articol
Tu cu pâinea și cuțitul mori flămând....

Acest articol s-ar mai putea numi : ”Cum să auzi vocea inimii prin gălăgia minţii”

Pe ce stradă mergi?

Aceasta a fost întrebarea din emailul meu precedent şi nu mă aşteptam să am inima frântă.

Am primit sute de răspunsuri în două zile şi atât de mulţi oameni se simt rătăciţi, fără să ştie ce vor face în viitor, dacă sunt pe drumul cel bun sau nu.

Şi ştii ce văd?

Văd toţi aceşti oameni că se irosesc şi că în loc să facă lumea mai bună cu talentele, cu energia, cu calităţile şi personalitatea lor se irosesc plutind cumva în derivă.

Hei!!!

Trezirea!

Tribul alfa are nevoie de lideri puternici, oameni fericiţi, împliniţi, cu direcţie şi claritate, care să fie o inspiraţie pentru ceilalţi.

Bun.

Citind toate aceste mesaje, încercând să înţeleg cauza şi rădăcina problemei, mi-am dat seama că în această vara, am avut şi eu acelaşi gen de conflict interior.

O alegere foarte dificilă

Era începutul verii şi aveam un proiect foarte important, care mă motiva foarte mult. E vorba de Marea iubire, cursul online despre relaţii de cuplu.

Aveam o tonă de cărţi minunate de citit, trebuia să fac filmări, eram fericit şi în stare de flux ca un copil înainte de Crăciun. ( deşi era vară)

În acelaşi timp, uitasem complet că urmează un nou modul în formarea mea în psihoterapie.

”NUUUUUUU!”

Asta a fost reacţia când am fost anunţat că trebuie să merg la acest modul de care uitasem complet.

Aceste module se fac în regim intensiv, 5-6 zile, de dimineaţă până seara. În perioada aceea sunt atât de rupt psihic încă nu mai pot să fac nimic altceva.

Sunt în formarea asta de peste 2 ani de zile şi într-un an o finalizez.

Nu am lipsit aproape deloc în aceşti doi ani.

Acum însă, era foarte important să fim prezenţi toţi.

Iar eu aveam o uriaşă problema.

Pe de o parte, tocmai ce îmi făcusem rutina mea zilnică cu sport, mic dejun, citit, scris, filmat. Eram în culmea fericirii şi tocmai acum trebuia să întrerup totul ca să merg la formare.

Iubesc formarea pe care o fac,  este o investiție pentru viitorul meu de psiholog însă acum aveam în faţa mea unul din cele mai importante proiecte pentru mine din ultimii 10 ani.

”Dacă mă duc la formare acum, intru în criză de timp cu proiectul şi risc să îl fac prost sau să îl amân pentru toamnă, ceea ce m-ar fi necăjit extrem de mult şi m-ar face de-a dreptul nefericit.”, se auzea o voce din mine.

”În acelaşi timp, dacă nu mă duc la formare, trebuie să recuperez şi nu se ştie când mai putem face asta. Se zvoneşte că nu se va mai putea recupera sau chiar că se va putea recupera de abia peste 2 ani când se face o grupă nouă la formare. ”, spunea altă voce.

Ne sunt aduşi profesori foarte valoroşi din străinătate şi nu îi poţi aduce pentru că vrea Pera să facă altădată. E acum sau niciodată!

Ca să fie tabloul dramei mele complet, mă sună şi profesoara mea de suflet care a făcut posibilă această formare şi îmi spune :” Pera, te rog să vii. Este important, nu ştim când mai putem să îl aducem pe profesorul ăsta şi nu cred că mai poţi recupera. Am făcut eforturi mari să îl aduc, deci te rog să vii.”

Iniţial am vrut să spun un “ Nu! “ hotărât însă pus în faţa situaţiei, am spus :” Am să fac tot ce pot”.

Am închis telefonul şi poate pentru prima oară în viaţa mea am simţit atât de limpede şi de clar scindarea, ruptura dintre mintea mea şi inima mea.

Erau două forme de existenţă diferite, două planuri diferite, două alegeri atât de diferite ce te duc pe două drumuri ce nu au legătură unul cu altul.

Mintea mea era limpede şi clară, vorbea mult şi repede:” Ai făcut 2 ani de formare, nu poţi să nu te duci acum. Cum vei da ochii cu profesoara ta pe care o admiri şi pe care acum o vei dezamăgi? Dacă nu mai poţi recupera şi pierzi toată formarea? E nevoie să mergi pentru că profesorul ce e adus din străinătate trebuie plătit: bilet de avion, cazare. Dacă nu te duci, îi pui în dificultate pe cei care organizează formarea.”

Mintea mea mă ameninţa, mă manipula, mă făcea să mă simt vinovat, îmi promitea că voi regreta.

Pe de altă parte, inima era mai puţin guralivă, mai blândă, însă extrem de profundă:

”Ştiu că ţi-e greu şi că ai o alegere de făcut. Înţeleg că formarea aceasta e importantă pentru viitorul tău însă pică în cel mai prost moment al anului şi îţi va răpi plăcerea şi energia de a lucra la acest nou proiect de care eşti atât de entuziasmat. Ştiu că dacă mergi la formare, o faci pentru ceilalţi şi nu pentru tine de data asta. O faci pentru a respecta efortul organizatorilor dar tu nu vezi beneficiul acestui modul acum pentru tine. În acelaşi timp vocaţia şi misiunea ta te aşteaptă, să faci lumea un loc mai bun, să lucrezi, să citeşti, să scrii, să dai mai departe.

Care este cel mai rău lucru ce se poate întâmpla dacă nu te duci la acest modul? Să pierzi întreaga formare şi să fii nevoit să o faci din nou sau poate să nu o mai poţi face niciodată. Este acesta un preţ pe care eşti dispus să îl plăteşti? E clar că nu le poţi face pe ambele bine în acest moment şi ai de ales să faci un lucru bine sau să le faci pe ambele prost”

Aşa vorbeau mintea şi inima iar între ele, era voinţa mea care cerea ACŢIUNE.

Iar voinţa se uita când la minte, când la inima şi zicea:” Şi eu ce p..a mea fac?” Pană. Ce pana mea fac?

Era pentru prima oară când simţeam atât de clar diferenţa dintre răceala raţiunii şi căldura inimii.

Mintea îmi vorbea despre frică, viitor, regrete, mă făcea să mă simt vinovat, găsea justificări şi motive. Dar toate astea erau reci, nu îmi spuneau nimic, doar mă manipulau.

Inima însă era caldă ca şi soarele de vară de pe cer. Mă încuraja să iau o decizie care mă va face pe mine fericit. Mă invita să pun în balanţă ce este cu adevărat important pentru mine. Era blândă şi iertătoare. Inima m-ar fi iertat indiferent ce decizie aş fi luat şi ar fi rămas loială alături de mine pe orice drum aş fi mers. Inima îşi dorea să fiu fericit cu alegerile mele şi nimic mai mult. Inima îşi dorea să fiu aici şi acum, în clipa prezentă şi să mă bucur de viaţă, să fiu recunoscător pentru ceea ce am şi să fac din fiecare clipă o sărbătoare.

Mintea era un golan care avea argumentele de partea lui.

În vara asta aveam 34 de ani şi eram ca un copil mic, neştiind ce să fac. Eram pierdut şi rătăcit.

Tocmai ce cumpărasem un set de cărţi de coaching de la Caroline Myss. Cărţi care te ajută să îţi faci ţie sau altora mici sesiuni de coaching punându-te să te gândeşti la o problemă dintr-un anumit unghi, să vezi şi alte perspective.

Aşa că am zis în glumă:” Las o carte să îmi decidă viitorul”. Am spus asta râzând şi am tras o carte.

IMG_5729

 

IMG_5730

Do less ( fă mai puţin)

Am rămas prost.

Textul de pe spate spunea aşa:

”Verifică-ţi nivelul de muncă pentru alţii. Examinează dacă nu te-ai întins prea mult până în punctul în care devii epuizat într-un mod inutil. De ce faci asta? Merită să îţi pierzi sănătatea?

Scopul tău azi: confruntă motivele profunde pentru care îţi rişti sănătatea în mod inutil.”

Şi într-o clipă, s-a înclinat balanţa.

Pentru ce alerg ca disperatul şi mă chinui? Pentru ce fac sacrificii? Sunt la jumătatea vieţii, la 34 de ani, ar fi cazul să las dracului sentimentele de vinovăţie, surpasolicitarea şi chestiile făcute ca să nu îi supăr pe cei pe care îi iubesc.

Cei care organizează formarea sunt responsabili de ea iar eu sunt responsabil pentru alegerile mele. Sunt un adult ce îşi poate asuma o decizie şi consecinţele ei.

Nu mă duc la formare. Dacă e să pierd totul, aşa să fie. Reiau totul de la zero sau poate nu mai mă fac psihoterapeut. Îmi asum orice risc pentru că nu mă voi trăda pe mine. Am să fac ce îmi spune inima, adică ce mă face fericit aici şi acum, ce mă împlineşte şi nu voi regreta nici măcar o clipă alegerea indiferent de consecinţe.

Îmi asum alegerea şi nu am de dat socoteală nimănui decât mie şi instanţei mele interioare.

Iar instanţa mea interioară a hotărât: Alege să fii fericit

Consecinţele?

Am ratat modulul şi m-am dus la următorul. Nu am pierdut formarea şi am fost şi fericit. Proiectul a fost un succes.

Mintea doar m-a aburit însă alegerea cu inima m-a făcut fericit.

Bătălia dintre minte şi inimă este bătălia dintre ego şi spirit.
Acum, îmi este mult mai uşor să îmi ascult inima pentru că am testat şi verificat pe pielea mea că inima nu are cum să greşească. Odată ce îţi asumi alegerile şi toate consecinţele lor, eşti liber să râzi în faţa oricui şi chiar a întregii lumi.

Alegerile cu inima te ELIBEREAZĂ de lanţurile ego-ului şi ale minţii.

Când îmi asum consecinţele şi preţul de plătit pentru alegerile mele, devin cu adevărat liber şi fericit. Alegerile făcute pentru a da bine în ochii altora, pentru a primi confirmare şi validare sunt alegerile care tot timpul ne vor face nefericiţi pentru că din nou şi din nou nu am făcut ce e bine pentru inima noastră, pentru fericirea noastră.

Şi dacă noi nu radiem de entuziasm şi fericire, împăcaţi cu ce am ales, ce avem de oferit lumii? Când suntem trişti, abătuţi şi nefericiţi, la ce mai suntem de folos? Şi cui?

Nici măcar nouă.

Aceasta e situaţia în care se află mulţi dintre cititorii personalitate alfa, cei care mi-au scris că sunt pe un drum întunecos, că sunt rătăciţi, sunt cei care au lăsat mintea şi ego-ul să ia decizii în locul inimii şi a adevărului lor interior.

Aşa că hai să rupem pisica în două

Ce alegeri te-au dus pe un drum întunecos sau pe un drum al pierzaniei? Care sunt argumentele care te-au făcut să alegi ce ai ales? Cui i-a folosit ca tu să faci aceste alegeri de fapt?

Cine s-a folosit de tine în propriul interes?

Pentru ce ţi-ai trădat inima, pentru ce te-ai vândut pe tine şi fericirea ta? Viața ta?

Ca să îţi faci părinţii fericiţi că ai urmat o şcoală şi nu alta?

Ca să primeşti iubire şi atenţie de la alţii?

Ca să nu îţi deranjezi partenerul de cuplu din starea lui de confort psihic şi vegetaţie pentru ca nu cumva să plece?

Ei bine?

Şi cum funcţionează asta pentru tine?

Oricât de mult ai mers pe un drum greşit, întoarce-te!

Ia zi, acum în al 12-lea ceas, ce îţi spune inima?

Dacă ar fi să alegi acum cu inima, ce ai renunţa să mai faci şi ce ai începe sau reîncepe să faci?

Voinţa ta aşteaptă să alegi și să treacă la acţiune nerăbdătoare, doar că dacă mintea dictează voinţei, de cele mai multe ori ajungem într-o fundătură fără ieşire.

Dacă inima ar dicta voinţei ce să facă, ce i-ar spune?

Vreau să ştiu ce zice inima ta, nu mintea. Nu mă interesează justificările, victimizarea, temerile sau aşteptările.

Ce îţi spune inima şoptit şi ferm, de atât de mult timp despre tine, despre relaţiile tale, despre cariera ta, despre sănătatea ta și tu ignori sau justifici cu argumentele ego-ului şi ale minţii.

Ştiu că ştii foarte bine.

”Pierzi ani în viaţă şi la moarte cerşeşti o clipă.” spune Nicolae Iorga

Vreau să văd într-un coment mai jos, ce îţi spune inima să faci aici şi acum pentru a fi fericit.

După ce îmi spui, te voi duce încă un pas înainte. Te voi învăţa concret şi practic cum să ai parte de cele mai spectaculoase rezultate din viaţa ta trecând la acţiune ascultându-ţi inima, cu un entuziasm şi o fericire regăsită şi reaprinsă.

Batem palma?

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

Distribuie acest articol pe reteaua ta preferata de socializare
Profită de resursele de dezvoltare personală
pe care le-am pregătit timp de 10 ani!
imagine-news
102 DE COMENTARII
Intră în discuție. Lasă mesajul tău mai rapid cu contul de social media.

Comments

  1. Alegeri?!!.. Decizii?!.. Asta e ce ma adus aici,pe drumul,,întunecos,,. Am crezut ca sunt modestă,când mă mulțumeam cu puțin,mă lăsăm manipulata cand nu știam ce înseamnă manipularea,când eu o ceream. Cum? Fiind mediocră,slabă,dependenta până când am deschis ochii. Acum văd multă putere interioară,am pornit motorul ,drumul meu,alegerea mea…personalitatea mea.. Alfa.

  2. Inima îmi spune sa o iau de la zero. Sa renunț la relația în care sunt, sa îmi caut un part time care sa implice munca cu copii și sa fac cursul de art therapy, renunțând incet incet la firma în care am investit mai bine de 2 ani din timpul, energia mea și absolut tot viitorul meu.
    Apoi vine mintea și îmi spune :” dar dacă nu o sa dai peste altul mai naspa, care sa nu te respecte sau care sa fie gelos. Măcar cel de acum e foarte bun din multe puncte de vedere. Chiar vrei sa dai cu piciorul?Ai totuși o vârstă, ai tai ar dori sa devină bunici, tu Îți dorești o familie, etc. Iar firma? Începe sa meargă acum, începe sa aveți clienți, o sa poți încet încet sa nu mai trebuiască sa ai grija de copiii altora ca sa poți sa te întreții. Și el ( partenerul meu de viață care este și partenerul în firma) o sa se zbată mai mult sa găsească clienți. Îl vei ajuta tu. Plus..ce faci dacă renunți tocmai acum, și la scurt timp firma va merge al naibii de bine, luu îi va fi bine și tu te vei zbate încă sa supraviețuiești?

    Cam ăsta e dialogul meu zilnic intre inima și cap. Cel cu despărțirea are inima destul de mari reușite sa câștige. ..dar încă nu mă simt puternica sa fac decizia finala. Mie frica ca voi rămâne singura și o ratata.

    1. draga deea, esti sigura ca ceea ce simti acum este corect? Esti sigura ca acesta este glasul inimi tale? Ai incercat sa intelegi mesajele pe care partenerul ti le transmite? Cum poti sa-ti dai seama ca nu merita sa tii la el? Nu vreau sa dau nici un sfat pentru ca nu stiu cum sunt lucrurile din interior, vreau doar sa impart din experienta mea, in care am incercat sa inteleg si ce spune de fapt cealalta persoana. Uneori eu mi-am imaginat lucrurile gresit si din acest motiv am simtit ca vreau sa plec. Cand am inteles ca de fapt ce imi imaginam eu nu era ceea ce se transmisese m-am bucurat ca am investit in comunicare. Dupa parerea mea personala, acum oamenii comunica prea putin. Este important sa intelegem corect mesajele, altfel, uite ce se intampla, tot mai multi oameni au tot mai putini prieteni.
      Cu firma insa cred ca ai dreptate: daca nu gsesti partea din ea pentru care vibreaza sufletul tau, atunci incearca ceea ce se apropie de vocatia ta.

      1. Draga Valiv,

        Mulțumesc pentru sugestiile tale.
        Din păcate în ce privește relația nu știu dacă se mai poate salva ceva. Am ajuns în punctul ăla în care simt ca mă tine pe loc, în care ne învinovățim unul pe altul pentru nefericirea noastră, în care eu nu îl mai văd în viitorul meu ca iubit, viitor soț. Da, îl văd ca amic, ca pe un prieten bun, ca partener cu care sa lucrez pentru ca țin la el, îl iubesc mai mult ca pe un frate acum. Ideea unui viitor cu el pune o presiune asupra mea care mă aduce aproape de o stare depresiva.
        Acum 2 zile am discutat cu el și i-am spus ca nu mă mai simt atrasa sexual. Deși încă locuim în aceiași casa, doar simplul fapt ca i-am spus piatra ce o aveam pe suflet m-a făcut sa mă simt mai relaxata și mai optimista. Sa îmi regăsesc puterea în lupta pentru fericirea mea, pentru a reuși sa ies definitiv din depresie.

    2. iti recomand cartea “cele cinci limbaje ale iubirii” , in caz ca vrei sa-ti regasesti iubirea pentru partenerul tau de viata.

    3. Trimite-ti mintea…la…dentist! O va tine o vreme cu gura blocata, deschisa, dar incapabila sa te mai cicaleasca.
      Ascultă-ţi intuiţia, inima! Este singurul ghid demn de urmat chiar si “orbeste”!
      Nu vei ajunge o falita! Ti-o spune una care deja a facut-o aruncand in aer TOTUL si a plecat la drum nou pornind de sub zero.
      Ai curajul sa crezi in tine si implica-te! Nu astepta nimic de la altii si nu pune baza pe nimeni in afara ta! Daca vin ajutoare, strict dezinteresate, sa fie! Dar si amiralul si musul sa fii tot timpul tu!

      1. Draga Elena,
        Cum ai găsit curajul sa arzi tot în urma și sa faci ce simți? .În ce privește cariera/ vocație încă nu sunt sigura ca aia e ce vreau…sau poate ca încă nu îmi aud inima cum trebuie?

  3. Inima imi spune ca ar trebui sa ma fixez mai mult pe proiectele personale si mai putin pe presiunile din jur. Inima imi spune sa ma ascult mai bine inainte de a accepts price oportunitate/ cerere din partea celor din jur. Daca eu sunt fericit, pot sa ii aduc si pe ceilalti in stares mea asa ca LETS DO IT!

  4. Anul trecut am incheiat o relatie daunatoare sufletului meu..a fost greu, pt ca mintea vroia sa ma tina pe loc, sa ma tina in relatie, deoarece situatia era ceva cunoscut si ceva cu care m-am obisnuit..plus alte argumente si justificari…totusi, mi-am ascultat inima, vocea sufletului,….pot sa spun ca a fost cea mai buna alegere pe care am facut -o anul trecut.. Incep sa ma regasesc..

  5. Inima îmi spune să acționez, să îmi fac o viață a mea în care eu să fac regulile și să mă bucur de fiecare moment din viața mea. Să îmi trăiesc viață la maxim și abia apoi să îmi pun întrebări, să devin un om mai bun prin ceea ce iubesc și să alung toate reproșurile din viața mea.

    1. Vreau sa va spun ceva.Noi nici nu stim cine suntem noi.Dimineata in oglinda sa va intrebati.Problema mare este ca noi l-am uitat pe D-zeu.Ne creem idoli de toate felurile din n motive.Dar suntem mici.Dar suntem mici.Luptati in primul rand cu demonii unei societati salbatice si nesanatoase mental in primul rand.Iar sufletul saracul ce sa faca?Intoarceti-va la originar si dupa aceea mai vorbim.Sanatate

  6. Buna.
    Multumesc pentru acest mesaj si imbold.
    Si eu eram o oaie ratacita pana sa citesc mesajul tau catre noi, cititorii tai.
    Am renuntat la cariera de stewardeza in dec 2015. Am plecat pentru ca nu mai eram fericita. Intre timp am facut un curs de Health Coach online la Institute for Integrative Nutrition.
    Mi-a placut mut.
    Vroiam sa pun in aplicare ce am invatat si sa pornesc o cariera ca si Holistic Health Coach.
    M- am impotmolit in tehnici de markeing si am lasat-o balta.
    Acum imi caut un job.
    Iar pe unde am aplicat mai mult refuzuri sau conditii sau salarii ce ma dezamagesc.
    Va trebuii sa-mi caut un job, pt ca banii se cam termina.
    Cu experienta mea nu stiu ce job sa caut, nu mai vreau in relatii cu clientii, nu-mi place deloc.
    Si in cateva zile implinesc 40 de ani.
    Am plecat din Qatar pentru ca ma simteam singura, vroiam sa-mi ofer sansa de a avea o relatie, de a-mi face o familie dar se pare ca ..poate trebuie sa ma obisnuiesc cu gandul “asta e”.

    Am obosit sa alerg, sa bantui in ceata.
    Vreau sa simt ce imi doresc, ma doare ca nu am o familie a mea, o relatie, acum chiar ma doare.
    Vreau sa plec iara, ma gandeam sa ma reintorc in Qatar sa zbor iara.
    Sa raman in Brasov , nu simt ca vreau asta.
    Mi-e dor de calatorii, de librtatate, de locuri frumoase.
    Si as vrea totusi sa incep sa lucrez ca si Health Coach.
    Iti multumesc ca ti-ai rupt din timpul tau sa citesti aceste randuri.
    Cu drag Mihaela Moise.

    1. Te-ai împotmolit în tehnici de marketing? Fiica mea la 8 ani se descurca bine la aşa ceva, fără să fi făcut un curs. Doar trăgând cu ochiul la ce face tata… Totul se învaţă, dacă ai de la cine. Iar marketingul e azi extrem de accesibil, datorită unor facilităţi, a internetului, a Facebook-ului, a Youtube…, toate aproape gratuite. Învaţă marketing, şi vei avea succes făcând ce îţi place.

  7. Momentan sunt intr.o relatie de aproape 2 ani. De cateva luni este relatie la distanta..mintea timp de 3 luni a facut cea vrut din mine cu gelozia, frica de a fi parasita., inima abia daca o auzeam. De putin timp am incercat sa.mi ascult inima care imi tot zice ca m.am implicat prea mult in aceasta relatie, l.am pus pe el pe primul loc si am uitat de mine, de nevoile mele. Pur si simplu nu stiu ce vreau sa fac cu viata mea, nu stiu pe unde sa o apuc. O a doua problema ar fi ca am avut un an foarte prost la facultate (anul trecut) nu stiu ce s.a intamplat cu mine, nu am vrut sa invat destul, nu m.am prezentat la examene, iar acum am foarte multe restante pe care trebuie sa le iau pana in vara ( luna iunie). La fel, in situatie de fata, mintea ma controleaza si imi tot repeta intr.una ca nu sunt destul buna, de desteapta ca sa pot trece peste atatea restante. Nu am incredere in mine, in fortele mele…inima parca imi spune ca pot sa o fac, dar in perioadele de stres si atacuri de panica mintea ma controleaza cu ganduri de genul “nu esti destul de desteapta, nu stii destul incat sa promovezi examenul asta, mai bine nu te duci”. De aproape 10 luni o tin asa si ma simt pierduta, parca nu simt ca traiesc…uneori stau si ma intreb daca relatia in care ma aflu are vreo legatura cu ceea ce simt.

    1. Ai de reparat propria ta STIMĂ DE SINE. Fără nici o legătură cu partenerul tău, sau cu relaţia ta. E un blocaj, un comportament învăţat, un tipar preluat în copilărie şi repetat acum, la vârsta adultă.

    2. Draga mea, nu te da bătută. Din anul 2 până în anul 4 de facultate m-am prezentat doar la reexaminări. Eram la pamant, am avut o rătăcire puternică de câțiva ani. Eram f anxioasă și așa mai departe. Se adunau câte 12 13 examene care trebuia să le dau în 2 săptămâni. Niciodata nu am avut încredere în mine, nu aveam nici o memorie extraordinară, dar îmi doream f tare să termin facultatea cum o fi dar să o termin și am reușit. În ziua în care trebuia să prezint licenta mă suna profa să mă întrebe de ce nu are lucrarea mea și i am spus ca m am hotărât să o dau în toamna :D. Mi a spus să deschid repede calculatorul să mi corectez licenta si să merg la xerox la legat 😀 așa am făcut și am reușit. Totu e să te mobilizezi puțin și să îți dorești din suflet să termini facultatea fara întreruperi și ani pierduți 🙂 așa ca, dacă eu am putut poți și tu!:) succes!

  8. Ideea pe care nu cred ca am insistat destul in articol e ca actionand dupa vocea inimii, nu poate exista greseala. In urma actiunilor autentice, aliniate cu cele mai profunde valori ale noastre, vom iesi castigatori indiferent de deznodamant.

    Totul e sa actionezi in directia respectiva, cu curaj si asumarea consecintelor. Daca nu esti dispus sa platesti pretul consecintelor, nu primesti acest privilegiu al libertatii, fericirii si implinirii dupa care toti alergam.

    1. Acum asta e întrebare cum ajungem cu mintea și inimă aliniate astfel încât să nu mai existe teamă de a trece la acțiune curaj pt asumarea celor ce vor urma? E nevoie de timp și autocunoaștere..ieșirea din ignoranta

    2. Ca să îţi poţi asculta inima, arta e să ştii cum să-ţi reduci mintea la tăcere… Si o faci doar cand eşti deja conştient că mintea rulează prejudecăţi, tipare învechite sau convingeri false.

    3. Genial articolul. Eu am fost de curand implicata intr-un astfel de zbucium personal intre minte si inima. De aceasta data am ales cu sufletul am ales sa renunt la avantaje materiale care iti dau senzatia ca te pot face fericit. Nu este usor. Toata viata am cantarit mult atunci cand am luat o hotarare dar pentru orice hotarare pe care am luat-o am fost pregatita sa mi-o asum. Da, acum insa ma simt victorioasa fata de mine insami, am ales de neinteles pentru multi, dar ma iubesc din ce in ce mai mult si da, rad liber în faţă oricui, chiar a întregii lumi.

  9. Pera,m-am regasit foarte bine in cuvintele tale de mai sus….inima mea spune,ia mai iubeste-te pe tine,fa ceea ce-ti doresti si lasa validarile din partea celor ce doar te trag in jos ….”fac ce-mi spune inimaaa”…

  10. Inima imi spune sa muncesc macar doua ore pe zi la obiectivul meu, in urma caruia e posibil sa am un venit, facand ceea ce imi place, chiar daca neglijez orice altceva, chiar daca trebuie sa renunt la jobul actual.
    Mintea imi spune ca momentan nu pot renunta la job pentru ca am nevoie de bani pentru a-mi plati facultatea si chiria.

    1. Si unde e contradictia? Mintea iti spune si ca jobul in care lucrezi pentru altii nu are voie sa depaseasca 8-10-12 ore pe zi, ca altfel devine toxic si iti distruge sanatatea. Deci iti mai raman minim 4-6 ore pentru inima ta… Ori ea se multumeste si cu 2 ore. Le poti fae pe ambele in paralel. Incepe chiar acum!

  11. Eu am ales, cu inima, să fiu autodidact în tranzacții bursiere.
    Cei apropiați au o mare “grijă” de mine, atenționându-mă că mă lupt cu morile de vânt.
    Eu însa fac pași, mici dar sistematici, spre visul meu: elaborarea unui sistem propriu de tranzacționare.
    Sunt sigur că nu dureaza mult și în acest an (este obiectiv setat) voi putea să-l prezint oricui este interesat.
    Sunt curios care o sa fie reacția “sfetnicilor” care-mi recomandă să mă ocup de chestiuni mai pământene…

  12. În iunie anul acesta se împlinesc trei ani de când am ales cu inima. Eram angajat de mai bine de cinci ani la ultimul loc de muncă, unde m-am angajat să fac ce-mi place și mai bine de patru ani am făcut ce-mi plăcea dar încetul cu încetul am ajuns să mă ocup tot mai puțin de ceea ce am ales să fac ca și angajat până când am ajuns să fac foarte puțin din ceea ce îmi plăcea și am luat decizia și am renunțat brusc și dintr-o dată la acel serviciu cu toate că fostul meu șef îmi este prieten de peste 25 de ani și echipa din care făceam parte nu cred că a înțeles alegerea pe care am făcut-o dar nu mă interesează de loc dacă au înțeles sau nu sau daca mă aprobă sau nu. Când am făcut pasul am rămas fără nici un venit împreună cu soția mea dar uite că am supraviețuit. A fost greu? Credeți-mă că mi-a fost foarte greu să renunț la un venit sigur lună de lună care venea constant, așa cum primea și câinele lui Pavlov castronul cu mâncare.
    Suntem fericiți? Din toată inima vă spun că a meritat alegerea pe care am făcut-o cu inima nu cu mintea și acum încep să apară rezultatele muncii pe care am ales să o facem. Suntem parteneri cu compania japoneză Enagic și ajutăm tot mai mulți oameni să ducă o viață mai bună și să devină liberi și să facă ce le spune inima.

    1. Tot asa am sa fac si eu,am lucrat in comert de cu produse electrice,am vandut de miliarde.Eu aveam multa energie si stateam ca fraieru acolo ascultam de oameni frustrati si fricosi de orice.imi plac oamenii dar vreau sa imi fac un stil de viata al meu,Am pierdut sanatate si cei mai frumosi ani acolo,mam trezit ,imi fac o viata noua ma duc la munte sa scap de stres si frustrati.Am ajuns dintrun om sanatos si tare sa am depresie,am facut tratament.nu mai vroiam nimik de la viata,ma simteam ca un sclav,trist si suparat si singur….a murit si tata anu asta si multe necazuri:)))

  13. Inima in spune sa continui pe linia sportului. Nu m-am apucat de mult timp sa practic sport la un nivel cat de cat serios, dar vad ca începe sa îmi placă mult si sunt sigur ca nu o sa mă mai las. Si vreau ca mai încolo când o sa se vadă rezultatele, prin puterea exemplului personal sa ii conving si pe altii ca au numai de câștigat urmând aceasta cale. Si poate într-o zi o sa fie ceva de pe urma căruia o sa îmi permit sa nu mai fiu niciodată angajat.

    1. Eu nu am ales definitiv, sunt pe cale sa o fac. Mi am incurajat sotul sa plece (singur) la 550 km, sperand la o viata mai buna (el fiind fumator, bautor si carnivor inrait, speram sa pot sa fac ceea ce imi doresc-sa mananc sanatos si echilibrat si sa nu am in preajma oameni cu vicii). Dupa ce a plecat, am inteles cata nevoie am de el… Nu ca nu ma descurc, am serviciu bun (locuiesc la curte, dar ma descurc cu deszapezitul), am masina si am si parintii aproape, dar suntem din 1988 impreuna si e un om valoros. L am rugat sa lase viciile pt.a fi un model copilului care are 11 ani, nu a facut o! Cum sa ma impart? Tot eu sufar, lui ii merge bine si acolo, locuinta lui e noua si cocheta. Nu pot rupe, eu nu ma pot rupe de el, iar el stie si continua cu manipularea si cu viciile lui. De cand a plecat au trecut 5 luni, luni in care am mancat corect, am dormit bine (inainte dormeam 4-5 ore pe noapte si am scris cateva carti in 7 ani de insomnii), dar am plans enorm. I am impus sa lase viciile, spune ca nu mai bea, dar a baut de sarbatori peste 2 litri in fiecare zi. E antimodel pt.fiul lui, iar pt.mine e chinul vietii mele.

      1. Ce drept ai tu sa impui cuiva sa lase viciile? Cu cat impui mai agresiv, cu atat PRVOCI nevoia lui de a se adanci in viciu! Daca n-ar fi asa, as spune tuturor alcoolicilor sa nu mai bea, tuturor fumatorilor sa nu mai fumeze… si as lua premiul Nobel. Insa SPUSUL si indicatiile pretioase nu ajuta la nimic, ba din contra, fac mai mult rau. Exista tulburari emotionale pe care viciile le tin sub control, macar partial si temporar. Fara vindecarea acestora, nici o sansa sa se renunte la vicii. Intrebarea mea este de ce tu ai ales sa depinzi de acest om cu vicii?

  14. Și eu mă lupt cu mine însumi,trebuie să fac un pas important pt mine,pt sufletul meu și cu toate ca sufăr de ani de zile,nu am curaj să acționez!.

    1. E bine ca ai totusi curajul sa te sacrifici pe TINE, pentru a te putea pune în slujba ALTORA. E şi asta ceva… Nu putem fi toţi bogaţi şi fericiţi, e nevoie şi de oameni lipsiţi de curaj şi cu stimă de sine redusă, care să facă muncile murdare, toxice sau prost plătite…

  15. Acum cateva saptamani am ales cu inima si am iesit dintr-o relatie toxica… De atunci am inceput sa ma regasesc pe mine…sa rad si sa ma bucur iarasi de mine si de toti cei dragi dupa…
    Si pentru asta trebuie sa iti multumesc tie Pera…pentru cartile tale in care m-am regasit…

  16. Inima îmi spune ca încă nu am descoperit ceea ce vreau cu adevărat sa fac în viața. De aceea trebuie caut raspunsuri, sa experimentez. Mintea îmi spune însă sa îmi găsesc un alt loc de munca în același domeniu în care lucrez în prezent, financiar-contabilitate, unde sa mă simt mai bine, sa simt ca mă dezvolt profesional, unde sa am o alta atmosfera de lucru mult mai plăcută. La putinele interviuri la care am fost nu am reușit sa mă descurc bine. Poate sa fie din cauza caracterului meu (eu sunt emotiva și timida), sau poate ca de fiecare data am dat înapoi când am ajuns fata în fata cu angajatorul și simțeam în acel moment ca nu mai vreau sa plec de locul meu de munca. Niciodată nu m-am pregătit suficient pentru interviurile respective. Îmi doresc sa descopar ce vreau cu adevărat în viața.

    1. Niciodată nu TREBUIE să cauţi rspunsuri. Ele sunt în interiorul tău, le ai, le cunoşti, însă le BLOCHEZI cu ajutorul unei pretinse raţiuni, de fapt un dresaj social care pretinde că îţi sune ce TREBUIE să faci pentru a nu suferi.
      Ar fi bine (nu “trebuie”) să permiţi inimii să se exprime, prin reducerea vocii interioare a criticului tău interior, care e mintea ta pretins raţională…

  17. Simt ca trebuie sa-mi infrunt parintii si sa nu merg la pregatirile pt bac. Eu am nevoie de spatiu si liniste si nu pot invata cu o clasa intreaga sau sa-mi explice cineva. N-am mers pana acum mintind ca nu am cum ajunge , dar evident ca s-a aflat adevarul. Le-am demonstrat ca-s intelegenta , dar ei tot cred ca n-am cum sa reusesc singura(desi inca intreb profesorii unde nu stiu , doar ca nu-mi supravegheaza ei munca in mod direct), probabil pt ca ei n-au putut. SI pregatirile astra imi mananca 2 ore fiecare! Timp pretios din viata mea! M-AM DECIS! Imi asum responsabilitatea pt cunostintele mele viitoare in timp ce lucrez asiduu sa reusesc! Le spun franc in fata ca nu pot lucra in astfel de conditii deoarece sunt introvertita! Sa vedem ce zic! Pana la urma, e viata mea si vreau sa fiu fericita!!! Aleg sa reusesc in stilul meu.

  18. Sufletul imi spune ca Vreau sa vad lumea. Sa cunosc spiritul culturilor si sa impartasesc cu ceilalti informatiile pe care le descopar.

    Mintea imi spune ca trebuie sa termin facultatea, ca o sa am nevoie de bani pentru toate astea si ca ar trebui sa ma gandesc la cum fac bani si abia apoi sa-mi indeplinesc visul si ca ar trebui sa raman acasa cu ai mei fiindca ei ma intretin acum.

  19. Cineva spunea undeva ca e bine sa impartasesti din experienta.In acest context vreau sa spun ca in anul 2015 mi-am propus sa ma bazez mai mult ca de obicei pe intuitie,pentru ca dupa mine aceasta vine din inima si este similara cu primul gand.Daca dupa acest prim gand urmeaza un ,,dar”sau altceva intram deja pe teritoriul rationalului.Urmandu-mi intuitia eu am invatat sa spun ,,nu”fara nici o remuscare cand de obicei spuneam ,,da”,am invatat sa am mai multa incredere in mine,sa-mi recunosc deschis valoarea atunci cand este cazul ,sa ma iubesc si sa fiu mai intelegatoare cu mine ,sa nu ma mai ,,biciuiesc”-vorba fiicei mele .Si nu in ultimul rand vreau ca in acest an sa continui ce am inceput anul trecut,sa gasesc canalele de comunicare cu cei din jur pentru a fi in pace si armonie,pentru ca numai in aceasta stare poti crea si creste.
    Asa vad eu lucrurile si sunt multumita.
    Multumesc Pera pentru oportunitatea de a-mi exprima gandurile(si aici am mers tot pe intuitie)si le doresc tuturor celor care te urmaresc puterea de a-si asculta inima.

    1. Buna seara. 🙂 Ca femeie am luat decizii emotional nu rational atunci cand, a fost vorba de activitati independente care, imi suplimenteaza venitul. Lucrez ca agent autorizat de asigurari. Am facut bine! :-)Nu regret! 🙂
      Alta poveste insa cand, am avut de facut astfel de alegeri la locul de munca, care-mi asigura supravietuirea!:-( Acolo am facut ce trebuie nu ce-am simtit!:-(Nu ma puneti sa definesc :”ce trebuie”…Pe scurt, mi-am calcat pe mandrie…:-(Mi-am reprimat sentimentele!Am facut ce da bine! Nu ce-am simtit!:-(
      Toate astea in numele supravietuirii!:-(Nu-mi permit sa fluier nici pe termen scurt pentru ca, am copii si facturi pe care nu le pot platii, in cautarea altui loc de munca…Sunt agent de asigurari in paralel dar, nu e suficient! 🙁
      Pe scurt, daca aveam bani si nu stateam in mizeria de salar din spital, as fi avut coloana vertebrala!:-(
      Solutia?Sa invat! Sa-mi suplimentez venitul de asistenta cu altele!
      Cu stima, Daniela.

  20. Inima imi spune că fac ceva ce-mi place,dar ceea ce am ales sa fac,nu imi ofera oportunitati sa evoluez.Culmea,caștig cat sa o duc de la o luna la alta si nu ma pricep sa fac alte lucruri care sa ma satisfaca pe plan social si emotional.Practic ma simt un inger cu aripile frânte.Mai pot schimba totul la 46 de ani? Un sfat mi-ar prinde bine.

    1. Salut! Daca imi permiti as avea un nonsfat ca sa zic asa, da-le naibii de sfaturi si fii tu insuti, si la naiba cu toti si cu toate, la urma urmelor tu contezi cel mai mult pentru tine!

    2. NU! Nu te poti schimba! Daca ai fi fost dispus sa te schimbi, ai fi ACTIONAT in acest sens! Dar tu te plangi aici, ca ai 46 de ani! Si ca nu ai competente! Dar omul cat traieste invata, si o profesie se poate invata in cateva luni, la orice varsta. Insa tu NU esti printre cei care au ambitie, ci esti o VICTIMA autodeclarata! Nu eu o spun, ci chiar TU ai scris asta, reciteste inca o data. Ca sa vezi cat esti de NEGATIVIST.
      Cu acest tipar, ce sanse de schimbare poate avea cineva? Indiferent de cati ani are, ce job are etc.

      1. Te rog nu fi atât de dur..omul e o victimă dar pt ca sa deschis aici e un pas,sa vb despre propriile limite e greu e un inceput,doreste ceva ,nu știe ce..crede ca ajutor de afară hai sa-l încurajăm să caute ce e prețios în el,poate oricine poate și la 80 de ani.e nevoie de un imbold pozitiv și el d un alfa e aici cu noi..și va face ceva pentru el în curand

  21. Salut din nou! Pot sa spun ca nu ma simt complet ratacita, de fapt nu am fost niciodata, chiar si in cele mai dure clipe am stiut mereu care e calea dar mi-a fost frica sau lene sau orice altceva ca sa ies din zona de confort, din rutina, din afurisita asta de obisnuinta care ma indobitoceste. Mereu am stiut cum e bine si cum nu dar nu pot sa spun clar de ce am facut alegeri proaste, poate din lipsa de dezvoltare personala (ca sa fiu putin sarcastica cu mine :D). Ceea ce am aflat mai nou este cuvantul PROACTIVITATE, imi place tare mult, l-am invatat de la tine Pera, incerc sa il inteleg punandu-l in aplicare pe cat mai multe planuri, si tocmai cand credeam ca nu mai am unde il folosi mai apare ceva si inca ceva, si uite asa viata mea se umple incet, incet cu lucruri frumoase care ii dau sens. Cred ca atunci cand apare o situatie dificila depinde de ce atitudine adopt (alt cuvant salvator pt mine), am invatat ca atunci cand schimb atiudinea si abordez una imbunatatita situatia nu mai pare asa dificila sau gasesti o rezolvare mai usor. E bine ca tu si ceilalti oameni ca tine exista pentru mine, e bine sa mai creada si altcineva in mine, adica sa imi imprumuti putina incredere sau curaj atunci cand se goleste, dar eu deja “am pariat pe mine” ca sa parafrazez un mare lider.

  22. Eu miam sacrificat toata viata si gandurile bune pt familie,.Eu nu aveam nici o problema am luptat pt familie,dar mau dezamagit,liam intinsun deget miau luat toata mina,nici macar nui intereseau fericirea sau viitorul meu,am lucrat pina nu am mai putut,nu mau ascultat cu toate ca mam sacrificat pt ei.situatia e foarte complicata,daca familia mia facut asta ce sa astept de la altii…..nu mai imi plac oamenii sunt. Prea prefacuti

  23. Buna Pera.Apreciez ce faci pentru toata lumea pierduta. Trebuie sa-ti spun ca de foarte mult timp nu am facut ce-mi spune inima ,ci ce trebuie.Adica m-am ocupat cu drag de toata lumea din jurul meu,iar ce trebuia sa fac pentru mine prea putin.Acum ,recunosc cam tarziu vreau sa fac mai mult pentru mine si nu am curaj.Sunt zile cand imi propun ,reusesc,dar am multe momente cand bunul simt ,sau mai corect obligatiile nu le pot lasa.Inima imi spune sa las fac ,ce trebuie pt mine dar am retineri.

  24. Sunt intr-o relatie de multi ani de zile..si ceva din mine ar vrea sa plece din aceasta relatie, pentru ca uneori am impresia ca e o relatie toxica. Dar de multe ori ceva din interior vine si imi zice “de ce sa cauti in alta parte? De ce nu apreciezi ce ai? Crezi ca gasesti ceva mai bun? Daca o sa regeti si o sa-l vrei inapoi dar nu o sa mai ai la cine sa te intorci?” si multe alte ganduri de genul. E foarte greu pentru ca exista sentimente puternice, atasare, obisnuinta cu cel de langa tine, dar exista si momente cand am impresia ca nu mai suntem pe aceeasi lungime de unde si ca mai mult ne chinuim unul pe celalalt. Si uite asa nu ma simt in stare sa iau o decizie: nu cred ca imi pot asuma decizia de despartire, dar nici convingerea aia ca el ii cel langa care vreau sa fiu o viata intreaga nu o am. Si uite asa sunt la o rascruce de drumuri si nu stiu pe care sa merg. Poate si din cauza faptului ca suntem din liceu impreuna exista o curiozitate cum ar fii cu altcineva si cred ca as fii mai fericita, dar s-ar putea sa nu fie asa. Mi-e mai usor bineinteles sa stau in zona de confort decat sa fac o schimbare majora si sa imi asumi alegerile, pentru ca ma gandesc la cei din jurul nostru cum ar reactiona, cand toti asteapta sa avem un bebe noi de fapt sa ne despartim. Exact in aceeasi situatie am fost anul trecut in ianuarie, doar ca pe plan profesional: lucram de un an jumate si eram nemultumita de jobul meu din cauza programului dar nu puteam pleca ca aveam nevoie de bani, pana in ianuarie cand am izbucnit si am plecat; mi-a fost greu cateva luni pana am gasit altceva, ma simteam inutila si imi regretam decizia..dar am gasit ceva la care nu speram, un job specific studiilor superioare, de care sunt multumita si nu pot decat sa ma bucur ca am ales sa nu ma complac ci am gasit curajul sa fac o schimbare, chiar daca cei din jurul meu m-au judecat. Sper sa ma regasesc si dpdv relational pentru ca acum sunt pe o strada intunecoasa si nu am curajul sa merg pe cea luminoasa, pe cea care CRED eu ca as fii fericita. Mi-e mai USOR sa raman pe strada intunecata pentru ca e “un teritoriu” cunoscut mie, pe cand cea luminoasa e un “teritoriu” necunoscut…dar nu tot timpul ceea ce e usor te si face fericit.

  25. Multumesc mult pentru acest articol. A venit exact la fix. Exact ca un plasture pe rana. Sunt student anul 1 la facultate in Cluj si sunt treaz la ora 3, stau in patul din camin si nu reusesc sa adorm. Ceva urla in mine si imi zice ca nu e in regula ceva cu calea pe care am ales-o. Desi e o facultate care imi asigura viitorul intr-un domeniu bine cotat din punct de vedere financiar. E o forma de dispret pe care o am fata de mine,pentru ca nu iau suficient de in serios ceea ce imi spune inima. Cateodata ajung sa cred ca am reusit sa o pun pe silent..nu prea stiu de unde sa o iau si cum sa o ascult mai clar..

  26. INIMA IMI SPUNE CA TREBUIE SA MA REGASESC PE MINE, SA MERG MAI DEPARTE CA VOI DEPASI TOATE OBSTACOLELR, SA EVIT PERSOANELE NEGATIVISTE DIN JURUL SI VIATA MEA, SA FIU MAI DISCRETA SI SA FAC CEVA CONSTRUCTIVIN PRIMUL RIND PENTRU MINE CA SA-MI FIE BINE PE TOSTE PLANURILE , SANATATE, FAMILIE COPII.

  27. Bună, Pera! Să aleg cu inima ? Inima mea acum plânge. Ce alegere as putea face? Plânge după partenerul care odată a fost lângă mine, plânge că îl vede în fiecare zi, si-i simte nepăsarea. Vreau să mă schimb, vreau să nu-i mai dau atenție vreau să nu mai fac nimic ptr el si din ce mă străduiesc mai tare inima mea doare si mai tare pentru că îl vreau pe El.Îmi doresc să pot să fac alegerea care trebuie. Mulțumesc !

    1. Nu cred ca inima plange. Daca e vorba de trecut, acolo e mintea care te duce si dezgroapa morti, Inima nu cunoaste decat clipa prezenta. Eu cred ca inima iti spune cu totul altceva dar inca nu o asculti.

  28. Inima imi spune sa incep facultatea de psihologie, sa studiez si sa practic spiritualitatea si sa ma simt liber, sa ma iert pentru greselile mele si sa ma bucur de fiecare clipa pe care o am de trait pentru ca este un cadou divin, dar vine mintea si ca o curtezana incepe si ma manipuleaza:
    -ai deja 30 de ani, ce facultate iti trebuie, ce vrei sa demonstrezi? lasa ca ti-e bine, ai un job destul de bun pentru care te-ai ZBATUT atata vreme, ai o masina “noua”, ai o casa, ce naiba mai vrei? vrei sa le pierzi?
    -vrei sa fii libera? ce-ti ofera libertatea asta? vrei sa citesti (ma intreaba mintea mea ironic), la ce folos? nu tu erai cea care zicea ca te poti descurca si fara facultate? ce? spiritualitatea iti va plati ratele si-ti va cumpara paine? mai vedem noi….
    Inima insa nu se lasa pentru ca deja a gustat din lumina spiritualitatii, deja a vazut ce inseamna omul superior, desi doar pentru o clipa, dar a fost destul. Asa ca voi incepe din toamna a doua facultate si pana atunci imi voi face un blog prin care sa spun si altora in gura mare cat de minunata este lumina spirituala, vocatia, drahma sau cum vreti voi sa-i spuneti, cat de frumos este cand gasesti un om ca si Pera sa te inspire si sa te ghideze sa TE faci fericit PE TINE INSUTI.

    1. Bianca, odata ce te-ai trezit din Matrix nu te mai poti intoarce la vechiul fel de a fi. Acum e important sa te adaptezi la viata de zi cu zi fara sa te pierzi pe tine. Ofera-ti un pic de timp si rabdare si construieste un pic zilnic. Dezvolta-ti abilitatile necesare si pentru lumea materiala si vei fi pe drumul cel bun foarte rapid.

  29. Inima imi dicteaza sa nu ma supun nimanui,sunt uni plin de calitati ce mintea si traumele ei le cenzureaza.
    Citesc vol ll scris de tine si am puseuri de tensiune constante trimise de inima!
    Am dobandit multe momente de liniste in toata aceasta perioada si ce am descoperit e ca,atunci cand apare o stare sau o reactie ce nu o doresc sa ma intorc la radacina sa descopar ce a nascut-o” ce a alimentat-o!
    P.S:Tu zi de zi imi schimbi viata!Iti multumesc!!!

  30. Sunt pe o strada luminoasa! Acum cateva luni bune am decis ca am nevoie de schimbare, de mai multe schimbari de fapt si am inceput sa lucrez intens, in primul rand la propria persoana si apoi la situatia in care sunt. Si cum atat lucrurile rele, dar si cele bune vin la pachet, pentru mine cele bune au venit in numar mai mare decat ma asteptam. de 3-4 luni am primit cel mai mare si neasteptat ajutor de care aveam nevoie fara sa fiu constienta de asta: a intrat Pera si Personlitatea Alfa in viata mea :). De aici incolo am mers in inainte si in sus, fara sa ma mai uit inapoi. Si asta dupa ce toata viata am hoinarit e stradute intunecate si am tot cazut in mlastini din care reuseam sa ma scot precum baronul Münchhausen de chica doar ca sa vad cate un pic straduta aia luminata pe care vreau sa ajung si recadeam inapoi.
    Acum simt cum inima mea incepe sa se linisteasca si sa zambeasca. Am inceput sa fac ce imi place, m-am impacat cu mine insami si am inceput sa investesc in sinele meu si in abilitatile mele.
    Iti multumesc, Pera! Ma alatur haitei 🙂

  31. Inima imi spune sa pornesc pe un drum doar al meu, sa tin langa mine doar oamenii care ma inspira si pot invata de la ei , sa las orice altceva in urma si sa ma concentrez doar pe mine si pe viitorul meu. Inima ma vrea o femeie puternica si fericita , stapana pe mine, nu cum sunt acum fricoasa si cu teama de esec in orice as face…

  32. Inima mea îmi spune sa continui sa muncesc la academie, de multe ori am niste sentimente intense pornind de la inima în tot corpul care îmi dau încredere că pot reusi sa semnez cu o echipa care sa ma plătească pentru ceea ce pot oferi si calitățile mele de jucător de fotbal.

    Multumesc Pers!

  33. Buna.
    Sunt o mama care si-a crescut singura copilul de cand acesta avea 5 ani (acum are 17 ani). La inceput a fost greu dar am depasit toate dificultatile si acum pot spune ca am creat, pornind de la zero, un mic univers, o oaza de bine in care traieste o mica famile fericita(eu, fata si catelul).
    Dar, bineinteles ca exista si un dar, imi fac griji pentru urmatoarea perioada, cand va pleca fiica mea la facultate, pe care nu vrea sa o faca in orasul unde locuim. Anxietatea mea provine din faptul ca voi ramane singura si cred ca-mi va fi foarte greu. Este singurul lucru pe care nu stiu sa-l gestionez: alegerea unui partener de viata. Sunt singura de asa mult timp si am invatat sa traiesc cu asta dar inima meu tanjeste dupa cineva cu care sa impartasesc totul. Nu inteleg unde gresesc de nu reusesc sa atrag un partener potrivit, avand in vedere ca sunt o fiinta sociabila, iubesc oamenii si caut compania lor.

    1. Ai spus-o chiar tu, esti o fire ANXIOASA. Ori IUBIREA este opusul FRICII. Suntem ghidati de doua instincte de baza, cautarea placerii – LIBIDO-ul, si evitarea durerii – FRICA. Daca la tine frica predomina, este clar ca nu vei reusi sa oferi IUBIRE.
      Ai de parcurs un intreg proces de RESETARE a gandirii tale limitative, de reorientare a prioritatilor TALE.

  34. In momentul aceasta vreau sa dau 100 % in tot ceea ce fac si sa imi creez propiul viitor. Felicitari pentru articol ! Pe mine m-a ajutat sa ascult mai mult ce spune inima mea si sa am grija in ce ganduri sa cred

  35. Ce imi spune inima? Imi spune sa las in urma anii pierduti, sa ma inconjur de oameni frumosi, calzi, determinati sa faca ceva cu viata lor. Imi spune sa merg inainte, pe drumul luminos ce mi s-a aratat si pe care am intrat fara sa ezit. Imi spune sa fiu calm, relaxat, pozitiv, Imi spune sa fiu atent la tot ceea ce voi face de acum inainte. Imi spune sa fiu FERICIT! Tot inima imi mai spune ca daca le vreau pe toate acestea trebuie sa am rabdare, sa nu renunt, sa merg incet si sigur pe acest drum, sa invat in primul rand sa “merg” iar rezultatele vor fi pe masura. In concluzie : ascultand glasul inimii am luat decizia de a-mi schimba radical viata si sunt convins ca nu am facut o alegere gresita.

  36. Am luat deja prea multe decizii proaste in viata. Am 20 de ani, am renuntat anul trecut la facultate, nu imi placea ceea ce faceam, imi venea sa tip de nervi, dar am facut-o pana la urma, chiar daca mi-am dezamagit parintii. Bun, am stat in jur de 9 luni acasa, trebuie sa ma gandesc din nou la alta decizie, ce drum voi urma? EI bine, nu am stiut, ma gandisem sa aleg intre programator ( voiam sa ma duc in alt oras ) sau asistent medical, asta era varianta de rezerva, chiar daca nu imi placea. Ma gandeam ca o termin, plec in Anglia si imi voi cumpara un apartament aici, dar nu m-am gandit ca voi apuca sa ma bucur de el abia la batranete. Am amanat pana in ultima clipa, era termenul limita, ba sa ma duc la facultate, ba la postliceala. Ma pregateam sa plec la facultate, dar nu mai aveam timp. Urmatoarea zi era termenul limita pentru postliceala, am stat pana in ultima clipa, nu mai era timp. Pana la urma m-am inscris in toamna la postliceala. Inainte sa renunt la facultate, eram tot la inginerie, dar la fel, tot in orasul natal. Aici la postliceala simt ca imi pierd timpul, memorez o gramada de chestii plictisitoare, lucrari saptamanale, chiar daca am note mari, nu imi face placere sa memorez aceste informatii. Sunt constient ca a fost decizia mea, parintii nu au nici-o vina, mi-au oferit absolut tot ce am vrut, dar acum sa ii dezamagesc din nou? E prea mult, eu voiam de mic sa ma fac politist, acum ma gandesc la asta in fiecare zi, dar imi este frica de vizita medicala, am o problema la un dinte, ma gandesc la posibilitatea ca din cauza lui sa fiu admis. Trec zilele, imi doresc sa ma pregatesc pentru admitere, deja mai sunt 5-6 luni. Eu simt ca pot reusi in timpul acesta, dar aman pe zi ce trece. Ma gandesc la acest lucru din noiembrie, dar nu am facut nimic. Daca mai aman mult, nu voi mai putea intocmi dosarul. Aici nu ma simt fericit, nici ca doctor nu mi-ar placea sa lucrez, de fapt, nimic din domeniul medical. Aceasta este pe scurt povestea mea, sunt imatur in gandire, mi-am dat si eu seama de asta, dar m-am saturat sa caut pe net anumite lucruri fara sa le aplic in viata mea, de fapt, majoritatea lucrurilor pe care le citesc deja le stiu.

  37. Dintre toate intrebarile din articol o sa raspund doar la una singura:
    Dacă ar fi să alegi acum cu inima, ce ai renunţa să mai faci şi ce ai începe sau reîncepe să faci?

    Iar raspunsul meu este ca cel tarziu la vara o sa imi deschid o afacere in robotica si o sa ma alatur comunitatii alfa ca impreuna, toti cei care te citesc Pera, sa construim o lume mai buna, un imperiu alfa si sa cucerim intreaga lume cu tot ce avem mai bun de oferit.

    Este o promisiune.

    1. Am o relație de 2 ani si câteva luni. De ceva timp lucrurile nu par sa mai meargă la fel de bine. Ne certam mai mereu , ne reproșăm lucruri unul la celălalt ! Inima îmi spune că trebuie să plec din aceasta relație dar mintea îmi spune că trebuie să rămân pentru ca încă o iubesc si ca pana la urma de vor rezolva toate ! Sunt în ultimul an la facultate si am câteva examene restante pe care le-am pierdut din cauza asta deoarece nu îmi stătea gândul decât la ea ! M-am înscris si la Academia Militară la care îmi doresc foarte mult sa ajung acolo , am foarte mult de învățat si timp foarte putin deoarece este limita de vârstă pana la 26 de ani pentru a intra acolo si nu mai am decât 3 ani la dispoziție ! Toate lucrurile astea ma macină în fiecare zii si ma fac sa îmi pun o grămadă de întrebări… dacă nu o sa intru si pierd 3 anii degeaba ? Dacă nu o sa iau licenta si mai pierd alti ani în care am investit foarte multi bani !? De multe ori stau si ma gândesc ce se va întâmpla cu mine pe viitor , cum o sa fiu eu peste cativa anii ! Dacă nu o sa reușesc nimic din ce mi-am propus ?!

      1. Haosul e creat de mintea ta, care IMPUNE lucruri pe care tu de fapt nu le doresti cu adevarat. Cunoaste-te pe tine insuti, ca altfel nu treci nici macar testul psihologic la academie…

        1. Oameni buni.Sa fie inteles.Acest om Pera este ca si noi.El incearca din rasputeri sa ne ajute.Problema e la noi nu la el.Cititi si invatati si atat.Restul tine de structura si capacitatea fiecaruia de a se adapta si a inchide o usa a vietii si sa o deschida pe alta.Totul tine de originar si de D-zeu.

  38. Inima imi spune sa fac ceea ce am venit sa fac pe Pamant, in aceasta viata: sa scriu, sa ma bucur, sa aduc oamenilor bucurie si lumina. In fiecare zi, fac cate un pas inainte spre acest tel si, de aceea, ma simt din ce in ce mai fericita, iar starile in care ma afundam din cauza rutinei sunt din ce in ce mai rare si dureaza din ce in ce mai putin. Pera, e un articol super, printre cuvinte transpare elanul tau. Felicitari!

  39. Iti spun eu ce imi spune inima sa fac aici si acum… Imi spune sa fac ce faci tu, Pera. Si deja m-am reapucat. Fie mai incet, fie mai repejor, o sa fac singurul lucru la care as fi cu adevarat bun. Sa devin un artist al cuvintelor.

    Iar de cuvinte ma voi folosi pentru a scoate ce-i mai bun din oameni, vreau sa-i motivez, sa-i incurajez, sa-i informez, sa-i inspir! Ma voi axa in special pe psihologie, educatie si dezvoltare personala, pentru ca daca ar fi sa fiu bun doar la un singur lucru pe lumea asta, asta ar fi. Asta e de mine!

    Si iti multumesc pentru tot ce ai facut pentru mine si pentru noi!

  40. Buna seara Pera, pana a te cunoaste pe tine luam decizii mai mult cu mintea dar apoi prin citirea materialelor tale care au avut un efect foarte puternic asupra mea, mi- am schimbat modul de gandire si multumesc lui Dumnezeu ca prin intermediul tau sunt pe drumul cel bun. Inca mai am foarte multe de invatat si uneori mintea ma saboteaza dar acum eu stiu ca trebuie sa- mi ascult mai mult inima si totodata sa-mi asum responsabilitatea. Mult succes in ceea ce faci.

  41. Ce spune inima mea? Ca sunt pe drumul cel bun, dar constant intarzi pentru ca mereu ma opresc pentru ai nu supara pe ceilalti. Stiu ca nu e corect si bine pentru mine, dar ma doare sufletul cand ma gandesc ca ceilalti vor simti ca sunt dezamagiti.
    M-am obisnuit atat de mult sa fiu dezamagita de mine incat mi se pare normal… Oare fericirea nu e pentru mine sau mi o refuz constant???

  42. Nu cred ca acum sunt pe o strada intunecata , ci cred ca tocmai am iesit de pe una si ma indrept spre cea luminata. Am fost pe acea strada si mi-a trebuit mult sa realizez ca pana la urma orice alegere as face tot eu voi suporta consecintele. Inima mea imi spune acum sa nu ma abat de la drumul ce l-am ales sa lupt si sa nu ma dau batut pentru a finaliza ceea ce am inceput sa vad si roadele muncii pe care am depus-o. Incurajez ideea de a actiona pentru fericorea ta si stiu un lucru nu e bine sa pui negativitatile in fata, trebuie sa gandim pozitiv oricat de neagra ni s-ar parea situatia in care ne aflam. Daca vrem cu adevarat sa facem ceva si lucram sa realizam acel ceva cu siguranta se va rezolva mai devreme sau mai tarziu. Ceea ce este important, e sa credem in noi si in propriile puteri.

  43. Salut! Inima imi spune sa am incredere in barbati si sa iubesc din nou ,dar mintea nu ma lasa sa o fac,din cauza dezamagirilor traite in trecut.

  44. Inima îmi spune sa fac de toate sa m-a duc la sala sa îmi fac prieteni sa învăț engleză dar mintea nu mă ajuta îmi spune ca e obosita ca nu voi reuși niciodată

    1. Se pare ca traim intr-o lume plina de paradoxuri.Am spus si revin.Hai sa incercam sa fim noi.Nu tata,mama,sora,sotul,sotia,seful,prietenul s.a.m.d.Pana atunci vorbim de pomana.Eu am avut multe dezamagiri si am si dezamagit.Gandesc logic dar logica mea nu este a celorlalti.Intoarceti-va la originar si nu il uitati pe D-zeu.

  45. Buna. Ce imi spune inima? Sa încep sa trăiesc, sa fac lucruri pentru mine, sa ma ajut pe mine, sa ma iubesc pe mine. Pana acum m am luptat pentru alți sa le fie bine chiar daca eu am avut de suferit 🙁 dar nu regret toate sacrificiile, consider ca le am facut cu sufletul doar ca nu m am gândit la mine. Acum ma simt pierdută nu imi găsesc locul stiu ca trebuie sa fac ceva cu viața mea doar ca imi este teama…. Teama de mine , de viitor, de eșec, de iubire. Sunt cam lost in space sa spun asa. Sper sa ma regăsesc pe mine si sa merg mai departe.

  46. La mine e o micuta problema .Nu stiu cum sa-mi ascult inima asa cum trebuie , fac sapaturi si aud doar sunete vagi .
    Oare este de la faptul ca inima sta inchisa intr-o fortareata care o protejeaza?

  47. Inima imi spune ca merit tot ce i mai bun si frumos pe aceasta lume, ca trebuie sa ma incred in mine, in interiorul meu curat. Imi spune sa mi vad in continuare de viata pe care mi am dorit o dintotd , doar ca e necesara atentia mea vizavi de alegeri. Sa constientizez fiecare pas si sa filtrez. Imi mai spune ca pot fi decisa si hotarata, fara a pune in balanta pot sau cedez

  48. cum se numeste “set de cărţi de coaching de la Caroline Myss.” din care ai citat in articolul “Tu cu painea si cutitul mori flamand….”?

    as dori sa comand si eu.

    Multumesc anticipat

  49. Inima imi spune sa nu ma las pana nu imi descopar vocatia si sa pot cu usurinta sa fiu propriul meu sef, si sa imi traiesc viata dorita. Cariera trebuie sa mio schimb, intro cariera care se leaga si se apropie de vocatia mea pe care sunt sigur ca mio voi descoperi. In legatura cu sanatatea trebuie sa revin la a face sport aproape zilnic pentru ca de mai bine de un an si jumatate nu am mai facut deloc miscare exercitii fizice

  50. As demisiona in clipa asta si nu as mai fi angajata niciodata …asta as face cu inima pentru a fi fericita. Dar cum in clipa de fata nu sunt capabila de a-mi atrage altfel de venituri, cum am datorii si pe nimeni care sa ma ajute, nu am ce sa fac altceva decat sa-mi mai torturez inima pentru o vreme 🙁

  51. Am venit in Anglia in incercarea da a castiga bani mai multi decat in Romania, de a lucra intr-un domeniu care imi place si care m-a atras dintotdeauna dar in care nu am experienta multa si nu am avut succes pana acum in a-mi gasi un job (defapt, inca nici nu mi-am gasit un servici stabil, si am si putine datorii). Dilema mea este urmatoarea: inainte sa vin aici am crezut ca imi ascult inima, si ca fac in sfarsit un pas greu si important in viata, ca ma desprind de la sanul familiei in incercarea de a construii ceva pentru viitorul meu. Dar acum ca sunt aici, in fiecare zi si noapte ma gandesc sa ma intorc acasa pentru ca nu sunt langa iubita mea. O iubesc mult si vreau sa o cer de sotie. In momentele acestea inima deja imi spune altceva, ca vreau sa fiu langa ea si sa traiesc cu ea! Nu stiu ce sa fac….imi e greu sa ma si intorc acasa pentru ca de abia am reusit sa vin si acum ca sunt aici am o sansa la un viitor mai bun, dar pe de alta parte imi e greu, foarte greu, sa stau si departe de ce simt ca imi doresc acum. Sunt doar de 4 luni in Anglia dar sentimentele si dorintele mele pentru viitor parca s-au intors la 180 de grade. Incurcate sunt caile Domnului!
    Cum as putea sa fac alegerea buna? Daca ma intorc acasa sa o cer de sotie dar eu defapt nu am disponibilitatea financiara pentru a ne oferi o viata linistita, ce fac atunci? Fug inapoi?

  52. in viata mea am incercat sa i fac pe cei din jurul meu linistiti eu tot timpul am fost pe plan secund ce trebuie sa fac cu viata mea mu am fost fericita mai deloc

  53. Inima imi zice de obicei sa fac ceea ce iubesc (in relatia mea de cuplu si la job), dar am si unele momente in care mintea ii dicteaza inimii ce sa fac. Ajunsesem acum o saptamana intr-un punct mort al relatiei cand mi-am dat seama ca nu mai ma doreste asa de tare prietena mea. Desi a fost foarte greu, tot vroiam sa scot relatia asta din mocirla iar inima m-a ajutat intr-un final chiar daca pentru mine a fost foarte greu din cauza gandurilor negative si a criticilor. Acum nu sunt deloc hotarat in privinta viitorului relatiei mele de cuplu deoarece cred ca aceasta nu este fata vietii mele. Mintea imi zice ca fata nu este aleasa inimii mele pentru tot restul vietii, dar inima imi zice ca ea este. Avem lucruri in comun si valori comune, insa problema este ca nu are incredere in ea si vrea sa se schimbe insa nu poate si cand apare o problema tot timpul da vina pe mine. Am inceput sa dau atentie mai mult mintii mele in ultimele 2 saptamani decat inimii mele deoarece imi este teama ca voi face o greseala pe care o voi regreta mai tarziu in viata, desi in trecut dadeam atentiei inimei mele. Sunt in impas.
    Super articolul ! 🙂

  54. Iím not that much of a internet reader to be honest but your sites really nice, keep it up! I’ll go ahead and bookmark your website to come back later. All the best

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *



Fii la curent cu noutățile direct pe Facebook: