Traumele de care nu te ocupi, te vor bântui toată viața


Scriu acest text cu foarte multă compasiune pentru toți oamenii care cred că traumele pot fi ignorate.

Pentru forte multă vreme mi-am dorit să nu trebuiască să mă mai întorc la traumele copilăriei mele, nu am vrut să știu de ele până pe la treizeci de ani. Deși eram deja psiholog – absolvent al facultății de psihologie – refuzam să ma gândesc la traume sau să cred că trebuie să mai fac ceva cu ele. Traumele au fost în viața mea, știam că am suferit in copilărie însă am vrut să le ignor. De ce să mai irosești o picătură de energie pe trecutul tău? De ce sa dezgropi morții? Nu îmi doream asta. Îmi doream să privesc spre viitor cu optimism – căci tot timpul am fost o fire optimistă – și îmi doream să îmi fac visuri și obiective pe care să le urmez și să le îndeplinesc să fiu fericit.

Mi-a ieșit pentru o vreme, împins înainte de o energie a tinereții, o energie tinerească. Și-a venit o zi în care am început să am afecțiuni cronice: de piele, constipație, dureri de cap, obezitate – la kilogramele pe care le-am avut, am fost la granița dintre supraponderal și obez la vârsta de treizeci și ceva de ani. Chiar și așa am refuzat să mă gândesc la traume, mă gândeam “Ce se întâmpla?”, mă simțeam “bătrân” pentru că, deși mă consumam foarte tare și depuneam mari eforturi în a face lucrurile, mi se părea că rezultatele aduse erau foarte mici sau chiar inexistente. Mă refeream la încercarea de a slabi, încercarea de a avea mai multă energie în timpul zilei, încercarea de a-mi rezolva problemele de sănătate cronice pe care deja le aveam.

Așa că intr-o zi, vrând nevrând, mi-a picat in mâna o carte “The body keeps the score” care tradus semnifica ‘Corpul nu uită niciodată’. Acolo explica următorul lucru: corpul tău biologic, fizicul tău, este cea mai corectă bibliografie a vieții tale. Adică, în corpul tău este ilustrat tot ce ai trăit tu de-a lungul vieții tale. Deci boala, suferința, energia fizica sunt capitole din viața ta.

Corpul nu uita niciodată, cum ne spune și titlul acestei cărți foarte bune. Acolo am citit pentru prima dată cum întâmplările din copilăria mea mi-au modificat fiziologic dezvoltarea creierului. Foarte pe scurt și foarte grosso-modo: când ești copil și există un mediu advers în care, de exemplu tatăl este dependent, agresiv și ești neglijat și abuzat, părinții divorțează (câteva dintre traumele copilăriei) rămâi afectat. Creierul copilului dacă trăiește într-un mediu periculos in care este amenințat, nu își mai dezvoltă părți ale creierului firești: cum ar fi starea de prezență, care este un mușchi al minții noastre cum e și concentrarea; nu își mai dezvoltă starea de bucurie, entuziasmul și multe alte lucruri. Creativitatea, mai ales. Creativitatea înseamnă și capacitatea de a găsi soluții la probleme printre altele, nu doar arta si capacitatea de a fi artistic.

Dacă ești stresat tot timpul creierul nu își permite sa se gândească la creație, la bucurie și la stare de prezenta. El este vigilent sa găsească unde este pericolul și amenințarea, inclusiv la părinții lui sau în mediul din familia respectivă. Atunci se dezvolta frica, capacitatea de a identifica pericolul. Sunt modificări ale creierului, ale corpului și ale sistemului nervos care este permanent sub tensiune. De asta se și numește stresul posttraumatic, stresul după traume.

Chestiile astea rămân, de asta și spunem “Corpul nu uita niciodată”. Ajungi adult și cari povara ăsta după tine și prima reacție este de a zice “Ok, aici nu mai am ce să fac” și aici vine partea interesantă pentru că poți să schimbi totul.

Creierul este neuroplastic, el se poate modifica cu condiția să nu mai perceapă stres și pericol in jur.

Problema cu oamenii și traumele copilăriei este că ei percep și la vârsta adultă că ar fi un stres și o amenințare și un motiv să se teama. Asta e problema, pentru că atunci continua acest cerc vicios și boala se agravează foarte repede. Așa ajungem de foarte tineri cu niște boli de oameni mult mai în vârsta, boli cronice care pot fi mai ușoare dar și foarte grave (diabet, boli autoimune, cancer).

Cartea despre care v-am povestit mi-a schimbat percepția și în carieră și în viața personală pentru că, unu la mâna, am aflat că traumele nu pot fi ignorate și ar fi o prostie din partea noastra sa ne ignorăm traumele copilăriei. Am ajuns până la urmă să iubesc această muncă de conștientizare și vindecare a traumelor din copilărie pentru că mi-au putut oferi ceva extraordinar: vindecare. Eu când am văzut că, schimbându-mi mintea și atitudinea și felul in care percep și gândesc și simt, pot să îmi schimb calitatea energiei, pot sa scap definitiv de afecțiuni cronice. Când am văzut chestia asta mi -am dat seama că mintea umană și corpul uman sunt într-adevăr de o inginerie extraordinara, de o inteligenta extraordinară dar trebuie să fie făcută muncă conștientă de resetare, de vindecare și apoi de evoluție. Este, poate, cel mai mare dar pentru mine în viața asta să aflu că există traume și că am avut traume, dar apoi să înțeleg și cum le pot vindeca. Cum pot să mă eliberez de aceste pietre de moară de pe suflet, aceste poveri.

Dacă vrei să afli și tu exact despre ce vorbesc și să îți investighezi trecutul să vezi dacă ai avut traume și să te vindeci de afecțiuni fizice, psihologice și relaționale și spiritual-energetice, fă’ acest exercițiu. Vorbim de toată paleta de traume aici, eu ți-am zis de corpul fizic pentru că acolo se vede cel mai repede . De asemenea traumele ne modifică și personalitatea; ne afectează felul în care facem bani, câți facem, cum îi păstrăm și cum gândim despre bani și prosperitate, relațiile cu familia și relațiile de cuplu și calitatea vieții nostre în general este afectată (capacitatea de a gândi, de a visa, de a trăi).

Totul este afectat, trebuie să vindecăm asta. Este urgent. Nu e nimic mai urgent.

Distribuie daca ti-a placut:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on email
Email
Share on whatsapp
WhatsApp

Profită de resursele de dezvoltare personală pe care le-am pregătit timp de 10 ani!

ARTICOLE SIMILARE

sunt tata, ce ma fac?

Sunt tată, ce mă fac?

„Pe tine cum te-a tinut tati tau in brate cand ai plans?” Asta m-a intrebat Zlata acum cateva seri inainte sa ne culcam.  Stateam in pat si ii povesteam drama

CITESTE ARTICOLUL

Lasă un răspuns

PERA NOVACOVICI

Sunt psiholog și scriitor, dar expertiza mea cea mai importantă este că am învățat și experimentat tot ce mi s-a părut mai dificil.

Niciun obstacol nu a fost prea mare ca să-l încerc, și nu ar trebui să fie nici pentru tine.

SUNTEM DUSI PE UN DRUM GRESIT O VIATA INTREAGA

Dezvolta-ti personalitatea pentru a reusi in felul tau.

CATEGORII

Mulțumesc că te-ai abonat!

Verifică inboxul, te așteaptă primele materiale acolo.