Introdu e-mail-ul și te voi învăța, printr-un mini curs de 8 lecții, cum să îți descoperi vocația!
*Prin abonarea la newsletter îți exprimi acordul de a folosi datele tale pentru a putea comunica cu tine și accepți termenii și condițiile noastre. Informațiile tale nu vor fi niciodată distribuite unor terți.
articol
Tu cu pâinea și cuțitul mori flămând....

Acest articol s-ar mai putea numi : ”Cum să auzi vocea inimii prin gălăgia minţii”

Pe ce stradă mergi?

Aceasta a fost întrebarea din emailul meu precedent şi nu mă aşteptam să am inima frântă.

Am primit sute de răspunsuri în două zile şi atât de mulţi oameni se simt rătăciţi, fără să ştie ce vor face în viitor, dacă sunt pe drumul cel bun sau nu.

Şi ştii ce văd?

Văd toţi aceşti oameni că se irosesc şi că în loc să facă lumea mai bună cu talentele, cu energia, cu calităţile şi personalitatea lor se irosesc plutind cumva în derivă.

Hei!!!

Trezirea!

Tribul alfa are nevoie de lideri puternici, oameni fericiţi, împliniţi, cu direcţie şi claritate, care să fie o inspiraţie pentru ceilalţi.

Bun.

Citind toate aceste mesaje, încercând să înţeleg cauza şi rădăcina problemei, mi-am dat seama că în această vara, am avut şi eu acelaşi gen de conflict interior.

O alegere foarte dificilă

Era începutul verii şi aveam un proiect foarte important, care mă motiva foarte mult. E vorba de Marea iubire, cursul online despre relaţii de cuplu.

Aveam o tonă de cărţi minunate de citit, trebuia să fac filmări, eram fericit şi în stare de flux ca un copil înainte de Crăciun. ( deşi era vară)

În acelaşi timp, uitasem complet că urmează un nou modul în formarea mea în psihoterapie.

”NUUUUUUU!”

Asta a fost reacţia când am fost anunţat că trebuie să merg la acest modul de care uitasem complet.

Aceste module se fac în regim intensiv, 5-6 zile, de dimineaţă până seara. În perioada aceea sunt atât de rupt psihic încă nu mai pot să fac nimic altceva.

Sunt în formarea asta de peste 2 ani de zile şi într-un an o finalizez.

Nu am lipsit aproape deloc în aceşti doi ani.

Acum însă, era foarte important să fim prezenţi toţi.

Iar eu aveam o uriaşă problema.

Pe de o parte, tocmai ce îmi făcusem rutina mea zilnică cu sport, mic dejun, citit, scris, filmat. Eram în culmea fericirii şi tocmai acum trebuia să întrerup totul ca să merg la formare.

Iubesc formarea pe care o fac,  este o investiție pentru viitorul meu de psiholog însă acum aveam în faţa mea unul din cele mai importante proiecte pentru mine din ultimii 10 ani.

”Dacă mă duc la formare acum, intru în criză de timp cu proiectul şi risc să îl fac prost sau să îl amân pentru toamnă, ceea ce m-ar fi necăjit extrem de mult şi m-ar face de-a dreptul nefericit.”, se auzea o voce din mine.

”În acelaşi timp, dacă nu mă duc la formare, trebuie să recuperez şi nu se ştie când mai putem face asta. Se zvoneşte că nu se va mai putea recupera sau chiar că se va putea recupera de abia peste 2 ani când se face o grupă nouă la formare. ”, spunea altă voce.

Ne sunt aduşi profesori foarte valoroşi din străinătate şi nu îi poţi aduce pentru că vrea Pera să facă altădată. E acum sau niciodată!

Ca să fie tabloul dramei mele complet, mă sună şi profesoara mea de suflet care a făcut posibilă această formare şi îmi spune :” Pera, te rog să vii. Este important, nu ştim când mai putem să îl aducem pe profesorul ăsta şi nu cred că mai poţi recupera. Am făcut eforturi mari să îl aduc, deci te rog să vii.”

Iniţial am vrut să spun un “ Nu! “ hotărât însă pus în faţa situaţiei, am spus :” Am să fac tot ce pot”.

Am închis telefonul şi poate pentru prima oară în viaţa mea am simţit atât de limpede şi de clar scindarea, ruptura dintre mintea mea şi inima mea.

Erau două forme de existenţă diferite, două planuri diferite, două alegeri atât de diferite ce te duc pe două drumuri ce nu au legătură unul cu altul.

Mintea mea era limpede şi clară, vorbea mult şi repede:” Ai făcut 2 ani de formare, nu poţi să nu te duci acum. Cum vei da ochii cu profesoara ta pe care o admiri şi pe care acum o vei dezamăgi? Dacă nu mai poţi recupera şi pierzi toată formarea? E nevoie să mergi pentru că profesorul ce e adus din străinătate trebuie plătit: bilet de avion, cazare. Dacă nu te duci, îi pui în dificultate pe cei care organizează formarea.”

Mintea mea mă ameninţa, mă manipula, mă făcea să mă simt vinovat, îmi promitea că voi regreta.

Pe de altă parte, inima era mai puţin guralivă, mai blândă, însă extrem de profundă:

”Ştiu că ţi-e greu şi că ai o alegere de făcut. Înţeleg că formarea aceasta e importantă pentru viitorul tău însă pică în cel mai prost moment al anului şi îţi va răpi plăcerea şi energia de a lucra la acest nou proiect de care eşti atât de entuziasmat. Ştiu că dacă mergi la formare, o faci pentru ceilalţi şi nu pentru tine de data asta. O faci pentru a respecta efortul organizatorilor dar tu nu vezi beneficiul acestui modul acum pentru tine. În acelaşi timp vocaţia şi misiunea ta te aşteaptă, să faci lumea un loc mai bun, să lucrezi, să citeşti, să scrii, să dai mai departe.

Care este cel mai rău lucru ce se poate întâmpla dacă nu te duci la acest modul? Să pierzi întreaga formare şi să fii nevoit să o faci din nou sau poate să nu o mai poţi face niciodată. Este acesta un preţ pe care eşti dispus să îl plăteşti? E clar că nu le poţi face pe ambele bine în acest moment şi ai de ales să faci un lucru bine sau să le faci pe ambele prost”

Aşa vorbeau mintea şi inima iar între ele, era voinţa mea care cerea ACŢIUNE.

Iar voinţa se uita când la minte, când la inima şi zicea:” Şi eu ce p..a mea fac?” Pană. Ce pana mea fac?

Era pentru prima oară când simţeam atât de clar diferenţa dintre răceala raţiunii şi căldura inimii.

Mintea îmi vorbea despre frică, viitor, regrete, mă făcea să mă simt vinovat, găsea justificări şi motive. Dar toate astea erau reci, nu îmi spuneau nimic, doar mă manipulau.

Inima însă era caldă ca şi soarele de vară de pe cer. Mă încuraja să iau o decizie care mă va face pe mine fericit. Mă invita să pun în balanţă ce este cu adevărat important pentru mine. Era blândă şi iertătoare. Inima m-ar fi iertat indiferent ce decizie aş fi luat şi ar fi rămas loială alături de mine pe orice drum aş fi mers. Inima îşi dorea să fiu fericit cu alegerile mele şi nimic mai mult. Inima îşi dorea să fiu aici şi acum, în clipa prezentă şi să mă bucur de viaţă, să fiu recunoscător pentru ceea ce am şi să fac din fiecare clipă o sărbătoare.

Mintea era un golan care avea argumentele de partea lui.

În vara asta aveam 34 de ani şi eram ca un copil mic, neştiind ce să fac. Eram pierdut şi rătăcit.

Tocmai ce cumpărasem un set de cărţi de coaching de la Caroline Myss. Cărţi care te ajută să îţi faci ţie sau altora mici sesiuni de coaching punându-te să te gândeşti la o problemă dintr-un anumit unghi, să vezi şi alte perspective.

Aşa că am zis în glumă:” Las o carte să îmi decidă viitorul”. Am spus asta râzând şi am tras o carte.

IMG_5729

 

IMG_5730

Do less ( fă mai puţin)

Am rămas prost.

Textul de pe spate spunea aşa:

”Verifică-ţi nivelul de muncă pentru alţii. Examinează dacă nu te-ai întins prea mult până în punctul în care devii epuizat într-un mod inutil. De ce faci asta? Merită să îţi pierzi sănătatea?

Scopul tău azi: confruntă motivele profunde pentru care îţi rişti sănătatea în mod inutil.”

Şi într-o clipă, s-a înclinat balanţa.

Pentru ce alerg ca disperatul şi mă chinui? Pentru ce fac sacrificii? Sunt la jumătatea vieţii, la 34 de ani, ar fi cazul să las dracului sentimentele de vinovăţie, surpasolicitarea şi chestiile făcute ca să nu îi supăr pe cei pe care îi iubesc.

Cei care organizează formarea sunt responsabili de ea iar eu sunt responsabil pentru alegerile mele. Sunt un adult ce îşi poate asuma o decizie şi consecinţele ei.

Nu mă duc la formare. Dacă e să pierd totul, aşa să fie. Reiau totul de la zero sau poate nu mai mă fac psihoterapeut. Îmi asum orice risc pentru că nu mă voi trăda pe mine. Am să fac ce îmi spune inima, adică ce mă face fericit aici şi acum, ce mă împlineşte şi nu voi regreta nici măcar o clipă alegerea indiferent de consecinţe.

Îmi asum alegerea şi nu am de dat socoteală nimănui decât mie şi instanţei mele interioare.

Iar instanţa mea interioară a hotărât: Alege să fii fericit

Consecinţele?

Am ratat modulul şi m-am dus la următorul. Nu am pierdut formarea şi am fost şi fericit. Proiectul a fost un succes.

Mintea doar m-a aburit însă alegerea cu inima m-a făcut fericit.

Bătălia dintre minte şi inimă este bătălia dintre ego şi spirit.
Acum, îmi este mult mai uşor să îmi ascult inima pentru că am testat şi verificat pe pielea mea că inima nu are cum să greşească. Odată ce îţi asumi alegerile şi toate consecinţele lor, eşti liber să râzi în faţa oricui şi chiar a întregii lumi.

Alegerile cu inima te ELIBEREAZĂ de lanţurile ego-ului şi ale minţii.

Când îmi asum consecinţele şi preţul de plătit pentru alegerile mele, devin cu adevărat liber şi fericit. Alegerile făcute pentru a da bine în ochii altora, pentru a primi confirmare şi validare sunt alegerile care tot timpul ne vor face nefericiţi pentru că din nou şi din nou nu am făcut ce e bine pentru inima noastră, pentru fericirea noastră.

Şi dacă noi nu radiem de entuziasm şi fericire, împăcaţi cu ce am ales, ce avem de oferit lumii? Când suntem trişti, abătuţi şi nefericiţi, la ce mai suntem de folos? Şi cui?

Nici măcar nouă.

Aceasta e situaţia în care se află mulţi dintre cititorii personalitate alfa, cei care mi-au scris că sunt pe un drum întunecos, că sunt rătăciţi, sunt cei care au lăsat mintea şi ego-ul să ia decizii în locul inimii şi a adevărului lor interior.

Aşa că hai să rupem pisica în două

Ce alegeri te-au dus pe un drum întunecos sau pe un drum al pierzaniei? Care sunt argumentele care te-au făcut să alegi ce ai ales? Cui i-a folosit ca tu să faci aceste alegeri de fapt?

Cine s-a folosit de tine în propriul interes?

Pentru ce ţi-ai trădat inima, pentru ce te-ai vândut pe tine şi fericirea ta? Viața ta?

Ca să îţi faci părinţii fericiţi că ai urmat o şcoală şi nu alta?

Ca să primeşti iubire şi atenţie de la alţii?

Ca să nu îţi deranjezi partenerul de cuplu din starea lui de confort psihic şi vegetaţie pentru ca nu cumva să plece?

Ei bine?

Şi cum funcţionează asta pentru tine?

Oricât de mult ai mers pe un drum greşit, întoarce-te!

Ia zi, acum în al 12-lea ceas, ce îţi spune inima?

Dacă ar fi să alegi acum cu inima, ce ai renunţa să mai faci şi ce ai începe sau reîncepe să faci?

Voinţa ta aşteaptă să alegi și să treacă la acţiune nerăbdătoare, doar că dacă mintea dictează voinţei, de cele mai multe ori ajungem într-o fundătură fără ieşire.

Dacă inima ar dicta voinţei ce să facă, ce i-ar spune?

Vreau să ştiu ce zice inima ta, nu mintea. Nu mă interesează justificările, victimizarea, temerile sau aşteptările.

Ce îţi spune inima şoptit şi ferm, de atât de mult timp despre tine, despre relaţiile tale, despre cariera ta, despre sănătatea ta și tu ignori sau justifici cu argumentele ego-ului şi ale minţii.

Ştiu că ştii foarte bine.

”Pierzi ani în viaţă şi la moarte cerşeşti o clipă.” spune Nicolae Iorga

Vreau să văd într-un coment mai jos, ce îţi spune inima să faci aici şi acum pentru a fi fericit.

După ce îmi spui, te voi duce încă un pas înainte. Te voi învăţa concret şi practic cum să ai parte de cele mai spectaculoase rezultate din viaţa ta trecând la acţiune ascultându-ţi inima, cu un entuziasm şi o fericire regăsită şi reaprinsă.

Batem palma?

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

Distribuie acest articol pe reteaua ta preferata de socializare
articole similare
Cine dracu e Meduza?

  “Meduza si-a facut casa in sufletul tau si…

Citeste articolul
Ești condamnat la sărăcie prin meseria ta?

Arată-mi și numește-mi un psiholog milionar în dolari (român)…

Citeste articolul
COMENTARII
Intră în discuție. Lasă mesajul tău mai rapid cu contul de social media.

Termeni și condiții