viaţa ta?

 În mesajul următor, continuăm să învăţăm cum să facem pas după pas spre prosperitatea financiară ca rezultat al unei prosperităţi descoperite în lumea ”invizibilă” care apoi ca efect se vede şi în banii din buzunar.

 Per aspera ad astra

 Pera Novacovici

 P.S. Poți să simți cum întreaga ta stare de spirit se schimbă doar gândind diferit? Simți puterea cuvintelor? Simți cum bogăția, abundența și prosperitatea sunt permanent în jurul nostru și trebuie doar să îi permitem să se manifeste și în viața noastră?

 

 Drumul spre bogăție e mai scurt decât crezi...

 

Distribuie acest articol pe reteaua ta preferata de socializare
COMENTARII
Intră în discuție. Lasă mesajul tău mai rapid cu contul de social media.

Termeni și condiții