Vrei Ferrari cu prețul unei Dacii?

Cel mai puternic lucru pentru dezvoltarea mea personală

De departe, a fost să cred în iubire încă odată după fiecare dezamăgire şi rană adâncă în suflet şi să cred în oameni încă odată după fiecare țeapă şi trădare. Pentru că la sfârşit, am descoperit imensa putere din mine care mi-a arătat că ţepele, trădările şi dezamăgirile din iubire se lipesc de tine doar când tu te dezamăgeşti, trădezi şi uiţi de tine.

Un om cu această putere în interior, priveşte fiecare pierdere ca un preţ plătit pentru a învăţa o lecţie şi ca o ocazie de a discerne între oamenii pe care îi are alături.

Iar la sfârşit, ai minunata revelaţie că nu există trădări între oameni şi răni în iubire decât atunci când ai deschis tu uşa din interior.

Sufletul tău este un loc sacru. Tratează-l cu respect, păstrează curăţenia şi cere-le musafirilor să se descalţe când intră. Şi nu te ruşina să îi scoţi afară pe cei obraznici. Dacă faci asta, vei vedea că nu mai există oameni răi, ci doar oameni care nu ştiu să aibă grijă de sufletul lor şi asta nu are nici o legătură cu sufletul tău.

Într-un articol mai vechi în care analizam iubirea şi suferinţa din iubire, făceam o analogie între sufletul omului şi o cetate.

Omul imatur şi naiv nu are ziduri care să îi protejeze inima, sufletul în fața lucrurilor dure din această viaţă, lucruri, evenimente şi oameni care ne rănesc intenţionat sau nu, şi care ne provoacă suferinţă.

Apoi, în etapa doi, din cauza suferinţei, omul trece în cealaltă extremă. Ridică ziduri de netrecut. Şi pentru puţin timp este bine, nu mai este suferinţă. Omul devine insensibil şi deja se simte o îmbunătăţire faţă de prima variantă însă după câteva luni sau ani, acest suflet închis în spatele unor ziduri de fier, începe să se atrofieze.

Singurul fel prin care fiinţa umană evoluează este prin trăirea de experienţe.

Dacă ai sufletul închis de frica suferinţei, nu mai trăieşti experienţe. Dacă nu trăieşti experienţe, nu evoluezi. Stagnezi şi involuezi.

Astfel, fiecare om ajunge la concluzia că să fii cu sufletul pe tavă te va răni foarte tare, să fii cu sufletul închis, te va face să mori înăuntrul tău foarte devreme.

Şi în acest moment, omul are şansa de a deveni o fiinţă umană matură.

Să ştii când să deschizi porţile cetăţii pentru a trăi experienţele frumoase, care te îmbogăţesc, să dai frâu liber entuziasmului, iubirii şi tuturor emoţiilor pozitive.

Şi apoi să ştii când să închizi porţile cetăţii, să pui arcaşii pe ziduri şi să dai drumul la câini. Pentru că uneori în viaţă se întâmplă lucruri care nu sunt în puterea ta de control.

Oamenii au frustrări şi îţi fac rău, întâmplările vieţii te lovesc, mama natură îţi joacă o festă nu prea amuzantă.

Se întâmplă foarte multe lucruri pe care nu le poţi controla însă există un singur lucru pe care îl poţi controla, întotdeauna.

Acest lucru este ATITUDINEA ta.

Atitudinea ta face cetatea să fie extrem de bine apărată împotriva oricăror atacuri şi îţi dă voie să pleci tu însuţi la atac împotriva a orice vine din afară să îţi facă rău.

“Totul poate fi luat unui om mai puţin un lucru: cea mai preţioasă dintre libertăţile umane – libertatea de a alege atitudinea dorită în orice condiţii, de a alege propria cale” – Viktor E. Frankl

Acum, am să fac o mică schimbare de subiect, însă cu foarte mare legătură cu atitudinea noastră.

În chestionarele personalitate alfa, am întrebat ce îţi lipseşte cel mai mult?

Topul e după cum urmează:

1. Iubire

2. Bani

3. Timp

4. Libertate

5. Fericire

6. Prieteni

7. Vocaţie

8. Încredere în sine

Apoi, legat de prima întrebare, am întrebat  ce scopuri ai până la sfârşitul anului?

1. Să fac mai mulţi bani

2. Să găsesc un loc de muncă, să îl schimb sau să avansez la locul de muncă

3. Să îmi fac propria afacere

4. Să îmi găsesc partener de cuplu

5. Să slăbesc

6. Să am casa mea

7. Să mă dezvolt personal

8. Să îmi plătesc datoriile

Apoi întrebarea pe ce se duc banii tăi?

1. Haine şi ieşiri

2. Cărţi şi dezvoltare personală

3. Copii, familie

4. Datorii, rate

5. Ţigări/alcool

6. Excursii

Aici am avut prima revelaţie.

Păi stai puţin. Până la sfârşitul anului vrei să faci mai mulţi bani, să îţi găseşti loc de muncă, să îl schimbi sau să avansezi. Vrei să îţi faci propria afacere, să îţi găseşti partener de cuplu, să ai casa ta şi să îţi plăteşti datoriile.

DAR, după ce faci declaraţia asta care sună foarte bine în teorie, începe distracţia.

85% din veniturile tale merg pe haine şi ieşiri, cheltuieli în familie, datorii şi rate, ţigări, alcool şi excursii.

Oamenii îşi consumă timpul, energia şi banii pe cu totul alte lucruri decât atingerea scopurilor pe care le au, a dorinţelor şi visurilor lor. Apoi caută vinovaţi pentru suferinţele care îi muşcă de fund.

Pentru orice lucru în viaţa asta există un preţ.

Sorin Fritea are o metaforă pentru noi, cei care ne antrenăm cu el.

Nu poţi să intri în magazin, să spui că vrei un Ferrari şi să ai bani de o Dacie.

Dacă vrei Ferrari îţi trebuie banii de Ferrari. Îi ai? Dacă îi ai eşti gata să îi dai din mână? Dacă nu îi ai, îţi doreşti atât de mult Ferrari încât să faci orice e nevoie ca să câştigi suma corectă?

Metafora cu Ferrari se aplică pentru toate domeniile vieţii, în special la cele enumerate de cei din comunitatea noastră.

Bani, afacere, casă, relaţie de cuplu, sănătate, slăbit.

Fiecare are Ferrari-ul lui.

Pentru a-ţi permite Ferrari (metaforic) şi pentru a fi capabil de a plăti preţul pentru un Ferrari, ai nevoie de o ATITUDINE a omului ce are Ferrari.

Dincolo de prejudecăţile pe care mulţi oameni le au legate de lumea materială, bani şi lux, e important să înţelegem că nu putem avea un lucru dacă nu îl admirăm mai întâi.

Astăzi vreau să te întreb un singur lucru.

Vrei să înveţi să ai o atitudine de învingător? Vrei să înveţi să ai atitudinea omului ce câştigă bani, îşi face casă, scapă de datorii, are relaţii împlinite de iubire?

Eşti dispus să mănânci un măr la ora 11 în fiecare zi timp de 30 de zile ca să îţi dovedeşti că poţi să faci un lucru mic constant care îţi va permite apoi să faci acţiuni mai complexe pe termen lung ce te vor duce la rezultatele dorite?

Dacă crezi că e doar o glumă partea cu mâncatul unui măr constant, uite ce ne spune un băiat ce a încercat strategia:

    Mesaj de la cititor

Acum o lună şi ceva, am citit mailul tău care zicea că dacă nu poţi să mănânci un măr în fiecare zi până în ora 2 timp de 30 de zile nu reuşeşti nimic în viaţă!
Eu am încercat tot felul de exerciţii, sporturi etc dar nu reuşeam niciodată să duc acel lucru până la capăt. Aşa că am vrut să îmi demonstrez mie că dacă vreau pot!

Aşa că timp de 30 de zile am mâncat un fruct, nu am avut tot timpul mere, dar am respectat challenge-ul.

Nici nu am reuşit să duc până la capăt proba cu mărul şi am zis de ce să nu complic puţin treaba, pentru că simţeam că ceva s-a schimbat în mine, simţeam o putere pe care nu o mai avusem până acum. Aşa că m-am apucat să fac şi sport acasă.

Nu îmi venea să cred că după un timp nu am renunţat la niciuna dintre ele.

Când a ajuns ultima zi îmi părea rău că nu mai trebuie să însemnez pe calendar ziua în care respectam obiectivul.

Ceea ce vreau să spun este că mărul acela nu mi-a demonstrat doar că am puterea şi resursele necesare să îmi ating scopul pe care mi l-am propus, ci mi-a schimbat întreaga viaţă, mi-a dat încredere în mine, o motivaţie pentru tot ceea ce vreau să fac şi toată lumea mă întreabă ce am făcut de sunt aşa de bine dispus! Unora le-am răspuns: Am mâncat un măr în fiecare zi!

În prezent merg la sală, încă mănânc un fruct dimineaţa, şi după ce termin sesiunea mi-am pregătit un nou target! Îţi mulţumesc, datorită ţie mi-am schimbat viaţa (ceea ce nu credeam că o să se întâmple vreodată)!!! Îţi voi fi tot timpul recunoscător!

Eşti dispus să ai o atitudine de personalitate alfa?

Dacă da, lasă-mi un mesaj mai jos şi putem începe munca. De fapt, nu vreau un mesaj, vreau să URLI cât de tare vrei că îţi atingi visurile şi obiectivele. Şi cât de important este pentru tine să îţi atingi scopurile şi obiectivele.

Ai capacitatea de a-ți schimba rezultatele în bani, iubire, sănătate și vocatie prin schimbarea atitudinii interioare. Pentru a te ajuta, am pentru tine cursul Atitudinea și mentalitatea învingătorilor – Fundaţia unei vieţi de calitate este, aşa cum vei vedea, o atitudine şi o mentalitate care nouă românilor ne-a lipsit vreme de zeci de ani.

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

Distribuie daca ti-a placut:

Share on facebook
Facebook
Share on twitter
Twitter
Share on pinterest
Pinterest
Share on email
Email
Share on whatsapp
WhatsApp

Profită de resursele de dezvoltare personală pe care le-am pregătit timp de 10 ani!

ARTICOLE SIMILARE

sunt tata, ce ma fac?

Sunt tată, ce mă fac?

„Pe tine cum te-a tinut tati tau in brate cand ai plans?” Asta m-a intrebat Zlata acum cateva seri inainte sa ne culcam.  Stateam in pat si ii povesteam drama

CITESTE ARTICOLUL

74 de răspunsuri

  1. o schimbare am facut si eu cu cititu si vizionarea de materiale educative de dezvoltare personala si asta pentru ca:
    DAAAAAAAAAAA
    VREAU O SCHIMBARE,
    VREAU O SCHIMBARE IN VIATA MEA,
    VREAU O SCHIMBARE CU ADEVARAT
    SA FACE BANI DIN CEEA CE IMI PLACE

  2. Foarte tare titlul articolului! Mi-a atras instant atentia! Si asta poate ca spune cate ceva despre mine mai ales acum ca sunt singur in casa si citesc aricolul de fata.
    Mai exact cred ca imi spune ca sunt foarte predispus la scurtaturi si din cauza asta s-ar putea sa ratez multe lucruri bune care pot intra in viata mea. Adica cine nu ar vrea sa-si ia ferrari cu banii de dacie?
    Totusi vine intrebarea „Ce fac cu ferrary daca am numai bani de dacie chiar daca l-am primit la un pret mic?” Ideea e ca nu voi avea bani de benzina si nici cum sa il intretin si atunci poate ca de banii aia mai bine imi luam o dacie. Si in plus daca m-as fi pus pe treaba sa strang bani de un ferrary as fi adunat experienta si educatie destula incat sa fac destui bani atat pentru ferrary cat si pentru benzina de ferrary.
    Mersi de articol si de munca ta in general! Ai adus mule schimbari bune in viata mea datorita faptului ca scrii. Chiar aveam nevoie de el mai ales acum ca sunt la inceputul unui nou proiect. DA VREAU SA REUSESC SA-MI ATING OBIECTIVELE, PENTRU CA VREAU SI PENTRU CA E ATAT DE TARE SA FII PE PODIUM.

  3. Este foarte bun articolul. Pot spune ca nu am întîlnit pîna acuma ceva care sa fie mai eficace în acest sens. îti multzumesc mult ca ne dai si noua sansa de a loa parte la gîndurile tale si ca putem a avea un avantaj din asta.

  4. Salut ! Daca vrei un Ferrari trebuie sa muncesti pentru a-l obtine ! Eu am un singur vis DAR maret ! si sunt foarte aproape de a-l atinge !!! Multumesc pentru tot ceea ce faci ! AM REALIZAT Ca totul e POSIBIL Daca dorim !! VICTORIEEEEEEE !! Succes in continuare, Pera ! 🙂

    1. Draga Alin, tu esti cel care tine deschisa usa sufletului ca sa umble cineva incaltat pe acolo. Inchide-o si vei vedea ca iti va fi mai bine. Aceasta inseamna sa ii respecti in continuare, dar sa faci asa cum consideri tu. Sa analizezi sfaturile pe care le dau, sa intelegi motivele pentru care ti se pare ca umbla incaltati si sa vezi daca au sau nu dreptate. Si daca nu te inteleg sau te sfatuiesc altfel decat simti, atunci alege calea ta. Vei reusi si vei castiga si respectul lor. Si da, stiu si eu ca e greu, dar asa suna teoria…:) mie mi s-a intamplat sa functioneze.

  5. E frumos jocul pe care-l propui tu Pera. Si totusi exista un joc si mai frumos… Fii atent: ce ne arata toate aceste experiente neplacute cu alti oameni? Elemente ale egoului lor, care s-au activat pentru ca au rezonat cu elemente identice ale egoului nostru. Adica ne servesc drept oglinzi…. cat de neplacut e sa recunoastem acest lucru. In esenta totul e energie. Toate programele si incarcaturile egoului nostru si a celor cu care relationam sunt nu altceva decat energii care vibreaza la o anumita frecventa. Si… daca in celalalt s-a activat un anumit gen de comportament in relatia cu noi, este numai pentru ca a rezonat cu energiile de aceeas frecventa din interiorul nostru. Pentru ce avem noi nevoie de acest joc? Ca sa vedem rahatul din noi insine!!!!!!!!!!! De ce avem nevoie sa-l vedem? Ca sa ne curatam de el, sa-l eradiem, sa-l dezintegram si sa-l eliminam totalmente din sistemul nostru.
    Ce se intampla dupa asta? Nu mai rezonezi!!!!!!!!! Acelas om care inainte de asta i-ti provoca suferinte, acum va trece pe langa tine absolut linistit, si se va agita doar cu cei care au in sistemul lor acel gen de frecvente care inainte i-l agitau la tine. Dar… acum tu nu le mai ai, corespunzator, pace, liniste, fericire. Ce zici? Simplu, rapid si eficient. Si cel mai important, pentru tot restul vietii 🙂 Dar… cel mai frumos rezultat e faptul ca imediat ce au fost eradiate din sistem acele incarcaturi, sufletul capata claritate si poate vedea realitatea asa cum este ea, fara ca informatia sa fie distorsionata, asa cum era inainte…

  6. da,pera,doresc mult sa pot sa am atitudinea potrivita in orice moment…..ma apuc alaturi de tine la treaba

  7. DAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA PERA!…VREAU sa am o atitudine demna de un „alfa”..IMI DORESC sa ating acest obiect….sunt DISPUS sa muncesc in fiecare zi ptr asta,deci DAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA VREAU SA DEVIN UN „ALFA”!

  8. Daca vreau!? BINEINTELES CA DA!!!!!!!!!!De cand te am descoperit prima data te urmaresc constant, ma hranesc cu tot ceea ce ne oferi, mai mult de atat te recomand din tot sufletul tuturor celor cu care intru in contact si simt ca au nevoie de tine. Mai ales tinerilor adolescenti, care nu isi gasesc un sens, un rost. Le spun cat de mult m-ai ajutat pe mine, prin tot ceea ce ne-ai invatat, prin cartile pe care le am cumparat. DA, VREAU SA IMI ATING OBIECTIVUL PROFESIONAL SI APOI PE CEL PERSONAL. IN REST, STIU CE IMI PLACE , FAC CEEA CE IMI PLACE (jogging, cursuri de dans, citesc, ma plimb). PANA LA CAPAT CU TINE, PERA! Te apreciez enorm, te iubesc si iti sunt mereu recunoscatoare pentru toata munca ta! CONTINUA!!!!!!!!!

  9. Da. Sint interesata de ceea ce spui. De multe ori am inceput ceva , dar pe parcurs l-am lasat balta. Din plictiseala , din alt motiv , nu stiu…..
    .O seara frumoasa si multumesc…..

  10. Hai sa trecem la treaba!
    Vreau Ferrari, si foarte multe lucruri tari in viata mea! Imi trebuie atitudine de personalitate Alfa si sunt sigura ca tu esti persoana care imi trebuie alaturi in drum ! Mesajele tale sunt pline de putere !
    Astept cu nerabdare ceea ce urmeaza !

  11. Sunt de 4 ani pe personalitate alfa. si da visele devin realitate decat daca ti le doresti foarte mult si muncesti pentru ele. Da vreau atitudine pentru Ferari.

  12. buna,, eU am schimbat marul cu 30 de flotarii in fiecare luni dimineata .. si functioneaza…..traiasca PERSONALITATEA ALFA!!!!!!!!

  13. Dupa parerea mea circumstantele pot juca un rol mult mai important decat le atribuie self helpul, nlp, etc care iti spun ca poti face orice si ajunge orice. Poti imbunatati realist anumite lucruri, dar as pune mai mult accent pe vointa si autocontrol si obiceiuri pozitive. Mai este si acel bias observator-actor….cand altul face ceva e ajutat de circumstante, cand noi facem ceva e datorita atitudinii….:)

  14. PERAAAAAAAAA 1@! STII CAT MULT IS DISPUS ?? ATAT DE MULT CA IS DISPUS SA SACRIFIC TOT CE AM PENTRU A DEVENI PERSOANA CARE VREAU SA FIU!@! O PARTE AM SACRIFICAT DIN LUCRURILE DIN VIATA MEA SI ANUME CELE CARE MA FACEAU NEPRODUCTIV. ACUMA LUPT PT LIBERTATEA MEA FINANCIARA PE CARE VREAU SA O OBTIN PANA LA SFARSITUL ANULUI !@!

  15. As vrea tare mult sa-mi ating obiectivele si sa-mi vad visurile realizate …daca as si sti care sunt acelea….dar habar nu am:) si oricât mi-ar zice oricine sa spun ce as vrea sa fac in viata…tot habar nu am …chiar nu știu :)))))

    1. Poate chiar asta e unul din obiectivele cu care ai venit in viata asta: sa cauti si sa descoperi ce ai de facut aici

  16. Asa ma motivezi tot timpul cand te citesc! drept urmare, m-am ridicat de la birou si m-am dus si mi-am luat un mar!:))

  17. Da, Pera! vreau sa fiu foarte buna! vreau sa fiu invingatoare, sa fiu fericita, sa fiu iubita! vreau sa-mi iubesc visele!

  18. DAAAAA….VREAU SA MA SCHIMB…..SANT NEFUMATOR. …SANT FERICIT. …SANT IMPLI NIT CU TOT CE FAC……mai am putin si dupa 20 de ani pot spune ca sant nefumator (adica fac cele 30 de zile) si pe zi ce trece e mai ușor. …Mulțumesc mult datorita tie mi-am descoperit vointa pe care nu credeam ca o am. Mulțumesc și celorlalți care fac comentarii…simt ca ma umplu si mai mult de voința:)))

  19. Categoric este un articol deosebit.Trezeste ceva in mine…
    Ma face sa ma gandesc la obiectivele si visele, ma ajuta sa alerg mai repde catre ele, ma stimuleaza sa incep ceva, sa schimb ce am de schimbat. Exemplul din viata reala ma provoaca sa incerc si eu.
    O sa lucrez la atitudine!

  20. Ai structurat si scurtat foarte bine drumul spre a putea constientiza diferenta dintre ceea ce ne dorim si ceea ce facem de fapt in mod concret pentru asta.
    Multi oameni ajung sa creada despre ei ca sunt lenesi, dar s-a dovedit ca, de fapt, sunt demotivati. Nu mai cred in ei suficient incat sa CREADA ca pot ajunge sa aiba acel vis implinit – si atunci nu mai incearca, cu toata fiinta si resursele lor, ci doar se tarasc incet spre acel obiectiv.
    E si cazul meu. Dar asta pentru ca eu insami m-am dezamagit pe mine, m-am tradat pe mine oridecateori nu mi-am respectat propriile angajamente.
    E greu sa fii perseverent atunci cand nu esti increzator si motivat. Dar testul cu marul am sa-l incerc si eu. Mi se pare ca ma va ajuta sa-mi repar imaginea si increderea in sine. Si sper ca mai apoi sa am curajul sa-mi propun sa-mi ating fiecare obiectiv care sa ma ajute sa ajung acolo unde visez.
    Intotdeauna obisnuiam sa renunt chiar cand mai aveam doar putin. 🙁
    Iar azi ma simt foarte dezamagita si tradata de mine insami!

  21. Asta tine de personalitatea fiecaruia… Si de vointa fiecaruia… Daca o persoana a renuntat la 4 pachete de tigari fumate in decurs de 24 de ore, se chiama ca are o personalitate ALFA? Nu cumva vrei sa dai alta denumire a ceea ce se chiama din mosi, stramosi VOINTA?

  22. Hey Pera! Iti multumesc foarte mult pentru postarile tale,chiar m-au motivat si Da,la mine deja a inceput munca,de la „mar” pana la „sport”..si o sa ma tin de ele.CLAR!1!!!!!!!!! 🙂

    1. Telul meu nu ar fi sa imi ating obiectivele ci mai degraba sa le descopar. Inca nu stiu ce imi doresc de la viata, am incercat sa ma inspir de la alti dar din pacate nu am descoperit ceva care sa imi trezeasca pasiunea.

  23. Am sa încerc de mâine ca azi a trecut de 11 si sunt la lucru dar de mâine am sa încep spre sa reușesc dar cel mai greu cred ca o sa îmi fie când ies din tura de noapte . Dacă reușesc am sa îți trimit email si toată stima din partea mea .

  24. Multa dreptate ai Pera. Foarte multi oameni asteapta sa dea „norocul” peste ei, sa le cada ceva din cer, in special cand vine vorba de aspectul financiar, insa si atunci daca se intampla, ei nu stiu ca acest „noroc” s-ar putea sa se transoforme intr-un „ghinion”, pentru ca nu au facut schimbarea din interior spre exterior.
    Si eu spun de foarte multe ori ca lucrurile mici fac diferenta adevarata pe termen lung si de fiecare data dau exemplul cu cititul a 10 pagini pe zi dintr-o carte de dezvoltare personala. Nu e mult, dar daca dai timpul inainte cu 1 an, ai deja citite 3650 de pagini pline de informatii valoroase, care fara sa iti dai seama iti schimba atitudinea si modul de gandire intr-o cu totul alta directie.
    De fiecare data imi fac timp sa citesc articolele tale si nu regret niciodata. 🙂

  25. Toate articolele tale ma motiveaza. Chiar vreau sa imi ating obiectivele. Mi s-a parut foarte bun exercitiul tau cu marul. E cel mai simplu lucrur din lume, dar arata niste chestii extraordinare.

  26. Am inceput sa ma schimb si continui! Abia astept sa ne vedem la forumul Alfa din Iasi! Sunt pregatita sa primesc noi informatii si s invat sa le pun in aplicare mai repede !Multumesc Pera Novacovici.

  27. Vreau si voi fi avea o ATITUDINE de personalitate alfa! Vreau sa am viata pe care o doresc si pentru asta trebuie sa platesc un pret si trebuie sa fac mici schimbari in viata care intr-un final vor face o mare diferenta :D.

  28. Este buna comparația, sau orice altceva te poate motiva .Atitudinea corecta la momentul potrivit face diferența.

  29. Da ,da,schimbare.Foarte tare am sa accept provocarea si voi manca cate un fruct in fircare zi,am sa fac un exercitiu la mate si am sa citesc.Am sa reusec mersi!

  30. Buna Pera
    Acum ceva timp am inceput sa citesc articolele tale si mi-am dat seama ca era experienta de care aveam eu nevoie in acel moment. Mi-ai deschis ochii MARI si acum vad lucrurile altfel. Mi-am propus atunci sa ma schimb si am inceput cu lucruri mici. Datorita tie am reusit sa-mi demonstrez inca o data ca pot realiza multe. Facusem o multime de lucruri marete pt familia mea iar acum mi-am dat seama ca eu trebuie sa evoluez ca sa pot merge mai departe fericit. Citesc zilnic articolele tale si astept si noile episoade din Marea Iubire.
    RESPECT pt tot ceea ce faci pt semenii tai.

  31. Nu pot sa urlu, nici nu mai am curaj sa zic ceva. Nimeni, dar ABSOLUT NIMENI, nu-mi intelege viziunea. Parintii ma obliga sa merg la o facultate aleasa de ei si nici nu vor sa auda de altceva. Si eu ,cum ai avut si tu, am o situatie materiala delicata si nu prea imi permit sa risc. Si stiu ca daca merg pe drumul ales de ai mei sigur n-o sa fac multi bani , pentru ca ma plictiseste si imi vine sa-mi trag plapuma pe cap dimineata cand aud de it si calculatoare. Am incercat sa le spun ca eu vreau sa ma trezesc cu un scop dimineata, ca vreau sa am energie, dar daca ii pomemnesc familiei de visul meu , zic ca nu apreciez toate eforturile ce le fac pentru mine. Si …intr-un fel asa e. E rau sa nu apreciezi lucrurile pe care le consideri inutile? Care n-au nicio tangenta cu viziunea ta? Sunt in utimul an de liceu si le-am spus parintilor ca eu cred ca daca in momentul asta as renunta la scoala, nu mi s-ar modifica viitorul. Adica as avea timp sa fac ce vreau si sa castig bani din asta. N-am zis ca renunt la invatat, ci doar la scoala. Apreciez cultura generala, dar in momentul asta parca viata mea e cultura generala(nimic concret, scoala) si pe laga ea putin din pasiunea mea in loc sa fie invers, in loc sa ma centrez pe ceea ce vreau sa fac. Evident ca tatal meu mi-a trantit intrebarea:”Dar tu gandesti cand spui lucrurile astea sau vorbesti de mantuiala?” Si cand ma gandesc cum vine la mine si zice:”EU STIU de ce esti asa. E pentru ca te crezi diferita si ii consideri pe ceilalti niste inferiori prosti pe care nu merit sa-i asulti. Ai prea multe fite in cap.In loc safaci si tu ce fac toti copii, sa inveti si sa te duci la o facultate ca sa-ti gasesti un rost in lume, tu incepi cu chestii ca: sunt grasa, mie nu-mi trebuie facultatea aia, eu nu-mi fac prieteni oamenii aia” E pt ca vreau sa selectez ce-i mai bun pentru mine. Ce-i mai rau e ca n-am destula putere sa fac odata o alegere . Sunt si timida si nu-s genul care sa se certe.Sunt prinsa la mijloc. Ori de cate ori am niste timp liber, ma simt vinovata ca-l folosesc cum vreau eu, muncind la viitorul eu si daca nu fac asta si lucrez la ce se presupune ca ar trebui, ma simt de parca pierd timpul si devin super frustrata. Asa ca stau degeaba si ma intreb ce ar trebui sa fac. Astept sa vina cineva si sa ia o decizie. Si ceva imi spune ca deja am luat-o, dar imi e prea frica s-o urmez.

Lasă un răspuns

PERA NOVACOVICI

Sunt psiholog și scriitor, dar expertiza mea cea mai importantă este că am învățat și experimentat tot ce mi s-a părut mai dificil.

Niciun obstacol nu a fost prea mare ca să-l încerc, și nu ar trebui să fie nici pentru tine.

SUNTEM DUSI PE UN DRUM GRESIT O VIATA INTREAGA

Dezvolta-ti personalitatea pentru a reusi in felul tau.

CATEGORII

Mulțumesc că te-ai abonat!

Verifică inboxul, te așteaptă primele materiale acolo.