Introdu e-mail-ul și te voi învăța, printr-un mini curs de 8 lecții, cum să îți descoperi vocația!
*Prin abonarea la newsletter îți exprimi acordul de a folosi datele tale pentru a putea comunica cu tine și accepți termenii și condițiile noastre. Informațiile tale nu vor fi niciodată distribuite unor terți.
articol
Chinurile facerii când ţi se naşte vocaţia - actul 1

Nu ştiu să cânt. Nu ştiu să dansez. Nu sunt cel mai bun speaker. Nu prea ştiu să fac nimic extraordinar de bine, însă am o misiune.

Aceea de a-mi transmite mesajul către lume:

Oricine eşti şi orice îţi doreşti, poţi obţine. Secretul este să poţi să îţi foloseşti toate abilităţile pentru a vedea dincolo de ce se vede cu ochiul liber, pentru că ochiul liber este foarte, foarte superficial.

Ochiul liber vede doar aparenţele.

Dincolo de ce se vede, este adevărata realitate şi una din legile acestei realităţi spune că înainte să ai ceva, trebuie să devii ceva.

Înainte de a avea bani, trebuie să devii omul capabil să înţeleagă ce sunt banii, să înţelegi principiile după care funcţionează banii, cum circulă ei şi cum te poţi poziţiona astfel încât să devii un om prosper.

Înainte de a avea iubire, trebuie să devii omul capabil să ofere şi să primescă iubire, să înţelegi principiile de funcţionare a iubirii, cum anume relaţionează oamenii între ei, care este sursa iubirii şi rolul ei în viaţa noastră.

Înainte de a avea succes, reputaţie, obiecte materiale, înainte de a trăi stările sufleteşti dorite, e nevoie să înţelegi ce sunt ele, cum funcţionează, cum poţi tu să le obţii.

Deci, secretul e că pentru tot ceea ce se vede, trebuie să dezvolţi ceva ce nu se vede. Cel puţin nu dacă priveşti doar cu simţul vizual, cel mai superficial dintre toate simţurile cu care am fost dotaţi.

”De ce este cel mai superficial?”, am fost întrebat.

Pentru că prin definiţie, vede doar suprafaţa şi învelişul, fără să poată pătrunde în esenţa unui lucru.

Acest secret l-am numit ”dezvoltarea personalităţii” pentru că dezvoltarea personalităţii înseamnă a avea permanent atitudinea de dezvoltare a trăsăturilor pe care deja le avem, cu care deja ne-am născut, cu scopul de a evolua şi de a obţine lucrurile pe care ni le dorim şi de care avem nevoie.

Jumătate de muncă este deja făcută pentru că orice om are o personalitate din care a valorificat doar foarte puţin.

Cealaltă jumătate este munca de descoperire şi dezvoltare în care am şi eu un rol, acela de a ghida omul prin această descoperire şi dezvoltare a personalităţii lui.

Am numit omul care adoptă această atitudine, o ”personalitate alfa” pentru că este în vârful ierarhiei. Omul care ştie că poate şi munceşte pentru a atinge ceea ce ştie că poate, indiferent de mărimea visului sau obiectivului, este omul care nu este cu nimic mai prejos decât orice erou care a păşit pe acest pământ.

Este un mesaj pe care l-am considerat atât de puternic încât am ales să fac din el misiunea vieţii mele. Este un mesaj puternic pentru că dă o şansă oricărui om de pe pământ, indiferent de trecut, moștenire genetică, educaţie, calităţi şi defecte să dobândească tot ceea ce este important pentru el.

Pentru că în setul meu de abilităţi dezvoltate nu se găsea aproape nimic ce mă poate ajuta să transmit acest mesaj lumii, am ales să îl transmit aşa cum l-au transmis şi alţii mie.

Prin scris.

Nici această abilitate nu era dezvoltată, însă îmi doream să încep şi nu aveam cum altcumva.

Nu aveam cu ce să mă filmez, nu aveam platforme pe care să pun înregistrările şi nici nu ştiam să vorbesc astfel încât mesajul meu să poată ajunge la ascultător.

Deasemenea, nu ştiam să desenez, să cânt sau să dansez.

Nu există nicio cale prin care pot să atrag atenţia asupra mea şi asupra mesajului meu aşa că a fost nevoie de o cale prin care să pot începe.

Am decis să încep să scriu.

Actul 1 - optimistul nerealist

Tocmai ce fusesem admis la facultatea de psihologie. Abandonasem Politehnica după ce ajuns în anul 5, cu 7 examene plus licenţa, rămase pentru a deveni inginer, am ajuns la capătul puterilor mentale şi sufleteşti.

Eram bolnav sufleteşte de ani de zile, la fel cum eşti bolnav de un cancer care consumă toate resursele şi viaţa din tine. Mă îmbolnăvisem făcând ce nu mi-am dorit niciodată, împins de inconştientul familiei mele, de vechile tipare şi tradiţii. Mă rătăcisem, nu era o clipă de bucurie şi fericire în viaţa mea, fiecare zi se repeta robotic, fără sens şi nu ducea în nicio direcţie care să mă facă să simt că există progres sau speranţă.

Vindecarea era posibilă doar într-un singur fel.

Cum scapi de un cancer? Nu mai îţi permiţi să umbli cu jumătăţi de măsură şi e nevoie să fii radical.

Pentru mine, radical a fost să iau decizia ca într-o zi, pur şi simplu să nu mai intru pe uşa Politehnicii.

Acum, copleşit de entuziasm, fericire şi sens, renăscusem.

Eram student la facultatea de psihologie, eram fericit şi simţeam că pot să fac orice.

Totuşi, socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg. Aveam o problemă, mult mai mare decât anticipasem:

Banii.

A doua facultate se plăteşte dacă la prima ai fost la buget.

Situaţia era în felul următor:

Mama avea salar de învăţătoare, adică foarte mic, şi era singura sursă de venit în apartamentul cu două camere în care locuiam.

Asta însemna că toate facturile le plătea ea, mâncarea o plătea ea.

Eu eram la 23 de ani student din nou în anul 1, cu toată viaţa începută de la zero şi fără venituri. I-am spus mamei să aibă răbdare 6 luni că voi găsi o soluţie şi ea a avut răbdare. Eu însă, aşa cum vei vedea, nu am avut soluţii.

Privind acum în urmă, îmi dau seama că niciodată lucrurile nu sunt în alb şi negru, oricât de mândru sunt eu că am avut puterea de a-mi schimba viaţa radical şi să încep de la zero, oricât de recunoscător sunt că mi-am descoperit vocaţia şi sensul, misiunea, din cauza felului meu optimist de a fi, am căzut în latura întunecată a optimismului şi a tiparului meu de personalitate.

Optimismul nerealist şi încăpăţânarea turbată

Când am plecat de la Politehnică, am plecat şi de la slujba ce o aveam de 3 ani de zile, băiat bun la de toate pe care o aveam la o firmă. Foarte puţinii bani pe care îi aveam îmi ajungeau pentru un kebab şi o cola pe zi, timp de 30 de zile, în complexul studenţesc şi oricât de puţini erau banii, erau ceva.

Mi-am jurat că nu voi mai lucra niciodată angajat şi că singurul fel în care voi mai câştiga bani va fi din meseria şi vocaţia mea de psiholog.

Uşor de zis, însă pentru a câştiga bani ca psiholog ai nevoie să ai credibilitate, clienţi, să găseşti căi de a monetiza abilităţile pe care mai întâi trebuie să le dezvolţi.

E nevoie de ani de zile, pe care eu nu îi aveam.

I-am spus mamei că în 6 luni găsesc o soluţie.

Singura soluţia a fost să scriu o carte. Evident, cât de optimist să fii să îţi imaginezi că fără experienţă şi nume, fără să fi câştigat încă un leu din cărţi sau noua ta meserie, scrisul unei cărţi îţi va rezolva problemele peste noapte?

Eu însă, ştiam sigur. Am să scriu o carte cu tot ce am învăţat până acum.

Despre vocaţie, despre încrederea în tine, despre cum să lupţi pentru visurile tale, despre cum să îţi stăpâneşti emoţiile fricii şi cum să depăşeşti eşec după eşec spre victoria finală.

O carte despre cât de important este să îţi dezvolţi abilităţile şi cum acest lucru îţi va aduce tot ceea ce visezi.

Îi voi încuraja pe oameni şi prin această carte mesajul meu va ajunge la toţi cei care au nevoie de încurajare şi unelte pentru a se regăsi şi a reuşi.

Optimismul meu irealist a făcut ca cele 6 luni de zile să devină 2 ani.

De 2 ani, trăiam pe banii mamei, din ce în ce mai puţini. Eu nu îmi permiteam absolut nimic pentru că nu aveam niciun venit, purtam aceleaşi haine de 3-4 ani de zile, viaţa mea socială era zero iar frustrările mele şi ale mamei, din ce în ce mai mari.

Fiecare zi, în afară de şcoală, eram în faţa calculatorului însă nu eram productiv. Nu ştiam ce înseamnă să scrii o carte şi nu scriam decât atunci când simţeam că scriu din suflet, în stare de flux.

Neştiind nimic despre starea de flux, se întâmpla să intru în această stare odată la câteva săptămâni, scriam câteva zeci de pagini, apoi câteva săptămâni le petreceam jucându-mă pe calculator, privind filme şi seriale şi încercând să mă refugiez prin orice metode în faţa realităţii care nu arăta deloc bine.

Eram frustrat. Mama la fel.

Într-o zi, venind foarte obosită de la şcoală, unde copiii au fost foarte gălăgioși şi indisciplinaţi, era la capătul puterilor.

Eu aveam nevoie de bani şi am început să mă cert cu mama care nu avea de unde să îmi dea.

Eu, bărbat în toată firea, la 25 de ani, după ani de zile de frecat menta având ca scuză propriile visuri, ceream bietei mame bani ca să pot continua să trăiesc în zona de confort şi să nu înfrunt necesităţile şi cerinţele vieţii de zi cu zi.

Mama a început să urle la mine, pe bună dreptate. Eu am urlat la ea înapoi, agresiv şi frustrat cum eram.

”Eşti un vagabond, un parazit!”, a strigat la mine. Mama când urlă, e jale pentru timpane. Şi-a dezvoltat vocea pentru că atunci când ai 30 de copii în clasă care urlă fiecare la fiecare e nevoie să îi acoperi pe toţi.

”Eşti mai rău decât copiii de la Centru”. Se referea la centrul de reeducare al minorilor unde lucra ea ca învăţătoare, cu tineri până în 18 ani, analfabeţi, tâlhari, hoţi, violatori şi criminali.

”Eşti un parazit, stai toată ziua doar cu nasul în calculator în loc să îţi găseşti un loc de muncă. Du-te în armată să înveţi să fii bărbat”. Ştia mama să atingă corzile sensibile.

Am trântit uşa de la camera mea cât am putut de tare, atât de tare încât s-a crăpat şi uşa şi peretele.

Era o tensiune în aer şi o agresivitate cum au mai fost înainte.

Eram ca tata, pe care îl dispreţuiam pentru exact aceleaşi lucruri. Pentru că o făcea pe mama să sufere. Pentru că îi cerea bani pentru că banii lui erau demult băuţi cu băieţii.

Cearta scăpase de sub control şi toate frustrările mamei au ieşit la suprafaţă. Am luat o sticlă de plastic cu apă pe care o aveam şi am aruncat cu apă pe mama. Ea a prins de sticlă şi trăgeam amândoi ca posedaţii de ea. Era apă peste tot şi mi-a udat monitorul, tastatura şi calculatorul.

Mi-am dat seama că monitorul, tastatura şi calculatorul sunt firul subţire de care depinde întreg viitorul meu.

A trebuit să plec de acasă câteva ore ca să mă pot linişti.

A trebuit să mă privesc în oglindă şi să mă întreb: Încotro?

Blogul meu avea 1000 de cititori strânşi în 2 ani, cititori care îmi apreciau articolele despre vocaţie, încredere în sine, inteligenţă emoţională.

Totuşi, părea că eu mă îndepărtasem de toate valorile pe care le promovam.

Era o bătălie uriaşă în mine şi nu ştiam cine va învinge.

Am decis să termin prima versiune a cărţii şi să o lansez.

Nu aveam bani pentru tipar sau reclamă, deci mă bazam pe cei 1000 de cititori ai blogului.

Ca să îţi imaginezi ce înseamnă optimismul nerealist, deşi aveam cifrele negru pe alb în faţă, îmi imaginam că voi vinde mii de cărţi, dacă nu zeci de mii.

Că voi avea succes, că voi avea bani să pot să continui să îmi urmez vocaţia, că voi putea inclusiv să o ajut pe mama şi să îi dovedesc că în viaţă merită să lupţi şi să sacrifici orice pentru visurile tale.

Visam ca odată lansată această carte, toate problemele mele se vor rezolva miraculos şi că toată munca mea în sfârşit, va da roade.

Urma să dovedesc lumii că personalitate alfa, vocaţia şi psihologia îţi aduc lumea la picioare şi îţi transformă visurile în realitate.

Eu însă, aveam nevoie să fiu un exemplu, să dovedesc că toate principiile ce le propovăduiesc funcţionează pe pielea mea.

Urma să fac primul pas spre succes.

Continuarea în actul 2, aici.

Prima carte pe care am scris-o este cartea Personalitate Alfa - Personalitate Alfa este omul care tinde permanent spre creştere şi evoluţie şi care mai devreme sau mai târziu are sănătate, bani, iubire, vocaţie, şi — mai presus de toate — un spirit de învingător.

Descoperă comoara ascunsă din tine: https://goo.gl/SWLIOu!

Mai am pentru tine cartea Impulsul pentru Vocația Ta - Fă ce îți place și câștigă bani din asta, descoperindu-ți vocația. Te poate ajuta!

Per aspera ad astra

Pera Novacovici

Distribuie acest articol pe reteaua ta preferata de socializare
COMENTARII
Intră în discuție. Lasă mesajul tău mai rapid cu contul de social media.

Termeni și condiții