Un cerşetor şi supa lui

Era un cerşetor ca mulţi alţii. Avea locul lui în centrul oraşului unde cerşea. Nu îi plăcea să se prefacă bolnav şi nici nu mima vreun handicap fizic. De asemenea, nu îi plăcea să se milogească – stilul lui de cerşit era simplu: stătea cu privirea în jos şi mâna întinsă, mână în care avea o cutie de margarină goală în care fiecare trecător putea pune după dispoziţie sau după conţinutul buzunarului.

Nu îi plăcea iarna deloc pentru ca iarna îţi trebuie mai multe rânduri de haine ca să nu îngheţi de frig, este mult mai greu să găseşti locuri de dormit şi eşti tot timpul ud la picioare.

Însă iarna este şi cea mai productivă.

Este mai uşor să stârneşti milă în oameni în decembrie, când toţi cumpără şi consumă, iar vederea unui cerşetor îi lasă indiferenţi pe mult mai puţini.

„De Crăciun fii mai bun” – noroc că majoritatea au refrenul ăsta în cap, de parcă în restul anului nu trebuie sa fii bun, poți să fii mai rău și recuperezi cumva de Crăciun.

Oricum, acum nu e timp de filozofie şi trebuie să producem bani. Este Ajunul şi lumea e agitată, multă şi dispusă să arunce cu bani. În următoarele două zile totul va fi pustiu şi trebuie făcute provizii în canalul în care cerşetorul nostru are culcuşul temporar până când vin gardienii publici să îl fugărească. Este un canal bun, lângă ţevile de încălzire, e uscat şi dacă nu ai ghinionul să fii atacat de alţi boschetari, o poţi duce chiar bine în perioada sărbătorilor, dacă apuci să îţi faci provizii.

Cu gândurile acestea, cerşetorul observă că seara de muncă în Ajunul Crăciunului e pe sfârşite. Ultimii cumpărători aleargă disperaţi să mai prindă o ofertă sau un magazin deschis şi nu mai au timp să îl bage în seamă.

A fost totuşi o zi foarte bună. Avea o pungă mare plină de monede şi un teanc substanţial de bancnote. Cea mai generoasă a fost o doamna care părea foarte bogată, cu un câine mic în braţe, în blană şi cu cizme lungi cu toc, care a lăsat 50 de ron. Sigur nu erau bani munciţi de ea. Întotdeauna e mai uşor să fii darnic cu banii altora decât cu cei munciţi de tine. Ai un dublu beneficiu: te simţi mai bun pe munca altora, fără eforturi substanţiale.

Eh, dar ce vorbesc eu, un cerșetor.

Hai mai bine să mă duc să mănânc ceva cald, că două zile va fi totul închis.

Era un loc ciudat, o amestecătură de birt cu restaurant care supravieţuia pentru că dădea vodcă ieftină şi beţivi erau destui – din aceia bătrâni care miros tot timpul a tutun şi a haine nespălate cu lunile, acei clienţi fideli ai birturilor din fundăturile cartierelor mărginaşe.

Însă aici aveau supă şi ştia că poate să stea în colţul lui şi să îşi mănânce supa.

Era singura masă caldă pe care o va mai apuca în următoarele 2 zile şi avea de gând să o savureze.

Nu era nevoie să se grăbească.

Petrică nu a fost toată viaţa un cerşetor. Făcuse şi câţiva ani de şcoală, cât timp au mai trăit părinţii lui. La vârsta de 12 ani părinţii au murit într-un accident de maşină şi a fost dus la casa de copii pentru că nu mai avea pe nimeni. Acolo a cunoscut o viaţă extrem de dura şi era mirare că supravieţuise, având în vedere că totuşi în primii ani de viaţă trăise o viaţă normală de copil singur la părinţi. Nici nu ştie cum a ajuns să sufere nişte crize şi l-au dus la spitalul de psihiatrie unde l-au îndopat cu pastile şi l-au făcut legumă. Au încercat să îl reintegreze în societate însă simţea că toţi îşi bat joc de el. S-a înhăitat cu nişte oameni ai străzii care i-au promis că îi dau casă şi masă dacă lucrează cu ei şi l-au dus la furat.

A fost prins de două ori şi a făcut puşcărie. Odată 2 ani şi odată 3.

Nu ştia să facă nimic şi cerşitul era cel mai uşor mod din lume de a face bani.

Nu trebuia să spună sau să facă nimic, ci doar să stea cu capul plecat şi mâna întinsă în locuri strategice şi avea bani de mâncare şi chiar de haine.

Poate ar fi putut să stea şi în chirie, însă nimeni nu l-ar fi băgat în seamă la cum arata, iar el renunţase la luptă demult. Nu voia să facă nimic şi îi era frică să se arunce sub tren. Îi era frică să nu îl doară…

Alina, fata care servea la birtul-restaurant, i-a adus supă şi un coş cu pâine şi apoi, după ce a privit rapid în stânga şi în dreapta, i-a strecurat un pachet sub masă. Era un pachet cu cozonac, cârnaţi, cartofi şi o sticlă de vin din ăla ieftin. Alina îl ştia pe Petrică şi, de multe ori când patronul a vrut să îl dea afară pentru că puțea, Alina i-a luat apărarea şi l-a implorat să îl lase în cel mai îndepărtat colţ pentru că îşi plăteşte tot timpul mâncarea şi nu face scandal.

Supa era deosebit de bună pentru un loc ca ăsta.

Era de un galben auriu, cu tăiţei. Avea şi condimente în ea şi mici pete de grăsime pluteau în supă, dovadă că a fost făcută cum trebuie. Poate a fost şi o găină adevărată în oală, cine ştie?

Petrică se hotărî să inhaleze mirosul şi aburii supei înainte să înceapă să mănânce. Îi era foame şi s-ar fi repezit în ea cu viteza luminii însă, când eşti boschetar, înveţi să apreciezi aceste momente ca pe cele mai sfinte momente din viaţa ta.

O supă bună şi fierbinte pe frigul de afară, o încăpere cu o masă şi un scaun doar pentru tine, chiar dacă aerul e plin de fum şi zgomot de beţivani murdari.

În timp ce prima lingură de supă îşi făcea drum spre gura flamandă a lui Petrică, nişte amintiri au apărut parcă din senin în mintea lui.

Un bărbat şi o femeie, o bucătărie, mirosuri de oale cu mâncare puse pe aragaz – sarmale, cartofi cu friptură şi supă, o oală mare cu supă cu jumătate de găină în ea.

Erau nişte amintiri alb negru, vechi, dar Petrică ştia că erau mama şi tatăl pe care i-a pierdut la 12 ani. Poate dacă nu era accidentul viaţa lui ar fi fost altfel, dar acum era prea târziu pentru gânduri din astea.

Tot ce avea ca amintiri în mintea lui făcută praf de medicamentele de la psihiatrie era acea scenă de Crăciun, în mica lui familie care era fericită. Era un brad în camera mare care avea lumini colorate. Era o debara în care găsise o minge şi un binoclu, dorinţele lui mari pe care le scrisese în scrisoarea către Moş Crăciun. Ştia de 2 ani că părinţii sunt Moş Crăciun, dar nu voia să le strice bucuria şi să le spună că ştie aşa că aştepta cuminte dimineaţa de Crăciun şi se bucura în cel mai autentic mod posibil de cadourile de la Moşu'.

Când venea ora mesei deja era sătul de la atâtea dulciuri, portocale şi saloane furate din pom, însă de Crăciun toată lumea stă la masă şi mănâncă împreună.

Puţină supă, o sarmă, cartofi cu carne şi era plin de ar fi zis că nu va mai mânca în viața lui nimic.

Apoi somn şi privit la televizor în timp ce mama mai spală vase, iar tata butona telecomanda.

Era vacanţă, urmă Anul Nou şi şcoală sau orice activitate ce presupunea efort era departe. Viaţa era frumoasă…

……….

„Du-te mă în p**a mea!”– înjurătura asta îl trezi pe Petrică la realitate. Erau bețivii care se luau la ceartă, ceva normal la ora asta târzie și aproape de închidere.

Farfuria cu supă era goală. De asta îi plăcea să mănânce supă aici: pentru că doar aşa, pentru o clipă, se întorcea la acea amintire, acel moment în care viaţa pentru Petrică era frumoasă şi lipsită de orice griji.

Dacă stă să se gândească bine, toată ziua pe care a petrecut-o cerşind a trecut repede pentru că se gândea la supă pe care avea să o mănânce seara.

Supa asta era poate singurul lucru cu adevărat frumos şi pentru care putea spune că merită să trăieşti. Merită să mai tragi de tine un an, până la următorul Crăciun, când te vei întoarce în acelaşi loc să mănânci aceeaşi supă şi poate îţi vei mai aminti ceva.

Şi când te gândeşti că sunt atâţia oameni care au nu doar câtă supă vor ei, dar au bani, casă, familie, maşină şi prieteni şi îşi doresc să nu mai trăiască sau trăiesc nefericiţi. Se plâng şi sunt negativi tot timpul.

I-aş lasa să umble în papucii mei un pic, să îi vezi atunci cum or să aprecieze supa ce o mănâncă, precum şi bogăţia de lucruri mari şi mici ce îi înconjoară şi pe care acum nu o văd.

Dar aşa e omul, trebuie să piardă totul ca să poată aprecia apoi fiecare lucru pe care îl are….

Crăciun fericit!

Pera Novacovici

Distribuie daca ti-a placut:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on email
Email
Share on whatsapp
WhatsApp

Profită de resursele de dezvoltare personală pe care le-am pregătit timp de 10 ani!

ARTICOLE SIMILARE

26 Responses

  1. Superba povestioara 😉
     
    Din pacate este tristul adevar, ne place atat de mult sa fim niste victime ale vietii si nu ne dam seama ca avem tot ce ne trebuie pentru a avea o viata implinita!
     
    Craciun Fericit si tie!

  2. ”fericiti cei saraci cu duhul”..fericirea poate fi traita si in situatii tragice, chiar daca acest lucru este de neinteles pentru multi…ar trebui ca cei sanatosi, cei ”cu stare” , de fapt,noi toti, sa invatam sa fim fericiti in fiecare secunda din viata noastra.
    Craciun binecuvantat tututror!

  3. ai perfecta dreptate,,,,,,,cand avem de toate ,chiar si liniste,,,,,,atunci ne e dor de cearta,de scandal,de contradictiile cu prietenii,cu neamurile…….

  4. Foarte interesant articolul, ne mai aduce aminte de cat de multe lucruri avem si pe care nu…(mai) stim sa le apreciem…
     
    Nu mi-a placut insa faptul ca ai subliniat de 2 ori ca „medicamentele de la psihiatrie l-au facut leguma” si ca  mintea lui a fost „facuta praf de medicamentele de la psihiatrie”. Nu astea sunt scopurile in psihiatrie… Sper insa ca ai folosit aceasta subliniere ca sa dai forta articolului tau si nu ca ai fi adeptul acestei pareri.
     
    Numai bine si La multi ani!

  5. Dragut si-atat de-adevarat!
    Si interesant e faptul ca fiecare in adancul sufletului nostru suntem niste cersetori: cersim dragostea celor din jur, atentia lor, acceptarea lor, sustinerea sau chiar critica lor…sa fim sinceri, daca nu ar mai exista nimeni in jurul nostru ne-ar mai pasa ata de mult de cine, sau ceea ce suntem sau nu suntem?!
     Din pacate, da…fiecare cersim in felul nostru, unii umili si plini de frica, altii siguri de faptul ca-i va pasa cuiva si de noi, unii nepasatori, altii agitati…dar bine-ar fi ca macar la sfarsitul zilei sa putem savura supa calda cu gust de amintiri si siguranta!

  6. Da,…povestea aceasta ne mai trezezte putin sentimentele, intelegerea -ceea ce santem, ceea ce avem, ceea ce-am putea fii sau ceea ce am putea sa avem sau sa nu mai avem…ne deschide spre un moment de meditatie si poate de intelepciune…
       Multumim Pera…

  7. Multumesc din suflet pentru aceasta poveste…m-a impresionat….si recunosc ca plang cand scriu….Viata este asa de simpla iar unii din noi avem un talent fantastic si o complicam cat putem de mult. Imi place sa spun ca viata este painea si apa de fiecare zi. Ps. Si eu mai cred in Mos Craciun!

  8. LA MULTI ANI !!!!!!!!!!!
    emotionant si abundent de povete , tabloul acesta dezolant al vietii subterane, pe care il traiesc zilnic mii de romani condamnati la viata subterana, obscura, plina de mizerie si lipsa de speranta , supusi la mila trecatorilor, si lista poate continua in zugravirea aspectului jalnic, deprimant
    asta ne facem sa apreciem ce avem si sa vrem sa avem mai mult sa ajutam pe cei care nu au
    dar cat este compatimire si cat este suferinta ? cat este vointa si neputinta ? cum bine ai subliniat, nu suferea de nimic, pur si simplu se complacea in acesta stare , nu vroia mai mult de la viata, doar sa isi prelungeasca existenta, conditionata de mila oamenilor. atunci se pune intrebarea legitima pentru multi in situatia lui: cat  vor sa se ajute singuri si cat sunt dispusi sa munceascapt asta ??? 
    uite stau sa ma gandesc, bineinteles sub obladuirea ta, daca nu se poate sa facem ceva pt acesti cersetori, aceasta casta de la marginea societatii , sa ii ajutam cu ce putem noi cel mai mult si unde tu excelezi cel mai bine , un adevarat dexter : sa ii facem sa isi doreasca mai mult de la viata, sa le trezim sentimentul de lupta ancestral , sa ii motivam sa biruiasca , sa iasa din subetran si sa renasca din nou de sub carapacea de om condamnat si asuprit , etc.
    asa cum incerci tu sa ne inoculezi tu noua mentalitatea de invingator desavarsit si sa ne putem uita mandri de noi in oglinda
    asta e parerea mea
    bafta multa si esti un  adevarat fauritor de lideri
    distractie multa asta seara

  9. Toata lumea are de invatat din povestirea asta, si pacat celor ce nu stiu sa se bucure si cel mai important sa aprecieze ceea ce au!
    Craciun fericit !

Lasă un răspuns

PERA NOVACOVICI

Sunt psiholog și scriitor, dar expertiza mea cea mai importantă este că am învățat și experimentat tot ce mi s-a părut mai dificil.

Niciun obstacol nu a fost prea mare ca să-l încerc, și nu ar trebui să fie nici pentru tine.

  • Înveți să îți exploatezi calitățile reale, să fii autentic și să faci oamenii să te iubeasca (la nivel personal dar și profesional)
  • Îți voi oferi materiale de dezvoltare personală pe care le-am pregătit timp de 10 ani!
  • Îți îmbunătățești rezultatele legate de bani, sănătate și relații;
  • Descoperi un mod interactiv și distractiv de a-ți crea stilul de viață pe care ți-l dorești;
  • Urmezi pași simpli pentru a-ți crește încrederea în tine;

SUNTEM DUSI PE UN DRUM GRESIT O VIATA INTREAGA

Dezvolta-ti personalitatea pentru a reusi in felul tau.

CATEGORII

Mulțumesc că te-ai abonat!

Verifică inboxul, te așteaptă primele materiale acolo.